Titlul II.

DEVOLUȚIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ

Capitolul I
REGULILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A
MOŞTENIRII

Secţiunea I. CONDIŢIILE MOŞTENIRII LEGALE

§1. Noţiuni introductive

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea moştenirii are loc în temeiul
legii, în favoarea rudelor şi soţului supravieţuitor al defunctului, în ordinea determinată
de lege şi în cotele stabilite prin lege.
Moştenirea legală este, în reglementarea Codului civil, "modul de transmitere cel
mai natural al patrimoniului unui defunct"1. Aceasta rezultă din faptul că moştenirea
testamentară, cea stabilită de însuşi de cujus, este îngrădită de lege printr-o serie de
restricţii, dintre care cea mai importantă este rezerva succesorală.
Potrivit doctrinei, "moştenirea legală are precădere înaintea succesiunii
testamentare", testamentele şi donaţiile sunt privite de legiuitor ca o derogare, supusă
unor reguli restrictive, de la principiul transmiterii bunurilor în ordinea succesorală
determinată de lege2.
Pentru ca o persoană să vină la moştenire în temeiul legii, este necesar ca
persoana să întrunească patru condiţii: să aibă capacitate succesorală, să aibă vocaţie
succesorală legală, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la moştenire prin voinţa
defunctului (dezmoştenită).
În prezenţa acestor condiţii transmiterea moştenirii operează în virtutea legii din
momentul deschiderii moştenirii.
§2. Vocaţia succesorală legală
Instituţia moştenirii este concepută - în cadrul devoluţiunii legale - ca o
moştenire de familie, şi numai în cazul moştenirii vacante masa succesorală este culeasă
de către stat. De aceea, legea cheamă la moştenire rudele apropiate ale defunctului - din

1 C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 223.

2 M. B. Cantacuzino, op. cit., p. 205.

1
căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie - precum şi pe soţul supravieţuitor al
defunctului.
În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului revine
comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii moştenirii. Moştenirile vacante ale cetăţenilor români, aflaţi
în străinătate, revin statului român.
Concubinajul nu creează vocaţie succesorală, indiferent de durata lui.
Potrivit art. 405 din Codul civil, rudenia firească este legătura bazată pe
descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane
au un ascendent comun.
Prin urmare, rudenia este în primul rând, în linie dreaptă ascendentă şi
descendentă, când legătura se bazează pe descendenţa unei persoane din altă persoană
şi gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor, iar în al doilea rând, în linie
colaterală, când legătura de rudenie se bazează pe faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun; în acest caz, gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor,
urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până
la cealaltă rudă (de exemplu, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul şi nepotul de
frate sunt rude de gradul al treilea, iar verii primari sunt rude de gradul al patrulea),
potrivit art. 406 din Codul civil.
Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de
rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
Vocaţia succesorală a acestor rude (în linie dreaptă şi colaterală), chemate la
moştenire alături de soţul supravieţuitor al defunctului nu presupune că ele toate,
împreună şi deodată, vor culege moştenirea lăsată de defunct, căci vocaţia lor la
moştenire este numai generală, potenţială, vizând posibilitatea de principiu a acestor
persoane de a moşteni, prin efectul legii, patrimoniul defunctului.
În acest sens, legea a stabilit o ordine de preferinţă între rudele defunctului cu
vocaţie succesorală generală cu ajutorul a două criterii tehnico-juridice, menţinute şi de
Noul Cod civil: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie.
Prin urmare, persoana cu vocaţie legală generală nu este suficient să facă parte
din categoria moştenitorilor legali pentru a culege efectiv moştenirea. Ea mai trebuie să
îndeplinească şi o condiţie negativă, aceea să nu fie înlăturată de la moştenire de o altă
persoană, tot cu vocaţie generală, dar chemată de lege în rang preferabil, care are şi vocaţie
concretă, utilă3 .
Principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale la moştenire
Având în vedere că transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de
moarte (mortis causa), principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizează comuna,

