La patul unui budist bolnav şi singur, a venit
Ori de câte
într-o zi o fetiţă a unei familii creştine din vecini. Ea
a adus câte ceva de mâncare şi în această
împrejurare, cu câteva mişcări agere, a aşezat în
ordine lucrurile împrăştiate de pe masă. După o
oarecare vreme, părinţii au trimis-o iarăşi să
viziteze vecinul bolnav şi încet, în timp, această
fetiţă a devenit un adevărat sprijin pentru acest om
pe patul morţii, care era într-o situaţie cu atât mai
tristă cu cât budist fiind, nu avea nădejdea vieţii
veşnice, ci pe cea a unei eventuale şi nesigure
reîncarnări.
Într-una din zile, odată cu puţină mâncare,
fetiţa i-a adus şi o Biblie, îndemnându-l s-o
citească. Observând că este vorba de o carte
creştină, bolnavul nu şi-a arătat prea mare interes,
dar nevoind s-o supere, a acceptat Biblia,
promiţând că o să încerce s-o citească. Înainte de
a pleca, fata l-a sfătuit să înceapă cu Noul
Testament: „ca să-l puteţi termina mai repede
fiindcă medicul v-a spus că nu veţi trăi prea mult.”
După câteva zile, într-o nouă vizită fetiţa
întrebă:
-Cât aţi citit din Noul Testament?
-O, fetiţo - răspunse budistul - numai câteva
rânduri. Nu te supăra, dar am început cu Noul
Testament, cum mi-ai spus, şi chiar de la început
sub titlul „Cartea neamului lui Isus Hristos” am
întâlnit o înşiruire de nume străine şi care n-au
niciun înţeles. Dacă asta e cartea de temelie a
creştinismului, atunci iartă-mă, dar eu n-o pot citi.
- Răspundeţi-mi la o întrebare totuşi, vă rog:
vă place să mâncaţi peşte?
- O, da, sigur că da!
- Şi-l mâncaţi cu tot cu oase?
- Nu, bineînţeles că nu, oasele le las
deoparte.
Lumina Vechilor Cărări
- Ei bine, tot aşa e şi cu Biblia.
ori daţi peste lucruri greu de înţeles, lăsaţi-le
deoparte, ca oasele peştilor şi continuaţi să citiţi
mai departe.
Şi din nou, fără prea mult chef, dar nedorind
s-o supere, mai ales că îi era atât de dator, a
promis că va continua să citească. Citind a înţeles
chemarea lui Dumnezeu prin Isus Hristos, a crezut
şi s-a mântuit. Mai mult, Dumnezeu i-a redat
sănătatea şi a devenit un lucrător în ogorul
Evangheliei.
Şi totuşi aceste prime șaptesprezece
versete ale Noului Testament din Evanghelia după
Matei, cu corespondentul lor în Evanghelia după
Luca capitolul 3, nu sunt degeaba scrise în
Scriptură.
Iată doar câteva dintre binecuvântările care
curg din aceste „oase”, dacă sunt mestecate în
moara minţii, cu adorare şi rugăciune. Cu alte
cuvinte dacă se „cugetă adânc” cum spune
Psalmii, cap. 119:23b.
a) Mai întâi, aceste versete dovedesc cu
câtă minuţiozitate (cu câte amănunte) este în
măsură Dumnezeu să-şi împlinească promisiunile.
El a promis lumii un Mântuitor, care după profeţiile
Vechiului Testament urma să vină din poporul
evreu, din seminţia lui Iuda, din casa lui David. Şi
aşa a fost. Putem slăvi din toată inima pe acest
măreţ Dumnezeu căruia nu-i este frică să facă
promisiuni amănunţite, fiindcă poate să le
împlinească. Cât de departe de Duhul Său sunt
acei profeţi care se adresează poporului prin
cuvinte foarte generale, astfel încât din mulţimea
de vorbe pe care le folosesc, punându-le pe
seama Duhului Sfânt, nu spun nimic precis,
concret, care atunci când se împlineşte, îl face pe
om să spună: „slavă Domnului!”
b) Nu numai pentru că acest fragment este
aşezat între cele două Testamente, ci
chiar prin înţelesul său, prin alcătuirea
sa, el este un rezumat explicativ al
Vechiului Testament. Fără acest
fragment, pentru cercetătorul atent al
Sfintelor Scripturi, pentru iubitorul de
Biblie, ar fi existat un gol, o lipsă.
Aceste versete explică de ce există o
Geneză în care Dumnezeu l-a ales pe
Avraam şi nu pe altcineva, de ce
există un Exod în care Dumnezeu a
1
dat acestui popor, legea Sa explicată în
următoarele cărţi şi aşa mai departe. Toate aceste
explicaţii se rezumă în faptul că de acolo din
neamul evreiesc al Vechiului Testament urma să
vină Hristosul şi tocmai acest lucru îl prezintă
Evanghelia după Matei, cap. 1:1-17.
c) O spiţă de neam atât de adânc înfiptă în
generaţiile istoriei poporului evreu, dovedeşte cu
multă putere umanitatea Domnului Isus, care prin
faptul că a fost Întrupatul Fiu al lui Dumnezeu, El a
avut o reală natură pământească, ca a tuturor
strămoşilor Săi. A fost un om obişnuit în cadrul
unei familii obişnuite, cu o spiţă de neam obişnuită.
Aceasta îmi dă curaj să mă apropii de El şi să-I
spun toate omeneştile mele probleme, cu
convingerea că El mă înţelege. (Evr. 4:15). O, ce
minunat Mântuitor.
d) Iată şi o curiozitate a acestui fragment.
După cum ilustrează şi alte pasaje ale Vechiului
Testament care prezintă spiţe de neam, partea
feminină nu este menţionată. Uneori traducerea
Cornilescu foloseşte exprimări mai puţin obişnuite,
de ex.: „Avraam a născut pe Isaac,” ca şi cum în
acele timpuri ar fi născut bărbaţii. Oricum în
Vechiul Testament, femeia ocupa un loc secundar,
întâietatea bărbatului fiind mult prea pronunţat
prezentată pentru a nu fi înțeleasă.
Totuşi în unele spiţe de neam şi în cazul
nostru cea din Evanghelia după Matei, cap. 1,
enumeră şi câteva femei. Ele sunt: Tamar, Rahav,
Rut şi văduva lui Urie. Mirarea stă în faptul că din
cele 42 de femei din spiţa de neam a Domnului
Isus, de la Avraam până la naşterea Lui - şi între
ele cu siguranţă unele au fost adevărate exemple
de credinţă - sunt menţionate numai acestea care
amintesc de evenimente nu tocmai plăcute.
Astfel numele de Tamar aminteşte de un
episod urât, în care poftele unui om s-au dezlănţuit
undeva pe marginea unui şanţ. Numele lui Rahav
(acceptând o mică doză de probabilitate)
aminteşte despre mizerabila ocupaţie a unor
femei. Numele lui Rut aminteşte de lipsa de
încredere în Dumnezeu a celor ce-au părăsit Ţara
Făgăduinţei, pentru a-şi satisface nevoile
pământeşti. Văduva lui Urie aminteşte de mişelia
cu care a fost ucis acest om cu inima curată. M-aş
mira ca vreun om să fie mândru de strămoşii lui
dacă naşterea sa ar fi legată de o nebunie
consumată pe marginea unui şanţ, bunică-să ar fi
fost o destrăbălată iar străbunicul ar fi ucis un om
pentru a-i lua nevasta şi ea a acceptat aceasta.
Şi atunci mă întreb de ce în spiţa de neam a
celui mai sfânt Om, sunt trecute numele acestor
patru femei şi numai ale lor!?
Iată câteva gânduri în această privinţă:
1) Primele trei n-au fost evreice şi e foarte
posibil că şi cea de-a patra, din moment ce era
Lumina Vechilor Cărări
căsătorită cu un hetit, să fi fost o străină. În acest
loc Biblia spune că chiar şi după neam Isus Hristos
n-a fost numai al evreilor, ci şi al neamurilor. Slavă
Lui.
2) Faptul că spiţa Lui de neam cuprinde
asemenea secvenţe dovedeşte smerenia şi
umilinţa Celui ce a lăsat slava cerească pentru a
se coborî „în părţile cele mai de jos” ale
pământului. Un exemplu vrednic de urmat pentru
toţi slujitorii Bisericii.
3) Cine cugetă la aceste versete îşi dă
seama cât de neîntemeiată este îngâmfarea celor
ce se laudă cu familia lor şi nesocotesc pe cei ce
provin din familii mai modeste sau cu evenimente
nedorite. Cât de nepotrivită pentru gura unui
creştin este întrebarea atât de des întâlnită în
ultima vreme cu ocazia căsătoriilor: „Dar fata (sau
băiatul) este de neam?” Astfel de oameni nu au
gândul care era în Hristos Isus.
4) Versetele acestea sunt o încurajare
pentru cei din mocirla păcatului. Domnul Isus s-a
coborât până la ei pentru a-i mântui. O, de ar
ajunge această veste la urechile lor.
5) Versetele acestea condamnă
sensibilitatea acelor ce se jignesc numai când
cineva râde în preajma lor şi li se pare că de ei au
râs, darmite să se spună vreo vorbă critică despre
copiii sau părinţii lor, despre rudele lor.
6) Versetele acestea condamnă pe cei ce
acoperă cu plapuma minciunii aspectele nedorite
ale vieţii lor sau ale familiei lor, lucrând pe
principiul „rufele se spală în familie.” O, dacă s-ar
spăla ar fi încă bine, dar uneori stau închise în
cufere ferecate şi bine păzite cu ajutorul colţilor
celor ce sunt gata să muşte pe oricine ar sesiza
mirosul de mucegai care răsuflă. Ei întreabă: „Cine
-a spus, unde-a spus?” Domnul Hristos n-a făcut
aşa.
7) Versetele acestea dovedesc cât de
nepotrivite cu Biblia sunt cărţile şi revistele creştine
care prezintă numai şi numai laturile pozitive ale
lucrării Bisericii, ocolind tacticos luarea în discuţie
a slăbiciunilor ce tind să se transforme în reguli de
conduită de care mai apoi Doamne fereşte să te
atingi.
În ultimă instanţă aceste rânduri pot fi o
dovadă că „niciun cuvânt venit de la Dumnezeu nu
este lipsit de putere.” Poate fi un îndemn la o mai
adâncă abordare a Scripturii pentru a-i găsi
dulceaţa. De ce te-ai lipsi de ea?
####
Republicare la cererea cititorilor
2
 De mai multe ori am auzit folosindu-se
această expresie, cu precădere în sezonul
hibernal, pe un ton categoric: iarna este vara
sufletului! În scurgerea anilor am căutat să îmi dau
seama în ce măsură sunt adevărate aceste
cuvinte. Reprezintă doar o metaforă forțată,
încheagă un adevăr deplin și crud sau reliefează
în mod parțial starea reală a creștinătății?
Practic, există numeroase meserii care
sunt mai rodnice de-a lungul anului și mult mai
puțin în sezonul rece. În preajma sărbătorilor de
iarnă, mulți angajați primesc concediu, familiile se
întrunesc, casele de rugăciuni se umplu mai mult
decât de obicei. Gerul, nopțile lungi, blochează
lucrul pentru firea pământească, facilitând părtășia
cu frații precum și alte activități spirituale.
Desprinderea mai evidentă de lucrurile
pământești, atrage cu sine o mai mare devotare
pentru via Domnului și implicit gustarea unor
minunate bucurii în Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte,
gerul de afară generează căldură în suflet, o
înflăcărare pentru ce este nepieritor. Se pare că
nu e vorba de o metaforă forțată.
Se spune că în luna ianuarie, cea mai citită
carte este Geneza. Asta nu e rău. Problema e că
mulți se poticnesc aici, spulberând hotărârea
inițială de a citi toată Biblia pe parcursul anului.
Am constatat că în orice adunare există un nucleu
de surori și frați care frecventează regulat, cu
foarte puține absențe locașurile de închinare,
indiferent de luna, săptămâna, ziua sau ora în care
se rânduiesc slujbele de închinare. Ei nu sunt
excepția care confirmă regula, ci forța de elită, un
fel de avangardă a oștirii Domnului, un exemplu
viu pentru ceilalți. Din această categorie trebuie să
facă parte cei care îndeamnă la dragoste și la
fapte bune. „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la
Casa Domnului!” (Psalmii 122:1). Ipoteza cu
adevărul deplin și crud, cade și ea.
Cei ce sunt împiedicați de programul de
muncă al vreunei firme, de îngrijirea celor din
familie sau de distanțele foarte lungi până la casa
de rugăciune etc., pot avea periodic scutire cu
parafă divină, pe o perioadă determinată. „Ai fost
chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de
lucrul acesta, dar dacă poţi să ajungi slobod,
foloseşte-te.” (1 Corinteni 7:21).
În mod accidental, s-a întâmplat în diaspora
românească ca o Biserică să-și pună pur și simplu
lacătul pe ușă, în perioada verii, când aproape toți
enoriașii erau plecați după câștigul gras din sezon.
Totuși, întâlnim pretutindeni în țară spirite
apostolice, oameni zeloși și devotați în orice timp
și în orice loc. Aceștia se ridică la înălțimea
Lumina Vechilor Cărări
cuvintelor exprimate de apostolul Pavel creștinilor
din Roma: „Căci sunt bine încredinţat că nici
moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici
puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu
vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul
nostru.” (Romani 8:38,39). Domnul Isus, modelul
perfect de consacrare, pășea cu același zel prin
arșița pustiei, cât și iarna, în preajma pridvorului lui
Solomon.
Înaintașii noștri posteau mult, săpând
pământul sau trăgând la coasă în zilele lungi de
arșiță. Câtă bucurie simțeau în inimă, în ciuda
faptului că mușchii le amorțeau, iar saliva le
devenea amăruie și cleioasă, uscându-se pe cerul
gurii! Sufletul se despovăra de lumeștile poveri,
încărcându-se cu energie divină. Nu tremurau cu
gândul la deshidratare, ci prin credință isprăveau a
lor lucrare.
Creștinul prevăzător, va construi în timpul
iernii car, iar vara sanie. Își va da silințele să aibă
o slujire continuă, nemolipsindu-se de la cei ce își
învelesc polii în ștergar. Jertfa lui, precum cea din
vechime, va fi necurmată. Va găsi timp și resurse
de slujire sfântă, chiar și în timp ce muncește
pentru trup.
Se pare că există o parte de adevăr în
expresia studiată, cu tendințe vădite de
amplificare. De aceea, se cade să pășim pe
urmele acelora care afirmă: „Iar noi vom stărui
necurmat în rugăciune şi în propovăduirea
Cuvântului.” (Faptele apostolilor 6:4). Justificări
pentru activități adiacente s-ar găsi multe „dar un
singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea
bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:42).
Bazga Toader Dorel - Bistrița-Năsăud
3
 Cu cântărețul de muzică populară,
Dumitru Tăședan
S-a întâmplat în anul 1983. Eram internat
la secția „Mihai Viteazul” din Arad. În timp ce
stăteam în pat și citeam Biblia, în același salon
cu mine s-a internat un nou bolnav. Acesta,
foarte comunicativ din fire, ca și mine de altfel, m
-a văzut citind Cartea Sfântă. Am făcut
cunoștință și ne-am împrietenit imediat. Într-o zi
mi-a povestit despre fiul lui, care este preot în
orășelul Drăgășani din Oltenia și cât de bine o
duce el acolo:
_Domnule Popa, fiul meu este pe deplin
