Sunteți pe pagina 1din 144

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk
lzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
Departamentul de Învăţământ la
Distanţă şi Formare Continuă
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
Facultatea de Drept şi Ştiinţe
Administrative
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
Coordonator de disciplină:
Conf. univ. dr. Ilioara GENOIU

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbn
1

mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
2018-2019

UVT
DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

Suport de curs – învăţământ la distanţă


Drept, Anul III, Semestrul VI

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire alta
decât în scopuri personale este interzisă de lege sub sancţiune penală

2
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU


SECŢIUNE

= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PE PAGINA WEB A


U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU www.id.valahia.ro .

3
CUPRINS - Studiu individual (S.I.)

1. Modulul I. Consideraţii generale privind materia moştenirii.


Unitatea de învăţare 1: Precizări terminologice.
Unitatea de învăţare 2: Felurile moştenirii.
Unitatea de învăţare 3: Deschiderea moştenirii: data şi locul
deschiderii moştenirii.
Unitatea de învăţare 4: Condiţiile cerute de lege pentru a putea
moşteni: capacitatea succesorală; nedemnitatea succesorală; vocaţia
succesorală.

2. Modulul II. Devoluţiunea succesorală legală.


Unitatea de învăţare 5: Principiile devoluţiunii succesorale legale.
Unitatea de învăţare 6: Drepturile succesorale ale soţului
supravieţuitor.
Unitatea de învăţare 7: Drepturile rudelor defunctului la moştenire.
Unitatea de învăţare 8: Drepturile succesorale asupra moştenirii
vacante.

3. Modulul III. Devoluţiunea testamentară a moştenirii.


Unitatea de învăţare 9: Testamentul: noţiune; caractere juridice;
cuprins; probă; interpretare; condiţii de validitate; forme.
Unitatea de învăţare 10: Principalele dispoziţii testamentare:
legatul; dezmoştenirea; execuţia testamentară.
Unitatea de învăţare 11: Limitele dreptului de a dispune asupra
moştenirii: oprirea actelor juridice asupra moştenirilor nedeschise;
oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice; oprirea
liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală; raportul donaţiilor şi
al datoriilor.

4. Modulul IV. Transmisiunea moştenirii.


Unitatea de învăţare 12: Dreptul de opţiune succesorală.
Unitatea de învăţare 13: Transmisiunea activului şi pasivului
moştenirii.
Unitatea de învăţare 14: Sezina.
Unitatea de învăţare 15: Petiţia de ereditate.

5. Modulul V. Indiviziunea şi partajul moştenirii.


Unitatea de învăţare 16: Indiviziunea succesorală.
Unitatea de învăţare 17: Partajul succesoral.
Unitatea de învăţare 18: Partajul de ascendent.

4
MODULUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND
MATERIA MOŞTENIRII

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă

 Cuprins:

 U.I.1: Precizări terminologice


 U.I.2: Felurile moştenirii
 U.I.3: Deschiderea moştenirii
 U.I.4: Condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni

= 5 ORE

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aspectele


generale pe care le comportă analiza materiei succesiunilor

 Obiective operaţionale: Însuşirea terminologiei specifice


materiei succesiunilor, a elementelor care permit realizarea distincţiei
între cele două feluri ale moştenirii, a criteriilor de determinare a datei şi
locului moştenirii, precum şi a importanţei juridice pe care acestea o
prezintă şi, în cele din urmă, a aspectelor pe care le presupun condiţiile cerute
de lege pentru a moşteni.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1.
PRECIZĂRI TERMINOLOGICE

Moştenirea reprezintă, potrivit dispoziţiilor art. 953 C.civ., ”(…)


transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai
multe persoane în fiinţă”.
Pentru a desemna aceeaşi instituţie juridică, noul Cod civil foloseşte
 noţiunea de succesiune.
Terminologie Cel despre a cărui moştenire este vorba se numeşte defunct sau autor,
în cazul moştenirii legale, în timp ce în cazul moştenirii testamentare cel care lasă
un testament se numeşte testator.
Cel care dobândeşte patrimoniul defunctului se numeşte moştenitor,
succesor, erede, în cazul moştenirii legale, în timp ce, în cazul moştenirii
testamentare, cel nominalizat în testament, ca beneficiar al unui legat, se numeşte
legatar.
Patrimoniul transmis succesorilor este denumit masă succesorală sau
patrimoniu succesoral.

5
Care este terminologia specifică moştenirii testamentare?

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2.
FELURILE MOŞTENIRII

Art. 955 alin. (1) C.civ.: "Patrimoniul defunctului se transmite prin


moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel
prin testament".
Aşadar, moştenirea poate fi:
- legală;
- testamentară.

1. Moştenirea legală
Moştenirea legală reprezintă regula şi este guvernată de dispoziţii legale,
relativ la persoanele care au vocaţie la moştenire, la ordinea în care acestea culeg
moştenirea şi la cotele care le revin acestora din moştenire.
Moştenirea este legală în următoarele situaţii:
- defunctul nu a lăsat testament;
- defunctul a lăsat testament, însă acesta este nul;
- defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, nu face
 referire la patrimoniul său, ci cuprinde alte dispoziţii. Exemplu: testamentul
cuprinde dispoziţii referitoare la funeralii, la numirea unui executor testamentar, la
Moştenirea
legală recunoaşterea filiaţiei faţă de un copil rezultat din afara căsătoriei.
- defunctul a lăsat testament, însă a nesocotit rezerva succesorală,
dezmoştenind moştenitorii rezervatari, astfel încât, în limita acesteia, sunt
aplicabile dispoziţiile legale.
Precizăm că moştenitorii legali sunt succesori universali, întrucât au
vocaţie la întregul patrimoniu succesoral, chiar dacă, în fapt, în ipoteza pluralităţii
de moştenitori, culeg numai o fracţiune de patrimoniu. Moştenitorul rezervatar
este un moştenitor cu titlu universal, întrucât culege din moştenire cota stabilită de
lege.
Culeg moştenirea, în temeiul legii:
- moştenitorii legitimi (sau regulaţi), chemaţi de lege să culeagă
moştenirea, ca urmare a legăturii lor de sânge cu defunctul;
- moştenitorii neregulaţi (sau iregulari), reprezentaţi de soţul defunctului,
de comună, oraş sau municipiu şi stat, care vin la moştenire în puterea legii,
nefiind rude cu defunctul.

2. Moştenirea testamentară este deferită potrivit voinţei testatorului,


materializată în testament.
 Moştenirea poate fi exclusiv testamentară sau poate coexista cu cea legală.
Moştenirea este exclusiv testamentară, excluzând-o pe cea legală, numai dacă sunt
Moştenirea
testamentară întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- nu există moştenitori legali sau, dacă există, aceştia au fost dezmoşteniţi
şi nu fac parte din categoria rezervatarilor;

6
- defunctul a instituit, fie unul sau mai mulţi legatari universali, fie doi sau
mai mulţi legatari cu titlu universal, cu vocaţie la întreaga moştenire.

3. Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară


Coexistenţa celor două tipuri de moştenire este consacrată expres de art.
955 alin. (2), C.civ. potrivit căruia: „O parte a patrimoniului defunctului se poate
transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală”.
Constituie, cu titlu de exemplu, cazuri de coexistenţă a celor două feluri de
moştenire următoarele:
- defunctul instituie numai legatari cu titlu particular, caz în care
 patrimoniul său succesoral se transmite potrivit legii moştenitorilor legali,
acestora din urmă revenindu-le obligaţia de a executa, faţă de cei dintâi, legatele;
Coexistenţa
celor două - defunctul nu epuizează, prin legatele cu titlu universal instituite, întregul
tipuri de său patrimoniu succesoral, astfel încât restul masei succesorale va fi deferită
moştenire moştenitorilor legali potrivit dispoziţiilor legale;
- defunctul, prin legatele instituite, a adus atingere rezervei succesorale a
moştenitorilor rezervatari, caz în care moştenirea va fi testamentară, în limitele
legatelor şi legală, în limitele rezervei.

4. Coexistenţa calităţii de moştenitor legal cu cea de legatar sau


vocaţia multiplă la moştenire
În temeiul art. 1102 C.civ., o persoană poate cumula atât calitatea de
moştenitor legal, cât şi pe cea de moştenitor testamentar, ceea ce înseamnă că
aceasta beneficiază de vocaţie multiplă la moştenire.
Exemplu: o persoană este instituită de către defunct în calitate de legat şi
 este, în acelaşi timp, rudă cu acesta. O astfel de persoană poate opta, în principiu,
Coexistenţa diferit cu privire la moştenire, repudiind moştenirea legală şi acceptând-o pe cea
calităţii de
moştenitor testamentară, sau invers. Totuşi, persoana cu vocaţie multiplă la moştenire nu
legal cu cea poate renunţa la legatul a cărui valoare este mai mică decât cota legală, dar care
de moştenitor însă respectă rezerva succesorală a acestuia, pentru a accepta moştenirea legală,
testamentar dacă din testament rezultă că defunctul a urmărit o dezmoştenire1 parţială a
acestuia.

Enumeraţi cazurile în care moştenirea este, cel puţin în parte, legală.

1
Pentru a desemna noţiunea de „dezmoştenire”, putem folosi şi termenul „exheredare”.

7
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3.
DESCHIDEREA MOŞTENIRII

1. Consideraţii generale
Potrivit art. 954 alin. (1) C.civ., „Moştenirea unei persoane se deschide în
momentul decesului acesteia”.
Prin „moarte”, se înţelege:
- moartea constatată fizic;
 - moartea declarată printr-o hotărâre judecătorească.
Declararea judecătorească a dispariţiei persoanei fizice, nu atrage
Felurile
morţii
deschiderea moştenirii acesteia, întrucât „Cel dispărut este socotit a fi în viaţă,
dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă” (art. 53
C.civ.).

2. Data deschiderii moştenirii


2.1. Care este data deschiderii moştenirii?
Data deschiderii moştenirii este data morţii lui de cuius. Aceasta nu trebuie
confundată cu data deschiderii procedurii notariale.

2.2. Cine trebuie să dovedească faptul morţii şi data morţii şi cum pot
fi dovedite acestea?
Faptul morţii şi data morţii trebuie dovedite de către cel care pretinde
moştenirea sau unele drepturi asupra acesteia.
Acestea pot fi dovedite, în cazul morţii constatate fizic, cu certificatul de
deces, iar în cazul decesului declarat pe cale judecătorească, cu certificatul de
deces eliberat în baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte.

2.3. Cum pot fi dovedite ora şi minutul morţii?


Uneori, prezintă utilitate, chiar dovedirea orei şi minutului morţii lui de
cuius.
Exemplu: tatăl şi fiul mor în acelaşi accident rutier, la intervale foarte
 scurte de timp. În acest caz, dacă nu se poate stabili cu exactitate momentul morţii
Data celor doi, aceştia vor fi consideraţi că au murit în acelaşi timp şi nu se vor moşteni
deschiderii
moştenirii
reciproc [art. 957 alin. (2) C.civ.]. Dimpotrivă însă, dacă momentul morţii celor
doi se poate stabili cu precizie, acela care a supravieţuit, chiar şi numai pentru un
singur minut, celuilalt, îl va moşteni pe cel dintâi decedat.
În cazul morţii fizic constatate, ora şi minutul morţii pot fi dovedite cu
orice mijloc de probă, în măsura în care cele două elemente prezintă utilitate şi nu
sunt menţionate în actul de deces.
În cazul declarării decesului pe cale judecătorească, dacă hotărârea
judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă nu arată şi ora morţii, „...se
socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca
fiind aceea a morţii”. [art. 52 alin. (1) teza a doua C.civ.]. În lipsa unor indicii
îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a
celei din urmă zile a termenului de 2 ani [art. 52 alin. (2) C.civ.].
Codul civil nu conţine nicio dispoziţie referitoare la stabilirea minutului
decesului, în cazul morţii declarate pe cale judecătorească. Drept urmare, acesta
poate fi determinat prin orice mijloc de probă, în ipoteza în care stabilirea lui
prezintă utilitate şi nu a fost reţinut în hotărârea judecătorească declarativă de
moarte, rămasă definitivă.

8
2.4. Cum poate fi făcută dovada contrară a morţii şi a datei morţii?
Dovada contrară a morţii şi a datei morţii se poate face, în cazul morţii
constatate fizic, prin orice mijloc de probă, iar în cazul decesului declarat pe cale
judecătorească, cu hotărârea judecătorească care dovedeşte contrariul.

2.5. Importanţa juridică a datei deschiderii moştenirii


În funcţie de data deschiderii moştenirii, se pot stabili următoarele
elemente:
- persoanele care au vocaţie la moştenire, capacitatea succesorală şi
drepturile care li se cuvin acestora asupra moştenirii;
 - data de la care începe să curgă, ca regulă, termenul de 1 an de opţiune
succesorală;
Important!
- momentul transmiterii moştenirii la succesori, întrucât moştenirea se
transmite succesorilor, nu de la data acceptării, ci retroactiv, de la data deschiderii
acesteia;
- momentul până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la
moştenire;
- compoziţia şi valoarea masei succesorale;
- momentul din care actele juridice asupra moştenirii devin valabile,
întrucât actele juridice asupra unei moşteniri nedeschise sunt nule absolut;
- începutul indiviziunii succesorale, în ipoteza pluralităţii de moştenitori
universali sau cu titlu universal şi, de asemenea, momentul până la care
retroactivează efectul partajului;
- legea aplicabilă moştenirii, în caz de conflict de legi în timp. Potrivit
principiului neretroactivităţii legii, devoluţiunea moştenirii, în cazul unui conflict
de legi în timp, va fi guvernată de legea în vigoare la data deschiderii acesteia.
Partajul însă va fi guvernat de legea în vigoare la data săvârşirii lui, potrivit
principiului aplicării imediate a legii noi.
Precizăm că dispoziţiile noului Cod civil se aplică moştenirilor deschise
după data de 1 octombrie 2011, precum şi moştenirilor deschise anterior acestei
date, însă care se dezbat după acest moment.
- legea aplicabilă moştenirilor cu element de extraneitate.
În principiu, moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia de
cuius a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită (art. 2633 C.civ.). Codul civil
permite însă persoanei să aleagă legea statului a cărui cetăţenie o are, ca lege
aplicabilă moştenirii în ansamblul ei [art. 2634 alin. (1) C.civ.].

Care este data deschiderii moştenirii şi ce importanţă prezintă determinarea


acesteia?

9
3. Locul deschiderii moştenirii
3.1. Stabilirea locului deschiderii moştenirii
Regulă: Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului,
indiferent dacă acesta corespunde sau nu cu locul decesului [art. 954 alin. (2)
C.civ.].
Excepţii:
a) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe
teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia
notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să
existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea [art. 954 alin. (3)
 prima teză C.civ.].
b) În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile,
Locul
deschiderii locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi
moştenirii sesizat, cu condiţia ca, în această circumscripţie, să se afle bunuri mobile ale celui
care lasă moştenirea [art. 954 alin. (3) teza a doua C.civ.].
c) Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în
România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel
dintâi sesizat [art. 954 alin. (3) teza a treia C.civ.].

3.2. Dovada ultimului domiciliu


Ultimul domiciliu al defunctului poate fi dovedit cu certificatul de deces
sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă
definitivă.

3.3. Importanţa juridică a locului deschiderii moştenirii


În funcţie de locul deschiderii moştenirii, se determină:
a) competenţa teritorială a secretarului consiliului local (sau a
 procurorului) de a cere deschiderea procedurii succesorale notariale şi luarea, dacă
Important! este cazul, a măsurilor de conservare;
b) competenţa teritorială a notarului public de a realiza procedura
succesorală necontencioasă;
c) competenţa instanţei judecătoreşti de a soluţiona litigiile cu privire la
moştenire, atribuită potrivit regulilor menţionate în cazul competenţei notarului
public.

Determinarea locului deschiderii moştenirii: regula şi excepţiile.

10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4.
CONDIŢIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI

1. Enumerare
Constituie condiţii generale ale dreptului de a moşteni:
- capacitatea de a moşteni;
- nedemnitatea;
- vocaţia la moştenire.

2. Capacitatea de a moşteni
Art. 957 alin. (1) prima teză C.civ., „O persoană poate moşteni dacă
există la momentul deschiderii moştenirii”.

2.1. Persoanele care au capacitate


Au capacitate succesorală următoarele categorii de persoane:
a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii;
 Dacă moştenitorul moare la scurt timp după autorul său, dreptul de opţiune
Cine are succesorală al celui de-al doilea defunct se transmite propriilor săi moştenitori
capacitate (retransmiterea dreptului de opţiune succesorală).
succesorală? Dovada existenţei moştenitorului la data morţii lui de cuius se realizează
prin acte de stare civilă. Dovada contrară poate fi realizată prin orice mijloc de
probă.
b) persoanele dispărute;
c) persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii moştenirii;
Potrivit art. 36 C.civ., „Drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu” - capacitatea anticipată de folosinţă.
Cel care solicită moştenirea în numele copilului trebuie să facă dovada,
prin orice mijloc de probă, că acesta din urmă era conceput la data deschiderii
succesiunii şi că s-a născut viu.
În scopul determinării timpului legal al concepţiei, art. 412 C.civ. instituie
prezumţia relativă potrivit căreia, (1)„Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi
a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii.
El se calculează zi cu zi”. (2)„Prin mijloace de probă ştiinţifice, se poate face
dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp
prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”.
d) persoanele juridice înfiinţate în condiţiile legii, la data deschiderii
moştenirii.
Potrivit art. 208 C.civ., „…orice persoană juridică poate primi liberalităţi
în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul
fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi
în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia
fiinţă în mod legal”.
Trebuie respectat însă de către persoanele juridice fără scop lucrativ
principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice - art. 206 alin.
(2) C.civ., potrivit căruia „Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar
acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului
stabilit de lege, actul de constituire sau statut”.

2.2. Persoanele care nu au capacitate


Nu au capacitate succesorală:
a) persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă;
b) persoanele juridice care au încetat a mai avea fiinţă, la data deschiderii

11
moştenirii.
Fac parte din categoria persoanelor fizice care nu mai sunt în viaţă:
- copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut mort;
 - predecedaţii (acele persoane care nu mai sunt în viaţă la data deschiderii
Cine nu are moştenirii);
capacitate - persoanele care au murit în acelaşi timp (comorienţii).
succesorală? Potrivit art. 957 alin. (2) C.civ., „Dacă, în cazul morţii mai multor
persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au
capacitatea de a se moşteni una pe alta”.
Aşadar, pentru a fi în prezenţa persoanelor care au decedat în acelaşi timp,
trebuie întrunite, în mod cumulativ, următoarele elemente:
a) două sau mai multe persoane;
b) decesul este determinat de aceeaşi împrejurare sau de împrejurări
diferite;
c) condiţiile decesului nu permit stabilirea faptului că o persoană a
supravieţuit celeilalte;
d) ca regulă, reciprocitatea vocaţiei la moştenire. Această condiţie nu
poate fi întâlnită în toate cazurile de moştenire testamentară sau în cazul căsătoriei
putative.

2.3. Tabel sintetic


Au capacitate succesorală: Nu au capacitate succesorală:
- persoanele fizice în viaţă la data - persoanele fizice care nu mai sunt în
deschiderii moştenirii; viaţă (comorienţii);
- persoanele dispărute; - persoanele juridice care au încetat a
- persoanele concepute dar nenăscute la mai avea fiinţă, la data deschiderii
data deschiderii moştenirii; moştenirii.
- persoanele juridice înfiinţate în
condiţiile legii, la data deschiderii
moştenirii.

Definiţi capacitatea succesorală şi enumeraţi persoanele care au capacitatea de a


moşteni.

12
3. Nedemnitatea succesorală
3.1. Noţiune
Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea succesibilului legal sau
testamentar din dreptul de a moşteni, inclusiv rezerva succesorală, întrucât a
săvârşit o faptă gravă, prevăzută expres de legiuitor, împotriva defunctului sau a
unui succesibil al acestuia.

3.2. Natură juridică


În opinia noastră, nedemnitatea succesorală are natura juridică a unei
pedepse civile, întrucât:
- se bazează pe motive de moralitate publică;
- priveşte persoana şi nu bunurile acesteia;
- este aplicabilă ambelor feluri ale moştenirii;
- poate fi înlăturată (poate interveni iertarea), în condiţiile legii, de către de
cuius.

3.3. Cazuri
Distingem între:
- nedemnitate de drept;
- nedemnitate judiciară.
A) Nedemnitatea de drept
Este de drept nedemnă de a moşteni, potrivit art. 958 alin. (1) C.civ.:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia
de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea (tentativa şi infracţiunea consumată de
omor);
 Nu putem reţine printre infracţiunile care atrag nedemnitatea de drept,
uciderea din culpă.
Nedemnitatea
de drept b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea
moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă
moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi
restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
În cazul în care condamnarea pentru faptele mai sus menţionate este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie (antecondamnatorie) sau
prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea tot operează, dacă acele fapte au
fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă [art. 958 alin. (2)
C.civ.].

B) Nedemnitatea judiciară
Poate fi declarată nedemnă de a moşteni, potrivit art. 959 alin. (1) C.civ.:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva
celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori,
după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
 Aşadar, textul de lege vizează următoarele două categorii de fapte:
- fapte grave de violenţă, fizică sau morală, săvârşite cu intenţie, precum:
Nedemnitatea
judiciară vătămarea corporală gravă, tâlhăria, lipsirea de libertate în mod ilegal sau şantajul;
- fapte care au avut ca urmare moartea victimei, săvârşite cu
praeterintenţie, precum: lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, violul care a
avut ca urmare moartea victimei, tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei
sau lipsirea de libertate în mod ilegal, care a avut ca urmare moartea victimei.
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului;

13
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă
moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Declararea nedemnităţii succesorale pentru cauzele mai sus enumerate este
lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei de judecată.
În cazul în care condamnarea pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva celui
care lasă moştenirea, a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după
caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei, este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie (antecondamnatorie) sau prin prescripţia
răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara, dacă acele fapte au fost
constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă [art. 959 alin. (4) teza
1 C.civ.].

3.4. Regim juridic


a) Regimul juridic al nedemnităţii de drept [art. 958 alin. (3) C.civ]:
- poate fi constatată oricând;
- poate fi constatată la cererea oricărei persoane interesate, a nedemnului
însuşi şi din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza
hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.
 Aşadar, nedemnitatea de drept operează în puterea legii, instanţa de
Regimul judecată sau notarul public având numai rolul de a o constata şi nicidecum de a o
juridic pronunţa.
diferenţiat al
celor două
tipuri de b) Regimul juridic al nedemnităţii judiciare:
nedemnitate - acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi adresată instanţei de
judecată de către:
 o persoană care are calitatea de succesibil;
 comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se
aflau bunurile la data deschiderii moştenirii, dacă, în afară de autorul faptei care
poate atrage nedemnitatea judiciară, nu mai există alţi succesibili ai defunctului.
- acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi exercitată numai în
termen de un an (termen de decădere).
Acest termen începe să curgă:
a) ca regulă - de la data deschiderii moştenirii;
b) în mod excepţional - de la un alt moment decât data deschiderii
moştenirii şi anume:
- dacă hotărârea de condamnare pentru fapta prevăzută la art. 959 alin. (1)
lit. a) C.civ. se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an
începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare [art. 959
alin. (3) C.civ.];
- în cazul în care condamnarea făptuitorului pentru faptele menţionate la
art. 959 alin. (1) lit. a) C.civ. este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin
amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara
dacă aceste fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă
definitivă; termenul de un an începe să curgă de la apariţia cauzei de împiedicare a
condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii [art. 959 alin.
(4) C.civ.];
- în cazurile prevăzute de art. 959, alin. (1) lit. b) C.civ., termenul de un an
curge de la data la care succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă
această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.
Introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare constituie un act
de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant [art. 959 alin. (2)
teza a doua C.civ].

14
3.5. Tabel sintetic
Nedemnitatea de drept Nedemnitatea judiciară
Cazuri Regim juridic Cazuri Regim juridic
- persoana - poate fi - persoana - acţiunea poate
condamnată penal constatată la condamnată penal fi promovată
pentru săvârşirea unei cererea oricărei pentru săvârşirea cu numai de către:
infracţiuni cu intenţia persoane intenţie, împotriva a) persoana
de a-l ucide pe cel interesate, celui care lasă care are
care lasă moştenirea; chiar şi din moştenirea a unor calitatea de
- persoana oficiu; fapte grave de succesibil;
condamnată penal - poate fi violenţă, fizică sau b) comuna,
pentru săvârşirea, constatată morală, ori, după caz, oraşul sau,
înainte de oricând. a unor fapte care au după caz,
deschiderea avut ca urmare municipiul, în
moştenirii, a unei moartea victimei; caz de vacanţă
infracţiuni cu intenţia - persoana care, cu succesorală;
de a-l ucide pe un alt rea-credinţă, a ascuns, - acţiunea poate
succesibil care, dacă a alterat, a distrus sau fi exercitată
moştenirea ar fi fost a falsificat numai în
deschisă la data testamentul termen de un
săvârşirii faptei, ar fi defunctului; an.
înlăturat sau ar fi - persoana care, prin
restrâns vocaţia la dol sau violenţă, l-a
moştenire a împiedicat pe cel care
făptuitorului. lasă moştenirea să
întocmească, să
modifice sau să
revoce testamentul.

Nedemnitatea de drept: cauze şi regim juridic.

3.6. Efecte
În materia moştenirii legale, nedemnitatea produce efecte:
- faţă de nedemn;
- faţă de terţi.
În materia moştenirii testamentare, nedemnitatea legatarului atrage
caducitatea legatului [art. 1071 C.civ.].

15
A) Efectele nedemnităţii succesorale faţă de nedemn
a) Principalul efect - înlăturarea totală şi retroactivă a nedemnului de la
succesiune, acesta neputând culege, dacă face parte din categoria moştenitorilor
rezervatari, nici măcar rezerva succesorală.
Partea nedemnului va reveni, după caz, comoştenitorilor, moştenitorilor
subsecvenţi sau legatarilor/donatarilor ale căror liberalităţi excesive ar fi fost
supuse reducţiunii, ca urmare a prezenţei celui dintâi, în calitate de moştenitor
rezervatar.
b) Nedemnul poate fi reprezentat chiar dacă, la data deschiderii moştenirii,
 se află în viaţă.
Efectele c) Dacă moştenitorul nedemn a intrat, înainte de declararea nedemnităţii,
nedemnităţii în posesia bunurilor din masa succesorală, el va trebui să le restituie, în natură, iar
faţă de în caz de imposibilitate, nedemnul va fi ţinut să plătească despăgubiri.
nedemn d) Nedemnul trebuie să restituie, în natură şi de la data deschiderii
moştenirii, fructele produse de acestea, iar dacă le-a consumat sau a neglijat să le
perceapă, acesta va restitui valoarea lor.
e) Dacă nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii moştenirii, va
datora dobânzi pentru acestea, de la data încasării.
f) Toate drepturile şi obligaţiile faţă de nedemn, stinse prin confuziunea
patrimoniului propriu cu cel succesoral sau prin consolidare, renasc.
g) Nedemnul are dreptul de a pretinde celorlalţi moştenitori sumele plătite
pentru achitarea datoriilor moştenirii, împreună cu dobânda aferentă, cheltuielile
necesare şi utile făcute cu privire la bunurile succesorale, precum şi
contravaloarea muncii depuse pentru culegerea fructelor.

B) Efectele nedemnităţii succesorale faţă de terţi


a) Actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită
moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile [art. 960 alin. (3)
 prima teză C.civ.].
b) Actele de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între nedemn şi terţii de
Efectele
nedemnităţii rea-credinţă, care au cunoscut despre nevalabilitatea titlului de moştenitor al
faţă de terţi nedemnului, se desfiinţează retroactiv.
Se menţin însă actele de dispoziţie cu titlu oneros, indiferent că acestea
privesc bunuri mobile sau imobile, încheiate între nedemn şi terţii de bună-
credinţă (care au crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al celui dintâi),
trebuind respectate însă regulile din materia cărţii funciare [art. 960 alin. (3) teza a
doua C.civ.].
Apreciem că plata făcută cu bună-credinţă de către debitor, moştenitorului
nedemn, este valabilă.

3.7. Înlăturarea nedemnităţii


Efectele nedemnităţii, de drept sau judiciare, pot fi înlăturate expres prin
testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără
o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat
 nedemnului, după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea [art. 961 alin. (1)
Iertarea C.civ.].
nedemnului Iertându-l pe nedemn în condiţiile legii, cel care lasă moştenirea face
posibil ca cel dintâi să poată veni la moştenirea, legală sau testamentară, a celui
din urmă.

16
Efectele nedemnităţii succesorale faţă de terţi.

4. Vocaţia la moştenire
Potrivit art. 962 C.civ., „Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să
aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin
testament”. Aşadar, vocaţia la moştenire are semnificaţia unei chemări la
moştenire, fie conferită de lege, fie conferită prin testament.
Distingem, astfel, între:
- vocaţia succesorală legală;
- vocaţia succesorală testamentară.

4.1. Vocaţia succesorală legală


Aceasta are semnificaţia chemării de către lege la moştenire a rudelor
defunctului, a soţului supravieţuitor al defunctului, a statului, comunei, oraşului
sau, după caz, a municipiului (cât priveşte moştenirea vacantă).
Vocaţia succesorală legală are un sens dublu:
- vocaţie succesorală legală generală;
- vocaţie succesorală legală concretă.
A) Vocaţia succesorală legală generală desemnează vocaţia potenţială
(eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.
Vocaţie succesorală legală generală au:
- rudele defunctului;
- soţul supravieţuitor al acestuia.
Rudenia este:
a) în linie dreaptă (ascendentă şi descendentă), rezultând din descendenţa
 unei persoane din altă persoană;
b) în linie colaterală, rezultând din faptul că mai multe persoane au un
Vocaţia
succesorală ascendent comun.
legală
generală Rude în linie dreaptă cu vocaţie la
Rude în linie colaterală cu vocaţie
moştenire
la moştenire
ascendentă descendentă
- părinţi; - copii; - fraţi şi surori;
- bunici; - nepoţi de - nepoţi de frate sau soră;
- străbunici, fără fiu/fiică; - unchi şi mătuşi;
limită de grad. - strănepoţi de - strănepoţi de frate sau soră;
fiu/fiică, fără limită - veri primari;
de grad. - fraţi sau surori ale bunicilor
defunctului.

Rudenia civilă, rezultată din adopţie, este asimilată de lege, rudeniei de


sânge. Potrivit art. 470 alin. (1) C.civ., prin adopţie se stabilesc legături de rudenie

17
atât între adoptat şi adoptator, cât şi între adoptat şi rudele adoptatorului şi
încetează relaţiile de rudenie dintre adoptat şi familia firească a acestuia.
Persoanele rezultate pe calea reproducerii umane asistate medical cu terţ
donator devin rude cu cei care au consimţit la o astfel de metodă modernă de
reproducere. Între bărbatul donator şi copilul rezultat pe această cale, nu se
stabilesc relaţii de rudenie.
Vocaţia succesorală legală generală este guvernată de principiul
reciprocităţii acesteia, care comportă:
a) un sens pozitiv, potrivit căruia, dacă o persoană are vocaţie la
moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie
generală la moştenirea celei dintâi.
Excepţie: Principiul reciprocităţii nu operează în cazul căsătoriei declarată
nulă sau anulată (căsătoria putativă), după decesul soţului de rea-credinţă. Soţul de
bună-credinţă, din căsătoria nulă sau anulată, are vocaţie la moştenirea soţului de
rea-credinţă, în timp ce soţul de rea-credinţă nu are vocaţie la moştenirea celui de
bună-credinţă.
b) un sens negativ, potrivit căruia, dacă o persoană nu are vocaţie la
moştenirea unei alte persoane, atunci nici aceasta din urmă nu are vocaţie la
moştenirea celei dintâi.
B) Vocaţie succesorală legală concretă au persoanele cu vocaţie
succesorală generală, care nu sunt înlăturate de la moştenire de către alt succesibil.
Nu toate rudele care au vocaţie generală vor culege moştenirea, ci aceasta
 va reveni acelor rude care au şi vocaţie concretă, adică acelora care sunt preferate
Vocaţia celorlalte, aflându-se în clasă şi grad preferabile.
succesorală Exemplu: Dacă rudele defunctului sunt reprezentate de părinţi şi unchi,
legală
concretă
deşi toate au vocaţie generală la moştenire, vocaţie concretă au numai părinţii
defunctului, deoarece aceştia din urmă fac parte din clasa a II-a de moştenitori,
unchii făcând parte din clasa a IV-a.
Putem spune că nu toate rudele care au vocaţie generală au şi vocaţie
concretă la moştenire, însă toate rudele care au vocaţie concretă au şi vocaţie
generală de a moşteni.

Vocaţia succesorală legală generală şi vocaţia succesorală legală concretă.


Deosebiri.

18
Schemă rudenie2

SB
gr. III

B UM
gr. II gr. IV

P U+M
gr. I gr. III

FR+S VP
D gr. II gr. IV

N
F gr. III
gr. I

SN
gr. IV
N
gr. II

SN
gr. III

4.2. Vocaţia succesorală conferită prin testament


În materie testamentară, se pune exclusiv problema vocaţiei concrete la
 moştenire. În principiu, oricine poate fi gratificat printr-un act de ultimă voinţă, în
măsura în care îndeplineşte condiţiile legale.
Vocaţia
succesorală Nu este aplicabil moştenirii testamentare principiul reciprocităţii vocaţiei
testamentară la moştenire, întrucât acesta ar contraveni condiţiei generale de formă a
testamentului, referitoare la actul separat (interdicţia testamentului reciproc).
În fapt însă, putem întâlni şi cazuri de reciprocitate a vocaţiei succesorale
în materie testamentară.
Exemplu: soţii, prin acte separate de ultimă voinţă, se gratifică reciproc.
Definiţi vocaţia succesorală testamentară.

2
Simbolurile folosite în cadrul schemelor sunt următoarele: D = defunct; P = părinţi; B = bunici;
SB = străbunici; F = fii/fiice; N = nepoţi/nepoate; SN = strănepoţi/strănepoate; FR = fraţi; S =
surori; U = unchi (fraţii părinţilor defunctului); M = mătuşi (surorile părinţilor defunctului); VP =
veri primari; UM = unchi/mătuşi mari (fraţii/surorile bunicilor defunctului).

19
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii:

1. Bacaci, Al., Comăniţă, Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
2. Bob, M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
3. Chirică, D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
4. Deak, Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002
5. Deak, Fr., Popescu, R., Tratat de drept succesoral, ediţia a III-a,
actualizată şi completată, volum I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
6. Eliescu, M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii
Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966
7. Florescu, D.C., Dreptul succesoral, ediţia V, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
8. Frenţiu, G.C., Ricu, C.S., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Colectiv, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”,
vol. II (Art. 953-1649), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
9. Genoiu, I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ed. 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
10.Genoiu, I., Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar, ed. 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
11.Macovei, C., Dobrilă, M.C., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I.
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012
12.Pătraşcu, B., Genoiu, I., Moştenirea şi felurile ei, în Uliescu, M.
(coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
13.Pătraşcu, B., Genoiu, I., Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni,
în Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013
14.Popa, I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
15.Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012
16.Stoica, V., Dragu, L., Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
17.Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al
României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011
18.Văduva, D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
19.Veress, E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod
civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012

20
MODULUL II
DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ A
MOŞTENIRII

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă

 Cuprins:

 U.I.5: Principiile devoluţiunii succesorale legale


 U.I.6: Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
 U.I.7: Drepturile succesorale ale rudelor defunctului
 U.I.8: Drepturile succesorale ale moştenirii vacante

= 5 ORE

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


devoluţiunea succesorală legală.

 Obiective operaţionale: Însuşirea principiilor devoluţiunii


succesorale legale, a categoriilor de drepturi succesorale de care beneficiază
soţul supravieţuitor şi rudele ce aparţin celor patru clase de moştenitori
legali, precum şi a problematicii moştenirii vacante.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5.
PRINCIPIILE DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE LEGALE

1. Consideraţii generale
Devoluţiunea moştenirii reprezintă atribuirea patrimoniului succesoral
către anumiţi moştenitori.
Moştenirea se atribuie după cum urmează:
a) soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului din cele patru clase de
moştenitori, în ordinea claselor şi gradelor de rudenie (art. 693 C.civ.);
b) comunei, oraşului/municipiului sau, după caz, statului, în lipsa
moştenitorilor legali sau testamentari.
Devoluţiunea legală a moştenirii este guvernată de următoarele trei
 principii:
a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de
Enumerarea moştenitori;
principiilor
b) principiul proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de
moştenitori;
c) principiul cotelor succesorale egale ale rudelor din aceeaşi clasă şi de
acelaşi grad.

21
2. Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de
moştenitori
Clasa de moştenitori reuneşte o categorie de rude (de sânge, rezultate din
adopţie sau prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator) ale
defunctului.
Diferenţierea rudelor aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori se
realizează cu ajutorul gradului de rudenie. Acesta reprezintă distanţa între două
rude, măsurată pe linia legăturii de rudenie, după numărul naşterilor intervenite.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel [art. 406 alin. (3) C.civ.]:
- în linie dreaptă, după numărul naşterilor;
- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude
până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă.

Grade de rudenie
Gradul I Gradul II Gradul III Gradul IV
copii nepoţi de fiu/fiică strănepoţi de veri primari
fiu/fiică
părinţi bunici străbunici fraţi sau surori ale
bunicilor
defunctului
fraţi/surori unchi strănepoţi de
frate/soră
 nepoţi de
Chemarea la frate/soră
moştenire în
ordinea
claselor de Menţionăm că:
moştenitori - rudele în linie directă, ascendentă şi descendentă, sunt chemate la
moştenire indiferent de grad;
- rudenia în linie colaterală începe de la gradul al II-lea;
- numai rudele colaterale de gradele II-IV au vocaţie la moştenire.
Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori legali.

Clasele de moştenitori legali


Clasa I Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a
-a - a ascendenţilor privilegiaţi -a -a
descendenţilor - şi a colateralilor privilegiaţi ascendenţilor colateralilor
ascendenţi colaterali ordinari ordinari
privilegiaţi privilegiaţi
- copii; - părinţi. - fraţi şi - bunici; - unchi şi
- nepoţi de fiu/ surori; - străbunici. mătuşi;
fiică; - nepoţi de - veri primari;
- strănepoţi de frate/soră; - fraţi şi
fiu/ fiică; - strănepoţi surori ale
-ceilalţi de bunicilor.
descendenţi, frate/soră.
până la infinit.

Potrivit acestui principiu, rudele vin la moştenire în ordinea claselor cărora


aparţin, indiferent de gradul de rudenie.
Exemple:
a) Strănepoţii de fiu ai defunctului, rude de gradul III, aparţinând primei
clase de moştenitori, înlătură de la moştenire pe părinţii defunctului, rude de

22
gradul I, aparţinând celei de-a doua clase de moştenitori.
b) Clasa a II-a vine la moştenire numai în absenţa rudelor din prima clasă
sau dacă acestea nu pot (fiind nedemne) sau nu vor (fiind renunţătoare) să culeagă
moştenirea.
c) Clasa a III-a de moştenitori vine la moştenire, numai în lipsa rudelor
din primele două clase.
d) Ultima clasă de moştenitori accede la moştenire, numai dacă lipsesc
moştenitorii din primele trei clase.
Este posibilă venirea concomitentă la moştenire a două clase de
moştenitori, în următoarea ipoteză [art. 964 alin. (2) C.civ.]: Dacă în urma
dezmoştenirii, rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege
întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă,
care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni. Moştenitorii rezervatari, exheredaţi,
culeg numai rezerva succesorală, cotitatea disponibilă revenind (dacă defunctul nu
a dispus altfel prin testament) moştenitorilor din clasa subsecventă.
Exemplu: Sunt dezmoşteniţi de către defunct, prin testament, descendenţii
săi. Aceştia vor culege numai rezerva legală, restul moştenirii împărţindu-se între
moştenitorii din clasa a II-a.
Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori
nu comportă nicio excepţie.

