Universitatea din Oradea

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”

Morală creștină
Arhimandritul Ilie Cleopa – duhovnic și îndrumător al vieții
morale-creștine

Student: Mihuț Claudiu-Mihai

Anul de studiu: III

Oradea, 2022
 Părintele Ilie Cleopa a văzut pentru prima dată lumina zilei, la data de 10 aprilie 1912, în comuna
Sulița din județul Botoșani, într-o familie de țărani credincioși, Alexandru și Ana Ilie, care aveau
zece copii, primind la botez numele de Constantin. În ziua în care s-a născut, părinții săi aveau la
lucru în gospodărie un tâmplar care le-a spus că băiatul lor, proaspăt adus pe lume este cel care va
moșteni casa părintească. După mai bine de trei decenii, proorocia tâmplarului s-a adeverit, după ce
tatăl lui a trecut la Domnul iar ceilalți frați muriseră și ei deja.

La fel ca ceilalți frați ai săi, părintele Ilie Cleopa a fost de mic bolnăvicos. La doar câteva luni de
la naștere, s-a îmbolnăvit grav. Mama lui, fiind o femeie credincioasă, s-a dus la Mănăstirea
Cozancea unde părinții i-au spus să-l dea pe prunc Maicii Domnului și atunci va scăpa cu viață.
După ce a absolvit școala primară din localitatea natală, părintele Cleopa a urmat calea fratelui mai
mare Gherasim și împreună cu un an alt frate, Vasile, a plecat la Mănăstirea Sihăstria.

Încă din primele zile de după intrarea la mănăstire, cei doi frați au fost luați în gija egumenului
mănăstirii, proteosinghelul Ioanichie Moroi. Timp de un an și jumătate, părintele Cleopa a făcut
ascultare la vaci, existând și un canon să nu vorbească cu fratele lui timp de trei luni. De la început,
cel care avea să devină ulterior stareț al mănăstirii, era foarte nevoitor. Lunea, miercurea și vinerea
mânca doar o dată pe zi, făcea zilnic sute de metanii iar la Utrenie mergea desculț chiar și iarna
când afară era un ger năpraznic.

La scurt timp după intrarea la mănăstire, Părintele Ilie Cleopa s-a îmbolnăvit din nou foarte grav.
S-a rugat atunci lui Dumnezeu să-l lase să trăiască măcar până la vârsta de 30 de ani. După multe
decenii, cu umorul său caracteristic, părintele povestea : „Uite, acum sunt un moșneag putred, am
86 de ani, 6 operații, mâinile rupte aici și am și două coaste rupte, de trei ori am fost arestat pentru
predici, am stat ascuns prin păduri și pe la casele oamenilor timp de 9 ani și 7 luni. Mă băieți să
dea Dumnezeu să trăiți cât am trăit și eu dar să nu treceți prin necazurile prin care am trecut eu. „

Reîntors la mănăstire, după efectuarea stagiului militar obligatoriu, părintele Ilie Cleopa a avut ca
ascultare păzirea și îngrijirea oilor. Timp de 10 ani a făcut acest lucru, perioadă în care considera că
și a finalizat studiile. Asta deoarece, în timpul petrecut cu mioarele pe pajiști, se ruga mult și citea
cărțile Sfinților Părinți, precum Patericele, Scara Sfântului Ioan Scărarul dar și opere ale Sfinților
Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Isaac Sirul. Din desaga părintelui era nelipsită și Sfânta
Scriptură pe care o răsfoia zilnic. În toată această perioadă, prin zonele prin care cutreiera cu oile,
părintele Ilie Cleopa s-a întâlnit și cu numeroși pustinici, sporiți duhovnicește de la care a învățat
multe cuvinte de folos și a primit numeroase binecuvântări.

