III.

EPISTOLA CĂTRE ROMANI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

a. Autorul Epistolei

Autorul Epistolei către Romani este Sfântul Apostol Pavel, acest lucru
reiese din primul capitol unde se spune: „ Pavel, rob al lui Iisus Hristos, apostol
chemat, ales pentru Evanghelia lui Dumnezeu”( cf. Romani 1, 1).

b. Data şi locul scrierii Epistolei

Locul din care Apostolul scrie Epistola este Corintul, în timpul celei de a
treia călătorii misionare. După majoritatea cercetătorilor biblici, timpul în care
Apostolul scrie Epistola este iarna anilor 57-58, cu puţin timp înainte de a se
reîntoarce la Ierusalim. Împrejurările în care a fost scrisă Epistola exclud alte
posibilităţi ale redactării ei. Ştim că în timpul în care Apostolul neamurilor scrie
această Epistolă, locuia în casa lui Gaius (cf. Romani 16,23), un păgân convertit
la creştinism, botezat chiar de către Pavel ( cf. I Corinteni 1, 14).

c. Destinatarii Epistolei

Cât priveşte destinatarii Epistolei aceştia sunt creştinii din Roma, atât cei
proveniţi dintre membrii puternicei comunităţi iudaice, cât şi cei proveniţi din
rândul păgânilor, unii dintre ei convertiţi chiar de către Sfântul Apostol Pavel în
decursul celor trei călătorii misionare
Apostolul îi informează pe locuitorii Romei că urmează să revină la ei
atunci când va merge în Spania ( cf. Romani 15, 24-28), însă din nefericire din
diverse motive nu va mai ajunge acolo.

e. Autenticitatea şi integritatea Epistolei

Autenticitatea şi integritatea Epistolei la care ne referim sunt garantate de

mărturii interne şi externe.

Mărturii interne

În toate manuscrisele vechi, în fruntea Epistolei către Romani se regăseşte

numele autorului precum şi calitatea sa de Apostol al lui Hristos (cf. Romani 1,
1), alături de harul şi apostolia pe care le-a primit direct de la El ( cf. Romani 1,
5). Datele personale din cuprinsul Epistolei concordă întru totul cu cele regăsite
şi în alte surse. De origine este iudeu ( cf. Romani 9,3), a propovăduit de la
Ierusalim până în Iliria (cf. Romani 15, 9) dorind să îşi răspândească aria
misionară până în Spania ( cf. Romani 15, 24-28).
Mărturii externe

Epistola a fost cunoscută de cel puţin doi dintre cei opt autori de scrieri
nou- testamentare, respectiv Sfântul Iacov şi Sfântul Petru care fac referire în
Epistolele lor, la Epistola către Romani. (vezi Iacov 2, 24 şi II Petru 3, 15-16).
Pe lângă argumentele aduse de cei doi autori de scrieri nou-testamentare,
aducem şi argumentele Sfinţilor Părinţi şi a scriitorilor bisericeşti.
Astfel, Clement Romanul, Policarp al Smirnei, Ignatie al Antiohiei, Sfântul
Iustin Martirul şi Filosoful, Sfântul Irineu, au folosit în scrierile lor diverse
expuneri sau citate luate din Epistola către Romani. Fragmentul Muratori o
enumeră în lista cărţilor care sunt considerate ca fiind inspirate.
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel este amintită şi în lista
canonică a cărţilor Noului Testament, întocmită de către Sfântul Atanasie cel
Mare, listă care va deveni unanim acceptată şi recunoscută de către Biserică.
Cât priveşte integritatea Epistolei către Romani, ea nu a fost scutită de
atacuri, în special din partea unor şcoli teologice protestante. Astfel, ultimele
două capitole 15 şi 16 au fost considerate de ereticul Marcion ca fiind adaosuri.
Acest lucru a fost făcut în mod arbitrar, deoarece aceste capitole, nu erau
compatibile şi nu susţineau doctrina sa antisemită.
Adepţii şcoli protestante de la Tubingen, acceptă ultimele două capitole,
susţinând că ele au fost scrise cu intenţia reconcilierii petrinilor iudaizanţi cu
paulinii universalişti. Presupunerea existenţei în sânul comunităţii creştine
primare a acestor două partide rivale nu are nici o bază reală, deoarece nu avem
cunoştinţă de nici o rivalitate atât de mare între petrini şi paulini.

