Sunteți pe pagina 1din 115

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu

iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
Departamentul de Învăţământ
la Distanţă şi Formare Continuă
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
şi Politice

sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl Coordonator de disciplină:


Lect. univ. dr. Ilioara GENOIU
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa1
2010-2011

UVT
DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

Suport de curs – învăţământ la distanţă


Specializarea Drept, Anul III, Semestrul II
Prezentul curs este protejat potrivit legii drepturilor de autor si orice folosire alta
decât in scopuri personale este interzisa de lege sub sancţiune penală

ISBN 978-973-115-493-0
2
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

F = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL


SAU SECŢIUNE

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GĂSI PE


PAGINA WEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU
www.id.valahia.ro .

3
Tematica cursului

1. Titlul I. Consideraţii generale privind materia


moştenirii.

2. Titlul II. Devoluţiunea succesorală legală.

3. Titlul III. Devoluţiunea testamentară a


moştenirii.

4. Titlul IV. Transmisiunea moştenirii.

5. Titlul V. Indiviziunea şi împărţeala moştenirii.

4
TITLUL I.
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND
MATERIA MOŞTENIRII

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

– Noţiunea şi felurile moştenirii.


– Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.
– Deschiderea moştenirii.
– Condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni.

– Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aspectele


generale pe care le comportă analiza materiei succesiunilor.

– Obiective operaţionale: Însuşirea terminologiei specifice


materiei succesiunilor, a elementelor ce disting cele două feluri ale
moştenirii, a caracterelor transmisiunii moştenirii, a elementelor de
determinare a datei şi locului moştenirii, precum şi a importanţei juridice
pe care acestea o prezintă, a condiţiilor cerute de lege pentru a moşteni.

= 3 ore

5
CAPITOLUL I.
NOŢIUNEA ŞI FELURILE MOŞTENIRII

1. Terminologia în materia moştenirii.


Moştenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane, decedate,
către o altă persoană, în fiinţă.
Pentru a desemna aceeaşi instituţie juridică, Codul civil foloseşte noţiunea de
succesiune1.
Cel despre a cărui moştenire este vorba se numeşte de cujus2, defunct3 sau
autor, în cazul moştenirii legale, în timp ce în cazul moştenirii testamentare cel ce
F lasă un testament se numeşte testator.
Terminologia
Cel care dobândeşte patrimoniul lui de cuius se numeşte moştenitor,
specifică
succesor, erede4, în cazul moştenirii legale, în timp ce, în cazul moştenirii
testamentare, cel nominalizat în testament, ca beneficiar al unui legat, se numeşte
legatar.
Patrimoniul transmis succesorilor este denumit masă succesorală.

2. Felurile moştenirii.
"Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin
F testament"5. Deci, moştenirea poate fi legală sau testamentară.
Moştenirea
legală
Moştenirea legală6 este guvernată de dispoziţii legale, relativ la persoanele
care au vocaţie la moştenire, la ordinea în care acestea culeg moştenirea şi la cotele ce
le revin din moştenire.

1
Spre exemplu, în art. 644, 651, etc. Noţiunea de succesiune este susceptibilă de două
accepţiuni: lato sensu, ea desemnează o transmisiune de drepturi, între vii sau pentru cauză de moarte
(spre exemplu, cumpărătorul este succesorul în drepturi al vânzătorului, în ceea ce priveşte bunul
vândut), iar stricto sensu, ea desemnează decât o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte (se
suprapune în această accepţiune noţiunii de moştenire). Noţiunea de succesiune este, deci, mai vastă
decât cea de moştenire.
2
Is de cujus succesionis agitur, în dreptul roman, desemna persoana despre a cărei moştenire
era vorba.
3
Codul civil vorbeşte despre defunct, însă, doctrina consideră că este impropriu a se vorbi
despre moartea defunctului.
4
Această noţiune este utilizată de Codul civil.
5
Art. 650 C.civ.
6
Moştenirea legală poate fi desemnată şi prin noţiunea, împrumutată din dreptul roman de
"succesiune ab intestat (succesiune fără testament). în dreptul nostru, moştenirea legală reprezintă
regula, în timp ce, în dreptul roman, regula era reprezentată de moştenirea testamentară.

6
Moştenirea este legală în următoarele situaţii:
-defunctul nu a lăsat testament;
-defunctul a lăsat testament, însă acesta este nul7;
- defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, nu face referire
la patrimoniul său, ci cuprinde alte dispoziţii8;
- defunctul a lăsat testament, însă a nesocotit rezerva succesorală9, astfel
încât, în limita acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile legale.
Moştenirea, deferită potrivit voinţei testatorului, materializată în testament,
este testamentară.
Cele două feluri de moştenire nu se exclud, ci pot coexista. Dacă de cujus

F dispune, numai în parte de patrimoniul său, prin testament, cealaltă parte a masei
Moştenirea succesorale va fi deferită, potrivit regulilor moştenirii legale10.
testamentară
Similar, o persoană poate cumula, atât calitatea de moştenitor legal, cât şi pe
cea de moştenitor testamentar.

7
Testamentul este nul dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă ce-i asigură, în mod
necesar, validitatea.
8
Testamentul lăsat de defunct cuprinde dispoziţii referitoare la funeralii, spre exemplu şi nu
la patrimoniu, motiv pentru care, deşi există un testament valabil, moştenirea se va deferi, potrivit
dispoziţiilor legale, deci va fi tot legală.
9
Aceasta reprezintă o parte din masa succesorală care, în puterea legii, revine unor
moştenitori prevăzuţi de lege, numiţi moştenitori rezervatari. Drepturile moştenitorilor rezervatari
asupra patrimoniului defunctului nu pot fi nesocotite de către acesta. Sunt moştenitori rezervatari:
descendenţii defunctului, de orice grad, părinţii defunctului şi soţul supravieţuitor.
10
Cele două feluri de moştenire coexistă şi în situaţia în care defunctul dispune de întreg
patrimoniul său, prin testament, însă încalcă rezerva succesorală. în limitele rezervei, vor fi aplicabile
regulile moştenirii legale, iar restul masei succesorale va fi deferit potrivit voinţei testatorului.

7
CAPITOLUL II.
CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOŞTENIRII

1. Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa.


Potrivit dispoziţiilor art. 651 C.civ., „Succesiunile se deschid prin moarte”.
Aşadar, transmisiunea succesorală, spre deosebire de transmisiunea între vii, se
produce numai la momentul încetării din viaţă a unei persoane fizice (nu şi în cazul
încetării existenţei unei persoanei juridice), indiferent că este vorba de moarte fizic
constatată sau de moarte declarată prin hotărâre judecătorească.
Elementul distinctiv al transmisiunii succesorale este, aşadar, faptul morţii.
Dimpotrivă, transmisiunea inter vivos se realizează numai între persoane, fizice sau
juridice, în fiinţă, la data survenirii ei şi este guvernată de principiile dreptului
obligaţional.

2. Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală.


Obiectul transmisiunii succesorale este reprezentat de patrimoniul
defunctului, privit ca universalitate juridică. Patrimoniul succesoral este format din
totalitatea drepturilor (activul patrimoniului) şi obligaţiilor (pasivul patrimoniului), cu
caracter patrimonial, care au aparţinut defunctului.
F În principiu, sunt transmisibile pentru cauză de moarte drepturile şi
Caracterul obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului. Nu se transmit, totuşi, prin
universal
moştenire următoarele categorii de drepturi:
- drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale;
- drepturile patrimoniale, care încetează la moartea titularului, fie pentru că
au caracter viager, fie pentru că sunt contractate sau născute ex lege intuitu personae
(precum: dreptul de uz, uzufruct, abitaţie, o creanţă de întreţinere sau de rentă
viageră, dreptul la pensie, etc.), fie din alte cauze;
- obligaţiile patrimoniale născute din contracte încheiate intuitu personae
(precum, obligaţiile antreprenorului) sau cele legate de o calitate personală a
defunctului.
Deosebirile, ce vor fi identificate între transmisiunea succesorală şi
transmisiunea între vii, sunt explicabile prin caracterul universal al celei dintâi.

8
Astfel, spre deosebire de transmisiunea între vii, transmisiunea succesorală prezintă
următoarele elemente distinctive:
a) poartă asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei cote din această
universalitate şi nu numai asupra unor bunuri singulare;
b) are ca obiect atât drepturi, cât şi obligaţii;
Transmisiunea între vii, însă, are ca obiect numai drepturi, nu şi obligaţii,
întrucât Codul civil nu reglementează transmiterea unei datorii. Totuşi, în literatura de
specialitate, a fost conturat regimul juridic al instituţiei cesiunii de datorie, prin
intermediul căreia debitorul cedent transmite datoria de care era ţinut cesionarului,
acesta din urmă obligându-se, în locul celui dintâi, faţă de creditorul cedat. Cu toate
acestea, deosebirea dintre cele două feluri de transmisiune se menţine, întrucât prin
cesiunea de datorie se transmite numai o datorie singulară şi nu universalitatea
datoriilor defunctului, precum în cazul transmisiunii succesorale.
c) nu este supusă formelor de publicitate, reglementate de Legea nr. 7/1996
privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, pentru a deveni opozabilă şi terţilor, în
cazul în care obiectul său este reprezentat de drepturi reale imobiliare11.
Cu titlu de excepţie, însă, în cazul vânzării drepturilor succesorale care au ca
obiect drepturi reale, este necesară realizarea publicităţii pentru opozabilitate faţă de
F terţi, întrucât obiectul contractului nu este reprezentat de întreg patrimoniul
Caracterul
universal defunctului, deci de o universalitate, ci numai de un drept sau mai multe drepturi
privite izolat de acesta.
d) nu este supusă, cât priveşte dobândirea creanţelor, formalităţilor prevăzute
de lege pentru cesiunea de creanţe12.
Transmisiunea succesorală păstrează caracterul universal, chiar şi în
următoarele ipoteze:
- moştenitorii (inclusiv cei rezervatari) au vocaţie cu titlu universal, culegând
numai o cotă din moştenire;
- moştenirea este culeasă de către stat, întrucât este vacantă;

11
A se vedea: dispoziţiile art. 28 alin. 1, din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea
imobiliară republicată.
12
Potrivit dispoziţiilor art. 1393 C.civ., dobândirea unei creanţe, prin acte între vii, este
opozabilă terţilor, fie prin notificarea cesiunii, de către cesionar, debitorului, fie prin acceptarea
cesiunii, de către debitor, prin act autentic.

9
- moştenitorii acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar, răspunzând de
datoriile moştenirii, numai în limitele activului (intra vires hereditatis).

3. Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară.


Transmiterea moştenirii are caracter unitar, deoarece întregul patrimoniu al
defunctului este transmis după aceleaşi reguli, indiferent de natura (drepturi reale sau
drepturi de creanţă, bunuri mobile sau bunuri imobile, etc.), provenienţa (de pe linie
maternă sau de pe linie paternă), originea (moştenite sau achiziţionate) sau
modalităţile de care sunt afectate (termen ori condiţie) bunurile care-l compun.
Aşadar, prin caracterul unitar al transmiterii moştenirii nu trebuie să
înţelegem unicitatea actului normativ care reglementează această materie, întrucât,
aşa cum am arătat, constituie izvoare ale dreptului succesoral român, alături de Codul
civil şi alte acte normative (precum: Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moştenire
al soţului supravieţuitor; Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă).
Acest principiu, ce derivă din caracterul unitar al patrimoniului transmis pe
cale succesorală, comportă, potrivit literaturii de specialitate, unele excepţii,
reprezentate de situaţiile în care transmiterea moştenirii este guvernată de reguli
diferite, în funcţie de natura sau de originea ori provenienţa bunurilor care formează
masa succesorală a defunctului.
A) mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile
F de nuntă ale defunctului se cuvin, potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii nr.
Caracterul
unitar 319/1944, soţului supravieţuitor, numai dacă acesta nu vine în concurs cu
descendenţii lui de cujus.
În acest caz, suntem în prezenţa unei excepţii de la principiului unităţii
transmisiunii succesorale, întrucât aceleiaşi mase succesorale îi sunt aplicabile, pe
lângă regulile de drept comun şi reguli speciale, cât priveşte categoriile de bunuri
menţionate.
B) drepturile succesorilor asupra salariului, indemnizaţiei de concediu,
pensiei şi indemnizaţiei de asigurări sociale, neîncasate de defunct, sunt reglementate
de norme juridice speciale, derogatorii de la dreptul comun, astfel:
a) salariul cuvenit defunctului până la data decesului, dar neîncasat de către
acesta, se plăteşte, potrivit dispoziţiilor Codului muncii (art. 162 alin. 2), în ordine:

10
soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor săi, iar în lipsa
acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun;
b) Întrucât Legea nr. 53/2003, care reglementează materia concediului de
odihnă, nu cuprinde dispoziţii cu privire la ridicarea indemnizaţiei de concediu, ce se
cuvine salariatului decedat, pentru concediul neefectuat, literatura de specialitate
propune aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 162 alin. 2 C. muncii. În
consecinţă, indemnizaţia de concediu, ce se cuvine salariatului defunct, pentru
concediul neefectuat se plăteşte soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa
acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun.
c) sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti, potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale (art. 97 alin. 1): soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa
acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun;
Din dispoziţiile legale menţionate (art. 162 alin.2 C. muncii şi art. 97 alin. 1
din Legea nr. 19/2000) rezultă că:
- soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii defunctului culeg drepturile
succesorale menţionate, într-o altă ordine decât cea consacrată de Codul civil;
- soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii defunctului culeg drepturile
succesorale menţionate independent de acceptarea moştenirii defunctului;
F - cele trei categorii menţionate nu trebuie să prezinte certificatul de
Caracterul
unitar moştenitor. Dimpotrivă ceilalţi moştenitori (ce pot fi legali sau testamentari,
universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) trebuie să dovedească calitatea lor
de moştenitori.
d) indemnizaţiile de asigurări sociale, cuvenite pentru luna în curs şi
neachitate asiguratului defunct se plătesc, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 (art.
136 alin. 2): soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, persoanei
care dovedeşte că l-a îngrijit pe defunct până la data decesului.
Din reglementarea legală rezultă că:
- dreptul asupra indemnizaţiei de asigurări sociale neachitată se cuvine, în
ordine, următorilor moştenitori legali ai defunctului: soţ supravieţuitor, copii, părinţi;
- dreptul în discuţie este încasat de persoana care l-a îngrijit pe defunct,
numai în absenţa celor trei categorii de moştenitori legali;

11
- pentru a beneficia de acest drept special, persoana care l-a îngrijit pe
defunct, indiferent că este sau nu moştenitor legal sau testamentar, trebuie să
dovedească „îngrijirea” prin orice mijloc de probă;
- în absenţa soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor şi persoanei care
dovedeşte că l-a îngrijit pe defunct, dreptul special în discuţie se dobândeşte de
ceilalţi moştenitori ai defunctului, în condiţiile dreptului comun.
Este evident că suntem în prezenţa unei excepţii de la principiul unităţii
transmisiunii succesorale, întrucât drepturile menţionate, aparţinând patrimoniului
succesoral, sunt deferite moştenitorilor, în baza unor reguli speciale derogatorii, ce
consacră o altă ordine, decât cea de drept comun.
C) Potrivit Constituţiei României (art. 41 alin. 2 teza a doua)13, „Cetăţenii
străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor
numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte
tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile
prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală”.
Legea organică, la care face referire Constituţia, prin dispoziţiile sale, este
Legea nr. 247/2005, privind reforma în justiţie şi proprietate, care dispune că
F „Cetăţenii străini şi apatrizii, precum şi persoanele juridice străine pot dobândi
Caracterul
unitar dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, în condiţiile stabilite de legea
specială”. Singurul merit al acestui ultim act normativ este acela de a extinde sfera
beneficiarilor la persoanele juridice străine, atâta vreme cât reiterează dispoziţiile
constituţionale şi nu stabileşte condiţiile dobândirii dreptului în discuţie.
Legea specială care reglementează dreptul de proprietate al cetăţenilor
străini, apatrizilor şi persoanelor juridice străine asupra terenurilor, la care face
referire legea organică mai sus menţionată, este Legea nr. 312/2005, care nu vizează
şi dobândirea în proprietate a terenurilor prin moştenire legală. Aşadar, dobândirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor, de către cetăţenii străini şi apatrizi, prin
efectul moştenirii legale, este guvernată de dispoziţiile dreptului comun, reprezentat
de prevederile Codului civil şi cele ale Legii nr. 319/1944.

13
Constituţia României din 1991, în art. 41 alin. 2 teza a doua, consacra expres interdicţia ca
cetăţenii străini şi apatrizii să dobândească terenuri în România. Incapacitatea acestora era una absolută
şi totală, întrucât ei nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, nici prin
acte juridice inter vivos sau mortis causa şi nici prin fapte juridice.

12
Singura prevedere a art. 41 din Constituţie, susceptibilă de aplicare imediată,
este cea care face referire la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
prin efectul moştenirii legale. Astfel, imediat după 1 ianuarie 2007, cetăţenii străini şi
apatrizii, indiferent că aparţin sau nu unui stat membru sau unui stat terţ, pot dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor, dacă moştenirea a fost deschisă, după
revizuirea în 2003 a legii fundamentale. Este evident că persoana juridică nu se poate
prevala de un asemenea instrument pentru a deveni proprietar al unui teren, întrucât
moştenirea legală poate fi culeasă, de lege lata, în România numai de persoanele
fizice.
Per a contrario, rezultă că cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice
străine nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, prin efectul
moştenirii testamentare. O altfel de interpretare a dispoziţiilor constituţionale ar
presupune o adăugare la textul legii fundamentale, fiind inacceptabilă. Cetăţenii
străini, apatrizii şi persoanele juridice străine ar putea culege, însă, prin efectul
moştenirii testamentare dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, având ca obiect
un teren situat în România.
Deşi, de lege lata, cetăţeanul străin, apatridul şi persoana juridică străină nu
pot avea calitatea de legatar cu privire la un teren în România, în practică, pot fi
identificate situaţii în care testatorul a desemnat, mai înainte de 1 ianuarie 2007, ca
legatar, un cetăţean străin, un apatrid sau o persoană juridică străină. Eficacitatea unui
astfel de legat este apreciată diferit, în funcţie de obiectul acestuia. Astfel, putem
identifica două situaţii:
- obiectul legatului este reprezentat de un teren, caz în care dispoziţia de
F ultimă voinţă a testatorului este: fie caducă, dacă incapacitatea intervine ulterior datei
Caracterul
unitar
testamentului, fie nulă, dacă incapacitatea există la momentul redactării
testamentului. Ca urmare, dreptul de proprietate asupra terenului va forma obiectul
dreptului de acrescământ al persoanei cu vocaţie succesorală concretă.
- obiectul legatului este reprezentat de terenuri cu construcţii, caz în care
legatul este ineficace, numai cât priveşte proprietatea asupra terenului, ce va forma
obiectul dreptului de acrescământ al celorlalte persoane cu vocaţie succesorală
concretă. Cetăţeanul străin, apatridul sau persoana juridică străină va dobândi, însă,
un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra construcţiei şi dreptul
de folosinţă asupra terenului, pe durata existenţei construcţiei.
13
Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii
străini, apatrizii şi persoanele juridice străine prin efectul moştenirii legale, constituie
o excepţie de la caracterul unitar al transmiterii moştenirii, întrucât aceasta este
guvernată de dispoziţiile de principiu ale Constituţiei, dezvoltate şi completate de
dispoziţiile speciale ale Legii nr. 247/2005 şi ale Legii 312/2005.
D) Intervenţia unui element de extraneitate în cadrul unei transmisiuni
succesorale (fie cetăţeanul român decedat are bunuri situate în străinătate, fie
cetăţeanul străin decedat are bunuri situate în România), atrage aplicabilitatea unor
dispoziţii speciale, cele ale Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor
de drept internaţional privat. Aşadar, suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la
principiul unităţii transmisiunii succesorale.
De lege lata, dobândirea bunurilor mobile prin moştenire, indiferent de locul
situării lor, este guvernată de legea naţională, pe care o avea defunctul la data
decesului – lex patriae, iar dobândirea bunurilor imobile şi a fondului de comerţ este
guvernată de legea locului unde acestea sunt situate – lex rei sitae, indiferent de
cetăţenia defunctului.
Însă, defunctul, prin voinţa sa, poate face inoperabile regulile menţionate, în
măsura în care, printr-o dispoziţie testamentară, alege legea succesorală aplicabilă,
atât în cazul moştenirii testamentare, cât şi al celei legale14. Este restabilit, astfel, prin
voinţa testatorului, caracterul unitar al transmiterii moştenirii.
E) Nu constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii moştenirii
F următoarele ipoteze, prezentate cu titlu exemplificativ:
Caracterul
unitar a) transmiterea drepturilor patrimoniale de autor, potrivit dispoziţiilor Legii
nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
Ca regulă generală, drepturile patrimoniale de autor se transmit la moartea
autorului „prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani”,
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morţii autorului.
Aşadar, regulile transmiterii succesorale a dreptului patrimonial de autor
sunt cele consacrate de dreptul comun, legea specială instituind unele reguli speciale,
cât priveşte caracterul temporar al dreptului patrimonial de autor dobândit prin

14
De lege lata, testamentul nu trebuie să conţină, în mod necesar, legate. Aşadar, în cuprinsul
unui testament pot fi inserate exclusiv dispoziţii privitoare la legea succesorală aplicabilă.

14
moştenire, care nu mai poate fi retransmis după expirarea termenului, datorită
stingerii dreptului însuşi.
b) coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară;
c) împărţirea de către defunct a moştenirii în mai multe mase deosebite.

4. Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă.


Transmiterea moştenirii are caracter indivizibil, întrucât dreptul de opţiune
succesorală vizează întreaga masă succesorală şi nu doar o parte a ei. Astfel,
moştenirea trebuie acceptată sau repudiată, în tot şi nu în parte. Acceptarea moştenirii
sub beneficiu de inventar nu contravine acestui principiu 15.
Acest principiu explică de ce, în ipoteza renunţării la moştenire de către unul
sau mai mulţi succesibili, a nedemnităţii sau a ineficacităţii legatelor, vor profita de
drept succesorii acceptanţi, a căror vocaţie era diminuată sau chiar înlăturată
(operează, aşadar, dreptul de acrescământ).
Indivizibilitatea patrimoniului succesoral se menţine până la efectuarea
împărţelii. Indivizibilitatea nu mai caracterizează acea transmisiune succesorală, ce
operează în baza unei împărţeli de ascendent, caz în care succesorii primesc, prin
voinţa autorului lor, încă de la data deschiderii moştenirii, cotele succesorale, în
proprietate exclusivă şi nu în indiviziune.
Constituie excepţii de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale

F următoarele ipoteze:
Caracterul a) creanţele şi datoriile lui de cujus în raporturile dintre moştenitori, pe de o
indivizibil
parte şi creditorii sau debitorii acestora, pe de altă parte, sunt împărţite de drept între
moştenitori, de la data deschiderii moştenirii;
b) potrivit prevederilor Legii nr. 18/199116 (Legea fondului funciar),
republicată cu modificările ulterioare, se recunoaşte dreptul la moştenire, nu numai
celor care au acceptat-o în termenul de opţiune succesorală de 6 luni, ci şi celor care
nu au acceptat-o în acest termen (dar care nici nu au repudiat-o) şi care au făcut
cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit acestei legi, aceştia din urmă
fiind consideraţi repuşi în termen.

15
Acceptarea sub beneficiu de inventar nu are ca efect confuziunea patrimoniului defunctului
cu cel al succesorului, astfel încât succesorul va fi ţinut să satisfacă datoriile moştenirii, numai în limita
activului acesteia.
16
Art. 13.

15
Per a contrario, acceptantului succesiunii, care şi-a exercitat dreptul de
opţiune succesorală în termenul de 6 luni, ce a curs de la data deschiderii moştenirii,
dar care nu a făcut cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991, nu i se
recunoaşte nici un drept asupra terenurilor aparţinând autorului său. Aceeaşi soluţie
este aplicabilă succesibililor care au renunţat la moştenire în termenul de prescripţie

F de 6 luni. Aşadar, principiul indivizibilităţii se aplică numai în cazul renunţării la


Caracterul moştenire.
indivizibil
c) dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 sunt preluate, atât de Legea nr.
1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi
celor forestiere, precum şi de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aşadar şi
aceste acte normative consacră excepţii de la principiul indivizibilităţii transmisiunii
succesorale, întrucât le permite succesorilor să accepte o parte a masei succesorale a
autorului lor, reprezentată numai de imobile.

16
CAPITOLUL III.
DESCHIDEREA MOŞTENIRII

Potrivit art. 651 C.civ., moştenirile se deschid prin moarte. Deci, numai
persoana fizică decedată poate fi moştenită. Poate fi moştenită doar persoana, a cărei
moarte a fost fizic constatată sau care a fost declarată, printr-o hotărâre
judecătorească, moartă17.