Devine stareț al Mănăstirii Sihăstria după mutarea la Domnul a fostului egumen Ioanichie Moroi
într-o perioadă extrem de grea. În 1941, un bandit vestit al zonei a dat foc mănăstirii, astfel că la
vremea când părintelui Ilie Cleopa i-a fost rânduit să conducă frâiele așezământului monahal, acolo
se desfășura o reparație capitală, nu existau chilii pe călugări, iar hrana era și ea destul de puțină.
Încetul cu încetul, cu donații din partea credincioșilor a fost ridicat un paraclis unde erau săvârșite
slujbele pe timp de iarnă. De la început, părintele Ilie Cleopa a impus un program bine stabilit al
slujbelor. Ca și noutăți a adăugat privegherile de toată noapte la cele 12 Mari Praznice Împărătești și
citirea permanentă a Psaltirii în biserică, de către toată obștea de călugări.
 Încercările nu s-au oprit însă aici. Chiar dacă mănăstirea s-a dezvoltat iar starețul ei, părintele Ilie
Cleopa a avut în grijă alte 8 mănăstiri și schituri, comuniștii nu i-au dat pace. Pentru că era un
duhovnic foarte căutat, ale cărui învățături erau aspre și ținteau până în sufletul credincioșilor,
părintele Cleopa a fost persecutat de securitate. În primăvara anului 1948, părintele Ilie Cleopa a
rostit o frumoasă predică la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, acela fiind momentul
când comuniștii au decis să îl închidă.

Cunoscând gândurile diavolești ale regimului, în aceea nopate, părintele s-a retras în Munții
Sihlei, fiind obligat să să se ascundă în inima munților și prin gospodăriile oamenilor timp de
aproape un deceniu. În tot acest timp, în care s-a rugat intens a avut și cele mai mari capcane din
partea diavolilor care după spusele părintelui, în pustie se arată în forma lor reală. Acolo, în mijlocul
codrilor, prieteni i-au fost fiarele sălbatice, ale căror comportament și limbaj le-a învățat și câțiva
pădurari care pe furiș îi mai aduceau de mâncare.

Odată, terminând Sfintele și Preacuratele Taine pe care le păstra la piept, s-a pregătit să
săvârșească Sfânta Liturghie. Mâhnit că nu are cine să-i răspundă la strană, a rămas uimit când a
văzut că un stol de păsărele care cânta și răspund după fiecare ectenie.

În toamna anului 1964, părintele Ilie Cleopa prin darul Mântuitorului Iisus s-a întors în obștea
monahală a Mănăstirii Sihăstria, evenimentul pricinunin o mare bucurie pentru călugării și
credincioșii de aici. În toți anii care au trecut de atunci și până la mutarea la Domnul a părintelui,
acesta a fost o flacără de credință vie pentru monahi și pentru laicii care treceau pragul
așezământului. Arhimandritul Ilie Cleopa a lăsat în urma lui mii de învățături creștin ortodoxe, a
salvat suflete de la pierzare și a pregăti duhovnici pricepuți care s-au răsfirat apoi prin toate colțurile
țării.

De multe ori le spunea ucenicilor săi: „Conștiința este glasul lui Dumnezeu în inima noastră.
Prin toate ne mustră conștiința atunci când greșim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la
El și ne spune. Omule ai greșit, Eu te iert, dar să nu mai faci. „

După reîntoarcerea din munți, părintele Ilie Cleopa a plecat în mai multe pelerinaje atât în Țara
Sfânta pentru a se închina la mormântul Domnului dar și în Sfântul Munte Athos, unde a sluhit
Sfinte Liturghii, i-a cercetat pe pustinicii români de acolo și a ținut predici în mai multe mănăstiri.
În schimb, în ultimii 20 de ani de viață, Sfinția Sa a iubit mai mult liniștea, tăcerea și singurătatea de
la Sihăstria. Plângea mult, postea aspru și era cel mai milostiv membru am mănăstirii. Cei care l-au
cunoscut spun că nimeni nu era mai blând, mai milostiv și mai rugător decât părintele Ilie Cleopa,
care îi mângăia pe călugări, pe preoții și pe laicii care îl vizitau.

Când frații de mănăstire sau credincioșii îi spuneau la spovedanie că îi luptă poftele trupești îi
povățuia astfel: „Moartea, moartea, moartea, sicriul, târnăcopul, hârlețul. Gândiți-vă la moarte și
la câtă necurație iese chiar și din cea mai frumoasă femeie, la doar câteva zile după moartea
ei.Cimitirul este facultatea facultăților și scoala tuturor școlilor. Dacă vrem să mergem drept
înaintea lui Dumnezeu trebuie să avem două ziduri. Zidul din dreapta este frica de Dumnezeu iar
cel din stânga este frica de moarte”
 De asemenea, starețul Sihăstriei îi sfătuia pe credincioși folosind cuvintele marelui duhovnic
Vichentie Mălău : „Răbdare, răbdare, răbdare și când ți se va părea că s-a sfârșit să o iei de la
capăt, răbdare, răbdare, răbdare dar nu până la prășit ci până la sfârșit.”