Care sunt rudele defunctului pe linie colaterală?

3. Principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase


de moştenitori
În cadrul clasei de moştenitori, rudele se află în grade diferite de rudenie
 cu defunctul. Potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, în cadrul
Chemarea la aceleiaşi clase de moştenitori, rudele în grad mai apropiat înlătură de la moştenire
moştenire în
rudele în grad mai îndepărtat.
ordinea
gradelor de Exemplu: Fraţii defunctului înlătură de la moştenire pe nepoţii şi
rudenie strănepoţii de frate ai acestuia.
Acest principiu comportă următoarele două excepţii:
a) în cadrul clasei a II-a de moştenitori, părinţii defunctului, rude de
gradul I, nu înlătură de la moştenire pe fraţii şi surorile defunctului şi pe
descendenţii acestora, deşi sunt rude de gradul II-IV (art. 978 C.civ.);
b) reprezentarea succesorală.

4. Principiul cotelor succesorale egale ale rudelor din aceeaşi clasă şi


de acelaşi grad
Rudele din aceeaşi clasă, care au acelaşi grad, culeg moştenirea în cote
egale, împărţirea acesteia realizându-se pe capete [art. 964 alin. (4) C.civ.].
Exemplu: Dacă la moştenirea defunctului vin cei doi copii ai săi, aceştia
vor primi câte ½ din moştenire.
Acest principiu comportă următoarele două excepţii:

23
a) împărţirea pe tulpini, ce caracterizează reprezentarea succesorală;
b) împărţirea pe linii, care operează în ipoteza în care, la moştenire, vin
atât fraţi buni (care au aceeaşi mamă şi acelaşi tată), cât şi fraţi consangvini
 (numai de tată) sau uterini (numai de mamă). În această situaţie, masa succesorală
se împarte în dimidia maternis şi dimidia paternis3, iar, la rândul lor, acestea se
Cote egale
împart pe linii. Fraţii uterini vor culege cât o linie din dimidia maternis, fraţii
pentru rudele
din aceeaşi consangvini vor culege câte o linie din dimidia paternis, iar fraţii buni vor culege,
clasă şi de întrucât au privilegiul dublei legături, câte o linie atât din dimidia maternis, cât şi
acelaşi grad din dimidia paternis.
Exemplu: Defunctul are 6 fraţi, după cum urmează: 3 fraţi buni, 2 fraţi
uterini şi 1 frate consangvin. Masa succesorală se va împărţi în jumătatea mamei
şi jumătatea tatălui. Dimidia maternis se va împărţi în 5 părţi egale (3 fraţi buni +2
fraţi uterini), fiecare de 1/10 (1/2:5), iar dimidia paternis se va împărţi în 4 părţi
egale (3 fraţi buni +1 frate consangvin), fiecare de 1/8 (1/2:4). Fraţii defunctului
vor primi următoarele cote:
- fiecare frate bun – 9/40 (1/10+1/8), în virtutea privilegiului dublei
legături;
- fiecare frate uterin – 1/10;
- fiecare frate consangvin – 1/8.

Care sunt excepţiile pe care le comportă principiul proximităţii gradului de


rudenie?

5. Reprezentarea succesorală
5.1. Noţiune
Reprezentarea succesorală reprezintă instituţia juridică prin intermediul
căreia un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în
virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege
partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de
defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii.
Exemple:
a) Reprezentarea descendenţilor
Defunctul are doi fii (F1 şi F2), dintre care unul (F1) este predecedat (sau
nedemn) la data deschiderii moştenirii, având la rându-i trei copii (N1, N2, N3).
 Defunctul va fi moştenit de fiul în viaţă (F2) şi de cei trei nepoţi din partea fiului
predecedat (sau nedemn) – N1, N2, N3. Nepoţii de fiu au calitatea de
Reprezentarea
descendenţilor reprezentanţi, în timp ce fiul decedat (sau nedemn) al defunctului are calitatea de
reprezentat. Nepoţii din partea fiului predecedat (sau nedemn) vor culege partea
părintelui lor (împreună ½ din moştenire, adică 1/6 din moştenire, fiecare).
Cealaltă jumătate a moştenirii va reveni fiului în viaţă al defunctului (F2). Aşadar,
împărţirea moştenirii se face pe tulpini, reprezentanţii culegând partea
ascendentului lor (1/2, împreună).

3
Dimidia maternis = jumătatea mamei, iar dimidia paternis = jumătatea tatălui.
24
D

F1
F2
1/2
predecedat sau
nedemn
1/2

N1 N2 N3
1/6 1/6 1/6

Schemă reprezentare descendenţi

b) Reprezentarea colateralilor privilegiaţi


Defunctul are doi fraţi (FR1 şi FR2), ambii fiind predecedaţi (sau
nedemni) la data deschiderii moştenirii. Fratele cel mare al defunctului are, la
 rându-i lui, doi copii (N1, N2), iar fratele cel mic, FR2, are un copil (N3).
Reprezentarea Defunctul va fi moştenit de cei trei nepoţi ai săi, prin reprezentare. Nepoţii din
colateralilor partea fratelui cel mare vor culege partea părintelui lor (împreună ½ din
privilegiaţi moştenire, adică 1/4 din moştenire, fiecare), iar cealaltă jumătate a moştenirii va
reveni lui N3 – nepotul din partea celui de-al doilea fiu. Aşadar, împărţirea
moştenirii se face pe tulpini, reprezentanţii culegând partea ascendentului lor.

FR 1 FR2
D predecedat sau nedemn predecedat sau nedemn
1/2 1/2

N1 N2 N3
1/4 1/4 1/2

Schemă reprezentare colaterali privilegiaţi

5.2. Domeniu de aplicare


„Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii
copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului” (art. 966
C.civ.).
În concret, pot beneficia de reprezentare succesorală următoarele categorii
de moştenitori:
a) nepoţii, strănepoţii de fiu şi fiice ai defunctului ş.a. până la infinit;
b) nepoţii şi strănepoţii de frate sau soră ai defunctului.

25
5.3. Condiţii
Pentru a putea opera reprezentarea, trebuie îndeplinite următoarele două
condiţii, una în persoana reprezentatului şi una în persoana reprezentantului (art.
967 C.civ.):
a) Reprezentatul să fie, la data deschiderii succesiunii, fie lipsit de
capacitate succesorală, fie nedemn faţă de defunct, chiar dacă se află în viaţă la
 data deschiderii moştenirii [art. 967 alin. (1) C.civ.];
Condiţiile b) Reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale cerute
reprezentării
de lege pentru a moşteni (capacitate succesorală, nedemnitate şi vocaţie generală
la moştenire) [art. 967 alin. (2) C.civ.].
Aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ de către reprezentant,
faţă de moştenirea defunctului, pe care o culege prin reprezentare şi nu faţă de
reprezentat, faţă de care poate fi chiar nedemn, dezmoştenit sau renunţător.
Cât priveşte reprezentarea adoptatului, se impun următoarele precizări:
- „Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă,
precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului” [art. 470 alin.
(1) C.civ.]. Drept urmare, adoptatul poate reprezenta adoptatorii şi rudele acestora
şi poate fi reprezentat de către acestea.
- Distincţia dintre cele două tipuri de adopţie (adopţia cu efecte depline şi
adopţia cu efecte restrânse), reglementate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.
25/19974 (care a consacrat sistemul unitar în materie de adopţie), prezintă în
continuare utilitate practică, datorită regulilor care guvernează aplicarea legii
civile în timp.
Drept urmare, adoptatul cu efecte depline şi descendenţii acestuia pot avea
calitatea de reprezentanţi ai adoptatorului, în timp ce adoptatul cu efecte restrânse
poate beneficia de reprezentare, cât priveşte moştenirea rudelor din familia
firească.
- În cazul desfacerii adopţiei, raporturile de rudenie ale adoptatului cu
adoptatorul şi cu rudele acestuia încetează numai pentru viitor, de la data hotărârii
judecătoreşti.
- Nulitatea adopţiei produce efecte retroactive, considerându-se că
niciodată legăturile de rudenie ale persoanelor implicate în actul nul al adopţiei nu
au fost modificate.

5.4. Mod de operare


Reprezentarea operează:
a) în toate cazurile;
b) la infinit;
c) de drept şi imperativ

5.5. Efecte
Reprezentarea succesorală generează două efecte juridice:
- un efect general;
- un efect particular.
a) Efectul general al reprezentării constă în împărţirea moştenirii pe
tulpină.
Prin „tulpină”, se înţelege [art. 968 alin. (2) C.civ.]:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea
sau este reprezentat la moştenire;

4
O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la adopţie a fost publicată în M.Of. nr. 120 din 12 iunie 1997.
Aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 87/1998 (publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998) şi
apoi abrogată prin Legea nr. 273/2004.

26
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care
culege moştenirea sau care este reprezentat la moştenire.
 Art. 968 alin. (3) C.civ.: „Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe
Efectele ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea
reprezentării cuvenită descendenţilor de acelaşi grad, din aceeaşi ramură, împărţindu-se între
ei în mod egal”.
b) Efectul particular al reprezentării [art. 969 alin. (1) C.civ.]: „Copiii
nedemnului, concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a
fost exclus, vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au
moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu
alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat
nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea
bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului
succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a
reprezentării”.
Nu suntem în prezenţa unui raport propriu-zis al donaţiilor.

Care este efectul general al reprezentării? Dar cel particular?

5.6. Reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune


succesorală
În cazul reprezentării, reprezentatul este decedat la data deschiderii
moştenirii sau nedemn faţă de defunct. În cazul retransmiterii, moştenitorul
supravieţuieşte un interval scurt de timp după deschiderea moştenirii, dar moare
mai înainte să fi exercitat dreptul de opţiune succesorală. Drept urmare, dreptul de
opţiune succesorală al celui care a decedat mai înainte de a-l exercita se transmite
către succesorii proprii, care-l vor exercita separat, fiecare pentru partea sa, în
termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.
Aşadar, retransmiterea dreptului de opţiune succesorală se aseamănă cu
reprezentarea succesorală a predecedatului (nu şi a nedemnului).
Exemplu de retransmitere a dreptului de opţiune succesorală: Defunctul are
trei copii, toţi în viaţă la data deschiderii moştenirii. Din partea fiecăruia dintre
aceştia, defunctul are câte doi nepoţi. La scurt timp de la data deschiderii
moştenirii defunctului, unul dintre fiii acestuia, F2, decedează, mai înainte însă de
a fi acceptat moştenirea tatălui său. În această ipoteză, se întâlnesc două moşteniri
succesive: cea a lui de cuius, culeasă de cei trei fii ai acestuia în viaţă (fiecare
dintre aceştia culegând o cotă de 1/3) şi cea a lui F2, a cărui masă succesorală
cuprinde şi cota de 1/3 din moştenirea lui de cuius. Cei doi nepoţi (N3 ŞI N4) din

27
partea fiului, ulterior decedat, F2, dacă vor accepta moştenirea bunicului lor, o vor
culege prin retransmitere, fiecare culegând o cotă de 1/6.

D
12 dec. 2011

F1 F2 F3
1/3 17 feb. 2012
1/3
1/3

N3 N4
1/6 1/6

Schemă pentru retransmiterea dreptului de opţiune succesorală



Retransmiterea Deosebiri:
dreptului de a) Numai în cazul reprezentării, împărţirea moştenirii se face pe tulpini, în
opţiune
succesorală
cazul retransmiterii aceasta făcându-se pe capete.
b) Reprezentarea succesorală operează numai în cazul moştenirii legale,
spre deosebire de retransmitere care poate opera, în egală măsură şi în cazul
moştenirii testamentare.
c) În cazul retransmiterii, fiind vorba de două sau mai multe moşteniri, ele
trebuie examinate separat, sub toate aspectele pe care le comportă: componenţă,
termen de opţiune succesorală, cotele care se cuvin moştenitorilor.
d) În cazul retransmiterii, competenţa teritorială a birourilor notariale,
respectiv a instanţei de judecată, se determină în funcţie de locul deschiderii celei
din urmă moşteniri.

Prin ce se deosebeşte reprezentarea succesorală de retransmitere?

28
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6.
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI
SUPRAVIEŢUITOR
1. Consideraţii generale
1.1. Condiţii
Pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să nu fie nedemn faţă de defunct;
c) să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii, adică să nu existe
 o hotărâre de divorţ definitivă sau un certificat de divorţ (art. 970 C.civ.).
Condiţii de a Nu putem vorbi de căsătorie şi, implicit de calitatea de soţ, în următoarele
moşteni cazuri:
a) căsătoria este desfăcută prin divorţ;
b) căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi;
c) căsătoria este declarată nulă sau este anulată.
Precizări:
- soţul (de bună-credinţă) recăsătorit al celui declarat judecătoreşte mort nu
mai poate veni la moştenirea primul soţ, în ipoteza reapariţiei acestuia şi a anulării
hotărârii declarative de moarte;
- calitatea de soţ se pierde ca urmare a desfiinţării retroactive a căsătoriei,
ca efect al nulităţii, chiar dacă moartea unuia dintre soţi a intervenit mai înainte de
hotărârea de declarare sau de pronunţare a nulităţii căsătoriei;
- "Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate
păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă,
situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă" [art. 304 alin. (1) C.civ.].

1.2. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi


regimul matrimonial ales
 O corelaţie poate exista numai între dreptul la moştenire al soţului
supravieţuitor şi comunitatea legală sau comunitatea convenţională, pentru care
Clauza de
preciput soţii au optat la momentul încheierii convenţiei matrimoniale.
Prezintă incidenţă în materia drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor şi clauza de preciput (art. 333 C.civ.). Astfel, prin convenţie
matrimonială, se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de
partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deţinute în devălmăşie sau
în coproprietate. Clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai
reducţiunii, în condiţiile legii. Existenţa acesteia nu mai prezintă utilitate,
devenind caducă, în ipoteza în care soţul beneficiar decedează înaintea soţului
supravieţuitor sau când soţii decedează în acelaşi timp.

1.3. Enumerarea drepturilor


Soţul supravieţuitor beneficiază de următoarele drepturi succesorale:
 a) un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de
Categorii de moştenitori sau, în lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv (art. 971 C.civ.);
drepturi b) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 973 C.civ.);
c) un drept de moştenire special asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974 C.civ.).

29
În ce condiţii soţul supravieţuitor îl poate moşteni pe soţul acum decedat?

2. Un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de


moştenitori sau, în lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv
2.1. Cote
Soţul supravieţuitor nu este înlăturat şi nici nu înlătură de la moştenire
rudele defunctului, indiferent de clasa din care acestea fac parte.
În concurs cu clasele de moştenitori, soţului supravieţuitor îi revin
următoarele cote:
 a) 1/4 din moştenire, în concurs cu clasa I;
b) în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa a II-a,
Dreptul la
trebuie distinse următoarele două situaţii:
moştenire în
concurs cu - în concurs cu întreaga clasă a II-a (formată din ascendenţi privilegiaţi şi
clasele de colaterali privilegiaţi), soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire;
moştenitori - în concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau cu colateralii privilegiaţi,
soţului supravieţuitor îi revine 1/2 din moştenire;
c) 3/4 din moştenire, în concurs cu clasa a III-a sau a IV-a de moştenitori.
Dacă defunctul nu are rude sau dacă niciuna dintre rudele defunctului nu
vrea sau nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor va culege întreaga
moştenire [art. 971 alin. (2) C.civ.].
În ipoteza în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi
moştenitori, se stabileşte mai întâi cota cuvenită acestuia, iar restul se împarte
între ceilalţi moştenitori.

2.2. Probleme speciale


A) Soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de
moştenitori
Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire în concurs cu două clase
(subclase) de moştenitori, numai în ipoteza dezmoştenirii de către defunct a
 moştenitorilor rezervatari. Într-o asemenea situaţie, cota soţului supravieţuitor se
stabileşte, ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată
Probleme
speciale dintre ele [art. 972 alin. (3) C.civ.].
Exemple:
a) Defunctul dezmoşteneşte descendenţii, caz în care soţul supravieţuitor
vine în concurs atât cu aceştia, în limitele rezervei lor succesorale, cât şi cu
moştenitorii din clasa a II-a. Cota soţului supravieţuitor este de ¼ din moştenire.
b) Defunctul, care nu are descendenţi, dezmoşteneşte ascendenţii
privilegiaţi, caz în care soţul supravieţuitor vine în concurs atât cu părinţii, cât şi
cu colateralii privilegiaţi. Cota soţului supravieţuitor este de 1/3 din moştenire.
B) Două sau mai multe persoane pretind drepturi succesorale, în calitate
de soţi supravieţuitori

30
Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia
unui soţ supravieţuitor, cota acestuia se împarte în mod egal între acestea [art. 972
alin. (3) C.civ.].

 2.3. Caractere juridice


a) poate veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
Caractere
juridice b) este moştenitor rezervatar;
c) este moştenitor sezinar;
d) este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct, numai dacă
vine în concurs cu clasa I de moştenitori.

Care sunt cotele pe care soţul supravieţuitor le poate culege din masa succesorală,
în concurs cu rudele defunctului?

3. Un drept de abitaţie
3.1. Condiţiile dobândirii
Codul civil conferă soţului supravieţuitor un drept de abitaţie asupra casei
în care a locuit cu defunctul, până la data deschiderii moştenirii, indiferent de
 clasa de moştenitori cu care acesta vine în concurs.
Dreptul de Soţul supravieţuitor dobândeşte acest drept, dacă sunt îndeplinite, în mod
abitaţie. Condiţii
cumulativ, următoarele condiţii:
a) soţul supravieţuitor a locuit, până la data deschiderii moştenirii, în acea
casă;
b) soţul supravieţuitor nu este titular al niciunui drept real de a folosi o
altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale;
c) casa face parte din bunurile succesiunii;
d) soţul supravieţuitor nu devine, prin moştenire, proprietarul exclusiv al
casei;
e) defunctul nu a dispus altfel, întrucât soţul supravieţuitor nu este
moştenitor rezervatar, în ceea ce priveşte casa.

3.2. Caractere juridice


- este un drept real;
- este un drept temporar;
 Regulă: Soţul supravieţuitor păstrează calitatea de titular al acestui drept
până la ieşirea din indiviziune, dar nu mai puţin de un an, de la data deschiderii
Caractere
juridice moştenirii.
Excepţie: Acest drept încetează, însă, chiar înainte de împlinirea
termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
- este un drept personal, care nu poate fi înstrăinat sau grevat de soţul
supravieţuitor în favoarea altei persoane şi care nu poate fi urmărit de creditorii
defunctului;
Oricare dintre moştenitori poate cere, fie restrângerea dreptului de abitaţie,
dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea

31
obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă
corespunzătoare.
- este un drept cu titlu gratuit.
Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către
instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în
camera de consiliu [art. 973 alin. (5) C.civ.].

Ce caractere juridice prezintă dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor?

4. Un drept special de moştenire


În ipoteza în care soţul supravieţuitor nu vine în concurs cu descendenţii
defunctului, acesta moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972 C.civ.,
mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a
soţilor (art. 974 C.civ.).

4.1. Condiţiile dobândirii


 a) soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu moştenitorii
din clasa I;
Dreptul special la
b) defunctul să nu fi dispus, în mod expres, de partea sa din aceste bunuri,
moştenire.
Condiţiile prin liberalităţi, inter vivos sau mortis causa.
dobândirii Dreptul special al soţului supravieţuitor vizează numai cota defunctului
din aceste bunuri comune şi bunurile proprii ale defunctului din această categorie.
Partea soţului supravieţuitor din mobilier şi obiectele de uz casnic îi revin
acestuia, cu titlu de proprietate şi nu ca urmare a moştenirii.
În privinţa acestor bunuri, soţul supravieţuitor nu este rezervatar, el având
numai un drept special.

4.2. Precizare
În cazul defunctului bigam, beneficiază de dreptul special asupra
mobilierului şi obiectelor de uz casnic, atât soţul supravieţuitor din căsătoria
valabilă, cât şi soţul supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria putativă.
Atribuirea acestui drept special are la bază criteriul afectaţiunii concrete a
bunurilor în discuţie, folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice. Soţul din
căsătoria valabilă are un drept special asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic, pe care le-a folosit în cadrul căsătoriei cu defunctul, iar soţul inocent din
căsătoria putativă are dreptul la mobilierul şi obiectele de uz casnic folosite
împreună cu defunctul, în cadrul gospodăriei lor. Aceste bunuri vor fi împărţite, în
mod egal, între cei doi soţi supravieţuitori ai defunctului, numai în cazul
excepţional în care acestea au fost afectate folosinţei comune în ambele
gospodării.

32
4.3. Sensul noţiunilor
Prin „mobilier”, sunt desemnate, alături de bunurile destinate mobilării
locuinţei soţilor şi covoarele, televizorul, radioul, covoarele, perdelele etc., iar
prin „obiecte de uz casnic” sunt desemnate obiectele, care, prin natura lor, sunt
destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (precum: aragazul, cuptorul,
aspiratorul, frigiderul, maşina de spălat rufe, maşina de spălat vase etc.).
 Calificarea unor bunuri ca fiind mobilier sau obiecte de uz casnic are la
Mobilierul şi bază două criterii:
obiectele de uz - natura intrinsecă a acestora;
casnic - afectaţiunea lor concretă.
Nu sunt considerate mobilier şi obiecte de uz casnic următoarele categorii
de bunuri:
a) bunurile care, potrivit naturii lor, nu pot fi folosite în cadrul gospodăriei
casnice (precum: automobilul; pianul; bunurile destinate exercitării profesiei sau
meseriei defunctului; obiectele care, prin valoarea lor deosebită, depăşesc înţelesul
obişnuit al noţiunii de obiecte de uz casnic etc.);
b) bunurile care nu au fost destinate folosinţei comune a soţilor, ci au fost
procurate în alt scop (spre exemplu, pentru a face investiţii sau pentru a fi donate)
sau care au fost destinate uzului personal şi exclusiv al defunctului;
c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (precum: animale, unelte etc.).

4.4. Situaţii particulare


A) Soţii deţin mai multe locuinţe (spre exemplu, domiciliu şi reşedinţă),
toate fiind mobilate şi dotate cu bunuri ale gospodăriei casnice.
Întrebare: Dreptul special al soţului supravieţuitor priveşte mobilierul şi
bunurilor gospodăriei casnice din toate aceste locuinţe?
Răspuns: În măsura în care aceste bunuri, chiar aflate în mai multe
locuinţe, au fost afectate folosinţei comune a soţilor (adică aceştia au locuit
 împreună în toate aceste spaţii şi au folosit, potrivit nivelului lor de trai, toate
Situaţii aceste bunuri), ele vor fi vizate de dreptul special al soţului supravieţuitor.
particulare B) În locuinţele deţinute de soţul defunct există mai multe bunuri de
aceeaşi natură (spre exemplu, mai multe televizoare, mai multe maşini de spălat
rufe, mai multe maşini de spălat vase etc.).
Situaţie: În locuinţa soţilor, ce are două nivele, există la fiecare etaj câte un
frigider, o maşină de spălat rufe, o maşină de spălat vase şi un aspirator. Apoi, în
fiecare cameră există televizor şi calculator.
Întrebare: Dreptul special al soţului supravieţuitor priveşte toate aceste
bunuri, chiar dacă sunt mai multe de acelaşi fel?
Răspuns: Dacă soţul supravieţuitor a folosit împreună cu soţul defunct
aceste bunuri, cel dintâi poate invoca asupra tuturor bunurilor gospodăriei casnice
mai sus menţionate un drept special.

5. Procedură de calcul
În ipoteza concursului la moştenire dintre soţul supravieţuitor şi rudele
 defunctului, trebuie parcurse următoarele etape:
Calculul a) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din bunurile
drepturilor comune, în ipoteza în care aceştia au optat pentru comunitatea legală sau
succesorale ale
soţului
comunitatea convenţională;
supravieţuitor b) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din mobilier şi din
obiectele de uz casnic, care au fost afectate folosinţei comune a soţilor;
c) dobândirea de către soţul supravieţuitor a dreptului de abitaţie asupra
casei de locuit, dacă sunt îndeplinite condiţiile statuate de lege în acest sens;

33
d) determinarea patrimoniului succesoral;
Patrimoniul succesoral este format din următoarele elemente:
- partea soţului decedat din comunitatea de bunuri;
- bunurile proprii ale defunctului;
e) imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale.

Ce înţelegeţi prin „mobilier” şi „obiecte de uz casnic”?

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7.
DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR
DEFUNCTULUI
1. Clasa I de moştenitori legali (clasa descendenţilor)
1.1. Noţiune
Aparţin clasei I de moştenitori în calitate de descendenţi, „...copiii
defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit” [art. 975 alin. (1) C.civ.].


Cine sunt N
descendenţii?

SN

Schemă clasa I de moştenitori legali

Aparţin acestei clase de moştenitori:


- copiii rezultaţi din căsătorie şi urmaşii acestora;
- copiii rezultaţi din afara căsătoriei, dacă filiaţia faţă de tată a fost
stabilită în condiţiile legii şi urmaşii acestora;
- copiii adoptaţi şi urmaşii acestora (mai puţin urmaşii copiilor adoptaţi cu
efecte restrânse anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997);
- copiii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator şi
urmaşii acestora.
Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei
din clasele subsecvente [art. 975 alin. (2) C.civ.].
„Dacă în urma dezmoştenirii, rudele defunctului din clasa cea mai
apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie

34
rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni” [art.
964 alin (2) C.civ.].
„Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă
inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea
care ar fi revenit celui dezmoştenit” [art. 1075 alin. (3) C.civ.].

1.2. Împărţirea moştenirii


Art. 975 alin. (4) C.civ.: „Moştenirea sau partea din moştenire care li se
cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire
în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare
succesorală”.
Exemple:
a) La moştenire vin cei trei copii ai defunctului. Aceştia vor împărţi
moştenirea în mod egal, fiecăruia cuvenindu-i-se o cotă de 1/3.
 b) Defunctul are trei copii, dintre care unul este nedemn. Fiecare dintre
copiii defunctului are doi copii. Moştenirea se va împărţi astfel:
Împărţirea
- cei doi fii ai defunctului, care îndeplinesc condiţiile de a moşteni,
moştenirii între
descendenţi primesc cota de 1/3;
- cota fiului nedemn va fi împărţită, în temeiul reprezentării, între cei doi
fii ai săi, fiecare culegând câte o cotă de 1/6.
c) Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului,
descendenţii lui de cuius, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi
din moştenire [art. 975 alin. (3) C.civ.].

1.3. Caractere juridice


a) pot veni la moştenire, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare (art.
965 C.civ.).
b) sunt moştenitori rezervatari ( art. 1087 C.civ.), culegând cu acest titlu,
jumătate din cota pe care ar fi cules-o dacă nu ar fi fost dezmoşteniţi;
c) sunt moştenitori sezinari [art. 1126 alin. (1) C.civ.];
 Până la atestarea calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau
prin hotărârea judecătorească, descendenţii dobândesc de drept stăpânirea de fapt
Caractere
juridice a moştenirii, dreptul de a o administra şi posibilitatea de a exercita drepturile şi
acţiunile defunctului.
d) sunt obligaţi la raportul (la readucerea la masa succesorală) donaţiilor
primite de la defunct, fără scutire de raport, când vin la moştenire efectiv şi
împreună cu soţul supravieţuitor (art. 1146 C.civ.).

Care sunt caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale descendenţilor?

35
2. Clasa a II-a de moştenitori legali (clasa ascendenţilor privilegiaţi şi
a colateralilor privilegiaţi)
Fac parte din această clasă mixtă de moştenitori legali:
- ascendenţii privilegiaţi, reprezentaţi de părinţii defunctului, rude în linie
dreaptă ascendentă de gradul I [art. 976 alin. (1) C.civ.];
- colateralii privilegiaţi, reprezentaţi de fraţii şi surorile defunctului şi
descendenţii acestora, rude în linie colaterală de gradele II-IV [art. 976 alin. (2) şi
963 alin. (2) C.civ.].

P1 P2


Compoziţia clasei
a II-a D FR+S

SN

Schemă clasa a II-a de moştenitori legali

Rudele din clasa a II-a vin la moştenire, numai dacă:


a) defunctul nu are descendenţi;
b) defunctul are descendenţi, însă aceştia au renunţat la moştenire;
c) defunctul are descendenţi, însă aceştia sunt nedemni de a moşteni şi nu
pot fi reprezentaţi;
d) defunctul are descendenţi, însă aceştia au fost dezmoşteniţi, prin urmare
culegând numai rezerva legală, restul revenindu-le moştenitorilor din clasa a II-a.
Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei
din clasele subsecvente (III şi IV).

2.1. Subclasa ascendenţilor privilegiaţi


2.1.1. Noţiune
Părinţii se numesc privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi
ascendenţi ai defunctului, bunici, străbunici etc.
Fac parte din această subclasă de moştenitori:
 - părinţii din căsătorie;
Cine sunt - părinţii din afara căsătoriei, în măsura în care filiaţia a fost stabilită în
ascendenţii condiţiile legii;
privilegiaţi? - părinţii adoptatori (chiar şi în cazul adopţiei cu efecte restrânse);
- părinţii fireşti ai celui adoptat cu efecte restrânse;
- părinţii care au încuviinţat reproducerea umană asistată medical cu terţ
donator.

2.1.2. Împărţirea moştenirii


Ipoteze:
A) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului şi cu colateralii privilegiaţi ai acestuia.

36
Etape de parcurs:
a) determinarea cotei clasei a II-a în concurs cu soţul supravieţuitor;
Art. 977 alin. (1) C.civ.: „Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în
concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi, cât şi cu colateralii privilegiaţi ai
defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire”.
b) determinarea în cadrul clasei a doua, a cotei ascendenţilor privilegiaţi
(art. 978 C.civ.):
- în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege ¼
din moştenire, iar restul de ¾ va reveni colateralilor privilegiaţi, indiferent de
numărul lor;
- în cazul în care la moştenire vin doi (sau mai mulţi, pentru ipoteza
adopţiei cu efecte restrânse) părinţi, aceştia vor culege împreună ½ din moştenire,
iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
Aceste cote vor fi raportate la 2/3 din moştenire, întrucât ascendenţii
privilegiaţi suportă şi concursul soţului supravieţuitor al defunctului.
Drept urmare:
- unicul părinte al defunctului va culege ¼ din 2/3, adică 1/6 din
moştenire, restul de 3/6 din moştenire revenind colateralilor privilegiaţi;
- cei doi părinţi ai defunctului vor culege ½ din 2/3, adică 1/3 din
moştenire, restul de 1/3 cuvenindu-se colateralilor privilegiaţi, indiferent de
numărul lor.
B) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului, caz în care cei dintâi vor culege o cotă de ½ din
moştenire [art. 977 alin. (2) C.civ.], cealaltă jumătate revenind soţului
supravieţuitor;
În ipoteza în care de cuius are numai ascendenţi privilegiaţi, iar pe soţul
 supravieţuitor l-a dezmoştenit [art. 1075 alin. (1) C.civ.]:
Ipoteze practice - soţul supravieţuitor va culege ½ (reprezentând rezerva succesorală) din
cota legală de ½ conferită de lege în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, adică ¼
din moştenire;
- restul de ¾ se va cuveni părinţilor defunctului.
C) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu
colateralii privilegiaţi, caz în care moştenirea se împarte astfel (art. 978 C.civ.):
- în cazul în care la moştenire vine un singur părinte al defunctului,
acesta va culege ¼ din moştenire, restul de ¾ revenind colateralilor privilegiaţi,
indiferent de numărul acestora;
- în cazul în care la moştenirea defunctului vin doi (sau mai mulţi)
părinţi, aceştia vor culege ½ din moştenire, cealaltă jumătate cuvenindu-se
colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.
Dacă defunctul are atât părinţi, cât şi colaterali privilegiaţi, însă pe aceştia
din urmă, moştenitori nerezervatari, i-a dezmoştenit, cei dintâi, venind singuri la
moştenire, vor culege întreaga moştenire.
În cazul în care ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, moştenitori
rezervatari, însă dezmoşteniţi, vin la moştenire în concurs cu colateralii
privilegiaţi, moştenirea se va împărţi astfel:
- dacă există un singur părinte al defunctului, exheredat însă, acesta va
culege ½ din ¼, adică 1/8 din moştenire, restul de 7/8 revenind colateralilor
privilegiaţi, indiferent de numărul lor;
- dacă la moştenirea lui de cuius vin doi, trei sau patru părinţi, toţi
dezmoşteniţi însă, aceştia vor culege împreună 1/2 din 1/2, adică ¼ din moştenire,
restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.

37
Aşadar, cei doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi ai defunctului
dezmoşteniţi vor culege din moştenirea defunctului următoarele cote:
 dacă sunt doi părinţi, fiecare va culege câte 1/8 din moştenire;
 dacă sunt trei părinţi, fiecare va culege câte 1/12 din moştenire;
 dacă sunt patru părinţi, fiecare va culege câte 1/16 din moştenire.
D) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor
culege întreaga moştenire.

2.1.3. Caractere juridice


 - nu beneficiază de reprezentare, putând culege moştenirea numai în nume
propriu;
Caractere
juridice - sunt moştenitori rezervatari (art. 1087 C.civ.);
- sunt moştenitori sezinari [art. 1126 alin. (1) C.civ.];
- nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct.

Care sunt cotele pe care le culeg ascendenţii privilegiaţi în concurs cu colateralii


privilegiaţi? Ce caractere juridice prezintă drepturile succesorale ale ascendenţilor
privilegiaţi

2.2. Subclasa colateralilor privilegiaţi


2.2.1. Noţiune
Colateralii privilegiaţi sunt denumiţi astfel, întrucât înlătură de la
moştenire pe ceilalţi colaterali, numiţi ordinari, reprezentaţi de unchi, mătuşi, veri
primari, fraţi şi surori ai bunicilor defunctului.
Sunt colaterali privilegiaţi ai defunctului [art. 976 alin. (2) C.civ.]:
a) fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-lea;
 b) copiii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al III-lea;
c) nepoţii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al IV-lea.
Cine sunt
colateralii Fac parte din subclasa colateralilor privilegiaţi, următoarele categorii de
privilegiaţi? fraţi:
a) fraţii buni;
b) fraţii uterini, respectiv fraţii consangvini sau cosângeni;
c) fraţii rezultaţi din adopţie (mai puţin cei adoptaţi cu efecte restrânse care
vin la moştenirea fraţilor din familia firească);
Exemple: Părinţii a trei copii rezultaţi din căsătorie au adoptat cu efecte
restrânse un al patrulea copil. Unul dintre copiii fireşti ai soţilor adoptatori moare.
La moştenirea acestuia, alături de părinţi, vin numai fraţii fireşti, nu şi fratele
adoptat. Similar, dacă ar muri adoptatul cu efecte restrânse, la moştenirea acestuia
ar avea vocaţie rudele din familia firească (părinţi şi fraţi fireşti) şi părinţii
adoptatori, nu însă şi cei trei copii ai adoptatorilor.

38
Aceste reguli sunt întocmai aplicabile şi în cazul descendenţilor din
fraţi/surori.
Exemplu: Defunctul are nepoţi de frate, adoptaţi cu efecte restrânse.
Aceştia nu au vocaţie la moştenirea defunctului, întrucât cu acesta nu s-au stabilit
relaţii de rudenie.
Ipoteze:
A) De cuius a adoptat mai mulţi copii. Vocaţia acestora la moştenire este
diferită, în funcţie de felul adopţiei. Astfel:
- dacă toate adopţiile au fost făcute cu efecte depline, fraţii adoptaţi vor
avea vocaţie reciprocă la moştenire, întrucât prin efectul adopţiei au devenit rude;
- dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse, fraţii adoptaţi nu se vor
putea moşteni, întrucât nu au devenit rude. Se vor putea moşteni, în schimb, fraţii
fireşti;
- dacă adopţiile sunt diferite din punctul de vedere al efectelor produse,
adoptaţii nu se moştenesc.
B) Părinţii fireşti ai adoptatului adoptă, la rândul lor, alţi copii. Copilul
firesc va putea moşteni numai pe adoptaţii cu efecte depline.
d) fraţii/colateralii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ
donator.

1.2.2. Împărţirea moştenirii


Cotele colateralilor privilegiaţi
Ipoteze:
A) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului şi cu ascendenţii privilegiaţi ai acestuia.
Etape de parcurs:
a) determinarea cotei clasei a II-a în concurs cu soţul supravieţuitor;
aceasta este de 2/3 din moştenire [art. 977 alin. (1) C.civ.];
 b) determinarea, în cadrul clasei a II-a, a cotei colateralilor privilegiaţi.
Cota care se cuvine colateralilor privilegiaţi diferă în funcţie de numărul
Ipoteze practice
ascendenţilor privilegiaţi cu care cei dintâi vin în concurs [art. 978 C.civ.]. Astfel:
- în cazul în care, la moştenire, colateralii privilegiaţi vin în concurs cu un
singur părinte, cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, ¾ din moştenire,
restul de 1/4 revenind unicului ascendent privilegiat al defunctului;
- în cazul în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin în concurs cu doi
părinţi, cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, ½ din moştenire, restul de
1/2 revenind ascendenţilor privilegiaţi ai defunctului;
Aceste cote vor fi raportate la 2/3 din moştenire, întrucât colateralii
privilegiaţi suportă, pe lângă concursul ascendenţilor privilegiaţi, şi concursul
soţului supravieţuitor al defunctului.
Exemplu: Au vocaţie concretă la moştenirea lui de cuius, soţul
supravieţuitor, cei doi părinţi ai acestuia şi cei trei fraţi buni. Drept urmare:
- soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire;
- cei doi părinţi vor primi împreună 1/3 din moştenire (1/2 din 2/3), adică
câte 1/6 fiecare;
- cei trei fraţi vor culege împreună restul de 1/3 (1/2 din 2/3), adică 1/9
fiecare.
B) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului, caz în care cei dintâi vor culege o cotă de ½ din
moştenire [art. 977 alin. (2) C.civ.];
C) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu
ascendenţii privilegiaţi, caz în care moştenirea se împarte astfel [art. 978 C.civ.]:

39
- în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu
un singur părinte al defunctului, aceştia vor împărţi, în mod egal, indiferent de
numărul lor, cota de 3/4;
- în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu
doi (sau mai mulţi) părinţi ai defunctului, cei dintâi vor împărţi, în mod egal,
indiferent de numărul lor, cota de ½.
D) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor
culege întreaga moştenire.

