GALATENI 3, 7-14

I. Prezentarea caracteristicilor tehnice ale fragmentului:

Fragmentul de față face parte din epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel. Se
încadreză pe la jumatatea epistolei, mai precis în capitolul al treilea. Textul ocupă un
procentaj destul de mic în cadrul capitolului, ținând cont că extensia capitolului al treilea se
desfășoară pe douazeci și nouă de versete iar fragmentul propriu-zis are doar șapte versete. Cu
toate că are o dimensiune redusă, textul este destul de complex, avand o însemnatate
dogmatică deosebită. Ȋn manualele de dogmatica ortodoxă, gasim versetul al treisprezecelea
( Hristos ne-a răscumpărat pe din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem…) ca temei
scripturistic la capitolul Dumnezeu Mântuitorul; mai precis la Slujirea arhierească și la
aspectul de jertfă al răscumpărării.

II. Prezentarea contextului:

1. Contextul imediat:
Pentru a întoarce pe galateni la credință, Apostolul recurge la un argument din Vechiul
Testament, anume, la Patriarhul Avraam. Acesta s-a îndreptat în fața lui Dumnezeu prin
credință. Prin acest fapt s-a socotit îndreptat. Drept aceea, toți care au credință la fel ca
Avraam, sunt fii lui. Galatenii se temeau ca nu cumva să cadă din rudenia Patriarhului
Avraam nerespectând legea și tăierea imprejur care au fost date lui Avraam. Ȋnsă Pavel arată
in acest fragment exact contrariul, punând credința în detrimentul legii. Argumentul de bază
după cum am arătat, este exact strămosul lor Avraam care s-a indreptat prin credință. Deci
mai mult îi face fii ai credinciosului Avraam credința, decăt legea.
2. Contextul general al cărţii:
Epistola către Galateni, se numără printre cele patru „mari epistole”, alături de Romani
1, 2 și Corinteni. Având cu precădere un conținut dogmatic, textul nostru (Gal. 3. 7-14) poate
fi perceput ca fiind esența intregii epistole. Acestă concluzie este pur personală, nefiind
fondată pe un temei anume, ci reiese strict din interpretarea dată de mine. Argumentarea vine
din faptul că tema principală a Epistolei către Galateni fiind- îndreptarea prin credință, în
fragmentul de față credința este pusă fatalmente deasupra legii și mai mult, se face referire la
reperul si etalonul moral al iudeilor – Avraam care prin credintă s-a îndreptat. Revenind la

1
contextul general al cărtii, putem afirma că după binecunoscuta salutare paulină, în care Pavel
se revendică pe sine Apostol al Domnului și trimite celebrele binecuvântări cu care își incepe
epistolele sale, acesta mustră nestatornicia galatenilor în Evanghelia lui Hristos.
După ce a explicat originea Evangheliei sale, Pavel se angajează în argumentarea unui
alt subiect, acela că membrii poporului lui Dumnezeu, botezaţi în Hristos, sunt descendenţi ai
lui Avraam. Dumnezeu i-a adus această veste bună lui Avraam atunci când i-a promis că toate
neamurile vor fi binecuvântate în el. Prin urmare, credincioşii sunt binecuvântaţi prin Avraam,
părintele celor credincioşi (3.7-9). În exegeza pe care o face textului din Facere 12. 7, Pavel
arată că promisiunile erau făcute lui Avraam şi seminţei lui. Subliniind termenul „sămânţă”,
care este la singular, apostolul dovedeşte că „sămânţa” lui Avraam este Hristos (3:15-16).
Aşadar, toţi cei care sunt botezaţi în Hristos sunt descendenţi ai lui Avraam şi fii prin
făgăduinţă(3:26-29), chiar dacă nu au experienţa circumciziei și nu respectă legea iudaică.

