PREDICĂ LA DUMINICA A 23 A DUPĂ RUSALII

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin

Iubiți credincioși, Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii, ne arată puterea
dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor
posedați de demoni. Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei
Evanghelii de astăzi, vom înţelege două lucruri de mare folos. Întîi, cît de mare şi
nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, al doilea, cît de mare şi
cumplită este răutatea diavolilor faţă de om şi de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.
Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ținutul
Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Demonizatul din Evanghelie nici în casă nu
trăia, ci prin morminte şi, deşi îl legau cu lanţuri şi la picioare, rupea legăturile şi
fugea în pustiu. Slăbiciunea lui erau mormintele şi pustiul, adică acolo unde nu există
viaţă, unde e doar moarte, pentru că însuşi diavolul este ca o întrupare a morţii
duhovniceşti. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol și înstrăinat. Deși era
viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuiește în morminte. Demonizatul nu
mai gândește cu propriile sale facultăți sufletești, deoarece este posedat, adică mintea
și trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.
În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de
demoni. În Evanghelie nu se spune că cineva ar fi intervenit pe lângă Iisus pentru ca
acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus:
„Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă
chinui” (Luca 8, 28).
Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat care îl stăpânea pe
cel posedat: „Care-ți este numele?”, iar el a răspuns: „Legiune” (Luca 8, 30). În
Antichitate, o legiune militară avea circa cinci mii de soldați. Deci o legiune de
demoni pusese stăpânire pe acest om din ținutul Gherghesenilor. Atâţia demoni avea
în el demonizatul. Gândiţi-vă cât îl chinuiau pe om, dar şi întreaga regiune!

1
 Încercarea comunității din cetatea Gherghesenilor de a-l menține pe acest om
între oameni nu a dat nici un rezultat. Pentru că el, fiind chinuit de demoni, căuta
singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viața lui
era un chin, deși era viu, totuși el trăia printre cei morți, adică în morminte. El era
mort din punct de vedere spiritual și din punct de vedere social. Și tocmai acest om
chinuit de demoni și înstrăinat de oameni devine centrul atenției milostive a
Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei
îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în
adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieșind
astfel din omul pe care îl chinuiau. Acum, văzând că le vine sfârşitul, au vrut să se
răzbune pe săteni, distrugându-le avuţia. Ceea ce au şi făcut. Au intrat în porci (cu
care sătenii îşi întreţineau familiile), iar aceştia s-au aruncat în mare şi s-au înecat.
La această Evanghelie Sfîntul Ioan Gură de Aur, arătînd cîtă răutate au demonii
asupra oamenilor, zicea: „Dacă asupra porcilor, cu care nu aveau nimic, au arătat
diavolii atîta răutate, apoi cu atât mai mult asupra ta, omule, de-a pururea dă
război neîmpăcat, luptă neîncetată şi vrajbă fără de moarte. Apoi câte rele am fi
pătimit de la ei, dacă ar fi avut voie de la Dumnezeu asupra noastră. Căci pentru
aceasta i-a lăsat Dumnezeu să intre în turma de porci, ca şi în trupul
dobitoacelor să cunoaştem răutatea lor.”
Mulți s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca
demonii să iasă din omul posedat și să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un
om și a lăsat să fie duși la pierzare o mulțime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus
Hristos cunoaște că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu
nimic din lumea aceasta, nici cu prețul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent
cât de multe și de scumpe ar fi ele. De unde știm aceasta? Din învățătura
Mântuitorului, Care spune: „Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă dacă
își pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul
său?” (Marcu 8, 36-37)
Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât
toate bogățiile cetății Gherghesenilor. De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după
chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu și, ca atare, este chemat la viață veșnică. Dorința
omului de comuniune și de bucurie veșnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său
ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă
să căutăm mai mult câștigul sufletesc al vieții spirituale, pentru a ne chema spre El,
spre viața duhovnicească, spre mântuire îngăduie sau permite unele pagube materiale.

