CURS NOUL TESTAMENT, ANUL II, sem II

CĂLĂTORIILE MISIONARE ALE SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

I.1.a. Prima călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel (45-48 d. Hr ; F.

Ap. 13, 1- 14, 27).

Grupul misionar
Prima călătorie misionară îi are ca şi protagonişti pe Saul, Barnaba şi Ioan
Marcu.
Scopul primei călătorii misionare
A fost acela de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu în toate ţinuturile, atât
iudeilor cât şi celorlalte neamuri.

Itinerarul primei călătorii misionare

Prima călătorie misionară are ca punct de pornire Antiohia Siriei (cf. F.

Ap. 13, 1-3). De aici cei trei misionari s-au îmbarcat la Seleucia, iar de acolo au
plecat în insula Cipru (cf. F.Ap. 13, 4) . După o vreme de propovăduire au ajuns
în Salamina, au propovăduit în sinagogile iudeilor, după care au ajuns la Pafos
(cf. F. Ap. 13, 5-6). Aici locuia proconsulul Sergius Paulus guvernatorul insulei,
bărbat înţelept, care însă avea ca şi sfătuitor de taină pe vrăjitorul Bariisus sau
Elimas. Auzind proconsulul de minunile săvârşite de misionari a dorit să îi
asculte, însă Elimas era împotriva acestui fapt, el văzându-şi ameninţată poziţia
de către cei trei misionari. Simţind o atitudine potrivnică, Pavel l-a orbit pe
Elimas, iar Sergius Paulus văzând această minune s-a convertit la creştinism (cf.
F. Ap. 13, 7-8). Din acest moment autorul cărţii precizează ambele nume ale
apostolului, atât Saul cât şi Pavel, se pare că de acum înainte Pavel îşi va
împropria numele primit odată cu botezul creştin.
De la Pafos grupul misionar s-a deplasat pe mare debarcând în portul
Atalia, din localitatea Perga Pamfiliei. Din această localitate Ioan Marcu
hotărăşte să părăsească grupul misionar urmând să se întâlnească cu Pavel şi
Barnaba la Ierusalim (cf. F. Ap. 13, 13). De la Perga Pamfiliei au ajuns în
Antiohia Pisidiei. Pavel şi Barnaba merg într-o zi de sâmbătă în sinagogă unde
după încheierea ritualului Pavel rosteşte o cuvântare asemenea celei rostite de
Sfântul Apostol Petru la Cincizecime.
După ce face o anamneză adresându-se iudeilor ca unor urmaşi ai lui
Avraam, Pavel trece la tema propusă vorbindu-le atât iudeilor cât şi păgânilor
despre noua învăţătură a lui Hristos, despre credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos
precum şi despre Învierea Sa din morţi. În momentul în care Pavel se adresează
şi păgânilor, iudeii devin invidioşi, motiv pentru care aceştia au intervenit pe
lângă conducătorii cetăţii, iar Pavel şi Barnaba au fost alungaţi ( cf. F. Ap 13,
50). Cei doi misionari s-au îndreptat spre Iconiu unde au propovăduit în sinagogi
( cf F. Ap. 13, 51- 14, 1). De teama unor păgâni şi iudei au fost nevoiţi să se
refugieze în ţinuturile Licaoniei, la Listra şi Derbe ( cf. F. Ap. 14, 6). În cetatea
Listra, Pavel vindecă un olog din naştere ( cf. F. Ap. 14, 9-10), fapt pentru care
cei doi au fost numiţi zei. Pe Barnaba l-au numit Zeus, iar pe Pavel Hermes, ba
mai mult preotul zeului din Listra a intenţionat să la aducă jertfe. Cei doi
misionari au refuzat motivând că şi ei sunt oameni cu slăbiciunile lor asemenea
tuturor (cf. F. Ap. 14, 12-15). Şi în aceste cetăţi iudeii au întărâtat mulţimile
împotriva celor doi misionari, astfel încât Pavel a fost scos din cetate, bătut cu
pietre şi lăsat acolo crezând că este mort (cf. F. Ap. 14, 19). După ce şi-a revenit,
Pavel împreună cu Barnaba au plecat la Derbe unde au făcut mulţi ucenici ( cf.
F. Ap. 14, 20-21). După o perioadă petrecută la Derbe, cei doi misionari s-au
întors pe ascuns prin cetăţile unde au fost, întărind comunităţile şi hirotonind
preoţi. (cf. F.A. 14, 22-23). Au ajuns în Antiohia Siriei, punctul de pornire unde
au prezentat o situaţie Bisericii de aici în legătură cu activitatea desfăşurată. S-
au bucurat cu toţii de roadele primei călătorii misionare şi de faptul că au
deschis păgânilor uşile credinţei ( cf. F. Ap. 14, 27).

