PREDICĂ ÎN JOIA MARE

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin

„Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta
este Sângele Meu, al Legii celei noi...” (Matei 26, 26-28).
Iubiți credincioși, Mare este sfânta zi de astăzi. Că mai înainte de patima Sa
cea de bună voie, prea Bunul nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima dată
împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu este o simplă masă cu mâncare, cu
pâine şi vin. Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este
prima Liturghie creştină săvârşită de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea
de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere
pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire şi de despărţire a lui
Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi porunci.
Aici nu mai sunt mulţimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici cărturari
iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mântuitorul
lumii, înconjurat de cei doisprezece ucenici, stă în cămară de taină, unde spală
picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roagă, mulţumeşte Tatălui,
binecuvintează pâinea şi vinul şi le împarte, ca pe o împărtăşanie, celor ce sunt de
faţă. Lipseşte de aici însăşi Maica Domnului, căci Cina are un caracter strict
euharistic, iar foişorul închipuieşte altarul Bisericii, unde se jertfeşte tainic Iisus
Hristos de către preoţi şi episcopi.
Două lucruri importante deosebim la Cina cea de Taină: mai întâi spălarea
picioarelor ucenicilor şi apoi întemeierea Tainei Sfintei împărtăşanii, numită şi
Sfânta Euharistie. Deci, săvârşind Iisus Hristos propovăduirea Sfintei Evanghelii,
mai înainte cu o zi de patima Sa şi de Paştele evreiesc, a rânduit să mănânce Paştele
după obiceiul Legii Vechi, într-o casă din Ierusalim.
Acolo, mergând din vreme ucenicii, au gătit Paştele şi venind Domnul, au
mâncat împreună pascha Legii Vechi, după porunca dată de Moise. Adică au
mâncat pâinea nedospită numită azimă şi miel fript, stând cu toţii în picioare,
încinşi cu brâu, încălţaţi şi cu toiegele în mână, gata de drum. Acesta era Paştele
evreiesc, pe care Iisus Hristos l-a respectat şi de data aceasta, ca să se arate până la
moarte ascultător şi necălcător de lege.
Iar când s-a făcut seară, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici
(Matei 26, 20) şi a mâncat Paştele Legii Noi. Aşadar, în această mare zi, două legi a
îndeplinit Iisus şi de două ori a prăznuit. Mai întâi a mâncat Paştele lui Moise, care
era chipul lui Hristos, ca să Se arate păzitor al Legii Vechi. Apoi a mâncat Paştele
nostru creştinesc, ca să Se arate întemeietor al Legii Noi. Două Testamente astăzi a
unit: cel Vechi, care acum s-a sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două
Liturghii a săvârşit: liturghia Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de taină, nici
putere sfinţitoare, şi Liturghia Paştelui creştinesc, care prin Taina Sfintei
1
împărtăşanii are putere să sfinţească şi să mântuiască pe toti cei care cred. Şi din
două pâini a mâncat în această zi Hristos; din pâinea Legii Vechi, care era azimă
uscată, lipsită de fermentul dătător de mântuire al Duhului Sfânt, şi apoi din pâinea
cea dospită, proaspătă şi caldă a Legii celei Noi, care este Trupul tainic al lui Iisus
Hristos, adică Sfânta împărtăşanie, prin care dobândim iertare de păcate şi viată
nemuritoare.
Dar pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru ce se
cheamă „de taină”? Se cheamă „Cină” pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit,
adică spre asfinţitul veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se
cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter liturgic de Taină, de Jertfă, de
prefacere euharistică a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cina se mai
cheamă masă de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul cu
ucenicii Săi, mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când tot
Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline de multe taine.
Dacă citim cu atenţie Sfânta Evanghelie de astăzi, înţelegem că îndată ce
ucenicii s-au aşezat la masă, mai înainte de a gusta din pâine şi din vin, Iisus S-a
sculat de la cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După
aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să
le şteargă cu ştergarul cu care era încins (Ioan 13, 4-5).
Apa este darul Sfântului Duh, prosopul este milostivirea lui Dumnezeu care
şterge păcatele noastre, iar Mântuitorul, care spală pe ucenici şi sfinţeşte pâinea şi
vinul, este reprezentat de preotul Bisericii care trebuie să se plece cu dragoste la
picioarele fiecărui credincios, să-l spele prin spovedanie, să-l şteargă prin canon şi
să-l unească cu Hristos prin Sfânta împărtăşanie, după vrednicie. Iată deci mila
Domnului, iată chemarea preotului, iată sfinţenia Bisericii, iată nădejdea mântuirii
noastre.
Iar pe când mâncau ei - spune Sfânta Evanghelie Iisus, luând pâine şi
binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul
Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că
acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea
păcatelor (Matei 26, 26-28).