Modul de împărţire a moştenirii


Regulă: Partea din moştenire care revine colateralilor privilegiaţi se
împarte, în mod egal (pe capete), între moştenitorii de acelaşi grad [art. 981 alin.
 (1) C.civ.].
Împărţire pe
capete
D FR1 FR2 FR3
1/3 1/3 1/3

Schemă împărţire moştenire pe capete


Excepţii:
a) dacă descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului vin la moştenire prin
reprezentare, împărţirea se va face pe tulpini [art. 981 alin. (2) C.civ.];
Exemplu: Defunctul are trei fraţi, dintre care unul predecedat (sau
nedemn), iar, din partea fiecăruia dintre aceştia, are câte trei nepoţi. Moştenirea se
 va împărţi astfel:
Împărţire pe - fiecare dintre fraţii în viaţă ai defunctului va primi câte o cotă de 1/3;
tulpini
- cota de 1/3 a fratelui predecedat (sau nedemn) se va împărţi între cei trei
copii ai acestuia, care-l reprezintă la moştenire, astfel încât fiecăruia i se va cuveni
cota de 1/9 din moştenire.

FR1
D predecedat/nedemn FR2 FR3
1/3 1/3 1/3

N1 N2 N3
1/9 1/9 1/9

Schemă împărţire moştenire pe tulpini

b) dacă la moştenirea defunctului vin atât fraţi buni, cât şi fraţi uterini sau
consangvini, împărţirea se va face pe linii [art. 981 alin. (3) C.civ.].
Exemple:
A) Împărţire pe linii
Defunctul are, la data deschiderii moştenirii, 2 părinţi (fireşti) şi 6 fraţi (2
fraţi uterini, 3 fraţi consangvini şi un frate bun). Moştenirea acestuia se va împărţi
astfel:
a) părinţii vor culege ½ din moştenire;
b) restul de ½, constituind cota colateralilor privilegiaţi, se va împărţi în
două părţi egale (1/4 fiecare), întrucât defunctul are fraţi pe mai multe linii;

40
 c) dimidia maternis va fi împărţită în trei linii egale (1/12 fiecare), întrucât
defunctul are doi fraţi de mamă şi un frate bun;
Împărţire pe linii
d) dimidia paternis va fi împărţită în patru linii egale (1/16 fiecare),
întrucât defunctul are trei fraţi de tată şi un frate bun;
e) fratele bun a cules două linii, una din partea mamei (1/12) şi una din
partea tatălui (1/16) întrucât are o dublă legătură cu defunctul.
B) Împărţirea pe tulpini în cadrul liniilor
Unul dintre fraţii de mamă ai defunctului şi unul dintre fraţii de tată ai
acestuia sunt decedaţi sau nedemni, la data deschiderii succesiunii. Din partea
fratelui uterin predecedat sau nedemn, defunctul are trei nepoţi, iar din partea
celui consangvin are doi nepoţi. Nepoţii, reprezentându-i pe ascendenţii lor, vor
culege partea acestora din moştenire astfel:
a) cei trei nepoţi de frate uterin vor culege împreună cota de 1/12,
revenindu-i fiecăruia o cotă de 1/36;
b) cei doi nepoţi de frate consangvin vor culege împreună cota de 1/16,
revenindu-i fiecăruia o cotă de 1/32.

2.2.3. Caractere juridice


- pot culege moştenirea atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare;
Precizare: Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în
 nume propriu, în timp ce descendenţii acestora pot veni la moştenire atât în nume
propriu, în ipoteza în care autorul lor renunţă la moştenire, cât şi prin reprezentare,
Caractere
juridice
în majoritatea cazurilor.
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari.
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

Care este specificul împărţirii pe linii?

3. Clasa a III-a de moştenitori legali (clasa ascendenţilor ordinari)


3.1. Noţiune
Ascendenţii ordinari sunt denumiţi astfel, întrucât sunt înlăturaţi de la
moştenire de către ascendenţii privilegiaţi. Fac parte din această clasă [art. 982
alin. (1) C.civ.]: bunicii, străbunicii, ceilalţi ascendenţi ai defunctului, fără limită
de grad şi indiferent de faptul că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, rezultaţi
din adopţie sau prin metoda reproducerii umane asistată medical cu terţ donator.
Precizare: La moştenirea defunctului adoptat (mai puţin a celui adoptat cu
efecte restrânse), pot veni numai ascendenţii ordinari din familia adoptatoare, nu
şi cei din familia firească. Dimpotrivă însă, moştenirea adoptatului cu efecte
restrânse va fi culeasă de către ascendenţii ordinari ai acestuia din familia firească.
Ascendenţii ordinari vin la moştenire în cazul în care:
a) lipsesc moştenitorii din primele două clase;

41
b) moştenitorii din primele două clase sunt renunţători;
c) moştenitorii din primele două clase sunt nedemni şi nu pot fi
reprezentaţi;
d) în afară de ascendenţi ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi, pe
care i-a dezmoştenit, însă;
e) defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi
privilegiaţi), însă aceştia au fost dezmoşteniţi. Prin urmare, moştenitorii
rezervatari exheredaţi vor culege numai rezerva legală, restul revenindu-le
ascendenţilor ordinari.
Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei
din ultima clasă.
SB


Clasa a III-a de
moştenitori

Schemă clasa a III-a de moştenitori legali

3.2. Împărţirea moştenirii


Ascendenţii ordinari vor culege moştenirea, în cote egale [art. 982 alin. (5)
C.civ.]. Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se
va stabili cota acestuia de ¾ şi apoi, restul de ¼ se va împărţi, în mod egal,
ascendenţilor ordinari preferabili în grad [art. 982 alin. (4) C.civ.].

3.3. Caractere juridice


- nu pot veni la moştenire prin reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari;
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.

4. Clasa a IV-a de moştenitori legali (clasa colateralilor ordinari)


4.1. Noţiune
Fac parte din această clasă [art. 983 alin. (1) C.civ.]:
a) unchii şi mătuşile, rude de gradul al III-lea;
b) verii primari, rude de gradul al IV-lea;
c) fraţii şi surorile bunicilor, rude de gradul al IV-lea.
Rudele colaterale, care fac parte din această clasă, pot fi din căsătorie, din
afara acesteia, rezultate din adopţie sau prin reproducere umană asistată medical
cu terţ donator.

42
La moştenirea defunctului adoptat (mai puţin a celui adoptat cu efecte
restrânse), pot veni numai colateralii ordinari din familia adoptatoare, nu şi cei din
familia firească. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, vin la moştenirea
defunctului, numai colateralii ordinari din familia firească.
Colateralii ordinari vin la moştenire în următoarele situaţii:
a) lipsesc moştenitorii din primele trei clase;
b) moştenitorii din primele trei clase sunt renunţători;
c) moştenitorii din primele trei clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi;
d) în afară de colaterali ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi şi
ascendenţi ordinari, pe care i-a dezmoştenit, însă. Prin dezmoştenire, colateralii
privilegiaţi şi ascendenţii ordinari, nefiind moştenitori rezervatari, sunt înlăturaţi
 de la moştenire;
Clasa a IV-a de e) defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi
moştenitori
privilegiaţi), însă aceştia au fost dezmoşteniţi. În consecinţă, moştenitorii
rezervatari dezmoşteniţi vor culege numai rezerva legală, restul revenindu-le
colateralilor ordinari.

UM

U+M

D VP

Schemă clasa a IV-a de moştenitori legali

4.2. Împărţirea moştenirii


Colateralii de acelaşi grad vor culege moştenirea în cote egale. În caz de
concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului, se va determina cu prioritate cota
acestuia de 3/4, restul de ¼ revenind, în mod egal, colateralilor ordinari, indiferent
de numărul lor [art. 983 alin. (4) C.civ.].

4.3. Caractere juridice


- nu beneficiază de reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari;
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.

5. Tabel recapitulativ

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale:


Rudelor din clasa a II-a
Rudelor Rudelor
Soţului Rudelor din Subclasa Subclasa
din clasa a din clasa a
supravieţuitor clasa I ascendenţilor colateralilor
III-a IV-a
privilegiaţi privilegiaţi
- vine la - vin la - vin la - vin la - vin la - vin la
moştenire în moştenire moştenire în moştenire moştenire moştenire
nume propriu în nume nume în nume în nume în nume

43
propriu sau propriu propriu sau propriu propriu
prin prin
reprezentare reprezentare
- este - sunt - sunt - nu sunt - nu sunt - nu sunt
moştenitor moştenitori moştenitori moştenitori moştenitori moştenitori
rezervatar rezervatari rezervatari rezervatari rezervatari rezervatari
- este - sunt - sunt - nu sunt - nu sunt - nu sunt
moştenitor moştenitori moştenitori moştenitori moştenitori moştenitori
sezinar sezinari sezinari sezinari sezinari sezinari
- este obligat
la raportul - nu sunt - nu sunt - nu sunt - nu sunt - nu sunt
donaţiilor în obligaţi la obligaţi la obligaţi la obligaţi la obligaţi la
concurs cu raportul raportul raportul raportul raportul
descendenţii donaţiilor donaţiilor donaţiilor donaţiilor donaţiilor
defunctului

Care sunt rudele care fac parte din clasa a IV-a de moştenitori legali?

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8.
DREPTURILE SUCCESORALE ASUPRA MOŞTENIRII
VACANTE
1. Noţiune
Art. 1135 alin. (1) C.civ.: „Dacă nu sunt moştenitori legali sau
testamentari, moştenirea este vacantă”.
Distingem între:
 A) Vacanţa succesorală totală, care poate fi întâlnită în următoarele
Ce reprezintă ipoteze:
moştenirea a) defunctul nu are soţ supravieţuitor, rude din cele patru clase de
vacantă? moştenitori şi nu a instituit legatari prin testament;
b) defunctul are moştenitori legali nerezervatari, pe care îi dezmoşteneşte
prin testament şi nu a instituit legatari.
B) Vacanţa succesorală parţială, care poate fi întâlnită în următoarele
situaţii:
a) nu există moştenitori legali, iar testatorul a instituit legatari, cu titlu
universal sau cu titlu particular, numai pentru o parte a moştenirii sale, cu privire
la restul bunurilor succesorale intervenind vacanţa succesorală;
b) testatorul instituie legatari cu privire la o parte a masei sale succesorale,
însă moştenitorilor legali existenţi le limitează, prin testament, vocaţia
succesorală;

44
c) testatorul nu instituie legatari, însă moştenitorilor rezervatari existenţi le
limitează, prin testament, vocaţia succesorală.

2. Beneficiari
 Sunt beneficiari ai drepturilor succesorale asupra moştenirii vacante:
a) comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se
Beneficiarii
moştenirii
aflau bunurile la data deschiderii moştenirii(art. 1138 C.civ.);
vacante b) statul român, dacă moştenirile vacante se află în străinătate [art. 553
alin. (3) C.civ.].

3. Natură juridică
În ceea ce ne priveşte, considerăm că prezintă o mai mare justeţe
susţinerea teoriei dreptului la moştenire, potrivit căreia statul dobândeşte
moştenirea vacantă, privită ca universalitate, în baza unui drept de moştenire
legală (iure hereditatis).

4. Particularităţi
Drepturile succesorale ale comunei, oraşului sau municipiului asupra
moştenirilor vacante prezintă următoarele particularităţi:
a) Notarul public are posibilitatea de a numi un curator special al
moştenirii, în ipoteza în care moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul
nu este cunoscut [art. 1136 alin. (1) C.civ.]. În cazul în care moştenirea nu a fost
acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, acţiunile împotriva unei
asemenea moşteniri se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de
notarul public competent, la cererea reclamantului [art. 1136 alin. (2) C.civ.].
b) Art. 1136 alin. (3) C.civ.: „Dacă există indicii că moştenirea urmează a
fi declarată vacantă, notarul public competent încunoştinţează şi organul care
reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul”.
c) Art. 1137 C.civ. - somarea succesibililor: „Dacă în termen de un an şi 6
luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la
cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o
publicaţie făcută la locul deschiderii succesiunii, la locul unde se află imobilele
din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe
cheltuiala succesiunii, să se înfăţişeze în termen de cel mult 2 luni de la publicare.
Dacă niciun succesibil nu se va prezenta în termenul fixat în publicaţie, notarul
va constata că moştenirea este vacantă”.
Aşadar, somarea succesibililor se realizează de către notarul public, la
cererea oricărei persoane interesate, prin următoarele modalităţi, ce trebuie
îndeplinite în mod cumulativ şi nu alternativ:
- o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii;
- o publicaţie făcută la locul unde se află imobilele din patrimoniul
succesoral;
- o publicaţie într-un ziar de largă circulaţie.
Cheltuielile generate de realizarea acestei publicităţi sunt suportate din
activul moştenirii. În publicaţiile menţionate, trebuie să se prevadă termenul în
care succesibilii-destinatari trebuie să se înfăţişeze la notarul public care a realizat
procedura somării. Acest termen nu poate depăşi, în niciun caz, 2 luni şi începe să
curgă de la publicare.
d) Art. 1139 alin. (1) C.civ., „Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul
intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au
renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1137, dacă

45
niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la
data deschiderii sale”.
e) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul nu au drept de opţiune
succesorală.
Art. 1139 alin. (2) C.civ., „Comuna, oraşul sau, după caz municipiul
suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din
patrimoniul succesoral”.
f) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul sunt moştenitori sezinari (în
opinia noastră).
g) Comunei, oraşului sau municipiului i se eliberează certificat de vacanţă
succesorală [art. 553 alin. (2) C.civ.].
Vacanţa succesorală poate fi desfiinţată prin exercitarea de către
moştenitori a petiţiei de ereditate împotriva comunei, oraşului sau, după caz, a
municipiului (art. 1140 C.civ.).
Ipoteze:
 - notarul public eliberează, cu privire la aceeaşi moştenire, atât certificat
Particularităţile de moştenitor, cât şi certificat de vacanţă succesorală;
moştenirii - unităţilor administrativ-teritoriale, beneficiare ale drepturilor succesorale
vacante asupra moştenirilor vacante, le poate fi eliberat certificat de moştenitor, în măsura
în care au fost gratificate prin testament de către defunct;
- persoanelor juridice menţionate le pot fi eliberate două certificate, cu
privire la aceeaşi moştenire: unul de moştenitor, întrucât au fost instituite de către
defunct în calitate de legatari şi unul de vacanţă succesorală, pentru restul
moştenirii, rămasă vacantă prin absenţa moştenitorilor defunctului.
Precizare:
În lipsa bunurilor, nu poate fi emis certificat de vacanţă succesorală. Într-o
asemenea ipoteză, în încheierea în care se constată că nu sunt bunuri, se face şi
precizarea cu privire la absenţa moştenitorilor defunctului, dosarul închizându-se
cu menţiunea „fără avere”.
h) În ipoteza în care în masa succesorală, cu privire la care a fost declarată
vacanţa succesorală, există bunuri imobile, nu trebuie realizată publicitatea
imobiliară [art. 553 alin. (2) C.civ.].

Cine beneficiază de moştenirea vacantă?

5. Situaţii atipice
A) Bunurile cetăţeanului român cu domiciliul în România, care formează
obiectul moştenirii vacante, se află în raza teritorială a cel puţin două unităţi
administrativ-teritoriale (comune, oraşe sau, după caz, municipii);
Ipoteză: De cuius, lipsit atât de moştenitori legali, cât şi testamentari, lasă
după moartea sa următoarele bunuri:
- un apartament, împreună cu mobilierul aferent, în Municipiul
Târgovişte, unde a avut şi ultimul domiciliu;

46
- o casă, de asemenea mobilată, un autoturism de teren şi o importantă
sumă de bani la o bancă din Municipiul Braşov;
- un teren având suprafaţa de 5000 m2 şi mai multe bunuri mobile în
comuna Valea Călugărească, din judeţul Prahova.
Soluţie: Fiecare dintre cele trei unităţi administrativ-teritoriale beneficiază
de bunurile aflate în raza sa teritorială.
Întrebări:
a) Care este notarul public competent care poate, respectiv trebuie, să
numească un curator special al moştenirii?
 b) Care este notarul public competent a încunoştinţa organul care
Situaţii atipice reprezintă comuna, oraşul sau municipiul despre indiciile că moştenirea va deveni
vacantă?
c) Care este notarul public căruia persoanele interesate se pot adresa în
vederea somării succesibililor?
Răspuns: Competent a solicita administrarea provizorie a bunurilor şi a
realiza somarea succesibililor este notarul public din Târgovişte, întrucât în
această localitate defunctul a avut ultimul domiciliu, deşi vor culege, cu titlu de
moştenire vacantă, bunurile aflate în raza lor teritorială şi celelalte două unităţi
administrativ-teritoriale menţionate mai sus.
B) Bunurile care formează obiectul moştenirii vacante se află atât pe
teritoriul României, cât şi pe teritoriul altui stat.
În această ipoteză, există două categorii de beneficiari ai drepturilor
succesorale asupra moştenirii vacante aparţinând aceluiaşi defunct:
- bunurile succesorale aflate în România vor reveni, după caz, comunei,
oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau la data deschiderii
moştenirii;
- bunurile aflate în străinătate se vor cuveni statului român.
Ipoteză: Folosim exemplul de la ipoteza A), pe care îl completăm cu încă
un element: defunctul a deţinut în proprietate bunuri care, la data deschiderii
moştenirii, se aflau pe teritoriul statului francez.
Soluţie: Bunurile aparţinând moştenirii vacante, situate pe teritoriul
României, vor reveni celor trei unităţi administrativ-teritoriale, în a căror rază
teritorială acestea se aflau la data deschiderii moştenirii, iar cele situate pe
teritoriul statului francez vor fi culese de către statul român.
Este competent a realiza cele trei proceduri (numirea curatorului special al
moştenirii, încunoştiinţarea organului care reprezintă unitatea administrativ-
teritorială beneficiară şi somarea succesibililor) notarul public din Târgovişte,
unde defunctul a avut cel din urmă domiciliu.
Precizare: Aceeaşi soluţie se impune şi în ipoteza în care de cuius a
deţinut în proprietate bunuri atât în România, cât şi în alte câteva state.

47
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii:

1.Bacaci, Al., Comăniţă, Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
2.Bob, M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
3.Chirică, D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
4.Deak, Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002
5.Deak, Fr., Popescu, R., Tratat de drept succesoral, ediţia a III-a,
actualizată şi completată, volum I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
6.Eliescu, M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii
Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966
7.Florescu, D.C., Dreptul succesoral, ediţia V, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
8.Frenţiu, G.C., Ricu, C.S., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Colectiv, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”,
vol. II (Art. 953-1649), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
9.Genoiu, I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ed. 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
10. Genoiu, I., Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar, ed. 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
11. Genoiu, I., Ce drepturi succesorale are soţul supravieţuitor la
moştenirea soţului decedta? Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013
12. Macovei, C., Dobrilă, M.C., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I.
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012
13. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Reprezentarea succesorală, în Uliescu, M.
(coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
14. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Drepturile succesorale ale soţului
supravieţuitor, în Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”,
vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
15. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Dispoziţii legale. Moştenitorii legali, în
Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013
16. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Moştenirea vacantă, în Uliescu, M.
(coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
17. Popa, I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
18. Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012
19. Stoica, V., Dragu, L., Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
20. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil
al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011

48
21. Văduva, D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
22. Veress, E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului
Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012

49
MODULUL III:
DEVOLUŢIUNEA TESTAMENTARĂ A
MOŞTENIRII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă

 Cuprins:

 U.I.9: Testamentul: noţiune, caractere juridice, cuprins, probă,


interpretare, condiţii de validitate, forme.
 U.I.10: Principalele dispoziţii testamentare: legatul;
dezmoştenirea; execuţia testamentară.
 U.I.11: Limitele dreptului de a dispune asupra moştenirii: oprirea
actelor juridice asupra moştenirilor nedeschise; oprirea substituţiilor
fideicomisare graduale şi veşnice; oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva
succesorală; raportul donaţiilor şi al datoriilor.

= 7 ORE
.

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


devoluţiunea testamentară a moştenirii.

 Obiective operaţionale: Însuşirea principalelor aspecte pe care


le presupune problematica testamentului, a principalelor dispoziţii pe care
acesta le poate conţine, precum şi a limitelor pe care le comportă dreptul de
a dispune asupra moştenirii.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9.
TESTAMENTUL: NOŢIUNE, CARACTERE JURIDICE, CONDIŢII DE
VALIDITATE, FORME.

1. Noţiune
Art. 1034 C.civ., "Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil
prin care o persoană, numită testator, dispune în una dintre formele cerute de
lege, pentru timpul cât nu va mai fi în viaţă".

2. Caractere juridice
a) act juridic unilateral;
b) act juridic esenţialmente personal;
c) act juridic solemn;
d) act juridic mortis causa;

50
e) act juridic esenţialmente revocabil.

3. Cuprins
Testamentul poate cuprinde:
a) legate;
b) dezmoşteniri;
c) desemnarea unui/unor executori testamentari;
d) sarcini (obligaţii) impuse legatarului sau moştenitorilor legali, fie de
natură patrimonială, fie de altă natură;
e) revocarea, totală sau parţială, a unui testament anterior sau numai a
unei dispoziţii testamentare anterioare ori retractarea revocării anterioare;
f) partajul de ascendent;
g) recunoaşterea de către mamă a unui copil născut din părinţi
necunoscuţi sau de către tată a unui copil din afara căsătoriei;
h) dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare sau cu privire la
corpul său după moarte (art. 80 C.civ.);
i) desemnarea persoanei care urmează a fi numită tutore al copiilor
testatorului (art. 114 C.civ.) sau înlăturarea posibilităţii ca o anumită persoană să
 fie tutore (art. 113 C.civ.);
Cuprinsul j) dispoziţii cu privire la partea ce i s-ar cuveni soţului testator din
testamentului
comunitatea de bunuri, la încetarea căsătoriei (art. 350 C.civ.);
k) testatorul poate să-şi dea acordul sau să interzică, după decesul său,
folosirea prelevării de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau
ştiinţific (art. 81 C.civ.);
l) dispoziţii cu privire la înfiinţarea unei fundaţii;
m) interdicţia înstrăinării unui bun, pentru o durată de cel mult 49 de ani,
cu condiţia să existe un interes serios şi legitim (art. 627 C.civ.);
n) împuternicirea unei persoane în vederea administrării unuia sau mai
multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine
(art. 792 C.civ.);
o) alegerea legii aplicabile propriei succesiuni (art. 2634 C.civ.);
p) alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, în măsura în care
acestea nu încalcă ordinea publică.

Enumeraţi cinci dispoziţii pe care le poate conţine testamentul.

4. Probă
Regulă: Art. 1037 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană care pretinde un drept
ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în
 una dintre formele prevăzute de lege”.
Excepţie: Art. 1037 alin. (2) C.civ.: „Dacă testamentul a dispărut printrun
Proba
testamentului caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea
testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia,

51
valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice
mijloc de probă”.

5. Interpretare
Regulă: Art. 1039 alin. (1) C.civ., „Regulile de interpretare a contractelor
sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele
juridice ale acestuia”.
Excepţie: Art. 1039 alin. (2) şi (3) C.civ. consacră următoarele reguli
speciale de interpretare a testamentului:
a) elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în
măsura în care se sprijină pe cele intrinseci;
b) legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în
compensaţia creanţei sale.
Concluzie: Trebuie respectate în materia interpretării clauzelor
testamentare lipsite de claritate, următoarele reguli:
a) în interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie avută în vedere voinţa
reală a testatorului şi nu sensul literal al termenilor (art. 1266 C.civ.);
 b) intenţia testatorului va fi căutată, în primul rând, în conţinutul
testamentul şi numai apoi în acte şi împrejurări exterioare, iar elementele
Interpretarea
extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină
testamentului
pe cele intrinseci;
c) în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor
legali şi nu a legatarilor;
d) clauza testamentară se interpretează în sensul în care poate avea un
efect, nu în acela în care nu ar avea niciunul [art. 1268 alin. (3) C.civ.];
e) clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se
fiecăreia înţelesul ce rezultă din întregul act (art. 1267 C.civ.);
f) legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în
compensaţia creanţei sale.

Enumeraţi regulile de interpretare a testamentului.

6. Condiţii esenţiale de validitate


Testamentul trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate
privind capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza. Mai mult, testamentul
fiind un act juridic solemn, este necesar ca acesta să îmbrace forma solemnă.

6.1. Capacitatea
Art. 987 alin. (1) C.civ.: "Orice persoană poate face şi primi liberalităţi,
cu respectarea regulilor privind capacitatea".

Capacitatea de a dispune prin legat


Condiţia capacităţii de a dispune prin legat trebuie îndeplinită la data la
care testatorul îşi exprimă consimţământul [art. 987 alin. (1) C.civ.].

52
Au capacitatea de a dispune prin legat:
- persoana fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani;
- minorul de 16 ani căsătorit;
 - minorul care a dobândit capacitate anticipată de dispoziţie.
Cine poate Sancţiunea nesocotirii acestei incapacităţi - nulitatea relativă a legatului.
dispune prin Precizăm că poate realiza testament, care conţine alte dispoziţii decât
legat? legate, chiar şi minorul cu respectarea regulilor generale de capacitate, cu condiţia
să nu aducă atingere caracterului personal al actului de ultimă voinţă. Constituie
astfel de situaţii, spre exemplu testamentul care conţine recunoaşterea unui copil,
testamentul prin care se exprimă ultima voinţă a autorului în legătură cu
funaraliile sale sau cu corpul acestuia după moarte.

Capacitatea de a primi prin legat


Regulă: Art. 987 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană poate ...primi
liberalităţi...”.
Condiţia capacităţii de a primi prin legat trebuie îndeplinită la data
deschiderii moştenirii testatorului [art. 987 alin. (4) C.civ.].
Pot fi gratificate prin testament:
- persoana fizică concepută, sub condiţia de a se naşte vie (art. 36
C.civ.);
 - persoana juridică, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor
testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în
Cine poate primi
care legatele nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal
legate?
(art. 208 C.civ.).
Persoanele juridice fără scop lucrativ pot dobândi prin testament numai
acele drepturi şi obligaţii civile, care sunt necesare pentru realizarea scopului
stabilit prin lege, actul de constituire sau statut [art. 206 alin. (2) C.civ. –
principiul specialităţii capacităţii de folosinţă].
Excepţii - incapacităţile speciale:
a) incapacitatea care priveşte medicii, farmaciştii sau alte persoane care, în
mod direct sau indirect, i-au acordat îngrijire de specialitate testatorului pentru
boala care este cauză a decesului [art. 990 alin. (1) C.civ.].
Excepţie (la excepţie): Sunt valabile următoarele categorii de legate [art.
990 alin. (2) C.civ.]:
- legatele dispuse în favoarea soţului, rudelor în linie dreaptă sau
colateralilor privilegiaţi, chiar dacă aceştia i-au acordat testatorului asistenţă de
specialitate pentru boala care este cauză a decesului, în perioada în care acesta din
urmă şi-a redactat testamentul;
- legatele dispuse în favoarea altor rude până la al patrulea grad inclusiv,
dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu are soţ şi nici rude în linie
dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
b) incapacitatea care priveşte preoţii sau alte persoane care i-au acordat
asistenţă religioasă testatorului, în timpul bolii care este cauză a decesului.
Excepţie (la excepţie): Este valabil legatul dispus în favoarea preotului sau
persoanelor asimilate acestuia, care au faţă de testator calitatea de soţ, rude în linie
dreaptă sau colaterali privilegiaţi, sau, în lipsa acestora, rude până la al patrulea
grad inclusiv [art. 990 alin. (3) C.civ.].
c) incapacitatea de a primi a notarului public care a autentificat
testamentul;
d) incapacitatea de a primi a interpretului care a participat la procedura de
autentificare a testamentului;

53
e) incapacitatea de a primi a martorilor care-l asistă pe testator cu ocazia
autentificării testamentului, respectiv a martorilor care trebuie să semneze
testamentele privilegiate;
f) incapacitatea de a primi a agenţilor instrumentatori ai testamentelor
privilegiate;
g) incapacitatea de a primi a persoanelor care au acordat în mod legal
asistenţă juridică la redactarea testamentului.
Sancţiunea nerespectării acestor incapacităţi - nulitatea relativă.

Simulaţia
Dispoziţia testamentară va fi anulabilă, chiar dacă testatorul, încercând să
evite aceste incapacităţi (fraudând legea), recurge la interpunerea de persoane,
gratificând o altă persoană (capabilă), în sarcina căreia instituie obligaţia de a
 restitui legatul persoanei incapabile.
Simulaţia Pentru a atenua dificultatea dovedirii fraudării legii, art. 992 alin. (1)
C.civ. a instituit prezumţia relativă, potrivit căreia sunt persoane interpuse:
- ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi prin
testament;
- ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.
În consecinţă, aceste persoane devin incapabile de a primi, iar dispoziţiile
testamentare făcute în favoarea lor sunt anulabile.

6.2. Consimţământul
Art. 1038 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este valabil numai dacă
dispunătorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat”.
În principiu, în materie testamentară, consimţământul testatorului poate fi
viciat prin:
- eroare;
 - dol (sub forma captaţiei sau sugestiei) - cazul cel mai frecvent întâlnit;
- violenţă.
Vicierea
consimţământului Art. 1038 alin. (2) C.civ.: „Dolul poate atrage anularea testamentului,
testatorului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor
testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta”.
În esenţă, captaţia constă în folosirea de către o persoană a unor manopere
dolosive şi a unor mijloace frauduloase directe şi brutale (precum: sechestrarea
dispunătorului, interceptarea corespondenţei acestuia, îndepărtarea rudelor şi a
prietenilor etc.), în scopul de a câştiga încrederea dispunătorului, înşelându-i
buna-credinţă şi determinându-l să o gratifice prin testament.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace indirecte şi cu caracter ascuns,
insidios, rafinat (precum: şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa diferiţilor
moştenitori legali, specularea anumitor concepţii sau sentimente ale testatorului),
în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate, pe care
altfel nu ar fi făcut-o.
Precizare:Vicierea consimţământului testatorului numai cu privire la
anumite dispoziţii testamentare nu atrage nulitatea întregului testament – nulitate
parţială.
Sancţiunea nerespectării condiţiei cu privire la valabilitatea
consimţământului testatorului - nulitatea relativă.

6.3. Obiectul
Valabilitatea obiectului testamentului trebuie apreciată, raportat la
momentul deschiderii moştenirii.

54
Precizări:
- Un legat, al cărui obiect nu se afla la momentul întocmirii testamentului
în circuitul civil, va produce efecte juridice, întrucât obiectul său se afla, la data
 deschiderii moştenirii, în comerţ (art. 1227 C.civ.).
Obiectul - În cazul testamentului cu conţinut complex, trebuie examinate condiţiile
testamentului de valabilitate a obiectului, separat, pentru fiecare act juridic cuprins în testament.
- Este valabil legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a
dispus în cunoştinţă de cauză.
Sancţiunea nerespectării condiţiilor de valabilitate a obiectului
testamentului – nulitatea absolută.

6.4. Cauza (scopul)


Cauza testamentului reprezintă motivul care-l determină pe testator să
întocmească testamentul (art. 1235 C.civ.). Aceasta trebuie să existe, să fie licită
şi morală.
Valabilitatea cauzei trebuie apreciată la momentul deschiderii moştenirii şi
trebuie analizată separat, pentru fiecare act al testamentului complex.
 Exemplu: Are cauză imorală, fiind aşadar nul, numai legatul făcut pentru a
Cauza determina începerea sau continuarea relaţiilor de concubinaj sau pentru a
testamentului
remunera întreţinerea relaţiilor sexuale.
Sancţiunea ce va interveni în cazul testamentului cu cauză ilicită sau
imorală este nulitatea absolută, iar cea care va interveni în ipoteza în care cauza
testamentului nu există, este nulitatea relativă.

Cine poate întocmi testament? Cine poate dispune prin legat?

6.5. Forma
Testamentul este un act solemn.
Constituie condiţii de formă, comune tuturor testamentelor:
a) forma scrisă.
 b) interzicerea testamentului reciproc.
Testamentul reciproc (art. 1036 C.civ.): "Sub sancţiunea nulităţii absolute,
Forma
testamentului două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în
favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ”.
Precizare: Fiecare modalitate de a testa în parte trebuie să îndeplinească,
pe lângă aceste condiţii generale de formă, şi unele condiţii formale speciale.
Sancţiunea nerespectarea condiţiilor de formă (generale sau speciale) -
nulitatea absolută.

55
Limitări ale efectelor nulităţii absolute în cazul nerespectării
condiţiilor de formă ale testamentului şi derogări de la dreptul comun
a) Confirmarea testamentului de către moştenitorii universali ori cu titlu
universal ai testatorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă
sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze
drepturile terţilor (art. 1010 C.civ.);
b) Sancţiunea nulităţii pentru vicii de formă nu vizează acele dispoziţii
testamentare care pot fi realizate şi într-o altă formă.
Exemple:
- Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, printr-un testament
autentic, dar reciproc, produce efecte juridice;
- Revocarea unui testament printr-unul ulterior autentic, dar nul pentru că
nu respectă forma actului separat, produce efecte juridice.
c) Testamentul autentic, nul pentru vicii de formă este valabil ca altă formă
testamentară, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta;
Exemplu: Testamentul a fost autentificat de către un funcţionar
necompetent.
d) Este valabil testamentul realizat de cetăţenii români sub imperiul altor
legi sau în afara teritoriului ţării noastre;
Precizare: Testamentul întocmit, modificat sau revocat de cetăţeanul
român în străinătate, este valabil dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie
la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului
testatorului şi consacrate de către una dintre următoarele legi (art. 2635 C.civ.):
- legea naţională a testatorului;
- legea domiciliului testatorului;
- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
- legea situaţiei imobilului care formează obiectul testamentului;
- legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere
a bunurilor moştenite.

Care sunt condiţiile generale de formă ale testamentului?

7. Formele testamentului
7.1. Enumerare
a) Testamente ordinare, reprezentate de:
- testamentul olograf;
- testamentul autentic.
b) Testamente privilegiate, reprezentate de:
- testamentul făcut în timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte
asemenea împrejurări excepţionale;
 - testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave;
Tipuri de - testamentul militarilor;
testamente
- testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară.
c) Alte forme testamentare, precum:

56
- testamentul sumelor şi valorilor depozitate;
- testamentul întocmit de cetăţeanul român în străinătate.

7.2. Testamentele ordinare


A) Testamentul olograf
Noţiune
Art. 1041 C.civ.: "Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf
trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului".
Condiţiile speciale de formă ale testamentului olograf sunt următoarele:
 - să fie scris în întregime de mâna testatorului;
- să fie datat de testator;
Definiţia
testamentului - să fie semnat de testator.
olograf Sancţiune: Absenţa uneia dintre aceste condiţii atrage nulitatea absolută a
testamentului.
Precizare: Testamentul allograf (scris de altul sau de către testator, dar cu
mijloace mecanice şi semnat în faţa martorilor) nu este valabil ca testament
olograf. Eventual, dacă acest înscris îndeplineşte condiţiile testamentului autentic,
el poate fi valabil sub această formă.

Avantaje şi inconveniente
Avantaje:
- poate fi făcut de orice persoană care ştie să scrie;
- realizarea lui nu presupune cheltuieli;
- poate fi făcut oriunde, oricând şi doar de către testator, fără ajutorul altei
 persoane şi fără a fi nevoie de prezenţa vreunui martor;
- asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă;
Avantaje şi
inconveniente - poate fi uşor revocat de către testator, prin distrugere voluntară.
Inconveniente:
- poate fi uşor dosit sau distrus după moartea testatorului sau chiar în
timpul vieţii acestuia, dar fără ştirea lui;
- poate fi uşor falsificat;
- voinţa testatorului poate fi uşor viciată prin dol;
- poate fi contestat mai uşor decât celelalte forme testamentare;
- poate conţine dispoziţii redactate defectuos, ridicând astfel probleme de
interpretare.

Condiţii speciale de formă


A) Testamentul trebuie să fie scris în întregime de mâna testatorului.
Precizări:
- Testatorul poate scrie testamentul olograf în orice limbă pe care o
cunoaşte, pe orice suport (hârtie, pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc.) şi
cu orice instrument (creion, pix, stilou, cretă, vopsea, cărbune etc.), cu orice fel de
scriere (caractere de mână sau de tipar, caractere stenografiate sau alfabetul

 special al orbilor).
- Testamentul olograf este valabil, chiar dacă este scris pe mai multe
Condiţii speciale suporturi materiale (exemplu: mai multe foi de hârtie), în măsura în care există o
de formă legătură materială sau cel puţin intelectuală între acestea şi, de asemenea, chiar
dacă este scris în mai multe etape.
- Testamentului olograf nu trebuie să conţină formule sacramentale.
- Validitatea acestui tip de testament nu este afectată, în principiu, de
modificările, adăugirile, ştersăturile sau intercalările făcute de testator, la
momentul redactării sau ulterior acestui moment, dacă acestea reprezintă simple

57
corecturi sau interpretări, chiar dacă nu sunt datate şi semnate separat.
Dimpotrivă, dacă intervenţia testatorului prezintă noutate faţă de dispoziţiile
testamentare iniţiale sau elimină ori modifică conţinutul iniţial al testamentului,
aceasta va produce efecte juridice, constituind un nou testament (denumit în
practică codicil), numai dacă au fost scrise, datate şi semnate de către testator.
- Testatorul poate fi asistat, dar exclusiv din punct de vedere tehnic, de o
terţă persoană (avocat, prieten, rudă etc.), la redactarea testamentului olograf.
- Dacă testamentul cuprinde o scriere străină, trebuie să distingem între
două ipoteze:
 scrierea străină nu are legătură cu dispoziţiile testamentului, caz în care
actul de ultimă voinţă a testatorului este valabil, independent de faptul că
testatorul a avut sau nu cunoştinţă despre aceasta şi independent de momentul
realizării acesteia;
 scrierea străină are legătură cu dispoziţiile testamentului şi testatorul a
avut cunoştinţă despre aceasta, caz în care actul mortis causa este nul; dacă
testatorul nu a cunoscut despre scrierea străină, care are legătură cu dispoziţiile
testamentare, actul său de ultimă voinţă este valabil, în forma de el concepută.
Sancţiune: Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea absolută a
testamentului.
B) Testamentul trebuie să fie datat de testator.
Prin raportare la dată:
a) se poate stabili dacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa;
b) se poate stabili, în cazul pluralităţii de testamente succesive cu
dispoziţii contrare sau incompatibile, care a fost ultima voinţă a testatorului,
aceasta revocându-le pe cele care au precedat-o;
c) pot fi stabilite împrejurările întocmirii testamentului, care pot atrage
nulitatea acestuia (spre exemplu, existenţa riscului vicierii consimţământului
testatorului).
Precizări:
- Data poate fi plasată oriunde, la începutul, în cuprinsul sau la sfârşitul
testamentului, fiind important să rezulte că ea se referă la întregul act.
- Datarea trebuie să fie făcută de mâna testatorului.
 - Datarea se poate face prin indicarea, în cifre sau în litere, a zilei, lunii şi
Condiţii speciale anului în care testamentul a fost întocmit sau se poate face prin indicarea unui
de formă eveniment (exemplu: ziua de Sf. Vasile 2012).
- Nu este necesară, pentru validitatea testamentului olograf, indicarea orei
sau locului întocmirii acestuia.
Sancţiune: Lipsa datei atrage nulitatea absolută a testamentului. Cu toate
acestea, literatura de specialitate şi practica judecătorească au admis, după caz,
stabilirea, întregirea sau rectificarea datei testamentului, cu ajutorul unor elemente
intrinseci sau extrinseci acestuia, în situaţiile în care nu se punea problema
capacităţii testatorului, a valabilităţii consimţământului acestuia sau a existenţei
unor testamente succesive cu dispoziţii contrare sau incompatibile.
C) Testamentul trebuie să fie semnat de testator.
Precizări:
- Semnătura efectuată de testator „de mână” trebuie să permită
identificarea acestuia.
- Nu este considerată semnătură, ştampila, sigiliul sau parafa testatorului
sau semnătura prin punere de deget.
- Semnătura nu trebuie să cuprindă numele şi prenumele testatorului, fiind
suficientă semnătura practicată uzual de către testator.