Aspectele pozitive şi aspectele negative ale primei călătorii misionare.

Aspecte pozitive

1. Prin toate cetăţile pe unde au propovăduit, misionarii au încercat să atragă

la noua învăţătura cât mai mulţi adepţi;
2. În Pafos, s-a făcut convertirea la creştinism a lui Sergius Paulus,
guvernatorul insulei ;
3. Au fost înfiinţate primele Biserici creştine organizate, în Cipru şi în Asia
Mică;
4. Au fost hirotoniţi preoţi în comunităţile nou înfiinţate.

Aspecte negative

1. În Pafos au avut de înfruntat opoziţia vrăjitorului Bariisus sau Elimas;

2. La Perga Pamfiliei, Ioan Marcu se desparte de grupul misionar, slăbind
astfel eficacitatea misiunii;
3. În unele cetăţi misionarii au avut de înfruntat adversitatea unora dintre
iudei, fiind prigoniţi şi uneori chiar bătuţi cu pietre.
 I.1.b. SINODUL APOSTOLIC DE LA IERUSALIM.
ANUL 49-50 d. Hr ; F. Ap. 15, 1-35.

Motivul convocării Sinodului Apostolic de la Ierusalim l-au creat

iudaizanţii care pretindeau ca păgânii care doreau să devină creştini ar trebui mai
întâi să se iudaizeze, adică să primească tăierea împrejur şi să respecte legea
mozaică.
Această dispută a început în Antiohia Siriei şi în Ierusalim deoarece cei
convertiţi la creştinism din eresul fariseilor susţineau că cine nu se taie împrejur
după predania lui Moise, nu se va putea mântui (cf. F.Ap. 15, 1). Această
practică dacă s-ar fi hotărât să se aplice păgânilor ar fi fost un impediment
pentru aceştia, cunoscut fiind faptul că în vechime această practică se făcea la o
vârstă fragedă, ori dintre cei care urmau să intre în rândurile creştinilor făceau
parte şi multe persoane mature.
Pentru soluţionarea acestei probleme Biserica din Antiohia Siriei l-a
delegat pe Sfântul Apostol Pavel şi pe Barnaba să meargă la Ierusalim pentru a
elucida împreună cu conducătorii Bisericii de acolo această problemă delicată şi
în acelaşi timp stringentă. Astfel că cei doi delegaţi ai Bisericii din Antiohia au
plecat la Ierusalim unde s-au întâlnit cu Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Iacov,
fratele Domnului, primul episcop sedentar din Ierusalim, pentru a începe
lucrările primului Sinod cunoscut din istoria Bisericii Creştine (cf F. Ap. 15, 4).
Mai întâi a luat cuvântul Sfântul Apostol Petru în calitate de persoană
autorizată, şi datorită vârstei pe care o avea, dar şi pentru că el avusese o vedenie
prin care i se arăta faptul că toate neamurile sunt chemate la mântuire. În
cuvântarea sa Petru a arătat că nu este necesar pentru cei care doresc să se
încreştineze să treacă prin legea mozaică întrucât făcându-se aceasta s-ar pune
pe umerii lor un jug pe care, spunea Petru, nici noi şi nici părinţii noştri nu am
fost în stare să îl purtăm (cf. F.Ap. 15, 10). Părerea lui Petru era, că, pentru
