Providenta

R.C. Sproul

Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Noul Testament printre crestini este cel in care
Pavel le scrie romanilor, in Romani 8:28, astfel:

De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe
Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.

Unul din lucrurile care imi atrag imediat atentia atunci cand citesc acest verset este taria
convingerii pe care Apostolul o exprima scriind aceste cuvinte. El nu spune "Sper din
toata inima ca pana la urma totul va fi bine" sau "Cred ca lucrurile se vor rezolva dupa
voia lui Dumnezeu". El spune: "De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna
spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati
dupa planul Sau." El vorbeste aici cu o siguranta apostolica despre o idee care e atat de
esentiala, atat de fundamentala pentru trairea unei vieti crestine incat eu cred ca putem
primi o mare mangaiere din acest pasaj. Dar in acelasi timp ma tem ca in zilele noastre
taria convingerii exprimata aici de Pavel este intr-o mare masura absenta din bisericile si
din comunitatile noastre crestine. Exista o schimbare izbitoare in intelegerea noastra
culturala a modului in care vietile noastre se raporteaza la guvernarea suverana a lui
Dumnezeu.

Unii dintre voi ati avut posibilitatea sa urmariti in ultimii ani un serial la televiziune, un
mini serial despre Razboiul Civil. Una dintre cele mai miscatoare secvente ale acestui
serial este cea in care povestitorul citeste scrisorile care ne-au ramas de la soldatii din
ambele tabere ale Razboiului Dintre State. In timp ce scriau acasa celor dragi, sotiilor,
mamelor si tatilor lor, in ajunul unei batalii, ei vorbeau despre ingrijorarile, temerile si
nelinistile lor. Si totusi, in scrisorile lor ei spuneau frecvent: "Dar viata mea este in
mainile unei Providente bune si binevoitoare. Lui imi incredintez trupul si sufletul."
A fost o vreme in care oamenii se stabileau in aceasta tara si-si alegeau ca nume pentru
oras "Providenta", la fel ca orasul din Rhode Island. Dar cine ar face asa ceva in cultura
noastra de azi? Intregul concept al unei providente divine aproape ca a disparut din
cultura noastra. Si e tragic acest lucru. Cred ca daca exista vreun mod in care gandirea
lumeasca a intrat in comunitatile crestine, acela e conceptia celor din lume ca tot ce se
intampla aici se intampla in conformitate cu cauze naturale bine stabilite. Iar Dumnezeu,
daca exista pe undeva si face ceva, atunci e deasupra tuturor lucrurilor si in afara lor, un
simplu spectator din ceruri care priveste in jos spre noi si poate ne incurajeaza si ne
imbarbateaza, dar El nu are control direct asupra a ceea ce se intampla aici. Pe de alta
parte, crestinii din Biserica de-a lungul secolelor au avut din totdeauna un sentiment
puternic ca aceasta e lumea Tatalui nostru si toate problemele oamenilor si natiunilor
pamantului sunt in cele din urma in mainile Lui. Aceasta e convingerea exprimata aici de
Pavel in scrisoarea sa catre romani, in Romani 8:28; o recunoastere a providentei divine.
De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe
Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau

Apoi el trece imediat din nou la secventa predestinarii.

Caci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie
asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati.
Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat,
i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit.

Citesc aici continuarea acestui pasaj, ca sa putem ajunge la concluzie. Pentru ca Pavel
spune apoi:

Deci, ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri?

Altfel spus, care ar trebui sa fie raspunsul nostru in fata suveranitatii lui Dumnezeu si in
fata faptului ca El Isi indeplineste scopul divin in aceasta lume si in vietile noastre? Care
ar trebui sa fie raspunsul nostru? Raspunsul lumii este: "Nu vreau sa aud despre asta. Nu
e drept. Nu-mi place." Si altele asemenea. Iata raspunsul lui Pavel la propria sa intrebare,
"Ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri?" Raspunsul lui este:

Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? El, care n-a crutat nici
chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El,
toate lucrurile? Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este
Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a
si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi! Cine ne va desparti pe noi
de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau
lipsa de imbracaminte, sau primejdia sau sabia?