III. Prezentarea structurii ideatice a fragmentului:

Ideile fundamentale ale pericopei noastre sunt cu precădere credința și legea iudaică.
Ȋn primele trei versete ale textului (respectiv 3. 7-9), se vorbește despre credință
respectiv despre binefacerile primite în urma accederii la ea. Ȋn continuare se face trecerea de
la credință la legea iudaică ( versetele 9-14).

IV. Analiza noţiunilor centrale ale fragmentului – exegeza cuvintelor cheie.

1. Expresiile cheie din fragment sunt următoarele: „cei ce sunt din credință”(3. 7);
„aceștia sunt fii ai lui Avraam”(3. 7); „Dumnezeu…a binevestit lui Avraam (3. 8)”; „cei
ce sunt din faptele legii” ( 3. 10); „dreptul din credință va fi viu” (3, 11); „legea…nu este
din credință”(3. 12); „binecuvântarea lui Avraam”(3. 14); „ făgăduința Duhului” (3. 14).

1.cei ce sunt din credință: οἱ ἐκ πίστεως (Gal 3:7 BGT).

οἱ - pronume demonstrativ, caz nominativ, gen masculin, plural;

ἐκ – prepoziție;
πίστεως, πίστις, εως, ἡ „Credință”- substantiv, caz genitiv, gen feminin, singular.
Apare în textul nostru cu sensul de „încredere”. Tot în Epistola către Galateni mai apare de
trei ori la 5. 22 ( ca roadă a Duhului); 2. 16 ( cu înțeles de încredere în Hristos); 1. 23
( credința ca rezultat al propovaduirii Apostolului). Apare cu o fregvență medie în celelalte
epistole ale lui Pavel. În Faptele Apostolilor îl întâlnim de trei ori la: 17. 31( aici are sens de

2
încredințare); 14. 9 ( încredere ca poate fi vindecat „a văzut că are credinţă ca să fie
tămăduit”,); 26. 18 (condiție a iertării păcatelor).
Ȋn Sfintele Evanghelii apare cu o fregvență redusă: Matei 9. 2 (Iisus le-a văzut
credinţa, şi a zis slăbănogului: ,,Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!`` sens de speranță
în puterea lui Hristos); 23. 23 ( aici are sens de temei de bază al legii: „…dreptatea, mila şi
credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute”.); La Sfântul
Evanghelist Marcu apare o singură dată la 11. 22 ca îndemn al Mântuitorului „Aveți credință
în Dumnezeu!”, iar în Evanghelia după Luca apare de două ori la 18. 8 și la 18. 42.
Toate variantele Bibliei traduc în același fel, adică prin „credință” originalul grecesc al
termenului.
„Cei ce sunt din credință”, sunt credincioșii creștini ( ca și în Romani 4. 16); această
expresie reprezintă paralela antitetică a formulei „ cei din faptele Legii” ( 3. 10) sau „cei din
tăierea împrejur” ( 2. 12; Rom 4. 12; Fapte 10. 45; 11. 2). Numai cei din credință, expresie cu
sens restrictiv, sunt fii ai lui Avraam. Căci și Avraam, ca și aceștia, s-a îndreptat prin credință.
După Sfintii Părinți, obiectul credinței lui Avraam a fost tot Hristos. Ȋntr-adevăr, în Gal 3. 8
Sfântul Pavel zice că Dumnezeu „dinainte i-a binevestit lui Avraam” ( Evanghelia), iar în
Romani 4. 17 el spune că, credința lui Avraam a fost credința în învierea trupului său. Ȋn
legătură cu aceste texte, J. Blight scrie pe drept cuvânt: „ Deci așa precum Fac 15 îl face pe
Avraam ucenicul lui Moise prin anticipație, tot așa Pavel il face creștin prin anticipație”.

2. aceștia sunt fii ai lui Avraam - ὗτοι υἱοί εἰσιν Ἀβραάμ (Gal 3:7 BGT).

