Despre rau Andrei Plesu: M-am gandit sa schimb strategia intrebarilor.

Sa spun, intr-un minut tot ce stiu despre rau, ca sa scapam de ceea ce stim deja. Sa incepem apoi de unde nu stim. Stim ca problema raului este direct legata de problema libertatii, ca omul trebuie sa fie liber si ca pentru asta trebuie sa poata opta, asadar sa aiba alternativa. Cu alte cuvinte ne lovim de la inceput de un paradox: ca omul sa fie perfect, trebuia sa fie creata posibilitatea imperfectiunii lui; fara aceasta posibilitate concreta si instituitoare, omul nu putea fi perfect. In rezumat, acesta ar fi nucleul pe care se sprijina Biserica in definirea raului, atunci cand asemenea scolasticii, nu zice ca raul este nesubstantial, o simpla absenta a binelui etc. In problema raului s-au facut liste intregi de raspunsuri posibile. Iata cateva :

- raul exista pentru ca exista materie (necesitatea coborarii creatiei pana la corp aduce cu sine posibilitatea raului) ; - raul exista fiindca exista diavolul ; - raul exista ca sa contrasteze cu binele (deci ca element de contrast) ; - raul exista ca sa nu existe mai raul; - raul este partea, ansamblul este binele (deci raul ca fiind fragmentar) ; - binele este scopul creatiei chiar daca se trece prin "episodul" raului - perspectiva teleologica ; - raul este necesar ca pedagogie tainica, divina - solutie didactica. Toate solutiile acestea au o acuitate care in planul concret al vietii se adumbreste. Cand ajungi in fata raului nemijlocit sau in fata unei situatii grele, toate aceste variante devin pura "bibliografie". In imediat apare problema criteriilor, a sensului raului, cum il asumi, cum il traversezi s.a.m.d. Parintele Galeriu : Incep prin a observa ceea ce stiam mai dinainte: ca va preocupa morala. Berdiaev una din constiintele secolului si-a intitulat opera - reprezentativa : De la destination de l'homme - essai d'ethique paradoxale. Dar sa trec direct la examinarea

acestor teze pe care parca le-am fi epuizat si am putea sa le trecem la bibliografie, cum spuneti dumneavoastra, in fond si un inventar trebuie revazut din cand in cand si si o bibliografie trebuie cercetata, intr-adevar, raul, taina lui, caci si taina este, se afla inradacinat tocmai in libertate, dar in libertatea bolnava. Sorin Dumitrescu : Subliniez o prima afirmatie a dumneavoastra - raul e o taina. Pr. G. : Da ! Raul nu poate fi exhaustiv epuizat, in primul rand prin faptul ca este anterior omului. Raul nu este uman ci neuman. Cum observa Dl. Plesu, intr-una din tezele dansului, originea raului e in lumea angelica, e demonul. Omul e chemat sa fie liber. De ce ? Insusi faptul ca este creat de o Treime de Persoane libere, iar persoana este spirit si libertate. Negresit ! Chiar si filosofii sceptici cum ar fi un Sartre, si el tot la fel definea omul, ca spirit si libertate. Dumnezeu deci, Treime de persoane, ni se dezvaluie spirit iubire si libertate si creeaza faptura intreaga in iubire si libertate. La nivelul uman, libertatea e constienta, dar ea se afla pretutindeni, pentru ca si spiritul e pretutindeni. imi vine in minte o viziune filosofica sugestiva si, socotesc eu, aproape de adevar, anume a lui Schelling. El spune ca spiritul este prezent in creatie pretutindeni, e suportul creatiei, dar: in minerale dormiteaza, in vegetale toropeste, in animale viseaza, iar in oameni se desteapta. Deci creatia intreaga se caracterizeaza prin spirit, unitate si libertate. Deci noi zicem ca omul este fiinta spirituala, si in intreaga creatie sunt ratiuni, la orice nivel al ei. Sfantul Maxim Marturisitorul ne invata sa mergem spre Dumnezeu - care este Duh si Spirit - facand urmatorii pasi: in sanul creatiei de la invelis la ratiune; in sanul Scripturii, de la litera la duh ; iar in ce privestepersoana umana de la simtualitate la spirit. Asa ajungem sa-l intelegem pe Dumnezeu si sa intelegem ca am fost creati din iubire, duhovnicesti si liberi. Teologic, noi imbinam conceptul creatiei "ex nihilo" cu cel de "creatio ad imaginem" si atunci intelegem ca Dumnezeu creeaza din iubire in libertate dupa chip, deci ca fiinte spirituale. Libertatea este dimensiunea fundamentala a fapturii. Dar, cand vorbim despre libertate trebuie sa avem in vedere cel putin aceste aspecte : a) Libertatea e insusire esentiala a persoanei; e insusire, atribut, nu e fiinta. Ea are nevoie de fiinta, de continut: binele, adevarul, frumusetea sunt continutul libertatii. Iisus a zis : "adevarul va va face liberi" (Ioan 8,32) b) libertatea trebuie conceputa in relatie, in iubire. Libertatea mea nu trebuie sa lezeze libertatea semenilor mei. Or, cand ea devine individualista,-egocentrica, atunci se imbolnaveste prin contagiunea cu egosimul meu luciferic, - boala existentei noastre ; atunci ea permite raul si se imbolnaveste, caci libertatea de a face raul nu mai e libertate ci robie a raului. In acest sens, sfantul Grigore de Nyssa spune ca "pacatul dezvaluie deodata si afirmarea libertatii si pierderea ei".

c) Pentru a ramane in calitatea ei divina, libertatea trebuie sa se afle permanent in relatie cu obarsia ei, cu , in relatie de iubire si adevar si bine: in aceasta comuniune cu Dumnezeu si cu lumea, isi afla puterea si afirma vocatia ei la nemarginirea sa creatoare. Dar mai pe larg, puteti gasi in lucrarea noastra : Jertfa si Rascumparare -; in capitolul : Constiinta si Libertate, publicata in Revista : Glasul Bisericii. A doua tema angajeaza ideea optiunii. Optiunea si alternativa apar mai concrete, din momentul acelei porunci dumnezeiesti catre Adam : "Din toti pomii din rai poti sa mananci. Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care veti manca din el veti muri negresit". (Fac. 2,16-17)". O mare intrebare se pune aici : ce anume a interzis Dumnezeu omului ? Multi n-au sesizat esentialul mergand pana la a spune ca Dumnezeu a interzis cunoasterea. S. D. : Un Dumnezeu propunand dimensiunea agnostica ? Pr. G. : Este cu totul gresit sa concepem asa, deoarece cunoasterea este un dar dumnezeiesc. S.D. : Dar cuvantul "crede si nu cerceta" exista in Scriptura ? Pr. G. : Nu, nici vorba, nici pomeneala. S. D. : Care ar putea, atunci, sa fie originea acestei vorbe, care e pusa pe seama Scripturii ? Pr. G. : Eu cred ca unii, din diverse dialoguri cu teologi, si mai cu seama in mediul apusean in care o vreme folosinta Scripturii a fost interzisa poporului, ca nu cumva acesta sa o interpreteze gresit, si sa fie prilej de erezii. Atunci, probabil, s-a ivit aceasta sintagma straina pusa ignorant si malefic pe seama Sfintei Scripturi. In Scriptura avem: "Prin credinta intelegem..." (Evr.11,3). Scriitorul bisericesc Tertulian a initiat formula: "Credo ut intelligam" cred ca sa inteleg. Anselm de Canterbury reia gandul lui Tertulian si vorbeste despre credinta care pregateste inteligenta in patrunderea adevarului. Nu cunoasterea, repet, a interzis-o Dumnezeu, caci ea, cum am spus, este dar alDuhului Sfant, asa cum este consemnat in cele sapte daruri de catre profetul Isaia, cap. 11, versetele 1-3. Acolo spune: "Si va odihni peste El, peste Mladita (termen profetic privind pe Mantuitorul), Duhul Sfant. Duhul intelegerii, Duhul intelepciunii, Duhul Sfatului, Duhul Tariei, duhul cunostintei Duhul bunei-credinte, Duhul temerii de Dumnezeu". De altfel, ignoranta, este pacat foarte grav si asa este caci un crestin autentic nu poate fi prost. In Evanghelia Sfintului Ioan, la cap. 17, Mantuitorul inrugaciunea arhiereasca spune: "Iar viata de veci aceasta este, sa Te cunoasca pe Tine singurul adevaratul Dumnezeu, si pe Iisus Hristos pe

care Tu L-ai trimis". A-L cunoaste inseamna implicit a cunoaste creatia, faptuirea Lui, pentru ca "toate printr-insul s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din ce s-a facut." (Ioan 1,3) Deci nu este vorba de interdictia cunoasterii ci de oprirea cunoasterii ambigue. Acum intervine optiunea de care vorbiti. Sensul pe care Scriptura il da cuvantului cunoasterii este acela de unire. Citim in cartea Facerii : "A cunoscut Adam pe Eva si au avut fiu" s.a.m.d. Deci cunoasterea asa a vrut-o Dumnezeu si numai aceasta este fireasca, adica unirea cu binele pentru ca numai cu binele si cu adevarul sa ai comuniune in existenta. Zice Sfantul Pavel : "Binecuvantat este Dumnezeu care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". (I Tim.2,4) Iar Sf. Parinti observa ca "cel ce vede binele, adevarul e mai luminat decat cel ce sta sa aleaga". S.D. : Puteti spune ca termenul de cunoastere a suferit o deteriorare ? Pr.G. : E posibil ca acceptia lui sa fie marcata. Cunoasterea propriu zisa intr-adevar poate sa implice orgoliu. Pavel spune: "Cunostinta ingamfa, dragostea zideste". Distinctia intre dragoste si cunostinta reiese din faptul ca atunci cand zic "stiu" accentul cade pe eu, pe orgoliu ; cand zic "iubesc" ma gandesc la tu. Distinctia dintre gandul simplu si gandul compus a Sfantului Maxim Marturisitorul apare ca necesara in discutie. Una este sa rostesc cuvantul "eu" in mandrie, cand cuvantul se umple de orgoliu, si cu totul alta este cand acelasi cuvant se afla in gura Mantuitorului in chip simplu si autentic : "Eu sunt CALEA, ADEVARUL si VIATA", ca trimis al Parintelui ceresc. In mandrie, "eu" se compune cu patimile: eu stiu, eu fac, eu stiu totul s.a.m.d. S. D. : Sa lasam discutia mai libera, parinte, va rog, ca dialog ! Pr. G. : Da, da, foarte bine. N-ati gresit atragand atentia. Dupa o zi de dialog, pe multiple planuri", credeti-ma... S. D : Domnul Plesu v-a compatimit, vazand cat de asaltat sunteti zilnic pana la ore tarzii ! Pr. G. : Da, dansul compatimeste desigur ca om al moralei, ca suflet nobil. S. D. : Pot fi atribuite moralistului aceste calitati ? Pr. G. : E, adica, dumnealui doreste sa cucereasca acest univers autentic al viziuniimorale si al vietii morale in sensul cel mai pozitiv cu putinta. Acum sa continuam :Sfantul Ioan Damaschin invata ca atunci cand a poruncit Dumnezeu lui Adam sa guste din toti pomii gradinii, numai din cel al binelui si raului nu, ca sa nu moara, a voit sa spuna : "suie-te, prin

toate fapturile, la Mine facatorul si culege din toate un singur fruct, pe Mine, viata cea adevarata". Ceea ce a interzis Dumnezeu omului a fost tocmai aceasta sfasiere launtrica, aceasta ambiguitate. A. P. : E posibila o cunoastere a binelui cu o punere in paranteza a raului, sau nu ? Pr. G. : E cu putinta ca omul sa guste numai din bine si raul sa-l cunoasca numai ca aspect al judecatii, al gandirii, al contrastului si nu al savarsirii. Sa nu eludam un fapt capital, si anume, cand apar aceste doua aspecte alternative, binele si raul, apare imediat si dedublarea, pierderea unitatii. A. P. : Dar cunoasterea nu este discernamant ? Pr. G. : Este discernamant, dar nu negresit intre bine si rau, ci intre distincte, cum este, si in Dumnezeire. In Dumnezeire este comunicare, sfat pentru ca este Treime, deci o unitate a distinctelor. Sa ne oprim o clipa la aceasta sfasiere launtrica. In clipa in care Satan ingerul a ispitit, prin faptura sarpelui, el a inceput prin a spune : "Oare a zis Dumnezeu... ?" Oare, cuvant care implica indoiala. Alt aspect: Augustin si Descartes au facut din indoiala un instrument ele filosofare, de gandire. Descartes a reflectat "dubito ergo cogito", "cogito ergo sum" - Deci instrumentul indoielii folosit filosofic. Teologic, indoiala este insa o expresie a dezbinarii launtrice, a ivirii raului. A. P. : Daca putem sa mai ramanem o clipa la taina raului de dinainte de om, spuneati ca raul precede omul), care a fost rostul lui inainte ? Exista variante de interpretare a Facerii in care se spune : Raul nu, dar alternativa, ambiguitatea, duplicitatea sunt constitutive lumii inca de la Facere, de vreme ce s-au facut ziua si noaptea s.a.m.d. Exista o pornire dihotomica in chiar gesturile primordiale. Pr.G. : E bine ca le-ati adus in discutie. Faptura ea insasi cunoaste doua momente, si anume : de la nefiinta la fiinta ; ea pleaca deci de la neexistenta la existenta. De aceea in Dumnezeu este numai da si Scriptura atesta. La Epistola a doua catre Corintieni : citim : "caci toate fagaduielile lui Dumnezeu in El sunt, da ; si prin El amin" (II Cor. 1,20) Dar faptura poate fi si da si nu ; in creatura este ascuns acest nu in insasi originea ei pentru ca vine de la nefiinta la fiinta. Acesta este inca un aspect care face posibila alternativa raului. Si totusi existenta, chiar in stare si rea e de preferat neexistentei.

