CUPRINS CAPITOLUL I .

NOTIUNI INTRODUCTIVE Precizari terminologice Notiunea de mostenire legala

CAPITOLUL II.

CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE MOSTENIRE LEGALA Enumerarea conditiilor

CAPITOLUL III.

CAPACITATEA SUCCESORALA Notiune Persoane care au capacitate succesorale Persoanele fizice in viata Persoanele fizice disparute Persoane concepute dar nenascute la data deschiderii succesunii Persoane juridice Persoane care nu au capacitate succesorala Persoane fizice predecedate si persoane juridice care au incetat sa aiba fiinta. Comorientii Persoane fizice decedate in acelasi timp

CAPITOLUL IV

VOCATIA LA MOSTENIRE Notiune Vocatia generala si concreta Vocatia succesorala legala generala Vocatia succesorala legala concreta

CAPITOLUL V

NEDEMNITATEA SUCCESORALA Notiunea si caracterele juridice Cazurile nedemnitatii succesorale Efectele nedemnitatii succesorale Invocarea nedemnitatii succesorale

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

CAPITOLUL I .

NOTIUNI INTRODUCTIVE Precizari terminologice

Prin mostenire legala, se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, juridice sau statul). Rezulta ca regulile care guverneaza mostenirea se pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii existentei unei persoane juridice Notiunea de mostenire legala In locul notiunii de mostenire, in mod frecvent, se utilizeaza notiunea de succesiune . In acest sens, C.civ. prevede, de exemplu, ca proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune , art.644, succesiunile se deschid prin moarte, art.651 C.civ. Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai numeste si de cuius, abreviere din formula dreptului roman, is de cuius succesioni is agitur. Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc mostenitori, succesori, iar C.civ. utilizeaza termenul de erede, erezi, coerezi. Notiunea de masa succesorala se foloseste in sensul de patrimoniu transmis de din cauza de moarte. Practica si literatura de specialitate au ajuns la un consens si anume, acela de a intrebuinta notiunea de mostenire, aceasta tendinta putand fi observata si in domeniul legislativ, actele normative din ultima vreme

folosind cu precadere termenul de mostenire: ex. art. 42 din Constitutie, L. nr. 18/1991, privind fondul funciar. Este evident, ca notiunea de succesiune utilizata totusi in domeniul dreptului de mostenire are un inteles restrans, referindu-se numai la transmisiunile pentru cauza de moarte, iar notiunea de succesori in drepturi mortis causa, indiferent ca sunt cu titlu universal sau cu titlu particular. In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau succesiune ori erede se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului unei persoane decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, in sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea lasata de defunct, de mostenirea vacanta, adica fara stapan. CAPITOLUL II. CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE MOSTENIRE LEGALA Enumerarea conditiilor Sub titlul titlul Despre calitatile cerute pentru a succede , C.civ. in art.654-658, prevede doua conditii generale: una pozitiva si una negativa, conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea mosteni. La aceste doua conditii, se mai adauga o a treia conditie si anume vocatia (chemarea) la mostenire. Intr-adevar, dreptul la mostenire se analizeaza in cadrul dreptului succesoral nu in sensul aptitudinii generale a persoanelor fizice ori juridice de a avea acest drept in continutul capacitatii
4

de folosinta (dreptul de mostenire al persoanei fizice este un drept constitutional), ci in sensul dreptului asupra unei mosteniri deschise. Iar pentru ca o persoana sa aiba acest drept, ea trebuie sa fie chemata la mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, legala sau testamentara. Deci, vocatia succesorala este o conditie a dreptului la mostenire numai ca aceasta chemare isi are temeiul fie in lege, fie in testamentul lasat de defunct. Pe de alta parte, trebuie observat ca nedemnitatea succesorala, in sistemul C.civ. art.655-658, este specifica numai mostenirii legale si, deci, nu reprezinta o conditie generala a dreptului de mostenire, tot asa cum revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine art.930931C.civ., ca echivalent al nedemnitatii succesorale legale este specifica mostenirii testamentare. CAPITOLUL III. CAPACITATEA SUCCESORALA Notiune. Persoane care au capacitate succesorala Potrivit art. 654 C.civ., pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii. Rezulta ca orice persoana care exista la momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In aceasta din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin retransmitere,
5

care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin reprezentare. In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca existenta sa in momentul deschiderii succesiunii. In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el personal are capacitate succesorala existenta sa la data deschiderii succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se reprezinta decat persoanele decedate. In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar supravietuind un timp cat de scurt defunctului dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si confundata cu a sa proprie o lasa propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva, subsecventa). Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In Atari conditiise impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura

cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel moment. Persoane fizice in viata Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii au capacitate succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala ( art. 4 din Constitutie). Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului care a fost in viata la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al mostenitorului sau hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, din care rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii persoanei interesate putand dovedi contrariul prin orice mijloc de proba admis de lege. Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare imediat dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale trec la proprii sai mostenitori ca parte componenta a partimoniului succesoral lasat de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pana la urma, de bunurile lasate de o alta persoana fata de care nu avea vocatie succesorala (nici legala nici testamentara). De exemplu, la moartea parintelui unuia dintre soti, urmata de moartea sotului mostenitor, partea acestuia din mostenirea parintelui va fi culeasa de sotul supravietuitor, ca parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el, desi sotul supravietuitor nu avea vocatie la mostenirea lasata de socrii lui.

Persoane fizice disparute Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. In aceast sens, art. 19 din Dec. 31/1954 prevede ca cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva. Aceasta inseamna ca persoana disparuta este considerata a fi in viata, asadar, persoana disparuta are capacitate succesorala, indiferent daca a intervenit sau nu o hotarare judecatoreasca declatativa de disparitie si indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei. Insa capacitatea succesorala a disparutului este numai provizorie, definitivanduse prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa deschiderea mostenirii ori declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva a mortii lui, stabilindu-se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, ei vor putea culege, respectiv pastra drepturile mostenite. Capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu caracter retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarare judecatoreasca definitiva declarativa de moarte ca nu mai exista la data mortii celui care lasa mostenirea. In acest caz, tot ce s-a primit din mostenire in numele disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul sa-l reprezinte succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect retroactiv, ci in calitate de mostenitor cu vocatie proprie.