mântuire este suficient harul lui Dumnezeu şi credinţa în Hristos Iisus fără tăiere
împrejur. Când Sfântul Apostol Petru şi-a încheiat pledoaria, Pavel şi Barnaba
au istorisit celor prezenţi despre succesul misiunii lor şi despre convertirea
păgânilor la creştinism( cf. F. Ap. 15, 12). În acelaşi asentiment cu Sfântul
Apostol Petru au fost şi cei doi misionari, Pavel şi Barnaba, care şi-au exprimat
şi ei părerea, arătând ca circumciziunea nu este edificatoare pentru mântuire,
motiv pentru care nu trebuie aplicată celor care provin din rândul păgânilor.
În finalul lucrărilor sinodului a luat cuvântul Sfântul Iacov, episcop al
Bisericii din Ierusalim, şi el acceptând faptul că păgânii nu trebuie tulburaţi cu
legea mozaică, însă pentru a nu exista pericolul introducerii în cult a unor
practice păgâne ei trebuie să respecte nişte principii care se găsesc şi în legea lui
Moise. Acestea sunt recunoscute ca și clauzele Sf. Iacov:
a. ferirea de idoli;
 b. ferirea de desfrânare;
c. de a se consuma carne din animale sugrumate ;
d. de a se consuma sânge.
După discuţii înflăcărate ţinându-se cont de toate părerile, dar şi de
consecinţele unei asemenea decizii sinodul a decis că Legea mozaică nu trebuie
adoptată şi aplicată celor care doresc să îmbrăţişeze credinţa creştină şi provin
din rândurile păgânilor, ei având posibilitatea să intre direct în Biserica lui
Hristos, nu pe ocolite, însă având datoria de a respecta cele patru clauze propuse
de Sfântul Iacov (cf. F.Ap. 15, 20).
Această hotărâre a Sinodului de la Ierusalim a produs mare bucurie în
rândul Bisericii şi a uşurat misiunea încreştinării printre neamuri. Sinodul a
trimis o scrisoare tuturor creştinilor proveniţi din rândurile păgânilor, scrisoare
pe care au fost însărcinaţi să o ducă Pavel şi Barnaba, Iuda numit Barsaba şi
Sila, cei care erau caracterizaţi ca fiind cu o conduită morală ireproşabilă.
Scrisoarea a fost cititită atât în Antiohia Siriei, cât şi în alte comunităţi
creştine, hotărârile fiind primite cu bucurie de către păgâni. Ajunşi împreună în
Antiohia Siriei, Pavel împreună cu Sila se pregătesc pentru cea de a doua
călătorie misionară.
 I.1.c. A doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel (51-54 d.
Hr ; F. Ap. 15, 36-18, 22).
Grupul misionar

Grupul misionar este alcătuit din Sfântul Apostol Pavel şi Sila, urmând ca
de la Listra să se întregească cu Timotei, iar de la Troa să li se alăture şi Luca.

Scopul celei de a doua călătorii misionare

Scopul celei de a doua călătorii misionare a fost acela de a face cunoscut

celor interesaţi hotărârile Sinodului Apostolic de la Ierusalim, de a cerceta şi a
consolida comunităţile şi bisericile înfiinţate în prima călătorie misionară şi de a
răspândi creştinismul şi în alte teritorii din Asia Mică şi Europa.