ὗτοι – pronume demonstrativ, caz nominativ, gen masculin, plural;

υἱοί - υἱός, οῦ, substantiv comun, caz nominatv, gen masculin, plural; Acest cuvânt
se mai gasește în aceeași carte a autorului la capitolul 4 versetul 30 cu sensul de „fiu al
roabei” „Izgonește pe roabă și pe fiul ei..” și la 3. 26 cu sensul de „fii ai lui Dumnezeu”. Tot
cu sensul acesta este întâlnit si la: Mt 5:45; 23:31; Ro 8:14, 19; Gal 3:7, 26; Evr 2:10.
Cu sensul de „fiii lui Izrael” îl întâlnim la: Mt 1:20; Fapte 5:21; 10:36; 2 Cor 3:7, 13; Evrei
11:22. Cu sensul larg de „fii ai oamenilor” îl întâlnim la : Marcu 3:28; Fapte 13:26; Efeseni
3:5. Cu sensul de „Fiul lui Dumnezeu” îl întâlnim în următoarele versete : Matei 2:15; 3:17;
27:43, 54; 28:19; Marcu 3:11; 9:7; Luca 1:35; 10:22; Ioan 1:49; 3:16-18, 35; Fapte 13:33; Ro
1:3, 4, 9; Evr 5:5. „Fiul omului” sub aceasta formă se găsește în celelalte cărți nou-
testamentare, ca de exemplu: Matei 8:20; 9:6; Marcu 8:31, 38; 14:21; Luca 9:22, 26, 44, 58;
Ioan 1:51; 6:27, 53, 62; Fapte 7:56; Apocalipsa 1:13; 14:14.

3
 Evreii contemporani Mântuitorului afirmau cu tărie că ei sunt „seminția lui Avraam”
(Ioan 8. 33; III Mac. 6. 3) și că tatăl lor este Avraam ( Ioan 8. 39 ). Mântuitorul și Pavel
recunosc în descendența trupească a israeliților din Avraam un privilegiu ( Ioan 8. 37; Luca
13. 16; 19. 9; Rom 9. 5). Dar această descendență nu constituie prin sine o garanție a mântuirii
( Matei 3. 9); Mântuitorul arata că fii ai lui Avraam sunt cei ce fac faptele lui Avraam ( Ioan
8. 39). Unii dintre cei care se laudă că tatăl lor este Avraam, dovedesc prin faptele lor rele că
defapt tatăl lor este diavolul ( Ioan 8. 44).
Hristos este urmașul prin excelență a lui Avraam ( 3. 16). Credința este criteriul
apartenenței la adevăratul popor al lui Dumnezeu.
Ȋncă din Vechiul Testament, termenul „ fiu” este folosit nu numai în sens genetic, ci și
în sens spiritual ( Ps. 34. 12; Prov. 1. 10; 2. 1; 3.1 etc.). Ȋn scrierile de la Qumran se vorbește
de „fiii luminii” și „fiii întunericului”. Dar calitatea de fiu este legată de ideea de moștenire
( Fac 15. 2-3; 21, 10; Ier 41. 1).

εἰσιν - verb, mod indicativ, timp prezent, diateza activa, persoana a3-a, plural;

Ἀβραάμ – substantiv propriu, caz genitiv, numarul singular, gen masculin.

3.Dumnezeu a binevestit lui Avraam - ὁ θεὸς, προευηγγελίσατο τῷ Ἀβραὰμ

(Gal 3:8 BGT)

ὁ θεὸς – substantiv propriu, caz nominativ, gen masculin, singular, articulat cu

articolul „ὁ”;

προευηγγελίσατο – verb, mod indicativ, timp aorist, persoana a 3-a, singular;

Cuvântul este întâlnit o singură dată la Galateni 3. 8 cu sensul de „a da o veste bună mai
înainte de vreme”, „a binevesti înainte”. Ȋn traducerea Anania găsim expresia sub forma „mai
înainte i-a binevestit”. În Biblia sinodala expresia o gasim tradusă ca „dinainte a binevestit”.
Cornilescu, dă o altă traducere expresiei : „a vestit mai dinainte”. Varianta grecească si
traducerea în franceză a Bibliei cât și cea de la Jerusalim , sunt mai apropiate ca traducere cu
varianta utilizata de Cornilescu.