Părintele Cleopa îi sfătuia pe toți cei care doreau să se spovedească să folosească un îndreptar de
spovedanie și să facă o spovedanie generală iar la final penitentul să spună că pe toate cele scrise
acolo le-a făcut, chiar dacă nu cu fapta dar măcar cu gândul.

Alteori le spunea fraților că izvorul a toată răutatea și a tot păcatul este iubirea de sine, de aceea,
după sfatul Mântuitorului, omul trebuie să se lepede de sine pentru a se apropia de Dumnezeu. Mai
spunea de asemenea că din iubirea de sine se nasc păcate precum mândria, trufia, semeția, ura,
zavistia, invidia, ținerea de minte a răului, lăcomia pântecelui, somnul prea mult și întunecarea
minții.

Mai spunea Părintele Cleopa că atunci când omul nu are simțirea păcatului pe care l-a făcut, se
află în cel mai mare păcat, pentru că atunci mintea este oarbă iar nesimțirea este moartea minții.
Tocmai de aceea omul trebuie să se spovedească pentru că nu există o clipă sau mai puțin decât o
clipă, în care omul să nu greșească și să nu-l mânie pe Dumnezeu.

Arhimandritul Mănăstirii Sihăstria a lăsat în urma lui și cuvinte prețioase despre rugăciune: „
Legea cea mai scurtă a rugăciunii este să nu-ţi închipui nimic când te rogi. Că imaginaţiile
sunt de trei feluri: rele, bune şi sfinte. Să nu primeşti nici un fel de imaginaţie. Că dacă te
opreşti la imaginaţie, nu poţi intra cu mintea în inimă în vremea rugăciunii. Aceasta este
prima staţie. Sfântul Nil Ascetul zice în Filocalie: „Fericită este mintea aceea care a ajuns
să se roage lui Hristos, fără imaginaţie, fără formă! Mintea Mântuitorului n-a avut
imaginaţie, spun toţi sfinţii teologi. Pentru că El era Noul Adam şi a venit să restaureze pe
vechiul Adam, exact cum a fost în Rai.”

Iar despre vama raţiunii spunea: „Aici, la această vamă, care este la poarta inimii, o
întâmpină pe mintea noastră alte duhuri rele, «teologii întunericului şi filosofii iadului» şi-i
dau minţii raţiuni duhovniceşti. Căci mintea noastră, după mărturia Sfântului Vasile, are
însuşirea să izvorască veşnic gânduri, bune sau rele. Şi nu-i de vină ce izvorăşte. Că ce
turnăm într-însa, moara macină. Noi suntem cei care hotărâm dacă dăm drumul la gânduri.
În clipa rugăciunii, numai ce vezi că apar cuvinte din Scriptură, cum a ispitit pe
Mântuitorul în muntele Carantaniei, căci rolul lor este să te ispitească din Scriptură. Şi ne
vin tot felul de raţiuni adevărate şi înalte în vremea rugăciunii! Dar vrăjmaşul nu se supără
de asta, când vede că tu raţionezi. El se bucură. Bine că teologhiseşti când te rogi!
Tu te coboară în inimă cu rugăciunea de-un singur gând; adică gândind numai la numele
Domnului nostru Iisus Hristos. Cu această raţiune ne coborâm în inimă, zicând aşa:
«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (sau
păcătoasa)». Cu altă raţiune n-ai ce căuta. După cum v-am spus, la vama imaginaţiei, nici
o imaginaţie, cât de sfântă ar fi, nu este în inimă, ci afară de inimă şi trage mintea noastră
din inimă afară. Aşa şi raţiunile acestea.”
 Părintele Ilie Cleopa le reamintea însă credincioșilor că nu este în puterea omului să urce
pe treptele rugăciunii. Omul are doar voința. Să vrea să se roage la Dumnezeu cum poate,
iar dacă Domnul va vrea, atunci va îl va face vrednic și de treapta înaltă a rugăciunii dar
acesta este un dar primit rar. Le mai povestea ucenicilor și laicilor că omul trebuie să aibă
inimă de fiu către Dumnezeu, mintea de judecător către propriai persoană iar către aproapele
să avem inimă de mamă.