1. Data deschiderii moştenirii.


Data deschiderii moştenirii este data morţii lui de cujus. Data morţii poate fi
dovedită cu actul de deces, în cazul morţii constatate fizic sau cu actul de deces
completat cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă, în
cazul declarării judecătoreşti a morţii18.
În funcţie de data deschiderii moştenirii se vor stabili:
- persoanele ce au vocaţie la moştenire (care pot culege moştenirea);
F - data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de
Importanţa
datei deschiderii opţiune succesorală19;
moştenirii - compoziţia şi valoarea masei succesorale;
- momentul transmiterii moştenirii la succesori20;
- legea aplicabilă moştenirii, în caz de conflict de legi în timp.

2. Locul deschiderii moştenirii.


Locul deschiderii moştenirii este reprezentat de ultimul domiciliu al
defunctului21. Domiciliul persoanei fizice este, potrivit Decretului nr. 31/1954 "acolo
unde îşi are locuinţa statornică sau principală"22.

17
Persoana care a fost declarată, prin hotărâre judecătorească, dispărută nu poate fi moştenită.
18
Dovada contrară se poate face prin orice mijloc de probă, întrucât moartea reprezintă o stare
de fapt.
19
Potrivit art. 700 C.civ., acest termen este de 6 luni şi începe să curgă, ca regulă, de la data
deschiderii moştenirii.
20
Moştenirea se transmite succesorilor, nu de la data acceptării, ci retroactiv, de la data
deschiderii ei.
21
Această regulă nu este statuată de Codul civil, ea rezultă din dispoziţiile art. 14 C.proc.civ.
22
Domiciliul persoanei, cu deplină capacitate de exerciţiu, este cel ales, liber, de către aceasta
- domiciliu de drept comun sau voluntar, iar domiciliul persoanei, lipsite de capacitate de exerciţiu,
este cel stabilit de lege pentru aceasta - domiciliu legal.

17
Dacă defunctul nu a avut domiciliu în ţară, locul deschiderii moştenirii este
locul din ţară, unde se află bunurile cele mai importante, ca valoare, ale acestuia 23.
Dacă defunctul nu a avut domiciliu cunoscut şi nu a avut nici bunuri, locul

F deschiderii succesiunii este locul unde s-a înregistrat moartea acesteia.


Importanţa Dovada ultimului domiciliu al defunctului se poate face prin orice mijloc de
locului
deschiderii probă24. În funcţie de locul deschiderii moştenirii se determină:
moştenirii
a) competenţa notarului public de a realiza procedura succesorală
necontencioasă;
b) competenţa instanţei judecătoreşti de a soluţiona litigiile cu privire la
moştenire.

23
Art. 68 alin. 2 L. nr. 36/1995.
24
Dovada acestuia se face, de regulă, cu menţiunile din actul de identitate sau certificatul de
deces al minorului defunct.

18
CAPITOLUL IV.
CONDIŢIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI

Codul civil, în Capitolul II "Despre calităţile cerute pentru a succede", art.


654-658, prevede două condiţii ce trebuie îndeplinite de persoana care succede: să
existe, în momentul deschiderii succesiunii şi să nu fie nedemnă25. Doctrina adaugă la
acestea o altă condiţie, anume vocaţia succesorală. Numai îndeplinirea cumulativă a
acestor condiţii îi oferă moştenitorului posibilitatea culegerii moştenirii.

1. Capacitatea succesorală.
Are capacitate succesorală persoana care există în momentul deschiderii
succesiunii, adică în momentul morţii lui de cujus.
Au capacitate succesorală:
- persoanele fizice, în viaţă, la data deschiderii moştenirii26, fără deosebire de
rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,

F avere sau origine socială;


Persoanele care - persoanele dispărute, întrucât "cel dispărut este socotit a fi în viată, dacă nu
au capacitate
succesorală a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă";
- copilul conceput, la data deschiderii succesiunii, dacă se naşte viu27;
Cel ce solicită moştenirea, în numele copilului, trebuie să facă dovada că
acesta era conceput28, la data deschiderii succesiunii şi că s-a născut viu. Se consideră
că moştenirea a fost acceptată de minor sub beneficiu de inventar.
- persoanele juridice care au capacitate de folosinţă, chiar şi anticipată. Şi în
materie succesorală, trebuie să se dea valoare principiului specialităţii capacităţii de
folosinţă a persoanei juridice29.

Nu au capacitate succesorală:
25
Nedemnitatea succesorală este specifică numai moştenirii legale, deci, neregăsindu-se şi în
cazul moştenirii testamentare, ea nu reprezintă o condiţie generală de a moşteni.
26
Nu prezintă importanţă durata vieţii moştenitorului, după data deschiderii succesiunii. Este
necesar ca moştenitorul să fie în viaţă, la data deschiderii moştenirii, chiar dacă, ulterior acestui
moment, moare.
27
Art. 19 din Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoana fizică şi persoana juridică.
28
Suntem în prezenţa capacităţii de folosinţă anticipată a persoanei fizice. Operează, în
această materie, prezumţia statuată de art. 61 din Codul familiei, cu privire la perioada concepţiei -
timpul cuprins între a treisuta şi a o sutăoptzecea zi dinaintea naşterii copilului.
29
Obiectul legatului trebuie să fie conform scopului declarat al persoanei juridice.

19
- persoanele care nu mai au, la momentul deschiderii succesiunii, capacitate
de folosinţă (persoanele fizice au decedat, iar cele juridice nu mai au personalitate
juridică);
Numai în ceea ce priveşte persoana fizică operează instituţia reprezentării,
prin intermediul căreia, partea persoanei fizice, decedate la data deschiderii
moştenirii, va reveni descendenţilor săi.
F - comorienţii;
Persoanele care
nu au capacitate Sunt comorienţi persoanele care au murit, în aceleaşi împrejurări şi în acelaşi
succesorală
timp. Neputând fi determinată ordinea deceselor în timp, ele sunt considerate că au
murit, deodată şi nu se pot moşteni.
Codecedaţii sunt persoanele care au murit în acelaşi timp, însă în împrejurări
diferite. Nici în această situaţie nu poate fi determinată ordinea deceselor, astfel încât
ele sunt considerate că au murit, în acelaşi timp şi nu se pot moşteni.

2. Vocaţia la moştenire30.
Vocaţia la moştenire are semnificaţia unei chemări la moştenire, fie conferită
de lege, fie în temeiul unui testament. Vocaţia la moştenire are un sens dublu: vocaţie
succesorală generală şi vocaţie succesorală concretă.

2.1. Vocaţia succesorală generală.


Vocaţia succesorală generală desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a
unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.
Vocaţie legală generală au rudele defunctului şi soţul supravieţuitor al
acestuia.
F Rudenia este, potrivit art. 661 C.civ., în linie dreaptă (ascendentă sau
Vocaţia
succesorală
descendentă) şi rezultă din descendenţa unei persoane din altă persoană şi în linie
generală colaterală şi rezultă din faptul că mai multe persoane au un autor comun.
Sunt rude în linie directă ascendentă părinţii, bunicii, străbunicii defunctului
iar în linie directă descendentă, sunt rude copiii, nepoţii, strănepoţii fără limită de
grad.
Sunt rude în linie colaterală:

30
Deşi vocaţia succesorală este o condiţie ce trebuie îndeplinită şi de legatar,vom analiza
această instituţie, raportat la moştenirea legală.

20
- fraţii şi surorile (rude de gradul II, pe linie colaterală neexistând rude de
gradul I);
- nepoţii de frate sau soră, unchii şi mătuşile defunctului - rude de gradul al
III-lea;
- strănepoţii de frate sau soră, verii primari şi fraţii sau surorile bunicilor
defunctului - rude de gradul al IV-lea.
Rudele în linie directă, indiferent de grad, au vocaţie succesorală legală
generală, în timp ce rudele în linie colaterală au vocaţie succesorală legală generală,
numai până la gradul IV inclusiv.
Vocaţia succesorală legală generală este guvernată de principiul
reciprocităţii acesteia31. Acest principiu este susceptibil de un sens pozitiv şi de unul
negativ.
În sens pozitiv, în virtutea principiului reciprocităţii vocaţiei legale generale
la moştenire, dacă o persoană are vocaţie la moştenirea lăsată de o altă persoană,
atunci şi aceasta din urmă are vocaţie generală la moştenirea celei dintâi.
Acest principiu comportă, potrivit doctrinei şi excepţii32. Nu operează
principiul reciprocităţii în cazul căsătoriei declarată nulă sau anulată, după decesul
soţului de rea-credinţă (căsătoria putativă). Soţul de bună-credinţă, din căsătoria nulă
sau anulată, are vocaţie la moştenirea soţului de rea-credinţă, în timp ce soţul de rea-
credinţă nu are vocaţie la moştenirea celui de bună-credinţă. Deci, în acest caz, nu
mai operează principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale la moştenire.
În sens negativ, în virtutea acestui principiu, dacă o persoană nu are vocaţie
la moştenirea unei alte persoane, atunci nici aceasta din urmă nu are vocaţie la
moştenirea celei dintâi.

2.2. Vocaţia succesorală concretă.


Au vocaţie succesorală concretă persoanele cu vocaţie succesorală generală,
care nu sunt înlăturate, de la moştenire, de către alt succesibil33.

31
Acest principiu nu este prevăzut expres de lege, el fiind creaţia doctrine.
32
Doctrina consideră că acest principiu comportă o singură excepţie, referitoare la căsătoria
putativă, nefiind de acord cu excepţia invocată de alţi autori cu privire la adopţie.
33
Succesibilul este persoana ce are vocaţie la moştenire (are posibilitatea de a o culege) iar
succesorul este cel care a cules moştenirea.

21
Nu toate rudele, ce au vocaţie generală, vor culege moştenirea, ci aceasta va

F reveni acelor rude, care sunt preferate celorlalte, anume celor care se află într-o clasă
Vocaţia şi grad preferabile 34.
succesorală
concretă Dacă toate rudele ce au vocaţie concretă, au şi vocaţie generală, atunci nu
toate rudele, ce au vocaţie generală, au şi vocaţie concretă, la moştenire.

3. Nedemnitatea succesorală.
3.1. Noţiune şi reglementare legală.
Nedemnitatea este sancţiunea civilă35 ce-l decade36 pe moştenitorul legal din
dreptul de a culege moştenirea persoanei, faţă de care a săvârşit una din faptele
prevăzute expres de lege.
Nedemnitatea succesorală vizează numai moştenitorul legal şi îl decade pe
acesta din dreptul de a culege moştenirea şi chiar rezerva succesorală.

3.2. Cazuri de nedemnitate succesorală.


Sunt considerate de Codul civil37 fapte ce atrag nedemnitatea următoarele:
a) atentatul la viaţa lui de cujus;
F Este nedemn "condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe
Cazurile de
nedemnitate defunct". Deci, suntem în prezenţa acestui caz de nedemnitate dacă:
- moştenitorul a săvârşit infracţiunea de omor sau tentativa de omor, căreia a
căzut victimă cel ce lasă moştenirea38;
- moştenitorul a fost condamnat pentru una dintre aceste infracţiuni39.

b) acuzaţie capitală, calomnioasă la adresa lui de cujus;

34
Dacă rudele defunctului sunt reprezentate de părinţi şi unchi, deşi toate au vocaţie generală
la moştenire, vocaţie concretă au decât părinţii defunctului, deoarece ei fac parte din clasa a II-a de
moştenitori, în timp ce unchii fac parte din clasa a IV-a.
35
Există şi autori care califică nedemnitatea drept o pedeapsă civilă.
36
Decăderea operează de drept, instanţa civilă decât constată faptele ce atrag nedemnitatea.
37
Art. 655 C.civ. enumera limitativ faptele ce atrag sancţiunea nedemnităţii.
38
Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenţia directă sau indirectă. Dacă
infracţiunea este săvârşită din culpă, suntem în prezenţa uciderii din culpă, ce nu atrage nedemnitatea
autorului.
39
Dacă moştenitorul a fost achitat, a fost scos de sub urmărire penală, a decedat înainte de
condamnare, fapta a fost amnistiată sau s-a prescris sancţiunea penală, el nu devine nedemn şi va putea
culege moştenirea lui de cujus.

22
"Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de
judecată calomnioasă" este nedemn.
Pentru a fi în prezenţa acestui caz de nedemnitate este necesar să fie
îndeplinite următoarele condiţii:
- moştenitorul a făcut o "acuzaţie"40 capitală (pentru infracţiuni care
sunt sancţionate cu pedeapsa cu moartea)41;
-"acuzaţia" trebuie să fie declarată de instanţă ca fiind calomnioasă;
-să existe o hotărâre penală, definitivă, de condamnare a moştenitorului.

c) nedenunţarea de către moştenitorul major a omorului, căruia a căzut


victimă de cujus.
"Moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a
denunţat aceasta justiţiei" este nedemn. Sancţiunea nedemnităţii operează, pentru
F acest motiv, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
Cazurile de
nedemnitate - moştenitorul, ce nu a denunţat omorul, să fie major;
- moştenitorul trebuie să fi cunoscut despre omorul lui de cujus42;
- moştenitorul nu a denunţat omorul (şi nu persoana care a săvârşit
omorul) organelor competente;
- nedenunţarea nu trebuie să fie scuzabilă43;
- nu este necesară existenţa unei condamnări penale prealabile.

3.3. Efectele nedemnităţii.


Nedemnitatea este o sancţiune ce operează de drept, în puterea legii, fără să
mai fie necesară intervenţia instanţei de judecată, care are decât rolul de a constata
nedemnitatea. Operând de drept, nedemnul nu poate fi iertat pentru fapta sa, de către
cel faţă de care a săvârşit una dintre faptele prevăzute de lege.

40
Prin "acuzaţie" trebuie să se înţeleagă un denunţ, o plângere, etc.
41
Există autori care susţin inaplicabilitatea acestei cauze de nedemnitate datorită abolirii
pedepsei cu moartea. Există însă şi autori care susţin că această cauză este în continuare aplicabilă
pentru infracţiuni a căror sancţiune este detenţia pe viaţă, care a înlocuit pedeapsa cu moartea.
42
Nu este necesar, pentru a fi în prezenţa acestei cauze de nedemnitate, ca moştenitorul major
să-l fi omorât pe de cujus. Este necesar ca moştenitorul să fi cunoscut despre omorul săvârşit de o altă
persoană şi căruia i-a căzut victimă de cujus.
43
Art. 656 C.civ. prevede cazurile în care nedenunţarea omorului este scuzabilă. Astfel, nu
devine nedemn cel care, dacă ar fi denunţat omorul, ar fi vătămat în drepturi pe ascendenţii şi
descendenţii autorului omorului, pe afinii sau soţul acestuia, pe fraţii, surorile, unchii, mătuşile şi
nepoţii săi.

23
Titlul de moştenitor al nedemnului va fi desfiinţat retroactiv, de la data
deschiderii moştenirii, indiferent de momentul în care a survenit nedemnitatea. El nu
poate reclama calitatea de moştenitor şi, ca urmare, nu poate culege moştenirea şi nici
rezerva.
Dacă moştenitorul nedemn a intrat, înainte de declararea nedemnităţii, în
posesia bunurilor din masa succesorală, el va trebuie să restituie tot ce a primit, deci
trebuie repus în situaţia iniţială44, devenind străin de moştenire, partea sa fiind culeasă
de către ceilalţi moştenitori.
Nedemnitatea îl decade pe moştenitor decât din dreptul de a culege
moştenirea, faţă de care s-a dovedit nedemn şi nu din dreptul de a culege alte
moşteniri.
Nedemnitatea produce efecte, nu numai faţă de nedemn, ci şi faţă de copiii
acestuia, care nu pot veni la moştenire, prin reprezentarea părintelui lor. Dacă copiii
F nedemnului vin la moştenire, în nume propriu, ei nu sunt consideraţi nedemni45.
Efectele
nedemnităţii
Fată de ceilalţi descendenţi ai nedemnului, alţii decât copiii, nedemnitatea nu
produce efecte, aceştia putând culege moştenirea în cauză, atât în nume propriu, cât şi
prin reprezentarea ascendentului lor nedemn.
Actele încheiate de nedemn cu terţii de bună-credinţă se menţin, producând
efecte, în timp ce actele încheiate de nedemn cu terţii de rea-credinţă46 se
desfiinţează.
Nedemnitatea poate fi invocată de orice persoană interesată, de creditorii
acesteia, de instanţă din oficiu, de procuror, de nedemn însuşi.
Nedemnitatea poate fi invocată, împotriva nedemnului, cât timp acesta este
în viaţă sau împotriva moştenitorilor săi, dacă nedemnul a decedat, înainte de
constatarea nedemnităţii şi dacă, după deschiderea moştenirii, el intrase în posesia
bunurilor, din moştenirea fată de care este nedemn.

44
"Art. 657 C.civ.
45
Art. 658 C.civ.
46
Sunt de rea-credinţă terţii care au cunoscut despre faptele nedemnului.

24
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii.

1. ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003;
2. BACACI AL., COMĂNIŢĂ GH., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006;
3. CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
4. DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
5. ELIESCU M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966;
6. GENOIU I, Drept succesoral, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. MACOVEI D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993;
8. SAFTA-ROMANO E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.

25
TEST DE AUTOEVALUARE

Analizaţi cazurile ce atrag nedemnitatea succesorală.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra naturii juridice a nedemnităţii succesorale.

26
MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Cazurile în care operează regulile moştenirii legale.


2. Importanţa datei deschiderii moştenirii.
3. Vocaţia concretă la moştenire.
4. Efectele nedemnităţii faţă de terţi.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. A se vedea pag. 7.
2. A se vedea pag. 17.
3. A se vedea pag. 21-22.
4. A se vedea pag. 24.

27
TITLUL II.
DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

– Principiile devoluţiunii succesorale legale.


– Dreptul rudelor defunctului la moştenire.
– Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al
defunctului.
– Drepturile succesorale ale statului asupra moştenirii vacante.

– Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


devoluţiunea succesorală legală.

– Obiective operaţionale: Însuşirea principiilor devoluţiunii


succesorale legale, a categoriilor de rude ce aparţin celor patru clase de
moştenitori legali şi a caracterelor juridice pe care le prezintă drepturile
succesorale ale acestora, a categoriilor de drepturi succesorale de care
beneficiază soţul supravieţuitor şi statul.

= 3 ore

28
CAPITOLUL I.
PRINCIPIILE DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE LEGALE

Potrivit dispoziţiilor legale47, moştenirea este deferită rudelor defunctului şi


soţului supravieţuitor al acestuia, în ordinea claselor de moştenitori şi gradelor de
rudenie.

1. Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de


moştenitor.
Clasa de moştenitori reuneşte o categorie de rude ale defunctului. Codul civil
stabileşte patru clase de moştenitori legali. Astfel:
- Clasa I este clasa descendenţilor în linie dreaptă şi cuprinde copiii (rude de
gradul I), nepoţii (rude de gradul II), strănepoţii defunctului (rude de gradul III) şi
ceilalţi descendenţi, până la infinit.
- Clasa a II-a48 este clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului,
rude de gradul I) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului, rude de
gradul al II-lea, nepoţii de frate sau soră, rude de gradul al III-lea şi strănepoţii de
frate sau soră, rude de gradul al IV-lea).
F - Clasa a III-a este clasa ascendenţilor ordinari şi cuprinde bunicii, rude de
Chemarea la
moştenire în gradul al II-lea, străbunicii defunctului, rude de gradul al III-lea şi ceilalţi ascendenţi
ordinea claselor
de moştenitori fără limită de grad.
- Clasa a IV-a este clasa colateralilor ordinari şi cuprinde unchii şi mătuşile
defunctului, rude de gradul al III-lea, verii primari şi fraţii şi surorile bunicilor, rude
de gradul al IV-lea.
Soţul supravieţuitor al defunctului nu este rudă cu acesta şi nu face parte din
nici o clasă de moştenitori, însă, în puterea legii, el vine la moştenire în concurs cu
fiecare clasă, pe care nu o înlătură şi de care nu este înlăturat.

2. Principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase


de moştenitori.
În cadrul clasei de moştenitori, rudele se află în grade diferite de rudenie cu

47
Art. 659-663 C.civ. şi Legea nr. 319/1944.
48
Aceasta este o clasă mixtă.

29
defunctul, astfel încât rudele în grad mai apropiat înlătură rudele în grad mai
îndepărtat, deşi toate fac parte din aceeaşi clasă.
Acest principiu comportă două excepţii:
F a) în cadrul clasei a II-a de moştenitori, părinţii defunctului, rude de
Proximitatea
gradului de gradul I, nu înlătură de la moştenire pe fraţii şi surorile defunctului şi pe descendenţii
rudenie
acestora, deşi sunt rude de gradul II-IV;
b) reprezentarea succesorală.

3. Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.


Rudele din aceeaşi clasă, care au acelaşi grad, culeg moştenirea în cote
egale49. Totuşi, acest principiu comportă două excepţii:
a) reprezentarea succesorală, căreia îi este caracteristică împărţirea pe
tulpini50;
b) împărţirea pe linii, în cazul în care, la moştenire, vin atât fraţi buni (care
au aceeaşi mamă şi acelaşi tată), cât şi fraţi consangvini (numai de tată) sau uterini

F (numai de mamă).
Egalitatea între În această situaţie, masa succesorală se împarte în dimidia maternis şi
rudele din
aceeaşi clasă şi dimidia paternis51, iar, la rândul lor, acestea se împart pe linii. Fraţii uterini vor
de acelaşi grad
culege cât o linie din dimidia maternis, fraţii consangvini vor culege câte o linie din
dimidia paternis iar fraţii buni vor culege câte o linie atât din dimidia maternis, cât şi
din dimidia paternis. Fraţii buni au privilegiul dublei legături.
Soţul supravieţuitor culege o cotă diferită, în funcţie de clasa de moştenitori,
cu care vine în concurs52.

4. Reprezentarea succesorală.
4.1. Noţiune şi reglementare legală.
Potrivit art. 664 C.civ., reprezentarea este o ficţiune a legii, care are ca efect
punerea unui moştenitor legal, de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, în locul,
gradul şi dreptul reprezentatului.

49
În acest caz, împărţirea se face pe capete.
50
Acest tip de împărţire va fi explicat în cadrul instituţiei reprezentării.
51
Dimidia maternis reprezintă jumătatea mamei, iar dimidis paternis reprezintă jumătatea
tatălui.
52
Drepturile soţului supravieţuitor vor fi analizate, ulterior, într-un capitol separat.

30
Reprezentatul este decedat la data deschiderii moştenirii, pe care o culege,
prin reprezentare, reprezentantul.
Reprezentarea este o excepţie de la principiile proximităţii gradului de
rudenie, respectiv al egalităţii între rudele de acelaşi grad. Ea operează de drept şi
imperativ, independent de voinţa moştenitorilor.

4.2. Domeniu de aplicare.


Codul civil admite reprezentarea, în privinţa descendenţilor copiilor
defunctului şi descendenţilor din fraţi şi surori.
Spre exemplu, operează reprezentarea în următoarea situaţie: defunctul are
F doi fii, dintre care unul este decedat la data deschiderii moştenirii şi are la rându-i trei
Beneficiarii
reprezentării copii. În lipsa reprezentării, ar fi trebuit ca defunctul să fie moştenit decât de fiul în
succesorale viaţă, deoarece numai el are capacitate succesorală. Însă, dându-se valoare acestei
ficţiuni a legii - reprezentarea, defunctul va fi moştenit de fiul în viaţă şi de cei trei
nepoţi, din partea fiului decedat. Nepoţii au calitatea de reprezentanţi, în timp ce fiul
decedat are calitatea de reprezentat. Numai aceste categorii de moştenitori pot
beneficia de reprezentare, întrucât enumerarea legală este limitativă.

4.3. Condiţii.
a) reprezentatul trebuie să fie decedat, la data deschiderii moştenirii, întrucât
art. 668 C.civ. prevede, în mod expres, că „nu se reprezintă decât persoanele moarte”;
Se admite, de către o parte a literaturii de specialitate şi reprezentarea în
cazul comorienţilor şi codecedaţilor53. Nu poate fi reprezentată, însă, persoana fizică
F declarată dispărută, întrucât subzistă, în ceea ce o priveşte, prezumţia relativă că
Condiţiile
reprezentării aceasta se află în viaţă.
b) locul celui reprezentat să fie un loc util;
Reprezentatul trebuie să fi avut vocaţie concretă la moştenire, adică, dacă ar
fi fost în viaţă, ar fi putut moşteni pe de cujus. Ceea ce îi lipseşte reprezentatului este
capacitatea succesorală.

53
Cu privire la reprezentarea comorienţilor şi codecedaţilor, în literatura de specialitate, este
susţinută atât admisibilitatea acesteia, cât şi opinia opusă. În ceea ce ne priveşte achiesăm la primul
punct de vedere.

31
c) reprezentantul trebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru a
moşteni, adică să aibă capacitate succesorală, să aibă vocaţie generală proprie, să nu
fie nedemn faţă de defunct, să nu fie renunţător la moştenirea în cauză şi să nu fi fost
exheredat.
Reprezentantul trebuie să aibă el însuşi vocaţie generală proprie la
moştenirea pe care o culege prin reprezentare. Au vocaţie generală proprie, în această
materie, numai descendenţii copiilor defunctului, fără limită de grad şi descendenţii
din fraţi şi surori, decât până la gradul al IV-lea inclusiv.
Adoptatul cu efecte depline şi descendenţii acestuia pot avea calitatea de
reprezentanţi, în timp ce adoptatul cu efecte restrânse şi descendenţii săi nu pot fi
beneficiari ai acestei ficţiuni a legii54.