Persoane concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii Cu toate ca existenta persoanelor fizice incepe din ziua nasterii, C.civ. recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei, cu singura conditie de a se naste viu si nu viabil art.654. Aceasta regula prevazuta de C.civ. in materie de mostenire, este consacrata cu caracter general dupa regula dreptului roman si prin art.7 alin.2 din Dec.31/1954 drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu. Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu. Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului, trebuie sa dovedeasca cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si ca el s-a nascut viu. Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va bucura de dreptul la mostenire, fiindca acest drept, cu toate ca are ca obiect o universalitate, nu poate vatama interesele lui, deoarece acceptarea mostenirii cuvenita unui minor va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar (art.19 din Dec.31/1954), astfel incat el va raspunde de datoriile mostenirii in limita activului, putand si abandona bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea impovaratoare. In legatura cu dovada conceptiunii, nefiind posibila stabilirea cu exactitate a momentului conceptiei, art.61 din C.fam. stabileste o prezumtie legala cu privire la perioada conceptiei ( timpul cuprins intre a treisuta si a o sutaoptsprezecea zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie este prevazuta de lege in material stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind,
9

s-a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului? Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, deoarece stabilindu-se paternitatea, implicit si in mod necesar s-a stabilit si capacitatea succesorala a copilului nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa-l mosteneasca (de ex. copilul nascut cel mult la 300 zile dupa moartea sotului mamei). Daca se stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s-a nascut dupa 300 zile, copilul nu va putea mosteni nici chiar pe cale testamentara, intrucat nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii succesiunii. Consideram insa, alaturi de alti autori, cum ar fi C. Statescu, M. Eliescu, Gh. Beleiu ca prezumtia legala privitoare la perioada conceptiei (in material mostenirii intereseaza numai perioada maxima de 300 zile de gestatie) are ca atare o aplicabilitate generala si, deci, se impune a fi luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei. De exemplu, cand se pune problema mostenirii unui frate decedat cu mai putin sau mai mult de 300 zile inainte de nasterea copilului care pretinde drepturi asupra mostenirii in calitate de frate sau sora, cel care pretinde mostenirea in aceasta calitate trebuie sa dovedeasca ca a existat in momentul deschiderii succesiunii art. 654 C.civ. Asa fiind, copilul nascut dupa 300 zile de la moartea fratelui nu poate reclama mostenirea in aceasta calitate.

10

Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe Deoarece au capacitate succesorala numai persoanele care exista la data derschiderii succesiunii, persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe mai inainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorala, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea mosteni. In cazul persoanelor fizice insa, partea de mostenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi culeasa in cadrul mostenirii legale de descendentii sai, in conditiile prevazute de lege pentru reprezentarea succesorala. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, succesorii in drepturi ai persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra partii din mostenirea lui de cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca persoana predecedata ar fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in viata (eventual chiar si de descendentii persoanei predecedate, dar in nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere). Comorientii Potrivit art. 21 din Decretul 31/1954, in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Rezulta ca prin comorienti trebuie sa intelegem: - doua sau mai multe persoane - decedate in aceeasi imprejurare

11

- in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia. La aceste trei conditii stabilite de lege, unii autori mai adauga inca o conditie si anume ca intre persoanele in cauza sa existe vocatie succesorala reciproca pentru ca numai intr-o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie, problema comorientilor nu se pune. In dreptul roman, in cazul comorientilor commorientes sau simul periunt - se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii succesiunii, puteau mosteni. In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista o legatura de sange, se considera ca ei au murit deodata. Dintre cele doua solutii, cunoscute de dreptul roman si de legislatiile ulterioare, Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente, solutie ce ar fi, indiscutabil, cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie de varsta si sex fiind criticata, socotindu-se arbitrara, chiar si in literatura juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Intr-adevar, daca moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu ocazia prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant, ce importanta mai are rezistenta fizica in functie de varsta, sex, a persoanei in cauza? In plus, prezumtia mortii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind si mai echitabila. De exemplu, daca sotii, avand vocatie succesorala reciproca si ca mostenitori legali ai parintilor lor, decedeaza in aceeasi imprejurare fara a se putea stabili care dintre ei a supravietuit celuilalt, in lumina prezumtiei mortii concomitente, nici unul nu va putea dovedi existenta, deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt sot. Inseamna ca mostenirile lasate de soti vor fi culese, ca doua mosteniri
12

distincte, de catre parintii fiecaruia. In schimb, daca s-ar prezuma, de exemplu, ca sotul a supravietuit sotiei, el ar mosteni in concurs cu parintii sotiei jumatate din mostenirea ei plus obiectele apartinand gospodariei casnice si darurile de nunta, bunuri care s-ar transmite in cadrul mostenirii lasate de el parintilor lui. Deci parintii sotului ar culege o buna parte din bunurile sotiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil. Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta chiar daca ei nu au vocatie succesorala reciproca . Astfel, daca nefiind rude si nici soti unul dintre comorienti a facut testament in favoarea celuilalt, prezumandu-se moartea lor concomitenta, legatul devine caduc din lipsa capacitatii succesorale a legatarului. Tot astfel, in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza dupa decesul sotilor, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de rea credinta la incheierea casatoriei(casatoria putativa), sotul de rea credinta nu are vocatie succesorala la mostenirea sotului de buna credinta. Deci art.21 din Decretul 31/1954 este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar si unilaterale, atat in domeniul mostenirii legale cat si al celei testamentare. Persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii) Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in cazul in care doua sau mai multe persoane fizice cu vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara decedeaza in acelasi timp, deci fara a se putea stabili ordinea deceselor si care nu sunt comorienti, in sensul art.21 din Decretul 31/1954? Astfel, daca moartea a survenit in aceeasi zi si ora, dar nu si in aceeasi imprejurare , ci din cauza bolilor de
13

