“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.
4,4)
M ERINDE P ENTRU S UFLET
Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
A NUL 11 N °53 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ
C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA A XIX- A DUPĂ R USALII
(P REDICA DE PE MUNTE – IUBIREA VRĂJMAȘILOR )
II CORINTENI 11, 31-33; 12, 1-9
Fraţilor, Dumnezeu şi nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost
Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel răpit unul ca acesta până la al trei-
ce este binecuvântat în veci, ştie lea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de
că nu mint! În Damasc, dregăto- om – fie în trup, fie în afară de
rul regelui Areta păzea cetatea trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că
Damascului, ca să mă prin- a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte
dă, dar, printr-o fereastră, am fost de nespus, pe care nu se cuvine
lăsat în jos, peste zid, într-un coş, omului să le grăiască. Pentru unul
şi am scăpat din mâinile lui. Dacă ca acesta mă voi lăuda; iar pentru
trebuie să mă laud, nu-mi este de mine însumi nu mă voi lăuda, de-
folos, dar voi veni totuşi la vede- cât numai în slăbiciunile mele.
nii şi la descoperiri de la Domnul. Fiindcă, chiar de aş vrea să mă
Cunosc un om în Hristos, care laud, nu voi fi fără minte, căci voi
acum paisprezece ani – fie în spune adevărul; dar mă feresc de
trup, nu ştiu, fie în afară de trup, aceasta, ca să nu mă socotească
LUCA 6, 31-36
Zis-a Domnul: Precum avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi
voiţi să vă facă vouă oamenii, fa- lucru; iar dacă daţi împrumut ce-
ceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă lor de la care nădăjduiţi să luaţi
iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răs- înapoi, ce mulţumire puteţi avea?
plată puteţi avea? Că şi păcătoşii Că şi păcătoşii dau cu împrumut
iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, păcătoşilor, ca să primească îna-
dacă faceţi bine celor ce vă fac poi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe
vouă bine, ce mulţumire puteţi vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi
TÂLCUIRI
Porunca iubirii sau voştri!” (Lc. 6, 35), Mântuitorul
despre curajul de a-ți iubi nostru Hristos ne cheamă, de
proprii dușmani fapt, la o rezistenţă prin iubire în
faţa lucrării diavolului în lume.
Porunca iubirii, Această poruncă a iubirii s-a dat
comandă a lui Dumnezeu în pentru ca Sfântul Duh să poată
răzbiul cel nevăzut . Prin lucra pacea atât în lumea văzută,
porunca “Iubiţi pe vrăjmaşii
4 OCTOMBRIE 2020
nimeni mai presus decât ceea ce
vede sau aude de la mine. Şi, pen-
tru ca să nu mă trufesc cu măreţia
descoperirilor, datu-mi-s-a mie un
ghimpe în trup, un înger al sata-
nei, să mă bată peste obraz, ca să
nu mă trufesc. Pentru aceasta de
trei ori am rugat pe Domnul ca să
-l îndepărteze de la mine; şi mi-a
zis: Îţi este de ajuns harul Meu,
căci puterea Mea se desăvârşeşte
în slăbiciune. Deci, foarte bucu-
ros, mă voi lăuda mai ales întru
slăbiciunile mele, ca să locuiască
în mine puterea lui Hristos.
daţi cu împrumut fără să nădăjdu-
iţi nimic în schimb, iar răsplata
voastră va fi multă şi veţi fi fiii
Celui Preaînalt, că El este bun cu
cei nemulţumitori şi răi. Fiţi mi-
lostivi, precum şi Tatăl vostru
milostiv este.
cât şi în cea nevăzută. În lumea
văzută, această “poruncă a iubirii s-a
dat ca doctorie împotriva
mâniei” (cf. Sf. Maxim
Mărturisitorul, Filocalia, vol. 2, p.