A. P. : Lumea s-a nascut "Ex nihilo" - deci dintr-o negativitate. Rezulta ca creatia este transformarea unei negativitati intr-o afirmatiune, adica a face ceva cu NU-ul, a lucra cu el in asa fel incat Nu-ul ramane rezidual ca o parte latenta a fapturii. S. D. : Ca o sechela ontica ! Pr. G. : Ati zis bine. S. D. : M-am molipsit, parinte. Caci tot la un teolog am auzit de Biserica socotita ca laborator ; atunci de ce n-am putea vorbi si de sechele ! Pr. G. : Sa va arat acest text mai rar cunoscut si folosit. La Romani, cap. 4, versetul 17 citim : "precum este scris : te-am pus parinte al multor neamuri, in fata Celui in care a crezut, a lui Dumnezeu, care inviaza mortii si cheama la fiinta cele ce inca nu sunt". Vedeti deci ca dintru inceput faptura poarta si implica in ea aceasta situatie de da si nu. S. D. : Eu "sunt" (intuiesc) nefiinta ca trans-negativa, ca ar fi dincolo de afirmatie si negatie. Nefiinta o putem asocia cu negatia ? Pr. G. : Eu stiu ca nefiinta, neantul au devenii concepte filosofice. Nu iau in discutie azi aceasta tema dar precizez ca, teologic, nu "ipostaziem" neantul. Eu voi merge mai departe incercand sa va raspund. Aceasta dialectica a existentei de trecere de la nefiinta la fiinta, o putem observa pretutindenea in Scriptura: la Facere, ziua nu incepe cu dimineata ci cu seara, asa precum un praznic imparatesc incepe cu ajunul, de ex. Craciunul. In viata ne miscam de la osteneala la rod, de la cainta sau robie la libertate, de la Cruce la inviere. Ba mai mult, fiindca vorbim de Cruce ni se dezvaluie si un alt fapt, si anume al simbiozei celor doua aspecte : al Crucii si Invierii. In Noul Testament exista un text care, din nefericire sub influenta traducerilor biblice apusene, apare expus gresit si la noi, exceptand vechile traduceri, spre ex. Biblia din 1688. In fapt, pana la 1914 a fost bine, dar apoi sub influenta Bibliilor protestante s-a tradus si la noi gresit acest text al Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, cap. 13, versetul 8 din Apocalipsa" text, cred, fundamental pentru intelegerea raului : "Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului injunghiat". Topica e gresita. Asta ar insemna ca inainte de intemeierea lumii unii au fost "inscrisi" adica predestinati. Textul autentic este: "...ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii Mielului injunghiat de la intemeierea lumii".

Or, expresia "Mielul injunghiat de la intemeierea lumii" descopera ca lumea se intemeiaza pe jertfa, pe iubire. Calvinii cred ca ar fi doua predestinari : una pentru mantuire si una pentru osanda, anuland astfel realitatea libertatii. Deci pe de o parte avem o astfel de marturie aSfantului Apostol Ioan, si pe de alta avem si marturia Sfantului Apostol Petru in acelasi sens in Epistola intai, cap. 1, vers 18-20 : "Stiind ca nu cu lucrurile stricacioase, cu argint sau cu aur ati fost rascumparati din viata voastra desarta,lasata de la parinti, ci cu scumpul sange al lui Hristos, al unui Miel nevinovat si neprihanit care a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii si care s-a aratat in vremea cea din urma pentru voi". Deci creatia lumea se intemeiaza pe jertfa, pe iubire ; s-a mantuit prin jertfa si se inoieste prin jertfa. S. D. : Karl Barth isi intemeiaza intreg sistemul pe ideea de extrema jertfa existenta in eternitate intre Persoana a doua, si Persoana intai a Treimii si interpreteaza actul intruparii ca o comunicare, ca o informare a umanitatii asupra acestei jertfe ce dintotdeauna guverneaza sanul raporturilor intre Fiul si Tatal. Pr. G. : Da, intre Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Fiul e deodata Logos si Miel, ratiune care se jertfeste. In realitate se marturiseste un unic adevar. Iar expresia insasi de Miel, si Petru si Ioan au avut-o de la Sf. Ioan Botezatorul care a rostit : "Iata Mielul care ridica pacatele lumii". Si, impreuna au primit-o prin inspiratie de la Duhul Sfant. Revenind, putem spune ca raul apare solidar cu facerea lumii nevazute si intervine aici tocmai tema creatiei lumii nevazute, ceresti : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" iar cand textul sacru spune "cerul", are in vedere lumea ingereasca. Una este bolta cereasca, respectiv cerul astrilor, si cu totul altceva cerul ingerilor, si lumea spirituala, adica cea a ratiunilor si a sensurilor. Raul este o taina tocmai fiindca nu apartine omului, el nefiind constitutiv "maduvii intime" a umanului, cum este la demoni. De aceea omul poate sa fie salvat. De fapt, toate acele teze evocate de dumneavoastra la inceput se explica nu printr-o succesiune organica, ci apar diferit compartimentate. Astfel, originea raului nu e in materie, cum credea un Plato, ci in spirit, in mandrie, in slava desarta. Nu e necesar raul nici ca un contrast al binelui, cum credea Bohme, pentru ca atunci ar fi egal cu binele, or in Hristos si in sfinti e biruit. Nu e nici un contrast intre parte si intreg, pentru ca partea oglindeste totdeauna intregul, persoana e tocmai "o maniera unica, de asumare a intregimii realului", se intelege spiritual si progresiv. Iar daca Dumnezeu ingaduie din cauza bolii sufletesti care e pacatul-raul cu grele urmari, cuvantul ultim il are binele, ca in cazul Dreptului Iosif ; acesta, vandut de fratii lui, in final, el ii salveaza de la foame si pieire... (Facere cap. 50, 10-21).

Or, raul, potrivit Revelatiei, apare in demoni, in capetenia lor, in Lucifer. Demonul inainte de a fi demon a fost inger, faptura lui Dumnezeu. Omul nu poate epuiza o lume care nu este a lui si de aceea raul ca o "instrainare de Dumnezeu". Cum s-a produs -poate sa inteleaga atat cat ii este mantuitor lui. In ce consta mai precis raul ? S-a spus ca este o stare si nu un principiu sau substanta. - O stare a vointei pervertite. Sfantul Vasile cel Mare defineste raul ca o "instrainare de Dumnezeu". Cum s-a produs instrainarea ? Prin ispita adorarii de sine, prin stralucirea eului. Fiecare cand gandim acum parca intuim ceva din aceasta constiinta de sine a existentei proprii, un fel de a fi al incantarii. Deci Lucifer cade in aceasta adorare de sine facand din eul lui o realitate existenta prin sine, incercand un fel de aseitate a fapturii. A. P. : Ingerii au "sine" autonom ? Pr. G. : Cand ziceti autonom, aici termenul implica niste corelari utilizate mai ales in morala : morala autonoma si morala teonoma. Ingerii prin origine au fost creati teonomi. Aici intervine termenul atat de scump Ortodoxiei si anume antinomia : - deodata am constiinta de sine care imi da identitatea mea de faptura, dar totodata si constiinta ca eul meu nu este centrul. In mine este prezent prin har Dumnezeu, dar fara ca eul meu sa se identifice cu Dumnezeu. A. P. : Adica identitatea trebuie conceputa impreuna cu constiinta dependentei. Pr. G. : Este foarte bine zis. Exact. S. D. : Sau constiinta dependentei este cea care valideaza identitatea. A. P. : Aici am o nedumerire. Ingerii totusi sunt energii divine. Nu cadem in antropomorfism zicand ca eul ingerului s-a incantat de sine? Eu credeam, potrivit celor spuse, ca realitatea lor teonoma ii face sa fie direct "insurubati" in divin. Atunci cum s-a putut petrece caderea lor ? Pr. G. : Ingerul are o sine a lui, o constiinta, o libertate. Se dezvaluie aici, si la inger si la om misterul jertfei : Dumnezeu m-a creat cu o sine a mea, cu o constiinta a mea si cu o libertate proprie, dar in acelasi timp eu nu sunt centrul fiintei mele. A. P. : De ce se zice ca omul este deasupra ingerului ?

Pr. G. : In sensul ca, pe de o parte, omul este fiinta intrupata, ceea ce ingerul nu este, si apoi fiindca Fiul lui Dumnezeu s-a facut om si prin inaltare a ridicat statutul nostru in interiorul Treimii. Noi ne aflam in adevar daca vom intelege aceasta, si anume : afirmarea deodata a identitatii fiecaruia (ceea ce ne fereste de panteism), dar totodata nu ca centru, in sens egocentric. Centrul unic al existentei este Dumnezeul-Treime. In clipa cand as face din mine un centru, o autonomie nu numai morala ci si ontologica, adica sa-mi impropriez eu un fel de aseitate (adica de fiinta in sine), in acea clipa apare raul. Iar daca eu ma consider centru, apare normal ca sl semenul meu sa se considere centru, fiindca eu nu pot sa mi-l anexez ca satelit al eului meu. Cine vrea sa fie pe post de satelit ? Toata suferinta lumii de aci porneste si nu exista iesire decat prin recentrarea in Dumnezeul Treime-iubire. Deci sa ne intelegem: eu raman in identitatea mea, dar identitate apta de comuniune si nu izolata. A. P. : Identitatea cuiva care isi cunoaste stapanul ! Pr. G. : Ei da, dar termenii acestia sunt cam sociomorfi. Dumnezeu este iubire - e "Tatal nostru"... Revenind la tema aparitiei raului, sa mai aratam ca demonul nu poate suporta singuratatea, in pofida faptului ca-si proclama autonomia. Si mai cu seama, in nici un chip nu poate suporta stralucirea altora. Din pizmuire el a ispitit pe om. A. P. : Nu se poate nuanta si mai mult ? Putem vorbi de doi draci: unul este un drac de tipul capeteniei, intaiului cazut - drac al exaltarii ; dar exista si un demonism al pierderii totale a identitatii. Un demon al aerului, inaripat, si un demon al masificarii, pamantesc. Pr. G. : Da, acest demon al osificarii, al pietrificarii, se manifesta in domnia patimilor, cu precadere a celor trupesti. Prin ruperea comuniunii cu Dumnezeu, Adam s-a vazut "gol" de har si de rusine s-a ascuns in gradina Raiului. Dumnezeu l-a strigat - "Adame, unde esti ?" si omului i s-au facut "haine de piele". Imbracarea in "haine de piele" inseamna lunecarea indreptata din interioritate pura catre exterior, catre trup, care va cunoaste apoi misterul mortii. In patimi, au loc exact aceste fenomene: identificarea spiritului cu trupul, cu trecatorul, cu muritorul ceea ce descopera in fapt semnificatia mortii ca instrainare de Dumnezeu, de izvorul vietii. A. P. : M-a frapat si pe mine un detaliu in legatura cu aparitia pacatului ca fiind urmarea muscarii din fructul oprit: deci in chip concret, interiorizarea unei substante, gustarea ei. E