Iar apoi continua si spune:

Totusi, in toate aceste lucruri noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a
iubit.

Deci, ce vom zice? Una dintre cele mai vechi devize ale bisericii din vechime, care a
incercat sa rezume esenta relatiei dintre Dumnezeu si poporul Sau, este expresia: Deus
pro nobis, "Dumnezeu pentru noi". La aceasta se rezuma doctrina providentei. Este vorba
despre Dumnezeu care e pentru poporul Sau. "Ce vom zice noi in fata tuturor acestor
lucruri?", intreaba Pavel. Ei bine, ar trebui sa spunem: "Daca Dumnezeu este pentru noi,
cine va fi impotriva noastra? Si cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?" Sa
fie oare necazul? Stramtorarea? Sabia? Sa fie oare persecutia? Suferinta? Boala?
Dusmania oamenilor? Ar fi putut continua lista la nesfarsit. El vrea sa spuna aici ca toate
aceste suferinte pe care trebuie sa le induram ca si crestini in aceasta lume, indiferent cat
de intense ar fi, nu au puterea sa rupa sau sa reteze relatia pe care o avem cu o Providenta
suverana, binevoitoare si iubitoare.
Cand am vorbit cu ocazia prelegerii despre predestinatie, in care am mentionat cartea
mea, "Ales de Dumnezeu" ("Chosen by God"), am spus ca aceasta doctrina e atat de
dificila incat necesita mult mai mult decat o singura prelegere. As putea spune acelasi
lucru despre providenta. Am scris o carte intitulata "Mana invizibila" ("The invisible
hand"). Avem mai multe serii de studii care intra in mult mai multe detalii cu privire la
providenta lui Dumnezeu decat o pot face eu astazi intr-o singura prelegere. Dar, ca o
scurta introducere, ca un rezumat al conceptului, haideti sa privim la cuvantul
"providenta". E un cuvant format dintr-un prefix si o radacina. Radacina vine din latina,
videre, din care avem cuvantul "video". Ne amintim de cuvintele lui Cezar, veni, vidi,
vici, "Am venit, am vazut, am cucerit." Aici, "am vazut" vine din latinescul videre. Deci,
verbul videre inseamna "a vedea". De aceea numim televiziunea, "video". Iar "pro" video
sau "providenta" inseamna sa vezi mai dinainte. O vedere anticipata. O anticipare. Cu
toate acestea, inca facem distinctie in teologie intre precunoasterea lui Dumnezeu si
providenta lui Dumnezeu. Pentru ca, desi din punct de vedere etimologic cuvantul
providenta inseamna acelasi lucru ca si cuvantul precunoastere, din punct de vedere
teologic acest concept inseamna mult mai mult decat ideea de precunoastere. De fapt, cel
mai apropiat de aceasta radacina in limba noastra este cuvantul "provizie". Din nou,
vedeti cum acest cuvant "provizie" inseamna in mod clar "a vedea mai dinainte".

Ce ne spune biblia despre responsabilitatea barbatului intr-o familie? Daca nu poarta

cineva de grija de cei din casa lui, este mai rau decat un necredincios. Deci, barbatului ii
este data responsabilitatea sa fie cel ce poarta de grija. El face provizii. In alte cuvinte, el
trebuie sa stie mai dinainte ca familia sa va avea nevoie maine de hrana, va avea nevoie
de adapost, va avea nevoie de toate lucrurile esentiale pentru viata. Uneori intelegem
gresit invatatura lui Isus din Predica de pe Munte, atunci cand El spune: "Nu va
ingrijorati de nimic. Nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca, sau ce
veti bea; nici de trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca." Acolo Domnul nostru
ne vorbeste despre ingrijorare. Nu trebuie sa ne temem. Nu trebuie sa ne infricosam sau
sa ne speriem. Trebuie sa ne punem increderea in Dumnezeu, pentru ca El va implini
nevoile noastre. Si, in acelasi timp, acelasi Dumnezeu in care trebuie sa ne incredem,
incredinteaza aceasta responsabilitate capului familiei, sa fie cel prevazator. Adica sa se
gandeasca la ziua de maine si sa se asigure ca exista hrana si imbracaminte pentru
familie. El e cel ce poarta de grija.