160). Era nevoie de această
doctorie pentru că, după cum ne

C UVÂNTUL D OMNULUI
asigură Sf. Casian Romanul,
“Duhul Sfânt fuge din credinciosii
mâniosi”. Sf. Ap. Pavel, înţelegând
slăbiciunile firii umane, îngăduie
mânia, dar o condiţionează:
“mâniaţi-vă, dar să nu păcătuiţi!”; iar,
apoi, îi sfătuieşte pe efeseni:
“soarele să nu apună peste mânia
voastră ca să nu daţi prilej
diavolului” (Ef 4, 26-27). Prin
urmare, de mania noastră profită
diavolul. De aceea, Sf. Ignatie
Teoforul trage următoarea
concluzie: “Nimic nu-i mai bun ca
pacea, în care încetează orice
război al celor cereşti şi
pământeşti” (Epistola către
Efeseni, cap. XIII, PSB,
vol. I, p. 161). Dar, nu
orice pace este bună, ci
numai aceea care
urmăreşte scopul lui
Dumnezeu. De aceea, Sf.
Maxim
Mărturisitorul zice: „Este
cu neputinţă să iubească
cineva pe cel ce-l necăjeşte,
chiar dacă se arată a se fi
lepădat de materia lumii,
dacă nu cunoaşte cu adevărat scopul
Domnului. (…) Acesta a fost aşadar
scopul Domnului, ca pe de o parte să
asculte de Tatăl până la moarte, ca un
om, pentru noi, păzind porunca iubirii,
iar pe de alta să biruiască pe diavol,
pătimind de la el, prin cărturarii şi
fariseii puşi la lucru de el.” Acest
război împotriva diavolului,
presupune o artă cu care a
încercat să ne familiarizeze Sf.
Nicodim Aghioritul: “Chibzueste ca
orice lucru al tău să se facă în pace, cu
dulceaţă şi fără silă. Scurt, toată
străduinţa vieţii tale să fie a-ţi împăca
inima, a n-o lăsa să se turbure şi, prin
urmare, din această pace să faci toate
lucrurile tale cu linişte şi blândeţe, după
cum este scris : ” Fiule, cu blândeţe
săvârşeşte lucrurile tale ” (Sirah, 3,
17), ca să te învredniceşti fericirii celor
blânzi. Cum zice : ” Fericiţi cei blânzi,
că aceia vor moşteni pământul”(Mt. 5,
5 ).
Creștinul autentic își
armonizează dreptatea
personală cu dreptatea lui
Dumnezeu. Miza acestui război
nevăzut este viaţa duhovnicească.
Oamenii care cred că dreptatea
personală este mai importantă
decât viaţa au tendinţa să-şi facă
dreptate singuri. Din păcate,
neglijând faptul că există o
deosebire între dreptatea
personală şi dreptatea lui
Dumnezeu, mulţi dintre ei cad
pradă diavolului, făcându-se unele
ale sale în acest război nevăzut.
De aceea, cei mai de temut sunt
cei care, prevalându-se de
dreptatea lui Dumnezeu, îşi
urmăresc propriile interese. Din
păcate, aceasta constituie, după
istoricul Georges Minois, „o
autentică victorie a ateismului. Un
ateism care nu-şi pronunţă
numele, un ateism care cucereşte
fără să o vrea, fără să premediteze
şi fără să fie măcar conştient de
sine însuşi. (…) Civilizaţia anului
2000 este atee. Faptul că încă se
vorbeşte de Dumnezeu, de Alah,
de Iehova sau de alţii nu schimbă
situaţia cu nimic întrucât
conţinutul discursului nu mai este
PAG. 2
religios, ci politic, sociologic,
psihologic” (în Istoria
ateismului, p. 611). Pentru a
discerne între acest ateism şi
credinţa autentică, Sfântul
Macarie Egipteanul ne îndeamnă
să verificăm dacă “dreptatea
interioară este chip al lui Hristos şi
reîntoarcerea la Dumnezeu”. Dacă
omul care invocă dreptatea lui
Dumnezeu nu poartă în el chipul
blândeţii şi înţelepciunii
Mântuitorului Hristos, atunci este
un ateu care îşi urmăreşte, sub
pretextul religios, doar
propriile interese.
Dreptatea lui
Dumnezeu nu poate
îmbărăca decât chipul
sfinţeniei lui Hristos.