Itinerarul celei de a doua călătorii misionare

Pentru a cerceta pe fraţii convertiţi în prima călătorie misionară Sfântul

Apostol Pavel se sfătuieşte cu Barnaba asupra strategiei pe care intenţiona să o
pună în practică şi îi propune acestuia să plece împreună, însă Barnaba dorea să
li se alăture în călătorie şi Ioan Marcu. Sfântul Apostol Pavel nu este de acord cu
dorinţa lui Barnaba şi între cei doi se iscă o neînţelegere, lucru care îl va
determina pe Pavel să se reorienteze în privinţa alcătuirii grupului misionar.
În final s-a dovedit că această neînţelegere a fost providenţială, deoarece în
loc de un grup misionar se formează două grupuri şi astfel creştinimul se va
răspândi în mai multe teritorii.
Sfântul Apostol Pavel împreună cu Sila se îndreaptă spre Siria şi Cilicia,
trecând munţii Taurus unde vizitează comunităţile creştine înfiinţate la Listra şi
Derbe. (cf. F.Ap. 15,40- 16,1).
De la Listra, Pavel se gândeşte să îl ia cu sine şi pe Timotei, de la
comunitatea formată aici, Pavel primeşte referinţe foarte bune despre acest tânăr
care era fiul unei iudee credincioase, dar al unui tată elin ( cf. F. Ap. 16, 1).
Pavel văzându-i sârguinţa lui Timotei a dorit să i se alăture, însă acest lucru nu
era cu putinţă deoarece Timotei nu era tăiat împrejur şi astfel el nu putea
să intre în sinagogile iudeilor.
Într-o astfel de situaţie Pavel recurge la un tertip. Ar fi vrut să îl taie
împrejur pe tânărul Timotei, însă tocmai participase la Sinodul Apostolic
de la Ierusalim unde s-a hotărât faptul ca circumciziunea să nu se mai
aplice celor ce vor să intre în creştinism. Dacă ar fi făcut-o, Pavel s-ar fi
îndepărtat de la hotărârile sinodale, însă dacă nu îl tăia împrejur pe
Timotei acesta nu îi era de mare folos, deoarece nefiind tăiat împrejur el nu
putea participa la catehezele din zi de sâmbătă din sinagogile iudeilor.
În această situaţie Pavel da dovadă de multă înţelepciune, îl taie
împrejur pe Timotei, în virtutea faptului că mama sa era o iudee
credincioasă. După împlinirea acestui act, Timotei v-a deveni un fidel susţinător
al Apostolului neamurilor, el devenind ulterior episcop în cetatea Efesului.
De la Listra, grupul misionar s-a îndreptat spre Iconiu, apoi spre Antiohia
Pisidiei, iar apoi la Galatia şi Frigia , fiind opriţi de Duhul Sfânt să
propovăduiască cuvântul şi în Asia( cf. F. Ap. 16, 5-6).
Din cetatea Galatiei au trecut prin Misia, au coborât la Troa unde Pavel
noaptea are o vedenie în care un bărbat macedonean îl roagă să vină în
Macedonia pentru a binevesti cuvântul şi acolo, astfel că apostolul se îmbarcă în
portul Samotracia, debarcă la Neapole iar de acolo ajunge în Filipi, un oraş
latinizat, capitala Macedoniei şi colonie romană a cărui administraţie o imita pe
cea a capitalei imperiului(cf. F. Ap. 16, 9-12). În Filipi, Pavel a rămas câteva
zile propovăduind în ziua Sâmbetei în afara cetăţii lângă un râu unde misionarii
presupuneau că se fac rugăciuni (cf. F.Ap.16, 13). Aici în cetatea Filipi s-a
convertit la creştinism o femeie înstărită cu numele Lidia vânzătoare de
porfiră, după convertirea sa la creştinism, Lidia s-a botezat împreună cu
toată casa ei (cf. F.Ap. 16, 15).
Aşadar, în Filipi s-a întemeiat la anul 51 prima comunitate creştină
organizată de pe pământul Europei. Tot aici la Filipi exista şi o comunitate
păgână destul de puternică care practica vrăjitoria. Într-una din zile când Pavel
se îndrepta spre locul de rugăciune s-a întâmplat o minune, el vindecând o tânără
sclavă care avea duh pitonicesc şi care le aducea stăpânilor ei mult profit.