Intalnim cuvantul pentru providenta pentru prima data in Vechiul Testament in capitolul
22 din Geneza, atunci cand Avraam l-a adus pe Isaac ca jertfa pe altar. Cunoasteti aceasta
povestire de profunda suferinta existentiala in care Dumnezeu il cheama pe Avraam sa-si
ia fiul, pe singurul lui fiu, fiul pe care il iubeste, pe Isaac, sa-l duca pe un munte
indepartat si acolo sa-l ofere ca jertfa lui Dumnezeu. Cunoasteti si lupta din sufletul lui
Avraam. In timp ce Avraam se indreapta impreuna cu fiul sau Isaac spre acel loc
indepartat, Isaac face urmatoarea observatie: "Vad lemnul si toate lucrurile de care e
nevoie pentru jertfa, dar unde e mielul?" Va imaginati chinul constiintei lui Avraam
atunci cand fiul sau il priveste si il intreaba: "Tata, unde e animalul pentru jertfa?"
Avraam nu-i raspunde: "Ei bine, tu esti acela." Ii spune in schimb: "Jehovah Jireh,
Dumnezeu va purta de grija."
In acest episod vedem pentru prima oara cum Biblia vorbeste despre providenta lui
Dumnezeu. Se refera la modul in care Dumnezeu pregateste o provizie care sa ne
implineasca nevoile. Si, evident, provizia suprema pe care El o face, in virtutea
suveranitatii Sale divine, este Mielul suprem care va fi jertfit in locul nostru.