3 Fr. Deak, op. cit., p. 64-65.

2
oraşul sau municipiul (şi nici persoanele juridice), pentru că acestea nu pot transmite o
moştenire .
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale generale guvernează însă fără a fi
prevăzut expres de lege - materia moştenirii legale între persoanele fizice. În virtutea
acestui principiu, dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea
lăsată de o altă persoană, atunci şi această din urmă persoană are aceeaşi vocaţie în
raport cu prima (sensul pozitiv al principiului).
În concret, vocaţia lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a
uneia dintre ele (şi bineînţeles, de concursul celorlalţi moştenitori). De exemplu, în cazul
în care copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţi, vocaţia succesorală operează
şi în sens invers. Tot astfel, în raporturile dintre fraţi şi surori, dintre nepoţi de frate şi
unchi ori mătuşi etc.
Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ: dacă o
persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are
vocaţie la moştenirea primei. De exemplu, copilul încredinţat unei familii sau unei
persoane ori aflat în plasament la o familie sau la o persoană şi membrii familiei la care
se află; ginerele ori nora şi socrii etc.
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale cunoaşte, o singură excepţie:
este cazul constatării nulităţii căsătoriei sau a anulării ei prin hotărâre judecătorească
intervenită după decesul soţilor sau a unuia dintre ei, constatându-se că unul dintre ei a
fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie
putativă). În acest caz, dacă soţul supravieţuitor (în viaţă la data morţii celuilalt) a fost
de rea-credinţă el nu va moşteni, în schimb, dacă soţul de bună-credinţă a supravieţuit
celuilalt, el va avea vocaţie succesorală. Dacă ambii soţi au fost de bună sau de rea-
credinţă, principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ,
se restabileşte.

3
 Capitolul II
PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A
MOŞTENIRII

Secţiunea I. CONSIDERAŢII GENERALE

Potrivit art. 963 alin. 1 din Codul civil, moştenirea legală se cuvine, în ordinea şi
după regulile stabilite, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume
descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz.
Dar rudele defunctului cu vocaţie succesorală generală legală nu sunt chemate
toate împreună şi deodată la moştenire, legiuitorul instituind o anumită ordine de
chemare concretă la moştenire, în acest scop legea foloseşte două criterii tehnico-
ştiinţifice: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie.
Clasa sau ordinul este formată dintr-o categorie de rude (de exemplu,
descendenţii defunctului) care în mod colectiv, exclude o altă categorie sau este exclusă
de ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi mai apropiate în grad decât cele din
categoria chemată.
Gradul de rudenie este un număr ce reprezintă, pe linie directă, numărul
naşterilor de la o persoană la alta, iar pe linie colaterală, tot numărul naşterilor, pornind
de la o rudă spre ascendentul comun şi coborând de la acesta spre cealaltă rudă4.
Pe baza claselor de moştenitori şi a gradului de rudenie au fost elaborate trei
principii ale devoluţiunii succesorale legale:
 principiul priorităţii claselor de moştenitori;
 principiul proximităţii gradului de rudenie;
 principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.

Secţiunea a II-a. PRINCIPIUL PRIORITĂŢII CLASEI DE

MOŞTENITORI

Rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor de moştenitori.

Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori legali:
a) clasa I, clasa descendenţilor, alcătuită din copii, nepoţi, strănepoţi ş.a.m.d. ai
defunctului fără limită în grad;
b) clasa a II-a, clasa mixtă a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi a

4 M. Mureşan, J. Kocsis, R. Maxim, op.cit., p.9.

4
colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile şi descendenţii acestora până la gradul IV
inclusiv);
c) clasa a III-a, clasa ascendenţilor ordinari, (bunici, străbunici, ş.a.m.d., fără
limită în grad);
d) clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile defunctului, verii
primari şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului);
În temeiul acestui principiu, rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor
de moştenitori. Astfel, sunt chemate la moştenire în primul rând rudele din clasa I de
moştenitori, cu excluderea moştenitorilor din celelalte clase. În lipsa succesorilor din
clasa I sunt chemate rudele din clasa a II-a de moştenitori, care vor exclude de la
moştenire rudele din clasele inferioare. Clasa ascendenţilor ordinari va avea vocaţie
concretă doar în absenţa moştenitorilor din primele două clase, iar ultima clasă de
moştenitori poate moşteni în lipsa succesorilor din toate celelalte clase.
Dacă în urma dezmoştenirii, rudele defunctului din clasa cea mai apropriată nu
pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa
subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni. De exemplu, dacă toate rudele
dintr-o clasă dintr-o clasă sunt dezmoştenite, moştenirea se culege de către rudele din
clasa subsecventă, sub condiţia respectării dreptului la rezervă al moştenitorilor
rezervatari. Astfel, dacă defunctul a dezmoştenit întreaga clasă a descendenţilor, după
atribuirea rezervei legale a acestora, moştenirea se atribuie clasei a II-a de moştenitori.
Prin excepţie de la acest principiu, soţul supravieţuitor al defunctului, care nu
este rudă cu el şi nu face parte din nici o clasă de moştenitori, vine la moştenire în
concurs cu oricare dintre aceste clase; prin urmare el nu înlătură nici o clasă de
moştenitori, dar nici nu este înlăturat de la moştenire de vreuna din clase, fie şi prima,
chemată de lege la moştenire.