fericit, că acolo, în acel orășel de 13.000 de
locuitori, au loc foarte multe festivități: nunți,
botezuri, înmormântări iar banii curg, la fel
colacii, covrigii, prosoapele, lumânările și
cârnații. Auzind una ca asta, în replică, eu i-am
răspuns:
_Domnule Tăședan, nu vă bucurați de
ciubucurile acestea, căci toate sunt deșertăciune
și bogății câștigate pe nedrept. Băiatul matale
are o slujbă plătită la fel pentru toți din preoție,
adică cu același salar, indiferent câte acte cultice
se ivesc pe lună sau într-un an. Deci pentru
actele de cult, el, ca preot, nu ar mai avea nevoie
să pretindă de la enoriași ciubucuri, nici chiar în
cazul în care oamenii îl servesc pe preot; el nu
trebuie să primească daruri sau ciubuc. Apoi, în
altă ordine de idei, spuneți-mi unde scrie în Biblie
să se facă parastase sau să te rogi pentru morți?
Nicăieri! Unde scrie să faci pomeni? Nicăieri!
Unde scrie în Noul Testament să folosești
lumânări la slujbe? Nicăieri! Unde scrie în Biblie
să faci semnul cruci? Nicăieri! Unde ne cere
Dumnezeu, în Sfânta Lui Carte, să botezăm copii
la 7-8 săptămâni? Nicăieri! Și încă multe altele,
însă eu am amintit aici doar câteva. Ei vedeți,
domnul meu? Dacă omul cere o plată care nu i
se cuvine, se face vinovat de înșelăciune! Ori
băiatul dumneavoastră le va plăti pe toate
acestea odată, cu vârf și îndesat! În al doilea
rând, băiatul dumneavoastră va răspunde în fața
lui Dumnezeu pentru toate cele 13.000 de
suflete, pentru că nu le spune adevărul.
Auzind una ca asta, interlocutorul meu a
strâmbat din nas și a schimbat sensul discuțiilor,
spunându-mi:
Lumina Vechilor Cărări
_Domnule Popa, eu sunt cunoscutul
cântăreț de muzică populară, Tăședan Dumitru.
Recent am luat locul întâi la Festivalul Național
„Cântarea României” și locul al doilea la
Festivalul de la Novisad. Peste tot pe unde cânt,
oamenii mă aplaudă atât de puternic, că-i ustură
palmele!
Atunci am simțit un îndemn lăuntric,
deosebit de puternic, să-l readuc cu picioarele pe
pământ, că prea s-a urcat cu capul în nori. Și de
aceea, l-am contrat imediat:
_Domnule Tăședan, chiar și mie îmi plac
mult cântările. Dar spre deosebire de
dumneavoastră, pe mine nu mă aplaudă la
cântare, ci dimpotrivă, pe unde cânt eu, oamenii
plâng!
Căzând ușor pe gânduri, ușor nedumerit,
omul nostru și-a făcut cruce iar apoi m-a întrebat:
_Dar de ce plâng? Îi amenințați cu ceva în
timpul cântărilor?
_Nu, domnul meu. Dumneavoastră cântați
cântărilor oamenilor, compuse de ei pentru
oameni, în timp ce eu cânt oamenilor cântările lui
Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu își face
efectul asupra ascultătorilor, indiferent dacă e
predicat, cântat ori recitat și când se cântă lui
Dumnezeu cântări compuse din Scriptură iar
oamenii sunt pătrunși de puterea Cuvântului lui
Dumnezeu, așa cum e exprimat în Biblie, ei
plâng de bucurie.
4
 _Vai de mine - zise solistul de muzică
populară - am ieșit la pensie de șase luni și în
toată viața mea n-am văzut și nici n-am auzit ca
să plângă cineva de bucurie! Eu știu că dacă îți
moare copilul sau îți arde casa, atunci de, ajungi
să plângi, dar de necaz, de nenorocire, nu de
bucurie.
_Și totuși există și plâns de bucurie. Eu fac
pariu cu dumneavoastră pe cât vreți, și-l câștig.
Domnul meu, eu sunt sigur că voi câștiga un
asemenea rămășag, dar mie nu-mi trebuie bani
nemunciți. - i-am răspuns eu.
_Domnule Popa, eu nu cred că aveți
dumneavoastră o cântare atât de pătrunzătoare
ca să-mi miște inima puternică de granit, pentru
că oricum, eu nu plâng ca babele la mort pentru
fie ce!
_Bine, domnule Tăședan. O să vedem noi
asta, mai târziu!
Și în clipa următoare am trimis o telegramă
către cer, în care am scris doar un singur cuvânt:
„Ajutor”, căci n-avem timp pentru nimic mai mult.
Și atunci am simțit pe loc o căldură de sus, care
mi-a învăluit întreaga ființă, asigurându-mă de
cercetarea și însoțirea Celui de Sus. Și, slăvit să
fie Domnul că așa a fost! Am început să cânt
cuplat cu cerul:
„Pe căi rele rătăcite, mult timp am călătorit,
În pofte și deșertăciuni, fiind al lumii amic,
Și de toți eram iubit, de jertfa lui Isus n-am
știut nimic,
Dar călătorind odată, L-am văzut pe cruce
pus,
Și văzându-L deodată, la inimă mi-a
pătruns!
Și apoi pe plâns m-am pus,
Văzându-mă străin, fără de Isus!
Cu lacrimi și cu căință, către Isus am
strigat,
Și de-atunci întotdeauna, de mâna Lui sunt
purtat!
La El când voi fi chemat
Sus în ceruri, de El voi fi încoronat!
Și iată că încă de la strofa a doua, ochii
viteazului meu interlocutor s-au umezit,
transformându-se încet, încet în lacrimi. Apoi,
firește, l-am întrebat:
_Domnule Tăședan, ce faceți, plângeți?
Dumneavoastră, un bărbat așa puternic, cu
inima de granit, să plângeți ca babele la mort?
_Da, domnule. Atunci când erați cu
cântarea la strofa a doua, dintr-odată am simțit o
străfulgerare ca un curent electric, din cap până
Lumina Vechilor Cărări
în picioare! Și fără să-mi dau seama, am simțit
cum mi se umezesc ochii. A fost ceva minunat!
Mai mult de atât nu pot spune și nici explica.
Deci am plâns și eu, de bucuria cercetării.
_Domnule Tăședan, vă mai ofer o dovadă
foarte concludentă, legată de o altă situație în
care se plânge de bucurie. Spuneați adineauri că
băiatul dumneavoastră a făcut armata înainte de
a fi fost preot. Vreau să știu, când a revenit în
permisie, după un an de absență, ce ați făcut
dumneavoastră și soția, ați râs?
_Nu, domnule, am plâns!
_Dar mai spuneți-mi: oare de ce ați plâns?
V-a fost ciudă și necaz pe copil, pentru că a venit
acasă, în permisie?!
_Nu, domnule! De bucurie, am plâns! Am
plâns de bucuria revederii!!
_Deci, încă o dată: există un plâns al
bucuriei, aici pe pământ, însă există și un plâns
al bucuriei și mai mare, acolo în cer, când ne
vom vedea față-n față cu Acela care a murit în
locul nostru pe Golgota!!!
De atunci am început să-l învăț pe acel
domn vreo cinci cântări sfinte iar nu după mult
timp, am cântat aceste cântări în duet, pe două
voci, cu geamul salonului deschis, de s-a adunat
toată lumea din piață și de pe stradă, să ne
asculte. Iar el a fost cu adevărat un bariton
excepțional! Așa că în final am cântat în duet: el
la bariton și eu la bas. Și astfel, mulți bolnavi de
acolo au fost mângâiați.
În final i-am spus că acum e momentul
cercetării sale, dar de data aceasta nu s-a prins
de el. Și ce-i mai trist e că nu s-a predat
Domnului nici atunci și nici după aceea, când a
scăpat uluitor, de necrezut, dintr-un accident
groaznic, petrecut în timp ce mergea spre casă,
la Semlac, cu un camion de ocazie, plin cu
butoaie mari de 500L de motorină. Atunci, la o
curbă periculoasă din Pecica, șoferul a pierdut
controlul volanului și mașina a intrat într-un șanț
adânc, după ce s-a rostogolit de patru ori, în timp
ce el a rămas prins în caroserie, între butoaiele
acelea mari. Ca la cascadori! Însă omul nostru n-
a pățit nimic. Cu toate astea, n-a mulțumit lui
Dumnezeu pentru minune, pentru că l-a salvat
de la o moarte sigură! Și a murit mai târziu
nemântuit. Ce groaznic! Câtă nepăsare pentru
veșnicie!
(Va urma)
Mihai Popa - Arad
5
 O lucrare ca la începutul credinței!
„Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor, ci
vom vesti neamului de oameni care va veni, laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care
le-a făcut; pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui
Dumnezeu și să păzească poruncile Lui.” (Ps. 78:3,4,7).
Biserica Penticostală din Comuna Rebra
(BN) se bucură și astăzi de harul lui Dumnezeu
deoarece sămânța Cuvântului lui Dumnezeu
găsește în inimile oamenilor un pământ fertil, în
care să aducă roadă. În felul acesta, în anul care a
trecut, Duhul Sfânt a mai adăugat la numărul celor
mântuiți încă 14 suflete. Botezul din data de 25
August 2019 a fost un prilej de mare bucurie și
laudă la adresa lui Dumnezeu, care a readus în
inima fraților bătrâni amintirea unui eveniment
asemănător de la începutul Bisericii Penticostale
din Rebra. O să redau pe scurt o veche
consemnare din revista Lumina Vechilor Cărări –
Octombrie-Noiembrie 1998 pg. 7-9:
Biserica Penticostală din Rebra a luat ființă
odată cu primul botez organizat de frații Mărcuș
Gheorghe și Dionisie (Dioniză) Pop, în data de 6
August 1948, când s-au botezat 7 frați și surori
(dintre care niciunul nu mai este în viață). Asta
deși încă de la începutul anilor '30 găsim în Rebra
familia Bachiș Petre și Sara, poreclit de oameni
„Petrea pocăitul.” Elcare a suferit mult pentru noile
sale convingeri și practici religioase, fiind bătut în
repetate rânduri de către organele de ordine și de
clerici ai bisericilor din vremea aceea, din unele
localități pe unde se adunau frații, făcând și
pușcărie pentru credința sa. A contribuit și local la
răspândirea credinței apostolice iar la întemeierea
Bisericii penticostale a fost membru încă de la
început. La 28 Octombrie 1948, regimul
prosovietic de la București a trecut la arestarea
capilor bisericii greco-catolice (episcopi diocezani)
iar nu după mult timp au fost arestați și preoții,
printre ei fiind arestat și preotul din Rebra,
Mureșan Teofil, care era greco-catolic, suferind în
închisoare pentru credința sa. În perioada aceasta
familia preotului acasă suferea și ea, pentru că nu
mai avea cine să o ajute. Văzând aceasta, frații
care au fost botezați mai înainte, au mers și au
ajutat familia preotului la munca câmpului. Soția
preotului s-a bucurat de faptul acesta iar când
soțul ei s-a întors în familie, i-a povestit cum
pocăiții i-au dat o mână de ajutor la nevoie. În
prima duminică, preotul le-a spus oamenilor că
Lumina Vechilor Cărări
trec toți la ortodoxie iar că pocăiții pe care ei i-au
hulit, l-au ajutat la lucru când el era închis și nu
trebuie să-i disprețuiască pentru că ei sunt pe o
cale bună. Auzind aceste cuvinte ale preotului la
adresa pocăiților, mulți oameni au cercetat mai
aproape Cuvântul lui Dumnezeu și calea pocăinței
iar unii dintre ei în scurtă vreme s-au botezat,
urmând credința apostolică. La aproximativ cinci
ani de la întemeiere, Biserica număra peste 50
membri botezați.
În data de 6 Ianuarie 1952, un grup de frați
cu câțiva candidați de botez erau adunați în casă
la fratele Rus Dumitru și stăruiau în rugăciune,
așteptând noaptea târzie ca să poată face botezul,
pentru că acesta era oprit de autorități. Cuvântul
Domnului a vorbit prin sora Varvara Rus (soția
fratelui Dumitru, amândoi făcând parte din primii
șapte botezați): „În seara aceasta am hotărât ca să
îmbrac în haina albă a neprihănirii încă 12 suflete.”
După terminarea rugăciunii s-au așezat pe scaune
și au numărat, însă în casă erau numai 10 suflete
care au venit pentru a încheia un legământ cu
Domnul. Se crease o stare de neliniște și
necredință întrucât Duhul Sfânt a spus că vor fi 12
suflete iar ei erau numai zece. Între timp, fratele
Cozan Victor (tatăl actualului păstor), care era unul
dintre ucenici și care se afla în seara aceea de
pază pe rândul satului, a aflat abia mai târziu că în
seara aceea urma să fie un nou botez. Duhul Sfânt
lucra în inima lui, îndemnându-l să meargă și să se
boteze. Nemaiavând liniște, după ce se făcuse
aproape de miezul nopții, a lăsat pe altcineva în
locul lui și a plecat spre casa fratelui Rus Dumitru.
Mergând în jos, a trecut pe la fratele Grigore
Bumbu, care și el era ucenic al lui Hristos, dar nu
știa de botez iar împreună au sosit după miezul
nopții la frații care așteptau în rugăciune împlinirea
Cuvântului venit prin Duhul Sfânt. Când au văzut
căci cu sosirea celor doi frați s-a completat
numărul de 12 după Cuvântul profețit, s-au bucurat
mult și au coborât la apă, unde au spart gheața de
pe suprafața apei și candidații au fost botezați de
către fratele păstor Mărcuș Gheorghe.
„Ce a fost, va mai fi și ce s-a făcut, se va
6
mai face; nu este nimic nou sub soare.” (Ecl. 1:9);
„...Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare,
nici umbră de mutare.” (Iacov 1:17).
Chiar dacă dintre acei frați, mulți dintre ei
au trecut la Domnul, Cel care a făcut aceste lucrări
trăiește! În anul 2019 s-a propus organizarea unui
botez la cererea mai multor tineri. Așa s-a făcut că
la două luni înainte de botez erau adunați deja
zece candidați pentru botez, cu care s-a început și
cateheza. Tot în perioada aceea, la o seară de
rugăciune au venit niște frați din Bistrița, iar unul
dintre ei (fratele Hunyadi) a avut o înștiințare din
partea Domnului: la ușa casei de rugăciune stătea
un Înger al Domnului care a pontat zece suflete ce
urmau să intre în rândul fraților. Însă afară, în
curte, au mai venit patru suflete care au vrut și ele
să intre, iar Îngerul le-a pontat și pe acelea, în total
devenind paisprezece. Timpul trecea și ei erau tot
zece; însă la o lună înainte de botez au mai venit
doi tineri, cu care s-a putut începe cateheza iar un
al treilea a fost refuzat datorită nepocăinței și a
unor intenții ascunse, deci au rămas numai
doisprezece. Însă Dumnezeu veghează asupra
Cuvântului Său ca să-l împlinească, așa că la
puțin timp înainte de botez încă două suflete au
cerut fraților să le dea botezul, cu ele completându
-se numărul de paisprezece, cum a spus de Duhul
Sfânt. Ziua de 25 August a fost o zi de mare
bucurie pentru Cer și pentru Biserica din Rebra,
datorită acestor suflete îmbrăcate în alb, dar și
datorită făgăduinței Duhului Sfânt care s-a împlinit,
așa cum se împlinesc toate făgăduințele Lui!
Binecuvântat să-I fie numele pentru felul minunat
în care lucrează și în zilele noastre!
Isip Daniel – Rebra (BN)