În clipa aceasta s-a săvârşit cea mai mare minune euharistică, mistică. Că
odată cu rugăciunea şi binecuvântarea Domnului, Iisus preface pâinea şi vinul în
însuşi Trupul şi Sângele Său. în clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază Taina Sfintei
împărtăşanii şi săvârşeşte prima Liturghie creştină înaintea ucenicilor Săi. Aşadar,
Mântuitorul este primul Arhiereu şi Preot care săvârşeşte cea dintâi Liturghie,
întemeind Taina Sfintei împărtăşanii, iar Apostolii sunt primii credincioşi care iau
parte la această mare taină şi care se împărtăşesc cei dintâi cu Trupul şi Sângele
Domnului. Iar prin porunca Mântuitorului: Aceasta faceţi spre pomenirea Mea
(Luca 22, 19), Apostolii capătă putere divină să binecuvinteze şi ei pâinea şi vinul
şi să le prefacă în Preacuratele şi Mântuitoarele Taine.
2
 Iată deci originea şi importanţa Sfintei Liturghii. Ea a început din acel mic
foişor şi prin Sfinţii Apostoli a ajuns să se săvârşească astăzi până la marginile
lumii. Iar valoarea ei constă în sfinţirea dumnezeieştilor Taine, care se prefac cu
puterea Duhului Sfânt şi binecuvântarea preotului, dar numai în cadrul Sfintei
Liturghii. Astfel, foişorul acela din Ierusalim este înlocuit cu Biserica creştină, Cina
cea de taină este repetată zilnic, ori de câte ori se face Sfânta Liturghie. Masa la
care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi este acum Sfânta Masă, blidul şi paharul din
care au gustat Hristos şi Sfinţii Apostoli, sunt astăzi Sfântul Potir şi Sfântul Disc
din care cu toţii gustăm Sfânta împărtăşanie. Spălarea picioarelor este înlocuită cu
Taina Sfintei Spovedanii care poate spăla toate păcatele.
Singurul care s-a împotrivit spălării a fost Petru cel fierbinte râvnitor. Dar
Domnul i-a zis: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine” (Ioan 13, 8). Atunci
plecându-se Petru, L-a lăsat, ca să aibă parte cu Hristos. Că taina aceea a spălării
închipuia Taina Spovedaniei, fară de care nimeni nu se poate mântui, nici petrece
cu Hristos. Fără spălarea păcatelor prin spovedanie, nimeni nu se poate nici
împărtăşi; că iată, Iisus stând la masă, mai înainte de a frânge pâine, şi a le da să
mănânce, să se împărtăşească, îi spală cu apă, îi pregăteşte prin smerenie şi prin
spovedanie şi abia la urmă îi împărtăşeşte.
Dar pentru ce a fost nevoie ca Iisus Hristos să sfinţească pâinea şi vinul şi
apoi să-şi împărtăşească ucenicii mai înainte de patima Sa şi de moarte? Pentru că
Trupul Domnului care Se frânge şi Sângele Lui care pentru mulţi se varsă se aduc,
se sfinţesc şi se împart credincioşilor spre iertarea păcatelor (Matei 26, 28). Toate
cele şapte Sfinte Taine au putere să ierte păcatele, dar niciuna nu poate ierta în chip
desăvârşit pe om, precum Spovedania şi Sfânta împărtăşanie. Fără de aceste Taine
nimeni nu se poate mântui, nici vedea pe Hristos.
Deci Bunul nostru Mântuitor a voit să împărtăşească pe Sfinţii Apostoli mai
înainte de patima şi moartea Sa, pe de o parte, ca să ierte păcatele ucenicilor Săi,
câte ca nişte oameni au greşit şi ei până în ceasul Cinei; iar pe de altă parte, ca să-i
întărească pentru marile ispite şi prigoane care îi aşteptau, ca să-i pregătească spre a
duce în lume vestea Sfintei Evanghelii, ca să le dea mai multă putere asupra
satanei, ca să le întărească credinţa, unitatea şi răbdarea şi, în sfârşit, ca să-i
pregătească pentru înfricoşatul ceas al morţii. Iată cât este de mare puterea
mântuitoare a Sfintei împărtăşanii! Ea vindecă bolile, izgoneşte diavolii, iartă
păcatele, uşurează ispitele vieţii, întăreşte pe om în necazuri, sfinţeşte pe
credincioşi, păstrează pe Hristos permanent prezent între oameni şi ajută sufletul în
ceasul morţii.
Să ne apropiem dar cu toții de scaunul Sfintei Spovedanii și apoi de sfântul
Potir și să zicem cu umilință: „Cinei Tale celei de Taină, astăzi Fiul lui Dumnezeu
părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare iți voi
da ca Iuda, ci ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig Ție: pomenește-mă, Doamne, când
vei veni întru Împărăția Ta.” Amin
3