vorba deci de a interioriza raul, ceea ce defineste euharistia ca rascumparare tot prin mancare, prin interiorizare a binelui. Euharistia pare a fi ceva simetric cu muscatura din mar. Pr. G.: Sesizarea este exceptionala si accentuez asupra observatiei dumneavoastra, asupra muscaturii, ca introducere a unei substante in interior; el introduce inauntru mancarea rodul neascultarii, nemaiputand fi salvat decat prin euharistie. S. D. : De ce se spune atunci ca cutare e impatimit dupa profesiunea lui ? Pr. G. : Pai, "unde este comoara voastra acolo este si inima voastra". S. D. : Deci si o profesiune poate fi idolatrizata ? Pr. G. : Cum sa nu ! Si conceptele devin idoli, spune Sfantul Grigore de Nyssa. Va voi da acum o definitie extraordinara a raului incercata de Sfantul Maxim Marturisitorul. El zice : "Raul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subsista prin firea proprie, caci nu are nici un fel fiinta sau fire, sau ipostas, sau putere, sau lucrare in cele ce sunt. Nu este nici calitate, nici cantitate, nici relatie, nici loc, nici timp, nici pozitie, nici actiune, nici miscare, nici aptitudine, nici patima, nici pasivitate, nici afect contemplat in chip natural in vreo existenta si nici una din acestea toate nu subzista prin vreo inrudire naturala, nici inceput, nici mijloc, nici sfarsit, ci ca sa-l cuprind intr-o definitie, voi spune ca raul este abaterea lucrarii, facultatilor sadite in fire, de la scopul lor si altceva nimic. Sau iarasi: raul este miscarea nesocotita a puterilor naturale spre altceva decat spre scopul lor in urma unei judecati gresite, iar telos numesc cauza celor ce sunt..." Dumnezeu este deci si cauza incepatoare si cauza finala. Acum sa continuam din Sfantul Maxim: "...dupa care se doresc in chip firesc toate, chiar daca vicleanul acoperindu-si de multe ori pizmuirea sub chipul buna-vointei, induplecand cu viclenie pe om sa-si miste dorinta spre altceva din cele ce sunt si nu spre cauza, a sadit in el necunostinta cauzei". (Raspunsul catre Talasie - Filocalia 3, pag 8). A. P. : Paranteza. Iata un autor crestin de anvergura aceasta, care vorbeste in limbaj aristotelic, si deduce, in fapt, raul din tabla categoriilor. De ce face asta ? Pentru ca l-ar placea pe Aristotel ? Nu. Pentru ca se adreseaza unor oameni care au ca lectura de fond pe Aristotel. Deci a socotit ca este util sa-si insuseasca limbajul, aristotelic sa se exprime in interiorul lui, ca sa aiba interlocutor.

S. D. : Unde vrei sa ajungi ? A. P. : Unde te-ai gandit si tu. Asta-i problema, cred, a teologiei contemporane: nu foloseste limbajul omului caruia i se adreseaza. Pr. G. : Vreau sa va precizez ca atunci cand Sfantul Grigore Palama a dat examenul de studii cu teza despre Aristotel, profesorii au zis ca daca l-ar fi auzit Aristotel, l-ar fi invidiat ! Sfintii Parinti ii cunosteau foarte bine pe Platon si pe Aristotel. S. D. : Revenind la ingeri, Bulgakov in L'echelle de Jacob zice urmandu-l pe Pavel, ca "ii vom judeca si pe ingeri", de unde autorul considera ca totusi fapta ingerului poate fi imperfecta, fiind strans legata de destinul omului. Oare aceasta posibilitate de a-i judeca chiar si pe ingeri nu ar putea fi consecinta faptului ca unii din ei au devenit demoni ? Pr. G. : Eu cred ca mai curand se refera la ingerii care au devenit demoni, fiindca in acel moment al caderii, potrivit revelatiei. Arhanghelul Mihail a zis : Sa stam bine, sa stam cu frica" si de atunci ingerii care au cazut au ramas in starea caderii lor. A. P. : Omul poate fi recuperat, ingerul cazut nu ! Pr. G. : S-a pus problema la Sfantul Antonie cel Mare. Oamenii acestia extraordinari stateau de vorba si cu ingerii cazuti si adesea erau loviti de ei prin diferite fenomene. In mod obisnuit, ingerul rau lucreaza neobservat, ca sa determine pe om sa zica de fapt ca nu exista. Sfintilor care intra direc in lupta cu ei, li se descopera. A. P. : Parintele Cleopa zicea odata : "Domnii mei, cand esti la oras, diavolul vine sub diferite chipuri, un prieten, o carte, o femeie, un dusman; cand esti in singuratate, vine personal". Pr. G. : Demonul l-a intrebat pe Antonie, ca sa continui ce incepusem, daca Sfantul poate sa-i obtina mantuirea. In final, demonului i s-a pus problema daca este capabil de cainta si de smerenie. Semnificatia adanca a smereniei, in pofida multora care au hulit-o, este cunoasterea locului tau, a firii tale. Deci raul este o stare nicidecum dupa fire, ci impotriva firii. Randuiala firii se intemeiaza in Har. Iar a ramane in Har inseamna a te afla in sensul ziditor al existentei. De aceea noi punem sensul ziditor al gandului si al faptei noastre drept criteriu al binelui. S-a spus : "binele creeaza ; raul distruge". A. P. : Ce ne facem cu creatorii care obtin "deturnat" binele ? De pilda, cutare mare artist care bea, dar pentru care bautura intra in metabolismul creativitatii lui. De fapt, de la un moment incoace s-a petrecut aceasta substituire a rugaciunii, prin procedeele dure ale drogului, prin experiente senzoriale brutale etc, care au sens tot ca "pregatire", dar in

varianta "negativa" profana. In cazul cand la sfarsit se obtine ceva valabil in planul creatiei, dar calea nu este valabila in sine, ce explicatie aduceti ? Pr. G. : Artistul de care spuneti simtea pe semne in acest "stimulent" izvorul unei puteri creatoare. Sfantul Maxim Marturisitorul si toti Parintii pun insa un semn de egalitate intre scopul bun si mijloacele bune. Negresit ! La urma urmei, comparati creatia, sa zicem a acestui poet care bea, cu imnele Sfantului Noul Teolog. Si ne intrebam, oarecum mahniti, daca acesta, poetul mult bautor, nu ar fi putut da mai mult ? Nu cumva a oferit lumii doar un fragment dintr-o capacitate creatoare infinit mai extinsa ? S. D. : Mie nu-mi da mana sa judec asa ! Pr. G. : Eu raman la convingerea ca orice patima diminueaza puterea creatoare. Eu cred ca puterea creativa, apartine spiritului in dialog cu Dumnezeu, si atunci trupul trebuie tinut in mod firesc in starea lui de maxima disponibilitate. "Trupul, zic Parintii, e o buna sluga, dar un rau stapan". La marii postitori trupul era limitat la un minimum vital ; oare aceasta le-a redus dimensiunea creatoare ? Extras din " Dialoguri de seara"

http://www.crestinortodox.ro/interviuri/despre-70524.html

Einstein despre ru

ntr-o zi un profesor universitar s-a decis s-i nfrunte studenii. Aa ca i-a ntrebat dac Dumnezeu a creat tot ce exista.

Un Chiar Da, Atunci La

student tot, tot, Dumnezeu argument un s a creat

curajos a a i rul. nu a

rspuns ntrebat rspuns c tiut rul ce exist, s zica a i i domnule imediat Nu i-a fost

da. profesorul? studentul.

Pentru mai a o venit

replicat a

profesorul. tcut. spus: profesor? rspunsul exist?

acest

studentul alt

rmas a

Profesorul era satisfcut de ocazia de a demonstra nc o dat c, credina este doar un mit. Deodat Pot Frigul Binenteles! A rspuns profesorul. niciodat Binenteles, student adresez a ridicat ntrebare, mna v

frig?

De fapt, domnule profesor m simt nevoit s v contrazic: frigul nu exist. tiinta fizicii ne spune c frigul este absena cldurii. Un obiect poate fi studiat doar dac acesta emite cldura, deoarece doar cldura obiectului transmite energie care apoi poate fi msurata. Fr caldura, obiectul este inert, incapabil s transmita semnale. Frigul nu exist. Oamenii au creat termenul de frig pentru a exprima lipsa cldurii. Studentul Dar Exist, vine rspunsul continu cu o alt ntrebare: ntunericul? profesorului.

Din nou greit, domnule profesor. ntunericul este lipsa luminii. Putem studia lumina i strlucirea, dar nu i ntunericul. Prisma lui Nichols ne arat variaia diferitelor culori i modalitatea n care acestea pot reflecta lumina n funcie de lungimea de unda. ntunericul este termenul creat de noi pentru a explica lipsa luminii In i Da! Dumnezeu nu a creat rul. Rul este absena lui Dumnezeu n inimile oamenilor, este absena dragostei, omenei i credinei. Dragostea i credina sunt ca lumina i cldura. Ele exista. Absena lor d natere rului Acum era rndul profesorului s tac. Numele studentului era: ALBERT EINSTEIN. rul, final domnule studentul profesor, rul intreba: exista?

http://www.traiestezambind.ro/einstein-despre-rau/ http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/mihai-sora-despre-rau-7266.html
Prea mult despre rau, prea putin despre bine

Prea mult despre rau, prea putin despre bine In lumea de azi "vorbim prea mult despre rau si prea putin despre bine". Intradevar, raul exista, dar exista si binele, frumosul, blandetea, devotamentul, generozitatea. Fiecare dintre noi poate constata acest lucru zilnic in jurul sau.

Intotdeauna, spre deosebire de rau, binele nu face zgomot. Binele e intotdeauna foarte discret, motiv pentru care nici nu-i acordam suficient loc in reflectia noastra asupra lumii. Un intelept proverb spune ca "auzi vuietul copacului cand il dobori, dar padurea n-o auzi cum creste".

Citat:

n prealabil postat de costel Prea mult despre rau, prea putin despre bine In lumea de azi "vorbim prea mult despre rau si prea putin despre bine". Intr-adevar, raul exista, dar exista si binele, frumosul, blandetea, devotamentul, generozitatea. Fiecare dintre noi poate constata acest lucru zilnic in jurul sau. Intotdeauna, spre deosebire de rau, binele nu face zgomot. Binele e intotdeauna foarte discret, motiv pentru care nici nu-i acordam suficient loc in reflectia noastra asupra lumii. Un intelept proverb spune ca "auzi vuietul copacului cand il dobori, dar padurea n-o auzi cum creste". Ai mare dreptate...si uite asa ne incarcam tot timpul de ganduri negative si ne miram apoi de ce avem stari proaste,de discomfort,anxietate,nervi. Iar media contribuie si ea din plin sa ne induca astfel de trairi,mai ales emisiunile de stiri.
#3 09.02.2009, 16:24:47

scrabble
Guest

Mesaje: n/a

Si ce va opreste sa faceti fapte bune, sa va ganditi la lucruri frumoase si sa aveti activitati in urma carora va simtiti bine?

