SVT BV

SEMINARUL BIBLIC PENTICOSTAL
BRAȘOV
VECHIUL
TESTAMENT
CUPRINS
Privire de ansamblu p. 1
SECȚIUNEA I – FORMAREA POPORULUI ISRAEL
Lecția 1 Introducere la Vechiul Testament p. 4

Lecția 2 Pentateuhul p. 14
Lecția 3 Geneza p. 18
Lecția 4 Exodul p. 29
Lecția 5 Leviticul p. 37
Lecția 6 Numeri p. 41
Lecția 7 Deuteronom p. 47
SECȚIUNEA II – DEZVOLTAREA ISRAELULUI CA ÎMPĂRĂȚIE

Lecția 8 Iosua p. 58
Lecția 9 Judecători p. 63
Lecția 10 Rut p. 66
Lecția 11 I și II Samuel p. 69
Lecția 12 I și II Împărați p. 78
Lecția 13 Cărțile poetice p. 82
Lecția 14 Psalmii p. 84
Lecția 15 Cântarea Cântărilor p. 90
Lecția 16 Literatura înțelepciunii p. 92
Lecția 17 Proverbele p. 94
Lecția 18 Iov p. 97
Lecția 19 Eclesiastul p. 101
SECȚIUNEA III – DISTRUGEREA ÎMPĂRĂȚIEI ISRAELULUI

Lecția 20 Prooroci și proroocii p. 106
Lecția 21 Istoria Împărăției de Nord p. 106
Lecția 22 Ilie și Elisei p. 106
Lecția 23 Iona p. 106
Lecția 24 Amos p. 106
Lecția 25 Osea p. 106
Lecția 26 Istoria Împărăției de Sud p. 106
Lecția 27 Isaia p. 106
Lecția 28 Mica p. 106
Lecția 29 Naum p. 106
Lecția 30 Habacuc p. 106
Lecția 31 Țefania p. 106
Lecția 32 Ieremia și Plângerile lui Ieremia p. 106
SECȚIUNEA IV – RESTAURAREA ISRAELULUI CA POPOR

Lecția 33 Exilul babilonian p. 177
Lecția 34 Ezechiel p. 181
Lecția 35 Daniel p. 189
Lecția 36 Obadia p. 196
Lecția 37 Restaurarea Israelului p. 198
Lecția 38 Ezra p. 201
Lecția 39 Neemia p. 205
Lecția 40 Estera p. 209
Lecția 41 Hagai p. 212
Lecția 42 Zaharia p. 215
Lecția 43 Ioel p. 219
Lecția 44 Maleahi p. 224
Răspunsurile la autoexaminări p. 228

1
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CURSULUI – VECHIUL TESTAMENT - 101
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CURSULUI
MANUAL - Biblia
DESCRIEREA CURSULUI – Acesta este un curs despre Vechiul Testament, în care se va pune
accentul pe două lucruri:
1. Istoria Israelului
2. Revelaţia dată de Dumnezeu omenirii prin Israel.
I. SCOPUL
Cursul are în vedere îmbogăţirea cunoştinţelor studentului despre Vechiul Testament.
Studentul trebuie să Îl întâlnească pe Dumnezeu, în timpul studiului, care să i se descopere în mod
personal. Prin curs se pune baza unei cunoaşteri temeinice a Bibliei, care să îl facă un vrednic slujitor
al Împărăţiei lui Dumnezeu.
II. OBIECTIVELE CURSULUI
A. Obiective generale:
Cursul de faţă îşi propune să contribuie la realizarea următoarelor scopuri:
1. Să crească înţelegerea studentului în ce priveşte conţinutul de bază al Vechiului
Testament.
2. Să mijlocească formarea unei priviri de ansamblu asupra vremurilor Vechiului
Testament.
3. Să călăuzească studentul în descoperirea influenţei contextului istoric şi cultural asupra
mesajului din Vechiul Testament.
4. Să îl facă pe student conştient de mesajul vechi testamental adresat creştinilor.
B. Obiective specifice:
La sfârşitul acestui curs, studentul trebuie să fie în stare:
1. Să identifice cele patru secţiuni principale ale Vechiului Testament şi să precizeze
cărţile ce le aparţin.
2. Să cunoască tema cărţilor din Vechiul Testament şi să poată face o scurtă prezentare a
conţinutului lor.
3. Să poată ordona istoric şi cronologic patriarhi, regi şi profeţi.
4. Să poată localiza anumite ţări şi oraşe importante pe harta Orientului Apropiat.
5. Să facă un rezumat al istoriei Israelului aşa cum e prezentată în Vechiul Testament.
6. Să expună principii de viaţă şi adevăruri din Vechiul Testament, care sunt de mare
însemnătate şi pentru creştinul de astăzi.
III. SUBIECTE CARE VOR FI STUDIATE
A. Formarea naţiunii Israelului

1. Introducere în Vechiul Testament
2. Pentateuhul
3. Geneza
4. Exodul
5. Leviticul
6. Numeri
7. Deuteronom
2
B. Dezvoltarea Israelului ca împărăţie

1. Iosua
2. Judecători
3. Rut
4. 1 şi 2 Samuel
5. 1 Împăraţi 1 -11
6. Cărţile poetice
a. Psalmii
b. Cântarea Cântărilor
c. Literatura înţelepciunii
d. Proverbele
e. Iov
f. Eclesiastul
C. Distrugerea Israelului ca împărăţie
1. Profeţi şi profeţie
2. Profeţi pre-exilici
a. Istoria Împărăţiei de Nord
b. Ilie şi Elisei
c. Iona
d. Amos
e. Osea
f. Istoria Împărăţiei de Sud
g. Isaia
h. Micu
i. Naum
j. Habacuc
k. Ţefania
l. Ieremia şi Plângerile lui Ieremia
D. Restaurarea naţiunii Israelului
1. Exilul Babilonian
2. Profeţii Exilului
a. Ezechiel
b. Daniel
c. Obadia
3. Restaurarea Israelului
a. Ezra
b. Neemia
c. Estera
4. Profeţii de după robie
a. Hagai
b. Zaharia
c. Ioel
d. Maleahi
IV. Studentul are următoarele responsabilităţi:
A. Să citească şi să prelucreze materialul cursului
B. Să completeze ,,Autoexaminarea” de la fiecare capitol
C. Să citească Vechiul Testament pe perioada studierii acestui curs
D. Să susţină examenele necesare
3
SECŢIUNEA I –
FORMAREA
NAŢIUNII
ISRAELULUI
PRIVIRE DE ANSAMBLU
Prima parte a acestui curs este o introducere Formarea poporului Israel

generală la Vechiul Testament, ce va trata primele
cinci cărţi ale Bibliei, va scoate în evidenţă importanţa Lecția 1
Vechiului Testament şi va prezenta metoda de studiu a Introducere în Vechiul Testament
acestui curs. Această secţiune va contribui la
dobândirea unei perspective de ansamblu asupra Lecția 2
istoriei vechi testamentale a Israelului, asupra Pentateuhul
însemnătăţii strategice a Canaanului şi asupra relaţiei
deosebite a Israelului cu Dumnezeu. În final se va Lecția 3
discuta canonul şi structura literară a Vechiului Geneza
Testament.
Lecția 4
Studiul primelor cinci cărţi ale Vechiului Exod
Testament va începe cu o discuţie a unităţii lor literare,
care va necesita apoi descrierea pe scurt a fiecărei cărţi Lecția 5
în parte, cu tema și conţinutul ei. Levitic
Scopul principal al studiului este o cunoaştere Lecția 6
bună a conţinutului Vechiului Testament, pentru a Numeri
înţelege modul în care Dumnezeu S-a revelat pe Sine
în el. Lecția 7
Deuteronom
4
LECȚIA 1 – INTRODUCERE LA VECHIUL TESTAMENT
SECȚIUNEA 1 – VECHIUL TESTAMENT - 101
LECȚIA 1
INTRODUCERE LA VECHIUL TESTAMENT
PRIVIRE DE ANSAMBLU
Vechiul Testament constitute o parte importantă a revelaţiei lui Dumnezeu pentru omenire.
Dacă îl privim din perspectiva secolului nostru, Vechiul Testament nu e la fel de interesant ca Noul
Testament, întrucât Evanghelia nu e prezentată atât de clar. Plinătatea revelaţiei lui Dumnezeu pare
să pună în umbră descoperirile anterioare, din perioasa vechitestamentală, dar în realitate nu este
aşa. Însuşi Isus spune că nu a venit să strice Legea şi Proorocii (numele evreiesc al Vechiului
Testament), ci s-o împlinească (Mat. 5:17). Prin accentul pus pe împlinirea promisiunilor din
Vechiul Testament, în Noul Testament Isus indică faptul că este important să ştim ceea ce a
descoperit Dumnezeu în Scriptură înainte de Noul Testament.
Introducere la Vechiul Testament

Partea întâi Importanţa studierii Vechiului Tetsament
Partea a doua Privire de ansamblu asupra V.T.
Partea a treia Poziţia strategică a Israelului în Canaan
Partea a patra Relaţia Israelului cu Dumnzeu în Vechiul Testament
Partea a cincea Vechiul Testament ca parte din canon
OBIECTIVELE LECȚIEI:
La terminarea aceste lecţii, va trebui să fii în stare:
Să descrii relaţia dintre Vechiul şi Noul Testament

Să explici modul în care Vechiul Testament este o parte din revelaţia atotcuprinzătoare a lui
Dumnezeu şi a planului Său pentru mântuirea omenirii
Să recunoşti autoritatea Vechiul Testament
Să descrii metoda folosită de acest curs pentru studirea Vechiul Testament
Să schiţezi o privire de ansamblu asupra Vechiul Testament de la Geneza la Maleahi
Să enumeri titlurile celor patru secţiuni de studiu ale cursului
Să cunoşti distincţia dintre cele patru regiuni ale Ţării Canaanului şi să le poţi descrie
Să evaluezi relaţia Israelului cu Dumnezeu în Vechiul Testament
Să cunoşti tema centrală a Vechiul Testament
Să explici ce înseamnă faptul că Vechiul Testament face parte din „canon”
Să enumeri cele patru secţiuni literare ale Vechiul Testament şi cărţile ce le aparţin
Să explici accentul pus pe Vechiul Testament în acest curs
A. IMPORTANȚA STUDIERII VECHIULUI TESTAMENT
Biblia, de la Geneza la Apocalipsa, constituie o acumulare a revelaţiei lui Dumnzeu şi a

planului de mântuire a omenirii. Cuvântul „acumulare” denotă o însumare, în care fiecare parte este
importantă. Fiecare carte a Bibliei, fie din Vechiul, fie din Noul Testament, dezvăluie o parte
importantă din identitatea lui Dumnezeu. Fiecare carte ne ajută să înţelegem mai bine modul în care
5
Dumnezeu lucrează cu omul. Venirea lui Isus Hristos pentru mântuirea omenirii n-ar avea sens fără
Geneza 1-3, unde se vorbeşte despre căderea omului în păcat. Istoria omenirii relatată în Vechiul
Testament ne arată că oamenii nu pot împlini voia lui Dumnezeu prin propria voinţă. Însăşi ideea
morţii înlocuitoare a unei persoane nevinovate pentru iertarea păcatelor este revelată în Vechiul
Testament prin tipologia aducerii de jertfe, Aceste scurte observaţii arată destul de clar că Vechiul
Testament este o parte importantă din revelaţia lui Dumnezeu.
Biblia, atât Vechiul cât şi Noul Testament, este cuvântul plin de autoritate al lui Dumnezeu.
Pavel îi scrie lui Timotei despre inspiraţia divină a Scripturii:
,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte,

să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnzeu să fie desăvârşit şi cu totul
destoinic pentru orice lucrare bună.” (II Timotei 3:16, 17)
Scriptura la care Pavel face referinţă în versetul 16 este Vechiul Testament. Pe când Pavel
scria această epistolă, Noul Testament abia se scria. Petru înţelege Vechiul Testament în acelaşi
mod.
,,Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la
Dumnzeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (II Petru 1:21)
La întocmirea Vechiul Testament Dumnezeu a lucrat împreună cu omul. Biblia are totuşi
autoritate deplină, întrucât este voia revelată a lui Dumnzeu.
Datorită acestei naturi a Vechiul Testament, care este parte a revelaţiei autoritare a lui
Dumnezeu, este important să-i înţelegem mesajul. Acest lucru se poate face numai printr-un studiu
sistematic. Nu e de mirare că Pavel îl îndeamnă pe Timotei să studieze Scriptura cu sârguinţă:
,,Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnzeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are

de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drep Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15)
Pavel nu l-a îndemnat doar pe Timotei, un pastor, să studieze Scriptura, ci şi pe cei din
biserica din Roma:
,,Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin
răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Romani 15:4)
Pavel spune că „tot ce a fost scris mai dinainte” (referindu-se la Vechiul Testament) a fost
scris pentru învăţătura credincioşilor, de aceea noi, păstori şi credincioşi, avem responsabilitatea de
a-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este revelat în Cuvântul Său.
A. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA VECHIULUI TESTAMENT
Vechiul Testament poate fi înțeles doar printr-un studiu conştient şi ordonat. Cea mai uşoară
metodă este construirea unei schiţe a istoriei cuprinse în el, care trebuie să fie atât de concisă, încât
să poată fi reamintită fără ajutorul notiţelor. Ea trebuie să conţină diviziuni logice, care decurg una
din alta şi care urmează a fi studiate. Astfel îţi vei îmbogăţi cunoştinţele despre Vechiul Testament
într-un mod practic. E ca şi cum ai pune carne pe un schelet.
Având acest plan de studiu, vom începe cu descrierea modului în care e structurat Vechiul
Testament, iar apoi vom identifica cele patru unităţi de studiu ale cursului. E important să lucrezi
cu această privire de ansamblu până o stăpâneşti bine, întrucât ea stă la baza întregului curs.
6
Creaţia Vechiul Testament începe cu crearea lumii şi a omului. La început, toată creaţia a
fost desăvârşită. Din păcate, ea nu a rămas aşa, întrucât omul a căzut în păcat.
Căderea Odată cu căderea, omul şi-a pierdut nevinovaţia şi starea de neprihănire. Căderea a
dus la ruperea relaţiei dintre om şi Creatorul său, şi a adus cu ea anumite consecinţe:
boală, putreziciune, moarte. Dumnezeu a răspuns la tragedia păcatului prin găsirea
unei metode de eliberare (mântuire). Astfel, Dumnezeu a pregătit o jertfă
substituitoare prin cerinţa aducerii jertfelor de animale şi prin promisiunea unui
Mântuitor.
Potopul Potopul şi turnul Babel sunt dovezi evidente că pãcatul se înrădăcinase în

comportamentul oamenilor.
Începuturile Chemarea lui Avraam constituie începutul naţiunii lsraelului. Dumnezeu a făcut
Israelului un legământ cu Avraam şi cu urmaşii lui pentru a păstra cunoştinţa adevăratului
Dumnezeu în lume. Oamenii legământului au fost aşezaţi în Canaan, ţara ce făcea
legătura dintre continente în lumea de atunci. În timpul lui Iacov, lsraelul s-a mutat
în Egipt.
În Egipt După o periodă de pace, egiptenii au început să-i asuprească pe lsraeliţi şi i-au făcut
robi. Dumnezeu l-a ridicat pe Moise ca lider, prin care ei au fost eliberaţi din robie,
scoţându-i din Egipt (Exod).
Exodul Israelul a ajuns la muntele Sinai, unde Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul.
În anii următori Israelul a devenit un popor numeros.
Aşezarea în Poporul Israel s-a stabilit în Canaan, aşa cum îi promisese Dumnezeu lui Avraam.
Canaan Aceasta era o ţară bogată, în care curgea lapte şi miere, dar era şi o ţară plină de
idoli, la care Israelul era mereu ispitit să se închine. În prima parte a şederii lor în
ţară, israeliţii au fost conduşi de „judecători".
Judecătorii Aceşti bărbaţi şi femei erau lideri carismatici, pe care Dumnezeu îi chemase ca să
elibereze Israelul de duşmani. Vremea judecătorilor a fost grea, iar relaţia Israelului
cu Dumnezeu nu a fost bună, această perioadă fiind adesea numită „vremea
apostaziei“.
Împărăţia Începutul domniei împăraţilor a adus o schimbare în istoria Israelului. Puterea

unită centralizatoare a împăratului a unit seminţiile Israelului mai mult ca oricând înainte.
Israelul a devenit o împaraţie ce stăpânea peste toată Palestina. Perioada unirii celor
douăsprezece seminţii sub un singur împărat a fost numită „epoca de aur" a istoriei
Israelului. În această perioadă glorioasă au domnit David şi Solomon. Ierusalimul a
devenit centrul politic şi religios al Israelului. Solomon a construit templul, ce a
devenit centrul religios al închinării Israelului. Apostazia lui Solomon spre sfârşitul
vieţii sale a dus la divizarea împărăţiei.
Divizarea Divizarea Israelului în două state după moartea lui Solomon a fost un fapt ireversibil.
7
împărăţiei Războiul civil din Israel a făcut ca cele zece seminţii din Nord să tie împotriva
seminţiilot' lui Iuda şi Beniamin din sud. Fiecare parte a fostei împărăţii a mers
până la capăt pe drumul spre nimicire.
Împărăţia Împărăţia din Nord a continuat să poarte numele de Israel. Ea se caracteriza prin
din Nord idolatrie, tulburări politice şi nedreptate. Din cei nouăsprezece împăraţi ai ei, nici
unul nu i-a fost credincios lui Dumnezeu. Starea împărăţiei de nord a făcut ca Dum-
nezeu să ridice profeţi care să avertizeze poporul despre consecinţele păcatului.
Profeţi Ilie, Elisei, Iona, Amos şi Osea au rostit Cuvântul lui Dumnezeu, împreună cu alţii.
Totuşi, cei din împărăţia de nord nu erau gata să se pocăiască, ceea ce i-a dus mai
departe spre nimicire. Asirienii au cucerit împărăţia de nord în 722 î.H., statul a
încetat să mai existe, majoritatea locuitorilor împărăţiei fiind duşi în robie.
Împărăţia Împărăţia de sud a Israelului s-a numit Iuda. Ea s-a caracterizat prin credincioşie
din Sud faţă de legământ, cu excepţia unor perioade de apostazie. Prezenţa Templului la
Ierusalim a fost o influenţă pozitivă. Din douăzeci de împăraţi care au domnit peste
Iuda, cel puţin şase i-au fost devotaţi lui Dumnezeu. Împăraţii lui Iuda au fost din
familia lui David, o dinastie ce a adus stabilitate. Una din problemele lui Iuda a fost
idolatria, ce revenea mereu, chiar în vremurile de prosperitate spirituală. Acest
lucru a dus până la urmă la distrugerea împărăţiei.
Profeţi Cu toate că Dumnezeu a ridicat profeţi ca Isaia, Mica, Habacuc, Ţefania, Naum şi
Ieremia, poporul lui Iuda a persistat în păcat. Rezultatul a fost acelaşi ca în
împărăţia de Nord: nenorocirea s-a abătut asupra întregului popor. În cazul lui Iuda,
babilonienii au fost cei ce au distrus naţiunea în 586 î. H., şi care au luat în robie
majoritatea populaţiei.
Robia Vechiul Testament nu mai vorbeşte despre cei din Nord după distrugerea din 722
babiloniană î.H. În schimb, se vorbeşte despre Împărăţia de Sud. Istoria lui Iuda este relatată
până la perioada post-exilică. Exilul a durat până în 538 î.H.
Profeţi Profeţii Ezechiel şi Daniel au trăit şi au lucrat în perioada robiei. Se pare că şi

Obadia şi-a rostit scurta sa proorocie tot atunci.
După exil Ridicarea imperiului persan în 539 î.H. a adus o schimbare semnificativă pentru
Iuda.
Restaurarea Împăratul Persan a eliberat poporul lui Iuda din robia babiloniană, pemiţând
Israelului întoarcerea lui acasă, în ţara strămoşilor lor. Aproximativ 50 000 de israeliţi s-au
întors în Canaan, unde au reconstruit din nou naţiunea iudaică. Restaurarea a fost
treptată, dar completă. Restaurarea ţării a fost urmată de reconstruirea Templului
de la Ierusalim. Sub conducerea lui Ezra şi Neemia a fost reînnoit legământul dintre
Dumnezeu şi Israel. Profeţii Hagai, Zaharia, Ioel şi Maleahi au slujit în această
perioadă a restaurării.
Încheierea La încheierea Vechiului Testament, prin 400 î.H., Israel era complet restaurat ca
perioadei V. stat, dar era totuşi vasal al Imperiului Persan. Evreii au rămas sub dominaţie străină
8
Testament până în perioada noutestamentală.
Pentru a înţelege mai bine istoria Vechiului Testament, schema de mai sus trebuie corelată
cu figura de la pagina 12, care oferă o privire de ansamblu asupra Vechiului Testament şi conţine
informaţii importante.
În această lucrare, istoria Vechiului Testament este divizată în patru mari perioade:
SECŢIUNEA I: Formarea poporului Israel
Această perioadă începe cu crearea lumii şi cu istoria străveche a omenirii. Ea acordă o

atenţie deosebită evoluţiei Israelului, de la chemarea lui Avraam până la organizarea Israeliţilor ca
popor, după Exodul din Egipt.
SECŢIUNEA II: Formarea Împărăţiei Israelului
Această perioadă începe cu cucerirea țării Canaanului sub conducerea lui Iosua, descriind
lunga perioadă de apostazie ce caracterizează epoca judecătorilor şi include ascensiunea Israelului
la dominaţie politică în Palestina. Tot aici se va studia dezvoltarea literaturii în Israel în timpul
domniilor lui David şi a lui Solomon, precum şi cărţile poetice.
SECŢIUNEA III: Dezmembrarea Împărăţiei Israelului
Această secţiune începe cu momentul divizării Împărăţiei Israelului dupa moartea lui
Solomon, şi tratează dezmembrarea Împărăţiei de Nord a Israelului, luand în considerare şi profeţii
care au slujit în acea perioadă. Urmează prezentarea evoluţiei Împărăţiei de Sud a Israelului,
concomitent cu prezentarea profeţilor din sud. Relatarea se încheie cu distrugerea Iudeii şi a
Ierusalimului în anul 586 î. Hr. de către babilonieni, şi cu profeţiile lui Ieremia ce vestesc refacerea
împărăţiei.
SECŢIUNEA IV: Refacerea Împărăţiei Israelului
Secţiunea finală a acestui studiu începe cu relatarea robiei babiloniene. Apoi, la împlinirea
vremii, Dumnezeu conduce lsraelul înapoi în patria sa. Naraţiunea se concentrează asupra
reconsolidării poporului Israel, asupra restaurării templului şi a Ierusalimului, şi asupra reînnoirii
legământului cu Iehova.
Acestea sunt, aşadar, pietrele de temelie pe care va fi construit studiul Vechiului Testament.
A. POZIŢIA STRATEGICĂ A ISRAELULUI ÎN CANAAN
Înţelegerea motivelor lui Dumnezeu pentru alegerea ţării Canaanului ca loc de desfăşurare
a evenimentelor biblice este esenţială în scopul studierii Vechiului Testatment. Atunci când
Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Ur, un oraş în Caldeea (Fapte 7:2-4), El a avut motive
întemeiate. Dumnezeu a vrut ca Avraam să se stabilească în Canaan, care era situat la intersecţia
unor importante drumuri ale lumii antice. Canaanul reprezenta o punte de legătură între Europa,
Asia şi Africa. Drumurile comerciale ale marilor civilizaţii din Orientul Apropiat treceau prin
Canaan – parte a regiunii geografice supranumite „cornul abundenţei". Acolo, la marea intersecţie
de drumuri a lumii antice, Dumnezeu l-a aşezat pe Avraam pentru ca şi alte popoare să afle despre
Dumnezeul său, Iehova.
9
În partea de nord-est a Canaanului, între fluviile Tigru şi Eufrat se afla Mesopotamia. În

această zonă se aflau Asiria, Babilonul şi Persia. Fiecare dintre aceaste popoare şi-au format un
imperiu, care s-a extins în regiunea Mesopotamiei şi chiar dincolo de ea, în diferite perioade istorice.
Poporul Israel a avut tot timpul relaţii cu Mesopotamia, din vremea lui Avraam până la sfârşitul
perioadei vechitestamentale. Avraam era originar din această regiune. El a trimis pe cineva în Haran,
în partea de nord a acestei regiuni, pentru a căuta o soţie lui Isaac. Şi Iacov a fugit tot într-acolo,
pentru a scăpa de mânia fratelui său. Şi el şi-a luat soţii din această zonă. Mai târziu, Imperiul
Mesopotamian a fost cel care a dominat, a divizat şi în final a distrus împărăţia Israelului. La sfârşit,
Imperiul Persan a fost cel care a permis Israelului să se restaureze ca popor.
În partea de sud-est a Canaanului, în colţul de nord-est al Africii, se află Egiptul, a cărui

existenţă depindea de fluviul Nil. Inundaţiile anuale ale Nilului făceau pământul roditor, ceea ce
ducea la creşterea recoltelor. Egiptul avea o cultură dezvoltată cu secole înainte de perioada
patriarhilor. Era considerat hambarul lumii de răsărit a Mării Mediterane. Avraam şi Iacov au
supravieţuit secetei şi foametei din Canaan cumpărând grâu din Egipt. Egiptul a devenit pentru
Israel un loc al sclaviei şi asupririi, până când Dumnezeu l-a scos de acolo. Mai târziu Israelul Îl
întrista pe Dumnezeu căutând o siguranţă falsă în alianţele pe care le încheia cu Egiptul.
Ţara Canaanului se afla în partea de răsărit a Mării Mediterane, numită în Vechiul Testament
„Marea cea Mare“. Ţara Canaanului este ceea ce noi în principiu numim astăzi „Palestina“. De fapt,
Avraam a locuit în această ţară, dar nu a stăpânit-o. Patriarhii – Avraam, Isaac, Iacov – au locuit în
ea ca „străini“. Canaaniţii au stăpânit-o până la cucerirea ei de către israeliţi sub conducerea lui
Iosua. După aceea, ţara a fost locuită de israeliţi până la sfârşitul perioadei Vechiului Testament.
Canaanul vechitestamental avea patru zone de relief: l) dealuri; 2) câmpia de coastă; 3)

Valea Iordanului; 4) Transiordania. Dealurile erau zona muntoasă de la vestul Iordanului, centrul
Israelului. Această zonă era locuită datorită siguranţei pe care o oferea şi întrucât atunci când
Canaanul a fost cucerit, la câmpie se aflau multe cetăţi canaanite puternice. Armatele invadatoare
nu se puteau mişca repede printre dealuri şi munţi. Cele mai însemnate cetăţi, cum era Ierusalimul,
erau zidite pe munţi, pentru a putea fi apărate mai uşor. Partea de nord a zonei deluroase era
cunoscută sub numele de „Galileea". Partea de sud a zonei deluroase se numea Iuda, iar mai la sud
era „Pustia Iudeii“. Cei mai înalţi munţi din această zonă au o înălţime de 800-1000 m. Atunci când
călătoreau sau când descriau anumite regiuni, israeliţii se orientau după înălţime: fiecare, din locul
unde locuia, fie „urca“, fie „cobora“. Întrucât Ierusalimul se afla în cea mai înaltă zonă din această
parte a Israelului, oamenii spuneau întotdeauna că „se urcă“ la Ierusalim.
Câmpia costală este situată la vest de zona de deal şi este o fâşie netedă de pământ de-a
lungul ţărmului Mării Mediterane. În ciuda pământului fertil, zona nu a fost prea populată în
perioada Vechiului Testament. Zona de câmpie era cel mai important punct de trecere din Canaan.
Când mergeau la război, armatele egiptene şi ale altor împărăţii mesopotamiene treceau adesea prin
câmpie. Aici s-au şi dat unele bătălii, de aceea campiile erau periculoase. Din cauza aceasta nu erau
nici porturi bune la mare, israeliţii nu au încercat niciodată să construiască cetăţi pe malul mării. În
partea cea mai sudică a câmpiei locuiau filistenii, iar în nord fenicienii.
Valea Iordanului se află la estul zonei de deal şi constituie o parte marcantă a hartei
topografice a Palestinei, străpungând ţara de la nord la sud. Aici se aflau trei zone importante pentru
Israel. La nord se afla Lacul Ghenezaret, cu apă dulce şi bogat în peşti. Râul Iordan, ce izvorăşte
din Lacul Ghenezaret prin partea de sud a acestuia, curge pe o suprafaţă de circa 100 km prin Valea
10
Iordanului spre Marea Sărată (azi Marea Moartă). Marea Sărată se află în jumătatea sudică a văii
Iordanului. Această zonă este toridă şi uscată în cea mai mare parte a anului. Datorită climatului,
apa se evaporă foarte repede. De aceea nivelul Mării Sărate nu creşte, şi de aceea din ea nu curge
nici un fluviu, deşi Iordanul se varsă aici. Apa ce a rămas a fost saturată de săruri, de aceea este
foarte sărată. Ca urmare, mării i s-a pus numele potrivit „Marea Sărată“. Din cauză că este foarte
sărată, nu are peşti (de aici „Marea Moartă").
Transiordania se află la est de valea Iordanului. Această regiune este denumită astfel pentru
că se află de cealaltă parte a Iordanului, privind din partea centrală a ţării. Terenul se ridică abrupt
din Iordan formând un platou. Partea centrală şi de nord a Transiordaniei a fost locuită în vremea
vechitestamentală de către triburi israelite. Regiunea de nord se numea Basan, şi partea de mijloc
Gilead. Partea de sud era locuită de trei popoare: Moab, Amon şi Edom.
Ţara Israelului nu era întinsă din punct de vedere geografic – era chiar mai mică decât
Elveţia din zilele noastre. Din Dan, în partea cea mai nordică, până la Beer-Şeba, în partea cea mai
de sud a Israelului vechitestatnental, sunt aproximativ 250 km. Poziţia strategică a Israelului era
însă mai importantă decât întinderea lui: acesta se afla la întretăierea drumurilor civilizaţiei de
atunci. În locul acesta a ales Dumnezeu să-Și ducă la îndeplinire planurile de mântuire a omenirii.
D – RELAŢIA ISRAELULUI CU DUMNEZEU ÎN VECHIUL TESTAMENT

Înţelegerea relaţiei Israelului cu Dumnezeu în Vechiul Testament este esenţială. Israelul se
află în centrul atenţiei începând cu capitolul l2 al Genezei şi până la sfârşitul Vechiului Testament.
Intensa preocupare a Domnului legată de Israel îi determină foarte uşor pe unii să creadă că
Dumnezeu a fost interesat în mod exclusiv de Israel în Vechiul Testament. Vechiul Testament
începe cu creaţia pentru că Dumnezeu a vrut să Se reveleze ca Dumnezeu al întregii lumi. Chiar
dacă majoritatea relatărilor din Vechiul Testament vorbesc despre Israel, trebuie văzută în Scriptură
grija lui Dumnezeu pentru toată lumea. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin Israel să stabilească o
legătură cu întreaga lume. Israel urma să aibă un rol important în împăcarea lumii cu Dumnezeu.
Chemarea lui Avraam a fost o piatră de hotar în planul de mântuire a omenirii. Popoarele
de dinainte de potop, în afară de Noe şi de fiul său Sem, părăsiseră cunoştinţa lui Dumnezeu. Chiar
şi descendenţii lui Noe s-au întors la idolatrie. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mijlocul acestei
idolatrii pentru a-l aşeza într-o poziţie strategică în Canaan. Acolo, Dumnezeu i S-a descoperit din
nou şi a făcut un legământ cu el: Iehova era Dumnezeul lui Avraam şi al urmașilor săi, iar Avraam
şi urmaşii săi urmau să fie poporul lui Iehova. Rolul poporului lui Iehova a fost descris în modul
următor, după ce Moise a ajuns cu israeliţii la muntele Sinai: „Îmi veţi fi o împărăţia de preoţi şi un
neam sfânt" (Exod 19:6). Ca popor sfânt, Israelul avea datoria de a-L reprezenta pe Dumnezeul
adevărat în faţa lumii. Iată cum a vorbit despre aceasta profetul Isaia:
„Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele casei Domnului va fi întemeiat ca cel
mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre
el. Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele
Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe cărările Lui. Căci din Sion va
ieşi Legea, şi din Ierusalim, Cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va
hotărî între un număr mare de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug,
şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, si nu se
vor mai învăţa războiul" (2:2-4).
Popoarele puteau veni la Israel pentru a-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, Iehova. Din
păcate, Israelul nu a ascultat de Dumnezeu şi nu şi-a împlinit rolul revenit lui prin legământ, motiv
pentru care Israelul a trebuit să treacă prin experienţa exilului. Israelul nu a mai devenit niciodată
11
„lumina lumii", ci a râvnit după idolatria altor popoare, şi a fost pedepsit. Scopul revelaţiei lui
Dumnezeu nu trebuia să fie Israel ca întreg, ci Isus Hristos.
În ciuda eşecului Israelului de a-şi împlini rolul ce îl avea prin legământ, suveranitatea lui
Iehova şi grija Sa pentru lumea întreagă se poate vedea clar în multe pasaje din Vechiul Testament.
Dumnezeu a judecat Sodoma şi Gomora datorită păcătoşeniei lor (Gen. 18-19). El a prevenit cetatea
Ninive în timpul lui Iona despre urmările păcatului ei. În alte împrejurări, Dumnezeu a dat izbăvire
altor popoare. În zilele lui Iosif, Dumnezeu l-a prevenit pe faraon despre foametea ce urma să vină
(Geneza 41). El nu a permis ca Moabul, Amonul şi Edemul să fie preluate de Israel (Deuteronom
2). Toate aceste evenimente, în care se vede judecata şi izbăvirea date de Dumnezeu, arată faptul că
numai Iehova este Domn peste istoria lumii. Toate popoarele vor da socoteală înaintea lui Iehova,
care le va răsplăti după faptele lor. Modul acesta de a-L înţelege pe Dumnezeu i-a făcut pe profeţi
să profeţească şi pentru alte popoare (Amos l-2; Isaia 13-23; Ieremia 46-51; Ezechiel 25-32). Chiar
şi unii regi păgâni au fost caraeterizaţi de către profeţi ca „slujitori“ ai lui Dumnezeu (Isaia 44-45 şi
Ieremia 25-27), întrucât ei au făcut voia lui Dumnezeu, cu toate că nu au fost conştienţi de acest
lucru.
Tema centrală a Vechiului Testament este planul de mântuire al lui Dumnezeu. Cu el începe
Vechiul Testament în Geneza 3, şi tot despre el se vorbeşte la sfârşitul Vechiului Testament
(Maleahi 3). Rolui Israelului în acest plan este punctul principal al relatărilor Vechiului Testament.
Noi nu trebuie, datorită proeminenţei Israelului în Vechiul Testament, să scăpăm din vedere
suveranitatea universală a lui Dumnezeu şi intenţia lui de a aduce întreaga lume într-un legământ
cu El.
E. VECHIUL TESTAMENT - PARTE A CANONULUI
Vechiul Testament a fost acceptat ca Sfinte Scripturi de către iudaism şi de către

denominaţiile creştine. Cuvântul „canon“ înseamnă „etalon“, „standard“. În cazul Vechiului
Testament, termenul „canon" se referă la faptul că acestei culegeri de cărţi i-a fost recunoscută
autoritatea. Canonizarea a fost procesul prin care biserica a recunoscut inspiraţia divină a fiecărei
cărţi din Vechiul Testament. În tradiţia protestantă creştină Vechiul Testament are 39 de cărţi.
Canonul iudaic are acelaşi conţinut, care e împărţit în 24 de cărţi. De exemplu, canonul creştin
conţine cei 12 profeți minori în 12 cărţi, pe când canonul iudaic are o singură carte, numită „cartea
celor 12“.
Vechiul Testament este împărţit în patru grupe literare principale (vezi schiţa de mai jos).
La început este Pentateuhul (Geneza - Deuteronom), care conţine cărţile legii. În a doua secţiune
sunt cărţile istorice (Iosua - Estera). A treia parte constă în cărţile poetice (lov - Cântarea Cântărilor).
A patra parte e compusă din cărţile profetice (Isaia - Maleahi). Tabelul de mai jos prezintă cele patru
părţi ale canonului vechitestamental.
În cursul nostru, accentul se va pune pe cunoaşterea Scripturii. Schiţa cursului va urma

desfăşurarea evenimentelor istorice, şi nu cele patru grupe literare. Fiecare carte biblică va fi tratată
în contextul ei istoric. Întrebările critice despre autorul şi data apariţiei cărţii nu vor fi tratate pe larg
în acest curs. Scopul primordial al cursului este de a face posibilă o cunoaştere temeinică a Vechiului
Testament, pentru a evidenţia unitatea sa.
12
PENTATEUHUL CĂRȚI ISTORICE CĂRȚI POETICE CĂRȚI PROFETICE
Genesa Iosua Iov Isaia

Exodul Judecători Psalmii Ieremia
Leviticul Rut Proverbele Plângerile lui Ieremia
Numeri 1 Samuel Eclesiastul Ezechiel
Deuteronom 2 Samuel Cântarea Cântărilor Daniel
1 Împărați Osea
2 Împărați Ioel
1 Cronici Amos
2 Cronici Obadia
Ezra Iona
Neemia Mica
Estera Naum
Habacuc
Țefania
Hagai
Zaharia
Maleahi
FOARTE IMPORTANT!
După ce ai terminat de învăţat lecţia, repetă încă o dată materialul pe care l-ai studiat. Pentru
început, trebuie să te asiguri că cunoşti obiectivele de studiu prezentate la începutul lecţiei. Abia
după aceea poţi începe completarea „autoexaminării”.
1. Răspunde mai întâi la toate întrebările la care cunoști răspunsul.

2. Răspunde la restul întrebărilor cu ajutorul materialului din lecția respectivă.
3. Verifică-ți răspunsurile și corectează eventualele răspunsuri false.
AUTOEXAMINARE
Completează:
1. Importanţa Vechiului Testament reiese din legătura sa cu Noul Testament, unde se împlinesc
_________________ din el.
2. Biblia, de la Geneza la Apocalipsa, constituie o _________________ a revelaţiei lui Dumnezeu
şi a planului de mântuire a omenirii.
3. Vechiul Testament, ca parte a Bibliei, este cuvântul _________________ al lui Dumnezeu.
13
4. Domnul l-a chemat pe Avraam şi la mutat în _________________, ţară ce făcea legătura între
regiunile locuite din lumea de atunci.
5. În _________________ se aflau Asiria, Babilonul şi Persia.
6. În nordul Africii se afla _________________ .
7. Marea Mediterană e cunoscută sub numele de _________________ în Vechiul Testament.
8. Enumeră cele patru regiuni ale Canaanului: a) _________________ b)_________________
c) _________________ d) _________________
9. Poporul Israel a locuit la început în zona_________________ a Canaanului.
10. În Vechiul Testament, Marea Moartă este denumită _________________ .
11. Fluviul Iordan iese din _________________ şi se revarsă în Marea Sărată.
12. Enumeră cele trei popoare care locuiau în partea de sud a Transiordaniei.
13. Rezultă din legământul lui Dumnezeu cu Israel că El nu S-a îngrijit şi de alte popoare? _______
14. În Isaia, cap. _____ , Biblia afirmă foarte clar că rolul Israelului în Vechiul Testament a fost de
a-L reprezenta pe Dumnezeu în faţa celorlalte popoare.
15. În Isaia 2:2-4, prin ce cuvânt vor fi chemate popoarele pentru a se sui la muntele Domnului? __
16. Tema centrală a Vechiului Testament e planul _____________ al lui Dumnezeu pentru omenire.
17. Vechiul Testament a fost acceptat de toţi creştinii ca o parte_________________ a Bibliei.
18. Canonizarea Bibliei a avut loc atunci când Biserica a ___________caracterul inspirat al cărţilor ei.
19. Enumeră cele patru secţiuni literare majore ale Bibliei şi enumeră-le în ordinea lor din Biblie.
I. II. III. IV.
1. 6. 18. 23.
2. 7. 19. 24.
3. 8. 20. 25.
4. 9. 21. 26.
5. 10. 22. 27.
11. 28.
12. 29.
13. 30.
14. 31.
15. 32.
16. 33.
17. 34.
35.
36.
37.
38.
39.
20. Aranjează următoarele evenimente din istoria Israelului în ordine cronologică. Pune literele ce
corespund evenimentelor din coloana din dreapta în ordinea corectă.
_____1. A. Împărăția divizată _____6. F. Robia babiloniană

_____2. B. Decăderea regatului de nord _____7. G. Așezarea în Canaan
_____3. C. Căderea _____8. H. Potopul
_____4. D. În Egipt _____9. I. Restaurarea postexilică
_____5. E. Judecătorii _____10. J. Începuturile Israelului
14
LECȚIA 2 – PENTATEUHUL
LECŢIA 2 - PENTATEUHUL
OBIECTIVELE LECŢIEI:
La terminarea acestei lecţii, va trebui:
Să identifici termenul folosit de lumea creştină pentru primele cinci căiţi ale Vechiului
Testament.
Să enunţi două titluri folosite de evrei când se referă la primele cinci cărţi ale Vechiului
Testament.
Să vorbeşti despre scopul principal al primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament.
Să explici de ce nu se pot data corect evenimentele din perioada de dinainte de vremea Avraam.
Să enunţi scopul pentru care Dumnezeu 1-a chemat pe Israel.
Să enumeri cele trei făgăduinţe pe care Dumnezeu i le-a făcut prin legământ lui Avraam.
Să descrii pe scurt istoria Israelului aşa cum e scrisă în Pentateuh.
Să identifici persoana despre care tradiţia spune că ar fi autorul Pentateuhului.
Istoria formării poporului Israel e scrisă în primele cinci cărţi ale Vechiului Testament.
Termenul de ,,Pentateuh" e folosit de obicei cu privire la cărţile: Geneza, Exod, Levitic, Numeri şi
Deuteronom. Cuvântul Pentateuh înseamnã literal ,,cinci cărţi", fiind folosit de cei ce nu sunt evrei
pentru a identifica primele cinci cărţi ale Bibliei, de la Geneza la Deuteronom. Pentru a vorbi de
aceleaşi cărţi, evreii foloseau termenul ,,Tora", un alt titlu obişnuit fiind ,,Legea lui Moise". Titlurile
acestea accentuează conţinutul legislativ al cărţilor. Pentateuhul conţine multe legi, care au slujit
drept cadru legislativ poporului lui Dumnezeu, Israel.
Pentateuhul începe, logic, cu crearea lumii, punând apoi accentul pe formarea Israelului ca
naţiune. Geneza, cap. l-11 vorbeşte despre crearea lumii şi despre alte evenimente ce s-au petrecut
în lumea anterioară chemării lui Avraam. Începând cu Geneza, cap. l2, autorul scrie mai mult despre
Avraam şi despre formarea Israelului ca naţiune. De fapt, primele unsprezece capitole ale Genezei
acoperă o perioadă mai lungă de timp decât tot restul Pentateuhului, ceea ce ne face să concluzionăm
că scopul scrierii Pentateuhului e relatarea formării poporului Israel.
Pentateuhul acoperă o perioadă foarte lungă de timp, probabil de câteva mii de ani sau chiar
mai mult, începând cu crearea lumii şi sfârşind cu moartea lui Moise. Evenimentele anterioare lui
Avraam nu pot fi datate datorită lipsei de informaţii. Unii cercetători ai Bibliei încearcă să dateze
marile evenimente cuprinse în Pentateuh mergând chiar până la creaţie. Totuşi, orice cronologie
care merge până dincolo de Avraam e greşită, datorită faptului că se bazează pe listele genealogice
date în Geneza 5 şi 11. Iată argumentele în favoarea ideii conform căreia aceste cronologii sunt
greşite:
1. Genealogia din Geneza l l, de la Sem la Avraam, nu e completă. Dacă o comparăm cu cea
din Luca 3, e evident că numele Cainam lipseşte din lista creaţiei. Cainam trebuia să apară între
Arfaxad şi Sala. Din moment ce există această omisiune e evident că pot lipsi şi alte nume.
Concluzia aceasta a fost confirmată de un studiu al genealogiilor biblice, care a revelat faptul că
istoricii n-au încercat să păstreze genealogiile complete.
2. Potopul din Geneza, datat conform genealogiei din Geneza la 2483 î. H., nu a putut avea
loc la această dată, deoarece e clar că au existat diferite limbi care se poate să fi existat până la 3000
î.H. Documentele scrise găsite la Sumer şi în Egipt indică faptul că anumite limbi şi culturi au existat
din cel puţin 3000 î. H. Conform Genezei, lucrul acesta nu s-ar fi putut întâmpla decât după potop
şi dupã diversificarea limbilor, la turnul Babel. În concluzie, potopul din Geneza a avut loc înainte
de 3000 î. H.
Cronologia Vechiului 'Testament folosită în acest curs nu va încerca să dateze evenimentele
din Geneza anterioare lui Avraam. Datele la care se va face referinţă se vor baza pe poziţia lui Edwin
Thiele, acceptată de cei mai mulţi. Totuşi, datarea evenimentelor aparţine autorului.
15
Pentateuhul conţine relatarea istorică a formării poporului Israel. Prima perioadă istorică din
Pentateuh, crearea lumii de către Dumnezeu, îl pregăteşte pe cititor pentru relatarea chemării lui
Avraam şi a dezvoltării poporului Israel. Crearea omului după chipul lui Dumnezeu a făcut ca între
om şi Dumnezeu să existe o relaţie deosebită, dar căderea omului în păcat a întrerupt părtăşia cu
Dumnezeu, pentru care a fost creat omul. Ulterior, Dumnezeu în bunătatea Sa a întocmit un plan de
mântuire a omului căzut în păcat, care e menţionat pentru prima oară în Geneza 3:15. Potopul din
Geneza arată starea de păcat a omenirii şi nevoia disperată de un mântuitor.
Chemarea lui Avraam din Geneza 12 descoperă o nouă fază din planul etern al lui
Dumnezeu, care intenţiona să-Și descopere din nou voia prin Avraam şi urmaşii lui. Avraam a fost
chemat să-şi părăsească ţara şi neamurile pentru a se stabili în ţara strategică a Canaanului, situată
la intersecţia drumurilor Răsăritului, care lega trei continente: Europa, Asia şi Africa. Avraam şi
descendenţii lui au fost chemaţi să fie lumina neamurilor, să arate omenirii voia lui Dumnezeu.
Legământul lui Dumnezeu cu Avraam stă la baza întregii Biblii. Dumnezeu i-a promis lui
Avraam, ca beneficii ale legămăntului, trei lucruri:
l. că îi va înmulţi sămânţa și că va face din ea un popor.
2. că i va da lui şi seminţiei lui ţara Canaanului.
3. că prin el vor fi binecuvântate toate popoarele lumii.
Felul în care Dumnezeu Îşi ţine aceste promisiuni se poate vedea din tot restul Bibliei.
Cartea Genezei cuprinde istoria patriarhilor: Avraam, Isaac şi lacov. Oamenii aceştia au trăit
ca nişte călători în ţara făgăduită lor, ca străini printre canaaniţi. Acolo, în Canaan, Dumnezeu i-a
binecuvântat pe Avraam, Isaac şi Iacov pentru credincioşia lor faţă de legământ. Cu toate că aveau
slăbiciuni şi greşeli omeneşti, Dumnezeu a lucrat cu ei pentru a aduce mântuirea omenirii.
Cartea Genezei se sfârşeşte cu momentul în care Iacov îşi mută toată familia în Egipt.
Egiptul era o ţară prosperă, şi Iosif, fiul lui lacov, a fost ridicat acolo la mare cinste. La invitaţia lui,
toată familia lui lacov s-a mutat în regiunea Gosen, o regiune de deltă bogată şi fertilă. Ultimul
capitol al Genezei descrie privilegiile lui Iacov în Egipt, familia lui bucurându-se de bunăvoinţa
egiptenilor şi de binecuvântările ţării.
Cartea Exodului începe pe o notă foarte diferită. Primul capitol vorbeşte despre oprimarea
israeliţilor de către egipteni. Israeliţii erau aşa de oprimaţi, că au început să strige la Domnul să-i
elibereze. Perioada dintre sfârşitul Genezei şi începutul cărţii Exod e de vreo 200-400 de ani. În
răstimpul acesta s-au întâmplat două lucruri: l. neamul lui Iacov s-a înmulţit forte mult şi 2. egiptenii
începuseră să-i urască pe israeliţi. Oprimarea israeliţilor L-a făcut pe Dumnezeu să ridice un
eliberator care să-i scoată din Egipt.
Exodul, cap. 1-18 vorbeşte despre modul în care Moise a fost chemat de Dumnezeu să-i
scoată pe israeliţi din Egipt. Cele zece urgii l-au convins pe faraonul Egiptului să-i lase pe israeliţi
să plece din ţară. Când faraonul a încercat să-i recaptureze pe israeliţi, armata lui s-a înecat în Marea
Roşie. Dumnezeu a făcut multe minuni pentru a-i scoate pe israeliţi din robia egipteană. Despicarea
Mării Roşii pentru ca Israelul să poată scăpa de urmărirea egiptenilor e doar una din minunile făcute
de Domnul.
În timpul cât a stat lângă muntele Sinai, Israel a construit Cortul întâlnirii. După aceea, a
făcut legământ cu Domnul (Exod 20-24), şi Domnul a locuit în Cortul ridicat în mijlocul poporului
Său. Prezenţa lui a fost vizibilă ziua într-un stâlp de nor şi noaptea într-un stâlp de foc. Prezenţa
vizibilă a Domnului în Vechiul Testament e numită ,,teofanie" (literal: ,,apariţia lui Dumnezeu").
Se poate spune, deci, că Israelul a fost condus spre ţara promisă de o teofanie.
Numeri 10-36 vorbeşte despre plecarea Israelului de la Sinai (muntele Horeb) şi despre
călătoria spre Canaan. Prima ocazie de a birui ţara Canaanului s-a sfârşit printr-o răzvrătire.
Dumnezeu l-a trimis pe Israel să cucerească ţara, dar israeliţii au fost învinşi datorită necredinţei
lor. Generaţia necredincioasă de israeliţi care au refuzat să intre în Canaan a fost pedepsită să rătă-
16
cească 40 de ani prin pustie. Ei au pierit în timpul celor 40 de ani în care au rătăcit în pustia dintre
Egipt şi Canaan. Nu puteau nici să se întoarcă în Egipt, şi nici să intre în Canaan. După patruzeci de
ani s-a maturizat următoarea generaţie de israeliţi.
Cei din noua generaţie au fost mai ascultători de Domnul decât părinţii lor. Ei au fost
conduşi de Moise către Transiordania, unde au început să cucerească ţara, ocupată de Canaaniţi.
Cartea Numeri se termină cu biruinţa asupra Transiordaniei şi divizarea teritoriului între seminţiile
Israelului.
Cartea Deuteronom, ultima din Pentateuh, se termină cu momentul în care Moise îşi ia
rămas bun. În timpul Deuteronomului, Israel fusese pregătit să ocupe restul ţării Canaan. Totuşi, nu
Moise era acela ce trebuia să-l conducă în această cucerire. Din moment ce Moise nu a putut merge
mai departe cu Israel, el a ţinut o cuvântare de despărţire prin care a încurajat noua generaţie să fie
credincioasă Domnului. Moise a amintit noii generaţii că trebuie să ţină cont de condiţiile
legământului cu Dumnezeu. El a scris Legea lui Dumnezeu într-o carte pe care a dat-o preoţilor să
o păstreze, indicându-le să o citească periodic. În cele din urmă, Moise a binecuvântat poporul, iar
după aceea s-a urcat pe munte, ca să vadă ţara promisă, şi a murit acolo. Succesorul lui, următorul
lider al Israelului, a fost Iosua.
Întotdeauna s-a considerat că Moise a fost autorul Pentateuhului. Nu există motive majore
pentru a pune la îndoială aceasta, întrucât se găsesc dovezi biblice atât în Pentateuh, cât şi în restul
Bibliei. Marea majoritate a evenimentelor din Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom s-au întâmplat
în timpul vieţii lui Moise. În aceste patru cărţi sunt zeci de afirmaţii care îl identifică pe Moise ca
autorul lor, care spun clar că el a scris cartea (Exod 24:4; Deut. 31:9, 24). Cartea Genezei e singura
care nu conţine evenimente care să fi avut loc în timpul vieţii lui Moise. Dacă ţinem cont de rolul
pe care istoria, revelaţia divină l-a jucat în istoria Israelului, nu e deloc greu să credem că autorul
Genezei e Moise. El a fost inspirat de Duhul Sfânt cu privire la activitatea lui Dumnezeu de la
crearea lumii până la formarea poporului Israel.
Studiază această mică schiţă a Pentateuhului, ce conţine persoanele, temele şi datele

importante din perioada de început a Israelului.
Adam
Avraam 2100 î. Hr. GENEZA: Originea Israelului
Isaac 1750 î. Hr.

Iacov 1500 î. Hr. EXODUL: Eliberarea Israelului
Iosif 1450 î. Hr. Legea pentru Israel
LEVITICUL: Sfințenie
NUMERI: Legea pentru Israel

Rătăcirile prin pustie
Moise 1400 î. Hr. DEUTERONOM:

Legământul credincioșiei
17
AUTOEXAMINARE - Lecţia 2
l. Primele cinci cărţi ale Vechiului Testament mai sunt numite cu următoarele nume, afară de:
A. Tora C. Legea lui Moise

B. Hexateuh D. Pentateuh
2. Principalul scop al primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament este de a:
A. Relata evenimentele creaţiei C. Descrie formarea poporului Israel

B. Prezenta originea Israelului D. Descrie cucerirea Canaanului.
3. Pentateuhul acoperă o perioadă de:
A. l0-20 de ani C. 200-500 de ani

B. 50-100 de ani D. 2000-3000 de ani
4. Informaţiile din cartea Gcnezei ne ajută să datăm evenimentele din Vechiul Testament până în
vremea:
A. Creaţiei C. Turnului Babel

B. Lui Noe D. Lui Avraam
5. Cartea Genezei scrie despre următoarele persoane, cu excepţia lui:
A. Iacov C. Adam
B. Isaac D. Moise
6. În legămantul cu Avraam, Dumnezeu i-a făcut trei promisiuni. Acestea sunt următoarele, afară de:
A. Că îl va feri de greutăţi
B. Că va binecuvânta popoarele prin el
C. Că îi va înmulţi sămânţa, şi va deveni un popor mare
D. Că îi va da lui şi semtinţei lui ţara Canaanului.
7. Israel s-a mutat în Egipt la invitaţia lui Iosif, de unde a plecat abia după 200-400 de ani. Lunga
călătorie a lui Israel în Egipt e descrisă detaliat în cartea:
A. Genezei C. Deuteronom
B. Exod D. În nici o carte
8. La terminarea Pentateuhului, Israel se afla:
A. Încă în Egipt C. La muntele Sinai

B. I.a graniţa cu Canaanul D. În pustia Ţin
9. Primele cinci cărţi ale Vechiului 'Testament îi sunt atribuite prin tradiţie lui:
A. Moise C. Samuel
B. Iosua D. Nici unul din cei de mai sus.
18
LECȚIA 3 – GENEZA
LECŢIA 3 - GENEZA
OBIECTIVELE LECŢIEI
La terminarea lecţiei, va trebui:
Să ştii sensul cuvântului „Geneza"
Să spui care este tema cărţii
Să enunţi titlurile celor două secţiuni literare ale Genezei, cu referinţele din Scriptură
Să ştii ce a fost creat în fiecare zi din primele şase zile
Să ştii cele patru concluzii teologice ce se desprind din Geneza 1-2
Să descrii consecinţele pe care le-a avut intrarea păcatului în lume asupra bărbatului, femeii
şi pământului
Să dai pasajul biblic în care Dumnezeu promite pentru prima dată că va trimite lumii un
Mântuitor
Să enunţi principiul milei lui Dumnezeu, care precede judecata Lui prin potop
Să enumeri promisiunile de binecuvântare a ţării şi a oamenilor făcute de Dumnezeu lui
Avraam
Să numești cele două naţiuni născute din Lot
Să explici modul în care se vede credinţa lui Avraam din faptul că a fost dispus să-i aducă
jertfă pe Isaac.
Să explici cum se vede credinţa lui Avraam din faptele lui
Să ştii numele fiului şi nepotului lui Avraam prin care a fost continuat legământul lui
Dumnezeu
Să descrii caracterul lui Iacov
Să identifici în viaţa lui Iacov principiul „ceea ce semeni, aceea vei secera"
Să ştii numele dat lui Iacov pentru a marca schimbarea lui
Să prezinţi modul în care Iacov l-a favorizat pe Iosif
Să identifici în viaţa lui Iosif principiul „Dumnezeu îl binecuvântează şi îl trece biruitor
până la capăt pe cel neprihănit”
Să descrii situaţia Israelului la sfârşitul cărţii Geneza
Să identifici promisiunile aflate în contextul Genezei, cap. l-11
Să identifici relaţiile dintre următoarele persoane:
Adam Eva
Cain Abel
Noe Sem
Avraam Sara
Hagar Isaac
Işmael Rebeca
Iacov Esau
Lea Rahela
NUMELE CĂRŢII
Cuvântul „Geneza” înseamnă „începuturi”. După cum ne arată acest titlu, Geneza este o carte despre
începuturi, descriind:
-începutul lumii
-începutul omenirii
-începutul păcatului
-începutul mântuirii
-începutul Israelului
19
TEMA CĂRŢII - ORIGINEA ISRAELULUI
Chiar dacă autorul cărţii prezintă originea atâtor realităţi importante, Geneza pune accentul
pe începutul Israelului. De fapt, autorul scrie mai mult despre Avraam decât despre lumea de
dinainte de Avraam.
SECŢIUNILE LITERARE MAJORE ALE CĂRŢII
I. Dezvoltarea lumii antice - Geneza, Cap. 1-11
În primele unsprezece capitole ale Genezei se scrie atât despre începutul lumii şi a tot ceea
ce se află în ea, cât şi despre om, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, şi care a pierdut
părtăşia cu El prin păcat. Tragicele consecinţe ale păcatului se văd la nivel personal în moartea lui
Abel şi la nivel cosmic prin potop. Pe lângă istoria devastării datorată consecinţelor păcatului, există
şi o istorie a omenirii. Prin linia genealogică a lui Set, Noe şi Sem, Dumnezeu a lucrat la păstrarea
celor neprihăniţi. În această secţiune este introdus și prezentat pentru prima dată Avram (mai târziu
numit Avraam).
II. Dezvoltarea poporului Israel
Geneza, cap. 12-50 cuprinde înmulţirea descendenţilor lui Avraam, care aveau rolul să
păstreze cunoştinţa de Dumnezeu în lumea antică. Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram
(Avraam) şi l-a mutat în Canaan, ce se afla la intersecţia drumurilor principale ale Răsăritului din
acea vreme. Acolo şi-au trăit viaţa Avraam, Isaac şi lacov. Această secţiune se sfârşeşte cu mutarea
lui Iacov şi a urmașilor lui în Egipt, la invitaţia lui Iosif. Ei s-au aşezat în regiunea Gosenului şi s-
au bucurat de bunăvoinţa liderului egiptean.
ISTORICUL CĂRŢII
I. DEZVOLTAREA LUMII ANTICE - GENEZA, CAP. 1-11
A. CREAŢIA (CAP. 1-2)
Identifică lucrurile create în fiecare zi, având în vedere Geneza, cap. l:

Ziua întâi _______________________________________________________________________
Ziua a doua _____________________________________________________________________
Ziua a treia _____________________________________________________________________
Ziua a patra _____________________________________________________________________
Ziua a cincea ____________________________________________________________________
Ziua a şasea _____________________________________________________________________
l. Unii oameni pun la îndoială relatarea Genezei cu privire la creaţie. Totuşi, trebuie să
recunoaştem faptul că pasajul din Geneza, cap. l-2 este tratat în restul Scripturii ca un pasaj istoric
şi adevărat.
2. Indiferent de modul în care sunt interpretate capitolele l şi 2 din Geneza, se pot trage din
ele câteva concluzii teologice esenţiale:
a. Lumea şi viaţa nu au apărut printr-un accident sau printr-o întâmplare - Dumnezeu e
Creatorul tuturor lucrurilor
b. Toate lucrurile create de Dumnezeu au fost bune (morale)
c. Omul a fost încununarea creaţiei lui Dumnezeu
20
d. Omul se deosebeşte de celelalte fiinţe prin două lucruri:

(l) Numai el a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
(2) Numai lui i s-a dat putere peste creaţia lui Dumnezeu.
B. CĂDEREA OMULUI (CAP. 3)
l. O calitate a „chipului lui Dumnezeu din om” este capacitatea de a lua decizii morale, de a
deosebi binele de rău.
2. Când Adam şi Eva s-au confruntat cu ispita, ei n-au ascultat de porunca clară a lui
Dumnezeu. Având în vedere Geneza, cap. 3:1-24, completează tabelul de mai jos cu consecinţele
păcatului pentru:
Bărbat _________________________________________________________________________
Femeie ________________________________________________________________________
Pământ ________________________________________________________________________
3. Căderea omului a dus la despărţirea acestuia de Dumnezeu, lucru pe care numai

Dumnezeu îl putea îndrepta, intenţia Lui văzându-se imediat într-un mod clar.
În contextul căderii omului, Dumnezeu a promis un Mântuitor care să răscumpere lumea. Şarpele
din Geneza 3:15 e Satan. „Sămânţa femeii” se referă la venirea Mantuitorului. Proorocia aceasta
spune că venirea Mântuitorului va aduce biruinţa asupra diavolului.
Descrie pe scurt această promisiune profetică:
C. POTOPUL (CAP. 6-9)
În zilele lui Noe, starea de păcat a omenirii ajunsese la culme, iar Dumnezeu a judecat păcatul
oamenilor. Numai Noe şi familia lui „au căpătat milă înaintea Domnului” (cap. 6:.8). Universalitatea
potopului nu este un lucru absolut sigur; în orice caz, el a fost destul de extins pentru a-i nimici pe
oamenii de atunci.
Un principiu biblic important spune că Dumnezeu nu îi va nimici pe cei neprihăniţi împreună cu

cei răi. Având în vedere relatarea potopului în Geneza 6-9, descrie modul în care Dumnezeu:
- i-a căutat pe cei neprihăniţi: _____________________________________________________
- a pregătit pentru ei o scăpare de judecată ___________________________________________
_____________________________________________________________________________
Cu toate că nu e scris într-un mod explicit în acest text, alte pasaje biblice arată clar că mila lui
Dumnezeu a precedat judecata din zilele lui Noe. Pe când Noe construia corabia, activitatea lui
era o mărturie a judecăţii viitoare a lui Dumnezeu. Oamenii din vremurile de atunci ar fi putut să
se pocăiască şi să scape de judecata lui Dumnezeu. Din acest motiv, vedem aici un principiu
biblic: înainte de a judeca, Dumnezeu are milă de oameni.
D. ISTORIA OMENIRII DE LA NOE LA AVRAAM (CAP. 10-11)

21
l. În această secţiune se prezintă două evenimente importante:

a. Diversificarea naţiunilor, explicată prin genealogia fiilor lui Noe: Set, Ham şi Iafet.
b. Diversificarea limbilor după incidentul de la Babel.
2. Relatarile Genezei sunt importante datorită faptului ca scriu despre „începuturile” naţiunilor şi
limbilor. Geneza e o carte a „începuturilor”.
II. FORMAREA ISRAELULUI

A. AVRAAM (cap. 12-17)
l. Legământul cu Avraam (12-17)
a. Dumnezeul l-a chemat pe Avraam, numit iniţial Avram, cu un scop deosebit, acela de a
primi o revelaţie de la Dumnezeu. Datorită păcatului, cunoştinţa de Dumnezeu a oamenilor devenise
din ce în ce mai confuză. Dumnezeu voia să Se reveleze din nou oamenilor, pentru ca ei să ajungă
la cunoştinţa adevărului. Această nouă revelaţie, dată lui Avraam, trebuia păstrată cu sfinţenie din
neam în neam.
b. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să iasă dintre rudele lui, din Ur din Caldeea (Fapte 7:2-
4), pentru a merge în altă ţară, în ţara Canaanului, regiune strategică foarte importantă, constituind
podul de legătură dintre Europa, Asia şi Africa. Canaanul, nu prea întins din punct de vedere
geografic, se afla la întretăirea drumurilor comerciale ale civilizaţiilor lumii antice. Examinează pe
hartă localizarea Canaanului în contextul lumii de atunci.
c. Relaţia deosebită pe care Dumnezeu a avut-o cu Avraam se numeşte legământ. Dumnezeu
a făcut cu Avraam un legământ care putea fi continuat de urmaşii lui, dacă aceştia îi rămâneau
credincioşi lui Dumnezeu. Legământul cu Avraam şi urmaşii lui constituie tema centrală a Vechiului
Testament.
Analizează pasajul din Geneza, cap. 12-17, pentru a putea identifica şi descrie cele trei făgăduinţe
mari şi importante pe care i le-a făcut Dumnezeu lui Avraam:
Cu privire la ţara Canaanului _____________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Cu privire la popoare ___________________________________________________________

_____________________________________________________________________________
Cu privire la binecuvântări _______________________________________________________

_____________________________________________________________________________
Ce spune Geneza, cap. 15:6 despre credinţa lui Avraam în făgăduinţa Domnului?
_____________________________________________________________________________
2. Nimicirea Sodomei şi Gomorei (18-19)

a. Se pare că nimicirea Sodomei şi Gomorei nu a avut o legătură prea mare cu Avraam, dar
menţionarea ei în contextul Genezei este importantă din două motive:
l. MOTIVUL TEOLOGIC – Îl prezintă pe Dumnezeu în calitate de Judecător drept al lumii,
care îi desparte pe cei neprihăniţi de cei răi.
2. MOTIVUL ,,ÎNCEPUTURILOR" – este menţionată aici naşterea a două naţiuni, iar
autorul este întotdeauna interesat de ,,începuturi".
Scrie numele celor două popoare ieşite din Lot, menţionate în Geneza cap. 18-l9:
22
__________________________________________
__________________________________________
b. Episodul cu Sodoma şi Gomora dă naştere anumitor întrebări cu privire la starea spirituală

a lui Lot. Totuşi, Noul Testament îl descrie pe Lot ca fiind un om neprihănit (2 Petru 2:7).
3. Naşterea şi dedicarea lui Isaac (cap. 21-22)

a. La naşterea lui, Avraam avea 100 de ani, iar Sara 90 (cap. 21:5)
b. Agar şi fiul ei au fost trimişi în Egipt datorită neînţelegerii pe care au avut-o cu Sara.
c. Credinţa lui Avraam se vede din faptul că a fost dispus să-l aducă jertfă pe Isaac.
Ascultarea lui Avraam de porunca de a-l jertfi pe Isaac constituie un act al credinţei.
Citeşte Geneza, cap. 22:1-19, fiiind atent la următoarele lucruri:

l. Modul cum e descris Isaac în v. 2
2. Ascultarea promptă a luiAvraam (v. 3)
3. Credinţa lui Avraam din discuţia cu slugile lui (v. 5)
4. Modul în care Dumnezeu repetă promisiunile făcute lui Avraam (cap. 22:15-18)
4. Moartea Sarei (cap. 23)

a. Sara moare la vârsta de 127 de ani.
b. Avraam cumpără de la fiii Canaaniţilor un loc pentru a o îngropa pe Sara.
c. Credinţa lui Avraam în promisiunea Domnului că îi va da ţara Canaanului apare evident
în evenimentul acesta. În acele vremuri, în răsărit, dorinţa oamenilor era de a fi îngropaţi pe
proprietatea lor. Avraam a crezut că Dumnezeu îi va da ţara ca moştenire, şi de aceea a îngropat-o
pe Sara în ţara Canaanului.
Citeşte capitolul 23.

l. Ce s-a întâmplat la Hebron? (v. 2)
2. Ce s-a întâmplat la Macpela? (v. 19)
5. Căsătoria lui Isaac (cap. 24)

a. După moartea Sarei, Avraam i-a căutat lui Isaac o soţie. Avraam nu a vrut ca Isaac să se
căsătorească cu o canaanită (v. 3), şi de aceea el i-a căutat lui Isaac o soţie printre descendenţii lui
Sem, care locuiau în Mesopotamia.
b. Chiar dacă nouă ni se pare ceva neobişnuit, în cultura lor era normal ca părinţii să aranjeze
căsătoria, de aceea căutarea unei soţii pentru Isaac era un lucru foarte normal atunci.
c. Modul în care este relatată alegerea soţiei lui Isaac subliniază călăuzirea divină din acel
eveniment.
Citeşte capitolul 24.
l. Identifică numele soţiei lui Isaac. _______________________________________________
2. Explică modul în care slujitorul lui Avraam a ştiut care era femeia aleasă de Dumnezeu pentru
a fi soţia lui Isaac.
6. Ultimele zile ale lui Avraam (cap. 25)

a. Avraam a murit la vârsta de 175 de ani (v.7)
23
b. Avraam a fost îngropat tot în locul unde fusese îngropată soţia lui, la Macpela (v.9)
7. Credinţa lui Avraam

a. Autorul biblic nu spune prea multe despre primii 100 de ani ai lui Avraam (cap. 12-25),
dar relatează istoria personală a lui Avraam ca om al credinţei. Cu toate că a avut unele momente
de ezitare, credinţa lui Avraam a fost reală. Noul Testament vorbeşte foarte clar despre aceasta.
b. Noul Testament se referă de câteva ori la Avraam, declarându-l un om al credinţei.
Citeşte Romani 4:1-25 şi descrie promisiunea făcută de Domnul pe care a crezut-o Avraam:
Citeşte Galateni 3:17 şi descrie promisiunea lui Dumnezeu pe care a crezut-o Avraam:
Citeşte pasajul din Evrei 11:8-9 şi compară-l cu prezentarea lui Avraam din cursul acesta.
Observă credinţa lui Avraam în următoarele evenimente:
l. Chemarea de a merge în Canaan

2. Călătoria spre Canaan şi viaţa de acolo
3. Exemplul pentru popor dat prin Isaac
4. Ascultarea de porunca de a-l aduce jertfă pe Isaac
5. Moartea şi îngroparea în Canaan
B. ISAAC (cap. 25-26)
l. Persoana lui Isaac face trecerea de la Avraam la Iacov. Autorul Genezei scrie puţin despre
el. Anumite lucruri despre viaţa lui le cunoaştem din relaţiile pe care le-a avut cu tatăl său Avraam
sau cu fiul său Iacov.
2. Isaac se căsătoreşte cu Rebeca (din Haran) la vârsta de 40 de ani şi devine tatăl a doi
gemeni: Esau şi Iacov.
3. Dumnezeu a confirmat legământul cu Isaac şi l-a asigurat că promisiunile făcute lui

Avraam vor fi şi moştenirea lui (cap. 26:23-25).
C. IACOV (cap. 27-35)
l. Iacov a fost cel mai tânăr fiu al lui Isaac. Cu toate că a fost frate geamăn cu Esau, a fost
al doilea născut. El a fost cel mai deosebit fiu al lui Isaac, pentru că lui i-a fost confirmat legământul
cu Dumnezeu.
2. Iacov este o persoană deosebită în naraţiunea Genezei pentru că e arătat egocentrismul
lui. E prezentat ca un laş, care căuta întotdeauna numai binele lui. Câteva pasaje ilustrează acest
adevăr despre el.
Citeşte Gen. 25:19-26 şi scrie modul în care caracterul lui lacov se reflectă în numele lui.
Citeşte Gen. 25:27-34 şi compară caracterul lui Iacov în comparaţie cu cel al lui Esau.
24
Citeşte Geneza 27:1-29, iar apoi descrie, caracterul de înşelător al lui Iacov manifestat în relaţiile
cu tatăl său.
4. Autorul scrie despre Iacov pentru a scoate în evidenţă principiul teologic:

,,CEEA CE SEMENI, ACEEA VEI SECERA"
a. Iacov, care şi-a înşelat fratele luându-i dreptul de întâi născut, e înşelat de socrul său.
Citeşte Gen. 29:1-26 şi 31:1-7, unde se vede modul în care Laban l-a exploatat pe Iacov.
b. Iacov, care şi-a înşelat tatăl, a fost şi el înşelat de copiii lui.
Citeşte Gen. 37:12-35 şi observă modul în care Iacov e înşelat cu privire la vânzarea lui Iosif.
c. Cu toate că se poate aduce argumentul că prin toate aceste evenimente s-a împlinit voia
lui Dumnezeu, Biblia arată clar că scopul nu scuză mijloacele. Modul în care se realizează ceva e la
fel de important ca rezultatul. Voia lui Dumnezeu pentru Iacov s-ar fi împlinit şi fără comportarea
lui lipsită de etică.
4. Vestea bună e că Iacov a ajuns la locul schimbării spirituale. Când s~a întâlnit cu îngerul
Domnului, Iacov a experimentat transformarea.
Citeşte Gen. 32:22-30, de unde reiese că transformarea spirituală a dus la schimbarea numelui lui
Iacov. În cultura răsăriteană, schimbarea numelui indica faptul că persoana respectivă trecuse
printr-o schimbare semnificativă.
Scrie noul nume al lui Iacov: ______________________________________________________
a. Iacov se împacă cu fratele său numai după ce este transformat spiritual.
b. Iacov se întoarce în Canaan, pentru a trăi în ţara pe care Dumnezeu o promisese seminţei
lui Avraam. Odată cu sosirea lui Iacov în Canaan, începe relatarea despre Iosif.
D. IOSIF (Cap. 37, 39-50)
l. Iosif a fost unul din cei doisprezece fii ai lui Iacov de la soţia lui, Rahela. El era fiul lui
favorit, pentru că era cel mai mic. Singurul frate bun pe care 1-a avut a fost Beniamin.
2. Autorul continuă prin sublinierea principiului teologic ce spune că Dumnezeu Se poartă

cu fiecare diferit, prin descrierea modului în care El i-a tratat pe Iacov şi pe Iosif. Din viaţa lui Iosif
reise principiul că ,,Dumnezeu îi binecuvântează şi îi păzeşte pe cei neprihăniţi".
a. Iosif a fost nedreptăţit de fraţii lui, dar Dumnezeu i-a purtat de grijă.
25
Citeşte Gen. 37:l-36; 39:1-5
Se pare că Iosif a fost nevinovat. Cele două motive pentru care a fost urât de fraţii lui au fost
visele lui și faptul că era favorizat de tatăl lui. Nu există nici un indiciu că Iosif ar fi greşit sau că
ar fi făcut vreun lucru rău.
1. Scrie pe scurt ce i-au făcut lui Iosif fraţii lui.
2. Iosif ajunge în final slujitor în Egipt în casa lui ______________________________________
3. Descrie situaţia în care se găsea Iosif ca „slujbaş principal” în casa egipteanului.
b. Iosif a fost nedreptăţit de soţia lui Potifar, dar Dumnezeu l-a răsplătit pentru neprihănirea
lui.
Citeşte Geneza 39:7
Este evident că neprihănirea lui Iosif a supărat-o pe soţia lui Potifar şi a făcut-o să mintă cu privire
la el.
1. Care sunt consecinţele acuzaţiei nedrepte a soţiei lui Potifar?
2. Descrie pe scurt modul în care Dumnezeu l-a eliberat pe Iosif din această situaţie şi 1-a
binecuvântat cu o poziţie socială înaltă şi cu bunăstare.
3. Naraţiunea despre Iosif se sfârşeşte cu mutarea întregului Israel în Egipt. Populaţia Israelului de
atunci era de numai 70-75 de persoane. La sfârşitul cărţii Genezei, urmaşii lui Avraam se bucurau
în Egipt de bunăvoinţa egiptenilor.
26
FORMAREA POPORULUI ISRAEL

Tabelul A. 3
Viața lui Avraam Viața lui Iacov

Nașterea lui
Avraam
Nașterea lui Ișmael
Moartea Sarei
Moartea lui Nașterea lui Iacov

Avraam
Iacov fuge în Haran

Iacov se căsătorește
cu Leea și Rahela
Iacov se reîntoarce
în Canaan
Iacov intră în Egipt

și apoi moare
27
1. ,,Geneza" înseamnă ____________________________________________________________
2. Tema cărţii Geneza este ________________________________________________________
3. Enumeră secţiunile literare principale ale Genezei, inclusiv referinţele biblice.

A. __________________________________________________________________________
B. __________________________________________________________________________
4. În afară de interpretarea personală pe care o dai pasajului din Geneza, cap. 1-2, se pot trage câteva
concluzii importante. Scrie patru din ele.
A. __________________________________________________________________________
B. __________________________________________________________________________
C. __________________________________________________________________________
D. __________________________________________________________________________
5. De intrarea păcatului în lume au fost afectaţi în mod negativ:

A. Femeia C. Pământul
B. Bărbatul D. Toate menţionate mai sus
6. Primul pasaj din Biblie care profeţeşte naşterea unui Mântuitor al lumii se află în Geneza:
A. 1:28 C. 9:5
B. 3:15 D. 12:1-3
7. Faptul că Dumnezeu Se îndură de oameni înaintea judecăţii apare în două principii biblice
conturate în descrierea potopului din Geneza. Următoarele aspecte biblice susţin acest lucru, afara de:
A. Dumnezeu i-a cautat pe cei neprihăniţi
B. Dumnezeu a pregătit pentru ei o cale de scăpare
C. Dumnezeu le-a dat timp de pocăinţă
D. Dumnezeu a tolerat păcatul din familia lui Noe
8. Enumeră cele trei făgăduinţe ale legământului lui Dumnezeu cu Avraam.

A. ________________________________________________________________________
B. ________________________________________________________________________
C. ________________________________________________________________________
9. Lot este părintele poporului ______________________şi al poporului _____________________
10. Disponibilitatea lui Avraam de a-l aduce jertfa pe Isaac a fost o mărturie a:
A. Faptului că nu îi păsa de Isaac C. Unui mod de închinare păgân
B. Credinţei lui în Dumnezeu D. Nici uneia din cele menţionate mai sus
11. Îngroparea Sarei în pământul Canaanului arată credinţa lui Avraam în făgăduinţa Domnului:
A. De a-l pastra cu viaţă C. Că îi va da ţara Canaanului
B. De a-i face robi pe canaaniţi D. Că va face pace cu duşmanii lui
12. Legământul Domnului cu Avraam a fost repetat fiului său:

A. Işmael C. Iacov
B. Işboşet D. Isaac
28
13. Autorul cărţii Geneza îl descrie pe Iacov la începutul naraţiunii ca fiind o persoană
_______________________
14. Schimbarea caracterului lui lacov a fost marcată de schimbarea numelui său. Noul lui nume a
fost _______________________
15. Iosif a fost fiul lui Iacov de la soţia sa, _______________________
16. La sfârşitul cărţii Geneza, descendenţii lui Avraam trăiau în _______________________
17. Corelează următoarele lucruri ce au fost create cu ziua corectă a creaţiei lor (unele litere vor fi
folosite de mai multe ori).
- Omul A. Ziua întâi
- Animalele pământului B. Ziua a doua
- Peştii C. Ziua a treia
- Pământul D. Ziua a patra
- Pomii E. Ziua a cincea
- Soarele şi Luna F. Ziua a şasea
- Stelele G. Ziua a şaptea
- Păsările
- Lumina/ întunericul
18. Găseşte persoana ce corespunde fiecărei descrieri (unele litere pot fi folosite de mai multe ori)
- Un ,,înşelător” A. lsaac
- Primul om creat B. Avraam
- Supravieţuitor al potopului C. Set
- Prima femeie D. Iacov
- Persoana din care se trag E. Adam
toţi israeliţii
- Soţul Rebecăi F. Noe
- Soţul Rahelei şi al Leei G. Iosif
- Soţia lui Avraam H. Eva
- Tatăl lui Esau I. Sara
- Mama lui Cain şi Abel J. Rut
- Tatăl a 12 copii
- Lider în Egipt
19. Autorul Genezei scrie istoria patriarhilor scoţând în evidenţă caracterul şi teologia fiecăruia.
Identifică trăsăturile dominante ale fiecărui patriarh:
A. Avraam _____________________________________________________________________
B. Iacov _______________________________________________________________________
C. Iosif ________________________________________________________________________
29
LECȚIA 4 – EXODUL
LECŢIA 4 - EXODUL
La terminarea acestei lecţii va trebui:

Să defineşti sensul cuvântului ,,Exod"
Să enunţi cele două teme ale Exodului
Să ştii titlurile celor trei secţiuni literare din cartea Exodului împreună cu referinţele lor
biblice
Să explici schimbarea de atitudine a egiptenilor faţă de israeliţi evidentă la sfârşitul Genezei
şi începutul Exodului
Să faci un rezumat al evenimentelor-cheie din viaţa lui Moise: naşterea, înfierea, fuga lui
spre Sinai şi chemarea de a sluji lui Dumnezeu
Să identifici numele divin descoperit de Dumnezeu lui Moise
Să dai numele celor zece urgii din Egipt, ce au avut loc pe când Moise negocia cu Faraon
pentru eliberarea Israelului
Să descrii ce li s-a cerut israeliţilor să facă pentru a fi păziţi de judecata celei de a zecea urgii
Să dai numele sărbătorilor evreieşti care comemorează eliberarea de cea de a zecea urgie şi
exodul din Egipt
Să expui legătura dintre Paşte şi mântuirea prin Isus Hristos
Să ştii data ieşirii lui Israel din Egipt
Să recunoşti măreaţa eliberare făcută de Domnul la trecerea Mării Roşii
Să prezinți cele trei adevăruri importante pe care Israelul trebuia să le înveţe la eliberarea
din Egipt
Să descrii legământul lui Dumnezeu cu Israel din Exod, cap. 20-24, având în vedere rolul
lui Dumnezeu şi cerinţele legământului
Să identifici cele trei zone ale Cortului şi să denumeşti fiecare obiect folosit în aceste zone
de activitate.
Să ştii numele marelui preot al Israelului din timpul lui Moise
Să arăţi durata legământului, conform istorisirii cu viţelul de aur (cap. 32-24)
NUMELE CARŢII
„Exod“ înseamnă literal „ieşire“. Această carte vorbeşte despre ieşirea Israelului din Egipt,
scoţând în evidenţă eliberarea miraculoasă a Israelului din robia egipteană.
TEMA CĂRŢII
Eliberarea Israelului şi legile date lui Israel. Cartea Exodului nu se rezumă doar la o singură
temă. Prima parte a cărţii pune accent pe eliberarea din robie, iar a doua parte cuprinde revelarea
legii lui Dumnezeu.
1. ASUPRIREA ISRAELIŢILOR DE CĂTRE EGIPTENI - Exod, cap. l-11

Cartea începe cu afirmaţia că egiptenii îşi schimbaseră atitudinea faţă de Israel şi începuseră
să-i persecute. În mijlocul acestei asupriri, Dumnezeu a ridicat pentru ei un eliberator în persoana
lui Moise, care fusese născut din părinţi evrei, dar crescuse în casa regală a lui Faraon. Dumnezeu
l-a chemat pe Moise să-i scoată pe evrei din robia egipteană. Dumnezeu l-a convins pe Faraon să-i
lase pe israeliţi să plece printr-o serie de judecăţi miraculoase: urgiile.
30
II. ELIBERAREA ISRAELULUI - Exod, cap. 12-18
A doua secţiune literară a Exodului vorbeşte de eliberarea Israelului de sub asuprirea

egipteană. A zecea urgie a constat în moartea primilor născuţi dintre egipteni. Aceasta a fost o
demonstraţie atât de înfricoşătoare a judecăţii lui Dumnezeu, încât egiptenii i-au lăsat pe israeliţi să
plece din ţară.
Mai târziu, Faraon s-a răzgândit, hotărându-se să-l aducă pe Israel înapoi. Pentru ca Israelul
să poată să treacă Marea Roşie şi să scape de armata egipteană, Dumnezeu a despicat apele mării,
eliberându-i pe israeliţi într-un mod miraculos. După ce au scăpat, trecând pe partea cealaltă a Mării
Roşii, israeliţii s-au îndreptat spre muntele Sinai.
III. LEGĂMÂNTUL DE LA MUNTELE SINAI - Exod, cap. 19-40
A treia secţiune literară majoră a cărţii cuprinde întărirea legământului lui Dumnezeu cu
Israel la muntele Sinai. Acolo, Dumnezeu Și-a descoperit prin Moise voia Sa pentru poporul Israel,
dându-i un cod de legi. Ca răspuns la harul lui Dumnezeu, Israelul trebuia să asculte de voia lui
Dumnezeu. La muntele Sinai, legământul lui Dumnezeu cu Israel a devenit mai detaliat. După
aceasta a fost construit un cort, pentru ca prezenţa lui Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului.
FORMAREA POPORULUI ISRAEL

1570-1407 î.H.
VIAȚA LUI MOISE EVENIMENTELE LUI ISRAEL

1570 î. H. Israel în Egipt
Asuprirea
Nașterea lui Moise 1527 î. H.
Exilul lui Moise 1487 î. H.
Chemarea lui Moise 1448 î. H.