4.4.Efecte.
Potrivit art. 667 C.civ. "în toate cazurile în care reprezentarea este admisă,
F partajul se face pe tulpină”55.
Efectele
reprezentării În temeiul legii, reprezentanţii, indiferent de numărul lor, vor culege doar
partea ce ar fi revenit reprezentatului, dacă ar fi fost în viaţă, la data deschiderii
moştenirii56.

54
Anterior anului 1998, adopţia putea avea efecte depline sau restrânse. În cazul adopţiei cu
efecte depline, adoptatul devenea rudă cu adoptatorul şi cu rudele acestuia, încetând însă raporturile de
rudenie cu familia firească. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul devenea rudă numai cu
adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia, păstrând, însă, legăturile de rudenie cu familia sa firească. Legea
nr. 87/1998 a consacrat sistemul unitar, în materia adopţiei – adopţia cu efecte depline.
55
Împărţirea pe tulpini nu trebuie confundată cu împărţirea pe capete şi cu împărţirea pe linii.
Regula este reprezentată de împărţirea pe capete, în timp ce împărţirea pe linii şi pe tulpini reprezintă
excepţii. împărţirea pe capete este aplicabilă în cazul moştenitorilor de acelaşi grad şi care fac parte din
aceeaşi clasă de moştenitori legali. Un exemplu de împărţire pe capete ar fi următorul: rudele
defunctului sunt reprezentate de cei patru copii ai săi şi de cei zece nepoţi de fii. Moştenirea se
împarte, în mod egal, între cei patru copii, întrucât fac parte din aceeaşi clasă şi se află în acelaşi grad
de rudenie cu defunctul, împărţirea pe linii se întâlneşte în cazul în care, la moştenirea defunctului, vin
fraţii săi buni, uterini şi consangvini. Acest tip de împărţeală a moştenirii a fost deja explicat.
împărţirea pe tulpini se întâlneşte în cazul reprezentării.
56
Astfel, dacă defunctul are trei copii, însă unul era decedat la data deschiderii succesiunii,
având la rându-i cinci copii, moştenirea va fi împărţită în trei părţi, fiii în viaţă vor lua câte o parte iar
cei cinci nepoţi, din partea fiului decedat, vor culege cea de-a treia parte. Deci reprezentanţii au cules
partea din moştenire, ce ar fi revenit reprezentatului, dacă ar fi fost în viaţă.

32
CAPITOLUL II.
DREPTUL RUDELOR DEFUNCTULUI LA MOŞTENIRE

1. Clasa I de moştenitori legali.


1.1. Noţiune.
Fac parte din clasa I de moştenitori copiii defunctului şi urmaşii acestora,
fără limită de grad57 şi fără să prezinte importanţă sexul sau căsătoria din care au
rezultat.
Mai mult, aparţin acestei clase şi copiii rezultaţi din afara căsătoriei, dacă
filiaţia a fost stabilită, întrucât aceştia au fost asimilaţi, de lege58, copiilor rezultaţi din
căsătorie.
Fac parte din această clasă de moştenitori şi copiii adoptaţi. în cazul adopţiei
cu efecte depline, adoptatul are vocaţie concretă la moştenirea părinţilor adoptivi şi
rudelor acestora, însă nu vine la moştenirea părinţilor fireşti şi rudelor din familia
firească, întrucât s-au stabilit, prin efectul acestui tip de adopţie, raporturi de rudenie
F cu adoptatorul şi rudele acestuia şi au încetat cele cu familia firească.
Componenţa
clasei I În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul are vocaţie concretă la
moştenirea părinţilor adoptatori, nu şi a rudelor acestora şi, în acelaşi timp,
moşteneşte şi pe părinţii fireşti şi rudele acestora, întrucât prin efectul acestui tip de
adopţie s-au stabilit raporturi de rudenie, decât între adoptator şi adoptat şi s-au
menţinut cele cu familia firească59.
Dacă adopţia a fost realizată cu scopul de a crea adoptatului vocaţie
succesorală la moştenirea adoptatorului, adopţia este lovită de nulitate. Vocaţia
succesorală la moştenirea adoptatorului trebuie să fie efectul adopţiei şi nu cauza
acesteia.

1.2. Împărţirea moştenirii.


Potrivit art. 669 C.civ., moştenirea se împarte între descendenţii de acelaşi
grad, în mod egal, pe capete60. Dacă descendenţii din gradele subsecvente vin la
moştenire prin reprezentare, împărţirea se va face pe tulpini.

57
Art. 669 C.civ.
58
Art. 63 C.fam.
59
În prezent, adopţia poate fi numai cu efecte depline, în puterea legii.
60
Se dă valoare principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad.

33
Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, atunci se va
stabili, cu prioritate, cota acestuia şi restul se va împărţi descendenţilor, potrivit
regulilor de mai sus.

1.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor.


Dreptul la moştenire al rudelor aparţinând primei clase de moştenitori legali
prezintă următoarele caractere juridice:
F -pot veni la moştenire, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare;
Caracterele
juridice -sunt moştenitori rezervatari61;
- sunt moştenitori sezinari, putând intra în posesia moştenirii, chiar mai
înainte de eliberarea certificatului de moştenitor;
- sunt obligaţi la raportul donaţiilor62, primite de la defunct, dacă acestea nu
au fost scutite de raport.

2. Clasa a II-a de moştenitori legali.


Clasa a doua de moştenitori legali este o clasă mixtă. Potrivit dispoziţiilor
Codului civil63, fac parte din această clasă de moştenitori ascendenţii privilegiaţi
(părinţii defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii, surorile defunctului şi
descendenţii acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv) 64.

2.1. Ascendenţii privilegiaţi65.


2.1.1. Noţiune.
Sunt ascendenţi privilegiaţi tatăl şi mama defunctului din căsătorie, din afara
căsătoriei sau din adopţie.
Tatăl din afara căsătoriei are vocaţie la moştenirea copilului, numai dacă
filiaţia a fost stabilită, potrivit legii66.

61
Dacă defunctul dispune de patrimoniul său, prin liberalităţi inter vivos sau mortis causa,
aducând atingere rezervei succesorale a descendenţilor, acestea vor fi supuse reducţiunii.
62
Prin raportarea donaţiilor, acestea sunt aduse la masa succesorală şi sunt supuse împărţirii.
Numai donaţiile scutite de raport nu trebuie aduse la masa succesorală.
63
Art. 670-671.
64
Părinţii defunctului sunt rude de gradul I, în timp ce fraţii şi surorile defunctului sunt rude
de gradul al II-lea. Alţi colaterali, care fac parte din această clasă de moştenitori, sunt: nepoţii de frate
sau soră, rude de gradul al III-lea şi strănepoţii de frate sau soră, rude de gradul al IV-lea.
65
Aceştia se numesc privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi,
bunici, străbunici ai defunctului.

34
În cazul adopţiei cu efecte depline, au vocaţie la moştenirea adoptatului
numai părinţii adoptatori, nu şi părinţii fireşti. în cazul adopţiei cu efecte restrânse, au
vocaţie la moştenirea adoptatului, atât părinţii adoptatori, cât şi părinţii fireşti.

2.1.2. Împărţirea moştenirii.


Clasa a II-a de moştenitori vine la moştenire numai dacă de cujus nu are rude
din clasa I. Ascendenţii pot veni la moştenire singuri, dacă de cujus nu are fraţi, surori
sau descendenţi ai acestora sau pot veni la moştenire împreună cu aceştia din urmă67.
Dacă la moştenire vin decât părinţii, moştenirea se împarte între aceştia, în
mod egal, pe capete. Dacă la moştenire vin, alături de adoptatori şi părinţii fireşti ai
defunctului, aceştia din urmă vor primi o cotă egală cu a celor dintâi.
F Dacă alături de ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire şi colateralii
Ascendenţii
privilegiaţi
privilegiaţi, moştenirea se va împărţi astfel:
- dacă există un singur părinte, el va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4
revenind colateralilor privilegiaţi68;
- dacă există doi sau mai mulţi părinţi69, aceştia vor primi 1/2 din moştenire,
restul de 1/2 revenind colateralilor privilegiaţi70.
Dacă defunctul are soţ supravieţuitor, se va stabili cu prioritate cota acestuia,
restul revenind ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi în cotele
menţionate.

2.1.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor


privilegiaţi.
- nu beneficiază de reprezentare, putând culege moştenirea decât în nume
propriu;

66
Nu există în legislaţia noastră o dispoziţie expresă a legii care să acorde vocaţie tatălui din
afara căsătoriei. Numai indirect, art. 106 din Codul familiei o consacră. Există rezerve în ceea ce
priveşte stabilirea filiaţiei prin recunoaştere.
67
În cazul clasei a II-a de moştenitori întâlnim o excepţie de la principiul proximităţii
gradului de rudenie. Deşi ascendenţii privilegiaţi sunt rude de gradul I, nu înlătură de la moştenire pe
colateralii privilegiaţi, rude de gradul II-IV.
68
Art. 673 C.civ.
69
Dacă la moştenire vin, alături de adoptatori, şi părinţii fireşti ai adoptatului cu efecte
restrânse, concursul dintre aceştia vizează numai cota ascendenţilor de 1/2, neafectând cota
colateralilor privilegiaţi. Părinţii, indiferent de numărul lor, vor împărţi, în mod egal, cota de 1/2 din
moştenire.
70
Art. 671 C.civ.

35
- sunt moştenitori rezervatari;
- sunt moştenitori sezinari;
- nu au obligaţia de a raporta donaţiile.

2.2. Colateralii privilegiaţi71.


2.2.1. Noţiune.
Sunt colaterali privilegiaţi fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-
lea, copiii acestora, rude de gradul al III-lea şi nepoţii acestora, rude de gradul al IV-
lea.
Fac parte din această clasă de moştenitori, atât fraţii rezultaţi din căsătorie,
cât şi fraţii din afara căsătoriei sau rezultaţi din adopţie.
Numai fraţii rezultaţi din adopţia cu efecte depline au vocaţie la moştenire,
întrucât numai în această situaţie se stabilesc raporturi de rudenie atât cu adoptatorul,
cât şi cu rudele acestuia. Adoptatul cu efecte restrânse va putea moşteni, însă, pe fraţii
săi fireşti.
F
Colateralii
privilegiaţi
2.2.2. Împărţirea moştenirii.
- dacă la moştenire vin numai colateralii privilegiaţi, ei o vor culege în
totalitate, potrivit principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad;
- dacă colateralii privilegiaţi vin la masa succesorală, în concurs cu un
singur ascendent privilegiat, ei vor culege o cotă de ¾ din moştenire;
- dacă colateralii privilegiaţi vin la masa succesorală, în concurs cu doi sau
mai mulţi ascendenţi privilegiaţi, ei vor culege o cotă de 1/2 din moştenire;
- dacă, în concurs cu clasa a II-a de moştenitori, vine la moştenire soţul
supravieţuitor al defunctului, se va determina, mai întâi, cota acestuia şi restul va
reveni rudelor din această clasă, potrivit regulilor menţionate.
În toate cazurile, partea din moştenire ce revine colateralilor privilegiaţi se
împarte, în mod egal, între moştenitorii de acelaşi grad. Această regulă comportă
două excepţii:

71
Sunt denumiţi privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi colaterali, numiţi
ordinari (unchi, mătuşi, veri primari, fraţi şi surori ai bunicilor defunctului).

36
a) dacă descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului vin la moştenire prin
reprezentare, împărţirea se va face pe tulpini;
b) dacă la moştenirea defunctului vin atât fraţi buni72, cât şi fraţi uterini73
sau consangvini74, împărţirea se va face pe linii75.
În acest caz, cota ce revine colateralilor privilegiaţi se împarte în două linii
F egale - dimidia maternis şi dimidia paternis. Linia maternă se va împărţi între fraţii
Colateralii
privilegiaţi uterini, iar linia paternă între fraţii consangvini. Fraţii buni vor culege câte o linie atât
din dimidia maternis, cât şi din dimidia paternis, întrucât ei beneficiază de privilegiul
dublei legături.

2.2.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor


privilegiaţi.
- pot culege moştenirea, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari;
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

3. Clasa a III-a de moştenitori legali.


3.1. Noţiune.
Clasa a III-a de moştenitori legali este clasa ascendenţilor ordinari76. Fac

F parte din această clasă de moştenitori bunicii, străbunicii, etc. ai defunctului, fără
Ascendenţii limită de grad şi indiferent de faptul că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau sunt
ordinari
rezultaţi din adopţia cu efecte depline.
La moştenirea copilului, adoptat cu efecte restrânse, vor veni ascendenţii din
familia firească şi nu cei din familia adoptatorului.

72
Fraţii buni sunt cei care au aceeaşi mamă şi acelaşi tată, indiferent că ei sunt rezultaţi, din
aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline, făcută
de ambii soţi.
73
Fraţii uterini sunt cei care au aceeaşi mamă, indiferent că sunt rezultaţi din aceeaşi căsătorie
sau din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline, făcută numai de mamă.
74
Sunt acei fraţi care au acelaşi tată, indiferent că sunt rezultaţi din aceeaşi căsătorie sau din
căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline, făcută numai de tată.
75
Art. 674 C.civ.
76
Sunt denumiţi astfel, întrucât ei sunt înlăturaţi de la moştenire, de ascendenţii privilegiaţi.

37
3.2. Împărţirea moştenirii.
Ascendenţii ordinari culeg moştenirea, numai în lipsa rudelor din clasa a II-a
şi a III-a. Ei vin la moştenire, în ordinea gradelor de rudenie, mai întâi bunicii, rude
de gradul al II-lea, apoi străbunicii, rude de gradul al III-lea şi apoi ceilalţi ascendenţi,
în ordinea gradelor, la infinit. Ei vor culege moştenirea, în cote egale, întrucât
moştenirea se împarte pe capete.
Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se va
stabili cota ce revine acestuia şi apoi, restul se va împărţi, în mod egal, ascendenţilor.

3.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor


ordinari.
Drepturile succesorale ale rudelor aparţinând clasei a III-a de moştenitori
F legali prezintă următoarele caractere juridice:
Ascendenţii
ordinari - nu pot veni la moştenire prin reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- sunt moştenitori sezinari;
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.

4. Clasa a IV-a de moştenitori.


4.1.Noţiune.
Clasa a IV-a de moştenitori este clasa colateralilor ordinari. Fac parte din
această clasă de moştenitori, potrivit art. 675 C.civ., rudele colaterale, care nu sunt
fraţi, surori sau descendenţi ai acestora. Deci, sunt vizate de Codul civil următoarele
categorii de rude colaterale: unchii, mătuşile, rude de gradul al III-lea, verii primari,
F
Colateralii rude de gradul al IV-lea şi fraţii şi surorile bunicilor, rude de gradul al IV-lea77.
ordinari
Rudele colaterale ce fac parte din această clasă pot fi din căsătorie, din afara
acesteia sau rezultate din adopţia cu efecte depline. în cazul adopţiei cu efecte
restrânse, vin la moştenirea defunctului, numai colateralii ordinari, din familia
firească.

77
Pe linie colaterală, rudele au vocaţie succesorală, doar până la gradul al IV-lea inclusiv, în
timp ce rudele, în linie dreaptă, au vocaţie la infinit.

38
4.2. Împărţirea moştenirii.
Colateralii ordinari vin la moştenire, în lipsa rudelor din celelalte clase de
moştenitori. Colateralii de acelaşi grad vor culege moştenirea, în cote egale, întrucât
împărţirea se face pe capete. în caz de concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului,
se va determina cu prioritate cota acestuia, restul revenind, în mod egal, colateralilor
ordinari.

4.3.Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor


ordinari.

F Drepturile succesorale ale colateralilor ordinari prezintă următoarele


Colateralii caractere juridice:
ordinari
-nu beneficiază de reprezentare;
-nu sunt moştenitori rezervatari;
-nu sunt moştenitori sezinari;
-nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor, primite de la defunct.

39
CAPITOLUL III.
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR
AL DEFUNCTULUI

1. Consideraţii generale.
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate de Legea
nr. 319/1944. Soţul supravieţuitor, deşi nu este rudă cu defunctul, vine la moştenirea
acestuia, în temeiul legii.
Pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
-să aibă capacitate succesorală, adică să fie în viaţă la data deschiderii
F moştenirii defunctului;
Condiţiile
dreptului la -să nu fie nedemn faţă de defunct;
moştenire al
soţului -să aibă calitatea de soţ, la data deschiderii succesiunii78.
supravieţuitor
Pentru a veni la moştenire, în concurs cu rudele defunctului, soţul
supravieţuitor trebuie să aibă, la data deschiderii moştenirii lui de cujus, calitatea de
soţ. Nu prezintă importanţă durata căsătoriei, existenţa copiilor rezultaţi din căsătorie
sau faptul că soţii sunt despărţiţi în fapt. O persoană păstrează calitatea de soţ până la
data, la care hotărârea de divorţ, prin care se desface căsătoria, rămâne irevocabilă.
Calitatea de soţ se pierde şi ca urmare a constatării nulităţii sau anulării
căsătoriei, care se desfiinţează, în acest caz, în mod retroactiv. în această situaţie, nu
se poate pune problema unor drepturi succesorale ale soţului supravieţuitor, din
căsătoria declarată nulă sau anulată. în mod excepţional, în temeiul art. 23 C. fam.
"soţul care a fost de bună-credinţă, la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată,
păstrează, până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă,
situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă".
Suntem în prezenţa instituţiei căsătoriei putative.

F În temeiul Legii 319/1944, soţul supravieţuitor are următoarele drepturi


Căsătoria succesorale:
putativă
- un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori

78
Soţul supravieţuitor vine la moştenire, în temeiul legii şi nu al legăturii de rudenie cu
defunctul.

40
sau, în lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv"79;
- un drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă80;
- un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit81.

2. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare


dintre cele patru clase de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru
clase.
Legea menţionată acordă soţului supravieţuitor o cotă din moştenire, diferită,
în funcţie de clasa de moştenitori legali, cu care vine în concurs. Astfel:
- în concurs cu clasa I, soţului supravieţuitor îi revine 1/4 din moştenire;
- în concurs cu întreaga clasă II, soţul supravieţuitor va culege 1/3 din
moştenire;
- în concurs doar cu ascendenţii privilegiaţi sau doar cu colateralii
privilegiaţi, soţului supravieţuitor îi revine 1/4 din moştenire;
- în concurs cu clasa a III-a sau a IV-a de moştenitori soţul supravieţuitor va
culege 3/4 din moştenire;
- dacă defunctul nu are rude şi nu a dispus altfel, soţul supravieţuitor va
F culege întreaga moştenire.
Dreptul la
moştenire în Dacă mai multe persoane fac dovada calităţii de soţ al defunctului, la data
concurs cu deschiderii moştenirii acestuia, cota parte ce revine soţului supravieţuitor se va
clasele de
moştenitori împărţi, în mod egal, între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent din căsătoria
putativă82.
în cazul în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu rudele
defunctului, cota sa se determină cu prioritate, restul revenind, în cotele legale
menţionate, rudelor defunctului83.
Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere
juridice:

79
Art. 1 din Legea nr. 319/1944.
80
Art. 5 din Legea nr. 319/1944.
81
Art. 4 din Legea nr. 319/1944.
82
Este inocent soţul din căsătoria putativă, care nu a cunoscut despre faptul că defunctul avea
deja calitatea de soţ, în temeiul unei căsătorii anterioare valabile.
83
Suntem în prezenţa imputării cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale.

41
- nu poate veni la moştenire decât în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
- este moştenitor rezervatar;
- nu este moştenitor sezinar;
- este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct, numai dacă vine în
concurs cu clasa I de moştenitori.

3. Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi


obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă.
Art. 5 din Legea 319/1944 prevede că soţul supravieţuitor va moşteni şi
mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă,
numai dacă nu vine în concurs cu clasa I de moştenitori.
Pentru ca soţul supravieţuitor să aibă acest drept special, trebuie îndeplinite
două condiţii:
a) să nu vină la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasa I84;
b) defunctul să nu fi dispus, în mod expres, de partea sa din aceste bunuri,
prin liberalităţi85. În privinţa acestor bunuri, soţul supravieţuitor nu este rezervatar, el
având decât un drept special86.
F În cazul defunctului bigam, au dreptul special asupra mobilelor şi bunurilor
Dreptul asupra
mobilelor, aparţinând gospodăriei casnice, atât soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă, cât şi
obiectelor
gospodăriei soţul supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria putativă. Soţul din căsătoria
casnice şi valabilă are un drept special asupra mobilelor şi bunurilor gospodăriei casnice pe care
darurilor de
nuntă le-a folosit în cadrul căsătoriei cu defunctul, iar soţul inocent, din căsătoria putativă,
are dreptul la cele folosite împreună cu defunctul, în cadrul gospodăriei lor.
Doctrina şi practica judecătorească au definit mobilele şi bunurile aparţinând
gospodăriei casnice. Sunt mobile, bunurile destinate mobilării locuinţei soţilor
(mobilier, covoare, televizor, radio, etc.) iar bunuri aparţinând gospodăriei casnice,

84
Dacă soţul vine la moştenire, în concurs cu clasa II-IV de moştenitori, va culege toate
mobilele şi bunurile aparţinând gospodăriei casnice ale defunctului.
85
Asupra mobilelor şi bunurilor comune aparţinând gospodăriei casnice soţii au un drept de
proprietate în devălmăşie. Dreptul succesoral special al soţului supravieţuitor vizează numai cota
defunctului din aceste bunuri comune şi bunurile proprii ale defunctului din această categorie. Partea
soţului supravieţuitor din mobile şi bunurile gospodăriei casnice îi revin cu titlu de proprietate şi nu ca
urmare moştenirii.
86
Soţul supravieţuitor este rezervatar numai în ceea ce priveşte dreptul de moştenire în
concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali. Defunctul poate dispune de partea sa din mobile
şi bunuri aparţinând gospodăriei casnice prin liberalităţi, fără ca acestea să fie supuse reducţiunii.

42
sunt obiectele de menaj (aragaz, aspirator, frigider, maşină de spălat rufe, etc.) care au
fost folosite efectiv, de soţi, în cadrul gospodăriei comune.
Nu sunt considerate mobile şi bunuri aparţinând gospodăriei casnice:
bunurile care, potrivit naturii lor, nu pot fi folosite în cadrul gospodăriei casnice (ex:
automobilul, pianul, bunurile destinate exercitării profesiei, etc.), bunurile care nu au
fost destinate folosinţei comune a soţilor, ci au fost procurate în alt scop (ex: pentru a
face investiţii), bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (ex: animale, unelte, etc.).
Darurile de nuntă sunt darurile manuale făcute soţilor cu ocazia celebrării
căsătoriei, indiferent că aceste daruri au fost făcute ambilor soţi sau numai unuia
dintre ei. Tot daruri de nuntă sunt considerate şi darurile făcute de un soţ celuilalt.
Fac obiectul acestui drept special al soţului supravieţuitor decât partea
defunctului din darurile comune de nuntă, precum şi darurile făcute exclusiv
defunctului.

4. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor.


Art. 4 din Legea nr. 319/1944 conferă soţului supravieţuitor un drept de
abitaţie asupra casei în care a locuit cu defunctul. Acest drept se naşte, de la data
deschiderii moştenirii şi revine soţului supravieţuitor, indiferent de clasa de
moştenitori cu care vine în concurs.
Soţul supravieţuitor dobândeşte acest drept dacă sunt îndeplinite, în mod
F cumulativ, următoarele condiţii:
Dreptul de
abitaţie a) soţul supravieţuitor a locuit, până la data deschiderii moştenirii, în acea
casă;
b) soţul supravieţuitor nu are locuinţă proprie;
c) casa face parte din masa succesorală87;
d) nu devine, prin moştenire, proprietarul exclusiv al casei88;
defunctul nu a dispus altfel, întrucât soţul supravieţuitor nu este moştenitor
rezervatar, în ceea ce priveşte casa.

87
Casa poate fi proprietatea exclusivă a defunctului, bun propriu al acestuia sau proprietatea
comună a defunctului şi a soţului supravieţuitor - bun comun al acestora.
88
Este necesar să existe şi rude ale defunctului, care să vină la moştenire, în concurs cu soţul
supravieţuitor.

43
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere
juridice:
-este un drept real;
-este un drept temporar;
Soţul supravieţuitor păstrează calitatea de titular al acestui drept până la
ieşirea din indiviziune sau până la recăsătorire, dar nu mai puţin de un an, de la data
deschiderii moştenirii.
- este un drept personal, ce nu poate fi înstrăinat;
Potrivit Legii nr. 319/1944, comoştenitorii pot cere restrângerea dreptului de
abitaţie, în cazul în care locuinţa depăşeşte nevoile soţului supravieţuitor sau pot
procura acestuia din urmă o altă locuinţă.
-este un drept cu titlu gratuit.

