Ce este predestinarea

R.C.Sproul

Ne-am angajat acum in studierea uneia poate dintre cele mai controversate doctrine din
Biblie, si anume, doctrina predestinarii. In prima noastra sesiune am facut observatia ca
fiecare biserica si fiecare crestin care a trait vreodata a trebuit sa aiba o anumita doctrina
cu privire la predestinare intr-un efort de a lua in serios multiplele referiri biblice la acest
concept. Dar astazi vrem sa incepem aceasta prin a intreba, "ce este predestinarea?"
Acum, ar fi foarte frumos daca v-as putea spune ca desi exista tot felul de neintelegeri cu
privire la aceasta doctrina, despre importanta ei, despre veridicitatea ei si asa mai departe,
cel putin putem cadea cu totii de acord despre ceea ce vorbim atunci cand discutam
despre ce inseamna doctrina si ce este. Din pacate, nu pot face aceasta pentru ca se pare
ca exista tot atatea definitii ale predestinarii pe cate doctrine sunt despre ea. Astfel, va
trebui sa construim cumva incet pe asta. Si modul in care imi place sa abordez
problemele cum sunt aceasta este mai intai sa privesc la cuvintele in sine.

Si bineinteles, conceptul predestinarii... cuvantul, predestinare, am spus, exista in Biblie.

Am spus ca acest concept exista acolo dar Biblia nu a fost scrisa in limba engleza si deci
cuvantul englezesc "predestinare" (predestination), nu poate fi gasit in Biblie. Avem un
cuvant grecesc acolo si mai mult decat un cuvant grecesc care este folosit pentru acest
concept. Proorizo este unul dintre ele si ideea aici este asa cum prefixul pro in greaca
corespunde cu prefixul englezesc pre, ideea ca ceva este pre sau pro, asa cum era cazul in
greaca, inseamna ceva care are loc in avans, in fata sau inainte, in timp, ceva care
urmeaza mai tarziu. Deci, cand vorbim despre predestinare, vorbim despre ceva care se
intampla inainte, sau inainte de altceva in timp.
Acum, daca privim doar la cuvantul englezesc, avem cuvantul destinatie (in engleza -
destination). Acum, noi utilizam acest cuvant deseori in limba noastra, nu? Si destinatia
este un loc in care incercam sa ajungem in cele din urma. Este sfarsitul calatoriei noastre.
Este capatul drumului. Cand ma urc in tren sau in avion, sau daca cumpar bilete, ti se cere
sa cunosti destinatia. Adica, spre ce loc te indrepti? Unde incerci sa mergi? Acum, daca
vreau sa merg la Los Angeles, si aceasta este destinatia mea, si daca merg cu trenul, s-ar
putea sa trebuiasca sa trec prin Phoenix. Dar ideea aici este ca daca merg si cumpar
bilete, si ma intreaba care este destinatia mea, eu nu spun Phoenix. Eu spun Los Angeles,
chiar daca voi trece prin Phoenix. Phoenix este o oprire intermediara. Nu este destinatia
mea. S-ar putea sa fie penultima oprire, dar nu este locul unde ma indrept eu. Eu ma
indrept spre Los Angeles.
Si astfel vorbim aici despre destinatie ca un punct pe o linie pe care incercam sa il
atingem.
Noi avem un alt cuvant derivat in engleza din acest cuvant care este putin mai profund, si
anume cuvantul destin (in engleza - destiny). Cand vorbim despre destinul nostru, vorbim
despre mai mult decat doar o locatie geografica care se intampla sa fie o destinatie.
Vorbim despre destinul nostru, este ceea ce se intampla cu noi in cele din urma.
Sotia mea si cu mine am crescut in aceeasi comunitate si am frecventat aceeasi scoala
elementara, am absolvit acelasi liceu. Deci, avem in comun multe cunostinte pe care le
stim de cand eram copii. Acum, deseori cand mergem cu masina undeva si discutam intr-
un fel nostalgic, despre zilele tineretii noastre, ne punem intrebari cu privire la acesti
oameni pe care i-am cunoscut odata. Si, de fiecare data cand vorbim despre ei, formulam
intrebarea exact in acelasi fel. Folosim exact aceiasi termeni. Si banuiesc ca si voi folositi
aceiasi termeni. Noi vorbim despre Judy Zello, si intrebarea va fi care? "Ma intreb ce s-o
fi intamplat cu Judy Zello?" Nu e doar un fel particular de discutie in care eu si sotia mea
ne inscriem. Noi toti vorbim asa. "Ma intreb ce s-o fi intamplat cu Eddy Martin?" "Oare
ce s-o fi intamplat cu Jeanie Cunningham?" Intelegeti ce spunem aici? Nu spunem, "Ma
intreb unde sunt ei. Oare ce fac?" Poate ca ne intrebam si aceste lucruri. Dar este
interesant ca folosim fraza, "s-a intamplat." Pentru ca atunci cand spun, "Ma intreb ce s-a
intamplat cu Judy Zello?", presupun ca intr-un fel, Judy Zello este o victima sau un
receptor pasiv a ceva ce i s-a intamplat. Si speculez de fapt cu o presupunere despre
vreun fel de soarta. Nu sunt un fatalist. Nu caut norocul. Nu urmaresc ghidurile
astrologice si horoscopul sau ceva de felul acesta. Dar cred ca eu am un destin si ca tu ai
un destin si ca Judy Zello are un destin. Si in providenta lui Dumnezeu acest destin este
in mana Lui si in planul Lui vesnic. Mai inainte ca eu sa ma nasc a existat un destin care
a fost scris de catre Dumnezeu inainte de intemeierea lumii.
Acum, aceasta nu inseamna, in si din sine insusi pana acum, ca totul in viata mea a fost
programat sau preordonat sau ordonat mai dinainte sau predestinat de Dumnezeu. Adica,
doctrina nu spune intru totul asta. Aceasta doctrina trateaza cu destinul nostru ultim. Asa
cum spun, aceste intrebari apartin mai degraba doctrinei providentei. Si ar trebui sa spun
repede, mai inainte sa va luati creionul si sa-mi scrieti o scrisoare si sa credeti ca am
devenit arminian in ultimele 5 minute, ca R. C. Sproul crede cu adevarat de la
intemeierea lumii ca fiecare detaliu al vietii sale a fost sub supravegherea providentiala si
guvernarea lui Dumnezeu si a fost stabilit de catre Dumnezeu din vesnicie. Deci nu ma
intelegeti gresit. Eu spun pur si simplu ca atunci cand intalnim doctrina predestinarii in
forma ei initiala aici, ea nu include toate aceste lucruri intr-un scop particular. Si astfel
aceasta este cu mult dincolo de granitele aspectelor la care privim acum. Dar spun ca
predestinarea are de-a face cu destinul tau. Destinul tau final. Unde mergi tu. Si cred ca
putem cu totii cadea de acord asupra acestui fapt. Dar aceasta este cam cel mai departe
unde putem ajunge. Ei bine, poate mai putem face vreo doua lucruri in plus.