#4 09.02.2009, 16:39:16

heaven

Data nregistrrii: 23.11.2008 Religia: Ortodox Mesaje: 1.705

Senior Member

Citat:

n prealabil postat de scrabble Si ce va opreste sa faceti fapte bune, sa va ganditi la lucruri frumoase si sa aveti activitati in urma carora va simtiti bine? Cred ca nu ai prins ideea discutiei.Se vorbea la modul general despre ce se petrece in societatea de astazi in general. Daca este sa discut despre mine personal,evident ca nu ma opreste nimic sa fac fapte

bune,in general fac cam ce simt si cand simt (nu pentru ca trebuie sa ma treaca Doamne Doamne intr-o condica acolo sus pe raboj),incerc sa abordez subiecte cu o nota pozitiva si ma feresc de media pe cat cu putinta (mai ales de stiri) si in general de orice informatii,discutii cu tenta pesimista,violenta,etc. Eu sunt pe principiul ca acolo unde pot interveni si schimba ceva o fac,unde nu,prefer sa nu stiu pentru ca nu are sens sa ma incarc aiurea. Pentru a functiona la capacitate maxima,daca vrei,trebuie sa raman cat mai echilibrata cerebral,emotional,iar acest gen de informatii care ne bombardeaza zilnic din toate partile,inevitabil afecteaza,de aceea este mai bine sa te feresti de ele.
#5 09.02.2009, 16:41:10

heaven
Senior Member

Data nregistrrii: 23.11.2008 Religia: Ortodox Mesaje: 1.705

Imi cer scuze pentru a suta oara pentru repetitii si eventualele greseli,dar scriu pe graba si cum aceasta functie de edit lipseste cu desavarsire pe forum...

#6 09.02.2009, 17:15:38

MarinaAlca
Senior Member Adeseori Citat:

Data nregistrrii: 18.07.2008 Locaie: The Land from Down Under Religia: Ortodox Mesaje: 1.042

n prealabil postat de costel Prea mult despre rau, prea putin despre bine In lumea de azi "vorbim prea mult despre rau si prea putin despre bine". Intr-adevar, raul exista, dar exista si binele, frumosul, blandetea, devotamentul, generozitatea. Fiecare dintre noi poate constata acest lucru zilnic in jurul sau. Intotdeauna, spre deosebire de rau, binele nu face zgomot. Binele e intotdeauna foarte discret, motiv pentru care nici nu-i acordam suficient loc in reflectia noastra asupra lumii. Un intelept proverb spune ca "auzi vuietul copacului cand il dobori, dar padurea n-o auzi cum creste". De De De De De ce ce ce ce ce binele se rasplateste adeseori cu rau? adeseori ajungi sa suferi dupa ce ai incercat sa faci un bine unei persoane? adeseori atunci cand te oferi sa ajuti pe cineva acela te ia in nume de rau? adeseori trebuie sa fii dur sau rau cu oamenii din jur ca acestia sa te tina minte? adeseori binele se uita iar raul dainuieste in sufletele oamenilor?

#7 09.02.2009, 17:20:18

Marius22
Senior Member

Data nregistrrii: 23.07.2007 Locaie: Bucuresti Religia: Ortodox Mesaje: 1.539

Citat:

n prealabil postat de scrabble Si ce va opreste sa faceti fapte bune, sa va ganditi la lucruri frumoase si sa aveti activitati in urma carora va simtiti bine? [SIZE=2][COLOR=black]Tine de fiecare dintre noi daca ne regasim sau nu, in subiectul propus de Costel. In ceea ce ma priveste, d[/COLOR][/SIZE][SIZE=2][COLOR=black]e foarte multe ori fac greseala majora (caracteristica omului modern), de a identifica viata cu activismul, cu gandirea. Sunt la curent cu tot ce se intampla pe mapamond, aflu in fiecare zi, ultimele descoperiri ale stiintei, dar sunt incapabil de "a trai" pur si simplu, adica de a simti, de a pretui, de a trai viata ca dar vesnic. Am pierdut frumusetea si adevarul micilor detalii ale vietii, acele bucurii marunte in care se reflecta, cu adevarat, realitatea vietii.[/COLOR][/SIZE]

#8 09.02.2009, 18:16:42

scrabble
Guest

Mesaje: n/a

@heaven: cine vrea sa faca "bine", face si culege darurile pe care facerea de "bine" le aduce cu sine. "Binele" nu face zgomot, pentru ca "binele" care face zgomot se numeste cand Becali cheama sapte televiziuni sa vada boborul cum da bani la batrani. Mai bine sa trimiti bani anonim decat asa. De asemenea, "binele" nu prea apare in presa, pentru ca nu vinde reclama. Decat daca e grohaitor, ca in cazul anterior mentionat. E aparent mai putin "bine" decat "rau" pe lumea asta deoarece a face un "bine" presupune de cele mai multe ori altruism, a renunta la ceva mai mult sau mai putin pretios in favoarea altei persoane, fie ca este vorba de resurse materiale, timp sau doar o vorba buna. Si adevarul este ca din cati oameni exista putini sunt altruisti. Si pe langa "bine" si "rau" exista si o stare de echilibru intre cele doua. Cineva o poate duce "bine" sau macar "decent". Cum ambele stari sunt de preferat in locul alternativei, lumea se concentreaza sa ramana in divizia asta superioara. Si cand auzim ca cineva a patit ceva "rau" ne ingrijoram, atat pentru persoana cat si din cauza raportarii pe care cu totii o facem mai mult sau mai putin constient: daca eram eu in locul lui X? Asa ca uite explicatie. Sper sa fie satisfacatoare. (Am pus "bine" si "rau" intre ghilimele deoarece sunt doua concepte relative. Binele unuia este raul altuia si invers. Binele si raul sunt acelasi lucru, denumit diferit in functie de unghiul din care privim. Similar, "norocul" sau "ghinionul" reprezinta acelasi concept, anume "sansa", privit din doua contexte diferite. Parerea mea!)
#9 09.02.2009, 20:13:51

andrei_b25
Junior Member

Data nregistrrii: 19.01.2009 Mesaje: 27

Cred ca binele se rasplateste adeseori cu rau pentru ca Dumnezeu vrea sa ne faca cu adevarat buni. Eu pot sa-i fac un bine unui om asa din instinct, dar atunci cand fac un bine unui om si omul respectiv imi raspunde cu rau si ma raneste, atunci realizez care ii rasplata unui bine facut si a doua oara as putea sa nu-l mai fac (daca bag mana in foc si ma ard, a doua oara no mai bag de frica sa nu sufar iar). Dar daca esti constient ca poti suferi iarasi daca faci inca un bine, si totusi il faci (in virtutea oricarui fapt) atunci poti spune ca esti pe drumu unui om bun. Cu suferintza, cred ca ne e lasata de Dumnezeu ca sa ne incerce dragostea pentru aproapele. Exemplu, doua persoane care se iubesc, astazi, iar maine una dintre ele pleaca cu indiferentza, lasandu-l pe celalalt in suferintza. E in firea noastra sa incepem o lupta de discreditare pentru persoana care ne-a ranit, o lupta de a o scoate cat mai repede din minte, dar daca poti si mai ales daca vrei sa iubesti in continuare o astfel de persoana care te-a ranit si care e total indiferenta la durerea ta, atunci cred ca suntem pe drumul unui crestin. Cu faptul ca trebuie sa fi dur si rau cu oamenii ca acestia sa te tina minte...nush ce sa spun, conteaza si cum vrei sa te tina oamenii minte. Din experientza, sunt persoane care m-au ranit acum ani de zile si pe care le tin minte si acum, dar de care numi aduc aminte cu placere si sunt persoane care s-au comportat frumos cu mine acum ani de zile si eu nam stiut sa apreciez, iar acum, imi aduc aminte cu placere de persoanele acelea si sincer iti spun as face orice sa ma pot intoarce in trecut macar pentru o clipa, ca sa le multzumesc pt ceea ce-au facut si sa le spun ca imi pare rau pentru unele lucruri pe care le-am facut eu. Cred ca in sufletul unui om rau dainuieste raul, asa cum in sufletul unui om bun, dainuieste binele. Depinde si din ce punct de vedere privesti binele si raul. E doar o parere MarinaAlca. Sunt intrebari pe care nici eu nu le inteleg prea bine, dar asta e concluzia la care am ajuns pana acum :).

#10 09.02.2009, 20:22:25

andrei_b25
Junior Member

Data nregistrrii: 19.01.2009 Mesaje: 27

Si inca ceva, puteti sa radeti si sa dati cu pietre dar am ajuns la concluzia ca nu-i deloc usor sa iubesti. Mi se pare paradoxal ca un lucru atat de frumos si in aparentza banal, sa fie atat de greu...

FILOSOFND DESPRE RU - replici metafizice de Rzvan Petre

REPLICI DATE METAFIZICIANULUI "CRCOTA" L.I.

Metafizicianul L.I. a formulat 15 ntrebri i cteva comentarii, crcotind mpotriva Bibliei, a interpretrilor cretine, dar chiar a lui Dumnezeu. Fr a fi un exeget al Bibliei, voi ncerca s rspund, dup puterile i cu cuvintele mele, la aceste ntrebri-comentarii. 4 iunie 2008

Biblia a fost comentat de scriitorii si n cuvinte omeneti, tributare reaciilor emoionale. Revelaia lui Dumnezeu ctre aceti oameni coninea principiul, dar gnoza era posibil numai prin transpunerea ei n limitele putinei de exprimare care, atunci cnd este simit, nu gndit, rmne formulat prin imagini i nu prin concepte. Acesta este i motivul pentru care Mntuitorul propovduia prin pilde i povestiri. n lumea real, doar filozofii, matematicienii i fizicienii pot gndi abstract. i chiar i acetia se slujesc de simboluri. n rest, imensa majoritate a oamenilor formateaz gndul prin proiecie imagistic n planul mental. 18 iulie 2007 L.I.

ntrebri legitime
1. : Dumnezeu a creat tot ce exist, nu numai n Universul Material dar i n Universul Spiritual. Cum a fost posibil ca o parte a creaiei Sale s-i scape de sub control, rzvrtindu-se, dnd natere n acest fel, RULUI? Ce fel de Dumnezeu este acela care nu-i poate controla n totalitate propria creaie? i oare chiar n-a controlat-o? Sau a ngduit rzvrtirea? Sau chiar a generat-o! De ce?
R: Rul este un efect colateral al actului Creaiei, care nu putea fi evitat din perspectiva: liberului arbitru "opacitii spirituale" a lumilor mai dense.

2. : Cum poate un Dumnezeu iubitor pn la a-i jertfi propriul su Fiu, s dispun, ntr-un final, distrugerea propriei creaii, care s-a rzvrtit? Acest procedeu nu relev oare faptul c Dumnezeu nu mai are nici o alt soluie dect s-i fac s piar (vezi Apocalipsa 21.1.) pe cei pe care nu i-a mai putut controla? Cum poate fi neleas pieirea din perspectiva Creatorului care este Total, Fundamental i Absolut? Nu cumva toate descrierile rfuielii lui Dumnezeu cu creaia sa rzvrtit este doar o perspectiv conceptual pornit din gndirea omeneasc?
R: Distrugerea Creaiei? Cam mult spus. Poate unele corecii aplicate ici i colo, unde karma acumulat nu mai poate fi amnat fr a crea noi nemulumiri printre cei nedreptaii. i apoi, nimic material nu poate dinui la nesfrit. Distrugerile civilizaiilor sunt necesare n unele cazuri pentru nceperea unor noi etape, cu noi reguli i legi, pentru acumularea experienelor de maturizare a lumii spiritelor. "Rzvrtirea" este doar o imaturitate de gndire.