58
- Semnătura poate fi plasată oriunde, la începutul, în cuprinsul sau la
sfârşitul testamentului, fiind important să rezulte că, prin semnătură, testatorul şi-a
însuşit conţinutul întregului act.
Sancţiune: Absenţa semnăturii atrage nulitatea absolută a testamentului.

Deschidere
Art. 1042 C.civ.: „(1)Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va
prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. (2)În cadrul
procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la
 deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral.
Deschiderea testamentului şi starea în care acesta se găseşte se constată prin
Deschidere
proces-verbal. (3)Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe
cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf. (4)După finalizarea
procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit
înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre
judecătorească”.
Precizare: Testamentul olograf poate fi prezentat direct instanţei de
judecată, în cadrul procedurii succesorale contencioase.

Forţă probantă
Testamentul olograf se materializează într-un înscris sub semnătură
privată, astfel încât persoanele interesate îl pot contesta.
a) Forţa probantă a scrierii şi semnăturii
Scrierea şi semnătura au forţă probantă, numai dacă sunt recunoscute de
către cei cărora li se opune testamentul. În cazul contrar, notarul public suspendă
procedura notarială, instanţa de judecată trebuind să soluţioneze neînţelegerile
 dintre moştenitori.
Sarcina dovezii scrierii şi semnăturii nu incumbă celui care le contestă, ci,
Putere
doveditoare
dimpotrivă, celui care invocă testamentul olograf [art. 1037 alin. (1) C.civ.].
b) Forţa probantă a datei
Există prezumţia relativă de veridicitate a datei, dacă scrierea şi semnătura
au fost declarate reale de către persoanele interesate sau ca urmare a verificării de
scripte.
Sarcina probei inexactităţii sau falsităţii datei aparţine celui care o
contestă.
Precizare: În materia testamentului olograf, nu este necesară darea de dată
certă.

Enumeraţi condiţiile generale şi speciale de formă ale testamentului olograf.

59
 B) Testamentul autentic
Noţiune
Definiţia Art. 1043 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este autentic dacă a fost
testamentului
autentic
autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate
publică de către stat, potrivit legii”.
Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi însoţit de unul sau doi martori
[art. 1043 alin. (2) C.civ.].

Avantaje şi inconveniente
Avantaje:
- poate apela la acest tip de testament orice persoană, care nu ştie să scrie
şi/sau să citească sau care nu poate să scrie/semneze, din cauza bolii, infirmităţii
sau din orice alte cauze;
- contestarea testamentului este mai anevoioasă;
- voinţa testatorului poate fi viciată mai greu;


- testamentul nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate,
întrucât exemplarul original este păstrat în arhiva biroului notarial;
Avantaje şi - existenţa testamentului autentic poate fi cunoscută, la data deschiderii
inconveniente moştenirii, de orice persoană ce invocă un interes legitim, întrucât acesta este
înscris în Registrul naţional notarial, ţinut în format electronic.
Inconveniente:
- presupune cheltuieli materiale şi timp pentru îndeplinirea formalităţilor
de autentificare;
- nu asigură secretul ultimei voinţe a testatorului. Teoretic, acest risc nu
există, întrucât notarul public şi personalul biroului notarial au obligaţia de a
păstra secretul profesional.

Autentificare
Competenţa autentificării testamentului aparţine notarului public sau altei
persoane învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.
Cazul general:
Art. 1044 C.civ. reglementează procedura specială de autentificare a
testamentului astfel: „(1)Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care
se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să-l
citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă
dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi
 citit de către notar. (2)După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul
exprimă ultima sa voinţă. (3)Testamentul este semnat apoi de către testator, iar
Autentificare
încheierea de autentificare de către notar”.
Situaţii particulare:
a) În cazul celor care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte
cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre
această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută
ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în
prezenţa a doi martori, această formalitate suplinind absenţa semnăturii
testatorului [art. 1045 alin. (1) C.civ.].
Precizare: Prezenţa a doi martori este obligatorie, în cazul în care
testatorul nu poate semna din diverse cauze.
b) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului şi surdomutului, ştiutori de
carte se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte,
înaintea semnăturii, a menţiunii „consimt la prezentul act, pe care l-am citit” [art.

60
1045 alin. (2) C.civ.]. Dacă însă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice
motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret, iar
persoana competentă a autentifica testamentul va face menţiune despre această
împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc
de semnătură [art. 1045 alin. (3) C.civ.].
Precizare: Absenţa semnăturii testatorului va putea fi suplinită numai prin
citirea menţiunii la care am făcut referire, de către persoana competentă să
autentifice testamentul, în prezenţa a doi martori.
c) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, persoana competentă să
autentifice testamentul îl va întreba pe acesta dacă a auzit bine când i s-a citit actul
său de ultimă voinţă [art. 1045 alin. (4) C.civ.].

Înregistrare
Art. 1046 C.civ.: „În scop de informare a persoanelor care justifică
 existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să
Înregistrare îl înscrie, de îndată în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic,
potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai
după decesul testatorului”.

Forţă probantă
a) constatările personale ale notarului public (precum data şi locul
autentificării, identificarea testatorului etc.) fac dovadă până la declararea
 testamentului ca fals;
Forţa probantă b) declaraţiile testatorului sau alte împrejurări de care notarul public nu a
luat cunoştinţă prin propriile simţuri fac dovadă numai până la proba contrară.

Ce avantaje şi dezavantaje prezintă testamentul autentic?

7.3. Testamentele privilegiate


Noţiune
Testamentele privilegiate = testamentele realizate într-o formă autentică
simplificată, datorită faptului că testatorul se află într-o situaţie excepţională, care-
l împiedică să întocmească un testament autentic.
Precizare: Oricând, chiar şi în situaţii excepţionale, testatorul poate
recurge la testamentul olograf.
 A) Testamentul făcut în timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte
Testamente
privilegiate asemenea împrejurări excepţionale
Art. 1047 alin. (1) lit. a) C.civ: Este valabil testamentul făcut „în faţa unui
funcţionar competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe,
războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale”.

61
Precizare: Un asemenea testament nu are valabilitate, dacă în localitate
există birou notarial.

B) Testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave


Art. 1047 alin. (1) lit. b) C.civ.: Este valabil testamentul întocmit „în faţa
comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la
bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau
fluviale. Testamentul la bordul unei aeronave este supus aceloraşi condiţii”.
Precizare: Pot uza de această formă testamentară toate persoanele (atât
cele care fac parte din echipaj, cât şi călătorii) aflate într-o călătorie maritimă sau
fluvială, pe un vas sub pavilionul României sau la bordul unei aeronave
româneşti.

C) Testamentul militarilor
Art. 1047 alin. (1) lit. c) C.civ.: Este valabil testamentul întocmit „în faţa
comandantului unităţii militare ori a aceluia care îl înlocuieşte, dacă testatorul
este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în
cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public”.
Precizare: Pot întocmi un astfel de testament, alături de militari, şi
persoanele care sunt salariate sau prestează servicii în cadrul forţelor armate ale
României.

D) Testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară


Art. 1047 alin. (1) lit. d) C.civ. permite încheierea testamentului „în faţa
directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului
ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât timp dispunătorul este
internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces”.

Reguli comune
a) întocmirea testamentului privilegiat în prezenţa a doi martori [art. 1047
alin. (2) C.civ.];
b) semnarea testamentului de către testator, de agentul instrumentator şi
de cei doi martori, care au asistat la redactarea lui. Dacă testatorul sau unul dintre
martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să
 semneze [art. 1047 alin. (3) C.civ.].
Reguli comune Precizare: Data testamentului privilegiat reprezintă un element esenţial,
aplicabile
testamentelor
întrucât aprecierea caracterului excepţional al împrejurărilor care au justificat
privilegiate realizarea actului de ultimă voinţă într-o formă simplificată, se raportează la
aceasta.
c) îndeplinirea formalităţile cu privire la deschiderea testamentului olograf
[art. 1047 alin. (5) C.civ.];
d) aceste testamente produc efecte, numai dacă testatorul a decedat, în
împrejurările excepţionale care au justificat încheierea lor în formă autentică,
simplificată sau în cel mult 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să
testeze în vreuna dintre formele ordinare. După expirarea acestui termen, intervine
caducitatea testamentelor privilegiate [art. 1048 alin. (1) C.civ.].
Precizare: Valabilitatea dispoziţiei testamentare privilegiate prin care se
recunoaşte un copil nu este limitată în timp, aceasta producând efecte,
independent de curgerea timpului.

7.4. Alte forme testamentare


A) Testamentul sumelor şi valorilor depozitate

62
Art. 1049 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţiile testamentare privind sumele de
bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile,
cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor
instituţii”.
Art. 1049 alin. (2) C.civ.: „Instituţiile specializate nu vor putea proceda la
predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare,
 decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor care
Testamentul constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, prevederile
sumelor şi
valorilor privitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile”.
depozitate Art. 1049 alin. (3) C.civ.: „Instituţiile de credit au obligaţia ca, la
instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii testamentare, să comunice,
de îndată, menţiunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1046”.

B) Testamentul întocmit de cetăţeanul român în străinătate


Potrivit dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea aplicabilă,
recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea
actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat
european de moştenitor (intrat în vigoare la 17 august 2015), o astfel de dispoziţie
testamentară, inclusiv cea de modificare sau de revocare a celei iniţiale, este
 considerată valabilă, dacă se conformează, la momentul întocmirii acesteia sau la
Testamentul cel al decesului testatorului, din perspectiva modului de formare, prescripţiilor
întocmit de uneia dintre următoarele legi:
cetăţeanul român - legea statului în care a fost întocmită dispoziţia;
în străinătate
- legea statului a cărui cetăţenie o posedă testatorul;
- legea statului în care îşi are domiciliul testatorul;
- legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită testatorul;
- legea statului în care sunt situate bunurile succesorale imobile.

7.5. Conversiune
Art. 1050 C.civ.: „Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce
efecte, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă
testamentară”.
Posibilitate: Conversiunea formei testamentare privilegiate, care nu
îndeplineşte condiţiile prescrise de lege în acest sens, în testament olograf, dacă
îndeplineşte condiţiile acestuia din urmă.

7.6. Tabel sintetic


Forme testamentare
Testamente ordinare Testamente privilegiate Alte forme testamentare
- testamentul făcut în
timp de epidemii,
- testamentul sumelor şi
- testamentul olograf; catastrofe, războaie sau
valorilor depozitate;
alte asemenea împrejurări
excepţionale;
- testamentul făcut la - testamentul întocmit de
- testamentul autentic. bordul unei nave sau cetăţeanul român în
aeronave; străinătate.
- testamentul militarilor;
- testamentul făcut de o
persoană internată într-o
instituţie sanitară.

63
Care sunt regulile comune aplicabile testamentelor privilegiate?

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10.


PRINCIPALELE DISPOZIŢII TESTAMENTARE.

I. Legatul
1. Noţiune
Art. 986 C.civ.: „Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul
stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul
său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate”.
Legatul prezintă următoarele caractere juridice:
a) este un act unilateral;
b) este un act cu titlu gratuit, o liberalitate;
c) este un act mortis causa;
d) este un act personal;
e) este un act solemn.

2. Condiţii
a) să fie materializat într-un înscris;
b) să cuprindă elemente care permit identificarea legatarului;
Desemnarea legatarului trebuie să fie în concordanţă cu următoarele
exigenţe:
- desemnarea trebuie făcută prin testament, în formele reglementate de
lege;
 Sub sancţiunea nulităţii absolute, legatarul trebuie să fie identificat prin
testament sau cel puţin identificabil, adică să se indice criteriile în baza cărora
Legatul
legatarul va putea fi determinat, la data deschiderii succesiunii [art. 989 alin. (1)
C.civ.].
Legatarul trebuie să fie o persoană prezentă sau viitoare, aşadar, cel puţin
o persoană fizică concepută la data deschiderii moştenirii sau o persoană juridică
aflată în curs de înfiinţare.
Potrivit art. 989 alin. (2) C.civ., persoana care nu există la data întocmirii
testamentului poate beneficia de un legat, dacă acesta este dispus în favoarea unei
persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite
beneficiarului obiectul legatului de îndată ce va fi posibil.
- desemnarea trebuie făcută personal de către testator;
- modul de desemnare a legatarului (desemnare directă sau indirectă) este
ales, în mod liber, de către testator, care nu este ţinut să respecte anumite formule
sacramentale.
c) să cuprindă elemente care permit identificarea bunului legat [art. 989
alin. (3) C.civ.].
Obiectul legatului trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil [art.
1225 alin. (2) şi art. 1226 alin. (2) C.civ.], la data deschiderii moştenirii.

64
Dacă testatorul are mai multe bunuri de aceeaşi natură şi a lăsat prin legat
numai unul, fără al individualiza, legatarului i se va preda, în temeiul art. 1059
alin. (2) C.civ., coroborat cu art. 1231 C.civ., unul de calitate medie.

Enumeraţi şi explicaţi principalele caractere juridice ale legatului.

3. Clasificare
a) După obiectul lor, legatele pot fi:
- universale;
- cu titlu universal;
- cu titlu particular.
b) După legătura lor cu modalităţile, legatele pot fi:
- pure şi simple;
- afectate de modalităţi (cu termen, sub condiţie, cu sarcină).

3.1. Clasificarea legatelor după obiectul lor


3.1.1. Legatul universal
Art. 1055 C.civ.: „Legatul universal este dispoziţia testamentară care
conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire”.
Forme:
 legatul întregii moşteniri;
 legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale defunctului;
  legatul care poartă asupra întregii moşteniri, chiar dacă legatarul vine
Legatul universal în concurs cu moştenitorii legali rezervatari, care sunt îndreptăţiţi la rezerva
legală;
 legatul universal care este micşorat sau absorbit în întregime de
legatele cu titlu particular sau cu titlu universal şi de datoriile sau sarcinile
moştenirii;
 legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri.

3.1.2. Legatul cu titlu universal


Art. 1056 alin. (1) C.civ.: „Legatul cu titlu universal este dispoziţia
testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a
moştenirii”.
Prin „fracţiune a moştenirii” se înţelege [art. 1056 alin. (2) C.civ.]:
 a) fie proprietatea unei cote-părţi din moştenire;
b) fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau asupra unei
Legatul cu titlu
universal cote-părţi din moştenire;
c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei
cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa
lor.
Forme:
 legatul cu privire la o fracţiune din moştenire;

65
b) legatul cu privire la un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii
sau asupra unei cote-părţi din moştenire;
 legatul cu privire la o fracţiune din cotitatea disponibilă a moştenirii;
 legatul tuturor bunurilor mobile succesorale;
 legatul tuturor bunurilor imobile succesorale;
 legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile succesorale;
 legatul unei fracţiuni din toate bunurile imobile succesorale;
 legatul cu privire la o fracţiune din prisosul moştenirii (legatul unei
fracţiuni din ceea ce rămâne după executarea celorlalte legate cu titlu universal
sau/şi cu titlu particular);
 legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din moştenire.

3.1.3. Legatul cu titlu particular


Art. 1057 C.civ.: „Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal
este un legat cu titlu particular”.
Aşadar, legatul cu titlu particular este acel legat, care conferă vocaţie
succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate.
Forme:
a) legatul care are ca obiect bunuri imobile sau bunuri mobile, corporale,
individual determinate sau de gen;
b) legatul care are ca obiect bunuri mobile incorporale, precum o creanţă
(legatum nominis);
c) legatul prin care testatorul-creditor îl iartă pe legatarul-debitor de
datorie (legatum liberationis);
d) legatul unui fapt (posibil şi licit), prin care moştenitorul universal sau cu
titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva, în favoarea legatarului cu
titlu particular (exemplu: legatarul universal este obligat să plătească datoria
legatarului cu titlu particular, faţă de un terţ);
e) legatul care are ca obiect moştenirea culeasă de testator, în calitate de
succesor universal sau cu titlu universal, nelichidată până la decesul acestuia;
f) legatul nudei proprietăţi a unui bun sau a unor bunuri individual
determinate;
g) legatul unui dezmembrământ al unuia sau mai multor bunuri individual
determinate.
 Precizări:
Legatul cu titlu a) legatarul cu titlu particular nu răspunde, în principiu, de pasivul
particular moştenirii [art. 1114 alin. (3) C.civ.];
b) legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte
proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii [art. 1059 alin. (1) C.civ.].
Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanţe asupra
moştenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui
legat este obligat a preda bunuri de calitate medie [art. 1059 alin. (2) C.civ.].
c) dacă legatul cu titlu particular este afectat de o sarcină a cărei valoare nu
depăşeşte însă valoarea bunurilor primite, legatarul se va putea libera predând
beneficiarului sarcinii bunurile care iau fost lăsate legat sau valoarea lor [art. 1060
alin. (1) C.civ.].

Legate cu titlu particular expres reglementate de Codul civil


a) legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere;
Când obiectul legatului cu titlu particular cuprinde o rentă viageră sau o
creanţă de întreţinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii
moştenirii (art. 1062 C.civ.).

66
b) legatul alternativ;
În cazul în care legatarului cu titlu particular ia fost lăsat fie un bun, fie
altul, dreptul de alegere revine celui ţinut să execute legatul, dacă testatorul nu a
conferit acest drept legatarului sau unui terţ (art. 1063 C.civ.).
c) legatul bunului altuia;
Legatul bunului altuia reprezintă situaţia în care testatorul a dispus în
favoarea legatarului cu titlu particular de un bun cert, care nu-i aparţine, nici în
momentul întocmirii testamentului, nici în momentul deschiderii succesiunii [art.
1064 alin. (1) C.civ.].
Ipoteze:
- testatorul cunoştea că bunul de care a dispus nu-i aparţine;
În această ipoteză, legatul este valabil, cel însărcinat cu executarea
legatului fiind obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea
acestuia de la data deschiderii moştenirii [art. 1064 alin. (3) C.civ.].
- testatorul nu cunoştea că bunul de care a dispus nu-i aparţine, caz în care
legatul este anulabil [art. 1064 alin. (2) C.civ.].
d) legatul conjunctiv.
Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când
testatorul a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic
mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia [art. 1065
alin. (1) C.civ.].
Dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea
lui va profita celorlalţi legatari [art. 1065 alin. (2) C.civ.].
Exemplu: Testatorul dispune ca terenul pe care-l deţine în proprietate să
revină, după moartea sa, lui A şi B, fără să determine partea fiecăruia. Cei doi
legatari vor culege cote egale din bunul legat. Dacă însă, unul dintre aceştia nu
poate sau nu vrea să primească partea sa din bunul legat, aceasta va reveni
celuilalt legatar (sau moştenitorilor săi, dacă acesta a decedat).

3.2. Clasificarea legatelor în funcţie de legătura lor cu modalităţile


Legatul pur şi simplu
Legatul este pur şi simplu, dacă nu este afectat de nicio modalitate.
Drepturile legatarului se dobândesc din momentul deschiderii moştenirii.

Legatul cu termen
Legatul cu termen este cel supus unui termen, suspensiv sau extinctiv.
Exemple:
 a) legat afectat de termen suspensiv: legatul dispus în favoarea minorului,
Legate, în funcţie ce trebuie executat în momentul în care legatarul împlineşte vârsta de 18 ani;
de legătura lor cu b) legat afectat de termen extinctiv: legatul având ca obiect dobânzile
modalităţile
produse de o sumă de bani pe o durată de timp determinată.

Legatul sub condiţie


Legatul sub condiţie este cel supus unei condiţii, suspensive sau
rezolutorii.
Exemple:
a) legat afectat de condiţie suspensivă: bunul lăsat legat se va cuveni
gratificatului, în măsura în care, la data deschiderii moştenirii, acesta este căsătorit
şi are copii;
b) legat afectat de condiţie rezolutorie: legatarul va beneficia lunar de o
sumă de bani, până la împlinirea vârstei legale de pensionare, dacă nu va primi
pensie pentru invaliditate sau întreţinere de la membrii familiei.

67
Legatul cu sarcină (sub modo)
Legatul cu sarcină este cel care conţine obligaţia impusă de testator
legatarului, constând în a da, a face sau a nu face ceva. Neîndeplinirea culpabilă a
sarcinii de către legatar poate atrage revocarea judecătorească a legatului.
Distingem între:
a) sarcină prevăzută în interesul unui terţ;
Dacă testatorul a prevăzut în testamentul său o sarcină în favoarea unui
terţ, acesta a realizat astfel o stipulaţie pentru altul.
Este valabilă sarcina stipulată în favoarea unei persoane viitoare
(neconcepute) sau nedeterminabile, cu condiţia de a exista sau de a fi
determinabilă la data executării sarcinii.
Exemplu: Sarcina de a asigura întreţinere copilului, pe care-l va naşte în
timpul căsătoriei, nepoata testatorului.
b) sarcină prevăzută în interesul testatorului;
Exemplu: Suportarea cheltuielilor de înmormântare a testatorului sau plata
unei datorii a acestuia.
c) sarcina prevăzută în interesul legatarului însuşi.
Exemplu: Legatul are ca obiect o sumă de bani, cu destinaţia finanţării
continuării studiilor legatarului.

3.3. Tabel sintetic


Tipuri de legate
După legătura lor cu
După obiectul lor
modalităţile
- legate universale; - legate pure şi simple;
- legate cu titlu universal; - legate cu termen;
- legate cu titlu particular. - legate sub condiţie;
- legate cu sarcină.

Definiţi legatul universal şi daţi exemple.

4. Ineficacitatea legatului
4.1. Consideraţii generale
Prin ineficacitatea legatelor, sunt desemnate ipotezele în care legatele nu-şi
produc efectele juridice fireşti, din cauze prevăzute de lege.
Constituie astfel de cauze (art. 1072 C.civ.):
a) nulitatea;
b) revocarea;
c) caducitatea;
d) desfiinţarea pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru
îndeplinirea condiţiei rezolutorii.

68
4.2. Revocarea legatelor
Revocarea legatelor poate fi:
a) emanaţia voinţei unilaterale a testatorului – revocare voluntară;
b) opera instanţei de judecată – revocare judecătorească.

4.2.1. Revocarea voluntară a legatelor


Distingem între:
a) revocarea voluntară a testamentului (art. 1051-1053 C.civ.);
b) revocarea voluntară a legatului (art. 1068 C.civ.).

A. Revocarea voluntară a testamentului


Testatorul poate reveni oricând (până în ultima clipă a vieţii sale) asupra
voinţei materializate în testament, acesta neputând renunţa la dreptul de a revoca
dispoziţiile sale testamentare.
Revocarea voluntară a testamentului poate fi:
a) totală sau parţială;
b) expresă sau tacită.

Revocarea voluntară expresă a testamentului


Art. 1051 alin. (1) C.civ.: „Un testament nu poate fi revocat expres, în tot
sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament
ulterior”.
Aşadar, revocarea voluntară expresă a testamentului poate fi realizată
printr-un:
a) act autentic notarial (redactat special în acest sens sau cuprins într-un alt
act autentic, precum într-un contract de donaţie);
b) testament ulterior.

 Revocarea voluntară tacită a testamentului


Revocarea Aceasta rezultă indirect, însă neîndoielnic, din anumite acte sau fapte ale
testamentului testatorului sau cunoscute de acesta şi nu din declaraţia sa expresă de voinţă.
Art. 1052 C.civ. reglementează următoarele două cazuri de revocare tacită
a testamentului:
a) distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf;
b) contrarietatea sau incompatibilitatea dintre dispoziţiile testamentului
ulterior şi ale celui anterior.
Incompatibilitatea presupune o imposibilitate obiectivă (de natură
materială sau juridică), absolută de executare concomitentă a dispoziţiilor
testamentare succesive, în timp ce contrarietatea presupune o imposibilitate
subiectivă (datorată voinţei testatorului), din punct de vedere obiectiv dispoziţiile
testamentare succesive putând fi executate concomitent.
Exemple de incompatibilitate de natură materială:
a) testatorul îl iartă de datorie pe debitorul său, printr-un testament, însă,
printr-un testament ulterior, acelaşi testator instituie un legat cu titlu particular, al
cărui obiect este reprezentat tocmai de acest drept de creanţă. Într-o astfel de
ipoteză, cel deal doilea testament îl revocă pe cel dintâi;
b) printr-un legat cu titlu particular, se dispune pentru cauză de moarte de
proprietatea exclusivă a autoturismului testatorului; însă, printr-un testament
ulterior, acelaşi autoturism este lăsat legat altei persoane. Şi în acest caz, operează
revocarea tacită a primului legat.

69
Exemplu de incompatibilitate de natură juridică: Deplina proprietate
asupra unui bun imobil este atribuită printr-un testament unei persoane, iar, printr-
un testament ulterior, este atribuit altei persoane uzufructul aceluiaşi bun. Cel din
urmă testament îl revocă pe cel dintâi, întrucât uzufructul este incompatibil, din
punct de vedere juridic, cu deplina proprietate.
Exemplu de revocare a legatului pentru contrarietate: Testatorul lasă
acelaşi bun moştenire la două persoane diferite, prin testamente diferite. Se
prezumă că testatorul a dorit să revoce primul testament, prin testamentul ulterior
întocmit.

Enumeraţi cauzele revocării voluntare tacite a testamentului.

B. Revocarea voluntară a legatelor


Art. 1068 C.civ. reglementează următoarele două cauze ale revocării
voluntare tacite a legatului:
a) orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu
particular, consimţită de către testator, chiar dacă înstrăinarea este afectată de
modalităţi;
b) distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul
legatului cu titlu particular.
Precizare: Codul civil reglementează numai posibilitatea revocării
 voluntare tacite a legatului. Acestuia, însă, îi vor fi aplicabile dispoziţiile Codului
civil privind revocarea voluntară expresă a testamentului.
Revocarea
legatelor
C. Retractarea revocării voluntare a testamentului
Art. 1053 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod
expres prin act autentic notarial sau prin testament”.
Precizare: Poate fi retractată numai revocarea voluntară expresă a
testamentului sau legatului.

Efectele retractării
Regulă: Retractarea dispoziţiilor revocatorii înlătură efectele revocării,
reînviind dispoziţiile testamentare revocate, astfel încât actul de ultimă voinţă a
testatorului îşi produce efectele.
Excepţie: Revocarea se menţine, actul de ultimă voinţă sau legatul
devenind ineficace, în următoarele două cazuri [art. 1053 alin. (2) C.civ.]:
a) testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar;
b) intenţia contrară a testatorului rezultă din împrejurări concrete.

70
4.2.2. Revocarea judecătorească a legatelor
Constituie cauze de revocare judecătorească a legatelor (art. 1069 C.civ.)
următoarele:
a) neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar;
b) ingratitudinea legatarului.
Legatul este revocat pentru ingratitudine, dacă legatarul a săvârşit una
dintre următoarele fapte:
a) în timpul vieţii testatorului:
- a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui, sau, ştiind că
alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;
- s-a făcut vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave, faţă de
testator.
b) după moartea testatorului, s-a făcut vinovat de injurii grave la adresa
memoriei acestuia.
Precizări:
a) dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în
termenul de prescripţie extinctivă de un an, care începe să curgă de la data la care
moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine;
b) constatăm o suprapunere parţială a cauzelor care atrag revocarea
legatului pentru ingratitudine, cu cauzele care atrag/pot atrage nedemnitatea
succesorală.

Enumeraţi cauzele revocării judecătoreşti a legatelor.

4.3. Caducitatea legatelor


Noţiune
Caducitatea reprezintă cauza de ineficacitate a legatului, care se datorează
unor împrejurări ulterioare întocmirii testamentului şi independente de voinţa
testatorului şi care împiedică executarea legatului.

Cauze
 Sunt cauze ale caducităţii legatelor următoarele (art. 1071 C.civ.):
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
Caducitatea b) legatarul este incapabil de a primi legatul, la data deschiderii moştenirii;
legatului
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunţă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează
legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul care formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în
totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului
sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive care afectează legatul.

71
Regimul legatului-sarcină
Art. 1073 C.civ.: „(...) caducitatea sau revocarea judecătorească a unui
legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terţ nu atrage ineficacitatea
acestui din urmă legat. Moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului
sunt obligaţi să execute legatul-sarcină”.
Exemplu: Legatarul unui autoturism este însărcinat cu plata unei sume de
bani în favoarea unei terţe persoane.
Regulă: Caducitatea legatului principal nu atrage caducitatea legatului
secundar.
Excepţie: Caducitatea legatului principal atrage ineficacitatea legatului
secundar, dacă bunul care formează obiectul legatului principal, cu titlu particular,
a pierit în totalitate, din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii
testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive care afectează legatul.

4.4. Consecinţele ineficacităţii legatelor


Art. 1072 C.civ.: „Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării,
caducităţii sau desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru
îndeplinirea condiţiei rezolutorii profită moştenitorilor ale căror drepturi
succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului
sau care aveau obligaţia să execute legatul”.
Persoanele care vor beneficia de ineficacitatea legatelor sunt:
a) moştenitorii legali;
b) legatarii universali;
c) legatarii cu titlu universal;
d) legatarii cu titlu particular, dacă testatorul le-a impus sarcina executării
testamentului ineficace.
Exemplu: De ineficacitatea legatului universal profită, în primul rând,
moştenitorii rezervatari (dacă există), aceştia culegând nu numai rezerva legală, ci
întreaga moştenire. În ipoteza inexistenţei moştenitorilor legali rezervatari, de
ineficacitatea legatului universal profită moştenitorii legali nerezervatari, care ar fi
fost înlăturaţi de la moştenire, dacă legatul universal şi-ar fi produs efectele juridice.
Regulă: De ineficacitatea legatului beneficiază moştenitorii ale căror părţi
din moştenire au fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului
sau care aveau obligaţia să execute legatul.
Excepţie: Legatul conjunctiv, reglementat de art. 1065 C.civ.

Definiţi caducitatea legatului şi enumeraţi cauzele care o pot atrage.

72
II. Dezmoştenirea
Noţiune
Art. 1074 alin. (1) C.civ.: „Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară
prin care testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai
mulţi dintre moştenitorii săi legali”.

Feluri
a) dezmoştenire directă şi indirectă;
b) dezmoştenire totală şi parţială.
Dezmoştenirea este directă [art. 1074 alin. (2) C.civ.] „(...) atunci când
testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai
multor moştenitori legali (…)”.
Aşadar, dezmoştenirea directă poate fi:
- totală;
Exemplu: dezmoştenirea directă care vizează toţi moştenitorii legali
nerezervatari ai testatorului (inclusiv unicul moştenitor).
- parţială.
Exemplu: dezmoştenirea directă, ce are ca efect înlăturarea de la moştenire
de către testator a unuia sau mai multor moştenitori legali nerezervatari ai săi (nu
toţi, însă) sau a unuia, mai multor ori tuturor moştenitorilor săi rezervatari.
Precizări:
- dezmoştenirea moştenitorilor rezervatari este întotdeauna parţială;
Exemple:
 dacă defunctul are un singur copil, pe care-l dezmoşteneşte şi nu
instituie legatari, acesta va culege 1/2 din moştenire, corespunzând rezervei sale
succesorale şi nu întreaga moştenire, pe care ar fi pututo culege dacă nu ar fi fost
dezmoştenit. Cealaltă jumătate a moştenirii revine moştenitorilor legali
subsecvenţi.
 dacă defunctul are doi copii şi dezmoşteneşte numai pe unul dintre
 aceştia, cel dezmoştenit va culege numai 1/4 din moştenire, corespunzând rezervei
Dezmoştenirea sale legale (adică 1/2 din cota de 1/2 care i sar fi cuvenit în concurs cu fratele său,
dacă nu ar fi intervenit dezmoştenirea), iar celălalt copil nedezmoştenit al
defunctului va culege restul de 3/4 din moştenire (şi nu 1/2 cât ar fi cules, dacă
fratele său nu ar fi fost dezmoştenit).
- dezmoştenirea nu presupune, în mod necesar, instituirea unor legatari
(testatorul poate dezmoşteni unicul său moştenitor legal, fără să instituie legatari,
moştenirea sa devenind astfel vacantă).
Dezmoştenirea este indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai
mulţi legatari [art. 1074 alin. (2) teza finală C.civ.].
Exemplu: Testatorul desemnează un legatar universal sau doi legatari cu
titlu universal, fiecare pentru o cotă de 1/2 din moştenire.
Precizare: În cazul dezmoştenirii indirecte, instituirea de legatari
înseamnă dezmoştenire.

Efecte
Ipoteze:
a) la moştenire, în concurs cu clasele de moştenitori, vine şi soţul
supravieţuitor:
- dezmoştenirea numai a soţului supravieţuitor;
Art. 1075 alin. (1) C.civ.: „În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor,
moştenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moştenire

73
rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a
dezmoştenirii”.
- dezmoştenirea unei rude a defunctului (moştenitor rezervatar), care vine
la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor (nedezmoştenit).
Art. 1075 alin. (2) C.civ.: „Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul
supravieţuitor, vin la moştenire atât cel dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază
de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei
soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit”.
Exemple:
- defunctul are soţ supravieţuitor şi trei copii, pe unul dintre aceştia din
urmă dezmoştenindu-l expres prin testament. Moştenirea defunctului va fi
împărţită astfel:
 soţul supravieţuitor va culege 1/4 din moştenire;
 fiul dezmoştenit (care, în absenţa dezmoştenirii, ar fi cules cota de 1/4)
va culege cota de 1/8 (adică jumătate din cota de 1/4);
 cei doi descendenţi ai defunctului nedezmoşteniţi vor culege împreună
cota de 5/8 din moştenire, adică fiecare dintre ei, cota de 5/16.
- defunctul are soţ supravieţuitor şi părinţi, numai pe unul dintre aceştia
din urmă dezmoştenindu-l. Într-o astfel de ipoteză, moştenirea va fi împărţită după
cum urmează:
 soţul supravieţuitor va culege 1/2 din moştenire;
 părintele dezmoştenit va culege 1/8 din moştenire (adică jumătate din
cota de 1/4, care i sar fi cuvenit dacă nu ar fi fost dezmoştenit);
 celălalt părinte va culege cota de 3/8 din moştenire.
b) moştenitorii din cele patru clase vin la moştenire singuri, fără concursul
soţului supravieţuitor:
- este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor
rezervatari;
Art. 1075 alin. (3) C.civ.: „Atunci când, în urma dezmoştenirii, un
moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine
 în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit”.
Dezmoştenirea. Exemplu: Dacă defunctul are doi copii şi numai pe unul dintre aceştia îl
dezmoşteneşte, cotele care se cuvin acestora sunt următoarele:
 1/4 din moştenire pentru copilul dezmoştenit (1/2 din cota de 1/2 pe
care ar fi cules-o, dacă nu ar fi fost dezmoştenit);
 3/4 din moştenire pentru celălalt copil al defunctului.
- este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor
nerezervatari.
Art. 1075 alin. (4) C.civ.: „Dacă, în urma dezmoştenirii, o persoană este
înlăturată total de la moştenire, cota ce i sar fi cuvenit se atribuie moştenitorilor
cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moştenitorilor subsecvenţi”.
Exemple:
 defunctul are doi fraţi şi numai pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte.
Fratele dezmoştenit va fi înlăturat de la moştenire ca urmare a voinţei defunctului,
moştenirea cuvenindu-se, în integralitatea ei, fratelui nedezmoştenit
(comoştenitor);
 defunctul are un frate, pe care-l dezmoşteneşte şi doi nepoţi de frate.
Moştenirea defunctului se va cuveni în cote egale (de 1/2) celor doi nepoţi ai săi
(moştenitori subsecvenţi).
Concluzie: În toate cazurile, cota moştenitorului sau, după caz, a
moştenitorilor legali dezmoşteniţi se cuvine comoştenitorilor sau, după caz,

74
moştenitorilor subsecvenţi, în măsura în care aceştia sunt capabili de a primi
legate [art. 1075 alin. (5) C.civ.].

Nulitate
Art. 1076 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii
legali au fost dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă,
prevăzute de lege”.
Termenul (general) de prescripţie a acţiunii în anulabilitate curge de la
data la care cei dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care
au fost înlăturaţi de la moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii
moştenirii.

Enumeraţi moştenitorii rezervatari.

III. Execuţia testamentară


Noţiune
De regulă, obligaţia de a executa testamentul revine moştenitorilor legali
sau legatarului universal.
Potrivit art. 1077 alin. (1) C.civ.: „Testatorul poate numi una sau mai
multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor
testamentare. Executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ
determinat prin testament”.

Modalităţi de desemnare
Desemnarea executorului se poate face:
a) de către testator, prin testament (chiar şi codicil), după regulile de
desemnare a legatarului;
Revocarea unui executor testamentar se realizează, în general, după
aceleaşi reguli ca şi revocarea testamentului (art. 1051 şi urm. C.civ.).
b) de către un terţ, indicat de către dispunător prin testament.

Cine poate fi executor testamentar?


Executor testamentar poate fi orice persoană, care are deplină capacitate de
 exerciţiu, la data deschiderii moştenirii (art. 1078 C.civ.).
Nu poate dobândi calitatea de executor testamentar;
Cine poate fi a) persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau minorul, chiar dacă
executor
testamentar? aceştia ar avea încuviinţarea reprezentantului lor legal şi autorizarea instanţei de
tutelă;
b) unitatea administrativ-teritorială, întrucât aceasta nu poate administra
un patrimoniu străin, în mod gratuit.

75
Pluralitatea de executori testamentari
Testatorul poate desemna, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor
sale de ultimă voinţă, mai mulţi executori.
Regulă: Aceştia au atribuţii conjunctive.
Excepţii:
a) testatorul poate împărţi atribuţiile executorilor testamentari –
divizibilitatea atribuţiilor;
b) testatorul dispune altfel.
Exemple:
- testatorul desemnează un al doilea executor testamentar, pentru ipoteza în
care cel dintâi executor testamentar desemnat nu poate sau nu vrea să-şi asume
misiunea execuţiei testamentare (atribuţii subsidiare);
- testatorul dispune ca toţi executorii testamentari cu atribuţii conjunctive
să lucreze împreună.
Concluzie: Executorii testamentari pot avea:
a) atribuţii conjunctive, caz în care oricare dintre executorii testamentari
poate pune în execuţie, în totalitate, dispoziţiile testamentare;
b) atribuţii divizate, caz în care fiecare dintre aceştia trebuie să
îndeplinească în totalitate propriile atribuţii;
c) atribuţii subsidiare, pentru ipoteza în care primul executor desemnat nu
poate sau nu vrea să accepte această însărcinare;
d) executorii testamentari lucrează împreună, potrivit voinţei testatorului
[art. 1077 alin. (2) C.civ.].
Art. 1077 alin. (3) C.civ.: „Puterile executorului testamentar pot fi
exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială”.

Natură juridică
Art. 1082 alin. (2) C.civ.: „Executorul testamentar răspunde ca un
mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare”.
Aşadar, execuţia testamentară prezintă natura juridică a unui mandat.