Secţiunea a III-a. PRINCIPIUL PROXIMITĂŢII GRADULUI DE

RUDENIE

Potrivit acestui principiu, reglementat în art. 964 alin. 3 din Codul civil, înăuntrul
fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropriat cu defunctul înlătură de la moştenire
rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel.
De exemplu, copiii defunctului, fiind în gradul I de rudenie, înlătură de la
moştenire pe nepoţi, care sunt rude de gradul II cu defunctul; fraţii şi surorile
defunctului, rude de gradul II, înlătură de la moştenire pe nepoţii de fraţi; unchii şi
mătuşile, rude de gradul III cu defunctul, înlătură de la moştenire pe verii primari ai
defunctului, care sunt rude de gradul IV cu acesta.
De la acest principiu, legea prevede două excepţii:
- în cadrul clasei a II-a, părinţii defunctului, rude de gradul I, nu înlătură de la

5
moştenire pe fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul II, şi pe descendenţii acestora,
rude de gradul III sau IV, ci vin împreună la moştenire, dobândind cotele prevăzute de
lege;
- reprezentarea succesorală, când un moştenitor mai îndepărtat în grad, urcă în
drepturile ascendentului său, pentru a culege partea ce i s-ar fi cuvenit acestuia din
moştenire, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii
moştenirii. Astfel, un nepot al defunctului (rudă de gradul II) va culege partea din
moştenire, ce ar fi revenit tatălui său decedat (fiul defunctului), chiar dacă la moştenire
este chemat şi un alt fiu al defunctului (rudă de gradul I); descendenţii din fraţi şi surori
ai defunctului urcă în locul şi în gradul ascendentului lor pentru a culege partea din
moştenire ce ar fi revenit acestuia.

Secţiunea a IV-a. PRINCIPIUL EGALITĂŢII ÎNTRE RUDELE DIN

ACEEAŞI CLASĂ ŞI DE ACELAŞI GRAD

Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire sunt de
acelaşi grad, ele împart moştenirea în părţi egale, dacă legea nu prevede altfel. Astfel,
dacă la moştenire vin doi copii ai defunctului (ambii fac parte din prima clasă şi sunt
rude de gradul I cu defunctul), aceştia împart moştenirea în părţi egale, tot aşa, dacă la
moştenire vin doi fraţi ai defunctului, aceştia vor dobândi fiecare 1/2 din moştenire.
De la acest principiu există două excepţii:
- împărţirea pe tulpini a moştenirii, când la moştenire vin prin reprezentare rude
de acelaşi grad. În această situaţie, moştenirea se împarte întâi pe tulpini şi fiecare
reprezentant (descendent) vine la moştenirea tulpinei, adică a părţii ce se cuvenea
ascendentului său, pe care îl reprezintă.
- împărţirea pe linii a moştenirii, în cazul fraţilor şi surorilor din părinţi diferiţi,
când aceştia se moştenesc între ei, deşi sunt de grad egal, fraţii şi surorile defunctului
atât după mamă cât şi după tată vor lua o parte mai mare decât fraţii şi surorile numai
după tată sau numai după mamă, beneficiind de o cotă parte pe ambele linii paternă şi
maternă, egalitatea se păstrează numai între fraţii şi surorile pe aceeaşi linie.

Secţiunea a V-a. REPREZENTAREA SUCCESORALĂ

§1. Noţiunea de reprezentare succesorală

Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit
reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru
a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de
defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii (art. 965 Cod civil).
Cu caracter de noutate, Noul Cod civil introduce reprezentarea nedemnului.