„Pentru ce să amesteci paiele cu grâul?

zice Domnul”
(Ieremia 23:28)

Cum se întâmplă amestecul?

Ca în foarte multe domenii, și în privința aceasta, neglijența și nevegherea
sunt principalele cauze. Când Domnul Isus a rostit pilda neghinei, El a
precizat foarte clar că în țarina lui, omul a semănat doar sămânță bună. De unde a avut și neghină amestecată
printre grâu? Cum s-a întâmplat amestecul? Răspunsul este în versetul din Evanghelia după Matei, cap. 13:25
și anume: când dormeau oamenii! O neatenție mică poate provoca pagube mari. Deci dacă așa stau lucrurile,
îmi doresc să ne ajute Domnul să rămânem treji pe turn!

Nu știi că ești amestecat!

Expresiile: „s-au strecurat” și „stânci ascunse” pe care le folosește apostolul Iuda în versetele 4 și 12, ne
ajută să înțelegem faptul că amestecul se face atât de subtil și pe furiș încât îi foarte greu ca cineva să își dea
seama de amestecul produs. Și aceștia stau împreună la aceeași masă.
Este o vreme în an, când firul de iarbă seamănă foarte mult cu firul de grâu. Este un timp în care e greu
de deosebit unele lucruri dacă nu sunt cercetate la rădăcină. Există în vremea aceasta mult fals și imitație. Dar
va veni și vremea când trebuie să se facă smulgerea celor sădite (Eclesiastul 3:2b) și atunci se va face o
deosebire clară.

Amestec în slujire și închinare

În cartea 2 Împărați, spre sfârșitul capitolului 17, este prezentată situația babilonienilor care au fost
strămutați în locul poporului Israel. Ajunși în Samaria, oamenii aceștia s-au confruntat cu o mare problemă:
Domnul Dumnezeu i-a pedepsit pentru că nu Îi slujeau și nu I se închinau așa cum trebuia. Măcar că a fost
adus un preot al Domnului care să-i învețe, ei nu au ascultat, ci pe lângă închinarea pe care o aduceau
Domnului, ei își țineau și obiceiurile lor.
Câți nu sunt și astăzi care sunt acceptați în adunări, înscriși în registre, dar care nu renunță la tradițiile lor
străbune? În felul acesta se produce un grav amestec în slujire și închinare pe motiv să nu se supere nici unii,
nici alții. Fără să conștientizeze unii cât de mult îl supără pe Dumnezeu, amestecul acesta!
Pentru toți cei care se mai gândesc să pornească la o luptă amestecându-se cu oameni firești, oricât de
bine intenționați ar fi, cred că este de folos să citim cu atenție capitolul 18 din cartea a doua a Cronicilor.
Iosafat, împăratul evreu, a fost aspru mustrat de Dumnezeu pentru ceea ce a făcut: un legământ cu Ahab,
omul care nu-L slujea pe Dumnezeu.
În concluzie, cred că rândurile de mai sus ne vor da cel puțin mai mult de gândit despre consecințele
lucrurilor amestecate, cu toate că îmi doresc să aprofundăm mai mult din Scripturi acest aspect, în vederea
clarificării lucrurilor neclare sau în vederea schimbării lucrurilor care trebuie schimbate! Domnul să ne ajute,
Amin!
Cornel Sabău – Hunedoara