5. Procedura de calcul a drepturilor succesorale ale soţului


supravieţuitor.
Pentru a determina drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor trebuie
parcurse următoarele etape:
a) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din bunurile comune89;
b) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din mobilele şi bunurile
comune aparţinând gospodăriei casnice, precum şi din darurile comune de nuntă;

F c) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din casa de locuit;


Procedura de d) determinarea masei succesorale;
calcul
Masa succesorală este formată din partea soţului decedat din comunitatea de
bunuri, din bunurile sale proprii, din partea soţului decedat din mobilele şi bunurile
comune aparţinând gospodăriei casnice, mobilele şi bunurile proprii aparţinând
gospodăriei casnice, partea acestuia din darurile comune de nuntă, precum şi darurile
proprii şi casa de locuit (în tot, dacă ea este bun propriu al soţului decedat sau în
parte, dacă ea este bun comun al ambilor soţi).

89
Bunurile dobândite, în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune, soţii având asupra lor un
drept de proprietate comună în devălmăşie. Prin decesul unuia dintre soţi, încetează şi comunitatea de
bunuri a acestora şi se impune partajul, în baza gradului de contribuţie la dobândirea bunurilor
comune, în ansamblu. Asupra părţii sale din bunurile comune, soţul supravieţuitor dobândeşte un drept
de proprietate exclusiv.

44
e) imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale, dacă vine
la moştenire, în concurs cu rudele defunctului90;
f) culegerea, de către soţul supravieţuitor, a mobilelor şi obiectelor
aparţinând gospodăriei casnice, precum şi a darurilor de nuntă, din masa succesorală,
dacă nu vine în concurs cu descendenţii şi dacă defunctul nu a dispus altfel;
g) dobândirea dreptului de abitaţie asupra casei de locuit, dacă sunt
îndeplinite condiţiile amintite în acest sens.

90
Dacă defunctul nu are rude şi nu a dispus de patrimoniul său prin testament, soţul
supravieţuitor va culege întreaga moştenire.

45
CAPITOLUL IV.
DREPTURILE SUCCESORALE ALE STATULUI ASUPRA
MOŞTENIRII VACANTE

Potrivit dispoziţiilor art. 680 C.civ., „în lipsă de moştenitori legali sau
testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”. Aşadar,
F moştenirea devine vacantă şi revine statului91, în situaţia în care defunctul nu are rude
Moştenirea
vacantă din cele patru clase de moştenitori legali şi nu a dispus, prin testament, de întreg
patrimoniul său92.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 36/1995, după expirarea termenului
de opţiune succesorală, reprezentantul statului solicită notarului public să constate
vacanţa succesorală şi să elibereze certificatul de vacanţă succesorală. Constatarea
vacanţei succesorale se poate face şi direct de către instanţa de judecată.
Dreptul statului asupra moştenirii vacante prezintă următoarele caracteristici:
- statul dobândeşte moştenirea ope legis, de la data deschiderii ei;
- statul nu are drept de opţiune succesorală;
- statul acceptă moştenirea numai sub beneficiu de inventar, răspunzând de
pasivul moştenirii, numai în limita activului acesteia;
- statul nu este moştenitor rezervatar;
- statul nu este moştenitor sezinar, fiind pus în posesie prin eliberarea
certificatului de vacanţă succesorală.

91
Statul poate culege o moştenire, nu numai ca urmare a survenienţei vacanţei succesorale, ci
şi ca urmare a gratificării lui de către defunct, prin liberalităţi mortis causa. În acest caz, statului nu i se
mai eliberează certificat de vacanţă succesorală, ci certificat de moştenitor.
92
Dacă defunctul instituie legate cu titlu particular, care nu epuizează întregul patrimoniu,
moştenirea va deveni, în parte, vacantă şi va reveni, numai parţial, statului.

46
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii.

1. ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003;
2. BACACI AL., COMĂNIŢĂ GH., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006;
3. CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
4. DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
5. ELIESCU M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966;
6. GENOIU I, Drept succesoral, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. MACOVEI D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993;
8. SAFTA-ROMANO E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.

47
TEST DE AUTOEVALUARE

Analizaţi drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în concurs cu


clasele de moştenitori.

48
TEMĂ DE REFLECŢIE

Se impune o reconfigurare a componenţei celor patru clase de


moştenitori legali? Argumentaţi.

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Condiţiile reprezentării.
2. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire ale descendenţilor.
3. Împărţirea moştenirii pe linii.
4. Condiţiile dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor.
5. Caracterele juridice ale dreptului de abitaţie.
6. Particularităţile drepturilor succesorale ale statului asupra moştenirilor
vacante.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. A se vedea pag. 31-32.


2. A se vedea pag. 34.
3. A se vedea pag. 37.
4. A se vedea pag. 40.
5. A se vedea pag. 44.
6. A se vedea pag. 46.

49
TITLUL III.
DEVOLUŢIUNEA TESTAMENTARĂ A
MOŞTENIRII

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

– Testamentul.
– Principalele dispoziţii testamentare.
– Limitele dreptului de a dispune asupra moştenirii.

– Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


devoluţiunea testamentară a moştenirii.

– Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunii, caracterelor


juridice şi condiţiilor de validitate ale testamentului, a problematicii
principalelor forme testamentare reglementate de lege lata în România,
precum şi a problematicii principalelor dispoziţii testamentare şi a limitelor
pe care le comportă dreptul de a dispune asupra moştenirii prin testament.

= 4 ore

50
CAPITOLUL I.
TESTAMENTUL

1. Noţiune.
Art. 650 C.civ. prevede că: "Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după
F voinţa omului, prin testament"93, iar "Testamentul este un act revocabil prin care
Definiţie testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul
său" (art. 802 C.civ.)94.

2. Caractere juridice.
- testamentul este un act juridic95;
- testamentul este un act juridic unilateral, întrucât exprimă voinţa unei
singure persoane96;
- testamentul este un act juridic personal, ce nu poate fi încheiat şi prin
reprezentare;
- testamentul este un act juridic solemn, pentru validitatea sa, trebuind
F îndeplinită forma solemnă97;
Caractere
juridice - testamentul este un act juridic mortis causa, întrucât produce efecte numai
după moartea testatorului;
- testamentul este un act juridic esenţialmente revocabil98.
Testamentul poate cuprinde:
• legate (dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral) 99;
• exheredări (dispoziţii cu privire la înlăturarea de la moştenire a unor
moştenitori legali) 100;

93
În sistemul nostru de drept, este admisă coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară,
cea dintâi reprezentând regula.
94
O parte a literaturii de specialitate consideră că definiţia legală a testamentului nu este
satisfăcătoare, întrucât reduce cuprinsul său, decât la legate. în afară de legate, într-un testament pot fi
inserate şi alte dispoziţii, de ultimă voinţă ale testatorului, care nu au legătură cu patrimoniul.
95
Fiind o manifestare de voinţă, făcută în scopul de a produce efecte juridice, testamentul
trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate, prevăzute de lege, pentru orice act juridic.
96
Testamentul este valabil şi va produce efecte, independent de voinţa legatarului, de
acceptarea sau refuzul său.
97
Sancţiunea neîndeplinirii formei solemne este nulitatea absolută a testamentului.
98
Revocarea, fiind de esenţa testamentului, testatorul oricând poate reveni asupra
testamentului anterior şi îl poate revoca. Testatorul nu poate renunţa la dreptul de a revoca testamentul.
99
Legatele reprezintă, potrivit art. 802 C.civ., obiectul principal al testamentului.
100
Moştenitorii rezervatari nu pot fi exheredaţi.

51
• desemnarea unor executori testamentari persoane care să asigure
executarea dispoziţiilor testamentare)101;
• sarcini impuse legatarului (obligaţii impuse legatarului);
• revocarea unui testament anterior (art. 920 C.civ.);
• împărţeala de ascendent (art. 974 C.civ.: "Tatăl, mama şi ceilalţi
ascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi");
• recunoaşterea unui copil, născut din părinţi necunoscuţi sau din afara
căsătoriei102;
• dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare, precum şi alte dispoziţii
de ultimă voinţă ale testatorului.

3. Condiţii de validitate103.
3.1. Capacitatea.
Potrivit art. 856 C.civ., "orice persoană este capabilă de a face testament,
dacă nu este poprită de lege". "Este capabil de a primi prin testament oricine este

F conceput la epoca morţii testatorului"- art. 808 alin 2 C.civ.


Capacitatea de a Regula este reprezentată de capacitate, în timp ce incapacitatea reprezintă
dispune prin 104
testament excepţia . Sunt incapabili de a dispune prin testament:
-minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani105;
-persoana pusă sub interdicţie judecătorească;
- minorul care a împlinit 16 ani poate dispune, prin testament, numai de
jumătate din bunurile, de care poate dispune majorul106;
- minorul, chiar dacă a împlinit 16 ani (şi chiar dacă a ajuns la majorat), nu
poate dispune în favoarea ocrotitorului său legal, dacă socotelile definitive nu au fost
date şi primite. Nu subzistă interdicţia, dacă ocrotitorul legal al minorului este
ascendentul său107;

101
Art. 910 C.civ.
102
Art. 48 şi 57 C.fam.
103
Fiind un act juridic, testamentul trebuie să cumuleze toate condiţiile de validitate,
enumerate de art. 948 C.civ. Mai mult, fiind un act juridic solemn, este necesar ca manifestarea de
voinţă a testatorului să îmbrace forma solemnă. Vom analiza, în cele ce urmează, decât condiţiile de
validitate care prezintă anumite particularităţi, în materia testamentului.
104
Excepţiile de la regulă, adică incapacităţile, trebuie să fie expres prevăzute de lege.
105
Această incapacitate este prevăzută de art. 806 C.civ.
106
Art. 807 C.civ. Acest minor are o capacitate parţială de a dispune prin testament.
107
Art. 809 C.civ.

52
- persoana, deplin sau parţial capabilă, de a dispune prin testament, care este
lipsită temporar de discernământ108.
Testatorul trebuie să aibă capacitatea de a testa, la data întocmirii actului109.
Sancţiunea nesocotirii acestor interdicţii este nulitatea relativă a actului.

Sunt incapabili de a primi prin testament:


a) persoanele fizice neconcepute;
b) persoanele juridice care nu au luat fiinţă;
c) persoanele juridice nu pot dobândi decât acele drepturi care corespund
scopului stabilit de lege, actul de înfiinţare sau statut110;
d) tutorele nu poate fi gratificat, de minorul aflat sub ocrotirea sa, nici măcar
după ce acesta din urmă a ajuns la majorat, dacă socotelile definitive nu au fost date şi
F aprobate. Poate totuşi primi tutorele, care este ascendentul minorului;
Capacitatea de a
primi prin
e) medicii şi farmaciştii111, care au tratat o persoană de boala din care moare
testament
şi preoţii, care au acordat asistenţa religioasă testatorului în cursul ultimei boli;
În mod excepţional, aceştia pot primi:
- legate cu titlu particular, care au caracter remuneratoriu, dacă sunt
conforme stării materiale a dispunătorului şi serviciilor prestate;
- legate cu titlu universal, dacă medicii, farmaciştii sau preoţii sunt rude până
la gradul al IV-lea inclusiv cu defunctul112.
f) ofiţerii de marină nu pot primi legate dacă nu sunt rude cu testatorul (art.
883 C.civ.);
g) cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor în România, prin testament (art. 41 alin. 2 din Constituţie).
Capacitatea de a primi prin testament se apreciază în funcţie de data
deschiderii moştenirii. Sancţiunea ce intervine ca urmare a nerespectării
incapacităţilor de a primi prin testament este nulitatea relativă a dispoziţiei
testamentare.
108
În acest caz, suntem în prezenţa unei incapacităţi naturale. Cazurile de incapacitate de la
punctele a)-d) reprezintă incapacităţi legale.
109
În acest sens este atât doctrina, cât şi practica judecătorească.
110
Art. 43 din Decretul nr. 31/1954. Este vorba de principiul specialităţii capacităţii de
folosinţă a persoanei juridice.
111
Interdicţia vizează şi persoanele care practică ilegal medicina.
112
Art. 810 C.civ.

53
3.2. Consimţământul.
Consimţământul testatorului poate fi viciat, cel mai adesea, prin dol113.

F Acesta apare, în materia testamentului, sub forma captaţiei şi sugestiei şi constă în


Consimţământul utilizarea de către legatar114 a unor manopere viclene115 pentru a câştiga încrederea
testatorului şi a-l determina să dispună, în sensul în care nu ar fi făcut-o, din proprie
iniţiativă.
În cazul vicierii consimţământului testatorului, va interveni sancţiunea
nulităţii relative116.

3.3. Obiectul.
Obiectul legatului trebuie să fie în circuitul civil. El poate fi reprezentat şi de
F un bun viitor, mai puţin de o moştenire nedeschisă. Potrivit art. 906 C.civ., este
Obiectul valabil legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a dispus în
cunoştinţă de cauză117.

3.4. Cauza.
Cauza testamentului este valabilă dacă este întemeiată pe voinţa testatorului
F de a gratifica, fără să urmărească obţinerea unui echivalent în schimb. Cauza falsă,
Cauza
ilicită sau imorală atrage nulitatea testamentului.

3.5. Forma.
Potrivit art. 800 şi 858 C.civ., testamentul este un act solemn, nerespectarea
acestei exigenţe atrăgând nulitatea absolută a liberalităţii mortis causa.
Sistemul nostru de drept reglementează trei categorii de testamente:
a) testamente ordinare: testamentul olograf, testamentul mistic şi testamentul
autentic (art. 858 C.civ.);

113
Leziunea, ca viciu de consimţământ, nu poate fi întâlnită în materia testamentului,
deoarece aceasta vizează doar actele juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative. Eroarea şi
violenţa se întâlnesc rar în practică.
114
Manoperele dolosive pot fi realizate şi de un terţ.
115
Sunt astfel de manopere: sechestrarea dispunătorului, interceptarea corespondenţei
acestuia, îndepărtarea rudelor şi a prietenilor, etc.
116
Termenul de prescripţie pentru anularea testamentului ca urmare a vicierii
consimţământului testatorului începe să curgă de la data deschiderii moştenirii.
117
Dacă testatorul dispune, fără să ştie, de bunul altuia, legatul este nul (art. 907 C.civ.).

54
b) testamente privilegiate: testamentul militarilor, testamentul făcut în timp
de boală contagioasă, testamentul maritim (art. 868-886 C.civ.);
c) alte forme testamentare special reglementate de lege: testamentul cu
privire la depunerile CEC şi testamentul făcut în străinătate.
Toate aceste forme de testament trebuie să îmbrace forma solemnă, nu
neapărat forma autentică. Dintre toate, numai testamentul autentic trebuie să fie
autentificat în condiţiile legii, celelalte categorii trebuie să îndeplinească forma
solemnă118, alta decât cea autentică.
Legea consacră două condiţii de formă, comune tuturor testamentelor:
- forma scrisă;
F Numai testamentul scris produce efecte în sistemul nostru de drept119. Nici
Formă forţa majoră, nici imposibilitatea fizică a testatorului nu înlătură exigenţa formei
scrise a testamentului. Numai dacă reclamantul pretinde că a existat un testament
valabil şi că acesta a fost distrus sau dosit şi testatorul nu a ştiut despre aceasta, atunci
el va putea folosi orice mijloc de probă pentru a dovedi existenţa şi conţinutul
testamentului.
Lipsa formei scrise atrage nulitatea absolută a testamentului, ce poate fi
invocată de orice persoană interesată şi oricând.
- interzicerea testamentului conjunctiv.
Potrivit art. 857 C.civ. "Două sau mai multe persoane nu pot testa prin
acelaşi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia persoane". Suntem în
prezenţa interdicţiei testamentului conjunctiv120.

4. Formele testamentare reglementate de lege lata în România.


4.1. Testamente ordinare.
4.1.1. Testamentul olograf.
4.1.1.1. Condiţiile testamentului olograf.
"Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi
semnat de mâna testatorului" (art. 859 C.civ.).
118
Solemnitatea nu trebuie confundată cu autenticitatea. Solemnitatea este mai vastă decât
autenticitatea. Autenticitatea reprezintă decât o modalitate de realizare a solemnităţii, alături de ea
existând şi altele.
119
Testamentul oral, nuncupativ nu produce efecte juridice.
120
Prin această interdicţie se urmăreşte garantarea caracterului personal, unilateral şi
revocabil al testamentului.

55
Pentru a fi în prezenţa testamentului olograf trebuie îndeplinite următoarele
condiţii de solemnitate121:
a) testamentul să fie scris în totalitate de mâna testatorului;
Dacă actul este scris de un terţ sau este scris de testator cu mijloace
mecanice, nu suntem în prezenţa testamentului olograf. Testatorul poate scrie
testamentul olograf în orice limbă pe care o cunoaşte, pe orice suport şi cu orice
instrument. Este valabil testamentul stenografiat sau scris în alfabetul orbilor.
F Testatorul poate face adăugiri sau modificări testamentului dar trebuie să le
Condiţiile
testamentului semneze şi să le dateze. Dacă testamentul cuprinde o scriere străină, ce nu are
olograf
legătură cu dispoziţiile sale, actul de ultimă voinţă al testatorului este valabil. Dacă
testamentul conţine o scriere străină, care are legătură cu dispoziţiile sale şi care este
cunoscută de testator, testamentul este nul, iar dacă testatorul nu a cunoscut despre
aceasta, testamentul este valabil, în forma de el concepută.
b) testamentul să fie datat de testator;
Data poate fi plasată oriunde în cuprinsul testamentului. Datarea se poate
face prin indicarea zilei, lunii şi anului în care testamentul a fost întocmit sau se poate
face prin indicarea unui eveniment (ex: ziua de Sf. Vasile 2003).
Lipsa datei atrage nulitatea testamentului. în funcţie de data testamentului, se
apreciază capacitatea testatorului şi validitatea testamentului, în caz de pluralitate de
testamente122.
Dacă data există, însă a fost falsificată de testator, testamentul este nul, iar
dacă data există, dar este incompletă sau nu este conformă realităţii datorită unei
greşeli123 a testatorului, instanţa poate întregi sau rectifica data.
c) testamentul să fie semnat de testator.
Testamentul olograf trebuie semnat de mână. Semnătura efectuată de testator
trebuie să permită identificarea sa. Este nul testamentul semnat prin punere de deget
sau prin parafă, sigiliu sau ştampilă. Semnătura poate fi plasată oriunde în cuprinsul
testamentului. Absenţa semnăturii atrage nulitatea absolută a testamentului.

121
Lipsa acestor condiţii se sancţionează cu nulitatea absolută a actului, întrucât acestea sunt
cerute ad validitatem şi nu ad probationem.
122
Ultimul testament revocă pe cele anterioare. În acest caz nu se dă valoare principiului qui
prior tempore, potior jure.
123
În acest caz lipseşte intenţia testatorului.

56
4.1.1.2. Avantajele şi inconvenientele testamentului olograf.
Testamentul olograf prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Testamentul
olograf prezintă următoarele avantaje:
-poate fi făcut de orice persoană care ştie să scrie;
- realizarea lui nu presupune cheltuieli;
F - poate fi făcut oriunde, oricând şi doar de către testator;
Avantajele şi
inconvenientele
testamentului
- asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă.
olograf Testamentul olograf prezintă şi inconveniente, precum:
- poate fi uşor dosit sau distrus după moartea testatorului;
- poate fi uşor falsificat;
- voinţa testatorului poate fi uşor viciată prin dol;
- poate conţine dispoziţii redactate defectuos, ridicând astfel probleme de
interpretare.

4.1.1.3. Puterea doveditoare a testamentului olograf.


Testamentul olograf deşi este un act solemn, se materializează într-un înscris

F sub semnătură privată, astfel încât persoanele interesate îl pot contesta. Potrivit art.
Puterea 1178 C.civ., dacă scriptura şi semnătura testatorului sunt contestate de către legatari,
doveditoare a
testamentului instanţa trebuie să dispună verificarea de scripte a actului.
olograf În ceea ce priveşte data testamentului, există prezumţia relativă de
veridicitate a ei, dacă scrierea şi semnătura au fost declarate reale de persoanele
interesate sau ca urmare a verificării de scripte124.

4.1.2. Testamentul autentic.


4.1.2.1. Condiţiile testamentului autentic.
Potrivit art. 860 C.civ., "Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de
judecătoria competentă". în temeiul legislaţiei actuale125, testamentul autentic este cel
învestit cu formă autentică de către notarul public.

124
În ceea ce priveşte testamentul olograf, nu este necesară darea de dată certă, în baza art.
1182 C.civ. Acest text de lege impune darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată, pentru a
asigura opozabilitatea acestuia faţă de terţi.
125
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale.

57
Testamentul care urmează a fi autentificat poate fi redactat de testator, de o
terţă persoană sau de către notarul public însuşi. însă, la autentificare trebuie să se
prezinte personal testatorul, deoarece testamentul este un act cu caracter personal126.

4.1.2.2. Avantajele şi inconvenientele testamentului autentic.


F Testamentul autentic prezintă următoarele avantaje:
Avantajele şi
inconvenientele ♦ poate apela la acest tip de testament orice persoană, ce nu ştie să scrie
testamentului şi/sau să citească sau care nu poate să semneze;
autentic
♦ voinţa testatorului poate fi viciată mai greu;
♦ testamentul este mai bine păstrat127;
♦ dispoziţiile testamentare sunt clar formulate, astfel încât nu mai ridică
probleme de interpretare;
Testamentul autentic prezintă însă şi dezavantaje:
- presupune cheltuieli materiale şi timp;
- nu asigură secretul ultimei voinţe a testatorului.

4.1.2.3. Puterea doveditoare a testamentului autentic.


Testamentul autentic are, până la înscrierea în fals, forţa probantă a unui
înscris autentic, doar în ceea ce priveşte constatările personale ale notarului.
F Declaraţiile testatorului, consemnate de către notar, pot fi răsturnate prin proba
Puterea
doveditoare a
contrară.
testamentului
autentic Testamentul autentic, nul pentru vicii de formă, poate fi convertit în
testament olograf, dacă este scris în întregime, datat şi semnat de testator.

4.1.3. Testamentul mistic128.


1.3.1. Condiţiile testamentului mistic.
Potrivit art. 864-867 C.civ., testamentul mistic sau secret este acel testament
semnat de testator, strâns şi sigilat şi care este prezentat judecătoriei, pentru realizarea
unor formalităţi.

126
În materie de testamente nu este admisă reprezentarea testatorului.
127
Un formular original este păstrat în arhiva biroului notarial.
128
Testamentul mistic reprezintă o formă intermediară între testamentul olograf şi cel
autentic, motiv pentru care împrumută avantaje şi dezavantaje de la acestea. Această formă de
testament este aproape neutilizat în practică.

58
Suntem în prezenţa testamentului mistic, dacă actul de ultimă voinţa al
testatorului îndeplineşte următoarele condiţii:
a) testamentul este scris;
Nu prezintă importanţă faptul că testamentul este scris de testator, de mână
sau cu ajutorul unor mijloace mecanice sau faptul că este scris de către o terţă
F persoană. Testamentul poate fi redactat în orice limbă, pe care o cunoaşte testatorul.
Condiţiile
testamentului b) testamentul este semnat de testator;
mistic
c) testamentul trebuie strâns şi sigilat, anterior prezentării lui la
judecătorie129;
d) testatorul declară judecătorului că testamentul sigilat este testamentul său,
că a fost scris de el sau de o terţă persoană şi că-i poartă semnătura;
e) judecătorul întocmeşte actul de suprascriere130. După îndeplinirea
formalităţilor, actul poate fi păstrat la judecătorie sau poate fi păstrat de către testator.
Absenţa oricăror formalităţi atrage nulitatea absolută a testamentului mistic.

4.1.3.2. Puterea doveditoare a testamentului mistic.


Testamentul mistic reuneşte un act sub semnătură privată, reprezentat de

F testamentul propriu-zis şi un act autentic, reprezentat de actul de suprascriere. Primul


Puterea are forţa probantă a oricărui înscris sub semnătură privată, putând fi contestat de
doveditoare a
testamentului persoanele ce prezintă un interes, iar cel de-al doilea are forţa probantă a unui act
mistic
autentic, până la înscrierea lui în fals.
Testamentul mistic, nul pentru vicii de formă, poate fi convertit în testament
olograf, dacă sunt îndeplinite formalităţile, prevăzute de lege, pentru acesta.

4.2.Testamente privilegiate.
Aceste testamente se numesc privilegiate, întrucât se realizează într-o formă
autentică simplificată. Testatorul se află într-o situaţie excepţională, care-l împiedică
să facă un testament autentic.

129
Dacă testatorul se află în imposibilitate fizică de deplasare, testamentul mistic va fi
prezentat unui judecător delegat. Absenţa sigilării sau insuficienţa sigilării atrage nulitatea absolută a
testamentului.
130
Este un proces-verbal în care judecătorul consemnează starea testamentului, declaraţia
testatorului că testamentul este al lui şi că l-a semnat (art. 864 C.civ.).