“Dar când a apărut
Cuvântul mântuitor al lui
Hristos şi de când a trimis
pe Duhul Sfânt in inimile
oamenilor, cuvântul cel
nescris cu cerneală, toate se
descoperă în interior:
închinarea interioară din
conştiinţă curată”,
afirmă Sf. Macarie Egipteanul.
Cultura fricii și
antidotul ei, iubirea. Stâlpii
adevăratei păci, sunt dreptatea –
“pacea este rod al dreptăţii” (Is. 32,
17) – şi acea formă particulară a
iubirii care este iertarea. Cel care
este animat de virtutea iertării nu
are teamă pentru că ştie să ierte şi
că i se iartă, aşa cum se roagă
după medelul lăsat nouă de
Mântuitorul nostru Hristos: “şi ne
iartă nouă greşealele noastre, precum şi
noi iertăm greşiţilor noştri”. Prin
prisma rugăciunii domneşti,
cultura fricii este, de fapt, o
cultură a fugii din faţa lui
Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a dat
porunca iubirii ca antitdot
împotriva fricii, ceea ce înseamnă
 PAG. 3

că ea reprezintă, de fapt, un
îndemn la curaj. Iubirea, chiar şi
atunci când nu anihilează frica,
are capacitatea de a potenţa
virtutea curajului. Frica, potrivit
Sfintei Scripturi, îşi face loc în
omul fără Dumnezeu, care se
descoperă pe sine „gol”,
asemenea lui Adam şi Eva, după
ce au încalcat porunca
dumnezeiască de a nu gusta din
pomul cunoştinţei binelui şi răului
(Facerea, 3, 7-8). Ori,
Mântuitorului nostru Hristos
încearcă, cu ajutorul iubirii, să
vindece umanitatea de frică. ”V-
am spus aceste lucruri, ca să aveţi pace
în Mine. În lume veţi avea necazuri;
dar îndrăzniţi, Eu am biruit
lumea.” (Ioan 16, 33).
Milostenia înseamnă
voința de a acționa din iubire,
coferind libertate inimii și pace
lumii. După cuvântul sfantului
Marcu Ascetul, “Dumnezeu este
începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui
bine”. Referitor la acest mod de
lucru al lui Dumnezeu, Sfântul
Ioan Scărarul ne atrage asupra
replicii pe care I-o dă diavolul:
“Trei sunt gropile pe care ni le sapă
demonii, când voim să ne ducem viaţa
potrivit voinţei lui Dumnezeu. În
T ÂLCUIRI
primul rând se luptă pentru a ne
împiedica să facem binele. Nereuşind
într-acest chip, în cel de-al doilea rând
ei se străduiesc să ne determine ca tot ce
săvârşim să facem împotriva voii lui
Dumnezeu. Iar când furii nu şi-au
putut realiza nici acest plan, atunci se
furişează în sufletul nostru, lăudându-
ne pentru aceea că toată viaţa noastră e
după placul lui Dumnezeu. Vrăjmaşa
celei dintâi viclenii diavoleşti este grija şi
amintirea de moarte; a celei de-a doua,
ascultarea şi umilinţa; a celei de-a treia,
neîncetata defăimare de sine.”
Ispita solicită la maximum
puterea voinţei. Poate că omul nu
reuşeşete să îşi controleze aşa
cum şi-ar dori emoţiile şi
impulsurile determinate de frică,
dar îşi poate, prin intermediul
voinţei, să-şi determine propriile
acţiunile. Punându-şi voinţa în
armonie cu voinţa lui Dumnezeu,
creatorul lumii, omul se pune în
armonie cu întreg
universul. Sfântul Nicodim
Aghioritul ne sfăuieşte,
în Războiul nevăzut, că “adevărata
libertate a inimii este a nu te lega cu
mintea sau cu voinţa de vreun lucru.
Deci dacă vei da lui Dumnezeu sufletul
tău liber, detaşat de orice şi de sine
stătător , vei vedea că se săvârşesc
minuni într-însul” (p. 34). Şi,
aceasta se vede din practicarea
virtuţii milosteniei şi actelor de
caritate care decurg din aceasta.