Lumina Vechilor Cărări 7

 „Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu
cumva ai de gând să mă omori şi pe mine cum ai omorât pe Egipteanul acela?” Moise s-a
temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.” (Exod 2:14).
Moise, aşa cum este el prezentat pe paginile
Scripturii, de la neînsemnatul prunc al unor robi,
până la personajul care a rămas întipărit în însăşi
fiinţa naţiunii evreieşti, a fost mai mult decât mulţi
alţii, un om sub privirile lui Dumnezeu. Împrejurările
în care s-a născut şi minunea prin care a scăpat de
la moarte - prunc fiind - şi schimbarea instantanee
dintr-o bucată de carne vie bună de hrănit peştii
Nilului, în fiul fiicei lui Faraon, dovedesc prezenţa
degetului lui Dumnezeu. Acest lucru - prezenţa
dumnezeiască în copilăria timpurie a acestui om -
ne face să fim siguri că şi în restul vieţii lui, Moise a
fost mai mult decât alţi oameni, modelat şi
supravegheat atent de Răscumpărătorul evreilor.
Astfel şi peste celelalte capitole ale vieţii lui, ca de
exemplu: perioada educaţiei, perioada în care a fost
considerat om din casa împărătească a Egiptului,
perioada deciziei de a renunţa la rangul social
deosebit de înalt, în favoarea suferinţei împreună cu
fraţii lui, perioada intervenţiilor lui hotărâte în
apărarea cauzei poporului sfânt, perioada
abandonării planurilor lui de a sprijini poporul
Domnului, perioada acceptării unei situaţii sociale
umile şi în sfârşit perioada chemării de către
Dumnezeu, tocmai în lucrarea în care eşuase (nu
reuşise) au fost necontenit, punct cu punct, sub
privirea atentă a Celui Sfânt.
Privirea atentă a ochiului lui Dumnezeu însă,
nu a însemnat o dirijare ca a unui robot, ci în toţi
aceşti ani Moise a avut atitudinea lui personală faţă
de voia Domnului, cu privire la el. Şi tocmai felul de
a fi al lui Moise, faţă de voia lui Dumnezeu,
constituie panorama în care se zugrăveşte felul de a
fi al multor oameni chemaţi de Stăpân în lucrarea
Lui în zilele noastre. De aceea ne vom întoarce,
pentru a parcurge mai atent perioadele din viaţa
acestui deosebit lucrător chemat în lucrul lui
Dumnezeu, cu dorinţa de a prinde ecoul lor în viaţa
celor din vremea noastră.
Mai întâi, Moise este prezentat ca un om care
a dobândit „toată înţelepciunea Egiptenilor” (F. Ap.
7:22); cu alte cuvinte a adunat cunoştinţe de la cei
mai buni profesori din Egipt. Ca să poată reuşi
această performanţă, se înţelege că era un om
foarte capabil. Acest lucru l-a popularizat între
oamenii de frunte din Egipt. Fără îndoială că au fost
şi din cei care au făcut aluzii la originea lui neclară -
găsit pe ape - dar nu aveau încotro, trebuiau să se
plece în faţa capacităţii deosebite cu care era
înzestrat. Mai mult, în toată această perioadă - cea
Lumina Vechilor Cărări
a educaţiei şi a trăirii în mijlocul unei societăţi
stricate şi idolatre, înţesată cu preoţi păgâni şi
vrăjitori, Moise a reuşit să păstreze vie în inima lui
credinţa în Dumnezeul adevărat, aşa cum o primise
de la mama lui adevărată, care a fost angajată ca
doică de fata lui Faraon. În toate acestea, până aici,
Cel ce l-a ajutat, a fost Dumnezeu.
La un moment dat în sufletul strălucitorului fiu
din casa faraonului, s-a ivit un gând neînţeles. Acest
gând îi spunea că el ar trebui să slujească unei
cauze deosebite, mai înalte decât cea a patriei
egiptene, şi anume cauzei celui mai înalt Domn -
Dumnezeul naţiunii sale. Eu cred că şi acest gând
venea de la Dumnezeu şi el a găsit ecou în sufletul
lui Moise.
Atunci el a privit peste mulţimea neputincioasă
a fraţilor lui, în care şi cel mai voinic om tremura în
faţa unui oarecare isprăvnicel iar cel mai înţelept nu
ştia altceva decât să numere cărămizi şi şi-a zis:
„Acum înţeleg de ce Dumnezeu mă cheamă pe
mine. Nimeni altul n-ar putea-o face mai bine.
Eu am multă şcoală şi mi-am dobândit o
personalitate. Într-adevăr eu sunt omul nimerit.”
Ceea ce a urmat a fost de-a dreptul
impresionant: Moise a renunţat la o carieră
extraordinară în viaţă, la nişte posibilităţi materiale
de invidiat, la o poziţie socială deosebită şi a ales să
slujească cauzei poporului lui Dumnezeu. Privind
spre această alegere, n-am putea avea decât
cuvinte de apreciere şi de laudă pentru Moise. Am
putea crede că unui om care face asemenea
sacrificii, chiar i se cuvine un loc de cinste între
slujitorii lui Dumnezeu.
Şi Moise a început munca, în noua sa poziţie.
Bazându-se pe autoritatea şi pe armele sale,
dobândite în lumea Egiptului de atunci, el a avut
prima intervenţie „salvatoare”. Nu încape îndoială că
el avea intenţii bune după calculele sale logice.
După cum a învăţat în şcolile egiptene, Biblia spune
că el „s-a uitat în toate părţile” (Ex. 2:12), ceea ce
nu înseamnă că doar s-a uitat în jur, ci el a apreciat
toate riscurile, a analizat toate posibilităţile şi a
acţionat junghiind egipteanul. Singurul lucru pe care
nu l-a luat în calcul a fost voia lui Dumnezeu. Din
această cauză, primul lui gest a fost violenţa
neanunţată.
Ori în privinţa aceasta Dumnezeu avea un alt
plan. El avea în vedere să demonstreze lumii întregi
răbdarea Lui, concretizată prin zece ocazii când i-a
arătat lui Faraon voia Sa. De asemenea El avea în
8
vedere ceva mai mult decât măcelărirea unui
egiptean, el avea în vedere să se judece cu duhurile
rele ce erau personificate de zeii Egiptului şi să
zdrobească trufia lor. (Ex. 18:11). Dar Moise n-a stat
la sfatul lui Dumnezeu. El a considerat că a învăţat
destul.
Ori de câte ori cineva atacă „Egiptul”, îşi
asumă riscul unui război crâncen. Duhurile rele se
vor răscula ca viesparul deranjat. Cu mult mai târziu,
după ce Moise absolvise o altă şcoală, cu totul de
altă natură şi s-a apucat să înfrunte împărăţia
Satanei, s-a stârnit acelaşi viespar şi el s-a clătinat,
Domnul i-a venit în ajutor. De data aceasta însă,
fiindcă a pornit pe puterile lui, pe capacităţile lui,
singura şansă a fost abandonul, fuga.
Faptul că el, ilustrul absolvent al facultăţilor
egiptene nu s-a orientat spre alte împărăţii unde să-
şi folosească cunoştinţele şi capacitatea, ci a ales
oile unui madianit, dovedeşte cât de descurajat şi
zdruncinat era el în ce priveşte chemarea lăuntrică
ce a stat la baza alegerii lui de a renunţa la viaţa
strălucitoare a Egiptului în schimbul slujirii cauzei lui
Dumnezeu. Pe de altă parte faptul că a acceptat
poziţia de cioban în pustia Madianului, dovedeşte că
în sfârşit Moise a început să asculte de călăuzirea
susurului blând al Duhului Sfânt.
Şi începe o nouă şcoală. Biblia nu spune câţi
ani anume au durat şcolile acestea, dar cu
aproximaţie se poate aprecia. Cea dintâi a fost în
vremea cât încă nu era căsătorit. Cea de-a doua a
început degrabă după căsătorie şi s-a încheiat la
aproape 80 de ani (Ex. 7:7).
Un om ca Moise care a fost cuprins de focul
sfânt al lucrării Domnului, este imposibil ca pe tot
parcursul anilor petrecuţi în pustie să nu se fi gândit
adesea la poporul lui şi la misiunea sa nereuşită.
Poate că de multe ori s-o fi ivit ocazii când s-ar fi
putut crede că ar fi fost momentul potrivit să
intervină. A rămas însă în continuare la oi şi cu cât
se apropia de 80 de ani, cu atât năzuinţele sale s-au
stins. Privind situaţia din alt punct de vedere, este
vrednic de notat faptul că un om aşa educat a
acceptat să stea liniştit, practicând o meserie în care
niciuna din cunoştinţele lui nu aveau posibilităţi de a
fi puse în practică. Sufletul lui se modela sub mâna
celui mai iscusit Profesor - Duhul Sfânt, şi când
toate planurile lui zidite pe capacităţile lui personale
s-au stins, Moise trecuse ultimul examen. Atunci,
într-o zi, Dumnezeu l-a chemat din rugul aprins. De
data asta Moise n-a încălecat imediat pe măgarul
turmei să ia drumul Egiptului; nu s-a grăbit cum
făcuse întâiași dată, ci a început a pune întrebări. Şi
-a dat seama ce multe lucruri nu ştia. Mai întâi el a
întrebat: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon?”
apoi: „Care este Numele Lui?” şi: „Iată că n-au să
mă creadă…” şi în cele din urmă: „Ah, Doamne eu
nu sunt un om cu o vorbire uşoară.”
După ce a stat astfel la sfatul lui Dumnezeu,
Moise s-a transformat din ciobanul din pustia
Madianului în trimisul lui Iehova. Spre deosebire de
prima sa intervenţie când a ieşit să facă dreptate,
acum, după şcoala din pustie, el ştia în numele cui
merge, cu cine trebuie să ia legătura, ce trebuie să
Lumina Vechilor Cărări
facă şi pe ce putere se bazează. Şi Dumnezeu a
fost cu el.
Societatea în care trăim, creează oameni tot
mai pregătiţi din cât mai multe puncte de vedere. În
numărul acestor oameni pregătiţi sunt şi foarte mulţi
creştini. O parte din aceşti creştini reuşesc să
păstreze vie credinţa în Dumnezeu aşa cum au
primit-o în familie sau în Biserica în care au crescut.
Slavă Domnului pentru aceasta. În unele situaţii de
felul acesta, Dumnezeu are nevoie de astfel de
oameni şi atunci ei simt înlăuntrul lor chemarea
sfântă. Şi aici îşi adună diavolul arcaşii. El știe că
este păgubitor pentru biserică când cineva
lucrează pentru Dumnezeu, bazându-se pe
capacitatea sa, decât dacă nu ar lucra deloc.
Uneori se întâmplă că atunci când cineva începe a
lucra zidind pe temelia autorităţii personale, a
cunoştinţelor dobândite sau a capacităţilor lui şi
ajunge în criză, să aleagă să continue cu violenţe,
planuri ascunse, măguliri şi făţărnicii în mijlocul
cărora minciuna îşi are loc de cinste. Până ajunge
să se prăbuşească, lucrarea Domnului înregistrează
multe necazuri. Alteori se întâmplă ca şi cu Moise,
ca un astfel de om să fie cuprins de deznădejde şi
alege o ocupaţie oricât de umilă numai să nu fie în
mijlocul lucrării lui Dumnezeu.
De aceea este cu mult mai bine ca orice om
care își dorește, să fie pregătit din punct de
vedere pământesc, sau nu, când simte în duhul
lui chemarea lui Dumnezeu, să nu se grăbească,
să nu se considere omul potrivit, bazându-se pe
ceea ce știe, pe ceea ce poate, pe ceea ce este,
ci mai degrabă să-și dea seama cât de măreață
și de complexă este lucrarea Celui Preaînalt și
să se umilească. Niciodată un om nu este ales de
Dumnezeu pentru că este potrivit pentru o lucrare.
Niciodată. Care pământean poate să spună că este
potrivit pentru o lucrare cerească? Domnul are un alt
principiu: „…a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să
facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales
lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele
tari” (1Cor. 1:27). Şi asta întotdeauna. Când cineva
a fost mare în felul lumii, mai întâi Dumnezeu a
lucrat în sufletul lui umilinţa şi dacă omul a acceptat
aceasta, atunci a avut o lucrare binecuvântată.
Pavel, ilustrul învăţăcel al lui Gamaliel, a ajuns
orbul pentru care s-a rugat un oarecare Anania din
Damasc, falnicul Saul, fiul lui Chis, s-a ascuns
printre vase, vameşul Zacheu a alergat după cei pe
care i-a înşelat, pentru a-i despăgubi şi Moise…, cu
şcoala lui specială în pustia Madianului. Şi câţi alţii.
De cealaltă parte, o pietricică în praştia
păstoraşului batjocorit, a adus biruinţă asupra
filistenilor, cele cinci pâini şi doi peşti ai unui băieţel,
după ce au fost frânte, au fost şi binecuvântate şi
au săturat o mare mulţime. La fel creştinul zilelor
noastre care poate socoti - ca şi apostolul Pavel - un
gunoi, tot ceea ce are, ce ştie, ce poate, ce este şi
va veni înaintea Domnului cu dorul de a frânge toate
capacităţile sale pentru ca mai apoi să fie
binecuvântate, binecuvântată îi va fi lucrarea acolo
unde l-a chemat Domnul.
Iată o ilustraţie pe care am auzit-o cu ani în
9
urmă de la fratele Cristi Tcaciuc din Dănila şi care
exemplifică oarecum cele de mai sus: „Într-o
adunare mică, undeva într-un sat, era obiceiul ca în
fiecare întâlnire din seara de anul nou, toţi cei
prezenţi să aducă pe altarul slujbei câte ceva, o
cântare, o poezie, un îndemn, un verset, o
mulţumire, etc. Şi aşa într-o seară de anul nou,
printre mulţi alţii care au adus darurile lor, un tânăr s
-a ridicat şi a rostit pe dinafară, cursiv, fără greşeală,
gramatical şi cu o intonaţie deosebită psalmul 23.
Când, fără să se încurce deloc a terminat, a urmat
un „Amin” al tuturor celor prezenţi. La un moment
dat venise rândul unui bătrânel, să spună şi el ceva
şi a refuzat. La stăruinţele celor din jur, pentru a nu
face o impresie greşită, fratele a început a explica
refuzul lui zicând: „Eu tot psalmul 23, am vrut să-l
citesc, dar l-a spus fratele!” Fraţii au insistat în a-l
încuraja să-l citească totuşi şi, în cele din urmă el a
acceptat. Şi-a potrivit ochelarii, dar s-au aburit şi a
fost nevoie să caute batista mototolită într-un
Acolo îți vei așeza darul pe altar !
(Continuare din numărul trecut)
_Ce poate face Dumnezeul acesta? Adică
uite: Va este un dumnezeu care poate să ne
ferească de tâlhari; Tao este un dumnezeu care
face să rodească pământul și dă putere femeilor
să nască; Ciu, este dumnezeul râului celui mare
care curge departe spre nord și ne ajută să avem
animale sănătoase, mai ales caii… Și tot așa…
Dumnezeul de care vorbești ce poate să facă?
Adam n-a mai auzit de atâția dumnezei în
toată viața sa. Știa că unii oameni se închină unui
dumnezeu iar alții altuia, dar n-a întâlnit pe nimeni
care să se închine la atâția deodată.
_Dumnezeul adevărat poate să facă toate
acestea și multe alte pentru om. Dar cel mai
deosebit lucru pe care El îl face, este acela că dă
omului care i se închină, viață după moarte…
Harib a făcut un gest ca și cum ar fi mai
interesat de sănătatea cailor lui decât de viața lui
de după moarte!
_ Am să-i spun asta mamei. Și un lucru am
să-i mai spun unchiului Tan: că ai spus cumva că
Dumnezeul tău este adevărat, ceea ce ar însemna
că ai noștri n-ar fi… Și asta nu-i bine…
Părea încruntat, supărat că i s-au denigrat
dumnezeii. Fără să mai spună un cuvânt a
încălecat și a plecat năvalnic, fără să se mai uite
Lumina Vechilor Cărări
buzunar şi în cele din urmă a început cu o voce
nesigură şi anevoie: „Domnul este Păstorul meu, nu
voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni
verzi…” În timpul acestei citiri greoaie, harul lui
Dumnezeu pe care El îl dă celor smeriţi, a coborât
peste fratele, lacrimile au început a curge, Duhul
Sfânt a început a cerceta adunarea şi cei prezenţi s-
au întâlnit cu Domnul.
După ce bătrânul s-a aşezat, cel ce rostise cel
dintâi psalmul, a mai făcut o precizare: „Fraţilor, eu
cunoşteam psalmul, dar fratele cunoştea
Păstorul…!”
Frate în a cărui inimă bate chemarea pentru
lucrul în Biserică, nu uita; nu uita că înainte de toate
trebuie frânt tot ce ai învăţat, tot ce ştii, tot ce poţi,
tot ce eşti şi Domnul te va binecuvânta.
####
înapoi. Astfel lui Adam nu i-a mai rămas decât să
își urmeze călăuza, care nici după intrarea în sat,
nu și-a domolit calul, stârnind praful în urma lui.
După puțin timp au cotit brusc la deal, pe o altă