Atribuţii
Art. 1079 C.civ.: „(1) Executorul testamentar are dreptul să administreze
patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii
moştenirii, chiar dacă testatorul nu ia conferit în mod expres acest drept. (2) Prin
 testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din
patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt. (3) Termenul de 2 ani poate fi
Atribuţiile
executorului
prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor
testamentar termene succesive de câte un an”.
Aşadar, executorul testamentar are următoarele atribuţii:
a) să ceară, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori
sunt şi minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute;
b) să stăruie în vederea realizării inventarului bunurilor moştenirii, în
prezenţa sau cu citarea moştenitorilor;
c) să ceară instanţei de judecată încuviinţarea vânzării bunurilor, în lipsă
de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanţa de judecată va putea
încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale, numai dacă nu există moştenitori
rezervatari;
d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de
contestaţie pentru a apăra validitatea acestuia;

76
e) va plăti datoriile moştenirii, dacă a fost împuternicit în acest sens prin
testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea
achita datoriile moştenirii, numai cu încuviinţarea instanţei de judecată;
f) va încasa creanţele moştenirii;
g) dacă a fost abilitat de către testator, executorul testamentar poate
proceda la partajarea bunurilor succesorale, partajul astfel realizat producând
efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de către toţi
moştenitorii.
Precizare: Pentru a putea să-şi exercite atribuţiile conferite de lege, este
necesar ca executorul testamentar să fie citat în cadrul procedurii succesorale
notariale, alături de moştenitorii legali şi de legatari.

Enumeraţi 5 atribuţii ale executorului testamentar.

Transmitere
Regulă: art. 1081 alin. (1) C.civ.: „Puterile executorului testamentar nu
pot fi transmise”.
Excepţie: art. 1081 alin. (2) C.civ.: „Misiunea executorului testamentar
numit în considerarea unei funcţii determinate poate fi continuată de către
persoana care preia acea funcţie”.

Încetare
Cazuri (art. 1085 C.civ.)
a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii
primite;
b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale;
 c) prin decesul executorului testamentar;
d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;
Încetarea
execuţiei e) prin revocarea de către instanţa de judecată a executorului testamentar
testamentare care nu îşi îndeplineşte misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător;
f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare,
afară de cazul în care instanţa de judecată decide prelungirea termenului.
Precizare: În caz de pluralitate de executori, execuţia testamentară
încetează pentru cauzele enumerate mai sus, astfel:
a) în ipoteza atribuţiilor conjunctive, execuţia testamentară încetează,
numai dacă niciunul dintre executori nu poate continua sarcina încredinţată de
testator;
b) dacă atribuţiile executorilor au fost divizate, execuţia testamentară
încetează pentru fiecare executor testamentar în parte.

Obligaţia de a da socoteală şi răspunderea executorului testamentar


Art. 1082 alin. (1) C.civ.: „La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii
sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa,

77
chiar dacă nu există moştenitori rezervatari. Această obligaţie se transmite
moştenitorilor executorului”.
Art. 1082 alin. (2) C.civ.: „Executorul testamentar răspunde ca un
mandatar în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare”.
Aşadar:
a) executorul testamentar răspunde sub forma daunelor-interese, pentru
orice culpă comisă în executarea testamentului;
b) în cazul în care a primit remuneraţie, diligenţa executorului testamentar
va fi apreciată mai sever (culpa levis in abstracto), iar în cazul în care nu a fost
 remunerat, culpa acestuia va fi apreciată mai puţin sever (culpa levis in concreto)
Răspunderea [art. 2018 alin. (1) C.civ.];
executorilor c) testatorul îl poate exonera pe executor de răspundere, indiferent dacă a
testamentari
fost sau nu remunerat pentru executarea testamentului;
d) în niciun caz, executorului testamentar nu-i va fi angajată răspunderea
pentru pieirea fortuită a bunurilor deţinute în vederea executării testamentului;
e) în ipoteza pluralităţii de executori testamentari, răspunderea acestora
este solidară, cu excepţia cazului în care testatorul le-a împărţit atribuţiile şi
fiecare dintre ei sa limitat la misiunea încredinţată.
Executorul testamentar are următoarele drepturi:
a) dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute din propriul
patrimoniu cu executarea testamentului (art. 1084 C.civ.);
b) dreptul de a pretinde repararea prejudiciilor cauzate de executarea
testamentului (art. 2026 C.civ.);
c) dreptul de a fi remunerat pentru îndeplinirea misiunii sale, în ipoteza în
care testatorul a dispus astfel.

Cazurile de încetare a execuţiei testamentare

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11.


LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE ASUPRA MOŞTENIRII

Enumerarea limitelor
Principiul libertăţii de voinţă a testatorului comportă următoarele limite:
a) oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise;
b) oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice;
c) oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală.

I. Oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise


Art. 956 C.civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de
nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei
moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se
renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează

78
sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea
moştenirii”.
Pentru a fi în prezenţa unui act juridic interzis asupra unei moşteniri
viitoare, trebuie întrunite următoarele condiţii:
a) actul juridic să privească o moştenire (universalitatea moştenirii, numai
o cotă-parte din universalitate sau chiar bunuri determinate din moştenire);
b) moştenirea să nu fie deschisă;
c) actul juridic să nu fie permis (cu titlu de excepţie) de lege.
Excepţii de la regula interdicţiei actelor juridice asupra moştenirilor
viitoare (enumerare exemplificativă):
- convenţia prin care asociaţii stipulează că societatea înfiinţată va
continua de drept, la moartea unuia dintre ei, cu moştenitorii acestuia (art. 1939
 C.civ.);
Pactele asupra - partajul de ascendent efectuat prin donaţie, cu respectarea condiţiilor de
moştenirilor fond şi de formă, statuate de dispoziţiile art. 1160-1163 C.civ.;
nedeschise - renunţarea anticipată la acţiunea în reducţiune sau la cererea de raport
[art. 1091 alin. (4) C.civ.].
Precizare: S-a apreciat în literatura de specialitate că nu fi valabilă,
întrucât constituie un act juridic asupra unei moşteniri viitoare, declaraţia unui
succesibil, scrisă în josul testamentului, înainte de deschiderea succesiunii, prin
care recunoaşte a fi valabil acel testament.
Sancţiunea nerespectării interdicţiei: Actele juridice asupra moştenirii
nedeschise sunt lovite de nulitate absolută.

Enumeraţi limitele dreptului de a dispune asupra moştenirii

II. Oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice


1. Noţiune şi reglementare legală
Substituţia fideicomisară este dispoziţia inserată într-o liberalitate, contract
de donaţie sau testament, prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată
să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le
transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător (art. 993 şi 994
 C.civ.). O astfel de dispoziţie produce efecte juridice, numai în măsura în care este
Substituţia permisă de lege.
fideicomisară
În cazul substituţiei fideicomisare, dispunătorul face două liberalităţi,
având acelaşi obiect:
- acesta hotărăşte ca bunul donat sau legat să revină donatarului sau
legatarului;
- acesta dispune ca bunul în cauză să revină, la moartea instituitului
(donatar sau legatar), unei a treia persoane (substituit), tot de el desemnată.
Exemplu: Testatorul lasă un bun fiului său, obligându-l pe acesta să-l
păstreze şi să-l transmită, la rându-i, propriului său fiu.
Precizări:

79
- substituţia fideicomisară poate fi numai unică (simplă), dispunătorul
putând desemna doar un singur substituit;
- instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la
fiduciar;
- dispunătorul trebuie să fie capabil de a gratifica, la data la care îşi
exprimă consimţământul [art. 987 alin. (2) C.civ.];
- instituitul trebuie să fie capabil de a primi, la data la care acceptă donaţia,
respectiv la data deschiderii moştenirii dispunătorului [art. 987 alin. (3) şi (4)
C.civ.];
- substituitul-donatar trebuie să deţină capacitatea de a primi o donaţie la
momentul acceptării acesteia, iar substituitul-legatar trebuie să deţină capacitatea
de a primi un legat, la data deschiderii moştenirii dispunătorului.

2. Condiţii
a) dispunătorul să fi făcut două liberalităţi succesive, cu acelaşi obiect,
către două persoane;
Precizări:
 - prima liberalitate se execută la data încheierii contractului, respectiv la
moartea dispunătorului;
Condiţiile
substituţiei - cea de-a doua liberalitate se execută la moartea instituitului;
fideicomisare - cel care transmite obiectul liberalităţii atât faţă de instituit, cât şi faţă de
substituit, este dispunătorul.
b) să existe o dispoziţie prin care instituitul este obligat să administreze
bunul care formează obiectul liberalităţii şi să-l transmită substituitului;
c) dispunătorul să arate că dreptul substituitului se naşte, la moartea
instituitului.

3. Efecte
A) Cu privire la bunurile care constituie obiectul liberalităţii, substituţia
fideicomisară produce următoarele efecte juridice (art. 995 C.civ.):
- sarcina impusă instituitului de a administra bunurile care formează
obiectul liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului, produce
efecte numai cu privire la bunurile care au format obiectul liberalităţii şi care, la
 data decesului instituitului, pot fi identificate şi se află în patrimoniul său;
Efectele - în ipoteza în care liberalitatea ce conţine o substituţie fideicomisară are
substituţiei ca obiect valori mobiliare, sarcina administrării şi transmiterii acestora produce
fideicomisare efecte şi asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc;
- dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de
publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleaşi formalităţi.
B) Cât priveşte drepturile substituitului, substituţia fideicomisară produce
următoarele efecte juridice (art. 996 C.civ.):
- drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului;
- substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii, ca
efect al voinţei dispunătorului;
- substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi
de transmitere a bunurilor.
Constituie alte efecte ale substituţiei fideicomisare, următoarele (art. 997 şi
998 C.civ.):
- în vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului
constituirea de garanţii şi încheierea unor contracte de asigurare.
- dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina
transmiterii nu poate încălca rezerva sa succesorală.

80
4. Ineficacitate
Art. 1000 C.civ.: „Atunci când substituitul predecedează instituitului sau
renunţă la beneficiul liberalităţii, bunul revine instituitului, cu excepţia cazului în
care s-a prevăzut că bunul va fi cules de moştenitorii substituitului ori a fost
desemnat un al doilea substituit”.
Constituie, aşadar, cazuri de ineficacitate a substituţiei fideicomisare,
următoarele:
- substituitul decedează mai înaintea instituitului;
- substituitul renunţă la beneficiul liberalităţii.

Efectul ineficacităţii
Regulă: Nu mai întâlnim o dublă liberalitate succesivă, ci o liberalitate de
 drept comun, cu unic beneficiar.
Excepţie: Dispunătorul a arătat că, în cazul în care substituitul
Ineficacitatea
substituţiei predecedează instituitului sau renunţă la beneficiul liberalităţii, bunurile în
fideicomisare discuţie vor reveni moştenitorilor substituitului sau unui al doilea substituit
(suntem, din nou, în prezenţa unei substituţii fideicomisare).

5. Revizuirea sarcinii administrării bunului


Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile instituitului,
survenite ulterior acceptării liberalităţii, executarea sarcinii care afectează
liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru acesta,
instituitul poate cere revizuirea ei.

Definiţi substituţia fideicomisară şi enumeraţi felurile ei.

6. Liberalităţile reziduale
Noţiune şi reglementare legală
Art. 1001 C.civ.: „Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie
gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau
legatele făcute în favoarea acestuia din urmă”.
Aşadar, liberalitatea reziduală reprezintă acea dispoziţie inserată în
cuprinsul unui contract de donaţie sau al unui testament, prin care dispunătorul
obligă pe instituit (gratificat) să transmită, la moartea sa, ceea ce a rămas din
bunurile primite, unei alte persoane, desemnată tot de dispunător, numită
substituit.

Alte aspecte
Instituitul poate dispune nelimitat de bunurile în discuţie, prin acte
juridice cu titlu oneros (art. 1002 C.civ.);
Cu privire la posibilitatea instituitului de a dispune prin donaţie de
bunurile cu care a fost gratificat, reţinem următoarele:

81
- Regulă: Instituitul poate dispune prin donaţie de bunurile cu care a fost
gratificat.
- Excepţie: Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună astfel de
bunurile în discuţie.
- Excepţie la excepţie: Instituitul păstrează posibilitatea de a dispune de
bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale
succesorale, prin donaţie, chiar dacă dispunătorul i-a interzis acest lucru, în cazul
în care cel dintâi este moştenitor rezervatar al celui din urmă [art. 1003 alin. (2)
C.civ.].
Cu privire la posibilitatea instituitului de a dispune prin testament de
bunurile cu care a fost gratificat, facem următoarele precizări:
- Regulă: Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au
constituit obiectul unei liberalităţi reziduale [art. 1003 alin. (1) C.civ.].
 - Excepţie: Instituitul – moştenitor rezervatar al dispunătorului – păstrează
posibilitatea de a dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul
Liberalităţile
reziduale donaţiilor, imputate asupra rezervei sale succesorale [art. 1003 alin. (2) teza a
doua C.civ.].
Instituitul din liberalităţile reziduale nu este ţinut de obligaţia de a da
socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia.
Precizare: Dispoziţiile prevăzute la art. 955, 996 alin. (2), 997, 999 şi
1000 C.civ., cu incidenţă directă în materia substituţiilor fideicomisare, sunt
aplicabile şi liberalităţilor reziduale.

În ce rezidă deosebirea dintre substituţia fideicomisară şi liberalitatea reziduală?

III. Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală


1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1086 C.civ.: „Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii
la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva
 voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri”.
Definiţia rezervei Dacă defunctul are numai moştenitori nerezervatari, acesta poate exercita
succesorale dreptul de dispoziţie asupra bunurilor sale, independent de orice limitare.
Cotitatea disponibilă reprezintă „...partea din bunurile moştenirii care nu
este rezervată prin lege şi de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit prin
liberalităţi” (art. 1089 C.civ.).

2. Caractere juridice
A) Rezerva succesorală reprezintă o parte a moştenirii (pars hereditatis);
Din caracterul succesoral al rezervei, rezultă următoarele consecinţe:
a) de rezerva succesorală beneficiază numai moştenitorii rezervatari, care
îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni;
b) culegând rezerva, moştenitorii rezervatari au obligaţia corelativă de a
suporta, în mod proporţional, datoriile moştenirii. Acestea vor fi suportate însă

82
numai în limita bunurilor succesorale (intra vires hereditatis) [art. 1114 alin. (2)
C.civ.];
c) moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să primească rezerva în natură
(nu în echivalent bănesc) şi în plină proprietate (nefiind afectată de uzufruct);
d) rezerva se atribuie moştenitorilor îndreptăţiţi, în toate cazurile, în mod
individual;
e) rezerva succesorală este stabilită în mod imperativ de lege;
f) dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana
moştenitorilor rezervatari, la data deschiderii moştenirii, nefiind dobândit de la
defunct, prin moştenire;
g) rezerva succesorală este o cotă fixă (1/2), dintr-o cotă variabilă (cota pe
care ar fi cules-o moştenitorul rezervatar dacă defunctul nu ar fi dispus prin
liberalităţi sau dezmoşteniri).
B) Rezerva succesorală este indisponibilă.
Acest caracter trebuie înţeles ca interdicţia de a aduce atingere (de a ştirbi)
rezervei succesorale, prin legate şi donaţii.

3. Întindere
3.1. Enumerarea moştenitorilor rezervatari
Beneficiază de rezerva succesorală (art. 1087 C.civ.):
a) soţul supravieţuitor al defunctului;
 b) descendenţii defunctului de orice grad;
c) ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.
Moştenitorii
rezervatari Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este „...de jumătate
din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi
cuvenit ca moştenitor legal” (art. 1088 C.civ.).

3.2. Rezerva soţului supravieţuitor al defunctului


Rezerva soţului supravieţuitor este de:
- 1/8 (1/2 din 1/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii;
- 1/6 (1/2 din 1/3) din moştenire, dacă vine în concurs cu întreaga clasă a
II-a de moştenitori legali;
- 1/4 (1/2 din 1/2) din moştenire, dacă vine în concurs numai cu
 ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi;
- 3/8 (1/2 din 3/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii
Rezerva soţului
ordinari sau cu colateralii ordinari;
supravieţuitor
- 1/2 (1/2 din 1) din moştenire, dacă lipsesc rudele din cele patru clase de
moştenitori legali, existând numai legatari.
Precizare: Soţul supravieţuitor are calitatea de moştenitor legal, numai cât
priveşte dreptul la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori
legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase, nu şi în ceea ce priveşte dreptul de
abitaţie şi dreptul special de moştenire.

Definiţi rezerva succesorală şi indicaţi cotele de rezervă ale soţului supravieţuitor


în concurs cu clasele de moştenitori.

83
Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor
Art. 1090 alin. (1) C.civ.: „Liberalităţile neraportabile făcute soţului
supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei
comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care
a primit cel mai puţin”.
Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor cunoaşte, aşadar, o
dublă limitare:
- prima limită este reprezentată de partea descendentului care a luat cel
mai puţin;
- a doua limită este reprezentată de cota de ¼ din moştenire.
Exemplu: Au chemare la moştenirea lui de cuius, copilul acestuia rezultat
dintr-o căsătorie anterioară şi soţia supravieţuitoare, gratificată de către defunct
printr-un legat universal.
Vom proceda la stabilirea rezervelor moştenitorilor defunctului. Rezerva
soţului supravieţuitor, în concurs cu copilul defunctului, este de 1/8 (1/2 din 1/4),
iar rezerva copilului defunctului este de 3/8 (1/2 din 3/4). Rezerva totală a
moştenitorilor rezervatari este, aşadar, de ½ (1/8+3/8). Cotitatea disponibilă
 generală, în limitele căreia ar putea fi gratificat soţul supravieţuitor, în absenţa
Cotitatea dispoziţiilor art. 1090 C.civ., este de 1/2. Numai că, în cazul soţului
disponibilă supravieţuitor, trebuie să respectăm cotitatea disponibilă specială, astfel încât
specială a soţului acesta, în concurs cu descendenţi ai defunctului care nu sunt comuni, nu poate
supravieţuitor
primi, prin liberalităţi neraportabile, mai mult de un sfert din moştenire şi de
partea descendentului care a primit cel mai puţin. Or, descendentul defunctului
dintr-o altă căsătorie a primit 3/8 din moştenire (mai mult de 1/4). În atare situaţie,
soţul supravieţuitor nu va mai putea primi, prin liberalităţi neraportabile, mai mult
de ¼. Aşadar, alături de cota de rezervă de 1/8, soţul supravieţuitor va mai primi
încă 1/8 din moştenire (cu titlul de cotitate disponibilă specială). În total, soţul
supravieţuitor va primi 1/4 din moştenire (1/8+1/8). Restul de cotitate disponibilă
generală, de 3/8 (1-3/8-2/8), se va cuveni descendentului defunctului. Drept
urmare, acesta va primi din moştenire, cota de 3/4 [3/8 (cu titlu de rezervă
succesorală)+3/8 (diferenţa dintre cotitatea disponibilă generală şi cotitatea
disponibilă specială)].

Cazuri în care se aplică dispoziţiile art. 1090 C.civ.


a) Defunctul a făcut donaţii soţului supravieţuitor, fie în timpul căsătoriei,
fie anterior încheierii acesteia, dacă se dovedeşte că perspectiva încheierii
căsătoriei a constituit cauza impulsivă şi determinantă a actului cu titlu gratuit,
care a atras diminuarea patrimoniului defunctului.
Precizare: Trebuie avute în vedere, în toate cazurile, numai donaţiile care
nu sunt supuse raportului.
b) Defunctul a lăsat legate în favoarea soţului supravieţuitor.
c) Defunctul a dezmoştenit direct prin testament descendenţii rezultaţi din
afara căsătoriei sau pe cei asimilaţi acestora, iar de această dezmoştenire urmează
să beneficieze soţul supravieţuitor [art. 1090 alin. (3) C.civ.].

Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale


Precizări:
- Cele două tipuri de cotităţi nu se cumulează, cotitatea disponibilă
specială (care este mai mică) imputându-se asupra cotităţii disponibile ordinare
(care este mai mare);

84
- Trebuie respectată cotitatea disponibilă specială atât în cazul în care
defunctul, căsătorit de mai multe ori, a dispus prin liberalităţi neraportabile în
favoarea unora dintre soţi, cât şi în cazul în care acesta a dispus în favoarea tuturor
soţilor. Într-o astfel de ipoteză, trebuie avută în vedere aceeaşi cotitate disponibilă
specială.
- Diferenţa dintre cotitatea disponibilă generală şi cotitatea disponibilă
specială se atribuie descendenţilor (art. 1089 C.civ.).
Etape în cadrul procedurii de calcul (având în vedere exemplul de mai
sus):
a) deducerea rezervei soţului supravieţuitor: 1/2 din ¼=1/8; aşadar rezerva
soţului supravieţuitor este de 1/8 din moştenire;
b) deducerea rezervei descendentului, rezultat din afara căsătoriei: 1/2 din
¾=3/8; aşadar rezerva descendentului este de 3/8 din moştenire;
c) însumarea rezervei soţului supravieţuitor şi a rezervei descendentului,
rezultând întreaga rezervă cuvenită moştenitorilor rezervatari: 1/8+3/8=1/2; aşadar
rezerva moştenitorilor legali din exemplul nostru este de 1/2 din moştenire;
d) scăderea rezervei moştenitorilor rezervatari din întreaga masă
succesorală, pentru a rezulta cotitatea disponibilă ordinară: 1-1/2=1/2; aşadar
cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2 din moştenire;
 e) determinarea cotităţii disponibile speciale: soţul supravieţuitor nu poate
Cotitatea culege, în exemplul nostru, prin liberalităţi neraportabile, mai mult de 1/4 din
disponibilă moştenire; astfel încât acesta mai poate fi gratificat din cotitatea disponibilă
specială a soţului
supravieţuitor
specială cu 1/8;
f) diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă
specială, adică 3/8 (1/2-1/8), va reveni, întrucât defunctul nu a dispus prin
liberalităţi, descendentului acestuia.
Soţul supravieţuitor va primi:
a) 1/8, reprezentând rezerva succesorală;
b) 1/8, reprezentând cotitatea disponibilă specială.
Aşadar, soţul supravieţuitor va primi o fracţiune de 1/4 din moştenire.
Copilul defunctului din căsătoria anterioară va primi:
a) 3/8, reprezentând rezerva succesorală;
b) 3/8, reprezentând diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi
cotitatea disponibilă specială.
Aşadar, copilul defunctului din căsătoria anterioară va primi o fracţiune de
3/4.
Sancţiunea încălcării limitelor cotităţii disponibile speciale - reducţiunea
liberalităţilor excesive.

Definiţi cotitatea disponibilă şi arătaţi care este sancţiunea nesocotirii rezervei


succesorale.

85
3.3. Rezerva descendenţilor defunctului
A) În ipoteza în care la moştenire vin, în calitate de moştenitori
rezervatari, descendenţi de gradul I, cuantumul rezervei acestora va fi de ½ din
cota pe care ar fi cules-o, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor.
Exemplu: Dacă defunctul are trei copii, rezerva acestora va fi de 1/6 pentru
fiecare dintre ei (1/2 din 1/3).
B) Dacă, însă, la moştenire vin, în aceeaşi calitate, descendenţi de grad
mai îndepărtat (gradul II sau următoarele), trebuie distinse două ipoteze:
a) Descendenţii de gradul II sau următoarele vin la moştenire prin
reprezentare;
Într-o atare situaţie, rezerva se calculează, în funcţie de numărul tulpinilor,
adică al descendenţilor de gradul I.
Exemplu (completăm exemplul de mai sus, astfel): Defunctul are 3 copii,
însă cel mai mare dintre aceştia, care are la rându-i 3 copii, este predecedat sau
 nedemn. În acest caz, deşi sunt 5 moştenitori rezervatari, rezerva se va împărţi în 3
Rezerva tulpini, nepoţii de fiu, care vin la moştenire prin reprezentarea tatălui lor, culegând
descendenţilor împreună tulpina acestuia. Aşadar, în această ipoteză, fiecărei tulpini îi
corespunde 1/6 din moştenire. Cei trei nepoţi vor culege împreună fracţiunea de
1/6, fiecăruia revenindu-i, aşadar, 1/18 din moştenire.
b) Descendenţii de gradul al II-lea sau următoarele vin la moştenire în
nume propriu.
În acest caz, rezerva se va stabili în funcţie de numărul descendenţilor de
grad subsecvent, care vin efectiv la moştenire.
Exemplu (completăm exemplul de mai sus astfel): Cei trei copii ai
defunctului sunt predecedaţi sau nedemni. Numai cel mai mare dintre ei are copii
(2 fii şi o fiică). Într-o asemenea ipoteză, rezerva se va cuveni celor trei nepoţi ai
defunctului, care o vor culege în nume propriu (pe capete). Dacă nu ar fi fost
dezmoşteniţi, aceştia ar fi cules, în nume propriu, întreaga moştenire (adică 1/3
fiecare). Ca urmare a dezmoştenirii, ei vor culege jumătate din ceea ce li s-ar fi
cuvenit dacă nu ar fi fost exheredaţi, anume ½ din moştenire (adică 1/6 fiecare).

3.4. Rezerva ascendenţilor privilegiaţi ai defunctului


Ascendenţii privilegiaţi culeg rezerva, numai în cazul în care defunctul nu
are descendenţi sau aceştia nu pot (fiind nedemni) sau nu vor (fiind renunţători) să
vină la moştenire.
Rezerva succesorală a părinţilor defunctului este de ½ din cota succesorală
care, în absenţa dezmoştenirilor sau liberalităţilor, li s-ar fi cuvenit acestora ca
moştenitori legali.
Ipoteze:
A) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin singuri la moştenire,
nesuportând concursul altor moştenitori legali. În acest caz, ei vor culege
împreună 1/2 din masa succesorală (1/2 din 1), adică ¼ fiecare. Dacă defunctul
are numai un părinte şi acesta este dezmoştenit, ascendentul privilegiat va culege
cota de ½ din moştenire. Precizăm că este posibil ca defunctul (adoptat cu efecte
restrânse) să aibă mai mult de doi părinţi. Într-o astfel de situaţie, ascendenţii
privilegiaţi ai defunctului vor împărţi cota prevăzută de lege pentru doi părinţi.
Această precizare trebuie avută în vedere şi în cazurile mai jos redate.
B) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs cu
colateralii privilegiaţi. Într-o astfel de ipoteză, cotele lor de rezervă sunt
următoarele:
- 1/8 (1/2 din 1/4), dacă la moştenire vine numai în părinte;

86
- ¼ (1/2 din 1/2), adică 1/8 (1/2 din 1/4) pentru fiecare, dacă la moştenire
vin doi părinţi.
C) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs cu
soţul supravieţuitor. În această situaţie, cotele lor de rezervă sunt următoarele:
- ¼ (1/2 din 1/2), dacă la moştenire vine numai în părinte;
 - ¼ (1/2 din 1/2), adică 1/8 (1/2 din 1/4) pentru fiecare, dacă la moştenire
Rezerva vin doi părinţi.
ascendenţilor D) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs, atât
privilegiaţi
cu colateralii privilegiaţi, cât şi cu soţul supravieţuitor. Drept urmare, cotele lor
de rezervă sunt următoarele:
- 1/12 (1/2 din 1/6), dacă la moştenire vine numai un părinte;
- 1/6 (1/2 din 1/3), adică 1/12 (1/2 din1/6) pentru fiecare, dacă la moştenire
vin doi părinţi.
Precizare: În ipoteza în care unul dintre părinţii defunctului este nedemn
sau renunţător, rezerva se va stabili având în vedere numai părintele care vine
efectiv la moştenire.

4. Calculul rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile


Moştenirea cuprinde următoarele două părţi, în ipoteza în care există
moştenitori rezervatari:
a) rezerva succesorală, care se cuvine moştenitorilor rezervatari şi de care
defunctul nu poate dispune în mod valabil, în favoarea altor persoane;
b) cotitatea disponibilă, de care defunctul poate dispune în mod liber.
Pentru a calcula rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă trebuie
determinată masa de calcul. Aceasta nu reprezintă patrimoniul defunctului la data
 deschiderii moştenirii, ci patrimoniul pe care l-ar fi avut defunctul dacă nu ar fi
Calcului rezervei dispus în timpul vieţii prin liberalităţi.
succesorale şi al Stabilirea masei de calcul presupune realizarea următoarele operaţiuni [art.
cotităţii 1091 alin. (1) C.civ.]:
disponibile a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii
bunurilor existente în patrimoniul succesoral, la data deschiderii moştenirii;
b) determinarea activului net, prin scăderea pasivului succesoral, din
activul brut;
c) reunirea fictivă, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de către cel
care lasă moştenirea.

4.1. Determinarea activului brut al moştenirii


Această operaţiune presupune identificarea tuturor bunurilor, mobile şi
imobile, care au aparţinut defunctului la data deschiderii moştenirii, inclusiv cele
lăsate legate sau care au constituit obiectul unei donaţii de bunuri.
Drept urmare, vor fi avute în vedere la determinarea activului brut al
moştenirii:
- drepturile reale principale şi accesorii asupra bunurilor defunctului, mai
puţin drepturile reale cu caracter viager;
- drepturile de creanţă ale defunctului, indiferent de izvorul acestora;
- drepturile patrimoniale de creaţie şi de proprietate intelectuală;
- acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul (cele neexercitate
încă sau aflate în curs de judecată), în scopul valorificării drepturilor sale
patrimoniale;
- dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare, concesionate pe o
durată de timp nelimitată;

87
- bunurile care au format obiectului legatelor sau donaţiilor de bunuri
viitoare, întrucât acestea nu au ieşit încă din patrimoniul defunctului;
- drepturile care se reîntorc în patrimoniul defunctului (donator), în
temeiul dispoziţiilor art. 1016 C.civ., în ipoteza predecesului donatarului sau a
predecesului donatarului şi descendenţilor săi.
Dimpotrivă, nu vor fi avute în vedere la determinarea activului brut al
moştenirii:
- drepturile reale principale cu caracter viager (precum dreptul de uzufruct,
dreptul de uz, dreptul de abitaţie);
- drepturile de creanţă cu caracter viager (precum dreptul la pensie, dreptul
la întreţinere, dreptul la rentă viageră etc.);
- bunurile lipsite de valoare patrimonială, precum amintirile de familie
(enumerate de art. 1141 C.civ.);
- creanţele insolvabile sau nesigure, precum creanţa ce nu poate fi
valorificată, întrucât debitorul său se află într-o stare de insolvabilitate notorie sau
creanţa sub condiţie suspensivă;
- fructele naturale sau civile percepute sau ajunse la scadenţă, după data
deschiderii moştenirii, precum şi adăugirile ori îmbunătăţirile aduse unor bunuri
din moştenire, după data decesului lui de cuius;
- indemnizaţia de asigurare de persoane, plătită de asigurător terţului
beneficiar al asigurării, întrucât face parte din patrimoniul asigurătorului şi nu din
cel al defunctului asigurat;
- dreptul de locaţiune născut dintr-un contract de închiriere.
Cu privire la dreptul de creaţie intelectuală a cărui valoare nu poate fi
determinată în momentul deschiderii succesiunii, literatura de specialitate a
apreciat că o soluţie echitabilă ar fi aceea care ar permite ca legatarul, în concurs
 cu moştenitorul rezervatar, să dobândească, încă de la momentul deschiderii
Calcului rezervei moştenirii, din celelalte bunuri ale moştenirii, atât cotitatea disponibilă din dreptul
succesorale şi al de creaţie intelectuală, cât şi cotitatea disponibilă din indemnizaţia aferentă.
cotităţii Dacă defunctul era căsătorit sub regimul comunităţii de bunuri, este
disponibile
necesar ca aceasta să fie lichidată, astfel încât să fie determinate bunurile care se
cuvin soţului supravieţuitor, cu titlu de coproprietate (în devălmăşie).

Enumeraţi elementele care compun activul brut succesoral.

4.2. Stabilirea activului net al moştenirii


Activul net al moştenirii se obţine prin scăderea pasivului succesoral (a
obligaţiilor patrimoniale ale defunctului de la data deschiderii moştenirii), din
activul brut al moştenirii.

88
Fac parte din pasivul succesoral:
- obligaţiile patrimoniale ale defunctului faţă de terţi;
- datoriile defunctului faţă de moştenitori (precum cheltuielile de
înmormântare, cheltuielile efectuate cu ocazia inventarierii şi evaluării bunurilor,
cheltuielile efectuate cu conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral,
taxele şi impozitele plătite pentru bunurile moştenite etc.).
Nu fac parte din pasivul succesiunii, următoarele categorii de datorii:
- obligaţiile asumate intuitu personae de către defunct, care s-au stins prin
moartea acestuia, precum obligaţia legală de întreţinere sau obligaţiile asumate în
calitate de antreprenor, mandatar etc.;
- obligaţiile civile imperfecte (denumite şi obligaţii naturale), precum cele
stinse prin efectul prescripţiei extinctive;
- obligaţiile sub condiţie suspensivă, care nu au luat încă naştere;
- obligaţiile moştenitorilor.
Precizare: În ipoteza în care pasivul moştenirii este mai mare decât
activul, soldul va fi considerat egal cu zero şi nu negativ.

Care sunt datoriile care nu fac parte din pasivul moştenirii?

4.3. Reunirea fictivă a valorii donaţiilor făcute de către defunct


Precizări:
a) Reunirea donaţiilor este numai fictivă (pentru calcul) şi nu reală;
b) Sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile dispuse de către defunct în
timpul vieţii;
c) Reunirea fictivă va viza, în cazul donaţiilor cu sarcină, numai diferenţa
dintre valoarea bunului donat şi sarcină [art. 1091 alin. (2) C.civ.].
Nu sunt supuse reunirii fictive [art. 1091 alin. (3) C.civ.]:
- darurile obişnuite (făcute rudelor sau prietenilor cu ocazia aniversărilor,
botezurilor copiilor lor sau chiar a nunţii acestora);
- donaţiile remuneratorii;
 - sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea
profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului, în măsura în care acestea
Calcului rezervei
succesorale şi al nu sunt excesive;
cotităţii - cheltuielile de nuntă;
disponibile - valoarea bunurilor înstrăinate cu titlu oneros, mai puţin în ipoteza în care
moştenitorii rezervatari dovedesc, prin orice mijloc de probă, că actul cu titlu
oneros deghizează o donaţie.
Precizare: Art. 1091 alin. (4) C.civ. instituie o prezumţie relativă de
gratuitate a actului cu titlu oneros încheiat cu un descendent, ascendent privilegiat
sau cu soţul supravieţuitor, în schimbul uzufructului, uzului ori a abitaţiei sau în
schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere.

89
Evaluarea bunurilor donate
După identificarea bunurilor donate de către defunct, trebuie realizată
operaţiunea evaluării acestora.
Criterii de evaluare (art. 1091 C.civ.):
- în funcţie de valoarea bunurilor mobile sau imobile donate, la data
deschiderii moştenirii;
 - în funcţie de valoarea bunurilor înstrăinate de donatar, la data înstrăinării
acestora;
Calcului rezervei
succesorale şi al
- în funcţie de indicele inflaţiei, în cazul sumelor de bani.
cotităţii Ipoteze particulare:
disponibile a) În situaţia în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se va ţine
cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi
de starea lor, la momentul dobândirii.
b) În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta (spre
exemplu, suma încasată din asigurare) a pierit fortuit, indiferent de data pieirii,
donaţia nu se va supune reunirii fictive.

5. Reducţiunea liberalităţilor excesive


Noţiune şi reglementare legală
 Reducţiunea liberalităţilor excesive este sancţiunea care lipseşte de
eficacitate liberalităţile făcute de către defunct, care aduc atingere rezervei
Definiţia
reducţiunii
succesorale.
liberalităţilor Art. 1092 C.civ.: „După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă
excesive rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere”.
Sunt supuse reducţiunii:
- donaţiile făcute de către defunct în timpul vieţii;
- legatele (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular).

Persoanele care o pot invoca


Art. 1093 C.civ.: „Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută
numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către
creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari”.
Rezultă, aşadar, că reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi invocată de
către:
- moştenitorii rezervatari, care vin efectiv la moştenire (care au acceptat
moştenirea);
Precizare: În ipoteza pluralităţii de moştenitori rezervatari, aceştia pot cere
în mod colectiv reducţiunea liberalităţilor excesive.
- dacă moştenitorul rezervatar moare, după deschiderea moştenirii faţă de
care are această calitate, dar mai înainte de a exercita dreptul de reducţiune, acest
drept se transmite propriilor moştenitori;
- creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.

Ordinea realizării
Este necesară cunoaşterea ordinii în care operează reducţiunea
liberalităţilor excesive, numai în ipoteza în care defunctul a realizat mai multe
liberalităţi.
Reguli:
A) Legatele se reduc înaintea donaţiilor [art. 1096 alin. (1) C.civ.];
B) Legatele se reduc, toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a
dispus că anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi
celelalte legate [art. 1096 alin. (2) C.civ.];
 90
Ordinea
reducţiunii
C) Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu
cea mai nouă [art. 1096 alin. (3) C.civ.].
Regulă: Donatorul nu poate modifica regula potrivit căreia donaţiile sunt
supuse reducţiunii în ordine cronologică inversă.
Excepţie: Donatorului i se recunoaşte dreptul de a stabili ordinea
reducţiunii donaţiilor concomitente (care au aceeaşi dată). Dacă donatorul nu-şi
exprimă voinţa în acest sens, donaţiile concomitente vor fi supuse reducţiunii, ca
şi legatele, toate deodată şi proporţional cu valoarea lor [art. 1096 alin. (4) C.civ.].
În ipoteza în care beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil,
se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare [art. 1096 alin. (5) C.civ.).
Reducţiunea liberalităţii directe va atrage şi reducţiunea liberalităţii
indirecte, reducţiunea acestora realizându-se simultan şi proporţional cu valoarea
lor.

Căi procedurale de exercitare


Reducţiunea nu operează de drept, din oficiu, ci trebuie cerută (art. 1092
C.civ.) şi poate fi realizată:
- prin bună învoială;
- pe cale judecătorească.
A) Reducţiunea prin bună învoială (prin înţelegerea dintre moştenitorii
rezervatari, pe de o parte şi donatarii şi legatarii în favoarea cărora a dispus
defunctul, pe de altă parte).
Modalităţi de realizare:
a) reducerea liberalităţilor până la limitele legii de către notarul public, în
baza acordului celor interesaţi;
b) împărţirea bunurilor prin bună-învoială.
B) Reducţiunea judiciară (invocată în faţa instanţei de judecată, în absenţa
acordului celor interesaţi).
Căi de urmat [art. 1094 alin. (2) C.civ.]:
 a) În ipoteza în care bunurile care au format obiectul liberalităţii se află la
Căile de realizare gratificat (de regulă, la donatar şi numai în mod excepţional la legatar),
a reducţiunii
moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să promoveze acţiunea în reducţiune.
Consecinţe:
- nu poate avea calitatea de reclamant decât moştenitorul a cărui rezervă
este afectată prin liberalitatea excesivă;
- acţiunea în reducţiune poate fi promovată, numai în limitele cotei de
rezervă cuvenită reclamantului;
- de admiterea acţiunii în reducţiune nu poate profita decât reclamantul,
acţiunea în reducţiune fiind divizibilă;
- acţiunea în reducţiune trebuie promovată în termenul de prescripţie
extinctivă de 3 ani (care începe să curgă, ca regulă, de la data deschiderii
succesiunii sau, după caz, de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut
posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor, iar, în mod excepţional,
când rezervatarul nu cunoaşte, din motive ce nu-i pot fi imputate, despre existenţa
unor liberalităţi excesive, de la data la care a cunoscut existenţa acestora şi
caracterul lor excesiv).
b) Dacă moştenitorii rezervatari se află în posesia bunurilor care au format
obiectul liberalităţilor excesive (ceea ce poate fi întâlnit în cazul legatelor),
beneficiarii liberalităţilor excesive pot cere predarea acestora, pe cale de acţiune
(acţiunea de predare a legatului, petiţia de ereditate etc.). În apărare, moştenitorul
rezervatar îi poate opune reclamantului, pe cale de excepţie, reducţiunea sau poate
formula o cerere reconvenţională, în acest sens.