Din nou, cuvantul proorizo inseamna sa alegi inainte sau sa ordonezi in avans. Si cred ca
putem face ca toti crestinii sa cada de acord ca Dumnezeu nu este pur si simplu un
spectator la evenimentele umane. O carte a fost publicata recent de catre un grup de
eruditi numita "Dumnezeul deschis", in care ei au incercat sa imprime in mintile noastre o
vedere despre Dumnezeu in care cunostinta lui Dumnezeu este limitata; puterea Lui este
limitata; caracterul Lui se schimba; El nu este neschimbat; El nu este omnipotent; El nu
este omniscient, ci mai degraba El este deschis. El raspunde la lucrurile din istorie in timp
ce ele se desfasoara. Si toate acestea sunt create pentru a evada de sub ideea unui
Dumnezeu, care, in providenta si suveranitatea Sa, guverneaza marginile lucrurilor
omenesti. Eu personal cred ca aceasta carte, "Dumnezeul deschis", este, in judecata mea,
o carte fara Dumnezeu. Este o carte fara Dumnezeu pentru ca Il goleste pe Dumnezeu de
atributele Sale si de caracterul Sau si inalta omul in locul lui Dumnezeu. Si eu cred ca cei
care au fost implicati in scrierea ei si cei care au promovat-o ar trebui sa le fie rusine de ei
insisi.

Dar in orice caz, acest concept, aici, al lui Dumnezeu care alege in avans... cred ca cei
mai multi crestini ar fi de acord cel putin cu privire la unele lucruri, Dumnezeu hotaraste
in avans. Si cred ca cei mai multi dintre noi vom fi de acord ca intr-o anumita masura,
Dumnezeu are, ceea ce numim noi, "cunostinta in avans." Pentru ca acesta este de
asemenea un concept adanc inradacinat in paginile Scripturii.
Acum, "cunostinta dinainte"... din nou, "dinainte" este doar un alt cuvant pentru "pre."
Este "dinainte" in timp. Si "cunostinta", acum, are de-a face cu faptul ca Dumnezeu este
constient de lucruri care sunt in viitor si pe care El le cunoaste dinainte si le cunoaste
perfect. Asa cum spun, mai multi crestini cred si afirma ca Dumnezeu are cunostinta
dinainte. Imediat ce incepi sa probezi granitele acestei cunostinte si bazele acestei
cunostinte dinainte, vei gasi crestini care se impart in tabere opuse si dezbateri filosofice
vor fi initiate de ea. Dar faptul ca, intr-un anume fel, Dumnezeu cunoaste viitorul in
avans este in general admis de catre majoritatea crestinilor.