1447 î. H. Exodul lui Israel
1447-1446 î. H. Israel la Muntele Sinai
1446 î. H. Facerea Cortului

Prima numărare a lui Israel
1408 î. H. Moartea lui Aron și a Mariei

A doua numărare a poporului
Moartea lui Moise 1407 î. H.
31
PRIVIRE DE ANSAMBLU
1. ASUPRIREA ISRAELULUI ÎN EGIPT
A. Asuprirea - cap. 1
l. Cartea Exodului începe cu o genealogie, într-un mod tipic evreiesc (vezi l Cronici, cap. 1-
9). Autorul accentuează faptul că urmaşii lui Avraam (fiii lui Israel) au fost binecuvântaţi şi au
crescut foarte mult la număr - cap. 1:7.
2. Se observă o schimbare semnificativă în atitudinea egiptenilor faţă de israeliţi în perioada

de 200-400 de ani ce a durat între sfârşitul Genezei şi începutul Exodului. Nu ni se vorbeşte de
această perioadă în Vechiul Testament, şi nici de motivul asupririi israeliţilor. Totuşi, evenimentele
istorice ale egiptenilor ne ajută să înţelegem atitudinea lor, menţionată în Exodul 1:8-11.
a. Istoricii susţin că Egiptul a fost cucerit de un popor asiatic, poporul hicsoşilor, care
stăpânise peste Egipt înainte de asuprirea israeliţilor.
b. Egiptenii au preluat din nou conducerea ţării după o jumătate de secol de stăpânire străină.
Asuprirea israeliţilor a fost o reacţie la marele număr de locuitori ai ţării care nu erau egipteni. Ei
încercau să se asigure că străinii nu vor mai stăpãni asupra lor. Se poate ca marele număr de israeliţi
din ţară să fi fost privit ca un pericol, chiar dacă aceştia nu aveau nici o intenţie de a domina Egiptul.
B. Naşterea şi chemarea lui Moise - cap. 1-4
l. Moise s-a născut în timpul asupririi egiptene.
Completează, având în vedere Exod 1:1-2:25
l. Părinţii lui Moise erau din seminţia lui __________________________________
2. Cum a scăpat Moise de opresiunea Egiptenilor?
3. Care a fost fapta lui Moise ce l-a determinat să fugă în pustia Sinai?
2. Dumnezeu l-a chemat pe Moise să fie eliberatorul Israelului când el avea 80 de ani. Pe
atunci Moise păstorea oile socrului său, în partea vestică a muntelui Sinai (Horeb).
Citeşte Exodul 3:1-4:31 şi răspunde la următoarele întrebări:

l. Fă rezumatul voii lui Dumnezeu prezentată în chemarea lui Moise.
2. Trimiterea lui Moise (3:10) este urmată de asigurarea că Domnul va ____________________

_____________________________________________________ (3:12)
Observă asigurarea dată de Domnul tuturor celor chemaţi de El din Matei 28:20.
3. Numele divin descoperit lui Moise este __________________ (3:14), acelaşi nume fiind tradus
prin „Iehova".
32
C. Plăgile - cap. 6-11

1. Plăgile reprezintă judecăţile miraculoase pe care le-a adus Dumnezeu asupra egiptenilor,
prin care Domul S-a dovedit mai puternic decât dumnezeii Egiptului. Prin plaga finală, Iehova Se
revelează ca fiind Dumnezeul vieţii şi al morţii.
Enumeră cele zece plăgi din Exod 6:11:

1. _________________________________
2. _________________________________
3. _________________________________
4. _________________________________
5. _________________________________
6. _________________________________
7. _________________________________
8. _________________________________
9. _________________________________
10. ________________________________ .
2. Se pare că israeliţii au fost scutiţi de toate plăgile, pentru că ei locuiau în Gosen.
II. ELIBERAREA ISRAELULUI DIN EGIPT - Exodul, cap. 12-18

A. IEȘIREA DIN EGIPT - Exodul, cap. 12-13
l. A zecea plagă a fost moartea celor întâi născuţi din toate familiile egiptenilor. Dumnezeu
le-a pregătit israeliţilor o scăpare şi din această plagă. După această ultimă nenorocire, Faraon s-a
hotărât să-i lase pe israeliţi să plece; astfel a început exodul.
Citeşte Exod 12:l-15, şi răspunde la următoarele întrebări:
l. Ce fel de miel trebuia folosit pentru Paşte?
2. Ce trebuia făcut cu sângele mielului?
3. Ce trebuiau să facă israeliţii pentru a scăpa de îngerul morţii din cea de-a zecea plagă?
2. Exodul din Egipt (în lunile martie - aprilie) a devenit o sărbătoare a Israelului numită
Paşte. Evenimentul acesta a devenit atât de important încât a fost sărbătorit ca prima zi a anului
conform calendarului evreiesc.
3. Exodul este o imagine a unui alt eveniment mai însemnat, care avea să aibă loc în timpul
lucrării lui Isus. Robia Israelului în Egipt este simbolul robiei omenirii sub păcat. Aşa cum întâii
născuţi ai Israelului au fost scăpaţi de moarte prin sângele mieilor, tot astfel, prin substituirea
mielului de Paşte cu jertfa Mielului Domnului, Isus, omenirea a fost salvată de la moarte spirituală.
Israel a fost protejat de mânia lui Dumnezeu numai atâta timp cât se aflau în casele lor, şi sub
protecţia sângelui vărsat. Ca popor al lui Dumnezeu, noi suntem apăraţi de mânia Lui pentru că
sângele lui Isus Hristos a fost vărsat şi peste viaţa noastră. Nu este o simplă coincidenţă faptul că
Isus a murit pentru păcatele omenirii în timpul sărbătorii Paştelui. Exodul din Vechiul Testament
anticipa mântuirea noutestamentală.
4. Data exodului a fost mult discutată, fără să se poată ajunge la un consens în rândul
teologilor. Totuşi, data de 1447 î. Hr. pentru Exod pare a fi cea mai corectă alegere în lumina
evenimentelor biblice.
33
a. 1 Împăraţi 6:1 indică faptul că exodul a avut loc la 480 de ani înainte de zidirea Templului.
Templul a fost început în anul 967 î. Hr. de către Solomon - aşadar, este foarte posibil ca
exodul să fi avut loc în 1447 î. Hr.
b. Judecatori 11:26 afirmă că Israelul ocupa Canaanul de 300 de ani în momentul în care
Iefta a devenit Judecător (1085-1079 î. Hr.). Data de 1447 î. Hr. pare corectă dacă ţinem
cont de aceşti 300 de ani, de cei 40 de ani în pustie, şi de perioada necesară cuceririi
Canaanului pentru calcularea intervalului dintre exod şi slujirea lui Iefta ca judecător.
B. MINUNEA DE LA MAREA ROSIE

l. După ce Dumnezeu a salvat Israelul din Egipt, Faraon s-a hotărât să-l reeaptureze, şi a
trimis armata după ei. Israeliţii se găseau într-o situaţie foarte dificilă: Marea Roşie se afla în faţa
lor, iar din spate veneau egiptenii.
Citeşte Exod, cap. 14-15, şi răspunde la următoarele întrebări:

l. Care a fost reacţia israeliţilor la apropierea armatei egiptene?
2. Cum i-a scăpat Dumnezeu pe israeliţi?
3. Un singur miracol a adus la mântuirea Israelului şi judecată Egiptenilor. Care a fost reacţia
Israelului la salvarea Domnului?
2. Naţiunea Israelului a trebuit să înveţe câteva adevăruri despre Dumnezeul lor, Iehova, în
urma acestor evenimente. Iată adevărurile biblice puse în evidenţă prin episodul exodului:
a. Iehova este în primul rând un Dumnezeu al eliberării.
b. Iehova este întotdeauna credincios.
c. Iehova este cel mai măreţ şi singurul Dumnezeu adevărat dintre toţi dumnezeii la care se
închină oamenii.
C. CĂLĂTORIA LA MUNTELE SINAI (HOREB) - cap. 15-18

l. Moise a fost instruit de Dumnezeu ca, după ieşirea din Egipt, să aducă Israelul la muntele
Sinai (munte numit şi Horeb), unde el trăise ca păstor timp de 40 de ani.
2. Exodul 15:22-18:27 relatează istoria Israelului de la ieşirea din Egipt până În momentul
ajungerii la muntele Sinai, şi se încheie cu reunirea lui Moise cu familia sa la „Muntele lui
Dumnezeu“.
III. LEGĂMÂNTUL DE LA MUNTELE SINAI - Exod, cap. 19-40
A. LEGĂMÂNTUL DOMNULUI CU ISRAEL - cap. 20-24

l. Legămintele din vechime erau un obicei des practicat atât între persoane, cât şi între
popoare. Descoperirile arheologice ce atestă existenţa unor legăminte în împărăţia hitiţilor din
mileniul II î. Hr. au adus lumină asupra legământului lui Dumnezeu cu Israel. Legămintele hitiţilor
aveau următoarele trăsături:
a. O înţelegere unilaterală între un împărat puternic şi o naţiune subordonată lui.
b. Reprezenta o listă de cerinţe generale şi specifice pe care vasalul le datora împăratului.
c. O serie de binecuvântări şi de blesteme erau legate de respectarea sau încălcarea
legământului.
d. Un legământ avea de obicei şi martori.
34
2. Legământul Domnului cu Israel la Muntele Sinai revelează multe din aceste elemente.
Cartea Deuteronom - care va fi studiată mai târziu - de asemenea urmează acelaşi model al lumii
antice. Această corelaţie sugerează ideea că Dumnezeu a folosit un tipar cunoscut lumii antice
pentru a transmite adevăruri importante despre relaţia Lui cu naţiunea Israelului. Iehova este un
împărat puternic, şi Israelul trebuia să fie poporul supus Lui - vasalul Lui.
Citeşte cap 20-24 din Exod pentru a identifica cele menţionate mai sus despre legăminte.
1. Iehova este prezentat în versetul 20:2 ca marele „Eliberator“ al Israelului. Reacţia normală a
poporului Israel faţă de mila Lui era de a împlini voia Lui, exprimată în cerinţele generale din
acest capitol, şi în prevederile specifice din cap. 21-23. Memorează cele Zece Porunci, care
constituie cerinţele generale ale legământului dintre Dumnezeu şi Israel.
2. Extinderea legământului are loc imediat după ce Moise anunţă revelaţia Domnului pentru
Israel. Urmăreşte evenimentele următoare în Exod 24:4-8:
a. zidirea altarului şi jertfele aduse
b. citirea cerinţelor legământului în faţa poporului
c. promisiunea poporului de a asculta
Ce a făcut Moise după primirea revelaţiei lui Dumnezeu? Citeşte din nou 24:3-4, iar apoi fă un
rezumat scris şi oral al activităţii lui Moise:
B. CORTUL - cap. 25-31

l. Din momentul încheierii oficiale a legământului, Dumnezeu a dat instrucţiuni specifice
pentru zidirea unui loc unde El să locuiască în mijlocul poporului. Acest loc s-a numit „Cortul“ sau
„Cortul Întâlnirii“.
2. Cortul era transportabil, şi putea fi mutat atunci când Israelul călătorea. El avea trei zone
de activitate, cu mobilier şi echipament special pentru fiecare zonă:
a. Partea de afară - altarul jertfei şi ligheanul de bronz erau aşezate în această zonă
b. Locul sfânt - sfeşnicul, altarul tămâierii şi pâinile de pus înainte se aflau aici.
c. Locul prea Sfânt - conţinea chivotul legământului
Citeşte Exod, cap. 25-31

Exodul 28:l-29:46 descrie consacrarea preoţilor în slujbă înaintea Domnului. Aaron a fost primul
Mare Preot, fiind ajutat de cei patru fii ai săi.
Dă numele celor doi meşteri pe care Domnul i-a ales pentru construirea cortului (Exod, cap. 3l):
a. ________________________________ b. _________________________________
C. NECREDINCIOŞIA FAŢĂ DE LEGĂMÂNT: Viţelul de aur- cap. 32-34.

l. Israeliţii au încălcat legământul Domnului chiar în timpul când Moise se afla la Muntele
Sinai. Moise era sus pe munte de 40 de zile, pentru ca Domnul să-i descopere poruncile pentru
Israel. La poalele muntelui, israeliţii au renunţat la Dumnezeu, şi şi-au făcut un viţel de aur.
a. În acest timp, israeliţii aveau deja cele zece porunci. Deut. 5 ne spune că Dumnezeu a
vestit poruncile în auzul tuturor de pe Muntele Sinai. Experienţa auzirii vocii lui Dumnezeu a fost
atât de înfricoșătoare, încât israeliţii au cerut ca Domnul să-i vorbească numai lui Moise, şi ca acesta
să le transmită apoi voia Domnului.
35
b. Din moment ce a doua poruncă interzice închinarea la chipuri cioplite, israeliţii au
încălcat legământul de bună voie, determinându-l pe Aaron să le facă un dumnezeu turnat în aur.
Mai târziu, ei au fost pedepsiţi pentru aceasta.
2. Încălcarea legământului ilustrează un mare adevăr despre legământ - legămintele nu erau

anulate odată cu încălcarea regulilor lui. Cei care greşeau erau pedepsiți, iar legământul rămânea
valabil atât timp cât dorea iniţiatorul acestuia. Acest adevăr s-a repetat mereu în istoria Israelului.
D. CORTUL ÎNTÂLNIRII- cap. 35-40

l. Cortul a fost construit după cum le-a arătat Domnul, şi terminat în prima zi a primei luni
(martie - aprilie, la aproximativ un an de la ieşirea din Egipt) - 40:17.
2. După ce Cortul a fost consacrat, Dumnezeu a venit să locuiască în el pentru a fi în mijlocul

poporului Său (Exod 40:34). Prezenţa Domnului se manifesta printr-un stâlp de nori ziua şi printr-
un stâlp de foc noaptea.
AUTOEXAMINARE
1. Numele cărţii Exod înseamnă __________________________________
2. Temele Exodului sunt __________________Israelului şi _____________________pentru Israel.
3. Enumeră cele trei secţiuni literare majore ale cărţii Exodului, cu referinţele lor biblice:
A. __________________________________________________
B. __________________________________________________
C. __________________________________________________
4. Israeliţii au devenit obiectul urii şi al opresiunii egiptene, după ce la început fuseseră foarte bine
primiţi. Schimbarea în atitudine a fost probabil cauzată de experienţa egiptenilor cu poporul numit
_______________________
5. Moise s-a născut în timpul asupririi Israelului de către egipteni, şi a supravieţuit, fiind ascuns
pentru o perioadă de timp, şi apoi înfiat de fiica lui ____________________________
6. Moise a omorât un egiptean şi a fugit din Egipt, trăind ca fugar timp de 40 de ani în pustia
___________________
7. Chemarea Domnului pentru Moise a inclus o trimitere şi o încurajare. Moise a fost trimis să-l
scoată pe Israel din Egipt, şi Domnul l-a asigurat pe Moise că va fi cu el, făcându-i o promisiune a
_____________________divine.
8. În noaptea celei de-a zecea plăgi în Egipt, israeliţii urmau să fie protejaţi dacă:
A. Puneau din sângele mielului de Paşte pe pragul uşilor caselor lor.
B. Stăteau în casă.
C. Mâncau mielul Paştelui
D. Toate cele de mai sus
9. Cu toate că data exactă a ieşirii din Egipt este nesigură, cea mai corectă dată conform cu I Impăraţi
6:1 este ________________________
10. Minunea trecerii Mării Roşii este legată de episodul __________________________

36
11. Enumera trei adevăruri teologice pe care le-a învăţat Israelul din experienţele cu Dumnezeu la
Exod:
A. ___________________________________
B. ___________________________________
C. ___________________________________
12. Scrie din memorie cele Zece Porunci:

A.
B.
C.
D.
E.
F.
G.
H.
I.
J.
13. Legamântul dintre Dumnezeu şi Israel a fost reafirmat la __________________________
14. Cortul din pustie a avut trei domenii de activitate. Enumeră obiectele din fiecare:
Partea de afară ____________________________________________________________
Locul Sfânt ______________________________________________________________
Locul Prea Sfânt __________________________________________________________
15. Marele Preot al Israelului în timpul lui Moise era ___________________________________
16. Neascultarea Israelului de cerinţele legământului este pusă în evidenţă în momentul când unii
din popor s-au închinat viţelului de aur la poalele Muntelui Sinai ilustrând un mare adevăr despre
legământ: legământul nu este _____________________________prin încălcarea cerinţelor lui.
37
LECȚIA 5 – LEVITICUL
LECȚIA 5 – LEVETICUL
OBIECTIVELE LECȚIEI
Să defineşti termenul „Levitic"
Să enunţi tema cărţii Levitic
Să cunoşti titlurile celor patru secţiuni literare ale cărţii Leviticului şi referinţele lor biblice
Să ştii denumirea celor cinei jertfe de bază din Israelul biblic şi scopul fiecăreia
Să recunoşti accentul pus pe sfinţenia personală din Lev. l l-l5 şi să faci legătura cu l Ioan 1:9
Să explici scopul zilei de jertfă pentru vină aşa cum este descrisă în cap. l6 din Levitic
Să identifici cele trei sărbători evreieşti cu ocazia cărora se mergea la Ierusalim, menţionând
evenimentele istorice care le corespund
Să prezinţi însemnătatea „Anului Sabatic“ din Israelul biblic cu privre la datorii, sclavi şi pământ
NUMELE CĂRŢII - „Levitic“ înseamnă „ceea ce aparţine preoţilor“.
Această carte este un manual pentru instruirea preoţilor, şi cuprinde învăţăturile vieţii sfinte.
Este o continuare logică a cărţii Exod, care se sfârşeşte cu momentul în care Dumnezeu a intrat în
cort pentru a locui în mijlocul Israelului. Cartea Leviticului conţine instrucţiuni cu privire la
păstrarea sfinţeniei legământului cu Dumnezeu, pentru ca El să rămână în mijlocul poporului Său.
TEMA CĂRŢII:
Sfinţenia, descrisă în cap. 11:44 „Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să va sfinţiţi
şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt..."
SECŢIUNILE LITERARE MAJORE

I. Legi referitoare jertfe - cap. 1-7
În închinarea israeliţilor existau cinci tipuri de jertfă. Ele sunt descrise în primele şapte
capitole ale Leviticului. Unele erau aduse de bună voie, pentru a exprima atitudinea de mulţumire
faţă de Domnul. Altele trebuiau aduse datorită păcatului existent în viaţa celui ce aducea jertfa.
Regulile cu privire la jertfe constituie tema principală a primei secţiuni literare a Leviticului.
II. Legi referitoare la preoţi - cap. 8-10
Slujba preoţilor era de a mijloci pentru popor înaintea lui Dumnezeu. Ei Îl reprezentau pe
Dumnezeu înaintea poporului şi pe popor înaintea lui Dumnezeu. Pentru a îndeplini rolul acesta, ei
trebuia să fie exemple prin înfăţişarea şi caracterul lor. Pentru a intra în slujire erau consacraţi,
regulile cu privire la aceasta fiind cuprinse în cea de-a doua parte a cărţii Leviticului.
III. Legi referitoare sfinţenia personală - cap. 11-l5
În cartea Leviticului se subliniază în primul rând sfinţenia personală. Dumnezeu locuia în
mijlocul israeliţilor, iar poprul trebuia să-şi menţină puritatea morală pentru a nu-L mâhni.
Dumnezeu nu ar fi locuit într-un loc lipsit de sfinţenie, de aceea evreii trebuia să ia seama la modul
lor de viaţă. Fiecare era răspunzător de standardul de sfinţenie din tabără.
IV. Legi referitoare la sfințenie - cap. 16-27
Ultima secţiune literară a Leviticului cuprinde o colecţie de reguli pentru viaţa de zi cu zi.
Ea începe cu prezentarea ceremoniei ce trebuia făcută de Marele Preot în ziua Ispăşirii, incluzând o
listă a sărbătorilor religioase, şi reguli pentru aducerea jertfelor şi pentru preoţi. Multe legi din
secţiunea aceasta sunt cu privire la puritatea sexuală, la căsătorie şi la pedepsirea imoralităţii. Ea se
încheie cu ameninţarea judecăţii divine pentru neascultare.
38
ISTORICUL CĂRŢII
I. LEGI REFERITOARE LA JERTFE - cap. 1-7
A. Poporul lui Israel era familiarizat cu concepţia despre jertfă şi cu scopul ei. Există dovezi
ale faptului că lui Dumnezeu I se aduceau jertfe încă din timpul lui Cain şi Abel. Legea mozaică a
reglementat jertfele Israelului în Levitic, cap. 1-7.
În Israel existau cinci jeitfe principale. Citeşte Levitic, cap. l-7 şi completează tabelul de
mai jos cu informaţiile ce lipsesc.
Referința biblică Tipul de jertfă Ce se punea pe Cui i se dădea Scopul jertfei
altar cele de pe altar
Simboliza
Arderea de tot dedicarea
închinătorului
Jertfa de mâncare Simboliza
mulțumirea
Simboliza părtășia
Jertfa de cu Dumnezeu și
mulțumire mulțumirea
Jertfa de ispășire Iertarea păcatelor
Permitea iertarea
Jertfa pentru vină pentru paguba
produsă
B. Legile cu privire la jertfele vechitestamentale se bazau pe principiile propietăţii
personale. Toate animalele ce se aduceau ca jertfă în Levitic, cap. 1-7 erau domestice, cele sălbatice
nefiind acceptate pentru jertfă. În consecinţă, orice jertfă îl va costa pe cel ce se închina ceva din
proprietatea lui personală.
II. LEGI REFERITOARE LA PREOŢI- cap. 8-10
A. În legea lui Moise se pune accentul cel mai mult pe sfinţenia lui Dumnezeu, fapt pus în
evidenţă în cap. 8-10, unde autorul vorbeşte de consacrarea preoţilor în slujba lui Dumnezeu.
Consacrarea lui Aaron şi a fiilor lui reflectă sfnţirea şi dedicarea.
B. În cap. 10 se relatează o consecinţă a neascultării de Domnul în aspecte legate de
închinare. Cei doi fii ai lui Aaron au murit ca rezultat al judecăţii Domnului, datorită faptului că au
păcătuit prin aducerea unei practici păgâne în închinarea Israelului. Dumnezeu cere Israelului să se
închine într-un fel aparte.
III. LEGI REFERITOARE LA SFINŢENIA PERSONALĂ - cap. 11-15

A. Pentru ca israeliţii să poată rămâne în prezenţa lui Dumnezeu, ei aveau nevoie de părtăşie
cu El. În aceste capitole sunt cuprinse instruncţiuni pentru menţinerea unei vieţi de sfinţenie în
comunitatea celor ce încheiaseră un legământ cu Dumnezeu.
l. Pentru o viaţă sfântă era nevoie de o hrană curată. Capitolul 11 specifică animalele ce
puteau fi mâncate de popor.
2. Pentru o viaţă sfântă era nevoie de o curăţire fizică de impurităţi sau scurgeri sexuale.
Cap 12-15 cuprind reguli şi instrucţiuni pentru curăţirea lucrurilor necurate.
B. În Levitic nu ni se spune motivul pentru care sunt date legi de curăţire personală. Cel mai
important accent se pune pe puritatea personală. Aici se găseşte o paralelă a principiului exprimat
în l Ioan 1:9. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să se păstreze curaţi după curăţirea naşterii din nou.
39
IV. LEGI REFERITOARE LA SFINŢENIE - cap. 16-27

A. Ziua Ispăşirii - cap. 16
Ziua ispăşirii este foarte importantă în calendarul evreiesc, fiind ziua în care Marele Preot a
intrat în Locul Preasfânt pentru a cere iertarea lui Dumnezeu asupra poporului Israel. Era sărbătorită
anual prin post şi rugăciune.
B. Calendarul evreiesc - cap. 23

l. Leviticul, cap. 23 reprezintă unul din cele mai importante capitole ale Pentateuhului,
întrucât enumeră toate sărbătorile lui Israel din perioada vechi testamentală.
2. Unele sărbători comemorau evenimentele deosebite ce avuseseră loc cu ocazia
intervenţiilor divine ale lui Dumnezeu. Altele sărbătoreau bunătatea lui Dumnezeu faţă de Israel.
Citeşte cap. 23 şi completează tabelul de mai jos cu informaţiile corecte:
Referință biblică Sărbătoarea Luna și ziua Evenimentul sărbătorit

Sabatul Creația
Paștele (sărbătoarea pâinii Exodul
nedospite)
Rusaliile (sărbătoarea săptămânilor) Legea mozaică
Ziua ispășirii Iertarea păcatelor
Sărbătoarea corturilor Călătoriile prin pustie
Paştele, Rusaliile şi Sărbătoarea Corturilor erau sărbători de pelerinaj care cereau ca fiecare bărbat
adult să meargă la casa Domnului pentru a se prezenta personal într-un act de rededicare faţă de
Domnul.
C. Anul sabatic şi anul jubiliar - cap. 25
l. În Israel se sărbătorea o dată la fiecare şapte ani un „an sabatic“, pentru care existau legi
speciale: toate datoriile israeliţilor erau uitate, toţi robii erau eliberaţi, şi pământul nu era cultivat
(ce creştea de la sine era pentru leviţi şi săraci).
2. În afară de anul sabatic, mai exista şi anul de veselie. În timpul acestui an, tot pământul
vândut şi cumpărat în Israel era reprimit de primul proprietar. Israeliţii nu aveau conceptul de a
vinde pământul definitiv - oricum pământul Îi aparţinea lui Dumnezeu.
D. Avertismente cu privire la credincioşia faţă de legământ.

Această secţiune literară se încheie cu avertizarea Israelului cu privire la răsplătirile
credincioşiei faţă de legământ, şi la consecinţele neascultării.
l. Numele cărţii Levitic înseamnă „ceea ce aparţine___________________________”.
2. Tema principală a cărţii Levitic este _________________________________________
3. Enumeră cele patru secţiuni literare majore ale cărţii Levitic, cu referinţe biblice.
A. ____________________________________________________
B. ____________________________________________________
C. ____________________________________________________
D. ____________________________________________________
40
4. Găseşte scopul ce corespunde fecărei jertfe.
___Jertfa de ispăşire A. Simbolizează dedicarea închinătorului.

___Arderea de tot B. Permite iertarea pagubei produse de păcat.
___Jertfe pentru vină C. Simbolizează mulțumirea, recunoştinţa.
___Jertfa pentru păcat D. Permite iertarea păcatului.
___Jertfa de mulţumire E. Simbolizează părtăşia cu Dumnezeu şi mulțumirea.
5. În cap. 11-15 din Levitic se pune accentul pe caracterul ______________al relaţiei cu Dumnezeu.
6. Sărbătoarea cu ocazia căreia Marele Preot intra o dată pe an în Sfânta Sfintelor pentru a-I cere
iertare lui Dumnezeu iertarea pentru păcatele Israelului se numeşte __________________
7. Sărbătoarea Paştelor comemora evenimentul istoric al _____________________
8. Sărbătoarea Corturilor comemora episodul ___________________________
9. Enumeră cele trei sărbători anuale la care toţi bărbaţii din Israel trebuiau să participe pentru a se
dedica Domnului în mod personal.
A. ____________________________________________________
B. ____________________________________________________
C. ____________________________________________________
10. Anul ______________ era sărbătorit în Israel o dată la şapte ani, şi cerea ca toţi robii israeliţi să
fie eliberaţi, şi toate datoriile iertate.
41
LECȚIA 6 – NUMERI
LECŢIA 6 – NUMERI
Să explici motivul pentru care cartea se numeşte „Numeri“
Să enumeri titlurile celor trei secţiuni literare ale cărţii, cu referinţelc biblice
corespunzătoare
Să poţi calcula numărul de israeliţi adulţi menţionaţi la numărătoarea poporului, şi să cunoşti
numărul lor aproximativ
Să ştii care a fost seminţia de israeliţi aleasă de Dumnezeu ca să-I slujească
Să înţelegi distincţia dintre leviţi şi preoţi
Să enumeri regulile date în cap. 3-4 cu privire la slujba leviţilor şi a preoţilor
Să vorbeşti despre juruinţa nazireatului, făcând referire la persoanele în cauză, scopul,
interdicţiile, şi durata legământului
Să vorbeşti despre motivul pentru care Aaron şi Maria s-au răzvrătit în Numeri, cap. 12
Să vorbeşti despre cauzele şi consecinţele răzvrătirii Israelului din cap. 13-14
Să descrii regula zeciuielii din Numeri, cap. 18
Să dai numele celor doi împăraţi din zona Transiordaniei ale căror teritorii au fost luate
Să relatezi incidentul cu Balaam din Numeri, cap. 22-25
Să identifici cele două seminţii care s-au aşezat în zona Transiordaniei
NUMELE CĂRŢII
Numeri înseamnă „a număra“. Cartea a primit acest nume datorită numărătorilor poporului
(cap. 1 şi 26). Israeliţii au fost număraţi o dată înainte de cei 40 de ani în pustie şi o dată după aceea.
TEMA CĂRŢII:
l. Legea pentru poporul Israel: cartea Numeri continuă să prezinte cerinţele divine referitoare la
legea şi ordinea în Israel.
2. Călătoriile prin pustie: cartea continuă cu relatarea istoriei Israelului. Scopul principal al carţii
este descrierea celor 40 de ani în pustie.
SECŢIUNILE MAJORE ALE CĂRŢII
I. TABĂRA DE LA MUNTELE SINAI - Cap. 1-10
Israel a ajuns la muntele Sinai (Horeb) cam la două luni după ieşirea lui din Egipt. Cartea
Numeri începe cu aşezarea israeliţilor la muntele Sinai. Primul eveniment descris este numărătoarea
bărbaţilor adulţi din popor, după care sunt date diferite legi şi porunci cu privire la slujbele preoţeşti
şi alte lucruri deosebite dedicate Domnului. Această secţiune se încheie cu descrierea prezenţei lui
Dumnezeu, vizibilă asupra Cortului Întâlnirii.
II. CĂLĂTORIA DE LA MUNTELE SINAI LA CÂMPIILE MOABULUI - Cap. 10-21
A doua secţiune literară a cărţii Numeri cuprinde călătoria de la muntele Sinai la câmpiile
Moabului. Această secţiune relatează cum poporul Israel ajunge la graniţa de sud a ţării Canaanului,
dar refuză să o cucerească. Ca urmare, poporul este pedepsit să călătorească un timp prin deşertul
regiunii de sud a Canaanului. După aproape 40 de ani de călătorii, timp în care generaţia ieşită din
Egipt a murit, o generaţie nouă ajunge în Transiordania, în partea de răsărit a Canaanului.
III. EVENIMENTELE DIN CÂMPIILE MOABULUI - Cap. 21-36
Israel s-a stabilit în câmpiile Moabului, care a devenit tabăra de bază de unde urma să fie
cucerită Transiordania. Apoi au fost cucerite şi luate de la împăraţii canaaniţii Og şi Sihon partea
nordică şi centrală a Transiordaniei. Teritoriul cucerit a fost împărţit la două şi jumătate dintre
seminţiile Israelului. Tabăra din câmpiile Iordanului a fost şi locul unde israeliţii au fost ispitiţi să-
42
L părăsească pe Dumnezeu. Mulţi dintre ei s-au închinat lui Baal-Peor, un idol moabit. Judecata lui
Dumnezeu a venit peste cei ce au păcătuit, care au murit cu miile. Israelul a rămas în tabăra din
câmpiile Moabului până a fost condus de Iosua în Canaan.
ISTORICUL CĂRŢII
1. TABĂRA DE LA MUNTELE SINAI
A. Numărătoarea Israelului - cap. 1-2
l. Se pare că numărătoarea a avut scopuri militare. Au fost număraţi numai bărbaţii adulţi,
fără a fi incluşi cei din seminţia lui Levi. Faptul că Israelul trebuia să cucerească ţara Canaanului
vine în sprijinul speculaţiei că numărătoarea a avut scopuri militare.
Folosindu-te de cap. 1-2 din Numeri, completează tabelul de mai jos cu cifrele corespunzătoare
fiecărei numărători, iar apoi fă totalul. Compară rezultatele cu cele date mai târziu (cap. 26), când
Israelul și-a așezat tabăra din nou.
Seminția Prima numărătoare A doua numărătoare
Ruben
Simion
Gad
Iuda
Isahar
Zabulon
Efraim
Manase
Beniamin
Dan
Așer
Neftali
Total
2. Au fost numărate 12 seminţii, în afară de seminţia lui Levi; numărătoarea aceasta îi

include pe nepoţii lui Iosif (Efraim şi Manase) ca pe două seminţii distincte, pentru ca seminţia lui
Iosif să nu fie numărată ca una singură.
B. Alegerea lui Levi ca preot - cap. 3-4

l. În timpul poposirii la muntel Sinai, Dumnezeu a ales dintre toate celelalte o seminţie care
să-L slujească, seminţia lui Levi. Moise a fost din seminţia lui Levi. Tot din seminţia aceasta
Dumnezeu l-a ales pe Aaron şi pe urmaşii lui, ca aceştia să-I fie preoţi.
a. Ca urmare, toţi leviţii au fost slujitori ai Domnului în Vechiul Testament
b. Ca urmare, toţi preoţii au fost leviţi, dar nu toţi leviţii au fost preoţi.
2. Din pasajul acesta nu reiese prea clar modul în care a fost împărţită munca între leviţi şi
preoţi. Se cunoaşte totuşi faptul că numai preoţii puteau aduce jertfe, şi că Leviţii învăţau pe popor
legea Domnului şi cântau la serviciile divine.
Citeşte cap. 3 şi 4 din Numeri şi răspunde la următoarele întrebări:
l. La ce vârstă începeau să slujească Domnului preoţii?
2. La ce vârstă înceta slujirea preoţilor?
3. Care este legătura dintre legea mozaică şi slujirea publică a lui Isus (Luca 3:23)?
43
C. Jurământul nazireatului - cap. 6-8
1. Dumnezeu a ales o întreagă seminţie ai cărei membri să fie slujitorii lui. Ceilalţi israeliţi
puteau fi puşi deoparte pentru Domnul prin jurământul ce era cunoscut ca „legea nazireatului”. Prin
aceasta exista şi pentru ceilalţi israeliţi posibilitatea intrării de bunăvoie în slujba Domnului.
Citeşte cap. 6 şi răspunde la următoarele întrebări:

l. Care era scopul legii nazireatului? ___________________________________________
2. Enumeră trei lucruri care nu trebuiau făcute în timpul nazireatului

a. ___________________________________________
b. ___________________________________________
c. ___________________________________________
2. Datorită faptului că legea nazireanului era benevolă, cel ce făcea jurământul trebuia să
decidă perioada pentru care urma să țină jurământul, care putea fi de ordinul zilelor, săptămânilor,
lunilor sau anilor. La terminarea perioadei jurământului, cel care îl făcuse îşi tăia părul de pe cap şi
îl aducea ca jertfă pe altarul lui Dumnezeu.
D. Binecuvântarea lui Aaron - cap. 6:24-29. Această binecuvântare este una din cele mai frumoase
din Biblie.
E. Paştele - cap. 9
Israelul trebuia să ţină Paştele atât timp cât se afla lângă muntele Sinai, aceasta arată faptul
că Israelul şi-a avut tabăra la muntele Sinai timp de aproximativ un an (primul Paşte a fost ţinut în
Egipt chiar înainte de plecare).
II. CĂLĂTORIA DE LA MUNTELE SINAI LA CÂMPIILE MOABULUI- cap. 10-21

A. Plecarea de la muntele Sinai - cap. 10
Autorul biblic descrie plecarea Israelului de la muntele Sinai sub călăuzirea Domnului.
Teofania (manifestarea vizibilă a prezenţei Domnului) s-a ridicat deasupra Cortului Întâlnirii ca un
semnal, pentru ca poporul să fie gata de plecare.
Examinează din nou harta A. 3, pentru a te familiariza cu aşezarea geografică a locurilor
menţionate în Numeri.
B. Răzvrătirea lui Aaron şi a Mariei - cap. 12

l. Episodul răzvrătirii celor doi împotriva lui Moise ilustrează consecinţele pe care le are de
suportat cel ce se împotriveşte conducătorilor lui şi autorităţii stabilite de Dumnezeu.
a. Moise, Aaron şi Maria erau fraţi. Legătura lor de familie a dus la o ceartă cu privire la
căsătoria lui Moise. Moise se căsătorise cu o femeie etiopiană și acest lucru nu le plăcuse fratelui şi
surorii lui. Din discuţia avută nu se vede că Moise ar fi greşit. Se pare că totul s-a întâmplat din
cauza prejudecăţilor faţă de o femeie care nu era evreică.
b. Aaron şi Maria au vrut să submineze autoritatea lui Moise
c. Domnul a intervenit pentru a-l salva pe Israel de consecinţele răzvrătirii lui Aaron şi a Mariei.
Citeşte Numeri, cap. 12, pentru a observa:
l. Relaţia unică dintre Moise şi Dumnezeu
2. Pericolul ce urmează după provocarea unui om al lui Dumnezeu
3. Cine s-a rugat pentru iertarea Mariei

44
C. Răzvrătirea Israelului - cap. 13-14

l. Israel a plecat de Sinai la Cadeş-Barnea, în sudul Canaanului. Dumnezeu a planificat ca
Israelul să cucerească Canaanul din tabăra de la Cadeş-Barnea.
a. Israelul a ales 12 bărbaţi care să cerceteze ţara Canaanului.
b. Descurajarea israeliţilor de către iscoade i-a făcut să refuze să meargă la luptă împotriva
canaaniţilor.
După citirea cap. 13 şi 14 din Numeri, răspunde la următoarele întrebări:

l. Care au fost cele trei lucruri pe care le-au raportat majoritatea iscoadelor (13:28)?
a. __________________________________________________________________
b. __________________________________________________________________
c. __________________________________________________________________
2. Care este numele celor două iscoade care au încurajat poporul după ce au venit din Canaan?
a. __________________________________________________________________
b. __________________________________________________________________
3. Descrie modul în care au reacţionat israeliţii la auzirea ştirii proaste aduse de majoritatea iscoadelor.
4. Refuzul de a intra în ţara promisă a dus la petrecerea a _____ de ani de rătăcire prin pustie.
2. Păcatul pe care Israelul 1-a făcut la Cadeş-Barnea a fost necredinţa. Oamenii au refuzat să creadă
că Domnul le va da biruinţă.
D. Răzvrătirea lui Core, Datan şi Abiram - cap. 16-17

Prin această răzvrătire a fost contestată poziţia de Mare Preot a lui Aaron; acesta este un alt
exemplu care ilustrează consecinţele răzvrătirii împotriva autorităţii date de Dumnezeu.
E. Zeciuiala: ajutorul lui Dumnezeu pentru slujire - cap. 18

l. Zeciuiala a fost instituită în Israel prin legea mozaică. Totuşi, ea a fost practicată înainte
ca Legea să fie dată prin Moise.
a. Avraam i-a plătit zeciuială lui Melhisedec - Geneza, cap. 14
b. Iacov a jurat că va da zeciuială.
2. Leviţilor nu li s-a dat ca moştenire pământ în ţara Canaan, dar le-a fost dată ca moştenire
zeciuiala.
Israeliţii dădeau zeciuiala lor leviţilor.
Leviţii plăteau zeciuială preoţilor.
F. Păcatul lui Moise - cap. 20

1. Păcatul lui Moise a fost că nu L-a cinstit pe Domnul înaintea poporului. El s-a mâniat pe
Israel pentru că acesta cârtea. Relatarea este însă atât de scurtă încât nu se poate afla cât de grav a
fost acest păcat. Oricum, Moise a fost judecat de Dumnezeu pentru păcatul acesta.
III. EVENIMENTELE DIN CĂMPIILE MOABULUI - cap. 21-36

A. Cucerirea Transiordaniei - cap. 21
Cucerirea Transiordaniei implica cucerirea teritoriului din nord, al ţării Moabului şi al
regiunii Amon. Datorită faptului că Israelul a intrat pe la sud, a fost cucerită mai întâi împărăţia lui
Sihon, care se afla în centrul Transiordaniei. Apoi a fost cucerită împărăţia lui Og, din nordul
Transiordaniei.
B. Idolatria Israelului la Baal-Peor - cap. 22-25
45
1. Incidentul de Ala Baal-Peer a avut loc la sfârşitul rătăcirii prin pustie. Israeliţii şi-au aşezat
tabăra în Transiordania. Împăratului Moabului i s-a făcut frică, datorită biruinţelor pe care Israelul
le-a avut asupra canaaniţilor. Episodul cu Balaam are loc în contextul evenimentelor următoare.
Citeşte cap. 22-25 din Numeri

1. Care era numele împăratului Moabului care l-a căutat pe Balaam?
2. Ce i-a cerut împăratul Moabului lui Balaam să facă lui Israel?
3. De câte ori a căutat Balaam să facă voia lui Israel?
4. Cu toate că Balaam nu l-a putut blestema, Israelul şi-a atras singur blestemul asupra sa. Care a
fost evenimentul de la Baal-Peor care a adus pedeapsa Domnului?
5. Care era numele preotului care a intervenit, şi ce a făcut acesta pentru a opri pedeapsa
Domnului?
2. Conform versetului din Numeri 31:16, Balaam a fost cel care l-a sfătuit pe împăratul
Moabului la Baal-Peor cum să-l învingă pe Israel prin idolatrie.
C. Divizarea Transiordaniei - 32
Unii din Israeliţi au dorit să moştenească zona Transiordaniei. Moise a căzut de acord cu ei
şi le-a dat-o, cu anumite condiţii.
Citeşte Numeri 12
1. Care au fost seminţiile care s-au stabilit în Transiordania?
2. Care a fost promisiunea făcută de seminţiile din Transiordania, pentru ca ele să poată intra în
posesia moştenirii lor?
1. Cartea Numeri îşi trage numele de la _______________ Israelului, care a fost realizată de două
ori în perioda cuprinsă în carte.
2. Cele două teme principale ale cărţii sunt _________pentru Israel şi _______________ prin pustie.
3. Enumeră cele trei secţiuni literare majore ale cărţii Numeri, cu referinţele biblice corespunzătoare.
A. ____________________________________________________________
B. ____________________________________________________________
C. ____________________________________________________________
4. Numărul bărbaţilor adulţi din Israel la vremea numărătorii a fost de aproximativ:
A. 100 000 C. 600 000
B. 300 000 D. 1000 000
5. Ca slujitori ai Domnului în perioada Vechiului Testament au fost aleşi cei din seminţia lui ______
6. Responsabilităţile au fost împărţite în Vechiul Testament astfel încât atât preoţii cât şi leviţii
puteau să înveţe pe alţii legea Domnului. Totuşi, numai _____________ puteau aduce jertfe.
7. Preoţii şi leviţii îşi începeau slujba la vârsta de _________de ani.
8. Jurământul _____________ avea ca scop dedicarea faţă de Domnul. El a fost valabil pentru toţi
israeliţii, atât bărbaţi, cât şi femei.
46
9. Preoţii şi leviţii Israelului au trăit din ________________poporului.
10. Zeciuiala făcea parte din închinarea Israelului. Se face referire la ca pentru prima dată la:
A. Avraam C. Iosif
B. Iacov D. Legea lui Moise
11. Un prooroc fals, numit ________________, a încercat să-l blesteme pe Israel când acesta se afla
în Transiordania.
12. Episodul răzvrătirii lui ________________şi a ________________împotriva lui Moise

ilustrează consecinţele răzvrătirii împotriva autorităţii lăsate de Dumnezeu.
13. Când israeliţii s-au apropiat de ţara Canaanului prima oară după exod, ei au refuzat să intre în
ea. Ca urmare, poporul Israel a rătăcit prin pustie timp de:
A. 20 de ani
B. 40 de ani
C. 50 de ani
D. 100 de ani
14. Seminţiile lui ________________şi ________________s-au aşezat în zona transiordaniană.

47
LECȚIA 7 – DEUTERONOM
LECŢIA 7 - DEUTERONOM
La terminarea acestei lecţii, trebuie:
Să cunoşti însemnătatea cărţii Deuteronom
Să enunţi tema cărţii
Să enumeri cele patru secţiuni majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să situezi cartea în timp, în loc şi în raport cu conducerea lui Moise
Să vorbeşti despre împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu făcute prin legământ lui Avraam, în
ceea ce priveşte Israelul din vremea Deuteronomului
Să explici avertizările din cap. 4 având în vedere prezentarea istoriei Israelului din cap. 1-3
Să enumeri cele 10 porunci
Să vorbeşti de scopul, justificarea şi rolul Israelului în distrugerea canaaniţilor
Să redai din memorie Deut. 10:12-13
Să explici necesitatca unui loc central de închinăciune pentru monoteismul Israelului
Să vorbeşti de cerinţa din religia Israelului de a se închina numai lui Iehova
Să vorbeşti despre îngrijirea săracilor Israelului prin zeciuieli şi an sabatic
Să descrii accentul care se pune pe dreptate în Deuteronom, cap. 16-19, cu privire la rolul
judecătorilor, preoţilor, împăratului, martorilor şi al sistemului de retribuţie
Să enumeri cele trei reguli ale „războiului sfânt"
Să identifici cele două domenii asupra cărora se răsfrângeau blestemele sau binecuvântările
legământului
Să numeşti cei doi martori ai legământului menţionaţi în cap. 30
Să arăţi consecinţele neascultării ce se desprind din cap. 30
Să cunoşti numele conducătorului lui Israel care l-a înlocuit pe Moise
Să analizezi slujba lui Moise conform cap. 34 din Deuteronom
NUMELE CĂRŢII - Deuteronom înseamnă „A doua lege“, ceea ce indică faptul că e o repetare a
legii, o reafirmare a ceea ce fusese dat deja.
Contextul istoric al cărţii arată motivul pentru care repetarea legii era necesară. Mesajul
Deuteronomului a fost dat celei de a doua generaţii de israeliţi. Prima generaţie, formată din cei care
au ieşit din Egipt, pierise în pustie. Majoritatea celor din noua generaţie nu fuseseră pe muntele
Sinai, unde fusese dată legea, motiv pentru care Moise a repetat legea lui Dumnezeu pentru noua
generaţie. El a dorit să întărească noua generaţie, ajutând-o să cunoască voia lui Dumnezeu, pentru
a o putea împlini.
TEMA CĂRŢII: Credincioşia faţă de legământ
În timpul celor 40 de ani de rătăcire în pustie, Moise a fost martor la revelarea unui adevăr
important în ce priveşte modul în care Dumnezeu lucrează cu omenirea: Dumnezeu îi
binecuvânteazã pe cei ce fac voia Lui şi îi distruge pe răzvrătiţii care se ridică împotriva Lui. Moise
a văzut cum toată generaţia care ieşise din Egipt a pierit în pustie. De ce? Pentru că cei ce fuseseră
la muntele Sinai juraseră credincioşie faţă de stipulaţiile legământului (Exod. 20-24), dar apoi nu au
mai ascultat de voia Domnului care le fusese descoperită. Moise nu dorea ca şi noua generaţie să
aibă parte de aceeaşi judecată. De aceea, în lunga lui cuvântare de despărţire (el urma să moară în
curând), el a reamintit noii generaţii legea lui Dumnezeu. În lucrarea sa, autorul inserează multe
încurajări despre credincioşia Domnului.
SECŢIUNI LITERARE MAJORE
I. Fundamentul legământului - cap. 1-4
Prima secţiune a cărţii constituie o trecere istorică în revistă a relaţiei lui Dumnezeu cu
poporul Israel. Ea începe cu evenimentul de la Sinai (Horeb), pentru că în acel loc a făcut Dumnezeu
legământ cu Israel, şi se sfârşeşte cu o avertizare asupra consecinţelor neascultării faţă de legământ.
48
II. Prevederile legământului - cap. 5-26
Această secţiune include cea mai mare parte a cărţii. Ea începe cu prevederile generale (cap.
5-11) şi continuă cu stipulaţii specifice (cap. 12-26), majoritatea cărora pun accentul pe credincioşia
faţă de legământ. Israel, ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să asculte de voia revelată a Lui.
Ascultarea este absolut necesară pentru ca Israel să poată fi „lumina neamurilor".
III. Ceremonia legământului - cap. 27-30
Legământul încheiat între Dumnezeu şi Israel la Sinai fusese încălcat prin neascultarea lui
Israel, dar Dumnezeu voia să-Şi reînnoiască legământul cu noua generaţie. Pentru ca mesajul Lui
să fie bine recepţionat, şi pentru ca Israelul să accepte responsabilitatea legământului, Dumnezeu a
cerut o ceremonie în cadrul căreia să fie citite în auzul tuturor cerinţele legământului. După aceea
poporul trebuia să jure că va împlini legământul. Secţiunea aceasta include în principal descrierea
ceremoniei.
IV. Păstrarea legământului - cap. 31-34
În ultima parte a Deuteronomului se prezintă pregătirile făcute pentru ca legământul să poată
continua şi în viitor. Întrucât Moise urma să moară în curând, a fost ales în mod divin un nou lider
pentru comunitatea de legământ. Moise a cerut ca stipulaţiile legământului să fie citite periodic
poporului. În ţara Canaanului urma să fie ridicat un monument care să amintească poporului de
legământul lui Dumnezeu. După ce a terminat aceste pregătiri care urmau să ajute la păstrarea
legământului, Moise a binecuvântat poporul şi a murit.
ISTORICUL CĂRŢII
I. FUNDAMENTUL LEGĂMÂNTULUI - cap. 1-4
A. Contextul istoric şi geografic al cuvântării lui Moise (cap. l:l-5)
l. Cuvântarea a avut loc după cucerirea Transiordaniei, în al patruzecilea an de după exod
2. A fost ţinută în Transiordania
B. Reflecţii despre trecut - cap. 1:1-3
l. Moise trece în revistă istoria Israelului începând cu plecarea de la Sinai (Horeb). El nu
face aceasta doar de dragul istoriei, ci pentru a sublinia două adevăruri importante:
a. Credincioşia lui Dumnezeu faţă de legământ
b. Neascultarea de legământ a Israelului
Citeşte cap. l-3 din Deuteronom
l. Domnul i-a făgăduit lui Avraam că va face trei lucruri pentru el (Gen. 12:17):
a. Îi va înmulţi sămânţa; b. Îi va da ţara Canaan; c. Prin el vor binecuvântate popoarele.
Primele trei capitole din Deuteronom prezintă primele două făgăduinţe. Care dintre aceste
promisiuni se împliniseră deja în timpul vieţii lui Moise?
1. Care era făgăduinţa pe care Domnul dorea s-o împlinească în timpul vieţii lui Moise (Cap. 1:6,
19; 3:18)? Este demn de notat faptul că Dumnezeu Și-a împlinit promisiunile legământului.
2. Potrivit cu Deut. 1:19-33, cum a reacţionat Israelul la credincioşia Domnului?
3. Care au fost consecinţele neascultării Israelului?

4. Descrie rezultatul confruntării dintre israeliţi şi canaaniţi care a avut loc după 40 de ani (cap.
2:24-3:11):
Putem învăţa lecţii importante din istorie?
2. Principala problemă a Israelului a fost lipsa de încredere (cap. l:29-33). Necredincioşia
Israelului l-a făcut să nu poată intra în posesia ţării făgăduite. În Noul Testament, autorul cărţii Evrei
spune foarte clar: „și fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui (Evr. l l:6).“
49
C. Încurajări pentru viitor - cap. 4
După relatarea trecutului, Moise dă câteva avertismente cu privire la viitor.
Citeşte cap. 4 din Deuteronom
l. Redă avertismentele cuprinse în versetele următoare:
a. v. 9 ____________________________________________________________
b. v. 15 ___________________________________________________________
c. v. 19 ___________________________________________________________
d. v. 23 ___________________________________________________________
2. Cum este pedepsit poporul care comite păcatul idolatriei (v. 25-28)?
3. Ce trebuie să facă Israel pentru a rămâne în ţara Canaanului şi pentru a se bucura de
binecuvântările Domnului (v. 40)?
4. Cum este descris Dumnezeu în cap. 4 (v. 24, 31, 39)?
II. CERINŢELE LEGĂMĂNTULUI - cap. 5-26

A. Cele zece porunci - cap. 5-6
l. Cele zece porunci sunt adesea numite şi „decalog“ (zece cuvinte).
2. Cele zece porunci au fost la început date de Domnul la muntele Sinai (Exod 20), fiind
repetate în Deuteronom pentru noua generaţie a Israelului, întrucât stau la baza legii lui Moise.
Recapitulează cele 10 porunci pe care le-ai învăţat în Exod. Asigură-te că încă le mai ştii.
3. Capitolul şase conţine anumite rânduieli, prin care li se dă părinţilor responsabilitatea de

a transmite copiilor lor legea lui Dumnezeu. Ascultarea de lege şi de voia lui Dumnezeu aduce viaţă
şi binecuvântare, de aceea părinţii nu puteau lăsa o moştenire mai de preţ copiilor lor decat
cunoaşterea legilor.
B. Nimicirea canaaniţilor - cap. 7

Mulţi nu pot accepta porunca aspră a lui Dumnezeu de a-i ucide pe Canaaniţi; ea însă trebuie
înţeleasă în lumina câtorva adevăruri biblice importante.
a. Dumnezeu cere consacrare totală. Adevărul acesta este exprimat în prima poruncă a
Decalogului. Canaaniţii, datorită imoralităţii şi închinării la idoli, constituiau un pericol pentru
Israel, care trebuia să-I rămână devotat lui Dumnezeu.
Observă ce se spune despre religia canaaniţilor în Deuteronom, cap. 7.
b. Plata păcatului este moartea, iar Canaaniţii erau nişte oameni păcătoşi. Când se închinau
Baalilor comiteau prostituţie cultică şi aduceau jertfe omeneşti. Apostolul Pavel spune în cap. 1 şi
2 din Romani că toţi oamenii au cunoştinţă despre existenţa lui Dumnezeu datorită creaţiei lui
Dumnezeu şi datorită conştiinţei lor. Canaaniţii ignorau revelaţia generală a lui Dumnezeu şi
păcătuiau. Pentru ei, israeliţii erau nişte simple unelte ale mâniei lui Dumnezeu, care putea să facă
să cadă foc din cer, ca la Sodoma şi Gomora, dar care a ales armata Israelului ca instrument al
pedepsei. Rezultatul final a fost acelaşi.
Din cap. 9:1-5, desprinde motivul nimicirii canaaniţilor.
c. Dumnezeu Îşi manifestă întotdeauna îndurarea Lui înainte de a judeca. Când Dumnezeu
i-a promis lui Avraam Canaanul, El cunoştea deja necurăţiile canaaniţilor. Totuşi, pentru că nu erau
atât de păcătoşi încât să nu mai existe vreo nădejde pentru ei, El nu le-a nimicit ţara, ci le-a mai dat
timp să se pocăiască, aşa cum făcuse şi cu înaintaşii lor.
50
Citeşte Gen. 15:12-16 şi fă un rezumat al celor spuse de Domnul lui Avraam despre nelegiurirea
amoriţilor (cuvântul „amorit” este sinonim cu cuvântul „canaanit”, referindu-se la acelaşi grup de
oameni în Vechiul Testament).
Porunca lui Dumnezeu privitor la distrugerea Canaaniţilor avea legătură cu două evenimente
istorice:
a. Dumnezeu îi judeca pe canaaniţi pentru nelegiuirea lor, care ajunsese la culme.
b. Dumnezeu Îşi împlinea faţă de Israel promisiunea de a-i da ţara Canaanului.
C. Cerinţa lui Dumnezeu: Consacrare totală - cap. 8-11
l. La baza legii mozaice se afla cerinţa unei consacrări totale - consacrarea faţă de un singur
Dumnezeu, care să-i excludă pe toţi ceilalţi dumnezei. Această poruncă este repetată mereu în
revelaţia lui Dumnezeu dată lui Israel, datorită faptului că Israelul trăia într-o cultură politeistă, în
care oamenii se închinau la mai mulţi zei. Dumnezeu a ştiut că lui Israel îi va fi greu să înţeleagă
adevărul monoteismului - realitatea unui singur Dumnezeu, de aceea i-a amintit lui Israel în repetate
rânduri că trebuia să-I slujească numai Lui.
2. Un pasaj cheie din Deuteronom în care se observă cerinţa exclusivităţii slujirii lui
Dumnezeu se află în cap. 10:12-13.
Citeşte pasajul din cap. 10:12-l3 în contextul capitolelor 8-1l, iar apoi memorează-l
D. Condiţiile referitoare 1a închinarea corectă - cap. 12-13
l. Dumnezeu i-a cerut Israelului să I se închine într-un sanctuar. În Deuteronom, cap. 12 se
interzice închinarea adusă Domnului într-un alt loc decât cel ales de El, aceste stipulaţii ale
legământului fiind date pentru a accentua monoteismul cerut în prima poruncă. Popoarele răsăritului
aveau mai mulţi dumnezei, care aveau autoritate asupra diferitelor zone geografice. Popoarele şi
chiar oraşele aveau anumiţi dumnezei care le patronau şi cărora li se aducea închinare. Întrucât
Dumnezeul Israelului era numai unul singur, era nevoie de un singur loc de închinăciune.
Citeşte cap. 12 din Deuteronom şi răspunde la următoarele întrebări:
l. Ce trebuiau să facă israeliţii cu locurile de închinare ale canaaniţilor la mutarea lor în Canaan?
2. Unde trebuia să se închine şi să aducă jertfe Israelul?
2. Dumnezeu a cerut poporului Israel să nimicească pe oricine ar fi încercat să-i determine

pe alţii să se închine altor dumnezei.
Citeşte capitolul 13 şi răspunde la următoarele întrebări:
l. Care sunt cele trei categorii de oameni despre care se vorbeşte în acest capitol?
a. v. 1-5 ___________________________________________________________
b. v. 6-11 _________________________________________________________
c. v. 12-18 ________________________________________________________
2. Cum era pedepsită închinarea la alt dumnezeu?
3. Citeşte pasajul din Luca 14:25-27, iar apoi redă ce le-a cerut Domnul Isus ucenicilor în v. 6-
11 cu privire la porunca aceasta.
E. Condiţii cu privire la zeciuialä şi la săraci - cap. 14-15
1. Grija lui Dumnezeu pentru oameni este pusă în evidenţă în legea mozaică prin stipulaţiile
existente în ea cu privire la zeciuială şi la anul sabatic. Pentru a înţelege importanţa lor, trebuie să
ne amintim că Israelul Vechiului Testament nu avea nici un sistem de ajutorare sau de pensii, nici
vreun program de ajutor urgent. Însă Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să aibă resurse suficiente pentru
a nu trăi în sărăcie - acest adevăr este exprimat în legea divină a Domnului.
51
2. Zeciuiala - cap. 14:22-29
a. Zeciuiala a fost deja discutată în studiul nostru din Numeri 18. Recapitulează principiile
de bază studiate în acest capitol. Cel mai important lucru este să ai în vedere faptul că zeciuiala îi
aparţine lui Dumnezeu, fiind dreptul Lui.
b. Deut. 14:22-29 indică faptul că la fiecare trei ani zeciuiala trebuia să se facă altfel decât
în ceilalţi ani.
Citeşte Deut. 14:22-29 şi răspunde la următoarele întrebări:
1. Cui trebuia dată zeciuiala o dată la trei ani?
2. Numeşte o altă categorie de oameni care putea primi zeciuială în afara preoţilor şi leviţilor.
3. Fă legătura dintre acest caz din Vechiul Testament şi slujba din Fapte 6:1
3. Anul sabatic - cap. 15

a. O dată la fiecare şapte ani Israelul sărbătorea anul sabatic, în care poporul şi pământul se
odihneau şi se înnoiau.
Citeşte cap. 15 şi răspunde la următoarele întrebări:
l. Toţi ____________________ trebuia să primească iertare în anul sabatic (v. l.).
2. Toţi israeliţii ____________________ trebuia să fie eliberaţi în al şaptelea an (probabil în
fiecare an sabatic).
3. Ce trebuia să primească robii la eliberare?
b. Faptul că anul sabatic era un an al iertării de orice datorie sau robie trebuia să prevină
perpetuarea robiei în Israel. Dumnezeu a vrut ca standardul poporului de legământ să fie egalitatea.
F. Cerinţe cu privire la dreptate - cap. 16-19

l. Dreptatea era responsabilitatea fiecăruia în Israel, atât a conducătorilor, cât şi a poporului.
Poruncile din Deut. 16:18-19:21 sunt dovada unei structuri legale bine organizate, şi principalele
componente ale acestei structuri erau:
a. Sfatul Bătrânilor, care se aduna la poarta fiecărui oraş pentru a asculta acuzaţiile şi pe acuzaţi
b. O altă instanţă de judecată era constituită de Marele Preot
c. Martorii jucau un rol important în condamnarea vinovatului
d. Administratorii, împăraţii, preoţii şi profeţii aveau funcţii bine stabilite
e. Existau cetăţi de scăpare pentru oamenii care omorau pe cineva din greşeală (legea mozaică făcea
distincţie între cel ce comitea un omor din greşeală şi cel ce omora intenţionat).
Citeşte Deuteronom 16:18-19:21 şi răspunde la următoarele întrebări:

1. Din îndatoririle judecătorilor, scrie trei lucruri pecare aceştia nu trebuia să le facă şi un lucru
care trebuia făcut neapărat (cap. 16:18-20)
a. Nu trebuia să:
b. Nu trebuia să:
c. Nu trebuia să:
d. Trebuia neapărat să:
2. Ce trebuia făcut atunci când un caz era prea dificil pentru judecător (cap. 17:8-13)?
3. Împăratul trebuia să fie atât administrator cât şi judecător în Israel. Ce trebuia să facă el în ceea
52
ce priveşte legea (cap. 17:14-20)?
4. Conform legii, de câţi martori era nevoie pentm a fi rezolvat un caz?
5. Cum era pedepsit martorul mincinos?
2. Sistemul de judecată din Vechiul Testament era foarte simplu: „viaţă pentru viaţă, ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână şi picior pentru picior" (Deuteronom, cap. 19:21)
a. Pe de o parte, acest sistem era permisiv: permitea israeliţilor să se răzbune .
b. Pe de altă parte, modul de răzbunare era limitat. Cel ce se răzbuna nu-i putea face
învinuitului mai mult decât i se făcuse lui.
G. Cerinţe cu privire la războiul sfânt - cap. 20-26
1. Unii spun că pasajul acesta vorbeşte de un război sfânt. Totuşi, termenul folosit în Vechiul
Testament se referă la războiul pornit la porunca Domnului. Războiul trebuia să îi nimicească pe
canaaniţi pentru că aşa poruncea Domnul.
2. Printre regulile „războiului sfânt" erau:
a. Încurajarea soldaţilor de către preot, pentru a le inspira încredere în Dumnezeu.
b. Trupele trebuiau „curăţate" de toţi israeliţii care trebuiau scutiţi de serviciul militar.
c. Dedicarea tuturor prăzilor luiDumnezeu.
Citeşte cap. 20 şi enumeră cele patru condiţii cerute pentru a fi scutit de a merge la război:
3. Credinţa în Dumnezeu era cel mai important factor în „războiul sfânt“.
III. CEREMONIA LEGĂMÂNTULUI - cap. 27-30
A. Ratificarea ceremoniei - cap. 27

Ceremonia legământului era un ritual formal prin care Israelul se angaja să îi rămână
credincios lui Dumnezeu. Ea a avut loc în ţara Canaan, aproape de Sihem, după cum fusese
poruncită şi descrisă în Deuteronom. Potrivit cu Iosua 8:30-35, Iosua a fost cel care a oficiat-o.
B. Binecuvântările şi blestemele - cap. 27-28

1. În Deuteronom se acordă multă atenţie faptului că cel credincios are parte de
binecuvântare, iar cel necredincios de blesteme. Cartea enumeră binecuvântările pentru cei ce
ascultau poruncile Domnului, urmate de blestemele pronunţate împotriva acelora care încălcau
legământul.
2. Blestemele şi binecuvântările legământului se refereau la două domenii majore:

a. Fertilitatea pământului
b. Securitatea naţională
Citeşte Deut. 27-28, observând detaliile legământului şi tipurile de blestem şi de binecuvântare.
C. Îndemn la ascultare - cap. 29-30

Cu toate că Moise urma să nu mai fie cu israeliţii la această ceremonie în Canaan, el i-a
îndemnat să fie credincioşi cât timp se mai aflau încă în câmpiile Moabului.
53
Citeşte Deut. 29-30 iar apoi răspunde la următoarele întrebări:
1. Cine au fost cei doi martori ai lui Moise la făgăduinţele făcute lui Israel (cap. 30:15-20)?
a.
b.
2. Care sunt cele două opţiuni oferite lui Israel, care să arate ascultarea sau neascultarea lui?
a. Ascultare -
b. Neascultare -
IV. PĂSTRAREA LEGÂMÂNTULUI - cap. 31-34

A. Consacrarea lui Iosua - cap. 31
Datorită faptului că Moise nu-şi mai putea continua drumul cu Israel, Dumnezeu l-a ales pe
Iosua pentru a fi noul conducător al poporului de legământ.
Citeşte Deut. 31:1-23, unde se relatează alegerea lui Iosua de către Dumnezeu ca lider al poporului.
B. Păstrarea legământului - cap.31

Moise a scris cerinţele legământului într-o carte care trebuia păstrată. Deut. 31:9-13 spune
că ele trebuiau amintite Israelului cu ocazia Sărbătorii Corturilor din timpul anului sabatic.
C. Cântarea lui Moise - cap. 32

Cântarea lui Moise a fost un avertisment poetic pe care Dumnezeu i l-a dat Israelului prin
Moise, pentru a-i reaminti de consecinţele neascultării de legământul cu Dumnezeu.
D. Binecuvântările lui Moise - cap. 33
Înainte de a muri, Moise a rostit o binecuvântare poetică pentru toate seminţiile Israelului.
Această iniţiativă a părut neobişnuită în ochii poporului, deşi fusese totuşi o practică obişnuită în
trecut. Binecuvântările acestea erau de fapt profeţii ce urmau să se împlinească.
E. Moartea lui Moise - cap. 34
Cartea Deuteronom (ultima din Pentateuh) se sfârşeşte cu moartea lui Moise, cel mai
însemnat profet pe care l-a avut Israelul vreodată.
Citeşte cap. 34 şi răspunde 1a următoarele întrebări:

l. Ce a prevăzut Moise înainte de moartea lui?
2. Ce s-a întâmplat cu Moise după moartea lui?
3. Prezenţa lui Moise pe munte când a avut loc schimbarea la faţă a lui Isus ne asigură că el a
murit într-o relaţie bună cu Dumnezeu.
l. „Deuteronom“ înseamnă ___________________________________________ .
2. Tema cărţii Deuteronom este ____________________________________faţă de legământ.
3. Enumeră cele patru secţiuni majore ale Deuteronomului, cu referinţele biblice corespunzătoare:
A. _____________________________________________________________________
B. _____________________________________________________________________
C. _____________________________________________________________________
D. _____________________________________________________________________
54
4. Evenimentele petrecute în cartea Deuteronom au avut loc în _______________________, înainte
de moartea lui Moise.
5. Deuteronomul descrie perioada de timp chiar dinainte de împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu de a:
A. Face din Israel un popor mare C. Da ţara Canaan Israelului
B. Înmulţi sămânţa lui Avraam D. Toate cele menţionate mai sus
6. Avertismentele din Deuteronom 4 spun că necredincioşia Israelului faţă de Domnul îl va duce în

_______________________printre naţiuni.
7. Cele 10 porunci sunt menţionate în Vechiul Testament în Exod 20 şi Deuteronom ____________
8. Deuteronom 9:1-5 prezintă motivul nimicirii canaaniţilor. Acesta a fost ___________________
9. Scrie din memorie textul din Deuteronom l0:l2-13:
10. În cartea Deuteronom se pune în evidenţă ideea consacrării _______________________
11. Necesitatea unui loc central de închinare derivă logic din structura sistemul de închinare
_______________________cerut de Dumnezeu.
l2. Închinarea la alţi dumnezei era pedepsită cu _______________________
13. O dată la trei ani zeciuiala se dădea _______________________şi preoţilor leviţi.
14. Legea cerea ca în timpul anului sabatic toţi robii Israeliţi să fie ___________________şi toate
datoriile israeliţilor să fie _______________________
l5. Care sunt cele patru instanţe juridice (Deut. 16-19)?

A.
B.
C.
D.
16. Potrivit legii, pentru a dovedi ceva era nevoie de ______martori.
17. Cel mai important factor în „războiul sfânt“ era _______________________în Dumnezeu.
18. Blestemele şi binecuvântările legământului se răsfrângeau asupra _________________

pământului şi asupra ____________________naţionale.
19. Cei doi martori ai legământului lui Dumnezeu cu Israel au fost _______________________ şi
_______________________
20. Legămãntul lui Dumnezeu cu Israel oferea două alternative: ascultarea aducea _____________,
iar neascultarea _______________________
21. După ce a murit Moise _______________________i-a urmat la conducerea Israelului.
22. ___________________a fost cel mai mare profet pe care l-a avut vreodată Israelul.
55
SECȚIUNEA II – PRIVIRE DE ANSAMBLU
VECHIUL TESTAMENT - 101
SECŢIUNEA II
DEZVOLTAREA ISRAELULUI CA ÎMPĂRĂŢIE
PRIVIRE DE ANSAMBLU
Studiul celei de-a doua secţiuni se

concentrează asupra dezvoltării Israelului ca
împărăţie, începând cu momentul ieşirii din Egipt. Iosua
Aşezarea în Canaan a contribuit şi la consolidarea Judecători
statului Israel, deşi chiar de la începutul şederii în Rut
Canaan se observase că nu era unitar, ci se asemăna I și II Samuel
mai degrabă cu o confederaţie de seminţii legate I și II Împărați
numai prin închinarea la Iehova. Cărțile poetice
Psalmii
Instituirea împăraţilor în Israel a schimbat Cântarea Cântărilor
profund situaţia, prezenţa împăratului unind poporul Cărțile Înțelepților
pentru a forma o împărăţie. Unirea seminţiilor a Proverbe
constitiut un proces realizat în timpul domniei lui Iov
David şi la începutul domniei lui Solomon. Eclesiastul
În contextul politic creat de unirea seminţiilor, statul Israel a început să se dezvolte şi din
punct de vedere economic şi religios. Cea mai timpurie activitate de închinăciune este reprezentată
de literatura cunoscută sub numele de „Psalmi“, iar mai târziu un rol important a fost ocupat de
literatura înţelepciunii. Amândouă aceste tradiţii s-au extins dincolo de perioada împărăţiei.
Cartea lui Iosua marchează începutul acestei secţiuni, relatând cucerirea Canaanului, cu
ajutorul „lucrărilor măreţe" ale lui Dumnezeu, Cel care l-a adus pe Israel în Canaan şi care îşi
împlinise promisiunea de a da Canaanul urmaşilor lui Avraam odată cu cucerirea acestei regiuni.
Cele douăsprezece seminţii ale Israelului, urmaşii lui Avraam, au divizat regiunea între ele, fiecare
primind parte a ei din promisiunea divină. Cu toate că promisiunea de a primi ţara Canaanului era
necondiţionată, cucerirea ei a fost totdeauna condiţionată - fiecare generaţie putând să rămână în
ţară atâta timp cât rămânea credincioasă lui Dumnezeu.
Cartea Judecătorilor descrie greutăţile întâmpinate de Israel după aşezarea în Canaan.

Perioada Judecătorilor - numită şi „vremea apostaziei“ - a constituit o epocă caracterizată de
momente repetate de necredincioşie faţă de legământ, care îşi aveau punctul de pornire în faptul că
Israelul nu i-a distrus total pe canaaniţi, după cum le poruncise Domnul să facă. Problema cu care
Israelul s-a confruntat mereu a fost idolatria, experienţa spirituală a Israelului în perioada
judecătorilor constituind un proces ciclic, trecând de la apostazie la pocăinţă şi iar la apostazie. O
frază repetată adesea în cartea Judecătorilor mărturiseşte:
Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului (Jud. 3:12; 4:1; 6:1;10:6 şi13:1)
Numai harul lui Dumnezeu a susţinut Israelul ca stat în această perioadă critică.
Prima carte a lui Samuel prezintă perioada de trecere de la judecători la împăraţi în Israel,
şi începe cu istoria lui Samuel, ultimul şi unul dintre cei mai însemnaţi judecători. El a fost un lider
onest şi drept, care a condus poporul spre reînnoire în slujirea Domnului. La sfârşitul slujirii lui,
poporul a cerut Domnului un împărat, şi chiar dacă motivul cererii nu era şi pe placul lui Dumnezeu,
El a fost de acord. A doua carte a lui Samuel vorbeşte despre Saul, primul împărat al Israeului, care,
după ce fusese ales de Dumnezeu şi după ce fusese credincios, a devenit neascultător de Dumnezeu
56
şi în cele din urmă a încercat să schimbe planul Lui şi să-l omoare pe David. Saul a fost până la
urmă cel care a murit - într-un război cu filistenii. David a devenit următorul împărat al Israelului.
Întreaga carte II Samuel este dedicată lui David, cel mai măreţ împărat al Israelului şi celor
40 de ani ai domniei lui, care a inaugurat „epoca de aur“ a Israelului. David a cucerit Ierusalimul şi
l-a făcut capitala politică şi religioasă a Israelului, şi a consolidat puterea militară a Israelului astfel
încât în timpul lui Israelul a atins maxima extindere teritorială, dominând Palestina. David a fost un
împărat mare, dar a comis şi păcate mari. Pocăinţa, nu perfecţiunea lui morală a constituit
fundamentul continuităţii relaţiei lui cu Dumnezeu, care l-a onorat cu un legământ special, oferindu-
i asigurarea că urmaşii lui vor stăpâni Israelul pentru totdeauna.
David a fost urmat la tron de fiul său Solomon, a cărui domnie a continuat „epoca de aur“
stabilită de David. Securitatea şi prosperitatea statului i-au permis lui Solomon să administreze cea
mai semnificativă activitate de construcţie din istoria Israelului - din care Templul din Ierusalim
reprezenta doar cel mai important obiectiv, în afară de un palat extravagant şi de numeroase baze
militare. Credinţa şi pietatea de la început a lui Solomon au fost răsplătite cu darul înţelepciunii,
care l-a făcut pe Solomon cunoscut în toată Palestina. Anii de sfârşit ai domniei lui au fost însă într-
un contrast puternic cu cei de început. Solomon a căzut în idolatrie şi a devenit insensibil la nevoile
oamenilor, care au fost atât de dezamăgiţi, încât în cele din urmă în Israel a avut loc o rebeliune, iar
după moartea lui Solomon naţiunea s-a răzvrătit împotriva fiului său.
Stabilitatea şi prosperiatea „epocii de aur" din timpul lui David şi al lui Solomon a constituit
un teren prielnic pentru literatura Israelului, în special pentru cărţile poetice ale Vechiului
Testament. Interesul lui David pentru religia Israelului a avut o influenţă favorabilă asupra literaturii
de închinăciune, lucrarea lui de bază fiind Psalmii. De asemenea, înţelepciunea lui Solomon s-a
exprimat prin cartea Proverbelor. Activitatea literară a lui David şi Solomon au iniţiat o tradiţie care
s-a extins şi în secolele următoare. Pentru că sunt asociate cu cei doi împăraţi, cărţile poetice ale
Vechiului Testament vor fi studiate în cadrul acestei a doua secţiuni a cursului nostru.
Familiarizează-te cu următoarele hărţi şi schiţe, care îţi vor facilita memorarea lecţiilor.
57
CĂRȚILE ISTORICE
INTRAREA ÎN CANAAN
1400 Iosua:
cucerirea Canaanului
Rut Judecătorii:
Perioada apostaziei
1060 I Samuel:
Împărații
I Cronici 1000 II Samuel:

Împărăția lui David
970 I și II Împărați:
De la Solomon la exil
II Cronici 586
****************IEȘIREA DIN CANAAN***************
Estera Întoarcerea din robie
Ezra - Neemia 400 Sfârșitul perioadei

Vechiului Testament
58
LECȚIA 8 - IOSUA
SECȚIUNEA II - VECHIUL TESTAMENT - 101
LECŢIA 8 - IOSUA
Să prezinţi persoana după care a fost denumită cartea
Să enunţi titlurile celor trei secţiuni literare ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să faci o comparaţie între promisiunea prezenţei divine dată lui Iosua şi cea dată lui Moise
Să explici scopul pietrelor de la Ghilgal
Să prezinţi biruinţa de la Ierihon
Să expui principiul biblic ce reiese din episodul cuceririi cetăţii Ai
Să descrii legământul pe care 1-a făcut Israelul lângă Sihem
Să prezinţi importanţa pe care a avut-o înşelătoria gabaoniţilor pentru cucerirea Canaanului
Să localizezi teritoriile seminţiilor lui Iuda, Efraim şi Ruben pe harta Canaanului
Să precizezi locul de unde Iosua şi-a luat rămas bun şi să explici semnificaţia acestui loc
Să faci un rezumat al chemării făcute de Iosua lui Israel la sfârşitul cuvântării lui
NUMELE CĂRŢII - Cartea se numeşte Iosua, după numele personajului principal
TEMA CĂRŢII - Cucerirea Canaanului

Cartea descrie pe scurt modul în care israeliţii au cucerit ţara Canaanului, cu scopul de a
arăta cum Și-a împlinit Dumnezeu promisiunea că va da această ţară urmașilor lui Avraam.
I. CUCERIREA CANAANULUI (cap. 1-12)

Cartea lui Iosua începe cu descrierea pregătirilor Israelului pentru a cuceri Canaanul, şi cu
încurajarea lui Iosua în slujba de nou conducător al Israelului. În această secţiune se vorbeşte de
spionarea Ierihonului, primul oraş care urma să fie cucerit de către israeliţi, de trecerea râului Iordan
şi de aşezarea taberei la Ghilgal.
Din Ghilgal, armata Israelului cucereşte ţara Canaanului în trei campanii militare succesive.
Prima campanie se termină cu cucerirea părţii centrale a Canaanului şi culminează cu reînnoirea
legământului lângă Sihem. În a doua campanie este cucerită partea de sud, iar în a treia campanie,
partea de nord a Canaanului. Prima secţiune literară se încheie cu trecerea în revistă a tuturor
locurilor cucerite în Canaan de către israeliţi.
II. AŞEZAREA ÎN CANAAN (cap. 13-22)

A doua secţiune a cărţii lui Iosua prezintă împărţirea ţării cucerite între cele 12 seminţii ale
Israelului, dând detalii despre graniţele celor 12 seminţii şi despre teritoriul primit de fiecare
seminţie pentru a-l locui. Leviţilor, care nu primiseră pământ, li s-au dat diferite cetăţi din ţară.
III. CUVÂNTAREA ŞI MOARTEA LUI IOSUA (cap. 23-24)

Secţiunea finală a cărţii lui Iosua prezintă moartea lui Iosua. După cuceririle iniţiale ale
Canaanului, Iosua a strâns poporul pentru a-i ţine cuvântarea de rămas bun, şi l-a îndemnat să
rămână credincios Domnului. Puţin mai târziu, el a murit de moarte naturală, iar conducerea
Israelului a fost preluată de „judecători“.
59
LECȚIA 8 - IOSUA
ISTORICUL CĂRŢII
I. CUCERIREA CANAANULUI (cap. 1-12)
A. Pregătirea pentru cucerire (cap. 1-5)
1.Chemarea lui Iosua (cap. 1)
a. Domnul l-a încurajat pe Iosua să se întărească şi să se îmbărbăteze, pentru a putea conduce
poporul Israel.
b. Domnul a promis că va fi cu el şi că va da Israelului succes în cucerirea ţării Canaanului.
Domnul i-a făcut lui Moise aceeaşi promisiune în Exod, cap 3.
Compară chemarea lui Iosua din cap. 1 cu promisiunea făcută lui Moise în Exod, cap 3.
2. Spionarea Ierihonului (cap. 2)

Citeşte Iosua 2:1-24
1. Pe femeia care a ascuns iscoadele de duşmanii lor din Ierihon o chema ______________
2. Ce însemnătate poartă în istorie numele ei pentru poporul Israel? (vezi Mat. 1:5)
3.Tabăra de la Ghilgal (cap. 3-5)

a. După trecerea râului Iordan, israeliţii şi-au aşezat tabăra la Ghilgal, şi tot acolo a fost aşezat
Cortul Întâlnirii. În timp ce ostaşii mergeau să cucerească ţara Canaan, familiile soldaţilor stăteau în
tabără.
b. La Ghilgal a fost ridicat un monument din 12 pietre, luate din Iordan, în amintirea modului
miraculos în care Domnul a ajutat Israelul să treacă râul Iordan.
c. Israelul a sărbătorit paştele la Ghilgal, chiar înainte de a cuceri ţara Canaanului.
Citeşte Iosua 3-5, urmărind ideile prezentate mai sus.
B. CUCERIREA PĂRŢII CENTRALE A CANAANULUI (cap. 6-8)
1. Cucerirea Ierihonului (cap. 6)

a. Ierihonul era una din cele mai tari fortărețe ale Canaanului, situat pe drumul principal ce ducea spre
dealurile Canaanului.
b. Ierihonul, ca multe alte cetăți majore ale Canaanului, a fost o ,,cetate-capitală a țării”: un oraș mai
mare care devenise reședința împăratului, care avea stăpânire asupra cetății și a împrejurimilor. În
vremea cuceririi Canaanului, toată țara era organizată în acest mod, și aceasta a permis ca Israelul să se
poată angaja în războaie cu mai multe centre militare fără a lupta cu toți Canaaniții deodată.
Citeşte cap. 6
1. Descrie planul de bătaie pe care Domnul l-a dat Israelului pentru cucerirea Ierihonului.
2. Ce trebuia israeliţii să facă după cucerirea cetăţii?
3. Care au fost canaaniţii din Ierihon care nu au fost omorâţi?
2.Cucerirea cetăţii Ai (cap. 7-8)
Citeşte cap. 7 şi 8
60
LECȚIA 8 - IOSUA
1. Ce s-a-întâmplat când Israelul a încercat să captureze cetatea Ai?
2. De ce s-a întâmplat lucrul acesta? Cum îl chema pe cel ce a adus această ruşine?
3. Cum a rezolvat Israelul această problemă, pentru a putea avea reuşită mai departe în cucerirea
Canaanului?
4. Meditează asupra principiului biblic ce se desprinde din acest episod. Păcatul nu-l afectează
niciodată numai pe cel ce păcătuieşte.
3. Legământul şi ceremonia de lângă Sihem (cap. 8:30-35)

a. Înainte de a muri, Moise a cerut israeliţilor să oficieze ceremonia legământului după ce vor intra
în ţara Canaanului. (Deuteronom 27-28).
b. Drept mărturie a fost ridicat un altar (v. 32) care avea înscrise pe el cuvintele legii (probabil cele
zece porunci). El era o amintire vizibilă a legământului lui Dumnezeu cu Israel.
C. CUCERIREA SUDULUI CANAANULUI (cap. 9-10)

l. Înşelăciunea Gabaoniţilor (cap. 9)
a. Această înşelăciune este importantă, întrucât a dus la încheierea unui legământ de pace
cu Israel, împotriva coaliţiei din sudul Canaanului.
b. Locuitorii din Gabaon erau canaaniţi. Când au auzit ce făcuseră israeliţii celor din Ierihon
şi Ai, i-au înşelat pe israeliţi, determinându-i să încheie un legământ de pace cu ei.
Citeşte Deut. 7:l-6. Care au fost instrucţiunile Domnului în privinţa canaaniţilor?
c. Înşelăciunea gabaoniţilor ilustrează importanţa conceptului de legământ din trecut. Chiar

dacă Iosua şi Israelul au fost determinaţi prin înşelătorie să facă legământ cu ei, legământul a rămas
valabil pentru că fusese încheiat prin jurământ.
Citeşte despre înşelăciunea gabaoniţilor în Îosua 9.
2. Biruinţa împăraţilor canaaniţi (cap. 10).

Citeşte cap. 10 din Iosua
l. Completează spaţiile de mai jos cu numele împăraţilor care au venit împotriva gabaoniţilor, şi
cu oraşele peste care împărăţeau.
ÎMPĂRAT ŢARA
1. _____________________ __________________
2. _____________________ __________________
3. _____________________ __________________
4. _____________________ __________________
5. _____________________ __________________
2. De ce s-au unit cei cinci împăraţi din sud împotriva gabaoniţilor?
3. Ce au făcut gabaoniţii când le-au declarat război împăraţii canaaniţi?
4. Descrie minunea care a avut loc în timp ce Israelul se lupta împotriva canaaniţilor.
61
LECȚIA 8 - IOSUA
5. Lupta de la Gabaon a avut ca urmare o campanie militară în sudul ţării Canaanului, în care au
fost cucerite majoritatea oraşelor din sudul Canaanului. Ce se poate spune despre Ierusalim? A
fost el printre oraşele cucerite?
D. CUCERIREA NORDULUI CANAANULUI (cap. 11)

Citeşte cap. 11, şi răspunde la următoarele întrebări.
l. Care a fost împăratul canaanit şi oraşul din stăpânirea lui care a condus coaliţia canaaniţilor din
nord împotriva Israelului?
2. Ce s-a întâmplat cu acest împărat şi cu oraşul lui?
3. Ce spune cap. l1:23 despre cucerirea Canaanului?
E. TRECEREA ÎN REVISTÂ A BIRUINŢELOR (cap. 12)

Cu acest capitol, în care se realizează un rezumat al biruinţelor Israelului, se termină prima
secţiune majoră a cărţii lui Iosua.
II. AŞEZAREA ÎN CANAAN (cap. 13-22)
A. Acest fragment al cărţii lui Iosua conţine o descriere detaliată a graniţelor care au marcat
teritoriile date fiecărei seminţii a Israelului, dar aceste informaţii nu sunt de prea mare importanţă
pentru studiul nostru.
B. Pentru a înţelege bine informaţiile din această secţiune, consultă harta B.3, care arată localizarea
seminţiilor lui Israel, observând unde sunt situate fiecare:
l. Iuda în sudul Canaanului (Vezi harta de pe pagina următoare)
2. Efraim în nordul Canaanului
3. Ruben în Transiordania
III. CUVÂNTAREA ŞI MOARTEA LUI IOSUA (cap. 23-24)
A. Încurajarea Israelului (cap. 23-24)

l. După ce a cucerit Canaanul şi s-a stabilit în el, Iosua i-a strâns pe liderii Israelului la
Sihem.
2. Sihem a devenit un loc sfânt, pentru că acolo şi-a întărit Israelul legământul cu Dumnezeu
(Iosua 8:30-35). Aici a fost zidit un altar din pietre, pe care a fost înscris legământul.
3. Iosua a chemat Israelul în acest loc sfânt şi l-a îndemnat să rămână credincios lui
Dumnezeu, iar după un timp a murit.
Citeşte Iosua 23-24 şi răspunde la următoarele întrebări:

l. Redă cu cuvintele tale lucrurile pe care Iosua le-a amintit Israelului (cap. 24:1-13)
2. Ce i-a îndemnat Iosua pe israeliţi să facă (cap. 24:14-15)?
3. Fă un rezumat al modului în care a reacţionat Israelul la îndemnul lui Iosua.