3. : Admind c Dumnezeu n planul creaiei sale a hotrt s acorde personalitate deplin fpturilor create, dndu-le posibilitatea s-i aleag singuri calea de urmat, nu tia oare c pe aceste fiine nu le-a creat perfecte i c este posibil ca n inima lor s poat lua natere neascultarea, fiind i ispitii prin aezarea lor chiar n apropierea pomului Cunotinei Binelui i Rului, i apoi rzvrtirea? Elocvent fiind cazul lui Lucifer. Dac nu a tiut, nseamn c nu este atottiutor, iar dac a tiut sau numai a bnuit, nseamn c nu i-a iubit suficient creaia de vreme ce i-a hrzit pieirea n urma unui experiment ratat, sau n-a avut ncotro sau chiar a fcuto premeditat.
R: Cnd ne-a creat, evident c Dumnezeu ne-a tiut limitele. Dar oare noi nu ne iubim copiii cnd se nasc, dei sunt fiine extrem de vulnerabile, netiutoare, fr putere, fr tiina vieii? Copilul, dei limitat, are n sine germenii maturizrii. Aa i Dumnezeu, are rbdare s ne maturizm, s ne depim limitele, s atingem perfeciunea. De ce nu ne natem perfeci? n Spirit suntem asemenea Tatlui Divin, perfeci. Dar pentru a fi i folositori la ceva, trebuie s mai nvm. Entitile anim universul. Viaa universal

evolueaz i ea, este perfectibil ca i creaie. Dumnezeu a dat liber arbitru creaturilor tocmai pentru a putea participa la actul creaiei, fiecare dup puterile sale i n locul unde se afl. Probabil c Dumnezeu a luat n calcul i plcerea pe care o primete spiritul ce se desvrete prin nsi actul fiinrii, spiritul dobndind, n timp, for, inteligen i nelepciune. Folosind viaa material ca o trambulin a evoluiei, fiina devine ncetncet i ea un demiurg, cu libertatea i responsabilitatea ce decurg din acest rol. Altfel, o creaie automulumit de sine, dar incapabil de progres, cui iar fi folosi? Cuvntul cheie este EVOLUIE, un proces de perfecionare. Ca orice proces dinamic, poate lua uneori i o turnur nedorit (nu neaprat necunoscut sau de neevitat). Ce plcere ai cnd joci ah de unul singur? Unde mai este surpriza, ineditul unor mutri proaspete, crora eti provocat s le gseti antidotul? Putem vorbi despre un "experiment", ca i despre un "Joc cosmic". i este indubitabil c proiectul Arhitectului este perfect. Dar oare constructorii nu au nici o vin c fur ciment, nu respect schiele i trag chiulul de la munc?

4. : Ideea de a rsplti dup faptele ei propria creaie care este, evident, imperfect i incapabil s se mpotriveasc rului (cel puin o parte din ea), nseamn a acorda Creatorului pentru creaia Sa, certificat de calitate "necorespunztor". n a doua epistol soborniceasc a lui Petru capitolul 2 cu versetul 4 citim: "Cci dac n-a cruat Dumnezeu pe ngerii care au pctuit, ci i-a aruncat n Adnc, unde stau nconjurai de ntuneric, legai cu lanuri i pstrai pentru judecat;" Este posibil un asemenea raionament privitor la un Dumnezeu descris cu totul diferit n cartea lui Ioan 3.16? Da! Este posibil, deoarece Dumnezeu se definete ca fiind Total, Fundamental i Absolut. n totalitatea Sa ntreaga-I creaie se formateaz n dou ipostaze : Potenial i Dinamic. De aici rezult c ntregul caracter al creaiei Divine se situeaz ntr-o ubicuitate dual, fapt evident din tot ceea ce nseamn universul observabil. Caracterul totalitar al lui Dumnezeu ne vdete faptul c aici trebuie s se afle att Binele ct i Rul, altfel Dumnezeu ar fi parial, sau mai bine zis unilateral.

R: A rsplti creaia dup faptele ei este un principiu GENIAL. Legea universal a karmei (a aciunii i reaciunii) este pivotul central al Creaiei, ea fiind expresia complex a Principiilor simple ale rezonanei i memoriei. Desigur c aciunea sa este ntotdeauna sub controlul unor spirite majore, care pot amna sau media aplicarea ei, spre binele suprem al spiritului ncarnat. Din punctul de vedere al omului, legea karmei este nedreapt (cnd l lovete pe el), dar dorit i necesar (cnd l lovete pe cel care l-a fcut s sufere). Omul nu va scpa niciodat de subiectivitate. ns spiritul ncarnat este ajutat de legea karmei s evolueze, cu "biciul i zhrelul", dar apelnd la inteligena i intuiia sa. Totui, pedeapsa nu garanteaz ndreptarea spiritului rtcit. El are liber arbitru. Dar aplicarea legii karmei, legea Justiiei Divine, garanteaz anse egale tuturor competitorilor din jocul vieii.

5. : Dac nu Dumnezeu a creat rul ci numai l-a acceptat, nseamn c exist cineva deasupra lui Dumnezeu, care a hotrt aa ceva. Este posibil? Convingerea noastr ferm este c NU! Cum se poate argumenta aceast convingere pentru a nltura raional coninutul ntrebrii? Admite Dumnezeu s ne punem asemenea ntrebri? Categoric da, de vreme ce ne-a creat cu disponibilitatea de a raiona. Rmne s-L ntrebm pe El care este rspunsul? n nici un caz acest rspuns, dat cu mare fervoare de ctre unii pseudoexegei ai Bibliei, nu poate fi de circumstan sau aproximat prin datul cu prerea.
R: Rul este un efect secundar, acceptat de El ca inevitabil prin prisma aciunii legilor cosmice. Dar nu s filosofm despre ru ne intereseaz, ci cum s ne ferim de el. i soluia este simpl: apropiindu-ne de bine n gnduri, vorbe, fapte. Dup cum spune Scarlat Demetrescu n "Viaa dincolo de mormnt": "noiunile de bine i de ru, nu exist prin ele nsei. Exist numai aciuni care sunt n acord cu Legile divine i care duc la evoluia omului, acestea constituie binele; i exist aciuni ale omului care i ntrzie evoluia, l in pe om ntr-o stare inferioar, i acestea sunt actele rele, rul."

6.

: De ce a creat Dumnezeu fiine slabe, imperfecte i incapabile de a se opune rului i a nu fi corupte? M refer chiar la Lucifer i ngerii care l-au urmat, ca s nu mai vorbim de Om. Nu cumva acetia nu puteau lipsi din creaia lui Dumnezeu care este total ?
R: Probabil c motorul lumii este tocmai imperfeciunea, care tnjete dup modelul Divinitii. Dac ar exista numai spirite atottiutoare, poate c nu ar mai avea nici un interes sau plcere s creeze. Aa ns, au mereu de ajutat pe cineva s evolueze spre Absolut. Li se ofer i celor imperfecte cte un rol n Jocul cosmic. Avantajul este mutual: spriritul evolueaz odat cu Creaia. Forele rului au puterea lor i nu menajeaz pe nimeni. Lucifer a fost mai slab dect fora Satanei stpnul ntunericului. Sunt oare forele supreme ale rului i ele atottiutoare? Poate c tiu multe, mai ales cum s ncurce cile binelui, dar, cu siguran, nu cunosc ceva important: Fericirea! i pentru asta, merit toat compasiunea

7. : Care este folosul ntregului Univers din faptul c Dumnezeu a ngduit (aparent neavnd ncotro) ca rul s se manifeste? La nivel universal se poate pune problema unui folos? Sau pentru acest nivel nu mai este valabil punerea problemei n aceti termeni?
R: Poate c o lume lipsit de antagonisme s-ar fi opintit la fiecare pas, necesitnd mereu s fie mpins nainte de ctre Creator. Aa ns, evoluia este automat i mult mai dinamic. Pe de alt parte, exist lumi mult mai bune dect cea pe care o cunoatem, unde rul nu are nici o utilitate

8. : n fond, ce este Binele i ce este Rul? Cum se justific coabitarea lor din perspectiva desvririi? Nu cumva desvrirea nseamn chiar existena deopotriv a Binelui i Rului?
R: Desvrirea nseamn atingerea culmilor Binelui. Binele semnific toate forele, aspiraiile, faptele care converg ctre Dumnezeul Creator. Similar, Rul este sensul satanic, opus divinitii. Diferena de calitate este

net, cele dou energii se resping automat i nu se vor mpca niciodat. Binele creeaz, nate fiine spre a se desvri, Rul le mpiedic s ajung la fericire, tragndu-le spre abis i ntuneric. Dumnezeu a preexistat dumanului Su. Satana s-a autocoagulat ca un reziduu al Creaiei. Satana este o "latrin cosmic".

9. : Un fapt incontestabil este evident, i anume c nu toat creaia lui Dumnezeu este, ca i El, desvrit. n raport de informaiile pe care le avem, este suficient perspectiva nedesvririi, pornind de la Lucifer, care s-a aflat n apropierea tronului lui Dumnezeu aa cum este prezentat scena de ctre Isaia n capitolul 14 cu versetul 12-15. Oare aceast "eviden" este real? Care ar fi altcumva realitatea? Din istoria veacurilor tim deja c de o mulime de ori Biblia a fost refcut, adogit, rstlmcit i cenzurat pentru a sluji interesele celor ce coabitau puterea spiritual cu puterea politic pmnteasc. Mai ine cineva minte perioada de 1400 de ani n care Inchiziia Bisericii catolice a prbuit lumea n obscurantism i idiotism anxios?
R: Cum altcumva s fie realitatea? Adic, s mai existe i alte fiine perfecte n afar de Dumnezeu? Sau s fie doar un mit cderea lui Lucifer, o invenie? Nu cumva sugerai c Lucifer este tot att de perfect ca Dumnezeu i c el nu a czut de nicieri, ci este o alt fa a divinitii? Un asemenea punct de vedere ar fi tipic luciferic! Lucifericii, pentru a-i justifica rutile - de absurdul crora sunt destul de inteligeni s-i dea seama - pretind c "binele extrem se confund cu binele extrem" Din pcate, spre aceast perspectiv deformat a realitii converg i alte interogaii, afirmaii i sintagme ale dumneavoastr de mai sus: "desvrirea nseamn chiar existena deopotriv a Binelui i Rului"!? (9); "ideea de a rsplti dup faptele ei propria creaie este, evident, imperfect, nseamn a acorda Creatorului pentru creaia Sa, certificat de calitate "necorespunztor" (5); "Dac nu a tiut nseamn c nu este atottiutor, iar dac a tiut sau numai a bnuit, nseamn c nu i-a iubit suficient creaia de vreme ce i-a hrzit pieirea n urma unui experiment ratat, sau n-a avut ncotro sau chiar a fcut-o premeditat." (4); "Ce fel de Dumnezeu este acela care nu-i poate controla n totalitate propria creaie?" (2); "Caracterul totalitar al lui Dumnezeu ne vdete faptul c aici trebuie s se afle att Binele ct i Rul, altfel Dumnezeu ar fi parial, sau mai bine zis unilateral." (5)

n alt ordine de idei, s nu ne pierdem n aparene i s facem o delimitare clar ntre "credin" i "religie", i o alt delimitare ntre "religie" i "biseric". "Biserica" este o instituie pur uman care ntreine o religie, "religia" fiind un corp de dogme iniiate de o revelaie divin. Revelaia divin a avut un rol la un anumit moment istoric, o zon geografic i o cultur a vremii respective. Dogmele sunt rezultatul absolutizrii acelei revelaii i al imaturitii gndirii omeneti despre subiectele metafizice. Dumnezeu trimite mereu revelaii oamenilor, oricnd sunt pregtii s le primeasc. "Credina" pur este sentimentul sau intuiia metafizic, pe care o are orice om, c fore invizibile inteligente supervizeaz natura i pe el nsui.

10. : De ce un Dumnezeu Total, Fundamental i Absolut, creatorul a tot ce exist, a creat Raiul i Iadul? Raiul loc venic de fericire al celor credincioi i asculttori, iar Iadul, loc venic de suferin al celor necredincioi i neasculttori (Apocalipsa 20.10) Cum se poate mpca desvrirea imaculat a lui Dumnezeu, cu existena perpetu a unui loc de suferin pentru fpturi create cu un potenial infinit inferior fa de cel al lui Dumnezeu? Aceasta s fi fost singura soluie de care dispunea Dumnezeu?
R: Desigur c Iadul nu face parte din planurile cosmice ale Prea-curatului Dumnezeu. Iadul s-a autoorganizat folosind legile creaiei, i n acest sens era previzibil, dar nu obligatoriu. Raiul i iadul sunt zone vibratorii rezonante cu tipuri de energii diferite, chiar antagonice. Sunt zone n care cei asemenea se adun. Sunt venice, n sensul n care vor exista venic fiine bune i fiine rele. Dar nimeni nu este condamnat pe veci la nchisoarea iadului, avnd libertatea de a alege varianta opus. Creaturile au un potenial infinit de a se apropia de imacularea divin.