Stăpânii acesteia văzându-şi veniturile ameninţate i-au reclamat pe misionari,
astfel că Pavel şi Sila sunt acuzaţi că sunt iudei şi că tulbură liniştea cetăţii
vestind obiceiuri interzise romanilor ( cf. F. Ap. 16, 16-21).
Judecătorii poruncesc ca Pavel şi Sila să fie arestaţi, să fie bătuţi cu vergi
şi aruncaţi în temniţă. Temnicerii le-au strâns picioarele în butuci însă aici în
temniţă se întâmplă o nouă minune. Noaptea, pe când ei se rugau s-a produs un
cutremur în urma căruia s-au deschis porţile închisorii şi legăturile tuturor s-au
dezlegat. Atunci temnicerul a vrut să se omoare crezând că prizonierii au fugit,
Pavel însă îl linişteşte pe temnicer spunându-i că toţi sunt acolo, ba mai mult îi
vesteşte cuvântul lui Dumnezeu, după care acesta îi duce pe misionari la casa sa,
le spală rănile, iar Pavel îl botează atât pe el cât şi pe cei din casa lui. (cf. F. Ap.
16, 25-33).
A doua zi judecătorul află despre cele ce s-au întâmplat şi trimite pe lictori
(soldaţi romani purtători de vergi) poruncindu-le ca să îi elibereze pe misionari.
Pavel însă nu este de acord cu această decizie arătând că asupra lui s-a comis o
ilegalitate, deoarece a fost bătut în public fără a fi judecat, ori Pavel fiind
cetăţean roman trebuia mai întâi să fie judecat, iar dacă se constata că este
vinovat să fie supus supliciilor. Aflând judecătorii că Pavel este cetăţean roman
s-au înfricoşat şi în cele din urmă au venit chiar ei să îi liniştească şi să îi roage
să părăsească cetatea ( cf. F. Ap. 16, 37-39).
După ce au ieşit din temniţă au poposit puţin timp în casa Lidiei, apoi
Pavel şi Sila au plecat spre Amfipoli, apoi spre Apolonia ajung la Tesalonic
unde era o sinagogă foarte numeroasă. Aici Pavel propovăduieşte trei
sâmbete consecutive tâlcuindu-le şi arătând că Hristos trebuia să
pătimească şi să învie din morţi, pe Acest Iisus vi-L propovăduiesc eu, El
este Hristosul. Aceste cuvinte au avut un impact deosebit asupra
ascultătorilor, mulţi iudei şi elini au crezut şi au urmat învăţăturii
propovăduite de Pavel şi Sila (cf. F. Ap. 17, 3-4).
Unii dintre iudei umplându-se de invidie au întărâtat câţiva oameni
răi împotriva apostolilor şi împotriva lui Iason, cel în casa căruia apostolii
locuiau (cf. F. Ap. 17, 5). La Tesalonic sunt acuzaţi că propovăduiesc
împotriva poruncilor cezarului, fiind nevoiţi să părăsească cetatea. Din
Tesalonic se îndreaptă spre Bereea unde stau câteva zile propovăduind iudeilor
de aici. Oamenii răi din Tesalonic îi urmăresc şi în Bereea, Pavel fiind nevoit la
scurt timp să părăsească şi aceasta cetate, însă Sila şi Timotei mai rămân un timp
acolo ( cf. F. Ap. 17, 10-13).
Din Bereea, Sfântul Apostol Pavel pleacă pe mare la Atena, ajuns aici
constată cu stupoare că cetatea este plină de idoli, dornic să îşi înceapă cât
mai curând activitatea de propovăduire, el intră în contact cu filosofii
epicurei şi stoici, curioşi să asculte învăţătura propovăduită de acesta. Pavel
a vizitat Atena şi şi-a dat seama că este plină de idoli, însă spre
surprinderea lui a găsit scris pe un postament Dumnezeului necunoscut,
dovadă că în Atena ajunseseră învăţătura lui Hristos şi unii chiar erau
interesaţi de ea.
Aici în Atena, Pavel a propovăduit atât în sinagogi cât şi în pieţe.
Curioşi de noua învăţătură filosofii stoici şi epicurei îl invită pe Pavel să
predice în Areopag ( cf. F. Ap. 17, 17- 20).
Cateheza din Areopag debutează cu câteva expresii măgulitoare la
adresa atenienilor „… că întru toate sunteţi foarte evlavioşi…” ( cf. F. Ap.
17, 22), prin intermediul acestora Pavel dorea să le capteze atenţia, după