6
 Reprezentarea succesorală este o instituţie juridică aparte, care, afară de
rezonanţa comună a denumirii, nu are nici o legătură cu reprezentarea convenţională a
mandantului de către mandatarul său sau cu reprezentarea legală a minorului sau
interzisului judecătoresc de către părinţi sau tutori la încheierea actelor juridice. Dacă în
cazul reprezentării convenţionale şi a incapabililor de către reprezentanţii lor legali este
vorba de încheierea unor acte juridice de către reprezentanţi în numele şi pentru cei
reprezentaţi, reprezentarea succesorală nu face decât să confere reprezentantului
drepturi succesorale proprii, care, aplicând principiul proximităţii gradului de rudenie
între rudele din cadrul aceleiasi clase de moştenitori, nu i-ar fi putut reveni.
Utilitatea reprezentării constă în faptul că, prin efectele pe care le produce,
înlătură unele consecinţe injuste ale provocate de hazard „care comandă predecesul sau
supravieţuirea5". De exemplu, dacă defunctul lasă, la decesul său, un fiu şi doi nepoţi ai
unui fiu predecedat, aceştia din urmă, fără instituţia reprezentării succesorale, ar fi
înlăturaţi de la moştenire pentru că sunt în gradul II de rudenie cu defunctul şi
moştenirea ar fi culeasă de fiul defunctului, rudă de gradul I. Această soluţie injustă
este înlăturată prin instituţia reprezentării succesorale care îngăduie nepoţilor, în
exemplul dat, să urce în locul tatălui lor, predecedat, şi să culeagă partea de moştenire
(de 1/2) care i s-ar fi cuvenit dacă era în viaţă la data deschiderii succesiunii.
§2. Domeniul de aplicare
Reprezentarea succesorală este admisă în două cazuri:
- în cazul descendenţilor copiilor defunctului, începând cu descendenţii de
gradul II, continuând cu toate celelalte grade subsecvente;
- în cazul descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului, adică din ordinul
colateralilor privilegiaţi.
Normele care reglementează instituţia reprezentării succesorale sunt de strictă
interpretare şi, prin urmare, numărul eventualelor rude, care s-ar bucura de acest
beneficiu al legii nu poate fi mărit.
§3. Modul cum operează reprezentarea
Potrivit art. 966 alin. 2 din Codul civil, în situaţia în care reprezentarea
succesorală este permisă de lege, aceasta operează de drept şi imperativ, în toate
cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad ori de grade
diferite în raport cu defunctul.
Întrucât reprezentarea succcesorală operează în toate cazurile, înseamnă că
legiuitorul a dispus că nepoţii vor veni la moştenire prin reprezentare atât în situaţia în
care ar exista, alături de ei, şi moştenitori de grad mai apropiat cu defunctul
(descendenţi de gradul I sau fraţi şi surori), cât şi atunci când ar veni la moştenire

5 M. Eliescu, op.cit., p. 66.

7
numai nepoţi, adică numai moştenitori de acelaşi grad6. În ultima ipoteză, deşi
reprezentarea ar părea inutilă, toţi moştenitorii fiind de acelaşi grad, legiuitorul o
impune totuşi, pentru ca împărţirea moştenirii să se facă tot pe tulpini, iar nu pe capete,
respectându-se părţile pe care le-ar fi avut copiii şi fraţii defunctului dacă ei s-ar fi aflat
în viaţă la deschiderea succesiunii.
Reprezentarea succesorală fiind admisă la infinit, de beneficiul acesteia se vor
bucura nu numai descendenţii de gradul II, ci şi cei de gradul III, IV, etc. Pe linie
colaterală, reprezentarea este admisă numai pentru nepoţii şi strănepoţii de frate sau
soră (clasa a II-a).
§4. Condiţiile reprezentării succesorale
Reprezentarea succcesorală poate opera numai cu îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii, prevăzute de lege7.
a) Cel reprezentat să fie decedat sau nedemn, la data deschiderii succesiunii.
Potrivit art. 967 Cod civil „poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea
de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii”.
Reprezentarea nu poate opera per saltum şi omisso medio, reprezentantul
trebuie să urce din grad în grad, trecând prin toate gradele intermediare, care trebuie să
fie vacante prin deces sau nedemnitate. Cu alte cuvinte, reprezentantul nu ar putea să
sară peste un ascendent aflat în viaţă, pentru a ajunge la un alt ascendent, decedat, pe
care să îl reprezinte, ci trebuie să urce din grad în grad vacant până la gradul cel mai
apropiat de defunct, întrunind condiţiile reprezentării succesorale pentru fiecare în
parte.