LECȚIA 8 - IOSUA
62
LECȚIA 8 - IOSUA
B. Moartea lui Iosua (cap. 24:29-33)
Iosua a murit la vârsta de 110 ani şi a fost îngropat în locul pe care l-a primit ca moştenire
seminţia lui Efraim.
l. Cartea Iosua poartă numele personajului ________________________ al cărţii.
2. Tema cărţii este ________________________ Canaanului.
3. Enumeră titlurile celor trei secţiuni literare majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare.
A. ________________________________________________________________________
B. ________________________________________________________________________
C. ________________________________________________________________________
4. Chemarea lui Iosua de a fi conducător al Israelului a fost însoţită de promisiunea prezenţei divine,
prin care Domnul a făgăduit că va fi ______________Iosua.
5. Femeia cu numele ______________i-a ascuns pe soldaţii Israeliţi, care au venit să spioneze
Ierihonul, şi a fost salvată la nimicirea Ierihonului. Ea a devenit importantă în istoria Israelului,
intrand în neamul împăratului David şi a lui ______________
6. Pietrele de aducere aminte au fost ridicate la ______________ pentru a aminti Israelului de
miracolul traversării râului Iordan.
7. Ierihonul era organizat politic sub formă de _________________, ceea ce însemna că avea
împărat propriu, care putea duce război împotriva armatei lui Iosua.
8. Oraşul canaanit ______________ a fost nimicit după ce israeliţii l-au înconjurat de şapte ori,
strigãnd cu glas tare.
9. Înfrângerea Israelului de către cetatea Ai s-a datorat păcatului. Cel cea comis păcatul a fost
______________
10. Principiul biblic ce se desprinde din înfrângerea suferită în faţa cetăţii Ai spune că păcatul nu îl
afectează numai pe păcătos, ci pe ______________ oameni din jurul lui.
11. Ceremonia legământului a fost ţinută lângă ______________. Ea a inclus ridicarea unui altar
din pietre, pe care a fost scrisă legea Domnului, pentru a fi o aducere aminte vizibila a legământului
dintre ______________ şi Israel.
12. Înşelăciunea canaaniţilor din cetatea Gabaon e importantă pentru că a dus la un legământ de
pace între ei şi Israel, iar apoi la cucerirea ______________Canaanului.
13. Oraşul ______________, aflat în sudul Canaanului, nu a fost cucerit în timpul lui Iosua.
l4. Războiul împotriva coaliţiei împăraţilor din sudul Canaanului este relatat ca fiind o minune, „o
zi lungă“ în care ni se spune că ,, ______________ nu s-a mutat".
15. Seminţia lui Iuda s-a aşezat în ______________ Canaanului.
16. Seminţia lui Efraim s-a aşezat în ______________Canaanului.
17. Cuvântarea de despărţire a lui Iosua în faţa Israelului a avut loc în apropiere de ______________
18. Cuvântarea de despărţire a lui Iosua a fost o chemare la dedicare. El i-a îndemnat pe israeliţi să
fie credincioşi legământului cu ______________
63
LECȚIA 9 - JUDECĂTORII
LECŢIA 9 - JUDECĂTORII
La terminarea acestei lecţii trebuie:
Să prezinţi persoanele după care a fost dat titlul cărţii
Să enunţi titulurile celor trei secţiuni literare majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să descrii situaţia politică şi spirituală a poporului Israel în timpul Judecătorilor
Să vorbeşti despre sursa apostaziei Israelului în timpul judecătorilor
Să explici motivul pentru care stabilirea unei cronologii corecte a acelei perioade este dificilă
Să enumeri cele patru elemente-cheie ale ciclului din Jud. 3-16
Să faci legătura dintre judecători şi poporul pentru eliberarea căruia au luptat aceştia
Să vorbeşti despre jurământul lui Iefta
Să identifici păcatul seminţiilor lui Dan şi Beniamin din cap. 17-21
Să explici modul în care cartea judecătorilor anticipă schimbarea stilului de guvernare în
Vechiul Testament
NUMELE CĂRŢII - Cartea are numele „Judecători“ pentru că judecătorii Israelului sunt
personajele principale ale acestei cărţi.
TEMA CĂRŢII - „vremea apostaziei“. Cartea este scrisă în aşa mod încât cititorul să devină
conştient de repetata necredincioşie a Israelului faţă de Dumnezeu în timpul judecătorilor.
I. INTRODUCERE: IDENTIFICAREA APOSTAZIEI (cap. 1-2)
Cartea Judecătorilor cuprinde o perioadă de 300 de ani din istoria Israelului, o perioadă de
apostazie spirituală, care începe cu evenimentele care au avut loc imediat după moartea lui Iosua şi
se încheie înainte de perioada de unitate a Israelului. Cartea se deschide cu identificarea cauzei
apostaziei.
Principala problemă a israeliţilor era idolatria, izvorâtă din faptul că nu îi omorâseră pe
canaaniţi. Ei au început să i se închine lui Baal, idolul canaaniţilor.
II. CICLUL JUDECĂTORILOR: APOSTAZIA DRAMATIZATĂ (cap. 3-16)
Secţiunea a doua a cărţii reprezintă de fapt o dramatizare a experienţei apostaziei. Păcatul
necredincioşiei Israelului faţă de legământ a fost repetat de multe ori în secolele despre care
relatează cartea. Experienţa Israelului cu Dumnezeu ilustrează atât perioade de necredincioşie, cât
şi de pocăinţă. Judecătorii erau de obicei lideri militari pe care Dumnezeu îi ridica atunci când
Israelul se pocăia, pentru a-l elibera de oprimarea duşmană, iar cartea aceasta descrie activitatea a
peste o duzină de judecători.
III. CONCLUZIE: APOSTAZIA EXEMPLIFICATĂ (cap. 17-21)
Cartea judecătorilor se încheie cu două exemplificări ale situaţiei dramatice din timpul
judecătorilor. Un exemplu vorbeşte despre păcatul idolatriei, iar celălalt se referă la păcatul
homosexualităţii. Ambele cazuri sunt condamnate de autor: „fiecare făcea ce-i plăcea“ (cap. l7:6,
21:25), de unde rezultă că israeliţii făceau ce voiau ei, nu ce era plăcut Domnului.
ISTORICUL CĂRŢII
I. INTRODUCERE: IDENTIFICAREA APOSTAZIEI (cap. 1-2)
A. Cartea judecătorilor descrie evenimentele ce s-au întâmplat în perioada dintre Iosua şi
Samuel. Din naraţiune reiese ideea că Israelul nu era un popor unitar. Înainte, Israelul fusese un
grup de 12 semiiiţii legate prin închinarea comună la Iehova. Cãteodată seminţiile cooperau totuşi
64
LECȚIA 9 - JUDECĂTORII
una cu alta pentru a lupta împotriva duşmanilor comuni, alteori însă se luptau între ele. În timpul
judecătorior, naţiunea Israelului se asemăna unei confederaţii de seminţii. Israelul nu a fost o naţiune
unită atâta timp cât nu a avut un împărat.
B. În perioada judecătorilor, problema idolatriei o constitutit o piatră de poticnire pentru
Israel, idee foarte dificil de înţeles pentru noi, întrucât este clar că Dumnezeu li Se revelase de la
început ca fiind singurul Dumnezeu. Persistenţa în idolatrie se explică prin contextul cultural în care
se aflau israeliţii.
1. Popoarele din trecut erau foarte superstiţioase; ele credeau în mai mulţi dumnezei
(practică cunoscută sub numele de politeism). Oamenii aveau zeităţi locale şi naţionale la care se
închinau, şi credeau că ele stăpânesc asupra anumitor teritorii geografice şi aspecte din viaţă. Dacă
cineva voia să aibă succes în viaţă trebuia să capete bunăvoinţa zeităţii care stăpânea peste domeniul
respectiv.
2. Revelaţia unui singur Dumnezeu i-a pus pe israeliţi într-o situaţie conflictuală cu cultura
canaanită. Pe de o parte evreii afirmau că există un singur Dumnezeu (monoteismul), iar pe de altă
parte în jurul lor se practica închinarea la alţi dumnezei (politeismul). În timpul judecătorilor Israelul
a oscilat între aceste două poziţii. Uneori ei slujeau Domnului, alteori treceau însă prin perioade de
apostazie.
3. Idolatria Israelului implica de obicei închinarea la zeii canaaniţi, peste 40 la număr. Una
din zeităţile cele mai importante era Baal datorită societăţii bazate pe agricultura de atunci, care
depindea mult de fertilitatea pământului.
Citeşte Jud. 1-2 şi răspunde la următoarele întrebări:
1. Dumnezeu a poruncit Israelului să-i nimicească pe toţi canaaniţii (Deut. 7:1-5). A împlinit
Israel porunca Domnului? (vezi Jud. 1:28-36) ________________
2. Descrie cum au fost pedepsiţi israeliţii pentru neascultarea lor (cap. 2:1-5)
3. Care au fost urmările neascultării de Dumnezeu în privinţa nimicirii canaaniţilor (cap. 2:11-
13)?
II. CICUL JUDECĂTORILOR: APOSTAZIA DRAMATIZATĂ (cap. 3-16)
A. Judecătorii Israelului îndeplineau un rol foarte diferit de cel pe care îl au judecătorii cu
care suntem obişnuiţi noi astăzi. Cu toate că judecătorii Israelului luat câteodată decizii în cazuri de
neînţelegeri, funcţia lor cea mai importantă era de a conduce oştirea. Judecătorii din Vechiul
Testament erau bărbaţi și femei pe care i-a ridicat Dumnezeu pentru a-l elibera pe Israel de sub
stăpânirea duşmană.
B. Cartea Judecătorilor prezintă teologilor o problemă, întrucât nu se ştie exact câţi ani din
istoria Israelului sunt descrişi în ea. Dacă se iau în calcul anii în care au stăpânit judecătorii şi anii
de pace dintre aceste stăpâniri, se ajunge la un total de 410 ani. Perioada judecătorilor nu poate fi
însă atât de lungă, întrucât I Împăraţi 6:1 scrie că de la ieşirea din Egipt până la zidirea primului
templu au fost 480 de ani.
1. În perioada dintre exod şi construirea templului s-au petrecut următoarele evenimente istorice:
Exodul
Călătoria de 40 de ani prin pustie
Cucerirea Canaanului (5-10 ani)
Perioada Judecătorilor
Perioada lui Eli - aprox. 20 de ani
Perioada lui Samuel - aprox. 40 de ani
Perioada lui Saul - aprox. 32 de ani
Perioada lui David - aprox. 40 de ani
Perioada lui Solomon - aprox. 40 de ani
65
LECȚIA 9 –JUDECĂTORII
2. Ştiind că restul evenimentelor din istoria Israelului au fost de aproximativ 180 de ani, cartea
Judecătorilor probabil că acoperă cam 300 de ani din istoria evreilor.
3. Problema cronologică din cartea Judecătorilor s-ar putea explica prin faptul că la conducere
puteau fi mai mulţi judecători în acelaşi timp. Se poate ca judecătorii să nu fi fost întotdeauna lideri
naţionali. E foarte posibil ca Samson să se fi luptat cu filistenii în vestul ţării, şi Iefta să se fi luptat
cu Amoniţii la răsărit. Alţi judecători s-ar putea să fi slujit Israelului în acelaşi timp în diferite părţi
ale ţării.
4. În general, istoricii conservatori ai Bibliei susţin teoria că perioada judecătorilor a fost cam de
trei secole. Această perioadă a fost destul de lungă, având în vedere tema cărţii, „vremea apostaziei“.
Cartea Judecători include în cap. 3-16 majoritatea judecătorilor care vor fi menţionaţi, şi ale căror
perioade vor fi caracterizate de un ciclu format din patru elemente-cheie: apostazie, asuprire,
pocăinţă, eliberare. Ciclul se repetă de mai multe ori în perioada istorică a judecătorilor, şi se
sfârşeşte întotdeauna cu eliberarea adusă de judecător.
APOSTAZIE
Ciclul
ELIBERARE de ASUPRIRE
Judecători
POCĂINȚĂ
1. Fiecare ciclu începea în acelaşi mod (Jud. 3:7, 12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1). Ce ni se spune că a
făcut Israel pentru a merita asuprirea?
2. Apostazia Israelului a adus peste el asuprirea unei ţări străine. Citeşte Jud. 3-16 şi completează
spaţiile de mai jos cu numele judecătorilor care au luptat împotriva duşmanilor:
Judecătorul Duşmanul
3:7-11 __________________ mesopotamienii
3:12-31 _________________ moabiţii
4:1 – 5:31 _______________ canaaniţii
6:1 – 10:5 _______________ madianiţii
10:6 – 12:15 _______________ amoniţii
13:1 – 16:31 _______________ filistenii
3. Care a fost juruinţa lui Iefta (Jud. 10:6-12:7?
4. Ce trebuia să facă Iefta potrivit jurământului pe care l-a făcut?
Se pare că Iefta a adus-o jerttă pe fiica lui pe altar, pentru a-şi împlini juruinţa făcută
Domnului. Ştiind că Domnului nu-i plac jertfele omeneşti, se pune întrebarea cum şi-a împlinit el
jurământul fără a fi imoral, întrucât el se află pe lista marilor oameni ai credinţei (Evr. 11:32), fiind
considerat un om neprihănit.
a. Este posibil ca Iefta să-şi fi dedicat fiica pentru slujba Domnului la cort, aşa cum Ana l-a dedicat
pe Samuel Domnului la slujba de la Cortul întâlnirii (vezi I Sam. l-3). I Sam. 2:22 indică de
asemenea că erau şi femei la slujbă.
b. Cântarea de jale a fiicei lui Iefta reprezintă un indiciu în plus pentru această interpretare, pentru
că dedicarea ei Domnului ca fecioară însemna că nu se mai putea mărita niciodată.
c. Cu toate că nu se ştie sigur cum şi-a implinit Iefta jurământul înaintea Domnului, această
interpretare este susţinută de teologii conservatori.
III. CONCLUZIE: APOSTAZIA EXEMPLIFICATĂ (cap. 17:21)

A. Autorul a dat două exemple clare la sfârşitul cărţii pentru a arăta decăderea morală extremă a
acestei perioade.
l. Primul exemplu vorbeşte despre idolatria seminţiei lui Dan.
2. Al doilea exemplu vorbeşte despre homosexualitatea din seminţia lui Beniamin.
B. Aceste exemple de apostazie sunt date pentru a ilustra ideea că „fiecare făcea ce-i plăcea (I7:6;
21:25), afirmaţie care voia să sugereze că israeliţii făceau lucruri care nu erau plăcute în ochii
Domnului.
C. Autorul judecătorilor declară de mai multe ori că „vremea apostaziei" erau rezultatul lipsei de
împărat în Israel (l7:6; 19:1; 21:25). Sub conducerea unui singur lider cele 12 seminţii ale Israelului
urmau să aibă unitate şi uniformitate.
l. Cartea Judecătorilor ne ajută să vedem cum se pregăteşte calea pentru viitorul împărat al
Israelului prin apariţia ideii de unitate ca urmare a formării unei confederaţii.
2. Cartea Judecătorilor prezintă nevoia de centralizare a sistemului de guvernare al Israelului.
l. Cartea Judecătorilor poartă numele personajelor _____________________ ale cărţii.
2. Cartea Judecătorilor are ca temă _____________________
3. Enumeră titlurile celor trei secţiuni literare majore ale cărţii Judecătorului, cu referinţele biblice
corespunzătoare.
A. _______________________________________________________________
B. _______________________________________________________________
C. _______________________________________________________________
4. Cartea Judecătorilor indică faptul că Israelul nu a fost un popor ___________________ . Cele 12
seminţii erau legate doar prin _____________________ la Iehova.
5. Principala problemă a israeliţilor în timpul judecătorilor era ___________________, consecinţă
a faptului că nu îi omorâseră pe canaaniţi.
6. Israelul cădea mereu în idolatrie, închinându-se lui __________________ . Datorită faptului că
Israelul avea o cultură agrară, zeul fertilităţii era ispititor pentru popor.
7. Greşeala Israeliţilor care i-a dus în repetate rânduri la apostazie, consta în faptul că nu îi nimiciseră
pe _____________________
8. Cartea Judecătorilor cuprinde o perioadă de aproximativ _______________din istoria Israelului.
9. Datorită modului de organizare a seminţiilor Israelului, este posibil ca mai mulţi judecători să fi
slujit _____________________ în diferite părţi ale ţării.
10. Enumeră cele patru elemente-cheie din ciclul judecătorilor (cap. 3-16)
A. _______________________________________________________________
B. _______________________________________________________________
C. _______________________________________________________________
D. _______________________________________________________________
11. Indică poporul împotriva căruia a luptat fiecare dintre judecătorii de mai jos:
___(l) Otniel A. madianiţi
___(2) Ehud B. filisteni
___(3) Debora C. mesopotamieni

___(4) Ghedeon D. amoniţi
___(5) Iefta E. moabiţi
___(6) Samson F. canaaniţi
12. Judecătorul Iefta a făcut juruinţa că va jertfi pe _____________________
13. Este posibil ca Iefta să-şi fi împlinit juruinţa prin _____________________ei, aşa cum a făcut
Ana cu Samuel.
14. În cartea Judecătorilor, seminţia lui Dan este asociată cu păcatul _____________________
15. Seminţia lui _____________________este asociată în Judecători cu păcatul homosexualităţii.
16. Cartea Judecătorilor pregăteşte calea pentru un _____________________în Israel, prin apariţia
ideii de unitate ca urmare a formării unei confederaţii.
66
LECȚIA 10 –RUT
LECŢIA 10 - RUT
Să caracterizezi persoana al cărui nume îl poartă cartea
Să enunţi tema cărţii Rut
Să enunţi cele două secţiuni literare majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să identifici oraşul şi zona din care a plecat Elimelec şi în care s-au întors Rut şi Naomi
Să cunoşti ţara în care a plecat Rut
Să descrii situaţia lui Rut şi Naomi când s-au întors în Israel
Să ştii ce i-a plăcut lui Boaz la Rut
Să vorbeşti despre dreptul lui Boaz de a se căsători cu Rut
Să explici importanţa cărţii Rut
NUMELE CĂRŢII - Cartea a fost numită Rut în cinstea personajului ei principal.
TEMA CĂRŢII - Harul lui Dumnezeu arătat prin ridicarea de urmaşi - Mântuitorul.
Cartea Rut prezintă o femeie sărmană care a experimentat harul lui Dumnezeu prin
binefăcătorul ei, care era rudă cu ea. Această femeie îşi părăsise ţara pentru a se alipi de poporul lui
Dumnezeu. Prin comunitatea poporului lui Dumnezeu, El a intervenit, îngrijindu-se de trebuinţele
acestei femei.
I. OAMENI ÎN NECAZ: RUT ŞI NAOMI (cap. 1)
Cartea Rut începe cu istorisirea nenorocirii unor oameni. Asupra ţării lui Israel, în vremea
judecătorilor, a venit o foamete. Un israelit pe nume Elimelec a plecat cu familia pentru a căuta de
mâncare în ţara Moabului, dar acolo situaţia a devenit şi mai tragică. Elimelec şi cei doi fii căsătoriţi
ai lui au murit, iar văduva şi nora lui, Rut, s-au întors în Israel, unde au trăit în sărăcie în oraşul
Betleem.
II. PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU: RUT ŞI BOAZ (cap. 2-4)
Legea mozaică se îngrijea de săraci dându-le posibilitatea să meargă pe urma secerătorilor
şi să caute hrană pentru a avea cu ce supravieţui. Astfel, Rut culegea spice pe aria lui Boaz, şi avea
destulă hrană pentru ea şi pentru soacra ei. Rut a atras atenţia lui Boaz, proprietarul ariei, iar mai
târziu, ea s-a căsătorit cu Boaz, care s-a îngrijit cu generozitate de ea şi de Naomi. Boaz a devenit
astfel agentul harului lui Dumnezeu în vieţile lui Rut şi Naomi.
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CĂRŢII
1. OAMENI ÎN NECAZ: RUT ŞI NAOMI (Cap. l)
A. Primul capitol din cartea Rut reprezintă istoria nenorocirilor abătute asupra unor oameni.
Mai întâi a venit foametea, şi aceşti oameni au fost nevoiţi să plece într-o ţară străină, unde până la
urmă au venit de asemenea moartea şi lipsurile.
B. Naomi, după ce a trecut prin toate, s-a hotărât să se întoarcă în Israel, la poporul ei,
însoţită de o noră văduvă ce îi rămăsese credincioasă. Naomi şi Rut erau foarte sărace, de aceea
depindeau de bunăvoinţa legii mozaice pentru a supravieţui. Această lege avea anumite prevederi
pentru a-i ajuta pe săraci:
l. O dată la trei ani se dădea zeciuială şi săracilor, nu numai preoţilor (vezi Deut., cap. 14).
2. La fiecare şapte ani erau iertate toate datoriile (vezi Deut., cap. 15)
3. Proprietarilor de pământ li se permitea să strângă recolta numai o singură dată. După această
strângere a recoltei făcută de proprietar, „săracii" din ţară puteau să meargă să strângă de pe câmp
ce mai rămanea în urma secerătorilor.
67
LECȚIA 10 –RUT
4. Aceste rânduieli constituiau un fel de ajutor social pentru săracii din Israel.
Citeşte Rut 1:1-22 şi răspunde la următoarele întrebări:
1. Caracterizează pe scurt următoarele personaje amintite în acest pasaj:
Elimelec:
Naomi:
Orpa:
Rut:
Mahlon:
2. Dă numele oraşelor şi teritoriilor în care a trăit Elimelec înainte de a pleca în ţara Moabului.
Oraşul _____________________Teritoriul _____________________
3. Cum se numea ţara din care a venit Rut?
II. PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU: RUT ŞI BOAZ (cap. 2-4)

A. Legea lui Moise includea anumite prevederi, printre care se afla şi „căsătoria dintre
cumnat şi cumnată" (cunoscută sub numele de legea leviratului). Aceste căsătorii se făceau pentru
a le proteja pe vaduve de greutăţi economice. Ruda cea mai apropiată avea datoria să se căsătorească
cu văduva ce nu avea copii, cu scopul ca aceasta să crească copii care să o îngrijească la bătrâneţe,
când ea nu se mai putea îngriji sigură (vezi Deut. 25:5-10). Relatarea din cartea Rut vorbeşte de
practicarea acestui obicei. Boaz a trebuit să dea celei mai apropiate rude a lui Rut şansa de a se
căsători cu ea, pentru ca apoi, dupa refuzul acestuia, să aibă el dreptul la căsătorie.
Citeşte Rut 2:1-23 şi răspunde la următoarele întrebări:

l. Care era legătura dintre Boaz şi Naomi?
2. Ce a făcut Rut (v.11-12) pentru a-l determina pe Boaz să-i arate bunăvoinţă?
Citeşte Rut 3:1-4:17 şi descrie modul în care Rut i-a cerut lui Boaz să se căsătorească cu ea când
era pe arie.
În vremurile de atunci, toate afacerile erau încheiate la poarta cetăţii, de aceea s-a dus Boaz la
poarta cetăţii: să ceară dreptul de a ridica urmaşi.
II. CARTEA RUT SE ÎNCHEIE CU O GENEALOGIE (CAP. 4:18-22)

l. Această genealogie indică faptul ca Rut şi Boaz au făcut parte din spiţa împăratului David,
ceea ce face ca istoria lui Rut să fie importantă pentru Vechiul Testament. În plus, Rut întruchipează
trăsăturile evidente în spiţa lui David: credincioşia, dedicarea pentru Dumnezeu, bunătatea, trăsături
de caracter destul de rare în Israel în acea perioada - în „vremea apostaziei“.
2. Din genealogie mai reiese şi ideea că Boaz a fost fiul lui Salmon, soţul lui Rahab
(prostituata ce a fost salvată la cucerirea Ierihonului - vezi Iosua 2 şi Matei 1:1-5). Faptul că mama
lui Boaz nu fusese israelită ne ajută să înţelegem de ce el a acceptat să se căsătorească cu Rut, care
nu era nici ea israelită.
68
LECȚIA 10 –RUT
1. Cartea Rut poartă numele personajului _____________________al cărţii.
2. Tema cărţii este harul lui Dumnezeu arătat prin _____________________
3. Enunţă titlurile celor două secţiuni literare majore ale cărţii Rut, cu referinţele biblice
corespunzătoare.
A. _______________________________________________________________
B. _______________________________________________________________
4. Istoria lui Rut şi Naomi a avut loc în oraşul _____________________din teritoriul lui Iuda.
5. Rut a fost originară din ţara _____________________
6. Nivelul de trai al lui Naomi şi Rut este sugerat în carte prin prezentarea faptului că Rut
_____________________ de pe ogoarele lui Boaz.
7. Boaz a fost atras de _____________________ lui Rut.
8. Boaz a căutat să dobândească dreptul de căsătorie legal, pentru a se căsători cu Rut conform legii
din Vechiul Testament.
9. Rut a fost o persoană cheie în genealogia lui ___________________şi chiar în a Domnului Isus
Hristos.
10. Rut a avut ca trăsături de caracter loialitatea şi bunătatea faţă de _____________________,

calităţi rare în vremea judecătorilor.
69
LECȚIA 11 – 1 ȘI II SAMUEL
LECŢIA 11 – I şi II SAMUEL
Să caracterizezi personajul biblic al cărui nume îl poartă aceste cărţi.
Să enunţi temele principale ale cărţilor.
Să enumeri titlurile celor trei secţiuni literare majore din 1 Samuel, cu referinţele biblice
corespunzătoare.
Să explici care este legătura dintre I Samuel şi I Cronici
Să prezinţi naşterea lui Samuel şi dedicarea lui în slujba Domnului
Să descrii chemarea lui Samuel la slujba profetică
Să explici cum a devenit Samuel judecător în Israel
Să analizezi lucrarea lui Samuel
Să cunoşti cele trei poziţii de conducere pe care Samuel le-a deţinut în acelaşi timp
Să faci un rezumat al împrejurărilor care au dus la înlocuirea judecătorilor cu împăraţii
Să aperi cu ajutorul dovezilor biblice punctul de vedere conform căruia a fost voia lui Dumnezeu
ca Israelul să aibă împărat
Să identifici şi să relatezi trei evenimente importante care l-au determinat pe Saul să accepte să
devină împărat al Israelului
Să identifici şi să relatezi evenimentul final care L-a făcut pe Domnul să-l lepede pe Saul ca
împărat
Să enunţi cele două motive din 1 Samuel l6-31 pentru care a fost respins Saul
Să recunoşti „epoca de aur" a Israelului ca fiind vremea în care a împărăţit David
Să identifici şi să relatezi trei evenimente importante care l-au făcut pe David să accepte să fie
împărat peste Israel
Să analizezi importanţa Ierusalimului ca şi capitală politică a Israelului
Să prezinţi legământul lui Dumnezeu cu David
Să cunoşti diferenţele dintre David şi Saul şi dintre David şi Solomon
Să cunoşti modul în care a păcătuit David cu Batşeba şi consecinţele acestui păcat
Să descrii împrejurările, scopul şi rezultatul răzvrătirii lui Absalom
Să faci legătura dintre răzvrătirea lui Absalom şi legământul davidic din II Samuel 17
Să ştii care a fost cel mai vestit profet din timpul domniei lui David
NUMELE CĂRȚII - Cărţile I şi II Samuel poartă numele celui care a realizat tranziţia de la
judecători la împăraţi. El a fost considerat un profet de mare valoare, fiind în acelaşi timp acela care
i-a uns pe primii doi împăraţi ai Israelului.
TEMA CĂRŢII I SAMUEL - Începutul împărăţiei. I Samuel descrie tranziţia de la judecători la
împăraţi, subliniind rolul important pe care l-a jucat Samuel în acest proces.
TEMA CĂRŢI II SAMUEL - Domnia lui David, cel mai însemnat împărat al Israelului, pe care
Scriptura îl declară „om după inima lui Dumnezeu" (I Sam. 13:14). Toată cartea II Samuel vorbeşte
despre timpul de 40 de ani în care a împărăţit el.
SCOPUL CĂRŢILOR - Scopul cărţilor lui Samuel a fost de a descrie procesul de trecere de la
judecători la împăraţi care a avut loc în Israel. Trei evenimente importante, a căror relatare începe
la sfârşitul cărţii Judecatori, l-au determinat pe Saul să accepte să devină împărat al Israelului.
Samuel, ultimul judecător al Israelului, este personajul principal al primelor capitole ale cărţii I
Samuel. Personajul principal al întregii cărţi este David, ales de Dumnezeu ca împărat al Israelului.
Unul din pasajele-cheie ale cărţii este fragmentul care cuprinde legământul davidic, unul dintre cele
mai importante legăminte ale Vechiului Testament. Cărţile I şi II Samuel au fost iniţial o singură
lucrare, dar extinderea lor făcut ca ele să fie divizate în două cărţi.
70
I. SAMUEL JUDECĂTOR - 1 Samuel 1:8

Cărţile lui Samuel încep cu copilăria acestuia. Primul eveniment menţionat este naşterea lui
miraculoasă, ca răspuns la rugăciunea mamei lui. Consacrarea lui Samuel pentru lucrarea Domnului
a fost un act de mulţumire al mamei lui faţă de Dumnezeu, care i-l dăruiesc. Un episod important
din tinereţea lui Samuel a fost chemarea pe care a avut-o din partea Domnului pentru o slujbă
profetică. Prin acesta, şi prin numeroase alte evenimente mâna Domnului îl pregătea pe Samuel în
chip providenţial pentru a deveni următorul judecător al Israelului. La maturitate, Samuel a devenit
judecător în Israel, urmându-i lui Eli. El a fost un conducător bun, care a adus vremuri de trezire
spirituală.
Această secţiune se încheie cu îmbătrânirea lui Samuel şi cu dorinţa israeliţilor de a avea un
împărat.
II. SAUL ÎMPĂRAT- I Samuel 9:31

Dumnezeu a auzit dorinţa Israelului de a avea un împărat, şi cu toate că nu era mulţumit de
motivul pentru care Israelul voia să aibă împărat, ideea în sine nu era împotriva voii Lui. În toată
această secţiune, în centrul atenţiei se află Saul, ca prim împărat al Israelului. Autorul cărţii nu dă
prea multe detalii despre Saul, ci menţionează numai instaurarea lui ca împărat, respingerea lui,
gelozia lui faţa de David, şi încercările lui de a-l distruge. Saul moare în final într-un război cu
filistenii.
III. DAVID ÎMPĂRAT - 2 Samuel 1-24

La moartea lui Saul, David a devenit împărat pentru Iuda, iar mai târziu peste tot Israelul.
Domnia lui David a deschis „epoca de aur“ a istoriei Israelului. El a extins graniţele Israelului şi a
stăpânit asupra celui mai extins teritoriu geografic pe care l-a avut vreodată acesta. Credincioşia lui
David a făcut ca Dumnezeu să încheie un legământ cu el - legământul davidic. La sfârşitul celei de-
a doua secţiuni literare sunt istorisite problemele din ultimii ani de domnie ai lui David.
Domnia lui David, descrisă în II Samuel, este aminită şi în Cronici. Aşa cum există mai
multe relatări despre viaţa lui Isus în Evangheliile Noului Testament, sunt şi cărţi diferite în Vechiul
Testament care prezintă anii în care David a fost împărat asupra Israelului. Aproape fiecare
eveniment major din timpul domniei lui David se află atât în II Samuel, cât şi în I Cronici, şi de
aceea cartea I Cronici nu va fi studiată separat.
1. SAMUEL JUDECĂTOR - l Samuel 1:1-8

A. Samuel a trăit în perioada judecătorilor, care după cum ştim, a fost denumită „vremea
apostaziei“. În timpul lui Eli şi al lui Samuel cel mai mare pericol pentru Israeliţi îl constituia
poporul războinic al filistenilor, oameni ai mării, care emigraseră din vest.
Filistenii ocupau zona de lângă Marea Mediterană (numită „Marea cea Mare” în vremea
Vechiului Testament), la sud de Israel. Ei au încercat să cucerească toată Palestina, dar Israelul s-a
împotrivit cu toată tăria. Supremaţia militară a filistenilor a durat până în timpul lui David. Cărţile
Judecatori şi I Samuel sugerează ideea că Israelul a purtat multe războaie cu Filistenii.
1. Eli a fost mare preot şi judecător al Israelului în vremea în care s-a născut Samuel.
2. Dumnezeu l-a pregătit pe Samuel pentru a-i urma lui Eli ca judecător în Israel, pentru că
fiii lui Eli erau oameni răi.
B. Naşterea şi copilăria lui Samuel

71
Citeşte I Samuel 1-3 şi răspunde la următoarele întrebări:

l. Cum se numeau părinţii lui Samuel?
2. Samuel s-a născut ca răspuns la rugăciunea _________________
3. Descrie modul în care Ana l-a dedicat pe Samuel Domnului.
4. Care a fost problema fiilor lui Eli, conform cap 2:12-17?
5. Trebuie remarcată ideea că Samuel a fost chemat la slujba profetică (I Sam., cap. 3) din cauză
că Dumnezeu nu i-a putut folosi pe fiii lui Eli.
C. Slujirea lui Samuel ca judecător în Israel

l. Samuel a fost judecător în Israel după Eli pentru că acesta şi fiii săi au murit în aceeaşi zi.
a. Fiii lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit în lupta cu flistenii. Cei doi au dus chivotul pe câmpul
de luptă, şi au fost omorâţi atunci când a fost luat chivotul.
b. Eli a murit de la şocul pe care l-a suferit când a auzit că fiii lui muriseră.
c. După moartea lui Eli şi a fiilor lui, Samuel a fost, fireşte, ales ca lider al lui Israel. El
fusese conducător şi în timpul lui Eli.
d. Chivotul legământului a fost readus după un timp în Israel.
Citeşte I Samuel 4: l-7:2
1. De ce a fost dus chivotul pe câmpul de luptă?
2. Ce s-a întâmplat în templul lui Dagon când chivotul a fost pus acolo?
3. Când chivotul a fost adus în Israel a fost dat în grija leviţilor, deoarece cortul fusese distrus, şi
a rămas în grija leviţilor până când David l-a adus înapoi la Ierusalim.
2. Domnia lui Samuel a adus o trezire spirituală în Israel, şi de aceea Dumnezeu a dat pace
Israelului.
3. Samuel fost un lider cu multe calităţi, slujind în acelaşi timp ca:
a. Judecător în Israel
b. Profet în Israel
c. Preot pentru Israel
4. Cu toate că Samuel a fost un judecător bun, fii lui nu au fost asemenea lui, şi din momentul
în care el a început să se bazeze pe fiii lui pentru a sluji Israelul, poporul a fost nemulţumit şi a cerut
un împărat pentru Israel (vezi I Samuel 8:1-5). Cererea de a avea un împărat a dus la schimbarea
felului de guvernare şi la instaurarea perioadei împăraţilor, o dată cu schimbarea lui Samuel cu Saul.
Citeşte pasajul din I Samuel 7:3-8:22, pentru a vedea cum este descrisă slujirea lui Samuel ca
judecător.
II. SAUL ÎMPĂRAT - I Samuel, cap. 9-31

A. Pasajul din I Samuel, cap. 7-8 i-a făcut pe unii să creadă că Dumnezeu nu dorea ca Israelul
să aibă un împărat. După cum arată textul, Dumnezeu a fost dezamăgit de cererea Israelului. Totuşi,
faptul că Dumnezeu a fost de acord să pună împărat peste Israel ne dovedeşte că cererea în sine nu
era rea.
1. Faptul că voia lui Dumnezeu pentru Israel includea şi împărăţia a fost sugerat de
Dumnezeu prin legământ, unde i se promite lui Avraam că din el se vor naşte „împăraţi" (Gen.
72
17:6). Mai mult, legea care fusese dată lui Moise includea reguli valabile pentru împăraţi, atunci
când Israelul urma să aibă unul (Deut. 17:14-20).
2. Mâhnirea Domnului, datorată cererii Israeliţilor de a avea un împărat fusese stârnită de

faptul că ei doreau ca astfel să devină ca celelalte neamuri (I Samuel 8:5), şi de concepţia lor despre
împărat ca lider care să lupte în războaiele Israelului (I Sam. 8:19-20).
B. Istoria domniei lui Saul a fost scurtă. Autorul cărţilor lui Samuel a fost mai interesat de
David, de aceea nu dă multe detalii despre împărăţia lui Saul. După ce are loc schimbarea, naraţiunea
se opreşte pe larg asupra lui David, cel mai important împărat al Israelului. Harta de pe pagina
următoare oferă o privire de perspectivă asupra împărăţiei unite (B:4).
C. Saul nu a devenit împărat în Israel peste noapte. El a fost acceptat ca urmare a trei
evenimente importante desfăşurate în decursul unei perioade de câţiva ani.
Citeşte pasajul din I Samuel 9:12 işi răspunde la următoarele întrebări:

1. Evenimentul iniţial care a dus la alegerea lui Saul ca primul împărat al Israelului s-a petrecut
în Rama, unde Samuel 1-a uns pe Saul ca împărat. Enumeră-i pe cei ce au ştiut de această ungere:
2. Al doilea eveniment care a contribuit la alegerea lui Saul ca împărat a avut loc la Miţpa. Descrie
pe scurt evenimentul din I Samuel 10:17-27.
3. Al treilea eveniment care a dus la alegerea lui Saul ca împărat în Israel a avut loc la Iabeşul din
Galaad. Biruinţa Israelului sub comanda lui _________________ a unit naţiunea (vezi I Samuel,
cap. 11).
4. Discursul lui Samuel din I Samuel, cap. 12 este un semn clar al transferului autorităţii de la
ultimul judecător la primul _________________ al Israelului.
D. Lepădarea lui Saul ca uns al Domnului este relatată în I Samuel 13-15, unde autorul
prezintă două incidente petrecute la mulţi ani după ce Domnul l-a respins pe Saul ca împărat.
l. Primul incident s-a întâmplat în timpul războiului Israelului cu filistenii, când împăratul
Saul îl aştepta pe preotul Samuel pentru a veni să aducă jertfe înainte de a începe războiul. Samuel
a întârziat, iar Saul nu a avut răbdare şi a adus el jertfele.
Citeşte I Samuel 13:14 şi răspunde la următoarele întrebări:

1. De ce s-a grăbit Saul să aducă jertfă?
2. Relatarea sugerează faptul că motivul pentru care Saul a făcut aceasta l-a constituit necredinţa
în puterea Domnului de a da biruinţa. Saul a fost îngrijorat de pierderea soldaţilor şi nu a avut
credinţă în puterea lui Dumnezeu de a lupta pentru Israel.
2. Al doilea incident care a dus la respingerea lui Saul ca uns al Domnului a fost o faptă de
încălcare voită a instrucţiunilor date de Domnul. Saul nu i-a nimicit pe amaleciţi, aşa cum îi
poruncise Domnul.
73
Citeşte I Samuel, cap 15 şi răspunde 1a următoarele întrebări:

1. Ce i-a poruncit Domnul lui Saul (cap. 15:3)?
2. Ce a făcut Saul (cap. 15:9)?
3. Ce i-a zis Dumnezeu lui Saul prin profetul Samuel (cap. 15:23)?
4. Episodul acesta este important, pentru că pe el se bazează tot restul cărţii. Saul a fost împărat
mulţi ani după acest eveniment, şi în tot acest timp el a ştiut că Domnul va aduce pe un altul, care
nu era din familia lui, ca împărat al Israelului; aceasta l-a făcut pe Saul să se răzvrătească şi mai
tare împotriva Domnului. El îl invidia pe David, pentru că se părea că David era alesul Domnului
ca următorul împărat al Israelului.
E. Despre ultimii ani de domnie ai lui Saul se vorbeşte în I Samuel 16:31, unde se pune
accentul pe răzvrătirea lui Saul împotriva Domnului şi pe invidia lui pe David.
Citeşte pasajul din I Samuel 16:31, unde este menţionată lupta lui Saul împotriva voii lui
Dumnezeu.
Secţiunea aceasta se sfârşeşte cu moartea lui Saul.
III. DAVID ÎMPĂRAT - 2 Samuel, cap. 1-24
A. Domnia lui David a fost „epoca de aur" a istoriei Israelului, care a continuat şi în timpul
lui Solomon. Epoca lui David şi a lui Solomon a fost cea mai înfloritoare perioadă a Israelului.
1. Israelul stăpânea peste întreaga Palestină, cu excepţia Feniciei.
2. Credincioşia Israelului faţă de Duirmezeu a atins apogeul.
3. Speranţele profetice pentru secolele viitoare cuprindeau o reînnoire a epocii lui David şi
Solomon.
B. David a fost acceptat ca împărat de către toţi Israeliţii după ani îndelungaţi, ca rezultat a
trei evenimente importante.
l. Primul eveniment a avut loc în timpul domniei lui Saul. Potrivit cu I Samuel, cap. 16,
după ce Domnul l-a înlăturat pe Saul, El 1-a trimis pe Samuel la Betleem pentru a-l unge pe David
ca următorul împărat al Israelului. Narațiunea biblică spune că ungerea s-a făcut în secret, fără ştirea
lui Saul, pentru a păzi viaţa lui David.
2. Al doilea eveniment care a făcut ca David să fie acceptat ca împărat al Israelului a avut
loc imediat după moartea lui Saul. La scurt timp după moartea lui Israelul a rămas fără împarat. În
acele vremuri vitrege, numai împărăţia lui Iuda 1-a acceptat pe David ca împărat. Mai târziu celelalte
seminţii 1-au acceptat ca împărat pe unul din fiii lui Saul, şi ca urmare Israelul a avut două împărăţii,
cu doi împăraţi, timp de şapte ani.
3. Evenimentul final care a dus la continuarea lui David ca împărat peste tot Israelul s-a
petrecut după omorârea fiului lui Saul, Işboşet. Reprezentanţi din toate seminţiile Israelului au venit
la Hebron pentru a-l căuta pe David şi pentru a-i cere să fie împărat peste tot Israelul. David a
acceptat, şi a domnit peste Israel timp de treizeci şi trei de ani. Împreună cu perioada lui de domnie
peste Iuda, David a fost împărat patruzeci de ani.
4. Autorul cărţii Samuel a căutat să scoată în evidenţă faptul că David nu i-a luat tronul lui
Saul, ci că Domnul a fost acela care 1-a înscăunat pe tronul lui Israel.
Citeşte II Samuel 1-4 pentru a observa conflictele din Israel după moartea lui Saul.
74
C. Ierusalimul a devenit capitala politică şi religioasă a împărăţiei.
1. Armata lui David a cucerit Ierusalimul de la Iebusiţi, o seminţie canaanită, pentru că era
situat într-o poziţie centrală. David a construit un palat în Ierusalim, care a devenit centrul Israelului.
Citeşte II Samuel, cap. 5 unde se relatează episodul alegerii Ierusalimului de către David.
2. David a adus chivotul legământului la Ierusalim şi a făcut un alt cort pentru el, şi astfel
Ierusalimul a devenit centrul religios al Israelului. Chivotul rămăsese în grija unei familii de leviţi
de când fusese adus înapoi în Israel, pe vremea lui Samuel (I Samuel, cap. 6-7). Preoţimea a început
să ţină servicii religioase în noul cort, iar poporul Israel a început să vină la casa Domnului din
Ierusalim în fiecare an la sărbătoarea Paştelui, Săptămânilor şi Corturilor.
Citeşte II Samuel, cap. 6, unde este descrisă aducerea chivotului la Ierusalim.
D. Împărăţia lui David a fost întemeiată de Dumnezeu printr-un legământ etern – legământul
davidic.
l. David a fost plăcut Domnului, care a făcut cu el un legământ deosebit, făgăduindu-i că

viitorii împăraţi ai Israelului vor fi urmaşii lui. David urma să fie cel dintâi împărat dintr-o dinastie
divină a Israelului, întemeiată de Dumnezeu.
Citeşte II Samuel, cap. 7 iar apoi răspunde la următoarele întrebări:

1. Ce i-a făgăduit Domnul lui David (v. 16)?
2. Citeşte psalmul 89,care se referă la promisiunile făcute lui David în II Samuel cap. 7.
2. Legământul davidic a fost o profeţie importantă pentru Israel. Când profeţii vorbeau de
venirea lui Mesia, îl numeau „fiul lui David”, pentru că Mesia urma să fie împărat.
3. Scriitorii Noulului Testament Îl numesc pe Isus „fiul lui David”, împăratul veşnic al
Israelului.
E. Virtuţile lui David sunt scoase în evidenţă de pasajul din II Samuel, cap. 8-10. Un
exemplu clasic de generozitate regească îl constituie bunătatea pe care a arătat-o faţă de Mefiboşet.
Citeşte II Samuel, cap. 8-10, unde este descris caracterul bun al lui David.
F. Păcatele şi necazurile lui David sunt descrise în II Samuel 11:24. Faptul că autorul biblic
nu ignoră în scrierea lui păcatul lui David, arată integritatea lui. Atunci când citim aceste capitole
ne dăm seama că împăratul David a fost un om obişnuit. Domnul l-a lăudat, numindu-l „om după
inima lui Dumnezeu”, dar asta nu înseamnă că a fost un om perfect, ci dimpotrivă, este o
recunoaştere a faptului că David avea un duh zdrobit. Ceea ce 1-a diferenţiat pe David de Saul şi de
Solomon a fost pocăinţa lui. Toţi aceşti trei împăraţi au păcătuit în timp ce au fost împăraţi, totuşi
numai David s-a pocăit când s-a confruntat cu profetul Domnului.
l. Păcatul lui David cu Batşeba este prezentat din carte în cap. 11-24.
75
Citeşte II Samuel, cap. 11-12, şi identifică natura păcatului din acest episod. Adulterul lui David
cu Batşeba a dus la omorârea lui Urie.
1. Precizează numele profetului care era vestit în timpul domniei lui David şi care l-a-confruntat
pe David cu păcatul lui.
Observă sentinţa pe care a pronunţat-o el asupra lui David în cap. 12:10-11. Lucrurile acestea i s-
au întâmplat mai târziu, când s-a răzvrătit Absalom.
2. Ce a mărturisit David după confruntarea cu Natan?
2. Confruntarea lui David cu fiul său Absalom e relatată în 2 Samuel, cap. 13-19, unde ni se
prezintă conflictul din familia regală.
Citeşte II Samuel, cap. 13-19, şi răspunde la următoarele întrebări.
1. Care a fost păcatul lui Amon care l-a supărat pe Absalom?
2. Ce i-a făcut Absalom lui Amon?
Observă subaprecierea autorităţii lui David de către Absalom în cap. 15.
3. Care a fost rezultatul răzvrătirii lui Absalom?
Este foarte important să ne dăm seama că răzvrătirea lui Absalom a fost un obstacol în calea
împlinirii promisiunii legământului pe care 1-a făcut Dumnezeu cu David în II Samuel, cap. 7.
Finalul răzvrătirii lui Absalom sugerează ideea că Dumnezeu a susţinut legământul pe care îl
făcuse cu David.
3. Ultimele capitole ale cărţii II Samuel cuprind două incidente prin care David a fost supus
judecăţii divine. În ambele împrejurări David s-a pocăit. Cartea II Samuel ne arată din nou că David
nu a fost un împărat neprihănit. Dimpotrivă, această relatare ni-l arată ca pe un om obişnuit care Îl
caută pe Dumnezeu.
Citeşte II Samuel, cap. 20-24. Care a fost reacţia lui David la judecata divină?
1. Cărţile lui Samuel au fost denumite după ___________________________care a marcat tranziţia
de la judecători la împăraţi în Israel.
2. Tema cărţii I Samuel este ______________________________________________________
3. Tema cărţii II Samuel este ______________________________________________________
4. Enumeră titlurile celor trei secţiuni majore ale cărţilor lui Samuel, împreună cu referinţele biblice
corespunzătoare.
a. ______________________________________________________
b. ______________________________________________________
c. ______________________________________________________
5. Naraţiunea istorică a domniei lui David relatată în II Samuel are o paralelă în ________________
6. _____________________a fost ultimul judecător al Israelului, cu el încheindu-se lunga perioadă
a judecătorilor.
76
7. Samuel a fost fiul ____________________, care s-a rugat mulţi ani să aibă un copil, fiind stearpă.
8. Mama lui Samuel l-a dedicat Domnului, punându-l sub autoritatea preotului _________________
9. Înainte de a deveni judecător în Israel, Domnul l-a chemat pe Samuel la slujba de ____________
10. Samuel a fost numit conducător şi profet la moartea lui _____________________ şi a fiilor lui,
care au murit în aceeaşi zi.
11. Chivotul legământului a fost luat de _____________________ pentru un timp, dar a fost adus
înapoi în Israel în perioada când Samuel era judecător.
12. Perioada în care Samuel a fost judecător în Israel este considerată o perioadă de
_____________________ în Israel.
13. Samuel a slujit în acelaşi timp ca:
a. ______________________________________________________
b. ______________________________________________________
c. ______________________________________________________
14. Dezamăgirea Israelului datorată nedreptăţilor săvârşite de _____________________ lui Samuel
i-a făcut să ceară un _____________________
15. Enunţă două dovezi biblice care arată că era voia lui Dumnezeu ca Israelul să aibă împărat.
a.
b.
16. Mâhnirea Domnului la cererea Israelului de a avea un împărat se datora __________________
lor de a fi ca celelalte neamuri şi _____________________ pe care o aveau despre rolul împăratului.
17. Acceptarea lui Saul ca împărat peste tot Israelul nu s-a realizat peste noapte. Toate evenimentele
următoare au contribuit la aceasta, CU EXCEPŢIA:
a. Faptului că a fost uns ca împărat de Samuel la Rama.
b. Faptului că s-a rugat şi a primit înţelepciune.
c. Faptului că s-a rugat şi a fost ales prin tragere la sorţi la Miţpa.
d. Faptului că a condus bătălia împotriva Amoniţilor.
18. Saul a fost respins de Domnul ca împărat al lui Israel pentru că n-a ascultat de instrucţiunile
Domnului atunci când nu i-a omorât pe _____________________
19. Ultimii ani de domnie ai lui Saul au fost caracterizaţi de _____________________ faţă de
Domnul şi de _____________________ faţă de David.
20. Cu împărăţia lui David a început _____________________ a Israelului.
21. Venirea lui David la domnie a fost un proces gradat, care a început prin ungerea lui în secret de
către _____________________ pe când era tânăr.
22. La începutul domniei lui, David a fost împărat doar pentru seminţia din care se trăgea el,
seminţia lui _____________________
23. Când David a devenit împărat peste tot Israelul a ales _____________________ pentru a face
în el capitala politică a ţării.
24. Ierusalimul a devenit centrul religios al Israelului din momentul când David a adus
_____________________ în cetate.
77
25. Legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu David, legământul davidic, este prezentat în
_____________________
26. O promisiune-cheie pe care i-a făcut-o Domnul lui David a fost că sămânţa lui va rămâne pe
_____________________, cu alte cuvinte, urmaşii lui David urmau să fie împăraţi în Israel.
27. Saul, David şi Solomon au păcătuit ca împăraţi. David s-a deosebit de Saul şi Solomon datorită
faptului că el s-a _____________________atunci când Dumnezeu l-a confruntat cu păcatul lui
printr-un profet.
28. Adulterul lui David cu _____________________a dus la moartea soţului ei, Urie.
29. Se pare că __________________a fost cel mai important profet din timpul domniei lui David.
30. Fiul lui David, care a încercat să-i ia domnia, se numea _____________________
31. Răzvrătirea lui Absalom a fost sortită eşecului datorită făgăduinţei legământului ____________
78
LECȚIA 12 – 1 ȘI II ÎMPĂRAȚI
LECŢIA 12 – I şi II ÎMPĂRAŢI
Să ştii pentru cine au fost scrise aceste două cărţi.
Să enunţi tema cărţilor Împăraţilor
Să delimitezi în timp perioada istorică cuprinsă în cărţile Împăraţilor
Să prezinţi legătura dintre cărţile împăraţilor şi II Cronici
Să identifici scopul pe care l-a avut autorul cănd a scris cărţile Împăraţilor
Să enunţi titlurile celor trei secţiuni literare majore ale cărţilor cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să integrezi împărăţia lui Solomon în „epoca de aur" a Israelului
Să descrii tranziţia de la împărăţia lui David la Solomon şi rolul pe care l-au jucat Natan,
Batşeba, Adonia, Ioab şi Abiatar.
Să compari înţelepciunea lui Solomon cu a altora, din Israel şi din afara lui.
Să descrii templul zidit de Solomon în Ierusalim
Să prezinţi cauza, tipul şi consecinţele apostaziei lui Solomon din ultima parte a domniei
NUMELE CĂRŢILOR - sunt date după personajele cele mai importante alte cărţilor – împăraţii lui
Israel şi Iuda
TEMA CĂRŢILOR - perioada cuprinsă între domnia lui Solomon şi robie. Cărţile Împăraţilor
cuprind subiecte atât de diverse încât ar trebui menţionate câteva gânduri cu privire la anumite
chestiuni istorice.
SCOPUL CĂRŢILOR
Cărţile împăraţilor cuprind, în istorisirile lor, perioada istorică a împăraţilor, de la începutul
domniei lui Solomon (970 î.H.), până la începutul robiei babiloniene, condensând aproape patru
secole din Istoria Israelului. Cărţile Împăraţilor sunt o continuare a cărţii lui Samuel, începând exact
de unde se încheie II Samuel. Conţinutul cărţilor I şi II Împăraţi este paralel cu cel al cărţii II Cronici,
care a fost scrisă mai târziu, şi care deseori dă detalii în plus cu privire la evenimentele relatate în
Împăraţi.
Scopul pe care l-a avut autorul cărţilor împăraţilor a fost de a pune în lumină necredincioşia
Israelului faţă de Legământ, care a dus la exil şi nimicire. Cu toate că autorul face o relatare
cronologică a istoriei Israelului, informându-se din istoria scrisă în alte cărţi (I Împăraţi 11:41;
14:19; 15:23), scopul lui nu este strict istoric. Autorul vrea să arate activitatea lui Dumnezeu în
istoria Israelului, şi scrie pentru a arăta că dezastrul naţional şi robia Israelului sunt voia Domnului,
nu numai o întâmplare istorică.
Cărţile I şi II Împăraţi vor fi studiate împreună. La început, Împăraţi a fost o singură carte,
dar dimensiunea ei a făcut să fie divizată în două.
SECŢIUNILE MAJORE ALE CĂRŢII
I. ÎMPĂRĂŢIA LUI SOLOMON - I Împăraţi, Cap. 1-11
Cărţile împăraţilor încep cu ascensiunea lui Solomon la tronul Israelului. Întregul fragment
descrie măreţia împăratului Solomon şi înţelepciunea lui, dovedită în proiectul templului. Ultima
parte a secţiunii îl arată pe Solomon căzut în apostazie şi idolatrie. Acest fragment realizează un
rezumat al celor patruzeci de ani ai domniei lui Solomon (970-931 î. H.).
II. DIVIZAREA ÎMPĂRĂŢIEI ISRAELULUI
A doua secţiune literară a cărţii împăraţilor tratează perioada cuprinsă între divizarea
împărăţiei (931 î.H.) şi distrugerea părţii de nord a Israelului (722 î.H.). Divizarea împărăţiei s-a
produs imediat după moartea lui Solomon. Naţiunea Israelului s-a separat în două împărăţii rivale.
79
Această rivalitate a oprit războiul civil, dar împărăţiile nu s-au mai împăcat.
După divizare, partea de sud a Israelului, cunoscută sub numele de împărăţia lui Iuda, a fost
mai credincioasă Domnului, pe când cei din nord se închinau la idoli. Prezenţa templului la
Ierusalim a făcut ca cei din Iuda să aibă mai multe ocazii de a se închina Domnului. Împărăţia de
nord a Israelului a fost condusă de împăraţi care nu erau din neamul lui David, în timp ce peste Iuda
a împărăţit dinastia lui David.
Ambele împărăţii au avut probleme spirituale. Împărăţia din nord a avut probleme mai mari
cu apostazia, motiv pentru care a ajuns prima în robie. Această secţiune se sfârşeşte cu relatarea
dezastrului pricinuit de asirieni împărăţiei din nord în 722 î. H.
III. ÎMPĂRĂŢIA DIN SUD A ISRAELULUI PÂNĂ LA ROBIE
Ultima secţiune majoră a Împăraţilor preia istoria lui Iuda din vremea lui Ezechia, arătând
că Iuda nu a învăţat din experienţa robiei celor din nord. Apostazia spirituală a lui Iuda s-a extins,
şi până la urmă a făcut ca şi această împărăţie să fie dusă în robie de babilonieni în 586 î.H.
La sfârşitul cărţii II Împăraţi, naţiunea Israelului nu mai exista. Poporul Israel era în robia
babiloniană, iar ţara nu se mai numea Israel, căci babilonienii o transformaseră în provincie, punând-
o sub autoritate babiloniană. Totuşi, istoria Israelului nu se termină aici. Cartea lui Ezra ne spune că
Israelul s-a reîntors în ţara Canaanului, şi că legământul cu Dumnezeu a fost reînnoit, dar aceasta
va face obiectul unui alt studiu.
ISTORICUL CĂRŢII
I. ÎMPĂRĂŢIA LUI SOLOMON - I Împăraţi, cap. 1-11
A. Împărăţia lui Solomon a continuat „epoca de aur" a Israelului, începută cu David, care
extinsese dominaţia Israelului în toată Palestina. Naţiunile Palestinei trebuiau să plătească tribut
anual Israelului. Când a venit la tron Solomon, situaţia financiară era stabilă, iar cea politică era
prosperă, pentru că David se ocupase de Israel şi pe plan intern, întărindu-l şi consolidându-1.
B. Prima responsabilitate a lui Solomon, ca împărat nou venit la conducere a fost să-şi
elimine duşmanii pentru a-şi asigura tronul. La sfatul lui David el şi-a înlăturat duşmanii, luandu-le
autoritatea funcţiilor pe care le aveau.
Citeşte I Împăraţi, cap. 1-2.
l. Cine a fost Adonia şi de ce reprezenta un pericol pentru tronul lui Solomon?
Trebuie remarcat faptul că Ioab (ofiţer în armata lui David) şi Abiatar (preot renumit) s-au unit cu
Adonia în planurile lui.
2. Cum se numeau cele două persoane care i-au spus împăratului David despre Adonia?
_____________________________ şi _____________________________
3. Ce s-a întâmplat cu:
1. Adonia?
2. Ioab?
3. Abiatar?
Citeşte I Împăraţi, cap. 3-4 pentru a vedea înţelepciunea lui Solomon.
4. Împăratul Solomon i-a înlăturat pe cei ce nu fuseseră loiali lui sau tatălui său David, întărindu-şi
astfel tronul.
C. Subiectul capitolului 3 este înţelepciunea lui Solomon. El s-a rugat pentru a primi darul
înţelepciunii, iar acest dar apărea limpede în judecăţile sale. Un exemplu îl constituie modul în care
a rezolvat disputa dintre cele două femei în privinţa copilului.
Citeşte I Împăraţi, cap. 3-4 pentru a vedea înţelepciunea lui Solomon.
D. Activităţile de construcţie ale lui Solomon au fost mai extinse decât ale oricărui alt
împărat al Israelului. Cea mai frumoasă lucrare a lui Solomon a fost templul, însă pe lângă templu,
Solomon a construit şi alte palate mari şi fortăreţe militare.
80
Citeşte I Împăraţi, cap. 5-10
1. Marimea Templului este dată în coţi (un cot = 60 cm). Calculează dimensiunile templului în
metri (v. 6.2)
(1) Lungimea = __________________________________________________
(2) Lăţimea = ___________________________________________________
(3) Înălţimea = __________________________________________________
2. Câţi ani au fost necesari pentru constiuirea templului (v. 6:38)?
3. Capitolul 8 descrie dedicarea templului. Care consideri că a fost starea spirituală a împăratului
Solomon în această perioadă a domniei lui?
E. Apostazia lui Solomon a fost rezultatul căsătoriei cu femei străine. În cultura lor, era un
lucru obişnuit ca împăraţii să facă între ei aranjamente deosebite (alianţe etc.) sau legăminte de
căsătorie între familiile împărăteşti. Măreţia lui Solomon a dus la multe aranjamente internaţionale,
şi apoi la multe căsătorii cu prinţese străine. La început, Solomon a tolerat idolatria permiţând ca
femeile străine să se închine dumnezeilor lor, ca după aceea să se unească cu ele în închinare la
aceşti dumnezei.
Citeşte I Împăraţi, cap. 11
l. Au fost căsătoriile lui Solomon cu femei străine o încălcare a legii Domnului? ___________
2. S-a închinat Solomon în faţa dumnezeilor străini? ___________
3. Cum l-a pedepsit Domnul pe Solomon pentru păcatul lui?
4. Când l-a pedepsit Dumnezeu pe Solomon?
5. Cine a primit partea din împărăţia Israelului cuvenită fiului lui Solomon?
6. Cum se numea profetul care l-a avertizat pe Solomon de judecata Domnului?
Solomon a avut aceeaşi reacţie la judecata divină ca Saul, căutând să scape de sub disciplina
Domnului, în loc de a se pocăi (11:40). Capitolul 11 vorbeşte de importanţa legământului davidic.
Numai legământul Domnului cu David l-a oprit pe Solomon să piardă împărăţia, aşa cum o pierduse
Saul.
NOTĂ: Studiul împăraţilor se opreşte aici. Restul cărţii – secţiunea a II-a şi a III-a – vor fi studiate
mai târziu. Studiul nostru se va întoarce la cărţile poetice ale Vechiului Testament pentru că unele
cărţi reprezintă scrieri ale lui David şi Solomon.
1. Cărţile Împăraţilor tratează perioada istorică cuprinsă între începutul domniei lui Solomon şi
______________________
2. Scopul autorului cărţilor Împăraţilor a fost de a arăta cum ______________________Israelului a

dus la dezastru naţional şi la robie.
3. Cărţile Împăraţilor au un conţinut paralel cu cel al cărţii ______________________
4. Tema cărţilor Împăraţilor este ______________________
5. Enumeră titlurile celor trei secţiuni literare majore ale cărţilor Împăraţilor cu referinţele biblice.
6. Domnia lui ______________________a continuat „epoca de aur“ începută în vremea lui David.
81
7. Solomon a venit pe tron într-o perioadă în care sitiaţia politică era ___________________şi cea
economică era ______________________
8. Fratele lui Solomon care a încercat să ia tronul lui Solomon, se numea ______________________
9. Activitatea lui Adonia a fost raportată lui David de profetul ___________, prin ___________
10. Solomon s-a rugat să primească darul ______________________
11. Activităţile de construcţie ale lui Solomon le-au întrecut pe ale oricărui alt împărat al Israelului.
______________________a fost cea mai măreaţă clădire construită de el.
12. Apostazia lui Solomon s-a datorat ______________________
13. Consecinţele apostaziei lui Solomon au fost pierderea a _____________________ale Israelului,

cu toate că aceasta s-a întâmplat după moartea lui Solomon.
14. Lui Solomon nu i-a fost luată toată împărăţia lui Israel datorită ______________________
82
LECȚIA 13 – CĂRȚILE POETICE
LECŢIA 13 - CĂRŢILE POETICE

Să ştii care sunt cele cinci cărţi ale Vechiului Testament denumite „cărţile poetice“.
Să ştii în ce perioadă de timp au fost scrise, şi mai ales când a început scrierea lor.
Să explici „paralelismul“ din din poezia ebraică.
Să defineşti paralelismul sinonim, antitetic şi sintetic şi să poţi face diferenţa dintre aceste
trei tipuri de paralelism.
CINCI CĂRŢI POETICE

Cinci cărţi ale Vechiului sunt numite „cărţi poetice". Acestea sunt Iov, Psalmii, Proverbele,
Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor lui Solomon, aproape toate scrise sub formă de poezie ebraică.
Ele sunt reprezentative pentru tipul de literatură pe care l-a avut Israelul, şi pentru creativitatea
literară a Israelului.
Scrierea cărţilor poetice a început în timpul „epocii de aur" a istoriei Israelului. Atât David,
cât şi Solomon au contribuit semnificativ la îmbogăţirea acestui fel de literatură. Interesul deosebit
pe care l-a manifestat David faţă de religia Israelului a dus la scrierea Psalmilor, iar înţelepciunea
lui Solomon a contribuit la formarea cărţii Proverbelor.
Tradiţia literară reprezentată în cărţile poetice nu s-a limitat la vremea lui David şi Solomon.
Ei au fost întemeietorii acestor tradiţii care aveau să continue timp de secole în Israel şi care au dat
naştere la mulţi autori. Cel puţin alte şase persoane au contribuit la literatura de închinăciune a
Psalmilor. E posibil ca şi la colectarea înţelepciunii Israelului din cartea Proverbelor să fi contribuit
trei autori. Cărţile poetice sunt o moştenire a bogăţiei creaţiei literare a Israelului, fiind scrise sub
călăuzirea Duhului Sfânt.
POEZIA EBRAICĂ
Poezia ebraică din cărţile poetice e foarte diferită de poezia limbilor europene. Ea nu se
bazează pe ritm sau pe rimă, ci pe „paralelism" - pe paralelismul ideilor - pentru a da putere
comunicării. Paralelismul poeziei ebraice se pierde la traducerea în altă limbă, cum e cazul cu
Bibliile noastre, de aceea numai din original putem înţelege cel mai bine ce vrea să spună autorul.
Există trei tipuri de paralelism:

1. Paralelismul Sinonim: ideea din prima parte a versetului se repetă în cea de-a doua linie
cu alte cuvinte, dar având acelaşi înţeles.
Citeşte Psalmul 51 pentru a observa paralelismul sinonim din versetele 3, 5 ,7, 9 şi 11.
2. Paralelismul Antitetic: ideea din a doua parte a versetului este în contradicţie cu ideea
din prima parte.
Citeşte Proverbe 10 pentru a observa paralelismul antitetic din vesetele 1-5, 7, 9, 12 şi 15-17.
3. Paralelismul Sintetic: ideea din prima parte a versetului e continuată în partea a doua
fără a fi repetată şi fără a contrazice ideea din prima parte.
Citeşte Psalmul 1 pentru a observa paralelismul sintetic din versetele l-6.

83
LECȚIA 13 – CĂRȚILE POETICE
Capacitatea de a recunoaşte şi de a înţelege paralelismul din poezia ebraică ne va ajuta să

înţelegem mai bine anumite pasaje. Când o idee a unui verset pare greu de înţeles, ideea următoare
ne ajută să clarificăm sensul celei dintâi cu ajutorul paralelismului. Chiar şi atunci când pasajul este
uşor de înţeles, puterea de expresie a paralelismului poetic va comunica cititorului mesajul Scripturii
într-un mod dinamic.
Cărţile poetice nu vor fi studiate în ordinea în care sunt aşezate în Biblie pentru că trei dintre
ele au mai multe asemănări. Iov, Proverbe şi Eclesiastul sunt considerate ca fiind în acelaşi timp şi
„cărţi ale înţelepciunii“, şi cărţi poetice; de aceea vom studia mai întâi Psalmii şi Cântarea
Cântărilor, apoi vom discuta despre „literatura înţelepciunii“ mai în detaliu şi despre cărţile
Proverbe, Iov şi Eclesiastul în această ordine. La urmă vom trece încă o dată peste toate cele cinci
cărţi poetice.
1. Enumeră cele cinci cărţi ale Vechiului Testament ce sunt clasificate ca şi cărţi poetice:
A.
B.
C.
D.
E.
2. Scrierea cărţilor poetice a început în vremea _________________________ a Israelului.
3. Cărţile poetice au fost scrise limba ebraică sub forma unor poezii. Ele se bazau pe
_________________________ pentru a da putere comunicării.
4. Paralelismul înseamnă prezenţa a două _________________________ paralele într-un verset.
5. Defineşte următoarele tipuri de paralelism:

A. Sinonim:
B. Antitetic:
C. Sintetic:
6. Identifică tipul de paralelism din versetele de mai jos, indicând pentru fiecare litera
corespunzătoare:
A = Sinonim; B = Antitetic; C. Sintetic
_____ (l). O mână leneşă sărăceşte, dar mâna hamică îmbogăţeşte.

_____ (2). Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu (Ps. 51:2).
_____ (3). Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi
nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori (Ps. 1:1)
_____ (4). Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. (Ps. 51:2)
_____ (5). Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul (Ps. 3:3).
_____ (6). Plata celui neprihănit duce la viaţă, dar a celui rău la păcat.
84
LECȚIA 14 – PSALMII
LECŢIA 14 - PSALMII
OBIECTIVELE CĂRŢII
La terminarea acestei lecţii, ar trebui:
Să înţelegi sensul cuvântului Psalm
Să enunţi tema cărţii Psalmi
Să faci o prezentare a cărţii Psalmi
Să identifici cele patru tipuri de bază de Psalmi
Să descrii conţinutul celor patru tipuri de psalmi, genul literar şi părţile esenţiale ale fiecărui
tip de psalmi
NUMELE CĂRŢII
Titlul cărţii Psalmi provine din versiunea greacă a Vechiului Testament, Septuaginta, şi
înseamnă „Cartea Cântecelor“. Titlul acesta e mai bun pentru că Noul Testament tot aşa denumeşte
cartea (Luca 20:42; 24:44; Fapte 1:20; 13:33).
TEMA CĂRŢII: Lauda lui Dumnezeu.
DESCRIEREA CĂRŢII:
Cartea Psalmilor a fost „Harfa de cântări" a Israelului. Ea a fost scrisă pentru a sluji
închinării publice, fiind deci o colecţie de cântece şi literatură scrise de mai mulţi autori timp de
secole. Cea mai mare parte a Psalmilor (aproape jumătate din cei 150 de Psalmi) îi aparţine
împăratului David. La scrierea lor au mai contribuit: Moise (Ps. 90), Solomon (Ps. 72 şi 127), fiii
lui Core (Ps. 42, 44-49, 84-85 şi 87-88), Asaf (Ps. 50, 73-83), Etan (Ps. 89) şi Heman (Ps. 88).
Cartea Psalmilor este divizată în cinci „cărţi“ sau secţiuni literare, fiecare din ele sfârşindu-
se cu o doxologie (laudă). Iată cele cinci cărţi, cu doxologiile lor:
I. Psalmii 1-41 –Doxologia 41:13
II. Psalmii 42-72 -- Doxologia: 72:18-19
III. Psalmii 73-89 -- Doxologia: 89-52
IV. Psalmii 90-106 -- Doxologia: 106-48
V. Psalmii 107-150 –Doxologia: 150:1-6
Fragmentele literare majore desemnate de Biblia evreiască nu sunt de prea mult folos pentru
organizarea conţinutului cărţii Psalmilor. Fiecare secţiune conţine o varietate de psalmi. Majoritatea
celor 150 de psalmi se încadrează în cele patru categorii de psalmi menţionate mai jos.
TIPURI DE PSALMI:
I. PSALMII DE PLÂNGERE
A. Psalmii de plângere sunt cea mai largă categorie de psalmi, ceea ce nu e surprinzător,
dacă luăm în considerare faptul că autorii au trăit în perioada Vechiului Testament, într-o lume la
fel de plină de păcate ca cea de astăzi. Psalmistul a trăit crizele dintre primirea şi împlinirea
promisiunilor lui Dumnezeu. Psalmii continuă să fie şi astăzi foarte citiţi şi apreciaţi, întrucât
creştinii de astăzi trec prin aceleaşi greutăţi ca cei de atunci.
B. Psalmiştii Vechiului Testament şi-au exprimat sentimentele într-un mod simplu, de aceea
se poate vorbi de un psalm de plângere standard. Aceasta nu înseamnă totuşi că psalmii sunt
stereotipi sau că fiecare psalm urmează o anumită formă rigidă. Putem vorbi de un psalm standard
numai dacă avem în vedere faptul că, în general, este urmată o anume structură, care făcea parte
dintr-un anume mod de exprimare al culturii ebraice. Psalmii pot fi comparaţi cu anumite tipuri de
rugăciuni moderne, care nu sunt tipizate, ci urmează un anumit stil. De exemplu, cele mai multe
85
rugăciuni încep cu expresia „Tatăl nostru ceresc", apoi urmează lauda şi cererea, iar la urmă se
rosteşte „Amin“. Psalmii de plângere pe care trebuie să-i recunoaştem noi sunt asemănători. Aceşti
psalmi ne vor ajuta să apreciem mai mult Cuvântul Domnului.
C. Psalmii de plângere sunt de două categorii: psalmi de plângere individuali şi psalmi de
plângere colectivi. Aceste două tipuri de psalmi au structură asemănătoare, diferenţa dintre ei fiind
că primii erau rostiţi de o singură persoană (psalmii de plângere individuali), iar ceilalţi de un grup
de persoane (cei colectivi). Noi ne vom ocupa în mod deosebit de psalmii de plângere individuali.
Structura psalmilor de plângere

1. Formula de adresare
Psalmii sunt adresaţi celui de la care vine ajutorul, iar acesta este Domnul, Dumnezeul lui
Israel. Câteodată adresarea se limitează la numele divin. Exclamarea „O Dumnezeule!" e foarte des
întâlnită. Alteori era inclus şi un strigăt după ajutor: „Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai
părăsit?" (Ps. 22:1).
2. Plângerea
Aici se exprimă plângerea psalmistului, care diferă de cerere prin faptul că nu se cere
eliberare, ci este o descriere a nenorocirii lui. Astfel, autorul îşi exprimă sentimentul disperării cu
ajutorul unor cuvinte venite din adâncul sufletului.
3. Mărturisirea încrederii
Psalmistul îşi exprimă apoi încrederea în Dumnezeu, mărturisind dragostea şi credincioşia
Domnului. Această mărturisire a credinţei este o urmare logică a plângerii. De fapt, ce rost are să te
plângi Domnului dacă nu ai încredere că el poate schimba situaţia? Prin ea se proclamă un
Dumnezeu bun cu cei ce se află în nenorocire.
4. Cererea
Prin cerere se apelează la ajutorul lui Dumnezeu. Descrierea nenorocirii, exprimarea
încrederii psalmistului sunt urmate de cererea unei eliberări fizice, psihice şi spirituale, căutată de
psalmist. De obicei se cere ascultarea rugăciunii, mântuirea şi pedepsirea duşmanilor.
5. Încrederea în ascultarea rugăciunii

Având credinţă că va fi ascultat, el vorbeşte de izbăvire ca despre un fapt împlinit, la fel ca
atunci când îşi mărturiseşte încrederea. Siguranţa faptului că va fi ascultat e o declarare a credinţei,
o „încredere în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei
11:1). Totuşi, nădejdea că va fi ascultat e diferită de mărturisirea încrederii, prin faptul că siguranţa
ascultării arată încrederea în eliberarea de nenorocirea prezentă.
6. Lauda sau promisiunea de laudă

Lauda sau promisiunea de laudă e atitudinea cea mai potrivită faţă de bunătatea Domnului.
Psalmistul, plin de încredere în bunătatea Domnului, izbucnește în strigăte de laudă, anticipând ceea
ce va face El. Câteodată el promite că Îl va lăuda pe Domnul când va veni izbânda. Lauda sau
promisiunea de laudă sunt aşadar o parte a psalmilor de plângere.
D. Cele şase părţi ale psalmilor de plângere se află de obicei în ordinea în care au fost
prezentate. Totuşi, se poate ca stilul să varieze într-un anume psalm sau chiar ca una dintre părţi să
lipsească. Trebuie reţinut faptul că tipurile de psalmi, ca şi rugăciunile noastre, nu sunt stereotipe.
86
Citeşte Psalmul 13, iar apoi examinează următoarea analiză a acestui psalm de plângere:
1. Formulara de adresare „Până când, Doamne?" (v. 1)
2. Plângerea (v. 1,2)
3. Cererea (v. 3,4)
4. Mărturisirea încrederii (v. 5)
5. Promisiunea laudei (v. 6a)
6. Siguranţa ascultării (v. 6b)
II. PSALMII DE MULŢUMIRE

A. La studierea psalmilor de plângere am anticipat deja mulţumirea. Promisiunea laudei din
psalmii de plângere este împlinită prin conceperea psalmilor de mulţumire. Promisiunea laudei
anticipă eliberarea, iar psalmii de mulţumire o sărbătoresc.
B. Sărbătorirea izbăvirii din psalmii de mulţumire reprezintă ceea ce Claus Westermann

(„Lauda lui Dumnezeu în Psalmi“, p. 22, 23) numeşte „laudă declarativă". Lauda declarativă este
mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru ceva specific, este lauda care reflectă bucuria uşurării de
povară.
C. Psalmii de mulţumire, la fel ca cei de plângere, pot fi de obicei clasificaţi în două grupe:
individuali şi colectivi. Ne vom ocupa în special de studiul psalmilor individuali de mulţumire, a
căror structură e mai simplă decât a psalmilor de plângere.
Structura psalmilor de mulţumire
1. Introduceree
Introducerea anunţă intenţia psalmistului de a-şi arăta mulţumirea printr-o slujire voluntară:
„Te înalţ, Doamne“ (Ps. 30:1)
„Te laud din toată inima“ (Ps. 138:1)
Introducerea poate include un rezumat al motivelor pentru care I se aduc laude Domnului.
2. Naraţiune (povestire)
Naraţiunea vorbeşte de obicei despre bunătatea Domnului faţă de psalmist, şi include de
obicei trei lucruri: 1) o descriere a problemei sau a necazului; 2) un strigăt după ajutor; 3) o vestire
a izbăvirii Domnului. Aceasta e partea centrală a psalmului.
3. Încheiere
În încheiere I se aduc laude Domnului într-un mod diferit decât în naraţiune, laudandu-L
mai degrabă pentru faptele Sale în general decât pentru cele specifice menţionate în naraţiune.
Câteodată încheierea conţine un nou angajament de a-L lăuda pe Domnul, nu o laudă generală
adresată Domnului, ceea ce sugerează că o singură laudă la adresa Domnului nu e deajuns pentru
bunătatea Lui.
87
Citeşte psalmul 41, iar apoi examinează analiza lui de mai jos:
1. Introducere - Versetele 1-3
2. Naraţiune
(1) Descrierea nenorocirii - v. 4-9
(2) Strigătul după ajutor – v. 10
(3) Vestirea izbăvirii Domnului - v. 11, 12
3. Încheiere - v. 13
Introducerea pare puţin cam dificil de identificat pentru că suntem obişnuiţi cu expresii de genul
„Te laud, Doamne”. Totuşi versetele 1-3 exprimă laudă la adresa Domnului. De fapt, ele sunt mai
realiste decât expresiile cu care suntem noi obişnuiţi. Când lăudăm pe cineva, în mod obişnuit nu
spunem „te laud“, ci îi spunem „ai făcut o treabă bună”, sau „eşti un autor bun”. În versetele 1-3
psalmistul Îl laudă pe Domnul, vorbind despre El.
III. IMNURI
A. Atât imnurile, cât şi psalmii de mulţumire sunt în esenţă psalmi de laudă. Imnurile diferă de
psalmii de mulţumire prin conţinutul laudei. Psalmii de mulţumire conţin o laudă „declarativă“, pe
când imnurile folosesc lauda pentru a „descrie". Lauda „descriptivă“ (conform lui Westermann,
„Laudele Domnului în Psalmi", p. 32) reprezintă de fapt un rezumat al activităţilor Domnului, căruia
I se aduc laude pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face.
B. Imnurile sunt constituite din trei părţi esenţiale:
1. O chemare introductivă la rugăciune:
Această chemare este realizată de obicei la modul imperativ, sub forma unei porunci. Când
lipseşte imperativul, chemarea la închinăciune este o invitaţie. În ambele cazuri este evident că
imnul nu este un psalm individual, întrucât psalmistul vrea ca şi alţii să-l însoţească în adorare.
2. Motive de laudă:
Enumerarea motivelor de laudă constituie partea principală a psalmului; ele sunt deobicei
două: bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu. Bunătatea Domnului este pusă în evidenţă în relaţiile Lui
cu oamenii, iar măreţia apare în caracterul şi suveranitatea Lui. Câteodată versetele centrale ale
psalmului nu se încadrează în cele două teme amintite. Acestea sunt doar două din motivele de
laudă, întâlnite mai frecvent.
3. Încheierea chemării la închinăciune:
Încheierea chemării la închinăciune se aseamănă cu chemarea la, închinăciune. Uneori e
mai lungă, alteori e mai scurtă. În orice caz, nu este greu de recunoscut.
Citeşte psalmul 135, iar apoi analizează următoarea schiţă a acestui imn:
l. Chemare introductivă la închinăciune (v. 1,2)
2. Motive de laudă (v. 3-18)
(l) Măreţia Domnului (v. 5-7)
(2) Bunăvoinţa Domnului (v. 8-12)
3. Încheierea chemării la rugăciune (v. 19-21)
IV. PSALMII DE ÎNŢELEPCIUNE
A. Scopul principal al acestor psalmi este de a îndemna cititorul la o viaţă sfântă. Ei au fost
folosiţi de învăţătorii înţelepţi ai Israelului pentru a-i instrui pe tineri pe calea neprihănirii, de aceea
sunt adresaţi oamenilor, nu Domnului. Dumnezeu nu este trecut cu vederea în aceşti psalmi, întrucât
sunt alcătuiţi tot pentru slava Lui. Psalmii de înţelepciune sunt de fapt meditaţii cu privire la viaţa
de sfinţenie.
88
B. Analiza noastră se bazează pe faptul că scopul acestui tip de psalmi este de a transmite
înţelepciune. În îndemnurile pe care le dau aceşti psalmi pentru trăirea unei vieţi neprihănite se
regăsesc cinci teme majore. Dacă le identificăm, putem identifica şi tipul de psalm în funcţie de ele.
Aceste teme sunt:
1. Antiteza dintre căile celui neprihănit şi căile celui nelegiuit.
2. Răsplata Domnului pentru faptele bune şi pedeapsa pentru cele rele.
3. Legea Domnului (Tora) dă cunoştinţă pentru a face fapte bune.
4. Îndemnuri pentru o încredere personală în Domnul.
5. Neajunsurile vieţii, şi căutarea înţelepciunii lui Dumnezeu atunci cand împrejurările nu par a
reflecta dreptatea lui Dumnezeu.
Datorită faptului că nici un psalm de înţelepciune nu conţine toate cele cinci teme, vom analiza mai
mulţi psalmi şi temele pe care le conţin ei.
l. Citeşte psalrnul 1, în care se găsesc temele:
(l) Antiteza căilor vieţii (v. 1-3, 4-6)
(2) Răsplata Domnului (v. 3-6)
(3) Legea Domnului (v. 2)
2. Citeşte psalmul 73, în care se găsesc temele:
(1) Răsplata Domnului (v. 18, 19, 27)
(2) Încrederea în Dumnezeu (v. 21-24)
(3) Neajunsurile vieţii (v. 1-20)
3. Citeşte psalmul 112, în care se găsesc temele:
(1) Răsplata Domnului (v, 2-6, 10)
(2) Legea Domnului (v. 1)
Lecţia aceasta a avut scopul de a te familiariza cu stilul celor patru tipuri de psalmi, nu de a
face o analiză expertă. Am dat numai cele mai bune exemple pentru toate tipurile de psalmi
menţionate, dar aceasta nu înseamnă că toţi ceilalţi psalmi se încadrează în această tipologie. Scopul
lecţiei a fost de a-ţi îmbunătăţi cunoştinţele, nu de a analiza fiecare psalm din Biblie.
1. Titlul cărţii Psalmi înseamnă „Cartea ______________________________________”
2. Tema cărţii Psalmi e ___________________________________________________
3. Cartea Psalmilor a fost _____________________________a Israelului.
4. Cartea Psalmilor din Biblia evreiască e împărţită în cinci „cărţi“, fiecare din ele sfărşindu-se cu o
___________________
5. Enumeră principalele tipuri de psalmi:
a.
b.
c.
d.
6. ___________________reprezintă cea mai largă categorie de psalmi.
7. Enumeră cele şase componente ale psalmilor de plângere, definindu-le pe scurt:
a.
b.
89
c.
d.
e.
f.
8. Psalmii de mulţumire ___________________eliberarea.
9. În psalmii de mulţumire, lauda __________________constituie mulţumirea adusă lui Dumnezeu

pentru o izbăvire specifică, lauda care reflectă bucuria uşurării de povară.
10. Introducerea psalmilor de mulţumire anunţă ___________________psalmistului de a-şi arăta

mulţumirea printr-o slujire voluntară.
11. Naraţiunea psalmilor de mulţumire vesteşte de obicei bunătatea Domnului faţă de psalmist.
Enumeră cele trei lucruri care se găsesc de obicei în naraţiune.
12. Imnurile diferă de psalmii de mulţumire prin conţinutul laudei. Prin lauda __________________
I se aduc laude Domnului pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face El.
13. Enumeră cele trei elemente care constituie imnul.

a.
b.
c.
14. Scopul principal al ___________________este îndemnarea cititorului la o viaţă sfântă.
15. Enumeră cele cinci părţi componente ale psalmilor de înţelepciune:

a.
b.
c.
d.
e.
90
LECȚIA 15 – CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
LECŢIA 15
CÂNTAREA CÂNTARILOR
Să explici înţelesul titlului cărţii
Să enunţi tema cărţii Cântarea Cântărilor
Să descrii conţinutul cărţii Cântarea Cântărilor
Să prezinţi diferenţele şi asemănările dintre interpretarea alegorică a cărţii şi interpretarea
evreiască şi creştină
Să explici interpretarea tipologică a cărţii Cântarea Cântărilor
NUMELE CĂRŢII
Cartea „Cântarea Cântărilor" a fost scrisă de Solomon. Expresia „Cântarea Cântărilor"
înseamnă „Cea mai măreaţă cântare - cântarea cântărilor". Specificarea din ebraică „a lui Solomon"
trebuia înţeleasă de israeliţi ca o referire la autorul cărţii, de aceea titlul înseamnă „Cântarea
Cântărilor lui Solomon“ sau „Cântarea Cântărilor despre Solomon".
TEMA CĂRŢII - Sărbătorirea dragostei romantice
CONŢINUTUL CĂRŢII - Cântarea Cântărilor pare a fi o colecţie de poezii de dragoste.

Interpretarea tradiţională spune că Solomon a fost „iubitul" şi că Sulamita a fost o slujnică, „iubita“.
Prezenţa unei asemenea cărţi în Vechiul Testament este o mărturie a respectului Israeliţilor
pentru dragostea bărbatului faţă de soţia lui, în contextul voii lui Dumnezeu. În capitolul cinci se
sugerează că ar fi vorba de o mireasă, motiv pentru care unii cred că aici este descrisă o căsătorie.
Împărţirea Cântării Cântărilor în secţiuni literare majore nu ar fi de mare folos întrucât cartea
nu cuprinde o singură relatare, ci este o colecţie de poeme de dragoste împletite împreună de tema
dragostei romantice.
INTERPRETĂRI TRADIŢIONALE
Prezenţa acestei cărţi în Biblie i-a încurajat pe teologi să-i confere o însemnătate
„spirituală“. Cu toate că scopul evident al cărţii este sărbătorirea dragostei romantice în contextul
căsătoriei, învăţaţii evrei şi creştini au dat cărţii alte două interpretări.
A. Interpretarea alegorică, conform căreia în spatele mesajului exterior se află o însemnătate

spirituală.
1. Rabinii evrei au sugerat ideea potrivit căreia cartea reprezintă istoria Israelului de la exod până la
venirea lui Mesia, spunând că „iubitul“ e Domnul, iar „slujinica“ Israelul.
2. Creştinii explică alegoria spunând că „iubitul“ este Hristos, iar „slujnica“ este biserica Lui.
B. Interpretarea tipologică, care sugerează ideea că dragostea din Vechiului Testament reprezintă
o „tipologie" a unui adevăr din Noul Testament (o tipologie în umbră).
1. Unii cred că scrierea Cântării Cântărilor se datorează căsătoriei lui Solomon cu fata lui Faraon -
o tipologie ce reprezintă unirea neamurilor în Hristos.
2. Această interpretare nu a devenit la fel de populară ca explicaţia alegorică.
Citeşte Cântarea Cântărilor, urmărind accentul pus pe dragostea romantică.

91
LECȚIA 15 – CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
l. Titlul cărţii înseamnă „cea mai măreaţă _________________ a lui Solomon", sau „cea mai
măreaţă _________________ despre Solomon".
2. Tema cărţii Cântarea Cântărilor este _________________.
3. Cântarea Cântărilor pare a fi o colecţie de poezii _________________.
4. Conform interpretării alegorice evreiești a cărţii Cântarea Cântărilor, „iubitul" este ___________,
iar slujnica este _________________.
5. Interpretarea alegorică creştină a cărţii Cântarea Cântărilor susţine că iubitul este ___________,
iar slujnica este _________________.
6. Interpretarea tipologieă a Cântării Cântărilor lui Solomon sugerează faptul că povestea de

dragoste din carte reprezintă unirea _________________ cu Hristos.
92
LECȚIA 16 – LITERATURA ÎNȚELEPCIUNII
LECŢIA 16
LITERATURA ÎNŢELEPCIUNII
Să identifici cele trei cărţi ale Vechiului Testament clasificate ca făcând parte din literatura
înţelepciunii
Să ştii pe ce se pune accentul în literatura înţelepciunii
Să faci legătura dintre literatura înţelepciunii din Vechiul Testament şi legământul din Noul Testament
Să prezinţi originea cărţilor înţelepciunii, raportată la Solomon
Să explici de ce cărţile înţelepciunii din Vechiul Testament au devenit o parte a canonului lui Israel,
având în vedere dezvoltarea lor
CĂRŢILE ÎNŢELEPCIUNII
Cele trei cărţi poetice care fac parte din „literatura înţelepciunii“ sunt Proverbele, Iov şi
Eclesiastul. Chiar şi o citire rapidă a acestor cărţi demonstrează faptul că ele diferă de restul cărţilor
ce fac parte din literatura Vechiului Testament. Tema dominantă a majorităţii cărţilor Vechiului
Testament este „istoria mântuirii“, scoţându-se în evidenţă legământul dintre Dumnezeu şi Israel.
Cele mai însemnate subiecte ale literaturii înţelepciunii sunt extrase din situaţii de viaţă: scopul
vieţii, relaţiile cu semenii şi succesul în viaţă. Literatura înţelepciunii din Vechiul Testament scoate
în evidenţă modul în care ar trebui să trăiască oamenii pentru a simţi că au un scop în viaţă.
Autorii literaturii înţelepciunii nu au neglijat să vorbească despre legământul cu Dumnezeu,
element foarte important în Vechiul Testament, ci i-au acordat o atenţie deosebită, lucrând în
contextul revelaţiei Domnului dată prin Lege şi prin Profeţi. Citind cărţile înţelepciunii din Vechiul
Testament putem desprinde trei premize importante de la care au pornit autorii lor. În primul rând,
ei au crezut că Dumnezeu a creat lumea şi ordinea existentă conform unor principii bine stabilite.
În al doilea rând, au crezut că lumea există în forma în care există pentru că Dumnezeu a rânduit ca
lucrurile să fie aşa. În al treilea rând, ei au crezut că oamenii au fost creaţi „după chipul lui
Dumnezeu“, şi de aceea adevărul lui Dumnezeu poate fi descoperit în lumea creată. Aceste premize
dezvăluie aşadar modul de gândire al autorilor literaturii înţelepciunii.
ÎNŢELEPCIUNEA ÎN ISRAEL
În perioada Vechiul Testament, înţelepciunea era legată în primul rând de numele lui
Solomon, dar nu a început cu el. Înţelepciunea este la fel de veche ca şi naţiunea Israelului.
„Înţelepciunea“ a avut la origine efortul de a păstra adevărul descoperit. Societatea
vechitestamentală era în cea mai mare parte analfabetă - cei mai mulţi bărbaţi şi femei nu ştiau să
citească, şi de aceea trebuiau să înveţe pe de rost tot ceea ce auzeau de la înţelepţii Israelului. Nu
exista nici un sistem de şcoli publice, ca urmare informaţiile importante - cunoştinţele care erau
importante pentru a avea succes în viaţă - erau „zicale“ scurte, puse într-o formă atrăgătoare, uşor
de reţinut. Aceste „zicale înţelepte“ sunt ceea ce noi numim astăzi „proverbe". „Înţelepciunea
Israelului" era o colecţie de cunoştinţe transmise oral din generaţie în generaţie, mereu revizuită şi
îmbogăţită, la care îşi aducea contribuţia fiecare generaţie.
Împăratul Solomon a devenit patronul înţelepciunii Israelului antic. El s-a rugat pentru a
primi darul înţelepciunii. Mai mult, el a început să colecteze înţelepciunea Israelului pentru a putea
fi păstrată într-o formă scrisă. La curtea regală a lui Solomon a început „mişcarea căutării
înţelepciunii“, o tradiţie care avea scopul de a păstra şi de a îmbogăţi înţelepciunea Israelului.
Cartea Proverbelor este probabil cea mai timpurie carte din literatura înţelepciunii Israelului,
fiind o colecţie a „zicalelor înţelepte“ ale Israelului, începută în vremea lui Solomon şi continuată
secole de-a rândul. Proverbe 25:1 sugerează faptul că la carte încă se mai făceau adăugiri în vremea
93
LECȚIA 16 – LITERATURA ÎNȚELEPCIUNII
împăratului Ezechia, prin 700 î.H. Cartea Proverbelor este o importantă colecţie de adevăruri
,,descoperite“ cu privire la mersul lucrurilor în lume şi cu privire la modul în care oamenii trebuie
să-şi trăiască viaţa.
Când mişcarea de căutare a înţelepciunii s-a mai maturizat, autorii au început să se ocupe
de problemele mai profunde ale vieţii. Desigur, mintea ageră a celor „înţelepţi“ a descoperit faptul
că viaţa nu aducea întotdeauna lucrurile pe care le anticipau oamenii. Neprihănitul nu trăia
întotdeauna o viaţă lungă, binecuvântată din punct de vedere material. Cel rău nu suferea şi nu
murea prematur întotdeauna. De ce se întămplau astfel de lucruri într-o lume guvernată de un
Dumnezeu drept şi suveran? Cartea lui Iov şi Eclesiastul se luptă cu aceste întrebări.
Deşi cărţile înţelepciunii din Vechiul Testament au fost alcătuite într-un mod natural,
omenesc, în comparaţie cu Legea şi Profeţii, ele au fost considerate cărţi sacre deoarece conţineau
adevărul. Tot adevărul vine de la Dumnezeu. Adevărul poate veni prin revelaţia divină a unui profet
sau prin mintea ageră a înţeleptului care poate discerne şi examina ce a făcut Dumnezeu prin creaţie.
Ca urmare, israeliţii au adăugat cărţile înţelepciunii la canonul sacru al Sfintei Scripturi.
În continuare vom studia pe rând cărţile înţelepciunii din Vechiul Testament, în următoarea
ordine: Proverbe, Iov, Elesiastul.
1. Enumeră cele trei cărţi ale înţelepciunii din Vechiul Testament:

A.
B.
C.
2. Literatura înţelepciunii din Vechiul Testament scoate în evidenţă modul în care ar trebui să
trăiască oamenii pentru a simţi că au un ___________ în viaţă.
3. Din scrierile autorilor cărţilor înţelepciunii care au ţinut cont de legământul dintre Dumnezeu şi
Israel şi care au lucrat în contextul revelaţiei dată prin Lege şi Profeţi, se desprind trei
_______________ importante.
4. Enumeră cele trei premize de la care au pornit autorii literaturii înţelepciunii:

A.
B.
C.
5. Înţelepciunea este la fel de veche ca şi ___________ Israelului.
6. Înţelepciunea s-a născut pentru a păstra ___________ descoperit.
7. Împăratul ___________ a devenit patronul înţelepciunii în Israelul antic.
8. Deşi cărţile înţelepciunii din Vechiul Testament au fost scrise într-un mod natural, ele au fost
considerate cărţi sacre deoarece conţineau ___________________ lui Dumnezeu, aşa cum fusese
descoperit în creaţie.
9. Scopul cărţii Proverbelor este prezentarea ___________

94
LECȚIA 17 – PROVERBELE
LECŢIA 17 - PROVERBELE
Să poţi identifica sursa numelui cărţii
Să prezinţi cele trei teme ale cărţii:
(1) Cele două moduri de viaţă antitetice
(2) Răsplata divină
(3) Încrederea în Domnul
Să descrii tipul de carte în care se încadrează cartea Proverbelor
Să enunţi titlurile celor şapte secţiuni literare ale Proverbelor, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să prezinţi scopul cărţii aşa cum reiese din prima secţiune literară
Să faci rezumatul fiecărei secţiuni literare a cărţii
TITLUL CĂRŢII - Cartea şi-a primit titlul de la conţinutul ei, fiind o antologie de „zicale înţelepte“,
sau proverbe.
TEMA CĂRŢII
Înţelepciunea necesară pentru a avea succes în viaţă. Conţinutul cărţii se referă în primul
rând la trăirea unei vieţi virtuoase. Cartea conţine sfaturi cu privire la moralitate şi dreptate, şi îl
îndeamnă mereu pe cititor să trăiască o viaţă neprihănită.
ÎNŢELEPCIUNEA ÎN CARTEA PROVERBELOR

Cartea Proverbelor vorbeşte despre multe teme cuprinse şi în psalmii de înţelepciune: cele
două moduri de viaţă antitetice, răsplata divină şi încrederea în Domnul. Pentru a înţelege
fundamentul cărţii trebuie cunoscute cele două moduri de viaţă, prezentate în contrast: cărarea
înţeleptului şi cărarea nebunului. Înţeleptul merge pe cărarea neprihănirii, pe când nebunul merge
pe cărarea păcatului. Acestea sunt singurele căi ale vieţii. Nu există căi neutre. Fiecare decizie îl
duce pe om pe una din aceste două căi: pe calea înţelepciunii sau a nebuniei.
Răsplătirea reprezintă una din temele fundamentale ale cărţii Proverbelor, care
demonstrează clar influenţa legii lui Moise asupra înţelepciunii lui Israel. Cartea Deuteronom
accentuează ascultarea de legea Domnului, care duce la viaţă şi binecuvântare, în contrast cu
neascultarea de voia lui Dumnezeu, care aduce moarte şi blestem (vezi Deut. 4:27-30). De aceea,
succesul în viaţă depinde de împlinirea legilor lui Dumnezeu.
O altă temă fundamentală a cărţii Proverbelor o constituie încrederea în Domnul, pentru că
experienţa vieţii nu se bazează numai pe deciziile omului. Oamenii iau parte activă la hotărârea
destinului lor, de aceea trebuie să fie atenţi când iau hotărâri. Totuşi, ei nu au control absolut asupra
vieţii lor, ca urmare încrederea în suveranitatea Domnului este foarte importantă în viaţă.
DESCRIEREA CĂRŢII
Cartea Proverbelor este o antologie a înţelepciunii Israelului, o colecţie de zicători înţelepte
compuse de mai mulţi autori de-a lungul unei perioade de mai multe secole. Cel ce a contribuit cel
mai mult la alcătuirea cărţii a fost Solomon, dar mai există cel puţin încă trei autori: înţelepţii, Agur
şi Lemuel. Există posibilitatea ca înţelepciunea din Proverbe să fi constituit o materie de studiu a
şcolii împărăteşti. Poate că slujea de învăţătură tinerilor Israelului. Proverbele sunt învăţături
practice pentru a avea succes în viaţă.
95
I. Lauda înţelepciunii - cap. 1-9

Aceasta secţiune începe cu o introducere, o prefaţă pentru întreaga carte (cap. l:l-7), în care
se declară scopul cărţii: de a da înţelepciune. Primul lucru necesar pentru primirea înţelepciunii este
frica de Domnul (v. 1:7)
Cea mai mare parte a acestui fragment cuprinde sfatul unui tată pentru fiul său. Învăţătura
lui se referă la pericolul prieteniilor rele, la avantajele înţelepciunii şi hărniciei şi la importanţa
moralităţii sexuale. Înţelepciunea este lăudată, fiind numită „gardian al vieţii“. Virtutea înţelepciunii
este personificată şi pusă în contrast cu desfrânarea.
II. Proverbele lui Solomon - cap. 10:1-22:16

Capitolele 10-22 prezintă urmările înţelepciunii şi ale nebuniei. Cele două căi antitetice sunt
foarte clar delimitate. Fiecare om trebuie să aleagă între calea înţelepciunii şi calea nebuniei.
Acestea au calităţi morale distincte. Calea înţelepciunii este calea neprihănirii. Calea nebunului e
calea păcatului şi a răutăţii.
Această secţiune cuprinde o colecţie de proverbe alcătuite din câte două versuri; fiind de
sine stătătoare, pentru interpretarea lor nu este necesară luarea în considerare a contextului. Multe
dintre aceste proverbe sunt caracterizate de un paralelism antitetic, care scoate în evidenţă contrastul
dintre înţelept şi nebun.
III. Înţelepciunea înţelepţilor - cap. 22:17-24:34

Secţiunea aceasta conţine două colecţii de proverbe ale oamenilor înţelepţi (22:17-24:22 şi
24:23-34), care dau învăţături cu privire la oprimare, la femei imorale şi la beţie. Aici se găsesc
sfaturi pentru un comportament potrivit în prezenţa împăraţilor şi a nebunilor. A fost recunoscut
faptul că această secţiune are un conţinut similar cu înţelepciunea egiptenilor numită „Înţelepciunea
lui Amenemotepe“, totuşi nu există nimic sigur cu privire la modul în care aceste două carţi ale
înţelepciunii ar putea depinde una de cealaltă.
IV. Câteva proverbe ale lui Solomon - cap. 25-29

Această secţiune din Proverbe, care a fost adăugată la carte mai târziu de către scriitorii
împăratului Ezechia (Prov. 25:1), este de asemenea atribuită lui Solomon.
În secţiunea aceasta se găsesc de asemenea proverbe cu două versuri, ca în secţiunea din
cap. 10-22. Totuşi, aici proverbele sunt grupate pe teme: înţelepciunea împăraţilor, proverbe despre
curieri, nebuni, leneşi şi batjocoritori.
V. Înţelepciunea lui Agur - cap. 30

Această colecţie de înţelepciune este una din cele câteva adăugiri la cartea Proverbelor. Nu
se ştie nimic despre autorul ei, Agur. Înţelepciunea lui Agur se distinge prin folosirea „proverbelor
numerice“ - cuvinte despre înţelepciune care formează împreună un număr. Cartea tratează diferite
faţete ale înţelepciunii, dar contrastul dintre înţelepciune şi nebunie este prezent şi aici.
VI. Înţelepciunea lui Lemuel - cap. 31:1-9

Despre autorul proverbelor lui Lemuel, o altă adăugire la cartea Proverbelor, nu se ştie
nimic. Această scurtă secţiune conţine instrucţiuni pentru împăraţi şi avertizări cu privire la femeile
rele şi imorale şi la băuturile tari. Tot aici este tratată şi tema dreptăţii.
96
VII. Cântarea despre femeia înţeleaptă - cap. 31:10-31

Ultima secţiune a cărţii Proverbelor reprezintă o descriere laudativă a femeii înţelepte. Acest
poem a fost scris ca un ghid pentru tinerii care voiau să se însoare, descriind femeia ideală şi
avantajele căutării unei astfel de femei.
Citeşte pe rând fiecare secţiune literară a cărţii Proverbelor, studiind mai întâi introducerea
fiecărei secţiuni, apoi restul pasajului corespunzător din Scriptură, pentru a întări fixarea
informaţiei.
l. Tema cărţii Proverbelor este ________________.
2. Pentru a înţelege fundamentul cărţii trebuie cunoscute ________________, cărarea înţeleptului

şi cărarea nebunului, care sunt opuse una faţă de alta.
3. Influenţa legii lui Moise asupra tradiţiei înţelepciunii în Israel este evidenţiată de tema
fundamentală a ________________, prezentă pe tot cuprinsul cărţii Proverbelor.
4. Conform cărţii Proverbelor, înţeleptul merge pe cărarea ________________, pe când nebunul

merge pe cărarea ________________.
5. O altă idee fundamentală a cărţii Proverbelor este ________________în Domnul, pentru că

experienţa vieţii nu se bazează numai pe deciziile omului.
6. Cartea Proverbelor constituie o ________________a înţelepciunii Israelului.
7. Solomon a fost principalul autor al cărţii Proverbelor, dar la alcătuirea ei au contribuit şi alţii.
Enumeră-i pe ceilalţi autori ale căror proverbe se găsesc în carte.
A.
B.
C.
8. Enumeră cele şapte secţiuni literare majore ale Proverbelor, cu referinţele biblice corespunzătoare
fiecărei diviziuni.
A.
B.
C.
D.
E.
F.
G.
9. Cartea Proverbelor are scopul de a da ________________.