care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit, tot astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea constata direct moartea lor si, din aceasta cauza nu se poate dovedi ca au murit in aceeasi imprejurare. Ce solutie urmeaza a se adopta in privinta momentului mortii si drept consecinta a capacitatii succesorale, notariatul public competent a desfasura procedura succesiunii necontencioasa sau de catre instanta chemata sa resolve litigiul succesoral in conditiile in care prin hotararea judecatoreasca declarativa de moarte s-a hotarat ca data a mortii pentru ambele persoane disparate, definitive, aceeasi zi ? Se considera ca in toate cazurile singura solutie posibila este tot aceea prevazuta de art.21 din Decretul 31/1954, adica prezumtia mortii concomitente cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare. Aceasta solutie se impune nu numai pentru ca este singura in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din textul C.civ. aplicabil in materie. Intr-adevar, daca capacitatea succesorala se recunoaste numai persoanei care exista la data deschiderii succesiunii si dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea - actori incumbit probation art. 1169, innseamna ca in situatia imposibilitatii dovedirii supravietuirii, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacitatii succesorale, urmand ca mostenirile sa fie considerate deschise in acelasi timp pentru toate persoanele in cauza si diferite, separate mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in acelasi timp, fara ca una dintre ele sa poate beneficia de mostenirea lasata de cealalta persoana sau de celelalte persoane. Rezulta ca art. 21 din Decretul 31/1954 consacra expres o solutie care s-ar impune si in lipsa lui si nu numai in cazul persoanelor care au murit in aceeasi imprejurare, ci in toate cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit
14

alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci, conditia referitoare la aceeasi imprejurare este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie inlaturata, solutia mortii concomitente fiind logica, echitabila si legala in toate ipotezele. Inseamna ca, de lege ferenda, textul corespunzator ar urma sa fie formulat in felul urmator: in cazul in care mai multe persoane au murit in astfel de imprejurari incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata sau, si mai simplu: daca in cazul mortii mai multor persoane nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Este posibila si pastrarea textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, aratandu-se insa ca dispozitiile se aplica si in cazul in care nu se poate dovedi identitatea de cauza a mortii. O asemenea reglementare, inclusiv de lege lata, ar prezenta avantajul prevenirii oricaror controverse in literatura juridica sau situatii neuniforme in practica judecatoreasca. CAPITOLUL IV. VOCATIA LA MOSTENIRE Notiune Pentru ca o persoana juridica sau fizica ori statul sa aiba dreptul de a culege in tot sau in parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, nu este suficient ca persoana ce pretinde mostenirea sa aiba capacitate succesorala, ci mai este necesar ca ea sa aiba chemare la mostenire, fie in virtutea legii, fie in virtutea testamentului lasat de defunct. Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului inclusiv rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor al defunctului si statului. Vocatia succesorala testamentara poate sa apartina, in principiu, oricarei persoane cu capacitate succesorala, deasemenea, testamentul lasat de defunct recunoscut de lege cu anumite limitari, ca temei al vocatiei la mostenire.
15

Vocatia succesorala generala si concreta Vocatia succesorala generala si concreta .Vocatia are un dublu inteles: in sensul ei general, ea desemneaza vocatia potentiala (eventuala) a unor persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana. In acest sens se analizeaza vocatia succesorala legala a rudelor in linie dreapta fara limita in grad sau limitarea vocatiei succesorale legale a rudelor pe linie colaterala pana la gradul IV inclusiv ori principiul reciprocitatii vocatiei succesorale legale. Dar notiunea de vocatie are si un sens concret (vocatie utila, concreta), determinate prin devolutiunea succesorala cu ajutorul careia se selecteaza, dintre persoanele cu vocatie succesorala generala persoanele care vor culege efectiv mostenirea lasata de defunct. Deci, vocatia succesorala concreta presupune doua conditii: -una pozitiva (vocatia succesorala generala) -una negativa (persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire de un alt succesibil chemat de lege in rang preferabil sau de un legatar) Vocatia succesorala generala si cea concreta nu se confunda cu aptitudinea general-abstracta a unei persoane de a se bucura in continutul capacitatii sale de folosinta, de dreptul la mostenire, garantat prin Constitutie art.42. Dreptul de mostenire, ca o aptitudine abstracta, devine potential prin intermediul vocatiei succesorale generale si efectiv prin vocatia concreta la mostenire. In privinta legatarilor (desemnati prin testament) dreptul la mostenire se infiinteaza numai ca aptitudinie general-abstracta si ca vocatie succesorala concreta. Notiunea de vocatie succesorala generala este inaplicabila in
16

material mostenirii testamentare, deoarece legea nu confera nimanui, in mod special, o asemenea vocatie, dar nici nu limiteaza cercul persoanelor care pot deveni legatari prin testament. Institutia mostenirii este conceputa in cadrul devolutiunii legale ca mostenire de familie si numai in cazul mostenirii vacante, masa succesorala este culeasa de stat. Asa fiind, in dreptul nostru sunt chemate la mostenire in temeiul legii si, deci, au vocatie succesorala legala persoanele care sunt in legatura de familie cu defunctul, adica rudele defunctului din casatorie, din afara casatoriei si din adoptie si, alaturi de acestea, sotul supravietuitor al defunctului. Potrivit legii, rudenia este legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana (rudenia in linie dreapta) sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun (rudenie in linie colaterala). Rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta art.659,663 C.civ. si art. 45 C.fam. Intrucat legatura de rudenie poate fi indepartata, astfel incat chemarea la mostenire nu ar mai avea acoperire in sentimente reale de afectiune reciproca intre aceste rude si defunct, legea a limitat pe linie colaterala vocatia succesorala legala la gradul IV inclusiv ( art. 676 C.civ., astfel cum a fost modificat prin art. 4 al legii asupra impozitului progresiv pe succesiune din 1921 prin desfiintarea dreptului la mostenire ab intestat de la al patrulea grad in sus si art.6 din legea 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor). In linie dreapta, ascendenta, descendenta, legea nu prevede nici o limitare, caci aici legile firii impun , fara ajutorul omului, limitarea necesara. Prin urmare, rudele in linie dreapta, descendenta (fiu, nepot, stranepot, etc.) si ascendenta ( parintii, bunicii, strabunicii, etc.), au vocatie succesorala
17