De altfel, din punct de vedere
etimlogic, milostenia şi iubirea
sunt sinonime (lat. carus =
scump, drag, iubit). Ştiind că
voinţa este izvorul tuturor
acţiunilor umane, că
milostenia aduce pace pentru ca
împărtăşeşte iubire, iar iubirea
înseamnă înţelegere (după
dictonul “A iubi totul, înseamnă a
îneţelege totul,; a înţelege totul,
înseamnă a iubi totul”), Sf. Ap.
Iacov afirmă: “De unde vin
războaiele şi de unde certurile
dintre voi? Oare, nu de aici: din
poftele voastre care se luptă în
mădularele voastre? Poftiţi şi nu
aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu
puteţi dobândi ce doriţi; vă
sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi,
pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu
primiţi, pentru că cereţi rău, ca
voi să risipiţi în plăceri. Supuneţi-
vă deci lui Dumnezeu. Staţi
împotriva diavolului şi el va fugi
de la voi” (Iacov, 4, 1-5).
(Pr. Dr. Bogdan-Aurel
TELEANU,Sursa:protopopiat
ul2capitală.ro)

Călugărul doctor Spiridon
Kambanos, Lavriotul, ajutătorul
părinţilor bolnavi şi suferinzi, a
nevoitorilor pustnici şi a celor din
chinovii, era neinteresat de bani şi
a fost cunoscut pentru smerenia,
bunătatea şi iertarea sa. Odată,
când a fost lovit prin cuvinte de
unii, el i-a iertat şi le-a spus cuvin-
tele Domnului: «Dacă am vorbit
rău, dovedeşte că este rău, iar da-
că am vorbit bine, de ce mă
baţi?» (Ioan 18, 23). Aceste
lucruri ne-au fost povestite de
F ILE DE PATERIC
ucenicul său, călugărul doctor moarte, cu ultima lui suflare,
Pavel Lavriotul. adevăratul hoţ a mărturisit că a
Cuviosul părinte Atanasie, ascuns cartea în gropniţa
bibliotecarul Schitului Sfânta Ana, schitului, unde sunt păstrate
a fost acuzat pe nedrept în 1935 oasele celor răposaţi.
că a furat un manuscris şi a fost (Despre nerăutate, Patericul
întemniţat trei ani. Nevinovat, el a Athonit)
suferit această ispită cu deplină
linişte, îngăduinţă şi fără gânduri Gândul zilei
rele. El a refuzat să-i urmărească
în justiţie pe acuzatorii săi, şi a
lăsat Preadreptei Judecăţi să Iubește și iartă!
aducă dreptatea. Pe patul de

G RĂIT - AU P ROOROCII
Înţelepciunea şi-a zidit
casă rezemată pe şapte stâlpi, A
înjunghiat vite pentru ospăţ, a
pregătit vinul cu mirodenii şi a
întins masa sa. Ea a trimis slujni-
cele sale să strige pe vârfurile dea-
lurilor cetăţii: "Cine este neînţe-
lept să intre la mine!" Şi celor lip-
siţi de buna-chibzuială le zice:
"Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea
şi beţi din vinul pe care eu l-am
amestecat cu mirodenii. Părăsiţi
neînţelepciunea ca să rămâneţi cu
viaţă şi umblaţi pe calea cea
dreaptă a priceperii! Cel ce ceartă
pe batjocoritor îşi atrage dispre-
Doamne, cât s-au înmulţit
cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală
asupra mea; Mulţi zic sufletului
meu: «Nu este mântuire lui, întru
Dumnezeul lui!». Iar Tu,
Doamne, sprijinitorul meu eşti,
slava mea şi Cel ce înalţi capul
meu. Cu glasul meu către
Domnul am strigat şi m-a auzit
din muntele cel sfânt al Lui. Eu m
-am culcat şi am adormit; sculatu-
m-am, că Domnul mă va
sprijini.Nu mă voi teme de mii de
popoare, care împrejur mă
împresoară. Scoală, Doamne,
mântuieşte-mă, Dumnezeul meu,
„CântaȚI Domnului tot pământul!”