Doctrina providentei trateaza mai multe aspecte diferite. In primul rand ea cuprinde asa
numita sustinere a creatiei. In Vechiul Testament citim despre lucrarea de creatie a lui
Dumnezeu, unde ni se spune ca "La inceput Dumnezeu a creat cerurile si pamantul", iar
apoi continua si explica modul in care a creat toate lucrurile. Cuvantul ebraic folosit
pentru "a crea", bara, inseamna mai mult decat ideea ca El face ceva si apoi se detaseaza
de creatia Sa, lasand-o sa se descurce singura. Dimpotriva, acest cuvant descrie ideea ca
Dumnezeu sustine lucrul pe care il creeaza si il aduce la viata. El il pastreaza. De aceea,
acest cuvant imi arata ca nu sunt dependent de Dumnezeu doar pentru originea mea,
pentru inceputul meu, ci sunt total dependent de Dumnezeu pentru existenta mea clipa de
clipa.
Va amintiti ca atunci cand am privit la doctrina despre Dumnezeu, am spus ca poate
atributul principal al lui Dumnezeu, si care nu poate fi impartasit de catre om, pentru ca Ii
apartine doar lui Dumnezeu, este existenta Sa intrinseca. In alte cuvinte, numai
Dumnezeu exista prin Sine Insusi. Numai Dumnezeu are inauntrul Sau puterea sa existe.
Va amintiti acest lucru. De asemenea, daca va intoarceti si mai mult in cursul nostru va
amintiti cum am spus la inceput ca teologia este sistematica. Iata unul din modurile in
care vedem lucrul acesta. Atunci cand vorbim despre puterea de creatie a lui Dumnezeu
si despre faptul ca El sustine ceea ce creeaza, Isi pastreaza in existenta creatia, acest lucru
se leaga imediat de relatia dintre doctrina providentei si doctrina existentei intrinseci a lui
Dumnezeu. In El avem viata, miscarea si fiinta. Intreaga idee a sustinerii este ca
Dumnezeu creeaza si pastreaza. Din nou, depindem de El nu doar pentru nasterea noastra
sau pentru intrarea noastra in lume, ci si pentru fiecare respiratie in lumea aceasta.
Depindem de Dumnezeu, Cel care ne sustine si ne pastreaza.
Am vorbit acum cateva clipe despre modul in care cultura noastra a fost puternic
influentata de opinia pagana a lumii care spune ca natura opereaza in conformitate cu
legile ei stricte si independente. Ca si cum lumea sau universul ar fi o masina impersonala
care cumva a fost alcatuita din intamplare. Exista legea gravitatiei, legea
electromagnetismului, si asa mai departe. Iar toate aceste forte interne fac toate lucrurile
sa functioneze. Exista o infrastructura inglobata in univers care il face sa continue.
Perspectiva biblica este ca in primul rand nu poate exista un univers decat prin actul divin
al creatiei si ca atunci cand Dumnezeu a creat universul El nu s-a dat deoparte si l-a lasat
sa functioneze de unul singur. Ceea ce noi numim legile naturii reflecta doar modul
normal in care Dumnezeu sustine sau guverneaza lumea naturala.
Poate ca cel mai pacatos concept care a pus stapanire pe mintile oamenilor moderni este
ideea ca tot ce se intampla in acest univers are loc la voia intamplarii. Acesta e nivelul cel
mai de jos al absurditatii. Din nou, am scris o carte intreaga intitulata "Nici o sansa"
("Not a chance") in care am incercat sa demasc imposibilitatea rationala si stiintifica a
incercarii de atribuire a unei puteri acestui lucru numit sansa, sau intamplare. Pentru ca
sansa e un simplu cuvant care descrie posibilitati matematice. Sansa nu e un lucru. Ea nu
are vreo putere. Nu poate face nimic. Nu poate influenta nimic pentru ca nu este nimic.
De-asta am spus ca e atat de diabolica pentru ca am luat acest cuvant "sansa", care este
gol de orice semnificatie, si l-am folosit ca inlocuitor pentru conceptul de Dumnezeu.
Biblia arata clar faptul ca nimic nu are loc la intamplare. Toate lucrurile sunt sub
guvernarea suverana a lui Dumnezeu. Si acest lucru e extrem de incurajator pentru
crestinul care il intelege.

Ma ingrijorez pentru ziua de maine, iar acest lucru e un pacat. Ma ingrijorez din cauza
sanatatii mele, si acest lucru e un pacat. Noi nu trebuie sa ne ingrijoram, nu trebuie sa fim
nelinistiti, dar e firesc pentru noi sa ne ingrijoram din pricina lucrurilor care ne pot rani,
din pricina vreunei pierderi suferite. Nu vrem sa ii pierdem pe cei dragi, nu vrem sa ne
pierdem sanatatea, nu vrem sa ne pierdem siguranta, nu vrem sa ne pierdem proprietatile.
Dar chiar daca pierdem toate aceste lucruri, Biblia ne spune ca Dumnezeu face ca toate
lucrurile sa fie spre binele nostru, chiar si boala noastra, chiar si pierderile pe care le
suferim in aceasta lume, toate sunt supuse providentei lui Dumnezeu. Si e o providenta
buna. Numai de am crede acest lucru... Daca am putea sa il intelegem... Dar ne e atat de
greu pentru ca nu putem privi in perspectiva. Simtim durerea acum. Simtim pierderea
acum. Si nu vedem sfarsitul de la inceput, asa cum face Dumnezeu. Dumnezeu ne spune
ca suferintele pe care trebuie sa le induram in aceasta lume nu merita sa fie comparate cu
slava pe care El a pregatit-o pentru poporul Sau in ceruri. De aceea suntem incurajati de
Pavel atunci cand spune: "Stim..." pentru ca providenta divina, pentru ca Dumnezeu este
in control, nu numai in controlul universului, a mecanismelor si functionarii lui, dar El
este si Domnul istoriei. Biblia ne spune cu privire la providenta lui Dumnezeu: "El ridica
imparatii si tot El le doboara." Pozitia sociala de care ne bucuram in aceasta viata are de-a
face, in ultima instanta, cu ceea ce Dumnezeu, in providenta Sa, a pregatit pentru noi.
Vietile noastre sunt in mainile Lui. Carierele noastre sunt in mainile Lui. Prosperitatea
sau smerirea noastra, toate aceste lucruri sunt guvernate de catre El si sunt conduse prin
intelepciunea si prin bunatatea Sa.