59
Sunt testamente privilegiate: testamentul militarilor, testamentul făcut în
timp de boală contagioasă şi testamentul maritim.

4.2.1. Testamentul militarilor.


Potrivit art. 868-870 C.civ. este valabil testamentul făcut de militari sau de
persoanele asimilate lor, în faţa comandantului militar al unităţii sau în fata altui
F ofiţer superior, asistat de doi martori, numai dacă aceştia se află în misiune militară
Testamentul
militarilor sau sunt prizonieri la inamic, în afara teritoriului ţării sau se află pe teritoriul
României, însă într-o localitate asediată sau într-un alt loc, în care comunicaţiile sunt
întrerupte din cauza războiului. Dacă militarul este bolnav sau rănit, testamentul este
valabil făcut în prezenţa medicului militar şef, asistat de comandantul militar al
spitalului.

F 4.2.2. Testamentul făcut în timp de boală contagioasă.


Testamentul Art. 872 C.civ. prevede că este valabil testamentul făcut într-un loc, care este
făcut în timp de
boală scos din comunicaţie, datorită ciumei sau altei boli contagioase, în faţa unui membru
contagioasă
al consiliului local, asistat de doi martori.

4.2.3. Testamentul maritim.


Persoanele131 aflate pe mare132, pe un vas sub pavilionul României, pot testa,

F în mod valabil, în faţa comandantului navei sau înlocuitorului său, care trebuie
Testamentul asistaţi de doi martori.
maritim
Art. 876 C.civ. prevede că testamentul maritim trebuie făcut în două
exemplare originale 133. Nu pot fi gratificaţi, prin testamentul maritim, ofiţerii
instrumentatori, decât dacă sunt rude cu testatorul.

131
Pot testa, în această formă, atât persoanele care fac parte din echipaj, cât şi călătorii.
132
Testamentul maritim poate fi redactat, numai în timpul călătoriei pe mare, nu şi dacă vasul
se află ancorat la ţărm sau se apropie de un port străin, în care România are acreditat un reprezentant
diplomatic sau consular (art. 880 C.civ.).
133
Potrivit legii, un exemplar va fi predat agentului diplomatic sau consular român, din primul
port, în care va ancora vasul, pentru a-l trimite în ţară. Dacă vasul ancorează într-un port românesc,
ambele exemplare vor fi predate organelor portuare, pentru a le trimite biroului notarial, de la
domiciliul testatorului.

60
Reguli comune testamentelor privilegiate:
a) trebuie respectate şi în cazul acestora exigenţa formei scrise şi interdicţia
testamentului conjunctiv;

F b) este necesară semnarea testamentului de testator, de agentul


Reguli comune instrumentator şi de cel puţin unul dintre martorii, ce au asistat la redactarea lui134;
testamentelor
privilegiate c) aceste testamente produc efecte, numai dacă testatorul a decedat, în
împrejurările excepţionale, ce au justificat încheierea lor, în formă autentică,
simplificată.
Testamentele militarilor şi cele făcute în timp de boală contagioasă devin
nule, după trecerea a şase luni, de la încetarea cauzei, care a determinat încheierea lor,
în această formă, iar testamentele maritime devin nule, după trecerea unei perioade de
trei luni.

4.3. Alte forme testamentare.


4.3.1. Testamentul al cărui obiect este reprezentat de sume de bani
depuse la CEC135.
Art. 22 din Statutul C.E.C. prevede: "Titularul depunerii are dreptul să indice

F C.E.C. persoanele cărora urmează să li se elibereze sumele depuse, în caz de deces.


Clauza CEC Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziţii testamentare se eliberează de C.E.C.
moştenitorilor legali şi testamentari". Suntem în prezenţa unei dispoziţii sau clauze
testamentare136.
Pentru valabilitatea acestei clauze este necesară decât semnătura testatorului.
Ea nu trebuie scrisă în întregime şi datată de mâna testatorului. în virtutea acestor
considerente, ea a fost calificată de doctrină un testament olograf simplificat.
Existenţa clauzei testamentare nu înlătură posibilitatea testatorului de a
dispune, de aceeaşi sumă de bani, prin testament ordinar sau privilegiat.

134
Art. 884 C.civ.
135
Clauza testamentară vizează numai depunerile făcute la C.E.C, nu şi la alte unităţi bancare,
întrucât legislaţia bancară în vigoare nu prevede această posibilitate. Se impune, de lege ferenda, şi în
materie bancară, o soluţie asemănătoare.
136
Aceasta nu trebuie confundată cu clauza de împuternicire. Clauza testamentară produce
efecte, după decesul titularului, în timp ce clauza de împuternicire este un mandat, ce produce efecte,
decât în timpul vieţii titularului.

61
F 4.3.2. Testamentul făcut de cetăţeanul român aflat în străinătate.
Testamentul Potrivit art. 885 C.civ., "românul ce s-ar afla în ţară străină va putea face
făcut în
străinătate testamentul său, sau în forma olografă, sau în forma autentică întrebuinţată la locul
unde se face testamentul".

62
CAPITOLUL II.
PRINCIPALELE DISPOZIŢII TESTAMENTARE

1. Legatul.
1.1. Noţiune.
Legatul este o dispoziţie testamentară, prin care testatorul desemnează una
sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească, cu titlu gratuit,
întregul său patrimoniu sau o fracţiune din acesta ori anumite bunuri determinate.
Legatul prezintă următoarele caractere juridice:
- este un act unilateral;
- este un act cu titlu gratuit, o liberalitate;
F - este un act mortis causa;
Noţiunea
legatului - este un act personal;
- este un act solemn.
Prin legat se desemnează legatarul, acea persoană care va culege, la moartea
testatorului, patrimoniul acestuia din urmă, în tot sau în parte. Desemnarea legatarului
trebuie să fie în concordanţă cu următoarele exigenţe:
· desemnarea trebuie făcută prin testament, în formele reglementate de
lege137;
· desemnarea trebuie făcută personal de către testator;
· modul de desemnare138 este ales, în mod liber, de către testator, care nu
este ţinut să respecte anumite formule sacramentale.

1.2. Clasificarea legatelor.


În principal, legatele se clasifică în baza criteriului obiectului lor (art. 887
C.civ.)139. Codul civil face deosebire, în baza acestui criteriu, între legatele
universale, cu titlu universal şi cu titlu particular.
a) legatul universal140;

137
Legatarul trebuie să fie identificat, prin testament sau cel puţin identificabil, adică să se
indice elementele, în baza cărora legatarul va putea fi determinat.
138
Desemnarea legatarului poate fi directă sau indirectă.
139
Legatele se clasifică şi după modalităţile care afectează voinţa testatorului şi sunt: legate
pure şi simple, legate cu termen, legate sub condiţie şi legate cu sarcină.

63
Potrivit art. 888 C.civ., legatul universal este dispoziţia prin care testatorul
lasă, după moartea sa, uneia sau mai multor persoane, universalitatea bunurilor sale.
Este legatar universal, persoana care are vocaţie la întreaga moştenire a testatorului.
b) legatul cu titlu universal;
Legatul cu titlu universal are ca obiect o fracţiune din moştenire. Sunt legate
cu titlu universal, potrivit art. 894 C.civ.:
- legatul unei fracţiuni din moştenire, precum legatul unei jumătăţi, treimi
etc., din moştenire;
- legatul tuturor bunurilor imobile;
- legatul tuturor bunurilor mobile;

F - legatul unei fracţiuni din toate bunurile imobile;


Felurile - legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile. Legatarul cu titlu universal
legatului
are vocaţie la o cotă-parte din universalitate141.
c) legatul cu titlu particular.
Potrivit art. 894 C.civ., este un legat particular orice legat, ce nu este nici
universal şi nici cu titlu universal. Legatul cu titlu particular este acel legat, ce
conferă vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate. Spre deosebire
de legatarul cu titlu universal sau universal, legatarul cu titlu particular nu răspunde
de pasivul moştenirii.

1.3. Ineficacitatea legatelor.


Dacă legatele nu produc efecte juridice, ele sunt ineficace. Sunt cauze ale
ineficacităţii legatelor: anularea, reducţiunea, revocarea sau caducitatea acestora.

1.3.1. Anularea legatelor.


Nulitatea absolută sau relativă este sancţiunea ce intervine ca urmare a
nerespectării condiţiilor de fond şi formă, prevăzute de lege, relativ la legate. Cauzele
de nulitate sunt anterioare sau concomitente cu întocmirea testamentului.

140
Legat universal este şi legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale testatorului, legatul
cotităţii disponibile a moştenirii, legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri, etc.
141
Este un legat cu titlu universal şi legatul făcut de minorul ce are 16 ani, care dispune prin
testament de jumătate din întreaga sa avere.

64
1.3.2. Reducţiunea legatelor.
Reducţiunea legatelor este invocată, în temeiul art. 848 C.civ., de către
moştenitorii rezervatari, în cazul în care defunctul a depăşit, prin liberalitatea făcută,
cotitatea disponibilă, adică a adus atingere rezervei succesorale.

1.3.3. Revocarea legatelor.


Revocarea legatelor poate fi emanaţia voinţei unilaterale a testatorului şi
suntem în prezenţa revocării voluntare sau poate fi opera instanţei de judecată şi
suntem în prezenţa revocării judecătoreşti. Cauzele revocării sunt ulterioare întocmirii
testamentului.

6.3.3.1. Revocarea voluntară.


Posibilitatea revocării legatului, de către însuşi testator, rezidă din caracterul
esenţialmente revocabil al testamentului. Testatorul poate reveni oricând asupra
voinţei materializate în testament.
Testatorul poate revoca, în tot sau numai în parte, testamentul, precum îl
poate revoca, expres sau tacit.
F Revocarea expresă rezultă din declaraţia testatorului, cuprinsă într-un înscris
Revocarea
(ex: testatorul întocmeşte un nou testament, prin care îl revocă pe primul sau printr-un
voluntară
act autentic, revocă testamentul făcut, fără să mai întocmească un altul) 142.
Revocarea tacită rezultă, în mod evident, din anumite acte sau fapte ale
testatorului şi nu din declaraţia sa expresă de voinţă. Sunt cazuri de revocare tacită, în
lumina Codului civil143:
a) art. 921 C.civ. - incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispoziţiile
testamentului posterior şi ale celui anterior;
În acest caz, revocarea vizează numai dispoziţiile ce sunt incompatibile sau
contrarii. Vor produce efecte juridice dispoziţiile ultimului testament.
b) art. 923 C.civ. - înstrăinarea obiectului legatului.

1.3.3.2. Revocarea judecătorească.


Sunt cauze de revocare judecătorească a legatelor144:
142
Art. 920 C.civ.
143
Enumerarea din Codul civil a cazurilor de revocare tacită nu este limitativă.

65
a) neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar145;
F b) ingratitudinea legatarului146.
Revocarea Legatul este revocat pentru ingratitudine dacă legatarul a săvârşit una dintre
judiciară
următoarele fapte:
- a atentat la viaţa testatorului147;
- s-a făcut vinovat de delicte, cruzimi sau injurii grave, la adresa
testatorului148;
- s-a făcut vinovat de injurie gravă la adresa memoriei testatorului.

1.3.4. Caducitatea legatelor.


Caducitatea este cauza de ineficacitate a legatului care se datorează unor
împrejurări ulterioare întocmirii testamentului şi independente de voinţa testatorului
sau de culpa legatarului şi care împiedică executarea legatului.
Sunt, potrivit Codului civil, cauze de caducitate a legatelor:
a) predecesul legatarului (art. 924 C.civ.)149;
Legatul devine caduc şi în cazul în care legatarul moare, înainte de
îndeplinirea condiţiei suspensive, dacă legatul era afectat de o astfel de modalitate

F (art. 925 C.civ.).


Caducitatea b) incapacitatea legatarului de a primi legatul (art. 928 C.civ.);
legatelor
Suntem în prezenţa acestei cauze de caducitate a legatelor în situaţia în care
legatarul a devenit incapabil, după moartea testatorului, dar mai înainte de predarea
legatului150.
c) neacceptarea legatului de către legatar (art. 928 C.civ.);
d) pieirea în totalitate a bunului ce formează obiectul legatului (art. 927
C.civ.).

144
Cauzele de revocare judecătorească a legatelor sunt, în principiu, aceleaşi care permit
revocarea judecătorească a donaţiei. Refuzul de alimente nu atrage revocarea testamentului, ci numai a
donaţiei, întrucât testamentul este act mortis causa.
145
Dreptul la acţiunea în revocare aparţine celor ce au interes ca legatul să fie revocat şi se
prescrie în termenul general de prescripţie.
146
Acţiunea în revocare pentru ingratitudine trebuie introdusă în termen de 1 an, de când s-a
cunoscut despre săvârşirea faptei.
147
Este necesar ca legatarul să fi acţionat cu intenţie.
148
Primele două fapte sunt susceptibile de făptuire, în timpul vieţii testatorului, în timp ce
fapta ce urmează este săvârşită după moartea testatorului.
149
Reţinerea acestei cauze este justificată de caracterul intuitu personae al testamentului.
150
Dacă legatarul a fost incapabil de la început, legatul este nul şi nu caduc.

66
Pieirea bunului atrage caducitatea legatului, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
- legatul este cu titlu particular;
- legatul are ca obiect bunuri individual determinate151;
- bunul a pierit în tot;
- pieirea să aibă loc, în timpul vieţii testatorului152.

1.3.5. Dreptul de acrescământ.


F Dreptul de acrescământ este o consecinţă a ineficacităţii legatului. Bunurile
Dreptul de care formează obiectul legatului ineficace vor reveni moştenitorilor, ale căror drepturi
acrescământ
succesorale ar fi fost micşorate sau înlăturate, prin existenţa legatului sau persoanelor
care aveau obligaţia să execute legatul153.

1.4. Exheredarea.
Exheredarea sau dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care
testatorul înlătură de la moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali154.
Testatorul poate dezmoşteni orice moştenitor legal. Numai moştenitorii
rezervatari nu pot fi lipsiţi de rezerva succesorală, care le revine în puterea legii şi
F chiar împotriva voinţei testatorului.
Exheredarea
Exheredarea155 poate fi directă sau indirectă, totală sau parţială.
Exheredarea directă rezultă din voinţa expresă a testatorului, materializată în
testament, de a dezmoşteni pe toţi moştenitorii legali sau doar anumiţi moştenitori.
Exheredarea indirectă rezultă, implicit, din faptul instituirii, de către testator,
a unor legatari, care vor culege moştenirea.

151
Bunurile individual determinate pier, în timp ce genera non pereunt.
152
Art. 927 C.civ.
153
Această regulă comportă şi două excepţii, statuate de dispoziţiile Codului civil.
154
Nu numai rudele din cele patru clase de moştenitori legali pot fi dezmoştenite, ci şi soţul
supravieţuitor.
155
Exheredarea poate interveni şi ca sancţiune. În acest caz, ea reprezintă acea dispoziţie
testamentară, prin care testatorul prevede înlăturarea de la moştenire a acelor moştenitori care ar ataca,
în justiţie, testamentul. Exheredarea-sancţiune este nulă, dacă urmăreşte să apere dispoziţii
testamentare ilicite sau imorale şi este valabilă dacă urmăreşte să asigure executarea unor dispoziţii
testamentare conforme legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.

67
156
1.5. Execuţia testamentară
1.5.1. Noţiune şi reglementare legală.
Potrivit art. 910 C.civ., "Testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori
testamentari". În lipsa numirii, de către testator, a unui executor testamentar, obligaţia
de a executa testamentul revine moştenitorilor legali sau legatarului universal.
Numirea executorului se poate face numai prin testament. Executor
testamentar poate fi orice persoană, ce are deplină capacitate de exerciţiu (art. 913
C.civ.).

1.5.2. Executorul testamentar fără sezină.


Executorul testamentar fără sezină este cel care nu are sezina (nu are
detenţia) bunurilor mobile ale moştenirii. El are, potrivit art. 916 C.civ., următoarele
atribuţii:
a) trebuie să ceară punerea sigiliilor, dacă există moştenitori minori, interzişi
sau dispăruţi157;
F b) va stărui, pe lângă notarul public, să se facă inventarul bunurilor mobile
Executorul
testamentar ale succesiunii, în prezenţa moştenitorilor prezumtivi;
fără sezină
c) dacă nu există "sumă îndestulătoare pentru plata legatelor", el va cere
"vinderea mişcătoarelor";
d) trebuie să se îngrijească ca testamentul să se execute;
e) în caz de contestaţie a executării dispoziţiilor testamentare, executorul are
obligaţia de a interveni, în proces, pentru a apăra validitatea testamentului.

1.5.3. Executorul testamentar cu sezină.


Executorul testamentar cu sezină este acela care are puteri mai largi decât
executorul testamentar fără sezină, întrucât deţine bunurile mobile ale succesiunii, în
scopul executării dispoziţiilor testamentare.
Sezina trebuie atribuită, în mod expres, de către testator. Sezina executorului
testamentar este o simplă detenţie precară158 şi poartă decât asupra bunurilor mobile

156
Execuţia testamentară este, potrivit opiniei doctrinare majoritare, un mandat special, cu
care se aseamănă dar de care se şi deosebeşte.
157
Dacă nu există astfel de moştenitori, ei nu sunt ţinuţi de obligaţia de a cere punerea
sigiliilor, însă au această facultate.
158
Art. 911 C. civ. vorbeşte despre posesiune.

68
ale succesiunii, în tot sau în parte, după cum a dispus testatorul. Sezina are o durată
limitată în timp, prin voinţa testatorului, însă în nici un caz nu poate depăşi un an de
F la moartea testatorului159.
Executorul
testamentar cu În afară de atribuţiile, pe care le are orice executor testamentar, în plus,
sezină
executorul cu sezină are anumite atribuţii speciale:
- poate preda legatarilor cu titlu particular bunurile mobile, ce formează
obiectul acestora;
- dacă obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de bani sau de
bunuri, ce trebuie procurate pentru a fi predate legatarilor, iar sumele din moştenire
nu sunt îndestulătoare, executorul va cere vinderea bunurilor mobile 160 din masa
succesorală;
- va urmări pe debitorii moştenirii încasând creanţele.

1.5.4. Încetarea execuţiei testamentare.


Execuţia testamentară încetează prin:
- executarea dispoziţiilor testamentare;
- moartea executorului testamentar161;
-renunţarea executorului, dacă continuarea sarcinii i-ar cauza prejudicii
F însemnate;
Încetarea
execuţiei - revocarea executorului, de către instanţă, la cererea moştenitorilor, pentru
testamentare
motive temeinice162;
- punerea sub interdicţie a executorului testamentar. Executorul este obligat,
după executarea dispoziţiilor testamentare, să dea socoteală moştenitorilor, să
înapoieze bunurile mobile rămase dar are şi dreptul de a pretinde restituirea
cheltuielilor făcute cu executarea testamentului, precum şi repararea prejudiciilor
cauzate de executarea testamentului.
În caz de pluralitate de executori, aceştia vor răspunde solidar, mai puţin în
situaţia în care testatorul le-a încredinţat funcţii separate163.

159
Durata sezinei poate fi limitată, în baza art. 912 C.civ.
160
Literatura de specialitate consideră că sezina nu conferă executorului testamentar drepturi
asupra bunurilor imobile.
161
Art. 917 C.civ.
162
Sunt motive temeinice abuzul şi incapacitatea executorului testamentar
163
Art. 918 C.civ.

69
CAPITOLUL III.
LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE ASUPRA MOŞTENIRII

Deşi de cujus beneficiază, potrivit legii, de libertatea de a dispune pentru


cauză de moarte, de patrimoniul său, totuşi principiul libertăţii testamentare comportă
F limitări. Limitele dreptului defunctului de a dispune de patrimoniul său sunt
Limitele
dreptului de a reprezentate de:
dispune prin
testament - oprirea pactelor asupra moştenirii nedeschise;
- oprirea substituţiilor fideicomisare;
- oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală.

1. Oprirea pactelor asupra moştenirii nedeschise.


Potrivit art. 965 C.civ., bunurile viitoare pot forma obiectul unei obligaţii.
Totuşi, nu se poate renunţa la o moştenire nedeschisă şi nici nu se pot face învoiri
asupra acesteia, chiar dacă ar exista consimţământul celui, despre a cărui moştenire
F este vorba. Mai mult, art. 702 C.civ. dispune în sensul că nu se poate renunţa la
Oprirea
pactelor asupra moştenirea unei persoane în viaţă şi nici nu se pot înstrăina drepturi eventuale asupra
moştenirilor
moştenirii.
nedeschise
Din dispoziţiile legale menţionate reiese, în mod evident, concluzia potrivit
căreia pactele asupra moştenirii nedeschise sunt prohibite de lege, fiind lovite de
nulitate absolută164.

2. Oprirea substituţiilor fideicomisare.


Substituţia fideicomisară este dispoziţia inserată într-un contract de donaţie
sau într-un testament, prin care cel gratificat165, donatar sau legatar, este însărcinat să
F conserve bunurile primite şi să le transmită, la moartea sa, unei persoane166,
Substituţia
fideicomisară desemnată tot de dispunător167 (art. 803 C.civ.).
În acest caz, dispunătorul face două sau mai multe liberalităţi, având acelaşi
obiect. El hotărăşte ca bunul donat sau care face obiectul unui legat să revină

164
Literatura de specialitate propune de lege ferenda "liberalizarea" pactelor asupra
succesiunilor viitoare, în anumite limite.
165
Acesta mai este denumit şi instituit sau grevat.
166
Aceasta este numită substituit.
167
Este dispunător, în această materie, donatorul sau testatorul.

70
donatarului sau legatarului, dar, în acelaşi timp, dispune ca bunul în cauză să revină,
la moartea instituitului (donatar sau legatar), unei a treia persoane (substituit), tot de
el desemnată.
Substituţia fideicomisară poate fi:
- unică (simplă), când este desemnat de către dispunător un singur
substituit;
- graduală când este desemnat de către dispunător un substituit al
primului substituit, un alt substituit al celui de-al doilea substituit, ş.a.m.d.;
- veşnică în cazul în care de substituţie vor beneficia descendenţii la
infinit.
Substituţiile fideicomisare sunt prohibite expres de lege168, întrucât ele aduc
atingere principiului libertăţii succesorale169, pe de o parte, iar pe de altă parte,
bunurile ce fac obiectul lor sunt sustrase circuitului civil170.
Substituţia fideicomisară nu trebuie confundată cu substituţia vulgară, care
este permisă de lege.
Aceasta din urmă reprezintă o dispoziţie inserată într-un contract de donaţie

F sau într-un testament, prin care dispunătorul (donator sau testator) desemnează,
Substituţia alături de gratificat (donatar sau legatar) şi o a doua persoană, care să fie gratificată,
vulgară
numai dacă cea dintâi nu va accepta să primească sau nu va putea să primească
bunurile, ce formează obiectul liberalităţii (art. 804 C.civ.).
Substituţia vulgară nu dă naştere la liberalităţi succesive, întrucât cea de-a
doua persoană, desemnată de dispunător va fi gratificată numai dacă cea dintâi nu
înţelege să primească, în mod gratuit, un folos sau este incapabilă de a primi.
Substituţiile fideicomisare nu trebuie confundate nici cu fideicomisul fără
obligaţie, nici cu legatul rămăşiţei şi nici cu dublul legat condiţional, care nu sunt
prohibite de lege.
Fideicomisul fără obligaţie nu trebuie să conserve bunul primit şi să-l
F transmită, la moartea-i, unui substituit desemnat de către dispunător, ci el este numai
Fideicomisul
fără obligaţie

168
Art. 803 C.civ.
169
Dispunătorul stabileşte ordinea succesorală nu numai în cazul propriei morţi, ci şi în cazul
morţii instituitului şi chiar a primului substituit, al celui de-al doilea substituit ş.a.m.d.. în acest caz,
dispunătorul înlocuieşte, prin voinţa sa, voinţa instituitului şi a substituţilor.
170
Bunurile în cauză devin inalienabile şi insesizabile.

71
rugat de dispunător ca, în cazul în care bunurile mai există, în patrimoniul succesoral
al acestuia, să revină unei anumite persoane.
Legatul rămăşiţei reprezintă acea dispoziţie inserată în cuprinsul unui
contract de donaţie sau unui testament, prin care dispunătorul obligă pe gratificat să

F transmită la moartea-i ceea ce a rămas din bunurile primite, unei alte persoane,
Legatul desemnată tot de dispunător. Gratificatul poate, în timpul vieţii, să dispună de
rămăşiţei
bunurile primite şi numai în măsura în care acestea mai există, la momentul morţii
sale, să revină substituitului.
Dublul legat condiţional este dispoziţia prin care dispunătorul face două
F legate, ce au acelaşi obiect, în favoarea a două persoane diferite. Legatele sunt
Dublul legat
condiţional afectate de condiţie - modalitate a actului juridic. Această condiţie este rezolutorie,
pentru una dintre persoanele gratificate şi suspensivă, pentru cealaltă.

3. Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală171.