uliță, după care aproape de marginea de sus a
satului, s-a oprit în fața unei case din lemn care nu
avea garduri și cu atât mai puțin porți, dar era într-
adevăr casă. Când peste doar câteva clipe a ajuns
și Adam acolo, Harib bătea deja în ușa din lemn
gros, cu balamale mari din fier gros; prea gros
pentru o ușă de casă. Ușa s-a deschis și în golul ei
a apărut un bătrân cu părul alb, dar cu un trup ce
părea încă puternic. N-a putut deosebi primele lor
cuvinte fiindcă caii ajunși unul lângă altul, s-au
împuns între ei, nechezând scurt. Dar tânărul s-a
dat la o parte și bătrânul l-a chemat în casă, în
timp ce băiatul lega caii de un pripor. Față în față
cu bătrânul, Adam a dat din cap a binețe,
mormăind ceva, neștiind în ce limbă să vorbească,
dar omul casei i-a luat-o înainte:
_Dobro poshalovat! (Bun venit!) – și asta într
-o rusă mult mai clară decât cea a nepotului său.
Asta suna destul de bine, măcar că fața
bătrânului rămăsese destul de serioasă, aspră
chiar. Înăuntru, în prima cameră, un pat mare, plin
peste trebuință cu piei de oaie, era totuși așternut
10
cu un țol lucrat la războiul de țesut. Ferestre cu
obloane care se puteau deschide, fără sticlă…
Soba de încălzit, unsă cu lut, ocupa un sfert din
încăpere. Opaiț din seu de oaie și… pe perete un
tablou! Un tablou cu un cal alergând, pictat cu
vopsea. De când a plecat din Basarabia, n-a mai
văzut nicăieri o cameră atât de avansată. „Am
ajuns între oameni!” – se gândea cu un simțământ
de bucurie în piept. După patru ani! A fost invitat
să ia loc pe un scaun din lemn lucrat din bardă,
care avea picioare tot din lemn, foarte solide.
Partea care servea de șezut era foarte șlefuită,
dovada îndelungii întrebuințări. Și așa a început o
ploaie de întrebări și tot atâtea răspunsuri, cu toate
că bătrânul se anevoia vădit, să nu fie prea
iscoditor. Așa ca de prima dată, lui Adam i-a căzut
la inimă: părea un om cu judecată. Era jumătate
rus, jumătate cazah. Între timp a intrat și nepotul
Harib, vădit stânjenit de primirea bună pe care a
făcut-o unchiul său acestui străin.
De undeva se răspândea un miros de
mămăligă și nu numai. „Doamne fii slăvit. Astăzi
voi mânca mâncare…!”
_După ce mănânc, eu mă voi întoarce. – a
anunțat Harib, pe același ton bățos.
Bucuria că a ajuns în sfârșit între oameni
nesălbăticiți ca tadjicii din creierele munților, s-a
împletit cu o nouă tristețe: nici acest bătrân nu știa
nimic despre cele câteva sute de moldoveni lăsați
pe pământ gol, dincolo de munții de la apus, acum
patru ani.
Când bătrânul i-a spus că va putea rămâne
la el câteva zile până va hotărî ce va face, cu
condiția să-și schimbe hainele militare cu ceva de
prin casa lui, Adam a întrebat dacă ar putea să-i
lase uniforma rusească, nepotului său, drept plată
pentru că l-a călăuzit până acolo. În aceeași clipă
privirile băiatului au țintit fața bătrânului, semn că
ar fi dorit mult ca acesta să spună: „Da.”
_Nu degeaba a spus mama că ești bun. Tu
ești unul dintre preoții buni ai Dumnezeului tău?
_Sunt și preoți răi? – a întrebat Adam numai
ca să mai schimbe o vorbă două cu acest tinerel
mândru și bătăios.
Spre surprinderea lui Adam, răspunsul
băiatului a aprobat asta, cu multă siguranță:
_O da… Când urcă la noi la munte preoții
zeului Ciu și nu avem de unde să le dăm cât cer,
ne blestemă cu furie…
_Și ce se întâmplă dacă vă blestemă?
_Ni se îmbolnăvesc animalele… Chiar și
caii…
Adam se gândea până unde ar putea merge
cu discuțiile despre dumnezeii ăștia ai lor,
înțelegând că îi va fi greu să-l facă pe acest tinerel
să înțeleagă Adevărul în timpul scurt care a mai
rămas până va pleca. Și nici nu știa care va fi
starea gazdei sale față de toate aceste lucruri.
_Eu nu-i cunosc pe dumnezeii la care vă
Lumina Vechilor Cărări
închinați voi, pentru că vin dintr-o țară îndepărtată.
Și nici pe preoții lor cei răi… Dar o să-ți spun un
lucru pe care m-aș bucura să nu-l uiți: când vor
veni preoții cei răi ai dumnezeilor voștri și vă vor
blestema, să vă rugați Dumnezeului meu. El este
un Dumnezeu bun…
Bătrânul era atent la toate vorbele acestea,
păstrându-și fața serioasă.
Mâncarea a fost cu adevărat o bunătate:
carne de oaie în bucăți foarte mari, așezate pe
niște bucăți de scândură și ele lustruite de vreme,
cu mujdei de usturoi în niște solnițe tot din lemn
dăltuit iar alături o mămăligă mare, aburindă…
Harib era atent să vadă dacă străinul acesta se va
ruga și aici înainte de masă, ca și la ei acasă. Într-
adevăr, Adam i-a spus gazdei că ar vrea să se
roage lui Dumnezeu înainte de a mânca. Însă
tocmai atunci când s-au ridicat să se roage,
nevasta gazdei se apropia de masă cu un ulcior de
lut, în care după miros, se găsea rachiu. În clipa
aceea, Tan, bătrânul, a întins mâna spre ea și i-a
spus pe un ton hotărât, să se întoarcă înapoi cu
ulciorul. Femeia a rămas descumpănită, dar s-a
supus. Și curând, glasul preotului bun al
Dumnezeului străin s-a auzit în odaia
supraîncălzită. După rugăciune s-au așezat și
bătrânul i-a făcut semn soției lui să aducă ulciorul
pe masă. Simțind că ar fi dator cu o explicație, a
adăugat pentru toți:
_Am avut un simțământ ciudat: mi se pare că
rugăciunea către acel Dumnezeu bun, nu s-ar prea
putea potrivi cu rachiul!
Adam a rămas foarte surprins de vorbele
acestui bătrân de la capătul lumii și se gândea
dacă nu cumva are totuși ceva cunoștințe despre
credința creștină.
_Când ai mâncat ultima dată? – a fost
întrebarea care l-a readus dintre gânduri.
_La sora dumitale din micul sat de sus.
_Și mai înainte?
_Mai înainte am mâncat mai rar… Am
călătorit prin pustietăți mai multe zile…
_Atunci ai să mănânci mai puțin… O să poți
mânca ceva și înainte să te pui la somn. Însă la un
stomac chinuit, rachiul face bine…; poți bea mai
mult!
Doar o trecătoare strâmbătură a feței ar fi
putut trăda felul în care a primit Adam oferta
gazdei lui. A tușit de câteva ori pentru a avea
răgaz să răspundă, dar a spus ce i-a venit în minte
pe moment:
_Preoții Dumnezeului meu nu beau rachiu!
_Cred că înțeleg… - a răspuns gazda după
câteva clipe de cugetare. – Taly, adu vin. Vin din
cel pus la păstrare…
_Preoții Dumnezeului meu nu beau nimic ce
ar putea ameți capul… Să nu fie cu supărare.
_Dar preoții Dumnezeului tău cred că pot
bea atât cât să nu se îmbete, nu?
11
 _Aburii fermentați pot fi prea tari și pentru
astfel de preoți. Dar chiar și dacă n-ar fi, preoții
trebuie să fie îndrumători prin viețuirea lor, pentru
ceilalți oameni.
Harib se foia pe scaun și până la urmă și-a
dat drumul:
_Credința asta este ba bună, ba rea…
Adam a zâmbit, dar bătrânul Tan a rămas la
fel de serios. Părea a fi un om ciudat.
Au continuat să mănânce și gazda îi spunea
din când în când să mănânce încet. Îndată după
aceea tânărul a plecat plin de bucurie din pricina
hainelor militare primite în dar iar Adam s-a văzut
iar în niște vechituri cine știe de cine purtate și
când. Bătrânul l-a privit și încercând să-i ghicească
gândurile i-a spus:
_În uniformă pari a fi dezertor din armata
rusă. Dacă ne pârăște cineva că ești aici, plătești
tu, dar plătesc și eu. Arme ai?
_Nu! – a răspuns Adam, gândindu-se la
arma care a rămas la marginea sătucului lui Harib.
„Cred că acolo o să ruginească!”
După ce s-a lăsat întunericul, Adam a trebuit
să-i povestească bătrânului despre România,
despre cum sunt oamenii și cum trăiesc și despre
călătoria lor amară spre meleagurile morții. L-a
întrebat de asemenea despre războiul care tocmai
trecuse. Unchiul Tan punea din când întrebări și
după fiecare răspuns rămânea cu capul plecat,
privind adânc în pământ. Tare ar fi vrut Adam să
înțeleagă felul ăsta tăcut și gânditor al gazdei lui,
dar nu-i rămânea decât să-și facă închipuiri. De la
un timp a început Adam să pună întrebări, numai
că la răspunsuri, tovarășul său s-a dovedit mult
mai scump la vorbă. Totuși a aflat că în Kazahstan
conduc comuniștii ruși prin secretarii lor de partid,
despre care Adam știa deja destul de multe lucruri
fiindcă a avut de-a face cu ei în Tadjikistanul vecin.
Tan i-a confirmat că spre răsărit, la o distanță de
peste o săptămână de mers, începea China,
despre care Adam a auzit în satul lui Hacores. Și
că într-adevăr spre nord, după râul Ciu, se află
regiunea Karaganda, unde după spusele
oamenilor lui Ciarik, uzbecul, s-ar afla moldovenii
lui de care s-a pierdut în urmă cu trei ani.
_Într-o săptămână pot ajunge în Karaganda?
A fost prima dată de la întâlnirea lor, când
bătrânul a surâs fugar.
_Dacă e drum bun, uscat și fără nenorociri,
poate ai ajunge pe picioare, în XXX săptămâni.
Și văzând tristețea de pe chipul musafirului a
continuat, lămurind:
_Kazahstanul e așa de mare că-ți trebuie o
lună și jumătate să-l treci pe jos, de aici din
marginea asta dinspre răsărit, până în apus, la
ruși. De fapt rușii ăia de la apus nu-s chiar ruși, ci
un fel de rămășiță de tătari, care ca și noi acum,
de mult vorbesc și rusește. Apoi niciun om cuminte
la cap nu se pornește de aici spre Karaganda, de
Lumina Vechilor Cărări
unul singur. Râul Ciu face mlaștină pe părți mari
de pământ și puțini oameni neștiutori pot nimeri să
treacă de ele. Și după mlaștini, spre Karaganda,
se întinde un teren sterp, plin cu smârcuri de iarbă
înaltă și aspră, tufe și arbuști și de asemenea plină
de sălbăticiuni… Cu cât se răcește vremea, cu atât
lupii se adună în haite.
Ascultând toate acestea Adam se gândea ba
la kazahii care dacă au o țară așa de mare, trebuie
să fie mulți și totuși sunt jefuiți de niște tâlhari
tadjici, mult mai puțini la număr; ba la călătoria lor
cu trenul, din Ucraina până aici, călătorie care de
asemenea părea că nu se mai termină… Însă
degrabă gândurile i s-au împotmolit în
deznădejdea de a nu-și vedea scopul călătoriei
atins. Mai cu seamă că până în iarnă nu mai era
foarte mult; vremea se răcea tot mai mult.
Un timp au tăcut așa amândoi. Păreau doi
oameni care caută drum spre nord, prin mlaștinile
râului Ciu… La un timp, unchiul Tan continuă cu
glasul lui monoton, dar hotărât:
_Așa cum te-a trimis sora mea la mine, așa
te trimit și eu la un om cunoscut mie, care trăiește
la mai bine de două zile de mers pe picioare de
aici, spre nord, unde deja sunt multe sate. Cred că
el te va ajuta cumva să găsești o ieșire spre
Karaganda…
_Dacă nu iarna asta, atunci poate că în
primăvară… - a continuat. O completare care a
întunecat din nou fața lui Adam.
Culcușul în care a fost trimis ceva mai târziu
putea fi socotit unul împărătesc, față de felul și
locurile în care s-a întins sub cerul gol, atâtea nopți
la rând. Și chiar și între tadjici n-a dormit între
atâtea piei de oaie, stropite cu un fel de miros care
semăna destul de bine cu busuiocul din satele
Basarabiei. Cu toate acestea, nici starea de bine,
nici oboseala de peste nopțile trecute, nu i-au
învins frământările minții. Era hotărât ca dimineață
devreme să plece mai departe, fără să fie sigur
dacă va mai trece pe la omul spre care voia gazda
să-l îndrume. „Voi găsi o cale să ajung cât mai
repede în Karaganda…”
Totuși, dimineața a primit „cartea de vizită” a
acelui necunoscut spre care era îndrumat. După
ce au mâncat, bătrânul i-a întins o… ghindă de
stejar!
_Ții coama muntelui, spre nord. Până acolo
mai sunt sate pe văi, dar să nu cobori: oamenii
sunt fel de fel iar tu ești străin pe aici. Noaptea
care va veni te va prinde la un pârâu adânc și
repede care iese dintre stâncile din dreapta, din
munte. Acolo vei găsi mai ușor un loc de adăpost,
numai că și alți călători din partea asta de sus a
locului, tot pe acolo obișnuiesc să înnopteze… Vei
vedea. A doua zi după prânz, munții se dau mult
înapoi spre dreapta iar în față și spre stânga se
face o câmpie largă, alcătuită din dealuri mici și
șesuri largi. Satul lui Nerek, omul la care te trimit,
12
se numește Yarmuk. Este un sat mare, unde sunt
și case mari, cu odăi deasupra. Acolo stăpânirea
rusească este la tot pasul. Dacă te vor opri, să le
spui că mergi la Nerek.
_Poate că te vor lăsa să treci… - a continuat
după câteva clipe, ceea ce lăsa să se înțeleagă că
nu era chiar sigur de asta. – Cel mai rău lucru este
dacă te sechestrează pentru armată. În cazul ăsta,
nu mai poți ști în ce parte de lume te vor duce, că
Rusia e tare mare…
În tot acest timp, Adam se uita la ghinda din
palma bătătorită de muncă și de vreme a
bătrânului. Se putea observa că a fost desfăcută în
două și pusă la loc. Asta putea să însemne că a
fost umplută cu ceva…
_Păstrează-o bine. Să i-o dai lui Nerek. Asta
îți va deschide ușa lui.
_Și încă un lucru de mare întâietate: să nu
cumva s-o deschizi! Odată deschisă, ghinda asta
nu va valora mai mult decât o simplă ghindă.
Adam a luat-o fără să spună nimic, deși îi
părea tare ciudată treaba asta. De fapt nu mai
ciudată decât omul din fața lui. Părea că tăinuia
ceva; că se ferea de o primejdie care plutea în aer.
Mai târziu și-a dat seama că sub stăpânirea
comunistă, aproape toți oamenii trăiau așa. Nu
mult după aceea, Adam mulțumea pentru găzduire
și cu un rucsac din piele de cal, plin cu provizii
pentru două zile de călătorie, ieșea din sat, pornind
spre nord. Pe la amiază, vremea s-a mai încălzit.
„Poate totuși va mai fi toamnă pe aici!” – s-a
bucurat în sine. Asta pentru că cea mai mare
dorință a lui la acea vreme, era ca iarna să întârzie
cât mai mult. Prima noapte a întâlnit într-adevăr
oameni la pârâul despre care i s-a vorbit, dar s-a
ascuns de ei. Acum că știa drumul și avea o țintă,
n-ar fi vrut să se mai întârzie cu nimeni. Și a doua
noapte a rămas în câmp, pentru ca să intre în
Yarmuk, ziua. Cu mâncarea în rucsac, ceva mai
odihnit ca în săptămâna care trecuse și cu un plan
în minte, călătoria a fost mult mai ușoară ca cea de
dinainte. Cea mai mare problemă venea însă de la
un lucru foarte mic: ghinda! În câteva rânduri s-a
oprit numai pentru a o cuprinde cu privirea pe toate
părțile. Era clar că avea ceva înlăuntru pentru că
se vedea cum a fost desfăcută și îmbinată la loc.
Nu s-a putut abține să n-o miște puțin, dar până la
urmă s-a hotărât să se încredințeze în mâna lui
Dumnezeu, chiar dacă mesajul din ghindă ar fi
putut fi o primejdie pentru el.
Yarmukul s-a dovedit a fi o aglomerație
foarte întinsă de ulițe și bordeie de toate felurile.
Teama că va fi întrebat de soarta lui, de oamenii
pe care-i va întâlni, spre uimirea lui nu s-a
adeverit. Prima persoană întâlnită pe ulița pe care
a intrat în sat, a fost un tinerel de vârsta lui Harib.
În Basarabia, un astfel de băiat ar fi avut datoria să
-l salute, însă deși s-a uitat atent la el, băiatul
acela a trecut spre ieșirea din sat fără să spună
Lumina Vechilor Cărări
nimic, ca și cum nici nu l-ar fi văzut. Mai apoi, în
fața unor case mici, din lut, erau niște femei care
se ocupau cu ceva coșuri de nuiele. Acestea s-au
uitat spre drum și el le-a salutat plecând din cap și