97
LECȚIA 18 – IOV
LECŢIA 18 - IOV
OBIECTIVELE LECŢIE
Să identifici sursa numelui cărţii lui Iov
Să faci diferenţa dintre perioada în care a trăit Iov şi data scrierii cărţii
Să enunţi titlurile celor trei secţiuni literare ale lui Iov, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să vorbeşti de neprihănirea lui Iov
Să prezinţi necazul lui lov, limitele lui Satan, răspunsul lui lov şi ceea ce a vrut să sugereze Satan cu
privire la Iov.
Să analizezi părerile lui Elifaz, Bildad şi Ţofar cu privire la răsplata divină
Să faci un rezumat al răspunsurilor date de Iov sfaturilor celor trei „mângâietori“
Să descrii viaţa lui lov, după cum reiese din capitolele 29-31
Să identifici cel mai important discurs din cartea lui lov
Să explici mesajul Domnului cu privire la suferinţa nevinovată a lui lov
Să explici de ce Iov este declarat la sfârşit „drept" de către Dumnezeu
Să descrii restaurarea lui Iov şi semnificaţia dreptăţii lui Dumnezeu
NUMELE CĂRŢII - Cartea poartă numele personajului ei principal.
TEMA CĂRŢII - Suferinţa celui nevinovat. Cartea dezvoltă motivele pentru care suferă oamenii,
vorbind despre suferinţa celui nevinovat, adică a neprihănitului Iov.
DATA SCRIERII CĂRŢII
Cartea lui lov a fost scrisă într-un mod neobişnuit. Se pare că între experienţa lui Iov şi
perioada în care a fost scrisă cartea a fost o perioadă semnificativă de timp, de aproape 800-1000 de
ani. Experienţa istorică a lui Iov se pare că a avut loc în perioada patriarhilor, perioada dintre
Avraam şi Moise. Lungimea excepţională a vieţii lui sugerează faptul că Iov a trăit în această
perioadă. Totuşi, încadrarea cărţii în „literatura înţelepciunii“ duce la concluzia că scrierea cărţii a
avut loc după Solomon. Este de asemenea posibil ca un scriitor din tradiţia Israelului să fi luat o
întâmplare asemănătoare celei trăite de Iov, pe care să o fi folosit cu scopul de a vorbi despre
suferinţa celui nevinovat.
I. Prologul: Suferinţa lui Iov - cap. 1-2
Prologul îl prezintă pe Iov ca pe un exemplu de neprihănire. De fapt, Iov este descris ca
fiind întruchiparea neprihănirii umane. Apoi se prezintă, în episoade succesive, suferinţa lui Iov,
care ajunge în final la ruinare totală, datorită faptului că îi fusese distrusă familia, averea şi sănătatea.
Autorul cărţii a intenţionat să sublinieze clar faptul că Iov nu a meritat suferinţa care a venit peste
el. Acesta este adevărul esenţial, interpretat corect, al cărţii.
II. Dialogul: Întrebările lui Iov - cap. 3-42
Nenorocirea lui Iov a devenit pentru cei trei prieteni „înţelepţi“: Elifaz, Bildad şi Ţofar o
ocazie de vizită. Prietenii lui Iov venit la el să-l mângâie. Totuşi, în timpul vizitei lor, au început să-
l acuze de diferite greşeli. Comportamentul lor se datora ideilor lor teologice cu privire la răsplătire.
Iov a respins cu înverșunare acuzaţia că suferinţa lui s-ar fi datorat păcatului.
III. Epilogul: Restaurarea lui Iov - cap. 42
Până la urmă situaţia lui Iov a fost restaurată în totalitate, fiindu-i redate familia, averea şi
sănătatea. Mai mult, Dumnezeu a declarat că Iov fusese drept în refuzul lui de a crede că toată
suferinţa lui se datora vreunui păcat personal, ceea ce aduce o contribuţie importantă la mesajul
Vechiului Testament.
98
LECȚIA 18 – IOV

1. PROLOGUL: SUFERINŢA LUI IOV- cap. 1-2
A. Ni se spune că Iov a trăit în ţara Uz, aflată probabil în Transiordania, şi că era un om
bogat şi integru.
Citeşte primele două capitole ale cărţii, iar apoi răspunde la următoarele întrebări:
1. Cum descrie autorul neprihănirea lui Iov?
2. Cum descrie Dumnezeu integritatea lui Iov (cap. 1:8; 2:3)?
3. Satan, a obţinut permisiunea de a-l tulbura pe Iov de două ori. Care a fost limita pusă de
Dumnezeu lui Satan?
(1) Prima oară?
(2) A doua oară?
4. Care a fost răspunsul lui Iov în faţa durerii?

(1) Prima oară?
(2) A doua oară?
B. Este important să înţelegem faptul că nu numai Iov este supus încercărilor în această
carte, ci şi că Dumnezeu însuşi este acuzat. Satan susţinea că oamenii Îi slujesc Domnului numai
datorită binecuvântărilor ce vin din slujirea Domnului (vezi cap. 1:9-11). El a vrut să sugereze că
Dumnezeu îi „momeşte“ pe oameni să I se închine.
II. DIALOGUL: ÎNTREBĂRILE LUI IOV - cap 3-42
A. Dialogul începe cu o plângere. Iov îşi plânge ziua naşterii. Durerea lui era atât de mare încât îşi
dorea să nu se fi născut niciodată.
B. În acest dialog se vorbeşte despre doctrina răsplătirii, despre dreptatea lui Dumnezeu în ce
priveşte răsplătirea celui neprihănit.
1. Legea mozaică stă la baza teologiei răsplătirii în Israel:
„Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe
Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi
rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te
binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. Iar dacă inima ta se va abate, şi nu vei
asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi
că veţi pieri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece
Iordanul. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi
moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe
Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă
viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că
o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov (Deut. 30:15-20).
2. Ideea că Dumnezeu îl binecuvântează pe cel neprihănit şi îl blestemă pe cel rău a rămas

în învăţătura Israelului. Israeliţii credeau că cei binecuvântaţi erau neprihăniţi şi că cei ce treceau
prin nenorociri erau păcătoşi, iar prietenii lui Iov au crezut acelaşi lucru.
99
LECȚIA 18 – IOV
Citeşte Iov 3-27 şi răspunde la următoarele întrebări:
1. Descrie pe scurt ce credea Elifaz despre răsplata divină (Iov 4:4-9, 17-18 şi 22:3-5, 21-25).
2. Fă un rezumat al părerii lui Bildad despre răsplata divină (Iov 8:3-7, 20 şi 25:4-6).
3. Ce credea Ţofar despre răsplata divină (Iov 11:13-15 şi 20:4-11)?
4. Care a fost răspunsul constant al lui Iov în convorbirile cu Elifaz, Bildad şi Ţofar?
C. Întâlnirea lui Iov cu Elifaz, Bildad şi Ţofar se încheie cu cuvintele lui Iov, un monolog în care
acesta îşi exprimă sentimentele.
Citeşte Iov 29-31, iar apoi răspunde la următoarea întrebare:
Capitolul 29 descrie situaţia lui Iov înainte de suferinţa lui; Iov tânjeşte după trecut.
Capitolul 30 descrie modul în care s-au schimbat lucrurile. Observă sentimentul de disperare din
acest capitol.
Capitolul 31 conţine declaraţia de nevinovăţie a lui Iov, prin care susţine că nu a păcătuit.
1. Ce cere Iov în cap. 31:35-37?
D. Elihu este un sfătuitor neaşteptat, a cărui părere despre situaţia lui Iov este cuprinsă în cap. 32-
37. Discursul lui Elihu nu-l ajută pe Iov, ci reprezintă doar expresia zelului tineresc al lui Elihu.
Citeşte cap. 32-37, pentru a vedea concepţia lui Elihu cu privire la nenorociri.
E. Cel mai important discurs din toată cartea apare în Iov 38:1-42:6, unde Dumnezeu îi vorbeşte lui
Iov. Când a vorbit Dumnezeu, Iov a ascultat.
Citeşte Iov 38:1-42:6, iar apoi răspunde la următoarele întrebări:
l. Explică discursul Domnului din cap. 38:17-39:30 cauza suferinţei lui Iov? ______________
2. Dar al doilea discurs al Domnului (cap. 40:6-41:34)? _________________
Cuvântarea Domnului pare a da asigurarea că Domnul este suveran şi că are control asupra soartei
universului, sugerând că omul se poate încrede în Dumnezeu chiar atunci când nu-I înţelege căile.
Observă răspunsul lui Iov din cap. 42:1-6, unde se vede umilinţa şi bucuria lui.
III. EPILOGUL: RESTAURAREA LUI IOV - cap. 42

A. La urmă, Dumnezeu a declarat că Iov era neprihănit (cap. 42:7). Iov a avut dreptate când
nu a fost de acord cu ideea că suferințele se datorează întotdeauna păcatului.
B. Restaurarea lui Iov, prin recăpătarea familiei, averii şi sănătăţii constituie o declaraţie
puternică a dreptăţii finale a Domnului.
Citeşte Iov 42:7-l7, unde se relatează restaurarea lui Iov.
l. Tema cărţii Iov este _________________________.
2. Istoria lui Iov s-a petrecut în perioada _________________________.

100
LECȚIA 18 – IOV
3. Se pare că scrierea cărţii lui Iov a avut loc după perioada de domnie a lui ____________________
4. Enumeră secţiunile literare majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare:

A.
B.
C.
5. Autorul cărţii l-a descris pe Iov ca fiind un om ____________________.
6. În toate suferinţele lui Iov, Satan a fost limitat de Dumnezeu și nu a putut să ________________
lui Iov.
7. În suferintele lui, descrise în cap. 1-2, Iov şi-a păstrat atitudinea de ______________________
în faţa lui Dumnezeu.
8. Tema principală a celei de-a doua secţiuni majore a cărţii este ____________________; Iov nu
a fost de aceeaşi părere cu „mângâietorii“ lui.
9. Cum îi chema pe cei trei prieteni ai lui Iov?

a. b. c.
10. Prietenii lui Iov aveau o teologie populară care avea rădăcini în Legea lui Moise, deşi era diferită
de ea. Legea lui Moise arăta că Dumnezeu îl răsplăteşte pe cel credincios şi îl pedepseşte pe cel rău.
Teologia populară a „mângâietorilor“ lui Iov susţinea că averea şi sănătatea erau semne ale
____________________, pe când nenorocirile şi boala erau semne ale ____________________.
Iov a ……………….. consecvent la această teologie populară.
11. Cea mai importantă cuvântare din carte a fost cuvântarea ____________________
12. Care din cele două cuvântări dă o explicaţie clară a suferinţei lui Iov?
a. Prima b. A doua c. Ambele cuvântări d. Niciuna
13. Cuvântarea Domnului pare a da asigurarea că Domnul este ____________________ şi că are

____________________ asupra soartei universului, sugerând că omul se poate încrede în
Dumnezeu chiar când nu-I înţelege căile.
14. La sfârşit, Dumnezeu a declarat că Iov era neprihănit (cap. 42:7). Iov a avut dreptate când nu a
fost de acord cu ideea că suferinţele se datorează ____________________ păcatului.
15. Restaurarea sănătăţii şi averii lui Iov a fost o declaraţie a ___________________ lui Dumnezeu.
101
LECȚIA 19 – ECLESIASTUL
LECŢIA 19 - ECLESIASTUL
Să enunţi tema Eclesiastului
Să cunoşti scopul cărţii
Să vorbeşti despre autorul cărţii
Să enunţi titlurile celor trei secţiuni literare ale Eclesiastului, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să identifici titlul cărţii în Biblia Ebraică
Să faci un rezumat al ideii principale a cărţii
Să vorbeşti despre ce s-a hotărât să facă autorul cărţii (1:13), ce a făcut şi la ce concluzie a ajuns
(cap. 1-2)
Să vorbeşti despre viaţă aşa cum a înţeles-o autorul Eclesiastului (cap. 9:11)
Să redai cele trei recomandări ale autorului cu privire la nesiguranţa vieţii
Să descrii sfatul dat de Eclesiastul în cap. 12:13
TITLUL CĂRŢII
Cartea îşi trage numele din Biblia Latină. Titlul din limba română a Eclesiastului e
echivalent cu titlul din ebraică, „Kohelet“ sau „Qohele”. Ambele cuvinte se referă la „cel ce adună
pe alţii pentru a le putea vorbi“. Deci traducerea, în limbaj contemporan, ar fi de „propovăduitor“
sau „învăţător”.
TEMA CĂRŢII - căutarea vieţii împlinite
Se pare că autorul făcea apel la concepţia Israeliţilor despre misterul persoanei lui
Dumnezeu. Autorul susţine ideea existenţei lui Dumnezeu şi a suveranităţii Lui absolute asupra
lumii. Totuşi, el nu crede că Dumnezeu poate fi înţeles prin revelaţia generală dată prin creaţie,
datorită faptului că aceasta a „căzut" în păcat, şi nu mai poate arăta voia lui Dumnezeu pentru
omenire. În consecinţă, căutarea vieţii împlinite conduce la Dumnezeu.
AUTORUL CĂRŢII
Tradiţia susţinea că Eclesiastul a fost scris de Solomon, dar numele lui nu apare în carte. Se
pare că deşi naraţiunea din primele două capitole ar fi lucrarea lui Solomon, restul cărţii (cap. 3-12)
nu are totuşi o legătură prea strânsă cu condiţiile din timpul domniei lui Solomon. Chestiunea
autorului cărţii rămâne nerezolvată.
SECŢUNILE LITERARE MAJORE
I. Prologul: Deşertăciunea deşertăciunilor - cap. 1:1-11
Autorul prezintă tema cărţii, ilustrată prin exemplul ciclic al naturii, în prolog:
„...deşertăciunea deşertăciunilor. Totul este deşertăciune“ (cap. 1:2). Lumea e plină de activitate,
dar care este scopul acestei activităţi?
II. Experienţa şi sfatul Eclesiastului - cap. 1:12-12:8
Autorul relatează mai multe experienţe personale pentru a scoate în evidenţă faptul că
„nimic sub soare" nu dă semnificaţie vieţii: nici înţelepciunea, nici posesiunile materiale, nici
bogăţia, nici puterea, şi nici popularitatea. Indiferent de realizările din timpul vieţii, vine moartea.
Omul poate cel mult să se bucure de fiecare zi ca de „darul“ lui Dumnezeu. La sfârşitul vieţii, fiecare
trebuie să răspundă înaintea lui Dumnezeu pentru ce a făcut „sub soare“.
III. Epilogul: Reverenţa faţă de Dumnezeu - cap. 12-9:l4
Cartea se încheie cu o scurtă informaţie despre autor - el este numit „înţelept". După ce au
fost spuse toate, cititorul este îndemnat: „apropie-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui.”
102

I. PROLOGUL: DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR- cap. 1:1-11
A. Termenul „Eclesiastul" a derivat din echivalentul latin al expresiei „cuvintele lui Kohelet".
Cuvântul ebraic „kohelet“ este tradus de obicei prin „propovăduitor“, sau „învăţător“, de aceea în
Scriptura ebraică Eclesiastul e numit simplu „Kohelet“.
B. Expresia „deşertăciunea deşertăciunilor“ constituie leitmotivul cărţii. Ea apare în cap. 1:2 şi l2:8.
l. Cuvântul „deşertăciune“ se referă la ceva ce există, dar este trecător.
2. Expresia „deşertăciunea deşertăciunilor" reprezintă un superlativ stilistic - exprimă cel mai înalt
grad la care poate ajunge obiectul comparat, şi are de fapt sensul de „cea mai mare dintre toate
deşertăciunile".
C. Ideea tratată în întreaga carte apare pentru prima dată în versetul 1:3: „Ce folos are omul din
toată truda pe care şi-o dă sub soare?" Cu alte cuvinte, „ce face ca viaţa să aibă folos"?
Citeşte pasajul din Eclesiastul 1:1-11, iar apoi răspunde la următoarele întrebări:
l. Observă ciclul naturii în relaţie cu generaţiile de oameni (v. 4), cu soarele (v. 5), cu vântul (v.6)
şi cu râurile (v. 7). Care e folosul acestor fenomene?
2. Dacă viaţa este ciclică, nu există nimic nou (v. 8-9)?
II. EXPERIENŢA ŞI SFATUL ECLESIASTULUI - cap. 1:12-12:8

A. Autorul îşi expune scopul (v. 13), care este de a „cerceta“ şi „adânci“ tot ce s-a făcut sub soare.
l. Verbul „a cerceta" înseamnă a privi intens la un anumit lucru.
2. Verbul „a adânci“ înseamnă a privi cu atenţie, a se concentra în profunzime numai asupra unui
anumit subiect.
3. Concluzia autorului a fost tristă pentru că el nu a reuşit să descopere valoarea vieţii prin resursele
proprii. O viaţă împlinită poate fi trăită numai cu Dumnezeu.
Citeşte Eclesiastul 1:12-2:26 şi răspunde la următoarele întrebări:
l. Ce a descoperit Kohelet (Învăţătorul, Eclesiastul) despre:
(l) Înţelepciune şi cunoştinţă (1:18)?
(2) Plăceri (2:11)?
2. Care este soarta tuturor oamenilor (2:14)?
3. Cum l-a afectat moartea pe Kohelet (2:18)?
4. Ce recomandă Kohelet în 2:24?
4. Limitele înţelepciunii omeneşti sunt evidente în Eclesiastul. Numai prin revelaţie divină putem
şti ce va fi după moarte.
B. Viaţa din perspectiva Eclesiastului este cel mai bine descrisă în cap. 9:11. Viaţa este nesigură.
Putem tinde să credem că o asemenea concluzie ar putea duce la pesimism, dar nu aceasta este
intenţia Eclesiastului.
Citeşte Eclesiastul 3-10 pentru a vedea cum exprimă autorul nesiguranţa vieţii.
C. Nesiguranţa vieţii l-a determinat pe Kohelet să recomande trei lucruri:
103
Citeşte Eclesiastul 11:1-12:8, pentru a identifica următoarele recomandări:
1.Prima recomandare: lucrează din greu (cap. 11:1-6)
2. A doua recomandare: bucură-te de lucrurile bune din viaţă (cap. 11:7- 10)
3. A treia recomandare: trăieşte o viaţă sfântă (cap. 11:9 şi 12:1)
III. EPILOGUL: REVERENŢA FAŢĂ DE DUMNEZEU - cap. 12:9-14

A. Kohelet a fost un om „înţelept" care a învăţat pe alţii înţelepciunea.
B. Cel mai important lucru pentru Kohelet, după ce a spus ce avea de spus, a fost: „teme-te de
Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui“.
Citeşte Eclesiastul 12:9-14 pentru a vedea îndemnul la reverenţă faţă de Dumnezeu.
1. Cuvântul Eclesiastul înseamnă „cel ce adună pe alţii pentru a le putea vorbi", şi este echivalentul
expresiei contemporane ___________________ sau ___________________
2. Tema cărţii Eclesiastul este ___________________
3. Se pare că autorul a apelat la concepţia israeliţilor cu privire la ___________________ lui
Dumnezeu.
4. Tradiţia spune că ___________________ a fost autorul cărţii Eclesiastul, dar cea mai mare parte
a cărţii nu are nici o legătură cu situaţia Israelului din acea perioadă. De aceea, chestiunea autorului
a rămas ___________________
5. Enumeră cele trei secţiuni literare majore, cu referinţele biblice corespunzătoare:
a.
b.
c.
6. Titlul cărţii Eclesiastului în Biblia ebraică este ___________________
7. Tema cărţii Eclesiastului este „___________________ deşertăciunilor" (cap. 1:2).
8. Ideea tratată în întreaga carte este sugerată de întrebarea: „Ce ___________________ are omul
din toată truda pe care şi-o dă sub soare?“
9. Căutarea unei vieţi împlinite se pare că a devenit o „trudă“ pentru Eclesiastul, pentru că nu a
reuşit să descopere valoarea vieţii prin resursele ___________________. O viaţă împlinită poate fi
trăită numai cu Dumnezeu.
10. Se pare că autorul Eclesiastului a fost frustrat datorită faptului că, indiferent de realizările din
timpul vieţii, nimeni nu poate scăpa de ___________________.
11. Având în vedere nesiguranţa vieţii, Eclesiastul recomandă în cap. 11-12 trei lucruri:
a.
b.
c.
12. Ultimul îndemn al Eclesiastului a fost „__________________________________ şi păzeşte
poruncile Lui.“ (cap. 12:13).
104
SECȚIUNEA III – PRIVIRE DE ANSAMBLU
SECŢIUNEA A III-A
DISTRUGEREA ÎMPARĂŢIEI ISRAELULUI
PRIVIRE DE ANSAMBLU
În Vechiul Testament există o relaţie Distrugerea Împărăției Israelului

inseparabilă între istorie şi profeţie. Marile
evenimente din istoria Israelului au fost Lecția 20 Profeții și profețiile lor
întotdeauna prilejuri pentru profeţi de a vesti Lecția 21 Istoria Împărăției de Nord
Cuvântul Domnului. Profetul Amos admite deschis (Israel)
această relaţie dintre istorie şi profeţie: Lecția 22 Ilie și Elisei
Lecția 23 Iona
„Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără Lecția 24 Amos
să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi Lecția 25 Osea
prooroci. Leul răcneşte: cine nu se va Lecția 26 Istoria Împărăției de Sud
speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine (Iuda)
nu va prooroci?" (Amos 3:7-8) Lecția 27 Isaia
Lecția 28 Mica
Istoria şi profeţia sunt atât de strâns legate Lecția 29 Naum
în Vechiul Testament, încât cele două domenii Lecția 30 Habacuc
trebuie studiate împreună, restul cărţilor istorice Lecția 31 Țefania
din Vechiul Testament suprapunându-se cu cărţile Lecția 32 Ieremia și Plângerile
profetice.
În secţiunea a III-a şi a IV-a din studiul Vechiului Testament cărţile profetice vor fi tratate
împreună cu cele istorice, pentru a le uşura înţelegerea. Tot aici este inclusă şi perioada destrămării
împărăţiei Israelului, sfârşind cu robia babiloniană din anul 586 î. Hr. Secţiunea a IV-a va prezenta
robia şi perioada de după robie a istoriei Israelului. De asemenea, fiecare profet va fi prezentat în
cadrul contextului istoric al slujirii sale.
Profeţii vor fi încadraţi şi studiaţi în contextul lor istoric. Secţiuneal a III-a va începe cu o
discuţie generală despre profeţii şi profeţiile din Vechiul Testament, tratând următoarele subiecte:
1. „Chemarea“ profetului
2. Rolul profetului
3. Criteriile de recunoaştere a adevăratului profet
4. Obiectivele profeţiei
5. Modul de comunicare al profeţiei
6. Elementele profeţiei
7. Tema profeţiei
8. Istoria tradiţiei profetice a Israelului
9. Teologia profeţilor
10. Autorii cărţilor profetice
După această discuţie despre profeţi şi profeţii, studiul va trata împărăţia de nord a Israelului.
Mai întâi va fi prezentată o schiţă istorică, iar apoi vor fi studiaţi pe rând profeţii din această împă-
105
SECȚIUNEA III – PRIVIRE DE ANSAMBLU
răţie: Ilie, Elisei, Iona, Amos şi Osea. Studiul va cuprinde o prezentare a profetului, a contextului
istoric în care şi-a făcut slujba şi a mesajului cărţii.
Ultima parte din secţiunea a III-a este dedicată împărăţiei de sud a Israelului şi profeţilor ei,
ce a fost cunoscută sub numele de împărăţialui Iuda. Studiul începe cu prezentarea unei schiţe
istorice a împărăţiei lui Iuda de la divizare până la distrugerea ei de către Babilon în 586 î.H. Apoi
vor ft studiaţi cei şase profeţi importanţi care au slujit în acea perioadă: Isaia, Mica, Naum, Habacuc,
Ţefania şi Ieremia, cu contextul istoric şi mesajul cărţii lor. Cartea Plângerilor lui Ieremia va fi
inclusă în studiul despre Ieremia, ca o reflecție asupra gravităţii distrugerii Ierusalimului.
Studiul celei de a treia secţiuni te va ajuta să înţelegi mai bine profeţii Israelului. Tratarea
cărţilor istorice împreună cu cele profetice îţi va uşura înţelegerea Vechiului Testament, pentru că
astfel lucrarea providenţială a Domnului în istoria Israelului va fi mai clar conturată. Vei observa
că lecţiile din secţiunea aceasta au un format puţin diferit de lecţiile din primele două secţiuni.
Această schimbare este determinată de natura materialului cărţilor profetice, atât de variat încât nu
se poate spune că profeţiile au o „temă", ca în cazul Pentateuhului sau al cărţilor istorice. Vei mai
descoperi că studiul profeţilor urmează un model care începe de obicei cu prezentarea profetului.
Astfel, se va realiza o mică descriere a lucrării profetului, urmată de o analiză a mesajului
cărţii. Secţiunea literară majoră va deveni de fapt studiul cărţilor profetice, cam la fel ca în primele
secţiuni. Obiectivele lecţiei îţi vor fi întotdeauna de ajutor la studierea materialului.
106
LECȚIA 20 – PROFEȚII ȘI PROFEȚIILE
SECȚIUNEA III – VECHIUL TESTAMENT - 101
LECŢIA 20
PROFEŢII ŞI PROFEŢIILE
La terminarea lecţiei trebuie:
Să înţelegi profeţii Vechiului Testament în contextul slujirii lor
Să identifici mesajul dublu al profeţilor Vechiului Testament
Să vorbeşti despre caracteristicile distinctive ale profeţilor Vechiului Testament
Să faci rezumatul celor două principii biblice referitoare la chemarea şi slujba profetului
Să explici rolul profetului vechitestamental
Să prezinţi pe scurt cele două criterii de identificare a „adevăratului“ profet al Domnului
Să explici condiţionarea profeţiei vechitestamentale
Să recunoşti obiectivitatea profeţiei din Vechiul Testament
Să enunţi cele două metode de comunicare a profeţiilor în Vechiul Testament
Să identifici două elemente importante ale profeţiei vechitestamentale
Să enunţi cele două teme majore ale mesajul profetic al Vechiului Testament
Să ştii care a fost primul profet din tradiţia profetică a Israelului
Să vorbeşti despre relaţia lui Samuel cu „fiii profeţilor"
Să identifici trei profeţi importanţi din împărăţia unită a Israelului
Să dai numele a doi profeţi proeminenţi care au slujit în secolul al IX-lea în împărăţia de nord a
Israelului
Să explici termenul „preclasic" raportat la profeţii Vechiului Testament
Să enumeri trei criterii obişnuite de clasificare a profeţilor şi să ştii care sunt profeţii fiecărei
categorii
Să discuţi teologia universalistă şi particularităţile mesajului profeţilor din Vechiul Testament
Să argumentezi de ce cărţile profetice ale Vechiului Testament sunt vrednice de încredere
Profeţii au fost predicatorii inspiraţi ai Domnului din epoca vechitestamentală, oameni
chemaţi de Domnul cu scopul de a anunţa planul şi lucrarea Domnului în istorie. Ei reaminteau
Israelului cerinţele etice ale Legii, fiind reformatori spirituali care avertizau Israelul prezentându-i
perspectiva judecăţii Domnului, şi mângâietori care nu uitau de credincioşia Domnului faţă de
legământul cu Israel. Profeţii au fost ridicaţi în timpuri de criză pentru a declara voia Domnului,
pentru a mustra pe cei răi şi pentru a mângâia Israelul.
Profeţii Israelului erau foarte rar iubiţi de popor, pentru că aveau un mesaj de mustrare la
adresa lui. Profeţia prin cuvânt sau demonstraţie scotea la iveală păcatele oamenilor şi chema
Israelul la pocăinţă. De obicei, avea un mesaj dublu: de judecată şi de mântuire. Profeţii au venit pe
rând, începând cu Moise şi sfârşind cu Maleahi. Fiecare din ei a fost un purtător al mesajului lui
Dumnezeu pentru poporul Israel.
CHEMAREA PROFETULUI
Caracteristica cea mai distinctivă a profetului era faptul că era „chemat" de Domnul.
Cuvântul cel mai des folosit pentru profet în Vechiul Testament este „nabi". Rădăcina acestui cuvânt
evreiesc înseamnă „a chema“. Nabi era cel chemat de Dumnezeu. Concepţia „chemării“ este
asemănătoare ideii moderne şi contemporane despre chemare a predicatorilor evanghelici. Totuşi,
dintre liderii Vechiului Testament, numai profetul era chemat de Domnul. Slujba preotului şi
împăratului erau moştenite (ereditare). Conform cap. 3-4 din Numeri, preotul putea fi numai din
seminţia lui Levi, descendent direct al lui Aaron. Împăratul putea fi numai din seminţia lui Iuda,
descendent direct al lui David (II Sam. 7). Profetul, dimpotrivă, putea fi din orice familie şi din orice
seminţie. Nimeni nu putea deveni profet prin naştere, ci numai ca rezultat al chemării lui Dumnezeu.
Datorită semnificaţiei chemării lor, unii dintre profeţi au scris cărţi care au fost incluse în
107
Vechiul Testament. Isaia (cap. 6), Ieremia (cap. 1) şi Ezechiel (cap. 1-3) includ în cărţile lor chema-
rea lor la slujba profetică. În plus, atât Moise (Exod. 3), cât şi Samuel (I Sam. 3) sunt printre ceilalţi
profeţi care relatează chemarea lor la slujire. „Chemarea" la slujire era un fel de legitimaţie pentru
profetul din acele vremuri.
Din examinarea profetului şi a chemării lui la slujire rezultă două principii biblice
importante. În primul rând, Dumnezeu îi promitea profetului ca va fi întotdeauna cu el. Aceasta era
promisiunea prezenţei divine, care îi dădea putere profetului să facă tot ce îi cerea Dumnezeu, şi pe
care o putem întâlni şi în „Marea Trimitere“ din Matei 28:19-20. În al doilea rând, din chemarea
profetului reiese ideea conform căreia criteriul adevăratului succes era credincioşia lui faţă de
Domnul. Majoritatea profeţilor nu au avut mulţi convertiţi. De fapt, Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel
că poporul este încăpăţânat şi că refuză mesajul lui. Totuşi, atât el, cât şi ceilalţi profeţi au fost
chemaţi să predice mesajul Domnului indiferent dacă poporul asculta sau nu. „Vino, slugă bună şi
credincioasă“ este mângâierea cea mai potrivită pentru mulţi profeţi ai Vechiului Testament.
ROLUL PROFETULUI
În Vechiul Testament, profetul era „purtatorul de cuvânt“ al Domnului. Aceasta era funcţia
lui principală în societatea Israelului. Ilustraţia clasică a acestui adevăr se găseşte în Exodul 7:1-2,
unde Domnul i-a zis lui Moise:
„Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi proorocul tău. Tu
vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon, ca să
lase pe copiii lui Israel să plece din ţara 1ui.”
Domnul i-a spus lui Ieremia în cap. 15:19: „Vei fi ca gura Mea”.
CRITERIILE DE RECUNOAŞTERE A ADEVĂRATULUI PROFET

În timpul Vechiului Testament, integritatea profetului era verificată cu ajutorul a două
criterii. Profetul trebuia să pună accent pe credincioşia faţă de Iehova, Dumnezeul Israelului, şi toate
prezicerile trebuiau să se împlinească. Primul criteriu este dat în Deuteronom 13, unde se vorbeşte
de credincioşie faţă de Iehova, iar în cap. 18 se prezintă al doilea criteriu, cel al împlinirii profeţiei.
Pentru recunoaşterea „adevăratului profet", trebuiau împlinite ambele criterii.
Câteodată un profet fals împlinea unul din criterii, dar nu pe amândouă. Balaam a fost un
profet fals, care a făcut preziceri precise (Num. 22-25). El a încercat să blesteme pe Israel, dar de
fiecare dată când deschidea gura pentru a blestema, rostea o binecuvântare. Binecuvântările s-au
împlinit, dar Balaam a fost totuşi un profet fals, pentru ca nu a pus accentul pe credincioşia faţă de
Iehova. Hanania a fost un profet fals, cu toate că a profeţit în numele lui Iehova Domnul (Ier. 27-
28). Profeţiile lui nu s-au împlinit. Dumnezeu l-a judecat şi i-a luat viaţa, pentru ca a fost un profet
mincinos.
Dumnezeu a stabilit criteriile dc recunoaştere a adevăratului profet în Israel pentru ca
poporul să poată cunoaşte voia Lui. Dumnezeu a vrut sa comunice cu poporul Său (Deut., cap. 18).
Totuşi, comunicarea cu omul, care era înconjurat de o lume păcătoasă, putea foarte uşor să fie
receptată greşit. Dumnezeu a pregătit anumite metode de comunicare pentru a se asigura că Israelul
Îi va putea cunoaşte voia. Pentru a cunoaşte adevărul era nevoie de discernământ.
Criteriul stabilit de Domnul în Deuteronom pentru recunoaşterea profetului adevărat a adus
îngrijorare cu privire la împlinirea unor profeţii. Exemplul clasic pentru aceasta îl constituie profeţia
lui Iona cu privire la nimicirea cetăţii Ninive. Mesajul lui Iona a fost scurt şi necondiţionat: „Încă
patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită“ (cap. 3:4). Toţi istoricii sunt însă de acord că Ninive n-a
fost nimicită în vremea lui Iona. Soluţia acestei probleme este sugerată de faptul că profeţia, prin ea
însăşi, este condiţionată, chiar dacă nu sunt rostite condiţiile, adevăr ce este cofirmat de Ieremia,
cap. 18:1-10.
108
OBIECTIVITATEA PROFEŢIEI
Un alt aspect referitor la natura profeţiei este acela că profeţia era obiectivă, fiind cu adevărat
Cuvântul lui Dumnezeu. Mesajele profeţilor erau considerate adevărate „cuvinte ale Domnului", nu
păreri ale profeţilor cu privire la activitatea şi implicarea lui Dumnezeu în istoria Israelului. Ele erau
intepretări ale istoriei inspirate în mod divin. Ca urmare, profeţii erau atenţi pentru a distinge între
cuvintele lor şi cuvintele Domnului. Mesajul divin era de obicei introdus de expresii de genul
următor:
„…cuvintele, pe care le-a rostit Domnul prin proorocul Ieremia“. (Ieremia 37:2)
„…Cuvântul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai către Zorobabel.“ (Hagai 1:1)
„…cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin proorocii de mai înainte.“ (Zaharia 7:7)
„Proorocia, Cuvântul Domnului către Israel prin Maleahi.“ (Maleahi 1:1)
Formula introductivă putea varia, dar era clar că ceea ce urma era „Cuvântul lui Dumnezeu".
MODUL DE COMUNICARE AL PROFEŢIEI
Mesajul de inspiraţie divină al profeţilor era comunicat în două moduri: verbal şi simbolic.
Aspectul verbal al comunicării este asemănător cu cel din cultura noastră, şi de aceea nu este nevoie
de o tratare specială a lui, fiind un proces de rostire şi ascultare a cuvintelor lui Dumnezeu. Totuşi,
aspectul simbolic al comunicării nu are corespondent în cultura noastră, de aceea trebuie discutat.
Profeţii îşi transmiteau mesajul în mod simbolic „demonstrându-l“. Astfel, când Dumnezeu
l-a trimis pe profetul Ieremia la curtea împărătească din Ierusalim cu un mesaj despre viitoarea robie
a lui Iuda şi a altor popoare ale Palestinei, Ieremia şi-a demonstrat mesajul purtând un jug, care
simboliza robia, fiind astfel un simbol al mesajului lui Dumnezeu.
Citeşte Ieremia 27:1-28:17 pentru a vedea simbolul gestului lui Ieremia şi al lui Hanania.
1. A fost Hanania un profet adevărat?
2. Ce act simbolic a făcut Hanania şi cum şi-a comunicat mesajul?
3. Cu ce a înlocuit Domnul jugul de lemn care a fost rupt (cap. 28:14)? Din ce va fi făcut jugul
cel nou?
-
-
4. Ce i s-a întâmplat lui Hanania?
Profetul Isaia a făcut un act simbolic neobişnuit. Printre numeroasele acte simbolice descrise
în cartea Isaia, se află şi experienţa din Isaia 20, greu de înţeles pentru mulţi. Se spune că Isaia a
mers „gol şi desculţ, trei ani de zile, ca semn de înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia" (cap.
20:3). Pentru că în societatea noastră goliciunea este asociată cu neobişnuitul, acest act este foarte
greu de justificat. Totuşi, în cultura orientală, goliciunea era simbolul războiului. Hainele erau
scumpe, ceea ce făcea ca prinşii de război să fie dezbrăcaţi de haine. Profetul Isaia a umblat astfel
trei ani în Ierusalim, ca un prizonier de război, proclamând venirea robiei. Înţeles în acest context,
actul simbolic al lui Isaia devine mai uşor de acceptat.
ELEMENTELE PROFEŢIEI
Profeţia vechitestamentală avea două elemente importante: vestirea şi prevestirea.
Elementul vestirii este asemănător cu ceea ce noi numim predică: o vestire a Cuvântului lui
Dumnezeu. Prevestirea era elementul dominant al profeţiei. Cărţile profeţilor păstrează mesajul care
era „predicat“. Celălalt element important al profeţiei era ceea ce noi am numi prevestire – anunţarea
unui eveniment înainte ca acesta să aibă loc. Cu toate că prezicerea constituie un element minor al
profeţiei Vechiului Testament, ea reprezintă un aspect important al ei.
109
TEMELE PROFEŢIEI
Temele caracteristice profeţiilor din Vechiul Testament sunt judecata şi mântuirea. Judecata este
tema fundamentală, pentru că profeţii au fost ridicaţi să trezească Israelul la pocăinţă, pentru a nu fi
judecat de Domnul pentru păcatele lui. Întrucât Israelul persista în păcat, era nevoie de numeroase
avertismente despre judecata Domnului. Totuşi, judecata declarată de mesajul profetic nu era cuvântul
final adresat lui Israel. Ca urmare, profeţia Vechiului Testament priveşte mereu dincolo de judecată, la
vremea mântuirii. Mântuirea vine întotdeauna după judecată, fiind de asemenea o temă fundamentală în
profeţia Vechiului Testament.
ISTORIA TRADIŢIEI PROFETICE A ISRAELULUI
Următorul studiu al naturii profeţiei Vechiului Testament constituie baza pentru o privire de
ansamblu asupra tradiţiei profetice a Israelului. Istoria profeţiei Israelului este la fel de veche ca şi
poporul Israel, fiind modul prin care Dumnezeu Îşi descoperea voia poporului Său. Mulţi oameni au
răspuns cheimării Domnului, completând lanţul neîntrerupt al mesagerilor lui Israel.
Primul profet din tradiţia Israelului a fost Moise, marele „dătător al Legii". Slujba lui profetică
a constituit un model de slujire şi de predicare profetică, fapt reflectat prin promisiunile lui Dumnezeu
de a ridica un profet „ca Moise“ (Deut. 18:15-18). Dumnezeu a vrut să aibă o comunicare continuă cu
poporul Israel chiar după moartea lui Moise. Fiecare profet din Vechiul Testament reprezenta de fapt o
împlinire parţială a acestei promisiuni, care s-a împlinit în cele din urmă în Isus Hristos (Fapte 3:22-23).
Toţi profeţii Vechiului Testament au folosit ca bază pentru predicile lor Legea Mozaică.
După Moise, profetul cel mai însemnat a fost Samuel. Judecătorii aveau şi rolul de profet,
Domnul vorbind Israelului prin ei. Samuel a fost atât judecător, cât şi profet (I Sam. 3). Se pare că
Samuel a instituit în Vechiul Testament comunitatea numită în Vechiul Testament „fiii preoţilor“. Ei
sunt menţionaţi pentru prima dată în timpul lui Samuel şi se pare că în timpul lui Elisei constituiau deja
o categorie bine organizată. Prin slujirea lui Samuel a avut loc o trezire spirituală şi o întoarcere la
Dumnezeu a Israelului.
Natan, Gad şi Ahia au fost profeţi proeminenţi în vremea împărăţiei unite din istoria Israelului.
În timpul domniei lui David, cel mai vestit profet a fost Natan, consilierul spiritual al lui David. Se pare
că Gad a slujit sub Solomon, dar nu este menţionat la fel de des ca şi Natan. Ahia a activat în ultimii ani
ai împărăţiei lui Solomon, prezicând divizarea împărăţiei lui. Prin aceşti trei profeţi s-a realizat o
schimbare a rolului profetic în Israel. Atât Moise şi Samuel, cât şi profeţii care au urmat după ei au fost
lideri naţionali. Natan, Gad şi Ahia au fost consilieri ai împăraţilor Israelului, fiind consultaţi adesea, şi
câteodată chiar opunându-se anumitor planuri.
După divizarea împărăţiei, principalii profeţi ai secolului al nouălea î. H. au fost Ilie şi Elisei.
Au fost mulţi profeţi în Israel, dar în textul Vechiului Testament se vorbeşte mai mult despre aceştia doi.
Ilie şi Elisei au slujit amândoi în împărăţia de nord a Israelului. Se pare că slujba lor a fost opusă
administraţiei ţării, unul din principalele motive fiind idolatria promovată de stat. Ei au luptat împotriva
apostaziei spirituale ce caracteriza împărăţia de nord a Israelului.
Profeţii menţionaţi până acum, de la Moise la Elisei, sunt deseori denumiţi profeţii „preclasici",
adică cei care nu au scris vreo carte anume, cei care nu sunt scriitori. Acest termen atribuit lor este destul
de neclar, întrucât chiar unii profeţi din această categorie au scris cărţi ale Vechiului Testament. Cu toate
acestea, se spune că aceşti profeţi nu au scris datorită faptului că nu există nici o carte scrisă care să
poarte numele lor.
Profeţii clasici au început să slujească în Israel în timpul secolului al optulea î.H. Ei sunt cei
şaisprezece profeţi din Vechiul Testament care au scris cărţi care le poartă numele şi care au fost numiţi
profeţii scriitori. Restul acestui curs se va ocupa de aceşti profeţi clasici. De obicei, profeţii clasici sunt
clasificaţi în funcţie de trei criterii: profeţic, cronologic şi geografic.
Numele Datele Conducătorii contemporani Contextual istoric
Proorocului aproximative Iuda Israel Babilon/Persia
ale slujirii lor
Ioel 780-750 î.Hr. Ioas, Amația, II Împ. 11:1-15:7
Ozia
110
Amos 760 î.Hr. (Azaria) Ieroboam II II Împ. 14:23-15:7

Iona 760 î.Hr. Ieroboam II II Împ. 14:23-29
Osea 760-722 î.Hr. Ioțam Ieroboam II II Împ.
Ahaz Zedechia 14:23-18:57
Ezechia Șalum
Menahem
Pecahia
Pecah
Osea
Mica 742-687 î.Hr. II Împ. 15:32-20:21
II Cr. 27:1-32:33
Is. 7:1-8:22
Ier. 26:17-19
Isaia 740-700 î.Hr. Ozia II Împ. 15:1-20:21
(Azaria) II Cr. 26:1-32:33
Iotam
Ahaz
Ezechia
Naum cândva între Iosia II Împ. 22:1-23:30
664 și 612 î.Hr. II Cr. 34:1-36:1
Țef. 2:13-15
Țefania 640 î.Hr. și anii Iosia II Împ. 22:1-23:34
următori II Cr. 34:1-36:4
Ieremia 626-587 î.Hr. Iosia II Împ. 22:1-25:30
Ioahaz II Cr. 34:1-36:21
Ioachim
Ioachin
Zedechia
Habacuc 605 î.Hr. Ioachim II Împ. 23:31-24:7
Daniel 605-535 î.Hr. Ioachim Nebucadnețar II Împ. 24:1-25:30
Ioachin Belșațar II Cr. 36:5-23
Zedechia Darius
Cir
Ezechiel 593-570 î.Hr. Nebucadnețar II Împ. 24:8-025:26
II Cr. 36:9-21
Obadia 587 î.Hr. Nebucadnețar II Împ. 25
II Cr. 36:11-21
Hagai 520 î.Hr. Darius Ezra 5:1-6:22
Zaharia 520 î.Hr. Darius și Ezra 5:1-6:22
următorii
Maleahi 433 î.Hr. Artaxerxes I Neem. 13
CRITERIUL PROFETIC: Profeţii mari şi mici

1. Profeţii majori sunt: Isaia, Ieremia, Ezechiel şi Daniel.
2. Profeţii minori sunt: Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania,
Hagai, Zaharia, Maleahi.
CRITERIUL CRONOLOGIC: Profeţii pre-exilici, din timpul exilului şi post-exilici

111
Această clasificare se referă la timpul slujirii profeţilor: înainte, în timpul sau după robia
babiloniană.
1. Profeţii pre-exilici sunt: Isaia, Ieremia, Mica, Naum, Ţefania, Habacuc, Iona, Amos şi
Osea.
2. Profeţii exilici sunt: Ezechiel, Daniel şi Obadia.
3. Profeţii post-exilici sunt: Hagai, Zaharia, Ioel şi Maleahi.
CRITERIUL GEOGRAFIC: Profeţii din împărăţia de nord şi profeţii din împărăţia de sud
1. Profeţii din împărăţia de nord sunt: Iona, Amos şi Osea.
2. Profeţii din împărăţia de sud sunt: Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Mica, Naum, Ţefania,
Habacuc, Obadia, Hagai, Zaharia, Ioel şi Maleahi.
Toate cele trei metode de clasificare folosesc termeni standard în literatura Vechiului
Testament, de aceea este important să fie cunoscute. Studiază tabelul de pe pagina următoare pentru
a avea o privire de ansamblu asupra tradiţiei profetice.
TEOLOGIA PROFEŢILOR
În teologia profeţilor vechitestamentali se observă un echilibru între universal şi particular.
Universalismul reiese din descrierile profetice ale lui Iehova ca Dumnezeu al întregii lumi, Creatorul
lumii şi Întemeitorul popoarelor, singurul Dumnezeu adevărat. Particularul este sugerat în relaţia
Domnului cu Israel. Iehova a ales Israelul ca popor al Său, şi voia să lucreze cu el şi prin el pentru
a împăca lumea cu Sine.
Universalismul profeţiilor poate fi observat cel mai clar în accentul pus de profeţi pe faptul
că Iehova este Creatorul şi Domnul suveran. Iată declaraţia Domnului din Isaia:
Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău... Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri,
Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am intins pământul. Cine era cu Mine? (cap. 44:25).
În capitolele 40-45, Isaia continuă să scoată în evidenţă rolul lui Dumnezeu în creaţie. Amos
(4:13, 5:8), Ieremia (27:5) şi Maleahi (2:10) vorbesc specific despre creaţie şi despre lucrarea
Dumnezeului lui Israel. Teologia creaţiei din Geneza 1-2 se reflectă de altfel în toate scrierile
profeţilor, fară excepţie.
Accentul pus de profeţi pe suveranitatea Domnului este rezultatul logic al teologiei creaţiei.
Dumnezeul care a creat lumea este acelaşi Dumnezeu care Îşi exercită suveranitatea şi controlul
asupra ei. Iată declaraţia Domnului în această privinţă, scrisă de Ieremia:
Eu am făcut cerul şi pământul, pe oameni, şi dobitoacele cari sunt pe pământ, cu puterea
Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place. (27:5)
Ieremia, atunci când Îl compară pe Dumnezeu cu un olar, dezvăluie suveranitatea lui
Dumnezeu peste popoare. Profeţiile din Daniel 7:12 scot în evidenţă controlul pe care îl are
Dumnezeu asupra întregii istorii omeneşti. Cu toate că mesajul profetic se îndreaptă în primul rând
către Israel, Iehova vorbeşte tuturor naţiunilor. Suveranitatea Lui asupra tuturor naţiunilor apare
evident în mesajul profetic din Amos (cap. 1-2), Isaia (cap. 13-23), Ieremia (cap. 46-51) şi Ezechiel
(cap. 25-32).
Iehova lucrează printre naţiuni „ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui,
că afară de Mine nu este Dumnezeu." El declară: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul" (Isaia 45:6).
Profeţii proclamau suveranitatea şi sfinţenia Domnului; iar Isaia scoate în evidenţă şi
veşnicia Lui. Chemarea lui la slujba profetică arată că Dumnezeu este cel mai sfânt (versetul 6:3).
Isaia a fost atat de impresionat de sfinţenia Domnului, încât titlul preferat cu care i se adresa
Domnului era „Sfântul lui lsrael“ (v. 1:4; 5:19, 24; 10:17,20). Şi alţi profeţi au această concepţie
despre Dumnezeu. Sfinţenia lui Dumnezeu are multe implicaţii atât pentru celelalte popoare, cât şi
112
pentru Israel. Sfinţenia Domnului cere ca toate naţiunile, inclusiv Israelul, să trăiască după dreptate,
altfel judecata Domnului va veni peste ele. Orientarea spre particular a profeţilor se opune gândirii
universaliste. Universalismul se referă la relaţia lui Dumnezeu cu lumea, pe când orientarea spre
particular ia în considerare relaţia Domnului cu Israel, alegerea Israelului şi planul divin cu privire
la poporul Israel, care automat include şi legământul cu David.
Profetul Amos aminteşte Israelului de relaţia deosebită dintre El şi Domnul:

„Ascultaţi cuvântul acesta... v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului..." (3:1-2)
Isaia declară într-un mod caracteristic profeţilor care au scris cuvântul Domnului pentru Israel:
Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales. Aşa vorbeşte Domnul, care
te-a făcut şi te-a întocmit şi care de la naşterea ta este sprijinul tău... (44:1-2)
Dumnezeu a ales Israelul când l-a chemat pe Avraam şi a ales seminţia lui pentru a fi poporul
Lui. Siguranţa alegerii Israelului de către Domnul a fost reîntărită de legământul cu David.
Dumnezeu i-a promis lui David ca îi va face un nume mare şi că urmaşii lui vor fi împăraţi în Israel
(II Samuel 7). Legământul cu David a dat speranţă Israelului chiar pe când se afla în robie, căci
israeliţii ştiau că Iehova va rămâne credincios promisiunilor Lui. De aceea, Israelul n-a putut fi
distrus de pe faţa pământului. Robia a distrus naţiunea, dar Israelul ca popor a supravieţuit. Profeţii
priveau în viitor şi profeţeau despre vremea restaurării naţiunii. O rămăşiţă a lui Israel urma să
restaureze naţiunea lui David, ai cărui urmaşi urmau să stăpânească peste Israel. (Ier., cap. 30-33;
Ezec., cap. 37).
Suferinţele poporului Israel au fost parte a planului Domnului pentru el. Domnul a ales
Israelul ca instrument de aducere a restului lumii într-o relaţie de legământ cu El. Iată scopul
Domnului, exprimat de Isaia:
„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi te voi lua de mână, Te voi păzi şi te voi
pune ca legământ al poporului, ca să fii lumina neamurilor." (42:6)
Mica descrie planul Domnului cu Israelul ca pe o realitate viitoare:

„În vremurile din urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte,
se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor
duce cu grămada la el, şi vor zice: Veniţi, haideţi să ne suim la muntele Domnului, la casa
Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din
Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare,
va hotărî între multe neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug,
şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor
mai învăţa război. (Mica 4:1-3)
Cu toate că Israel era poporul ales de Domnul, Dumnezeu a lucrat întotdeauna pentru a
aduce toate naţiunile într-o relaţie de legământ cu El, iar profeţii exprimă foarte clar acest adevăr.
AUTORII CĂRŢILOR PROFETICE

Procesul istoric prin care au luat naştere cărţile profetice este neclar şi ascuns. Colectarea,
scrierea şi păstrarea mesajului profetic constituie un proces început cu vestirea cuvântului lui
Dumnezeu de către profet. Cartea profetului era probabil completată ulterior de către ucenicii lui.
Bineînţeles, şi profeţii îşi scriau câteodată mesajul (Ier. 30:1-2). Unii profeţi şi-au scris cărţile în
forma pe care o avem noi, dar nu există nici o metodă sigură pentru a afla momentul în care o carte
profetică a ajuns la forma pe care o avem noi. Un lucru este sigur: cărţile profetice, aşa cum le avem
astăzi, sunt lucrări de încredere cu privire la vieţile şi lucrarea profeţilor.
113
1. Profeţii au fost ______________________ inspiraţi ai Domnului din epoca vechitestamentală.
2. Mesajul profeţilor era dublu: de ______________________ şi de ______________________.
3. Caracteristica cea mai distinctivă a profetului era faptul că acesta era ______________________.
4. Din examinarea profetului şi a chemării lui la slujire rezultă două principii biblice importante:
a. Dumnezeu i-a promis profetului că va fi întotdeauna ______________________ el.
b. Criteriul adevăratului succes al profetului era ___________________lui faţă de Domnul.
5. În Vechiul Testament, profetul era ______________________ Domnului.
6. Profetul adevărat era evaluat în Israel cu ajutorul a două criterii:

a. Profetul trebuia să pună accent pe ______________faţă de Iehova, Dumnezeul Israelului.
b. Toate ______________________ trebuiau să se împlinească.
7. Potrivit cu Ieremia 18, profeţia vechitestamentală era ______________________.
8. Profeţia vechitestamentală era ______________________, tot ce afirma profetul fiind inspirat de

Dumnezeu.
9. Profeţia vechitestamentală era comunicată în două moduri:

a. ____________________________________________
b. ____________________________________________
10. Cele două elemente importante ale profeţiei Vechiului Testament sunt ____________________
şi ______________________
11. Temele caracteristice profeţiilor din Vechiul Testament sunt ______________________ şi

______________________
12. ______________________ a fost primul profet din tradiţia profetică a Israelului.
13. Se crede că profetul ______________________ a fost cel care a instituit comunitatea profetică
numită în Vechiul Testament „fiii profeţilor“.
14. Natan, Gad şi Ahia au fost profeţi în timpul ______________________ din istoria Israelului.
15. Ilie şi ______________au fost doi profeţi importanţi ai împărăţiei de nord, în sec. al IX-Iea î.H.
16. Profeţii din perioada cuprinsă între Moise şi Elisei sunt denumiţi ______________________.
114
17. Cei 16 profeţi care au cărţi scrise care le poartă numele sunt profeţii ______________________.
18. Clasifică următorii profeţi în fiecare categorie profetică:
_________ 1. Isaia A. Profet major
_________ 2. Ioel B. Profet minor
_________ 3. Amos
_________ 4. Iona
_________ 5. Ieremia
_________ 6. Ezechiel
_________ 7. Osea
_________ 8. Mica
_________ 9. Hagai
_________ 10. Maleahi
19. Enumeră cei trei profeţi clasici care au slujit în nordul Israelului.
A.
B.
C.
20. Teologia profeţilor vechitestamentali reprezenta un echilibru între universalism şi
__________________
21. Universalismul profeţilor poate fi observat cel mai clar în accentul pus de profeţi pe faptul că
Iehova este __________________ şi Domnul suveran.
22. Profeţii proclamau suveranitatea şi __________________ Domnului.
23. Clasifică următorii profeţi din punct de vedere cronologic:
_________ 1. Isaia A. Perioada pre-exilică
_________ 2. Ieremia B. Perioada exilului
_________ 3. Ezechiel C. Perioada post-exilică
_________ 4. Daniel
_________ 5. Osea
_________ 6. Ioel
_________ 7. Amos
_________ 8. Obadia
_________ 9. Iona
_________ 10. Mica
_________ 11. Naum
_________ 12. Habacuc
_________ 13. Ţefania
_________ 14. Hagai
_________ 15. Zaharia
_________ 16. Maleahi
24. Sfinţenia Domnului pretinde că toate naţiunile, inclusiv Israelul, să __________________
25. _____________________ are de-a face cu relaţia Domnului cu Israel, alegerea Israelului şi
planul divin cu privire la poporul lsrael.
26. _____________________ poporului Israel au fost parte a planului Domnului pentru el.
27. Cu toate că procesul istoric prin care au luat naştere cărţile profeţilor este destul de obscur, ele
sunt lucrări _____________________ în ce priveşte viaţa şi lucrarea lor.
115
LECȚIA 21 – ISTORIA ÎMPĂRĂȚIEI DE NORD (ISRAEL)
LECŢIA 21
ISTORIA ÎMPĂRĂŢIEI DE NORD
Să prezinţi divizarea Israelului în două după moartea lui Solomon
Să enumeri câteva nume din împărăţia de nord a Israelului
Să analizezi istoria, religia, împăraţii şi sistemul politic al împărăţiei de Nord
Să expui cauza finală datorită căreia s-a divizat Israelul şi politica internă, motiv logic al despărţirii
Să cunoşti numele fiului lui Solomon, care la moartea lui i-a moştenit împărăţia
Să cunoşti numele celui care a devenit împărat în partea de nord a împărăţiei, numită Israel
Să prezinţi scopul şi consecinţele schimbărilor religioase instituite de împăratul Ieroboam în
împărăţia Israelului
Să explici tulburarea politică sângeroasă care a caracterizat împărăţia de nord a Israelului
Să ştii care a fost cea mai nelegiuită dinastie a împărăţiei de nord, cu cel mai rău împărat şi cea
mai rea împărăteasă
Să analizezi situaţia religioasă a Israelului în timpul domniei lui Ahab
Să ştii care au fost cei doi profeţi importanţi care au slujit în timpul dinastiei lui Omri
Să descrii împărăţia lui Iehu
Să cunoşti importanţa împărăţiei lui Ieroboam
Să prezinţi distrugerea împărăţiei de nord a Israelului, data când a fost distrusă, identitatea celor
ce au distrus-o şi a seminţiei „pierdute” a Israelului
Să explici identitatea şi formarea samaritenilor
În anii de după moartea lui Solomon, împărăţia Israelului a trecut printr-un război civil care
a divizat împărăţia în două: împărăţia de nord, a Israelului, şi cea de sud, a lui Iuda. Cele două
împărăţii nu au mai putut să-şi rezolve niciodată conflictul dintre ele. Ca urmare, timp de vreo două
secole, în Vechiul Testament au fost două împărăţii ale Israelului. Această perioadă a fost denumită
de istorici perioada „împărăţiei divizate“.
Împărăţia de nord a Israelului era formată din seminţiile lui: Efraim, Manase, Dan, Ruben,
Gad, Isahar, Simon, Zabulon, Aşer şi Neftali. Ea s-a format ca reacţie la modul de administrare al
lui Roboam, fiul lui Solomon. Împărăţia de nord a fost numită în Vechiul Testament în mai multe
feluri. În perioada împărăţiei divizate, cei din nord erau cel mai adesea numiţi „Israel", probabil
pentru că împărăţia din nord cuprindea cele mai multe seminţii, dar mai purta şi numele de Efraim
şi Samaria. A fost folosit numele de Efraim pentru că aceasta era cea mai vestită seminţie din nord,
şi cel de Samaria pentru că acesta era oraşul capitală. Din context se poate deduce dacă se făcea
referinţă la oraşul Samaria sau la întreaga împărăţie. Împărăţia din nord a existat din 931 î.H. până
în 722 î. H., când a fost distrusă de asirieni.
Următoarea scurtă prezentare a împărăţiei de nord este o introducere la analiza profeţilor ei.
Acest studiu va cuprinde evenimentele importante ale istoriei Israelului şi o privire de ansamblu
asupra lui, încadrate în următoarele teme majore:
1. Divizarea poporului Israel
2. Domnia lui Ieroboam
3. Dinastiile din împărăţia de nord
4. Distrugerea împărăţiei de nord
Din studiul istoriei împărăţiei de nord se va vedea că poporul n-a ascultat de legea
Domnului, adoptând o religie idolatră. Împăraţii acestei împărăţii nu au fost din „casa lui David“, şi
au impus un sistem politic foarte corupt şi sângeros.
Împărăţia de nord s-a autodistrus datorită răutăţii ei. Având în vedere istoria israeliţilor din
nord, prezenţa şi slujba profeţilor nu ne surprinde. Dumnezeu i-a chemat la pocăinţă, dar
116
încăpăţânarea lor a atras asupra lor judecata Domnului.
DIVIZAREA NAŢIUINII ISRAEL

Divizarea Israelului a fost lucrarea providenţială a Domnului, o urmare a păcatelor lui
Solomon. Având în vedere acest adevăr, putem examina factorul uman care a dus la divizare. Cu
câţiva ani înainte de moarte, Solomon a acţionat de câteva ori în mod abuziv. El a cerut israeliţilor
să plătească taxe mari. Bărbaţii adulţi trebuiau să lucreze la proiectul unei clădiri fără a fi plătiţi,
ceea ce a fost de fapt o muncă forţată. Ambele acţiuni au dus la declin economic. La moartea lui
Solomon în 931 î.H., coroana administrativă a împărăţiei unite i-a fost dată fiului său, Roboam.
Încoronarea unui nou împărat în Israel era un eveniment naţional important, la care participa
şi poporul. Israeliţii s-au folosit de ocazie pentru a-i cere lui Roboam o uşurare a taxelor şi a muncii
forţate ce fuseseră impuse de Solomon.
Citeşte I Împăraţi 12:1-24
l. În ce loc a venit Israelul să-l proclame pe Roboam împărat?
2. Cine a devenit purtătorul de cuvânt al Israelului, chemat din Egipt de popor?
3. Ce sfat a primit Roboam cu privire la cererea poporului?
Bătrânii i-au spus:
Tinerii i-au spus:
4. Descrie pe scurt răspunsul lui Roboam la cererea poporului.
5. Cum au răspuns împărăţiile din nord la declaraţia lui Roboam?
6. Cum se numea cel care a devenit împărat al seminţiilor din Nord?
DOMNIA LUI IEROBOAM

Roboam a continuat să domnească peste seminţiile lui Iuda şi Beniamin, dar el a devenit
primul împărat al împărăţiei de nord a Israelului, fiind bineînţeles ales de cei din nord. Ca
administrator la curtea lui Solomon, el fusese foarte respectat (I Împăraţi 11:26-40), iar profetul
Ahia prezisese că va avea câştig la moartea lui Solomon. Reputaţia lui şi întărirea dată de profeţie
l-au pus ca împărat al noii împărăţii.
Din nefericire, Ieroboam a făcut schimbări în religia celor din nord, care au dus la idolatrie.
Ele se datorau politicii rezultate din nesiguranţa împăratului, care se temea că poporul din împărăţie
se va întoarce la templul din Ierusalim, un element extrem de important al vieţii Israelului. Problema
era că templul se afla în împărăţia lui Roboam, şi de aceea Ieroboam a hotărât „alte locuri de
închinare“, care să se afle în împărăţia lui.
Au fost stabilite două locuri de închinăciune. În cetatea lui Dan a fost zidit un „altar“ pentru
cei ce locuiau în nordul împărăţiei, iar în Betel a fost pus un alt „altar“ pentru cei ce locuiau în sudul
împărăţiei. Cele două „altare" au devenit locuri unde se practica idolatria.
Ieroboam a pus în ambele locuri de închinare, atât în Betel, cât şi în Dan, câte un viţel de
aur. Poate că intenţia lui nu era ca israeliţii să se închine la viţeii de aur, dar arheologii susţin că
canaaniţii îşi puneau idolii pe spatele unui viţel de aur. Este de asemenea posibil ca Ieroboam să fi
pretins că Iehova stătea pe viţelul de aur, dar nu putea fi văzut pentru că era invizibil. Nu se poate
şti pretextul pentru care au fost puşi viţeii de aur pentru a li se aduce închinare, întrucât nu ne este
relatat. Dar, indiferent de motivaţia lui Ieroboam, adevărul este că Israelul începuse să se închine
viţeilor de aur, ceea ce în mod evident era idolatrie.
O altă schimbare pe care a făcut-o Ieroboam în religia Israelului a fost faptul că a numit
preoţi care nu erau dintre leviţi, pentru a sluji ca rivali ai templului. Conform legii lui Moise (Num.
3-4), toţi preoţii Israelului trebuiau să fie din seminţia lui Levi. Problema cu care s-a confruntat
117
Ieroboam era că nici un preot levit nu a vrut să slujească într-un templu idolatru al împăratului, de aceea
Ieroboam a fost nevoit să pună preoţi ce nu erau rânduiţi de Dumnezeu. Cei mai mulţi preoţi leviţi au
fugit în sud, unde se afla templul legitim.
Schimbările din religia Israelului au dus aşadar la eforturi pentru sporirea numărului locurilor
de închinare în împărăţia de nord. Prin adoptarea acestei politici, Ieroboam îşi asigura împărăţia
împotriva lui Roboam. Aceste schimbări au făcut ca idolatria să ajungă la nivel naţional, trăsătură
caracteristică împărăţiei din nord pe toată durata existenţei ei. Metoda lui Ieroboam de a se menţine la
domnie a fost idolatria, de aceea autorul cărţii Împăraţi se referă adesea la câte o domnie păcătoasă prin
cuvintele: „a umblat în calea lui Ieroboam“ (I Împăraţi 15:34; 16:19,26; 22:52 şi altele). Ce triste cuvinte
de amintire!
Citeşte I Împăraţi 12:25-16:20, unde e relatată domnia lui Ieroboam şi pedeapsa pe care a primit-
o pentru păcatele lui.
DINASTIA ÎMPĂRĂŢIEI DIN NORD

Dinastia a fost formată din mai mulţi împăraţi care proveneau din aceeaşi familie. În Israel,
domnia se transmitea de obicei de la tată la fiu. Excepţia au constituit-o împăraţii din împărăţia de nord
a Israelului, care nu au fost din dinastia lui David („casa lui David"). De fapt, ei nu au fost dintr-o singură
dinastie, ci din dinastii diferite. Câteva dinastii au avut mai mulţi împăraţi, care au domnit o perioadă
mai lungă. Altele au avut un singur împărat mai important, care a domnit o perioadă mai scurtă de timp.
Aproape de fiecare dată, instaurarea la putere a unei noi dinastii se făcea prin uciderea împăratului şi a
familiei regale care era la domnie. Sistemul politic al împărăţiei din nord a fost caracterizat de asasinări
şi vărsare de sânge.
Ieroboam a fost primul împărat din Împărăţia de nord şi liderul primei dinastii (931-909 î.H.),
cunoscut datorită idolatriei pe care a instaurat-o în Israel. El a murit după 22 de ani de domnie, fiind
urmat de fiul său, Nadab, care a domnit o perioadă scurtă de timp, de numai 2 ani. A fost asasinat de
Baeşa, care a întemeiat o nouă dinastie.
Baeşa a întemeiat a doua dinastie a împărăţiei de nord (909-886 î.H.), şi a domnit 24 de ani, dar
nu ni se spun prea multe despre domnia lui. Războiul civil dintre împărăţiile divizate ale Israelului a
continuat. Pentru a-şi asigura stăpânirea asupra teritoriului său, Baeşa a încercat să fortifice oraşul Rama,
aflat la 6 km la nord de Ierusalim, dar nu a reuşit. El a continuat idolatria lui Ieroboam, iar după moartea
lui, fiul său Ela, a domnit timp de doi ani. După asasinarea lui Ela, lupta pentru putere a durat câţiva ani.
În cele din urmă a venit la domnie Omri.
Cu Omri a început cea de a treia dinastie a Israelului (885-841 î.H.), una dintre cele mai puternice
dinastii ale împărăţiei de nord, dar în acelaşi timp cea mai dificilă dinastie din istoria acestei împărăţii.
Omri a fost un lider capabil. El a fost cel care a fortificat oraşul Samaria şi l-a făcut capitala împărăţiei
din nord. În vremea lui, războiul civil dintre împărăţiile Israelului a încetat. El a încheiat o alianţă politică
cu Finicia şi a subjugat naţiunile transiordaniene. Pe lângă scrierile biblice, el este menţionat şi în
arhivele istorice ale Asiriei şi ale moabiţilor. Chiar dacă relatarea biblică ce prezintă împărăţia lui Omri
este scurtă, există dovezi care arată că el a fost un conducător capabil şi puternic.
Ahab a fost fiul lui Omri şi cel de-al doilea împărat al dinastiei. El a fost căsătorit cu o prinţesă
sidonită, Izabela. Ahab şi Izabela sunt probabil cei mai cunoscuţi membri ai aceastei dinastii. Pe de o
parte, el are reputaţia celui mai nelegiuit împărat din istoria împărăţiei de nord. Pe de altă parte, sub
influenţa Izabelei, religia oficială a Israelului a devenit închinarea la zeitatea canaanită Baal, pentru care
a fost zidit un templu în Samaria. Probabil că Baal a fost idolul pe care Izabela l-a cunoscut în copilărie.
Pentru a promova închinarea la Baal, Ahab a încercat să-i omoare pe adevăraţii profeţi ai lui Iehova. În
această perioadă a domniei lui Ahab a slujit ca profet Ilie, care a avut multe confruntări cu Ahab şi
Izabela.
Ahazia a devenit al treilea împărat din dinastia lui Omri când tatăl lui, Ahab, a fost omorât în
război. El a murit după aproximativ doi ani de domnie, căzând printre zăbrelele odăii lui. După
118
moartea lui a domnit Ioram, fratele lui.
Ioram a domnit 12 ani, şi a fost al patrulea împărat din dinastia lui Omri. Situaţia religioasă a
Israelului nu era prea diferită de cea din timpul lui Ahab, datorită influenţei Izabelei, care încă mai trăia
şi avea titlul de „împărăteasa mamă”. În timpul lui Ioram, puterea militară a dinastiei Omri a început să
scadă. Moab şi-a câştigat independenţa de sub stăpânirea Israelului, şi imperiul aramean din nord a
început să cucerească teritoriul israelit. În vremea aceea slujea ca profet Elisei.
Dinastia lui Omri s-a terminat cu Iehu, lucru ce fusese profeţit de Ilie (I Împăraţi l9:15-17; 21:21-
24). Iehu l-a omorât pe Ioram şi toată familia regală, inclusiv pe Izabela, ca şi pe Ahazia, împăratul lui
Iuda, care atunci se afla în vizită la Ioram. Iehu fusese general în armata lui Ioram şi a fost sprijinit de
armată când a omorât dinastia lui Omri.
Dinastia lui Iehu a fost a patra dinastie a împărăţiei de nord şi a durat aproape un secol (841-753
î.H.), fiind foarte puternică. Iehu şi-a început dinastia cu toată râvna, având ungerea divină. După ce a
distrus dinastia lui Omri, a curăţat Samaria de idolatria lui Baal, distrugând templele şi omorând preoţii
ce slujeau idolilor. Din nefericire, el nu a mers prea departe cu reforma religioasă, permiţând închinarea
la altarele din Dan şi Betel. Puterea politică şi militară a scăzut în timpul lui Iehu, ridicarea la putere a
arameilor şi a asirienilor punând în umbră Israelul. În timpul domniei de 28 de ani a lui Iehu, cel mai
însemnat profet al Israelului a fost Elisei.
Al doilea împărat din dinastia lui Iehu a fost Ioahaz, care a stăpânit timp de 17 ani, dar despre
care ni se spun foarte puţine lucruri. În timpul domniei lui, Israel a fost forţat să plătească tribut Asiriei,
semn al declinului politic.
Al treilea împărat din dinastia lui Iehu a fost Ioas, care a preluat puterea politică şi militară a
Israelului, bătându-i pe aramei şi pe cei din Iuda în diferite războaie. Ioas şi-a întărit domnia punându-l
pe fiul lui să împărăţească împreună cu el.
La moartea lui Ioas, următorul împărat al Israelului a devenit fiul său, Ieroboam al doilea, care
a continuat să restaureze influenţa Israelului în răsărit. De fapt, el a devenit cel mai puternic împărat al
împărăţiei de nord, prin recâştigarea teritoriilor pierdute în faţa arameilor şi a Asiriei şi prin recapturarea
Transiordaniei. Recucerirea teritoriilor pierdute şi eliberarea de tributul dat asirienilor a dus la
dezvoltarea economică a împărăţiei.
Situaţia religioasă a împărăţiei de nord a rămas însă aceeaşi. Dinastia lui Iehu a urmat aceeaşi
politică religioasă idolatră ca a lui Ieroboam I, ceea ce a dus la creşterea activităţii profetice în Israel.
Trei dintre profeţii vremii au slujit în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea. La slujba profetică au fost
chemaţi Iona, Amos şi Osea. Ultimii doi au avut un rol deosebit în avertizarea împărăţiei de nord cu
privire la judecata lui Dumnezeu care avea să vină.
Zaharia a fost ultimul împărat din dinastia lui Iehu. El a domnit mai puţin de un an, după care a
fost asasinat. Neînţelegerile politice care au urmat nu au mai putut fi oprite. Chiar dacă în nord au mai
domnit încă cinci împăraţi, patru din ei au fost din familii diferite, fiecare ajungând la tron prin asasinarea
celui de dinaintea lui. Declinul împărăţiei din nord s-a accelerat, sfârşind în 722 î.H., când Samaria,
capitala, a căzut în mâinile asirienilor. Ultimul împărat al Israelului, Osea, a fost dus prizonier şi
întemniţat de asirieni.
DISTRUGEREA ÎMPĂRÂŢIEI DIN NORD
Împărăţia din nord a Israelului s-a dezintegrat în momentul în care oraşul Samaria a căzut sub
dominaţie asiriană (în 722 î.H.). Asirienii au dus în exil mii de israeliţi, în diferite părţi ale imperiului.
Teritoriul împărăţiei din nord a devenit provincie asiriană, sub autoritatea unui guvernator asirian, şi a
fost repopulat cu străini. Exilaţii israeliţi din împărăţia de nord nu mai sunt amintiţi în Vechiul
Testament, de aceea cele zece seminţii ale împărăţiei de nord sunt numite şi „cele zece seminţii pierdute
ale Israelului“.
Influxul de străini din teritoriul de nord a dat naştere până la urmă la o rasă de oameni ce se
numeau samariteni. Israeliţii care fuseseră lăsaţi în ţară se căsătoriseră cu străinii aduşi acolo. Au fost
amestecate şi religiile, astfel că samaritenii s-au format ca un un popor mixt: în parte evrei, în parte
neamuri. Religia lor era o combinaţie de elemente evreiesti şi pagâne. Israeliţii puri din punct de vedere
119
etnic au început să-i dispreţuiască pe samariteni, ura dintre ei fiind evidentă în cărţile lui Ezra,
Neemia şi în evangheliile Noului Testament.
Citeşte II Împăraţi 17, unde se face o analiză profetică a distrugerii împărăţiei de nord a Israelului.
Studiază următoarea schiţă pentru o mai bună înţelegere a împăraţilor şi profeţilor Israelului, şi
hărţile pentru a avea o perspectivă asupra diferitelor perioade istorice. Datele din schiţă nu trebuie
ştiute pe de rost.
AUTOEXAMINARE - LECŢIA 21
1. Israelul a experimentat ______________________în anii imediat de după moartea lui Solomon.
2. Împărăţia de Nord este cunoscută sub mai multe nume în Vechiul Testament: Israel,
______________________ şi ______________________.
3. Divizarea Împărăţiei de Nord a început în ______ î. Hr. Împărăţia a mai existat până în ____ î.Hr.
4. În istoria Israelului de Nord religia era______________________, împăraţii nu erau din dinastia

lui ______________________, iar sistemul politic era corupt şi ______________________.
5. Cauza principală a divizării Israelului a constituit-o judecata lui Dumnezeu împotriva păcatelor
de ______________________.
6. Cele două legi abuzive instituite de Solomon care au dus la dezbinarea Israelului au fost
______________________ forţată şi ______________________mari.
7. Fiul lui Solomon care a moştenit împărăţia după el se numea ______________________.
8. ______________________a devenit primul împărat al Israelului de Nord după divizare.
9. Împăratul Ieroboam a încercat să-şi asigure domnia asupra regiunii de Nord a Israelului prin
aşezarea rivalelor ______________________la Dan şi Betel.
10. Locul de închinăciune din Împărăţia de Nord era sub administrarea unor preoţi nelegitimi, care
nu erau din seminţia lui ______________________.
11. Schimbările religioase instituite de Ieroboam au dus la ______________________care a

caracterizat Israelul de-a lungul Istoriei.
12. Instabilitatea politică şi regimul sângeros din Israelul de Nord au fost rezultatul
______________________pentru putere.
13. Dinastia _____________________a instaurat cel mai sever regim din istoria Împărăţiei de Nord.
14______________________a fost cel mai sângeros împărat al Israelului de Nord.
15. Ilie şi ______________________au slujit ca profeţi în timpul domniei lui Omri.