D – de cujus
D C2 – copilul decedat al defunctului D
N – nepotul renunţător faţă de D
C1 C2 Sn – strănepotul lui D nu poate urca în locul lui C2,
bunicul său, pentru a culege moştenirea lui D, alături
de C1, moştenirea revine integral lui C1
N

Sn

6 I. Genoiu, op.cit., p. 73.

7 În doctrină s-au formulat opinii şi propuneri de lege ferenda în sensul renunţării la condiţiile decesului celui
reprezentat şi a locului util al acestuia, argumentând că reprezentarea succesorală trebuie admisă nu doar în caz de
deces a celui reprezentat, având vocaţie utilă, dar şi atunci când el, decedat fiind, este nedemn sau dezmoştenit ori,
aflat în viaţă, nu culege moştenirea pentru că este nedemn, exheredat sau a renunţat la ea; a se vedea I. C. Nicolaescu
(I) şi M. Nicolae, B. Dumitrache (II), "Discuţii referitoare la reprezentarea succesoraIă", art. în Dreptul nr. 4, 1999, p.
18-41.

8
 Schema nr. 1

b) reprezentantul să îndeplinească condiţiile generale pentru a moşteni:

- să aibă capacitate succesorală, deci să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data
deschiderii succesiunii defunctului;
- să aibă vocaţie succesorală proprie la moştenirea defunctului, deoarece o
persoană care nu ar putea moşteni în nume propriu, nu poate moşteni nici prin
reprezentare; se impune sublinierea că descendenţii din fraţi şi surori pot veni la
moştenire, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare, numai până la gradul IV
inclusiv;
- să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea acestuia şi să
nu fi fost dezmoştenit de acesta (în cazul descendenţilor din fraţi - surori); în schimb,
reprezentantul poate fi nedemn faţă de cel reprezentat, poate renunţa la moştenirea lui
şi poate fi dezmoştenit de el, întrucât reprezentantul culege moştenirea defunctului faţă
de care el trebuie să îndeplinească toate condiţiile pentru a-l succede, nu însă şi faţă de
cel reprezentat, căruia nu îi ia decât locul şi gradul (nu şi moştenirea lui).
§5. Efectele reprezentării succesorale
Ca efect al reprezentării, moştenitorii reprezentanţi urcă în locul şi gradul celui
reprezentat, dobândind drepturile succesorale ale acestuia; ei nu pot pretinde din
moştenire decât partea care s-ar fi cuvenit celui reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă la
deschiderea succesiunii, fără să li se poată da mai puţin.
Aşadar, reprezentanţii, indiferent de numărul lor, vor primi toţi împreună partea
din moştenire la care ar fi avut dreptul reprezentatul, dacă ar fi trăit. Reprezentanţii
aceluiaşi autor vor fi socotiţi ca un singur succesor, astfel împărţirea moştenirii se va face
nu pe capete – după numărul reprezentanţilor – ci pe tulpini.
Astfel, potrivit art. 968 Cod civil, în cazurile în care operează reprezentarea
succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină.
Prin tulpină se înțelege:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moștenirea sau
este reprezentat la moștenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege
moștenirea sau este reprezentat la moștenire.
Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri
subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din
aceeași ramură împărțindu-se între ei în mod egal.
Efectul particular al reprezentării succesorale este reglementat în art. 969 Cod
civil. Astfel, copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care
nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-
au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți

9
copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul.
Raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin
reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe care
reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.
În situaţia în care nedemnul este reprezentat de un descendent al său care culege
moştenirea defunctului şi ulterior i se naşte un alt copil, reprezentantul va fi obligat ca
la decesul nedemnului să raporteze doar plusul de valoare rezultat în patrimoniul său
din moştenirea primită prin reprezentarea nedemnului.
D
1/2 1/2

C1(decedat) C2 (decedat)

N1 N2 N3 N4
1/2 1/6 1/6 1/6 Schema nr.3

Cei doi copii ai defunctului (C1 şi C2) sunt decedaţi la data deschiderii
succesiunii lui D; unul dintre ei a lăsat un copil, N1, iar celălalt trei copii N2, N3, N4.
Moştenirea se va împărţi între nepoţii defunctului nu în părţi egale (1/4 pentru fiecare),
ci pe tulpini în două părţi egale, prima jumătate revenind nepotului N1 iar cealaltă
jumătate se va împărţi între ceilalţi nepoţi N2, N3, N4, câte 1/6 pentru fiecare.

10