2
 Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem
uneori prin suferință, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm
prea mult de averile limitate și trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat,
netrecător și veșnic. Așa se explică îngăduința Mântuitorului ca vindecarea unui om
demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetății din care
provenea acest om.
Când a hotărât Iisus să plece din ținutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El
tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de
înțelesuri duhovnicești. Omul care trăia înainte ca un sălbatic și un înstrăinat, fiind
violent și rău, deodată a devenit pașnic, liniștit și-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine
oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul și
Mântuitorul Său. Se simțea bine lângă Iisus, pentru că a simțit puterea iubirii Lui
milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoțească, pentru că nimeni nu l-a
ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă, Mântuitorul Hristos nu îl
ia cu El. Deși acest om vindecat, demonizatul de altădată, dorește să-L urmeze pe
Iisus, Domnul îi încredințează o altă lucrare: „Spune tuturor cât bine ți-a făcut ție
Dumnezeu” (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe
acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoștea multă lume în alte cetăți
ori în alte ținuturi. Doar în ținutul acela, unde a pătimit el mult și a fost violent cu
oamenii, îl cunoștea foarte multă lume. Ca atare, acest om vindecat a fost făcut de
Mântuitorul un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o
cetate în alta. Astfel, el devine un mărturisitor care rămâne în locul pătimirii lui,
pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni și
Mântuitorul lumii.
Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-
mărturisitor și a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoștinței. Deci, Iisus ne cere
ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să propovăduim iubirea Lui și
să spunem cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și spre a
noastră mântuire.
Grija noastră, iubiți credincioși, este să facem voia lui Dumnezeu şi să împlinim
poruncile Lui, cu toată credinţa şi râvna. La aceasta ne ajută harul Duhului Sfînt, ne
ajută sfinţii îngeri şi toţi sfinţii, în frunte cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat
pentru noi. Să fugim de păcate ca de moarte, căci prin ele, pierdem harul lui
Dumnezeu şi în locul lui intră duhul diavolului. Să nu uităm că prin păcate, oamenii

3
sunt loviţi de tot felul de boli, de necazuri şi suferinţe, ajung robi ai cumpliţilor
diavoli şi-şi pierd mîntuirea sufletului.
Deci, să părăsim păcatele ca să scăpăm de diavoli şi să rămânem cu Hristos. Să ne
păzim inima curată de patimi şi mai ales de mândrie, ca să devenim scaun al
Preasfintei Treimi. Spovediţi-vă mai des, rugaţi-vă mereu, nu lipsiţi de la biserică,
preţuiţi mai mult postul, iubiţi viaţa curată şi toate poruncile lui Dumnezeu şi veţi fi
vii.
Iubiți cedincioși, datoria noastră este să cerem ajutorul lui Hristos, Care a venit în
lume „ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8). La aceasta ne îndeamnă şi
Sfântul Apostol Pavel: „Întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei lui” (Efeseni
6, 10). O astfel de întărire contra duhurilor necurate se realizează prin trei arme
duhovniceşti: trezvia, rugăciunea şi semnul Crucii.
TREZVIA este prima armă necesară pentru a nu cădea în cursele perverse ale
amăgitorului. Diavolul nu poate face nimic decât dacă ne învoim cu propunerile lui.
Un părinte din pustie spune: „Dacă-i dai diavolului şuviţe, el împleteşte funii”. De
aceea, ni se cere vigilenţă, adică paza minţii şi paza inimii, ca nu cumva un gând
necurat sau un sentiment rău să ne ducă la păcat.
RUGĂCIUNEA este a doua armă prin care-l putem birui pe diavol, căci Domnul
spune: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune
şi cu post” (Marcu 9, 29). Sfântul Ioan Scărarul zice: „Biruieşte-i pe potrivnici cu
numele lui Iisus, chemându-L cât mai des, că o armă mai puternică nu vei găsi în
cer, nici pe pământ”.
SEMNUL CRUCII este al treilea mijloc necesar pentru a avea izbândă împotriva
duhului viclean, precum arată o cântare liturgică: „Doamne, armă asupra diavolului
Crucea Ta ai dat nouă!”. Sfântul Chiril al Ierusalimului afirmă: „Precum câinele
fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi dracul fuge de Crucea care-i aminteşte
că prin ea a fost biruit”.
Iisus Hristos trece necontenit prin Gadara noastră şi este gata să-i elibereze de
duhurile satanice pe toţi care-L urmează şi luptă sub steagul Său.
Aşadar, să nu ne temem, pentru că Domnul nostru, Care a spulberat tirania
diavolului, ne promite: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii
şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma” (Luca 10, 19).
Amin.