III.1. Cuprinsul Epistolei către Romani

Prologul Epistolei ( Romani 1, 1- 15)

Partea de început a Epistolei cuprinde un amplu prolog, prin intermediul

căruia Sfântul Apostol Pavel arată temeiul şi conţinutul apostoliei sale. El spune
că deţine apostolia direct de la Hristos care l-a chemat în vis să propovăduiască
neamurilor (cf I Corinteni 1,1). După prezentarea acestui aspect, Pavel îi
înştiinţează pe creştinii din Roma că intenţionează să îi viziteze în curând pentru
a le propovădui Evanghelia lui Hristos şi pentru a-i mângâia în credinţă.

Partea I, a Epistolei, intitulată şi partea dogmatică. Îndreptarea omului

prin credinţă ( Romani 1, 16-11, 36).

Capitolul I, v 16- 32

Încă din debutul părţii dogmatice, Pavel anunţa tema Epistolei, scoţând în
evidenţă faptul că universalitatea păcatului este o realitate care îmbrăţişează
întreaga omenire, pentru ca apoi să precizeze că în faţa lui Dumnezeu toţi
suntem egali, drept pentru care şi păgânii politeişti sunt vinovaţi de căderea în
idolatrie. Ei nu au nici o scuză în acest sens deoarece au putut să îl cunoască pe
Dumnezeu prin Revelaţia naturală: ,, ... cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd
de la facerea lumii” (cf. Romani 1, 20). Totuşi, chiar dacă ei au avut ocazia să îl
cunoască pe Dumnezeu nu au făcut-o, ba mai mult L-au schimbat pe Dumnezeu
cu diverse obiecte, păsări sau chiar animale, încercând să îl identifice şi să
slujească unor făpturi omeneşti (cf. Romani 1, 24-26). În finalul capitolului
Pavel expune un întreg registru de vicii pe care le practicau cu frenezie păgânii
politeişti. Deşi ştiau ce este bine şi ce este rău, totuşi ei săvârşeau răul,
încuviinţându-i şi pe cei care făceau aceasta (cf. Romani 1, 27-32).

Capitolul II

Acest capitol tratează mai mult situaţia iudeilor. Despre aceştia Pavel
spune că au avut posibilitatea să îl cunoască pe Dumnezeu din legea mozaică,
dar nu au făcut-o. Astfel că, s-a produs un fenomen de decadenţă morală asupra
lor, fenomen care nu le permite să îi judece pe păgâni, ba mai mult nici să se
creadă superiori lor, judecându-i pe păgâni pentru faptele lor se osândesc pe ei
înşişi (cf. Romani 2, 1-3). Sfântul Apostol Pavel îi încredinţează pe iudei că vor
fi judecaţi după legea lor, aşa cum şi păgânii vor fi judecaţi după legea morală
naturală (cf. Romani 2, 14-15).
În finalul capitolului Pavel arată că tăierea împrejur foloseşte numai dacă
se împlineşte legea. Dacă legea este încălcată atunci tăierea împrejur nu mai are
nici o valabilitate (cf. Romani 2, 25). Adevărata tăiere împrejur este cea a inimii
în duh şi nu în literă (cf Romani 2, 28-29).

Capitolul III

Capitolul al treilea sintetizează concluziile primelor două capitole, în care

se oferă o amplă situaţie a stării religioase şi morale a întregii omeniri la
momentul întrupării Mântuitorului Iisus Hristos. Concluzia la care ajunge Pavel,
este că toţi omenii sunt păcătoşi şi toţi au nevoie de mântuire. Această afirmaţie
nu este pe placul iudeilor, care erau mândri de descendenţa lor din Avraam, ba
mai mult ei considerau că această descendenţă le va garanta favoarea
permanentă înaintea Părintelui Ceresc (cf. Romani 3, 1-19). Pavel le spune
iudeilor că Dumnezeu, este şi al păgânilor şi că El le va îndrepta paşii tuturor
spre credinţa cea adevărată. Îi încredinţează însă, că prin credinţa adevărată nu
este desfiinţată legea, ba din contră este întărită, deoarece omul se îndreaptă prin
credinţă, fără faptele legii (cf. Romani 3,28), însă credinţa nu vine să desfiinţeze
legea ci dimpotrivă, să o întărească (cf Romani 3, 31).
Capitolul IV

Prin intermediul acestui capitol, Pavel dovedeşte iudeilor că Avraam s-a

îndreptat înaintea lui Dumnezeu prin credinţă (cf. Facere 15,6), arătând că atât
legea cât şi circumciziunea au fost date după chemarea lui Avraam. Prin urmare,
Avraam este părintele tuturor celor care cred, indiferent dacă sunt circumcişi sau
nu. Apostolul îi încredinţează pe destinatarii Epistolei, că dacă Legea lui Moise
ar fi fost dată spre mântuire, atunci nu mai era necesară Întruparea Fiului lui
Dumnezeu., mântuirea, obţinându-se prin credinţa în dumnezeirea lui Hristos.