120
16. Împăratul Ahab a fost soţul împărătesei ______________________.
17. Dinastia lui Omri s-a încheiat cu ______________________, care a eliminat închinarea la Baal
din Samaria.
18. Cel mai important al Israelului de Nord a fost ______________________.
19. Împărăţia de Nord a Israelului a fost distrusă de __________________în anul _________ î.Hr.
20. Cele zece seminţii ale Israelului de Nord sunt câteodată numite ,,seminţiile ________________”
datorită faptului că în Vechiul Testament ei nu mai sunt pomeniţi.
21. __________________ au fost un popor amestecat, format ca rezultat al căsătoriilor mixte dintre
rămăşiţa Israelului de Nord şi Neamuri.
121
LECȚIA 22 – ILIE ȘI ELISEI
LECŢIA 22 - ILIE ŞI ELISEI

Să descrii perioada istorică în care a slujit Ilie
Să vorbeşti despre îndrăzneala lui ilie
Să descrii misiunea lui Ilie împotriva idolatriei
Să prezinţi profeţia lui Ilie şi despre seceta din Israel
Să cunoşti sfârşitul lucrării lui Ilie
Să prezinţi profeţia din Maleahi 4:5 cu privire la Ilie
Să ştii cine a fost succesorul profetic al lui Ilie
Să cunoşti diferenţele dintre slujirea lui Ilie şi slujirea lui Elisei
Să descrii slujirea lui Elisei
ILIE
Ilie face parte dintre profeţii perioadei preclasice. El a slujit în secolul IX î.H., în timpul
dinastiei lui Omri. Majoritatea profeţiilor lui scrise se referă la vremea domniei lui Ahab şi a
Izabelei. Ilie a fost un om neînfricat, înfruntându-i cu curaj pe preoţii lui Baal pe muntele Carmel.
A avut cuvinte de învinuire pentru împăraţi, înfruntând chiar şi trupele de soldaţi trimise să-l
omoare. Sursa curajului lui Ilie a fost râvna lui pentru Dumnezeu.
Misiunea principală a lui Ilie a fost de a scoate Israelul din idolatria atât de răspândită în
vremea lui Ahab. El a vorbit cu autoritate şi putere împotriva închinării la Baal. Răpirea la cer a
profetului, la sfârşitul lucrării lui pământeşti, a fost în acord cu slujba lui măreaţă din împăraţia de
nord.
Slujba profetică a lui Ilie este relatată de la I Împăraţi, cap. 17:1 la II Împăraţi, cap. 2:12.
Despre familia lui nu se ştie nimic. Ilie era din zona Galileii (I Împ. cap. 17:1). În relatarea din I
Împăraţi ni se înfăţişează slujba lui profetică de transmitere a judecăţii: asupra ţării urma să vină o
secetă. Pentru a putea scăpa de mânia conducătorilor nelegiuiţi, Ilie s-a refugiat în Transiordania, şi
mai târziu în Sarepta. Seceta s-a sfârştit atunci când Ilie i-a înfruntat şi i-a omorât pe profeţii lui
Baal, pe muntele Carmel. După o perioadă de descurajare, Ilie şi-a reînnoit zelul pe muntele Horeb,
unde a avut o întâlnire miraculoasă cu Dumnezeu. El a continuat să slujească în Israel,
condamnându-l pe Ahab pentru că îi luase via lui Nabot şi pe împăratul Ahazia pentru încercarea
lui de a căuta sfat la idoli. Ilie a fost un profet puternic, cu autoritate, pentru că a slujit adevăratului
Dumnezeu, Iehova. Atunci când soldaţii îl căutau să-l omoare, el a chemat foc din cer, şi soldaţii au
fost astfel mistuiţi. Când i s-a terminat misiunea, a fost răpit la cer, pentru a fi cu Domnul.
Citeşte despre slujirea lui Ilie în I Împăraţi 17:1-II Împăraţi 2:12.
Ilie a fost un profet deosebit de important. Profeţia din Maleahi 4:5 spune că Dumnezeu îl
va trimite pe Ilie în „zilele din urmă". Interpretarea acestei profeţii în Noul Testament spune că
împlinirea ei a fost Ioan Botezătorul (Mat. 11:14; 17:10-13). Ilie i s-a arătat lui Isus pe muntele
schimbării la faţă (Mat. 17:3). Unii cred că Ilie va reveni în timpul necazului celui mare (Apoc.
11:1-13).
ELISEI
Elisei a fost profetul care i-a urmat lui Ilie. Numele lui înseamnă „Dumnezeu este
mântuirea". El a slujit în împărăţia de nord a Israelului în ultima parte a secolului al IX-lea î.Hr.
Elisei a fost chemat de Dumnezeu la slujba profetică prin profetul Ilie, fiind pentru un timp ucenicul
acestuia. După răpirea la cer a lui Ilie, Elisei a devenit un profet important în Israel. Slujba lui a fost
diferită de cea a lui Ilie, prin faptul că el nu a avut de înfruntat aceeaşi împotrivire. Slujba lui s-a
orientat mai mult spre fapte de binefacere. Oricum, el a fost unul din cei mai însemnaţi profeţi ai
122
LECȚIA 22 – ILIE ȘI ELISEI
perioadei preclasice.
Elisei este menţionat pentru prima dată în I Împăraţi 19:16-21, când i s-a spus lui Ilie să-l
ungă prooroc în locul lui. Nu se mai pomeneşte nimic de el până în vremea dinaintea plecării lui
Ilie, în II Împăraţi 2. El şi-a început slujba profetică cerând o „măsură îndoită" din Duhul Domnului
ce fusese peste Ilie, pe care a primit-o, trecând apoi în mod miraculos râul Iordan. Printre minunile
lui Elisei sunt vindecarea apelor şi a mâncării, înmulţirea untdelemnului şi a făinei, vindecarea de
lepră, şi învierea din morţi. Pe lângă acestea, el a uns anumiţi împăraţi, cărora le-a slujit ca sfătuitor
şi i-a apărat pe cei săraci şi năpăstuiţi din Israel. Elisei a fost un profet credincios şi compătimitor.
Pentru a te familiariza cu slujirea lui Elisei, citeşte I Împăraţi 19:16-21 şi II Împăraţi 2:1-1.
1. Majoritatea profeţiilor scrise ale lui Ilie se referă la vremea domniei lui __________________
2. Ilie a fost un profet __________________, înfruntând profeţii idolatri şi condamnând împăraţii

nelegiuiţi.
3. Misiunea principală a lui Ilie a fost scoaterea Israelului din __________________.
4. Ilie a profeţit despre o __________________ care urma să dureze trei ani, şi care s-a sfârşit când
au fost omorâţi profeţii lui Baal pe muntele Carmel.
5. Slujirea lui Ilie s-a terminat atunci când a fost __________________pentru a fi cu Dumnezeu.
6. În Maleahi 4:5 este profeţit că Dumnezeu îl va trimite pe __________________pentru a pregăti

Israelul pentru venirea lui Mesia.
7. Profetul __________________a cerut o „măsură îndoită" din Duhul Domnului.
8. Slujba profetică a lui Elisei e caracterizată de multe __________________, cum ar fi înmulţirea

untdelemnului şi a făinii, vindecarea leprei şi învierea din morţi.
123
LECȚIA 23 – IONA
LECŢIA 23 - IONA
Să situezi în timp perioada în care a slujit Iona
Să ştii care a fost oraşul natal şi zona din care era Iona
Să faci o comparaţie între Iona şi omul de rând din Israel din perioada în care a slujit
Să explici unicitatea cărţii lui Iona în cadrul celorlalte cărţi profetice
Să vorbeşti despre interpretarea alegorică a cărţii lui Iona
Să demonstrezi realitatea istorică a celor întâmplate lui Iona
Să cunoşti structura cărţii lui Iona
Să menţionezi cele două secţiuni literare majore ale cărţii lui Iona, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să identifici poporul la care a fost trimis Iona să predice
Să prezinţi reacţia pe care a avut-o Iona când a fost trimis şi despre consecinţele ei
Să cunoşti mesajul pe care trebuia să-l predice Iona la Ninive
Să descrii reacţia celor din Ninive la predica lui Iona, şi consecinţele ei
Să vorbeşti despre grija Domnului faţă de alte popoare în contextul relatării din cartea lui
Iona
AUTORUL CĂRŢII
Cartea poartă numele lui Iona, profet evreu menţionat atât în literatura profetică, cât şi în
literatura istorică a Vechiului Testament. Ni se spune că „Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona“
(1:1). Relatarea din II Împăraţi ne spune că Iona a profeţit în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea
(793-753 î.H.) despre recăpătarea teritoriului pierdut (14:25). Se spune că era „fiul lui Amitai“,
despre care nu mai scrie nicăieri în Scriptură, din oraşul Gat-Hefer, din regiunea lui Zabulon. De
obicei se susţine că oraşul este situat la 5 km la nord de Nazaret, în regiunea Galileii. E interesant
că Isus din Nazaret se compară cu acest profet atunci când i se cere un semn referitor la lucrarea
divină (Mat. 12:39-41).
Cartea îl prezintă pe Iona ca pe un om obişnuit al timpului său, căruia se pare că nu îi plăceau
străinii (4:1). El era conştient de suveranitatea şi mila lui Dumnezeu (1:9; 4:2), dar a ezitat când a
trebuit să transmită mesajul divin la cei ce nu erau evrei. El voia mai degrabă să-L vadă pe Domnul
judecând popoarele decât să ducă mesajul de avertisment care ar fi putut să le aducă la pocăinţă.
Se pare că Iona a slujit la începutul secolului VIII î.H, în timpul domniei lui Ieroboam al II-
lea (793-753 î.H.), potrivit cu II Împ. 14:25. În vremea lui oraşul cel mai important al Asiriei,
capitala ei, era Ninive. Din fericire pentru Israel, Asiria era ocupată cu haldeii din Babilon, ceea ce
a făcut ce asirienii să nu-şi aţintească privirile spre Israel. În timpul domniei lui Ieroboam al doilea,
Israelul s-a bucurat de un timp de înviorare, pace şi prosperitate. Cu un secol înainte de Iona,
împăratul Ahab luptase împotriva asirienilor la Karkar. Mai târziu, împăratul Iehu a fost forţat să
plătească tribut Asiriei, motiv pentru care Israeliţii din vremea lui Iona nu îi prea agreau pe asirieni.
CARACTERUL CĂRŢII
Cartea lui Iona este unică între cărţile profeţilor clasici. În primul rând, ea nu este o colecţie
a profeţiilor lui Iona, ci mai degrabă o „istorisire" despre el. Din acest punct de vedere ea prezintă
unele similarităţi cu naraţiunea istorică a unor profeţi preclasici, ca Ilie şi Elisei. Modul în care este
concepută cartea i-a făcut pe unii să creadă că ea reprezintă doar o alegorie sau o parabolă.
Interpretarea alegorică a cărţii presupune că profetul îl simbolizeaza pe Israel. Aşa cum
Israelul fusese trimis să-l declare pe Iehova neamurilor (Isaia 42:6), şi Iona a fost trimis să predice
124
LECȚIA 23 – IONA
asirienilor. Primul refuz al lui Iona este asociat cu greşeala Israelului din perioada pre-exilică.
Captivitatea lui Iona în pântecele chitului ar putea reprezenta robia babiloniană din istoria Israelului,
iar ieşirea lui Iona din pântecele peştelui este înţeleasă ca fiind eliberarea din robie. În cele din urmă,
predica lui Iona în faţa asirienilor, cu rezerve, reprezintă proclamarea limitată a Israelului din era
post-exilicã.
Interpretarea alegorică este destul de complicată pentru majoritatea celor care studiază
Biblia. Cei ce preferă să interpreteze simbolic mesajul cărţii o privesc de obicei ca pe o parabolă.
Din acest punct de vedere, mesajul central al cărţii se axează pe responsabilitatea Israelului de a
împărtăşi cu alte popoare cunoştinţa despre Iehova, iar detaliile cărţii sunt simple caracteristici ale
rezervei pe care a avut-o Israelul în împlinirea poruncii divine.
Penticostalii şi evanghelicii recunosc însemnătatea simbolică a relatării din cartea lui Iona,
dar ei nu rămân doar la „interpretarea simbolică, ci recunosc realitatea ei istorică. În afara paralelelor
clare ce se pot face între Iona şi Israel, cartea lui Iona vorbeşte despre un om care până la urmă a
ascultat de Dumnezeu, fiind de fapt istoria unui conflict dintre voia personală a unui om influenţat
de prejudecăţi şi de cultura în care se afla, şi voia Domnului: Din carte se desprinde îndurarea lui
Dumnezeu şi suveranitatea Lui peste omenire şi natură.
STRUCTURA CĂRŢII
Cartea lui Iona este împărţită în două mari fragmente, care încep cu prezentarea faptului că
„Cuvântul Domnului" (versetele 1:1; 3:1) îl trimite pe Iona să proorocească împotriva Ninivei.
Ambele fragmente dau detalii cu privire la reacţia pe care Iona a avut-o ca răspuns la trimiterea
Domnului. În prima parte se relatează neascultarea, iar în cea de a doua ascultarea lui de Domnul,
fiecare din ele terminându-se cu un element al eliberării. În prima parte se vorbeşte de eliberarea lui
Iona, iar în cea de a doua parte de eliberarea Ninivei. Cele două secţiuni majore alcătuiesc relatarea
despre Iona, în care detaliile istorice sunt clar secundare mesajului teologic, care este cel mai
semnificativ.

1. TRIMITEREA LUI IONA ŞI NEASCULTAREA LUI - cap. 1-2
Citeşte cap 1-2 din Iona.

1. Domnul l-a trimis pe Iona în oraşul __________________________________
2. Totuşi, Iona a plecat spre oraşul _____________________________________
3. Textul nu ne spune „de ce“ nu a ascultat Iona până în pasajul 3:10-4:2. De ce nu L-a ascultat
Iona pe Domnul?
4. Ce s-a întâmplat când Iona a fost aruncat în mare?
Călătoria lui Iona a fost întreruptă de o furtună. Din evenimentul de pe mare se poate înţelege
suveranitatea lui Dumnezeu asupra naturii.
A. Pasajul biblic din Iona 2:2-9 este considerat de mulţi învăţaţi biblici un psalm de mulțumire, care
probabil că a fost scris pentru a sărbători eliberarea lui Iona din pântecele peştelui.
B. Eliberarea lui Iona la porunca Domnului (2:10).
C. Realitatea istorică a episodului cu înghiţirea lui Iona de către peşte a fost mult discutată. Unii au
apărat veridicitatea lui dând exemple de alte situaţii când oamenii au fost înghiţiţi de peşti mari şi
125
LECȚIA 23 – IONA
au supravieţuit. Din perspectiva credinţei, nu este nevoie de asemenea exemplificări pentru a crede
în realitatea istorică a acestei relatäri. Acest episod reprezintă doar un argument în plus pentru
realitatea faptului că Iehova, Dumnezeul Israelului, este un Dumnezeu ce face minuni.
II. A DOUA TRIMITERE A LUI IONA ŞI ASCULTAREA - cap. 3-4
A. Captivitatea şi eliberarea lui Iona l-au determinat să împlinească voia Domnului. Când „Cuvântul
Domnului" a venit la el a doua oară, Iona a ascultat.
Citeşte cap. 3-4 din Iona, şi răspunde la următoărele întrebări:

1. Care a fost mesajul exact pe care l-a predicat Iona în Ninive (3:4)?
2. Cum a reacţionat cetatea Ninive la predica lui, s-a pocăit sau s-a răzvrătit?
3. Care a fost reacţia Domnului faţă de Ninive?
4. Cum a reacţionat Iona când a văzut îndurarea Domnului faţă de cetate?
Observă mustrarea Doninului faţă de atitudinea lui Iona. (4:4, 11)
B. Unii au încercat să atace veridicitatea istorică a cărţii lui Iona, sugerând că mărimea oraşului şi
numele împăratului sunt greşite, dar această problemă a fost rezolvată satisfăcător de unele studii
mai recente.
1. Prin descrierea mărimii Ninivei ca fiind „cât o călătorie de trei zile", este foarte posibil
să se fi făcut referire la o călătorie până în centrul administrativ al cetăţii, întrucât sub
protecţia şi autoritatea oraşului se aflau şi satele vecine.
2. Referirea la „împăratul Ninivei“ şi nu la „împăratul Asiriei" este făcută în stilul
vechitestamental de asociere a liderilor naţionali cu capitala, cum i se spune de exemplu lui
Ahab „împăratul Samariei" (I Împ. 21:1), şi lui Benhadad „împărat al Damascului" (II Cron.
24:23).
3. În ultimă analiză, cartea lui Iona constituie o mărturie importantă a grijii lui Iehova faţă
de toată omenirea. Cu toate că Israelul se aflã în centul atenţiei în Vechiul Testament,
mesajul lui Iona şi alte mesaje cheie din Vechiul Testament indică faptul că Dumnezeu nu
S-a gândit numai la Israel. Israelul, ca şi Iona, avea menirea de a fi mesagerul lui Dumnezeu
pentru popoare.
1. Se pare că Iona a slujit la începutul secolului VIII î.H., în timpul domniei lui
____________________.
2. Profetul Iona era din oraşul Gat-Hefer, cam la 5 km la nord de Nazaret, în regiunea lui
____________________.
3. Cartea îl prezintă pe Iona ca pe un om obişnuit al zilelor lui, căruia se pare că nu îi

___________străinii, şi care a ezitat când a trebuit să transmită mesajul divin la cei ce nu erau evrei.
4. Cartea lui Iona este unică între cărţile profeţilor clasici, fiindcă nu reprezintă o colecţie a
profeţiilor lui Iona, ci mai degrabă o ____________________.despre Iona.
126
LECȚIA 23 – IONA
5. În interpretarea alegorică a cărţii, ce simbolizează următoarele:
A. Iona –
B. Ninive –
6. Interpretarea cărţii ca parabola pune accentul pe responsabilitatea Israelului de a împărtăşi

cunoştinţa despre Iehova cu alte ____________________.
7. Penticostalii şi evanghelicii recunosc însemnătatea simbolică a relatării din carte şi

____________________ istorică a lui Iona.
8. Enumeră titlurile secţiunilor majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare:

A.
B.
9. Profetul Iona a fost trimis să predice în oraşul ____________________care a fost capitala Asiriei.
10. Când Iona a fost trimis pentru prima dată, el a răspuns prin ____________________.
11. Refuzul lui de a predica în Ninive a făcut ca el să fie înghiţit de un ____________________.
12. Captivitatea şi eliberarea lui Iona l-au determinat să ____________________voia Domnului.
13. La predica lui Iona, cei din Ninive ____________________.
14. Cartea lui _______________este o mărturie importantă a grijii lui Iehova faţă de toată omenirea.
127
LECȚIA 24 – AMOS
LECŢIA 24 – AMOS
Să cunoşti afirmaţia lui Amos cu privire la datoria profetului
Să faci diferenţa dintre locul de naştere al lui Amos şi locul în care a slujit ca profet
Să ştii din ce categorie socială făcea parte Amos când a fost chemat
Să delimitezi perioada istorică în care a slujit Amos
Să descrii răutatea poporului Israel aşa cum se vede în profeţia lui Amos
Să prezinţi scopul profeţiei lui Amos
Să enumeri cele trei secţiuni literare majore ale cărţii, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să vorbeşti despre structura profeţiilor lui Amos, mai ales despre cuvintele identice folosite
pentru a introduce profeţiile în fiecare secţiune
Să prezinţi privilegiile şi responsabilităţile Israelului prezentate în cap. 3
Să prezinţi ipocrizia Israelului, evidentă în profeţia lui Amos din cap. 4
Să identifici tema comună a celor cinci viziuni din Amos 7-9
Să faci o comparaţie între mesajul ultimei părţi din Amos (cap. 9:7-15) şi restul cărţii
NUMELE ŞI AUTORUL CĂRŢII
Amos a fost primul profet clasic care s-a adresat poporului Israel. El s-a născut în împărăţia
de sud, în Iuda, dar a fost trimis să slujească celor din nord, din Israel. Se pare că el a fost singurul
profet din perioada celor două împărăţii care s-a născut într-o împărăţie, dar a slujit în alta. Oraşul
lui natal a fost Tecoa, aflat la 15 km la sud de Ierusalim, la poalele dealurilor lui Iuda, fiind unul din
oraşele fortificate din Iuda (II Cron. 11:6). Amos a crescut la ţară, iar înainte de a fi chemat la slujba
profetică a fost păstor şi agricultor (7:14), ocupaţia obişnuită a oamenilor săraci. Acest lucru i-a
făcut pe cei mai mulţi să creadă că Amos s-a tras dintr-o familie săracă.
Domnul l-a chemat pe Amos şi l-a trimis să predice în nord, în Israel. El a început să
slujească în timpul lui Ieroboam al doilea, şi a profeţit la altarul din Betel şi în capitală, în Samaria.
El a avut o audienţă numeroasă, dar poporul nu voia să-i asculte mesajul, mulţumindu-se să rămână
în starea păcătoasă în care se afla.
TEMA CĂRŢII
A. Răutatea Israelului
Predicile lui Amos scot în evidenţă păcătoşenia Israelului în timpul lui Ieroboam al II-lea
(793-753 î.H.). În vremea lui Amos, asuprirea săracilor de către bogaţi era un lucru obişnuit (2:6,
7). Săracii erau înşelaţi la piaţă cu cântare nedrepte (8:5), iar bogaţii abuzau de drepturile lor legale
fără nici o milă, chiar când era vorba de cele mai mici datorii (8:6). Săracilor nu li se făcea dreptate
nici la judecată, întrucât judecătorii erau mituiţi (5:12-13). Cel ce voia să i se facă dreptate trebuia
să plătească cu „daruri de grâu" (5:10,11).
B. Masca religiozităţii Israelului
Păcătoşenia Israelului era ascunsă sub o mască a religiozităţii. Cei răi din Israel mergeau la
servicii religioase care deveniseră imorale şi profanate (2:7, 8; 4:4,5). Se pare că în Israel se practica
o închinare amestecată cu practici religioase luate din cultul lui Baal. Pentru a păcătui şi mai mult,
bogaţii se culcau cu prostituate pe haine luate ca zălog de la săraci, dar în acelaşi timp plăteau
zeciuieli şi aduceau jertfe de mulțumire (4:4-5).
Bogaţii erau atăt de lipsiţi de inimă şi de cruzi cu cei săraci, încât Amos a chemat popoarele
păgâne să judece faptele Israelului:
Strigaţi de pe acoperişul palatelor Aşdodului şi de pe palatele ţării Egiptului, şi spuneţi:
128
LECȚIA 24 – AMOS
„Strângeţi-vă pe muntele Samariei, şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce
asupriri sunt în ea! Nu sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc
în palate comori câștigate prin sâlnicie şi răpire. (Amos 3:9-10)
SCOPUL CĂRŢII
Scopul profeţilor lui Amos a fost de a avertiza Israelul apostat cu privire la judecata care
urma să vină şi cu privire la nimicirea lui. Nenorocirea ce urma să vină nu era doar o ,,curăţire” a
poporului, ci ,,sfârşitul” răzvrătirii poporului. Duşmanii ţării urmau să pustiască ţara (6:14), să
distrugă apărarea Israelului (3:11; 5:3) şi să-i ducă pe israeliţi în robie (5:27; 6:7; 7:11, 17). Singura
modalitatea de a se pregăti pnetru aceasta era să se pocăiască.

Aproape toată cartea vorbeşte despre judecată, şi cuprinde mustrări şi avertismente cu
privire la venirea judecăţii. Cartea are trei secţiuni literare majore:
I. Profeţii împotriva altor naţiuni (Amos 1-2)
II. Trei profeţii de judecată (Amos 3-6)
III. Cinci viziuni ale distrugerii (Amos 7-9)
La sfârşitul cărţii se găseşte o scurtă profeţie despre speranţă şi viitor (cap. 9:8-15).
I. PROFEŢII ÎMPOTRIVA ALTOR NAŢIUNI – cap. 1-2

Profeţii de condamnare a Israelului încep abia după ce se prezintă păcatele naţiunilor
înconjurătoare. Cartea Amos consideră suveranitatea universală a lui Iehova un lucru de la sine
înţeles. Dumnezeu este cel care a întemeiat (6:14) şi care nimeceşte popoarele (2:9). El este atât cel
ce a creat, cât şi cel ce menţine istoria omenirii. Aceste realităţi au aplicaţii importante şi pentru
Israel.
În această secţiune, profetul are în vedere două principii importante. În primul rând, Iehova
cere tuturor oamenilor dreptate şi fapte morale. Aceasta este cerinţa universală a lui Dumnezeu în
ce priveşte administrarea morală a lumii. În al doilea rând, Dumnezeu răsplăteşte fiecare popor
conform faptelor lui. Chiar şi neamurile dimprejurul Israelului urmau să fie pedepsite pentru faptele
lor rele. Chiar dacă Israelul a fost poporul ales al Domnului, nici el nu a fost scutit de aceste două
principii.
Citeşte Amos 1-2, iar apoi răspunde la următoarele întrebări:

1. Când îşi rosteşte profeţiile, Amos foloseşte expresii standard. Care este expresia care apare în
aceste versete şi cărui oraş şi naţiune îi este adresată?
1) 1:3
2) 1:6
3) 1:9
4) 1:11
5) 1:13
6) 2:1
7) 2:4
8) 2:6
2. Potrivit pasajului din Amos 2:13-16, Israelul urma să primească pentru comportarea lui:
1) binecuvântări
2) iertare
3) pedeapsă
129
LECȚIA 24 – AMOS
Când se referă la Israel, Amos aduce acuzaţii mai numeroase şi mai specifice (2:6-8). Prin ele,
Amos condamnă:
(1) Exploatarea celor săraci şi a celor drepţi
(2) Încălcarea legii lui Dumnezeu
Faptele Israelului contrastează cu neprihănirea şi îndurarea lui Iehova faţă de popoare (2:9-12).
II. TREI PROFEŢII DE JUDECATĂ – cap. 3-6

Fiecare profeţie principală din această secţiune este introdusă de cuvântul „ascultaţi" (3:1;
4:1; 5:l). Acest cuvânt nu reprezintă doar o simplă chemare la ascultare, ci o poruncă prin care se
cere atenţie. Cuvântul Domnului adresat Israelului prin profetul Amos cere atenţie, fiindcă este un
avertisment care dacă nu este ascultat duce la pedeapsă. Atunci când un leu răcneşte, cine poate sta
nepăsător fără a avea de suportat consecinţele (3:8)?
A. Prima profeţie - privilegii şi responsabilităţi (3:1-15)

Prima profeţie de judecată conţine atât privilegii, cât şi responsabilităţi (3:1-15). Israelul a
fost o naţiune privilegiată (Deut. 4:32-39). Dumnezeu a făcut din Avraam şi din urmaşii lui un popor
de legământ, a scos Israelul din robia egipteană, S-a arătat poporului pe muntele Sinai şi i S-a
descoperit prin legea lui Moise. El i-a scos din ţara „unde curge lapte şi miere" pe canaaniţii
nelegiuiţi şi i-a adus acolo pe israeliţi. Acolo ei au fost binecuvântaţi şi au găsit pace. Toate aceste
evenimente sunt o mărturie pentru israeliţi că au avut un statut „privilegiat" (3:2).
Această relaţie deosebită cu Iehova implică şi responsabilitatea de a-L face pe Dumnezeu
de cunoscut popoarelor (Isaia 42:6). O imagine profetică a acestei misiuni este prezentată în Isaia
2:2-4, unde se spune că naţiunile trebuiau să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu prin legământul
Israelului cu El. Israelului i-a plăcut să se laude cu statutul lui special în faţa lui Dumnezeu, dar nu
şi-a luat în serios responsabilitatea de a trăi după voia Lui. Ca urmare, Dumnezeu a pedepsit Israelul
pentru păcatele lui.
Citeşte Amos 3:1-5, pentru a observa această temă a privilegiilor şi responsabilităţiilor.
B. A doua profeţie - Făţărnicia Israelului (4:13)

În acest pasaj se prezintă caracterul făţarnic al Israeliţilor. Femeile bogate din Samaria
(capitala Israelului de Nord) sunt asemănate cu „vaci din Basan” care erau nişte vaci cunoscute pe
atunci datorită grăsimii lor. Aici se face referinţă la femeile aristocraţilor din împărăţia de nord, care
iubeau luxul, şi care pentru a-l obţine îşi constrângeau bărbaţii să-i exploateze pe săraci pentru a
scoate bani de la ei.
În timp ce se săvârşeau toate aceste nedreptăţi sociale, care încălcau în mod evident legea
lui Moise, aveau loc o mulţime de activităţi religioase (4:4-5). Aristocraţii frecventau locurile de
închinăciune idolatre, cum era Betelul, unde fusese construit un altar regal de către Ieroboam I, şi
Ghilgalul, unde fusese aşezat odinioară cortul întâlnirii (Ios. 4:19-20; I Sam. 7:16). E frapant faptul
că poporul, pentru a aduce jertfe pentru păcate, mergea chiar la aceste locuri de închinăciune care
erau de fapt locuri nelegitime de închinare.
Citeşte Amos 4:1-13.
l. Observă grija Domnului faţă de nedreptăţile sociale (v. 1).
2. Domnul aminteşte Israelului că a încercat să-l determine să se pocăiască prin foamete şi război
(v.6-11). Citeşte Deut. 28, pentru a vedea legătura dintre credincioşia faţă de legământ şi
dezastrele foametei şi războiului.
130
LECȚIA 24 – AMOS
C. A treia profeţie - un cântec de jale (5:1-6:14)

A treia profeţie de judecată e un cântec de jale, un cântec de înmormântare, care este folosit
în profeţie pentru a vorbi Israelului despre viitor şi despre venirea morţii şi a pustiirii.
III. CINCI VIZIUNI ALE NIMICIRII - cap. 7-9

Ultima secţiune majoră a cărţii Amos conţine cinci viziuni ale prăbuşirii Israelului, care
probabil că au fost primite într-o perioadă de timp mai lungă, dar care sunt legate împreună într-o
carte datorită temei lor comune. Primele două viziuni dezvăluie judecăţi pe care Dumnezeu nu le-a
dus la îndeplinire, a treia prezintă declaraţia hotărâtă a lui Dumnezeu în ce priveşte judecata, iar
ultimele două sunt urmarea conflictuluilui Amos cu preoţii de la Sanctuarul din Betel.
Citeşte Amos 7:1-17, iar apoi răspunde la următoarele întrebări:

l. În prima viziune (7:13), judecata este simbolizată de ______________________. Amos a
mijlocit pentru Israel.
2. În a doua viziune (7:4-6), judecata este simbolizată de ______________________. Amos a

avut succes în mijlocirea lui pentru Israel şi a doua oară.
3. În a treia viziune (7:7-9), Amos l-a văzut pe Domnul cu o ______________________,

instrument ce simboliza măsurarea neprihănirii.
Care a fost hotărârea Domnului cu privire la pedepsirea Israelului, exprimată în ultima parte a
versetului 8?
Rezultatul celei de a treia viziuni a fost conflictul cu Amaţia, preot în Betel (7:10-17).
A patra viziune (8:1-14) este viziunea coşului cu poame coapte, care simbolizează faptul că
Israelul este un „popor“ copt pentru judecată. Domnul a accentuat încă o dată în această viziune
ideea că nu va ierta Israelul. Viziunea este însoţită de o profeţie despre nimicire. A cincea viziune
(9:1-4) este foarte asemănătoare cu a patra: Amos L-a văzut pe Domnul stând pe un altar (probabil
cel din Betel), şi poruncind nimicirea lui.
Citeşte Amos 8:1-9:6.
IV. CONCLUZIA - cap. 9:7-15

Cartea lui Amos se încheie cu o scurtă profeţie, plină de speranţă (9:7-15). Mulţi se îndoiesc
că Amos ar fi autorul ei, întrucât aceastã profeţie contrastează cu restul cărţii, dar nu se poate şti cu
siguranţă. Ceea ce ştim sigur este faptul că ea face parte din Cuvântul Domnului. Rareori profeţii
vestesc judecată fără a vesti şi restaurare. În acest sens, cartea Amos se încadrează în categoria
cărţilor profetice vechitestamentale.
Citeşte Amos 9:7-15
1. Amos a fost primul profet clasic care s-a adresat poporului ___________________________.
2. Amos s-a născut în ___________________, dar a slujit în ___________________________.

131
LECȚIA 24 – AMOS
3. Probabil că Amos a făcut parte dintr-o familie relativ ___________________________.
4. Amos a slujit în timpul domniei împăratului ___________________________.
5. Completează următoarele afirmaţii, care descriu răutatea Israelului în timpul lui Amos.
A. ___________________ erau înşelaţi în piaţă cu un cântar nedrept.
B. ___________________ îşi foloseau drepturile legale fără milă în privinţa împrumuturilor.
C. ___________________ erau influenţaţi de mită.
6. Cei răi din Israel mergeau la _______________________care deveniseră imorale şi profanate.
7. Nedreptatea socială din Israel era atât de mare în vremea lui Amos, încât el a chemat
_______________________ să judece faptele Israelului.
8. Scopul profeţiilor lui Amos a fost de a avertiza Israelul apostat cu privire la judecata care urma
să vină şi cu privire la _______________________ lui.
9. Enumeră cele trei secţiuni literare majore din cartea Amos, cu referinţele biblice corespunzătoare.
A.
B.
C.
10. Suvcranitatea lui Dumnezeu a fãcut ca Amos să profeţească şi altor naţiuni. Din aceste profeţii
reies două principii importante:
a. Iehova cere tuturor oamenilor ___________________ şi ___________________.
b. Dumnezeu răsplăteşte fiecare popor conform___________________ lui.
11. Amos indică faptul că Israelul nu şi-a luat în serios ___________________ de a trăi după voia
lui Dumnezeu, pe care o avea ca popor de legământ al Domnului.
12. Tema comună a celor cinci viziuni din Amos 7-9 este ___________________ Israelului.
13. Cartea Amos se încheie cu o profeţie din care reiese ___________________.

132
LECȚIA 25 – OSEA
LECŢIA 25 - OSEA
La terminarea acestei lectii trebuie:
Să delimitezi perioada istorică în care a slujit profetul Osea
Să ştii care au fost cei doi profeți clasici care au slujit în aceeaşi perioadă cu Osea
Să cunoşti numele soţiei lui Osea şi al copiilor lui, şi înţelesul lor
Să prezinți interpretările date căsătoriei lui Osea cu Gomer
Să descrii situaţia politică haotică din timpul perioadei în care a avut loc slujba lui Osea
Să ştii care a fost scopul profețiilor lui Osea pentru Israel
Să faci diferenţa dintre mesajul lui Osea şi mesajul lui Amos
Să identifici caracteristica fundamentală a lui Iehova conform mesajului lui Osea
Să prezinți cea mai gravă acuzație adusă de Osea Israelului
Să prezinți cele două secţiuni literare majore ale cărţii Osea, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să explici modul în care experiența căsătoriei lui Osea reprezintă o analogie a experienţei
Domnului cu Israel
Să recunoşti judecata Domnului din imaginea din Osea, cap. 4
Să faci legătura dintre mesajul din cap. 14 şi caracteristica principală a lui Dumnezeu
sugerată în mesajul lui Osea
CONTEXTUL ISTORIC AL CĂRŢII

Osea a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu pentru Israel în ultima generaţie a
existenţei acestuia. El şi-a început slujirea în timpul lui Ieroboam al II-lea (793-753 î.H.), ceea ce
înseamnă că a fost contemporan cu Iona şi Amos. Dintre profeţii clasici ai împărăției de nord, el a
fost singurul care s-a născut în împărăția în care a şi slujit. Osea a fost fiul lui Beeri, despre care nu
se mai pomeneşte nimic în Scriptură. Despre el se cunoaşte foarte puţin, cu excepţia faptului că a
fost căsătorit şi că a avut 3 copii. Osea a avut-o ca soţie pe Gomer, cu care a avut trei copii, cărora
le-a dat nume simbolice, care reflectă mesajul de judecată al profetului. Iezreel (1:4) îi amintea că
în curând Dumnezeu urma să distrugă poporul Israel. Lo-Ruhama (1:6) - „cea fără îndurare“ - sugera
ideea că Dumnezeu nu va avea milă de Israel în ziua judecății. Lo-Ami (1:9) - „nu-i poporul Meu“
- a fost o declaraţie a respingerii Israelului de către Dumnezeu.
Căsătoria lui Osea cu Gomer constituie o problemă de însemnătate pentru interpretarea
cărţii. Profetul a primit porunca să se căsătorească cu o prostituată (1:2). Unii exegeţi au încercat să
rezolve problema susţinând că istoria căsătoriei lui Osea cu Gomer este o parabolă, nu un eveniment
istoric real. Această interpretare spune că Osea a trăit căsătoria cu Gomer într-o transă profetică sau
într-un vis, dar nimic din cartea lui Osea nu sugrează o asemenea interpretare. Denumirea de
,,prostituată” poate fi înţeleasă mai bine dacă se face referinţă la ceea ce a devenit Gomer după
căsătoria cu Osea. Chiar şi această interpretare are problemele ei. Relaţia lui Osea cu Gomer
reprezintă cea mai bună analogie pentru experienţa lui Dumnezeu cu Israelul.
Osea a fost chemat la slujbă într-o situaţie de haos politic. După moartea lui Ieroboam II, în
împărăţie începuse să domnească anarhia (II Împ. 15). Fiul lui Ieroboam II, Zaharia, a domnit doar
şase luni, după care a fost asasinat de Şalum, care a domnit o perioadă foarte scurtă, de o lună (II
Împ. 15:10), întrucât a fost asasinat de Menahem, care i-a luat coroana.
Menahelm (752-742/41 î.H.) şi-a păstrat tronul timp de un deceniu, dar numai cu ajutorul
forţei, omorându-i brutal pe toţi cei ce erau împotriva lui. Cruzimea lui e dovedită de faptul că atunci
când cucerea o cetate străină, omora femeile însărcinate. (II Împ. 15:16).
133
LECȚIA 25 – OSEA
În timpul lui Menahem, Asiria a început să asupreascã din nou Israelul, după mai mult de
jumătate de secol de pace. Împăratul asirian Tiglat-Pileser (745-727 î.H.) a venit împotriva Israelului
şi l-a forţat pe împărat să plătească tribut 1000 de talanţi de argint. Aceşti bani erau adunaţi prin
taxe de la bogaţi, care dădeau fiecare câte 50 de şecheli (3000 de şecheli = un talant de argint) (II
Împ. l5:19-20). După moartea lui Menahem a domnit fiul său, Pecahia (742/41-740/39 î.H.), care a
fost asasinat după doi ani. Cel care l-a omorât a fost Pecah, fiul lui Remalia, care a domnit timp de
8 ani.
Pecah (740/39-732/31 î.H.) a accelerat declinul Israelului, încheind o alianţă cu Siria, pentru
a scăpa de stăpânirea asiriană. El a încercat, cu ajutorul Siriei, să forţeze Iuda să intre într-o coaliţie
împotriva Asiriei. Împăratul Ahaz al lui Iuda a apelat la Asiria pentru ajutor, pe care l-a primit în
723 î.H. Damascul a căzut şi tot teritoriul israelit de la răsărit de Iordan a fost cucerit.
În 732/31 î.H. Osea l-a asasinat pe Pecah şi i-a luat tronul. Trasatura fundamentală a
următorilor ani a fost haosul, dar în cele din urmă Osea (732/31-722 î.H.) a venit la tron. Având
promisiuni de ajutor din partea Egiptului, Osea a încetat să mai dea tribut Asiriei, astfel apropiind
ultimul ceas al Israelului. Asirienii, puternici, au atacat Israelul, dar egiptenii au rămas acasă, ceea
ce a dus la căderea Samariei, în 722 î.H. şi la sfârşitul împărăţiei de nord a Israelului.
SCOPUL CĂRŢII
Scopul mesajului lui Osea a fost de a avertiza asupra dezastrului moral, religios şi politic.
Predicile lui au fost o completare la predicile despre nedreptate socială ale lui Amos. Atât Amos,
cât şi Osea au avertizat Israelul cu privire la consecinţele necredinicioşiei faţă de Iehova. Diferenţa
dintre cei doi a fost că Osea a pus accentul pe dragostea lui Dumnezeu, care până la urmă avea să
aducă restaurarea Israelului.
În Osea, dragostea şi îndurarea sunt caracteristicile fundamentale ale lui Iehova (3:1; 11:10-
4). Profetul aminteşte adresea manifestarea dragostei lui Dumnezeu de-a lungul istoriei Israelului.
Iehova, în suveranitatea Lui asupra întregii lumi, l-a scos pe Israel din Egipt (11:1; 12:9: 13:4-5),
călăuzindu-l de la început (11:3-4). El i-a trimis pe profeţi să arate poporului voia Lui (12:10). Chiar
şi în acel moment, în perioada apostaziei, judecata urma să fie disciplinară. Iehova îl va iubi pe
Israel „din nou“ şi îl va primi înapoi.
Cea mai gravă acuzaţie adusă de Osea poporului a fost că „nu-L cunoaşte" pe Dumnezeu
(2:8; 4:1-6; 5:4; 6:6; 8:2). Profetul nu voia să spună că poporul nu ştie „despre“ Dumnezeu, în sensul
de a şti cine este El, ci se referea la cunoaşterea dobândită prin experienţă, o cunoaştere care să se
bazeze pe o relaţie personală. Poporul Israelului nu-L cunoştea pe Domnul datorită faptului că nu
avea o experienţă reală şi o relaţie personală cu El. Oricum, din mesajul lui Osea reiese speranţa că
Israel Îl va „cunoaşte“ pe Domnul într-o zi (2:22).
I. CĂSĂTORIA LUI OSEA (cap. 1-3)

Prima secţiune literară majoră prezintă relaţia lui Osea cu Gomer. Aici se relatează căsătoria
lor pângărită, adulterul şi plecarea lui Gomer. Această secţiune se încheie cu restaurarea relaţiei lui
Osea cu Gomer.
II. MESAJUL PROFETIC AL LUI OSEA (cap. 4-14)

A doua secţiune constă într-o colecţie a profeţiilor lui Osea pentru Israel, a cărei structură
este destul de dificil de schiţat, şi în care condamnarea păcatului şi ameninţările cu pedeapsa sunt
echilibrate cu promisiuni de iertare şi restaurare a relaţiei.
134
LECȚIA 25 – OSEA
I. CĂSĂTORIA LUI OSEA (cap. 1-3)

La începutul slujirii profetice, Osea s-a căsătorit cu o femeie pe nume Gomer, fiica lui
Diblaim. Ea a născut un fiu, căruia Osea i-a dat numele Izreel, care simboliza nimicirea. Izreel era
numele unei localităţi unde fusese vărsat mult sânge, al unui loc al morţii. Acest nume simboliza
judecata, parte importantă a mesajului lui Osea pentru Israel.
Tot Osea a pus numele celorlalţi copii ai lui Gomer. El era conştient de adulterul soţiei lui.
Pe al doilea copil l-a numit Lo-Ruhama (Cea fără îndurare). Acest nume sugera faptul că Osea nu
avea sentimente de milă sau afecţiune faţă de copil, probabil pentru că se gândea că nu era copilul
lui, ci provenea din adulterul soţiei lui. Când s-a născut al treilea copil, Osea a fost aproape sigur că
nu el era tatăl lui, de aceea l-a numit Lo-Ami, care însemna „Nu-i poporul meu“ (1:9). Acest nume
nu numai că reflectă experienţa lui Osea cu Gomer, ci anticipă şi experienţa lui Dumnezeu cu Israel,
pentru că idolatria Israelului cu idolii canaaniţilor fusese de fapt echivalentul unui adulter spiritual.
Se pare că adulterul lui Gomer a dus-o într-o formă de robie, fie de natură economică, fie
că era vorba de prostituţie sacra. Dintr-o astfel de situaţie Osea i-a cerut Domnului să o scape pe
Gomer. El a fost nevoit să plătească pentru eliberarea ei şi să o aducă acasă. În această faptă a lui
Osea este reflectat harul lui Dumnezeu faţă de Israel: Dumnezeu totuşi urma să scape Israelul din
robie şi să-l aducă înapoi în ţara lui.
Citeşte Osea 1-3.

1. Observă cât de puţine detalii despre relaţia dintre Osea şi Gomer ni se dau în versetele 1:1-9.
Pentru a înţelege mai bine primul capitol trebuie citite capitolele 2 şi 3.
2. Anunţarea judecăţii care urma să vină (1:1-9) este echilibrată de profeţia speranţei (1:10-2:1).
Israelul este comparat cu nisipul de pe ţărmul mării (1:10), aceasta fiind o referire la legământul
cu Avraam, referire prin care Dumneteu a vrut să clarifice faptul că judecata Lui nu va anula
promisiunea făcută lui Avraam. (Geneza 12:1-3, 22:17).
3. Tragedia relaţiei Israelului cu Dumnezeu constă în faptul că Israelul a interpretat bunătatea şi

binecuvântările lui Dumnezeu ca fiind daruri ale ,,iubitului” (alt dumnezeu). Domnul Îşi exprimă
mânia îndreptată împotriva unei asemenea concepţii greşite prin mai multe acuzaţii şi ameninţări:
(l) Acuzaţie (2:2)
(2) Ameninţare (2:3-4)
(3) Acuzaţie (2:5)
(5) Acuzaţie (2:8)
4. Harul lui Dumnezeu este totuşi atât de mare încât El este gata să Se împace cu Israelul chiar
după adulterul acestuia. Observă limbajul din 2:14-23, care aminteşte de legământul Domnului
cu Israel.
5. Profetul Osea a înţeles tragismul relaţiei Domnului cu Israel datorită dificultăţilor căsătoriei
lui. El a devenit un vorbitor plin de compasiune, care s-a împotrivit adulterului spiritual. În mod
exemplar, el a fost chemat să demonstreze harul lui Dumnezeu, prin actul împăcării cu soţia lui.
135
LECȚIA 25 – OSEA
II. MESAJUL PROFETIC AL LUI OSEA (cap. 4-14)

Această secţiune nu are în structura ei formule introductive, de tipul: ,,aşa vorbeşte
Domnul”, şi ca urmare nu se poate şti exact unde încep şi unde se sfârşesc profeţiile. Fragementul
cuprinde o colecţie a profeţiilor lui Osea, rostite în decurs de câteva decenii. O încercare de
structurare a acestei secţiuni a cărţii o împarte în trei părţi, fiecare din ele trecând de la o acuzaţie la
o profeţie care dă speranţă pentru viitor, şi urmând un tipar asemănător celui din prima parte a cărţii.
Citeşte Osea 4:1-6:3.

1. Primele versete ale capitolului 4 prezintă o imagine a judecăţii lui Dumnezeu cu Israelul. Care
este acuzaţia din primul verset?
2. Acuzaţia continuă în versetul 2. Compară nelegiurile Israelului cu cele 10 porunci (Exod 20).
Câte dintre porunci au fost încălcate?
Comportarea Israelului este descrisă ca adulter spiritual, rezultat al ,,lipsei de cunoştinţă”, faţă de
Domnul (4:6; 5:4). Împăraţi, profeţi, preoţi, cei din popor, toţi sunt declaraţi vinovaţi.
3. Chemarea la pocăinţă era singura speranţă a Israelului, este chemarea de a-L ,,cunoaşte” pe
Dumnzeu (6:3). Ce înseamnă a-L ,,cunoaşte” pe Dumnezeu?
Citeşte Osea 6:4-11:11

1. Acuzaţia adusă Israelului este lipsa de loialitate, ceea ce înseamnă necredincioşie şi
nerespectarea jurămintelor lui (6:4). Ce lucru este mai important decât jertfele (6:6)?
Observă repetiţia unor idei referitoare la nimicirea poporului şi la robie.

Ultimul cuvânt din această secţiune este totuşi dătător de speranţă, sugerând restaurarea
Israelului:
Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? (11:8)
Citeşte Osea 11:12-14:9

1. Israelul este acuzat că se comportă ca o ,,tuturică proastă” (7:11), umblând după ajutor din loc
în loc (12:1). Israelul priveşte la Asiria, apoi la Egipt, dar uită să-L caute pe Domnul, singura
sursă reală de ajutor.
2. Multe versete din această secţiune amintesc Israelului de grija din trecut a Domnului faţă de
popor şi faţă de strămoşi. Osea vrea ca Israelul să înţeleagă credincioşia lui Dumnezeu (12:3-5,
9-10, 12-13, 13:4-5).
3. Chemarea la pocăinţă din cap. 14:1 este urmată de promisiunea restaurării Israelului (14:4-7).
Observă nota pozitivă cu care se încheie cartea.
136
LECȚIA 25 – OSEA
AUTOEXAMINARE - LECŢIA 25
1. Osea a fost profetul lui Dumnezeu pentru partea de nord a Israelului în timpul domniei lui
__________________________.
2. Osea a slujit în aceeaşi perioadă de timp cu profeţii ________________şi _________________.
3. Soţia lui Osea se numea ________________.
4. Enumeră numele copiilor lui Osea şi semnificaţia numelor lor:

A.
B.
C.
5. O problemă semnificativă de interpretare a cărţii lui Osea constă în porunca Domnului de a se

căsători cu o ,,femeie ____________________________”.
6. Osea a slujit într-o perioadă de ___________________ politic, în special după moartea lui
Ieroboam al II-lea.
7. Scopul mesajului lui Osea a fost de denunţa dezastrul __________________, ________________

şi ___________________.
8. Cu toate că atât Amos, cât şi Osea au avertizat Israelul cu privire la consecinţele necredincioşiei
faţă de Dumnezeu, Osea a accentuat mai mult ___________________ lui Dumnezeu.
9. Pentru Osea, ___________________ este caracteristica principală a lui Iehova.
10. Cea mai gravă acuzaţie făcută de Osea Israelului a fost că nu L-a ___________________ pe
Dumnezeu.
11. Conceptul de cunoaştere a lui Dumnezeu în cartea lui Osea se referă la cunoaşterea datorată
___________________ , care să se bazeze pe o relaţie personală.
12. Enumeră cele două secţiuni literare majore ale cărţii lui Osea, cu referinţele biblice
corespunzătoare:
A.
B.
13. Căsătoria lui Osea este o analogie a relaţiei lui Dumnezeu cu Israel, pentru că poporul Israel a
comis ___________________ spiritual, închinându-se lui Baal.
14. Mâhnirea Domnului datorată neascultării Israelului este ugerată printr-o imagine a
___________________
137
LECȚIA 26 – ISTORIA ÎMPĂRĂȚIEI DE SUD (IUDA)
LECŢIA 26
ISTORIA ÎMPĂRĂȚIEI DE SUD
Să prezinţi divizarea care urmat după moartea lui Solomon, şi să cunoşti:
- seminţiile care au format împărăţia lui Iuda
- importanţa legământului davidic pentru continuitatea împărăţiei
- numele fiului lui Solomon care i-a urmat la tron
Să analizezi credincioşia israeliţilor din împărăţia de sud faţă de legământul Domnului
Să descrii situaţia politică şi religioasă din timpul domniei lui Roboam
Să enumeri şase din cei opt împăraţi care au domnit în Iuda
Să descrii reforma religioasă realizată de Asa şi Iosafat
Să compari succesul militar al lui Asa şi Iosafat cu experienţele lui Roboam
Să ştii care a fost cel mai mare împărat din istoria lui Iuda şi să faci o analiză a domniei lui
Să cunoşti deosebirile dintre situaţia religioasă a împărăţiei lui Iuda în timpul lui Ahaz şi în
timpul lui Ezechia
Să descrii lupta lui Ezechia împotriva stăpânirii asiriene
Să ştii care a fost cel mai nelegiuit împărat din istoria lui Iuda şi să descrii situaţia religioasă
din timpul domniei lui
Să prezinţi reforma religioasă din timpul domniei lui Iosia şi însemnătatea ei
Să faci o analiză a situaţiei religioase şi politice din Iuda în timpul domniei lui Iehoiachim
Să descrii caracterul de conducător al lui Zedechia
Să povesteşti capturarea şi distrugerea împărăţiei lui Iuda de către babilonieni
Războiul civil care a avut loc în Israel după moartea lui Solomon a redus împărăţia fiului
său la numai două seminţii, Iuda şi Beniamin. Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu David (2
Samuel 7) a făcut ca descendenţii lui David să aibă în posesie o parte din împărăţia lui Solomon.
Acesta, ca şi Saul, nu ascultase de Dumnezeu şi nu se pocăise de păcatele lui, de aceea a fost pedepsit
cu pierderea împărăţiei. Totuşi, în cazul lui Solomon judecata Domnului a fost modificată ,,de
legământul cu David. Dumnezeu îi promisese lui David că fiii lui vor fi împăraţi ai poporului Său,
şi pentru a rămâne credincios acestei promisiuni, o parte a împărăţiei a rămas la fiul lui Solomon,
Roboam, care era totuşi nepotul lui David. Partea de sud a împărăţiei, cea pe care o numim împărăţia
lui Iuda, cu capitala la Ierusalim, a rămas credincioasă lui Roboam.
Împărăţia lui Iuda a fost cea care a păstrat idealul legământului lui Dumnezeu. Împăraţii lui
Iuda au fost din dinastia lui David, şi au păstrat ca loc de închinare legitim templul din Ierusalim.
În Iuda au avut loc cel puţin cinci treziri religioase (în comparaţie cu nici o trezire în împărăţia de
nord). Iuda a avut o stabilitate politică mai mare decât cei din nord, pentru că a avut o singură
dinastie. Era o practică obişnuită ca împăraţi ai lui Iuda să domnească împreună cu fiii lor, ceea ce
a făcut posibilă o supraveghere şi o educare a noilor împăraţi în domnia monarhică, făcând începerea
domniei mai uşoară la moartea împăratului tată. Împărăţia lui Iuda a supravieţuit mai mult decât
împărăţia Israelului (de nord), pentru că s-au străduit să rămână credincioşi Domnului.
Până la urmă, credincioşia lui Iuda faţă de legământ a slăbit. Poporul a părăsit legile lui
Dumnezeu şi a căutat doar satisfacerea dorinţelor lui. Cu toate acestea, deşi în istoria lui Iuda au
existat perioade de apostazie, ele au fost de obicei echilibrate de perioadele de trezire spirituală.
Chiar şi cu un secol înainte de 586 î.H. au avut loc treziri spirituale. Dumnezeu a ridicat profeţi care
să avertizeze poporul, dar acesta nu a vrut să se pocăiască. Răutatea lui a crescut, atrăgând judecata
lui Dumnezeu şi decaderea împărăţiei. Pentru aceasta, Dumnezeu s-a folosit de babilonieni, care au
138
cucerit Iuda şi Ierusalimul în 586 î.H. Poporul din Iuda a fost nimicit, şi israeliţii au fost deportaţi
în Babilon, unde au trăit în exil până când Dumnezeu a restaurat naţiunea.
Următoarea istorie a lui Iuda este relatată pentru a pregăti studierea profeţilor împărăţiei din
sud. Ea nu va fi mai detaliată decât este strict necesar pentru a-i înţelege pe profeţi, fiind discutaţi
numai împăraţii mai importanţi ai lui Iuda.
ROBOAM (931-913 î.H.)
Roboam a devenit împărat peste tot Israelul în 931 î.H., după moartea tatălui său, Solomon.
În prima parte a domniei lui, împotriva autorităţii sale s-au ridicat zece seminţii ale Israelului, care
au format împărăţia lor (împărăţia de nord s-a chemat Israel), şi şi-au ales un împărat propriu.
Roboam a încercat cu ajutorul forţei militare să determine cele zece seminţii să i se supună,
neascultând de profetul care i-a spus să renunţe. Mai târziu, Roboam a domnit peste o împărăţie
mult mai mică, formată doar din împărăţiile lui Iuda şi Beniamin.
Războiul civil cu Israelul a afectat împărăţia lui Iuda. Roboam a renunţat să mai facă eforturi
pentru a forţa cele zece seminţii să i se supună. Totuşi timp de mulţi ani între cele două împărăţii au
existat conflicte violente, poate chiar dispute teritoriale. Egiptul a profitat de avantajul oferit de
această situaţie, atacând Iuda şi Israelul. Faraonul Şişac a invadat Palestina şi a cucerit multe oraşe
din cele două împărăţii, luând multe bogăţii din Ierusalim (I Împ. 14:26).
ASA (911-870 î.H.)
Asa a fost primul din cei opt împăraţi temători de Dumnezeu ai lui Iuda. Aceasta nu
înseamnă că Asa sau ceilalţi şapte împăraţi au fost perfecţi, ci că au căutat să fie plăcuţi Domnului
în timpul domniei lor. Cei opt, în comparaţie cu cei unsprezece împăraţi ai lui Iuda, au căutat să
conducă pe Iuda pe calea lui Dumnezeu. Cea mai importantă contribuţie adusă pentru viaţa
spirituală a lui Iuda a fost curăţarea idolatriei din ţară. Idolatria se instaurase în ultima perioadă a
împărăţiei lui Solomon, şi continuase în timpul domniei lui Roboam şi Abiam. Asa s-a hotărât să
elimine idolatria din Iuda, şi a avut succes. Cu toate acestea, unele locuri de închinare canaanite au
continuat să existe.
Reforma spirituală a lui Asa a adus binecuvântarea Domnului. Când egiptenii s-au ridicat
împotriva lui Iuda în al cincizecilea an de domnie al lui Asa, Iuda i-a învins, ceea ce nu reuşise să
facă în zilele lui Roboam. Asa a căutat să se întărească pentru a rezista agresiunilor din afară. Baeşa,
împăratul Israelului, a fortificat Rama, aflată chiar la nord de Ierusalim. Pentru a-i opri pe cei din
nord, Asa a colaborat cu arameenii. El a adus în Iuda o perioadă de pace şi siguranţă naţională.
Totuşi, la sfârşitul vieţii el nu fost la fel de spiritual ca la început, devenind mândru şi arogant. Când
profetul Hanani l-a mustrat, Asa l-a aruncat în închisoare. În ultimii ani ai vieţii a fost bolnav şi a
căutat ajutorul doctorilor, dar nu a avut succes. Ca urmare, în ultimii trei ani de viaţă a domnit
împreună cu fiul său, Iosafat.
IOSAFAT (873-848 î.H)
Iosafat a fost al doilea din cei opt împăraţi temători de Dumnezeu ai lui Iuda. El a introdus
în ţară o reformă religioasă şi civilă care a îmbunătăţit mult situaţia. Reforma religioasă a reînnoit
ceea ce începuse tatăl său la începutul domniei lui. Iosafat a căutat să înlăture idolatria care se pare
că pătrunsese din nou în ţară în ultima perioadă din viaţa lui Asa. El a trimis armata în toată ţara
pentru a distruge toate locurile de închinare idolatre. Iosafat a fost destul de înţelept pentru a-şi da
seama că idolatria se înrădăcinase în mintea şi tradiţia oamenilor, şi a ştiut că cei trimişi nu puteau
139
să reuşească singuri, de aceea a trimis leviţi care să meargă din sat în sat pentru a învăţa pe popor
legea lui Moise. El a încercat într-adevăr să aducă o trezire spirituală în mijlocul poporului.
Iosafat a fost un lider puternic, care a căutat să aducă şi o trezire civilă, numind judecători
pentru oraşele lui Iuda şi restaurând legea lui Moise ca lege civilă a ţării. El a instalat din nou
judecătorii în oraşele lui Iuda. Domnia lui a fost caracterizată de dreptate.
Iosafat s-a bucurat de o perioada de proeminenţă militară, fortificând multe oraşe din Iuda
şi mărind armata. Cu toate aceste măsuri, relatarea din II Cronici 20 arată că el s-a încrezut în
Dumnezeu pentru biruinţele armatei lui. II Cronici 20 descrie atacarea lui Iuda de către Moab, Amon
şi Edom. Când împăratul Iosafat a fost informat de acest atac militar, el a vestit un timp de post şi
rugăciune, iar când armata lui s-a apropiat de duşmani, el a pus cântareţii leviţi în frunte ca să cânte
laudele Domnului. Dumnezeu i-a dat biruinţă, aducând confuzie între popoarele duşmane, care au
început să se lupte între ele.
Pe lângă tot binele pe care l-a facut Iosafat, el a facut şi o mare greşeală: a încheiat o alianţă
cu cei din nord, cu Israel. În împărăţia de nord domnea dinastia lui Omri. Această alianţă a fost
pecetluită prin căsătoria fiului lui Iosafat, Ieoram, cu fiica lui Ahab şi a Izabelei, Atalia. Atalia a
venit să trăiască cu soţul ei, următorul împărat al lui Iuda. În timp ce era împărăteasă, ea a adus
idolatria din nou în Iuda şi a omorât aproape toţi urmaşii la tron, pentru a domni ea peste Iuda.
IOAS (835- 796 î.H.)
Ioas este considerat al treilea împărat bun care a domnit peste Iuda. Ca şi ceilalţi împăraţi
care l-au precedat, el a început bine, dar nu şi-a continuat lucrarea bună până la sfârşitul domniei.
Ioas a venit la tron la o vârstă foarte fragedă, probabil când avea 6 ani. El a fost întronat atât de tânăr
pentru a fi eliminată de la domnie Atalia. Regimul bazat pe teroare al Ataliei, în calitate de
împărăteasă mamă, a dus la asasinarea majorităţii urmaşilor lui David, la tron. Numai Ioas a fost
ascuns în templu. Marele preot Iehoiada a orchestrat complexul de împrejurări prin care Ioas a fost
încoronat ca împărat şi Atalia şi-a pierdut poziţia şi puterea ei împărătească.
Ioas era foarte tânar când a ajuns la tronul lui Iuda, şi încă nu putea conduce ţara în
adevăratul sens al cuvântului. Protectorul său, marele preot Iehoiada, a avut adevărata putere în
Iuda. Sub influenţa lui s-a făcut un efort conştient de a elimina din ţară idolatria ce caracterizase
domnia Ataliei, prin omorârea preoţilor şi distrugerea altarelor lui Baal. Templul din Ierusalim a
fost reparat şi a devenit din nou un loc de închinare important. Poporul lui Iuda s-a reîntors la templu,
închinăndu-se din nou lui Dumnezeu.
După moartea lui Iehoiada, Ioas nu a fost prea credincios legământului, înclinând spre
idolatrie. Lipsa de credincioşie a lui Ioas a adus necazuri lui Iuda, care a suferit înfrângeri militare
şi pierderi de teritoriu în faţa împăratului Hazael al Damascului. În cele din urmă Ioas a fost asasinat.
UZIA (Azaria 791-739 î.H.)
Uzia a fost al cincilea împărat bun al lui Iuda, fiind cunoscut şi sub numele de Azaria. El a
avut o domnie lungă, începută împreună cu tatăl său şi sfârşită împreună cu fiul său. Uzia a fost cel
mai puternic împărat al împărăţiei lui Iuda. El a stăpânit asupra teritoriului de sud al lui Iuda, ce
includea şi Edemul şi Filistia, având sub control un teritoriu întins până la actualul golf Aquaba. În
golful Elath, el controla flota maritimă.
140
Reforma religioasă a lui Uzia nu a fost la fel de plină de râvnă ca a celorlalţi împăraţi buni.
Ni se spune că Uzia a făcut ce era bun înaintea Domnului, dar în II Împ. 15:2-4 se afirmă că nu a
înlăturat înălţimile, locurile de închinare la idoli.
La sfârşitul vieţii lui, împăratul Uzia a fost lovit de lepră, de aceea a locuit în afara palatului.
Împreună cu el a domnit în Iuda fiul său, Iotam.
AHAZ (743-714 î.H.)
Venirea la tron a lui Ahaz a întrerupt seria de împăraţi buni. El a fost un împărat atât de
dedicat idolatriei, încât a ajuns să închidă porţile templului, pentru ca poporul să nu se poată închina
în el. El a fost atât de impresionat de altarele păgâne pe care le văzuse în Damasc, încât a dat poruncă
să i se construiască unul exact ca cel de acolo, pe care să-l aibă în Ierusalim, şi care a devenit noul
altar oficial al templului. În timpul domniei lui Ahaz, „înălţimile" folosite de închinătorii lui Baal
au reapărut în Iuda, fiind permisă chiar aducerea de jertfe omeneşti.
Idolatria lui Ahaz a adus instabilitate în Iuda, care a fost atacată de împăraţii lui Israelului
şi Siriei. După aceea a urmat războiul Siro-Efraim. Pentru a apăra Iuda de Israel şi de Siria, el a
căutat ajutor la asirieni. Asirienii au venit asupra Palestinei, făcând pagube mari, iar Ahaz a devenit
supusul Siriei, plătindu-i tribut pentru ca Iuda să rămână liberă.
În timpul lui Ahaz, Iuda a trecut printr-un declin naţional şi religios. În timpul lui au slujit
ca profeţi Mica şi Isaia.
EZECHIA (728-686 î.H.)

Ezechia a fost cel de al şaptelea împărat bun din istoria lui Iuda. El şi-a început domnia
împreună cu tatăl său, Ahaz. Cu toate că Ezechia era fiul lui Ahaz, el era foarte diferit de tatăl său.
Nu i-a agreat pe sirieni şi nu le-a rămas credincios. El a fost atât de zelos pentru credinţa adevărată
în Dumnezeu, încât poate fi comparat cu împăratul David.
Atitudinea de împotrivire faţă de sirieni a lui Ezechia a pus în pericol securitatea naţională
a lui Iuda. Sirienii îşi făcuseră un imperiu în regiunea Mesopotamiei şi intenţionau să anexeze şi
Palestina la teritoriile stăpănite de ei. Ahaz le fusese supus, dar Ezechia a refuzat să li se supună.
Pentru a-i învinge pe sirieni, el a solicitat ajutorul egiptenilor. Ca răspuns la răzvrătirea lui Ezechia,
Asiria a invadat Palestina, făcând multe pagube. Împăratul Asirienilor, Sanherib, a atacat Iuda şi a
cucerit multe fortăreţe israelite. Până la ei au ajuns să asedieze Ierusalimul, înconjurându-l. Ezechia
s-a rugat lui Dumnezeu, care a scăpat oraşul într-un mod miraculos, omorând 185000 de ostaşi
sirieni într-o singură noapte, după care Sanherib a renunţat la atac şi s-a întors ţara sa.
Ezechia a încercat să se opună idolatriei lăsate de tatăl său, redeschizând templul şi
curăţându-l de obiectele idolatre din el. Preoţii Leviţi au organizat un ritual corect, pe care 1-au
reintrodus în templu. Poporul a sărbătorit Paştele, în semn de dedicare faţă de Dumnezeu. Ezechia
a trimis în toată ţara armata pentru a dărâma înălţimile idolatre, făcând o curăţire totală a ţării. În
timpul domniei lui a avut loc o trezire spirituală eficientă.
În timpul lui Ezechia a slujit ca profet profetul Isaia. El a fost cel care i-a dus lui Ezechia
cuvântul din partea Domnului referitor la eliberarea Ierusalimului de atacul lui Sanherib, şi care i-a
vorbit în numele Domnului atunci când împăratul era bolnav. Din cartea Isaia reiese că împăratul
Ezechia l-a respectat pe profet.
MANASE (697-642 î.H.)
Manase s-a remarcat prin faptul că a fost cel mai nelegiuit împărat din istoria lui Iuda. El nu
a urmat pe calea neprihanită a tatălui său, încercând să oprească în Iuda închinarea la Iehova.
141
Manase i-a omorât pe adevăraţii profeţi ai Domnului, a ars copiile Scripturii pe care le-a găsit, şi a
închis templul. El a vrut să introducă din nou închinarea la Baal, şi şi-a sacrificat unul din fii lui
Baal Molech.
Manase a domnit o perioadă foarte lungă, de cincizeci şi cinci de ani. Stricăciunea a intrat
atât de rău în Iuda că împărăţia nu şi-a mai revenit niciodată, continuându-şi declinul spiritual
încurajat de Manase, care a dus la până la urmă la robia babiloniană. Singurul lucru bun care se
poate spune despre Manase este că spre sfârşitul vieţii s-a pocăit de răul pe care îl săvârşise (II Cron.
33:11-20).
IOSIA (640-609 î.H.)
Iosia a fost al optulea împărat bun al lui Iuda. El a ajuns la tron când era copil de opt ani.
Influenţat de sfătuitorul său spiritual, la vârsta de 16 ani a început să-L caute pe Dumnezeu. După
patru ani, Iosia a avut iniţiativa unei reforme religioase care a devenit cea mai reală trezire religioasă
din istoria lui Iuda. Perioada de început a reformei s-a ocupat de repararea şi curăţirea Templului,
care suferise multe abuzuri în timpul domniilor lui Manase şi Amon. Restaurarea religiei lui Iuda a
fost o prioritate importantă a lui Iosia. În timpul reparaţiilor templului, a fost găsită „Cartea Legii“.
Cartea „Legii" a dus la o reformă spirituală mai mare şi mai intensă. Ea i-a fost adusă şi
citită împăratului Iosia. Majoritatea învăţaţilor Bibliei cred că „Legea“ a fost un sul din Deuteronom.
Când i s-au citit poruncile Domnului, Iosia a plâns, dându-şi seama cât de mult se îndepărtase Iuda
de legile Domnului. Ca urmare, Iosia a poruncit să fie căutat şi distrus orice loc de închinare la idoli
din ţară, şi să fie omorâţi toţi preoţii şi profeţii lui Baal, curăţind ţara de idolatrie.
Reforma religioasă a culminat în cel de al douăzeci şi şaselea an, la sărbătoarea Paştelor.

Împăratul Iosia vrut ca Paştele să fie un timp de bucurie şi reînnoire a Legământului. În timpul
festivităţii, cei din Iuda i s-au dedicat lui Iehova printr-un legământ de credincioşie, marcând astfel
unul din cele mai importante evenimente din istoria lui Iuda.
Trezirea religioasă din timpul lui Iosia a fost urmată de o perioadă de pace şi prosperitate.
Situaţia internaţională era de aşa natură încât Iuda nu a fost ameninţată de nici o altă naţiune.
Domnia de 31 de ani a lui Iosia a fost liniştea de dinaintea furtunii, care apărea la orizont prin
ridicarea imperiului babilonian. În acea perioadă şi-a început slujirea Ieremia.
IEHOIACHIM (609-597 î.H.)
Când babilonienii au invadat Palestina, în Iuda domnea Iehoiachim. El a rămas pe tron

datorită supunerii faţă de imperiul babilonian, care le-a impus celor din Iuda să plătească un tribut
foarte greu. În timpul domniei lui Iehoiachim, babilonienii au luat mulţi dintre tinerii cei mai buni
ai lui Iuda şi i-au dus în Babilon pentru a-i pregăti să slujească în imperiul babilonian. Aceasta s-a
întâmplat în 606/605 î.H. Printre ei erau şi tinerii despre care vorbeşte Biblia: Daniel, Şadrac, Meşac
şi Abednego.
În toată vremea aceasta, profetul Ieremia a fost foarte activ în slujbă, deşi lui Iehoiachim nu
i-a plăcut de el, considerăndu-l un aducător de necazuri. Ieremia i-a avertizat pe israeliţii din Iuda
cu privire la judecata Domnului care avea să vină prin babilonienii.
142
Iehoiachim a murit în 597 î.H., în timpul încercării de a scăpa de robia babiloniană. El a

încercat să recâştige independenţa lui Iuda, dar babilonienii au reacţionat violent, distrugând multe
fortăreţe din Iuda şi capturând Ierusalimul. Ca pedeapsă pentru răzvrătirea lor, mii de israeliţi au
fost duşi în robie în 597 î.H., dar Iuda a continuat totuşi să existe.
ZEDECHIA (597-586 î.H.)
Zedechia a fost ultimul împărat al lui Iuda, fiind instalat pe tron de babilonieni ca supus al
lor. El a fost credincios imperiului babilonian timp de zece ani, fiind un împărat influenţabil şi rău.
El se temea de babilonieni pe de o parte, iar pe de altă parte era sub presiunea constantă a forţelor
anti-babiloniene din Ierusalim.
Ieremia a continuat să profeţească în timpul lui Zedechia, care s-a temut de el, dar nu a avut
curajul necesar pentru a urma sfatul Domnului transmis prin gura lui Ieremia. Ca urmare, Zedechia
s-a hotărât să-l închidă pe Ieremia şi i-a interzis să mai vorbească în public.
În jurul anului 588 î.H, Zedechia încheiat un pact cu Egiptenii împotriva Babilonului. El a
refuzat să mai dea babilonienilor tributul anual. Împăratul Nebucadneţar a condus armata care a
venit împotriva lui Iuda. Această armată a devastat ţara şi a omorât mii de israeliţi. În 586 î.H.,
Ierusalimul a fost cucerit şi distrus, cu tot cu templu. Majoritatea israeliţilor care au supravieţuit au
fost duşi în robie în Babilon, unde s-au întâlnit cu ceilalţi israeliţi, care fuseseră exilaţi mai devreme.
Ei au trăit într-un fel de comunităţi de refugiaţi. Împăratului Zedechia i s-au scos ochii şi a fost
aruncat în închisoare.
Ţara lui Iuda a devenit provincie babiloniană, sub autoritatea unui guvernator babilonian.
Puţinii israeliţi cărora li s-a permis să rămână în ţară lucrau ca agricultori, ale căror recolte erau
destinate babilonienilor. După 586 î.H. a urmat o perioadă de timp în care nu a existat o naţiune a
Israelului, deşi israeliţii existau încă. Situaţia aceasta avea să se schimbe: Dumnezeu urma să-i aducă
în viitor pe israeliţi înapoi în ţara lor.
1. Împărăţia de sud a Israelului a fost formată din seminţiile lui Iuda şi a lui ___________________.
2. Împărăţia de sud a Israelului poartă de obicei numele de ___________________.
3. Fiul lui Solomon care a moştenit o parte din împărăţie s-a numit ___________________.
4. Păstrarea unei părţi a împărăţiei lui Solomon a fost un rezultat direct al legământului
___________________.
5. ___________________ a fost cea care a păstrat idealul legământului lui Dumnezeu.
6. Roboam a continuat ___________________introdusă de Solomon prin zidirea „înălţimilor" pe

dealurile din jurul Ierusalimului.
7. _________________a fost primul împărat bun din Iuda, care a încercat să scoată din ţară idolatria.
8. Împăratul ___________________ a încercat să facă o trezire spirituală în Iuda, trimiţându-i pe

leviţi în toată ţara să propovăduiască legea lui Moise.
143
9. Iosafat a realizat o reformă civilă religioasă. Domnia lui a fost caracterizată de

_________________.
10. Contrastul dintre domnia lui Roboam şi cea a lui Asa şi a lui Iosafat arată că ________________
militar depinde de credincioşia faţă de legământ.
l l. Împăratul _________________a fost cel mai măreţ împărat din istoria lui Iuda.
12. Împăratul _________________a fost atât de înrădăcinat în idolatrie încât a închis uşile
templului, pentru ca poporul să nu poată intra să se închine lui Dumnezeu.
13. Împăratul _________________ a fost atât de impresionat de altarul păgân pe care l-a văzut în
Damasc încât a construit unul asemănător în Ierusalim.
14. Împăratul _________________ a fost fiul lui Ahaz, dar a fost foarte diferit de tatăl său. El a fost
atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, încât a fost comparat cu _________________.
15. Atitudinea anti-asiriană a împăratului _________________ a pus în pericol securitatea naţională

a lui Iuda împăratul asirian Sanherib a invadat Iuda, dar Dumnezeu a intervenit şi a scăpat-o.
16. Împăratul _________________ a fost cel mai nelegiuit împărat al lui Iuda.
17. Împăratul _________________ i-a omorât pe profeţii Domnului, a ars Scripturile, a închis
templul şi chiar şi-a jertfit unul din copii unui idol.
18. Împăratul _________________ a fost cel mai bun împărat al lui Iuda.
19. Cea mai profundă trezire spirituală din istoria lui Iuda a fost cea din vremea lui
_________________, în 621 î.H.
20. „Cartea Legii" care a dus la o reformă religioasă în timpul lui Iosia a fost identificata ca fiind
cartea _________________ din Vechiul Testament.
21. Babilonienii au început ocuparea împărăţiei Iuda în timpul domniei lui _________________.
22. În timpul domniei lui Iehoiachim, babilonienii au luat un mare număr de tineri din Iuda pentru
a-i pregăti să slujească în imperiul babilonian. Unul dintre ei a fost _________________.
23. Profetul _________________ a slujit în timpul domniei lui Iehoiachim, dar nu a fost în relaţii
bune cu acesta.
24. Ultimul împărat al lui Iuda, _________________, a fost un împărat fără autoritate şi rău.
25. Împăratul _________________ l-a aruncat în închisoare pe profetul Ieremia pentru a-l opri să
mai vorbească.
26. În anul _____________ î.H. oraşul Ierusalim a fost cucerit şi distrus de _________________.
27. După distrugerea Ierusalimului, majoritatea israeliţilor au fost duşi în _________________ şi

ţara lui Iuda a devenit o provincie a babilonienilor.
144
LECȚIA 27 – ISAIA
LECŢIA 27 - ISAIA
Să faci o schiţă biografică a profetului Isaia
Să delimitezi în timp perioada în care a slujit Isaia
Să prezinţi crizele naţionale ale lui Iuda din vremea lui Isaia
Să discuţi diferitele teorii referitoare la autorul cărţii Isaia
Să enumeri cele patru secţiuni literare majore ale cărţii Isaia, cu referinţele biblice corespunzătoare
Să prezinţi crizele naţionale descrise în Isaia 1-5
Să descrii judecata Domnului asupra lui Iuda relatată în cap. 1
Să descrii chemarea lui Isaia la slujba profetică, relatată în cap. 6
Să prezinţi nădejdea mesianică exprimată în cap. 7-12, legată de crizele naţionale din aceeaşi parte
a cărţii
Să descrii proorocia cu privire la Mesia din Isaia 7-12
Să identifici două motive de a prooroci împotriva popoarelor, care fac parte din tradiţia Israelului
Să ştii că profeţii referitoare la Iuda sunt amestecate cu „profeţii împotriva popoarelor“ în Isaia 13-
27
Să prezinţi importanţa schimbării care a avut loc în Iuda atunci când în locul lui Ahaz a început să
domnească împăratul Ezechia
Să explici reacţia pe care a avut-o Ezechia la invazia asiriană a lui Sanherib, în 701 î.H.
Să arăţi modul în care a fost rezolvată criza naţională declanşată de invazia lui Sanherib
Să descrii schimbarea radicală din Isaia, cap. 40-66, comparând-o cu profeţiile din cap. 37
Să relatezi venirea babilonienilor la Ezechia când acesta era bolnav, descrisă în cap. 38
Să faci diferenţa dintre imaginea lui Mesia în profeţiile din cap. 40-55 şi imaginea lui Mesia din
Isaia, cap. 7-12
Să compari conţinutul capitolelor 40-55 cu cel al capitolelor 56-66
AUTORUL CĂRŢII
Isaia a fost cel mai însemnat profet al secolului VIII î.H. Numele lui înseamnă „Domnul
este Mântuitorul meu“, care reprezintă o descriere potrivită a profetului dacă ţinem cont de mesajul
lui. Isaia a fost cel mai timpuriu profet clasic din partea de sud a împărăţiei lui Iuda, fiind
contemporan cu profetul Mica. Deşi este un profet important, nu se ştiu prea multe lucruri despre
el. Cărţile profeţilor pun mai mult accent pe mesajul lor decât pe viaţa lor personală. Oricum,
fragmentele biografice din cartea lui Isaia ne dau unele informaţii despre el.
Isaia s-a născut în partea de sud a împărăţiei lui Iuda, în timpul domniei împăratului Ozia
(790-740 î.H.). El a fost fiul lui Amoţ. Câteva lucruri din carte sugerează că a fost născut într-o
familie înstărită. Vocabularul şi stilul în care scrie Isaia sugerează că avea o educaţie bună. În răsărit,
în timpul Vechiului Testament, numai cei bogaţi îşi puteau permite o asemenea educaţie. Un alt
indiciu al statutului lui aristocratic este accesul liber pe care Isaia 1-a avut la împăraţii lui Iuda, care
în general nu era un privilegiu normal pentru profeţii din Vechiul Testament. Accesul lui Isaia la
împăraţi sugerează că familia lui a fost din aceeaşi clasă socială. În plus, Isaia a fost conştient în
mod constant de problemele politice ale lui Iuda, acest fapt sugerând că el a trăit printre oamenii cei
mai însemnaţi din ţară. Isaia şi-a început slujba cam în 740/739. Capitolul 6 descrie chemarea lui la
slujba profetică şi ne informează că aceasta se întâmpla în ultimul an de domnie al împăratului Ozia.
Activitatea lui Isaia este posibil să se fi extins pe o perioadă mai mare de 50 de ani. Nu se scrie
nimic despre moartea lui, dar tradiţia ebraică spune că Isaia a fost martirizat de împăratul Manase.
Cel mai în vârstă fiu al lui a avut numele de Şear-Iaşub, care înseamnã „o ramăşiţă care se va
întoarce" (7:3), iar cel mai tânăr se numea Maher-Şalal-Haş-Baz, care însemna „Grăbeşte-te să
prădezi, aruncă-te asupra prăzii" (8:1). Numele lui conţine un element al judecaţii şi este destul de
dificil de tradus, sugerând venirea rapidă a celor ce urmau să prădeze ţara.
145
Isaia a slujit în timpul domniei a patru împăraţi ai lui Iuda: Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia
(1:1). În cartea lui se acordă cea mai mare atenţie domniilor lui Ahaz şi Ezechia, care au fost probabil
perioade de intensitate profetică, datorită crizelor prin care trecea ţara. În timpul domniei lui Ahaz
a avut loc războiul siro-efraimit (736-732 î.H.), în care Iuda a fost atacată de vecinii din nord, iar în
timpul domniei lui Ezechia a avut loc invazia asiriană, sub împăratul Sanherib (701 î.H.). Ambele
popoare invadatoare au pus în pericol continuitatea dinastiei lui David în Iuda, dar aceste crize au
fost rezolvate în moduri diferite, după cum va arăta cartea Isaia.
Autorul cărţii Isaia prezintă multe probleme pentru criticii Vechiului Testament. Conţinutul
cărţii este foarte divers, de aceea mulţi învăţaţi au ajuns la concluzia că ar exista mai mult decât un
singur autor al cărţii. Capitolele 1-39 descriu situaţia lui Iuda în timpul pericolului asirian, iar
capitolele 40-55 prezintă realitatea robiei babiloniene, şi conţin profeţii adresate evreilor care trăiau
în exil. Capitolele 56-66 conţin profeţii adresate comunităţii post-exilice din Iuda. Capitolele 40-66
sunt atribuite unui profet dintr-o perioadă mai târzie, întrucât profeţii Vechiului Testament vorbesc
de obicei generaţiei lor. Acest profet ipotetic nu este cunoscut, dar pentru a se putea face referire la
el a fost numit „deutero-isaia“ („al doilea Isaia"), iar cel căruia i se atribuie restul cărţii a fost
denumit „trito-isaia“ („al treilea Isaia“). Studiul acesta nu poate rezolva conflictul de opinii ce există
în această privinţă. Noi considerăm Isaia ca fiind o carte sfântã, acceptată de canonul creştin. Pentru
un studiu mai detaliat despre Isaia şi lucrarea lui în istorie, recomandăm comentariul lui Edward S.
Young - The Book of Isaiah (Eerdmans, 1972). O discuţie a cărţii Isaia, realizată de mai mulţi autori,
este prelucrată de James Newsome în The Hebrew Prophets (John Knox Press, 1984).

Pentru studiul nostru, cartea Isaia poate fi divizată în patru secţiuni literare majore:
I. Criza naţională şi nădejdea mesianică (cap. 1-12)
Secţiunea aceasta vorbeşte despre primii ani de activitate ai lui Isaia. Ea descrie crizele
naţionale datorate necredincioşiei faţă de legământ şi ameninţării războiului. În mijlocul necazului,
profetul Isaia profeţeşte despre o zi în care lucrurile vor fi cu totul altfel, şi vesteşte venirea lui
Mesia, împăratul care va domni în neprihănire şi va aduce pacea pe pământ.
II. Profeţii împotriva popoarelor (cap. 13-27)
În aceste capitole Isaia rosteşte cuvinte de judecată la adresa naţiunilor care îl întristau pe
Israel. Ultima parte a acestei secţiuni este numită apocalipsa lui Isaia, datorită faptului că el descrie
viitorul glorios al Israelului şi judecata care va veni asupra neamurilor.
III. Mântuirea vine numai de la Domnul (cap. 28:37)
Această profeţie este dată în timpul domniei lui Ezechia, în contextul experimentării
intervenţiei lui Dumnezeu pentru a scăpa Israelul din mâna asirienilor.
IV. Izbăvirea Israelului din robia babiloniană (cap. 38-66)
Secţiunea începe cu o profeţie referitoare la apropiata robie babiloniană, şi continuă cu
profeţii de încurajare şi mângâiere pentru cei din robie. Ultima parte a acestei secţiuni tratează
începutul perioadei post-exilice a comunităţii israeliţilor. În studiul care urmează vom analiza mai
în detaliu fiecare secţiune majoră.
I. Criza naţională şi nădejdea mesianicã (cap. 1-12)
Prima secţiune literară majoră a cărţii tratează două crize naţionale: criza apostaziei şi criza
invaziei militare. Ambele crize se răsfrâng asupra tuturor israeliţilor din Iuda, şi ameninţă
continuitatea israeliţilor ca popor. Consecinţele apostaziei nu erau la fel de evidente ca urmările
unui atac militar, dar nu era prea mare diferenţă între ele. Ambele crize puteau duce la destrămarea
naţională. În această perioadă tulbure, Dumnezeu l-a ridicat pe Isaia pentru a vorbi lui Iuda.
146
Criza apostaziei naţionale este reflectată în profeţiile din cap. 1-5. În cap. 1 se prezintă o
imagine a legii, dezvăluindu-se starea păcătoasă a lui Iuda. Capitolele 2-4 condamnă păcatele lui
Iuda şi compară starea de apostazie prezentă cu viitorul glorios al Israelului în perioada mesianică.
În capitolul 5 acuzaţia împotriva lui Iuda este intensificată poetic. ,,Cântarea despre vie” (Is. 5:1-7)
este o condmanare a lui Iuda, urmată de plângerile exprimate prin interjecţia ,,vai”, rostite la adresa
poporului păcătos.
Citeşte Isaia 1-6, şi răspunde la următoarele întrebări:

1. În judecata imaginară din Isaia 1:1-20, Domnul condmană păcatul lui Iuda.
Care sunt cetăţile chemate să asiste? __________________ şi __________________
Citeşte Deut. 30:15-20, pentru a vedea motivele mâhnirii Domnului. De ce este acuzată Iuda în
cap. 1:2?
Dumnezeu l-a pedepsit pe Iuda cu asprime (1:4-9), dar poporul a rămas în continuare în starea sa
de păcat și răzvrătire.
Isaia 1:16-17 conţine porunca Domnului pentru Iuda.
Harul lui Dumnezeu este încă prezent. Chiar şi în mijlocul judecăţii, Dumnezeu cheamă pe Iuda
la iertare (1:18).
Lui Iuda i se dă un ultimatum (1:19-20)
Dacă veţi asculta__________________ Dacă nu veţi asculta __________________
Vezi descrierea Ierusalimului din cap. 1:21-23. Planul Domnului împotriva lui Iuda este descris
în două faze (1:24-26). Mai întâi vine judecata, iar apoi izbăvirea şi mântuirea.
2. ,,Cântarea despre vie” (5:1-7) este o cântare de condamnare. Pe cine simbolizează următoarele
elemente ale cântării?
Prea iubitul = __________________
Via = __________________
Pâmântul fertil = __________________
3. Pasajul din cap. 6:1-13 descrie chemarea lui Isaia din anul în care a murit împăratul Ozia
(740-739 î.H.), despre care ştim din Vechiul Testament că a domnit în Iuda într-o vreme de pace
și prosperitate. Chiar în acest ultim an de domnie a sa a început o decădere morală foarte gravă,
care urma să continuie până la robia babiloneană, cu excepţia perioadelor de domnie ale lui
Ezechia şi Iosia.
(1) Isaia L-a văzut pe Domnul ca pe un împărat măreţ, şezând pe tron, îmbrăcat în haine
împărăteşti
(2) Serafimii (serafim = fiinţă îngerească) strigau unul către altul, şi ziceau: ,,Sfânt, sfânt,
sfânt este domnul oştirilor”. Cuvantul ,,sfânt” a fost repetat de trei ori, în Vechiul Testament
această repetiție fiind o modalitate de accentuare a unei idei. În acest pasaj, semnificaţia
repetiţiei este că Dumnezeu este cel mai sfânt dintre toate fiinţele. Acestă idee l-a impresionat
profund pe Isaia. În toată activitatea lui profetică, pentru Isaia Dumnezeu a fost ,,Sfântul lui
Israel”. Acest nume al lui Dumnezeu apare de 26 de ori în Isaia şi numai de cinci ori în alte
cărţi ale Vechiului Testament.
(3) Care a fost rezultatul imediat produs de sfinţenia Domnului în viaţa lui Isaia (6:7)?
(4) Care parte a trupului lui Isaia a fost atinsă cu un cărbune aprins (6:7)?
(5) Această atingere simboliza faptul că Isaia a fost chemat să fie ,,purtătorul de cuvânt” al
lui Dumnezeu.
147
(6) Trimiterea lui Isaia (6:9) sugerează că Isaia va predica la oameni care nu-l vor asculta.
Lucrul acesta reiese din reacţia lui Isaia, când Îl întrebă pe Domnul: ,,Până când, Doamne?”
(6:11). Distrugerea ţării se va datora faptului că Iuda s-a încăpăţânat şi s-a răzvrătit (1:19-20).
De aici se despreinde un principiu foarte important: singurul criteriu după care se poate aprecia
succesul profeților din Vechiul Testament era credincioşia lor faţă de Domnul în privinţa
slujbei lor.
O altă criză prezentată în prima parte a cărţii este războiul siro-efraimit (736-732 î.H.), datorat
alianţei dintre sirieni şi cei din Efraim (împărăţia de nord a Israelului), încheiată pentru a obţine
independenţă de la Asiria. Sirienii şi efraimiţii au dorit ca Iuda să se unească cu ei în răzvrãtirea lor
împotriva asirienilor, care stăpâneau asupra Palestinei. Împăratul Ahaz nu a vrut să plătească tribut
împăratului Reţin al Siriei, şi de aceea el, împreună cu împăratul Pecah al Israelului au declarat
razboi lui Iuda, sperând să-l detroneze pe împăratul Ahaz şi să convingă Iuda să se unească cu ei în
răzvrătirea lor. Dumnezeu a vrut să folosească această criză pentru a întoarce pe Iuda înapoi la el,
trimiţându-l pe Isaia cu un mesaj de eliberare (7:1-9). Totuşi, împăratul Ahaz al lui Iuda a fost
credincios Asiriei, crezând că alianţa asiriană va aduce eliberare lui Iuda. Isaia, dezamăgit de Ahaz,
a fost călăuzit de Duhul Domnului să profeţească despre venirea împăratului Mesia, care va fi
credincios lui Dumnezeu şi va împărăţi în neprihănire. Aceasta a fost nădejdea mesianică prezentată
de Isaia în contextul războiului siro-efraimit.
Citeşte Isaia 7-12.