91
Precizare: Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv [art. 1095
alin. (3) C.civ.].

Efecte
Art. 1097 alin. (1) C.civ.: „Reducţiunea are ca efect ineficacitatea
legatelor sau, după caz, desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii
rezervei succesorale”.
Categorii de efecte:
A) Reducţiunea legatelor atrage ineficacitatea acestora, fie în parte, fie în
totalitate, după cum rezerva poate fi întregită sau nu, numai cu o parte din
valoarea lor.
B) Reducţiunea donaţiilor atrage desfiinţarea acestora, de asemenea, în
 parte sau în totalitate, după cum rezerva poate fi întregită sau nu, numai cu o parte
Efectele din valoarea lor.
reducţiunii
Prin desfiinţarea donaţiei ca efect al reducţiunii, moştenitorul rezervatar
devine proprietar al bunului care a permis refacerea rezervei sale şi, în această
calitate, poate cere restituirea acestuia.
Regulă: Restituirea se realizează în natură [art. 1097 alin. (2) C.civ.].
Excepţie: Întregirea rezervei se face prin echivalent, în următoarele cazuri
[art. 1097 alin. (3)-(5) C.civ.]:
a) înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a
constituit asupra lui drepturi reale, precum şi atunci când bunul a pierit dintr-o
cauză imputabilă donatarului;
b) donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care
nu este obligat la raportul donaţiei;
c) donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă
reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, caz în
care donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducţiunea necesară întregirii
rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin
echivalent bănesc.

Care este ordinea în care liberalităţile sunt supuse reducţiunii?

6. Reducţiunea unor liberalităţi speciale


Art. 1098 C.civ.: „Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz
ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au
facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a
abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii,
fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun”.

92
Aşadar, moştenitorii rezervatari, a căror rezervă este afectată de o
liberalitate constând într-un uzufruct, uz ori abitaţie sau rentă ori întreţinere
viageră, au următoarele posibilităţi:
a) să execute liberalităţile, aşa cum au fost ele dispuse de către defunct;
b) să renunţe la cotitatea disponibilă, astfel încât beneficiarul uzufructului,
uzului, abitaţiei sau rentei ori întreţinerii viagere devine, în această limită,
proprietar;
c) să solicite reducţiunea potrivit dreptului comun.

IV. Raportul donaţiilor


1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1146 alin. (1) C.civ.: „Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au
între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi
împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost
donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea”.
Exemplu: Defunctul lasă la moartea sa trei copii şi bunuri în valoare de
40.000 lei. Însă, cu ocazia celebrării căsătoriei fiului cel mare, defunctul l-a
gratificat pe acesta cu bunuri în valoare de 20.000 lei. La deschiderea moştenirii,
 masa succesorală nu va fi împărţită în trei părţi egale, ci la bunurile în valoare de
Definiţia 40.000 de lei va fi adăugată valoarea donaţiei (de 20.000 de lei) primită de fiul cel
raportului mare. Drept urmare, masa succesorală va fi în valoare de 60.000 de lei.
donaţiilor
Procedându-se la împărţirea moştenirii, potrivit regulilor stabilite de lege în
materie, fiul cel mare va păstra bunurile în valoare de 20.000 de lei, primite prin
donaţie, iar ceilalţi doi fraţi ai acestuia vor împărţi în cote egale, bunurile în
valoare de 40.000 de lei. Ca urmare a împărţirii moştenirii prin raportarea
donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii sale, s-a asigurat o deplină
egalitate între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.

2. Domeniu de aplicare
a) Raportul donaţiilor priveşte numai anumiţi moştenitori legali (soţul
supravieţuitor şi descendenţii defunctului).
b) Raportul donaţiilor priveşte numai donaţiile, nu şi legatele.

3. Condiţii
a) La moştenirea defunctului să vină cel puţin doi descendenţi sau unul ori
mai mulţi descendenţi, în concurs cu soţul supravieţuitor.
Precizări:
- Pentru a fi ţinut de obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct,
moştenitorul legal trebuie să fi avut, la data încheierii contractului de donaţie,
vocaţie concretă la moştenirea donatorului.
- Descendenţii defunctului datorează raportul donaţiilor, indiferent că vin
la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare.
b) Succesibilul donatar să fi acceptat moştenirea.
Regulă: Art. 1147 alin. (1) C.civ. – „În caz de renunţare la moştenirea
legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport,
putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile”.
Excepţie: Art. 1147 alin. (2) C.civ. – „Prin stipulaţie expresă în contractul
de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la
moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea
bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut
dreptul ca moştenitor legal”.

93
c) Debitorul obligaţiei de raport să aibă o dublă calitate, aceea de
moştenitor legal şi de donatar.
Regulă: Raportul este datorat numai pentru donaţiile primite personal de
către debitorul obligaţiei de raport [art. 1149 alin. (1) C.civ.].
Descendentul în grad de rudenie mai îndepărtat cu defunctul şi care vine la
moştenire în nume propriu nu este obligat să raporteze donaţia primită de
ascendentul său, chiar dacă a acceptat moştenirea acestuia din urmă [art. 1149
alin. (2) C.civ.].
 Exemplu: În ipoteza în care unicul fiu a primit o donaţie de la tatăl său,
Condiţiile însă îi predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare şi nepotul de fiu,
raportului acesta din urmă nu va raporta donaţia făcută de bunicul său, la a cărui moştenire
donaţiilor vine în nume propriu, chiar dacă acceptă moştenirea tatălui său.
Excepţie: Descendentul care vine la moştenire prin reprezentarea
ascendentului său este obligat să raporteze şi donaţia primită de reprezentat de la
defunct, chiar dacă reprezentantul a renunţat la moştenirea celui reprezentat [art.
1149 alin. (3) C.civ.].
Exemplu: În ipoteza în care fiul a primit o donaţie de la tatăl său şi îi
predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare în concurs cu o fiică şi cu
nepotul din partea fiului predecedat, acesta din urmă va raporta donaţia făcută
tatălui său de către bunicul defunct, deoarece nepotul vine la moştenire prin
reprezentarea tatălui donatar, chiar dacă a renunţat la moştenirea acestuia din
urmă.
d) Donaţia dispusă în favoarea descendenţilor sau soţului supravieţuitor să
nu fi fost scutită de raport.
Precizare: Donaţia excesivă, chiar scutită de raport, va fi supusă
reducţiunii, în limita întregirii rezervei.

4. Persoanele care pot cere raportul (art. 1148 C.civ.)


- soţul supravieţuitor;
- descendenţii;
- creditorii personali ai acestora.

5. Donaţiile care sunt supuse raportului


- donaţiile făcute prin act autentic;
- darurile manuale;
- donaţiile indirecte;
- donaţiile grevate de sarcini, însă, obligaţia de raport priveşte, în acest
caz, numai beneficiul efectiv ce revine donatarului, rezultat prin scăderea
contravalorii sarcinii, din valoarea totală a donaţiei.

6. Donaţiile care nu sunt supuse raportului (art. 1150 C.civ.)


a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport;
b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau
efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel
care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt
excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea
profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de
nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel;
d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi
echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat;
e) bunul care a pierit fără culpa donatarului.

94
Excepţie: Art. 1150 alin. (2) C.civ. - dacă bunul a fost reconstituit prin
folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să
facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea
acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi
este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare,
aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al
primelor plătite de donatar.

Definiţi raportul donaţiilor şi indicaţi condiţiile în care acesta poate opera.

7. Efectele scutirii de raport


a) exceptarea donatarului de la obligaţia de raport;
b) donaţia se impută asupra cotităţii disponibile.

8. Modalităţi de realizare
Art. 1151 C.civ.: „(1)Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca
nescrisă dispoziţia care impune donatarului raportul în natură. (2)Cu toate
acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport
este încă proprietarul bunului şi nu l-a grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat
în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani”.
a) Raportul prin preluare [art. 1151 alin. (4) C.civ.].
 Această modalitate constă în luarea din masa succesorală de către
creditorii raportului a unor bunuri, pe cât posibil similare cu cele donate
Modalităţi de
realizare a debitorului raportului, atât ca natură, cât şi din punct de vedere calitativ. Preluarea
raportului va avea în vedere cotele succesorale ale fiecărui moştenitor îndreptăţit la raport.
donaţiilor Exemplu: Defunctul are trei copii (A, B şi C) şi o masă succesorală a cărei
valoare este de 50.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul a gratificat, printr-o
donaţie (nescutită de raport) în valoare de 10.000 de lei, pe fiul său cel mare (A).
Moştenirea se va împărţi astfel: B şi C vor lua din moştenire bunuri în valoare de
câte 10.000 de lei. Restul moştenirii, având valoare de 30.000 de lei (50.000 -
20.000 = 30.000 de lei) se va împărţi în mod egal, între cei trei fraţi (aşadar, este
luat în calcul şi A, care a fost gratificat de către defunct), fiecare luând încă
10.000 de lei. B şi C vor lua din moştenire bunuri în valoare de câte 20.000 de lei,
iar A numai bunuri în valoare de 10.000 de lei, întrucât păstrează donaţia făcută în
favoarea sa de către defunct, în valoare de 10.000 de lei.
b) Raportul prin imputaţie [art. 1151 alin. (5) C.civ.].
Această metodă de realizare a raportului presupune adăugarea pe hârtie,
alături de masa succesorală, a valorii donaţiei. Rezultatul obţinut se împarte între
moştenitori, avându-se în vedere cotele legale ale acestora. Valoarea donaţiei se
va scădea din partea cuvenită debitorului raportului, acesta primind din restul
masei succesorale, numai diferenţa dintre valoarea cotei sale părţi şi valoarea

95
donaţiei primite. Această metodă capătă aplicabilitate, în special, în ipoteza în
care obiectul donaţiei este reprezentat de o sumă de bani.
Exemplu [păstrăm datele de la punctul a)]: Raportul donaţiei prin imputaţie
presupune efectuarea următoarelor operaţii:
- la valoarea masei succesorale (50.000 de lei) se adaugă valoarea donaţiei,
dispusă în favoarea lui A (10.000 de lei), rezultând o masă de calcul de 60.000 de
lei;
- această valoare se împarte la trei, rezultând cota de 20.000 de lei, pe care
trebuie să o culeagă fiecare dintre copiii defunctului.
B şi C vor primi din masa succesorală bunuri în valoare de câte 20.000 de
lei, iar A numai bunuri în valoare de 10.000 de lei, întrucât această sumă
reprezintă diferenţa dintre cota ce i se cuvine din moştenire şi valoarea donaţiei
primite (20.000 - 10.000 = 10.000 de lei).
c) Raportul în bani [art. 1151 alin. (6) C.civ.].
Această modalitate presupune depunerea la masa succesorală a unei sume
de bani care reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din
această valoare care corespunde cotei sale succesorale. Se apelează la o astfel de
modalitate, în ipoteza în care bunurile din masa succesorală sunt insuficiente
pentru a permite aplicarea celorlalte modalităţi, iar donatarul nu poate renunţa la
moştenire, în schimbul păstrării donaţiei, întrucât sunt întrunite condiţiile
 acceptării forţate a moştenirii. Rezultă, aşadar, că într-o astfel de ipoteză valoarea
Modalităţi de donaţiei este mai mare decât valoarea părţii din moştenire cuvenită gratificatului.
realizare a Exemplu: Defunctul are trei copii (A, B şi C) şi o masă succesorală de
raportului 15.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul îl gratifică pe fiul cel mare (A) printr-o
donaţiilor donaţie a cărei valoare este de 12.000 de lei. Aşadar, masa succesorală are o
valoare de 27.000 de lei (15.000 + 12.000=27.000 de lei). Partea care s-ar cuveni
lui A, din masa succesorală, este de 9.000 de lei (27.000 : 3 = 9.000 de lei), aşadar
mai puţin decât valorează donaţia primită. În consecinţă, A ar datora
comoştenitorilor 3.000 de lei (12.000 - 9.000 = 3.000). Bineînţeles că, în mod
normal, într-o astfel de ipoteză, moştenitorul-donatar preferă să renunţe la
moştenire şi să păstreze donaţia. Dacă însă, donatarului nu i se permite să renunţe
la moştenire, întrucât sunt întrunite, în persoana sa, condiţiile acceptării forţate a
moştenirii, acesta va trebui să aducă la masa succesorală diferenţa dintre valoarea
bunului donat şi partea din această valoare care corespunde cotei sale succesorale
(3.000 de lei).

9. Căi procedurale de realizare (art. 1152 C.civ.)


a) Raportul prin bună-învoială – se poate realiza în baza înţelegerii dintre
moştenitori, în cadrul procedurii notariale.
b) Raportul pe cale judecătorească – în ipoteza în care între părţi există
neînţelegeri. Problema raportului donaţiilor poate fi antamată numai în cadrul
procesului de partaj.
Caracteristicile acţiunii în realizarea raportului:
- este o acţiune în realizare;
- este o acţiune personală;
- este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv (caracter împrumutat
de la partaj);
- nu poate fi paralizată prin invocarea de către moştenitorul-donatar a
uzucapiunii;
- are caracter colectiv [art. 1152 alin. (2) C.civ.], astfel încât aceasta profită
tuturor comoştenitorilor-creditori ai raportului, chiar dacă a fost promovată numai
de către unul dintre aceştia.

96
10. Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent (art. 1153
C.civ.)
Criterii de evaluare:
Regulă: Se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecăţii,
ţinându-se însă cont de starea lui în momentul donaţiei, din care se scade valoarea,
la momentul judecăţii, a sarcinilor asumate prin contractul de donaţie.
Excepţii:
a) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se ţine
seama de valoarea lui de la data înstrăinării;
b) Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ţine cont de valoarea, la
data raportului, a bunului intrat în patrimoniu şi de starea lui la momentul
dobândirii.
Excepţie la excepţie: Înlocuirea bunului nu va fi luată în considerare, dacă
devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în
virtutea naturii sale.
c) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei,
corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului
şi data realizării raportului.

Modalităţile de realizare a raportului donaţiilor.

V. Raportul datoriilor
Noţiune şi reglementare legală
Art. 1158 C.civ.: „(1)Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor
are o datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare
 mai puţin. (2)Dacă moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu
sunt acoperite cu partea sa din bunurile moştenirii, aceste datorii se sting
Definiţia proporţional prin raport în limita părţii respective. (3) Raportul nu operează în
raportului
datoriilor privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire. Însă moştenitorul
care este atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de
compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia. (4)Prin
acordul tuturor moştenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de
partajul succesoral”.

2. Condiţii şi efecte
Condiţii:

97
a) existenţa comoştenitorilor (mai multor moştenitori) care au acceptat
moştenirea;
b) comoştenitorul să aibă o datorie faţă de moştenire, indiferent care este
momentul (înainte sau după deschiderea moştenirii) şi modul (personal, prin
reprezentare sau retransmitere) de dobândire a acesteia.
Exemplu: Defunctul lasă trei copii (A, B şi C) şi bunuri în valoare de
30.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul l-a împrumutat pe A cu suma de 9.000 de
lei. După moartea lui de cuius, se va proceda, cu prioritate, la întregirea masei
succesorale, prin adăugarea la suma de 30.000 de lei a sumei împrumutate lui A,
de 9.000 de lei. Rezultă o masă de calcul de 39.000 de lei (30.000 + 9.000 =
39.000 de lei), din care B şi C vor lua câte 13.000 de lei (39.000 : 3 = 13.000 de
lei), iar A numai 4.000 de lei, întrucât datoria de 9.000 de lei a fost imputată
asupra cotei care i s-a cuvenit din moştenire (13.000 - 9.000 = 4.000 de lei). A
operat, aşadar, o raportare a datoriei prin luare mai puţin.

Efecte:
 - înlătură concursul creditorilor personali ai moştenitorului-debitor al
Raportul raportului;
datoriilor - comoştenitorii au dreptul la dobândă pentru datoria menţionată, de la
data deschiderii succesiunii;
- raportul operează şi cu privire la datoriile neexigibile.
Precizări:
a) Raportul nu vizează creanţele pe care un moştenitor le-ar avea asupra
moştenirii [art. 1158 alin. (3) prima teză C.civ.];
b) Dacă moştenitorul cumulează atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de
debitor, acesta poate invoca compensaţia legală, chiar dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile în care, potrivit dreptului comun, aceasta operează. Va fi supus
raportului, numai eventualul sold debitor [art. 1158 alin. (3) teza a doua C.civ.];
c) Dacă moştenitorul debitor are mai multe datorii faţă de moştenire,
depăşind ca valoare cota succesorală ce-i revine, acestea se vor stinge proporţional
prin raport, în limitele părţii respective, pentru restul moştenitorul-debitor fiind
ţinut de obligaţia de plată, în condiţiile dreptului comun [art. 1158 alin. (2)
C.civ.].

3. Natură juridică
Problema naturii juridice a raportului datoriilor este controversată în
literatura de specialitate. Potrivit opiniei majoritare, raportul datoriilor are aceeaşi
natură ca şi raportul donaţiilor, fiind datorat numai de către moştenitorii între care
există obligaţia de a raporta donaţiile.

Noţiunea, condiţiile şi efectele raportului datoriilor

98
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii:

1.Bacaci, Al., Comăniţă, Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
2.Bob, M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
3.Chirică, D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
4.Deak, Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002
5.Deak, Fr., Popescu, R., Tratat de drept succesoral, ediţia a III-a,
actualizată şi completată, volum II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
6.Eliescu, M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii
Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966
7.Florescu, D.C., Dreptul succesoral, ediţia V, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
8.Frenţiu, G.C., Ricu, C.S., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Colectiv, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”,
vol. II (Art. 953-1649), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
9.Genoiu, I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ed. 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
10. Genoiu, I., Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar, ed. 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
11. Macovei, C., Dobrilă, M.C., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I.
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012
12. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Consideraţii cu privire la testament în
general, în Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
13. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Despre diferitele feluri ale testamentului,
în Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013
14. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Despre noţiunea şi felurile legatului, în
Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013
15. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Despre cauzele ineficacităţii legatului, în
Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013
16. Pătraşcu, B., Genoiu, I., Consideraţii în legătură cu rezerva
succesorală şi reducţiunea liberalităţilor excesive, în Uliescu, M. (coord.), „Noul
Cod civil. Studii şi comentarii”, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
17. Popa, I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
18. Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012
19. Stoica, V., Dragu, L., Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
20. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil
al României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011

99
21. Văduva, D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
22. Veress, E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului
Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012

100
MODULUL IV:
TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă

 Cuprins:

 U.I.12: Dreptul de opţiune succesorală


 U.I.13: Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii
 U.I.14: Sezina
 U.I.15: Petiţia de ereditate

= 6 ORE

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


transmisiunea moştenirii.

 Obiective operaţionale: Însuşirea principalelor reguli şi


excepţii care guvernează opţiunea succesorală şi transmisiunea activului şi
pasivului moştenirii. Însuşirea problematicii sezinei şi a principalului mijloc
de ocrotire a dreptului la moştenire – petiţia de ereditate.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12.


DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ

I. Aspecte generale de interes pentru opţiunea succesorală


1. Terminologie specifică
Patrimoniul succesoral se transmite ca urmare a decesului lui de cuius
către moştenitorii legali sau testamentari ai acestuia, independent de vreo
manifestare de voinţă în acest sens, din partea celor din urmă.
Patrimoniul succesoral, transmis de drept succesibilului lui de cuius, care
însă moare mai înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală cu privire la
acesta, se retransmite, de drept, către propriii moştenitori [art. 1105 alin. (1)
C.civ.]. Suntem astfel în prezenţa retransmiterii dreptului de opţiune
 succesorală.
Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală nu generează obligaţia
Retransmiterea
dreptului de moştenitorilor de a accepta moştenirea la care are vocaţie autorul lor; fiecare
opţiune succesibil având posibilitatea de a opta cu privire la aceasta. Partea succesibilului,
succesorală care beneficiază de retransmiterea dreptului de opţiune şi care renunţă la aceasta,
va profita celorlalţi moştenitori ai autorului lor.
Precizări:
- Opţiunea cu privire la cele două moşteniri nu trebuie să fie identică, însă,
pentru a fi acceptată moştenirea retransmisă, este necesar să nu se renunţe la
moştenirea succesibilului decedat.

101
- În ceea ce priveşte moştenirea retransmisă, dreptul de opţiune nu trebuie
exercitat de către comoştenitori unitar, Codul civil reglementând posibilitatea ca
unul sau mai mulţi succesibili să renunţe la moştenirea retransmisă, partea
renunţătorilor profitând celorlalţi moştenitori ai autorului lor.
Dreptul de opţiune succesorală reprezintă acel drept subiectiv, născut la
data decesului celui despre a cărui moştenire este vorba, în persoana succesibililor
acestuia, constând în posibilitatea de a alege între acceptarea moştenirii şi
repudierea acesteia şi care poate fi exercitat numai în condiţiile stabilite de lege.
Constituie valenţe ale dreptului de opţiune succesorală următoarele:
a) acceptarea moştenirii;
b) renunţarea la moştenire.
Art. 1100 alin. (2) C.civ.: „Prin succesibil (s.n., I.G.) se înţelege persoana
care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-
a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală”.

2. Subiectele dreptului de opţiune succesorală


Sunt îndreptăţite să exercite dreptul de opţiune succesorală toate
persoanele care îndeplinesc cumulativ condiţiile cerute de lege pentru a moşteni.
Într-o enumerare exhaustivă, au drept de opţiune succesorală:
a) succesibilii legali;
Precizări:
  Au dreptul de opţiune succesorală, nu numai persoanele care au vocaţie
Cine are dreptul concretă la moştenire, ci toate persoanele care au vocaţie legală generală;
de a opta?
 La moştenire, nu vor veni toţi cei care au acceptat-o, ci, dintre aceştia,
numai cei care se află în clasă şi grad preferabile;
 Dacă succesibilii în grad preferabil acceptă moştenirea, dreptul acestora
asupra moştenirii se va consolida retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, iar
opţiunea succesibililor subsecvenţi va fi lipsită de efecte juridice, drepturile lor
asupra moştenirii desfiinţându-se retroactiv.
b) legatarii (universali, cu titlu universal şi cu titlu particular);
c) creditorii personali ai succesibililor legali sau testamentari.
Art. 1107 C.civ.: „Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea pe cale
oblică, în limita îndestulării creanţei lor”.
Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor, au
dreptul de a cere instanţei de judecată revocarea renunţării în ceea ce-i priveşte, în
termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea (art. 1122 C.civ.).

3. Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală


Actul de opţiune succesorală reprezintă manifestarea de voinţă a titularului
dreptului de opţiune succesorală, exprimată în termenul legal, în sensul acceptării
moştenirii ori renunţării la aceasta.
 Art. 1101 C.civ.: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală
Caracterele este indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate”.
juridice ale În ceea ce ne priveşte, enumerarea legală este incompletă.
opţiunii
succesorale
În fapt, actul de opţiune succesorală prezintă următoarele caractere
juridice:
a) caracter unilateral;
Precizare: În caz de pluralitate de succesibili, aceştia nu pot să exercite
dreptul de opţiune succesorală, în mod colectiv.
b) caracter voluntar;
Precizare: În caz de pluralitate de moştenitori, fiecare dintre aceştia poate
opta, cu privire la aceeaşi moştenire, în mod diferit.

102
Limite: posibilitatea creditorilor succesibilului de a exercita acţiunea
oblică, respectiv acţiunea în revocarea renunţării frauduloase.
Excepţie: acceptarea forţată a moştenirii (art. 1119 C.civ.).
c) caracter irevocabil;
Excepţie: revocarea renunţării la moştenire (art. 1123 C.civ.).
d) caracter indivizibil, succesibilul fiind obligat să opteze unitar cu privire
la întreaga moştenire.
Precizare: Codul civil reglementează, în art. 1102, vocaţia multiplă la
moştenire, astfel: „(1)Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului,
cumulează mai multe vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept
de opţiune distinct. (2)Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va
putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost
încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i
s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca
legatar”.
Exemplu: Defunctul are doi copii. Pe cel mai mare dintre aceştia îl gratifică
cu o cotă de 3/8 din moştenire [aşadar, mai puţin decât ar fi cules în calitate de
moştenitor legal (în această calitate ar fi cules ½ din moştenire), dar mai mult
decât rezerva sa succesorală (aceasta este de ¼ din moştenire)]. Într-o asemenea
ipoteză, legea îl obligă pe cel care beneficiază de vocaţie multiplă la moştenire,
căruia nu i s-a încălcat rezerva succesorală, dar i s-a diminuat cota legală, să
opteze doar cu privire la moştenirea testamentară.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că ipoteza vocaţiei multiple la moştenire
constituie numai o excepţie aparentă de la caracterul indivizibil al opţiunii
succesorale.
e) act juridic nesusceptibil de modalităţi.
În opinia noastră, actul de opţiune succesorală al succesibilului mai
îndepărtat în clasă şi grad este afectat de condiţia (subînţeleasă) ca succesibilul în
clasă şi grad preferabile să nu accepte moştenirea.
f) caracter declarativ de drepturi; efectele exercitării dreptului de opţiune se
produc în mod retroactiv, de la data deschiderii succesiunii.
Excepţie: Drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă, între momentul
renunţării la moştenire şi cel al revocării renunţării, vor trebui respectate [art.
1123 alin. (2) C.civ.].

Vocaţia multiplă la moştenire.

103
4. Condiţiile de validitate ale actului de opţiune succesorală
Capacitatea
Potrivit literaturii de specialitate, actul de opţiune succesorală este un act
de dispoziţie, astfel încât succesibilii care îl realizează trebuie să respecte regulile
stabilite de lege în acest sens.
Sancţiunea nerespectării: nulitatea relativă a actului de opţiune
succesorală.

Consimţământul
Consimţământul succesibilului trebuie să fie serios, liber şi exprimat în
cunoştinţă de cauză (art. 1204 C.civ.). Problema vicierii consimţământului în
materia opţiunii succesorale se pune foarte rar în practică, datorită procedurii
succesorale notariale. Cu toate acestea, în opinia noastră, vicierea
consimţământului în această materie se poate realiza prin violenţă, dol şi eroare.
Sancţiunea nerespectării: nulitatea relativă a actului de opţiune
succesorală.

Obiectul
Ca orice act juridic, actul de opţiune succesorală trebuie să aibă un obiect
determinat şi licit [art. 1225 alin. (2) C.civ.]. Sunt considerate ilicite, actele prin
care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei (art.
956 C.civ.).
 Sancţiunea nerespectării: nulitatea absolută a actului de opţiune
succesorală.
Validitatea
opţiunii
succesorale Cauza
Cauza actului de opţiune succesorală trebuie să existe şi să fie licită şi
morală [art. 1236 alin. (1) C.civ.].
Sancţiunea nerespectării: Cauza ilicită şi imorală a actului de opţiune
succesorală atrage nulitatea absolută a acestuia. Lipsa cauzei atrage nulitatea
relativă a opţiunii succesorale.

Forma
- Acceptarea expresă a moştenirii se poate realiza, fie printr-un înscris
autentic, fie printr-un înscris sub semnătură privată (art. 1108 alin. (2) C.civ.);
declaraţia de neacceptare însă reprezintă un act autentic, notarial (art. 1111
C.civ.);
- Renunţarea la moştenire constituie un act autentic notarial, putând fi
realizat de către orice notar public sau de către misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale României (art. 1120 alin. (2) C.civ.).
În plus, pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare la moştenire se
va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în
format electronic [art. 1120 alin. (3) C.civ.].
Sancţiunea nerespectării: nulitatea absolută a actului de opţiune
succesorală.

Reguli privind nulitatea actului de opţiune succesorală


 Ca urmare a intervenţiei nulităţii (absolute sau relative), actul de opţiune
se desfiinţează retroactiv, succesibilul putând opta din nou, în condiţiile legii;
 Dreptul la acţiunea în nulitate absolută a actului de opţiune poate fi
exercitat oricând [art. 2502 alin. (2) pct. 3 C.civ.]. Dreptul la acţiunea în nulitate
relativă se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea

104
acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a
cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1124 C.civ.).

Forma actului de opţiune succesorală.

5. Termenul de opţiune succesorală


5.1. Durată
Art. 1103 alin. (1) C.civ.: "Dreptul de opţiune succesorală se exercită în
termen de un an de la data deschiderii moştenirii".

5.2. Natură juridică


Art. 1103 alin. (3) C.civ.: termenului de un an i se aplică prevederile
Codului civil cu privire la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie
extinctivă.
Concluzie: Termenul de un an este de decădere, acestuia fiindu-i aplicabile
regulile suspendării şi repunerii în termenul de prescripţie extinctivă.

Termenul de 5.3. Domeniu de aplicare
opţiune Termenul de opţiune succesorală este aplicabil, atât transmisiunilor
succesorală
succesorale universale şi cu titlu universal, cât şi celor cu titlu particular.
Acest termen este aplicabil şi statului şi unităţilor administrativ-teritoriale,
în calitate de legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular. În schimb
însă, dacă statul, comuna, oraşul sau, după caz, municipiul culeg ope legis o
moştenire vacantă, termenul legal de opţiune devine inaplicabil.

5.4. Momentul din care începe să curgă


Regulă: Termenul de opţiune începe să curgă de la data deschiderii
moştenirii [art. 1103 alin. (2) C.civ.].
Regula menţionată operează, în opinia noastră, şi în următoarele ipoteze:
- succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de moartea lui de cuius;
- succesibilul locuieşte în altă localitate decât locul deschiderii moştenirii;
- succesibilul nu cunoaşte compoziţia masei succesorale;
- succesibilul are numai vocaţie generală la moştenire, nu şi vocaţie
concretă;
- succesibilul moşteneşte, nu numai în nume propriu, ci şi prin
reprezentare sau retransmitere.
Precizare: În cazul retransmiterii, moştenitorii trebuie să exercite dreptul
de opţiune succesorală în termenul rămas, adică în termenul cuprins între data
morţii succesibilului şi data când se împlineşte termenul de un an.
Exemplu: Dacă data deschiderii moştenirii lui de cuius este 1 ianuarie
2012, termenul de opţiune succesorală se împlineşte la 1 ianuarie 2013.
Succesibilul lui de cuius moare la data de 1 aprilie 2012, mai înainte de a exercita
dreptul de opţiune succesorală cu privire la moştenirea deschisă. Dreptul de
opţiune al succesibilului decedat se transmite către propriii moştenitori ai acestuia.

105
Aceştia din urmă au dreptul de a opta cu privire la moştenirea retransmisă, în
termen de 9 luni. Neexercitarea dreptului de opţiune în termenul rămas atrage
stingerea acestuia, odată cu titlul de moştenitor. În schimb, cu privire la
moştenirea succesibilului decedat şi nu la cea retransmisă, moştenitorii acestuia au
dreptul de a opta în termenul de un an, care începe să curgă de la data de 1 aprilie
2012 (care constituie data deschiderii moştenirii cu privire la care se optează).
Excepţii:
a) Pentru copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut
ulterior, termenul de opţiune începe să curgă de la naşterea acestuia [(art. 1103
alin. (2) lit. a) C.civ.];
b) În cazul moştenirii celui declarat judecătoreşte mort, termenul începe să
curgă de la data înregistrării morţii acestuia în registrul de stare civilă, în temeiul
hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, mai puţin în ipoteza în care
succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată
anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată [(art. 1103 alin.
(2) lit. b) C.civ.];
c) Pentru ipoteza în care testamentul conţinând legate este descoperit după
deschiderea moştenirii, termenul începe să curgă de la data la care succesibilul a
cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său [(art. 1103 alin. (2) lit. c) C.civ.];
d) În cazul în care legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia
succesibilului la moştenire nu este cunoscută la data deschiderii moştenirii,
termenul de opţiune începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut-o
sau trebuia să o cunoască [(art. 1103 alin. (2) lit. d) C.civ.].
 5.5. Suspendare şi repunere în termen5
Termenul de A) Suspendarea termenului de opţiune succesorală
opţiune
succesorală În opinia noastră, termenul de un an se suspendă:
- în cazul succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă, cât timp acesta nu are reprezentant sau ocrotitor legal [art.
2532 pct. (4) C.civ.];
- în cazul în care succesibilul face parte din forţele armate ale României,
cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Prescripţia se
suspendă, de asemenea, în cazul în care succesibilul este persoană civilă care se
găseşte în forţele armate pentru raţiuni de serviciu, impuse de necesităţile
războiului [art. 2532 pct. (8) C.civ.];
- în cazul în care succesibilul este împiedicat de un caz de forţă majoră să-
şi exercite dreptul de opţiune succesorală. Precizăm că forţa majoră temporară
suspendă prescripţia numai dacă survine în ultimele 6 luni ale termenului de
opţiune succesorală [art. 2532 pct. (9) C.civ.].
După încetarea cauzei de suspendare, prescripţia îşi reia cursul, luându-se
în calcul şi timpul curs înainte de intervenţia acesteia, dar nu se va putea împlini,
mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la încetarea cauzei de
suspendare (art. 2534 C.civ.).
B) Repunerea în termenul de opţiune succesorală
Repunerea în termenul de opţiune succesorală poate fi dispusă de către
organul jurisdicţional, numai dacă acesta constată că, din motive temeinice,
succesibilul nu şi-a exercitat în termen, dreptul de opţiune succesorală [art. 2522
alin. (1) C.civ.]. Succesibilul, care a depăşit termenul legal de opţiune succesorală,
poate cere repunerea în termen şi judecarea cauzei, numai în decurs de 30 de zile,

5
Problema întreruperii termenului de opţiune succesorală nu se poate pune, întrucât, exercitându-
se în termenul legal, dreptul de opţiune succesorală „se consumă”.

106
socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care
au justificat depăşirea termenului [art. 2522 alin. (2) C.civ.].
Pot fi considerate „motive temeinice”, acele împrejurări care prezintă
următoarele trăsături:
- îl împiedică pe succesibil să exercite dreptul de opţiune succesorală;
- nu sunt imputabile succesibilului;
- nu îndeplinesc caracterul forţei majore, întrucât nu sunt absolut
invincibile.
Constituie astfel de cazuri, spre exemplu:
- ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către moştenitori;
- decesul lui de cuius s-a petrecut în străinătate, iar legăturile dintre acesta
şi moştenitorii săi erau anormale;
- decesul într-un penitenciar;
- neexercitarea de către mamă, prin părăsirea copilului, a drepturilor şi
îndatoririlor părinteşti;
- îndrumarea greşită de către notar, urmată de tergiversări din partea
organelor administraţiei publice locale;
- necunoaşterea testamentului de către legatar;
- starea de boală îndelungată şi gravă.
Precizări:
- Repunerea în termenul de opţiune produce efecte, nu numai faţă de
succesibilul repus, ci şi faţă de terţi;
- Admiterea de către organul de jurisdicţie competent a cererii de repunere
în termen are semnificaţia unei acceptări implicite a moştenirii de către
 succesibilul reclamant, astfel încât organul de jurisdicţie nu va mai acorda un nou
Termenul de termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală.
opţiune
succesorală 5.6. Reducere
Art. 1113 C.civ.: „(1)Pentru motive temeinice, la cererea oricărei
persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii
prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de
opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească,
mai scurt decât cel prevăzut în art. 1103. (2)Succesibilul care nu optează în
termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la
moştenire”.

5.7. Prorogare
Art. 1104 C.civ.: „În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea
inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de
opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se
comunică procesul-verbal de inventariere. Pe durata efectuării inventarului,
succesibilul nu poate fi considerat moştenitor, cu excepţia cazului în care a
acceptat moştenirea”.
Un inventar al bunurilor succesorale pot cere notarului public competent,
succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată [art. 1115 alin. (1)
C.civ.].
Situaţii:
- Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte cu
cel puţin două luni de expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât nu
mai este necesară prorogarea acestuia;

107
- Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului după
expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât este necesară prorogarea
acestuia cu două luni;
- Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte de
expirarea termenului de opţiune de un an, însă până la împlinirea acestuia sunt
mai puţin de două luni, devenind necesară prorogarea lui, astfel încât de la
 momentul comunicării procesului-verbal de inventariere, trebuie să mai curgă un
Termenul de termen de două luni.
opţiune
succesorală
5.8. Efectele împlinirii
Ca urmare a neexercitării dreptului de opţiune succesorală în termenul
legal, succesibilul devine străin de moştenire. Pentru a deveni străin de moştenire,
este necesar ca succesibilul să nu se poată prevala de acceptarea tacită a
moştenirii, de suspendarea termenului de opţiune şi de repunerea în termen şi să
nu opereze cele două prezumţii de renunţare la moştenire.

Cauzele reducerii şi cele ale prorogării termenului de opţiune succesorală.

II. Acceptarea moştenirii


1. Noţiune
Acceptarea moştenirii este actul sau faptul juridic unilateral prin care
succesibilul îşi consolidează definitiv calitatea de moştenitor al defunctului.

2. Feluri
Acceptarea moştenirii poate fi:
- voluntară;
- forţată.

2.1. Acceptarea voluntară


Acceptarea voluntară este rezultatul manifestării libere de voinţă a
succesibilului. Aceasta poate fi:
- expresă;
- tacită.

2.1.1. Acceptarea voluntară expresă


Acceptarea moştenirii este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit
titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură
privată (art. 1108 alin. (2) C.civ.).

108
Condiţii:
a) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea trebuie să se materializeze
într-un înscris, sub semnătură privată sau autentic;
În situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic,
declaraţia de acceptare se va înscrie, din raţiuni de publicitate, în registrul naţional
notarial ţinut în format electronic, potrivit legii (art. 1109 C.civ.).
b) Din actul de acceptare, trebuie să rezulte, în mod nemijlocit, că
succesibilul şi-a însuşit titlul sau calitatea de moştenitor.