Capitolul V

După ce a clarificat problema rolului legii mozaice, precum şi rolul

credinţei în Hristos, Pavel vine acum şi vorbeşte despre roadele îndreptării prin
credinţa în Hristos. Prima roadă a credinţei în Hristos este pacea, apoi împăcarea
cu Hristos şi cu semenii, împăcare care oferă naştere nădejdii în har. Nădejdea şi
harul produc răbdarea, răbdarea aduce viaţa veşnică.
Sfântul Apostol Pavel vede istoria omenirii axată din punct de vedere
religios pe două personalităţi, primul fiind Adam, iar al doilea Avraam, amândoi
transmiţând urmaşilor lor ceea ce aveau. Adam ne-a transmis starea de
păcătoşenie şi universalitatea păcatului, iar Avraam ne-a adus credinţa, însă
credinţa adusă de Avraam era estompată de anumite bariere, de aceea atât Adam
cât şi Avraam aveau nevoie de Adam cel Nou, care este prototipul lui Hristos.

Capitolul VI

În cuprinsul acestui capitol Pavel ne arată eficacitatea Tainei Botezului.

Prin botez oamenii au înviat la o nouă viaţă în Hristos, deşi până atunci erau
îngropaţi în moarte (cf. Romani 6,4). Pavel arată că aşa precum Hristos a murit
trupeşte şi tot astfel a şi Înviat, tot aşa şi noi murim pentru o viaţă păcătoasă, dar
prin botez înviem pentru una nouă. Pavel adresează aceste cuvinte iudeilor care
încă accentuau valabilitatea legii mozaice.

Capitolul VII

Apostolul arată că în om există două legi, una duhovnicească, care îi

doreşte binele şi se bucură pentru el, şi alta a păcatului care se luptă cu cea
duhovnicească şi o biruie, astfel rezultând păcatul.

Capitolul VIII

Apostolul evidenţiază în acest capitol faptul că, după căderea omului în

păcat, întreaga făptură omenească a fost supusă deşertăciunii (cf. Romani 8, 20),
natura întreagă suferind astfel şi aşteptând o reînviere. Aceasta reînviere va veni
prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos.

Capitolul IX

În acest capitol Pavel vorbeşte despre alegerea pe care a făcut-o

Dumnezeu asupra lui Israel. Totodată vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu,
iar în finalul capitolului arată că toate neamurile trebuie să caute credinţa şi
numai astfel vor putea dobândi mântuirea, dreptatea fiind un rezultat atât al
credinţei cât şi al faptelor bune.

Capitolul X

Prin intermediul acestui capitol Pavel încearcă să împace, atât

convingerile păgânilor, cât şi pe cele ale creştinilor, încredinţându-i că, atât unii,
cât şi alţii au acelaşi Dumnezeu, iar mântuirea este o condiţie sine qua non
pentru toţi. Totodată Apostolul revine la tema abordată în capitolul anterior în
care arăta că prin Hristos, legea Vechiului Testament, nu s-a distrus, ci s-a
împlinit, s-a desăvârşit (cf. Romani10, 4-9).

Capitolul XI

Abordează din nou problema mântuirii neamurilor, însă pentru a nu îi lăsa

pe iudei să îşi piardă speranţa, îi încredinţează că dizgraţia lui Dumnezeu faţă de
ei nu va fi veşnică, şi că într-un final Dumnezeu va restaura împărăţia lui Israel (
Romani 11, 26-27).
Cu acest capitol, Pavel încheie învăţăturile dogmatice pe care intenţiona
să le lămurească prin intermediul acestei Epistole, în continuare căutând să pună
accent pe viaţa morală a comuităţii din Roma.

Partea a II-a, a Epistolei, intitulată şi partea morală. Viaţa cea nouă în

Hristos (Romani 12,1-15,13).

Capitolul XII

Partea morală a Epistolei cuprinde îndemnul pentru organizarea unei

conduite creştineşti conformă cu statutul de creştin. Cititorii Epistolei sunt
sfătuiţi să ducă o viaţă sfântă şi să îşi înfăţişeze trupurile lor ca pe o jertfă sfântă
şi bineplăcută lui Dumnezeu (cf. Romani 12, 1). Darurile pe care ei le-au primit
în urma botezului trebuie folosite la zidirea Bisericii lui Hristos, iar dragostea
pentru aproapele nu trebuie dată uitării, ci trebuie să fie nefăţarnică (cf. Romani
12, 9). Totodată această iubire frăţească trebuie să se reflecte în atitudinea unuia
faţă de celălalt, să se bucure cu cei ce se bucură, să plângă cu cei ce plâng, trăind
în pace şi în unitate unii cu alţii, chiar şi faţă de vrăşmaşi să aibă această
atitudine. În calitate de creştini ei trebuie să fie buni şi astfel vrăşmaşii vor
deveni umili şi inofensivi (Romani 12, 20).