1. Care din fiii lui Isaia l-a însoţit la împăratul Ahaz, cu mesajul eliberării (7:1-9)?
2. Ce semn i-a dat Domnul 1ui Ahaz, pentru a-l asigura de veridicitatea mesajului (7:10-16)?
Ce s-a mai spus despre copil (cap. 9:6,7)?
Care urmau să fie descendenţii acestui copil (cap. 11:1-5)?
Caracterul, lui Mesia şi pacea universală din era mesianică sunt descrise în cap. 9-12. Aceste
profeţii diferă foarte mult de cele din cap. 40-55, după cum vom vedea.
II. PROFEŢII ÎMPOTRIVA POPOARELOR (cap. 13-27)
Cărţile multor profeţi conţin profeţii împotriva altor popoare. Am văzut lucrul acesta în
cartea Amos (cap. 1-2), şi vom mai întâlni asemenea profeţii în Ieremia şi Ezechiel. Se pune
întrebarea: care a fost scopul proorociilor împotriva puterilor străine? Nu există nici o dovadă că
profeţiile au fost date pentru popoarele acuzate. Se pare că aceste profeţii au fost rostite din două
motive. În primul rând, ele mărturisesc suveranitatea universală a lui Iehova, Dumnezeul lui Israel.
El a fost Dumnezeul lumii întregi, nu numai al lui Israel (al lui Iuda). Profeţiile, pe lângă faptul că
urmează a fi împlinite, îl asigură pe Israel că Dumnezeu are puterea universală de a face tot ce a
spus prin profeţi. Un alt rol al profeţiilor împotriva naţiunilor a fost de a asigura Israelul că popoarele
care asupreau alte popoare vor fi răsplătite după dreptate, conform planului general al lui Dumnezeu,
ceea ce poate fi înţeles ca o formă de mângâiere a Israelului pentru mustrarea primită de la Domnul.
Profeţiile adresate altor popoare vin în sprijinul unei idei foarte importante, subliniate de
noi mai devreme, şi anume că Dumnezeu nu S-a gândit numai la Israel. Poporul Israel a ocupat un
loc foarte important în Vechiul Testament, dar Dumnezeu S-a îngrijit de toată lumea. Din profeţiile
adresate altor popoare reiese ideea că Dumnezeu Se poartă cu ele la fel cum se poartă ele cu Israel.
Din acest motiv, o parte dintre proorociile pentru Israel se găsesc în mijlocul acelora pentru alte
popoare, ca şi cum Israel ar fi în centrul relaţiei lui Dumnezeu cu lumea Vechiului Testament, iar
popoarele în jurul lui.
148
Citeşte Isaia 13-27, şi răspunde la următoarele întrebări:
1. Care sunt popoarele condamnate în profeţiile din următoarele pasaje?
13:1-22
14:23
14:24-27
15:1-9
17:1-14
19:1-17
21:11-12
21:13-17
22:1-14
12:1-15
2. Profeţiile privitoare la Israel sunt amestecate cu profeţii împotriva altor popoare, promisiunile
pentru Israel fiind adesea în contradicţie cu judecata popoarelor.
3. Apocalipsa lui Isaia (24-27), de la sfârşitul acestei secţiuni literare, este o descriere a
suveranităţii universale a lui Iehova. Fă o descriere a împărăţiei viitoare de pe pământ aşa cum e
descrisă aici în comparație cu perspectiva asupra împărăţiei din cartea Apocalipsa.
Observă referinţele la înviere din cap. 26:19. Împărăţia lui Dumnzeu pe pământ va veni ,,în ziua
aceea” – o expresie care întotdeauna se referă la împărăţia lui Mesia.
III. MÂNTUIREA VINE NUMAI DE LA DOMNUL (cap. 28-37)

Profeţiile din această secţiune fac parte din activitatea mai târzie a lui Isaia, din timpul lui
Ezechia (715-686 î.H.). În Iuda a avut loc o schimbare importantă atunci când în locul lui Ahaz a
venit Ezechia. Ahaz fusese un supus credincios al asirienilor. Atitudinea lui este expusă foarte clar
în capitolul 7. Ahaz a sprijinit mult idolatria, închinându-se idolilor Asiriei. El a pus un altar păgân
în templul din Ierusalim, şi şi-a jertfit unul dintre fii unui idol străin (II Împ. 16). Cu toate că Ezechia
a fost fiul lui Ahaz, el a avut concepţii diferite cu privire la religie şi politică.
După ce a devenit conducătorul lui Iuda, Ezechia a căutat să curăţească templul şi să
restabilească independenţa lui Iuda. El a înlăturat din templu toate lucrurile ce slujeau ca
instrumente ale idolatriei, inclusiv altarul păgân al lui Ahaz, şi a reintrodus sărbătorile
corespunzătoare practicilor din Tora. Sărbătoarea Paştelor a fost sărbătorită atât de extravagant la
începutul domniei lui, încât a fost comparată cu sărbătorirea ei în timpul lui Solomon. Există câteva
indicii în favoarea ideii că Ezechia s-a inspirat din stilul de conducere al lui Solomon, încheind
alianţă cu Egiptul, aşa cum făcuse şi Solomon, şi trezind din nou interesul pentru literatura şi tradiţia
înţelepţilor (Prov. 25:1). Totuşi, în calea atingerii scopurilor lui se afla imperiul asirian.
Scopul lui Ezechia a fost de a obţine independenţa lui Iuda faţă de asirieni. În imperiul
asirian au avut loc unele schimbări de conducători: împăratul Sargon II a murit în 705 î.H., fiind
urmat la tron de împăratul Sanherib. Nu se ştia dacă Sanherib era destul de puternic pentru a menţine
intergitatea teritorială a imperiului. Ezechia s-a hotărât să se alieze cu egiptenii, duşmanii Asiriei,
pentru a scăpa astfel de controlul asirian, strategie care părea să aibă succes. Împăratului Sanherib
i-au luat câţiva ani să-şi consolideze puterea, pentru a se putea ocupa apoi de puterile străine care-i
ameninţau tronul.
Până la urmă, Sanherib a încercat să înăbuşe cu armata răzvrătirea din Iuda. În 701 î.H.
Sanherib a invadat Iuda, unde a făcut multe pagube şi a vărsat mult sânge. Ierusalimul a fost asediat
şi se părea că prăbuşirea lui devenise inevitabilă, dar Ezechia s-a rugat Domnului, şi Domnul a
eliberat Ierusalimul şi Iuda într-un mod miraculos.
Cartea lui Isaia este structurată într-un fel care pare a scoate în evidenţă rezultatele încrederii
în Dumnezeu, în comparaţie cu încrederea în alte posibilităţi. Împăratul Ahaz a refuzat să se încreadă
149
în Dumnezeu, luând hotărârea lui proprie în criza asiriană. Această hotărâre a dus la o criză mai
serioasă: robia asiriană. Împăratul Ezechia s-a încrezut în Dumnezeu pentru rezolvarea crizelor
naţionale, şi ca urmare Dumnezeu a fost credincios, eliberând poporul de atacul asirian, după cum
îl încurajase Domnul pe Iuda: ,,În seninătate şi încredere va fi tăria voastră” (30:15).
Citeşte Isaia 28-37
1. Capitolul 28 cuprinde o profeţie împotriva împărăţiei de nord a Israelului. Fiind introdusă la
începutul acestei secţiuni, ea îi atrage atenţia lui Iuda asupra lucrurilor ce se întâmplă celor ce Îl
uită pe Dumnezeu. Profeţia este urmată în capitolul 29 de ameninţări la adresa lui Ariel – un alt
nume pentru Ierusalim. ,,Vai” este laitomotivul acestei profeţii.
2. În capitolul 30 şi 31, pentru Iuda este rostit un ,,vai”, pentru că îşi făcea un plan împreună cu
un alt popor. Care a fost acel popor?
Se pare că în acea vreme împăratul Ezechia era la începutul domniei lui în Iuda şi căuta o strategie
pentru a-şi recâştiga independența.
3. În cel de-al paisprezecelea an de când Ezechia era împărat, împăratul asirian Sanherib a invadat
Iuda (cap. 36:37). Observă avertismentul dat de asirieni şi mândria lor (cap. 36:18).
Ce a făcut Ezechia cu scrisoarea asiriană prin care i se cerea Iudei să se predea (37:14)?
Profetul Isaia i-a vestit lui Ezechia cuvinte de eliberare în numele Domnului (cap. 37:21-29).
Ce semnificaţie are menţionarea numelui lui David în promisiunea Domnului din cap. 37:5? Dacă
nu îți amintești, citește II Samuel, cap. 7.
Cum a scăpat Domnul Ierusalimul (cap. 37:36-37)?
IV. IZBĂVIREA ISRAELULUI DIN ROBIA BABILONEANĂ (cap. 38-66)

Ultima secţiune majoră a cărţii Isaia prezintă o schimbare radicală faţă de profeţiile
anterioare. Aici nu mai este vorba de Asiria, ci de Babilon. Majoritatea profeţiilor nu sunt avertizări,
ca în primele 39 de capitole; în contrast, cele din cap. 40-66 sunt cuvinte de mângâiere şi de
îmbărbătare. Aceste profeţii nu mai sunt adresate contemporanilor lui Isaia, ci evreilor care se aflau
în robia babiloniană. Contextul şi mesajul din cap. 34-66 diferă de cel din capitolele 1-39, de aceea
mulţi cred că nu Isaia a fost cel ce a rostit aceste profeţii. Oricum, nu există nici un indiciu în cartea
Isaia care să indice că aceste capitole ar fi avut un alt autor.
Capitolele 38-39 marchează tranziţia spre capitolele 40-66. Capitolul 38 afirmă că împăratul
Ezechia a fost foarte bolnav şi că nu credea că va mai trăi. Intervenţia directă a lui Dumnezeu i-a
adus vindecarea, determinând anumiţi oameni de stat să-i trimită daruri şi să-l felicite. Atitudinea
lui faţă de trimişii din Babilon a facut să fie rostită o proorocie cu privire la robia care urma să vină.
Citeşte Isaia 38-39.

1. Cum a ştiut Ezechia că este pe patul de moarte?
2. Cum a reacţionat Ezechia la mesajul Domnului?
3. Citeşte cântarea de laudă (Is. 38:9-20) compusă cu ocazia vindecarii lui Ezechia.
4. Care împărat al Babilonului i-a trimis daruri lui Ezechia?
Ezechia a dorit să-i impresioneze pe babilonieni cu slava împărăţiei lui, oferindu-le o excursie
,,regală” prin oraş şi prin palat.
După plecarea trimişilor din Babilon, Isaia 1-a făcut conştient pe împăratul Ezechia de comporta-
150
rea lui neînţeleaptă.
Citeşte profeţia din cap. 39:5-7.
Este important să înţelegem că această profeţie nu reprezintă o pedeapsă pentru
comportarea lui Ezechia, ci a fost rezultatul păcatului întregului popor al lui Iuda. Domnul a vrut
ca Ezechia să înţeleagă cât de lipsită de înţelepciune a fost comportarea lui, pentru că Domnul
urma să aducă nenorocirea asupra lui Iuda şi să-i ducă pe urmaşii lui în robie.
După prezicerea de către Isaia a robiei babiloniene, care urma să vină peste 100 de ani, restul
cărţii prezintă chiar această realitate. Capitolele 40-66 vorbesc de robie şi caută să menţină speranţa
celor ce vor fi afectaţi de ea. Capitolul 40 începe cu un apel plin de compasiune: ,,Mângâiaţi,
mângâiaţi pe poporul Meu, zice Domnul vostru” (v. 1). Profeţiile care urmează asigură poporul că
robia nu va fi sfârşitul lui, şi că Dumnezeu îl va păzi şi îl va aduce înapoi în ţara Canaan. Greşelile
lor urmau să fie acoperite de ,,robul Domnului” care urma să sufere pentru ei.
Citeşte Isaia, cap. 40-55.

1. Observă mesajul din cap. 40:1-11. Noul Testament tratează versetul din Is. 40:3 ca pe o profeţie
împlinită în vremea lui Isus. La cine se referă această profeţie (vezi Ioan 1:23)?
Versetul 11 prezintă o imagine folosită adesea de Isus cu privire la lucrarea Lui (vezi Ioan 10:11,
14-16). În Vechiul Testament observăm o întrepătrundere a profeţiilor referitoare la viitorul
apropiat cu cele referitoare la un viitor mai îndepărtat. Profeţii nu au văzut planul Domnului în
secvenţe detaliate. Un exemplu evident al acestui adevăr îl constituie profeţiile lui Isaia.
2. În această secţiune a cărţii Isaia există multe profeţii despre venirea lui Mesia diferite de cele
din cap. 7-12. În primele profeţii, Mesia este un împărat glorios cel împărăţeşte în neprihănire,
pe când cele de mai târziu descriu eliberarea Israelului prin „robul care suferă". Ce nu a văzut
Isaia a fost că ambele profeţii se referă la una şi aceeaşi persoană. Motivul principal pentru care
a venit Isus a fost ca să sufere, dar va veni din nou ca un împărat glorios, pentru a împărăţi peste
poporul lui timp de o mie de ani.
3. Citeşte din nou pasajele care prezic venirea „robului Domnului care suferă", pentru a mântui
Israelul: Isaia 42:1-4; 49:1-6; 50:4-11; 52:13-53:12.
Care este scopul robului Domnului (Is. 42:1)?
Ce sarcină are El de dus la îndeplinire (Is. 49:5)?
Observă modul în care este tratat robul (Is. 50:6). Suferinţa robului Domnului este prezentată cel
mai clar în cap. 52:13-53:12. Observă progresul din acest pasaj, de la suferinţă la înălţare.
4. Există vreun alt rob al Domnului menţionat în cap. 44:24-45:7?
Cum se numeşte acesta?
Este vorba de împăratul persan care urma să cucerească până la urmă Babilonul şi să elibereze
din robie pe toţi israeliţii.
Capitolele 55-66 ale cărţii Isaia au un conţinut diferit de cap. 40-55. Ele vorbesc Israelului
despre păcatele lui, cheamând poporul la pocăinţă, şi promiţând binecuvântare celor ce ascultă.
Conţinutul istoric al acestor capitole este neclar, dar ceea ce este important este faptul că ele
reprezintă o mărturie a relaţiei neîntrerupte a lui Dumnezeu cu Israelul răzvrătit. Domnul nu l-a
părăsit pe Israel, rămânând credincios legământului Lui şi continuând să-i cheme la ascultare pe
copiii lui Avraam.
151
Citeşte cap. 56-66 din Isaia, pentru a observa accentul diferit al acestor profeţii, în comparați cu
cele din cap. 40-55.
Cartea lui Isaia este atât de cuprinzătoare încât la citirea multelor profeţii pe care le cuprinde
ea se poate pierde din vedere tema principală a cărţii. În perspectiva lui Isaia, Domnul este sfânt şi
îndurător. Sfinţenia lui înseamnă că cei ce vor să fie ai Lui trebuie să fie şi ei sfinţi. Dumnezeu nu
poate face vreun legământ cu omul păcătos, de aceea El descoperă oamenilor calea sfinţeniei, pentru
ca ei să se sfinţească. Din nefericire, Israelul a avut probleme în ce priveşte sfinţenia datorită firii
lui păcătoase. Dumnezeu a reacţionat cu milă la greşelile Israelului, dându-i posibilitatea de a se
pocăi şi ridicând profeţi ca Isaia, care să cheme poporul să se întoarcă de la căile lui rele.
Încăpăţânarea Israelului, care nu a vrut să se pocăiască, a atras asupra lui pedeapsa Domnului, robia,
care totuşi nu a însemnat sfârşitul dragostei lui Dumnezeu manifestată faţă de Israel. Dumnezeu a
păstrat o rămăşiţă a Israeliţilor, pe care i-a adus înapoi în ţara făgăduită lor, în Canaan. În
credincioşia Lui, El Și-a dus la îndeplinire făgăduinţele făcute lui Avraam şi lui David.
AUTOEXAMINARE – Lecţia 27
1. Profetul Isaia s-a născut într-o familie _____________________, în timpul domniei lui Ozia.
2. Isaia a fost căsătorit şi a avut cel puţin doi copii. Care a fost semnificaţia numelor celor doi copii
ai lui Isaia?
A. Şear-Iaşub
B. Maher-Şalal-Haş-Baz
3. O tradiţie ebraică spune că împăratul _____________________ l-a martirizat pe Isaia.
4. Isaia şi-a început slujba în anul _________î.H., în anul morţii împăratului Ozia. Slujba lui a durat
mai mult de _______ani.
5. Majoritatea profeţiilor lui Isaia sunt din vremea domniei lui _________________ și a lui Ezechia.
6. ____________________cărţii Isaia prezintă multe probleme pentru criticii Vechiului Testament.
7. Datorită faptului că profeţii Vechiului Testament vorbesc de obicei numai generaţiei lor,
capitolele _____________________ sunt atribuite unui profet dintr-o perioadă mai târzie.
8. Enumeră titlurile celor patru secţiuni literare majore ale cărţii Isaia, cu referinţele biblice
corespunzătoare:
A.
B.
C.
D.
9. Criza naţională a _____________________ lui Iuda este evidenţiată în cap. 1-5 din Isaia.
10. În judecata imaginară din cap. 1, Domnul acuză Iuda de _____________________
11. Cei doi martori ai legământului, _____________________ şi _____________________, sunt

chemaţi să audă acuzaţia făcută de Domnul lui Iuda în cap. 1.
152
12. Acuzaţia din cap. 1 se încheie cu un ultimatum: _____________________ va aduce

binecuvântare, iar _____________________ va aduce moarte.
13. În chemarea lui Isaia din cap. 6, Dumnezeu este prezentat ca un împărat măreţ, despre care
serafimii spun că este _____________________. Datorită aceste viziuni, Isaia L-a numit pe
Dumnezeu, în decursul activităţii lui, ,,_____________________ lui Israel.”
14. Criza naţională din cap. 7-12 a fost războiul siro-efraimit, în care _____________________ şi
Israelul s-au unit pentru a ataca pe _____________________.
15. Descurajarea lui Isaia, datorată caracterului împăratului Ahaz în timpul războiului efraimit, a
determinat profeţiile despre _____________________ din cap. 7-12.
16. Profeţiile împotriva altor popoare din cap. 13-27 reprezintă o mărturie a ___________________
universale a lui Iehova.
17. Din profeţiile adresate altor popoare în cap. 13-27 reiese că Dumnezeu Se comportă cu ele la fel
cum se poartă ele cu ____________.
18. Împăratul Ahaz a fost un supus credincios al _____________________, şi a încurajat idolatria.
19. Împăratul Ezechia a căutat să curăţească_______________şi să restabilească _______________

lui Iuda.
20. Criza datorată campaniei militare a împăratului Sanherib împotriva lui Iuda, rezolvată prin
intervenţia _____________________ , a avut loc în timpul împăratului _____________________.
21. Profeţiile din cap. 40-66 privesc în viitor şi se referă la relaţia lui Iuda cu __________________,
pe când profeţiile din cap. 1-37 se referă la relaţia cu _____________________.
22. Suferinţa şi însănătoşirea împăratului _____________________ au inspirat profeţii cu privire

la robia babiloniană.
23. Profeţiile din cap.7-12 realizează o descriere a domniei mesianice, pe când cele din cap. 40-55
Îl prezintă pe Mesia ca fiind _____________________.
24. Ultimele capitole ale cărţii Isaia (cap. 56-66) cheamă poporul Israel la ____________________.
153
LECȚIA 28 – MICA
LECŢIA 28 – MICA
La finalul acestei lecţii, va trebui:

Să faci legătura dintre profeţii Mica şi Isaia
Să identifici oraşul natal al lui Mica
Să prezinţi ideile principale ale slujirii lui Mica
Să delimitezi în timp perioada lucrării lui
Să prezinţi contextul social al Împărăţiei de Sud în timpul lui Mica
Să descrii falsa siguranţă din Iuda cauzată de prezenţa Templului
Să enumeri cele trei secţiuni literare majore ale cărţii lui Mica, cu referinţele lor biblice
Să identifici judecata imaginară din profeţiile lui Mica
Să identifici elementul negativ principal accentuat în al doilea fragment major
Să identifici cauza principală a nedreptăţii sociale condamnate în a doua secţiune
Să cunoşti principiul care defineşte esenţa religiei profetice
Să ştii pe de rost Mica 6:8
AUTORUL CĂRŢII
Profetul Mica a fost un contemporan mai tânăr al lui Isaia. Numele lui este o forma
prescurtată de la Micaia („Cine este ca Iehova?“), nume destul de comun în acea vreme în Israel,
întâlnit des şi în Vechiul Testament. În I Împăraţi 22:8 ni se spune ca Mica era fiul lui Imla, iar în
Ieremia 26:18 este amintit cu numele de Micaia. Pentru a-l distinge de alte personaje
vechitestamentale cu acelaşi nume, profetul este de obicei identificat ca fiind din Moreşet.
Oraşul natal al lui Mica, Moreşet sau Moreşet-gat se află în partea de sud a lui Iuda, o zonă
destul de bine populată, aproape de graniţa cu Filistia şi la circa 30 km de Tecoa, locul natal al lui
Amos. Este un sat înconjurat de dealuri acoperite de măslini, care nu pare să fi deţinut vreo poziţie
strategică în Iuda.
Mica nutrea o adevărată pasiune pentru dreptate, denunţând corupţia demnitarilor cu riscul
vieţii sale, cu un zel profetic asemănător cu cel al lui Ieremia. Grija lui faţă de Iuda, unde
prosperitatea de la începutul sec. VIII î. Hr. dusese la încălcarea legământului cu Dumnezeu, l-a
determinat să rostească cuvinte de condamnare, care nu l-au făcut popular. Ridicarea Imperiului
Asirian la mijlocul secolului VIII şi dezmembrarea Împărăţiei de Nord a Israelului au ridicat
întrebări cu privire la siguranţa lui Iuda. Mica a ascultat avertizările Domnului faţă de Iuda, şi le-a
vestit poporului cu patos (1:8).
Mica a fost chemat în lucrare în timpul domniei lui Iotam (740-732 î. Hr.), şi şi-a continuat
slujirea şi în timpul domniei lui Ezechia (715-686 î. Hr.). Mica a mărturisit distrugerea Israelului de
Nord - probabil acest eveniment a fost cel care l-a umplut de zel religios şi social (Ieremia 26:18).
De asemenea, se pare că predicile lui Mica, alături de cele ale lui Isaia, au avut un rol determinant
în schimbările politice din timpul domniei lui Ezechia.
Contextul socio-economic din Iuda în timpul lui Mica era similar cu cel din Samaria, care
parcurgea perioada dinainte de decădere. Ţara era asuprită de aristocraţi, văduvele şi orfanii erau
neglijaţi (2:2-9), săracii erau năpăstuiţi (3:1-3), preoţii şi profeţii luau mită (3:5,11), nedrepatea era
în floare (3:11). Acestei situaţii i se datorează probabil faptul că Mica este atât de conştient de
condiţia celor din nivelele inferioare ale societăţii.
154
LECȚIA 28 – MICA
MESAJUL LUI MICA

Mica, spre deosebire de Isaia, nu se concentrează asupra evenimentelor politice ale vremii,
ci asupra exploatării sociale a săracilor, urmând modelul lui Amos. Cu toate acestea, Mica are
aceeaşi încredinţare ca Isaia, şi anume că Dumnezeu Se va folosi de un popor păgân pentru a-Şi
pedepsi poporul. (1:6-9, 3:12).
Profetul şi-a propus să scoată la lumină cerințele morale ale lui Dumnezeu întru-un mesaj
ce include denunţări şi ameninţări a căror ţintă o reprezentau cei bogaţi, vinovaţi de cruzime şi
nedreptate, şi instituţiile religioase care neglijau prezentarea Cuvântului lui Dumnezeu. Mica dorea
ca poporul să înţeleagă faptul că revelaţia Domnului cere o responsabilitate specială din partea
Israelului.
Mica a condamnat falsa încredere şi nepăsare din Iuda, ce se datorau prezenţei Templului
în Ierusalim. Poporul credea că prezenţa Domnului în Templu constituia o garanţie pentru siguranţa
împărăţiei, şi că nu era posibil ca o putere păgână (Asirienii) să poată distruge casa Domnului.
Aceast sentiment greşit de siguranţă a constituit apoi un teren propice pentru depravare şi pentru
lipsa de credinţă în Dumnezeu. Ierusalimul avea să fie distrus însă (3:12), aceasta reprezentând
singura cale de remediere a degradării morele din Iuda.
SECŢIIUNILE LITERARE MAJORE
Cartea lui Mica este structurată în trei fragmente principale:

1. Avertizarea Domnului pentru poporul Său
2. Planul final al Domnului pentru Israel
3. Biruinţa finală a lui Dumnezeu asupra păcatului din Israel
Fiecare din aceste secţiuni conţine numeroase vestiri despre judecată şi despre mântuire. Al doilea
fragment conţine o profeţie amplă referitoare la era mesianică.
PRIVIRE DE ANSAMBLU
I. AVERTIZAREA DOMNULUI PENTRU POPORUL SĂU

Mica îşi începe cartea, ca şi Isaia, cu prezentarea imaginii unei judecăţi - Dumnezeu Se
confruntă cu Israel şi Iuda în calitate de acuzaţi. Naţiunile sunt chemate să fie martore la judecata
Domnului cu Israelul, acuzat de idolatrie. Profeţia datează din perioada dinainte de distrugerea
Împărăţiei de Nord din 722 î.Hr., perioadă în care în Iuda domnea Ahaz – un Împărat care a încurajat
idolatria în Împărăţia de Sud. Idolatria atinsese o asemenea extindere, încât Ierusalimul este
caracterizat ca fiind încărcat de păcatele lui Iuda (1:5) – termenul ,,păcate” refeindu-se aici la
locurile de închinare la idoli.
Citeşte Mica, cap. 1-2.

1. Conform cu versetul 1:1, cartea lui Mica conţine profeţii despre ___________________ şi
___________________.
Observă despre a cui distrugere profeţeşte Mica în 1:2-7. Reacţia profetului faţă de distrugere
este plânsul.
2. Tragic este faptul că păcatele Samariei au venit ___________________ (1:9). Observă
păcatele menţionate în 2:1-1.
Această secţiune se încheie totuşi într-o notă pozitivă (2:12-13), destul de dificil de înţeles datorită
lipsei unui context destul de clar. Profeţia se referă la viitor şi pune în lumină intenţia Domnului
de a restaura Israelul.
155
LECȚIA 28 – MICA
II. PLANUL FINAL AL DOMNULUI PENTRU ISRAEL
A doua secţiune a cărţii lui Mica începe cu porunca de a „asculta cuvântul prin profet" (3:1),
adresată lui Iuda şi Israel, în care, datorită dragostei de bani, poporul era exploatat, nedreptatea în
floare, iar judecătorii, preoţii şi profeţii iau tot felul de decizii care să le aducă avantaje economice.
Cu toate acestea, prezenţa Templului în Ierusalim îi face pe toţi aceştia să se simtă în siguranţă şi să
devină nepăsători. Remediul Domnului va fi distrugerea Ierusalimului şi a Templului (3:12), care
vor fi rezidite în „zilele din urmă" (4:1). Capitolele 4 şi 5 cuprind profeţii despre era mesianică ce
va să vină.
Citeşte Mica, cap. 3-5.

Observă păcatele conducătorilor, ale preoţilor şi ale profeţilor din Iuda şi din Israel (3:1-11) şi
distrugerile aduse de aceste păcate.
Citeşte Mica 4:1-3 şi apoi Isaia 2:2-4. Este posibil ca Mica să fi citat profeţia lui Isaia ca pe o
completare la profeţia sa. Profeţia lui Mica nu o contrazice pe cea a lui Isaia, ci o completează –
după judecată urmează restaurarea.
Pasajul se deschide cu termenul „acum” (4:9, 11; 5:1), referindu-se probabil la situaţia din timpul
invaziei asiriene sub conducerea lui Sanherib din 70 î.Hr. În timpul acestui moment de criză,
Mica vesteşte că un conducător se va ridica din Betleem (5:2). Cine este El (vezi Matei 2:6)?
III. BIRUINŢA FINALĂ A LUI DUMNENZEU ASUPRA PĂCATULUI DIN ISRAEL

Fragmentul final al cărţii lui Mica este similar celui de început, fiind marcat de termenul
cheie „ascultaţi“. Profetul foloseşte imaginea unei săli de judecată pentru a accentua gravitatea
acuzaţiei adusă de Iehova poporului Său. Prezentarea progresează de la ameninţarea cu judecata la
prevestirea eliberării.
Esenţa religiei profetice este caracteristică acestei secţiuni, izvorâtă din sfatul dat de Samuel
lui Saul, conform căruia „ascultarea face mai mult decât jertfele" (I Samuel 15:22). Mica întreabă:
„Cu ce voi întâmpina pe Domnul?“ (6:6), şi tot el dă răspunsul, în versetul 8. Iuda are nevoie să-L
asculte pe Dumnezeu, nu să se încreadă în jertfe pentru a scăpa. Enumerarea păcatelor (6:9-16)
sugerează ideea că, deşi săvârşea nenumărate nedreptăţi, poporul credea că prezenţa Templului îl
va salva.
Citeşte Mica, cap. 6-7 şi răspunde la următoarele întrebări:
l. Memoreaza Mica 6:8, un verset esenţial pentru a putea înţelege mesajul profetului.
2. Observă credinţa lui Mica, comparând versetele 7:1-6 şi 7:7-8.

a. Lipsa de credinţă şi depravarea erau atât de răspândite, încât Mica simţea că este
singurul care mai trăia în neprihănire. (7:1-2)
b. În ciuda tuturor sentimentelor negative, Mica Îl aştepta pe Domnul cu credinţă (7:7).
3. Observă descrierea plină de măreţie a lui Iehova de la finalul cărţii (7:18-20) şi aminteşte-ţi că
numele profetului Mica are sensul de ,,Cine este ca Iehova?”
156
LECȚIA 28 – MICA
1. Profetul Mica a fost un contemporan mai tânăr al lui ________________.
2. Oraşul natal al lui Mica era________________, situat în sudul lui Iuda, aproape de graniţa cu
Filistia.
3. Profeţia lui Mica arată o pasiune pentru dreptate similară cu a profetului ________________, din
Nord.
4. Lucrarea lui Mica a avut loc în ultima jumătate a sec. VIII î. Hr., în perioada dezmembrării
Împărăţiei ________________.
5. Contextul socio-economic din Iuda în timpul lui Mica era similar cu acela al împărăţiei
________________ înainte de distrugere.
6. Mica a încercat să elimine sentimentul greşit de încredere al lui Iuda în prezenţa

________________ în Ierusalim.
7. Enumeră secţiunile literare majore, cu referinţele lor biblice.
8. Cartea lui Mica începe, ca şi cartea lui Isaia, cu imaginea unei ____________________________
în care Dumnezeu prezintă acuzaţiile aduse lui Iuda.
9. Acuzaţia Domnului adusă lui Iuda din prima secţiune majoră a cărţii a fost ________________.
10. Cauza nedreptăţii sociale din Iuda, conform cuvintelor lui Mica, a fost dorinţa de
________________.
11. Esenţa religiei profetice este concentrată de Samuel într-un sfat adresat împăratului Saul:
,, ________________este mai importantă decât jertfele".
12. Scrie versetul 6:8 din memorie.

157
LECȚIA 29 – NAUM
LECŢIA 29 - NAUM
Să ştii că despre Naum se cunosc foarte puţine lucruri
Să ştii cărui oraş i-a fost adresată profeţia lui Naum
Să delimitezi în timp perioada în care a slujit Naum
Să vorbeşti despre scopul cărţii Naum
AUTORUL CĂRŢII
Despre profetul Naum se cunosc puţine lucruri. Numele lui apare în primul verset al cărţii,
dar nu mai apare în nici un alt loc în Vechiul Testament. Naum a fost un fiu al lui Elcoş, adică a
locuit în Elcoş, o regiune despre care nu se ştie sigur unde se afla. O tradiţie spune că ar fi fost situat
la sud de Iuda. Referirea la Iuda din cap. 1:15 indică faptul că Naum s-a gândit şi la împărăţia de
sud.
O tradiţie mai importantă spune că Elcoşul ar fi Capernaumul din Galileea. Cuvântul
Capernaum înseamnă „satul lui Naum". Naum a proorocit în sec. VII î.H., de unde reiese că a trăit
în Iuda, căci împărăţia de nord Israelului, care includea regiunea Galileii, a fost distrusă de asirieni
în secolul al VIII-lea (722 î.H.). Este posibil ca familia lui Naum să se fi tras din Capernaum, dar să
fi plecat în partea de sud, în Iuda, atunci când asirienii au invadat Israelul.
Naum n-a zis nimic despre păcatele Israelului (împărăţia lui Iuda, întrucât împărăţia de nord
nu mai exista). Mesajul lui se adresa Asiriei şi vestea judecata Ninivei, capitala Asiriei. Profetul
Iona avusese o profeţie pentru acest oraş cu un secol mai devreme, dar, pocăindu-se, locuitorii din
Ninive scăpaseră de pedeapsa Domnului.
Asirienii aveau o altă atitudine în zilele lui Naum, fiind de o cruzime excesivă. Pentru
menţinerea imperiului lor, omorau mii de oameni. Ambele împărăţii ale Israelului au simţit răutatea
şi cruzimea asirienilor. Profetul israelit declară că prăbuşirea Ninivei a fost lucrarea Dumnezeului
lui Israel.
DATAREA SLUJBEI LUI NAUM

E un fapt general acceptat că Naum a slujit în ultima parte a secolului al VII-lea î.H. El
vorbeşte despre distrugerea oraşului No-Amon (Teba) ca despre un eveniment trecut (3:8-10).
Asirienii distruseseră No-Amonul în 663 î.H. Naum a profeţit cu privire la viitoarea distrugere a
Ninivei, care mai fusese nimicită o dată în 663 î.H. Profeţia lui se referă la o viitoare distrugere a
Ninivei de către babilonieni, în 612 î.H. De aceea, slujba şi mesajul lui Naum sunt datate între 663-
612 î.H.

Cartea lui Naum începe cu un pasaj (1:2-8) care Îl descrie pe Iehova ca fiind un Dumnezeu
ce răsplăteşte. El pedepseşte răutatea (acesta este mesajul adresat lui Ninive), dar în acelaşi timp
este bun şi credincios (1:7). Apoi, profetul face comparaţie între decretul de judecată a Ninivei şi
binecuvântările Domnului pregătite pentru Israel (1:9-2:2). Restul cărţii constituie o vestire
profetică a distrugerii Ninivei şi Asiriei. Oraşul Ninive va fi asaltat de duşmani (2:8-9) şi va suferi
umilirea unei prostituate (3:1-7). El ar fi putut trage învăţăminte din experienţa lui No-Amon
(Theba), dar nu a făcut-o (3:8-10). Nimicirea capitalei Asiriei şi a împăratului ei va fi inevitabilă şi
ireversibilă (3:18-19).
Citeşte Naum, cap. 1-3 pentru a observa cele descrise mai sus.
158
LECȚIA 29 – NAUM
S-ar putea pune întrebarea: ,,Care este scopul prezenţei în Biblie a unei cărţi ca aceea a lui
Naum?” Motivul cel mai evident pentru care cartea a fost păstrată în religia şi literatura Israelului a
fost pentru a fi o mărturie, întrucât proorocia s-a împlinit. Pe lângă aceasta, mesajul cărţii scoate în
evidenţă suveranitatea universală a lui Iehova. Oraşul Ninive, simbolul asupritorului nemilos,
trebuie judecat potrivit dreptăţii lui Dumnezeu. În plus, Israeliţii din ambele împărăţii fuseseră
călcaţi în picioare de către asirieni timp de un secol. Dreptatea lui Dumnezeu era importantă pentru
Israel. Naum afirmă, la fel ca ceilalţi profeţi, că Iehova este Domn asupra istoriei. Toate popoarele
trebuie să se supună suveranităţii şi dreptăţii Lui.
AUTOEXAMINARE – Lecţia 29
1. Naum are un mesaj de judecată pentru _______________________, capitala _____________.
2. Naum a profeţit în cea de a doua parte a secolului VII î.H., înainte de distrugerea Ninivei din
anul _______________________ î.H.
3. Cu toate că Naum nu spune prea multe lucruri Israelului, ea este o carte importantă pentru
Israel pentru că _______________________ din ea are valoare istorică.
4. Mesajul lui Naum scoate în evidenţă suveranitatea universală şi dreptatea lui ______________,
Dumnezeul Israelului.
159
LECȚIA 30 – HABACUC
LECŢIA 30 – HABACUC
Să ştii că despre Habacuc se cunosc puţine lucruri
Să cunoşti câteva nume de profeţi contemporani cu Habacuc
Să delimitezi în timp perioada în care a slujit Habacuc
Să ştii pe ce se pune accentul în carte şi care este termenul teologic
Să faci legătura între cartea lui Habacuc şi cartea lui Iov
Să vorbeşti despre mesajul din v. 2:4, şi despre legătura lui cu Noul Testament
AUTORUL CĂRŢII
Profetul Habacuc este unul din profeţii despre care se ştie foarte puţin, fiind cunoscut doar
din cartea care îi poartă numele. În carte nu se spune nimic despre el sau despre viaţa lui. Psalmul
din capitolul 3 al cărţii i-a determinat pe unii să speculeze, spunând că Habacuc a fost un profet levit
de la templul din Ierusalim. Istoria apocrifă (Bel şi Dragonul) spune des despre Habacuc că a fost
transportat din Ierusalim în Babilon, pentru a-i duce mâncare lui Daniel, în groapa cu lei, şi mai
departe afirmă că Habacuc a fost printre leviţii din Ierusalim. În afară de aceste puţine dovezi, nu
se mai cunosc alte lucruri despre profetul Habacuc.
Habacuc a fost contemporan cu profeţii Ieremia, Naum şi Țefania. Probabil că el a activat
ca profet cândva între 640-615 î.H. Data aceasta se deduce din siguranţa profetului că profeţia lui
se va împlini în timpul vieţii ascultătorilor (1:5). Totuşi, aceste lucruri nu erau de aşteptat, întrucât
el i-a avertizat că celor ce îl vor auzi nu le va veni să creadă ce se va întâmpla. Din moment ce acest
eveniment era legat de cucerirea lui Iuda de către babilonieni (605/698 î.H.), se sugerează perioada
dintre 640-615. Se poate ca activitatea lui Habacuc să se fi defăşurat în primii ani de domnie ai lui
Iosia, înainte de reforma religioasă din 621 î.H.
MESAJUL CĂRŢII
Mesajul cărţii Habacuc este dreptatea lui Dumnezeu. El se pare că încearcă să înţeleagă
modul în care Dumnezeu modelează soarta omenirii. Termenul teologic folosit pentru a denumi
acest lucru este teodicee. Mesajul lui Habacuc diferă de mesajul celorlalţi profeţi. În general, profeţii
vorbesc lui Israel în numele Domnului. Habacuc vorbeşte Domnului în numele lui Israel.
Cartea este scrisă în stilul unui dialog, al unei conversaţii, în care Habacuc pune întrebări cu
privire la inteţia lui Dumnezeu de a folosi poporul babilonian pentru a-l pedepsi pe Israel (Iuda)
pentru păcatele sale. Dumnezeu răspunde nedumeririi profetului întărindu-l, însă fără a-i da
explicaţii.
Subiectul cărţii lui Habacuc este asemănător celui din cartea lui Iov, care se confruntă cu
problema teodicee la nivel personal. Aceasta reprezintă încercarea de a înţelege căile lui Dumnezeu
prin experienţa personală. În cartea lui Habacuc, subiectul acesta este tratat la nivel naţional, el
căutând să înţeleagă modurile de acţiune ale lui Dumnezeu la nivel naţional. Există totuşi o diferenţă
majoră între cartea lui Iov şi cea a lui Habacuc, aceea a integrităţii. Iov a fost un om integru, care a
suferit pe nedrept, însă poporul Israel nu a putut afirma acest lucru. Habacuc meditează la justeţea
pedepsirii poporului Israel de către un popor mai puţin sfânt, poporul babilonian. Habacuc
recunoaşte răutatea Israelului, dar este nedumerit de planul Domnului de a folosi Babilonul idolatru
şi păgân ca nuia de pedepsire. (1:13-15)
160
Cartea lui Habacuc este structurată în două secţiuni majore.
I. Profeţia despre cucerirea lui Iuda de către Babilon (cap. 1-2)

La începutul acestei secţiuni Habacuc se plânge de nelegiuirea din Iuda (Hab. 1:2-4), care
se pare că nesocotise legea şi nu trăise în dreptate. Domnul i-a zis profetului că este gata să
remedieze această situaţie, ridicându-i pe babilonieni (în unele traduceri, pe haldei) pentru a mustra
pe Iuda (1:5-11).
Această pedeapsă ridica mai multe probleme pentru Habacuc (şi pentru israeliţi în general)
decât nedreptatea din Iuda. Cum ar putea Dumnezeu să facă aşa ceva (Hab. 1:12-2:1)? Dumnezeu
nu dă nici o explicaţie, ci pur şi simplu dă asigurarea că cel neprihănit va supravieţui acestei
nenorociri (v. 2:4). Această asigurare este urmată de cinci vaiete pentru cel rău (v. 2:6-20), adresate
direct Babilonului, de parcă Habacuc ar vrea să se asigure că nici el nu va fi socotit nevinovat.
Babilonienii urmau să-şi primească pedeapsa dreaptă la vremea cuvenită.
II. Un psalm al lui Habacuc (cap. 3)

A doua parte a cărţii constituie o rugăciune, un psalm al lui Habacuc. La început, profetul
îşi exprimă dorinţa de îndurare (v. 3:2), iar apoi continuă cu o descriere a suveranităţii lui
Dumnezeu, în imagini apocaliptice (v. 3:3-15). Cartea se încheie cu exprimarea credinţei personale
a lui Habacuc (v. 3:16-19).
Citeşte cap. 1-3 din Habacuc, pentru a identifica cele spune în ultimele două paragrafe.
Mesajul lui Habacuc conţine unele gânduri importante cu privire la credinţă şi credincioşie.
Expresia „cel neprihănit va trăi prin credinţă" (v. 2:4) este citată de trei ori în Noul Testament.
Apostolul Pavel o citează de două ori (Rom. 1:17, Gal. 3:11), şi autorul cărţii către Evrei o citează
o dată (v. 10:38). Cuvântul ebraic tradus în Habacuc 2:4 este tradus de cele mai multe ori, în alte
texte vechitestamentale, cu „credincioşie". De fapt, noi ar trebui să vedem ambele idei sugerate de
acest cuvânt. Credincioşia este un act al credinţei. Când Pavel citează din Habacuc 2:4, el scoate în
evidenţă aspectul credinţei. Când autorul Evreilor citează acest pasaj, el subliniază aspectul
credincioşiei. În Habacuc 2:4 sunt prezentate ambele aspecte.
Habacuc a fost un profet al credinţei, după cum reiese din ultimul verset al cărţii. Mesajul
de judecată al Domnului pentru Iuda i-a produs frică profetului (v. 3:16). El urma să întâmpine
vremuri grele datorită păcatelor poporului, dar s-a hotărât să se încreadă în Domnul. Războiul,
foametea şi greutăţile nu-i vor putea răpi credinţa. El s-a hotărât să se bucure în Domnul, Dumnezeul
mântuirii lui (v. 3:18). Domnul a fost sursa tăriei lui. Pavel le spune efesenilor: ,,Căci prin har aţi
fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (v. 2:8)
1. Unii au spus că Habacuc a fost ___________________________ la templul din Ierusalim.
2. Habacuc a fost contemporan cu profeţii ___________________, Naum şi Ţefania.
3. Se poate ca Habacuc să fi slujit ca profet la începutul domniei lui ___________________, înainte

de reforma religioasă din 621 î.H.
161
4. Habacuc caută să înţeleagă modalităţile de acţiune ale lui Dumnzeu, dreptatea Lui. Aceasta se
numeşte în limbaj teologic ___________________.
5. Cartea Habacuc e scrisă în stilul unei ___________________, în care profetul îi vorbeşte lui
Dumnezeu în numele poporului.
6. Răspunsul Domnului la întrebarea lui Habacuc cu privire la teodicee îi dă asigurarea că cel

neprihănit va supravieţui nenorocirii, dar nu îi dă ___________________.
7. Cartea lui Habacuc are un subiect asemănător cu al cărţii ___________________.
8. Teodiceea din Habacuc se referă la dreptatea pedepsirii unui popor de către alt popor, mai puţin
___________________.
9. Profetul Habacuc a fost nedumerit când Domnul i-a spus că se va folosi de poporul
___________________ pentru a pedepsi pe Iuda.
10. Dumnezeu l-a asigura pe Habacuc că ,,cel neprihănit va trăi prin _________________” (v. 2:4).
162
LECȚIA 31 – ȚEFANIA
LECŢIA 31 - ŢEFANIA
Să ştii care a fost legătura dintre Ţefania, împăratul Ezechia şi împăratul Iosia
Să delimitezi în timp perioada în care a slujit Ţefania
Să descrii domnia lui Manase, contextul social şi religios al slujbei lui Ţefania
Să identifici cele două scopuri ale mesajului lui Ţefania
AUTORUL CĂRŢII
Profetul Ţefania este unul din profeţii care au slujit în timpul domniei lui Iosia (640-609
î.H.). Nu ni se spun prea multe lucruri despre el. În introducerea cărţii, numele lui este legat de o
persoană pe nume Ezechia, care trăise cu patru generaţii mai devreme. Este destul de neobişnuit să
se scrie despre un profet mai mult decât numele tatălui său. Această genealogie lungă sugerează
legătura lui de rudenie cu împăratul Ezechia, care fusese stră-străbunicul lui. Din punct de vedere
cronologic, Ezechia a trăit cu 80-100 de ani mai devreme, ceea ce înseamnă că Ţefania a fost vărul
împăratului Iosia şi că a slujit în timpul domniei lui. Este posibil ca Ţefania să fi locuit în Ierusalim
şi să fi fost unul din aristocraţii oraşului.
Din profeţiile lui împotriva lui Iuda reiese ideea că Țefania a slujit la începutul domniei lui
Iosia, înainte de reforma din 621 î.H. El a criticat idolatria din timpul împăratului Manase (697-642
î. H.), care are reputaţia de a fi fost cel mai rău împărat din istoria lui Iuda. Autorul cărţii I Împăraţi
descrie domnia lui ca fiind caracterizată de o idolatrie fără margini (I Împăraţi 21:1-18). În toată
ţara şi în templu fuseseră instalate altare păgâne. Închinarea la Baal era practicată peste tot în luda,
iar însuşi împăratul Manase şi-a adus fiul ca jertfă pe un altar păgân. Pentru a promova închinăciunea
la zeităţile canaanite, Manase i-a omorât pe adevăraţii profeţi ai lui Dumnezeu şi a ars toate
exemplarele Sfintelor Scripturi pe care le-a găsit. Tradiţia ebraică spune că el l-ar fi omorât pe Isaia.
Lunga domnie a lui Manase a dus la înrădăcinarea idolatriei în Iuda.
Scurta domnie a fiului său Amon (642-640 î. H.) a continuat declinul spiritual din anii
precedenţi. Asasinarea lui Amon l-a adus la tron pe Iosia, la vârsta de 8 ani. Se pare că domnia lui
Iosia a fost plină de activitate profetică. Ţefania şi Habacuc şi-au început slujba la începutul domniei
lui, iar profetul Ieremia li s-a alăturat în cel de-al treisprezecelea an (627 î.H.). Mesajele profeţilor
şi sfaturile bune au avut o influenţă pozitivă asupra lui Iosia, care a început să-L caute pe Domnul
încă din tinereţe. Zelul lui religios a culminat cu una din cele mai semnificative treziri spirituale din
istoria Israelului, amintită sub numele de Refoma lui Iosia din 621 î.H.
MESAJUL CĂRŢII
Cartea are două scopuri:

1. să avertizeze pe Iuda de apropiata judecată
2. să-i mângâie pe cei ce suferă pe nedrept
Dedicarea religioasă a contemporanilor lui Ţefania a fost slabă datorită amestecului unor
elemente din cultul idolatru al lui Baal cu închinarea la Iehova. Viaţa religioasă era pervertită, iar
pe lângă aceasta liderii aveau atitudini de tirani şi judecătorii erau corupţi. Nici chiar preoţii şi
profeţii nu i-au rămas credincioşi lui Dumnezeu, iar cei bogaţi iubeau plăcerile. Ţefania avea un
cuvânt de judecată pentru asupritori, iar pentru cei sărmani şi asupriţi el a avut un mesaj de
mângâiere.
Tema centrală a cărţii este „Ziua Domnului", pe care profetul o interpretează ca fiind un
163
timp de judecată universală, aşadar un timp de judecată şi pentru Iuda. Profetul este consecvent cu
proorociile anterioare şi cu cele de după el. Amos avertizase Israelul cu privire la acest eveniment
cu un secol înainte. Maleahi urma să avertizeze Israelul cu privire la aceasta două secole mai târziu.
Se pare că „Ziua Domnului” are mai multe împliniri, împlinindu-se parţial la fiecare judecată a
naţiunilor. Totuşi, ea are şi o împlinire finală, la judecata popoarelor, în Ziua de Apoi.
„Ziua Domnului” nu se limitează la o singură zi a judecăţii, ci este urmată de o vreme a
mântuirii, de aceea profetul include întodeauna în carte proorociile referitoare la mântuire. Cele mai
multe profeţii se referă la mântuirea Israelului. Ţefania a avut o viziune a planului lui Dumnezeu,
vestind mântuirea universală, vremea în care popoarele vor veni la Dumnezeu (3:9). Ţefania nu a
fost, desigur, singurul profet din Vechiul Testament care a înţeles planul Domnului. Atât Isaia (2:2-
4), cât şi Mica (4:1-3) au vorbit despre aceasta. Ţefania se alătură acestor profeţi care au văzut
lucrarea lui Dumnezeu de a întoarce la El popoarele. Judecata universală este urmată de mântuirea
universală, împlinire a „Zilei Domnului”.
PRIVIRE DE ANSAMBULU ASUPRA CĂRŢII

Majoritatea scurtelor profeţii ale lui Ţefania se referă la judecată (1:1-3:8). În centrul atenţiei
se află Iuda, într-un context general de judecată. Această profeţie a fost dată cu ocazia tulburărilor
politice din secolul VII î.H., când puterile lumii se aflau într-un proces de schimbare, când se ridicau
şi se prăbuşeau împărăţii. În acest sens, Ţefania a văzut la lucru suveranitatea universală a lui
Dumnezeu.
Partea finală a cărţii lui Ţefania tratează subiectul mântuirii, începând cu un cuvânt pentru
„popoarele pământului”, pe care le va curăţi pentru a putea chema pe Domnul. Profeţiile urmează
să se refere apoi la rămăşiţa Israelului, care se va închina Dumnezeului lui în Sion, şi la restaurarea
poporului Domnului, în pace şi siguranţă.
Citeşte cap. 1-3, iar apoi răspunde la următoarele întrebări:

1. În cap. 1:2-3 şi 3:8 este anunţat cadrul în care va avea loc judecata lui Dumnezeu. Ambele
pasaje descriu judecata universală a Domnului, iar între ele se află un şir de profeţii de judecată
pentru diferite popoare. Naţiunile ce urmează să fie judecate sunt indicate în următoarele pasaje:
1) 1:4-13 -
2) 2:4-7 -
3) 2:8-11 -
4) 2:12 -
5) 2:13-15 -
6) 3:1-7 -
2. Observă schimbarea de subiect din cap. 3:9-20.

1) Majoritatea profeţiilor se referă la poporul ____________________.
2) Profeţia vorbeşte despre „Ziua Domnului”. Enumeră versetele în care apar expresiile
„în ziua aceea” sau „atunci”.
__________________ ________________________
1. Profetul Ţefania a fost un descendent al împăratului ______________, şi văr al împăratului

____________________, în timpul domniei căruia a şi slujit.
164
2. Se crede că Ţefania a slujit la începutul domniei lui Iosia, înainte de ____________________ din
621 î. H.
3. Ţefania a vorbit în mod deosebit împotriva idolatriei din timpul împăratului _________________,
cel mai nelegiuit împărat al lui Iuda.
4. Care sunt cele două scopuri ale mesajului lui Ţefania?

a.
b.
5. Tema centrală a cărţii Ţefania este ____________________.
6. ,,Ziua Domnului” în cartea lui Ţefania reprezintă o vreme a judecăţii ____________________.

165
LECȚIA 32 – IEREMIA ȘI PLÂNGERILE
LECŢIA 32
IEREMIA ŞI PLÂNGERILE LUI IEREMIA
Să ştii care a fost cel mai proeminent profet al lui Iuda în timpul ultimei decade de dinaintea
robiei babiloniene.
Să ştii că Ieremia nu a avut popularitate printre cei cărora le-a slujit.
Să prezinţi activitatea profetică a lui Ieremia în Israel.
Să ştii în ce oraş s-a născut Ieremia
Să delimitezi în timp perioada în care a slujit Ieremia
Să explici de ce Ieremia a fost numit „profetul care plânge“
Să explici de ce Ieremia a fost un „profet al naţiunilor“.
Să ştii ce rol a jucat Baruh în raport cu slujirea lui Ieremia.
Să descrii anul final al slujbei lui Ieremia şi situaţia lui de după căderea Ierusalimului.
Să faci un rezumat al istoriei lui Iuda de la domnia lui Manase până la exil
Să redai cele trei scopuri ale profeţiei lui Ieremia
Să enumeri cele şapte secţiuni majore ale cărţii lui Ieremia, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să ştii unde a predicat Ieremia, conform profeţiei din cap. 1-18.
Să prezinţi chemarea lui Ieremia la slujbă, descrisă în cap. 1
Să relatezi predica despre templu şi despre ataşamentul celor din Iuda faţă de lucruri false
(Ieremia 7)
Să recunoşti condiţionarea profeţiei din cap. 18
Să descrii modul în care se reflectă istoria lui Iuda în revelaţia de la casa olarului, din cap.
18
Să cunoşti modul în care au reacţionat poporul lui Iuda şi conducătorii lui la profeţia lui
Ieremia din cap. 18:18; 20:1-2
Să faci un rezumat al mesajului pentru Iuda din cap. 21:8-10
Să ştii cât timp urma să dureze robia, conform cap. 25:1-3
Să descrii confruntarea dintre Hanania şi Ieremia din cap. 27-28
Să ştii care este diferenţa dintre mesajul lui Ieremia din cap. 30-33 şi cel din cap. 1-29
Să prezinţi cele două caracteristici prin care „noul legământ" va fi diferit de cel vechi
Să înţelegi sensul simbolului cumpărării de pământ din cap. 32
Să compari promisiunile „noului legământ" cu cele din vechiul legământ
Să prezinţi păcătoşenia lui Iuda (cap. 34-38) şi consecinţele ei logice (cap. 39)
Să ştii care a fost prima şi ultima naţiune împotriva căreia a fost îndreptată proorocia din
secţiunea „Profeţii împotriva naţiunilor" (cap.46-51)
Să explici importanţa istorică a adăugării din cap. 52
Să prezinţi cartea Pângerilor lui Ieremia şi distrugerea lui Iuda şi a Ierusalimului
AUTORUL CĂRŢII
Ieremia a fost cel mai însemnat profet din Iuda în timpul ultimului deceniu de dinaintea
robiei babiloniene, în timpul unor vremuri grele pentru cei ce credeau în Dumnezeu. În ultimii 20
de ani înainte de cădere şi de exil, conducătorii ţării nu au fost oameni apropiaţi de Domnul. Preoţii
şi profeţi au neglijat păcatele poporului, anunţând binecuvântări divine pe care nu le promisese
Dumnezeu. În contextul acesta, cei sfinţi precum Ieremia nu erau plăcuţi poporului. Cei din
Ierusalim l-au persecutat pe Ieremia, pentru a-l face să tacă. Ei urau predicile lui, care profeţeau
166
judecata divină şi robia, Ieremia devenind astfel cel mai persecutat profet din Vechiul Testament.
Cu toate acestea, el a predicat Cuvântul Domnului cu credincioşie, a plâns cu compasiune pentru
popor, și chiar a murmurat înaintea Domnului când se află în disperare, dar a profețit Cuvântul
Domnului.
Ieremia a fost fiul lui Hilchia, preotul. Există posibilitatea că tatăl sau să fie același preot
Hilchia care a descoperit cartea Legii în Templu, în timpul împăratului Iosia (II Împ. 22:8). Se poate
afirma însă cu certitudine că Ieremia a fost preot și profet. Preoția în Vechiul Isralel era ereditară
(Num. 3-4), și de aceea faptul că Hilchia a fost preot înseamnă că și Ieremia a fost preot.
Ieremia provenea din cetatea preoțească Anatot, situate cam la 5 km de Ierusalim, una din
cele 48 de cetăți date leviților și preoților când Israel s-a așezat în Cannan (Ios. 21:18). Abiatar,
mare preot din timpul domniei lui David, a fost înlăturat din slujbă de Solomon și alungat în Anatot.
Mai târziu, Anatot a devenit căminul exilaților și al preoților. E posibil că Ieremia să se tragă din
spița lui Abiatar.
Ieremia a fost chemat la slujbă profetică în al treizecilea an al împărăției lui Iosia (627 î.H)
În răsărit era o vreme de tranziție. Ultimul mare împărat al impreiului asirian, Așerbanipal, a murit
în anul acela, iar împărații care au urmat la tron au fost slabi din punct de vedere politic. În anul
următor (626 î.H), Nabopolasar a acordat independența Babiloniei. În mai puțin de două decenii,
imperiul Neo-babilonian va răsturna Imperiul Asirian.
Ieremia va sluji mai mult de 40 de ani (627-685 î.H). El a fost martor la prăbușirea politică
a lui Iuda și la exilul poporului. În mijlocul tulburărilor politice și al nenorocirilor, Ieremia va
predică Cuvântul Domnului, și această s-a dovedit a fi o slujbă foarte anevoioasă. Ieremia a fost
numit ,,profetul care plânge”, datorită compasiunii pe care a avut-o față de popor (Ier. 9:1). Se mai
poate spune un lucru despre Ieremia, și anume că a fost atât de uman, încât adeseori se plângea
Domnului de chemarea lui (Ier. 20:7). Altădată i-a urât pe cei cărora le-a slujit pentru că îl persecutau
(Ier. 18:20-21), dar cu toate acestea slujba nu a fost o simplă opțiune pe care s-o fi putut respinge.
Cuvântul Domnului era un ,,foc mistuitor” în oasele lui Ieremia (Ier. 20:9). El a declarat înaintea
poporului tot ceea ce i-a spus Domnul.
Ieremia a fost deosebit de ceilalți profeți ai Vechiului Testament pentru că a fost trimis ca
,,profet al națiunilor” de Dumnezeu (Ier. 1:5), cartea lui conținând o serie de profeții care sunt scrise
pentru anumite națiuni. Mai mult decât atât, Dumnezeu i-a dat un mesaj profetic pentru neamuri
(Ier. 27-28). Ieremia a înțeles suveranitatea universală a lui Dumnezeu. Din această perspectivă,
Nebucadnețar, împăratul Babilonului, este numit ,,slujitorul Meu” de către Dumnezeu (Ier. 25:9;
27:6). Chiar dacă Nebucadnețar n-a fost conștient, el a făcut voia Domnului când i-a deportat pe
israeliți în Babilon.
Ieremia n-a fost căsătorit. Domnul i-a vorbit să nu se căsătorească, pentru că urma exilul
babilonian (Ier. 16:1-4), iar greutățile exilului urmau să fie o povoară prea grea pentru o familie.
Ieremia a găsit un tovarăș în Baruh, un discipol și scriitor. Se pare că Baruh l-a ajutat pe Ieremia în
slujba lui. El a scris profețiile lui Ieremia pentru a putea fi păstrate (Ier. 36:1-8). El chiar a citit
profețiile lui Ieremia în public atunci când profetul n-a mai putut s-o facă.
Ieremia a supraviețuit căderii Ierusalimului din 586 î.H. Babilonienii s-au purtat cu el cu
bunăvoință, pentru că a susținut predarea Ierusalimului din timpul asediului. Împăratul
Nebucadnețar i-a permis lui Ieremia să rămână în Iuda cu un grup mic de locuitori, care au fost
scutiți de robie pentru a lucra pământul pentru babilonieni. După ce guvernatorul babilonian a lui
Iuda a fost asasinat, Ieremia a fost forțat să fugă în Egipt, împreună cu un mic grup de oameni din
țara. De atunci nu s-a mai auzit de el.
167
CONTEXTUL ISTORIC
Slujba lui Ieremia este prezentată în contextul istoric al lui Iuda. Necredincioşia faţă de
legământ a israeliţilor a atras în final o mare mânie din partea lui Dumnezeu, deşi aceasta nu s-a
întâmplat imediat. Răbdător, Dumnezeu a chemat poporul Său la pocăinţă de nenumărate ori în
timpul împărăţiei divizate. În retrospectivă, domnia lui Manase a fost o perioadă de apostazie
naţională, care l-a dus pe Iuda pe un drum de neîntors faţă de exilul babilonian (Ier. 15:4). Un studiu
al istoriei lui Iuda arată că în timpul lui Ieremia era important ca mesajul lui să fi fost înţeles.
Se spune că Manase a fost mai nemilos şi corupt decât păgânii care au ocupat ţara înainte
ca ei să fi venit în Canaan (II Împ. 21:9). El a domnit o perioadă lungă de timp: 55 ani. A părăsit
poziţia religioasă a tatălui său, Ezechia, şi a promovat idolatria, restaurând altarele pe care altădată
tatăl său le-a înlăturat din templu. Manase n-a tolerat pe nimeni care s-a opus căilor lui idolatre, şi
i-a executat pe profeţii adevăraţi ai lui Dumnezeu, inclusiv pe Isaia. A distrus toate copiile Legii pe
care le-a găsit, şi a încurajat cultele fertilităţii (cultul lui Baal). Manase a fost atât de corupt încât şi-
a jertfit unul din proprii copii unui idol în valea Hinon, în afara Ierusalimului. Idolatria instaurată
de Manase a devenit atât de putemic înrădăcinată în Iuda, încât până la urmă a dus la distrugerea
naţiunii.
Manase a fost urmat la tron de fiul său, Amon, care a continuat practicile păcătoase ale
tatălui său. Amon (642-640 î.H) a fost asasinat de slujitorii lui după doi ani de domnie datorită a
ceea ce pare a fi fost o mişcare anti-asiriană. Evident, poporul i-a executat pe asasini pentru a scăpa
de presiunea asiriană.
Odată cu ridicarea lui Iosia la tron (640-609 î.H.), Iuda a intrat într-o nouă etapă. Domnia
lui Iosia a reprezentat liniştea dinaintea furtunii, fiind caracterizată de pace, prosperitate şi reformă
religioasă. Aceste realizări au fost posibile datorită instabilităţii politice din Asiria. Iosia a urcat pe
tron la vârsta de 8 ani. La vârsta de 16 ani el a început „a căuta pe Dumnezeul tatălui său David" (II
Cron. 34:3), iar la vârsta de 20 de ani a început o campanie de elimiare a idolatriei din Ierusalim şi
Iuda. Entuziasmul lui a fost atât de mare, încât reforma lui s-a extins şi la cei din nordul Israelului,
unde încă mai erau stăpâni asirienii (II Împ. 22-23 şi II Cron. 34-35).
Reforma lui Iosia a atins apogeul în 621 î.H., când un sul al legii a fost găsit de marele preot
Hilchia, în timp ce se lucra la repararea Templului. Sulul legii a fost dus la Iosia de Şafan, scriitorul,
şi a fost citit. Împăratul a cerut sfatul unei proorociţe, Hulda, care l-a anunţat despre pedeapsa
inevitabilă, dar totodată l-a şi încurajat, spunându-i că pedepsirea nu va avea loc în timpul domniei
lui, datorită evlaviei lui Iosia.
Iosia a înlăturat tot ce era idolatru din templu şi din toată ţara. Preoţii idolilor au fost de
asemenea înlăturaţi, şi locurile de prostituţie religioasă au fost distruse. Statuile de cai şi care
dedicate idolilor soarelui au fost înlăturate de la intrarea în templu. În fine, altarele de pe înălţimi,
zidite de Solomon, au fost devastate (II Împ. 23:4-14).
În timp ce Iuda se bucura de o anumită trezire şi libertate religioasă, Asiria a întâmpinat un
pericol deosebit de serios, cum nu mai înfruntase de un secol. În 626 î.H., Nabopolasar a ocupat
tronul babilonian şi a început o nouă dinastie, în general cunoscută sub numele de dinastia Neo-
babioniană sau Haldeeană. El a putut să apere independenţa de curând obţinută cu ajutorul lui Mede,
şi în final a eliminat duşmanul asirian în 612 î.H.
Când Ninive (şi deci, Asiria) a căzut în 612, asirienii au înfiinţat un guvern pentru exil, la
Haran, sub autoritarea lui Assuruballit II. Planul babilonienilor de a extermina complet rămăşiţa
asirienilor la Haran, în 609 î.H., a adus şi moartea împăratului Iosia. În marea înfruntare finală dintre
Babilonia şi Asiria, aceasta din urmă a solicitat ajutorul egiptenilor; ca urmare, faraonul Neco II a
ocupat toată zona sirio-palestiniană, în schimbul ajutorului dat asirienilor la Haran. Iosia l-a
întâmpinat pe Neco la Meghido şi în lupta care a urma, Iosia a fost omorât.
168
După moartea lui Iosia, Iehoahaz (609 î.H.) a luat tronul lui Iuda, însă numai pentru o
perioadă scurtă, de trei luni. Faraonul Neco II s-a pregătit pentru bătălie la Ribla, în Siria, unde l-a
provocat la luptă pe Iehoahaz. Acesta a capturat şi trimis în Egipt în lanţuri, iar tronul i-a fost dat
fratelui lui, Eliachim, în calitate de reprezentant al Egiptului. Numele lui Eliachim a fost schimbat
în Iehoiachim (609-598 î.H.).
Campania Sirio-Palestiniană din 609 a avut o mare însemnătate din punctul de vedere al
egiptenilor, care au putut extinde din nou imperiul Egiptean de la Nil până la Eufrat – pentru numai
4 ani însă. În 605 î. H., Nabopolasar şi fiul său Nebucadneţar au întărit partea dreaptă a munţilor din
Armenia. Mai târziu, ei au călătorit spre nord, au trecut râul Eufrat şi au anihilat întăritura egipteană
de la Carchemiş. Babilonienii i-au urmărit pe egipteni în timpul retragerii acestora şi le-au dat o altă
lovitură serioasă în apropiere de Hamat.
Ofensiva împotriva Egiptenilor a lui Nebucadneţar l-a adus până în Palestina, la Ierusalim,
pe care l-a capturat şi din care a exilat câţiva tineri mai deosebiţi (inclusiv Daniel), şi şi-a impus
domnia peste Iehoiachim. Aceasta a fost una din cele trei invazii asupra lui Iuda. Nebucadneţar a
continuat să atace Egiptul, dar ştirea urgentă despre moartea tatălui său l-a obligat să se înapoieze
acasă, pentru a preveni pierderea coroanei împărăteşti.
În 601 î. H., Nebucadneţar s-a reîntors în Palestina pentru a termina ce începuse în anul 605.
Din păcate pentru Babilon, Egiptul şi-a reînnoit forţele şi l-a întâmpinat pe Nebucadneţar lângă
graniţă, unde a avut loc un război sângeros, în care ambele părţi au suferit pierderi mari. După aceea,
Nebucadneţar s-a reîntors la Babilon şi anul ce a urmat l-a petrecut întărindu-şi trupele. În 599 î. H.,
Nebucadneţar a fost ocupat în Mesopotamia. Aceste împrejurări au făcut ca Iehoiachim să aprecieze
greşit situaţia. Absenţa lui Nebucadneţar din anul ce a urmat stabilirii colaborării l-a făcut pe
Iehoiachim să încheie de data aceasta o alianţă cu Egiptul şi să oprească tributul ce se dădea
Babilonului. Această rebeliune a dat naştere unui dezastru pentru Israel, pentru că în 598 î.H.
Nebucadneţar s-a reîntors la Ierusalim a doua oară, cerând atât tributul, cât şi captivi. Printre robii
duşi în Babilon s-a aflat şi Ezechiel. Egiptenii nici măcar nu au avut intenţia să-i ajute, iar ca urmare
Iuda a intrat din nou sub stăpânire babiloniană.
În asediul Ierusalimului din 598 î.H., Iehoiachim a murit asasinat de fiul lui, Iehoiachin,
care a devenit noul împărat. Apoi Iehoiachin s-a predat, împreună cu toată cetatea, şi a fost dus în
robie în Babilon, împreună cu aproape toată familia regală şi cu toţi meseriaşii. Nebucadneţar l-a
întronat pe unchiul lui Iehoiachin, Matania, ca reprezentant al lui, sub numele de Zedechia (597-
586 î.H.).
Zedechia a fost un lider instabil şi influenţabil, datorită faptului că s-a temut de cei din
cabinetul lui (Ier. 38:5). El a ţinut legătura cu profetul Ieremia, dar nu a fost în stare să acţioneze
potrivit sugestiilor profetului.
În timp ce atitudinile lui Zedechia oscilau, pentru a menţine o aparenţă de loialitate faţă de
Babilon, la tronul Egiptului a ajuns faraonul Hofra. Fiind nou la conducere, el nu cunoscuse puterea
Babiloniană. În anii când s-a aflat la putere, el şi-a propus să reinstaureze dominaţia egipteană în
Siro-Palestina, iar partida pro-egipteană din Ierusalim a înflorit ca niciodată. Falsa speranţă a acestui
faraon este sugeratã de profeţiile lui Ieremia. Zedechia şi-a trimis mesagerul în Egipt să încheie o
alianţă, şi în 588 î. H. Zedechia s-a ridicat împotriva Babilonului. Nebucadneţar a răspuns imediat
cu o provocare. În acelaşi an, mai târziu, babilonienii au înconjurat Ierusalimul pentru a treia şi
ultima oară. Ieremia le-a spus că atacul era temporar şi că oastea lui Faraon urma să plece (Ier. 37:5,
11).
169
În luna a cincea a anului 587 î.H., Zedechia a fugit în timpul nopţii din oraşul cucerit, chiar
înainte de pătrunderea duşmanilor în oraş, dar nu a reuşit să treacă de Ierihon. Babilonienii l-au
prins şi l-au dus la Nebucadneţar la Ribla şi s-au purtat fără milă cu Zedechia, omorându-i fiii în
faţa lui, înainte de a-i scoate ochii, şi ducându-l în lanţuri la Babilon (II Împ. 25:6).
Nebucadneţar a exilat din Ierusalim toţi oamenii de care se putea folosi şi i-a lăsat în ţară
doar pe cei săraci, pentru a lucra pământul. În următoarea lună, oraşul a fost ars din temelii. Este
posibil ca proorocia lui Ezechiel împotriva Egiptului să fi fost dată cu ocazia nerespectării alianţei
cu egiptenii, prin care aceştia aveau obligaţia de a-i proteja pe israeliţi (Ezec. 29-32).
Ierusalimul a fost distrus, iar Nebueadneţar l-a numit guvernator al ţării pe Ghedalia. Acesta
şi-a aşezat reşedinţa provinciei la Miţpa, datorită situaţiei Ierusalimului, şi a căutat să diminueze
marea anarhie şi dezordinea cauzate de pierderea independenţei, dar unii s-au răsculat împotriva lui,
considerându-l trădător. Un anume Işmael, la aţâţarea împăratului lui Amon, l-a asasinat pe
Ghedalia. Rămăşiţa lui Iuda, de frica răzbunării babilonienilor, a fugit în Egipt. Fugarii evrei au fost
primiţi bine de egipteni, scrierile de mai târziu arătând că aceştia au muncit ca meseriaşi şi
mercenari.
SCOPUL CĂRŢII
Scrierea cărţii profetice a lui Ieremia a avut ca scop trei lucruri. În primul rând, profeţiile lui
Ieremia au condamnat păcatele lui Iuda şi lipsa lui de credincioşie. Profetul a condamnat adulterul
spiritual al poporului (Ier. 2:20). Păcatul de bază al lui Iuda a fost idolatria, ce a adus după sine
jertfele umane (Ier. 7:30-31) şi nedreptatea. În al doilea rând, profeţiile lui Ieremia avertizau pe Iuda
în privinţa exilului inevitabil în Babilon. Consecinţele necredincioşiei faţă de legământ a fost
divorţul spiritual - exilul. Israelul urma să fie scos de mâna Domnului din Canaan şi împrăştiat
printre naţiuni, şi urma să-şi primească pedeapsa pentru adulterul lui spiritual. În al treilea rând,
profeţiile lui Ieremia vorbesc despre o nădejde în viitor. Dumnezeu va scăpa totuşi o rămăşiţă a
poporului. După 70 de ani de robie, Domnul urma să-i aducă în ţara Canaan, iar legământul
Israelului cu Domnul urma să fie reînnoit.
Mesajul lui Ieremia a fost în primul rând un mesaj de judecată împotriva lui Iuda, un mesaj
de condamnare a păcatelor şi de ameninţare cu robia, cu un accent puternic pus pe responsabilitatea
personală (cap. 31:29-30). Judecata ireversibilă a Domnului pentru timpul în care a slujit Ieremia
nu i-a împiedicat pe oameni să fie mântuiţi. Chiar dacă era prea târziu ca naţiunea să fie salvată, s-
a putut primi iertare şi mântuire de mânia lui Dumnezeu. Mesajul lui Ieremia, cap. 18 sugerează
ideea că toate profeţiile sunt condiţionate, chiar dacă nu foloseşte exact aceste cuvinte. Exilul lui
Iuda a fost ireversibil datorită păcatelor grave ce fuseseră săvârşite, nu pentru că Dumnezeu nu i-ar
fi iertat, dacă ei s-ar fi pocăit.
Cartea lui Ieremia are şapte secţiuni literare majore:
I. Ieremia şi poporul (cap. 1-18)
II. Ieremia şi liderii naţiunii (cap. 19-29)
III. Noul Legământ (cap. 30-33)
IV. Nimicirea lui Iuda (cap. 34-39)
V. Fuga în Egipt (cap. 40-45)
VI. Profeţii împotriva naţiunilor (cap. 46-51)
VII. Completarea istorică (cap. 52)
Aceste şapte secţiuni au fost delimitate în funcţie de conţinutul lor. Cartea lui Ieremia nu
este structurată în ordine cronologică, nu urmăreşte o desfăşurare cronologică a evenimentelor de
170
la începutul slujbei lui Ieremia şi până la sfârşit. Multe profeţii nu sunt datate, dar se poate afirma
că au fost rostite în timpul domniei lui Iehoiachim sau în timpul împăratului Zedechia.
Prezenţa chivotului nu l-a mântuit pe Israel.

1. IEREMIA ŞI POPORUL (cap. 1-18)
Această secţiune începe cu relatarea chemării lui Ieremia la slujbă. Chemarea şi slujba lui
Ieremia a avut loc iniţial în Anatot, dar se pare că Ieremia a întâmpinat opoziţie în oraşul natal (cap.
11:21-23). Ca urmare, el s-a mutat la Ierusalim, unde s-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii
lui profetice. Păcatele lui Iuda constau în adulter spiritual (cap. l-2) şi în refuzul poporului de a se
pocăi (cap. 4-6). Apelul de pocăinţă al lui Ieremia către popor era declarat în locuri publice. Predica
din templu (cap. 7) reprezintă un exemplu al unei astfel de chemări. Conţinutul predicilor publice
se află în pasajele referitoare la judecata viitoare (cap. 8-10).
Necazurile şi greutăţile întâmpinate de profet sunt descrise în cap. 11-12. Ieremia a fost
persecutat datorită mesajului lui neobişnuit. El s-a folosit de parabole, de gesturi simbolice şi de
plângeri pentru a anunţa distrugerea lui Iuda (cap. 13-15). În cap. 16, Ieremia a fost instruit să nu se
căsătorească, întrucât greutăţile ce urmau să vină aveau să fie mult prea mari pentru un om cu
responsabilitatea unei familii. Profetul a continuat să proclame cuvântul judecăţii în locurile
publice din Ierusalim (cap. 17), şi chiar a primit o revelaţie de la Dumnezeu într-un astfel de loc -
casa olarului (cap. 18).
II. IEREMIA ŞI LIDERII NAŢIUNII (cap. 19-20)

Profeţiile din a doua secţiune a cărţii se referă la liderii lui Iuda, la conducătorii politici, la
preoţi şi la profeţi. Schimbarea aceasta este destul de semnificativă, marcând trecerea de la adresarea
profetului către israeliţi în locuri publice la adresarea către conducătorii poporului, pe care, în
capitolele 19-29, Ieremia încearcă să-i convingă să-L caute pe Domnul prin pocăinţă. Ieremia a
profeţit bătrânilor lui Iuda (cap. 19), preoţilor (cap. 19-21), împăratului (cap. 21-22), profeţilor falşi
(cap. 23:27-28), poporului ţării (cap. 26) şi chiar împăraţilor naţiunilor învecinate cu Iuda (cap. 27),
spunându-le să nu vorbească despre pace când nu era pace (cap. 23:16:22) şi că vijelia „cade peste
capul celor răi".
Predicile lui Ieremia n-au fost acceptate de lideri şi de popor. Marele preot Pashur l-a arestat
pe Ieremia, i-a pus picioarele în butuci şi l-a bătut (cap. 20:1,2).
Citeşte cap. 19-29 din Ieremia.
1. Ce act simbolic a făcut Ieremia în prezenţa bătrânilor (cap. 19:1-13), pentru a-i avertiza de
distrugerea Ierusalimului şi a lui Iuda?
2. Împăratul Zedechia şi-a trimis preoţii la Ieremia când Nebucadneţar ameninţa pe Iuda (cap. 21
1-10).
(l) Observă ce profeţie a fost dată împotriva lui Zedechia (cap. 21:7).
(2) Care erau alternativele celor din Iuda, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu (cap. 21:8-
10)? Cei ce vor rămâne în Ierusalim vor _________________________, iar cei ce se vor preda
şi vor pleca în Babilon vor _________________________.
3. Observă profeţia lui Ieremia împotriva profeţilor falşi din Ierusalim (cap. 23:8-32).
4. Profeţia lui Ieremia cu privire la robia babiloniană a fost făcută împăratului Ioiachim (cap.
171
25:1-13)
(1) Cum se numea împăratul babilonian care avea să-l ducă pe Iuda în exil?
(2) Cât timp urma să dureze robia?
5. Între Ieremia şi profeţii mincinoşi a existat o controversă majoră, referitoare la robia iminentă
a lui Iuda (cap. 27:1-28:17).
(1) Ce act simbolic a făcut Ieremia pentru a reprezenta venirea robiei lui Iuda?
(2) Cum se numea profetul mincinos care a contrazis mesajul lui Ieremia?
(3) Ce s-a întâmplat cu acel profet fals, ca împlinire a profeţiei lui Ieremia?
Evenimentul acesta a confirmat faptul că ieremia era un profet adevărat şi a dat poprului un semn
de integritate profeţiei lui.
III. NOUL LEGĂMÂNT

A treia secţiune majoră a cărţii lui Ieremia are un caracter unic, contrastând cu secţiunile
anterioare şi cu cele următoare. Această secţiune vorbeşte despre nădejdea viitoare a Israelului,
„noul legământ” pe care Dumnezeu urma să-l încheie cu Israel după perioada de exil. Având în
vedere contextul chemării lui Ieremia la slujbă, putem spune că în această secţiune se vorbeşte
despre „a zidi” şi „a sădi” (Ier. 1:10). Domnul le spune că Îşi va aduna poporul din nou, după ce va
fi împrăştiat printre popoare, şi că exilaţii se vor întoarce în Canaan şi vor zidi cetatea Sionului, iar
Ierusalimul va fi locuit din nou. Iehova va fi din nou Dumnezeul lui Israel şi Israelul va fi poporul
lui Dumnezeu. Ieremia îşi va demonstra credinţa lui personală în această viziune îndrăzneaţă prin
cumpărarea unei proprietăţi în timpul atacului babilonienilor asupra Ierusalimului.
Citeşte cap. 30-33 din Ieremia şi răspunde la următoarele întrebări:

1. Observă că lui Ieremia i se spune să scrie profeţiile într-o carte (cap. 30:2), întrucât ele sunt
pentru viitor, pentru generaţia de după Ieremia care urma să aibă nevoie de mângâiere în exil.
2. Observă că multe expresii din această secţiune se referă la viitor („în ziua aceea” sau „vor veni
zile când...”)
3. În cap. 31:4-5,28 apar cuvintele-cheie „a zidi” şi „a sădi”.
4. „Noul legământ” este descris în Ier. 31:31-34. Enumeră două diferenţe dintre noul şi vechiul
legământ.
(1)
(2)
5. Pentru a dovedi realitatea împlinirii întoarcerii Israelului în Canaan, Dumnezeu i-a spus lui
Ieremia să cumpere o proprietate (cap. 31:1-25)
(1) Contextul simbolic al acestui act este important, fiindcă în acea vreme Ierusalimul era
atacat de babilonieni, iar Ieremia era arestat şi se afla la curtea regală (cap. 32:2)
(2) Ieremia a avut ocazia să cumpere o proprietate în Anatot (cap. 32:7).
(3) Ieremia a cumpărat proprietatea în mod legal, cu martori şi cu acte scrise şi i-a spus lui
Baruc să relateze evenimentul cu atenţie.
(4) Semnificaţia profetică a acestui lucru apare clar în cap. 32:15: „Iarăşi se vor cumpăra
case, ogoare şi vii în ţara aceasta”.
6. „Noul legământ” trebuia să continue multe promisiuni date Israelului în legământul anterior
(cap. 33:14-22). Compară acest pasaj din Ieremia cu legământul amintit în textele următoare.
172
(1) Ier. 33:17 - II Sam. 7

(2) Ier. 33:18 - Num. 25:10-13
(3) Ier. 33:22 - Gen. 22:17
IV. DISTRUGEREA LUI IUDA (cap. 34-39)
Cea de a patra secţiune a lui Ieremia tratează evenimentul istoric care a condus la distrugerea
Ierusalimului în 586 î.H., nefiind doar o înşiruire a datelor şi a evenimentelor într-o ordine
cronologică. De fapt, unele din evenimentele alese sunt incluse în această secţiune numai pentru
pune în lumină motivele pentru care Iuda şi Ierusalimul au căzut în faţa babilonienilor. Domnul a
dat prin Ieremia anumite avertismente celor din Iuda, dar împăratul Iehoiachim a fost arogant şi
încăpăţânat, răzvrătindu-se împotriva Domnului, iar lui Zedechia i-a lipsit curajul de a face ceea ce
ştia că era bine. El s-a temut prea mult de cei din jurul lui pentru a putea asculta avertizările date
prin Ieremia, de aceea a căutat să-l omoare. Poporul nu a ascultat de legea Domnului şi a continuat
să păcătuiască. Toate aceste lucruri prevestesc judecata divină a lui Iuda care a avut loc în zilele lui
Ieremia.
Citeşte Ieremia 34:39 şi răspunde la următoarele întrebări. Pentru a înţelege mai exact textul,
capitolele 34 şi 35 trebuie luate în considerare împreună.
Observă pocăinţa falsă a poporului (cap. 34). Când babilonienii au atacat oraşul Ierusalim,
israeliţii mai importanţi au dat drumul robilor care se făcuseră vinovaţi faţă de Lege, însă după
trecerea crizei i-au întemniţat din nou. Aşadar, poporul nu dorea să împlinească Legea.
În contrast cu cei din Iuda, recabiţii (cap. 35) erau credincioşi tradiţiilor umane întemeiate de
părinţii lor.
Observă atitudinea arogantă a împăratului Iehoiachim faţă de cuvântul Domnului dat prin Ieremia
(cap. 36).
Observă lipsa de curaj a împăratului Zedechia atunci când vorbeşte cu Ieremia (cap. 37-38).
Consecinţa logică a atitudinii lui Iuda din cap. 34-38 este prezentată în cap. 39, unde se relatează
ocuparea Ierusalimului şi exilarea poporului.
Ce s-a întâmplat cu împăratul Zedechia?

Ce s-a întâmplat cu oficialităţile regale?
Ce s-a întâmplat cu Ieremia?
V. FUGA ÎN EGIPT (cap. 40-45)
A cincea secţiune a cărţii Ieremia încheie relatarea despre Ieremia, prezentând modul în care
i s-a permis să rămână în Iuda după căderea Ierusalimului (586 î.H.) şi fuga lui în Egipt, unde va fi
dată ultima profeţie din slujba lui. Despre locul sau data morţii lui Ieremia nu ni se spune nimic.
Citeşte Ieremia 40-45, iar apoi notează evenimentele finale ale slujbei lui Ieremia.
173
VI. PROFEŢII ÎMPOTRIVA POPOARELOR (cap. 46-51)
A şasea secţiune din cartea lui Ieremia este o colecţie de profeţii adresate popoarelor.
Această secţiune este în acord cu slujba lui Ieremia, datorită faptului că el a fost trimis ca „profet al
neamurilor" (cap. 1:5), de aceea nu trebuie să ne surprindă faptul că secţiunea aceasta începe cu o
profeţie împotriva Egiptului, care fusese instrumentul de atragere a lui Iuda în conflictul cu
Babilonul. În plus, Egiptul reprezenta şi locul unde a căutat adăpost o rămăşiţă a lui Iuda care a
refuzat să se încreadă în Domnul. Fragmentul se termină cu o profeţie împotriva Babilonului, o
încheiere potrivită a acestei secţiuni, prin care Israelul asigură Babilonul că nici el nu va fi scutit de
judecata Domnului.
Citeşte cap. 46-51 din Ieremia, pentru a identifica popoarele menţionate în următoarele profeţii:
46:1-28 -
47:1-7 -
48:1-47 -
49:1-6 -
49:7-22 -
49:23-27 -
49:28-33 -
49:34-39 -
50:1-51:64 -
VII. COMPLETAREA ISTORICĂ (cap. 52)

Despre secţiunea finală şi ultimă a cărţii lui Ieremia se spune că a fost adăugată de altcineva,
nu de Ieremia. Ultima propoziţie din cap. 51 afirmă: „Până aici sunt cuvintele lui Ieremia" (Ier.
51:64), ceea ce implică ideea că descrierea lucrării lui Ieremia s-a sfârşit acolo. Totuşi, cartea nu se
sfârşeşte aici. Capitolul final cuprinde o istorisire a căderii Ierusalimului şi amănunte despre
împăratul Iehoiachin. Este posibil ca cest ultim capitol să fi fost adăugat de Baruc, scriitorul şi
ucenicul lui Ieremia. Cu toate că acest capitol nu a fost scris de Ieremia, el reprezintă o parte
importantă a cărţii. Această relatare istorică dă credibilitate lui Ieremia, prin faptul că relatează
împlinirea multelor profeţii pe care acesta le-a făcut în timpul slujbei lui.
Citeşte Ieremia, cap. 52. Apoi citeşte Plângeri, cap. 1-5, o jelire a distrugerii lui Iuda şi a
Ierusalimului. Vei observa atitudinea smerită şi tristeţea lui Ieremia în faţă nenorocirii poporului.
l. Ieremia a fost cel mai proeminent profet al lui Iuda în ultimele decenii înainte de
_____________________.
2. Ieremia a fost cel mai ____________________ profet al Vechiului Testament.
3. Ieremia a fost ____________________şi profet în acelaşi timp.
4. Ieremia s-a născut în ____________________, cam la 5 km de Ierusalim.
5. Ieremia a fost chemat în lucrare în al 13-lea an de domnie al împăratului ____________________.
6. Lucrarea lui Ieremia a durat mai mult de __________de ani, chiar după căderea lui Iuda în robia
babiloniană.
174
7. Ieremia a fost numit „profetul ____________________” datorită compasiunii sale faţă de popor.
8. Ieremia a fost neobişnuit între profeţii vechitestamentali, fiind trimis de Dumnezeu ca „profet al
____________________”.
9. ____________________a fost scriitor şi discipol al lui Ieremia, ajutându-l în lucrare.
10. Ieremia a supravieţuit căderii Ierusalimului din 586 î.Hr. şi şi-a încheiat lucrarea în _________
î. Hr.
11. Dezmembrarea lui Iuda din timpul lucrării lui Ieremia a reprezentat consecinţa ireversibilă a
apostaziei care luase amploare în timpul domniei lui ____________________.
12. Păcatul ____________________înrădăcinat de Manase a fost cauza distrugerii lui Iuda.
13. Domnia lui Iosia a fost caracterizată de prosperitate şi ____________________.
14. Babilonienii au invadat Iuda în timpul lucrării lui Ieremia.
a. Prima invazie: 605 î. Hr., când ____________________şi alţi tineri de seamă din Iuda au
fost duşi în robie în Babilon.
b. A doua invazie: 598 î. Hr., când împăratul Iehoiachim s-a răsculat împotriva Babilonului,
iar printre prizonieri se afla şi ____________________.
c. A treia invazie a dus la căderea Ierusalimului din 586 î. Hr. şi la deportarea multor israeliţi
în ____________________.
15. După distrugerea Ierusalimului, Iuda a devenit provincie babiloniană, cu guvernator numit de
Babilon. Asasinarea guvernatorului Ghedalia a obligat rămăşiţa israeliţilor să se refugieze în
____________________.
16. Enumeră secţiunile literare majore ale cărţii lui Ieremia, cu referinţele lor biblice:
A.
B.
C.
D.
E.
F.
G.
17. Enunţă scopurile profeţiei lui Ieremia:
A.
B.
C.
18. Apelurile din cap. 1-18 ale lui Ieremia către poporul lui Iuda au avut loc de obicei în locuri
____________________, ca Templul sau poarta cetăţii.
19. Ieremia a fost trimis de Domnul să fie profet în ____________________.
20. Lucrarea profetică a lui Ieremia a fost caracterizată de şase verbe, care indică _______________
şi ____________________.
21. Predica lui Ieremia despre Templu ataca falsa siguranţă a poporului lui Iuda, dezvoltată datorită
prezenţei ____________________ din Ierusalim.
175
22. Ieremia, cap. 18 pune în lumină un adevăr important: profeţiile Vechiului Testament sunt prin
esenţă întotdeauna ____________________.
23. Revelaţia Domnului către Ieremia din casa olarului se referă la:
A. iminenta distrugere a lui Iuda
B. restaurarea viitoare a lui Iuda
C. şi A şi B
D. nici A, nici B
24. Avertizarea lui Iuda prin Ieremia au fost vestit ____________________ pentru cei care se
supuseseră babilonienilor şi ____________________pentru cei ce aveau să rămână în oraşul
ocupat.
25. Conform cu Ieremia, cap. 25, exilul babilonian avea să dureze _____________de ani.
26. Între Ieremia şi profetul mincinos____________________a avul loc o confruntare majoră cu

privire la iminența exilului lui Iuda.
27. Noul legământ descris în Ieremia, cap. 30-33, va fi diferit de cel vechi: Legea va fi scrisă
____________________, şi toţi vor ____________________pe Domnul.
28. Ieremia a cumpărat o parcela de pământ într-o perioadă când Ierusalimul era asediat, pentru a
dovedi realitatea ____________________viitoare în Canaan.
29. Noul Legământ prezentat în Ieremia, cap. 33 va include:

A. un împărat din spiţa lui David
B. un preot
C. un mare număr de oameni
D. toate cele de mai sus
30. Cu toate că Ieremia nu este autorul capitolului 52 al cărţii care-i poartă numele, este important
că în carte se menţionează ____________________faptului că Ieremia este un adevărat profet.
31. Plângerile reprezintă o colecţie de poezie în care ideea dominantă este durerea provocată de
distrugerea ____________________.
176
PRIVIRE DE ANSAMBLU
SECȚIUNEA IV – VECHIUL TESTAMENT - 101
SECȚIUNEA IV
RESTAURAREA ISRAELULUI CA POPOR
PRIVIRE DE ANSAMBLU
Consecințele păcatelor Israelului au Restaurarea Israelului ca popor

culminat în robia babiloniană. Dumnezeu a Lecția 33 Exilul Bablionian
ridicat mulți profeți pentru a avertiza Israelul Lecția 34 Ezechiel
despre perspectiva robiei. Totuși el a persistat
Lecția 35 Daniel
în păcat, de aceea robia babiloniană a devenit
Lecția 36 Obadia
cuptorul aprins în care Israelul a fost curățit.
Lecția 37 Restaurarea Israelului
Legământul dintre Dumnezeu și Israel Lecția 38 Ezra
nu mai poate fi văzut decât în restaurarea Lecția 39 Neemia
Israelului. Necredincioșia Israelului a fost Lecția 40 Estera
pedepsită de Dumnezeu, care totuși nu l-a Lecția 41 Hagai
abandonat. Chiar și în robie, Dumnezeu a ridicat Lecția 42 Zaharia
profeți pentru a reasigura Israelul de existența Lecția 43 Ioel
legământului dragostei, prin profeții referitoare Lecția 44 Maleahi
la restaurarea națională a Israelului. Celor din
robie le-au slujit că prooroci Ezechiel și Daniel, care au trăit cu ei în Babilon. Acestor profeți li s-a
alăturat și profetul Obadia, care a asigurat Israelul că dușmanii lor vor fi judecăți de Dumnezeu, așa
cum i se întâmplase și lui.
După șaptezeci de ani de robie, Domnul a adus Israelul înapoi în țara Canaan. La întoarcere
exilații au avut marea slujbă de repunere pe picioare a națiunii, ceea ce pentru Israel a fost o perioadă
dificilă. Din perspectivă omenească, lucrul acesta era imposibil. Resursele Israelului erau prea
limitate. Totuși, pentru Domnul nimic nu a fost prea greu. Restaurarea națiunii Israelului a fost dusă
la îndeplinire prin Duhul lui Dumnezeu, așa cum Domnul îi spune lui Zorobabel: ,,Nici prin putere,
nici prin tărie, ci prin Duhul meu, zice Domnul oștirilor” (Zah. 4:6).
Pentru a restaura Israelul, Dumnezeu a ridicat profeți și lideri întăriți de El: pentru
reconstruirea templului, Dumnezeu l-a chemat și inspirit pe profetul Hagai, care a fost ajutat de
Zaharia, a cărui slujbă a fost de vestire a restaurării spirituale a Israelului. El i-a încurajat pe evrei
să reconstruiască viață lor spirituală luându-se după stipulațiile legămânului cu Dumnezeu. De
asemenea, pentru rezidirea Ierusalimului, capitala Israelului, a fost rânduit și întărit Neemia. Cu
toată opoziția pe care a întâmpinat-o din partea dușmanilor Israelului, el și-a sfârșit lucrarea. Preotul
Ezra și profeții Ioel și Maleahi au fost marii reformatori religioși ai erei post-exilice. Ei au fost
ridicați de Dumnezeu în perioade critice, de apatie spirituală, pentru a reaprinde zelul poporului
pentru Dumnezeu și pentru legământul Lui.
Această secțiune finală a Vechiului Testament va arată robia babiloniană și restaurarea
Israelului ca națiune, și anume istoria acestor două perioade și profeții ce au slujit în timpul lor.
Primele patru lecții se vor ocupa de robie, iar celelalte opt de perioada de după robie. Studierea
acestor lecții se va face pe bază cărților Vechiului Testament.
Cu această secțiune, studiul nostru introductiv despre Vechiul Testament se va încheia. Cel
ce a parcurs până aici acest material a parcurs deja aproximativ trei sferturi din Vechiul Testament.
Întărește-te în Domnul prin Duhul Lui, cum a făcut Israelul, pentru a putea duce la bun sfârșit acest
studiu.
177
LECȚIA 33 – ROBIA BABILONIANĂ
LECŢIA 33
ROBIA BABILONIANĂ (605/586-536 î. Hr.)