in mod nelimitat in grad. In schimb, rudele colaterale au vocatie succesorala numai pana la gradul IV inclusiv. Deci, au vocatie succesorala legala pe linie colaterala fratii si surorile defunctului, rude de gradul II, descendentii lor pana la gradul IV inclusiv (nepoti, stranepoti de frate-sora, care sunt rude de gradul III, respective de gradul IV cu defunctul, unchii si matusile defunctului care sunt rude colaterale de gradul IV si fratii si surorile defunctului (rude colaterale tot de gradul II). Mentionam, ca vocatia succesorala a acestor rude care sunt chemate la mostenire este numai generala, potentiala, vizand posibilitatea de principiu a acestor persoane de a mosteni, prin efectul legii, patrimoniul persoanei decedate. Vocatia lor concreta de a culege efectiv aceasta mostenire este determinata prin devolutiunea succesorala legala, legea instituind o anumita ordine de chemare legala la mostenire. Aceasta vocatie succesorala legala generala este, de regula reciproca. Principiul reciprocitatii vocatiei legale generale la mostenire Avand in vedere ca transmiterea mostenirii este o transmitere pentru mortis causa, pripiul vocatiei succesorale nu vizeaza statul si nici persoanele juridice. Principiul reciprocitatii vocatiei succesorale guverneaza insa fara a fi prevazut expres de lege materia mostenirii legale intre persoane fizice. In virtutea acestui principiu, daca o persoana are vocatie succesorala legala generala la mostenirea lasata de o alta persoana, atunci si aceasta din urma are aceeasi vocatie in raport cu prima sensul pozitiv al principiului. In concret, vocatia lor depinde de ordinea in care va surveni decesul uneia

18

dintre ele. De exemplu, daca copilul are vocatie succesorala la mostenirea lasata de parinti, atunci si parintii au vocatie la mostenirea lasata de copil. Acest principiu are si un sens negativ: daca o persoana nu are vocatie la mostenirea altei persoane, atunci nici aceasta din urma nu are la prima. Insa acest principiu are si exceptii: este cazul constatarii nulitatii casatoriei sau a anularii ei prin hotarare judecatoreasca intervenita dupa decesul sotilor sau a unuia dintre ei, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de buna credinta si unul de rea credinta la incheierea casatoriei lor. In acest caz, daca sotul supravietuitor a fost de rea credinta, el nu va mosteni, in schimb daca sotul de buna credinta a supravietuit celuilalt, el va avea vocatie succesorala (art.23 C.fam). Daca ambii soti au fost de buna credinta sau de rea credinta, principiul reciprocitatii vocatiei succesorale in sens pozitiv si in sens negativ se restabileste. Vocatia succesorala legala concreta Rudele cu vocatie succesorala generala nu sunt chemate toate impreuna si deodata la mostenire . Daca toate rudele cu vocatie generala ar fi chemate impreuna si deodata la mostenire averile succesorale s-ar faramita in parti de o valoare neinsemnata, iar institutia mostenirii nu si-ar mai putea indeplini rosturile ei social-economice, pe alta parte nu s-ar mai tine seama de caracterul diferit al legaturilor de afectiune dintre cel care lasa mostenirea si rudele sale. Pentru a se evita asemenea consecinte, in cadrul devolutiunii legale a mostenirii, legiuitorul a instituit o anumita ordine de chemare concreta la mostenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoana sa fie efectiv chemata la mostenire in temeiul legii, deci sa aiba vocatie legala

19

concreta, nu este sufficient sa faca parte din categoria mostenitorilor legali cu vocatie generala, ci trebuie sa mai fie indeplinita o conditie negativa si anume: sa nu fie inlaturata de la mostenire de o persoana in rang preferabil, deci care are si vocatie concreta, utila. Pentru stabilirea ordinii de preferinta intre rudele defunctului cu vocatie generala, legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de mostenitori si gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii, legea determina vocatia concreta la mostenire a rudelor defunctului. CAPITOLUL V. NEDEMNITATEA SUCCESORALA O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o persoana pentru a mosteni, este aceea ca persoana respectiva sa nu fie nedemna. Asadar, pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire, in temeiul legii, nu este suficient sa aiba numai vocatie succesorala generala, concreta, sa nu fie exheredata sau inlaturata de la mostenire de o persoana cu rang preferabil, ci si sa nu fie nedemna fata de persoana despre a carei mostenire este vorba. Nedemnitatea succesorala este decaderea de drept a mostenitorului legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din acea mostenire, deoarece s-a facut vinovat de o fapta grava fata de cel ce lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia. Nedemnitatea succesorala se aplica numai in cazul savarsirii faptelor expres prevazute de lege si numai in domeniul mostenirii legale, textele de lege care prevad nedemnitatea fiind de stricta interpretare. Nedemnitatea opereaza de drept, cel care lasa mostenirea neputand inlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasa mostenirea putea totusi sa-l gratifice pe
20