Acum, cand am spus la inceput ca toti crestinii si toate bisericile crestine trebuie sa
abordeze doctrina predestinarii pentru ca ea este atat de des mentionata in Noul
Testament, am spus ca nu avem intotdeauna un acord asupra a ceea ce este aceasta
predestinare. Acum, cea mai mica parte de acord ar fi aceasta. Ca, in cele din urma,
Dumnezeu in suveranitatea Sa, intr-un fel predestineaza cine ajunge in cer si cine nu.
Aceasta este cea mai simpla definitie a predestinarii pe care v-o pot da. Este ca din toata
vesnicia, Dumnezeu cumva, intr-un anume fel, determina mai inainte cine merge in rai si
cine nu merge. Adica, destinul sau destinatia care se are in vedere cu privire la doctrina
predestinarii nu este daca eu merg la Los Angeles sau Chicago, ci daca eu merg in rai sau
in iad. Punctul focal, aici, al predestinarii este doctrina alegerii, eklektos, din Noul
Testament. Si aceasta are de-a face cu alegerea lui Dumnezeu si luarea deciziei cu privire
la rai sau iad. Acum, asa cum am spus, practic, toti crestinii cred atat de mult cu privire al
predestinare. Acum, cum ia Dumnezeu aceasta decizie in avans despre destinul nostru
ultim nu este, nici pe departe, o chestiune de acord universal intre crestini sau in crezurile
istorice. Exista multe doctrine diferite despre predestinare. Nu avem timp sa analizam
toate subtilitatile si particularitatile unora dintre cele mai esoterice dintre ele. Dar ce vom
face, cel putin, este ca vom mentiona unele dintre cele mai viabile si mai frecvente vederi
conflictuale asupra predestinarii pe care le gasim in istoria bisericii.

Prima... poate vom avea timp doar sa o analizam pe prima astazi... Vom vedea asa dupa
cum ceasul avanseaza si vom afla in sase minute si jumatate care a fost planul
providential al lui Dumnezeu pentru mine. Nu vom sti pana atunci. Una dintre cele mai
intalnite, si probabil vederea majoritara, asupra predestinarii in lumea crestina de astazi se
numeste "conceptia prestiintei alegerii sau predestinarii." Prestiinta se sfarseste cu
cuvantul "stiinta", la fel ca stiintele pe care le-ai studiat cand erai la scoala. Si ne amintim
ca acest cuvant "stiinta" vine din cuvantul latin pentru ce? Ce inseamna stiinta? Scio /
Scanta inseamna "cunostinta", "a cunoaste." Si astfel, "prestiinta"... si din nou avem acest
prefix "pre" care inseamna a merge inainte. Deci, "prestiinta" inseamna "stiinta inainte
sau cunostinta inainte." Inseamna exact acelasi lucru ca si cuvantul "precunoastere." Este
pur si simplu un sinonim al cuvantului "precunoastere." Astfel cuvintele "prestiinta" si
"precunoastere" pot fi folosite interschimbabil.
Acum, conceptia prestiintei predestinarii sau alegerii functioneaza cam asa. Ideea fiind,
ca Dumnezeu, din toata vesnicia, are abilitatea sa priveasca in coridoarele istoriei, sa
priveasca in tunelul timpului si sa stie in avans cine va raspunde pozitiv la invitatia lui
Hristos si a Evangheliei Sale si cine nu va raspunde pozitiv. Astfel el cunoaste, de
exemplu, ca Evanghelia va va fi predicata voua si altora si ca unii dintre voi veti spune
"da" lui Hristos si altii dintre voi vor spune "nu" lui Hristos. Si din intreaga vesnicie
Dumnezeu stabileste ca fiecare persoana despre care El stie ca va spune "da" Evangheliei
lui Hristos, El a determinat ca fiecare persoana care vine la credinta adevarata si
mantuitoare va ajunge, intr-adevar, destinatia cerului. Si astfel El predestineaza
credinciosii pentru rai. Vedeti asta? El predestineaza pe cei pe care El stie ca, de fapt, vor
crede si nu vor respinge Evanghelia, pentru cer. Aceasta este conceptia prestiintei.