care le aminteşte celor prezenţi că a găsit un altar adresat Dumnezeului
necunoscut, Cel care a făcut lumea şi are grijă de ea, pe Acesta ei fără să Îl
cunoască Îl cinstesc ( cf. F. Ap. 17, 22- 24). Aria predicii lui Pavel se extinde,
el făcând trimitere şi la monogenismul biblic, arătând că Dumnezeu a făcut
dintr-un sânge tot neamul omenesc ( cf. F. Ap. 17, 26). Însă în momentul în
care Pavel le vorbeşte despre Învierea lui Hristos din morţi învăţaţii greci
părăsesc Areopagul exclamând „ …despre aceasta o să te ascultăm altă
dată” ( cf. F. Ap. 17, 31-32).
În activitatea misionară din Atena, Pavel vorbeşte şi despre alte
principii evanghelice reuşind să convertească la creştinism mulţime mare
de atenieni printre care şi pe Dioniosie Areopagitul şi o femeie cu numele
Damaris şi mulţi alţii împreună cu ei (cf. F.Ap. 17, 34).
De la Atena, grupul misionar se îndreaptă spre Corint capitala provinciei
Ahaia. La Corint vor locui în casa lui Aquila şi Priscila, iudeii care au fost
nevoiţi să părăsească cetatea Romei în urma edictului din anul 49-50 emis de
împăratul Claudiu prin care toţi evreii din Roma au fost expulzaţi. Corintul era
un oraş cosmopolit, care cuprindea peste 40000 de locuitori dintre care 15000 de
sclavi. Corintul era o provincie dominată de moravuri uşoare, astfel încât a fost
nevoie de mari eforturi pentru a întemeia o comunitate creştină aici.
La Corint, Pavel a propovăduit în fiecare sâmbătă reuşind să
convertească mulţi iudei şi elini printre care şi pe mai marele sinagogii
Crispus, precum şi pe alţi reprezentanţi de seamă ai cetăţii (cf. F. Ap. 18, 4-
8). Aici la Corint Pavel va propovădui un an şi şase luni, timp în care i se
înscenează un proces, astfel că Pavel se trezeşte în faţa lui Galion
proconsulul Ahaiei. Acesta respinge procesul intentat lui Pavel, pe motiv că
el nu se implică în procesele care nu au legătură cu legile autorităţilor
romane ( cf. F. Ap. 18, 12-15).
Furioşi de acest gest al lui Galion, iudeii se vor răzbuna pe Sostene
mai marele sinagogii pe care îl vor bate chiar în faţa tribunalului ( cf. F. Ap.
18, 17), Sostene devenind ulterior un colaborator fidel al Sfântului Apostol
Pavel. După încă o perioadă petrecută la Corint, Pavel îşi i-a rămas bun de
la fraţi şi împreună cu Aquila şi Priscila se îmbarcă pe corabie şi pleacă
spre Siria, se opreşte la Efes intră în sinagoga de acolo luându-se la
întrebări cu iudeii prezenţi, propovăduieşte câteva zile după care îşi
continuă drumul spre Ierusalim, promiţându-le efesenilor că va reveni ( cf.
F.Ap, 18, 19-21).
Înainte de a merge la Ierusalim, Pavel se opreşte pentru o scurtă vreme la
Cezareea pentru a saluta Biserica de aici, după care pleacă la Antiohia Siriei,
sediul şi locul de unde a pornit în cele trei călătorii misionare (cf. F. Ap. 18, 22).
Aici la Antiohia va avea o discuţie înflăcărată cu Sfântul Apostol Petru, pe
care îl mustră pentru instabilitatea de care a dat dovadă în legătură cu hotărârile
Sinodului de la Ierusalim şi în special cu practica circumciziunii.
Din Antiohia Siriei, Pavel se va pregăti pentru cea de a treia călătorie
misionară.

Aspectele pozitive şi aspectele negative ale celei de a doua călătorii

misionare
Aspecte pozitive
1. Se înteţeşte ritmul convertirilor în masă a păgânilor;
2. Apostolul reuşeşte să propovăduiască în Areopag;
3. În cetatea Corint, Pavel este izbăvit de proces;
4. Din Corint Pavel scrie epistolele I şi II Tesaloniceni, primele sale
epistole.
Aspecte negative
1. Ca şi în prima călătorie misionară opoziţia iudaică persistă;
2.La Filipi, Pavel şi Sila deşi sunt cetăţeni romani sunt bătuţi şi
întemniţaţi.