nedemn. In general, nedemnitatea, care desfiinteaza numai vocatia succesorala legala, nu influenteaza numai vocatia succesorala legala, ci si eficacitatea liberalitatilor prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte facute in favoarea nedemnului de catre cel care lasa mostenire, aceste liberalitati fiind guvernate de reguli proprii. Daca fapta savarsita reprezinta o cauza comuna prevazuta pentru toate ipotezele, ea poate justifica atat desfiintarea calitatii de mostenitor legal al nedemnului cat si revocarea judecatoreasca a adoptiei sau/si legatului facut in favoarea lui inainte de savarsirea faptei, pentru fiecare in conditiile prevazute de lege. De exemplu, in caz de litigiu, instanta numai constata nedemnitatea care a operat in puterea legii si pronunta revocarea donatiei pentru ingratitudine daca a fost ceruta in termenul de un an prevazut de lege. Actiunea in revocarea donatiei poate fi intentata numai impotriva donatarului autor al faptei, in schimb constatarea nedemnitatii poate fi ceruta si impotriva mostenitorului nedemnului care detine bunurile defunctului. Constatarea nedemnitatii poate fi ceruta de creditori pe calea actiunii oblice, in schimb, in materia revocarii donatiei pentru ingratitudine, art.974 C.civ. este inaplicabil. Fiind o sanctiune, se aplica si produce efecte doar in privinta autorului faptei. Fata de alte persoane chemate de lege la mostenirea defunctului in nume propriu sau prin reprezentare, ea produce efecte numai in mod exceptional. Domeniul de aplicare al sanctiunii nu poate fi extins la alte mosteniri, nedemnul fiind inlaturat numai de la mostenirea persoanei fata de care a savarsit faptele, in acest sens nedemnitatea producand efecte relative. Sanctiunea nedemnitatii fiind prevazuta pentru fapte savarsite cu vinovatie, mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamant, in lipsa discernamantului
21

neputand fi vorba de vinovatie. Pe de alta parte, fiind vorba de savarsirea de fapte si nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernamantul necesar pentru angajarea raspunderii civile delictuale si anume, in cazul minorilor sub 14 ani si a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca se cere dovada discernamantului din momentul savarsirii faptei, iar in cazul persoanelor care au implinit 14 ani si nu sunt puse sub interdictie judecatoreasca, discernamantul se prezuma pana la proba contrara. Desigur, in cazul in care nedemnitatea implica o condamnare penala, se vor aplica regulile de iresponsabilitate din dreptul penal. Cazurile de nedemnitate Art 655 C.civ. enumera si prevede trei cazuri de nedemnitate succesorala: a) atentatul la viata celui care lasa mostenirea; b) acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenire; c) nedenuntarea omorului a carui victima este cel care lasa mostenirea. Atentatul la viata celui care lasa mostenirea Codul Civil sanctioneaza cu nedemnitatea pe condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct. Aceasta sanctiune civila, pe langa cea penala, se justifica prin ideea ca ar fi inechitabil si potrivnic bunelor moravuri si ordinii publice ca o persoana care savarseste asemenea fapte grave sa fie chemata la mostenirea celui pe care l-a ucis sau a incercat sa-l omoare.

22

Pentru ca un mostenitor sa fie inlaturat de la mostenire datorita acestui caz de nedemnitate, trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: - mostenitorul sa fi omorat sau sa fi pus in executare hotararea de a omori pe cel despre a carui mostenire este vorba (omor sau tentative de omor). Dupa cum se stie, ambele infractiuni se savarsesc cu intentie (directa sau indirecta). Nu se cere ca omorul sau tentativa de omor sa fie calificat sau deosebit de grav. Uciderea din culpa sau loviturile ori vatamarile cauzatoare de moarte nu atrag sanctiunea nedemnitatii, intrucat nu sunt savarsite cu intentia de a-l omori pe cel ce lasa mostenirea. - mostenitorul sa fi fost condamnat penal, in calitate de autor, coautor, instigator sau complice (inclusiv sub forma favorizarii) pentru omor, tentativa de omor, iar hotararea penala sa fie definitiva. Daca mostenitorul nu a fost condamnat, el nu va fi nedemn, lipsind conditia condamnarii prevazuta de art. 655, pct.1 C.civ. Astfel, daca a fost achitat pentru ca a fost in legitima aparare, daca a fost scos de sub urmarire penala, prin ordonanta data de procuror, daca a decedat inainte de condamnare, daca sanctiunea s-a prescris, daca amnistia a fost antecondamnatorie, nedemnitatea nu va opera. In schimb, nedemnitatea va opera daca mostenitorul condamnat a fost ulterior amnistiat, gratiat sau reabilitat, deoarece aceste masuri nu sterg intentia, ci numai condamnarea ori executarea pedepsei. Acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenirea

23

Art. 655 pct. 2 C.civ. intervine in cazul in care mostenitorul a facut un denunt, o plangere, o marturisire capitala (fapte care atrag pedeapsa maxima) calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. Caracterul calomnios al faptei trebuie sa fie constatat printr-o hotarare judecatoreasca definitive de condamnare a celui care lasa mostenirea. In legatura cu aceasta cauza de nedemnitate se pune intrebarea daca ea mai este sau nu aplicabila, odata ce pedeapsa cu moartea a fost abolita prin Decretul-lege 6/1990 si inlocuieste cu pedeapsa detentiunii pe viata, astfel incat acuzatia nu poate fi capitala. S-au emis doua solutii: se poate spune ca in prezent art. 655 C.civ. devine aplicabil in cazul acuzatii pentru fapte care sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii pe viata, pedeapsa ce a inlocuit pedeapsa cu moartea. Literatura juridica sustine ca aceasta cauza de nedemnitate a devenit inaplicabila prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece prin consacrarea nedemnitatii pentru acuzatia capitala calomnioasa, legiuitorul a avut in vedere nu numai gravitatea faptelor care formau obiectul acuzatiei, ci intentia calomniatorului de a-si deschide calea spre culegerea unei mosteniri prin provocarea mortii. In prezent, o asemenea intentie nu mai are suport legal. Nedenuntarea omorului de catre mostenitor a carui victima este cel ce lasa mostenirea Este nedemn mostenitorul care, avand cunostinta de omorul celui care lasa mostenirea, nu denunta omorul (nu si ucigasul) organelor competente, iar aceasta nedemnitate nu este, potrivit art. 656 C.civ. scuzabila. In acest caz, nu se cere o condamnare penala prealabila. Daca ucigasul este ruda
24