Să ştii că nu există suficiente informaţii despre robia babiloniană
Să prezinţi cele trei mari perioade în care evreii au fost exilaţi în Babilon, anii, împrejurările
şi persoanele implicate
Să descrii viaţa evreilor în timpul robiei babiloniene
Să ştii cât timp a durat robia
Să ştii care au fost cei doi profeţi ce au slujit în timpul robiei
Să arăţi legătura dintr robie şi cartea Obadia
Vechiul Testament nu prezintă o istorie detaliată a robiei babiloniene. Nici una din cărţile
istorice ale Vechiului Testament nu cuprinde perioada de robie din istoria Israelului. Puţinele lucruri
pe care le ştim despre această perioadă sunt puse cap la cap din diferitele informaţii din II Împăraţi
cap. 25, II Cronici cap. 36 şi din cărţile profetice ale lui Ieremia, Ezechiel şi Daniel. Bazându-ne pe
aceste resurse limitate, putem schiţa istoria robiei babioniene.
Primii exilaţi evrei în Babilon au fost luaţi de Nebucadneţer în prima campanie militară pe
care a facut-o în Palestina. Nebucadneţar, în calitate de lider în oştirea tatălui său, Nabopolasar, a
învins în 605 î.H. o garnizoană egipteană din Palestina şi a anexat regiunea la împărăţia lui.
Popoarele Palestinei, inclusiv Iuda, au fost forţate să accepte stăpânirea babiloniană. Împăratul
Ioiachim al lui Iuda a încheiat o alinaţă cu babilonienii şi a devenit un supus al noului împărat.
Nebucadneţar i-a luat ostateci pe tinerii cu cel mai mare potenţial din Iuda şi i-a dus cu el înapoi în
Babilon, cu intenţia de a-i educa în cultura babiloniană şi de a-i folosi în împăraţia lui ca lideri.
Printre ei se aflau şi Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego (Daniel, cap. 1).
Nebucadneţar s-a reîntors în Iuda în 598/597 î.H. pentru a se ocupa de răzvrătirea

împăratului Ioiachim, şi la întoarcere a mai luat cu el în Babilon câţiva evrei. Împăratul Ioiachim a
interpretat anumite evenimente petrecute în Babilon ca dovezi că puterea acestuia slăbeşte şi că Iuda
ar putea ieşi de sub controlul babionian. Încercarea lui de a redobândi independenţa a fost
distrugătoare pentru Iuda. Nebucadneţar i-a invadat teritoriul şi a capturat oraşele întărite, inclusiv
Ierusalimul. Ioiachim a murit sau a fost asasinat în timpul atacurilor babiloniene, fiind urmat la tron
de fiul său Ioiachin care, dându-şi seama că ar fi fost o nebunie să se opună, s-a predat. Nebucadneţar
l-a luat prizonier, iar ca pedeapsă pentru răzvrătire a luat prizonieri în Babilon încă 10 000 de evrei
(II Împ., cap. 24). Unul din exilaţii luaţi în 597 î. H. a fost Ezechiel.
Al treilea mare grup de evrei aduşi în Babilon îl constituie supravieţuitorii asaltului asupra
lui Iuda şi a Ierusalimului în 586 î. H. Nebucadneţar a venit în Iuda în 588 î. H. şi a negociat cu cei
ce se răzvrătiseră împreună cu Zedechia. Ierusalimul a fost asediat timp de optsprezece luni, după
care, în vara anului 586 î. H., a fost capturat. Mii de israeliţi au fost omorâţi în brutala cucerire a
Ierusalimului şi a lui Iuda de către babilonieni, iar cei ce au supravieţuit acestei nenorociri au fost
exilaţi în Babilon. Regiunea lui Iuda a devenit provincie babiloniană sub autoritatea unui guvernator
babilonian (II Împ., cap. 25). Cu toate că nu se ştie numărul exilaţilor din 586 î. H., faptul că mai
mult de 42 000 de evrei s-au reîntors în Iuda după jumătate de secol, sugerează ideea că un număr
foarte mare de evrei fusese dus în exil.
178
În robia babiloniană, evreii nu au dus o viaţă de sclavi, ca în timpul robiei egiptene. Desigur,
viaţa lor a fost grea, în special în primii ani ai robiei. Cei mai mulţi exilaţi îşi văzuseră prietenii şi
neamurile omorâţi în timpul nimicirii lui Iuda şi mulţi nu ştiau nimic despre ceilalţi membri ai
familiilor lor. Mâncarea puţină şi lipsa de adăpost le-au îngreunat situaţia. Întristarea şi necazul
exilaţilor sunt reflectate în cuvintele unui psalm păstrat din perioada robiei:
Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ţinutul acela ne atârnasem arfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne aduceau
bucurie, zicând: „Cântaţi-ne câteva din Cântările Sionului”. Cum să cântăm noi cântările
Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea
destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele. (Ps. 137:1-6).
Din aceste cuvinte se poate vedea dorul amar după Sion şi Ierusalim.
Exilaţii evrei trăiau probabil în nişte comunităţi asemănătoare lagărelor de refugiaţi. Ei

aveau o anumită libertate de a se autoadministra. Atât Ieremia (cap. 29:1), cât şi Ezechiel (cap. 8:1)
vorbesc despre „bătrânii" din comunitatea exilaţilor, printre care se aflau şi preoţi şi profeţi. Li se
permitea corespondenţa cu cei rămaşi în Iuda (Ier. 29:25), dar nu puteau călători pentru a-i vedea.
De asemenea, li se permitea să lucreze şi chiar să înceapă afaceri.
Evreii o duceau bine din punct de vedere financiar, întrucât puteau cumpăra pământ şi case.
Cu timpul, au avut copii şi au întemeiat familii. Se pare că aveau posibilitatea de a se aduna
săptămânal pentru a se închina Dumnezeului lor, iar o tradiţie susţine că sinagoga a apărut chiar
datorită acestui obicei. Toate aceste libertăţi au contribuit în decursul timpului la uşurarea situaţiei
lor.
Robia babiloniană a durat 70 de ani. Puţini dintre exilaţi au avut privilegiul lui Daniel, care
a venit în Babilon printre primii şi a trăit să vadă reîntoarcerea din exil. Majoritatea celor aduşi din
Iuda în Babilon au murit ca locuitori într-o ţară străină. A doua şi a treia generaţie au trăit mai
confortabil în Babilon, continuând să trăiască în comunităţi evreiești, menţinându-şi obiceiurile,
căsătorindu-se doar între ei şi închinându-se Dumnezeului lor, Iehova. Ei au rămas evrei chiar şi în
exil şi nu au uitat că ţara „promisă“ lor era totuşi Canaanul. Când Cir cel Mare a biruit Babilonul şi
a proclamat eliberarea exilaţilor, mii de evrei s-au întors în Palestina pentru a restabili naţiunea
Israelului.
Înainte de a continua discuţia despre eliberarea din exil, trebuie să trecem în revistă cărţile
profeţilor care au slujit în perioada exilului. Şi Ezechiel şi Daniel au trăit în Babilon, având cu toate
acestea slujbe diferite. Ezechiel a trăit printre exilaţii evrei, iar Daniel a trăit la curtea împărătească
din Babilon. Cărţile acestor profeţi arată modul în care Dumnezeu a continuat să lucreze în interesul
poporului cu care avea legământ. Domnul a lucrat prin Ezechiel pentru a-i mângâia pe cei exilaţi cu
un mesaj al restaurării şi pentru a-i chema la pocăinţă, şi prin Daniel pentru a influenţa oamenii de
afaceri ai Babilonului. Astfel, Domnul a lucrat printre exilaţi şi a susţinut Israelul în cei 70 de ani
cât a durat robia.
O a treia carte inclusă în studiul nostru despre profeţii exilului va fi Obadia. Cu toate că el
nu a lucrat în Babilon, mesajul lui profetic a fost rostit cu ocazia distrugerii Ierusalimului. El a
profeţit împotriva Edomului, datorită atitudinii pline de cruzime pe care această regiune avut-o faţă
de evrei la capturarea şi distrugerea Ierusalimului de către babilonieni. Se pare că Obadia a profeţit
179
în perioada exilului. Analiza cărţii Obadia va concluziona studiul nostru cu privire la perioada
exilului. Treci în revistă figura D.1 pentru a face un rezumat al evenimentelor, persoanelor şi datelor
legate de perioada exilului. Nu este necesar să o memorezi.
ROBIA ISRAELULUI ÎN BABILON

586-538 î. Hr.
IUDA DATA IMPERIUL BABILONIAN EGIPT

Uciderea lui 586 Ieremia în
Ghedalia Egipt
585 Șadrac, Meșac și Abednego
D
A
Al patrulea 582 N Slujba
grup de I lui
exilați E
Boala lui Nebucadnețar L
E
● Z
Î
575 ● E
N
● C
571 ● H
S I
L E
U L
J
B
561 Eliberarea lui Iehoiachim A
Î
M
P
Ă
R
A
T
U
L
U
539 Căderea Babilonului
I
538 Eliberarea evreilor din robie
180
1. Profetul _______________________ a fost unul dintre primii evrei luaţi în robia babiloniană, în
anul ___________î.H.
2. Profetul _______________________ a făcut parte din cel de al doilea grup de evrei deportaţi în
Babilon în anul ____________î.H.
3. Al treilea mare grup de evrei deportaţi în Babilon au fost supravieţuitorii

_______________________, din anul ___________î.H.
4. Numele împăratului babilonian care i-a dus pe evrei în exil a fost _______________________.
5. Viaţa evreilor în Babilon nu a fost _______________________.
6. Deportaţii au fost aşezaţi în _______________________ în Babilon, care aveau o anume

autoritate pentru a se administra singuri.
7. Cu toate că robia babiloniană a fost grea, exilaţii evrei au putut să aibă afacerile lor, cumpărând
_______________________ şi construind _______________________.
8. Exilul babilonian a durat ___________de ani.
9. Chiar şi în exil, evreii din robie au rămas _______________________.
10. Care sunt cei doi profeţi ce au trăit şi slujit în Babilon?

_______________________ şi _______________________
181
LECȚIA 34 – EZECHIEL
LECŢIA 34 – EZECHIEL
Să descrii starea spirituală a lui Iuda în timpul tinereţii lui Ezechiel
Să descrii schimbarea majoră în spiritualitatea lui Iuda în perioada împăratului Ioiachim
Să ştii ce legătură a avut profetul Ezechiel cu preoţia
Să prezinţi exilul lui Ezechiel în Babilon
Să ştii când şi unde a avut loc chemarea lui Ezechiel la slujba profetică
Să cunoşti durata slujirii lui Ezechiel
Să recunoşti resposabilitatea lui Ezechiel în calitate de vorbitor al Domnului
Să dai o explicaţie exilului în contextul voii lui Dumnezeu şi al legământului cu Israel
Să analizezi aranjamentul cronologic al cărţii Ezechiel
Să ştii care a fost data de referinţă a cărţii
Să enumeri cele trei secţiuni literare majore a cărţii Ezechiel, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să identifici evenimentul care a adus o schimbare majoră în slujba lui Ezechiel şi să descrii
această schimbare
Să prezinţi cele trei cuvinte din Ezechiel 2:10 cuprinse în mesajul profetului către exilaţi
înainte de căderea Ierusalimului
Să analizezi simbolismele folosite de Ezechiel în slujba profetică
Să descrii exilaţii pe care a fost chemat Ezechiel să-i slujească
Să ştii care a fost titlul folosit de Ezechiel în cap. 3:16-21 şi prezinţi sentimentul lui de
responsabilitate înainte Domnului
Să discuţi viziunea lui Ezechiel în care Domnul Se îndepărta de Templu (cap. 8-11)
Să ştii ce reprezenta alegoria lui Ezechiel
Să recunoşti accentul pus în cap. 18 pe responsabilitatea individuală
Să identifici naţiunea condamnată cel mai mult de Ezechiel
Să prezinţi scopul aparent al reafirmării lui Ezechiel în slujbă, în cap. 33
Să recunoşti grija Domnului faţă de Israel şi dorinţa Lui de a-l restaura (cap. 36:16-38)
Să faci legătura dintre viziunea văii cu oasele uscate din cap. 37 şi relatarea creaţiei din Gen,
cap. 2
Să explici semnificaţia războiului de la Gog pentru evreii exilaţi şi încurajarea care i-a
mângâiat şi i-a întărit
Să prezinţi viziunea templului din cap. 40-48, observând în mod special subiectul
interpretării.
Profetul Ezechiel s-a născut în Iuda aproximativ în timpul reformei lui Iosia, având avantajul
că a crescut în timpul unei treziri spirituale intense în Iuda, una dintre cele mai semnificative
perioade de credincioşie a Israelului faţă de legâmânt din toată istoria lui. Din păcate, Ezechiel a
fost martor la o schimbare spirituală însemnată în Iuda după moartea împăratului Iosia, în 609 î. H.
Ioiachim, următorul împărat, nu a continuat reforma spirituală a lui Iosia, de aceea vechile probleme
ale idolatriei şi fărădelegii au reintrat în societate. ,,Înălţimile” au fost reconstruite în ţara lui Iuda
şi a reînceput închinarea la idolul canaaniţilor, Baal. Poporul lui Iuda a călcat astfel Legea
Domnului.
Ezechiel a simţit acest regres spiritual întru-un mod mai acut decât oamenii de rând ai lui
Iuda, pentru că era preot. El se născuse în linia aristocratică a lui Ţadoc. Tatăl său, Buzi, fusese
probabil preot în Templul din Ierusalim, iar Ezechiel tocmai îşi începuse slujba preoţească la vârsta
de 25 de ani (Num. 3-4), când Nebucadneţar a asediat Ierusalimul, în 598 î.H. Încercarea lui Ioachim
182
de a recăpăta independența lui Iuda a încurajat invazia babiloniană şi, ca pedeapsă pentru rebeliunea
lui Iuda, Nebucadneţar a deportat zece mii dintre oamenii de bază ai lui Iuda. Printre cei luaţi în 597
î.H. s-a numărat şi Ezechiel.
Se pare că Ezechiel a trăit în comunitatea din Tel-Aviv, în apropierea râului Chebar. El a
fost căsătorit (Ez. 24:16-18) şi a trăit în casa lui proprie (Ez. 3:24; 8:1). Nu se ştie dacă a avut copii.
Pe când se afla în exil, în 593 î.H., cu şapte ani înaintea căderii Ierusalimului, Ezechiel a fost chemat
la slujba profetică. El avea pe atunci treizeci de ani (Ez. 1:1). Era chiar în anul în care trebuia să-şi
înceapă slujba preoţească la Templu. Deşi se afla la sute de kilometri de Templu, Ezechiel şi-a
început slujba profetică. Ezechiel a fost contemporan cu Ieremia şi amândoi au fost profeţi-preoţi.
Ezechiel a trăit şi a slujit în Babilon, iar Ieremia în Iuda.
Slujirea lui Ezechiel a durat cel puţin douăzeci şi doi de ani, ultima lui profeţie fiind dată în
571 î.H. El a fost conştient de faptul că „mâna Domnului“ era peste viaţa lui (Ez. 1:3; 3: 14-22; 8:1;
33:22; 37:1; 40:1). Acesta era un mod de a descrie forţa spirituală care îi confirma mesajul
Domnului. El îşi considera mesajul „Cuvântul Domnului“, pe care îl deosebea cu grijă de propriile
cuvinte.
Ezechiel şi-a dezvoltat un puternic sentiment al responsabilităţii, ca vorbitor al Domnului
pentru poporul său (3:18-19; 33:1-9) şi a refuzat să facă ceea ce făceau profeţii falşi: să se
potrivească sentimentelor oamenilor (Ez. 13:1-23; 22:28). De fapt, Ezechiel îşi făcea adesea
introducerea mesajului respingând proverbele şi nădejdile false ale poporului. Caracterul poporului
făcea ca profeţia să fie aspră câteodată (Ez. 3:4-9), dar cu toate acestea, Ezechiel a fost un profet al
compasiunii. O dovedeşte mijlocirea lui pentru oameni din momentul în care a văzut apropiata
distrugere a lui Iuda (Ez. 9:8; 11:13) şi descrierea Domnului ca Păstor al Israelului (Ez. 34:11-16).
El a dat dovadă de ascultare de Dumnezeu, nu de mânie, când a rostit cuvinte aspre la adresa
poporului răzvrătit.
Ezechiel a înţeles robia babiloniană în contextul legământului Israelului cu Dumnezeu. Isaia
interpretase deja robia ca pe un divorţ al lui Dumnezeu de Israel (Ez. 50:1). Osea a privit dincolo de
divorţ, la reînnoirea căsătoriei (cap. 1-3). Viziunea depărtării Domnului de la Templu (cap. 8:11) l-
a fäcut conştient pe Ezechiel de relaţia neplăcută dintre Dumnezeu şi Israel. Exilul a fost consecinţa
divorţului, de aceea Ezechiel privea în viitor la un nou legământ. Această idee este accentuată de
prezentarea alegorică a istoriei Israelului din cap. 16, ce scoate în evidenţă păcătoşenia Israelului.
La sfârşitul capitolului, profetul anunţă reînnoirea legământului (Ez. 16:60-63), bazată pe harul lui
Dumnezeu. Legământul reînnoit va fi un legământ etern, iar poporul va primi o întărire interioară
pentru a asculta poruncile lui Dumnezeu (Ez. 11:19; 36:26). Când aceasta va veni, Israelul Îl va
„cunoaşte“ pe Domnul şi Dumnezeul lui (cap. 60-62).
Profeţiile lui Ezechiel sunt datate şi organizate cronologic. Ele sunt datate în funcţie de
domnia lui Ioiachin, începută în 598 î.H. În vremea de atunci, datarea în funcţie de evenimentele
din timpul domniei unui împărat era o practică obişnuită. Împăratul Ioiachin a fost exilat în acelaşi
timp cu Ezechiel, de aceea a constituit o referinţă logică pentru perioada în care a slujit Ezechiel.
Referirile lui Ezechiel la al cincilea an de domnie (Ez. 1:2), la al şaselea an (Ez. 8:1), al şaptelea an
(Ez. 20:1) sau altele se numără întotdeauna invers de la 598 î.H., anul de referinţă al cărţii lui
Ezechiel, pentru că sunt dinainte de Hristos.
În cartea lui Ezechiel există trei secţiuni literare majore.

I. Profeţii de judecată date înaintea căderii Ierusalimului (cap. 1-24)
II. Profeţii împotriva altor popoare (cap. 25-32)
III. Profeţii despre restaurare date la căderea Ierusalimului (cap. 33-48)
183
Organizarea cronologică a cărţii lui Ezechiel scoate în evidenţă faptul că slujba lui a
întâmpinat o schimbare majoră în timpul căderii lui Iuda. Profeţiile rostite înainte de căderea
Ierusalimului, în 586 î.H., vorbeau de judecata ce urma să vină. Ele interpretau nenorocirea
Israelului ca pe o judecată a Domnului pentru păcatele poporului Său şi avertizau cu privire la falsele
speranţe de eliberare imediată din robie. Profeţiile de după căderea Ierusalimului s-au schimbat
dramatic, oferind speranţa reînnoirii legământului şi a restaurării naţionale. Acesta era mesajul pe
care aveau nevoie să-l audă cei din exil. Profețiile de judecată sunt separate de cele de restaurare,
prin intercalarea unor diferite profeţii adresate popoarelor străine.
PRIVIRE DE ANSAMBLU
I. PROFEŢII DE JUDECATĂ DATE ÎNAINTEA CĂDERII IERUSALIMULUI (cap. 1-24)
Profeţiile din prima secţiune majoră a cărţii sunt descrise de profet ca „bocete, plângeri şi
gemete“ (Ezec. 2:10). În Ezec. 1:1-3:27 se relatează chemarea lui Ezechiel, trimiterea lui şi prima
lui viziune, în care a văzut slava Domnului. În cap. 4:1-7:27 se dau numeroase avertismente cu
privire la viitoarea distrugere a Ierusalimului. În cap. 8:1-11:25, Ezechiel are o altă vedenie cu
privire la păcat şi la judecata Ierusalimului în care vede slava Domnului îndepărtându-se de Templul
din Ierusalim. În Ezec. 12:1-24:27 ni se vorbeşte despre certitudinea distrugerii Ierusalimului
datorită păcatului şi apostaziei. În cap. 13 sunt condamnaţi profeţii falşi, iar în cap. 14 sunt
condamnaţi bătrânii acuzaţi de idolatrie. Capitolele 15-24 conţin numeroase alegorii, proverbe şi
parabole care prezintă condiţia Israelului. Totuşi, în mijlocul tuturor acestora, Ezechiel vesteşte
credincioşia Domnului faţă de legământ:
„Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu fãcut cu tine în vremea tinereţii tale, şi voi
face cu tine un legământ veşnic. Atunci, îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina..."
(Ezec. 16:60,61).
Toţi profeţii Vechiului Testament au comunicat verbal şi simbolic, însă Ezechiel a folosit
simbolismul mai mult decât toţi ceilalţi. El a mâncat din sulul oferit lui de Dumnezeu. Simbolismul
se întâlneşte în multe profeţii privitoare la judecata şi restaurarea Israelului. Modul în care este
folosit simbolismul se poate observa în toată cartea lui Ezechiel, de la început până la sfârşit.
A. Chemarea lui Ezechiel (cap. 1-3)

1. Ezechiel a fost chemat să fie profet la vârsta de treizeci de ani, în al cincilea an al domniei
lui Ioiachim (583 î. H.).
2. În momentul chemării, el se afla în ţara Haldeilor (Babilon), lângă râul Chebar.
3. La chemarea lui, el s-a confruntat cu o teofanie divină, descrisă în cap. 1 şi reluată în cap.
8-11.
B. Viziunea depărtării Domnului din Templu (cap. 9)

1. Această viziune a fost dată în cel de-al şaselea an al împăratului Ioiachin (592 î.H.), cu
şase ani înaintea căderii Ierusalimului (cap. 8:1).
2. În această viziune Ezechiel a fost dus din Babilon în Templul din Ierusalim.
3. Păcatele lui Iuda sunt prezente chiar în curtea Templului, prin prezenţa celor douăzeci şi
cinci de preoţi care se închinau soarelui (Ezec. 8:16).
4. Păcatele poporului vor aduce distrugerea Ierusalimului, iar judecata Domnului va începe
de la „casa Domnului" (cap. 9:6).
5. În timpul viziunii, Ezechiel a văzut prezenţa Domnului părăsind Templul şi oraşul
Ierusalim.
184
Citeşte Ezec. 1-7.
1. Observă teofania descrisă în Ezec. 1:4-28.
2. Descrie ce fel de popor era cel la care a fost trimis Ezechiel să predice:
(1) iubitor (2) răzvrătit (3) încăpăţânat (4) pocăit
3. Mâncarea sulului (cap. 2:8-3:4) simbolizează primirea Cuvântului lui Dumnezeu, care trebuia
predicat oamenilor.
4. Care era mesajul de pe sul (Ezec. 2:10)?
5. Ezechiel este numit „păzitor în Israel”. Observă titlul şi responsabilitatea sa în cap. 3:16-21.
6. Observă simbolurile folosite pentru cucerirea Ierusalimului din Ezec. 4:1-17.
7. Simbolismul din Ezec. 5:1-17 îi cerea să taie din _____________ pentru a fi folosit ca simbol
al judecăţii Ierusalimului.
8. Despre judecata anuunţată în cap. 6-7 se declară că este rezultatul păcatului.
Citeşte Ezec. 8:11.

1. Observă teofania pe care a văzut-o Ezechiel în templu (cap. 8:2-4).
2. Observă păcatele idolatriei, prezentate în cap. 8.
3. Viziunea distrugerii din cap. 9 îl arată pe neprihănitul care plânge pentru păcatele lui Iuda,
pecetluite de distrugere (cap. 9:4-5). Aceasta reprezenta un principiu biblic de bază: Dumnezeu
nu îl nimiceşte pe cel neprihănit laolaltă cu cel rău.
4. Identifică locul teofaniei în cele trei pasaje de mai jos şi observă depărtarea ei de Templul din
Ierusalim.
(1) 9:3 -
(2) 10:18-19 -
(3) 11:22-23 -
C. Certitudinea distrugerii Ierusalimului (cap. 12-24)

1. Profeţii Israelului au vestit ce a vrut să audă poporul, cum a făcut Hanania (Ier. 27-38),
dar acestea erau profeţii false.
2. Bătrânii lui Iuda au fost implicaţi în idolatrie.
3. Păcatele lui Iuda făceau partea dintr-o largă istorie a necredincioşiei Israelului faţă de
legământ, însă situaţia nu mai putea continua, pentru că fiecare persoană trebuie să fie
responsabilă înaintea Domnului pentru comportamentul ei.
Citeşte Ezec. 12-24 şi răspunde la următoarele întrebări.
1. Observă istoria Israelului prezentată în alegoria din cap. 16. Profeţia reînnoirii legământului
(Ezec. 16:60) este în mod evident nemeritată.
2. În capitolul 18, accentul se pune pe responsabilitatea ______________ (v. 18, 30).
3. Profeţia din cap. 24 a fost dată în ziua când Nebucadneţar a început asedierea Ierusalimului.
Care a fost evenimentul tragic care i s-a întâmplat lui Ezechiel?
II. PROFEŢII ÎMPOTRIVA ALTOR POPOARE (cap.25-32)

185
A doua secţiune majoră a cărţii este o secţiune caracteristică profeţiilor, constituind o

colecţie de profeţii împotriva altor naţiuni. Profeţiile sunt date în cel de-al zecelea an al împăratului
Ioiachin (587-585 î.H.). Este interesant de remarcat faptul că Ezechiel nu a profeţit împotriva
Babilonului, ci în special împotriva Egiptului.
Citeşte Ezechiel 25-32 şi identifică naţiunile împotriva cărora s-a profeţit în pasajele următoare:
1. 25:1-7 -
2. 25:8-11-
3. 25:12-14 -
4. 25:15-17 -
5. 26:1-28:19 -
6. 28:20-26 -
7. 29:1-32:32 -
III. PROFEŢII DESPRE RESTAURARE DATE LA CĂDEREA IERUSALIMULUI (cap. 33:48)
Secţiunea finală a cărţii lui Ezechiel conţine profeţii despre viitoarea restaurare a Israelului.
Folosirea intensă a simbolismului profetic în profeţiile pe termen lung şi în cele pe termen scurt le
fac dificil de interpretat. Această secţiune începe cu o reafirmare a chemării lui Ezechiel la slujbă.
Cap. 34-37 prezic judecata duşmanilor Israelului şi vorbesc despre adevăratul Păstor al Israelului,
care va stapâni peste naţiunea restaurată. Această restaurare va fi „o nouă creaţie", conform viziunii
văii cu oase. Războiul de la Gog este descris în cap. 38-39. Fragmentul se încheie cu o viziune
amplă a Templului restaurat (Ezec. 40-48).
A. Reafirmarea chemării lui Ezechiel la slujbă (cap. 33)

l. Reafirmarea chemării lui Ezechiel la slujbă reprezintă un eveniment neobişnuit printre
profeţi, care nu i s-a mai întâmplat vreunui alt profet.
2. Se poate ca Ezechiel să fi crezut că slujba lui se sfârşise la distrugerea Ierusalimului. La
urma urmei, acestea sunt înştiinţările pe care le primise de la Domnul înainte de 586 î.H.
Domnul însă i S-a arătat lui Ezechiel pentru a-i spune că mai are încă de lucru. Mesajul său
este schimbat prin accentuarea restaurării, dar şi a responsabilităţilor exilaţilor.
Citeşte Ezec. 33, observând asemănările cuvintelor din versetele 7-9 cu cele din cap. 3:17-21.
B. Restaurarea Israelului (cap. 34-37)

l. Păstorii falşi (împăraţii nelegiuiţi ai lui Iuda) nu s-au îngrijit de turma Domnului (Israelul).
Adevaratul păstor îşi va strânge oile pierdute şi va veghea asupra lor (cap. 34).
2. Restaurarea Israelului va fi spre folosul Domnului. Celelalte popoare au înţeles greşit
robia Israelului, crezând că Dumnezeul Israelului nu Și-a putut salva poporul. Dumnezeu
vrea să îndrepte lucrurile (Ezec. 36:16-18).
3. Vedenia cu valea oaselor uscate scoate în evidenţă „noua creaţie" a poporului Israel (cap.
37). Dumnezeu a lăsat aceste cuvinte Israelului şi le-a folosit pentru a revela viitorul unui
nou început.
186
Citeşte Ezec. 34-37.
1. Cine va căuta oile Israelului şi le va aduna din nou în ţara lor?
2. Observă grija Domnului atât faţă de alte popoare, cât şi faţă de Israel în Ezec. 36:16-38.
3. Cum s-au exilat singuri evreii (Ezec. 37:11)?
4. Observă ce a văzut Ezechiel în vale (Exec. 37:1-2).
5. Restaurarea oaselor uscate a fost realizată în două faze. Mai întâi s-au format trupurile, care
după aceea au fost înviate de Duhul lui Dumnezeu, după acelaşi model ca acela al creaţiei
(Geneza, cap. 2). Este pusă în evidenţă ideea că marele Creator poate restaura naţiunea Israelului,
care va fi o ,,făptură nouă”.
C. Războiul de la Gog (cap. 38-39)
l. Războiul de la Gog reprezintă momentul judecăţii lui Dumnezeu pentru popoare (Ezec.
38:3-6), care va avea loc în viitor, după reîntoarcerea Israelului în Canaan (Ezec. 38:11).
2. Profeţia despre războiul de la Gog constituie o mângâiere pentru exilaţii evrei, o
reasigurare a judecăţii Domnului, care este gata să-i pedepsească pe duşmanii Israelului.
Judecata, ca aspect al „Zilei Domnului“, a şi început. A început în casa Domnului, cu Israel
(Ezec. 9) şi se va extinde asupra altor popoare, iar opresorii Israelului nu vor scăpa.
3. Descrierea războiului de la Gog este simbolizată uneori printr-o imagine apocaliptică
(Ezec. 38:19-23). Sunt descrise şi „zilele de pe urmă” (Ezec. 38:16), de aceea se crede că
împlinirea profeţiei va avea loc în viitor.
Citeşte cap. 38-39 pentru a observa caracterul judecaţii Domnului conform relatării războiului lui
Gog .
D. Viziunea restaurării templului (cap. 40-48)

1. Cartea lui Ezechiel se încheie doar cu o viziune amplă a restaurării templului şi a funcţiei
lui.
2. Viziunea începe cu o descriere detaliată a mărimii şi structurii templului şi altarului. Apoi,
câteva capitole sunt dedicate regulilor cultice pentru noul sanctuar. Linia preoţească a lui
Ţadoc are aprobarea divină de a sluji în Templu. Ultima parte a viziunii ilustrează
semnificaţia Templului pentru Israel. Din Templu izvorăşte un râu de viaţă, iar graniţele
seminţiilor sunt mutate, pentru a fi mai aproape de Templu.
3. Există o dificultate majoră cu privire la interpretarea viziunii lui Ezechiel referitoare la
noul Templu: templul descris de Ezechiel nu este cel reconstruit la întoarcerea Israelului din
ţara Canaan. De fapt, Zorobabel nu putea împlini viziunea lui Ezechiel despre Templu,
pentru că Templul descris de Ezechiel este mai mare decât întreg oraşul Ierusalim. Mai mult
decât atât, pământul pentru seminţiile Israelului includ teritorii pe care Israelul nu le-a
posedat în perioada de după exil. Din acest motiv, învăţaţii Bibliei au căutat o interpretare a
viziunii lui Ezechiel care să nu fie istorică, ci literară. În decursul anilor au fost dezvoltate
multe intepretări. Printre teologii evanghelici şi penticostali, cele mai populare interpretări
sunt cea dispensaţionalistă şi cea simbolică.
(1) Poziţia dispensaţionalistă susţine că viziunea lui Ezechiel despre templu se va împlini în
viitor în mod literal.
(2) Cei care sunt de părere că viziunea lui Ezechiel despre Templul a fost simbolică nu mai
aşteaptă o împlinire în viitor. Ei presupun că Ezechiel a folosit imaginea Templului ca
simbol al restaurării naţiunii Israelului.
(3) Pentru a atinge scopul studiului nostru trebuie să cunoşti problematica interpretării lui
187
Ezechiel 40-48. Dacă eşti interesat de studierea acestei chestiuni, o carte bună despre
Ezechiel este cea a lui John Taylor (Tyndale Old Testament series), Downers Grove,
Illinois: Intervarsity Press, 1969 (p. 250-254).
Citeşte cap. 40-48 dlin Ezechiel pentru a observa descrierea Templului şi semnificaţia lui pentru
Israel.
1. Profetul Ezechiel s-a născut în Iuda aproximativ în perioada ___________________, o periodă
de credincioşie faţă de legământ.
2. După moartea lui Iosia, idolatria şi tărădelegea s-au întors în societate, în timpul domniei lui
___________________.
3. Ezechiel a fost atât ___________________, cât şi profet.
4. Ezechiel a fost dus în Babilon în ________î.H., împreună cu alţi 10 000 de israeliţi.
5. Toate afirmaţiile următoare despre situaţia lui Ezechiel din robie au un suport biblic, cu excepţia:
a. A trăit în comunitatea exilaţilor de lângă râul Chebar.
b. A fost căsătorit.
c. A avut doi copii.
d. A trăit în casa lui.
6. Ezechiel a fost chemat în slujba profetică pe când era în ___________________, în 593 î.H.
7. Slujirea lui Ezechiel a durat cel puţin _________ de ani.
8. Ezechiel a înţeles că exilul a fost un fel de divorţ dintre Dumnezeu şi Israel. Până la urmă, el a
anticipat un nou ___________________ cu Israelul.
9. Noul legământ dintre Dumnezeu şi Israel trebuia să fie:

a. rezultatul pocăinţei Israelului
b. bazat pe harul lui Dumnezeu
c. bazat pe anularea legii lui Moise
d. toate cele de mai sus
10. Profeţiile din cartea lui Ezechiel sunt într-o ordine ___________________.
11. Anul __________ î.H. reprezintă anul de referinţă al cărţii lui Ezechiel, funcţie de care sunt
datate toate profeţiile lui.
12. Enumeră cele trei secţiuni literare majore ale cărţii lui Ezechiel, cu referinţele biblice
corespunzătoare:
1)
2)
3)
13. După ___________________, slujba lui Ezechiel a întâmpinat o schimbare majoră, trecând de
la judecată la mesaje despre restaurare.
188
14. Profeţiile din prima secţiune majoră a cărţii sunt descrise de profet în cap. 2:10 ca
___________________, plângeri şi ___________________.
15. În profeţiile pentru cei din robie, Ezechiel a folosit ___________________ mai mult decât
oricare alt profet din Vechiul Testament.
16. Poporul la care a fost trimis Ezechiel să predice a fost caracterizat de Dumnezeu ca:
a. răzvrătit
b. încăpăţânat
c. îndărătnic
d. toate cele de mai sus.
17. Ezechiel este numit adesea „ _______________Israelului“, indicând sensul responsabilităţii lui
ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu.
18. Viziunea din cap. 8-11 descrie ___________________ lui Dumnezeu de la Templu şi a fost dată
cu şase ani înainte de căderea Ierusalimului.
19. Alegoria din cap. 16 reprezintă ___________________ relaţiei Israelului cu Dumnezeu.
20. În Ezechiel 18 se pune accent pe responsabilitatea ___________________.
21. În profeţiile lui împotriva altor popoare, Ezechiel a condamnat cel mai mult _______________.
22. Ezechiel se deosebeşte de ceilalţi profeţi prin faptul că ___________________ la slujba

profetică a fost reafirmată mai târziu.
23. ___________________ Israelului a demonstrat suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor

popoarelor.
24. Viziunea cu valea oaselor uscate (Ezec. 37) arată restaurarea Israelului în două faze, după
metoda de la ___________________. Dumnezeu a intenţionat prin această metodă să-Și arate
măreţia.
25. Războiul de la ___________________ din cap. 38-39 reprezintă vremea de judecată a lui
Dumnezeu cu naţiunile.
26. Profeţia de la ___________________ despre distrugerea din Ezechiel 38-39 a fost o reasigurarea
exilaţilor că aspectul judecăţii, al „Zilei Domnului", se va extinde şi asupra duşmanilor Israelului.
27. Cu privire la ___________________ viziunii lui Ezechiel referitoare la noul Templu, există o
dificultate majoră.
28. Învăţaţii biblici sunt de acord cu faptul că viziunea lui Ezechiel cu privire la restaurarea
Templului (cap. 40-48) s-a împlinit din punct de vedere istoric atunci când Templul a fost
reconstruit, după întoarcerea din exil.
a. Corect
b. Greşit
189
LECȚIA 35 – DANIEL
LECŢIA 35 - DANIEL
Să descrii exilul lui Daniel în Babilon
Să explici motivele pentru care Nebucadneţar i-a deportat pe evrei în Babilon
Să prezinţi alegerea lui Daniel şi pregătirea lui la curtea împărătească din Babilon
Să prezinţi integritatea, dedicarea şi înţelepciunea lui Daniel aşa cum reies din cartea Daniel
Să delimitezi în timp perioada în care a slujit Daniel ca administrator în Babilon şi în Persia
Să enunţi cele două secţiuni literare majore din cartea lui Daniel, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să ştii care au fost temele teologice cele mai importante ale cărţii
Să ştii care au fost cele două limbi în care a fost scrisă cartea
Să cunoşti controversele legate de data scrierii cărţii
Să ştii care a fost relaţia lui Daniel cu Şadrac, Meşac şi Abednego
Să analizezi chestiunea morală din primul capitol al cărţi, care se referă la educaţia lui Daniel
în Babilon
Să descrii evenimentul prin care Daniel a ajuns să ocupe o poziţie importantă la curtea regală
a lui Nebucadneţar
Să ştii care a fost chestiunea morală din capitolul trei pe care au întâmpinat-o Şadrac, Meşac
şi Abednego
Să cunoşti episodul înnebunirii lui Nebucadneţar şi însemnătatea lui teologică
Să recunoşti suveranitatea Domnului arătată la judecata divină a lui Belşaţar şi a Babilonului
Să analizezi chestiunea morală prezentată din cap. 6: Daniel în groapa cu lei
Să enumeri cele patru împărăţii la care se referă viziunea cu cele patru animale din cap. 7
Să ştii în timpul cărei împărăţii va fi vremea sfârşitului
Să vorbeşti despre ţapul de la apus din cap. 8
Să ştii că este dificil să se facă legătura dintre profeţia celor 70 de săptămâni şi istoria
Israelului
Să ştii care este împărăţia la care se referă ultima viziune din Daniel
AUTORUL CĂRŢII
Daniel, ca şi Ezechiel, s-a născut în Iuda, dar a fost exilat în Babilon. El a fost printre primii
evrei ce au fost duşi în Babilon, făcând parte dintr-un mic grup de evrei aleşi pentru a fi duşi în
Babilon în 605 î.H., când Nebucadneţar a alipit pentru prima dată pe Iuda la împărăţia Babilonului.
Aceşti tineri se trăgeau din familii regale şi dintre aristocraţi şi au fost aleşi pentru a fi puşi
conducători în împărăţia Babilonului.
Se pare că Nebucadneţar a avut mai multe motive pentru a-i deporta pe exilaţii evrei în
Babilon. În primul rând, prin prezenţa lor în Babilon el se asigura împotriva răzvrătirii lui Iuda,
întrucât aceşti tineri erau fiii conducătorilor lui Iuda şi la orice încercare de răzvrătire din partea lui
Iuda exista pentru conducătorii lui Iuda pericolul de a nu-şi mai vedea fiii. În al doilea rând, prin
aceasta Nebucadneţar încerca să-şi menţină controlul asupra imperiului, care creştea rapid,
selectând oameni din diferite popoare pe care le cucerise, pentru a-i amesteca cu alţii care nu erau
ca ei. Amestecul oamenilor de diferite limbi, religii şi obiceiuri avea să reducă posibilitatea unei
revolte planificate împotriva imperiului. În al treilea rând, Nebucadneţar a vrut să-i aducă pe cei mai
buni oameni din imperiul lui în Babilon, pentru a lărgi scena culturală a vremii. Era un lucru normal
ca cei care aveau să fie educaţi să fie aduşi în Babilon.
190
Cartea lui Daniel arată că şi el s-a aflat printre tinerii evrei selectaţi pentru a fi educaţi la
curtea împărătească din Babilon. Tinerii au fost aleşi pe baza înfăţişării lor şi a capacităţii lor
intelectuale. Educarea lor în înţelepciunea, limba şi literatura Babilonului trebuia să dureze trei ani,
iar după aceea, cei mai buni dintre cei mai buni erau folosiţi în administraţia imperiului babilonian.
Probabil că atunci când a fost dus în exil, Daniel era adolescent, pentru că a trăit în timpul celor 70
de ani de exil, fiind încă activ în perioada de după exil (Dan. 1:21).
Daniel este prezentat ca o persoană integră, cu o dedicare radicală faţă de Dumnezeu.
Caracterul lui se formase deja în timpul reformei lui Iosia, în vremea când fusese în Iuda. La curtea
din Babilon, Daniel a avut grijă să mănânce numai mâncările aprobate de lege, să se roage şi să-şi
menţină devotamentul pentru Dumnezeu şi o reputaţie bună printre evreii exilaţi din Babilon.
Profetul Ezechiel spune despre el că era un om neprihănit (Ezec. 14:14-20).
Daniel a avut o înţelepciune deosebită. El a fost ales pentru a fi pregătit la curtea
împărătească tocmai datorită înţelepciunii cu care era înzestrat (Dan. 1:4), iar cei trei ani de educaţie
din Babilon i-au mărit înţelepciunea. Totuşi, poziţia lui nu s-a datorat înzestrării lui naturale sau
educaţiei lui. El a avut trecere la curtea împărătească datorită darurilor spirituale. Dumnezeu i-a dat
lui Daniel capacitatea de a interpreta visurile şi de a prezice viitorul. Acestea erau daruri profetice,
iar babilonienii au înţeles că aceste daruri veneau dintr-o înţelepciune divină, şi de aceea l-au
promovat într-o poziţie de conducere la curtea împărătească. Reputaţia lui Daniel de om „înţelept“
a fost respectată atât de babilonieni (Dan. 5:11), cât şi de exilaţii evrei (Ezec. 28:3).
Daniel a avut o carieră lungă în administrarea împărăţiei babiloniene, slujind în timpul
domniilor mai multor împăraţi. Cartea lui se referă în principal la perioada împăratului
Nebucadneţar, cel mai mare împărat babilonian. Daniel a activat şi în timpul lui Belşaţar, ultimul
împărat babilonian şi, supravieţuind căderii Babilonului din 539 î.H., a continuat să slujească
împăratului persan care i-a învins pe babilonieni. Ultima proorocie din cartea lui a fost dată în al
treilea an al lui Cir, împăratul Persiei (536 î.H.). Pe atunci Daniel avea 80 de ani.
Cartea lui Daniel reprezintă o îmbinare de naraţiuni istorice cu viziuni apocaliptice, ce pot
fi structurate în două secţiuni literare majore:
I. Viaţa lui Daniel (cap. 1-6)
Naraţiunea istorică relatează exilul lui Daniel şi viaţa lui la curtea împărătească din Babilon.
Ea vorbeşte şi despre prietenii lui Daniel: Şadrac, Meşac şi Abednego, relevând un aspect al exilului
care nu mai poate fi întâlnit în altă parte în Vechiul Testament.
II. Viziunile lui Daniel (cap. 7-12)
Această secţiune cuprinde viziuni apocaliptice ale marilor împărăţii ale lumii şi ale
instaurării celei mai mari împărăţii - împărăţia mesianică a lui Dumnezeu. Acestea sunt revelaţii ale
Domnului pentru Israel, din care rezulta că era mesianică nu urma sã înceapă imediat după exilul
babilonian.
TEMA CĂRŢII
Una dintre temele teologice principale ale cărţii lui Daniel este constituită de ideea
suveranităţii universale a lui Dumnezeu asupra tuturor naţiunilor, acest fapt fiind ilustrat nu numai
o dată în cele două secţiuni majore ale cărţii. În cap. 5:21 este rostit foarte clar un adevăr teologic
fundamental: „Dumnezeul cel prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor“. Acest mesaj a fost
speranţa Israelului în exil, prin care cei din Israel au avut siguranţa că Dumnezeul lor poate acţiona
asupra puterilor lumii pentru a-Și împlini voia Sa. Pe acest adevăr s-a bazat Daniel în rugăciunile
191
lui, când şi-a dat seama că profeţia lui Ieremia cu privire la cele 70 de săptămâni se apropia de
îndeplinire (cap. 9:1-19). Suveranitatea universală a Domnului urma să facă posibilă restaurarea
Israelului.
Cartea lui Daniel a fost scrisă în două limbi: o parte a fost scrisă în ebraică (cap. 1, 1-2; 4a
şi 8:1-12:13), şi cealaltă parte a fost scrisă în aramaică (cap. 2 de la v. 4b la 7:28). Nu se ştie de ce
au fost folosite două limbi. Limba oficială a Israelului în acea perioadă era ebraica, pe când aramaica
era pe atunci în răsărit limba poporului de rând în timpul împărăţiei babiloniene. Se pare că
episoadele cu Daniel la curtea împărăţească (cap. 2-7) au fost scrise pentru un public mai larg.
Viziunile apocaliptice (cap. 8-12) au avut rolul unei revelaţii speciale pentru Israel.
Există multe controverse printre teologii Vechiului Testament cu privire la data scrierii cărţii
lui Daniel. Evenimentele supranaturale petrecute în cuptorul aprins (cap. 3) şi în groapa cu lei (cap.
6), alături de amănunţitele profeţii din cap. II i-au făcut pe unii să argumenteze că această carte a
fost scrisă în sec. II î.H. de altcineva şi nu de Daniel, scoţând în evidenţă faptul că literatura nebiblică
din acea perioadă era asemănătoare cărţii lui Daniel. Totuşi, nu există nimic în cartea lui Daniel în
ceea ce priveşte evenimentele supranaturale sau profeţiile despre viitor care să poată fi comparat cu
alte profeţii şi evenimente biblice. Cu toate că nu există o cale sigură de a determina data canonică
a cărţii lui Daniel, nu există nici un motiv major pentru a pune la îndoială integritatea cărţii.
I. VIAŢA LUI DANIEL (cap. 1-6)

Prima secţiune literară a cărţii începe cu o scurtă referinţă la deportarea evreilor prin care a
ajuns şi Daniel în Babilon. Istoria lui Daniel evoluează repede, prin alegerea şi selectarea lui pentru
curtea imperială din Babilon. Înţelepciunea divină a lui Daniel în interpretarea visurilor împăratului
Nebucadneţar i-a adus proeminenţă în Babilon. Dacă ne gândim la perioada lungă în care a slujit
Daniel - 60 de ani, cartea lui poate fi considerată destul de scurtă. Din timpul împărăţiei lui
Nebucadneţar sunt menţionate numai două evenimente (statuia cu capul de aur şi experienţa
pierderii minţii). Apoi se prezintă episodul mesei festive a lui Belşaţar, care a avut loc chiar înaintea
căderii Babilonului, în 539 î.H. Evenimentul final al secţiunii ne povesteşte experienţa lui Daniel
din groapa cu lei, din timpul perioadei persane.
A. RIDICAREA ÎN RANG A LUI DANIEL (cap. 1-2)
1. Deportarea lui Daniel din Iuda a avut loc în 605 î.H. El a fost adus în Babilon ca ostatec politic,
dar cu toate acestea a fost tratat bine.
2. Daniel şi alţi tineri evrei, inclusiv Şadrac, Meşac şi Abednego, au fost selectaţi dintre deportaţii
evrei pentru a fi educaţi ca administratori în imperiul Babilonian.
B. Mândria şi umilirea lui Nebucadneţar (cap. 3-4)
1. Mândria lui Nebucadneţar a devenit evidentă atunci când a poruncit realizarea chipului
de aur. Este posibil ca el să fi fost influenţat de visul relatat în capitolul doi şi ca faptul că
statuia din vis avea capul de aur să-i fi dat ideea de a-şi face propriul lui chip de aur. El s-a
considerat atât de mare, încât toţi s-ar fi cuvenit să i se închine.
2. Duşmanii invidioşi ai lui Şadrac, Meşac şi Abednego au folosit ocazia închinării la statuie
pentru a-i acuza pc evrei de lipsă de loialitate faţă de împărat.
3. Eliberarea divină a celor trei din cuptorul aprins le-a adus din nou bunăvoinţa împăratului
Nebucadneţar.
192
4. Nebucadneţar, dimpotrivă, a trecut printr-o perioadă de umilire care l-a făcut să
recunoască suveranitatea lui Dumnezeu.
Citeşte Daniel 1-2.

1. Completează spaţiile libere cu numele evreieşti şi babiloniene ale lui Daniel şi ale prietenilor
lui
1) Daniel - ____________________
2) ____________________ - Şadrac
3) ____________________ - Meşac
4) ____________________ - Abednego
2. Observă grija lui Daniel şi a prietenilor lui de a nu încălca legea lui Dumnezeu în privinţa
mâncării.
3. Morala ce se desprinde din Daniel, cap. 1 este că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce rămân
credincioşi legii Lui.
4. Care a fost lucrul cerut de Nebucadneţar „înţelepţilor" de la curtea împărătească şi care lor li
se părea imposibil?
5. Pedeapsa pentru cei ce nu puteau să intepreteze visul era ____________________.
6. Statuia din visul lui Nebucadneţar reprezenta împărăţiile viitoare ale lumii.
Care a fost semnificaţia următoarelor:
Capul de aur - ____________________
Piatra care a sfărâmat statuia - împărăţia ____________________
7. Observă înălţarea în rang a lui Daniel, Şadrac, Meşac şi Abednego (Dan. 2:46-49).
Citeşte Daniel 3-4.

l. Observă morala relatării despre Şadrac, Meşac şi Abednego din capitolul 3: Dumnezeu îi va
elibera pe cei ce nu se închină idolatriei din Babilon, ceea ce a constituit o lecţie importantă pentru
cei ce trăiau în exil, înconjuraţi de idolatria păgână.
2. Observă că povestirea „nebuniei“ lui Nebucadneţar este concepută ca o „mărturie“, scrisă la
persoana întâi, în care este scoasă în evidenţă suveranitatea universală a lui Dumnezeu.
C. Judecata divină a lui Belşaţar şi a Babilonului (cap. 5)
1. Belşaţar a fost ultimul împărat din Babilon. El a dat o masă pentru mai marii imperiului
chiar înainte de căderea Babilonului.
2. Pentru a-i insulta pe exilaţii evrei, Belşaţar a poruncit să fie aduse vasele sfinte ale
Israelului pentru a fi folosite la servirea ospăţului. Această faptă de îngâmfare a adus
judecata Domnului peste Belşaţar şi invitaţii lui.
3. Daniel a fost cel care a interpretat mesajul scris în mod miraculos de mâna lui Dumnezeu
pe tencuiala zidului din sala de ospăţ.
Citeşte Daniel 5 pentru a vedea judecata divină venită asupra lui Belşaţar, atunci când persanii,
sub Darius Medul, au capturat Babilonul şi l-au omorât pe Belşaţar.
D. Daniel în groapa cu lei (cap. 6)
1. Episodul cu Daniel în groapa cu lei s-a petrecut în timpul domniei lui Darius Medul, care
nu este menționat decât în cartea lui Daniel, unde se spune că a domnit în perioada timpurie
a imperiului persan.
2. Daniel a supravieţuit căderii Babilonului şi şi-a continuat slujba sub noul împărat persan,
următorul stăpânitor al Babilonului.
193
3. Dușmanii politici ai lui Daniel au încercat să-l omoare întinzându-i o capcană politică. Ei
l-au convins pe împărat să dea o lege care să interzică să se înalţe rugăciuni sau cereri
vreunui alt împărat sau Dumnezeu, cu excepţia lui, timp de 30 de zile, pentru că ştiau de
credincioşia lui Daniel, care se ruga de trei ori pe zi.
4. Legea împărătească ce interzicea rugăciunea a fost baza acuzaţiei împotriva lui Daniel.
El nu a negat faptul că a încălcat-o, fiind prins chiar pe când săvârşea lucrul interzis de lege.
Citeşte cap. 6.
1. Evaluează integritatea lui Daniel conform Dan. 6:4. Este vreo diferenţă faţă de capitolul 1?
2. Aceste experienţe triste au venit peste Daniel datorită credincioşiei lui faţă de Domnul.
3. În acest episod există o lecţie morală pe care trebuiau s-o audă exilaţii evrei: Dumnezeu îl
păzeşte de rău pe cel neprihănit. Aceasta a fost o încurajare pentru toţi cei ce treceau prin situaţii
asemănătoare.
Citeşte Daniel 6 pentru a vedea credincioşia Domnului faţă de Daniel şi modul în care Daniel a
rămas credincios Domnului.
Privind în ansamblu, observă ce este scos în evidenţă în primele 6 capitole ale cărţii.
1. Daniel şi prietenii lui au fost binecuvântaţi de Domnul pentru că s-au rugat şi au fost dedicaţi
legii mozaice, prin faptul că nu au mâncat lucruri necurate şi nu au practicat idolatria.
2. Un alt lucru important scos în evidenţă în aceste capitole este suveranitatea lui Dumnezeu
asupra babilonienilor prin judecarea lui Nebucadneţar şi a lui Belşaţar.
II. Viziunile lui Daniel (cap. 7-12)

A doua secţiune majoră a cărţii conţine viziunile lui Daniel, revelaţii ale lucrurilor viitoare.
Unele s-au împlinit deja, iar altele urmează a se împlini în viitor. Primele două se referă la
împărăţiile lumii, iar a treia la viitorul Israelului. Ultima viziune descoperă nenorocirile ce se vor
abate asupra Israelului şi asupra lumii.
A. Viziunea cu cele patru fiare (cap. 7) vorbeşte despre cele patru imperii: babilonian, medo-
persan, grec şi roman. Această viziune are o desfăşurare asemănătoare visului lui Nebucadneţar cu
statuia cea mare (cap. 2). Atât această viziune, cât şi visul lui Nebucadneţar anticipă venirea
împărăţiei lui Dumnezeu.
B. Vedenia cu berbecele (cap. 8) se referă la venirea împărăţiei grecilor. Berbecele îl
reprezintă pe Alexandru cel Mare, iar ţapul cu două coarne care a fost nimicit împărăţia medo-
persană. Frângerea cornului berbecelui semnifică moartea lui Alexandru. Înlocuirea acestuia cu
patru coarne reprezintă divizarea în patru a împărăţiei după moartea lui.
C. Profeţia celor 70 de săptămâni reprezintă rezultatul rugăciunii lui Daniel pentru eliberarea
Israelului de sub stăpânirea babiloniană. Încadrarea celor 70 de săptămâni în istoria Israelului
rămâne o chestiune dificilă, problema interpretării acestei profeţii fiind încă nerezolvată.
D. Ultima viziune din cartea lui Daniel a fost primită în împrejurări grele (cap. 10) şi se
referă la relaţia dintre împărăţia grecilor şi Israel, între care urmau să fie războaie şi persecuţii.
Pentru Israel aceasta urma să fie o perioadă grea. Totuşi, salvarea celor neprihăniţi va fi învierea
(cap. 12:3).
Citeşte cap. 7-12 urmărind viziunile a căror interpretare a fost dată mai sus.
194
1. Daniel s-a născut şi a copilărit în _____________________________.
2. Daniel a fost exilat în Babilon în anul _____________î.H., printre primii exilaţi evrei.
3. Daniel a făcut parte dintre tinerii evrei selectaţi pentru a fi educaţi în Babilon, care au fost aleşi
pe baza lor _________________şi a _________________lor intelectuale.
4. Daniel este prezentat ca o persoană _________________________, cu o dedicare radicală faţă

de Dumnezeu.
5. Daniel a avut o ____________________________deosebită.
6. Daniel a avut o carieră lungă în administraţia Babilonului, până în al treilea an de domnie al lui
________________________, împăratul Persiei.
7. Scrie cele două secţiuni literare majore ale cărţii lui Daniel, cu referinţele biblice corespunzătoare.
(1)
(2)
8. Una din temele teologice principale ale cărţii lui Daniel este _________________universală a lui
Dumnezeu asupra tuturor naţiunilor.
9. Cartea lui Daniel a fost scrisă în două limbi: _________________şi ebraică.
10. Există multe _________________ printre teologii Vechiului Testament cu privire la data scrierii
cărţii lui Daniel.
11. Şadrac, Meşac şi Abednego au fost robi israeliţi educaţi pentru a sluji în împărăţia Babiloniană
împreună cu _________________.
12. Numele babilonian al lui Daniel era _________________.
13. Morala ce se desprinde din Daniel, cap. 1 este că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce rămân
_________________ Lui.
14. În Daniel, cap. 2, piatra care s-a dezlipit din munte şi a sfărâmat statuia din visul lui
Nebucadenţar simboliza împărăţia lui _________________.
15. Şadrac, Meşac şi Abednego au fost aruncaţi în cuptorul aprins pentru că s-au opus
_________________.
16. Eliberarea tinerilor din cuptor a scos în evidenţă o chestiune morală foarte importantă:
Dumnezeu îi va elibera pe cei ce nu practică _________________.
17. Povestirea „nebuniei" lui Nebucadneţar este concepută ca o _________________ fiind scrisă la
persoana întâi.
195
18. Însănătoşirea lui Nebucadneţar l-a făcut să recunoască _________________lui Dumnzeu.
19. Belşaţar a poruncit să fie folosite _________________ aduse din Israel pentru servirea vinului
la un ospăţ dat chiar înainte de căderea Babilonului.
20. Imperiul babilonian a fost cucerit de cel persan în anul _____î.H.
21. Judecata lui Dumnezeu pentru _________________şi Babilon a fost anunţată printr-o mână care
a scris mesajul Lui pe zid.
22. Daniel a fost aruncat în groapa cu lei pentru că _________________.
23. Lecţia morală sugerată în episodul cu Daniel în groapa cu lei este că Dumnezeu îi păzeşte pe cei
_________________.
24. Enumeră cele patru împărăţii ale lumii reprezentate în viziunea cu cele patru fiare (cap. 7) şi în
cea cu statuia (cap. 2).
(1) (2) (3) (4)
25. Conform viziunii lui Daniel din cap. 8, istoria lumii se va sfârşi cu împărăţia lui
_________________.
26. Ţapul din viziunea lui Daniel (cap. 8) reprezintă împărăţia _________________, iar berbecele
cu două coarne care a fost distrus simbolizează împărăţia _________________.
27. Ultima viziune din cartea lui Daniel (cap. 10-12) se referă la _________________.
196
LECȚIA 36 – OBADIA
LECŢIA 36 - OBADIA
Să cunoşti faptul că despre profetul Obadia se ştiu puţine lucruri
Să delimitezi în timp perioada în care a fost scrisă cartea
Să ştii care a fost poporul căruia i se adresau profeţiile lui Obadia
Să explici relaţia lui Iuda cu Edemul
Să enunţi tema cărţii lui Obadia
Să discuţi motivul judecăţii Edomului de către Domnul
Profetul Obadia nu este menţionat în altă carte decât în aceea care-i poartă numele şi în care
nu se găsesc informaţii biografice despre el. Numele lui înseamnă „slujitorul lui Dumnezeu", un
nume obişnuit în Israel, care apare cam de vreo douăsprezece ori în Vechiul Testament, fără ca vreo
legătură între profetul Obadia şi celelalte persoane cu acest nume să fie posibilă.
Cartea lui Obadia a fost scrisă în perioada robiei babiloniene, după cum se deduce din
context. Între profeţia lui Obadia împotriva Edomului (cap. 1-9) şi cea a lui Ieremia (cap. 49:7-22)
există numeroase asemănări. O altă profeţie împotriva Edomului este a lui Ezechiel (25:12-14; 35:1-
15), în care, de asemenea, sunt aduse acuzaţii similare celor din Obadia. Aceste asemănări literare
indică faptul că cei trei profeţi au trăit în aceeaşi perioadă, deci în perioada robiei. Edomul greşise
prin modul în care s-a comportat cu israeliţii care fugiseră de la distrugerea lui Iuda şi a Ierusalimului
în 586 î.H. În cartea lui Ioel (2:32) din perioada de după exil se face referire la profeţia lui Obadia
(v. 17).
Cartea lui Obadia este cea mai scurtă carte a Vechiului Testament. Mesajul ei profetic se
îndreaptă direct împotriva Edomului, cunoscut sub mai multe nume în Vechiul Testament: Seir, Hor
şi Esau.
Duşmănia dintre Israel şi Edom dăinuia încă din timpul lui Esau şi Iacob (Gen. 25:23;
27:39). Edomiţii, urmaşi ai lui Esau, au fost tot timpul duşmani ai Israelului. În perioada împărăţiei
unite, Edomul a fost stăpânit de Israel. Această relaţie a continuat şi în timpul împărăţiilor divizate,
dar nu fără rebeliuni (II Sam. 8:13; I Împ. 11:14; II Împ. 14:22; 16:5; II Cron. 20:1; 21:8), şi de
aceea în 586 î.H., când Ierusalimul a căzut în mâinile Babilonului, Edomul a acţionat prompt şi s-a
folosit de ocazie pentru a ocupa o parte din Iuda.
Ţara Edomului a fost ocupată de arabii nabateaniţi pe la sfârşitul secolului VI sau începutul
secolului V î.H. Dovezile arheologice arată că Edomiţii au controlat partea de sud a Transiordanului
în jurul anului 600 î. H. Oricum, se cunosc nume ale unor arabi însemnaţi ce au trăit în acea zonă
aproximativ un secol mai târziu. În timpul lui Neemia regiunea a fost controlată de Geshem arabul
(Neem. 6:1), iar în jurul anului 420 î.H. profetul Maleahi se referă la distrugerea Edomului ca la o
realitate istorică (Mal. 1:2-5).
Tema principală a mesajului lui Obadia este „Ziua Domnului“. Ca şi la ceilalţi profeţi, aici
ni se relatează faptul că în „Ziua Domnului" va avea loc judecata divină a tuturor oamenilor. Profetul
Obadia a accentuat profeţiile lui Ieremia şi Ezechiel arunci când a asigurat Israelul - în mod special
pe cei persecutaţi de Edom - că judecata „Zilei Domnului“ va veni peste el. Profeţia lui Obadia nu
este o răzbunare, ci o prezicere a judecăţii drepte a Domnului. Obadia spune despre Edom: „Cum
ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău" (v. 15).
Cea mai scurtă proorocie a lui Obadia începe cu anunţarea judecăţii Edomului (v. 1-9).
Unele cuvinte ale proorociei sunt în concordanţă cu afirmaţiile din Ier. 49. Se pare că Israelul cu-
197
LECȚIA 36 – OBADIA
noştea cuvântul profetic al Domnului îndreptat împotriva Edomului. Motivul judecăţii Edomului
este prezentat în Versetele 10-14: violenţa cu care s-a purtat faţă de Iuda. În ziua când Iuda şi
Ierusalimul au fost devastate, Edomul i-a alungat, jefuit şi omorât pe refugiaţii evrei care fugeau
peste Iordan. De fapt, între Edom şi Iuda exista o legătură de rudenie, întrucât atât Edom, cât şi Iuda
îşi aveau originea din Avraam. Când Israelul s-a aşezat în Canaan, Edomul a fost scutit de cucerire
(Deut. 2:4-7). Edomul însă a întors rău pentru bine, de aceea va trebui să suporte consecinţele: „Ziua
Domnului“ urma să vină (v. 15-21), Edomul urma să fie judecat, iar Israelul restaurat.
Pentru a pătrunde mai profund sensul cărţii Obadia, citeşte Ier. 49:7-22 şi Ezec. 25:12-14;
35:1-15. După aceasta, citeşte Obadia pentru a vedea judecata Domnului îndreptată împotriva
Edomului.
AUTOEXAMINARE
1. Cu toate că nu se cunoaşte nimic despre viaţa profetului Obadia, se poate spune că profeţiile lui
sunt din perioada _________________, datorită conţinutului lor.
2. Profeţia lui Obadia se aseamănă foarte mult cu profeţia lui ___________________.
3. Profeţia lui Obadia se îndreaptă împotriva poporului ___________________.
4. Edomul era un popor care se trăgea din ___________________, nepotul lui Avraam.
5. Tema cărţii lui Obadia este _____________________.
6. Profeţia lui Obadia este o prezicere a _________________ drepte a Domnului asupra Edomului.
7. Edomul este destinatarul avertismentelor din profeţia lui Obadia, pentru că îi tratase foarte rău pe
refugiaţii evrei din timpul ____________________.
198
LECȚIA 37 – RESTAURAREA ISRAELULUI
LECȚIA 37
RESTAURAREA ISRAELULUI (539 - 400 î.H.)
Să descrii evenimentul care a adus sfârşitul exilului babilonian pentru evrei.
Să ştii care a fost împăratul persan care a proclamat eliberarea din robia babiloniană.
Să explici relaţia dintre Israel şi Persia după întoarcerea din robie
Să ştii numărul de exilaţi întorşi din Canaan până în 536 î.H.
Să recunoşti natura fragmentară a informaţiilor istorice din perioada post-exilică a Israelului
Să enumeri cele trei cărţi post-exilice din Vechiul Testament
Să enumeri cei patru profeţi post-exilici din Israel
Să prezinţi cartea Esterei şi importanţa ei în contextul biblic
În istoria Israelului a început un capitol nou atunci când Cir, după douăzeci de ani de
eforturi, a intrat în Babilon biruitor în 539 î.H. După moartea lui Nebucadneţar, imperiul babilonian
intrase în declin. Doar în timpul lui Nabonidus fusese o scurtă perioadă de reînnoire, care însă nu a
fost destul de puternică pentru a schimba lucrurile. Cir a folosit momentul de slăbiciune al
Babilonului şi prin 550 î.H. a început să anexeze Mesopotamia, bucată cu bucată, la imperiul medo-
persan aflat în plină expansiune. Odată cu capturarea Babilonului, în 539 î.H., cucerirea a fost
completă. Cir cel Mare, căci sub acest nume este cunoscut, a devenit împărat al întregului imperiu
al Mesopotamiei şi al Palestinei.
Când împăratul Cir şi-a întărit imperiul, el a schimbat politica Babilonului, permiţând
tuturor exilaţilor din imperiu, inclusiv evreilor, să se întoarcă acasă. El a fost interesat de religiile
tuturor popoarelor din imperiul său, dând înapoi orice lucru sfânt care fusese adus în Babilon. Mulţi
istorici spun că Cir a folosit această politică a restaurării pentru a câştiga loialitatea diferitelor
grupuri din imperiu. Totuşi, cei din imperiu nu erau complet liberi, ci se întorceau ca reprezentanţi
ai statului persan, sub autoritatea lui Cir.
Indiferent de motivele pe care le-a avut Cir pentru a-i elibera pe evrei din robia babiloniană,
ei aşteptau cu nerăbdare întoarcerea în Canaan. În eliberarea lor ei vedeau providenţa lui Dumnezeu.
După cum El îi dusese în robie, tot aşa acum îi elibera. Profetul Ieremia prezisese că robia va dura
70 de ani, şi această profeţie se împlinise. Era deci timpul ca Israelul să se întoarcă acasă, iar exilaţii
evrei au organizat întoarceri în masă în Israel şi până în 536 î. H., în Canaan se întorseseră cam
50 000 de exilaţi.
Istoria Israelului din perioada robiei este fragmentară. Cărţile istorice ale Vechiului
Testament din perioada post-exilică sunt Ezra, Neemia şi Estera. Dintre acestea, cea mai bine scrisă
este cartea lui Ezra, completată de cărţile Neemia şi Estera.
Istoria post-exilică scoate în evidenţă două perioade distincte din viaţa comunităţii de după
exil. Prima se întinde de la sfârşitul exilului babilonian până la restaurarea Templului (539-520 î.H.),
principala sursă de informaţii asupra acestei prime perioade fiind Ezra, cap. 1-6. În vremea aceasta
au slujit Israelului profeţii Hagai şi Zaharia. A doua perioadă este cea din timpul lui Ezra şi Neemia
(458-430 î.H.). Ezra a fost preot, iar Neemia guvernator aI Israelului. Principalele surse de
informaţii cu privire la a doua perioadă sunt Ezra, cap. 7-10 şi Neemia, cap. 1-10. În acea vreme au
activat în Israel profeţii Ioel şi Maleahi.
Cartea Esterei se încadrează între cele două perioade despre care vorbesc cărţile scrise de
Ezra şi Neemia. Acţiunea se petrece în Persia. Estera a fost căsătorită cu împăratul persan, cartea ei
199
fiind importantă deoarece zugrăveşte viaţa evreilor care nu s-au întors în Canaan. Multe mii de evrei
rămăseseră în Mesopotamia chiar după ce au primit permisiunea lui Cir să se întoarcă în Canaan.
Se pare că aceşti evrei îşi construiseră case şi îşi începuseră afaceri pe care nu le puteau părăsi, şi
că atât Ezra, cât şi Neemia s-au tras din familii rămase în Mesopotamia. Cartea Esterei vorbeşte
despre o evreică ce a riscat totul pentru a-şi salva neamul de la nimicire.
Studiul nostru despre perioda post-exilică a Vechiului Testament va începe cu aceste cărţi
istorice: Ezra, Neemia şi Estera. Ele vor fi urmate de cărţile profetice ale acestei perioade: Hagai,
Zaharia, Ioel şi Maleahi. Această analiză se va încheia cu studiul literaturii post-exilice a Vechiului
Testament.
1. Eliberarea Israelului după robia babiloniană a avut loc după ce __________________ cel Mare a
cucerit Babilonul în 539 î.Hr. şi a schimbat politica Babilonului în ce priveşte robia.
2. Imperiul babilonian a fost distrus de imperiul __________________.
3. Restaurarea poporului Israel nu a însemnat eliberare totală, deoarece el a fost ________________

al imperiului __________________.
4. După sfârşitul robiei babiloniene, cam ___________de exilaţi evrei s-au întors în Canaan prin
536 î.Hr. pentru a forma din nou poporul Israel.
5. Istoria Israelului din perioada post-exilică este __________________.
6. Cartea lui ________________cuprinde cea mai completă relatare a perioadei post-exilice.
7. Enumeră cărţile Vechiului Testament ce tratează istoria perioadei post-exilice.

(1)
(2)
(3)
(4)
8. Enumeră patru profeţi post-exilici ai Israelului.

(1)
(2)
(3)
(4)
9. Acţiunea cărţii __________________ se petrece în Persia, în tipul perioadei post-exilice.

200
RESTAURAREA POPORULUI ISRAEL

538-400 î.Hr.
PROFEȚI CONDUCĂTORI EVENIMENTE

H Z I M Z E E N
A A O A O S Z E
G H E L R T R E
A A L E O E A M
I R A B R I
I H A A A
A I B
E
L
538 538 538 Eliberarea din robie
536 Începerea reconstruirii Templului
530 534 Piedici în construcție
520 520 Piedici în construcție

515 515 Terminarea Templului
500
485 485
470
458
455 457 Întoarcerea celui de-al doilea grup de
exilați (sub conducerea lui Ezra)
445 445 Întoarcerea celui de-al treilea grup de
440 exilați (sub conducerea lui Neemia)
431 431
Reconstruirea zidurilor Ierusalimului
425 425 425
410
400 400 Încheierea Vechiului Testament

201
LECȚIA 38 – EZRA
LECŢIA 38 - EZRA

Să ştii cine a fost Ezra
Să enumeri cele două secţiuni literare majore ale cărţii, cu referinţele lor biblice
Să ştii care a fost împăratul persan care a dat drumul exilaţilor evrei din Babilon
Să descrii trezirea religioasă care a avut loc odată cu restaurarea Israelului
Să prezinţi restaurarea Templului şi să cunoşti anul în care a avut loc
Să recunoşti diferenţa de perioadă istorică dintre secţiunile literare majore ale cărţii
Să prezinţi această diferenţă dintre cele două secţiuni ale cărţii
Să prezinţi trecutul lui Ezra înainte de întoarcerea lui în Israel
Să explici scopul pe care l-a avut Ezra la venirea lui în Israel
Să descrii situaţia pe care a găsit-o Ezra la sosirea în Israel
Să analizezi răspunsul dat evreilor de către Ezra cu privire la reforma religioasă.
NUMELE CĂRŢII - Cartea poartă numele lui Ezra, personajul principal al cărţii
TEMA CĂRŢII - Restaurarea Israelului şi a Templului
Conţinutul cărţii Ezra descrie eliberarea evreilor din exilul babilonian şi întoarcerea lor în
Canaan pentru a restaura naţiunea şi Templul. Ea cuprinde o descriere a reformei religioase de mai
târziu a lui Ezra.
I. Întoarcerea Israelului din exil şi rezidirea Templului (cap. 1-6)
Cartea lui Ezra începe cu prezentarea deciziei împăratului Cir de a permite evreilor să se
întoarcă în lsrael. Prima dată s-au întors cam 50 000 de evrei, iar mai târziu încă două grupuri. Cei
ce se reîntorseseră au început să reconstruiască Templul, dar au fost opriţi înainte de a termina.
Proiectul de reconstruire a Templului mai fusese abandonat cu 14 ani înainte, dar ca rezultat al
predicilor profetului Hagai comunitatea post-exilică şi-a luat răspunderea reconstruirii Templului,
care a fost terminată în jurul anului 515 î.Hr., sub conducerea lui Zorobabel.
II. Reforma religioasă a lui Ezra (cap. 7-10)
A doua secţiune majoră a cărţii începe cu relatarea întoarcerii celui de-al doilea grup de
evrei din robie, sub conducerea lui Ezra. Aceasta s-a întâmplat cam la şase decenii după terminarea
construirii Templului. Ezra a venit în Israel pentru a-l întări din punct de vedere spiritual.
Ezra era preot, instruit în Legea lui Dumnezeu, şi dorinţa lui era ca israeliţii să fie mai
credincioşi faţă de Dumnezeu învăţând această Lege.
202
LECȚIA 38 – EZRA
1. Întoarcerea Israelului din exil şi rezidirea Templului (cap. 1-6)
Cir a luat hotărârea de a-i elibera pe israeliţi chiar în anul 538 î.Hr. La scurt timp după
aceasta, circa 50 000 de evrei exilaţi s-au întors în Ierusalim, însă oraşul Ierusalim era în ruine,
datorită pustiirii de către babilonieni din 586 î.Hr. Nu mai rămăseseră decât ruinele vechiului oraş
şi până la construirea unor locuinţe permanente, poporul s-a stabilit în locuri de adăpost temporare.
Nu ni se spune cât timp a durat organizarea exilaţilor de dinaintea întoarcerii în Canaan, dar se
presupune că evreii s-au restabilit în Israel prin 526 î.Hr.
Restaurarea Israelului a adus o perioadă de trezire religioasă, entuziasmul religios al

israeliţilor din perioada post-exilică fiind întărit de mai multe evenimente semnificative. Vasele
sfinte luate din Templu de Nebucadneţar fuseseră readuse în Israel şi împăratul persan fusese de
acord să furnizeze materiale pentru reconstruirea Templului. Pe lângă acestea, Cir l-a numit pe
Zorobabel, un nepot al împăratului Ioiachin, din spiţa lui David, guvernator peste Israel, astfel încât
toate aceste evenimente care au creat o atmosferă de aşteptare a erei mesianice.
La reîntoarcerea Israelului din Canaan au început eforturi imediate pentru reconstruirea

Templului. În râvna lor, israeliţii au curăţat Templul şi au refăcut altarul pentru jertfă, iar preoţii au
început să aducă zilnic jertfe, chiar în timp ce se lucra la reconstrucţie. Toate eforturile poporului
erau îndreptate spre reconstrucţia Templului. Mulţi evrei au trăit în adăposturi temporare în tot acest
timp. După doi ani de muncă, Templul era pregătit şi fundaţia lui era terminată.
Datorită opoziţiei samaritenilor, reconstruirea Templului a fost oprită timp de 14 ani.

Samaritenii erau pe jumătate evrei şi doreau să se angajeze şi ei la construirea Templului împreună
cu cei întorşi din Babilon, dar au fost refuzaţi. Cei ce se întorseseră din Babilon îi desconsiderau pe
samariteni pentru că aceştia îşi compromiseseră moştenirea etnică şi religioasă. Refuzul de a permite
samaritenilor să ajute la construirea Templului a dus la conflict; samaritenii şi-au continuat raidurile
împotriva proiectului Templului şi i-au nimicit pe evreii ce lucrau la zidire. Toate aceste atacuri ale
samaritenilor i-au descurajat pe evrei, care au încetat să mai reconstruiască Templul.
Zidirea Templului a fost reîncepută în 520 î.Hr., când Dumnezeu l-a ridicat pe profetul
Hagai. Hagai i-a chemat pe cei întorşi din Babilon să termine construcţia. Sprijinită de Zorobabel,
reconstruirea Templului a continuat, terminându-se după patru sau cinci ani, în 515 î.Hr.
Reconstruirea Templului a fost terminată înainte de sărbătoarea Paştelor. Templul a fost

dedicat Domnului, aducându-se multe jertfe, fiindcă oamenii s-au bucurat că aveau dm nou un locaş
de închinare. Preoţii şi leviţii au organizat slujbe în casa Domnului, iar activităţile din Templu au
fost reluate conform Legii. În luna următoare, israeliţii au venit la Templu pentru a sărbători Paştele
şi au continuat să-L laude pe Domnul pentru bunătatea Lui în săptămâna Pâinii nedospite.
Citeşte Ezra 1-6, urmărind evenimentele rezumate în capitolele precedente.
II. Reforma religioasă a lui Ezra (cap. 7-10)

A doua secţiune majoră a cărţii lui Ezra începe cu aproape şaizeci de ani după terminarea
templului. Ezra este prezentat pentru prima dată aici, în cap. 7:1. Evenimentele din cea de a doua
secţiune nu au legătură cu cele din prima, ci sunt legate doar de ameninţarea israeliţilor de către
duşmanii lor, provocată de restaurare. Prima secţiune descrie restaurarea naţiunii şi a Templului, iar
a doua prezintă restaurarea spirituală a poporului.
203
LECȚIA 38 – EZRA
Printre evreii exilaţi ce nu se întorseseră în Canaan în 536 î.Hr. se aflau şi strămoşi de-ai lui
Ezra, care s-a născut şi a crescut în Mesopotamia. El a fost preot levit, instruit în Legea Domnului,
şi când a devenit matur, s-a hotărât să se întoarcă în ţara strămoşilor săi, în Canaan, pentru a învăţa
pe poporul Israel legile şi poruncile lui Dumnezeu. Când s-a pornit, cu viziunea de a face lucruri
mari pentru Dumnezeu, a luat şi alţi preoţi împreună cu el.
Când s-a dus în Israel, în 458 î.Hr., Ezra a luat cam 800 de oameni cu el, dintre care mulţi
erau preoţi şi leviţi. Aceasta a fost cea de a doua întoarcere majoră a evreilor în Israel în timpul
perioadei post-exilice. Ezra a fost ajutat de Artaxerxes, împăratul Persiei, în călătoria lui spre
Canaan.
Împăratul Artaxerxes a contribuit cu daruri pentru Templu. În plus, le-a acordat ajutor regal
pentru călătorie. Ezra a fost uimit de ce a găsit în Israel: evreii trăiau în căsătorii mixte cu păgânii,
iar copiii proveniţi din asemenea căsătorii nu mai vorbeau ebraica, limba Israelului. Legea lui
Dumnezeu era ignorată. Ezra s-a mâhnit; şi-a rupt hainele, şi-a smuls barba şi s-a dus la Templu
pentru a posti şi a se ruga. El a plâns înaintea Domnului şi a mărturisit păcatele Israelului.
Rugăciunile lui Ezra au adus pocăinţă Israelului. Oamenii au fost de acord să dizolve toate
căsătoriile care încălcau Legea Domnului. Nu toate căsătoriile cu străinele erau împotriva Legii, dar
căsătoriile cu canaaniţii erau interzise. Ezra a pus judecători care să cerceteze căsătoriile dintre evrei
şi neevrei, şi astfel căsătoriile ce violau Legea au fost anulate. Poporul Israelului s-a reîntors la Lege
în această privinţă, căutând împăcare cu El şi aducându-I jertfe de vină.
Citeşte Ezra 7-10.

1. Care sunt cele trei scopuri ale lui Ezra din 7:10?
1. Observă darurile şi ajutorul dat de împăratul Artaxerxes lui Ezra.
2. Recunoaşte integritatea lui Ezra. (cap. 8:21-23).
3. Observă atitudinea lui Ezra faţă de păcatele Israelului descrise în cap. 9: 1-15.
4. Analizează seriozitatea consecinţelor păcatelor Israelului, dacă n-ar fi fost îndreptate.
1. Tema cărţii lui Ezra este ________________.
2. Enumeră titlurile celor două secţiuni literare majore ale cărţii Ezra, cu referinţele biblice
corespunzătoare.
1.
2.
3. Eliberarea evreilor din robia babiloniană a avut loc în timpul împăratului persan
________________.
204
LECȚIA 38 – EZRA
4. Restaurarea naţiunii Israelului a adus un timp de ________________.
5. La întoarcerea evreilor în Canaan, după robia babiloniană, s-au făcut eforturi pentru reconstruirea
________________.
6. Reconstruirea Templului a fost stopată timp de 14 ani datorită opoziţiei ________________.
7. Templul a fost terminat în anul ___________î. Hr.
8. Ezra s-a născut şi a crescut în ________________.
9. Ezra a fost un preot levit, ________________în Legea lui Dumnezeu.
10. Ezra a venit în Israel pentru că a vrut să ……………………. pe evreii post-exilici legile şi
poruncile Domnului.
11. Ezra a adus ________________de evrei cu el când a venit în Israel, ceea ce reprezintă a doua
întoarcere majoră a evreilor în Israel.
12. Când Ezra a venit pentru prima dată în Israel, el a fost ________________de situaţia religioasă
a poporului.
13. Problema majoră de care s-a ocupat Ezra în reforma lui religioasă a fost _______________
dintre evrei şi păgâni.
205
LECȚIA 39 – NEEMIA
LECŢIA 39 -NEEMIA

Să ştii cine a fost Neemia
Să enunţi tema cărţii Neemia
Să enumeri titlurile celor două secţiuni literare majore ale cărţii, cu referinţele biblice
corespunzătoare
Să prezinţi trecutul lui Neemia înainte de venirea lui în Israel
Să explici scopul pentru care s-a dus Neemia în Israel
Să identifici anul sosirii lui Neemia în Israel
Să descrii răspunsul primit de Neemia de la evrei şi de la vecinii Israelului
Să ştii de cât timp era nevoie pentru reconstruirea zidurilor Ierusalimului
Să prezinţi reînnoirea legământului dintre Israel şi Dumnezeu ce a urmat restaurării zidurilor
Ierusalimului, observând elementele-cheie
Să relatezi dedicarea zidurilor oraşului şi repopularea Ierusalimului (cap 11-12), rezultat al
reînnoirii legământului (cap. 8-10)
Să explici contextul istorie al reformei lui Neemia (cap. 13)
Să enumeri problemele cu care s-a confruntat Ieremia în reforma de mai târziu.
NUMELE CĂRŢII: Numele cărţii este Neemia, pentru că profetul reprezintă personajul ei principal
TEMA CĂRŢII:
Restaurarea Ierusalimului şi reînnoirea legământului. Cartea lui Neemia descrie
reconstruirea zidurilor Ierusalimului şi reînnoirea legământului dintre Domnul şi Israel, care a avut
loc în timpul lui Neemia şi Ezra.
I. Restaurarea Ierusalimului (cap. 1-7)

Prima secţiune majoră a cărţii lui Neemia introduce personajul principal şi descrie lucrarea
de reconstruire a zidurilor Ierusalimului. Neemia, ca şi Ezra, a venit din Mesopotamia, unde a fost
slujbaş al împăratului Persan. Veştile despre greutăţile Israelului l-au determinat să se ducă la
Ierusalim, pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai de acolo. El a venit la Ierusalim trimis oficial ca
guvernator al Israelului de către împăratul persan. Când a început să rezidească întăriturile oraşului,
Neemia a întâmpinat opoziţie din partea vecinilor Israelului, dar şi-a dus la bun sfârşit slujba de
îmbunătăţire a condiţiilor de trai ale evreilor reîntorşi în exil.
II. Reînnoirea Legământlui (cap. 8-13)

Reînnoirea legământului a fost o urmare normală a restaurării Ierusalimului. Evreii din
Israelul post-exilic experimentaseră reforme religioase înainte de lucrarea lui Neemia; împreună cu
ei lucrase şi Ezra. Restaurarea Ierusalimului a fost un moment atât de măreţ pentru locuitori, încât
recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu a crescut foarte mult. Ezra s-a unit cu Neemia pentru a susţine
dedicarea religioasă a poporului printr-un legământ. Neemia a continuat să sprijine credincioşia faţă
de legământ, chiar şi în poziţia de guvernator pe care o avea.
206
I. Restaurarea Ierusalimului (cap. 1-7)
A. Neemia s-a născut în Mesopotamia

Strămoşii lui, ca şi ai lui Ezra, se hotărâseră să rămână în Mesopotamia când Cir cel Mare a
dat porunca de eliberare a exilaţilor. Neemia a avut o poziţie însemnată în imperiul persan, fiind
„paharnicul“ împăratului, poziţie care implica mai mult decât un simplu titlu; Neemia era una din
oficialităţile care avea zilnic acces la împărat.
Viaţa lui Neemia a început să se schimbe din momentul în care el a aflat condiţiile grele de
trai din Israelul post-exilic. El a avut o dorinţă vie de a-i ajuta pe cei din Israel şi timp de aproximativ
patru luni el a fost trist, a postit şi s-a rugat. Dorinţa lui a crescut atât de mult că nu a mai putut să-
şi facă slujba lui obişnuită fără a se observa. Împăratul Artaxerxe l-a întrebat de ce era trist, iar
Neemia s-a folosit de ocazie pentru a-i spune împăratului persan despre necazurile rudeniilor lui din
ţara de baştină. Ca urmare, împăratul s-a oferit să-l ajute. Se pare că Neemia se pregătise în
rugăciune pentru a face cererea, care i-a fost aprobată, Neemia venind la Ierusalim.
Citeşte cap. 1-2

1. Ce i-a cerut Neemia împăratului Artaxerxe să facă pentru el (2:5-8)?
2:5 -
2:7 -
2:8 -
2. Care a fost reacţia liderilor din ţările vecine la planul lui Neemia (2:19)?
1. Perioada de activitate a lui Neemia (445 î.Hr.) a fost chiar la un secol după restaurarea
Israelului. Templul fusese rezidit, dar oraşul Ierusalim era încă în ruine.
2. Observă rugăciunea lui Neemia din 1:4-11.
3. Observă îndemnul pe care l-a dat Neemia evreilor şi reacţia acestora. (2:17-18).
B. Neemia a fost un lider capabil

Neemia i-a inspirat pe evrei să accepte responsabilitatea reconstruirii. El a organizat totul şi
a continuat să se roage pentru împlinirea planurilor chiar după ce a primit aprobarea divină pentru
proiect.
Cel mai important lucru este că el nu şi-a abandonat responsabilitatea nici în faţa opoziţiei.
Neemia şi-a dat seama că lucrarea Domnului cere mai mult decât inspiraţie şi împovărarea inimii
lui l-a dus la o viziune care l-a făcut să întocmească planuri a căror realizare cerea perseverenţă.
Disciplina lui Neemia a biruit obstacolele şi l-a făcut să-i mobilizeze pe evrei să termine zidul
Ierusalimului în 52 de zile.
Citeşte cap. 3-7 pentru a observa disciplina cerută de planul lui Neemia de reconstruire a zidului
Ierusalimului.
II. Reînnoirea legământului (cap. 8-13)

207
A. Zidurile Ierusalimului au fost terminate aproximativ în luna a şaptea a calendarului

evreiesc (7:73). Sărbătoarea corturilor avea loc în a treia săptămână a lunii, iar când evreii s-au
adunat la Ierusalim pentru a o sărbători, Ezra le-a citit Legea, asistat de alţi preoţi şi leviţi. Cuvintele
Legii au mişcat inima poporului pentru a-şi reînnoi dedicarea faţă de Dumnezeu. Ca urmare, Ezra a
organizat o reînnoire a legământului prin care poporul s-a hotărât să fie credincios legământului. A
fost întocmit chiar şi un document prin care îşi declarau credincioşia faţă de Dumnezeu.
Citeşte cap. 8-10 pentru a observa următoarele lucruri:

1. Reînnoirea legământului a fost inițiată ca reacţie la ajutorul pe care Domnul l-a dat israeliţilor
la restaurarea Ierusalimului. Poporul s-a adunat pentru a auzi vocea Cuvântului lui Dumnezeu şi
pentru închinare. Când au auzit Cuvântul Domnului, ei l-au ascultat şi au ţinut Sărbătoarea
Corturilor.
2. Recunoaște elementele-cheie ale reînnoirii legământului:

1) Postul (9:1)
2) Pocăinţa (9:2)
3) Mărturisirea păcatelor (9:3)
4) Închinarea (9:3)
5) Promisiunea ascultarii Legii (9:38-10:29)
B. Oraşul restaurat al Ierusalimului a fost repopulat, aici având loc o sărbătoare de dedicare
specială (12:27-13:3) pentru a sărbători terminarea zidului. Este foarte probabil că evenimentele din
cap. 11-12 să fi precedat şi să fi dus la reînnoirea legământului discutat în cap. 8-10.
Citeşte cap. 11:1-13:3 pentru a observa legătura dintre evenimentele descrise aici şi cele din cap.
8-10.
C. Neemia 13:4-31 pare să descrie câteva reforme pe care el însuşi le-a realizat la un deceniu
după restaurarea Ierusalimului şi vorbeşte despre o călătorie în Persia după doisprezece ani petrecuţi
la Ierusalim (13:6). După această călătorie el s-a întors în Israel. Probabil că reforma relatată în
13:7-31 a avut loc în partea a doua a slujirii lui Neemia ca guvernator.
Citeşte Neem. 13:4-31, observând problemele referitoare la:

1) Zeciuieli (v. 10-14)
2) Încălcarea Sabatului (v. 15-22)
3) Căsătoriile cu femei străine (v. 23-25)
1. Tema cărţii lui Neemia este ____________________.
2. Enumeră titlurile celor două secţiuni literare majore ale cărţii lui Neemia, cu referinţele biblice
corespunzătoare:
a)
b)
3. Neemia s-a născut şi a crescut în ____________________.