rostind binețe în rusește, cu toate că-și dădea
seama că nu putea fi auzit clar. Dar nici acestea n-
au spus nimic și nici n-au schițat vreun gest. După
un timp a început să se întâlnească cu mai mulți
oameni, toți îmbrăcați sărăcăcios ca și el, unii
mormăiau ceva la salutul lui, alții nu. Nici el n-a
oprit pe cineva pentru lămuriri, decât că a întrebat
pe cineva dacă satul acela este Yarmukul și omul
a răspuns sec, că da. Gândea că despre Nerek va
întreba ceva mai încolo, fiindcă dacă era un om
mai însemnat, atunci trebuia să locuiască
altundeva decât în sărăcia de la marginea dinspre
munte, a satului. La un timp însă, i-au ieșit în cale
doi tinerei cărora abia că le mijea mustățile. Erau
îmbrăcați în salopete albastre închis, dar destul de
curate. Pe cap avea băști negre cu un țepuș în
mijloc.
_Garda civilă! Unde mergi? – l-au întrebat
într-o rusă destul de clară.
_La Nerek.
Fiindcă pronunța pentru prima dată numele
acesta, vocea i-a fost nesigură și acest amănunt n-
a scăpat celor doi. S-au uitat unul la altul și au zis:
_Mergem și noi cu tine.
„Na în ce încurcătură am intrat. Să le spun
acum că nu cunosc pe omul acesta și cu atât mai
puțin că nu știu unde stă?!”
_Eu vin din satele din munte și îl caut ca să
mă ajute să-mi fac un rost… - a încercat să o
scoată la un capăt.
_N-ai pasport, nu?
_Nu. – a răspuns, măcar că nu știa ce poate
să însemne asta.
Băieții s-au înțeles din nou din priviri și i-au
spus să vină cu ei, fără să-i spună unde îl vor
duce. Totuși, tonul lor semeț și aspru, și faptul că
unul a pornit înainte iar altul a rămas în spatele lui,
l-a făcut să înțeleagă că nu-i sunt prieteni. Dar s-a
supus și mergând așa, ocolind bălegarul
animalelor de pe drum, a început să se roage:
„Doamne, Tu m-ai ajutat să ajung până aici. Dacă
voia Ta este ca în loc să ajung la ai mei, să ajung
în cine știe ce capăt de lume, să se facă voia Ta.
Rămâi numai te rog cu mine!” I-a venit și gândul de
a-i trimite pe cei doi într-un șanț, ceea ce n-ar fi
fost prea greu pentru un bărbat bine legat și
obișnuit cu munca… „Dar mai bine să facă
Dumnezeu ceva; El știe mai bine…”
Prelucrare ####
(Va urma)
13
 Eu eram adolescent când în localitatea
noastră era un bătrân care era credincios. Era la
30 km de la noi și în casă la noi era adunare. La o
slujbă, i s-a spus prin cuvânt de prorocie: „Tu erai
foarte aproape de Mine. Eu prin tine arătam
puterea semnelor Mele, tu știai voia Mea, dar
pentru felul cum tu ai procedat, îți spun un adevăr:
vei fi îngropat ca un măgar!” Și toți au început să
vorbească: „Așa ceva nu s-a mai văzut. Cum
poate prorocul să vorbească în felul acesta? Ce
însemnează așa ceva?”
Era de acum bătrân. Nu a avut copii. El trăia
împreună cu nevasta lui; o chema Sara. Ea s-a
îmbolnăvit. El avea grijă de ea, dar mai era o
vecină care o ajuta și ea. Nevasta lui era o femeie
foarte grijulie și când era pe moarte, îi spune:
_Dimitre, când eu voi muri, ca să fii și tu
îngrijit așa de frumos cum am fost și eu, ia-o de
nevastă ca să aibă grijă de tine până vei muri.
El a îngropat nevasta. Nu a trecut mult timp
și o cheamă pe vecină, îi spune să vină să
locuiască la dânsul ca nevastă. Frații vin și-i spun:
_Dimitre, ce faci? Ea nu este pocăită, nu
este membru în Biserică, nu este la credință. Cum
să ne rugăm noi pentru binecuvântarea voastră?
Te rugăm frumos nu face pasul acesta. Ai să fii
pentru oameni, chiar și pentru cei care nu sunt la
credință, o pricină de poticnire foarte mare.
Dar el și-a împietrit inima și a început să
spună:
_Ce voi tinerii mă învățați pe mine om
bătrân? Eu am trăit o viață, știu toate lucrurile. Ce
să vă ascult eu pe voi?
Ei l-au rugat mult, dar el n-a ascultat și a fost
exclus din Biserică. El a luat-o pe femeia aceia la
dânsul și au început să fie împreună. Au trăit mai
mult de jumătate de an și odată, toamna, în una
din zile el îi spune:
_Vreau să mă duc și să mai văd ce fac
rudele tale.
Dar rudele trăiau în cealaltă parte a orașului.
El avea 94 de ani. S-a căsătorit cu condiția ca ea
să aibă grijă până la moarte de dânsul. A mers
puțin și trebuia să treacă printr-un parc ca să
ajungă la autobuz. A început o ploaie, a mers puțin
prin parc și i s-a făcut rău. S-a așezat pe scaun și
a murit. Nu avea niciun document cu el. S-a
anunțat la salvare. Au ajuns, dar el era deja mort,
așa că l-au dus la morgă. Și au anunțat la radio,
dar nimeni nu a venit. Nu știau nici numele, nici
familia. Mireasa lui se gândea că el a mers la rude,
dar rudele nu știau de asta. El era la morgă și nu
Lumina Vechilor Cărări
știau ce să facă cu dânsul. S-au adresat la
primărie iar primăria a spus să mai anunțe. Nu a
venit nicio știre și atunci primarul a spus:
_Îngropați-l voi cu puterile voastre.
Și medicul principal a dat ordin la șoferii care
erau la salvare. Ploaia când se pornea, când se
oprea.
_Luați-l, înfășurați-l într-un cearșaf, suiți-l în
mașină și mergeți de-l îngropați.
Au încărcat trupul omului și s-au dus să-l
îngroape. Când au început să sape groapa, ploaia
a început foarte tare așa că scoteau nămol din
groapă. N-au săpat niciun metru în pământ că a
început apa să vină de pe deal și să umplea
groapa. Au început să se sfătuiască și până la
urmă l-au aruncat în apa aceea. L-au luat cu
cearșaful în care era înfășurat și l-au pus în
groapă. Cu nămol l-au acoperit și au mers acasă.
Femeia a așteptat, a așteptat și el nu venea.
S-a dus la rude și a întrebat unde este Dimitre. Ei
au spus că nu a fost acolo. Atunci au sunat la
miliție că a dispărut un bătrân. Miliția a început să
sune la toate spitalele și într-un spital a primit
răspuns:
_ Da, a fost aici un bătrân. Noi am anunțat,
nu a venit nimeni și primăria ne-a spus să-l
îngropăm.
Ea s-a dus la șoferii care l-au îngropat și
șoferii au povestit tot cum a fost, cum s-a
întâmplat.
El a fost un ofițer în armata țaristă, dar după
ce s-a pocăit, Dumnezeu l-a botezat cu Duhul
Sfânt. Mergea prin anumite țări și spunea despre
Evanghelie și Duhul Sfânt. Sute de oameni la
rugăciunea lui erau botezați de Domnul. Se
manifestau darurile izgonirii duhurilor, darul
vindecărilor. De aceea i s-a spus: „Tu ai fost atât
de aproape de Mine, de puterea Mea. Tu ai fost la
sfat cu Mine. Din pricină că ai procedat așa, vei fi
în felul acesta judecat. Nu vei fi adăugat alături de
poporul Meu.” El a fost luminat dinainte de asta. Ar
fi putut să se oprească.
Relatare de Petru Cernozub,
translatare de Steopa Gherasim,
prelucrare ####
14
 1 Împărați 11:26—14:20
Ieroboam era un om din seminția lui Efraim.
Tatăl său se numea Nebat iar mama lui Țerua.
Încă de tânăr, Ieroboam s-a dovedit a fi un om cu
spirit de acțiune și inițiativă, un om capabil. În acea
vreme, împăratul Solomon tocmai desfășura lucrări
de construcții la Ierusalim. Avea mare nevoie de
tineri ca Ieroboam, așa că l-a luat printre oamenii
lui. A fost pus să supravegheze oamenii de
corvoadă din seminția lui Iosif. Într-o zi, pe când
Ieroboam ieșise din Ierusalim, a fost întâlnit de
profetul Ahia. Acesta și-a scos haina nouă pe care
o purta și a sfâșiat-o în 12 bucăți. Apoi i-a zis lui
Ieroboam să ia 10 bucăți ca o garanție că
Dumnezeu îl va pune împărat peste 10 din cele 12
seminții ale lui Israel. Acest lucru Domnul l-a
hotărât fiindcă Solomon s-a dedat idolatriei. „Iar tu,
Ieroboam, vei domni peste tot ce-ți va dori sufletul
– dacă vei asculta de Domnul și de poruncile Lui.”
- i-a mai spus profetul, care apoi a plecat. La scurt
timp, Ieroboam a fugit în Egipt. Acolo a locuit el
până la moartea regelui Solomon, care căuta să-l
ucidă. Iar după încoronarea lui Roboam, fiul lui
Solomon, vestirea profetului Ahia s-a împlinit.
Ieroboam a fost urmat de zece din semințiile lui
Israel. Îți mai amintești motivul? Citește lecția
Roboam!
Dumnezeu împlinește întotdeauna ceea ce
promite! Oare suntem noi atenți la condițiile
promisiunilor Lui? Când a devenit rege, Ieroboam
a zidit Sihemul și s-a instalat acolo, apoi a zidit
Penuelul. L-a preocupat foarte mult problema
închinării. Era normal, așa-i? Dumnezeu și-a
împlinit promisiunea față de el. Acum era
momentul ca Ieroboam să arate dragoste și
recunoștință față de Dumnezeu. Așa era corect.
Însă Ieroboam se temea că poporul dacă va
continua să meargă la Templu, se vor întoarce la
Roboam – care domnea la Ierusalim – iar pe el îl
vor ucide. Așa și-a imaginat el. „Așadar, le voi da o
alternativă de închinare.” - s-a gândit Ieroboam. A
făcut doi viței de aur și i-a amplasat unul la Betel
iar pe celălalt în ținutul lui Dan. Apoi a transmis
poporului mesajul următor: „Destul v-ați suit la
Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a
scos din țara Egiptului.” Ieroboam a pus preoți,
oameni luați din popor deși legea Domnului
impunea să fie doar din seminția lui Levi. A stabilit
și o sărbătoare, după cum i-a plăcut lui, nu cum
era stabilit de Dumnezeu. A construit altare și chiar
el a adus jertfe idolilor. Biblia ne învață că: „Frica
de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în
Lumina Vechilor Cărări
Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbe
29:25).
Ieroboam nu s-a încrezut în Dumnezeu, deși
coroana o purta datorită lui Dumnezeu. Domnul l-a
avertizat că este pe un drum greșit care duce la
distrugerea lui, a familiei lui și a națiunii peste care
împărățește. Ieroboam nu a ascultat glasul
Domnului iar roadele faptelor lui au fost evidente.
Poporul se strica, familia lui a fost greu încercată
de pierderea micuțului Abiia iar între el și Roboam
a fost mereu război. Dumnezeu, întristat de
idolatria pe care Ieroboam a instalat-o în Israel, l-a
avertizat că va mătura casa lui cum se mătură
murdăriile. Domnul a zis că va părăsi pe Israel din
pricina păcatelor făcute de Ieroboam și de israeliți.
Domnul care i-a promis lui Ieroboam că va fi rege,
ceea ce s-a și întâmplat, tot El a îngăduit
nenorocirea peste casa lui Ieroboam și peste
poporul Israel.
Pare ciudat felul în care s-a purtat Ieroboam,
nu-i așa? Să te porți așa de urât față de
Dumnezeu care ți-a făcut un așa favor! Dar noi de
câte ori nu am făcut exact ca Ieroboam? Câte
promisiuni a împlinit Domnul în viețile noastre și
cât de recunoscători am rămas printr-o slujire așa
cum o cere El? De frică că vom pierde unele
favoruri, poate funcții sau aprecieri lumești, am
schimbat închinarea reală în una idolatră. Învață
de la Ieroboam, alungă frica de oameni. Teama de
Domnul este începutul înțelepciunii – singura frică
sănătoasă!
Iubește-L pe Dumnezeu, Biblia spune: „În
dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită
izgonește frica…” (1Ioan 4:18). Ieroboam nu L-a
iubit pe Dumnezeu, el doar s-a folosit de
oportunitățile oferite de Dumnezeu iar acest lucru i-
a adus multă nefericire și dezastru în viața lui și a
națiunii pe care a condus-o.
„Cine cugetă la Cuvântul Domnului
găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul
este fericit. …” (Proverbe 16:20).
DEX - Frică: Stare de adâncă neliniște și de
tulburare, provocată de un pericol real sau
imaginar: înfricoșare, teamă.
L. Ungureanu
15
 Cu câtă emoție pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău şi
urmărim în fiecare nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai
primăvară zborul cunoscut vremea când ai fost cercetată.” (Luca
săgetat al 19:44). De ce folos sunt seismografele care
rândunelelor! Simbol al detectează din timp cutremurele sau puzderia de
grației și al migrației, sateliți din spațiu, care anticipează vremea pe
venirea și plecarea lor glob, dacă inima acelor oameni de știință nu
ne sensibilizează. E cunoaște vremea cercetării, amăgindu-se cu
uimitor faptul că în ateisme?
trupșorul lor suav,
Cei atinși cândva de mesajul Evangheliei,
Dumnezeu a sădit un
afirmă: „Și eu o să mă pocăiesc, când va veni
simț al orientării
vremea hotărâtă de sus!” De fapt, în mod
neelucidat pe deplin de către oameni. Mii de
invariabil, vremea pocăinței este fixată clar: Astăzi!
kilometri străbate performanta aripată până pe
Orice zi ar fi în calendar, „...Astăzi, dacă auziţi
tărâmul african, în căutarea insectelor zburătoare,
glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evrei 4:7b).
fără de care nu ar putea trăi. Nu frigul iernii le
alungă de la noi, ci lipsa hranei. Când se ivesc la
noi cele dintâi semne de primăvară, ea purcede cu Unde își pune puii
grăbire spre meleagurile unde și-a aninat cuibul:
streșini, încrucișări de grinzi, șuri etc. De obicei și-l
găsește relativ întreg, deoarece oamenii în
preajma cărora conviețuiește din vremi străvechi, îl
păstrează neatins. Mulți cred că prezența ei într-o
gospodărie atrage binecuvântări iar distrugerea
cuibului, a ouălor sau a gingașilor pui, aduce
necazuri, inclusiv arderea acelei case
neospitaliere. Desigur sunt doar superstiții, însă nu
trebuie uitat un lucru: „Cel neprihănit se îndură de
vite, dar inima celui rău este fără
milă.” (Proverbele 12:10). Omul ce pretinde că
este un creștin veritabil, va trata cu milă
viețuitoarele, fie ele sălbatice sau domestice. Vorbind despre locul în care se găseau
chivotul și altarul Domnului, David spunea: „Până
şi pasărea îşi găseşte o casă acolo şi rândunica,
„Păzesc vremea venirii lor” un cuib unde îşi pune puii… Ah, altarele Tale,
Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul
Am urmărit ani de zile data sosirii
meu!” (Psalmii 84:3). Așa cum aminteam mai sus,
rândunelelor, observând o diferență temporală
oamenii lasă în pace cuibul rândunelelor, mai ales
mult mai mică decât la alte păsări. Un ceasornic
atunci când este legat de clădirea vreunei biserici.
intern le anunță cu promptitudine ora potrivită de
Atitudinea neamenințătoare a celor care vin la
plecare: „rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea
închinare, oferă siguranță și încredere acestor
venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte Legea
vietăți. Mai amănunțit zugrăvește această
Domnului!” (Ieremia 8:7). Cum stăm noi cu ceasul
coabitare poetul englez William Shakespeare,
intern, după care ne rânduim activitățile spirituale?
chiar dacă e vorba de lăstun, o rudă foarte
Știm că Dumnezeu face lucrurile frumoase la
apropiată a rândunicii: „Acest oaspete,/Al verilor
vremea lor. Atunci când grăbim sau întârziem
de temple găzduit,/Lăstunul cu-al său gingaș cuib
împlinirea voii Sale, rezultatul muncii noastre se
ne-arată/Că răsuflarea cerului își lasă/De drag
risipește iar noi eșuăm lamentabil. Domnul Isus
mireasma ei pe-aceste locuri./Că nu-i ungher, nici
obișnuia să spună: „a sosit ceasul” (Ioan 12:23;
streașină, nici boltă/Să nu-și atârne această
17:1), iar alteori: „nu mi-a venit încă ceasul” (Ioan
zburătoare/Culcușul ei și leagănul cel spornic./Am
2:4). Ierusalimul a fost mustrat pentru că nu a
luat aminte că acolo unde/Și-alege așezarea și-i
primit Cuvântul Domnului: „te vor face una cu
priește,/E aerul mai molcom.”