11. : De ce a acordat Dumnezeu liberul arbitru (voina i putina de a alege i a hotr) omului, pe care l-a creat ca o fiin slab i imperfect? Dovada acestei imperfeciuni o constituie nsui planul de mntuire elaborat de la ntemeierea

lumii, prin jertfa lui Isus Hristos, deoarece omul prin propriile-i puteri nu se putea mntui.
R: Adevrat, este nevoie ntotdeauna i de Graia divin pentru a iei din cercul vicios al karmei i al necesitii rencarnrii. Graia divin se manifest permanent, dar n tcere. Fr ea, robi mecanismului karmei, nu ne-am putea mntui (adic elibera de obligaia rencarnrii). Liberul-arbitru este semnul distinctiv al omului fa de animale. Dar nc este supus la nenumrate condiionri. ntr-o etap viitoare, omul va avea i mai mult libertate, aceasta implicnd toate riscurile de rigoare. Preferai cumva dictatura, manipularea, silirea?

12. : Cum poate fi neles versetul 27 din Geneza 1, referitor la faptul c suntem creai dup chipul i asemnarea lui Dumnezeu, deci desvrii, ba mai mult, asemnndu-ne lui Dumnezeu suntem creai parte brbteasc i parte femeiasc? Este Dumnezeuandrogin? Ce nseamn androgin n raport cu Dumnezeu, tiut fiind c la acest nivel nu se pune problema compoziiei anatomice ci se conserv principiul ubicuitii duale. ntrebarea rmne dincolo de rspunsurile puerile i-i ateapt rspunsul care trebuie s fie plasat nu n plan fizic ci n plan metafizic.
R: Sexualitatea fizic este un ecou al Yin/Yang-ului de natur superioar. Dar, atenie, Yin i Yang nu sunt alte nume ale Rului i Binelui, cum probabil vrei s insinuai! Diferenierea n cele dou genuri masculin/feminin este un principiu al Creaiei, i ea se regsete chiar i n genul spiritelor. Desigur c genurile spirituale nu au de a face cu sexualitatea uman, ci sunt de natur pur psihologic i energetic. Suntem creai "dup chipul i n vederea unei nesfrite asemnri cu Dumnezeu" ca spirite, nu ca oameni. Spiritul are n el toate calitile necesare de a se desvri. Esena sa prim este chiar "snge din sngele lui Dumnezeu".

13. : Este evident disproporia, cel puin calitativ, dintre Creator i creaia Sa? Dac Da!, atunci care este sensul unei creaii cu mult mai insignifiante dect creatorul

su? Dac Nu!, atunci creaia care este, cel puin, n parte nedesvrit, pe cine sau ce reprezint? i ce sens are o asemenea creaie?
R: Creaia este bucuria lui Dumnezeu i l reprezint chiar pe El. Sensul creaiei este multiplicarea bucuriei lui Dumnezeu, prin bucuria dat creaturilor, n decursul progresului lor nencetat.

14. : n multe din relatrile biblice citim: "Dumnezeu s-a mniat" sau "Mnia lui Dumnezeu" (Vezi Romani 1.19). Dumnezeu se mnie? Mnia este un sentiment omenesc iar Dumnezeu nu este Om, este Dumnezeu. Atunci ce cuprindere are verbul "a se mnia"?
R: Mnia lui Dumnezeu este un act de dreptate, nu un afect negativ. Dac legea karmei ar aciona mai prompt n planul fizic (aa cum o face n planurile subtile), probabil am crede c Dumnezeu este "mereu ncruntat". Cnd "se mnie", Dumnezeu i retrage Graia divin, care ne mai ndulcea soarta n tcere, lsnd legile karmei s ne pedepseasczgomotos, dup cum meritm.

15. : Legenda biblic ne povestete c Abel a fost omort de Cain pentru faptul c jertfa lui Cain nu a fost agreat de Dumnezeu, deoarece era din zarzavaturi, legume i fructe, pe cnd cea a lui Abel, care era cioban, era dintr-un miel sau o oaie. Din descrierea biblic rezult ca amndoi fraii au fost sinceri n aducerea unei jertfe lui Dumnezeu, numai c acesta din urm, avea partipriuri asupra coninutului jertfei. Prin gestul Su de exprimare a ofensei ce I-a adus jertfei lui Cain, Dumnezeu, ca autor moral, l instig pe acesta s-i omoare fratele. De ce? Oare aa s gndeasc Dumnezeu, prin prisma unei suprri generat de EGO-centrism? Nu cumva toat aceast descriere este, pur i simplu, relatarea omeneasc a unui eveniment cu mult mai ocult i ezoteric? Ce anume se ascunde n spatele sugestiei c Dumnezeu dorea jertfirea unui animal, mult mai structurat sufletete dect nite produse cerealiere? Explicaia specific minii omeneti de factur cretin este c, mielul simboliza viitoarea jertf a lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Ei i. Ce-i cu asta? Ce relevan ar putea avea fa de egoismul Divin, lipsa de abilitate speculativ a lui Cain?

Rezult clar c insidiosul Abel era mult mai abil n manipularea bunvoinei Divine, dect frustul Cain. Oare Dumnezeu prefer acest tip de comportament?
R: n trecutul omenirii, sacrificiile rituale aveau rolul de a mai mblnzi egoismul acerb al oamenilor primitivi. Azi nu se mai obinuiesc jertfele rituale, dar sunt acceptate darea de bani i alte mijloace materiale, cu acelai scop. Dumnezeu nu are nevoie de animale mcelrite, ci de nvingerea egoismului din sufletul omului, de desprinderea sa de materialitate. Atunci cnd se raliaz voluntar acestui proces de evoluie, sacrificiile sunt tot mai rafinate: s-i jertfeasc obinuinele, gndurile rele i chiar propria persoan. Aforistic vorbind, sacrificiul nseamn schimbul a ceva comun, grosier i util pentru altceva special, rafinat i aparent inutil. n cazul Cain i Abel, trebuie s nelegem metafora universal valabil. Cei doi erau frai (cu anse egale), dar au acionat diferit (conform liberului arbitru), unul cu sinceritate i devoiune, cellalt constrns i ipocrit. Dac credem c l putem pcli pe Dumnezeu cu mecherii, suntem cam prostui! Sau chiar demonici! (Numai nepriceperea celui care a consemnat legenda n scris este de vin pentru faptul c cei doi ne par a fi fost la fel de sinceri.) Un om slab, precum Cain, ndoit de necesitatea unui sacrificiu de sine, a putut fi ulterior uor corupt, de patima invidiei, s-i omoare fratele. Desigur c nu Dumnezeu este autorul moral, ci Satana. (Aici apare o alt eroare a scribului biblic.) Mai putem gsi o pild asemntoare n Biblie. Cnd Ucenicul a vzut-o pe femeia pctoas c prpdea buntate de mirt scump s-i ung prul lui Isus, a ripostat c s-ar fi strns muli bani din vnzarea acelui produs. Aceasta este manipularea luciferic: te convinge prin mijloace "raionale" s nu aderi la o cauz nalt (sau invers, s aderi raional la o cauz josnic)! Adevrata neleapt s-a dovedit a fi femeia, care intuise "scumpetea" clipelor petrecute alturi de El. Nu mult raiune stric, ci acordarea unui credit prea mare acesteia n dauna intuiiei, empatiei, nelepciunii
http://www.spiritus.ro/RAZVAN/replici_metafizice.htm http://www.spiritus.ro/RAZVAN/replici_metafizice.htm

Conceptia europeana despre bine si rau

Phaidon este una din cele mai mari capodopere ale lui Platon, combinand filosofia

profunda cu un ton narativ placut si usor de urmarit. Acesta este, alaturi de Republica, dialogul cel mai dens din punct de vedere al ideilor filosofice pe care le contine. In Phaidon, in ultimele ore inainte de a muri, Socrate aduce argumente pentru imortalitatea sufletului si afirma ca dupa moarte omul este judecat si pedepsit in functie de faptele sale din timpul vietii. El recunoaste adevarurile gandirii elenistice, prezente si in gandirea crestina, care spune ca numai trupul este considerat muritor, in timp ce sufletul este etern si trebuie ingrijit pe intreaga intindere a timpului. In traditia crestin ortodoxa a romanilor, de exemplu, se crede ca pomana data pentru propriul suflet, postirea sau faptele bune pe care le faci in timpul vietii vor fi rasplatite la Judecata de Apoi si vor duce la mantuirea sufletului. Socrate vorbeste de impartirea oamenilor in buni (cei care duc o viata cumpatata, inteleptii) si pacatosi conceptie regasita si la baza comportamentului european. Europenii isi gandesc comportamentul in termeni de bine si rau. Dar cum sunt definite aceste concepte? Cine hotaraste ce este bine si ce este rau, ce este moral si ce este imoral? Ceea ce este bine si moral pentru un individ poate fi gresit si imoral pentru un altul si invers. In mod categoric nimeni nu-si poate impune propria moralitate, propria opinie despre bine si rau asupra celor din jur. Astfel societatea, ca entitate superioara individului, a ajuns treptat la anumite norme morale pe care le impune asupra membrilor sai. Din aceasta perspectiva, cei care le respecta sunt considerati buni, iar cei care le incalca rai. Ghidati de traditia crestina, europenii impartasesc parerea ca si daca ar putea comite pe lumea aceasta nelegiurile cele mai cumplite fara a fi vreodata descoperiti si fara a fi pedepsiti de lege sau de semenii lor, nu ar comite astfel de fapte, deoarece nu sunt ingaduite de Dumnezeu, care ii va pedepsi dupa moarte (si ii va rasplati daca n au facut raul atunci cand au fost ispititi sa-l faca). Asadar, chiar atunci cand pare a fi in interesul lor sa o faca, de fapt nu este. S-a emis chiar judecata ca daca nu ar fi existat Dumnezeu care sa intareasca legile morale prin amenintarea pedepsei si promisiunea recompensei, morala nu ar fi fost decat o iluzie: "Daca Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis". Totusi, nu numai frica este cea care ii indeamna pe europeni sa se comporte in conformitate cu normele care definesc binele, ci si dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii lor. Baza moralei europene rezida in credinta ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu ratiune pentru a face distinctia intre bine si rau, pentru a avea capacitatea de a lua propriile decizii. Europenii detin conceptul de liber arbitru, constientizand ca au libertate in actiunile lor, dar constientizeaza, de aseamenea, si faptul ca sunt responsabili pentru propriile fapte. Putem identifica doua dimensiuni ale unui comportament considerat corect si care ne poate face sa afirmam ca persoana respectiva este buna: un om poate alege sa faca bine sau se poate abtine de la a face rau. In primele doua carti ale Republicii lui Platon, se regaseste conceptia lui Socrate, care spune ca exista un Bine Universal, asadar orice om este capabil sa faca bine. De asemenea, Socrate crede ca un om bun nu va face rau nimanui, iar daca totusi o face, ar trebui sa gaseasca modalitatea de a-si rascumpara greseala. De exemplu, Hercule facea fapte bune pentru a compensa pacatul de a-si fi ucis sotia si copiii. Abordand discutia dintr o perspectiva mai larga, Europa a definit valorile dupa care se ghideaza in vederea formarii unui stat federativ european: libertatea, toleranta, egalitatea, solidaritatea si diversitatea culturala, valori care sunt respectate de statele membre si care se incearca a fi impuse statelor care aspira la integrarea in marea familie europeana. Prin urmare, din punctul de vedere al Europei, cei care se conduc