208
4. Înainte de a veni în Israel, Neemia a fost un reprezentant regal al curţii împărăteşti a lui
____________________din Persia.
5. Neemia a venit în Israel în anul ___________î.Hr., aproape la un secol de la terminarea robiei

Babiloniene.
6. Neemia a venit în Israel cu scopul de a rezidi ____________________.
7. Neemia a întâmpinat multă ____________________din partea liderilor ţărilor vecine din jurul
Israelului când şi-a împlinit misiunea rezidirii.
8. Zidurile Ierusalimului au fost reconstruite în ___________de zile sub călăuzirea lui Neemia.
9. Restaurarea Ierusalimului a adus o reînnoire a __________________dintre Dumnezeu şi Israel.
10. Reînnoirea legământului implica post, ____________________, mărturisirea păcatelor şi

angajamentul de a împlini Legea Domnului.
11. Reforma de mai târziu a lui Neemia s-a ocupat de următoarele lucruri, cu excepţia:
A. Zeciuielii
B. Idolatriei
C. Căsătoriilor nelegale
D. Încălcării Sabatului
209
LECȚIA 40 – ESTERA
LECŢIA 40 - ESTERA
Să ştii cine a fost Estera
Să descrii situaţia prezentată în cartea Estera
Să explici de ce unii învăţaţi biblici consideră ca istoria Esterei este o parabolă
Să recunoşti absenţa numelui lui Dumnezeu din cartea Esterei
Să faci o schiţă biografică a Esterei
Să faci legătura dintre Mardoheu, Ahaşveroş şi Haman, personaje din istoria Esterei
Să ştii care sunt sărbătorile anuale ale evreilor care comemorează evenimentul din cartea
Esterei
NUMELE CĂRŢII: Cartea poartă numele Esterei pentru că ea este personajul principal.
TEMA CĂRŢII: Providenţa lui Dumnezeu cu privire la Israel
ISTORICUL CĂRŢII:
Cartea Esterei vorbeşte despre o tânară care şi-a riscat viaţa proprie pentru salvarea vieţilor
a mii de evrei, faptă eroică petrecută în perioada istorică neacoperită de cartea lui Ezra. Acţiunea
are loc în perioada de tăcere dintre capitolele şase şi şapte din Ezra. Această întâmplare s-a petrecut
în Persia, nu în Israel. Oricum, fapta eroică a Esterei a avut impact asupra evreilor din tot imperiul
persan din perioada post-exilică a lui Israel.
Cartea Esterei a stârnit multe contradicţii de-a lungul secolelor. Nu se poate face nici o
legătură între numele personajelor principale ale cărţii şi existenţa istorică a imperiului persan, de
aceea mulţi învăţaţi biblici au considerat că această carte este o legendă. Desigur, ea poate fi
încadrată în această categorie, cu toate că se pot trage învăţături inspirate din ea (Isus a făcut
aceasta). Scrierile ce au supravieţuit din timpul imperiului persan reprezintă doar o mică parte din
ceea ce s-a scris în acea perioadă. Înainte de a fi găsite dovezi mai convingatoare trebuie acceptat
ca detaliu istoric tipul de literatură căreia îi aparţine Estera.
Un alt lucru problematic pentru unii îl reprezintă faptul că numele lui Dumnezeu nu este
folosit în cartea Esterei. Acest lucru este adevărat, dar în istoria Esterei există o mare încredere cu
privire la lucrarea providenţială a lui Dumnezeu şi se presupune că evreii sunt poporul ales al lui
Dumnezeu, pentru că El a avut grijă de ei (4:14; 6:13).

Cartea Esterei începe cu descrierea înălţării Esterei în împărăţia persană ca soţie a
împăratului Ahaşveroş (cap. 1-2). Estera, ca şi Ezra şi Neemia, s-a născut din părinţi evrei şi a
crescut în Persia. Străbunicii ei nu s-au mai întors în Canaan la terminarea robiei babiloniene.
Părinţii Esterei au murit, ea fiind singurul lor copil. Estera a fost crescută de un văr mai în vârstă,
pe nume Mardoheu, care a ajutat-o, pregătindu-i ocazia prin care a devenit împărăteasă. Totuşi,
toate evenimentele au fost orânduite într-un mod providenţial de Dumnezeu. Estera a devenit
împărăteasa lui Ahaşveroş, care de obicei este identificat ca împăratul Xerxes I al Persiei (486-465
î.Hr.).
Datorită refuzului lui Mardoheu de a se închina lui Haman, una din oficialităţile persane
(cap. 3), evreii au devenit ţinta urii acestuia din urmă. Se pare că Mardoheu considera închinarea în
210
semn de respect ca fiind legată de idolatrie, şi a refuzat să se închine unui om ca în faţa lui
Dumnezeu, mai ales unui păgân atât de arogant. Comportarea lui Mardoheu nu era ciudată, fiind
tipică pentru toţi evreii, şi din această cauză, Haman a plănuit să-i distrugă pe toţi evreii din imperiul
persan. El a primit aprobarea şi sprijinul împăratului pentru planul său, oferindu-i un dar şi o sumă
mare de bani.
La înştiinţarea lui Mardoheu, Estera a făcut un plan pentru a zădărnici complotul lui Haman
(cap. 4-8) şi pentru a-şi salva poporul. Ea şi-a riscat viaţa pentru a obţine o audienţă la împărat.
Printr-o întorsătură ironică a evenimentelor, Mardoheu a fost ridicat deasupra lui Haman, care a fost
spânzurat în spânzurătoarea pregătită pentru Mardoheu. Estera a putut astfel câştiga sprijinul
împăratului, scăpându-i pe evreii din împărăţie.
Cartea Esterei se încheie cu vestea eliberării evreilor (cap. 9-10). Victoria a fost sărbătorită
prin instituirea unei sărbători anuale care să comemoreze acest eveniment. Această sărbătoare
anuală se numeşte Purim şi este încă respectată de evreii ortodocşi. În timpul celor două zile de
sărbătoare se citeşte cartea Esterei.
1. Istoria Esterei exemplifică promisiunea Domnului data lui Avraam şi urmaşilor lui ca parte a
legământului cu el:
,,Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te blastămă.”(12:3)
2. Observă încrederea în providenţa şi în grija lui Dumnezeu pentru evrei, exprimată de Mardoheu
(21:14) şi de soţia lui Haman (6:13).
Citeşte cartea Esterei şi răspunde la următoarele întrebări:

1. Care sunt cele patru persoane importante din istoria Esterei?
1)
2)
3)
4)
2. Identifică capitolul şi versetul unde este menţionată sărbătoarea Purim: __________________
1. Tema cărţii Esterei este ___________________.
2. Cartea Esterei vorbeşte despre o tânără care şi-a riscat propria viaţă pentru salvarea vieţilor
___________________.
3. Povestea Esterei s-a petrecut în perioada de tăcere despre care nu vorbeşte cartea lui
___________________.
4. Istoria Esterei a avut loc în ___________________.
5. Poporul şi evenimentele menţionate în cartea Esterei nu pot fi identificate în istoria Persiei, ceea
ce îi face pe unii să interpreteze cartea ca pe o poveste o ___________________.
211
6. Numele Domnului apare de _____ori în cartea Esterei.
7. Estera s-a născut din părinţi evrei şi a crescut în ___________________.
8. ___________________ a fost un văr mai în vârstă al Esterei.
9. Evreii au devenit obiectul urii unei oficialităţi persane numite ___________________.
10. Împăratul persan cu care a fost căsătorită Estera se numea ___________________.
11. Eliberarea evreilor de către Estera este celebrată anual prin sărbătoarea___________________.
212
LECȚIA 41 – HAGAI
LECŢIA 41 - HAGAI

Să ştii care a fost primul profet post-exilic din Israel
Să vorbeşti despre relaţia dintre Hagai şi profetul Zaharia
Să cunoşti perioada în care a slujit Hagai
Să prezinţi momentul crucial din istoria Israelului cu ocazia căruia şi-a început slujirea
Hagai
Să enunţi scopul slujirii lui Hagai
Să descrii stilul profeţiilor lui Hagai
Să faci rezumatul celor patru profeţii ale lui Hagai
AUTORUL CĂRŢII
Profetul Hagai a fost primul profet post-exilic care a slujit în Israel după întoarcerea evreilor
în „ţara promisă“ a Canaanului, născut probabil în timpul exilului babilonian. S-a întors din exil
odată cu primul grup. Nu se cunoaşte nimic despre familia lui, nici chiar în scurta biografie obişnuită
nu este menţionat tatăl lui. Hagai este amintit de două ori în cartea lui Ezra (5:1, 6:14), unde, Hagai
este prezentat în legătură cu profetul Zaharia, contemporanul lui mai tânăr.
Perioada de slujire a lui Hagai este relativ uşor de stabilit. Profeţia lui Hagai poate fi
încadrată în timp, având date în ordine cronologică. Cele cinci date ale profeţiilor lui sunt cuprinse
în intervalul aceluiaşi an, într-un răstimp de 4 luni. Profețiile lui au fost rostite în al doilea an al lui
Darius (520 î.Hr.). Se pare că Hagai a profeţit o perioadă scurtă de timp.
Hagai şi-a început slujba într-o perioadă crucială a istoriei lui Israel. Evreii din comunitatea
post-exilică erau copleşiţi de condiţiile descurajante în care trăiau. Ei se întorseseră din exilul
babilonian în ţara natală în urmă cu 16 ani. Exilul fusese o experienţă grea şi umilitoare, iar
întoarcerea lor trezise spiritul naţional. Existau câteva lucruri care îi făceau pe evrei să aştepte era
mesianică. Cir cel Mare le dăduse drumul din robie şi pusese peste ei un guvernator din spiţa lui
David, dăruindu-le vasele de aur care fuseseră luate din templul lui Solomon. Mai mult, Cir îi
încurajase pe evrei să reconstruiască Templul, oferindu-le materiale de construcţie. Întoarcerea lor
fusese atât de deosebită, iar faptul că au putut să înceapă reconstruirea Templului imediat a fost
aproape o prezicere pentru ei. Reconstrucţia mersese bine timp de doi ani, după care interveniseră
samaritenii, terorizându-i pe evrei şi distrugând ceea ce aceştia zidiseră deja. Deznădăjduiţi, evreii
abandonaseră proiectul Templului, şi mai mult de un deceniu a trecut fără a se face nimic pentru
reconstruirea lui. Evreii nu prea mai nutreau speranţe mesianice. Apoi a venit o secetă, care a dus
la împuţinarea hranei şi la demoralizarea israeliţilor.
Vocea profetului Hagai a împrăştiat întunericul ce se aşezase peste Israel ca răsăritul

soarelui ce împrăştie bezna nopţii. Aceasta s-a întâmplat în luna septembrie, în 520 î.Hr., într-o zi
deosebită de Sabat, prima zi a lunii noi. Evreii se adunaseră, după cum aveau obiceiul în ziua
sabatului, în Templu, care pe atunci era încă în ruine. Altarul fusese reconstruit şi jertfele fuseseră
aduse, dar Templul nu exista. Pe când cei din Templu stăteau şi se închinau, Hagai a declarat: „Aşa
vorbeşte Domnul oştirilor..." (1:2). Acesta a fost primul cuvânt profetic de la Dumnezeu de la
întoarcerea Israelului în ţară.
213
SCOPUL CĂRŢII
Scopul slujbei lui Hagai a fost de a îndemna comunitatea post-exilică să reconstruiască

Templul. Fiecare profeţie a cărţii Hagai este legată de un singur scop, iar modul în care Israel a
răspuns cu ascultare a fost un lucru minunat. În mai puţin de o lună, poporul lui Israel a început
lucrul la reconstruirea Templului. Ascultarea poporului s-a datorat slujbei lui Hagai, chiar dacă
aceasta a fost de scurtă durată.
Cartea lui Hagai este a doua ca lungime după cartea lui Obadia, cea mai scurtă carte a
Vechiului Testament. Cele 38 de versete sunt aranjate în două capitole. Cartea conţine patru profeţii
distincte ale lui Hagai. Mesajul lui Hagai este puternic. Pentru a-şi începe mesajul, el foloseşte
întrebări retorice (1:4,9; 2:3,19). Profetul Hagai foloseşte un stil familiar. Întrebările sugestive ale
lui Hagai sunt urmate de provocarea „uitaţi-vă“ (literal „concentraţi-vă asupra") (1:5,7; 2:15,18).
I. Prima profeţie (cap. 1:1-15)
Prima profeţie a lui Hagai a fost o chemare la reconstruirea Templului, rostită în prima zi a
lunii a şasea din calendarul evreu. Reconstrucţia Templului, care începuse cu 16 ani în urmă, fusese
abandonată de multă vreme. Cei din popor îşi pierduseră interesul în acest proiect şi îşi îndreptaseră
atenţia spre construirea propriilor case. Ei îşi găsiseră scuze pentru starea ruinată a Templului zicând
că nu era momentul potrivit pentru reconstrucţie. Acţiunea poporului a avut consecinţe serioase,
chiar dacă ei nu îşi dăduseră seama de ceea ce era în joc, rezultatele apatiei lor spirituale fiind seceta
şi foametea. Profeţia lui Hagai a clarificat situaţia. Poporul trebuia să fie cu băgare de seamă în
privinţa căilor lui.
La aceasta, poporul a răspuns prin ascultare (1:12-15). Liderii comunităţii, Zorobabel şi

Iosua, au încurajat poporul să asculte de Domnul. Zorobabel, guvernatorul persan, se pare că a fost
şi el influenţat de această chemare adresată poporului, şi în mai puţin de 30 de zile a început
reconstrucţia Templului.
Citeşte cap. 1:1-15 observând mesajul lui Hagai, reacţia poporului şi rolul lui Zorobabel.
II. A doua profeţie (cap. 2:1-9)
A doua profeţie a lui Hagai a încurajat poporul să continue lucrarea de reconstrucţie a

Templului, fiind dată în a 21-a zi a lunii a 7-a din calendarul evreiesc. Aceasta a fost ultima zi a
calendarului evreiesc şi ultima zi din Sărbătoarea Corturilor. Când evreii s-au adunat la Templu
pentru ultima ceremonie a festivităţii, se poate ca unii dintre evrei să se fi plâns cu privire la situaţia
Templului, care nu se putea compara cu slava Templului lui Solomon, distrus de babilonieni.
Mesajul profetic a fost „fii tare, căci Domnul este cu tine". Domnului i-a plăcut ascultarea poporului.
Citeşte cap. 2:1-9 pentru a observa descurajarea poporului şi cuvântul de încurajare al Domnului.
III. A treia profeţie (cap. 2:10-19)
A treia profeţie a lui Hagai a întărit poporul, spunându-i că Domnul va pune capăt secetei şi
le va binecuvânta recolta. Ea a fost dată în a 24-a zi a lunii a noua din calendarul evreiesc. Hagai a
îndemnat poporul să semene cu încredere. Anii de secetă se sfârşiseră.
214
Citeşte cap. 2: l0-19 pentru a observa binecuvântările celor ce fac voia Domnului.
IV. A patra profeţie (cap. 2:20-23)
A patra profeţie a lui Hagai a reprezentat un cuvânt de binecuvântare deosebit adresat lui
Zorobabel, care a jucat un rol foarte important ca guvernator în perioada de după exil a comunităţii,
fiind un avocat al reconstruirii Templului. Cartea lui Ezra spune că Zorobabel a fost un lider în
proiectul de reconstrucţie, de aceea i s-a promis un loc însemnat în împărăţia lui Dumnezeu. Nu ni
se spune cum s-au împlinit profeţiile despre el, dar ştim că el a fost o legătură vitală în genealogia
lui Isus (Mat. 1:13; Luca 3:27).
Citeşte profeţia referitoare la Zorobabel din Hagai 2:20-23.
1. Primul profet ce a slujit în Israel după exil a fost _________________.
2. Profetul _________________a fost un contemporan mai tânăr al lui Hagai.
3. Slujirea lui Hagai a fost scurtă. Profeţiile lui au fost rostite în anul 520 î.Hr., într-o perioadă de
_________________.
4. Când a început să profeţească Hagai, evreii trăiau în nişte condiţii _________________.
5. Scopul lui Hagai a fost de a-i chema pe evreii post-exilici la construirea _________________.
6. Mesajul lui Hagai a fost puternic. Pentru a-şi începe mesajul, el a folosit întrebări
_________________.
7. Evreii au răspuns prin _________________la mesajul profetic al lui Hagai.
8. Ultima profeţie a lui Hagai a fost un cuvânt de binecuvântare pentru ________________, datorat
rolului pe care acesta 1-a jucat în reconstrucţia Templului.
215
LECȚIA 42 – ZAHARIA
LECŢIA 42 - ZAHARIA

Să ştii ce legătură a fost între Zaharia, profetul Hagai şi preotul Ido.
Să ştii care au fost lucrurile de care a fost preocupat Zaharia în timpul slujbei lui
Să cunoşti perioada în care a slujit Zaharia pe baza profeţiilor din carte
Să enunţi scopul profeţiilor din carte
Să descrii cele două părţi ale cărţii lui Zaharia
Să cunoşti disputa referitoare la autorul cap. 9-14 ale cărţii
Să faci rezumatul fiecărei profeţii, viziuni şi profeţii nedatate din cartea Zaharia
AUTORUL CARŢII
Profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, a fost mai tânăr decât contemporanul lui,
Hagai, şi şi-a început slujba la două luni după acesta. În Vechiul Testament există mai mult de o
duzină de persoane ce poartă acest nume sau un nume aproape identic. El însă nu trebuie confundat
cu Zaharia, fiul lui Berechia, care este menţionat în Isaia 8:2.
Străbunicul lui Zaharia este trecut în lista din cartea lui Neemia, pentru că a fost liderul unei
familii preoţeşti care s-a întors în ţară în primul grup (12:4). Cartea lui Ezra îl prezintă pe Zaharia
ca fiind „fiul lui Ido“, folosind expresia „fiul lui“ cu sens general, datorită faptului că Zaharia era
un descendent al lui Ido (5:1; 6:14), un preot vestit în comunitatea post-exilică. Mai târziu, când
Ezra a scris istoria perioadei de început a epocii post-exilice, el l-a asociat pe Zaharia cu renumitul
lui străbunic. Datorită faptului că a avut strămoşi preoţi, el a fost atât preot, cât şi profet, ceea ce era
un lucru neobişnuit. Aceste două slujbe le-au mai avut şi Ieremia şi Ezechiel.
Zaharia a fost preocupat de rezidirea Templului, la fel ca Hagai. Totuşi, slujba lui profetică
s-a îndreptat mai mult spre curăţirea ţării de păcate, viziunile lui Zaharia revelând nevoia unei treziri
spirituale. Prin ele, comunitatea post-exilică era chemată la pocăinţă. Din viziunile lui reiese în mod
evident grija lui preoţeaseă.
Zaharia şi-a început slujba profetică în cea de-a opta lună ebraică (octombrie/noiembrie) a
anului 520 î.Hr. Data profeţiei din carte indică faptul că Zaharia a activat ca profet aproximativ doi
ani (520-518 î.Hr.) Este posibil ca profeţiile din cap. 9-14, a căror dată nu este menţionată, să fi fost
date într-o perioadă mai târzie din viaţa profetului.
Slujba lui Zaharia s-a desfăşurat într-un context istoric asemănător cu cel în care a profeţit
Hagai. Dacă nu-ţi aminteşti contextul primei perioade de după exil citeşte lecţia referitoare la Hagai.
SCOPUL CĂRŢII
Scopul mesajului lui Zaharia era pur şi simplu de a prezenta scena escatologică. Aşa cum s-
a mai spus la introducerea la cartea lui Hagai, comunitatea celor care tocmai se întorseseră din robie
în secolul al şaselea înainte de Hristos aştepta o epocă de aur în care ea urma să fie liderul mondial.
Poporul evreu era încurajat să se pregătească pentru destinul lui istoric, mesajul profetic accentuând
venirea unei perioade în care Israelul va domina toată lumea şi care va fi realizată doar de
Dumnezeu, prezentat ca Judecător al popoarelor pe care le va supune poporului lui Dumnezeu.
216
Faptul că Zaharia poate fi împărţită în două părţi principale este general acceptat:
1. Profeţii atribuite în mod specific lui Zaharia (cap. 1-8)
Aceste profeţii sunt atribuite în mod specific lui Zaharia şi sunt mai bine organizate. Cartea
are o scurtă introducere (1:1-6), urmată de seria celor opt viziuni (1:7-6:15), care împreună
constituie prima secţiune majoră. Aceste viziuni sunt urmate de alte două profeţii, care încheie
această primă parte a cărţii. Ultimele şase capitole sunt mai puţin structurate. În cea de-a doua parte
a cărţii predomină profeţiile apocaliptice, prevestiri despre războaie, înşelăciuni şi nenorociri fiind
alăturate mesajelor de speranţă şi de încredere într-o biruinţă viitoare.
II. Profeţiile nedatate (cap. 9-14)
Diferenţele dintre cele două părţi ale cărţii lui Zaharia au stârnit suspiciuni cu privire la
autorul capitolelor 9-14. Majoritatea învăţaţilor biblici acceptă autenticitatea capitolelor 1-8 şi faptul
că autorul lor a fost Zaharia, dar nu sunt de aceeaşi părere în ceea ce priveşte cap. 9-14. Diferenţele
de stil şi de limbă i-au făcut pe unii exegeţi să susţină că aceste capitole au fost scrise mai târziu,
cândva între sec II-IV î.Hr. Cu toate acestea, există numeroşi învăţaţi conservatori care îl acceptă
pe Zaharia ca autor al cap. 9-14. Ei explică diferenţa dintre cele două părţi ale cărţii ca fiind
rezultatul influenţei perioadelor istorice diferite în care au fost scrise şi susţin că ultimele capitole,
care au un scop diferit, au fost scrise la mulţi ani după terminarea cap. 1-8.
I. PROFEŢII ATRIBUITE ÎN MOD SPECIFIC LUI ZAHARIA (cap. 1-8)
A. Introducere (1:1-6)
Mesajul versetului introductiv este: „întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor; şi Mă voi
întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor“. Aceasta este o chemare la pocăinţă.
B. Prima viziune (1:7-17)

Viziunea prezintă patru călăreţi care, după ce au cutreierat pământul, I-au raportat lui
Dumnezeu că pe pământ este pace şi linişte. Vestea este totuşi neliniştitoare pentru că
Israelul se lupta totuşi cu greutăţile rezidirii naţiunii şi ale ridicării ei din ruinele lăsate de
distrugere. În viziune este cuprinsă şi confirmarea divină a faptului că Templul şi naţiunea
Israelului vor fi reconstruite.
C. A doua viziune (1:18-21)

Cele patru coarne din această viziune reprezintă duşmanii Israelului. Ele vor fi speriate de
cei patru fierari.
D. A treia viziune (2:1-13)

În această viziune, un înger a venit să măsoare şi să stabilească dimensiunile Ierusalimului,
şi un alt înger a vestit rezidirea oraşului, care va fi păzit de Însuşi Domnul. Slava Domnului
va umple oraşul.
217
E. A patra viziune (3:1-10)

Iosua este confirmat şi sfinţit ca mare preot în Israel, acceptarea lui Iosua reprezentând
acceptarea Israelului de către Dumnezeu. Curăţirea Israelului pregăteşte calea pentru Mesia,
„Odrasla lui David“ (Is. 11:1) şi pentru era mesianică a păcii.
F. A cincea viziune (4:1-14)

În această viziune este prezentat un sfeşnic de aur încadrat de doi măslini, unul la dreapta şi
celălalt la stânga. Sfeşnicul de aur se află în Templu şi aduce lumină Israelului. Cei doi
măslini reprezintă simboluri pentru Iosua, marele preot, şi pentru Zorobabel, guvernatorul.
Aceştia doi sunt cei unşi pentru a conduce Israelul în restaurarea Templului, care va putea
fi realizată numai prin Duhul Sfânt (4:6).
G. A şasea viziune (5:1-4)

Viziunea aceasta prezintă un sul de carte zburând, simbolizând cuvântul de judecată al
Domnului, care merge pe tot pământul pentru a-i nimici pe cei răi şi pentru a curăţi ţara de
fărădelege.
H. A şaptea viziune (5:5-11)

Aici îngerul îi arată profetului o efă, apoi un talant de plumb ce se ridica. O femeie, care
personifica răul, a fost prinsă în efã, şi peste gura ei a fost aruncată bucata de plumb. Efa a
fost dusă în Babilon.
I. A opta viziune (6:1-15)

Sunt prezentate patru care, venind de la Dumnezeu. Unul avea caii negri, simbol al judecăţii,
şi se îndrepta spre nord pentru a-i pedepsi pe duşmanii Israelului. Apoi urmează un cuvânt
de la Domnul. Cununa de aur şi de argint simbolizează unirea slujbei de preot cu cea de
împărat, într-o imagine ce Îl anticipă pe preotul-împărat Mesia.
J. Projeţii despre post (7:1-14)

Israelul stabilise patru zile de post pentru a comemora distrugerea Ierusalimului şi a
Templului. Acum, după ce Israelul se întorsese, mai era oare nevoie de post? Răspunsul
Domnului a fost că a face dreptate şi a arăta milă sunt lucruri mai bine primite decât postul.
K. Profeţii despre Ierusalim (8:1-23)

Dumnezeu va restaura oraşul Ierusalim, care va fi din nou un oraş al lui Dumnezeu. Zilele
de post vor deveni zile de bucurie, iar popoarele vor veni la Ierusalim pentru a învăţa despre
Domnul.
Citeşte cap. 1-8 pentru a observa cum profeţiile şi viziunile au pregătit venirea escatologică
a lui Mesia. Multe profeţii pentru viitorul imediat au fost amestecate cu profeţii referitoare la viitorul
mai îndepărtat al Israelului.
II. PROFEŢII NEDATATE (cap. 9-14)
A. Prima profeţiie nedatată (9:1-11:17)

Profeţia este o „povara“ sau un „cuvânt“ de la Domnul, dat profetului, vestind venirea umilă
a unui împărat mesianic (cap. 9) şi întoarcerea evreilor împrăştiaţi în toate popoarele, un
„exod“ al evreilor din toată lumea (cap. 10). În contrast cu aceasta, peste turma Israelului
va fi pus Bunul Păstor (cap. 11).
218
B. A doua profeţie nedatată (12:1-14:21)
A doua profeţie continuă să privească în viitor, fiind caracterizată de expresia „în ziua
aceea“. Profetul vorbeşte despre ziua în care Israelul îşi va plânge păcatele (cap. 12) şi în
care nenorocirile vor curăţi ţara aşa cum focul curăţă aurul (cap. 13). La sfârşit va veni „Ziua
Domnului“. Domnul va fi împărat peste tot pământul, iar popoarele vor veni la Ierusalim
pentru a I se închina (cap. 14).
Citeşte cap. 9-14 din Zaharia, observând accentul care se pune pe viitor. Profeţiile din
această parte a cărţii sunt mai greu de interpretat, însă acest studiu nu cere o cunoaştere mai
amănunţită a acestor proorocii.
1. Profetul Zaharia a fost contemporan cu _________________.
2. Zaharia a fost nepotul preotului Ido. Ca urmare, el a fost atât _________________, cât şi profet.
3. Zaharia a fost preocupat de rezidirea _________________, dar slujba lui profetică s-a îndreptat
în principal spre _________________ţării de păcat.
4. Zaharia a activat ca profet timp de ________ani, începând cu 520 î.Hr.
5. Scopul mesajului lui Zaharia a fost de a _________________scena escatologică.
6. Capitolele ____________ale cărţii conţin profeţii datate ale lui Zaharia, pe când capitolele
____________conţin profeţii nedatate, unde nu este menţionat numele lui Zaharia.
7. Diferenţele dintre cele două părţi ale cărţii lui Zaharia au adus îndoieli în privinţa autorului
capitolelor _________________.
8. Cei ce apără unitatea cărţii lui Zaharia susţin că materialul de la sfârşitul cărţii a fost scris mai
târziu şi a avut un _________________ diferit.
9. Cartea lui Zaharia începe cu o chemare la _________________.
10. Cei patru călăreţi din prima viziune a lui Zaharia au adus vestea că popoarele pământului au
linişte şi pace, pe când _________________ trecea prin greutăţi.
11. Curăţirea lui Iosua din cea de a patra viziune a lui Zaharia (3:1-10) reprezintă acceptarea
_________________.
12. Cei doi măslini de lângă vasul din cea de a cincea viziune a lui Zaharia (4:1-14) îi reprezintă pe
guvernatorul _________________şi pe marele preot _________________.
13. Femeia închisă în efă şi dusă în Babilon în cea de a şaptea viziune a lui Zaharia (5:5-11)
reprezintă o personificare a _________________.
14. Proorocia referitoare la post arată că a face _______________şi a arăta _______________ sunt
lucruri mai bine primite decât postul.
15. În profeţiile din cap. 9-14 se pune accentul pe _________________.

219
LECȚIA 43 – IOEL
LECŢIA 43 - IOEL
Să faci legătura între informaţiile reale şi cele ipotetice referitoare la profetul Ioel
Să recunoşti dificultatea delimitării în timp a lucrării lui Ioel
Să prezinţi scopul mesajului lui Ioel
Să identifici nenorocirile pe care Ioel le-a vestit la începutul proorociei
Să prezinţi pe scurt cele trei variante principale de interpretare propuse pentru plaga
lăcustelor din cap. 1 şi 2 ale cărţii lui Ioel
Să identifici şi să discuţi tema cărţii cu referire la perspectiva profetului asupra conceptului
escatologic
Să prezinţi structura cărţii lui IoeI
Să realizezi rezumatul celor două fragmente majore ale cărţii, punând accentul pe ideile de
judecată şi de mântuire
Să identifici cele două fenomene distincte care vor avea loc la împlinirea proorociei lui Ioel
care vestea revărsarea Duhului Sfânt
Să discuţi continuitatea împlinirii profeţiei lui Ioel despre revărsarea Duhului Sfânt
prezentată în predica lui Petru din Fapte 2
AUTORUL CĂRŢII
Singura informaţie despre Ioel este numele tatălui său, Petuel. În afară de aceasta, mai există
câteva sugestii referitoare la el în interiorul cărţii: Ioel n-a fost membru al tagmei preoţeşti, deoarece
el face referiri la preoţii Israelului în mod obiectiv (1:13; 2:17). Acelaşi lucru se poate spune despre
relaţia lui Ioel cu bătrânii - felul în care li se adresează indică faptul că Ioel nu era unul dintre ei
(1:2), iar frecvenţa şi tipul referirilor la Ierusalim şi la Templu sugerează ideea că profetul era
locuitor al Ierusalimului.
DATA SCRIERII CĂRŢII

Datarea slujbei lui Ioel este foarte dificil de realizat. Cei care au studiat Biblia au ajuns la
concluzia că Ioel ar fi putut să profeţească oricând, începând din secolul al XIX-lea până în secolul
al II-lea î. Hr. Nu există alte informaţii despre momentul în care a lucrat Ioel, pentru că profetul nu
menţionează în profeţiile sale numele niciunui împărat sau guvernator. Data lucrării lui trebuie
văzută în contextul aluziilor la condiţiile socio-religioase implicate în profeţie.
Cea mai bună aproximare a datei scrierii cărţii lui Ioel pare să fie încadrarea în perioada
post-exilică, indicată de evidenţele interne ale cărţii. În această perioadă Israelul n-a avut împărat,
fiind supus împăratului persan şi condus de guvernatori. Cartea nu conţine referiri la idolatrie, iar
„locurile înalte“ nu sunt menţionate nici măcar o dată, şi aceste indicii par să se refere la perioada
imediat de după exil, când păcatul idolatriei n-a mai reprezentat o problemă naţională, deşi înainte
de exil fusese cel mai răspândit păcat. În plus, atitudinea lui Ioel faţă de ceremoniile din Templu era
pozitivă şi nu critică, pe când profeţii pre-exilici (Ieremia, cap. 7 şi Mica, cap. 1) au criticat lucrarea
din Templu, pe care şi Ezechiel îl considerase plin de corupţie (cap 8-11). Pe de altă parte, profeţii
postexilici (Hagai şi Zaharia) au sprijinit activitatea Templului. Toate aceste idei indică faptul că
Ioel şi-a scris cartea în perioada de după exilul babilonian.
Două argumente puternice în favoarea datării cărţii lui Ioel în perioada postexilică sunt
mustrările adresate Egiptului şi Edomului (3:19) şi afinitatea dintre Ioel şi Obadia. Cel mai probabil
prilej de a profeţi împotriva Egiptului şi Edomului a fost căderea Ierusalimului în mâinile babilonie-
220
LECȚIA 43 – IOEL
nilor, în 587-586 î. Hr. Afinitatea dintre Ioel şi Obadia sugerează ideea că Ioel a scris după Obadia,
fiind influenţat de acesta (2:32). Formula de introducere a lui Ioel, „Cuvântul Domnului care a fost
spus“, care precede un citat direct din Obadia, v. 17, reprezintă un argument în plus în favoarea
acestei idei.
În concluzie, perioada în care a slujit Ioel se încadrează în era postexilică, după Hagai şi
Zaharia, dar înainte de Maleahi. Hagai şi Zaharia au precedat zidirea Templului, Ioel se referă la
Templu ca la un loc al slujirii active din timpul său, iar Maleahi menţionează abuzurile din Templu,
cauzate de situaţia economică foarte gravă prezisă de de Ioel. De asemenea, este posibil ca Ioel să
fi activat exact în perioada de tăcere, despre care Ezra nu pomeneşte nimic.
SCOPUL CĂRŢII
Scopul cărţii profetului Ioel a fost pur şi simplu acela de a iniţia o trezire religioasă printre
israeliţi, a căror credinţă în mântuirea ce avea să vină slăbise şi care aveau nevoie de o reînnoire
spirituală urgentă pentru a putea să rămână în planul de salvare binecuvântat al lui Dumnezeu. În
consecinţă, Ioel a interpretat pentru poporul său voia lui Dumnezeu revelată în evenimentele ce
aveau loc în acel timp.
Ioel a folosit ca punct de pornire plaga lăcustelor, pe care a interpretat-o ca avertizare cu
privire la iminenţa judecăţii divine (1:15). Singura nădejde de mântuire era pocăinţa, la care Ioel
cheamă poporul de două ori (1:13, 14, 2:12-17). A doua chemare, la care se pare că poporul a
reacţionat în mod pozitiv, este mai detaliată decât prima, pentru că această chemare la pocăinţă este
urmată imediat de prezentarea binecuvântării pe care Dumnezeu avea să le-o dea în curând. În
primul rând sunt promise binecuvântări materiale, după care urmează binecuvântări spirituale
importante. În capitolul trei, Ioel introduce o idee care a fost atât de răspândită printre evrei în toată
epoca de după exil: cea conform căreia Israelul va fi cel care va primi favorurile lui Dumnezeu, iar
popoarele care l-au asuprit vor fi pedepsite. „Casa lui Israel“, care fusese împrăştiată prin lume în
timpul exilului, avea să se reîntoarcă acasă triumfătoare şi avea să stăpânească peste foştii duşmani.
Despre semnificaţia lăcustelor din profeţiile din cap. 1 şi 2 ale cărţii lui Ioel s-au scris multe.
Există trei variante general acceptate. În primul rând este interpretarea literală, care susţine faptul
că lăcustele sunt în mod literal acele insecte care distrug recoltele. În al doilea rând, există
perspectiva alegorică, unde sunt aduse argumente în favoarea ideii conform căreia lăcustele
simbolizează invaziile armatelor duşmane în Israel, diferitele tipuri de lăcuste reprezentând
diferitele populaţii care invadaseră Israelul în decursul istoriei. În sfârşit, explicaţia apocaliptică
consideră că primul şi al doilea capitol din Ioel constituie o profeţie despre viitorii duşmani ai
Israelului, din zilele de pe urmă. Din punctul nostru de vedere însă, cea mai corectă interpretare a
profeţiilor lui Ioel este cea literală.
TEMA CĂRŢII
Tema principală a cărţii lui Ioel este „Ziua Domnului“, un concept foarte cunoscut evreilor,
la care profetul Amos se referise cu trei secole înainte. Se pare că Amos fusese cel care definise
termenul ca fiind un timp al judecăţii pentru Israel şi pentru popoare, care urmau să beneficieze de
o perioadă de restaurare şi mântuire, perspectiva universalistă a „Zilei Domnului“ fiind întâlnită şi
în cartea lui Ţefania. Perioada post-exilică din istoria Israelului a reprezentat pentru poporul Israel
un timp de aşteptare generală a aspectelor pozitive ce aveau să vină după „Ziua Domnului", întrucât
poporul crezuse că exilul babilonian fusese judecata Domnului peste Israel, de aceea ei aşteptau cu
nerăbdare momentul restaurării şi mântuirii Israelului şi judecata Neamurilor. Momentul mântuirii
a fost înţeles în sens escatologic, de sfârşit al istoriei lumii, care avea să inaugureze o împărăţie
221
LECȚIA 43 – IOEL
mesianică, o epocă în care Mesia va domni peste Israel, şi Israelul va stăpâni lumea. Această
înţelegere greşită a profeţiilor referitoare la „Ziua Domnului" a dus la apatia spirituală evidentă în
cărţile post-exilice.
Predicile lui Ioel au arătat faptul că „Ziua Domnului" nu implica o dată fixă sau un singur
eveniment care urma să aibă loc la un moment dat în timp. Aspectul judecăţii de care evreii credeau
că avuseseră parte deja putea reveni dacă poporul nu se pocăia şi nu se lăsa de păcatele sale.
Bineînţeles, restaurarea şi mântuirea aveau să vină peste Israel şi neamurile aveau să experimenteze
judecata lui Dumnezeu. Israelul trebuia deci să fie un popor sfânt şi să aştepte împărăţia mesianică.
Păcatele poporului însă au atras asupra lui un alt timp de judecată: lăcustele devastatoare nu veniseră
la voia întâmplării, ci constituiau pedeapsa Domnului pentru ca poporul să renunţe la păcat.

Structura cărţii lui Ioel reflectă cele două dimensiuni ale Zilei Domnului: judecata şi
mântuirea. Prima parte a cărţii conţine o plângere cauzată de plaga lăcustelor trimisă de Domnul şi
o chemare la pocăinţă (1:1,2-2:17). A doua parte a cărţii are rolul de a reasigura poporul cu privire
la faptul că Israelul va avea parte de restaurare şi mântuire, şi că popoarele vor fi judecate (2:18-
3:21). Mesajul lui Ioel aduce o contribuţie importantă la înţelegerea Zilei Domnului din profeţiile
Vechiului Testament.
PRIVIRE DE ANSAMBLU
I. Plângere cauzată de plaga lăcustelor trimise de Domnul şi chemare la pocăinţă
Prima parte a cărţii lui Ioel începe cu atragerea atenţiei poporului şi a liderilor lui asupra
evenimentelor ce aveau să se întâmple în Israel (1:2). Urmează apoi o descriere vividă a invaziei
lăcustelor, care au devastat ţara (1:4-12), pocăinţa fiind singurul mijloc de a scăpa de judecata
Domnului (1:13-20). Preoţii trebuiau să vestească o adunare sfântă la Templu, iar poporul şi
conducătorii săi trebuiau să plângă în faţa Domnului şi să postească. Aceeaşi structură se repetă în
capitolul doi, cu o mai mare intensitate de această dată: „Sunaţi din trâmbiţă în Sion" (2:1). Lăcustele
sunt comparate cu o armată invadatoare (2:2-11), care trece peste toate obstacolele şi care nu poate
fi oprită. Singura soluţie este pocăinţa cu lacrimi, jale şi cereri înaintea lui Dumnezeu (2:12-17).
II. Vestirea restaurării şi a mântuirii

Răspunsul lui Dumnezeu prezentat în a doua parte a cărţii sugerează ideea că Israel a ascultat
chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă şi că Domnul i-a promis că va restaura pagubele făcute de
lăcuste (2:18-27). Mai mult chiar, Iehova va restaura slava Israelului (2:28-3:21). Duhul Domnului
Se va reîntoarce peste popor într-o măsură mai mare decât oricând înainte. Revelaţiile profetice vor
abunda peste popor, iar Ierusalimul va fi înălţat între naţiuni atunci când Domnul va intra la judecată
cu naţiunile pământului: „Dar Iuda va fi veşnic locuit din neam în neam, …dar Domnul va locui în
Sion" (3:20-21).
Citeşte cartea lui Ioel şi observă accentul pus pe tema judecăţii şi a mântuirii în profeţiile despre
Ziua Domnului.
Profeţiile lui Ioel referitoare la revărsarea Duhului lui Dumnezeu (2:28-32) se află în centrul
interesului tuturor creştinilor şi în atenţia penticostalilor în special. Ceea ce Ioel vestea pentru
venirea Domnului reprezintă dorinţa exprimată de Moise în Numeri 11:29 - „Să dea Dumnezeu ca
tot pământul să fie acoperit de prooroci”, şi cu toate că în Vechiul Testament iluminarea prin Duhul
lui Dumnezeu era limitată la profeţi şi la un număr restrâns de alte persoane privilegiate (bătrâni,
222
LECȚIA 43 – IOEL
judecători sau împăraţi), Ioel profeţeşte despre o revărsare a Duhului peste „orice făptură“, chiar şi
peste cei mai umili slujitori.
Ioel profeţeşte că Duhul va realiza două lucruri distincte: (l) îi va întări pe cei ce vor fi
chemaţi să discearnă şi să declare voia lui Dumnezeu şi (2) se va revarsa peste toţi, fără deosebire,
indiferent de clasă socială, vârstă sau sex. Paralelismul poetic dintre ideea că tinerii vor avea vedenii
şi ideea că bătrânilor li se vor da visuri nu limitează revărsarea Duhului la o categorie socială sau la
alta, ci indică pur şi simplu două vârste la care se va vedea manifestarea Duhului Sfânt.
Ioel nu este unicul profet vechitestamental care a vestit revărsarea Duhului Sfânt. Isaia a
scris despre aceeaşi promisiune (32:15; 44:3), ca şi Ezechiel (39:29). Toţi profeţii Vechiului
Testament vorbesc despre venirea erei mesianice. Atunci când Petru citează profeţia lui Ioel ca
explicaţie a fenomenului relatat în Fapte 2, el declară că această promisiune escatologică s-a
împlinit, dar nu consideră că revărsarea Duhului de la Rusalii reprezenta unicul moment din istorie
în care profeţia lui Ioel avea să se împlinească. Dimpotrivă, ideea că împlinirea revărsării Duhului
va reprezenta un fenomen continuu este evidenţiată în afirmaţia cu care Petru îşi încheie predica de
la Rusalii: „făgăduinţa Domnului este pentru ei, copiii lor, toţi cei ce sunt departe acum, şi pentru
oricine va chema numele Domnului” (Fapte 2:39).
Promisiunea este valabilă atât pentru evrei, cât şi pentru neamuri, despre care în Vechiul
Testament se spune că erau „departe“ (Isaia 57:19; Efeseni 2:13, 17). Este posibil ca Petru să nu fi
înţeles în întregime implicaţia cuvintelor sale inspirate - mai târziu, el a fost surprins de revărsarea
Duhului peste cei din casa lui Corneliu (Fapte 10:45), deşi Duhul lucra conform voii lui Dumnezeu.
Expresia utilizată de Petru, „toţi cei ce sunt departe acum“, se referă şi la viitor, la toţi cei
care aveau să urmeze după epoca apostolilor - deci revărsarea Duhului nu s-a terminat încă.
Afirmaţia aceasta reflectă poziţia Noului Testament cu privire la „zilele de pe urmă", care nu se
limitează la un singur punct în timp, la un singur eveniment, ci la perioada cuprinsă între prima
venire a lui Isus şi cea de-a doua venire a Sa, indiferent când va avea ea loc. Aşadar, noi, ca şi
apostolii, trăim în zilele de pe urmă, iar promisiunea revărsării Duhului este valabilă şi pentru noi.
1. Singura informaţie despre profetul _______________ este numele tatălui său, Petuel.
2. Ioel a fost probabil locuitor al _______________.
3. Data cea mai probabilă pentru slujirea lui Ioel este _______________.
4. Unul dintre argumentele în favoarea stabilirii unei date atât de târzii este constituit de afinităţile
dintre Ioel şi _______________.
5. Scopul profetului a fost pur şi simplu de a iniţia o trezire religioasă printre israeliţi, a căror
_______________ slăbise.
6. Ioel a utilizat prilejul oferit de _______________ pentru a-şi începe predica despre judecata
divină iminentă.
223
LECȚIA 43 – IOEL
7. Interpretarea _______________ a plăgii lăcustelor susţine că acestea reprezintă simbolul unor

invazii armate în Israel.
8. Interpretarea _______________ a plăgii lăcustelor susţine că ele erau viitorii duşmani ai

Israelului.
9. Tema mesajului lui Ioel este _______________.
10. Predica lui Ioel despre Ziua Domnului susţine că această a fost _______________ considerată
a fi o dată fixă.
11. Structura cărţii lui Ioel reflectă cele două aspecte principale referitoare la Ziua Domnului:
__________________ şi __________________
12. Prima parte majoră a cărţii se concentrează asupra plăgii lăcustelor şi asupra
________________.
13. A doua parte a cărţii se referă la restaurarea Israelului şi la _______________.
14. Profeţia despre revărsarea Duhului Sfânt reamintită în Faptele Apostolilor se găseşte în Ioel
_______________.
15. Revărsarea Duhului Sfânt este dată tuturor, fără nici o deosebire, pentru a-i întări pe toţi cei
chemaţi să _______________ şi să _______________ voia lui Dumnezeu.
16. Faptul că împlinirea profeţiei lui Ioel despre revărsarea Duhului Sfânt reprezintă un fenomen
_______________ este cel mai corect interpretat de Petru în Fapte 2:39.
224
LECȚIA 44 – MALEAHI
LECŢIA 44 - MALEAHI
La sfârşitul acestei lecţii, va trebui:
Să prezinţi problemele ridicate de identificarea autorului cărţii Maleahi
Să stabileşti data profeţiei şi numele biblice ale celor doi contemporani ai lui Maleahi
Să prezinţi scopul mesajului lui Maleahi
Să discuţi stilul profeţiei, aşa cum apare de şase ori în cartea Maleahi
Să prezinţi două contribuţii importante aduse la concepţia escatologică a evreilor, date în Maleahi
Să faci rezumatul mesajului esenţial al fiecareia dintre cele şase profeţii
AUTORUL CĂRŢII
Cartea Maleahi prezintă numeroase dificultăţi în ce priveşte indentificarea autorului.
Cuvântul „Maleahi“ înseamnă „mesagerul meu" şi apare o singură dată în carte (1:1), însă expresia
„mesagerul meu“, conţinând un pronume posesiv, este prezentă în versetul 3:1 ca referire la unul
dintre profeţii escatologici. Ca urmare, unii învăţaţi biblici susţin că termenul Maleahi din versetul
1:1 ar trebui tradus „mesagerul meu“, în loc să fie considerat un nume propriu. Aceasta este şi
poziţia tradiţiei ebraice, care susţine ca autorul cărţii ar fi profetul Ezra și că expresia „mesagerul
meu“ ar trebui înţeleasă ca titlu referitor la Ezra. Din păcate, interpretările tradiţiei ebraice nu sunt
întotdeauna corecte, pentru că nu se poate spune cu siguranţă cine este autorul cărţii Maleahi, pentru
că dacă vreun profet cu numele de Maleahi a existat într-adevăr în Israel, el nu este menţionat decât
în versetul 1:1 al cărţii Maleahi. Cu toate acestea, şi alţi profeţi sunt amintiţi numai la începutul
cărţilor lor - ca Obadia, de exemplu.
Cu toate că această identificare a lui Maleahi nu este sigură, părerea generală este că profeţia
datează din perioada postexilică. Cei mai mulţi învăţaţi, atât din grupările liberale, cât şi din cele
conservatoare, cred că a fost scrisă în al cincilea secol î. Hr. Cartea însăşi nu este datată, dar dovezile
interne ne ajută să fixăm o dată cu destul de multă siguranţă. În versetele 1:7-10 şi 3:8 ni se spune
că se aduceau jertfe şi că această practică dura de multă vreme, ceea ce implică ideea că Templul
fusese rezidit de câţiva ani (Templul fusese terminat în 515 î.Hr.). Păcatele despre care cartea
Maleahi predică reprezintă aceleaşi abuzuri pe care reforma de mai târziu a lui Neemia a încercat
să le elimine (Neemia, cap. 13). Cumulând toate aceste date, ajungem la concluzia că este foarte
probabil ca slujirea lui Maleahi să se fi desfăşurat în a treia parte a secolului al V-lea î. Hr.,
aproximativ între anii 431-425.
Nu se poate stabili exact felul în care Maleahi se încadrează în contextul reformei lui Ezra
şi Neemia, deoarece profetul nu aminteşte nimic despre reformă şi nici reformatorii nu-l
menţionează pe profet. Ce se poate spune este însă faptul că ce trei au fost contemporani, luptându-
se împotriva aceloraşi abuzuri. De aceea, pentru a înţelege mai în profunzime mesajul lui Maleahi
trebuie să luăm în considerare şi cadrul istoric constituit de domniile lui Ezra şi Neemia.
În 458 î.Hr. Ezra a primit încuviinţarea împăratului persan Artaxerxes pentru a organiza o a
doua întoarcere în Palestina a evreilor exilaţi. Când Ezra a ajuns în Ierusalim împreună cu evreii
care s-au întors, s-a confruntat pentru prima dată cu problema căsătoriilor mixte dintre bărbaţi
israeliţi şi femei păgâne, care era răspândită chiar şi în rândurile preoţilor, ale leviţior şi ale
conducătorilor civili. Reforma lui Ezra a dus însă la dizolvarea căsătoriilor cu femei străine.
În 445 î. Hr., al douăzecilea an al domniei lui Artaxerxes, a avut loc cea de-a treia întoarcere
importantă a evreilor exilaţi în Palestina, sub conducerea lui Neemia. Scopul lui Neemia a fost
reconstruirea zidurilor Ierusalimului, unde a rămas ca guvernator timp de 12 ani după terminarea
construcţiei, până când, în al 32-lea an de domnie al lui Artaxerxes, s-a reîntors în Persia, probabil
conform înţelegerii anterioare cu împăratul (Neemia 13:6).
225
Nu putem şti cu siguranţă cât timp a lipsit Neemia din Ierusalim, nici cât timp a stat în
Palestina a doua oară, dar oricum, în lipsa lui Israelul s-a întors la practicile păcătoase de dinainte.
La reîntoarcerea sa, Neemia a realizat o reformă cu rezultate de durată, în care punctele-cheie au
fost adunarea zeciuielii, ţinerea Sabatului şi dizolvarea căsătoriilor mixte. În urma acestei reforme,
poporul a jurat că nu va mai continua să trăiască în păcat.
SCOPUL CĂRŢII
Scopul mesajului lui Maleahi este de a elimina decăderea socială şi apatia spirituală care
afectau Israelul. Anii de după exil nu au adus era mesianică, după cum se aşteptaseră evreii, iar
seceta, lăcustele şi foametea au contribuit la adâncirea sentimentului de dezamăgire şi a cinismului.
Astfel încât poporul a ajuns la concluzia: „Degeaba slujim lui Dumnezeu“ (3:14), iar această
atitudine s-a manifestat prin neglijarea legământului şi prin încălcarea Legii lui Moise. Israeliţii
abuzau de permisiunea de a divorţa, nu dădeau zeciuială şi ofereau ca jertfă animale care nu trebuiau
sacrificate. Maleahi a încercat să întoarcă poporul de la apostazie reafirmând legământul de dragoste
al Domnului faţă de lsrael.

Cartea Maleahi este o colecţie de şase profeţii urmate de o scurtă concluzie. Fiecare dintre
ele este structurată sub forma unei dispute între Dumnezeu şi Israel, având un stil atât de expresiv,
încât cititorul are impresia că asistă la o conversaţie. Acuzaţiile pe care Domnul le aduce împotriva
Israelului sunt extrem de clare şi de serioase, sugerând o tensiune puternică între Dumnezeu şi
poporul Său. Israel pretinde că este nevinovat, dar Dumnezeu cere în repetate rânduri neprihănire şi
credincioşie faţă de legământ.
Cartea aduce două contribuţii importante la conceptul escatologic al tradiţiei ebraice. Pe de
o parte, versetul 3:16 se referă la o „carte de aducere aminte“ în care sunt scrise numele celor
neprihăniţi - o anticipare la „Cartea Vieţii" menţionată în Apocalipsa 20:12, unde ni se spune că
aceia al căror nume este scris în Cartea Vieţii vor fi scutiţi de mânia lui Dumnezeu. Pe de altă parte,
promisiunea din Maleahi 4:5, conform căreia proorocul Ilie va pregăti calea pentru Ziua Domnului,
constituie un element escatologic important. Isus a făcut legătura dintre această profeţie şi Ioan
Botezătorul (Marcu 9:11-12), iar Ilie s-a arătat într-adevăr pe Muntele Schimbării la Faţă împreună
cu lsus (Matei 17:3).
PRIVIRE DE ANSAMBLU
I. Prima profeţie (cap. 1:2-5)
Prima profeţie reafirmă legământul de dragoste al Domnului cu Israel. Neamul edomiţilor,
descendenţii lui Esau, s-a stins pentru totdeauna în timpul lui Maleahi. Dacă Israelul se îndoia de
dragostea lui Dumnezeu, trebuia să-şi amintească de restaurarea lui ca popor, semn sigur al realităţii
legământului şi al credincioşiei lui Dumnezeu.
II. A doua profeţie (cap. 1:6-2:9)
A doua profeţie condamna preoţimea, care nu-şi îndeplinea datoria de a-l învăţa pe Israel
moralitatea şi pe care, dacă nu se pocăiau, îi ameninţa o pedeapsă aspră. Acceptarea animalelor
bolnave sau şchioape pentru jertfă sugerează neglijenţă lor în cinstirea lui Dumnezeu, iar implicarea
lor în căsătoriile mixte indica faptul că şi ei se conformau standardelor decăzute ale societăţii, în loc
să vegheze la credincioşia poporului.
III. A treia profeţie (cap. 2:10-16)
A treia profeţie se referă la căsătorie şi divorţ. Situaţia israeliţilor era destul de complexă,
întrucât israeliţii abuzau de învoirea pentru divorţul de soţiile evreice, ceea ce avea ca rezultat pier-
226
derea identităţii etnice şi încălcarea legământului. Ca urmare a căsătoriilor mixte, femeile străine au
adus cu ele închinarea la dumnezei străini şi îşi creşteau copiii în idolatrie.
IV. A patra profeţie (cap. 2:17-3:5)

A patra profeţie prevesteşte venirea judecăţii Domnului în urma căreia numai o rămăşiţă a
Israelului va ft cruţată, din care fac parte cei neprihăniţi. Această judecată va curăţi poporul şi va
face ca Israelul să fie plăcut din nou lui Dumnezeu.
V. A cincea profeţie (cap. 3:6-12)

A cincea profeţie, o completare a celei precedente, asociază crizele economice ale Israelului
din acea perioadă cu faptul că poporul neglija zeciuiala şi aducerea de jertfe. Judecata va purifica
poporul, iar când acesta va asculta de Domnul şi de legile Lui, ţara va fi curăţată de blestemul ei.
VI. A şasea profeţie (cap. 3:13-4:3)

A şasea profeţie este un răspuns la întrebarea unor oameni cinici şi mândri, referitoare la
foloasele pe care le pot trage de pe urma ascultării faţă de Domnul. Întrebarea nu a fost probabil atât
de clar formulată de israeliţi, însă profetul evaluează acţiunile lor şi le prezintă gândurile într-o
manieră extrem de directă.
VII. Concluzia (cap. 4:4-5)

Cele şase profeţii sunt urmate de o scurtă concluzie, care îndeamnă Israelul să respecte
Legea lui Moise şi care promite că sfârşitul îl va aduce mai întâi pe Ilie, înainte de ziua de judecată
a Domnului.
Citeşte cartea Maleahi.

1. Observă caracterul dramatic al cărţii, relevat prin disputa prezentată în proorociile ei.
2. Recunoaşte prima profeţie care ridică o întrebare de bază: care este atitudinea Domnului faţă
de Israel?
3. Analizează lipsa de respect faţă de Dumnezeu evidentă în jertfele nepermise aduse de popor.
4. Identifică atitudinea Dorrmului faţă de divorţ.
5. Recunoaște atitudinea Domnului faţă de zeciuială.
6. Observă două elemente importante caracteristice ideilor escatologice ale tradiţiei ebraice
prezente în carte.
1. Nu este sigur dacă termenul __________________ se referă la numele unui profet sau la vreun
titlu al său.
2. Data profeţiei lui Maleahi este _________.
3. Este foarte posibil ca Maleahi să fi slujit concomitent cu __________________ şi cu

__________________.
4. Scopul mesajului lui Maleahi este de a elimina starea de __________________ şi apatia

__________________ care cuprinseseră Israelul.
227
5. Profețiile lui Maleahi sunt prezentate în stilul cunoscut ca __________________, în care

Dumnezeu Îşi exprimă __________________ faţă de Israel.
6. Cartea __________________ aminteşte de „cartea aducerilor aminte" în care sunt scrise numele
celor neprihăniţi.
7. Cartea lui Maleahi vesteşte că profetul __________________ va veni înainte de Ziua Domnului
pentru a-I pregăti calea.
8. Prima profeţie a cărţii pune în lumină dragostea lui Dumnezeu pentru Israel prin prezentarea
contrastului dintre restaurarea Israelului şi dezmembrarea poporului __________________.
9. Profeţiile lui Maleahi condamnă următoarele păcate, ÎN AFARĂ DE:

a. idolatrie
b. jertfe neîngăduite
c. divorţ
d. aroganţă faţă de Dumnezeu.
228
RĂSPUNSURI - VECHIUL TESTAMENT - 101
RĂSPUNSURILE LA AUTOEXAMINĂRI
INTRODUCERE LA VECHIUL Dumnezeu
TESTAMENT D. Omul este diferit de toate celelalte
vieţuitoare create din două motive:
1. promisiunile 1. numai omul a fost creat după
2. acumulare chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
3. plin de autoritate 2. numai lui i s-a dat putere şi
4. Canaan autoritate peste lumea creată
5. Mesopotamia 5. D
6. Egipt 6. B
7. Marea cea Mare (Mediterana) 7. D
8. a. dealurile 8. A - să-l faca pe Avraam tatăl unei mari
b. câmpia de coastă naţiuni
c. Valea lordanului B - să-i dea lui Avraam şi urmaşilor lui
d. Transiordania ţara Canaan
9. câmpiei de coastă C - să binecuvânteze popoarele lumii
10. Marea Sărată prin Avraam
11. Ghenezaret 9. Moab şi Amon
12. a. Moab 10. B
b. Amon 11. C
c. Edom 12. D
13. Nu 13. egoistă
14. 2:2-4 14. Israel
15. Veniţi 15. Rahela
16. de mântuire 16. Egipt
17. canonică 17. F F E C C D D E A
18. recunoscut 18. D E F I B A D H A I
20. Creaţie Exod Împărăţiile D H
unite 19. A. un om al credinţei
C B A B. Ce semeni, aceea vei secera
H G F C. Dumnezeu binecuvântează şi-l
J E I protejează pe cel neprihănit
D
LECŢIA 4 - EXODUL
LECŢIA 2 - PENTATEUCUL l. „a pleca, a ieşi”
1. B 6. A 2. eliberarea; legea
2. C 7. D 3. A. asuprirea Israelului în Egipt (cap. 1-
3. D 8. B 11)
4. D 9. A B. eliberarea Israelului din Egipt (cap.
5. D 12-18)
C. legământul cu Israel la muntele Sinai
LECŢIA 3 - GENEZA (cap. 19-40)
1. începutul 4. Hiksos
2. originea Israelului 5. Faraon
3. A. originea lumii (cap. 1-11) 6. Sinai
B. originea Israelului (cap. 12-50) 7. prezenţei
4. A. Lumea şi viaţa nu există la 8. D
întâmplare - Dumnezeu este Creatorul a 9. 1447 î. Hr.
tot ce există 10. exodului
B. Tot ce a fost creat era bun 11. A. Iehova este un Dumnezeu eliberator
C. Omul a fost culminaţia creaţiei lui
229
B. Iehova este întotdeauna credincios LECŢIA 7 - DEUTERONOM

C. Iehova este singurul Dumnezeu la l. „a doua Lege”
care trebuie să se închine oamenii 2. credincioşia
13. muntele Sinai 3. A. fundamentul legământului (cap. 1-4)
14. curtea de afară; altarul de jertfă B. prevederile legământului (cap. 5-26)
Locul Sfânt; sfeşnicul, chivotul C. ceremonia legământului (cap. 27-30)
legământului, ligheanul D. păstrarea legământului (cap. 31-34).
Locul Prea Sfânt; altarul tămâierii, 4. Transiordania
masa pentru punerea înainte 5. C
15. Aron 6. exil
16. anulat 7. cap. 5
8. răutate
LECŢIA 5 - LEVITICUL 9. compară răspunsul tău cu Biblia
1. preoţilor l0. exclusive faţă de Dumnezeu
2. sfinţenia l l. monoteistic
3. A. legi referitoare la jertfe (cap. 1-7) 12. moartea
B. legi referitoare la preoţi (cap. 8-10) 13. săracilor
C. legi referitoare la puritatea personală 14. eliberaţi; anulate
(cap. 11-15) 15. A. judecătorii
D. legi referitoare la sfințenie (cap. 16- B. preoţii
27) C. Sfatul Bătrânilor
4. E A B D C D. împăraţii
5. personal 16. doi
6. ziua ispăşirii 17. credinţa
7. exodului 18. fertilităţii; securităţii
8. rătăcirii prin pustie 19. cerul; pământul
9. A. sărbătoarea Paştelor 20. viaţă; moarte
B. sărbătoarea Rusaliilor (săptămânilor) 21. Iosua
C. sărbătoarea Corturilor 22. Moise
10. sabatic
LECŢIA 8 - IOSUA
LECŢIA 6 - NUMERI 1. principal
1. numărătoarea 2. cucerirea
2. legea; rătăcirea 3. A. cucerirea Canaanului (cap. 1-12)
3. A. tabăra de la muntele Sinai (cap. 1- B. aşezarea în Canaan (cap. 13-22)
10) C. cuvintele de despărţire şi moartea lui
B. Călătoria de la muntele Sinai la Iosua (cap. 23-24)
Câmpiile Moabului (cap. 10-21) 4. cu
C. Evenimentele din Câmpia Moabului 5. Rahab; Isus
(cap. 21-36). 6. Ghilgal
4. C 7. oraş-stat
5. Levi 8. Ierihon
6. preoţii 9. Acan
7. 30 10. mai mulţi
8. Nazireatului 11. Sihem; Domnul
9. zeciuiala 12. sudului
10. A 13. Ierusalim
11. Balaam 14. soarele
12. Aaron; Mariei l5. sudul
13. B 16. nordul
14. Ruben; Gad 17. Şechem (Sihem)
18. Domnul
230
LECŢIA 9 - JUDECĂTORI 7. Ana

1. principal 8. Eli
2. zilele de apostazie 9. profet
3. A. introducere: identificarea apostaziei 10. Eli
(cap. 1-2) 11. filistenii
B. ciclul judecătorilor: agravarea 12. reînnoire spirituală
apostaziei (cap. 3-16) 13. A. judecător
C. concluzie: cazuri de apostazie (cap. B. profet
17-21) C. preot
4. unitate; închinăciune 14. fii; împărat
5. idolatrie 15. A. Geneza 17:6 - declaraţia Domnului
6. Baal conform căreia din Avraam vor ieşi împăraţi.
7. Canaaniţi B. Deuteronom 17:14-20 - în Lege
8. 300 există reguli speciale adresate împăraţilor
9. la fel 16. motiv; concepe
10. A. apostazie 17. B
B. asuprire 18. amaleciţi
C. pocăinţă 19. rebeliune; gelozie
D. eliberare 20. perioada de aur
11. C; E; F; A; D; B. 2l. Samuel
12. fiica 22. Iuda
13. dedicare 23. Ierusalim
14. idolatrie 24. chivotul legământului
15. Baniamin 25. II Samuel, cap. 7
16. împărat 26. tron
27. pocăinţă
LECŢIA 10 - RUT 28. Batşeba
1. principal 29. Natan
2. legăturile de familie 30. Absalom
3. A. nenorocirea unor oameni; Rut şi 31. davidic
Naomi (cap. 1)
B. purtarea de grijă a lui Dumnezeu LECŢIA 12 - I ŞI II ÎMPĂRAŢI
(cap. 2-4) 1. exilul babilonian
4. Bethleem 2. nerespectarea legământului
5. Moab. 3. II Cronici
6. să strângă spice 4. de la Solomon la robie
7. caracterul 5. A. împărăţia lui Solomon (I Împăraţi,
8. leviratului cap. 1-11)
9. împăratului David B. împărăţia divizată a Israelului (I
Împăraţi 12- II Împăraţi 17)
LECŢIA 11 – I şi II SAMUEL C. împărăţia Israelului de sud până la
1. să înlesnească robie (II Împăraţi 18-25)
2. originea 6. continuă
3. David 7. stabilitate; prosperitate
4. A. lucrarea lui Samuel ca judecător (I 8. Adonia
Samuel, cap. 1-8) 9. Natan
B. lucrarea lui Samuel ca împărat (I 10. înţelepciune
Samuel, cap. 9-31) 11. Templu
C. lucrarea lui David ca împărat (II 12. idolatrie
Samuel 1-24) 13. zece
5. I Cronici 14. legământul davidic
6. Samuel
231
LECŢIA 13 - CĂRŢILE POETICE 15. A. antiteza dintre calea neprihănirii şi

1. A. Iov calea nelegiuirii
B. Psalmii B. răsplata Domnului pentru cel bun,
C. Proverbe pedeapsa pentru cel rău
D. Eclesiastul C. Legea Domnului (Tora), ghidul
E. Cântarea Cântărilor pentru o viaţă de virtute
2. perioadei de aur D. încurajare pentru încredere
3. paralelism personală în Dumnezeu
4. gândire E. inconsistenţele vieţii, căutarea după
5. A. sinonimic: ideea din prima jumătate înţelepciune
a versetului se repetă în cea de-a doua
jumătate, dar este formulată diferit LECŢIA 15 - CÂNTAREA
B. antitetic: ideea exprimată în a doua CÂNTĂRILOR
parte a versetului contrastează direct cu 1. Cântarea lui Solomon
cea din prima parte. 2. elogiul dragostei romantice
C. sintetic: ideea din a doua parte a 3. dragoste
versetului reprezintă o continuare a ideii 4. Dumnezeu; Israel
exprimate în prima parte 5. Isus Hristos; Biserica
6. B; A; C; A; C; B; 6. neamurile
LECŢIA 14 - PSALMII LECŢIA 16 - LITERATURA

1. cântări ÎNŢELEPCIUNII
2. laudă Domnului 1. A. Proverbe
3. imn B. lov
4. doxologie C. Eclesiastul
5. A. psalmii de plângere 2. însemnătate
B. psalmii de mulţumire 3. presupuneri
C. imnurile de slavă 4. A. Dumnezeu a creat lumea şi a stabilit
D. psalmii despre înţelepciune legi şi principii pentru funcţionarea ei
6. plângere B. lumea este aşa cum este pentru că
7. A. adresat Domnului: identifică în Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile
Dumnezeu sursa de ajutor a Israelului C. oamenii au fost creaţi „după chipul
B. plângere: regretul şi pocăinţa şi asemănarea lui Dumnezeu” şi de aceea
psalmistului pot descoperi adevărul lui Dumnezeu în
C. mărturisirea adevărului: încrederea în lumea creată de El
Dumnezeu a psalmistului 5. poporul
D. cerere: psalmistul se îndreptă spre 6. adevărul
Dumnezeu pentru ajutor 7. Solomon
E. lauda sau promisiunea de a lăuda: 8. adevărul
este cea mai potrivită atitudine în faţă
bunătăţii Domnului LECŢIA 17 - PROVERBELE
8. celebrare 1. înţelepciune pentru succes în viaţă
9. declarativă 2. antitetic
10. intenţia 3. răsplatei
l l. A. descrierea a problemei 4. neprihănit; păcătos
B. descrierea cererii de ajutor 5. încrederea
C. relatarea intervenţiei lui Dumnezeu 6. antologia
12. descrie 7. A. oamenii înţelepţi
13. A. chemarea la închinăciune B. Agur
B. motive de laudă C. Lemuel
C. concluzia închinăciunii 8. A. elogiul înţelepciunii - Prov. 1-9
14. înţelepciune
232
B. Proverbele lui Solomon - Prov. 10:1- 10. moarte

22:16 l l. A. lucrează din greu
C. Proverbele înţelepţilor - Prov. 22:17- B. bucură-te de zilele bune din viaţă
24:34 C. trăieşte o viaţă sfântă
D. Proverbe ale lui Solomon - Prov. 25- 12. respect
29
E. înţelepciunea lui Agur - Prov. 30 LECŢIA 20 - PROFEŢI ŞI PROFEŢII
F. înţelepciunea lui Lemuel - Prov. l. predicatori
31:1-9 2. judecată; mântuire
G. Elogiul femeii înţelepte - Prov. 3. chemare
31:10-3l. 4. A. cu
9. înţelepciune B. credincioşie
5. vorbitorul
LECŢIA 18 - IOV 6. A. credincioşie
1. suferinţa celui nevinovat B. prezis
2. patriarhi 7. condiţionat
3. Solomon 8. obiectiv
4. A. prolog: suferinţa lui Iov - Iov. cap. 1- 9. A. verbal
2 B. simbolic
B. dialog: întrebările lui Iov - Iov, cap. 10. vestire; prevestire
3-42 l l. judecată şi mântuire
C. epilog: restaurarea lui Iov - Iov, cap. 12. Moise
42. 13. Samuel
5. cel neprihănit 14. împărăţia unită
6. viaţa 15. Elisei
7. smerenie 16. profeţii preclasici
8. răsplată 17. clasici
9. A. Elifaz 18. A; B; B; B; A
B. Bildad A; B; B; B; B
C. Ţofar 19. A. Iona
10. neprihănire; B. Amos
11. Dumnezeu C. Osea
12. D. 20. particularitate
l3. suveran; providenţial 21. Creator
14. totdeauna 22. sfânt
15. dreptate 23. A; A; B; B;
A; C; A; B;
LECŢIA 19 - ECLESIASTUL A; A; A; A;
1. predicatorul, învăţătorul A; C; C; C;
2. căutarea sensului vieţii 24. dreptate
3. mister 25. particularitate
4. Solomon; nerezolvat 26. îndurare
5. A. prolog: Deşertăciunea deşertăciunilor 27. de încredere
- cap. 1:1-11
B. Experienţa şi sfatul Eclesiastului - LECŢIA 21 - ISTORIA ÎMPĂRĂŢIEI
cap. 1:12-12:8 DE NORD
C. epilog: smerenia faţa de Dumnezeu - 1. război civil
cap. 12:9 - 14 2. Samari; Efraim
6. Qohelet 3. 931; 722
7. deşertăciune 4. idolatru; David; vărsare de sânge
8. profit 5. Solomon
9. natural 6. muncă; taxe
233
7. Roboam 4. Ieroboam II
8. Ieroboam 5. A. sărac
9. temple B. bogat
10. Levi C. judecători
11. idolatrie 6. religios
12. dinastie 7. popoare păgâne
13. Omri 8. distrugere
14. Ahab 9. A. profeţii împotriva popoarelor -
15. Elisei - cap. 1-2
16. Izabela B. trei vestiri ale judecăţii - cap. 3-6
17. Iehu C. cinci viziuni ale distrugerii - cap. 7-9
18. Ieroboam II 10. A. dreptatea umană
19. Asiria; 722 B. fapte
20. pierdut 11. responsabilitate
21. samaritenii 12. distrugere
13. nădejde
LECŢIA 22 - ILIE ŞI ELISEI
1. Ahab; Isabela LECŢIA 25 - OSEA
2. neînfricat 1. final
3. idolatrie 2. Iona; Amos
4. secetă 3. Gomer
5. mutat; răpit 4. A. Distrugerea - Israelului
6. Ilie B. Lo-Ruhama: Cea fără îndurare
7. Elisei C. Lo-Ammi: Nu-i poporul meu
8. binevoitor 5. preacurvie
9. Elisei 6. haos
10. minuni 7. moral; politic
8. milă
LECŢIA 23 - IONA 9. milă
1. Ieroboam II 10. a şti
2. Galileea l l. experimental
3. mulţumit; neîncrezător 12. A. experienţa căsătoriei lui Osea - cap.
4. istoria 1-3
5. A. Israel B. mesajul profetic al lui Osea -
B. neamuri 13. adulter
6. naţiuni 14. judecată
7. istoric
8. A. trimiterea lui Iona, şi neascultarea lui LECŢIA 26 – ISTORIA ÎMPĂRĂŢIEI
- cap. 1-2 DE SUD
B. retrimiterea lui Iona şi supunerea lui 1. Beniamin
- cap. 3-4 2. Iuda
9. Ninive 3. Roboam
10. neascultare 4. Davidic
11. un peşte mare 5. Iuda
12. ascultarea 6. idolatrie
13. pocăinţa 7. Asa
14. Iona 8. Iosafat
9. dreptate
LECŢIA 24 - AMOS 10. succes
1. Israel 11. Uzia (Azaria)
2. sud; nord 12. Ahaz
3. sărac 13. Ahaz
234
14. Ezechia; David 3. Amos

15. Ezechia 4. nord
16. Manase 5. Samaria
17. Manase 6. Templu
18. Iosia 7. A. avertizarea Domnului pentru poporul
19. lui Iosia Său - cap. 1-2
20. Deuteronom B. planul final al lui Dumnezeu pentru
21. Ioiachim poporul Său - cap. 3-5
22. Daniel; Şadrac, Meşac, Abednego C. biruinţa finală a Domnului faţă de
23. Ieremia păcat în mijlocul poporului Lui - cap. 6-7
24. Zedechia 8. judecată
25. Zedechia 9. idolatrie
26. 586; Babilon 10. bani
27. exil 11. ascultare
12. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce
LECŢIA 27 - ISAIA alta cere Domnul de la tine, decât să faci
1. bogăţie dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit
2. A. mântuire cu Dumnezeul tău?”
B. judecată
3. Manase LECŢIA 29 - NAUM
4.740; 50 1. Ninive; Asiria
5. Ahaz 2. 612
6. autorul 3. profeţie
7. 40-66 4. Iehova
8. A. situaţia de criză şi speranţa poporului
în venirea lui Mesia - cap. 1-12 LECŢIA 30 - HABACUC
B. profeţii împotriva popoarelor - 1. levitic
- cap. 13-27 2. Ieremia
C. mântuirea vine numai de la Domnul 3. lui Iosia
- cap. 28-37 4. teodicee
D. mântuirea şi întoarcerea din robia 5. dialog
babiloniană - cap. 38-66 6. explicaţii
9. apostazie 7. Iov
10. răzvrătire 8. neprihănire
11. cerul şi pământul 9. Babilon
l2. ascultare; răzvrătire 10. credinţă
13. sfânt; Cel Sfânt
14. Siria; Iuda LECŢIA 31 - ŢEFANIA
15. mesianică 1. Ezechia; Iosia
16. universală 2. reformă
17. Israel 3. Manase
18. Asiria 4. A. să avertizeze Iuda de apropiata
19. purificare; independenţă judecată
20. Ezechia; a Domnului B. să-i mângâie pe cei ce suferă pe
21. Babilon; Asiria nedrept
22. lui Ezechia 5. Ziua Domnului
23. slujitori; suferind 6. universală; universală
24. pocăinţă
LECŢIA 32 - IEREMIA ŞI
LECŢIA 28 - MICA PLÂNGERILE LUI
1. Isaia 1. exilul babilonian
2. Moreşet-Gath 2. persecutat
235
3. preot 8. 70
4. Anatot 9. evreiesc
5. Iosia l0. Ezechiel; Daniel
6. 40
7. care plânge LECŢIA 34 - EZECHIEL
8. popoare 1. reforma lui Iosia
9. Baruc 2. Iehoiachim
10. Egipt 3. preot
11. Manase 4. 597
12. idolatrie 5. C
13. religios 6. Babilon
14. A. Daniel 7. 22
B. Ezechiel 8. legământ
C. exil 9. B
15. Egipt 10. cronologic
16. A. Ieremia şi poporul - cap. 1-18 11. 598
B. Ieremia şi liderii poporului - cap. 12. A. Profeţii de judecată datând de
19-29 dinainte de căderea Ierusalimului
C. noul legământ - cap. 30-33 - cap. 1-24
D. distrugerea lui Iuda - cap. 34-39 B. Profeţii împotriva popoarelor
E. fuga din Egipt - cap. 40-45 13. căderea lui Iuda
F. profeţii împotriva popoarelor - cap. 14. plângeri; vaiete
46-51 15. simbolism
G. completarea istorică - cap. 52 16. D
17. A. să condamne necredincioşia faţă de 17. veghetor
legământ a lui Iuda 18. plecare
B. să avertizeze Iuda cu privire la 19. istorie
inevitabilul exil în Babilon 20. individual
C. să vestească nădejdea pentru viitor 21. Egipt
18. public 22. chemare
19. naştere 23. restaurare
20. judecată; salvare 24. crearea omului
21. Templu 25. Gog
22. condiţionat 26. lui Gog
23. C 27. interpretare
24. viaţa; moartea 23. B
25. 70
26. Hanania LECŢIA 35 - DANIEL
27. inimi; recunoştinţă 1. Iuda
28. restaurare 2. 605
29. D. 3. fizic; intelectual
30. valabilitate 4. integritate
31. Ierusalim 5. înţelepciune
6. Cirus
LECŢIA 33 - EXILUL BABILONIAN 7. A. viaţa lui Daniel – cap. 1-6
1. Daniel; 605 B. viziunile lui Daniel - cap. 7-12
2. Ezechiel; 597 8. suveranitate
3. distrurerea Ierusalimului; 586 9. aramaic
4. Nebucadneţar 10. controversă
5. robie 11. Daniel
6. comunităţi 12. Belşaţar
7. ţară; case 13. Legea
236
14. Dumnezeu 5. Templul

15. idolatrie 6. Samaritenii
16. idolatrie 7. 515
17. mărturisire 8. Mesopotamia
18. suveranitate 9. educaţi
19. vase sfinte 10. să înveţe
20. 539 11. 1800
21. Belşaţar l2. şocat
22. fugăciune 13. căsătorie
23. neprihănit
24. A. Babilon LECŢIA 39 - NEEMIA
B. Persia (Medo-persan) 1. restaurarea Ierusalimului şi a
C. Grec legământului
D. Roman 2. A. restaurarea Ierusalimului - cap. 1-7
25. Dumnezeu B. restaurarea Legamântului - cap. 8-13
26. Grecia; Persia 3. Mesopotamia
27. Grec 4. Artaxerxes
5. 445
LECŢIA 36 - OBADIA 6. Ierusalim
1. exil 7. opoziţia
2. Ieremia 8. 52
3. Edom 9. legământ
4. Esau 10. pocainţă; închinăciune
5. Ziua Domnului 11. B.
6. răsplată
7. caderea Ierusalimului LECŢIA 40 - ESTERA
1. protecţia lui Dumnezeu pentru Israel
LECŢIA 37 - RESTAURAREA 2. mii de evrei
ISRAELULUI 3. Ezra
1. Cirus 4. Persia
2. persan 5. parabola
3. supus/înfeudat; persan 6. 0
4. 50,000 7. Persia
5. fragmentar 8. Mardoheu
6. Ezra 9. Haman
7. A. Ezra 10. Ahaşveroş (Xerxes).
B. Neemia 11. Purim
C. Estera
8. A. Hagai LECŢIA 41 - HAGAI
B. Zaharia 1. Hagai
C. Ioel 2. Zaharia
D. Maleahi 3. patru luni
9. Estera 4. demoralizat
5. Templu
LECŢIA 38 - EZRA 6. retoric
1. restaurarea Israelului şi a Templului 7. ascultare
2. A. întoarcerea Israelului din exil şi 8. Zorobabel
rezidirea Templului - cap. 1-6
B. reforma religioasă a lui Ezra - LECŢIA 42 - ZAHARIA
- cap. 7-10 1. Hagai
3. Cirus cel Mare 2. preot
4. trezire religioasă 3. Templu; curăţarea
237
4. doi 10. nu
5. escatologic 11. judecată; pocăinţă
6. 1-8; 9-14 12. pocăinţă
7. 9-14 13. judecată
8. scop 14. Ioel
9. pocainţă 15. discerne; declara
10. Israel 16. continuu
11. Israel
12. Zorobabel; Iosua LECŢIA 44 - MALEAHI
13. rău 1. Maleahi
14. dreptate; milă 2. postexilic
15. dreptate; compasiune 3. Ezra; Neemia
16. viitor 4. social; spiritual
5. disputa; dispute
LECŢIA 43 - IOEL 6. Maleahi
1. Ioel 7. Ilie
2. Ierusalim 8. Edom
3. postexilic 9. A.
4. Obadia
5. escatologic
6. plaga de lacuste
7. alegoric
8. apocaliptic
9. Ziua Domnului

SVT BV

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SVT BV

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SEMINARUL BIBLIC PENTICOSTAL

Lecția 1 Introducere la Vechiul Testament p. 4

SECȚIUNEA II – DEZVOLTAREA ISRAELULUI CA ÎMPĂRĂȚIE

SECȚIUNEA III – DISTRUGEREA ÎMPĂRĂȚIEI ISRAELULUI

SECȚIUNEA IV – RESTAURAREA ISRAELULUI CA POPOR

Răspunsurile la autoexaminări p. 228

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CURSULUI

II. OBIECTIVELE CURSULUI

III. SUBIECTE CARE VOR FI STUDIATE

A. Formarea naţiunii Israelului

B. Dezvoltarea Israelului ca împărăţie

Prima parte a acestui curs este o introducere Formarea poporului Israel

Introducere la Vechiul Testament

Să descrii relaţia dintre Vechiul şi Noul Testament

A. IMPORTANȚA STUDIERII VECHIULUI TESTAMENT

Biblia, de la Geneza la Apocalipsa, constituie o acumulare a revelaţiei lui Dumnzeu şi a

,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte,

,,Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnzeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are

A. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA VECHIULUI TESTAMENT

Potopul Potopul şi turnul Babel sunt dovezi evidente că pãcatul se înrădăcinase în

Împărăţia Începutul domniei împăraţilor a adus o schimbare în istoria Israelului. Puterea

Profeţi Profeţii Ezechiel şi Daniel au trăit şi au lucrat în perioada robiei. Se pare că şi

Testament până în perioada noutestamentală.

SECŢIUNEA I: Formarea poporului Israel

Această perioadă începe cu crearea lumii şi cu istoria străveche a omenirii. Ea acordă o

SECŢIUNEA II: Formarea Împărăţiei Israelului

SECŢIUNEA III: Dezmembrarea Împărăţiei Israelului

SECŢIUNEA IV: Refacerea Împărăţiei Israelului

A. POZIŢIA STRATEGICĂ A ISRAELULUI ÎN CANAAN

În partea de nord-est a Canaanului, între fluviile Tigru şi Eufrat se afla Mesopotamia. În

În partea de sud-est a Canaanului, în colţul de nord-est al Africii, se află Egiptul, a cărui

Canaanul vechitestamental avea patru zone de relief: l) dealuri; 2) câmpia de coastă; 3)

D – RELAŢIA ISRAELULUI CU DUMNEZEU ÎN VECHIUL TESTAMENT

E. VECHIUL TESTAMENT - PARTE A CANONULUI

Vechiul Testament a fost acceptat ca Sfinte Scripturi de către iudaism şi de către

În cursul nostru, accentul se va pune pe cunoaşterea Scripturii. Schiţa cursului va urma

PENTATEUHUL CĂRȚI ISTORICE CĂRȚI POETICE CĂRȚI PROFETICE

Genesa Iosua Iov Isaia

1. Răspunde mai întâi la toate întrebările la care cunoști răspunsul.

I. II. III. IV.

_____1. A. Împărăția divizată _____6. F. Robia babiloniană

Studiază această mică schiţă a Pentateuhului, ce conţine persoanele, temele şi datele

Avraam 2100 î. Hr. GENEZA: Originea Israelului

Isaac 1750 î. Hr.

NUMERI: Legea pentru Israel

Moise 1400 î. Hr. DEUTERONOM:

A. Tora C. Legea lui Moise

2. Principalul scop al primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament este de a:

A. Relata evenimentele creaţiei C. Descrie formarea poporului Israel

3. Pentateuhul acoperă o perioadă de:

A. l0-20 de ani C. 200-500 de ani

A. Creaţiei C. Turnului Babel

5. Cartea Genezei scrie despre următoarele persoane, cu excepţia lui:

8. La terminarea Pentateuhului, Israel se afla:

A. Încă în Egipt C. La muntele Sinai

SECŢIUNILE LITERARE MAJORE ALE CĂRŢII

I. Dezvoltarea lumii antice - Geneza, Cap. 1-11

II. Dezvoltarea poporului Israel

I. DEZVOLTAREA LUMII ANTICE - GENEZA, CAP. 1-11

A. CREAŢIA (CAP. 1-2)

Identifică lucrurile create în fiecare zi, având în vedere Geneza, cap. l:

d. Omul se deosebeşte de celelalte fiinţe prin două lucruri:

B. CĂDEREA OMULUI (CAP. 3)

3. Căderea omului a dus la despărţirea acestuia de Dumnezeu, lucru pe care numai

_1. A. Împărăția divizată _6. F. Robia babiloniană

9. Lot este părintele poporului __şi al poporului _