Lumina Vechilor Cărări 16

 Dacă o rândunică găsește loc prielnic în
preajma unei clădiri dedicate rugăciunii, cu atât mai
mult noi, frații și surorile de pretutindeni trebuie să Dor de cer
găsim aici bucurie, pace și odihna sufletească. La
fel cum ea își hrănește puișorii, Duhul Sfânt satură Dintr-o lume tumultuoasă,
cu prisosință pe toți cei flămânzi și însetați după Când necazurile cresc,
neprihănire, indiferent de categoria de vârstă. Dacă Eu, cu tot ce am în casă,
unii vociferează împotriva rugăciunilor prea sonore, Doar la Tine mă gândesc.
ar trebui să își amintească de gălăgia din cuiburile
de rândunele. Gânduri multe-mi bat în poartă,
Însă eu nu le primesc.
Tu îmi ești și steag, și soartă;
Cum zboară rândunica Eu pe Tine Te iubesc.
Zborul rândunicii este iute și imprevizibil. Las tristețile apuse
Execută zig-zaguri și întoarceri bruște, astfel că e Cât respir și cât trăiesc,
imposibil să precizezi traseul pe care îl va urma în Ca să pot de azi, Isuse,
secunda următoare. Pentru orice om care se teme Numai Ţie să-Ţi slujesc.
de Domnul și trăiește în sfințenie, blestemele n-au
niciun efect. „Cum sare vrabia încoace şi încolo şi Multe-n lume mă revoltă.
cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul Păsări cad lovite greu.
neîntemeiat.” (Proverbele 26:2). Nici ziua de vineri Chiar și când eu n-am recoltă,
13, nici traversarea pisicii negre, nici vreo altă Te slăvesc, Isus, mereu.
superstiție nu îl va clinti de pe temelie, deoarece:
„Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Lumea nu vrea mântuirea,
Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se Sfinții Tăi nu-i sunt pe plac.
poate spune despre Iacov şi Israel: ‘Ce lucruri mari Dar eu știu că izbăvirea
a făcut Dumnezeu!’” (Numeri 23:23). Dar dacă E cu cel în duh sărac.
blestemul este întemeiat, indiferent de statutul
Dor de cer și de iubire
nostru în familie, Biserică sau societate, sunt șanse
Este tot ce îmi doresc.
mari să se prindă de noi. Tocmai de aceea, Am cu Tine-o răsplătire,
Domnul Isus ne-a spus să binecuvântăm chiar și Pentru care azi trăiesc.
pe cei ce ne fac rău. E regretabil faptul că în
momente de mânie, unii părinți scot vorbe pripite Vino să trăiești în mine,
cu privire la odraslele lor neascultătoare. Cu-al Tău har să mă-ntărești,
Viteza medie de zbor a rândunelelor în timpul Când Te chem printre suspine
migrației este de 55 km/oră, dar există specii care Ca să văd, Isus, cum ești!
pot atinge uneori 170 km/oră. În patru săptămâni,
parcurg nu mai puțin de 10.000 km, cu câteva Crucea Ta îmi dă speranță
Cum în lume nu-i nicicând,
scurte escale. Pentru a traversa întinderile mari de
Ca să fiu, cu siguranță,
apă, aleg strâmtorile (ex. Bosfor, Dardanele, Martor credincios și blând.
Gibraltar). În acele locuri, păsările de pradă sau
braconierii le pândesc cu lăcomie. În caz de Adevărul Tău îmi este
primejdie, rândunica scoate țipete ascuțite care se Singurul izbăvitor,
aud de la distanță destul de mare. Ne amintim de Când pe-a suferinței creste
împăratul Ezechia, care fiind la grea strâmtorare, Urc senin și răbdător.
spunea: „Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca
un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi Dor de Rai și de Lumină
priveau topiţi spre cer: «Doamne, sunt în necaz, Fără noapte, fără somn,
ajută-mă!»’” (Isaia 38:14). Unde Tu, Cel fără vină,
Ești al vieții noastre Domn.
Să-I slujim lui Dumnezeu din toată inima,
împreună cu frații, deoarece „cu o singură Miel și Leu, dar plin de slavă,
rândunică nu se face primăvara.” Spre patria Te aștept oricând să vii
cerească avem de parcurs un drum îngust și În eterna Ta dumbravă,
anevoios, dar la final, pe aripi de slavă, vom Să ne duci cu-ai Tăi copii!
întâmpina pe Hristos Domnul!
Corneliu Livanu

Bazga Toader Dorel - Bistrița-Năsăud

Lumina Vechilor Cărări 17

Creștinii urmăriți
Contrabandist împotriva propriei voințe

Coreea de Nord

De fiecare dată când cineva intră în micuța cafenea din Coreea de Sud, în care Min-jae
îmi relatează povestea sa, acesta are tendința de a se uita pe furiș spre ușă sau chiar să se
oprească complet din vorbit. Cu frică, nord-coreeanul de vârstă mijlocie, studiază fiecare față
care intră. El știe că nu are voie să fie niciodată neatent, chiar și în afara Coreei de Nord.
Spionii patriei sale nu se opresc nici măcar în fața graniței cu Coreea de Sud, în a caută
misionarii pe care trebuie să-i toarne guvernului nord coreean și care apoi va pedepsi aspru
toate rubedeniile respectivului misionar din Coreea de Nord.

_În Coreea de Nord nimeni nu se încrede
în nimeni! - spune Min-jae. -Trebuie să fim foarte
precauți și să ne alegem în permanență
cuvintele cu grijă. Încă am tendința să privesc cu
nervozitate încolo și încoace.
Pe fondul zgomotului făcut de mașina
electrică de cafea, Min-jae devine tot mai
degajat, în timp ce îmi relatează cum a devenit
contrabandist de Biblii, în țara în care creștinii
sunt cel mai prigoniți.
Marfă periculoasă
Min-jae a devenit creștin în urma unei
călătorii de afaceri, o călătorie mai lungă pe care
a întreprins-o în China, în anul 2004. În timpul
șederii sale acolo, a vizitat Biserica unui prieten,
unde i s-a aprins inima pentru Biblie și pentru
toate „poveștile sale demne de luat în seamă.” S
-a botezat și a primit cadou propria sa Biblie în
limba coreeană. Cinci luni mai târziu a trebuit să
se reîntoarcă în patria sa. În timp ce-și făcea
pregătirile pentru călătorie, un membru al
Bisericii a venit la el cu o cerere îndrăzneață:
dacă ar fi pregătit să accepte un transport în
Coreea de Nord în care sunt ascunse 10 Biblii.
La început a refuzat, pentru că oricum își
făcuse destule dureri de cap în ceea ce privește
transportul propriei sale Biblii în țară. Dacă
polițiștii ar fi găsit asupra sa câteva pagini de
Biblie, l-ar fi torturat sau chiar l-ar fi omorât
pentru aceasta. Min-jae știa un lucru: dacă un
transport complet de Biblii ar fi fost descoperit la
el, cu siguranță că ar fi sfârșit pentru aceasta într
-unul din celebrele și de tristă faimă lagăre de
concentrare.
În timp ce se afla în situația de a lua o
astfel de hotărâre și-a amintit de faptul că el își
dăruise viața Domnului Isus Hristos și că
aceasta nu-i mai aparținea de mult. Așadar a
hotărât să se încredințeze în mâna Domnului.
„Cred acum în Dumnezeu și că la El toate
lucrurile sunt cu putință”, s-a gândit el. „Eu pot
să fac tot ce voiește El, chiar dacă unele lucruri
sunt grele. Dumnezeu își va face lucrarea Sa cu
siguranță.”
Transportul a avut loc la puține luni după
întoarcerea sa în Coreea de Nord. La ora unu
după miezul nopții, într-o dimineață de noiembrie
a anului 2005, Min-jae s-a apropiat de un vapor
care ancorase pe malul râului Yalu, asta în timp
ce se ruga fierbinte ca Dumnezeu să-i dea
biruință și să-l călăuzească la fiecare pas. După
ce a primit trei saci mari de vinil, și-a încovoiat
umerii sub greutatea lor, dispărând în întuneric
pe drumul spre casă. După ce s-a îndepărtat
destul de mult, a făcut o pauză deschizând sacii
în care erau împachetați pantaloni. Printre
aceștia el a descoperit și cele zece biblii mici în
limba coreeană.
_Mi-era frică și eram nervos, - relatează el.
- Primirea Bibliilor constituia deja o problemă,
dar chiar în momentul în care am desfăcut sacii
am început să mă întreb: „Cum și unde să le