dupa valorile europene sunt considerati buni, drepti, caci prin comportamentul lor respecta valorile pe care se bazeaza civilizatia europeana, se incadreaza in norme, pe cand cei care nu tin seama de acestea sunt rai, au un comportament gresit. Norma morala si comportamentala europeana rezida in conceptia ca drepturile omului se aplica fiecarei persoane in parte, fara discriminari, de orice natura ar fi acestea. Principiul non discriminarii este o regula fundamentala a legii internationale, aceasta insemnand ca drepturile omului se aplica indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, apartenenta politica, origine nationala sau sociala, proprietate etc. Toleranta, diversitatea culturala si drepturile omului sunt concepte centrale in societatile democratice. Este de la sine inteles ca va fi considerat gresit comportamentul oricarei persoane care incalca aceste principii. Intrucat se resimt inca ecourile cutremurului ce a afectat sudul si sud estul Asiei in urma cu numai zece zile prin numarul coplesitor de victime si prin daunele materiale produse, voi folosi ajutorul Europei acordat locuitorilor regiunilor afectate ca exemplu al conceptului de solidaritate. Bineinteles, aceasta solidaritate se manifesta la nivel global, intrucat ajutoare au fost trimise din toate colturile lumii, insa in discutia prezenta despre conceptia pe care europenii o au despre bine si rau, am facut referire numai la cazul Europei. Ce i-a determinat, oare, pe europeni sa se comporte asa cum au facuto? De ce au ales europenii sa reactioneze cand puteau foarte bine sa nu se implice in nici un fel? Din punctul meu de vedere, la baza generozitatii Europei nu a stat, asa cum usor ar putea fi acuzata, faptul ca tari europene ca Germania, Marea Britanie, Austria, Suedia, Belgia, Franta, Italia au avut victime in cursul evenimentelor petrecute in Asia sau ca europenii au avut in vedere propriul confort, urmarind sa evite sentimentul de vinovatie in cazul in care nu ar fi facut nimic. Este un oximoron sa se afirme ca un gest ca generozitatea poate fi obligat. Mentalitatea ca este bine si moral sa isi ajute semenii aflati in suferinta, natura umana milostiva, credinta in binele pe care il pot face neconditionat, dar si speranta ca, daca vor avea nevoie, va exista si pentru ei o sursa de ajutor, acestea sunt, dupa parerea mea, adevaratele motive ale modului cum s-au comportat europenii, si restul popoarelor de altfel, in aceasta situatie de criza. In concluzie, celor mai multi oameni le pasa de semenii lor intr-o masura mai mare sau mai mica. La urma urmelor oamenii isi creeaza propria moralitate, iar ca fundament al acestei morale, nimic nu poate inlocui grija nemijlocita fata de semeni. Valoarea unei societati umane depinde de abilitatea sa de a dezvolta un cadru care poate diferentia binele de rau. Europenii au ales sa isi dirijeze comportamentul in concordanta cu propriile lor judecati morale, considerand ca acestea le pot releva adevaratele principii despre cum ar trebui sa traiasca. Socrate era de parere ca numai cunoscandu-te pe tine insuti poti ajunge sa fii bun, caci nu poti face rau atata timp cat nu stii ce inseamna raul, insa este posibil sa faci rau daca nu esti constient de ceea ce faci. Ramona Ene

http://www.e-scoala.ro/comunicare/conceptia_europeana_despre_bine_rau.html

Lupta dintre bine si rau

de: camy1966 Autor : text personal camy1966 (35 Recenzie) Vizite : 2148
Summary ratin g: 4 stars

cuvinte:600

More About : despre

rau

Ads by Google

Viata lui Iisus Dovezi din viata lui Iisus care arata ca are sens sa crezi everystudent.ro Cupoane Brasov Cele Mai Bune Oferte Spa Restaurante, Cinema...70% Reducere! www.GROUPON.ro/Brasov Sebamed Baby pH 5.5 Intreaba-ti dermatologul, ai grija de puiul tau.Din prima zi de viata! www.dermocosmetice.ro Oamenii cred ca viata lor este un bun personal .Viata nu este nici pe departe asa ceva,viata este o scoala.Pentru cei care il cauta pe Dumnezeu am un sfat:nu-l cautati ca este chiar aici in fiecare dintre noi.Toti avem in noi o parte buna si una rea care se confrunta in fiecare clipa a vietii noastre.Destinul ne este scris cu mult inainte de a ne naste.Venim pe aceasta lume cu el destinul pe care nu-l putem sterge sau schimba.Venim cu un spirit inocent ca sufletul unui copil si chiar daca avem in noi dorinta de al pastra nu avem cum pentru ca nu suntem singuri.In jurul nostru traiesc alti oameni fiecare cu destinul sau.pe cei de aproape noi ii schimbam sau ei ne schimba pe noi.Fiecare persoana pe care o intalnim cu care intereactionam are un rol in viata noastra asa cum si noi avem unul in viata lor.Impotriva supararilor vietii ,a nenorocirilor el ne-a trimis un singur ajutor speranta de mai bine cea care atunci cand este incarcata de noi cu putere ne da ideea ca ne putem croi o viata minunata de unul singur.Si uite asa cand o ducem bine uitam de El credem ca totul ni se datoreste.Nu este adevarat El ne da tot ce avem bun si rau pe aceasta lume ne da binele pe care l-am facut intr-o alta viata si de asemenea raul pe care l-am savarsit.Aceastea doua se bat continuu in noi raul si binele in fiecare clipa a vietii noastre.Din pacate de cele mai multe ori raul invinge pentru ca noi avem multe necesitati necesitati ce apar din cauza faptului ca suntem intrupati ca avem un trup.Acesta este pedeapsa noastra.Suntem nevoiti sa muncim sa-l hranim sa-l imbracam etc.DSe aici apare necesitatea de a avea bani de a avea o slujba si nu are importanta cat avem vrem mai mult si mai mult.Ne inraim ne furam unul pe celalalt ne ucidem cateodata uitam din lipsa de timp ca suntem aici sa ne hranim partea

cea buna din noi si in cele din urma murim cu o povara karmica mai mare decat cea pe care o aveam la nastere.Si daca ne-am opri ar fii bine dar tot acea parte rea din noi creaza necesitatea reancarnarii a unei noi vieti a unei noi sanse pe care marea majoritate o pierdem iar si iar.Opriti-va sa faceti rau daruiti bucurie si incercati sa opriti acest dans al vietii si al mortii.O viata decenta poate avea oricine si mai mult de atat nici nu avem nevoie.Lupta pentru bani si putere a ucis destui.Viata este scurta bucurati-va de ea si ajutati si pe cei din jur sa o faca.Dumnezeu este in noi si inprejurul nostru in tot ceea ce inseamna viata.Protejati viata fiti buni si ii castigati dragostea iertarea pacatelor si viata vesnica.Fiti rai si egoisti si nu castigati decat o alta viata in care sa platiti tot raul pe care la-ti facut.Si asta nu pentru ca El va uraste ci pentru ca va iubeste si vrea sa va dea o alta sansa."Dumnezeu este in voi si inprejurul vostru.Ridicati chiar si numai o piatra si il veti gasi".Acest lucru este scris in Evaghelia lui Petru din pacate una dintre evangheliile interzise de biserica romano-catolica.
Morhttp://ro.shvoong.com/social-sciences/psychology/1862610-lupta-dintre-bine-sirau/e About : Lupta dintre bine si rau Binele e o visare, un proiect mereu amanat i urmarit cu un efort istovitor, o limita pe care n-o atingem niciodata, domnia lui e imposibila. Numai raul poate merge pana la marginile sale si domni absolut . (Albert Camus) http://www.citate-celebre.com/despre-bine-si-

rau/

RU, REA, ri, rele, adj., s.n., adv. I. Adj. Care are nsuiri negative; lipsit de caliti pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, n mod obinuit, neplceri altora. Expr. Poam rea sau soi ru = persoan cu deprinderi urte. Ru de mama focului = plin de rutate, foarte nrit. Compuse: rea-voin s.f. = purtare sau atitudine neprietenoas, ostil fa de cineva sau de ceva; lips de bunvoin; rea-credin (scris i reacredin) s.f. = atitudine incorect, necinstit; perfidie. (Loc. adj. i adv.) De rea-credin = incorect, necinstit, ru intenionat. Care exprim, care denot rutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-i ndeplinete ndatoririle morale i sociale legate de o anumit circumstan, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situaii; necorespunztor, nepotrivit. (Despre copii) Neasculttor, rsfat, rzgiat. 3. Neconform cu regulile moralei; n dezacord cu opinia public. (Despre vorbe) Care supr, care jignete; p. ext. urt. 4. (Despre via, trai etc.) Nelinitit, apstor, chinuit. Expr. A duce cas rea (cu cineva) = a nu se nelege, a tri prost (cu cineva). A-i face snge ru (sau inim, voie rea) = a se necji, a fi mhnit. 5. (Despre veti) Care anun un necaz, o suprare; neplcut. II. Adj. Care nu are calitile proprii destinaiei, menirii, rolului su. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunztor unui anumit scop, unei anumite ntrebuinri;

care prezint unele defecte, unele imperfeciuni. (Fiz.; despre corpuri) Ru conductor de cldur (sau de electricitate) = prin care cldura (sau electricitatea) nu se transmite cu uurin sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcioneaz normal; bolnav; (despre funcii fiziologice) care nu se desfoar normal. 3. (Despre mbrcminte i nclminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre buturi) Neplcut la gust, prost pregtit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieit din circulaie; fals. III. Adj. (Despre meseriai, artiti etc.) Nendemnatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfctor; duntor. Expr. A lua(cuiva ceva) n nume de ru = a atribui cuiva o intenie ruvoitoare, a interpreta eronat o observaie, un sfat. 2. (Despre vreme) Urt; nefavorabil. 3. (n superstiii) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V.Adv. 1. Aa cum nu trebuie; nepotrivit, greit, cu defecte. Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplcut, suprtor, nesatisfctor. Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva ru = a avea o via grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta ru = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi srac. A-i edea ru (ceva) = a nu i se potrivi o hain, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi(cuiva) ru sau a se simi ru = a fi sau a se simi bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) ru = a simi deodat ameeal, dureri, senzaie de grea etc.; a leina. A-i face (cuiva) ru = a-i cauza (cuiva) neplceri. A-i prea (cuiva) ru (de sau dup ceva ori dup cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3.Incomod, neconfortabil. 4. Neplcut, dezagreabil. 5. Neconform cu prerile, cu gusturile cuiva. 6.Puternic, tare; foarte. VI. S.n. 1. Ceea ce aduce nemulumire; neplcere; pricin de nefericire; neajuns. Loc. adv. Cu prere de ru = cu regret. A ru = a nenorocire. Loc. prep. De rul (cuiva) = din cauza (rutii) cuiva. Expr. A vrea, a dori (cuiva) rul = a dori s i se ntmple cuiva lucruri neplcute. Uita-te-ar relele!, formul glumea prin care se ureaz cuiva noroc i fericire. Boal, suferin. Ru de mare = stare de indispoziie general care se manifest la unii cltori pe mare. Ru de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziie general cauzat de rarefierea aerului de pe nlimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. Expr. A vorbi de ru (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). (La pl.) Pozne, nebunii copilreti. Lat. reus acuzat, vinovat.
http://www.dictionare-online.ro/rau.htm

Cu aceste intrebari multi oameni si-au omorat neuronii de-a lungul existentei noastre pe acest pamant si putini au reusit sa inteleaga cu adevarat. Religiile sunt puternic axate si isi canalizeaza intreaga energie spre a face o distinctie dintre cele doua forme si pentru a lupta in favoarea binelui. La fel si moralistii si creatori de reguli si legi cauta sa faca o delimitare clara intre ce e rau si ce e bine. Dar haideti sa analizam dintr-o alta perspectiva..si anume cea energetica. Pentru mine intregul univers este energie! Iar astrologia este un instrument care ne permite sa intelegem cu se manifesta aceasta energie. Este doar un instrument, unul dintre

numeroasele instrumentedar poate cel mai sofisticat si elaborat. Dar nu vorbim de astrologie acum. Daca privim din acest punct al energiei, atunci binele si raul ar reprezenta doua forme pe care energia o imbraca, doua polaritati. Aici ajungem la ceea ce filosofia orientala defineste ca si Yin si Yang. Adica principiul masculin si cel feminin, plus si minusul etc. Pe scurt este vorba de doua forte aparent opuse, dar care impreuna formeaza un intreg unitar. Si aici este din punctul meu de vedere cheia pentru a intelege mai bine raul si binele. Binele si raul exista deopotriva si ele se afla intr-o relatie de interdependenta. Unul nu poate exista fara celalalt. Binele nu poate exista fara rau si invers. De ce? Un raspuns simplu ar fi ca nu ai mai avea grade de comparatie. Binele este bine pentru ca se raporteaza la cevala acel rau. Adica Yang este Yang pentru ca se raporteaza la opusul/complementarul sau Yin. Impreuna formeaza un tot unitar si ele nu pot exista separat. Ce inseamna in mod practic acest lucru: 1. In lumea in care traim binele si raul sunt omniprezente si se afla intr-o stare de echilibru. Asa au fost si asa vor fi dintotdeauna. Nimeni si nimic nu a putut si nu va putea schimba acest lucru. De ce? La fel de simplu: lumea in care traim este doar o etapa in evolutia noastra si reprezinta o scena pe care noi trebuie sa invatam anumite lucruri si sa evoluam. Iar aceasta lumea este guvernata de un set de reguli si legile-am putea denumi legi karmice. 2. Orice lucru , eveniment ,activitate care se produce in aceasta lume este si buna si rea in acelasi timp. Orice lucru care ni se intampla in viata este si bun si rau in acelasi timp. HmmDane vorbesti tampenii? Oare? Hai sa luam niste exemple. Cand cineva castiga, putem spune ca se intampla un lucru bun si nu ar fi nimic rau. Dar faptul ca multi alti oameni si-au pierdut banii la aceea loterie ce reprezinta? Cineva isi pierde jobullucru rau, negativdar daca privim peste o anumita perioada de timp vedem acel om intr-o pozitie mult mai buna, si daca ar fi ramas blocat in acel job ar fi ratat imense oportunitati. 3. Binele si raul sunt fatete diferite ale aceluiasi lucru. Doar perspectiva diferace e bine pentru mine, tie poate ti se pare rausau invers. Asa ca tot timpul trebuie sa cautam sa echilibram lucrurile si sa incercam sa avem o perspectiva mai ampla.