Apostolul arată că fiii din credință ai lui Avraam sunt moștenitori ai binecuvântării
făgăduite de Dumnezeu marelui patriarh. Pentru a dovedii acest lucru, Pavel face apel la
cuvântul Scripturii, căreia el îi atribuie o cunoaștere anticipată a viitorului.Ȋn scrierile
rabinice, apare formula „ceea ce a prevăzut Legea ( Tora). Scriptura pe care Pavel o identifică
uneori cu Legea ( I Cor 9. 8; 14. 34; Rom. 3. 19; 7. 7), apare aici personificată, deoarece în
Scriptură vorbește Ȋnsuși Dumnezeu.

4
 Dumnezeu, zice Sfântul Apostol Pavel, a binevestit de mai înainte ( προευηγγελίσατο)
lui Avraam că în el se vor binecuvânta toate neamurile. Apostolul neamurilor identifică
binecuvântarea făgăduită de Dumnezeu lui Avraam cu îndreptarea din credință.
Binecuvântarea nemurilor în Avraam s-a împlinit prin venirea credinței, căci prin credință
primesc credincioșii creștini „făgăduința Duhului”( 3. 14).

τῷ - articol hotarât, caz dativ, persooana, gen masculin, singular;

Ἀβραὰμ – substantiv propriu, gen masculin, caz dativ, singular.

V. Sistematizarea conţinutului teologic al fragmentului respectiv:

Apostolul vorbește la începutul textului despre fii lui Avraam, iar condiția ce trebuie
respectată sau mai bine zis înplinită pentru a beneficia de acest statut, este credința. Pentru a
dovedi că cei care cred în Hristos sunt fiii lui Avraam, Apostolul face apel la cuvântul
Scripturii, căreia îi atribuie o cunoaștere anticipată a viitorului. Dumnezeu, prin Scriptură, a
binevestit de mai înainte lui Avraam că în el se vor binecuvânta toate neamurile. Prin urmare,
cei ce sunt credincioși, cei din credință, au parte de binecuvântare, împreună cu credinciosul
Avraam.

Cei care sunt din faptele Legii, deci și cei ce asimilează practicarea Legii iudaice cu
credința în Hristos, sunt sub blestem. Căutând binecuvântarea în faptele Legii, ei primesc
exact opusul binecuvântării – blestemul. Prin Lege nu se îndreptează nimeni înaintea lui
Dumnezeu. Acest lucru este o evidență pentru Apostolul Pavel, căci omul drept va trăi numai
din credință. Ȋn continuarea fragmentului, Pavel exclude ideea unui compromis dintre faptele
Legii si credință, afirmând că „Legea nu este din credință”.

Ȋncepând cu versetul al treisprezecelea, apare numele lui Hristos, ca răscumpărător din

blestemul Legii. Pentru a ilustra modul în care ne-a răscumpărat pe noi din acest blestem,
Pavel citează un text mai vechi din Scriptură care face referire la spânzurarea pe lemn –
crucificare, tip de moarte pe care L-a suferit si Hristos. Aceasta s-a făcut pentru ca
binecuvăntarea lui Avraam să ajungă la neamuri prin Iisus Hristos, așa încât noi prin credință
să primim fâgăduința Duhului.

VI. Titlul fragmentului:

„Despre credință și Lege”.