pana la gradul IV inclusiv sau sot cu mostenitorul care nu a facut denuntul, nedemnitatea nu opereaza. Efectele nedemnitatii Nedemnitatea opereaza si, deci, produce efectele de drept. In puterea legii mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a mosteni. Desfiintarea titlului de mostenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul savarsirii faptei care atrage nedemnitatea. In consecinta, hotararea instantei civile prin care se constata nedemnitatea si care poate fi ceruta si pronuntata numai dupa deschiderea mostenirii opereaza retroactiv fata de urmasii sai si fata de terti. Efectele nedemnitatii fata de nedemn Deoarece titlul de mostenitor al nedemnului este desfiintat de la data deschiderii succesiunii, el nu va reclama partea de mostenire ce i s-ar fi cuvenit ca mostenitor legal, nici macar rezerva la care ar fi avut dreptul daca nu ar fi fost nedemn. Partea sa va fi culeasa de cei care ar fi venit la mostenire impreuna cu el sau pe care prezenta sa i-ar fi inlaturat de la mostenire. Prin urmare, inlaturarea de la mostenire a nedemnului va profita comostenitorilor legali sau mostenirilor legali subsecventi. Ea poate profita si legatarilor si donatarilor in cazul in care nedemnul era un mostenitor rezervatar, a carei prezenta ar fi determinat reductiunea liberalitatilor excesive facute de cel care lasa mostenirea. Daca inainte de constatarea nedemnitatii, nedemnul a intrat in posesia bunurilor mostenirii va fi obligat sa le restituie, impreuna cu productele, daca este cazul, persoanei
25

indreptatite, neavand nici un temei pentru a le retine. Restituirea se face, in principiu, in natura, iar daca aceasta nu este posibila pentru ca bunul supus restituirii a pierit fie fortuit, fie din forta majora sau pentru ca a fost instrainat in tot sau in parte ori pentru ca a fost expropriat pentru cauza de utilitate publica- nedemnul considerat posesor de rea-credinta si de drept pus in intarziere de la data intrarii sale in folosinta bunurilor mostenirii va fi obligat sa plateasca despagubiri, respectiv indemnizatii de expropriere. In privinta fructelor naturale, civile, industriale, nedemnul este privit, de asemenea, ca posesor de rea-credinta de la data deschiderii succesiunii, indiferent de data constatarii nedemnitatii si, in consecinta, este obligat sa le restituie la data folosirii bunurilor mostenirii. Restituirea se face in natura, iar daca nedemnul le-a consumat sau neglijat sa le perceapa, va restitui valoarea lor. Pentru sumele incasate de nedemn de la debitorii mostenirii va fi obligat sa plateasca dobanzi din ziua incasarii, nu de la data chemarii in judecata, art.1088 C.civ. nefiind aplicabil in aceasta materie Pe de alta parte, si nedemnul va avea dreptul sa i se inapoieze sumele ce a platit pentru achitarea datoriilor mostenirii si la cheltuielile necesare si utile (nu si voluptorii), facute cu privire la bunurile mostenite, inclusiv cheltuielile facute sau munca depusa pentru perceperea fructelor. Nedemnitatea unui mostenitor profita mostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi in limitele inlaturarii de la mostenire a nedemnului, dar nu poate constitui izvor de imbogatire fara justa cauza in detrimentul posesorului de rea-credinta. Drepturile si obligatiile nedemnului fata de mostenire, care au fost considerate pana la constatarea nedemnitatii, stinse prin consolidare sau confuziune, vor produce efecte, nedemnul fiind strain fata de mostenire cu efect retroactiv. Nedemnitatea produce efecte numai in privinta drepturilor
26

succesorale, nu si in privinta altor drepturi ale nedemnului care nu-si au ca temei de dobandire mostenirea. Astfel, de exemplu, sotia condamnata pentru omor comis in contra sotului sau este exclusa de la mostenirea sotului sau, dar are dreptul asupra cotei-parti din bunurile dobandite cu defunctul. Nu sunt afectate nici drepturile asupra bunurilor proprii ale sotului supravietuitor nedemn. Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului Avand in vedere dispozitiile art. 658 C.civ. , se impune distinctia intre efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului si fata de alti descendenti care nu sunt copiii lui (nepoti, stranepoti) . a) efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului; - potrivit art. 658 din C.civ., copiii nedemnului vin la succesiune, in virtutea dreptului lor propriu, nu si prin reprezentarea tatalui lor nedemn. Aceasta inseamna ca sanctiunea nedemnitatii produce efecte si fata de ei, desi, nu sunt cu nimic vinovati de savarsirea faptei de catre tatal lor. Astfel, daca unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul sau va putea culege in nume propriu mostenirea lasata de bunic, intrucat in lipsa de un mostenitor mai apropiat in grad, el este chemat la mostenire fara ajutorul reprezentarii si cu inlaturarea de la mostenire a altor rude ale defunctului, care fac parte din clase subsecvente sau sunt rude de un grad mai indepartat. Deci, in acest caz nedemnitatea nu produce efecte asupra copiilor nedemnului. In schimb, daca defunctul a avut doi copii, dintre care unul a fost nedemn, copiii nedemnului nu vor putea mosteni dupa bunicul lor (desi tatal lor nedemn nu mai este in viata), fiindca sunt rude de gradul II cu defunctul
27