Potrivit învățăturilor părintelui, niciodată nu trebuie să considerăm că am pus început bun

ci să ne rugăm mereu lui Dumnezeu să ne ajute să punem început bun iar smerenia este
treapta de bază pe scara duhovnicească. Tocmai de aceea, când un alt frate îl ruga pe
părintele Cleopa să-l pomenească în rugăciune acesta spunea că rugăciunea lui este precum
fumul lui Cain, așa se târăște pe suprafața pământului.

Sufletele sutelor de mii de credincioșii care i-au trecut pragul chiliei sau care îi ascultau
învățăturile rostite de pe cerdacul din fața acesteia, se umpleau mereu de bucurie atunci când
părintele îi binecuvânta printr-o expresie ce a rămas în amintirea tutoror. Le spunea
acestora : „Mânca-v-ar Raiul să vă mânănce, n-am o traistă mai mare să vă bag pe toți în
ea și să vă duc pe toți la Rai, să nu rămână unul.”

Despre înalta trăire duhovnicească a Părintelui Ilie Cleopa stau mărturie sute de pagini
scrise de ucenicii lui dar și de credincioșii care l-au cunoscut. Nu puțini sunt cei care spun
că duhovnicul de la Sihăstria citea gândurile oamenilor, le cunoștea problemele și îi
povățuia fără ca aceștia să spună în prealabil ce probleme au. Părintele chiar și-a prevestit
moartea, astfel și-a luat la revedere de la cei care l-au vizitat în toamna anului 1998,
spunându-le că de acum se vor revedea doar în Rai. Ba mai mult, în seara în care a trecut la
Domnul și-a făcut încă din timpul nopții și rugăciunile de dimineață, știind că nu se va mai
trezi în dimineața imediat următoare.

O întâmplare minunată a fost relatată de Părintele Arsenie Muscalu care în decembrie

1998, era marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București. Acesta povestește că într-
o după amiază în timp ce spovedea, clopotul cel mare din turlă a început să bată singur, deși
nu era nici un eveniment care să genereze tragerea clopotelor. Împreună cu paraclisierul au
intrat în Sfântul Altar dar nu au putut să oprească clopotul de la tabloul electric. Când au
urcat în clopotniță au văzut că aceasta era închisă încă de dimineața, singura cheie fiind la
electrician care nu se afla în preajmă. În lipsa altor variante, au spart lacătul și ușa și au oprit
bătaia clopotului abia după ce au scos toate siguranțele. A doua zi dimineața, pe 2
decembrie, au primit vestea că părintele Ilie Cleopa a plecat la Domnul.

Duhovnicul Mănăstirii Sihăstria care în ultimii ani de viață a stat alături, chilie lângă
chilie, de un alt mare trăitor al ortodoxiei românești, părintele Paisie Olaru, a fost condus pe
ultimul drum de mii de oameni. Mormântul părintelui, care își doarme somnul de veci în
cimitirul mănăstirii a devenit în ultimele două decenii un adevărat loc de pelerinaj.
Credincioși din toată țara și din străinătate, vin anul aici pentru a-i aprinde o lumânare și
pentru a-i cere ajutorul. Sunt mărturii că părintele îi ajută chiar și de dincolo de mormânt,
tocmai de aceea nu puțini sunt cei care duc acasă câteva firicele de pământ din mormântul în
care este îngropat.

În unele momente ale zilei, cele două chilii în care au locuit părintele Ilie Cleopa și
părintele Paisie Olaru sunt deschise pentru vizitare. Cei care le trec pragul au ocazia să
sărute veșmintele celor doi preoți, precum și crucile cu care aceștia își binecuvântau
credincioșii.

În timpul vieții, arhimandritul Ilie Cleopa nu a lăsat în urma lui învățături de credință
scrise. Toate cărțile care s-au scris după mutarea părintelui la cele veșnice s-au redactat pe
baza mărturiilor celor care l-au cunoscut, fie ei preoți, călugări, arhierei sau laici și pe baza
interviurilor filmate în ultimii ani de viață ai părintelui, când acesta a povestit despre
încercările pe care le-a avut și le dat sfaturi duhovnicești celor care îl căutau.
Bibliografie :
1. Părintele Ilie Cleopa, 2010, Mâncav-ar Raiul, volumul II, Editura Mănăstirea
Sihăstria
2. Părintele Ilie Cleopa, 2010, Mâncav-ar Raiul, volumul I, Editura Mănăstirea Sihăstria
3. Arhimandrit Ioanichie Bălan, 2011, Patericul Românesc, Editura Mănăstirea
Sihăstria