2.1.2. Acceptarea voluntară tacită


Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar
putea să-l facă decât în calitate de moştenitor (art. 1108 alin. (3) C.civ.).
Au valoare/pot avea valoare de acceptare tacită următoarele categorii de
acte juridice (art. 1110 C.civ.):
a) actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor
asupra moştenirii:
- înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros de către succesibil a drepturilor
asupra moştenirii;
- renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori
 determinaţi (renunţare in favorem);
Acceptarea tacită - renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor
comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.
b) actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri
din moştenire.
Art. 1110 alin. (2) C.civ. prevede că aceste acte pot avea valoare de
acceptare tacită a moştenirii. În acest caz, instanţa de judecată este cea care va
aprecia, diferit de la caz la caz, dacă actele de dispoziţie, administrare definitivă
ori folosinţă a unor bunuri din moştenire constituie acte de acceptare a moştenirii.
Exemple de acte de dispoziţie care privesc bunurile succesorale singulare:
- contractul de vânzare, contractul de schimb, contractul de donaţie,
contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere etc., având ca obiect bunuri
succesorale;
- actele de constituire a unor dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate asupra bunurilor succesorale;
- actele prin care sunt grevate bunuri succesorale;
- renunţarea la un drept;
- încheierea unui contract de valorificare a dreptului de autor privitor la
o operă literară, artistică ori ştiinţifică rămasă de pe urma defunctului;
- încheierea unui antecontract de vânzare cu privire la un imobil
succesoral etc.
Exemple de acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale privite
ut singuli:
- efectuarea unor cheltuieli utile sau voluptuarii care măresc valoarea
bunului succesoral sau care sunt realizate în scop de lux sau de plăcere;
- încasarea unor creanţe ale moştenirii, dar care nu au natura unor venituri
curente ale acesteia;
- locaţiunea pe lungă durată a bunurilor succesorale;
- plata unor datorii mai însemnate ale defunctului, în măsura în care
succesibilul plătitor nu are, în acelaşi timp, calitatea de codebitor;
- plata impozitelor pe terenuri, clădiri sau autovehicule care fac parte din
masa succesorală; plata taxelor asupra succesiunilor etc.

109
Precizare: Constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către
succesibilul reclamant, introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare
[art. 959 alin. (2) C.civ.].
Nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii [art. 1110 alin. (3)
C.civ.] actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie, dacă din
împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit
prin ele calitatea de moştenitor.
Sunt considerate a fi de administrare provizorie, actele de natură urgentă a
căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt,
a bunurilor moştenirii [art. 1110 alin. (4) C.civ.].
Exemple de acte de administrare provizorie:
- plata cheltuielilor de înmormântare;
- plata datoriilor rezultate din ultima boală a defunctului;
- plata micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de
respect faţă de memoria acestuia etc.
Exemple de acte de conservare a bunurilor succesorale:
- întocmirea inventarului;
- efectuarea unor reparaţii urgente;
- încasarea unor sume datorate succesiunii;
 - exercitarea unor acţiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc.
Acceptarea tacită Declaraţia de neacceptare (art. 1111 C.civ.): „Succesibilul care
intenţionează să îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării
moştenirii, dar care doreşte ca prin aceasta să nu fie considerat acceptant,
trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o declaraţie autentică
notarială”.
Precizări:
- declaraţia de neacceptare poate fi dată de către succesibil numai cu
privire la actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri
din moştenire;
- declaraţia de neacceptare trebuie realizată în formă autentică notarială;
- declaraţia de neacceptare nu are semnificaţia unei renunţări la moştenire,
astfel încât, după realizarea acesteia, succesibilul poate uza de ambele valenţe ale
dreptului de opţiune succesorală;
- succesibilul poate realiza mai multe declaraţii de neacceptare a
moştenirii.

Enumeraţi actele juridice care pot avea valoarea unei acceptări tacite a moştenirii.

110
2.2. Acceptarea forţată
2.2.1. Noţiune
Art. 1119 C.civ.: „(1)Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a
ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă
raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă
anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile
sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze sau să reducă donaţia
ascunsă, fără a participa la distribuirea bunului donat. (2)Moştenitorul aflat în
situaţia prevăzută la alin. (1) este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile
moştenirii, proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale
bunuri”.
Constituie, aşadar, fapte care atrag acceptarea forţată a moştenirii
următoarele:
- sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral;
- ascunderea unei donaţii supuse raportului;
- ascunderea unei donaţii supuse reducţiunii.
 2.2.2. Condiţii
Acceptarea a) Existenţa elementului obiectiv.
forţată
Acesta constă în darea la o parte, ascunderea sau nedeclararea la inventar a
unor bunuri succesorale sau a unei donaţii supuse raportului ori reducţiunii de
către succesibil, singur sau în participaţie.
În practica judecătorească şi în literatura de specialitate, s-a admis că
ascunderea sau dosirea atrag acceptarea forţată a moştenirii, şi în următoarele
ipoteze:
- acestea privesc nu numai bunurile mobile, ci şi bunurile imobile,
aparţinând patrimoniului succesoral;
- acestea sunt săvârşite nu numai după deschiderea moştenirii, ci şi mai
înainte de această dată, poate chiar şi cu complicitatea defunctului;
- acestea sunt săvârşite nu numai înainte de exercitarea dreptului de
opţiune succesorală, ci şi după acest moment.
b) Existenţa elementului subiectiv.
Elementul subiectiv constă în intenţia succesibilului de a frauda pe ceilalţi
comoştenitori sau pe creditorii moştenirii.
Precizări:
- Nedeclararea de către succesibil, cu ocazia întocmirii inventarului, a unor
bunuri succesorale, din greşeală sau din credinţa greşită că acestea îi aparţin, nu
atrage acceptarea forţată a moştenirii.
- Dacă succesibilul înapoiază, din proprie iniţiativă, bunurile dosite, mai
înainte ca acest fapt să fie descoperit, doctrina apreciază că nu mai intervine
acceptarea forţată a moştenirii. Dacă însă succesibilul, care a săvârşit fapta de
ascundere, a decedat mai înainte de a restitui bunurile dosite, moştenitorii acestuia
vor fi sancţionaţi, în sensul că, în ceea ce-i priveşte, operează acceptarea tacită a
moştenirii, chiar dacă restituie ei înşişi aceste bunuri.
c) Faptele frauduloase să fie de natură a păgubi alte persoane.
Nu este îndeplinită această condiţie în următoarele ipoteze:
- succesibilul are drepturi exclusive asupra succesiunii;
- soţul supravieţuitor, care vine la moştenirea defunctului în concurs cu
alţi moştenitori decât descendenţii acestuia din urmă, a sustras sau a ascuns
obiecte de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.
- legatarul cu titlu particular a sustras sau dosit bunuri care i se cuvin în
mod exclusiv, acestea nefiind supuse nici reducţiunii.

111
d) Autorul faptei să aibă calitatea de moştenitor.
Autorul faptei frauduloase trebuie să aibă calitatea de moştenitor legal sau
de legatar universal ori cu titlu universal.
Precizări:
- Legatarului cu titlu particular nu-i sunt aplicabile dispoziţiile care
reglementează acceptarea forţată a moştenirii, nici în ipoteza în care a ascuns
bunurile care formau obiectul legatului său şi nici în ipoteza în care a ascuns alte
bunuri. Corelativ, legatarul cu titlu particular nu este îndreptăţit să ceară aplicarea
sancţiunii acceptării forţate faţă de ceilalţi moştenitori care au săvârşit faptele
frauduloase prevăzute de lege.
- În cazul în care succesibilul, care a săvârşit faptele frauduloase prevăzute
de lege, a decedat mai înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală,
operează retransmiterea acestui drept către propriii moştenitori.
- Va suporta consecinţele săvârşirii faptelor frauduloase, la care fac
referire dispoziţiile art. 1119 C.civ., numai succesibilul care are capacitate
delictuală, în momentul săvârşirii acestora.
- În ipoteza săvârşirii faptelor frauduloase de către succesibili în
participaţie, consecinţele reglementate de lege se vor răsfrânge asupra tuturor.

Enumeraţi faptele care pot atrage acceptarea forţată a moştenirii.

3. Efecte
3.1. Efecte generale
A) Separaţia de patrimonii.
Patrimoniul succesoral rămâne separat de patrimoniul personal al
moştenitorului (art. 1114 alin. (2) C.civ.).
Consecinţe:
a) Datoriile sau creanţele moştenitorului acceptant faţă de defunct nu se
sting prin confuziune şi nu încetează prin confuziune drepturile reale pe care
moştenitorul le are asupra unui bun succesoral, respectiv drepturile reale pe care
defunctul le are asupra unui bun din patrimoniul moştenitorului. În schimb,
creanţele reciproce pot fi compensate.
b) Succesibilul este considerat terţ, în raport cu patrimoniul succesoral,
astfel încât poate deveni adjudecatar al unor bunuri succesorale supuse vânzării la
licitaţie;
c) Moştenitorul poate dobândi drepturi şi obligaţii noi faţă de patrimoniul
 succesoral;
d) Terţii nu pot opune moştenitorului excepţiile personale, pe care le
Efetele acceptării
moştenirii puteau invoca împotriva lui de cuius.
e) Din preţul obţinut ca urmare a vânzării bunurilor succesorale vor fi
satisfăcute cu preferinţă creanţele creditorilor succesorali şi legatarii, în timp ce
creanţele creditorilor personali ai moştenitorului vor fi satisfăcute, numai din
restul rămas după lichidarea pasivului moştenirii.
B) Răspunderea moştenitorului pentru pasivul moştenirii, numai în limita

112
activului (intra vires hereditatis).
Moştenitorii legali şi legatarii universali şi cu titlu universal răspund
pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul
succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.
Legatarul cu titlu particular nu este obligat, în principiu, să suporte datoriile şi
sarcinile moştenirii.
C) Bunurile intrate în patrimoniul succesoral, după deschiderea moştenirii,
prin efectul subrogaţiei, pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii.

3.2. Efecte speciale


Acceptarea forţată a moştenirii generează, pe lângă efectele generale mai
sus prezentate, următoarele efecte specifice (art. 1119 C.civ.):
a) decăderea succesibilului din dreptul de opţiune succesorală, acesta
neputând să renunţe la moştenire;
 b) decăderea succesibilului din drepturile succesorale asupra bunurilor
Efetele acceptării sustrase sau ascunse;
moştenirii
c) obligarea succesibilului să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă, fără
să participe la distribuirea bunului donat;
d) deşi moştenitorul vinovat nu culege partea sa din bunurile sustrase sau
ascunse, respectiv din donaţia raportată sau redusă, acesta va fi ţinut să plătească
datoriile şi sarcinile succesiunii, proporţional cotei-părţi ce i se cuvine din
moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Ce efecte atrage acceptarea forţată a moştenirii?

III. Renunţarea la moştenire


1. Noţiune
Renunţarea la moştenire este actul de opţiune succesorală, expres şi
solemn, prin care succesibilul repudiază moştenirea, în termenul de opţiune
succesorală, desfiinţând astfel, cu efect retroactiv, vocaţia sa succesorală.

 2. Condiţii de validitate
Renunţarea la 2.1. Condiţii speciale de fond
moştenire a) Ca regulă, renunţarea la moştenire este expresă, neputând fi dedusă din
fapte materiale sau acte juridice conexe, precum acceptarea moştenirii [art. 1120
alin. (1) C.civ.].
Excepţii:

113
 Art. 1112 C.civ. – prezumţia (relativă) de renunţare la moştenire: „Este
prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care,
deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a
citării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul prevăzut la art.
1103. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă
elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă
succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul prevăzut
la art. 1103, va fi prezumat că renunţă la moştenire. Prezumţia de renunţare
operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de
zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală”.
Condiţiile în care operează prezumţia de renunţare sunt următoarele:
- succesibilul cunoaşte despre deschiderea moştenirii şi calitatea lui de
moştenitor, ca urmare a citării sale în condiţiile legii;
- citaţia trebuie să conţină atât elementele prevăzute de Codul de procedură
civilă, cât şi precizarea că, dacă succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul
legal, va fi considerat renunţător;
- citaţia este comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de
expirarea termenului de opţiune succesorală;
- succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul legal.
 Art. 1113 alin. (2) C.civ. - prezumţia (absolută) de renunţare la
moştenire: Succesibilul care nu optează în termenul de opţiune, redus de către
instanţa de judecată, în condiţiile legii, este prezumat că a renunţat la moştenire.
b) Renunţarea la moştenire produce efecte juridice, numai dacă
succesibilul nu a acceptat anterior moştenirea.
c) Renunţarea este un act juridic indivizibil, astfel încât succesibilul nu
poate renunţa la o parte a moştenirii, acceptând o altă parte a acesteia.
d) Renunţarea trebuie să fie pur abdicativă, adică impersonală şi cu titlu
gratuit.

2.2. Condiţii de formă


Renunţarea la moştenire este un act solemn [art. 1120 alin. (2) C.civ.].
Condiţii de formă:
a) Declaraţia de renunţare trebuie dată în faţa oricărui notar public sau,
după caz, trebuie dată la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
 b) Declaraţia de renunţare trebuie înscrisă în registrul naţional notarial,
Renunţarea la ţinut în format electronic, potrivit legii.
moştenire Precizare: Înscrierea declaraţiei de renunţare în registrul naţional notarial
se va face pe cheltuiala renunţătorului.

2.3. Nulitatea declaraţiei de renunţare


Neîndeplinirea condiţiilor de validitate mai sus prezentate atrage nulitatea
absolută sau, după caz, nulitatea relativă a declaraţiei de renunţare. Dreptul la
acţiunea în anularea renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de
violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri, din momentul în care
titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1124
C.civ.).

3. Efecte
Renunţătorul devine străin faţă de succesiune, considerându-se că nu a fost
niciodată moştenitor [art. 1121 alin. (1) C.civ.]. Renunţarea produce efecte
retroactive, de la data deschiderii moştenirii şi este opozabilă erga omnes, dacă a
fost înscrisă în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.

114
Consecinţe juridice:
a) Partea renunţătorului, atât cât priveşte activul, cât şi pasivul succesoral,
va reveni moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror
parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea, independent de voinţa
acestora [art. 1121 alin. (2) C.civ.].
b) Renunţătorul la moştenire, decedat, nu poate fi reprezentat de
descendenţii săi, aceştia putând culege moştenirea numai în nume propriu (art.
967 C.civ.).
c) Renunţătorul, gratificat de către defunct printr-o donaţie, nu va fi
obligat la raport, chiar dacă liberalitatea de care a beneficiat nu a fost scutită în
 acest sens. Orice donaţie însă, inclusiv cea de care a beneficiat renunţătorul la
Efectele moştenire, este supusă reducţiunii, dacă prin realizarea ei s-a adus atingere
renunţării la rezervei legale a moştenitorilor.
moştenire
d) Drepturile reciproce ale succesibilului şi defunctului, reale şi de creanţă,
stinse ope lege la data deschiderii moştenirii, prin consolidare sau confuziune,
renasc ca urmare a renunţării la moştenire.
e) Renunţând la moştenire, succesibilul, care face parte din categoria
moştenitorilor sezinari, pierde beneficiul sezinei. Se vor menţine totuşi, actele de
conservare, supraveghere şi de administrare provizorie realizate de către
succesibil, înainte de a renunţa la moştenire, dacă din împrejurările în care acestea
s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor
[art. 1110 alin. (3) C.civ.].
f) Regulă: Creditorii personali ai succesibilului renunţător nu au dreptul de
a urmări patrimoniul succesoral.
Excepţie: Art. 1122 C.civ.: „Creditorii succesibilului care a renunţat la
moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi
priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut
renunţarea. Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii
de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita
creanţei acestuia”.
g) Renunţătorul nu este vizat de obligaţia de a plăti taxele succesorale.

4. Revocare
4.1. Noţiune, reglementare legală şi condiţii
Renunţătorul are posibilitatea de a revoca renunţarea la moştenire, în
principal, în scopul evitării vacanţei succesorale, deşi actul de opţiune succesorală
este, în principiu, irevocabil (art. 1123 C.civ.).
Condiţii:
a) nu s-a împlinit termenul de opţiune succesorală;
b) moştenirea nu a fost acceptată, între timp, de alţi succesibili ai
defunctului care au vocaţie la partea care i-ar reveni renunţătorului.
Precizare: Revocarea renunţării la moştenire poate fi numai expresă,
trebuind materializată într-o declaraţie, dată fie în faţa oricărui notar public, fie în
faţa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României şi, pentru
 informarea terţilor, trebuie înscrisă, pe cheltuiala retractantului, în registrul
Revocarea naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.
renunţării la
moştenire
4.2. Efecte
Art. 1123 alin. (2) C.civ.: „Revocarea renunţării valorează acceptare,
bunurile moştenirii fiind preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva
drepturilor dobândite de terţi asupra acelor bunuri”.

115
Ca urmare a revocării renunţării la moştenire, bunurile moştenirii sunt
preluate de retractant în starea în care se găsesc, menţinându-se drepturile
dobândite de terţi asupra acestora, anterior momentului revocării, fie prin
prescripţie, fie prin acte valabil încheiate de către custodele sau curatorul
succesiunii.

Care sunt cele două prezumţii legale de renunţare la moştenire?

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13.


TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII

1. Obiectul transmisiunii
Obiectul transmisiunii succesorale este reprezentat numai de drepturile şi
obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului.
Patrimoniul unei persoane fizice are două laturi:
- latura activă, circumscrisă drepturilor;
- latura pasivă, circumscrisă obligaţiilor.

1.1. Activul moştenirii


Regulă: Activul succesoral, transmisibil moştenitorilor defunctului,
cuprinde, în principiu, drepturile defunctului cu caracter patrimonial, existente la
data deschiderii moştenirii.
Excepţii:
a) nu se transmit pentru cauză de moarte acele drepturi ale defunctului
care, deşi sunt patrimoniale şi există la data deschiderii moştenirii, au caracter
viager sau intuitu personae, precum: dreptul de uzufruct viager; dreptul de uz;
dreptul de abitaţie; dreptul de rentă viageră; dreptul la întreţinere contractuală sau
 legală; dreptul la pensie; drepturile cu privire la care moartea titularului operează
ca o condiţie rezolutorie sau ca un termen extinctiv incert.
Activul
moştenirii b) sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu
fac parte din patrimoniul defunctului, donaţiile făcute de acesta cu depăşirea

116
cotităţii disponibile (supuse reducţiunii) şi donaţiile nescutite de raport, făcute de
către defunct în favoarea moştenitorilor care au obligaţia de raport;
c) sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu
fac parte din patrimoniul defunctului, fructele naturale, industriale şi civile,
produse de bunurile succesorale, după data deschiderii moştenirii.
Concluzie: Fac parte din activul succesoral:
- drepturile reale principale (dreptul de proprietate, dreptul de servitute şi
dreptul de superficie) şi accesorii (gajul, ipoteca, privilegiile şi dreptul de
retenţie);
- drepturile de creanţă;
- drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală;
- acţiunile patrimoniale aflate la îndemâna defunctului, precum: acţiunea
în revendicare, acţiunea în anulare, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere, acţiunea
în revocare etc.

1.2. Pasivul moştenirii


Pasivul succesoral este format din datoriile şi sarcinile moştenirii.
a) Datoriile moştenirii sunt:
- obligaţiile asumate de către defunct prin contractele care nu au fost
încheiate în considerarea persoanei;
- obligaţiile care au luat naştere, în sarcina defunctului, pe tărâm delictual,
 ca urmare a săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudicii;
Pasivul - obligaţiile rezultând din fapte juridice licite, precum obligaţia de
moştenirii despăgubire a terţului care a gerat afacerile defunctului, pentru plata cheltuielilor
utile şi necesare.
b) Sarcinile moştenirii sunt:
- cheltuielile de înmormântare, cheltuielile cu parastasele făcute potrivit
obiceiului locului şi cheltuielile cu monumentul funerar, în măsura în care acestea
nu sunt excesive;
- cheltuielile făcute cu administrarea şi lichidarea succesiunii, taxele şi
impozitele pentru bunurile succesorale şi cheltuielile determinate de efectuarea
procedurii succesorale;
- cheltuielile rezultate din executarea legatelor cu titlu particular, al căror
obiect este reprezentat de sume de bani, bunuri de gen sau obligaţii de a face ori a
nu face.
Precizare: Cheltuielile efectuate de un singur succesibil cu întreţinerea
defunctului, fără participarea celorlalţi succesibili, nu pot fi incluse în pasivul
moştenirii pentru a fi recuperate.

2. Transmisiunea activului moştenirii


Transmisiunea succesorală poate fi:
 a) universală, având ca obiect întregul patrimoniu succesoral;
Sunt beneficiari ai unei transmisiuni universale:
Transmisiunea
activului - moştenitorii legali;
moştenirii - legatarii universali.
b) cu titlu universal, vizând numai o fracţiune din patrimoniul succesoral.
Sunt beneficiari ai unei transmisiuni cu titlu universal, legatarii cu titlu
universal.
c) cu titlu particular, având ca obiect unul sau mai multe bunuri
succesorale determinate sau determinabile, privite ut singuli.
Acest tip de transmisiune întâlnim în cazul legatarului cu titlu particular.
Precizări:

117
- Dacă obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de un drept real
asupra unui bun individual determinat, de un drept de proprietate intelectuală sau
de un drept succesoral moştenit de testator şi lăsat legat înainte de lichidarea
acelei moşteniri, transmisiunea are loc, potrivit regulii generale, de la data
deschiderii moştenirii. În consecinţă, legatarul cu titlu particular dobândeşte
dreptul succesoral, direct de la testator.
- Dacă legatul are ca obiect o sumă de bani, un bun de gen sau o obligaţie
de a face ori de a nu face, legatarul dobândeşte numai un drept de creanţă asupra
moştenitorilor.
La data deschiderii moştenirii, moştenitorii universali şi cei cu titlu
universal dobândesc creanţele defunctului, proporţional cu partea din moştenire ce
li se cuvine;
Moştenitorii universali şi cei cu titlu universal dobândesc drepturile reale
asupra bunurilor care formează patrimoniul moştenirii, în stare de indiviziune.

3. Transmisiunea pasivului moştenirii


3.1. Categorii de moştenitori care suportă pasivul moştenirii
A) Transmisiunea universală şi cu titlu universal
Art. 1155 alin. (1) C.civ.: „Moştenitorii universali şi cu titlu universal
contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota
succesorală ce îi revine fiecăruia”.
 B) Transmisiunea cu titlu particular
Transmisiunea Regulă: Legatarii cu titlu particular nu suportă pasivul moştenirii [art.
pasivului 1114 alin. (3) prima teză C.civ.].
moştenirii Excepţie: Legatarul cu titlu particular va participa la plata pasivului
moştenirii, în următoarele ipoteze [art. 1114 alin. (3) lit. a)-c) C.civ.]:
a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o
moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul
răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;
c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi
sarcinilor moştenirii.

3.2. Principiul divizării de drept a pasivului moştenirii


Pasivul moştenirii se suportă de către moştenitorii universali şi cu titlu
universal, proporţional cu cota succesorală şi nu cu emolumentul efectiv cules.
Exemplu: Dacă defunctul are doi copii, pasivul moştenirii este suportat în
cote egale de către aceştia, chiar dacă numai unul dintre ei a beneficiat şi de un
legat cu titlu particular sau a fost lipsit de o parte din bunurile succesorale cu titlu
de sancţiune, întrucât le-a ascuns ori a fost obligat la plata unei datorii sau a unui
 legat cu titlu particular.
Principiul Precizare: Potrivit doctrinei, nu trebuie avute în vedere, la determinarea
divizării de drept părţii ereditare în funcţie de care sunt suportate datoriile şi sarcinile moştenirii,
a pasivului bunurile gospodăriei casnice asupra cărora soţul supravieţuitor are un drept de
moştenirii moştenire special.

3.3. Excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a


pasivului moştenirii [art. 1155 alin. (3) C.civ.]:
a) în cazul în care obligaţia este indivizibilă, fie prin natura ei, fie prin
voinţa părţilor contractante, oricare dintre moştenitori poate fi urmărit pentru plata
întregului debit;

118
b) în ipoteza în care obligaţia are ca obiect un bun individual determinat
ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun, moştenitorul posesor este
ţinut singur să o execute, având drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori;
c) când obligaţia este garantată cu o ipotecă sau cu o altă garanţie reală,
moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă
numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii
se reduce corespunzător. Şi în acest caz, moştenitorul universal sau cu titlu
universal care, din cauza garanţiei reale, a plătit din datoria comună mai mult
decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai
pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia [art. 1157 alin. (1) C.civ.].
d) în situaţia în care unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu
(anume prin testament), să execute singur obligaţia, scutirea celorlalţi moştenitori
constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul.

3.4. Regularizarea plăţii pasivului între moştenitori


Situaţii atipice:
A) Pasivul succesoral este suportat de terţe persoane.
Un terţ poate plăti pasivul succesoral, fie din eroare, fie în mod voluntar.
a) Dacă terţul plăteşte pasivul moştenirii din eroare, acesta are două
posibilităţi:
- să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit, în temeiul
dispoziţiilor art. 1341 C.civ. referitoare la plata nedatorată;
- să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză.
Ambele acţiuni, fiind personale, trebuie introduse în termenul de
prescripţie de 3 ani.
b) Dacă terţul plăteşte pasivul succesoral în mod voluntar, fără intenţia
însă de a-i gratifica pe cei ţinuţi de această obligaţie, acesta este îndreptăţit la
despăgubiri în temeiul gestiunii de afaceri (art. 1330 C.civ.).
B) Pasivul succesoral este suportat de unul (unii) moştenitori, peste partea
care li se cuvine.
Un astfel de moştenitor poate plăti datoriile moştenirii peste partea ce i se
cuvine, fie din eroare, fie în mod voluntar.
a) Dacă moştenitorul a plătit din eroare datoriile moştenirii, peste partea ce
i se cuvine, acesta are la îndemână aceleaşi posibilităţi ca şi terţul care a executat
o obligaţie, de care nu era ţinut (acţiunea în restituirea plăţii nedatorate sau
acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză).
b) Dacă moştenitorul a plătit în mod voluntar datoriile moştenirii, peste
partea ce i se cuvine, acesta are următoarele două posibilităţi:
- dacă plata a fost efectuată în timpul stării de indiviziune, solvens-ul este
îndreptăţit să pretindă despăgubiri de la ceilalţi moştenitori, în temeiul gestiunii de
afaceri sau să uzeze de subrogaţia legală;
- dacă plata a fost efectuată după ieşirea din indiviziune, solvens-ul se
poate îndrepta cu o acţiune în regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai
pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când el a
fost subrogat în drepturile creditorilor [art. 1157 alin. (1) C.civ.]. Când unul dintre
moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul
moştenirii se împarte între toţi ceilalţi, în proporţie cu cotele succesorale ale
fiecăruia [art. 1157 alin. (2) C.civ.].

119
Principiul divizării de drept a pasivului moştenirii şi excepţiile pe care acesta le
comportă

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14.


SEZINA

1. Noţiune
Art. 1125 C.civ.: „Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra
patrimoniului succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a
administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului”.
Aşadar, sezina poate fi definită ca reprezentând un beneficiu, o ficţiune a
legii, în virtutea căreia anumiţi moştenitori (denumiţi moştenitori sezinari) au de
 drept, din momentul deschiderii succesiunii, stăpânirea de fapt a acesteia, dreptul
Definiţia sezinei de a administra patrimoniul succesoral şi de a exercita drepturile şi acţiunile
defunctului.
Sezina conferă moştenitorilor sezinari, din momentul deschiderii
moştenirii, drepturi privind:
- stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral;
- administrarea patrimoniului succesoral;
- exercitarea drepturilor şi acţiunilor defunctului.

2. Moştenitorii sezinari (art. 1126 C.civ.):


- descendenţii;
 - ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.
Moştenitorii Precizări:
sezinari a) Pentru a beneficia de sezina moştenirii, soţul supravieţuitor şi rudele
defunctului trebuie să aibă vocaţie concretă la moştenire.

120
b) Moştenitorul rezervatar dezmoştenit păstrează calitatea de moştenitor
sezinar, cât priveşte rezerva succesorală.
c) Regulile care guvernează sezina sunt imperative.
Excepţie: Moştenitorul sezinar poate renunţa la beneficiul sezinei, fără a
renunţa însă la moştenire.

3. Efecte
a) Regulă: Moştenitorul sezinar poate lua în stăpânire şi administra toate
bunurile succesorale, inclusiv fructele acestora, fără realizarea vreunei formalităţi,
precum certificarea prealabilă a calităţii de moştenitor de către notarul public.
Excepţii:
- Moştenitorul sezinar nu poate exercita în fapt stăpânirea acelor bunuri
succesorale, cu privire la care au fost luate măsuri speciale de conservare
(exemplu: sume de bani şi alte valori păstrate în casete de siguranţă bancară,
închiriate de către defunct);
- Moştenitorul sezinar are nevoie de certificatul de moştenitor pentru a
dispune de sumele de bani depuse la o unitate bancară (inclusiv C.E.C.), cu privire
la care titularul nu a dispus prin clauză testamentară.
b) Moştenitorul sezinar poate exercita toate acţiunile patrimoniale care au
aparţinut defunctului, petitorii sau posesorii, chiar cu privire la bunuri pe care nu
le-a avut niciodată în stăpânire.
Moştenitorul sezinar poate urmări debitorii succesiunii, însă, în mod
corelativ, poate fi urmărit de către creditorii defunctului.

4. Dobândirea sezinei de către moştenitorii nesezinari


4.1. Consideraţii generale
Art. 1127 alin. (1) C.civ.: „Moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina
numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua
deschiderii moştenirii”.
Sunt moştenitori nesezinari:
- colateralii privilegiaţi;
- ascendenţii ordinari;
- colateralii ordinari;
- legatarii.
Cu privire la aceste categorii de moştenitori, mai puţin legatarul cu titlu
particular, este necesară intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii.
Intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii produce aceleaşi efecte ca şi
sezina, operând retroactiv de la data deschiderii moştenirii [art. 1127 alin. (1)
C.civ.].

 4.2. Dobândirea sezinei de către legatari


Însezinarea legatarilor universali sau cu titlu universal se realizează prin
Dobândirea intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii, iar însezinarea legatarilor cu titlu
sezinei
particular se realizează prin predarea legatului.
A) Art. 1128 alin (1) C.civ.: „Legatarul universal poate cere intrarea în
stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari. Dacă asemenea
moştenitori nu există sau refuză, legatarul universal intră în stăpânirea moştenirii
prin eliberarea certificatului de moştenitor”.
Modalităţi de intrare a legatarului universal în stăpânirea de fapt a
moştenirii:
- moştenitorii rezervatari consimt de bună-voie, expres sau tacit, la
stăpânirea moştenirii de către legatarul universal;

121
- în lipsa moştenitorilor rezervatari sau în ipoteza în care aceştia există dar
refuză, legatarul universal intră în stăpânirea de fapt a moştenirii prin eliberarea de
către notarul public competent a certificatului de moştenitor;
- legatarului universal i se eliberează de către notarul public competent
certificatul de moştenitor, după soluţionarea de către instanţa de judecată a
neînţelegerilor legate de moştenire, ivite între părţile implicate.
B) Cererea legatarului cu titlu universal de intrare în stăpânirea de fapt a
moştenirii va fi adresată [art. 1128 alin. (2) C.civ.]:
- moştenitorilor rezervatari, dacă există numai această categorie de
moştenitori legali;
- legatarului universal intrat în stăpânirea moştenirii;
- moştenitorilor legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii,
fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de moştenitor;
- notarului public, prin eliberarea certificatului de moştenitor, dacă
asemenea moştenitori nu există sau refuză. Şi în cazul legatarului cu titlu
universal, este posibil să întâlnim neînţelegeri între părţile implicate, astfel încât
notarul public va elibera certificatul de moştenitor, după soluţionarea de către
instanţa de judecată a litigiului.
C) Regulă: Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului
legatului, din ziua în care acesta i-a fost predat de bună-voie sau, în lipsă, din ziua
depunerii la instanţa de judecată a cererii de predare (art. 1129 C.civ.).
Excepţii: Nu este necesară predarea legatului cu titlu particular, în
următoarele ipoteze:
- obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de liberarea
legatarului de o datorie faţă de defunct (legatum liberationis), caz în care datoria
se stinge de la data deschiderii moştenirii;
- obiectul legatului este reprezentat de sume de bani, valori sau titluri de
valoare, depuse la instituţii specializate, iar legatarul a fost desemnat prin
testamentul sumelor şi valorilor depozitate, caz în care instituţiile specializate nu
vor putea proceda la predarea legatului, decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a
certificatului de moştenitor, care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi
calitatea de legatar [art. 1049 alin. (2) C.civ.].
- obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de un bun individual
determinat, caz în care legatarul dobândeşte proprietatea acestuia, în temeiul
dispoziţiilor art. 1059 alin. (1) C.civ., din momentul deschiderii succesiunii.
Predarea legatului cu titlu particular se va realiza în baza regulilor de la
legatul cu titlu universal. Se impune însă precizarea că, în cazul legatului cu titlu
particular, predarea poate fi cerută şi legatarului cu titlu universal şi chiar
legatarului cu titlu particular, însărcinat de testator cu plata acestuia.

Definiţi sezina şi enumeraţi moştenitorii sezinari.

122
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 15.
PETIŢIA DE EREDITATE

1. Noţiune şi reglementare legală


Art. 1130 C.civ.: „Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu
universal poate obţine oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra
oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor,
posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral”.
 Petiţia de ereditate reprezintă acţiunea reală prin care moştenitorul cu
vocaţie universală sau cu titlu universal (moştenitor legal, legatar universal sau cu
Definiţia petiţiei
de ereditate titlu universal) pretinde instanţei de judecată recunoaşterea calităţii sale de
moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale de către pârât care, pretinzând că se
întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din
patrimoniul succesoral.

2. Părţi
a) Poate avea calitatea de reclamant, persoana care are vocaţie succesorală
universală sau cu titlu universal la moştenirea defunctului ori succesorii acesteia
în drepturi.
b) Pârât în petiţia de ereditate poate fi o persoană care pretinde, în egală
măsură, a fi succesor universal sau cu titlu universal al defunctului şi care posedă
bunurile succesorale, în virtutea acestei calităţi. Aşadar, pârâtul invocă un titlu de
moştenitor aparent.

3. Caractere juridice
a) legatarul cu titlu particular nu poate intenta petiţia de ereditate, întrucât
vocaţia acestuia este limitată la unul sau mai multe bunuri individual determinate;
b) este o acţiune reală, deoarece, prin exercitarea ei se urmăreşte, în egală
măsură, deposedarea moştenitorului aparent de bunurile succesorale;
c) este o acţiune divizibilă;
c) este o acţiune imprescriptibilă.

Definiţi petiţia de ereditate şi arătaţi care sunt caracterele juridice ale acesteia

123
4. Dovada calităţii de moştenitor
În cadrul petiţiei de ereditate, calitatea de moştenitor poate fi dovedită:
- în principal, prin certificatul de moştenitor sau prin certificatul de calitate
de moştenitor;
- în subsidiar, cu alte mijloace de probă.

4.1. Dovada calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau


prin certificatul de calitate de moştenitor
Consideraţii generale
Certificatul de moştenitor „...se eliberează de către notarul public şi
cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea
moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni
prevăzute de lege” (art. 1132 C.civ.).
Art. 1133 alin. (1) C.civ.: „Certificatul de moştenitor face dovada
calităţii de moştenitor ..., precum şi dovada dreptului de proprietate al
moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se
cuvine fiecăruia”.
Definiţie: Certificatul de moştenitor reprezintă actul eliberat de către
notarul public, de la locul deschiderii moştenirii, în cadrul procedurii succesorale
necontencioase, care permite dovedirea calităţii de moştenitor şi a dreptului de
 proprietate asupra bunurilor succesorale şi care, în acelaşi timp, este mijloc de
Definiţia însezinare a moştenitorilor nesezinari.
certificatului de Precizări:
moştenitor
- Certificatul de moştenitor este eliberat de către notarul public, numai
dacă între moştenitori nu există neînţelegeri în legătură cu împărţirea masei
succesorale (art. 1144 C.civ.).
- Certificatul de moştenitor se eliberează după expirarea termenului de
opţiune succesorală, care curge, ca regulă, de la data deschiderii moştenirii, sau
chiar mai înainte de împlinirea acestui termen, dacă sunt cunoscuţi toţi
moştenitorii.
Conţinutul certificatului de moştenitor (art. 1132 C.civ.)
Certificatul de moştenitor, cuprinde, în principal, precizări referitoare la:
- defunct;
- patrimoniul succesoral (activul şi pasivul moştenirii);
 - numărul şi calitatea moştenitorilor;
Conţinutul - cota ce revine fiecărui moştenitor universal sau cu titlu universal,
certificatului de respectiv bunurile ce se cuvin legatarilor cu titlu particular;
moştenitor - plata taxelor de timbru şi a onorariilor;
- data eliberării sale şi organul care-l eliberează etc.
Precizări:
 Regulă: Fiecărui moştenitor i se eliberează un exemplar al
certificatului de moştenitor.
 Excepţie: În cazul omiterii unor bunuri din masa succesorală, notarul
public are posibilitatea de a o remedia, cu acordul tuturor moştenitorilor, eliberând
un nou certificat de moştenitor sau un certificat suplimentar. Se va elibera un nou
certificat de moştenitor de către notarul public, în ipoteza anulării de către instanţa
de judecată a celui iniţial eliberat.
 Certificatul de calitate de moştenitor atestă numai calitatea de
Certificatul de moştenitor, fără a se face referire la bunurile succesorale. Acesta poate fi eliberat:
calitate de - în ipoteza în care nu există bunuri succesorale;
moştenitor

124
- în cazul în care, în patrimoniul defunctului există bunuri, însă stabilirea
acestora necesită timp.
Concluzie: Notarul public poate elibera:
- certificat de moştenitor;
- certificat de calitate de moştenitor;
- certificat de constatare a calităţii de executor testamentar;
- certificat de vacanţă succesorală.

Funcţii
Certificatul de moştenitor îndeplineşte următoarele două funcţii:
 a) mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari;
b) mijloc de probă a calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate al
Puterea
doveditoare a moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală.
certificatului de
moştenitor Putere doveditoare
Art. 1133 C.civ.: „Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de
moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al
moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se
cuvine fiecăruia”.
Precizări:
 Moştenitorii care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea
certificatului de moştenitor au posibilitatea să ceară instanţei de judecată
constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor,
conform legii (art. 1134 C.civ.).
 Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de
moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie
partajul succesoral, sub condiţia acceptării moştenirii în termenul prevăzut de
lege, este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv [art. 2502 alin. (2) pct. 4
C.civ.].
Dimpotrivă, acţiunea în declararea nulităţii certificatului de moştenitor
este prescriptibilă în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani (art. 2517
C.civ.). Acesta începe să curgă astfel (art. 2529 C.civ.):
- în caz de violenţă, din ziua în care aceasta a încetat;
- în cazul dolului, din ziua în care a fost descoperit;
- în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel
îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-i încuviinţeze sau să
îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18
luni din ziua încheierii actului juridic;
 - în cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă
Puterea persoană, prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la
doveditoare a data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate.
certificatului de Art. 270 C.proc.civ.: „(1)Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de
moştenitor
orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute
personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
(2)Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba
contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”.
Concluzie: Certificatul de moştenitor, înscris autentic, face dovadă
deplină până la declararea sa ca fals, în ipoteza în care conţine constatări
personale ale notarului public şi până la proba contrară, în ipoteza în care conţine
declaraţii ale părţilor.

125
Ce funcţii îndeplineşte certificatul de moştenitor?

Certificatul european de moştenitor


Aspecte generale
Regulamentul UE nr. 650/2012 reglementează şi problematica
certificatului european de moştenitor. A fost realizat, astfel, un model uniform de
certificat european de moştenitor. Acesta are rolul de a dovedi, atât în ţara
emitentă, cât şi într-un alt stat membru UE [art. 62 alin. (3) teza a doua
Regulament], calitatea de moştenitor sau de legatar, precum şi puterile conferite
executorilor testamentari ori unor administratori ai patrimoniului succesoral. Fiind
opţional, certificatul european de moştenitor nu-l înlocuieşte pe cel naţional,
căruia nu i se substituie [art. 62 alin. (2) Regulament].
Un asemenea certificat poate proveni, în ceea ce ne priveşte, fie de la
instanţele judecătoreşti, fie de la notarii publici, cu respectarea regulilor de
competenţă teritorială (anume defunctul, cetăţean străin, avea reşedinţa obişnuită,
în momentul decesului, în România).
Certificatul european de moştenitor va fi eliberat în baza unei cereri
(putând fi utilizat formularul tipizat, conţinut de Regulament în anexă), numai
dacă instanţa competentă va considera că faptele prezentate de solicitant, drept
fundament al cererii sale, au fost dovedite.