si vor fi inlaturati de la mostenire de celalalt copil (unchiul lor) al defunctului care este ruda de gradul I cu defunctul. Aceasta solutie este adoptata dupa principiul proximitatii gradului de rudenie. Numai cu ajutorul reprezentarii succesorale ei ar fi putut veni la mostenire, alaturi de celalalt copil al defunctului, culegand partea de mostenire ce i s-ar fi cuvenit tatalui lor, daca acesta nu ar fi fost nedemn. Dar, fiindca ei pot veni la mostenire numai in nume propriu, fara ajutorul reprezentarii, vor suporta consecintele nedemnitatii parintelui lor. Dar nedemnitatea poate influenta si impartirea mostenirii in cazul pluralitatii de mostenitori nedemni si care au un numar inegal de copii. De exemplu, daca ambii copii ai defunctului sunt nedemni si decedati la data deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lasat un copil, celalalt doi, mostenirea se va imparti in trei parti egale (principiul egalitatii), fiindca ei vin la mostenire in nume propriu si sunt rude de acelasi grad cu defunctul. In schimb, daca acesti copii ar fi putut veni la mostenire prin reprezentare (ceea ce nu este posibil in cazul nedemnitatii), impartirea s-ar fi facut pe tulpini, unul luand jumatatea ce i s-ar fi cuvenit parintelui, iar ceilaltii doi, cealalta jumatate, adica partea care i-ar fi revenit tatalui lor. Cele aratate mai sus in privinta efectelor nedemnitatii sunt valabile nu numai in cazul cand nedemnul este descendent al defunctului, dar si in privinta copiilor fratilor sau surorilor nedemni ai defunctului art.658 C. civ. nu distinge intre cele doua ipoteze care nu pot, nici ei, sa beneficieze de reprezentare din cauza nedemnitatii parintelui lor (frate cu defunctul), desi este chemata la mostenire clasa a doua de mostenitori legali si reprezentarea este, in principiu, admisa si in cazul descendentilor din frati si surori.

28

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului care nu sunt copiii lui (nepoti, stranepoti etc.) Solutia adoptata de C. civ. in privinta copiilor nedemnului este, desigur, nedreapta, deoarece sanctiunea nedemnitatii ar trebui sa produca efecte numai in privinta autorilor faptei, nu si in privinta copiilor nevinovati. Aceasta solutie injusta se aplica prin influenta traditiei. Dar daca se admite unanim ca solutia legii in privinta copiilor nedemnului este injusta, trebuie oare extinsa aceasta solutie la nepotii si stranepotii nedemnului, cu toate ca art. 658 C.civ. vizeaza numai copiii nedemnului, iar nu si pe descendentii care nu sunt copii lui ? Precizam ca formularea legii nu poate fi intamplatoare, fiindca in alte articole se foloseste notiunea de descendenti (art. 670,665,671C. civ.), uneori alaturi de notiunea de copil (art.659,666,669 C.civ.), precizandu-se la infinit in linie directa descendenta, respectiv pana la gradul IV inclusiv, in cazul descendentilor din frati si surori, se admite ca reprezentarea trebuie sa urce din grad in grad vacant si util ( reprezentarea neputand opera per saltum ori omisio medio), ceea ce impiedica saltul peste locul copilului nedemnului.Cu toate acestea, intrucat legea dispune numai in privinta copiilor nedemnului, impiedicand venirea lor la mostenire prin reprezentare, per a contrario, nu excludem posibilitatea ca descendentii subsecventi ai nedemnului, daca sunt de buna-credinta sa poata veni la mostenire prin reprezentare, bineinteles daca nedemnul si copilul sau erau decedati la data deschiderii succesiunii. Aceasta interpretare restrictiva a art.658 C.civ. s-ar putea justifica prin caracterul derogatoriu al solutiei privind sanctionarea unui nevinovat si prin faptul ca regula care s-ar opune

29

acestei interpretari (urcare din grad in grad), poate cunoaste exceptii in cazurile prevazute de lege.

Efectele nedemnitatii fata de terti Este posibil ca nedemnul, in perioada dintre deschiderea succesiunii si constatarea nedemnitatii, sa fi incheiat acte juridice cu terte persoane cu privire la bunurile succesorale (acte de conservare, administrare sau chiar de dispozitie). Pentru ca in discutie intra mai multe principii de drept, cum ar fi principiul ressoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, principiul stabilitatii circuitului civil, principiul ocrotirii bunei-credinte, jurisprudenta a concluzionat ca aceste acte vor fi si ele desfiintate cu efect retroactiv, potrivit principiului quod non habet. Inseamna ca, in principiu, nedemnitatea produce efecte si fata de terti, solutie ce se explica in cazul tertilor de rea-credinta (ei aveau cunostinta de faptele nedemnului), dar nu si in cazul tertilor de buna-credinta care au crezut in valabilitatea titlului de mostenitor al nedemnului. Astfel, actele de conservare si de administrare ale bunurilor mostenirii se mentin, deoarece ele profita adevaratilor mostenitori si interesul economic general impune ca aceste bunuri sa fie conservate si puse in valoare. Totusi nu excludem posibilitatea ca adevaratii mostenitori sa ceara desfiintarea lor daca tertul a fost de rea-credinta si actul se dovedeste daunator.

30

Actele de dispozitie a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurile la purtator) se mentin in baza art. 1909 C.civ., daca dobanditorul este de bunacredinta. In ceea ce priveste actele de dispozitie asupra imobilelor, tertul de buna-credinta se va apara prin invocarea uzucapiunii de scurta durata 10-20 ani, actul incheiat cu mostenitorul nedemn putand servi ca just-titlu. Aceasta aparare se dovedeste, de cele mai multe ori, insuficienta pentru ca nedemnitatea se constata intr-un termen mai scurt. De aceea, in literatura juridica de specialitate si in practica judecatoreasca, se admite teoria mostenitorului aparent. Potrivit acestei teorii, actul incheiat cu mostenitorul nedemn se mentine daca: - este cu titlu particular; - cu titlu oneros; - tertul de buna-credinta; - exista eroare comuna; - invincibila asupra calitatii de mostenitor a nedemnului (error communis facit ius). Aparenta in conditiile unei erori obstesti este creatoare de drept. In aceste conditii actul ramane valabil si opozabil mostenitorilor adevarati, dobandirea dreptului de catre tert producandu-se in momentul incheierii actului si independent de intrarea sa in posesia imobilului sau de bunacredinta ori de reaua-credinta a mostenitorului aparent. In toate cazurile in care actul se mentine, nedemnul va fi obligat sa plateasca despagubiri mostenitorului adevarat ca posesor de rea-credinta (pretul obtinut sau valoarea, daca aceasta din urma este mai mare; fructele, precum si orice alta paguba dovedita). Daca actul va fi desfiintat cu caracter