3.1. Noţiune.
Rezerva succesorală este acea parte a moştenirii, care va fi culeasă, de
F moştenitorii rezervatari, în puterea legii şi chiar împotriva voinţei defunctului, care
Definiţie
dispune de toate bunurile sale, prin liberalităţi mortis causa sau inter vivos.
Cotitatea disponibilă reprezintă acea parte din masa succesorală, care excede
rezervei succesorale şi de care defunctul poate dispune, prin liberalităţi.
De rezerva succesorală beneficiază decât moştenitorii rezervatari.

3.2. Moştenitorii rezervatari.


Potrivit dispoziţiilor Codului civil şi ale Legii nr. 319/1944 beneficiază de
rezerva succesorală:

F a) descendenţii defunctului de orice grad (art. 841-842 C.civ.);


Beneficiarii întinderea rezervei succesorale a descendenţilor depinde de numărul lor.
rezervei
Rezerva descendenţilor este de:
-1/2 din moştenire, pentru un copil;
-2/3 din moştenire, pentru doi copii;
-3/4 din moştenire, pentru trei sau mai mulţi copii172.

171
Rezerva succesorală nu este definită, în mod expres, de lege, însă se desprind, din
dispoziţiile legale, incidente în materie succesorală, elemente care permit conturarea acestei noţiuni.

72
b) ascendenţii privilegiaţi ai defunctului;
Deşi clasa a II-a de moştenitori este formată, atât din ascendenţi privilegiaţi,
cât şi din descendenţi privilegiaţi şi, în ciuda faptului că părinţii defunctului, rude de
gradul I, nu înlătură de la moştenire pe colateralii privilegiaţi, rude de gradul II-IV,
beneficiază de rezervă decât părinţii defunctului.
Rezerva succesorală a părinţilor defunctului este de:

- 1/2 din masa succesorală, dacă vin la moştenire ambii părinţi173;


- 1/4 din masa succesorală, dacă vine la moştenire decât unul dintre
părinţi174.
c) soţul supravieţuitor al defunctului;
Potrivit art. 2 din Legea nr. 319/1944, rezerva soţului supravieţuitor este de
1/2 din cota succesorală ce i se cuvine, ca moştenitor legal. Deci, rezerva soţului
F supravieţuitor este de :
Beneficiarii
rezervei -1/8 din moştenire dacă vine în concurs cu descendenţii;
-1/6 din moştenire dacă vine în concurs cu întreaga clasă II de moştenitori
legali;
- 1/4 din moştenire dacă vine în concurs, numai cu ascendenţii privilegiaţi
sau numai cu colateralii privilegiaţi;
- 3/8 din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu
colateralii ordinari;
- 1/2 din moştenire dacă lipsesc rudele din cele patru clase de moştenitori
legali.

3.3. Calculul rezervei şi a cotităţii disponibile.


Cotitatea disponibilă se va calcula, potrivit dispoziţiilor art. 849 C.civ. Sunt
etape ale procedurii de calcul a cotităţii disponibile următoarele:
a) stabilirea valorii bunurilor existente, în patrimoniul succesoral, la
data deschiderii moştenirii (activul brut);

172
A se vedea dispoziţiile art. 841 C.civ. Potrivit art. 842 C.civ., de rezervă, în cotele
menţionate, beneficiază nu numai copiii defunctului, ci şi alţi descendenţi ai acestuia (care vin la
moştenire prin reprezentare), în lipsa celor de gradul I.
173
Tot 1/2 din masa succesorală se va atribui părinţilor şi în cazul în care numărul lor este mai
mare de doi. în cazul adopţiei cu efecte restrânse, la moştenirea defunctului vin atât adoptatorii, cât şi
părinţii fireşti. Ei vor împărţi, în mod egal, cota de 1/2 din moştenire, indiferent de numărul lor.
174
Nu prezintă importanţă faptul că părintele este firesc sau este adoptator.

73
b) scăderea datoriilor succesiunii, din activul brut, astfel încât va fi
determinat activul net175;
c) reunirea fictivă, la activului net, a valorii donaţiilor, făcute de defunct, în
timpul vieţii176;
d) determinarea rezervei şi a cotităţii disponibile. Raportat la masa de calcul,
se va determina rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă. Dacă prin donaţiile sau
legatele, făcute de defunct, se aduce atingere rezervei succesorale, se va proceda la
reducţiunea liberalităţilor excesive.

3.4. Reducţiunea liberalităţilor excesive.


Reducţiunea liberalităţilor excesive este sancţiunea ce intervine în cazul în
care liberalităţile, făcute de defunct, aduc atingere rezervei succesorale177.
Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi invocată de:
- moştenitorii rezervatari;
F - dacă moştenitorul rezervatar moare, după deschiderea moştenirii, faţă de
Reducţiunea
liberalităţii care are această calitate, dar mai înainte de a exercita dreptul de reducţiune, acest
excesive
drept se transmite propriilor moştenitori;
- persoanele "care înfăţişează drepturile" moştenitorilor rezervatari
(succesorii universali sau cu titlu universal ai moştenitorului universal rezervatar sau
creditorii moştenitorului rezervatar).
Codul civil stabileşte ordinea în care liberalităţile sunt supuse reducţiunii.
Astfel:
-art. 850 alin. 1 C.civ. - legatele se reduc înaintea donaţiilor;
- art. 852 C.civ. - legatele se reduc, toate deodată şi în mod proporţional,
indiferent că sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular şi indiferent că

175
Art. 849 C. civ. prevede că trebuie scăzute datoriile succesiunii, numai după ce a avut loc
şi reunirea fictivă, la activul brut, a valorii donaţiilor, făcute de defunct. însă, practica judecătorească şi
doctrina consideră că trebuie determinat, mai întâi, activul net al moştenirii şi apoi trebuie realizată
reunirea fictivă a valorii donaţiilor.
176
Prin realizarea acestei operaţiuni, s-a obţinut masa de calcul, raportat la care va fi
determinată cota moştenitorilor rezervatari şi cotitatea disponibilă.
177
Reducţiunea liberalităţilor excesive nu trebuie confundată cu nulitatea. Nulitatea este
sancţiunea ce intervine, ca urmare a încheierii contractului de donaţie sau întocmirii testamentului, cu
ignorarea condiţiilor de validitate, prevăzute de lege pentru acestea, în timp ce reducţiunea vizează un
contract de donaţie sau un legat, valabil formate, însă care aduc atingere unei limite legale, anume
rezervei succesorale. Dacă nulitatea intervine pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii
actului, reducţiunea intervine pentru cauze ulterioare încheierii actului, în mod valabil.

74
au fost cuprinse, în acelaşi testament sau în testamente diferite.
În mod excepţional, art. 853 C.civ. oferă testatorului posibilitatea de a
stabili, prin propria voinţă, ordinea reducţiunii legatelor.
Acesta poate dispune ca unul sau mai multe legate să fie preferate celorlalte,
adică legatele preferate să fie supuse reducţiunii, numai dacă rezerva succesorală nu
poate fi întregită, prin reducerea celorlalte.
■ art. 850 alin. 2 - donaţiile se reduc succesiv, începând cu ultima178.

3.5. Raportul donaţiilor.


Potrivit art. 751 C.civ. şi dispoziţiilor Legii nr. 319/1944 (art. 1),
descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor al acestuia au obligaţia de a aduce, la
masa succesorală, în natură sau în echivalent, ceea ce au primit, prin donaţie, de la
defunct.
Au obligaţia de a raporta donaţiile:
- descendenţii defunctului;
- soţul supravieţuitor al defunctului, numai dacă vine în concurs cu
descendenţii179.
Potrivit art. 751 C.civ., descendenţii şi soţul supravieţuitor nu vor fi obligaţi

F la raportul donaţiilor, dacă au fost gratificaţi printr-o liberalitate inter vivos, cu scutire
Raportul de raport. însă, dacă liberalitatea, scutită de raport, este excesivă (aduce atingere
donaţiilor
rezervei succesorale), ea va fi supusă reducţiunii, numai în limita întregirii rezervei
(art. 846 C.civ.).
Pot cere raportul donaţiilor numai moştenitorii ţinuţi de această obligaţie -
descendenţii şi soţul supravieţuitor.
Sunt supuse raportului donaţiile, indiferent de forma lor 180. Codul civil
exceptează de la raport:
- cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, de învăţare a unui meşteşug,
cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite (art. 759 C.civ.);

178
Dacă cea din urmă donaţie nu este îndestulătoare pentru întregirea rezervei succesorale, se
va trece la reducţiunea următoarei donaţii.
179
Dacă soţul supravieţuitor al defunctului vine în concurs, la moştenire, cu o altă clasă de
moştenitori legali decât clasa I, el este îndreptăţit să păstreze ceea ce a primit, prin donaţie, de la
defunct, deoarece nu mai subzistă obligaţia de raport.
180
Sunt raportabile, atât donaţiile făcute prin act autentic, cât şi darurile manuale, donaţiile
indirecte şi donaţiile simulate.

75
- fructele şi veniturile bunurilor, supuse raportului, culese anterior
deschiderii moştenirii181 (art. 762 C.civ.).

181
Acestea devin debite, decât de la data deschiderii moştenirii.

76
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii.

1. ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003;
2. BACACI AL., COMĂNIŢĂ GH., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006;
3. CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
4. DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
5. ELIESCU M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966;
6. GENOIU I, Drept succesoral, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. MACOVEI D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993;
8. SAFTA-ROMANO E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.

77
TEST DE AUTOEVALUARE

Substituţiile fideicomisare şi substituţiile vulgare.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Consideraţi că se impune extinderea ariei mo tenitorilor rezervatari şi


faţă de alte rude ale defunctului? Argumentaţi.

78
MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Persoanele incapabili a primi prin efectul moştenirii testamentare.


2. Condiţiile testamentului olograf.
3. Avantajele şi inconvenientele testamentului autentic.
4. Clasificarea legatelor.
5. Caducitatea legatelor.
6. Rezerva descendenţilor.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. A se vedea pag. 53.


2. A se vedea pag. 56.
3. A se vedea pag. 58.
4. A se vedea pag. 64.
5. A se vedea pag. 66-67.
6. A se vedea pag. 72.

79
TITLUL IV.
TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

– Dreptul de opţiune succesorală.


– Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii.
– Transmisiunea posesiunii moştenirii.
– Petiţia de ereditate.

– Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


transmisiunea moştenirii.

– Obiective operaţionale: Însuşirea cunoştinţelor, pe care le


comportă analiza transmisiunii moştenirii: noţiunea, caracterele juridice şi
condiţiile de validitate ale actului de opţiune succesorală; termenul de
prescripţie a dreptului de opţiune succesorală; valenţele dreptului de
opţiune succesorală (acceptarea pură şi simplă a moştenirii, acceptarea sub
beneficiu de inventar a moştenirii şi renunţarea la moştenire);
transmisiunea activului şi pasivului moştenirea; posesiunea de drept a
moştenirii şi dobândirea posesiunii moştenirii de către moştenitorii
nesezinari.

= 3 ore

80
CAPITOLUL I.
DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ

1. Actul juridic de opţiune succesorală.


Actul de opţiune succesorală este actul juridic, prin care titularul dreptului de
F opţiune succesorală îşi manifestă voinţa, în sensul acceptării pure şi simple a
Definiţia actului
de opţiune moştenirii, acceptării sub beneficiu de inventar sau renunţării la moştenire.
succesorală
Sunt titulari ai dreptului de opţiune succesorală toate persoanele ce au
vocaţie succesorală generală, anume: succesibilii legali182, legatarii universali, cu titlu
universal şi cu titlu particular şi creditorii personali ai succesibililor legali sau
testamentari183.
Succesibilul legal sau testamentar, poate opta între următoarele trei facultăţi:

F - de a accepta pur şi simplu moştenirea;


Valenţele - de a accepta moştenirea sub beneficiu de inventar;
dreptului de
opţiune - de a renunţa la moştenire.
succesorală
Actul de opţiune succesorală:
Fiind un act juridic, actul de opţiune succesorală trebuie să îndeplinească
toate condiţiile de validitate, prevăzute de art. 948 C.civ. şi de celelalte dispoziţii
legale, incidente în materie.
F • este un act unilateral, întrucât este format, în mod valabil, doar prin
Caracterele
juridice ale
manifestarea de voinţă a succesibilului, relativ la moştenire184;
actului de
opţiune • nu este un act personal, ca testamentul185;
succesorală
• este un act indivizibil, succesibilul acceptând sau repudiind moştenirea,
în tot;

182
Au dreptul de opţiune succesorală nu numai persoanele care au vocaţie concretă la
moştenire, ci toate persoanele, care au vocaţie legală generală. Şi succesibilii, în grad subsecvent,
trebuie să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală, în termenul legal, deoarece există posibilitatea ca
succesibilii, în grad preferat, să renunţe la moştenire, spre finele termenului de 6 luni. Dacă
succesibilii, în grad preferat, acceptă moştenirea, se va consolida retroactiv, de la data deschiderii
moştenirii, dreptul acestora asupra moştenirii; opţiunea succesibililor subsecvenţi fiind lipsită de
efecte, drepturile acestora asupra moştenirii desfiinţându-se tot retroactiv.
183
Aceştia pot uza de acţiunea oblică, ori de câte ori debitorul lor se dovedeşte a fi neglijent,
cu privire la moştenirea, faţă de care are calitatea de succesibil sau pot uza de acţiunea pauliană, ori de
câte ori succesibilul debitor îşi exercită dreptul de opţiune succesorală, în dauna creditorilor săi.
184
Succesibilii nu pot să-şi manifeste voinţa, relativ la moştenirea, faţă de care au această
calitate, în mod colectiv.
185
Succesibilul poate realiza actul de opţiune succesorală, fie personal, fie prin reprezentant.

81
• este un act voluntar, deoarece "nimeni nu este obligat să accepte
moştenirea ce i se cuvine"186 şi datorită faptului că succesibilul poate opta pentru
oricare dintre cele trei facultăţi, fără să fie ţinut a învedera motivele ce au determinat
alegerea sa;
• este un act juridic irevocabil, în principiu, întrucât succesibilului nu-i este
recunoscută posibilitatea revenirii asupra opţiunii făcute187;
• este un act pur şi simplu ce nu poate fi afectat de modalităţi;
• este un act declarativ, efectele exercitării, de către succesibil, a dreptului
de opţiune, producându-se retroactiv, de la data deschiderii succesiunii.

2. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală.


Potrivit art. 700 C.civ., "Dreptul de a accepta moştenirea se prescrie printr-
un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea moştenirii".
Deci, termenul în care succesibilul trebuie să-şi manifeste voinţa, cu privire
la moştenirea, faţă de care are această calitate, este termenul de 6 luni188. Acest
termen este aplicabil, atât transmisiunilor succesorale universale şi cu titlu universal,
cât şi celor cu titlu particular189.
F Acest termen începe să curgă, potrivit dispoziţiilor Codului civil, de la data
Termenul de
prescripţie a
dreptului de
deschiderii moştenirii, adică de la data morţii lui de cujus. Orice opţiune, cu privire la
opţiune moştenire făcută, mai înainte de acest moment, este nulă de drept190. însă, de la
succesorală
această regulă, sunt admise următoarele derogări:
a) pentru copilul conceput, la data deschiderii moştenirii dar nenăscut,
termenul începe să curgă de la naşterea sa;

186
Art. 686 C.civ.
187
Această regulă comportă şi o excepţie. Astfel, legea permite retractarea renunţării la
moştenire.
188
Acesta este un termen de prescripţie, în concepţia instanţei supreme şi este susceptibil de
suspendare, întrerupere şi repunere în termen, potrivit dreptului comun în materie.
189
Această chestiune a suscitat controverse. Există autori care consideră că termenul de 6 luni
este aplicabil, numai transmisiunilor succesorale universale şi cu titlu universal, în timp ce legatarii cu
titlu particular trebuie să-şi manifeste opţiunea, în termenul general de prescripţie de 3 ani. Însă, există
şi autori,care consideră că termenul de 6 luni se referă şi la transmisiunile succesorale cu titlu
particular.
190
Afirmaţia este susţinută, în drept, de dispoziţiile art. 702 C.civ.

82
b) în cazul moştenirii celui declarat judecătoreşte mort, termenul începe să
curgă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte şi
nu de la data, prevăzută în hotărâre, ca fiind data morţii191;
c) dacă legătura de rudenie cu defunctul este stabilită pe cale judecătorească,
termenul începe să curgă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

3. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii.


Acceptarea pură şi simplă a moştenirii este actul prin care succesibilul
acceptă moştenirea şi păstrează, astfel, titlul de moştenitor192.
Ca urmare a acceptării pure şi simple a moştenirii, se produce contopirea
patrimoniului succesoral cu cel al moştenitorului, astfel încât acesta din urmă va
răspunde de pasivul moştenirii, nu numai în limita patrimoniului dobândit prin
moştenire, ci şi cu bunurile proprii - ultra vires hereditatis.
Acceptarea pură şi simplă a moştenirii este voluntară (expresă sau tacită) şi
forţată.
Acceptării voluntare exprese îi este caracteristică însuşirea titlului sau
calităţii de moştenitor, prin act autentic sau sub semnătură privată193. Pentru a fi în
prezenţa acceptării exprese, este necesar ca, din actul de acceptare, să rezulte, în mod
nemijlocit, că succesibilul şi-a însuşit calitatea de moştenitor.
F Potrivit art. 689 C.civ., acceptarea voluntară tacită rezultă din acte sau
Acceptarea
pură şi simplă fapte, pe care succesibilul nu le-ar fi putut face, decât în calitate de moştenitor şi din
voluntară
care reiese, neîndoielnic, intenţia sa de acceptare194.
Cu privire la bunurile succesorale singulare:
- actele pur conservatorii şi cele asimilate lor195 nu sunt acte de acceptare
tacită a moştenirii, dacă cel ce le-a făcut nu şi-a luat titlul sau calitatea de
moştenitor196;

191
Art. 19 din Decretul nr. 31/1954.
192
După acceptarea moştenirii, succesibilul devine succesor/moştenitor.
193
Art. 689 C.civ.
194
Instanţelor judecătoreşti le revine sarcina de a aprecia, în concret, dacă actul săvârşit de
succesibil este sau nu act de acceptare tacită a moştenirii.
195
Sunt asimilate actelor de conservare, actele de administrare, care au caracter urgent şi care
nu angajează viitorul. Sunt acte de conservare: cererea de punere sau de ridicare a sigiliilor,
întreruperea prescripţiei, realizarea inventarului, cheltuielile de înmormântare.
196
Art. 690 C.civ.

83
- actele de administrare, care nu au caracter urgent, au semnificaţia acceptării
tacite a moştenirii197;
- actele de dispoziţie constituie o acceptare tacită a moştenirii198.
Cu privire la universalitatea moştenirii:
- donaţia, vânzarea sau cesiunea drepturilor succesorale semnifică acceptarea
moştenirii;
- renunţarea la moştenire, chiar şi gratuit, în favoarea unuia sau mai multor
comoştenitori, este considerată o acceptare tacită a moştenirii;
- renunţarea, cu titlu oneros, în favoarea tuturor comoştenitori lor, este o
acceptare tacită199.
Relativ la acceptarea pură şi simplă forţată, Codul civil, în art. 703, prevede
că moştenitorii, care au dat la o parte sau au ascuns bunuri succesorale, nu mai au
posibilitatea de a renunţa la acea moştenire. Ei vor rămâne moştenitori, împotriva
F voinţei lor, şi nu vor putea culege partea, ce le-ar fi revenit din aceste bunuri200.
Acceptarea Acceptarea forţată apare ca o sancţiune aplicată succesorului care, animat de
pură şi simplă
forţată o intenţie frauduloasă, a ascuns bunuri, ce făceau parte din masa succesorală. Deşi el
nu mai are dreptul la aceste bunuri, totuşi va fi ţinut să plătească datoriile moştenirii,
proporţional cu cota, ce i-ar fi revenit, din aceste bunuri, dacă nu le-ar fi ascuns.

4. Acceptarea sub beneficiu de inventar.


Legea201 oferă succesibilului202 facultatea de a accepta moştenirea sub
beneficiu de inventar. Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act de opţiune,
expres şi solemn, în temeiul căruia nu are loc confuziunea patrimoniului propriu al
moştenitorului cu cel succesoral. Moştenitorul beneficiar va răspunde de datoriile

197
În acest sens, este practica judecătorească. Sunt astfel de acte, cele de folosinţă a bunurilor
succesorale.
198
Sunt astfel de acte: înstrăinarea bunurilor succesorale, constituirea de drepturi asupra lor,
dărâmarea acestora, etc.
199
Toate cele trei cazuri sunt prevăzute de dispoziţiile art. 691 C.civ.
200
Moştenitorul, ce a sustras bunuri succesorale, decade, atât din dreptul de opţiune
succesorală, fiind considerat acceptant pur şi simplu al moştenirii, cât şi din drepturile succesorale
asupra bunurilor ascunse.
201
Art. 704-723 C.civ.
202
Atât moştenitorul legal, cât şi legatarul universal şi cu titlu universal pot accepta
moştenirea sub beneficiu de inventar. întrucât legatarul cu titlu particular nu răspunde de datoriile
moştenirii, în ceea ce-l priveşte nu se pune problema acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar.

84
moştenirii, numai în limita activului succesoral, aşa cum rezultă din inventarul
bunurilor succesorale203.
în principiu, acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar este facultativă,
acest caracter fiind înlăturat, în următoarele cazuri:
a) art. 19 din Decretul nr. 32/1954 - persoanele lipsite de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate restrânsă de exerciţiu, întotdeauna, acceptă moştenirea sub
beneficiu de inventar;
b) art. 693 C.civ. - dacă moştenitorii succesibilului, decedat înainte de
F exercitarea dreptului de opţiune succesorală, nu se înţeleg asupra modului de
Acceptarea
moştenirii sub exercitare a acestui drept, atunci succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar.
beneficiu de
inventar Ca urmare a acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar, are loc o
separare de patrimonii, iar moştenitorul beneficiar nu va răspunde pentru pasivul
succesoral, decât în limita activului, neputând fi urmărit asupra bunurilor personale.
Acceptarea sub beneficiu de inventar este, în principiu, irevocabilă, însă
beneficiul de inventar poate înceta ca urmare a:
- renunţării, exprese sau tacite, a succesibilului la acest beneficiu204;
- decăderii din acest beneficiu, cu titlu de sancţiune. Acceptantul sub
beneficiu de inventar este considerat acceptant pur şi simplu, dacă vinde imobilele
succesorale, cu nerespectarea formalităţilor prevăzute de lege205 şi dacă dă la o parte
bunuri succesorale.

5. Renunţarea la moştenire.
Renunţarea la moştenire este actul de opţiune succesorală, expres206 şi
solemn, prin care succesibilul repudiază moştenirea.

203
Actul de acceptare a moştenirii sub beneficiu de inventar este un act expres, în sensul că
succesibilul trebuie să declare, expres, în faţa notarului public, că înţelege să-şi exercite dreptul de
opţiune succesorală, în această modalitate. Această declaraţie trebuie să fie înscrisă în registrul special
de renunţări la succesiune, ţinut de biroul notarial, desemnat pentru circumscripţia teritorială a
judecătoriei, de la locul deschiderii moştenirii. Declaraţia de acceptare a moştenirii, în această formă,
trebuie să fie însoţită de un inventar, fidel şi exact, al bunurilor succesorale.
204
Ca urmare a acestei renunţări, moştenitorul beneficiar va fi considerat, în mod retroactiv,
acceptant pur şi simplu.
205
Vânzarea imobilelor succesorale, fără îndeplinirea formalităţilor legale, este considerată
valabilă, însă moştenitorul beneficiar decade din beneficiul de inventar şi este considerat acceptant pur
şi simplu.
206
Dacă acceptarea pură şi simplă a moştenirii poate fi şi tacită, renunţarea la moştenire este
întotdeauna o manifestare expresă de voinţă.

85
Renunţarea la moştenire nu produce efecte, dacă nu respectă formalităţile
prevăzute de lege. Astfel, renunţarea trebuie dată în faţa notarului public şi trebuie
înscrisă în registrul de renunţări la moştenire207.
Ca urmare a renunţării, renunţătorul devine străin faţă de succesiune,
considerându-se că nu a fost niciodată moştenitor208. Renunţătorul nu va beneficia de
avantajele, ce ar fi rezultat din moştenire, dar nici nu va fi ţinut de datoriile şi
sarcinile acesteia. Partea sa va reveni comoştenitorilor, independent de voinţa
acestora.
Art. 701 C.civ. oferă renunţătorului posibilitatea de a retracta renunţarea la
moştenire, fie în mod expres, fie în mod tacit209, dacă nu a expirat termenul de
F opţiune de 6 luni210 şi dacă moştenirea nu a fost acceptată, între timp, de alţi
Renunţarea la
moştenire
moştenitori ai defunctului.
Ca urmare a retractării renunţării la moştenire, în condiţiile menţionate,
succesibilul devine moştenitor acceptant. Succesibilul retractant poate accepta
moştenirea doar pur şi simplu211, el nebeneficiind de posibilitatea acceptării sub
beneficiu de inventar212.
Retractarea renunţării produce efecte retroactive, fiind un act de opţiune
succesorală, de la data deschiderii moştenirii. însă, potrivit, art. 701 C.civ., drepturile
dobândite, cu bună-credinţă, de către terţi, asupra bunurilor succesorale, mai înainte
de retractare, rămân valabile.