Certificatul Conţinutul certificatului european de moştenitor
european de Certificatul european de moştenitor va conţine, aşa cum dispune art. 68 din
moştenitor Regulament, informaţii cu privire la:
- denumirea şi adresa autorităţii emitente;
- - numărul de referinţă al dosarului;
- elemente pe baza cărora autoritatea emitentă se consideră competentă să
elibereze certificatul;
- data eliberării;
- informaţii privind solicitantul: numele (numele dinainte de căsătorie,
dacă este cazul), prenumele, sexul, data şi locul naşterii, starea civilă, cetăţenia,
codul numeric personal (dacă este cazul), adresa şi relaţia cu defunctul, dacă este
cazul;
- informaţiile privind defunctul: numele (numele dinainte de căsătorie,
dacă este cazul), prenumele, sexul, data şi locul naşterii, starea civilă, cetăţenia,

126
codul numeric personal (dacă este cazul), adresa la data decesului; data şi locul
decesului;
- informaţii privind beneficiarii: numele (numele dinainte de căsătorie,
dacă este cazul), prenumele şi codul numeric personal (dacă este cazul);
- informaţii privind o convenţie matrimonială încheiată de către defunct şi
informaţii privind aspectele patrimoniale ale regimului matrimonial;
- legea aplicabilă succesiunii şi elementele pe baza cărora a fost stabilită
acea lege;
- informaţii care să ateste că este vorba despre o moştenire legală sau
testamentară, inclusiv informaţii despre elementele din care decurg drepturile sau
prerogativele moştenitorilor, legatarilor, executorilor testamentari sau ale
administratorilor patrimoniului succesoral;
- informaţii privind natura acceptării succesiunii sau a renunţării la aceasta
de către fiecare beneficiar, dacă este cazul;
- cota-parte care îi revine fiecărui moştenitor şi, după caz, lista drepturilor
şi/sau a bunurilor care revin unui anumit moştenitor;
- lista drepturilor şi/sau a bunurilor care revin unui anumit legatar;
- restricţiile aplicate drepturilor moştenitorului (moştenitorilor) şi, după
caz, legatarului (legatarilor) în temeiul legii aplicabile succesiunii şi/sau în
conformitate cu dispoziţia pentru cauză de moarte;
- puterile executorului testamentar şi/sau ale administratorului
patrimoniului succesoral şi limitele acestora în temeiul legii aplicabile succesiunii
şi/sau în temeiul dispoziţiei pentru cauză de moarte.

Efectele certificatului european de moştenitor


Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Regulament, „Certificatul produce
efecte în fiecare stat membru fără a fi necesară nicio procedură specială”.
Este consacrat astfel efectul principal al certificatului de moştenitor
european, anume acela de a fi recunoscut de drept în toate statele membre.
Această recunoaştere de drept vizează dovada statutului menţionat (de moştenitor,
legatar, executor testamentar sau administrator al patrimoniului succesoral),
precum şi a drepturilor şi puterilor stipulate în certificat.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulament, conţinutul
certificatului se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate, în toate statele
membre, în cursul perioadei sale de valabilitate. Se prezumă că persoana
desemnată în certificat, drept moştenitor, legatar, executor testamentar sau
administrator, este titulară, după caz, a dreptului la moştenire sau a puterilor de
administrare indicate în certificat şi că nu există alte condiţii şi restricţii în afară
 de cele menţionate în acesta.
Certificatul În consecinţă, plata făcută de un terţ de bună-credinţă moştenitorului legal,
european de legatarului, executorului testamentar sau administratorului menţionat în
moştenitor
certificatul european de moştenitor este, în principiu, valabilă [art. 69 alin. (3)
Regulament]. Se asemenea sunt, ca regulă, valabile, producând efecte, actele
juridice de înstrăinare a bunurilor succesorale, încheiate de către cei menţionaţi în
certificatul european de moştenitor, cu terţii de bună-credinţă [art. 69 alin. (4)
Regulament]. Aceste acte juridice sunt doar în principiu valabile, întrucât textele
în discuţie ale Regulamentului consacră excepţia cazului în care terţul ştie că cele
conţinute în certificat nu corespund realităţii sau nu are cunoştinţă de acest fapt
din cauza unei neglijenţe grave, aşadar terţul este de rea-credinţă, caz în care plata
făcută de acesta sau actele încheiate cu acesta sunt lipsite de prezumţia de
veracitate.

127
În egală măsură, certificatul european de moştenitor constituie un titlu
valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrele corespunzătoare ale
statelor membre, în cazul României, înscrierea bunurilor imobile în cartea
funciară [art. 69 alin. (5) Regulament].

Precizări finale
a) Autoritatea emitentă păstrează originalul certificatului şi eliberează
solicitantului şi oricărei persoane care dovedeşte că are un interes legitim una sau
mai multe copii certificate [art. 70 alin. (1) Regulament];
b) Durata de valabilitate a copiilor eliberate în baza certificatului european
de moştenitor este limitată, ca regulă, la şase luni; în cazuri excepţionale,
justificate, autoritatea emitentă poate hotărî ca perioada de valabilitate să fie mai
lungă; este reglementată, de asemenea, posibilitatea prelungirii perioadei de
valabilitate a copiei certificate, precum şi posibilitatea eliberării unei noi astfel de
copii [art. 70 alin. (3) Regulament];
c) Regulamentul reglementează, în art. 71, posibilitatea rectificării,
modificării şi retragerii certificatului, iar în art. 73, suspendarea efectelor
certificatului.

Ce efecte juridice generează certificatul european de moştenitor?

4.2. Dovada calităţii de moştenitor prin alte mijloace de probă


Calitatea de moştenitor poate fi probată, în soluţionarea petiţiei de
ereditate, şi prin alte mijloace de probă, precum:
- testamentul, în cazul moştenitorilor testamentari;
- actele de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie cu defunctul
sau calitatea de soţ;
- orice alte mijloace de probă admise de lege, precum martori sau
recunoaşterea pârâţilor.

5. Efectele petiţiei de ereditate


Efecte între adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent
Moştenitorul aparent este obligat săi restituie adevăratului moştenitor
bunurile din patrimoniul succesoral, deţinute fără titlu [art. 1131 alin. (1) C.civ.].

128
Precizare: Devin întrutotul aplicabile, în această materie, dispoziţiile art.
1635-1649 C.civ. privind restituirea prestaţiilor.

Efecte între adevăratul moştenitor şi terţi


Art. 1131 alin. (2) C.civ.: „În privinţa actelor juridice încheiate între
deţinătorul fără titlu al bunurilor succesorale şi terţi, dispoziţiile art. 960 alin. (3)
se aplică în mod corespunzător”.
Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 960 alin. (3) şi art. 1648-1649 C.civ., se
 menţin, fiind opozabile şi adevăratului moştenitor, următoarele categorii de acte
Efectele petiţiei juridice:
de ereditate a) actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită
adevăratului moştenitor;
b) actele de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între moştenitorul aparent
şi terţii de bunăcredinţă, acestora fiindu-le aplicabile regulile din materia cărţii
funciare sau, după caz, efectul dobândirii cu bunăcredinţă a bunurilor mobile, ori
regulile privitoare la uzucapiune.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii:

1. Bacaci, Al., Comăniţă, Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
2. Bob, M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
3. Chirică, D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
4. Deak, Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002
5. Deak, Fr., Popescu, R., Tratat de drept succesoral, ediţia a III-a,
actualizată şi completată, volum III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
6. Eliescu, M., Transmisiunea şi partajul moştenirii în dreptul Republicii
Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966
7. Florescu, D.C., Dreptul succesoral, ediţia V, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
8. Frenţiu, G.C., Ricu, C.S., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Colectiv, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”,
vol. II (Art. 953-1649), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
9. Genoiu, I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ed. 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
10.Genoiu, I., Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar, ed. 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
11.Macovei, C., Dobrilă, M.C., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I.
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012
12.Pătraşcu, B., Genoiu, I., Aspectele esenţiale ale opţiunii succesorale
potrivit noului Cod civil, în Uliescu, M. (coord.), „Noul Cod civil. Studii şi
comentarii”, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013
13.Popa, I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
14.Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012

129
15.Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al
României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011
16.Văduva, D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
17.Veress, E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod
civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012

130
MODULUL VI:
INDIVIZIUNEA ŞI PARTAJUL MOŞTENIRII

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă

 Cuprins:

 U.I.16: Indiviziunea moştenirii


 U.I.17: Partajul succesoral
 U.I.18: Partajul de ascendent

= 5 ORE

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind


indiviziunea şi împărţirea bunurilor succesorale.

 Obiective operaţionale: Însuşirea problematicii indiviziunii


succesorale şi a principalelor reguli de realizare a partajului moştenirii,
inclusiv a partajului de ascendent.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 16.


INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ

1. Noţiune, reglementare legală, caracteristici şi delimitare


Indiviziunea succesorală ia naştere, numai în ipoteza în care moştenirea
este culeasă de cel puţin doi moştenitori, iar defunctul nu a realizat un partaj de
ascendent.
Condiţia indiviziunii: pluralitatea de titulari.
Specificul indiviziunii: dobândirea patrimoniului succesoral de către
comoştenitori, într-o cotă ideală, abstractă, potrivit vocaţiei lor succesorale.

Comparaţie între indiviziune şi proprietatea comună pe cote-părţi


 Asemănare: Coindivizarii cunosc numai cota ideală ce le revine, nu şi
Indiviziunea bunurile în materialitatea lor.
succesorală Deosebire: Obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi este reprezentat de
bunuri individual determinate, iar obiectul indiviziunii este reprezentat de o
universalitate juridică (moştenirea defunctului).

2. Regim juridic
Indiviziunii i se aplică regimul juridic din materia proprietăţii comune pe
cote-părţi [art. 1143 alin. (2) C.civ.].

131
Principii:
A) Fiecare coindivizar (comoştenitor) are un drept exclusiv asupra cotei-
părţi ideale din succesiune [art. 634 alin. (1) C.civ.]. Drept urmare, coindivizarul
poate dispune de cota sa parte ideală din universalitate, în mod liber, fără
consimţământul celorlalţi coindivizari.
B) Niciunul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra vreunui
bun din succesiune, privit în individualitatea lui.

Reguli de realizare a actelor (juridice şi materiale) cu privire la


materialitatea bunului aflat în indiviziune
a) Actele juridice:
- Actele de dispoziţie asupra bunului indiviz nu pot fi încheiate de un
singur coindivizar, fără acordul unanim al celorlalţi [art. 641 alin. (4) C.civ.] -
regula unanimităţii.
Precizare: Trebuie respectată regula unanimităţii, şi în cazul actelor de
administrare care limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a
folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină
excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi
coproprietari [art. 641 alin. (2) C.civ.].
Legiuitorul reglementează însă posibilitatea ca instanţa de judecată să
suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa
sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare,
indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului [art. 641 alin. (3) C.civ.].
- Actele de administrare (precum încheierea sau denunţarea unor contracte
de locaţiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la
bunul indiviz, în măsura în care acestea prezintă caracter oneros şi sunt încheiate
pe un termen mai mic de 3 ani) pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor
care deţin majoritatea cotelor-părţi [art. 641 alin. (1) şi (4) C.civ.] – regula
majorităţii cotelor-părţi.
Sancţiunea - art. 642 C.civ.: „(1)Actele juridice făcute cu nerespectarea
regulilor prevăzute la art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a
consimţit, expres ori tacit, la încheierea actului. (2)Coproprietarului vătămat i se
recunoaşte dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acţiunile posesorii împotriva
terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În
acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor
coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au
participat la încheierea actului”.
- Actele de conservare cu privire la bunul indiviz pot fi realizate de către
fiecare coproprietar, fără acordul celorlalţi coproprietari [art. 640 C.civ.].
b) Actele materiale (posesia şi folosinţa) asupra bunurilor indivize pot fi
 realizate de către coindivizar, fără consimţământul celorlalţi, cu condiţia de a nu-i
Indiviziunea împiedica pe aceştia în folosinţa bunului şi de a nu aduce atingere drepturilor
succesorală celorlalţi [art. 636 alin. (1) C.civ.]. Cel care, împotriva voinţei celorlalţi
proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun poate fi obligat la
despăgubiri [art. 636 alin. (2) C.civ.].

Reguli privind culegerea fructelor bunului indiviz


Fructele bunului indiviz se cuvin coindivizarilor, proporţional cu cota
ideală pe care o deţin din bunul indiviz (art. 637 C.civ.) şi se culeg, potrivit acestei
reguli, independent de partaj.

132
Reguli privind acţiunile în justiţie privind indiviziunea (art. 643 C.civ.)
- Oricare dintre coproprietari poate sta singur în justiţie, fie în calitate de
reclamant, fie în calitate de pârât, în orice acţiune privitoare la coproprietate,
inclusiv în cazul acţiunii în revendicare;
- Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită
tuturor coproprietarilor, indiferent care dintre aceştia a promovat acţiunea în
justiţie, soluţionată favorabil;
- În ipoteza în care acţiunea este introdusă numai de unul sau unii dintre
coproprietari, introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari, în calitate de
reclamanţi, nu poate fi solicitată decât de către pârât, în termenul şi condiţiile
reglementate de Codul de procedură civilă.

3. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune


Art. 1143 alin. (1) C.civ.: „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în
indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi
atunci când există convenţii şi clauze testamentare care prevăd altfel”.
Concluzie: Acţiunea de ieşire din indiviziune este imprescriptibilă.
Cu privire la partaj, pot fi încheiate convenţii de suspendare a acestuia, a
căror durată însă nu poate depăşi 5 ani. În cazul imobilelor, convenţiile trebuie
încheiate în formă autentică şi trebuie supuse formalităţilor de publicitate
prevăzute de lege (art. 672 C.civ.).

Enumeraţi principiile care guvernează indiviziunea succesorală

133
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 17.
PARTAJUL SUCCESORAL

1. Noţiune şi reglementare legală


Prin partaj, încetează starea de indiviziune, cota-parte ideală a fiecărui
coindivizar fiind înlocuită cu bunuri sau, după caz, cu sume de bani.
Partajului succesoral i se aplică dispoziţiile art. 669-686 C.civ., în măsura
în care nu sunt incompatibile cu acesta.

2. Condiţii generale de fond


Acestea privesc:
- persoanele care pot cere partajul succesoral;
- capacitatea cerută de lege pentru a promova şi participa la partajul
moştenirii.

2.1. Persoanele care pot cere partajul moştenirii


- coindivizarii (moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu
universal);
- succesorii în drepturi ai coindivizarilor, anume dobânditorii (cesionarii)
prin acte între vii ai drepturilor succesorale sau moştenitorii coindivizarului;
- creditorii personali ai coindivizarilor şi orice persoană care justifică un
interes legitim; acestea pot promova acţiunea de partaj în numele debitorului lor
 (art. 1156 C.civ.);
Condiţiile de Precizare: De asemenea, acestea pot pretinde să fie prezente la partajul
fond ale prin bună învoială şi pot interveni în procesul de partaj [art. 1156 alin. (2) C.civ.].
partajului - procurorul, în ipoteza în care este necesară apărarea unor interese
publice.

2.2. Capacitatea necesară pentru a cere şi participa la partajul


moştenirii
Partajul succesoral produce efecte constitutive, fiind astfel un act de
dispoziţie. Drept urmare, este necesar ca persoana care solicită partajul moştenirii,
precum şi orice persoană care participă la acesta, să aibă deplină capacitate de
exerciţiu.

3. Obiect
Regulă: Sunt supuse partajului, bunurile existente în patrimoniul
defunctului la data decesului acestuia.
Excepţii:
A) Nu sunt supuse partajului, unele bunuri care existau în patrimoniul
succesoral la data deschiderii moştenirii, precum:
a) bunurile individual determinate, care formează obiectul legatului cu titlu
particular şi care se dobândesc de către legatar, de la data deschiderii succesiunii
[art. 1059 alin. (1) C.civ.];
Precizare: Legatarul cu titlu particular va participa la partajul moştenirii,
numai în ipoteza în care obiectul legatului este reprezentat de o cotă-parte din
dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui bun individual determinat.
b) bunurile care nu sunt susceptibile de partajare datorită naturii sau
destinaţiei lor, precum locurile de veci sau părţile comune din imobile, asupra
cărora poartă un drept de coproprietate forţată;

134
Precizare: Amintirile de familie pot fi partajate numai prin bună învoială.
În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri
de familie rămân în indiviziune (art. 1141 şi art. 1142 C.civ.).
c) dacă defunctul a ridicat o construcţie pe terenul altuia, dar cu acordul
acestuia din urmă, ea va fi supusă partajului, cu titlu de drept de superficie;
d) în principiu, adăugirile şi îmbunătăţirile efectuate de un copărtaş asupra
bunurilor succesorale, acestea generând desocotirea coindivizarilor, în măsura în
care bunul în cauză nu a căzut în lotul copărtaşului care le-a efectuat.
B) Sunt supuse partajului, bunuri care nu existau în masa succesorală la
data deschiderii moştenirii, precum:
a) bunurile aduse la masa succesorală, ca efect al reducţiunii liberalităţilor
excesive sau ca efect al raportului donaţiilor;
b) bunurile rezultate din subrogaţia reală universală, precum despăgubirile
plătite de un terţ pentru distrugerea bunului succesoral;
c) fructele naturale, civile sau industriale, produse de bunurile succesorale,
după data deschiderii moştenirii, numai dacă coindivizarii nu au procedat anterior
la un partaj al folosinţei acestora.
Precizare: Creanţele şi datoriile celui decedat nu fac obiectul partajului,
întrucât, în principiu, acestea se împart în momentul deschiderii moştenirii, de plin
drept între comoştenitori, proporţional cu partea din moştenire ce se cuvine
fiecăruia (art. 1155 C.civ.).

Care bunuri sunt supuse partajării?

4. Forme
4.1. Partajul prin bună învoială
Condiţii (art. 1144 C.civ.):
a) toţi comoştenitorii sunt prezenţi;
b) toţi comoştenitorii au capacitate deplină de exerciţiu;
Precizări:
 - Minorii şi interzişii judecătoreşti pot apela la partajul prin bună învoială,
Partajul prin dacă sunt reprezentaţi, respectiv asistaţi de către ocrotitorul legal şi dacă
bună învoială beneficiază de încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă.
- Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii, ori dacă printre ei se află minori
sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, se vor
pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se

135
va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de
capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la
persoanele dispărute.
c) coindivizarii s-au înţeles asupra partajului, stabilind forma şi actul prin
care acesta se realizează;
d) actul de partaj a fost încheiat, sub sancţiunea nulităţii absolute, în formă
autentică, dacă printre bunurile succesorale se află imobile.
Precizări:
- În ipoteza în care printre bunurile succesorale nu se află imobile,
convenţia de partaj se poate realiza în forma şi prin actul convenite de părţi, chiar
şi verbal.
- La cererea oricăror persoane interesate, pentru orice motiv, pot fi luate
unele măsuri conservatorii, care privesc o parte sau totalitatea bunurilor
succesorale (art. 1145 C.civ.).

4.2. Partajul pe cale judecătorească


4.2.1. Cazuri
Părţile pot să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere de partaj, dacă
împărţeala nu s-a realizat prin bună învoială sau chiar direct, fără ca, în prealabil,
 să se fi adresat notarului public.
Partajul pe cale Totuşi, partajul pe cale judecătorească este obligatoriu, în următoarele
judecătorească cazuri:
a) nu sunt prezenţi toţi coindivizarii (coindivizarii pot participa personal
la împărţeală sau pot fi reprezentaţi);
b) unul (unii) dintre comoştenitori nu consimte la partajul prin bună
învoială;
c) instanţa de tutelă nu a încuviinţat partajul prin bună învoială, cu privire
la moştenitorul lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, respectiv curatorul persoanei dispărute nu a consimţit la un astfel de
partaj.

4.2.2. Modalităţi de realizare (art. 676 C.civ.)


a) în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coindivizar - regulă;
b) prin atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, în
favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
c) prin vânzarea bunului, în modul stabilit de coproprietari, ori, în caz de
neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către
coproprietari, proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Precizare: Ultimele două modalităţi de realizare a partajului operează în
ipoteza în care bunul care urmează a fi împărţit este indivizibil, ori nu este comod
partajabil în natură, coindivizarii putând apela la acestea, în orice ordine doresc, în
 funcţie de interesele lor.
Art. 673 C.civ.: „Instanţa sesizată cu cererea de partaj poate suspenda
Modalităţi de
realizare a pronunţarea partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii
partajului grave intereselor celorlalţi coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este
judiciar înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanţa la cererea părţii interesate va
reveni asupra măsurii”.
Precizare: Nu trebuie confundată suspendarea partajului, ca efect al
convenţiei încheiate de părţi, a cărei durată nu poate fi mai mare de 5 ani (art. 672
C.civ.), cu suspendarea pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească, care nu
poate dura mai mult de 1 an (art. 673 C.civ.).

136
A) Partajul în natură
Art. 676 alin. (1) C.civ.: „Partajul bunurilor comune se face în natură,
proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar”.
Etape:
a) alcătuirea loturilor;
b) stabilirea loturilor după numărul coindivizarilor;
Regulă: Stabilirea loturilor în funcţie de numărul coindivizarilor.
 Excepţie: În cazul reprezentării succesorale, numărul loturilor este
Partajul în proporţional cu numărul tulpinilor. Lotul corespunzând unei tulpini va fi
natură
subîmpărţit între coindivizarii aparţinând acelei tulpini. Aceeaşi
disproporţionalitate între numărul coindivizarilor şi cel al loturilor va fi întâlnită şi
în ipoteza retransmiterii.
c) stabilirea sultei.
Art. 983 alin. (2) teza finală C.proc.civ.: „…În cazul în care loturile nu
sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”. Această sumă de
bani poartă denumirea de sultă.

B) Partajul prin atribuirea bunului aflat în indiviziune, în schimbul


unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul
se realizează prin atribuire, coindivizarului sau coindivizarilor care au formulat o
cerere în acest sens.
Condiţii:
a) bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură;
b) copărtaşul/ii au formulat o astfel de cerere.
Coindivizarul căruia i s-a atribuit bunul în mod provizoriu este obligat la
 plata drepturilor cuvenite celorlalţi coproprietari.
Dacă mai mulţi coindivizari au solicitat atribuirea provizorie a bunului
Partajul prin
atribuirea incomod partajabil în natură, instanţa de judecată va determina coindivizarul cel
bunului mai îndreptăţit, având la bază criterii, precum (art. 987 C.proc.civ.):
- mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din bunul de împărţit;
- natura bunului;
- domiciliul şi ocupaţia coindivizarilor;
- unul dintre coindivizari a adus îmbunătăţiri bunului în discuţie cu
acordul celorlalţi coindivizari etc.
Precizare: Numai atribuirea definitivă a bunului coindivizarului cel mai
îndreptăţit pune capăt stării de indiviziune.

C) Partajul prin vânzarea bunului


Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură,
coindivizarii pot conveni ca bunul să fie vândut în orice mod stabilit de ei, preţul
 urmând a fi distribuit, proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei (art. 990
C.proc.civ.).
Partajul prin
vânzarea bunului Numai în măsura în care coindivizarii nu se înţeleg asupra modului de
vânzare a bunului comun, acesta va fi vândut la licitaţie publică, în condiţiile legii,
iar preţul va fi distribuit între coproprietari, proporţional cu cota-parte a fiecăruia
dintre ei.

137
Enumeraţi modalităţile de realizare a partajului pe cale judecătorească.

5. Efecte
5.1. Efectul constitutiv al partajului
Prin partaj, coindivizarul devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după
caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite [art. 680 alin. (1) C.civ.].
Partajul, indiferent de forma în care a fost realizat, produce efect
constitutiv.
Distincţii:
a) Coindivizarii devin proprietari ai cotele care le revin din bunurile
incluse în masa succesorală, retroactiv, de la data deschiderii succesiunii [art.
1114 alin. (1) C.civ.];
b) În ceea ce priveşte bunurile succesorale sau sumele de bani care le-au
revenit coindivizarilor prin partaj, trebuie să distingem între felurile împărţelii.
Astfel:
- în cazul partajului voluntar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai
bunurilor succesorale sau ai sumelor de bani, care le-au revenit, prin încheierea
actului de partaj, de la data stabilită în acesta, dar nu mai devreme de data
încheierii actului;
- în cazul partajului judiciar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai
bunurilor succesorale sau ai sumelor de bani, care le-au revenit, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti [art. 680 alin. (1) C.civ.].
c) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc, numai
 dacă actul de partaj încheiat în formă autentică, sau, după caz, hotărârea
judecătorească rămasă definitivă au fost înscrise în cartea funciară [art. 680 alin.
Efectul
constitutiv al
(2) C.civ.].
partajului
5.2. Consecinţele efectului constitutiv al partajului
a) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la
bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în
urma partajului (art. 681 C.civ.).
b) Este necesară realizarea formelor de publicitate imobiliară, în ipoteza în
care obiectul partajului este reprezentat de drepturi reale imobiliare [art. 680 alin.
(2) C.civ.].
c) Partajul nu poate viza acele bunuri din patrimoniul succesoral care au
fost uzucapate de către unul dintre coindivizari (art. 675 C.civ.).

138
6. Obligaţia de garanţie între copărtaşi
Art. 683 alin. (1) C.civ.: „Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-
părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la
obligaţia de garanţie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător”.
Regulă: Obligaţia de garanţie operează independent de stipularea ei în
actul de partaj.
Excepţie: Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este
urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de
partaj [art. 683 alin. (3) C.civ.].

7. Desfiinţare
Art. 684 alin. (1) C.civ.: „Partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat
pentru aceleaşi cauze ca şi contractele”.
Drept urmare, partajul va fi lovit de nulitate absolută, dacă s-a realizat cu
nerespectarea unor norme imperative ale legii referitoare la:
- cauză ilicită sau imorală;
- obiect ilicit sau imoral;
- formă;
- prezenţa tuturor coproprietarilor.
Nulitatea relativă a actului de partaj intervine în următoarele situaţii:
a) consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat, prin dol sau
violenţă;
b) nu au fost respectate condiţiile legale cu privire la capacitate.

Efectele desfiinţării partajului:


- anularea actului de partaj produce efecte retroactive, astfel încât
coindivizarii trebuie repuşi în situaţia iniţială, readucând la masa succesorală tot
ceea ce au dobândit ca efect al partajului (bunurile succesorale şi fructele produse
de acestea);
- desfiinţarea actului de partaj presupune şi desfiinţarea actelor
subsecvente încheiate în baza lui [art. 1253 alin. (2) C.civ.].

8. Drepturile creditorilor
Creditorii personali ai copărtaşilor beneficiază de dreptul de opoziţie sau
de dreptul de intervenţie, astfel încât aceştia pot pretinde să fie prezenţi la partajul
prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj (art. 1156 C.civ.).
Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot
urmări partea acestuia din bunurile moştenirii [art. 1156 alin. (1) C.civ.].
Cât priveşte partajul realizat prin bună învoială, creditorii personali ai
 moştenitorilor au dreptul de a pretinde să fie prezenţi, iar cât priveşte partajul pe
cale judecătorească, aceştia au dreptul de a interveni în proces.
Dreptul de
opoziţie al Opoziţia poate fi făcută, fie anterior declanşării procedurii de partaj, fie
creditorilor ulterior acestui moment, însă mai înainte ca partajul să fie soluţionat de către
instanţa de judecată sau convenit între moştenitori, extrajudiciar.
Dreptul de opoziţie poate fi exercitat printr-o declaraţie, directă (formală)
sau indirectă, adusă la cunoştinţa copărtaşilor, din care să rezulte neîndoielnic
voinţa creditorului personal al copărtaşului de a participa la partaj.
Ca urmare a exercitării dreptului de opoziţie:
a) Copărtaşii au obligaţia de a-l chema pe creditorul-oponent la partaj;
b) Creditorul-oponent are dreptul să supravegheze regularitatea partajului,
dar nu poate pretinde ca partajul să se facă, potrivit intereselor sale;
c) Din bunurile moştenirii atribuite prin partaj, precum şi din cele care le

139
iau locul în patrimoniul moştenitorului, creditorii moştenirii (inclusiv legatarul cu
titlu particular al cărui legat nu are ca obiect un bun individual determinat) vor fi
plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorilor [art. 1156 alin. (5)
C.civ.].
Ceilalţi moştenitori (aşadar, mai puţin cei urmăriţi) pot obţine respingerea
acţiunii de partaj, introdusă de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama
moştenitorului debitor [art. 1156 alin. (3) C.civ.].
Dacă există mai mulţi creditori personali ai aceluiaşi copărtaş, este necesar
ca fiecare dintre aceştia să-şi declare opoziţia la împărţeală, mai puţin în cazul
creanţei solidare sau al obligaţiei indivizibile.

Ce efect generează împărţirea bunurilor succesorale? Oferiţi detalii.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 18
PARTAJUL DE ASCENDENT

1. Noţiune
Partajul de ascendent este un act juridic mixt, presupunând existenţa
concomitentă a unei liberalităţi inter vivos sau mortis causa şi a unui act de partaj,
dar de natură specială. Acesta din urmă are menirea de a evita naşterea stării de
indiviziune între comoştenitori. Descendenţii vor primi, la data deschiderii
moştenirii, prin voinţa ascendentului lor, bunuri materiale şi nu cote-părţi ideale.

2. Condiţii
2.1. Enumerare
Art. 1161 alin. (1) C.civ.: „Partajul de ascendent se poate realiza prin
donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor
prevăzute de lege pentru aceste acte juridice”.
Condiţii generale: Partajul de ascendent trebuie să respecte condiţiile de
 formă ale donaţiei sau testamentului, precum şi condiţiile de fond privitoare la
Condiţiile capacitate, consimţământ, obiect şi cauză.
partajului de
ascendent Precizare: Donaţia reciprocă, dispusă de către soţi în favoarea
descendenţilor comuni, este permisă.
Condiţii speciale: În plus, cu privire la partajul de ascendent trebuie
îndeplinite anumite condiţii privitoare la:
- persoanele care îl pot realiza;
- persoanele între care acesta se poate face;
- obiectul partajului;
- modul de partajare a bunurilor.

140
2.2. Persoanele care îl pot realiza
Art. 1160 C.civ. - pot împărţi bunurile succesorale, încă din timpul vieţii,
potrivit voinţei lor, ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici etc.) din căsătorie, din
afara căsătoriei sau din adopţie, care au capacitatea de a dispune prin donaţie sau
testament.

2.3. Persoanele între care se poate realiza


Art. 1160 C.civ. – partajul de ascendent trebuie realizat în favoarea
descendenţilor (copii, nepoţi, strănepoţi etc.), fără a prezenta importanţă faptul că
rudenia în linie descendentă este firească (rezultând din căsătorie ori din afara
căsătoriei), că aceasta este civilă sau că descendenţii sunt rezultaţi prin
reproducere umană asistată medical cu terţ donator.
Sancţiune:
- Regulă: Partajul de ascendent, care nu vizează toţi descendenţii care
îndeplinesc condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin
reprezentare succesorală, este lovit de nulitate absolută [art. 1163 alin. (1) C.civ.].
- Excepţie: Partajul de ascendent, care nu a avut în vedere un descendent
care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă în care a fost cuprins
acela pe care îl reprezintă, nu este lovit de nulitate [art. 1163 alin. (2) C.civ.].
Precizare: Îndeplinirea condiţiilor dreptului la moştenire în persoana
beneficiarilor se apreciază raportat la data deschiderii moştenirii.

2.4. Obiect
a) Partajul de ascendent realizat printr-un testament poate avea ca obiect
toate bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data
deschiderii moştenirii sau numai o parte a acestora (art. 1162 C.civ.).
 Precizare: Dacă testatorul nu precizează că obiectul partajului de
Condiţiile ascendent este format din toate bunurile sale, inclusiv cele viitoare, bunurile care
partajului de nu au fost vizate, se vor moşteni în condiţiile dreptului comun (art. 1162 C.civ.).
ascendent
b) Partajul de ascendent realizat printr-o donaţie poate avea ca obiect, sub
sancţiunea nulităţii parţiale, numai bunurile, mobile sau imobile, prezente ale
dispunătorului, nu şi bunurile viitoare ale acestuia [art. 1161 alin. (2) C.civ.].
Precizare: Vor fi dobândite în condiţiile dreptului comun (regulile
moştenirii legale) bunurile care nu au fost cuprinse în donaţia-partaj.

2.5. Mod de efectuare


Este evitată naşterea stării de indiviziune între moştenitori, numai dacă
partajul de ascendent îndeplineşte următoarele condiţii:
- partajul este efectiv, în sensul că diviziunea bunurilor trebuie să vizeze
materialitatea acestora, şi nu numai indicarea cotei-părţi care se cuvine
descendenţilor;
- partajul respectă dreptul descendenţilor şi soţului supravieţuitor la
rezervă; în cazul contrar, aceştia pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive;
- partajul respectă, sub sancţiunea nulităţii absolute, cerinţele de formă
prevăzute de lege pentru donaţie şi testament.

3. Efecte
3.1. Efectele partajului realizat prin donaţie
A) Efecte înainte de deschiderea succesiunii
a) Efecte între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari

141
Între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari, înainte de deschiderea
moştenirii, iau naştere raporturi specifice de donaţie, ce antrenează următoarele
consecinţe:
- donatarii vor primi, de la data încheierii contractului, drepturile care
formează obiectul acestuia;
- donatarii pot dispune liber de bunurile dobândite, cu respectarea însă a
formelor de publicitate imobiliară pentru cazul imobilelor;
- donaţia este revocabilă pentru neexecutarea sarcinilor şi pentru
ingratitudine, în condiţiile dreptului comun;
- creditorii ascendentului pot ataca donaţia prin acţiune revocatorie, în
condiţiile dreptului comun;
- valoarea donaţiei va fi reunită fictiv la activul net al moştenirii, pentru a
fi determinată cotitatea disponibilă.
b) Efecte între descendenţii-donatari
Între descendenţii-donatari, având unii faţă de alţii calitatea de copărtaşi,
iau naştere raporturi specifice partajului, ce generează următoarele consecinţe:
- descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi, în sensul
că pierderea cauzată de evicţiune sau de viciile ascunse ale bunurilor succesorale
va fi suportată de fiecare copartajant, proporţional cu partea cuvenită [art. 683
alin. (1) C.civ.];
- plata eventualelor sulte este garantată cu un privilegiu asupra bunurilor
care formează obiectul donaţiei, iar neplata acestora nu atrage rezoluţiunea
convenţiei.
B) Efecte după deschiderea succesiunii
După deschiderea succesiunii, descendenţii-donatari devin succesibili,
 păstrând însă şi calitatea de donatari.
Efectele a) Descendenţii care acceptă moştenirea şi care îndeplinesc condiţiile de a
partajului de moşteni:
ascendent - păstrează fiecare ce a primit de la defunct în stare divizată;
- răspund de datoriile şi sarcinile moştenirii, proporţional cu partea
cuvenită;
- descendentul (şi/sau soţul supravieţuitor al dispunătorului) a cărui
rezervă a fost încălcată prin partajul de ascendent poate cere reducţiunea loturilor
celorlalţi copartajanţi;
- descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite.
b) Descendenţii care nu au acceptat moştenirea, fiind renunţători sau
nedemni, păstrează bunurile dobândite prin efectul donaţiei, în limitele cotităţii
disponibile.

3.2. Efectele partajului realizat prin testament


Dacă partajul s-a realizat printr-un testament, acesta nu produce niciun
efect în timpul vieţii testatorului. La moartea ascendentului-testator însă,
descendenţii gratificaţi dobândesc bunurile în calitate de moştenitori legali şi nu
de legatari cu titlu particular.
Cu privire la moştenirea primită, descendenţii au două posibilităţi:
- să accepte moştenirea, în forma divizată în care le-a fost lăsată de către
ascendentul-testator;
- să renunţe la moştenire, fără să mai primească nimic.
Precizări:
a) Partajul de ascendent, realizat printr-un testament, are valoare de act de
partaj şi nu de dispoziţie testamentară, astfel încât descendenţii nu devin
moştenitori testamentari, ci au calitatea de moştenitori legali.

142
b) Partajul de ascendent dă naştere unor veritabile raporturi de partaj al
moştenirii, astfel încât copărtaşii, pe de o parte, îşi datorează garanţie iar, pe de
altă parte, se bucură de privilegiu, în condiţiile dreptului comun.
c) Bunurile dobândite de către ascendent, ulterior realizării partajului, vor
reveni descendenţilor, potrivit regulilor dreptului comun, în stare de indiviziune.
Dacă însă bunurile care au format obiectul partajului de ascendent nu mai există în
patrimoniul succesoral, la data deschiderii moştenirii, copărtaşul afectat (rămas
fără lot) poate cere constatarea nulităţii actului de partaj [art. 1163 alin. (1)
C.civ.]. Dacă lotul unui descendent a fost numai diminuat, astfel încât nu este
asigurată rezerva sa succesorală, acesta este îndreptăţit să ceară reducţiunea
loturilor celorlalţi copărtaşi [art. 1163 alin. (3) C.civ.].

4. Cauze de ineficacitate
Ineficacitatea partajului de ascendent este atrasă, atât de cauze de drept
comun, cât şi de cauze specifice.
Constituie cauze speciale de ineficacitate a partajului de ascendent
 următoarele (art. 1163 C.civ.):
Ineficacitatea - omiterea unui descendent care îndeplineşte condiţiile de a veni la
partajului de moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală, cauză ce atrage
ascendent nulitatea absolută a partajului.
Această sancţiune nu intervine însă în cazul în care partajul de ascendent
nu priveşte un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală,
însă priveşte pe cel reprezentat.
- încălcarea rezervei succesorale a descendenţilor sau a soţului
supravieţuitor, ceea ce antrenează reducţiunea liberalităţii excesive.

Definiţi partajul de ascendent şi arătaţi în ce condiţii poate acesta opera.

143
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii:

1.Bacaci, Al., Comăniţă, Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
2. Bob, M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012
3. Chirică, D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
4. Deak, Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002
5. Deak, Fr., Popescu, R., Tratat de drept succesoral, ediţia a III-a,
actualizată şi completată, volum III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
6. Eliescu, M., Transmisiunea şi partajul moştenirii în dreptul Republicii
Socialiste România, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966
7. Florescu, D.C., Dreptul succesoral, ediţia V, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
8. Frenţiu, G.C., Ricu, C.S., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Colectiv, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”,
vol. II (Art. 953-1649), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
9. Genoiu, I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ed. 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
10.Genoiu, I., Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar, ed. 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014
11.Macovei, C., Dobrilă, M.C., Cartea a IV-a („Despre moştenire şi
liberalităţi”), în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I.
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012
12.Popa, I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013
13.Stănciulescu, L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012
14.Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al
României. Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011
15.Veress, E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod
civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012

144