Astăzi, poporul cel
binecredincios, luminat prăznuim,
umbriţi fiind prin venirea ta, Mai-
ca lui Dumnezeu şi cău­tând către
Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă
grăim: acoperă-ne pe noi cu Cin-
stitul tău Acoperă­mânt şi ne sca-
pă de tot răul, rugând pe Fiul tău,
Hristos Dumnezeul nostru, să
mântu­iască sufletele noastre.
(Tropar la Praznicul Acoperă-
ţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără
de lege îşi atrage ocara. Nu certa
pe cel batjocoritor ca să nu te
urască; dojeneşte pe cel înţelept,
şi el te va iubi. Dă sfat celui înţe-
lept, şi el se va face şi mai înţe-
lept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va
spori ştiinţa lui. Începutul înţelep-
ciunii este frica de Dumnezeu şi
priceperea este ştiinţa Celui Sfânt.
Căci prin Domnul se vor înmulţi
zilele tale şi se vor adăuga ţie ani
de viaţă. Dacă tu eşti înţelept, eşti
înţelept pentru tine, şi dacă eşti
batjocoritor, singur vei purta po-
nosul. Nebunia este o femeie gă-
PSALTERION
că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă
vrăjmăşesc în deşert; dinţii
păcătoşilor ai zdrobit. A vom mări. Plinească Domnul
Domnului este mântuirea şi peste
poporul Tău, binecuvântarea Ta.
(Psalmul 3)
Să te audă Domnul în
ziua necazului şi să te apere
numele Dumnezeului lui Iacov.
Trimită ţie ajutor din locaşul Său
cel sfânt şi din Sion să te
sprijinească pe tine. Pomenească
toată jertfa ta şi arderea de tot a ta
bineplăcută să-I fie. Dea ţie
Domnul după inima ta şi tot
sfatul tău să-l plinească. Bucura-
mântului Maicii Domnului, Maicii Domnului, Glasul III,
Glasul IV) Fecioara astăzi…)
Fecioara astăzi, înainte stă
în Biserică şi cu cetele sfinţilor,
nevăzut se roagă lui Dum­nezeu,
îngerii cu ierarhii se în­chină şi
Apostolii cu proorocii dănţuiesc;
că pentru noi roagă Născătoarea
de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel
mai înainte de veci. (Condac la
Praznicul Acoperământului
PAG. 4
lăgioasă, proastă şi care nu ştie
nimic. Ea stă la uşa casei sale, pe
un scaun înalt şi strigă, Ca să pof-
tească pe cei ce trec pe drum şi pe
cei ce merg pe calea lor fără să se
abată:Cine este neînţelept să intre
la mine!" Şi celui lipsit de buna-
chibzuială îi zice : "Apa furată e
mai plăcută şi pâinea mâncată pe
furiş are gust mai bun".Şi omul
nu ştie că acolo sunt numai um-
bre, iar cei pe care îi pofteşte ne-
bunia se află de mult în adâncurile
şeolului (locuinţa morţilor).
(Pilde cap. 9)
ne-vom de mântuirea ta şi întru
numele Dumnezeului nostru ne
toate cererile tale. Acum am
cunoscut că a mântuit Domnul pe
unsul Său, cu puterea dreptei Sale.
Îl va auzi pe dânsul din Cerul cel
sfânt al Lui. Unii se laudă cu
căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi
ne lăudăm cu numele Domnului
Dumnezeului nostru. Aceştia s-au
împiedicat şi au căzut, iar noi ne-
am sculat şi ne-am îndreptat.
Doamne, mântuieşte pe împăratul
şi ne auzi pe noi, în orice zi Te
vom chema. (Psalmul 19)
Dintru înălțime Te-ai
pogorât, Milostive; îngropare ai
luat de trei zile, ca să ne
slobozești pe noi din patimi. Cela
ce ești Viața și Învierea noastră,
Doamne, slavă Ție! (Troparul
Învierii Domnului, Glasul VI-
II)