207
Acest registru este ţinut de biroul notarial, desemnat pentru circumscripţia teritorială a
judecătoriei, de la locul deschiderii moştenirii.
208
Art. 696 C.civ.
209
Dacă renunţarea la moştenire poate fi numai expresă, retractarea renunţării poate fi şi
tacită. Retractarea tacită a renunţării rezultă din orice act, care exprimă neîndoielnic, voinţa
moştenitorul renunţător de a accepta moştenirea.
210
Acest termen curge de la data deschiderii moştenirii şi nu de la data renunţării la
moştenire.
211
Legislaţia noastră consacră şi o excepţie de la această regulă. Vor fi consideraţi acceptanţi
sub beneficiu de inventar, retractanţii minori sau interzişi judecătoreşti, numai dacă retractarea nu este
făcută prin acceptare forţată.
212
Aceasta este părerea majoritară, deşi există, în doctrină şi părerea, potrivit căreia,
retractarea are ca efect reînvierea dreptului de opţiune succesorală, dând posibilitatea succesibilului
retractant să opteze, din nou, relativ la moştenire, în sensul acceptării pure şi simple, acceptării sub
beneficiu de inventar sau renunţării.

86
CAPITOLUL II.
TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII

1. Obiectul transmisiunii.
Obiectul transmisiunii succesorale este reprezentat numai de drepturile şi
obligaţiile, cu caracter patrimonial, ale defunctului, întrucât cele nepatrimoniale, fiind
strâns legate de persoană, se sting odată cu moartea titularului213. Transmisiunea
succesorală are loc la moartea lui de cujus, independent de manifestarea de voinţă a
succesorilor.
Drepturile defunctului formează activul succesoral, în timp ce obligaţiile
formează pasivul succesoral.
Activul moştenirii cuprinde drepturile, reale sau de creanţă, ale defunctului,
precum:
• dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile, indiferent de
locaţia lor;
alte drepturi reale, principale214 sau accesorii215;
F •
Obiectul • drepturile patrimoniale rezultate din creaţii intelectuale216;
transmisiunii
• acţiunile patrimoniale217 aflate la îndemâna defunctului.
Pasivul succesoral este format din datoriile şi sarcinile moştenirii, adică din:
- obligaţiile asumate de defunct, prin contractele, ce nu au fost încheiate în
considerarea persoanei218;
- obligaţiile ce au luat naştere, în sarcina defunctului, pe tărâm delictual, din
săvârşirea unei fapte cauzatoare de prejudicii;
- sarcinile moştenirii, precum: cheltuielile făcute cu inventarierea,
conservarea, administrarea sau lichidarea succesiunii, cheltuielile de înmormântare

213
Sunt drepturi personale nepatrimoniale: dreptul de uz, de uzufruct, dreptul la pensie,
dreptul la întreţinere etc.
214
Sunt drepturi reale principale: dreptul de proprietate şi dezmembrămintele lui (uzul,
uzufructul, abitaţia, servitutea şi superficia), precum şi dreptul de preemţiune.
215
Drepturile reale accesorii sunt: gajul, ipoteca, privilegiile şi dreptul de retenţie.
216
Dreptul de autor este, în concepţia autorilor de drept civil, un drept personal nepatrimonial.
Dreptul patrimonial de autor este reprezentat de dreptul, pe care îl are autorul operei, de a trage foloase
patrimoniale, din valorificarea acesteia.
217
Sunt astfel de acţiuni: acţiunea în revendicare, în rezoluţiune sau reziliere, în revocare etc.
218
Nu sunt intuitu personae, spre exemplu, contractele de vânzare-cumpărare, schimb sau
împrumutul.

87
sau cele rezultate din executarea legatelor cu titlu particular, al căror obiect era
reprezentat de bunuri de gen.

2. Transmisiunea moştenirii.
2.1. Transmisiunea activului moştenirii.
Transmisiunea activului succesoral operează de la data deschiderii moştenirii
şi cunoaşte următoarele forme:
a) transmisiunea universală şi cu titlu universal;
Transmisiunea universală are ca obiect întregul activ succesoral, pe când
transmisiunea cu titlu universal vizează doar o fracţiune din drepturile patrimoniale,
ce formează activul succesoral.
Beneficiari ai transmisiunii universale şi cu titlu universal sunt moştenitorii
legali, legatarii universali şi cei cu titlu universal.
b) transmisiunea cu titlu particular.
Aceasta are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate, din patrimoniul
succesoral şi este întâlnită în cazul legatarului cu titlu particular.

F Dacă obiectul legatului este reprezentat de un bun individual determinat,


Felurile legatarului cu titlu particular îi este transmis dreptul real asupra acestuia, potrivit
transmisiunii
activului regulii generale, de la data deschiderii moştenirii.
succesoral
Dimpotrivă, dacă legatul are ca obiect un bun de gen, până la data predării,
când va dobândi proprietatea acestuia, legatarul are numai un drept de creanţă asupra
moştenitorilor.
La data deschiderii succesiunii, succesorii universali şi cu titlu universal
dobândesc cote-părţi ideale din dreptul real asupra bunurilor ce formează patrimoniul
succesoral, întrucât acesta se transmite, în stare de indiviziune219.

2.2. Transmisiunea pasivului moştenirii.


Transmisiunea pasivului succesoral operează, de asemenea, de la data
deschiderii moştenirii şi cunoaşte următoarele forme:
a) transmisiunea universală şi cu titlu universal;

219
Starea de indiviziune încetează numai prin partaj.

88
În temeiul dispoziţiilor Codului civil220, pasivul succesoral este suportat de
către succesorii universali şi cu titlu universal, întrucât lor le revine o universalitate,
F ce este formată, atât din drepturi, cât şi din obligaţii.
Felurile
transmisiunii b) transmisiunea cu titlu particular.
pasivului
succesoral Legatarii cu titlu particular nu dobândesc decât un anumit drept şi, în
principiu, nu suportă pasivul succesoral221.
În mod excepţional însă, legatarul cu titlu particular va participa la plata
pasivului succesoral în următoarele situaţii:
- când testatorul a stipulat expres, în testament, obligaţia legatarului cu titlu
particular de a plăti o datorie sau de a suporta o anumită sarcină;
- când legatul cu titlu particular are ca obiect un imobil ipotecat;
- când legatul cu titlu particular are ca obiect o parte din moştenire, care
cuprinde, atât drepturi, cât şi obligaţii.
Între moştenitorii universali şi cu titlu universal, patrimoniul succesoral se
divide, de drept, proporţional cu părţile ereditare. Acest principiu guvernează, atât
transmisiunea activului succesoral, cât şi a pasivului succesoral. Succesorii universali
şi cu titlu universal vor suporta pasivul succesoral, în aceeaşi cotă, în care au cules
activul, indiferent că au acceptat moştenirea pur şi simplu sau sub beneficiu de

F inventar222.
Suportarea În ceea ce priveşte suportarea pasivului succesoral, se face deosebire între
pasivului
succesoral moştenitorii regulaţi (reprezentaţi de rudele defunctului şi de soţul supravieţuitor) şi
moştenitorii neregulaţi (reprezentaţi de legatari şi de stat).
Moştenitorii regulaţi, care sunt consideraţi continuatori ai persoanei
defunctului, suportă datoriile moştenirii, acceptate pur şi simplu, ultra vires
hereditatis, adică şi cu bunurile proprii223.
Moştenitorii neregulaţi (legatari universali şi cu titlu universal), nefiind
consideraţi continuatori ai persoanei defunctului, vor suporta pasivul succesoral intra

220
Art. 774-789, 896-897, 902.
221
Art. 775 şi 909 C.civ.
222
Dacă succesorul a acceptat forţat moştenirea, atunci el va suporta şi pasivul, corespunzător
bunurilor, de care a fost lipsit, cu titlu de sancţiune.
223
Aceştia vor satisface datoriile moştenirii, numai în limitele activului acesteia, dacă au
acceptat-o sub beneficiu de inventar sau au repudiat-o.

89
vires hereditatis, numai dacă au realizat un inventar al bunurilor succesorale, înainte
de intrarea în posesia acestora224.
În principiu, legatarul cu titlu particular nu este ţinut a suporta datoriile
succesiunii, aceeaşi regulă fiind aplicabilă şi statului, care va suporta pasivul
moştenirii, numai în limitele activului acesteia.

3. Separaţia de patrimonii.
În temeiul dispoziţiilor art. 781 C.civ., creditorul moştenirii sau legatarul cu
titlu particular poate invoca beneficiul separaţiei patrimoniilor, care-i oferă dreptul de
a fi plătit, din valoarea bunurilor moştenirii, înaintea creditorilor moştenitorului
insolvabil.
Se justifică invocarea acestui beneficiu în situaţia în care, pe de o parte,

F defunctul lasă, la moartea-i, datorii iar pe de altă parte, există moştenitori insolvabili
Separaţia de ai defunctului. Specificitatea acestor circumstanţe rezidă în concursul creat între
patrimonii
creditorii personali ai defunctului şi creditorii moştenitorilor insolvabili.
Creditorii personali ai defunctului şi legatarii acestuia se pot prevala de
privilegiul separaţiei patrimoniilor, care le oferă preferinţă, faţă de creditorii
moştenitorilor. Prin invocarea acestui privilegiu, nu se mai produce confuziunea
patrimoniul succesoral cu cel al moştenitorilor, astfel încât creditorii personali ai
defunctului au posibilitatea să-şi satisfacă, cu prioritate, creanţele asupra moştenirii.
Pot invoca acest privilegiu:
-creditorii defunctului225;
-legatarii cu titlu particular.
Separaţia de patrimonii poate fi solicitată printr-o simplă cerere, întrucât
legea nu distinge în acest sens226. Numai în ceea ce priveşte imobilele, este necesară
realizarea publicităţii imobiliare, din raţiuni de opozabilitate faţă de terţi.
Ca urmare a separaţiei patrimoniilor, sunt satisfăcute, cu precădere, creanţele
creditorilor personali ai defunctului.

224
În caz contrar, legatarii universali şi cu titlu universal sunt asimilaţi moştenitorilor regulaţi.
225
Poate invoca privilegiul orice creditor al defunctului, fie privilegiat sau ipotecar, fie
chirografar.
226
Tăcerea legii a permis doctrinarilor să îmbrăţişeze puncte de vedere diferite.

90
CAPITOLUL III.
TRANSMISIUNEA POSESIUNII MOŞTENIRII

Posesia moştenirii prezintă, în materia succesiunilor, o accepţiune specială,


ea presupunând exerciţiul drepturilor succesorale, nu însă şi deţinerea materială a
bunurilor succesorale.
Drepturile succesorale se dobândesc, de la data deschiderii moştenirii, de
către toţi moştenitorii, însă, în ceea ce priveşte posesia moştenirii trebuie să deosebim
între moştenitorii legali sezinari şi nesezinari.

1. Dobândirea de drept a posesiunii moştenirii de către moştenitorii


legali sezinari.
Sezina reprezintă un beneficiu, o ficţiune a legii227, în virtutea căreia anumiţi
moştenitori "au, de drept, posesiunea moştenirii, din momentul morţii defunctului"228.
Moştenitorilor sezinari li se transmite posesia bunurilor, de la data
deschiderii moştenirii, ei putând exercita, fără vreo formalitate, drepturile şi acţiunile
defunctului.
F Sunt moştenitori sezinari, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 653 C. civ.,
Posesia
moştenitorilor
sezinari
descendenţii şi ascendenţii defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei sau rezultaţi
din adopţie229. Au sezina moştenirii numai rudele din această categorie, cu vocaţie
concretă la moştenire230.
Sezina produce următoarele efecte:
- moştenitorul sezinar poate lua în stăpânire şi administra toate bunurile
succesorale, fără realizarea vreunei formalităţi, precum certificarea prealabilă a
calităţii de moştenitor, de către notar;
- poate exercita acţiunile ce au aparţinut defunctului;

227
În temeiul acestei ficţiuni, moştenitorii posedă numai în drept, nu şi în fapt.
228
Art. 653 alin. 1 C.civ.
229
Nu beneficiază de sezină decât moştenitorii legali ai defunctului, rude de sânge, în linie
directă, ascendentă şi descendentă. Celelalte rude, soţul supravieţuitor şi legatarii nu beneficiază de
această ficţiune a legii.
230
Din această cauză se spune că sezina are un caracter individual (nu aparţine colectiv
tuturor rudelor în linie dreaptă) şi succesiv (se dobândeşte, dacă este cazul, cu efect retroactiv, de la
data deschiderii moştenirii, de către moştenitorul subsecvent).

91
- poate urmări debitorii succesiunii, dar, în egală măsură, poate fi urmărit de
creditorii defunctului.

2. Dobândirea posesiunii moştenirii de către moştenitorii nesezinari.


Sunt moştenitori nesezinari şi deci au nevoie de certificarea calităţii lor de
moştenitor, pentru a putea exercita drepturile succesorale şi acţiunile defunctului:
colateralii privilegiaţi şi ordinari, soţul supravieţuitor al defunctului şi legatarii.

2.1. Moştenitorii legali nesezinari dobândesc drepturile succesorale, de la


data deschiderii succesiunii, însă exerciţiul acestora se dobândeşte numai ca urmare a
trimiterii lor în posesiune, prin eliberarea certificatului de moştenitor, de către notarul
public, de la locul deschiderii moştenirii.
Trimiterea în posesiune produce aceleaşi efecte ca şi sezina şi operează
retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, dând posibilitatea moştenitorilor
nesezinari să exercite toate drepturile şi acţiunile ce au aparţinut defunctului.
Legatarii, indiferent că sunt universali, cu titlu universal sau cu titlu
particular, fiind moştenitori nesezinari, dobândesc posesiunea bunurilor ce formează

F obiectul legatului, prin predarea legatelor.


Posesia Prin remiterea bunurilor individual determinate sau prin plata bunurilor
moştenitorilor
nesezinari generice, ce formează obiectul legatelor, legatarii dobândesc posesia, deşi dreptul de
proprietate le-a fost transmis, de la data deschiderii moştenirii.

2.2.1. Potrivit dispoziţiilor Codului civil231, legatarul universal solicită


predarea legatului, de la moştenitorii rezervatari sezinari (ascendenţii privilegiaţi şi
descendenţii defunctului), care au posesia de drept a moştenirii sau de la moştenitorul
rezervatar nesezinar (soţul supravieţuitor al defunctului), după însezinarea acestuia,
prin eliberarea certificatului de moştenitor.
Dacă defunctul nu are moştenitori rezervatari, legatarul universal va solicita
predarea legatului notarului public, de la locul deschiderii moştenirii sau instanţei de
judecată dacă, în legătură cu acea moştenire, s-au născut litigii.

231
Art. 889.

92
2.2.2. Predarea legatului cu titlu universal se va cere moştenitorilor
rezervatari, în lipsa acestora, legatarului universal, iar dacă nu a fost instituit un
legatar universal, legatarii cu titlu universal vor solicita predarea legatului de la
moştenitorii legali nerezervatari, după ce aceştia au dobândit posesia bunurilor
succesorale232.

2.2.3. Legatarul cu titlu particular poate cere predarea legatului său de la


moştenitorii legali ori de la legatarul universal sau cu titlu universal, chiar de la data
deschiderii moştenirii. El poate folosi, pentru a intra în posesia bunului, ce formează
obiectul legatului său, o acţiune personală, în temeiul testamentului, dacă legatul
poartă asupra unor bunuri generice sau obligaţii şi o acţiune reală233, dacă obiectul
legatului este reprezentat de dreptul de proprietate (pe care l-a dobândit de la data
deschiderii succesiunii) asupra unui bun individual determinat234.

3. Petiţia de ereditate.
Petiţia de ereditate - petitio hereditatis - este acţiunea reală, prin care
reclamantul (moştenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal) cere instanţei
de judecată recunoaşterea titlului său de moştenitor şi restituirea bunurilor
succesorale, de către pârât (care se pretinde, de asemenea, succesor universal sau cu
titlu universal al defunctului).
Reclamant, în petiţia de ereditate, poate fi numai succesorul universal şi cu
F titlu universal al defunctului (fie moştenitor legal, fie legatar) iar pârât poate fi o
Apărarea
titlului de persoană, ce pretinde, în egală măsură, a fi succesor universal sau cu titlu universal al
moştenitor
lui de cujus şi care posedă bunurile succesorale, în virtutea acestei calităţi.
Petiţia de ereditate prezintă următoarele caractere juridice:
- este o acţiune reală deoarece, prin exercitarea ei, se urmăreşte
deposedarea moştenitorului aparent de bunurile succesorale;
- este o acţiune divizibilă, în caz de pluralitate de moştenitori-reclamanţi,
întrucât aceştia trebuie să o introducă, în nume propriu, pentru a le fi recunoscută
calitatea de moştenitor şi pentru a le fi restituite bunurile succesorale, ce le revin, în

232
Art. 895 C.civ.
233
Legatarul cu titlu particular nu poate intenta petiţia de ereditate, întrucât el nu este legatar
universal sau cu titlu universal.
234
Art. 902 C.civ.

93
virtutea acestei calităţi;
- este o acţiune prescriptibilă în termenul general de 3 ani şi nu în termenul
de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, de 6 luni. Termenul de 3 ani începe
să curgă de la data la care pârâtul a făcut acte de moştenitor, prin care contestă
drepturile adevăratului succesor şi nu de la data deschiderii moştenirii235.
Dacă petiţia de ereditate este admisă, se recunoaşte calitatea de moştenitor a
reclamantului, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâtul - moştenitor aparent este

F obligat să restituie reclamantului - moştenitor real - toate bunurile succesorale pe care


Apărarea le-a deţinut şi creanţele pe care le-a încasat.
titlului de
moştenitor Întrucât, prin petiţia de ereditate, reclamantul contestă calitatea de moştenitor
a pârâtului, această acţiune nu se confundă nici cu acţiunea în revendicare, prin care
se contestă calitatea de proprietar a defunctului, nici cu acţiunea în partaj, prin care
reclamantul cere partea sa de moştenire şi nici cu acţiunea personală, prin care
reclamantul pretinde valorificarea creanţelor moştenirii, faţă de terţi.

4. Certificatul de moştenitor.
4.1. Noţiune şi conţinut.
Certificatul de moştenitor este actul ce permite dovedirea calităţii de
F
Noţiunea moştenitor şi, în acelaşi timp, este mijloc de însezinare.
certificatului de
moştenitor
Acesta este eliberat de către notarul public, de la locul deschiderii moştenirii,
în cadrul procedurii succesorale necontencioase, numai dacă, între moştenitori, nu
există neînţelegeri, în legătură cu împărţirea masei succesorale.
Certificatul de moştenitor se eliberează, după expirarea termenului de 6 luni,
care curge de la data deschiderii moştenirii, în care trebuia exercitat dreptul de
opţiune succesorală sau chiar mai înainte de împlinirea acestui termen, dacă sunt
cunoscuţi toţi moştenitorii.
Certificatul de moştenitor cuprinde, în principiu, precizări referitoare la:
F - defunct;
Conţinutul
certificatului de - data eliberării sale şi organul care-l eliberează;
moştenitor
- calitatea moştenitorilor;
- activul şi pasivul moştenirii;

235
Există şi păreri, potrivit cărora petiţia de ereditate este o acţiune personală mixtă.

94
- cota ce revine fiecărui moştenitor;
- domiciliul moştenitorilor;
- taxele de timbru, etc.

4.2. Funcţii.

F Certificatul de moştenitor îndeplineşte următoarele funcţii:


Funcţiile - mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari;
certificatului de
moştenitor - mijloc de probă.

4.3. Puterea doveditoare a certificatului de moştenitor.


Certificatul de moştenitor nu dovedeşte dreptul de proprietate al
moştenitorilor, ci doar calitatea acestora şi cota sau bunurile ce revin, fiecăruia în
parte.
Certificatul de moştenitor are ca temei convenţia părţilor şi drept urmare face
dovadă, între moştenitori, cu privire la precizările, pe care le cuprinde, până la
anularea lui, pe motive de vicii de consimţământ, incapacitate etc.
Relativ la terţi, certificatul de moştenitor nu face dovadă decât cu privire la
calitatea de moştenitor şi nu cu privire la compoziţia masei succesorale, pe care o
precizează.
Omiterea unor bunuri din certificat nu constituie cauză de anulare, notarul
putând elibera, în temeiul consimţământului tuturor moştenitorilor, un supliment de

F certificat, prin care să completeze componenţa masei succesorale.


Puterea Calitatea de moştenitor poate fi probată, în soluţionarea petiţiei de ereditate,
doveditoare a
certificatului de în lipsa certificatului de moştenitor şi prin alte mijloace de probă, precum: certificatul
moştenitor
de calitate de moştenitor, testamentul, acte de stare civilă (care dovedesc rudenia
moştenitorului cu defunctul sau calitatea de soţ supravieţuitor) şi alte mijloace de
probă, admise de lege (martori, în temeiul dispoziţiilor art. 77 alin. 1 din Legea nr.
36/1995).
Spre deosebire de certificatul de moştenitor, certificatul de calitate de
moştenitor face numai dovada calităţii de moştenitor şi se emite în situaţia în care s-a
dovedit că nu există bunuri în patrimoniul defunctului.

95
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii.

1. ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003;
2. BACACI AL., COMĂNIŢĂ GH., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006;
3. CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
4. DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
5. ELIESCU M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966;
6. GENOIU I, Drept succesoral, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. MACOVEI D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993;
8. SAFTA-ROMANO E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.

96
TEST DE AUTOEVALUARE

Dovada calităţii de moştenitor.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Care este modalitatea în care moştenitorii defunctului, legali şi


testamentari, universali, cu titlu universal şi cu titlu particular, suportă pasivul
succesoral?

97
MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală.


2. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii.
3. Retractarea renunţării la moştenire.
4. Separaţia de patrimonii.
5. Caracterele juridice ale petiţiei de ereditate.
6. Puterea doveditoare a certificatului de moştenitor.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. A se vedea pag. 81-82..


2. A se vedea pag. 83-84.
3. A se vedea pag. 86.
4. A se vedea pag. 90.
5. A se vedea pag. 93-94.
6. A se vedea pag. 95.

98
TITLUL V.
INDIVIZIUNEA ŞI ÎMPĂRŢEALA
MOŞTENIRII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

– Indiviziunea succesorală.
– Împărţeala moştenirii.
– Împărţeala de ascendent.

– Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


indiviziunea şi împărţeala moştenirii.

– Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunii indiviziunii


succesorale şi a regimului juridic aplicabil acesteia; însuşirea problematicii
partajului succesoral, analizându-se diferenţiat regimul juridic aplicabil
partajului amiabil şi celui judiciar; relevarea utilităţii, condiţiilor şi
efectelor împărţelii de ascendent.

= 3 ore

99
CAPITOLUL I.
INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ

1. Noţiune.
Suntem în prezenţa indiviziunii succesorale, dacă moştenirea este culeasă de
doi sau mai mulţi moştenitori. O condiţie a indiviziunii este pluralitatea de titulari236,
F iar specificitatea ei rezidă în dobândirea patrimoniului succesoral, de către
Noţiunea
indiviziunii moştenitori, într-o cotă ideală, abstractă, potrivit vocaţiei lor succesorale.
succesorale
La data deschiderii succesiunii, moştenitorii dobândesc o parte abstractă din
fiecare moleculă, a fiecărui bun succesoral şi nu o parte concretă din masa
succesorală237.

2. Regimul juridic aplicabil indiviziunii.


Se aplică indiviziunii, regimul juridic din materia proprietăţii comune pe
cote-părţi, care este guvernat de următoarele două principii:
- fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale din
succesiune;
- nici unul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra vreunui bun
din succesiune, privit în individualitatea lui.
F În temeiul primului principiu, coindivizarul are un drept exclusiv asupra
Regimul juridic
aplicabil cotei sale ideale (1/4 , 1/2, etc.) din bunurile succesorale, astfel încât poate dispune de
indiviziunii
ea, în mod liber, fără consimţământul celorlalţi coindivizari. Locul coindivizarului-
dispunător este luat, însă, în cadrul indiviziunii, de către dobânditor, care, la rându-i,
poate dispune numai de cota ideală din bun şi nu de acesta, privit în materialitatea sa.
În virtutea celui de-al doilea principiu, nici unul dintre coindivizari nu poate
realiza acte, cu privire la materialitatea bunului aflat în indiviziune, decât cu acordul
celorlalţi coindivizari. Se aplică, aşadar, regula unanimităţii238, al cărei conţinut este
diferit, după cum coindivizarul realizează acte materiale sau acte juridice.

236
Legatul cu titlu particular nu creează indiviziune.
237
Această soluţie este consacrată de dispoziţiile art. 728-799 C.civ. şi este unanim acceptată
de doctrina şi practica noastră judecătorească.
238
Această regulă este considerată de literatura de specialitate ca fiind stânjenitoare.