In final, poate cea mai dificila parte cu privire la providenta este ceea ce noi numim
doctrina "convergentei". Intr-un sens, trebuie sa spunem ca tot ce se intampla in aceasta
lume, chiar si pacatul nostru, este voia lui Dumnezeu. Imediat ce spunem aceasta am
putea fi invinuiti ca Il facem pe Dumnezeu autorul raului si il invinuim pe El pentru
rautatea noastra. Dar acest lucru este ceva ce nu este permis sa facem potrivit sfintelor
scripturi. Dumnezeu nu este creatorul pacatului. Dar chiar si pacatul meu este infaptuit
sub autoritatea suverana a lui Dumnezeu. Cel mai clar exemplu in sensul acesta se
gaseste in textul Vechiul Testament, unde ni se arata cum Iosif a fost adanc ranit de catre
proprii lui frati care, in gelozia lor, s-au ridicat si au complotat impotriva lui apoi l-au
vandut unei caravane de negustori care se indrepta spre Egipt. Cunoasteti continuarea
povestirii, cum Iosif a fost cumparat din piata de sclavi, apoi a fost acuzat pe nedrept de
catre nevasta lui Potifar si aruncat in inchisoare pentru multi, multi ani, suferind cumplit
din pricina asta. Pe urma a fost eliberat din inchisoare din pricina capacitatilor sale
deosebite si, pentru ca mana lui Dumnezeu era peste el, a fost ridicat la nivelul de Prim
Ministru peste tot Egiptul. Apoi a venit o mare foamete. Intre timp, fiii lui Iacov sufereau
acasa de foame. Asa ca Iacov si-a trimis fiii sa se coboare in Egipt si sa vada daca pot
cumpara ceva de mancare, ca sa-si scape familiile de foamete. Cand au ajuns acolo, pe
cine altcineva intalnesc daca nu pe Iosif. Iosif nu le spune o vreme cine este. Cunoasteti
relatarea. Dar in final totul iese la iveala. Iar fratii lui isi dau seama ca vorbesc cu Primul
Ministru al Egiptului, care nu e altcineva decat fratele lor caruia i-au facut atata rau.
Acum sunt ingroziti ca acesta se va razbuna pe ei. Dar va amintiti raspunsul lui Iosif:
"Voi ati vrut sa-mi faceti rau, dar Dumnezeu mi-a facut bine." Acesta e marele mister al
providentei. Acela ca exista o convergenta atunci cand doua rauri care curg separat se
unesc intr-unul singur. Are loc acolo o confluenta, o unire a doua curente diferite. Iata
unul aici. Si inca unul aici. Amandoua se unesc acum intr-unul singur. In misterul
providentei divine, Dumnezeu isi implineste voia chiar si prin deciziile noastre
intentionate. Dumnezeu ne spune prin Iosif cu acea ocazie: "Voi ati vrut sa faceti rau si
sunteti raspunzatori pentru ce ati facut, pentru ca aceasta a fost intentia voastra, ati dorit
un lucru rau. Dar chiar si atunci, deasupra vointelor voastre pacatoase a stat providenta
buna a lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu a lucrat prin rautatea voastra ca sa faca bine
poporului." Din nou, vedem acelasi lucru in cazul lui Iuda. Iuda a vrut sa faca raul. Dar
Dumnezeu a folosit pacatul lui Iuda ca sa infaptuiasca mantuirea noastra.

Tradus de Florin Vidu