31

retroactiv, nedemnul va fi actionat de catre tert pentru evictiune art.828 sau art.1337 si urm. din C.civ., dupa caz. Aceste reguli se aplica in mod corespunzator si in cazul in care actul a fost incheiat cu tertii nu de catre nedemn, ci de catre copiii lui care au venit la mostenire prin reprezentare, ulterior constatandu-se nedemnitatea celui reprezentat. Consideram insa ca, potrivit regulii generale, art 1899, alin.2 C.civ., copilul nedemnului, fiind si el mostenitor aparent, trebuie si el prezumat ca posesor de buna-credinta si obligat la restituire ca atare, cat timp nu se dovedeste ca a fost de rea-credinta, art. 657 C.civ. tratandu-l ca posesor de rea-credinta numai pe nedemn. Data fiind gravitatea faptelor sanctionate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocata de orice persoana interesata care urmeaza sa profite de inlaturarea la mostenire (prin reprezentare), cum sunt comostenitorii legali sau mostenitorii legali subsecventi sau legatarii sau donatarii, in cazul in care nedemnul ar fi fost un mostenitor rezervatar a carui prezenta putea determina reductiunea liberalitatilor excesive sau daca acesta ar fi contestat validitatea dispozitiilor testamentare. Nedemnitatea poate fi invocata pe calea actiunii oblice si de catre creditorii acestor persoane, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal, pentru ca sanctiunea inlaturarii de la mostenire a nedemnului intervine ope legis si, spre deosebire de revocarea donatiei pentru ingratitudine, nici cel care lasa mostenirea nu putea sa-l ierte pe nedemn. Pentru aceleasi motive, ea poate fi invocata si de procuror art.45 C. pr. civ., ori de catre instanta de judecata, din oficiu. Cat priveste invocarea de catre nedemn a propriei sale nedemnitati, impartasim solutia potrivit careia nu poate primi aplicare principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans si, deci, este admisibila invocarea nedemnitatii de catre nedemn deoarece ea opereaza de drept, nedemnitatea referindu-se doar
32

la faptul consumat al indepartarii sale de la mostenire prin efectul legii. In toate cazurile, nedemnitatea poate fi invocata si constatata de instanta numai dupa deschiderea succesiunii si numai daca vocatia succesorala legala a nedemnului este concreta, nefiind inlaturat de la mostenire prin prezenta unor mostenitori in rang preferabil (care pot culege mostenirea si fara invocarea nedemnitatii). Daca inlaturarea de la mostenire a nedemnului se datoreaza dispozitiilor testamentare, contestate intr-un fel sau altul de nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligat sa apere cu prioritate validitatea acestor dispozitii. In aceste conditii, nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului cat timp acesta este in viata, iar daca dupa deschiderea succesiunii a intrat in stapanirea bunurilor succesorale si a decedat inainte de constatarea nedemnitatii, impotriva mostenitorilor legali sau testamentari care stapanesc aceste bunuri (mostenire prin retransmitere), ei neputand dobandi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut datorita efectelor retroactive ale nedemnitatii. Mostenitorii nedemnului, chiar daca sunt de buna-credinta nu s-ar putea apara prin invocarea teoriei mostenitorului aparent, pentru ca nu sunt dobandite cu titlu oneros si cu titlu particular si nici cu invocarea art. 1909 C.civ. sau a uzucapiunii de 10 20 ani, deoarece titlul lor este universal, iar certificatul de mostenitor nu este titlu de proprietate, confirmand doar calitatea de mostenitor. Numai legatarul cu titlu particular al nedemnului ar putea invoca uzucapiunea de 10 20 ani sau beneficiul art. 1909 C.civ., insa nu si teoria mosteniritorului aparent, el fiind dobanditor cu titlu gratuit. In schimb, subdobanditorii prin acte intre vii la mostenitorii (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) nedemnului se pot apara impotriva adevaratilor mostenitori ca orice terti de buna-credinta.

33

Daca decesul nedemnului a avut loc inainte de deschiderea succesiunii, nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului pentru a-i impiedica sa vina la mostenire. Nedemnitatea succesorala este o sanctiune de drept civil aplicata mostenitorului legal care se face vinovat de o fapta prevazuta in situatiile expres prevazute de lege.

CONCLUZII Mostenirea, patrimoniul unei persoane alcatuit din drepturi si obligatii, lasata la moartea unei persoane, intra, in puterea legii, sau in puterea testamentului lasat de defunct, in patrimoniul altei sau altor persoane (ascendenti, descendenti, sot supravietuitor, colaterali pana la gradul IV inclusiv), daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru ca acea persoana sa poata mosteni, si anume: - sa existe in momentul deschiderii succesiunii; - sa fie ruda cu defunctul:descendent, ascendent, sot supravietuitor, colateral pana la gradul IV inclusiv; - sa aiba capacitate succesorala; - sa nu fie nedemn; - sa nu fie exheredat. Persoanele care sunt chemate sa culeaga mostenirea, pot sa o accepte pur si simplu, sa o accepte sub beneficiu de inventar sau sa o refuze, conform dreptului de optiune succesorala, art.685 C.civ. si urmatoarele, in termen de sase luni de la deschiderea succesiunii.

34

BIBLIOGRAFIE

DREPT CIVIL MOSTENIREA LEGALA DREPT CIVIL

CONSTANTIN STATESCU FRANCISC DEAK TUDOR POPESCU

35