100
Actele materiale (posesia şi folosinţa) asupra bunurilor indivize pot fi
realizate de către coindivizar, fără consimţământul celorlalţi239, cu condiţia de a nu
împiedica pe aceştia în folosinţa bunului şi de a nu aduce atingere drepturilor
celorlalţi240.
Fructele bunului indiviz se cuvin coindivizarilor, proporţional cu cota ideală,
pe care o deţin din bunul indiviz şi se culeg, potrivit acestei reguli, independent de
împărţeală.
Actele de dispoziţie asupra bunului indiviz nu pot fi încheiate de un singur
coindivizar, fără acordul unanim al celorlalţi. În sens contrar, soarta actului juridic
depinde de rezultatul partajului, adică dacă bunul va cădea sau nu în lotul
coindivizarului dispunător241.
În principiu, şi încheierea actelor de administrare şi de conservare este
guvernată de aceeaşi regulă a unanimităţii. În practică, însă, au fost considerate
valabile, în temeiul mandatul tacit sau al gestiunii de afaceri, acte de administrare şi
de conservare a patrimoniului succesoral, dacă aceste acte, încheiate doar de unul
dintre coindivizari, s-au dovedit a fi utile şi celorlalţi coproprietari, în sensul că au
profitat şi acestora şi dacă nici unul dintre aceştia nu s-a opus la încheierea lor.

Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune.


Potrivit art. 728 C.civ. "Nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune.
Un coerede poate cere oricând împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii
F sau prohibiţii contrarii".
Prescripţia
Potrivit normelor imperative ale Codului civil, coindivizarii pot cere oricând
dreptului de a
ieşi din ieşirea din indiviziune, însă este posibil ca unul dintre coindivizari, care a stăpânit
indiviziune
timp de 30 de ani bunul aflat în indiviziune, să opună celorlalţi coproprietari
dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia, prin efectul prescripţiei achizitive
(art. 729 C.civ.).

239
Nu se valorifică, aşadar, regula unanimităţii în ceea ce priveşte actele materiale.
240
Coindivizarul poate aduce atingere drepturilor celorlalţi, prin transformarea bunurilor
indivize sau prin schimbarea destinaţiei sau a modului de utilizare.
241
Actul de dispoziţie, încheiat fără acordul celorlalţi coindivizari, nu este nul, însă este
necesar pentru a dobândi, în mod retroactiv validitate, ca bunul înstrăinat să cadă, în urma realizării
partajului, în lotul înstrăinătorului.

101
Tot dispoziţiile Codului civil permit părţilor să încheie o convenţie, în
temeiul căreia starea de indiviziune să dureze cel mult 5 ani, termen ce poate fi
prelungit cu încă 5 ani.

102
CAPITOLUL II.
ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII

1. Noţiune.
Prin împărţeală242 sau partaj încetează starea de indiviziune, cota-parte ideală
a fiecărui coindivizar fiind înlocuită cu drepturi exclusive asupra bunurilor
succesorale, privite în materialitatea lor.
Multă vreme, practica judecătorească a admis posibilitatea coproprietarilor
de a solicita numai partajul definitiv al bunurilor succesorale, prin care încetează
starea de indiviziune.
F Doctrina însă a argumentat necesitatea practică a realizării, de către
Noţiunea şi
felurile instanţele judecătoreşti, a unui partaj al folosinţei bunurilor succesorale, dacă părţile
partajului
nu cer ieşirea din indiviziune şi dacă împărţirea folosinţei este posibilă, în fapt, fără a
fi vătămate interesele coproprietarilor.
Partajul definitiv poate fi total, având ca obiect întreaga masă succesorală
sau parţial, având ca obiect doar unul sau anumite bunuri din masa succesorală, dacă
părţile înţeleg să rămână în indiviziune, cu privire la celelalte bunuri.

2. Condiţiile generale de fond ale împărţelii.


2.1. Persoanele care pot cere împărţeala moştenirii.
Împărţeala poate fi cerută de către coindivizari (moştenitori legali şi legatari
universali sau cu titlu universal) 243, succesorii acestora în drepturi, creditorii personali
F
Condiţiile de ai coindivizarilor244 şi creditorii succesiunii245, pe calea acţiunii oblice şi de către
fond ale
partajului
Ministerul Public, în condiţiile stabilite de dispoziţiile C.pr.civ., întrucât, potrivit art.
974 C.civ., acţiunea de ieşire din indiviziune nu are caracter strict personal.

2.2. Capacitatea necesară pentru a cere împărţeala.


Deşi împărţeala produce efecte declarative şi nu translative, legea asimilează
partajul, din punct de vedere al capacităţii, unui act de dispoziţie, astfel încât este
242
Partajul este reglementat, în principal, de dispoziţiile Codului civil (art. 728-750).
243
Legatarii cu titlu universal dobândesc, de la data deschiderii moştenirii, un bun individual
determinat, ei neaflându-se în stare de indiviziune.
244
Art. 1825 C.civ.
245
Această posibilitate nu este recunoscută de lege, ci este promovată de literatura de
specialitate.

103
necesar ca persoana, ce solicită împărţeala moştenirii, să aibă deplină capacitate de
exerciţiu246.
Însă, pentru a cere partajul folosinţei, coindivizarul nu trebuie să aibă decât
capacitatea necesară încheierii actelor de administrare a patrimoniului.

2.3. Autorizaţie.
De lege lata, ieşirea din indiviziune se realizează independent de obţinerea
vreunei autorizaţii administrative prealabile. Totuşi, dacă obiectul partajului este
reprezentat de construcţii şi împărţeala lor, în natură, necesită modificări
arhitectonice, este necesară obţinerea unei autorizaţii, potrivit Legii nr. 50/1991
privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea
locuinţelor, aşa cum a fost ea, ulterior, modificată şi completată.

2.4. Obiectul împărţelii.


Sunt supuse împărţelii bunurile asupra cărora poartă drepturile reale ale
defunctului şi care s-au transmis asupra moştenitorilor.
Această regulă, comportă două excepţii, deoarece pot exista bunuri, care să
F nu fie supuse partajului, deşi existau în patrimoniul succesoral, la data deschiderii
Condiţiile de
fond ale moştenirii, precum pot exista şi bunuri care să fie supuse partajului, deşi nu existau,
partajului în masa succesorală, la data deschiderii moştenirii.
Fac parte din prima categorie:
- bunurile individual determinate, care fac obiectul legatului cu titlu
particular şi care se dobândesc, de la data deschiderii succesiunii, nefiind supuse
partajului;
- bunurile care nu sunt susceptibile de împărţeală, fie datorită naturii, fie
destinaţiei lor, precum: amintirile de familie, care rămân în indiviziune, locurile de
veci, care se transmit potrivit regulamentului cimitirelor, servituţile şi părţile comune
din imobile, asupra cărora poartă un drept de proprietate comună forţată şi perpetuă.
Dacă de cujus a ridicat o construcţie pe terenul altuia, dar cu acordul acestuia
din urmă, ea va fi supusă partajului, cu titlu de drept de superficie. în caz contrar,
proprietarul terenului va primi şi proprietatea construcţiei, constructorului revenindu-i

246
A se vedea regulile generale cu privire la capacitatea de exerciţiu.

104
dreptul de a o folosi şi de a fi despăgubit (în acest caz, numai aceste drepturi vor face
parte din masa partajabilă).
Din cea de-a doua categorie fac parte:
- bunurile aduse la masa succesorală, ca efect al reducţiunii liberalităţilor
excesive sau ca efect al raportului donaţiilor;
- bunurile rezultate din subrogaţia reală universală;
- terenurile asupra cărora se reconstituie dreptul de proprietate al defunctului,
în condiţiile Legii nr. 18/1991247;
- fructele naturale, civile sau industriale produse de bunurile succesorale,
după data deschiderii moştenirii248.

2.5. Evaluarea bunurilor supuse partajului.


În cazul în care nu există acordul coproprietarilor, cu privire la valoarea
bunurilor succesorale, evaluarea acestora se face printr-o expertiză. În practică,
evaluarea bunurilor se face, potrivit valorii lor reale şi nu valorii de circulaţie,
principiu pentru a cărui aplicare pledează doctrina.

2.6. Lichidarea pasivului succesoral.


Potrivit dispoziţiilor Codului civil, datoriile şi sarcinile moştenirii se împart,
de drept, între comoştenitori, de la data deschiderii moştenirii, proporţional cu partea
ereditară a fiecăruia (cu vocaţia la succesiune şi nu cu cota efectiv culeasă).
Sunt obligaţi să suporte pasivul succesoral moştenitorii legali sau
testamentari universali sau cu titlu universal.

3. Formele împărţelii.
Împărţeala se poate realiza, în puterea legii, prin bună învoială sau pe cale
judecătorească.

247
Partajul poartă asupra acestor terenuri, numai primit titlul de proprietate.
248
Fructele bunurilor succesorale pot fi solicitate şi printr-o acţiune separată, care este
imprescriptibilă, dacă se referă la fructe naturale şi industriale ce există, în materialitatea lor şi
prescriptibilă în 3 ani, dacă se referă la fructe civile sau la echivalentul bănesc al fructelor naturale şi
industriale.

105
3.1. Împărţeala prin bună învoială.
Potrivit art. 703 alin. 1 C.civ., pentru a-şi asigura validitatea, împărţeala prin
bună învoială trebuie să se conformeze următoarelor condiţii:
- toţi comoştenitorii să fie prezenţi;
- toţi coerezii să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie249;
F - coindivizarii să se fi înţeles asupra împărţelii. Dacă sunt întrunite, în mod
Partajul amiabil
cumulativ, aceste condiţii, împărţeala se realizează, independent de îndeplinirea
vreunei formalităţi (chiar dacă obiectul împărţelii este reprezentat de terenuri250),
chiar şi verbal, proba acesteia urmând a se face, potrivit rigorilor inserate de legiuitor
în art. 1191 şi urm. C.civ.321.
Sancţiunea nerespectării acestor condiţii este nulitatea relativă a convenţiei
de împărţeală.

3.2. Împărţeala pe cale judecătorească.


Părţile pot să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere de partaj, dacă
împărţeala nu s-a realizat prin bună învoială sau chiar direct, fără ca, în prealabil, să
se fi adresat notarului public.
Însă art. 730 C.civ. prevede că împărţeala pe cale judecătorească este
obligatorie în următoarele cazuri:
F - dacă nu sunt prezenţi251 toţi coindivizarii;
Partajul
judiciar - dacă vreunul dintre comoştenitori nu consimte la împărţeală prin bună
învoială;
- dacă autoritatea tutelară nu a încuviinţat împărţeala prin bună învoială,
cu privire la moştenitorul lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă.
Cererea de partaj succesoral poate fi introdusă de oricare dintre coindivizari,
la instanţa de la locul deschiderii succesiunii.

249
Această condiţie nu trebuie interpretată în sensul că incapabilii nu pot realiza o împărţeală
prin bună învoială. Ei pot apela la această formă a împărţelii, dacă îndeplinesc condiţiile legale de
încheiere a actelor de dispoziţie: reprezentare sau asistare din partea ocrotitorului legal şi încuviinţare
prealabilă din partea autorităţii tutelare.
250
Existenţa acestei convenţii poate fi probată chiar şi cu martori.
251
Această condiţie nu este îndeplinită dacă coindivizarul este reprezentat.

106
Principalele reguli de fond aplicabile împărţelii judiciare.
1. Art. 736 C.civ. prevede că: "fiecare dintre coerezi poate cere partea sa, în
natură, din mobilele sau imobilele succesiunii". Rezultă, deci, regula partajării
bunurilor succesorale în natură. Potrivit legii, nu trebuie să se atribuie unora dintre
coindivizari toate bunurile în natură, iar altora numai contravaloarea lor şi trebuie
evitată fărâmiţarea peste măsură a imobilelor.
2. Dacă bunurile nu pot fi împărţite în natură sau dacă, prin împărţire, s-ar
ajunge la o fărâmiţare excesivă, împărţeala se realizează prin atribuire
F coindivizarului cel mai îndreptăţit252.
Regulile
partajului
3. Dacă nici unul dintre coindivizari nu poate fi calificat "cel mai
judiciar îndreptăţit" şi părţile insistă în atribuirea bunului, instanţa poate proceda la atribuirea
bunului prin tragere la sorţi.
4. Dacă nu se poate proceda la nici una dintre modalităţile, mai sus
menţionate, instanţa poate apela la soluţia extremă a vânzării prin bună învoială sau,
în caz de neînţelegere, la vânzarea prin licitaţie publică, urmând ca preţul obţinut să
fie împărţit, între comoştenitori, potrivit cotelor ereditare.
5. Hotărârea judecătorească, indiferent de modalitatea de împărţeală
valorificată, trebuie să pună capăt stării de indiviziune, cotele ideale trebuind
înlocuite cu bunuri materiale sau cu echivalentul bănesc al acestora.

3. Efectele împărţelii.
Împărţeala, indiferent de forma în care a fost realizată, produce, potrivit art.
786 C.civ., efect declarativ, întrucât coindivizarii devin, retroactiv, de la data
deschiderii succesiunii, proprietari exclusivi ai bunurilor succesorale, ce le-au revenit
prin partaj şi nu efect translativ.
F Efectul declarativ al împărţelii produce următoarele consecinţe juridice:
Efectele
partajului - soarta actelor juridice de dispoziţie, asupra unor bunuri succesorale,
realizate de către unul dintre coindivizari, cu nesocotirea regulilor specifice
indiviziunii, depinde de rezultatul partajului. Astfel, dacă bunul înstrăinat cade, ca
efect al partajului, în lotul înstrăinătorului, actul se consolidează retroactiv iar, în caz
contrar, se desfiinţează retroactiv;

252
Determinarea coindivizarului cel mai îndreptăţit are la bază criterii, precum: cotă-parte mai
mare, natura bunului şi posibilitatea valorificării mai eficiente din punct de vedere economic.

107
- dacă obiectul partajului este reprezentat de drepturi reale imobiliare, nu
trebuie realizată publicitatea pentru opozabilitate faţă de terţi253;
- dacă, în patrimoniul coindivizarului, a intrat, ca efect al partajului, un bun,
ce nu aparţinea defunctului, actul de partaj nu constituie just titlu pentru uzucapiunea
de 10-20 de ani;
- comoştenitorii nu pot invoca rezoluţiunea actului de împărţeală, dacă unul
dintre ei nu-şi îndeplineşte obligaţiile rezultând din partaj254;
- întrucât dispoziţiile art. 786 C.civ., care consacră caracterul declarativ al
efectelor partajului succesoral, nu sunt imperative, ci doar dispozitive, părţile, prin
voinţa lor concordantă, pot înlătura consecinţele acestuia.

4. Obligaţia de garanţie între copărtaşi.


Copărtaşii au obligaţia de a se garanta reciproc pentru tulburările şi
evicţiunile anterioare împărţelii255.
Pentru a opera această obligaţie, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- copărtaşul să fi suferit o tulburare sau o evicţiune de drept256;
Deşi legea nu prevede, în mod expres, copărtaşii au obligaţia de a se garanta
F şi contra viciilor.
Garanţia între
copărtaşi - cauza evicţiunii să fie anterioară partajului;
- tulburarea să nu fie urmarea culpei copărtaşului care invocă garanţia;
- să nu fi intervenit între copărtaşi o convenţie în sensul negarantării.
Dacă evicţiunea s-a produs şi sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea
răspunderii, Codul civil257 prevede obligaţia copărtaşilor de a-l despăgubi pe cel
evins, proporţional cu cota ereditară a fiecăruia. Deci, paguba va fi suportată inclusiv
de către copărtaşul evins, proporţional cotei sale ereditare258 aşa cum va fi suportat şi
riscul insolvabilităţii unuia dintre copărtaşi.

253
Legea nr. 7/1996 republicată.
254
O astfel de obligaţie ar putea fi cea de a plăti sulta, stabilită de instanţă, pentru a înlătura
inegalitatea valorică a loturilor, atribuite în natură comoştenitorilor.
255
Dispoziţiile art. 787 alin. 1 C.civ., înlătură, prin instituirea obligaţiei de garanţie între
copărtaşi, ficţiunea efectului declarativ al împărţelii şi asimilează actul de partaj cu unul translativ de
proprietate, cu titlu oneros.
256
Devin aplicabile regulile garanţiei contra evicţiunii din materia contractului de vânzare-
cumpărare.
257
Art. 787 alin. 2.
258
Spre deosebire de copărtaş, vânzătorul este despăgubit de evingător, în totalitate.

108
Prescripţia acţiunii în garanţie contra viciilor şi evicţiunii este guvernată de
regulile din materia contractului de vânzare-cumpărare.
Creanţa, rezultată din garanţia contra evicţiunii şi viciilor împărţelii, se
bucură, în temeiul dispoziţiilor Codului civil259, de privilegiul copărtaşului.

5. Desfiinţarea împărţelii.
Împărţeala va fi lovită de nulitate absolută dacă s-a realizat cu nerespectarea
unor norme imperative ale legii. Spre exemplu, la vânzarea terenului agricol, ce
forma obiectul său, nu a fost respectată rigoarea de formă.

F Nulitatea relativă a actului de împărţeală intervine în următoarele situaţii:


Desfiinţarea • consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat260;
împărţelii
• nu au fost respectate condiţiile legale cu privire la capacitate;
• copărtaşul nu a participat la împărţeala prin bună învoială.
Anularea actului de împărţeală produce efecte retroactive, desfiinţând actul
ex tunc, renăscând starea de indiviziune a copărtaşilor. Aceştia trebuie să fie repuşi în
situaţia iniţială, readucând la masa succesorală tot ceea ce au dobândit, ca efect al
partajului, nul sau anulat. Alături de restitutio in integrum, desfiinţarea actului de
partaj presupune şi resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis261.

6. Drepturile creditorilor cu privire la împărţeală.


În temeiul art. 785 C.civ., creditorii personali ai copărtaşilor beneficiază de
dreptul de opoziţie262, în temeiul căruia pot pretinde să fie prezenţi la împărţeala, încă
nedefinitivă, pentru a nu le fi fraudate interesele263.
În mod excepţional însă, dacă împărţeala s-a făcut fără participarea lor sau
fără să se ţină seama de opoziţia lor şi prin aceasta Ie-a fost cauzat un prejudiciu, ei
pot intenta acţiunea pauliană.
259
Art. 1737 alin. 2 şi art. 1741 C.civ.
260
Viciile ce pot altera consimţământul copărtaşilor, în materia împărţelii, sunt dolul şi
violenţa. Eroarea asupra compoziţiei masei succesorale, în sensul că au fost omise anumite bunuri, nu
atrage anularea actului, ci eliberarea de către notarul public a unui supliment de împărţeală.
261
Terţii dobânditori de bună-credinţă se vor putea apăra, prin invocarea dispoziţiilor art.
1909 C.civ., în cazul în care obiectul actului translativ este reprezentat de bunuri mobile, iar în cazul
bunurilor imobile, prin invocarea uzucapiunii de 10-20 de ani şi a teoriei moştenitorului aparent.
262
În doctrină, acesta este întâlnit şi sub denumirea de "drept de intervenţie".
263
Dreptul de opoziţie înlocuieşte, în materia împărţelii, acţiunea pauliană, pe care o au la
îndemână creditorii, ale căror interese au fost fraudate, prin actele viclene ale debitorilor lor. Numai în
mod excepţional creditorii personali ai copărtaşilor pot recurge la acţiunea pauliană sau revocatorie.

109
Dreptul de opoziţie poate fi exercitat printr-o declaraţie, directă sau
indirectă, dar din care să rezulte neîndoielnic voinţa creditorului personal al
copărtaşului de a participa la împărţeală.
F Ca urmare a exercitării dreptului de opoziţie:
Drepturile
creditorilor cu • copărtaşii au obligaţia de a-l chema pe creditorul-oponent 264 la
privire la
împărţeală;
împărţeală
• creditorul are dreptul să supravegheze regularitatea împărţelii, dar nu
poate pretinde ca împărţeala să se facă potrivit intereselor personale;
• bunurile succesorale, care revin copărtaşului-debitor, ca efect al
împărţelii, devin indisponibile.

264
Dacă există mai mulţi creditori personali ai aceluiaşi copărtaş, este necesar ca fiecare
dintre ei să-şi declare opoziţia la împărţeală, mai puţin în cazul creanţei solidare sau a obligaţiei
indivizibile (art. 1038 şi 1064 C.civ.).

110
CAPITOLUL III.
ÎMPĂRŢEALA DE ASCENDENT

1. Noţiune.
În articolele 794-799, Codul civil reglementează împărţeala de ascendent,
dând astfel posibilitatea ascendentului să-şi împartă bunurile descendenţilor cu
vocaţie la succesiunea sa.
F Prin această împărţeală este evitată starea de indiviziune, în care s-ar găsi
Noţiunea
împărţelii de descendenţii săi, ca urmare a culegerii moştenirii legale. Descendenţii vor primi, la
ascendent data deschiderii moştenirii, prin voinţa ascendentului său, bunuri materiale şi nu cote-
părţi ideale.
Împărţeala de ascendent este un act juridic mixt, presupunând existenţa
concomitentă a unei liberalităţi inter vivos sau mortis causa şi a unui act de
împărţeală, dar de natură specială.

2. Condiţii.
a) Pot împărţi bunurile succesorale, încă din timpul vieţii, potrivit voinţei lor,
părinţii şi ceilalţi ascendenţi, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, care
au capacitatea de a dispune, prin donaţie sau testament.
Această împărţeală trebuie făcută în favoarea copiilor sau celorlalţi
descendenţi ai dispunătorului, care au vocaţie la moştenirea acestuia şi nu sunt
nedemni.
F Sub sancţiunea nulităţii absolute, împărţeala trebuie să cuprindă pe toţi
Condiţiile
împărţelii de descendenţii care vin la moştenire. De împărţeala de ascendent nu poate beneficia
ascendent soţul supravieţuitor al defunctului, potrivit orientării dominante a doctrinei şi practicii
judecătoreşti.
b) Formează obiectul împărţelii numai bunurile prezente, ce aparţin, în mod
exclusiv, ascendentului. Ascendentul poate dispune, în această modalitate, de
totalitatea bunurilor sale, fiind evitată, la moartea sa, starea de indiviziune între
moştenitori, sau doar de o parte din bunurile sale, cealaltă fiind atribuită potrivit
dreptului comun, fără excluderea stării de indiviziune, inerentă deschiderii oricărei
moşteniri.

111
c) împărţeala trebuie să fie efectivă;
d) împărţeala trebuie să respecte dreptul descendenţilor la rezervă265;
e) împărţeala trebuie să respecte forma, cerută de lege, ad validitatem,
donaţiei sau, după caz, testamentului.

3. Efectele şi cauzele de ineficacitate a împărţelii de ascendent.

F Dacă împărţeala de ascendent s-a realizat printr-un act de donaţie, de la data


Efectele încheierii acestuia, în mod valabil, între părţile implicate se nasc raporturi juridice
împărţelii de
ascendent specifice acestei liberalită i, bunurile donate trecând irevocabil în patrimoniul
descendentul gratificat.
Dacă împărţeala s-a realizat printr-un testament, aceasta nu produce nici un
efect, în timpul vieţii testatorului, întrucât este un act mortis causa. însă, la moartea
ascendentului-testator, descendenţii gratificaţi dobândesc bunurile în calitate de
moştenitori legali şi nu de legatari cu titlu particular, având posibilitatea de a opta în
modalităţile legale, fiind evitată starea de indiviziune.
Împărţeala de ascendent este ineficace dacă:
- a intervenit nulitatea relativă pentru incapacitatea ascendentului sau
vicierea voinţei acestuia;
- a intervenit nulitatea absolută pentru lipsa formei, cerută de lege ad

F validitatem;
Ineficacitatea - a intervenit revocarea donaţiei pentru ingratitudine sau neexecutarea
împărţelii de
ascendent sarcinii;
- a intervenit nulitatea absolută pentru omiterea vreunui descendent266;
- a fost solicitată reducţiunea liberalităţii excesive pentru încălcarea rezervei
succesorale a descendenţilor;
- a fost invocată nulitatea pentru nerespectarea principiului egalităţii în
valoare şi natură a împărţelii267.

265
În caz contrar, aceştia pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive, în temeiul art. 798-799
C.civ.
266
Art. 797 C.civ.
267
Art. 736 şi 741 C.civ.

112
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii.

1. ADAM I., RUSU A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003;
2. BACACI AL., COMĂNIŢĂ GH., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006;
3. CHIRICĂ D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
4. DEAK FR., Tratat de drept succesoral, Ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002;
5. ELIESCU M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966;
6. GENOIU I, Drept succesoral, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. MACOVEI D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993;
8. SAFTA-ROMANO E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.

113
TEST DE AUTOEVALUARE

Condiţiile generale de fond ale partajului succesoral.

TEME DE REFLECŢIE

Învederaţi utilitatea practică a împărţelii de ascendent.

114
MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Problema prescripţiei extinctive în materia indiviziunii succesorale.


2. Condiţiile împărţelii prin bună învoială.
3. Condiţiile împărţelii de ascendent.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. A se vedea pag. 101.


2. A se vedea pag. 106.
3. A se vedea pag. 111-112.

115