Capitolul XIII

Acest capitol tratează subiectul supunerii faţă de stăpânirea lumească şi

faţă de autorităţile de stat. Pavel îi încredinţează pe destinatarii epistolei că doar
Dumnezeu este Stăpânul Creaţiei şi al lumii, însă avem stăpâniri în această
lume, stăpâniri care sunt de la Dumnezeu (cf. Romani 13, 1).
Apostolul neamurilor abordează această problemă a supunerii faţă de
autoritatea de stat, întrucât apăruse unele persecuţii asupra creştinilor.
Autoritatea de stat este rânduită de Dumnezeu, pentru a coordona raporturile
normale dintre oameni. În versetele 10-14, Pavel face apel la iubire arătând că
aceasta este împlinirea legii ( cf Romani 13, 10-14). Versete 13 şi 14 ale acestui
capitol au avut un impact atât de puternic asupra Fericitului Augustin, încât după
o analiză profundă a acestora, el se converteşte la creştinism.

Capitolul XIV

Continuă tema abordată în capitolul anterior, îndemnându-i să nu îi judece

pe cei slabi în credinţă, pentru a nu deveni piatră de poticnire pentru cei din jur.
Prin aceste cuvinte, Pavel făcea aluzie la acei creştini care, proveniţi din rândul
păgânilor, nu înţelegeau anumite rânduieli legate de jertfele aduse idolilor. Cei
tari sunt îndemnaţi să nu îi judece pe cei slabi, pentru că toţi se vor înfăţişa la
judecată. În legătură cu consumarea cărnii jertfite idolilor, Pavel îi îndeamnă pe
aceştia să fie precauţi, iar dacă este necesar chiar să renunţe la consumarea ei,
pentru a nu scandaliza pe cei mai scrupuloşi (cf. Romani 14, 20).

Capitolul XV, v 1-13

Conţine sfaturi pe care le vom regăsi şi în capitolul anterior, la care se

adaugă şi cele privitoare la ajutorarea celor în suferinţă ( cf. Romani 15, 1-13).

Epilogul Epistolei ( Romani 15, 14- 16, 27)

În concluziile Epistolei vom regăsi îndemnuri la iubire, întrajutorare

reciprocă, Hristos este arătat ca fiind în acest sens modelul suprem. Totodată
Pavel îi încredinţează pe creştinii din Roma, că îi va vizita când va merge în
Spania(cf. Romani 15, 24), acum însă nu îi poate vizita, deoarece se grăbeşte să
ajungă la Ierusalim.
 În finalul ultimului capitol, Pavel transmite salutări şi din partea lui
Timotei, Tertius şi Gaius. Ultimele două versete ale Epistolei către Romani
cuprind doxologia obişnuită ( cf Romani 16, 24-25). Finalul Epistolei aduce
slavă lui Dumnezeu, a cărui stăpânire va fi în vecii vecilor (Romani 16, 27).

Importanţa Epistolei

A. Învăţături dogmatice

1. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin intermediul Revelaţiei naturale (

Romani 1, 20);
2. Îndreptarea prin credinţă, fără obligativitatea legii mozaice ( Romani 3,
28);
3. Păcatul originar şi transmiterea lui la întreaga umanitate ( Romani 5,
12);
4. Înnoirea şi transformarea omului prin botez ( Romani 6, 3-4);
5. Coruperea şi deteriorarea întregii naturi prin căderea în păcat (Romani 8,
20);
6. Preştiinţa lui Dumnezeu (Romani 8, 29-30);
7. Convertirea finală a evreilor (Romani 16, 26).

B. Învăţături morale

1. Existenţa legii morale naturale la toţi oamenii ( Romani 2, 14-15);

2. Lupata interioară a omului, între tendinţele trupeşti şi cele sufleteşti (
Romani 7, 15-23);
3. Ajutorarea celor slabi în credinţă ( Romani 14);
4. Iubirea vrăşmaşilor spre a-i determina să devină inofensivi (Romani 12,
20);
5. Supunerea faţă de autoritatea de stat (Romani 13, 1-2).