5
 VII. Compararea sintezei de teologie biblică cu sintezele de teologie sistematică.

Răsfoind cuprinsul a câteva manuale de teologie dogmatică a unor profesori cu

rezonanță în spațiul teologiei sistematice, m-am lovit de un paradox destul de mare. Ȋn
nici unul dintre acestea nu am gasit un capitol sau cel puțin un subcapitol despre credință.
Abia în „Ȋnvățătura de Credință Creștin Ortodoxă” am gasit un capitol alocat „credinței”
și care face trimitere la Simbolul de Credință, fără vreo legătură cu textul de la Galateni.
Un alt capitol alocat acestei virtuți, îl întălnim în manualele de Morală. Bunaoară
manualul lui Georgios Mantzaridis are un capitol destul de bine structurat despre aceasta
temă, dar desigur este tratată dintr-o maniera moralistă, asimilând credința cu ascultarea.

VIII. Raportarea fragmentului respectiv la viaţa Bisericii:

1. Literatura liturgică. De obicei, epistolele pauline, în ritul liturgic, sunt întâlnite cu

precădere în cadrul Sfintei Liturghii și mai cu seamă la citirea Apostolului. Deci și textul
nostru se află printre pericopele ce se citesc în momentul alocat Apostolului.

Ȋn săptămâna a cincisprezecea după Rusalii, marțea, se citește pericopa din Epistola

către Galateni, de la ultimul verset ( 21 ) al capitolului al II-lea, până la versetul 7 din
capitolul următor. Prin urmare în acest Apostol găsim începutul fragmentului nostru, mai cu
seamă versetul al șaptelea în care se vorbește despre cei ce sunt fiii lui Avraam prin credință.

Cea mai mare pondere a fragmentului de la Galateni 3. 7-14, cam șaptezeci la sută din
text, o găsim în Apostulul ce se citește în sâmbăta a douăzeci și șasea după pogorârea
Sfântului Duh. Aici întâlnim versetele de la 8 pana la 12, deci din opt versete gasim cinci.
Aceleași opt versete cu care avem de-a face în Apostolul din sâmbăta a douăzeci și șasea după
rusalii, le aflăm cu exactitate și în pericopa ce se citește în sâmbăta dinaintea Nașterii
Domnului. Deci Galateni 3, 8-12, este citit și cu o săptămână înaintea Crăciunului.

Ȋn concluzie, având în vedere că reminișcențe din Galateni 3. 7-14 găsim în mai multe
perioade ale anului bisericesc, inseamnă ca textul are o însemnătate deosebită pentru viața
creștinilor, deoarece ne îndeamnă să nu ne încredem în lege ca într-o autoritate supremă care

6
ne v-a duce la mântuire, ci să punem credința în detrimentul faptelor legii, pentru că numai
așa vom beneficia de darul Duhului Sfânt.

2. Literatura filocalică.

Ȋn volumul doilea și al treilea din Filocalie, regăsim o bucățică din fragmetul nostru și
anume Galateni 3. 13, ca tâlcuire la răspunsul dat de către Sfântul Maxim Marturisitorul unui
oarecare Talasie. Sfântul Maxim Mărturisitorul, este întrebat ce însemană ceea ce zice Sfântul
proroc Zaharia prin cuvintele: „Și am ridicat ochii mei mei și am văzut o seceră zburând,
lungimea de douăzeci de coți, iar lățimea de zece coți. Și a zis către mine: „Acesta este
blestemul care iese peste fața a tot pamântul…”. Ȋn răspunsul său, Sfântul Maxim recunoaște
în blestemul care iese peste fața a tot pământul pe Hristos. El este blestemul adevărat peste
blestemul adevărat, căci neascultarea lui Adam s-a făcut blestem prin greșeala lui. Peste
blestemul lui Adam vine binecuvântarea firească a lui Dumnezeu și Tatăl, care se face astfel
blestem al blestemului provenit din păcat. „Căci s-a făcut pentru mine blestem și păcat– zice
Sfântul Maxim- cel ce a dezlegat blestemul meu și a ridicat păcatul lumii”.