Vederea "Augustiniana", care mai este numita si "vederea reformata", merge dincolo de
asta. Si aceasta vedere despre alegere spune ca Dumnezeu, din vesnicie, nu numai
predestineaza pe cei ce vor crede pentru a fi mantuiti, dar El de asemenea predestineaza
pe cei ce vor crede, sa creada. Ca daca nu ar exista harul predestinator al lui Dumnezeu,
spune aceasta vedere, nimeni nu ar crede vreodata. Si ca oamenii nu sunt predestinati
pentru rai pentru ca ei cred, ci ca oamenii sunt predestinati sa creada pentru a merge in
rai. Vedeti diferenta? Vederea Augustiniana priveste lucrurile de la intemeierea lumii,
mai inainte ca cineva sa se fi nascut, mai inainte ca cineva sa fi facut ceva, ca Dumnezeu
a decis atunci, mai inainte ca tu sa te fi nascut, daca te va aduce la credinta sau nu te va
aduce la credinta. Ca destinul tau vesnic era inradacinat in harul predestinator al lui
Dumnezeu. Si daca nu erai predestinat de la intemeierea lumii, in realitate, nu vei veni la
credinta si destinatia ta nu va fi cerul.

Acum, vreau sa vedem diferenta dintre aceste doua vederi. In prima vedere, decizia cea
mai cruciala care determina destinul ultim al unei persoane este in noi. In cea de-a doua
vedere, cea mai importanta decizie dupa care se determina destinul nostru vesnic este
luata de Dumnezeu. Aceasta este o diferenta uriasa, nu-i asa?
Acum, evident, cei ce vor aborda vederea cea din urma trebuie sa raspunda la tot felul de
intrebari despre corectitudinea si dreptatea lui Dumnezeu, despre vointa libera a omului si
toate celelalte, si vom privi la aceste lucuri.
Oamenii care adopta prima pozitie de asemenea trebuie sa elucideze intrebari dificile cum
ar fi, de ce vede Dumnezeu pe unii oameni spunand da si pe alti oameni spunand nu? Este
aceasta datorita faptului ca unii oameni sunt mai neprihaniti decat altii? Sau unii oameni
sunt mai inteligeti decat altii? Sau unii oameni sunt mai merituosi decat altii? Acestea
sunt intrebari foarte dificile cu care trebuie sa se lupte daca vor sa mentina aceasta
pozitie. Problema mea este ca conceptia prestiintei predestinarii, care este oferita ca o
explicatie pentru doctrina biblica a predestinarii... voi spune acum... imi dau cartile pe
fata... desi stiu ca este foarte atractiva pentru multe persoane... eu nu cred ca aceasta
doctrina explica predestinarea. Eu cred ca o neaga. Este fundamental o negare a
conceptului biblic. Acum, de ce spun asta, va trebui sa lasam pana data viitoare pentru a
vedea cand vom continua straduintele noastre cu doctrina predestinarii.
Concluzie
Tu ai o doctrina a predestinarii? Cat de mult te-ai gandit la aceasta? Cat de adanc ai
cautat invatatura biblica a alegerii? Este aceasta oare un lucru pe care mai degraba l-ai
ignora si nu te-ai ocupa de el? Este aceasta ceva, pentru tine, care arunca o umbra asupra
bunatatii si dreptatii lui Dumnezeu? Este un lucru care te tulbura, un lucru greu? Ei bine,
daca oricare dintre aceste lucruri este adevarat pentru tine, sper ca vei continua sa privesti
la aceasta doctrina si vei sapa cat mai adanc vei putea pentru ca daca nu e nimic altceva
de castigat din studiul acestei doctrine, este o doctrina care ne forteaza sa privim mai
indeaproape la caracterul lui Dumnezeu si la propria noastra stare de pacat. Eu sincer nu
cred ca putem petrece prea mult timp studiind caracterul lui Dumnezeu. Eu nu cred ca
putem avea o intelegere prea dezvoltata a harului lui Dumnezeu. Nu cred ca putem avea
vreodata o vedere exagerata asupra maretiei lui Dumnezeu. Nici nu pot crede ca va fi
daunator pentru noi sa exploram adancimile slabiciunii noastre umane. Si cum ma
gandesc ca practic toate erorile care contamineaza biserica si doctrina sa se inrudesc cu
una sau doua erori. Fie o subestimare a maretiei lui Dumnezeu, fie o supraestimare a
maretiei omului.

Tradus de Cristian Cotovan