Lumina Vechilor Cărări 18

împart?” și deja disperarea m-a cuprins. unchiul lor, aici aflându-se și Min-jae.
Min-jae a hotărât să ascundă
periculoasele Biblii până ce Dumnezeu îi va
Din nou liber
arăta persoanele care trebuiau să le primească.
Într-o zi de februarie 2006, în timp ce mergea După șapte luni de pușcărie Min-jae a fost
prin satul său, a auzit un bărbat fluierând o pus în libertate și în anul 2014 acesta a reușit în
melodie creștină. El a învățat această cântare cele din urmă să fugă din Coreea de Nord. El
în timpul șederii sale în China. Min-jae și-a este în continuare îngrijorat de familia sa care
notat locația în care se afla bărbatul și a hotărât suferă într-un lagăr de concentrare și de aceea
ca sub protecția întunericului unui miez de poartă un sentiment de vinovăție. El a fost acela
noapte, să-i ducă câteva Biblii. Era trecut de care le-a înlesnit primirea Bibliilor, lucru care a
miezul nopții când Min-Jae și-a vârât în dus în cele din urmă la arestarea lor. De partea
buzunarele hainelor opt din cele zece Biblii, pe cealaltă el este conștient de faptul că la cârma
care apoi le-a pus în fața ușii acestui bărbat. El tuturor acestor lucruri s-a aflat Dumnezeu, care
n-a lăsat în urmă niciun mesaj pentru a nu i se le-a pus Bibliile la dispoziție și că Domnul este
lua urma și apoi să fie arestat. cu ei în mijlocul necazului și al durerii pe care
aceștia trebuie să le suporte pentru El.
_Acești 27 de oameni sunt copii ai
După gratii
Domnului și eu cred că El îi va elibera într-un
Câteva luni mai târziu Min-jae călătorea mod minunat, cum numai El știe să o facă. -
din nou în China, cu intenția de a fugi aici, însă spune Min-jae. El însuși a devenit un membru
în noiembrie 2006 a fost arestat și trimis înapoi angajat într-o Biserică. Vă rog să îl purtați în
în Coreea de Nord. În închisoare a întâlnit un rugăciunile voastre pe el și pe nord-coreenii
prieten de odinioară care a fost arestat și el din care trebuie să cunoască dragostea lui
pricina credinței sale creștine. În timp ce Dumnezeu.
discutau unul cu altul, Min-jae a înțeles că
bărbatul căruia îi dusese Bibliile, era unchiul
acestui prieten. Și acesta fusese arestat și vârât În românește de
într-o altă celulă a aceleiași închisori. Prietenul Vasile Breabăn
lui Min-jae a povestit că a împărțit cele opt Biblii
rudelor care în cele din urmă au venit la Din „Vocea Martirilor”
credință. Întreaga familie formată din 27 de Martie/2020
persoane a început să se întâlnească noaptea
în secret, pentru a se ruga și a citi din Biblie.
Într-o noapte un vecin a auzit cum aceștia
cântau cântări de laudă pentru
Dumnezeu și a anunțat
autorităților. Poliția secretă le-
a percheziționat casa și i-a
arestat.
Min-jae n-a putut să stea
de vorbă cu ei în închisoare,
dar deseori a aflat cum unii
dintre acești membri de familie
se rugau în celulele lor.
Prietenului său nu i-a povestit
niciodată că el a fost acela
care lăsase Bibliile la ușa
unchiului său. Acest lucru era
mult prea riscant pentru
întreaga lucrare. Peste o lună,
cei 27 de membri ai familiei au
fost trimiși într-un lagăr de
concentrare, împreună cu

Lumina Vechilor Cărări 19

 CONCURS BIBLIC: „Cercetați Scripturile”
Secțiunea: „Împăratul Ieroboam”

„Frica de Domnul este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă …”
(Psalmii 111:10)

Citeşte cu mare atenţie cerinţele:

De citit 1 Împărați 11:26—14:20 şi povestirea de la Rubrica Copiilor: „Ieroboam”
Pentru punctaj maxim, după fiecare răspuns scrie ŞI referinţa biblică. Răspunsul care reprezintă doar referință biblică nu se
punctează.

1. Cum se numeau părinții lui Ieroboam? în acel timp?

2. Din ce seminție a lui Israel era Ieroboam?
Cât timp a domnit el?
3. Completează versetul: „Ieroboam era … şi
… ; şi Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i
-a dat privegherea peste toţi oamenii de corvoadă
din casa lui ... .”
4. Care profet i-a vestit lui Ieroboam că va
deveni împăratul lui Israel și cum?
5. Unde și la cine a fugit Ieroboam când
Solomon căuta să-l ucidă?
6. Cum se numesc cetățile zidite
Ieroboam? Unde a locuit el?
7. Ce variantă de închinare a oferit Ieroboam
israeliților spre a-i împiedica să mai meargă la
Templul din Ierusalim să se închine?
8. Unde a trimis-o Ieroboam pe soția lui? De
ce?
9. Cine și cui a zis: „Sunt însărcinat să-ți
vestesc lucruri aspre”?
10. În ce oraș din Israel a fost trimis de
Domnul, un profet din Iuda, care a vestit o judecată
împotriva altarului? Unde era împăratul Ieroboam
11. Cum se numeau cei doi fii ai lui Ieroboam
despre care și istoria Bibliei amintește? Ce scrie
despre ei?
12. Ieroboam a oferit israeliților o închinare
falsă – la viței de aur. Citește textele să identifici
patru dumnezei valabili azi: a) 2Corinteni 4:4; b)
Filipeni 3:19; c) Iov 12:6; d) Apocalipsa 1:8. (Tu la
care te închini? – la această întrebare răspunsul ți-l
dai ție – trimiți doar ce ai identificat la: a, b, c și d).
13. Jertfele lui Ieroboam L-au supărat pe
Dumnezeu. Află ce jertfe Îi plac lui Dumnezeu și pe
de
care le poți aduce și tu: a) Psalmul 50:23; b)
Romani 12:1 – Isaia 58; c) Evrei 13:15 și d) Evrei
13:16, Proverbe 11:25, Proverbe 22:9, 19:17,
2Corinteni 9:6-7 – pentru fiecare referință scrie cu
cuvintele tale cum trebuie procedat, NU prelua
expresia biblică.
14. Frica este un sentiment care ne încearcă
des. Care frică este bună și care este periculoasă –
potrivit Bibliei?
15. Cum poți să izgonești frica – potrivit
Bibliei?

Concursul „Cercetaţi Scripturile” se desfăşoară lunar, pe diferite secţiuni Biblice.

Sunt premiaţi doar copiii cu vârsta maximă 20 ani.
Răspunsurile se trimit prin poşta română sau poşta electronică la adresele:
Destinatar: Ligia Ungureanu
O.P 51 – C.P 25, Bucureşti
sau: ligia.ungureanu@gmail.com

Vă rugăm să confirmați primirea premiilor sau să anunțați în caz că nu ați primit premiul în maxim 3
săptămâni de la apariția revistei. Vă mulțumim! Tel: 0756 46 56 73 sau pe mail.

RĂSPUNSURILE SUNT AŞTEPTATE PÂNĂ LA DATA DE 01.05.2020!

Lumina Vechilor Cărări 20

 Abonamentele la revista „Lumina Vechilor Cărări” pentru anul 2020 se pot face la următoarele preţuri:

35 RON pentru 1 abonament în România.

33 EURO pentru 1 abonament în Europa.
36 EURO pentru 1 abonament în alte continente.

La fiecare 10 abonamente oferim un abonament gratuit. Preţurile fixate includ şi taxele poștale pentru
expediere. Vă rugăm să ne contactați pentru a ne comunica dacă continuați abonamentul sau nu.
Până la data de 20 ianuarie 2020 așteptăm să ne spuneți câte abonamente doriți, iar în caz că nu
suntem contactați înțelegem că nu mai doriți să fiți abonat.

Relaţii şi comenzi la numărul de telefon: 0722.558243.

Banii se pot depune în contul bancar RO27 BRDE 340S V489 8456 3400 (RON) la BRD pe numele
Senciuc Avram sau Vișan Gheorghe.
Sau se mai pot expedia prin mandatul poştal la adresa:
Gică Vişan
OZP RĂDĂUȚI
GHIȘEUL 2 CP. 13,
Jud. Suceava 725400

Calendarul pentru anul 2020 va fi într-un alt format decât cel care a fost până acum. Mai avem calendare.
Comenzile se pot face la nr. de telefon 0722.558243. Un calendar costă 5 lei.

Premianții acestei luni:

Tomuș Sefora – Deva; Ungureanu Elisabeta – Țițești; Ungureanu Emanuela –

Țițești; Pop Anca – Orțișoara; Bucoș Simeon – Fundata; Sicoe Naomi – Castău;
Sicoe Iudita-Debora – Castău; Mezei Emanuela; Craioveanu Adriana –
Câmpulung; Craioveanu Andreea – Câmpulung.

RĂSPUNSURI LA SECȚIUNEA ÎMPĂRATUL ROBOAM

1. Solomon și Naama 9. Șemaia

2. La 41 de ani, a domnit 17 ani. 1 Împărați
14:21
3. Sihem 1 Împărați 12:1
4. Poporul i-a cerut să-i ușureze jugul pus
de tatăl său și îi vor sluji. 1 Împărați 12:4-5
5. S-a sfătuit cu bătrânii care au trăit pe
lângă tatăl lui - tinerilor care crescuseră cu el. 1
Împărați 12:6-11
6. Bătrânii i-au spus să asculte poporul -
tinerii l-au sfătuit să fie aspru și rău.
7. În supunere și smerenie. 1Petru 5:5
8. Adoram 1 Împărați 12:18
10. Să nu lupte împotriva fraților lui – s-a
smerit în cazul năvălirii lui Șișac.
11. Betleemul, Etamul, Tecoa, Bet-Ţurul,
Socoul, Adulam, Gatul, Mareşa, Ziful, Adoraimul,
Lachisul, Azeca, Ţorea, Aialonul şi Hebronul. 2
Cronici 11.5-10
12. Șișac – tezaurul Casei Domnului,
tezaurul împăratului, toate scuturile de aur făcute
de Solomon, a luat tot.
13. Cu credincioșie și din toată inima.
14. Abia 2 Cronici 12:16
15. Reflecție personală.

Lumina Vechilor Cărări 21

CUPRINS Colectivul de redacţie
OASE Ioan Nemeş
IARNA ESTE VARA SUFLETULUI?
CU DOMNUL ÎN SPITAL Vasile Breabăn
O LUCRARE CA LA ÎNCEPUTUL CREDINTEI
PENTRU CE SĂ AMESTECI PAIELE CU GRÂUL
Avram Senciuc
PUTEREA NEPUTINTEI
Lucian Claudiu Şandra
ACOLO ÎTI VEI AȘEZA DARUL PE ALTAR
ÎNGROPAT CA UN MĂGAR Gusti Cheţec
IEROBOAM
RÂNDUNICA
Iliuţă Petruneac
DOR DE CER
Gică Vişan
CONTRABANDIST—CREȘTINI URMĂRITI
CONCURS BIBLIC IEROBOAM Vasile Şindilar
A MAI TRECUT O ZI DIN VIATĂ

Aşa vorbeşte Domnul:

Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi
întrebaţi care sunt cărările cele
vechi, care este calea cea bună,
umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă
pentru sufletele voastre!

Ieremia 6:16

GICĂ VIŞAN
O.Z.P. RĂDĂUȚTI GHIȘEUL 2 C.P. 13
MUN. RĂDĂUŢI JUD. SUCEAVA
COD 725400
Tel. 0230/565625 - 0722/558243

ISSN 2601 - 0526

A mai trecut o zi din viață
Și seara iar s-a coborât.
Pe bolta cerului de gheață
Steluțe mici au apărut.
E semn că a-ncetat lucrarea
Și munca pe-azi a luat sfârșit.
S-a potolit până și marea,
Și valurile-au amuțit.
S-a încheiat dar, mă frământă
Același gând ca de-altădat':
Din rodul muncii mele cruntă
Eu Ție, Doamne, ce Ți-am dat?
O rugăciune spusă-n grabă?
Ceva versete ce-am citit?
Când pentru firea pământească
Tot ce-am avut eu am jertfit ...
În alergarea mea nebună,
Iar am uitat să-Ți mulțumesc
Pentru o nouă zi cu soare,
Și că am harul să trăiesc.
E drept că m-am ferit de pofte
Și de păcate de-orice fel.
Însă, n-aș vrea, prin neveghere,
Să fiu un frate căldicel.
De merg mereu la adunare,
Și-ascult Cuvântul predicat,
Acestea-s lucuri ziditoare,
Însă, nu-s semn c-aș fi lucrat.
Ce am făcut azi cu talantul,
Pe care mi-ai încredințat?
Cu el am câștigat un altul?
Sau în pământ l-am îngropat?
Eu știu că aspru ești, Stăpâne,
Și când voi sta 'naintea Ta,
Aș vrea și eu să pot a spune
Că am lucrat spre slava Ta!
De-aceea dă-mi înțelepciune
Și Duhul Tău în orice zi,
Condu-mă Tu prin astă lume
Să nu mă clatin, orice-ar fi.
Și când ne vei chema acasă,
Și-n slavă ne vei îmbrăca,
Acolo-n patria cerească
Să stau și eu la dreapta Ta.
Deci umple-mi candela și vasul
Cu untdelemn sfânt și curat
Ca vegheator să aștept ceasul
Când sus la cer fi voi luat!
Anonim