4. Binele si raul ca si concepte sunt o creatie pur umana. Universul sau Dumnezeu nu lucreaza cu aceste concepte. De aceea in lumea noastra nu se produc doar lucruri bune ci si rele. Totul in univers este energie care, prin polarizare (Yin si Yang), capata un dinamism care duce la creatie. Eu de ceva vreme am incetat sa mai gandesc in termeni de bun sau rau. Prefer sa evaluez o situatie prin prisma oportunitatilor sau amenintarilor pe care mi le aduce. Si daca e sa folosesc o delimitare prefer sa folosesc pozitiv sau stresant. Si ma ajuta, pentru ca incerc sa invat din fiecare experienta fara a emite judecati de valoare le-as numi prostesti. Ma ajuta sa inteleg ceea ce-mi poate aduce o relatie, o discutie, un telefon primit, o injuratura primita, o critica, o lauda. Pe final sa va dau un exemplu practic din viata mea.stim cu totii ce iarna plina de zapada am avut. Eu merg in fiecare zi cam 15-20 de minute pana la birou. Deci am ocazia de a trai din plin senzatia zapezii topite , zloatei si piscinei din ghete. In primele momente atitudinea mea a fost una foarte negative, si automat am intrat intr-un mod defensiv. Incepeam sa gandesc in termeni de bine sau rauca e rau ca astia de la primarie nu fac nimic, ce naspa e cu baltile astea, ca boul ala m-a stropit etc.dar la un moment dat (si asta vine cu practica), am realizat ceea ce faceam si am schimbat modul in care vedeam situatia. Brusc toate lucrurile pe care le amplificam nu mai aveau valoare. Da ploua si e zloata afara si sunt ud la ghete. Dar oare acum 2 saptamani nu am zis eu ca imi iau cizme de cauciuc? Am luat? Nu. Atunci insemna ca apa de la ghete este rezultatul unei lipse de actiuni din trecut. Si usor , usor am reusit sa evaluez mult mai corect situatia si sa imi dau seama ca lucrurile stau cu totul altfel. In loc sa ma plang am devenit mai atent pe unde calc si sa anticipez cand va trece o masina sa ma stropeasca. Zapada nu e buna si nici reaea doar exista. Asa viata noastra nu e nici buna nici rea.ea doar exista!
http://www.nemaipomenit.co.cc/2011/01/03/despre-bine-si-rau/

Poate cineva sa-i spuna ubiosului ce e bine si ce e rau? Cred ca nimeni nu o va putea face cu o ridicata marja de adevar (care si el e relativ). CE E BINE si CE E RAU a aparut odata cu lumea si constiinta umana fiind, la propriu si la general, o niste aprecieri subiective generalizate la nivelul grupului social, societatii, omenirii, etc. CE E BINE si CE E RAU mereu se schimba si se reevalueaza atit in aspect geografic, cit si temporal dar nu numai. CE E BINE si CE E RAU mai depinde de nivelul de instruire, cultura, statut social, educatie, si chiar circumstantele in care se afla omul. Nimeni niciodata nu va putea raspunde cu certitudine la aceasta simpla intrebare, cit de bizara nu ar fi. E bine sa ucizi. Nu, este rau. Dar daca o faci pentru a salva cteva vieti omenesti? E bine sa furi. Nu este rau. Dar daca acea piine este apoi impartita copiilor tai flaminzi in timp de razboi? E bine sa nu iti ajuti parintii. Nu, e rau. Dar daca acestia te-au vindut din frageda copilarie. Si aici nu vorbim de justificari. Aici nu este alt ceva decit relativitatea aprecierii in esenta sa, materializat n viata de zi cu zi. De multe ori suntem categorici necunoscind toata complexitatea situatiei, fie din cauza ca nu o putem obiectiv cunoaste fie ca refuzam sa o cunoastem, sau, pur si simplu o facem pe atotstiitorul fara a gindi putin asupra CE E BINE SI CE E RAU!

din Tatl nostru de Alexander Schmemann Editura Sophia CAPITOLUL VII i nu ne duce pe noi n ispit, Ci ne izbvete de cel ru i nu ne duce pe noi n ispit, Ci ne izbvete de cel ru Ultima cerere cuprins n Rugciunea Domneasc este: i nu ne duce pe noi n ispit, ci ne izbvete de cel ru (Matei 6, 13). nc din zorii cretinismului, aceast cerere a dus la nenelegeri i a suferit numeroase interpretri. n primul rnd, care s fie sensul primei pri a acestei cereri, anume: i nu ne duce pe noi n ispit? Este oare posibil ca Dumnezeu s ne ispiteasc, s trimit asupra noastr suferine, fel de fel de greuti, ademeniri i incertitudini care se tot acumuleaz pn ajung s ne fac viaa insuportabil? Sau poate c Dumnezeu ne supune la chinuri de dragul nostru, pentru ca noi s atingem, n cele din urm, stadiul iluminrii i al mntuirii?

n plus, cine este acest cel ru, de care i cerem noi lui Dumnezeu s ne izbveasc? Iar dac Dumnezeu exist cu adevrat, atunci de ce triumf rul mereu i de ce oamenii ri biruie mereu? i de ce prezena puterii negative este mult mai evident dect prezena i puterea lui Dumnezeu? De ce ngduie Dumnezeu aceasta? Iar dac, s presupunem, Dumnezeu decide s m scape pe mine de rele, de ce nu-i scap i pe ceilali din jurul meu, pe cei care mor, unii dintre ei ndurnd suferine cumplite? S recunoatem c nu se poate rspunde cu uurin la aceste ntrebri. Mai exact, s recunoatem c nu se poate rspunde deloc la astfel de ntrebri, ndeosebi dac dorim rspunsuri formulate n mod raional, inteligent sau obiectiv. Nici unul dintre cei care au ncercat s abordeze domeniul teodiceei, adic al explicrii raionale a existenei rului n lume n condiiile n care se tie c Dumnezeu Atotputernicul este omniprezent - nu a reuit s rezolve enigma aceasta ntr-un mod convingtor. Ivan Karamazov, unul dintre cele mai cunoscute personaje dostoievskiene, ne ofer o replic foarte categoric n acest sens: Dac fericirea viitoare [a omului] va fi construit pe lacrima unui singur copil* spune el, eu cu respect v anun c voi renuna la o asemenea fericire. Atunci ce se poate spune, totui, despre acest subiect? Este necesar s desluim nelesul, sau mai precis puterea luntric a acestei ultime cereri a Rugciunii Domneti: i nu ne duce pe noi n ispit, ci ne izbvete de cel ru. n primul rnd, rul vine spre noi mai ales ca ispit, ca ndoial, ca destrmare a credinei; este un triumf al ntunericului, al cinismului, al neputinei sufletului nostru. Cutremurtoarea putere a rului nu rezid n rul n sine, ci n faptul c rul dis-truge credina noastr n bine, distruge convingerea noastr c binele este mai pu-ternic dect el. Acesta este nelesul ispitei. Chiar i ncercarea de a explica rul pe calea argumentelor raionale, pentru a-l justifica sau ndrepti, dac pot spune astfel, este tot o ispit: este o cedare luntric n faa rului. Atitudinea cretin fa de ru const cu precizie n a nelege c rul nu are nici o explicaie, nici o justificare, nici o baz el fiind rdcina rzvrtirii: mpotriva lui Dumnezeu, a desprinderii de El, a ruperii de plintatea vieii. De asemenea, e de dorit s nelegem c Dumnezeu nu ne d nou explicaii despre ru, ci ne d puterea de a rezista rului i de a-l birui. Aceast biruin nu const n capacitatea de a nelege i explicita rul, ci mai degrab n capacitatea de a ne confrunta cu el narmai cu deplina for a credinei noastre, a ndejdii i iubirii noastre. Prin credin, ndejde i dragoste ispitele pot fi biruite. Credina, ndejdea i dragostea sunt rspunsuri la ispit, biruine asupra ispitei i, prin urmare, asupra rului. Aceasta a fost suprema biruin a lui Hristos, Cel a crui via a fost o ispit nentrerupt. El a fost permanent n mijlocul rului sub toate formele acestuia, ncepnd cu uciderea pruncilor nevinovai, care a avut loc imediat dup naterea Sa, i sfrind cu acea cumplit izolare, cnd, trdat de toi, torturat fizic i batjocorit, a fost supus unei teribile mori pe cruce. Din acest unghi privind lucrurile, Sfnta Scriptur este

relatarea puterii rului i a biruinei lui Iisus asupra rului relatare a ispitelor ndurate de Hristos Domnul. Hristos Domnul nu a explicat pricina rului, nu l-a justificat, nu l-a ndreptit n vreun fel, ci l-a nfruntat cu credin, cu ndejde i cu dragoste. El nu a distrus rul, ci a demonstrat puterea luptei mpotriva rului i ne-a dat i nou aceast putere; aceasta este puterea pentru care ne rugm atunci cnd spunem: i nu ne duce pe noi n ispit. Citim n Sfintele Evanghelii c atunci cnd Domnul i Mntuitorul nostru suferea singur, n inima nopii, n Grdina Ghetsimani, cnd, prsit de toi, El a nceput a Se ntrista i a Se mhni (Matei 26, 37), cnd ispita s-a npustit asupra Lui cu toat nverunarea, a venit un nger din cer, s-a artat Lui i-L ntrea (Luca 22, 43). Asemenea i noi, cerem acelai ajutor ceresc n rugciunea noastr astfel nct, aflndu-ne n faa rului, a suferinelor, a ispitelor, credina noastr s nu se clatine, ndejdea s nu slbeasc, iubirea s nu se usuce, iar ntunericul rului s nu pun stpnire pe inimile noastre i s nu se cuibreasc acolo. Ne rugm s avem ncrederea n Dumnezeu pe care o avea Iisus, pentru ca toate ispitele s fe biruite de tria credinei noastre. Ne rugm, n acelai timp, ca Dumnezeu s ne izbveasc de cel ru iar n legtur cu aceast parte a rugciunii nu ni se d nici o explicaie, ci ni se ofer nc o descoperire, de data aceasta despre natura personal a rului, despre persoana uman ca purttoare a rului i surs a rului. Nu exist nici o realitate concret pe care am putea-o numi ur, dar ura apare n toat fora ei cutremurtoare atunci cnd un om urte un alt om. Nu exist suferin ca atare, exist oameni care sufer. Totul n aceast lume a noastr, totul n aceast via a noastr, este personal. Aadar n Rugciunea Domneasc noi nu cerem s fim izbvii de vreun ru impersonal, ci de cel ru. Sursa rului se afl n persoana cea rea care se hrnete cu rul, adic n persoana n care, ntr-un mod paradoxal i teribil de dureros, binele a fost nlocuit de ru. Singura explicaie posibil despre cel ru este faptul c am descoperit c nu este vorba despre o for impersonal mprtiat n lume, ci despre tragedia unei opiuni personale, a unei rspunderi personale, a unei decizii personale. n concluzie, numai la nivelul persoanei umane poate fi biruit rul i poate triumfa binele, nu la nivelul unor teorii abstracte. Drept aceea, de fiecare dat cnd spunem Rugciunea Domneasc i cerem biruin asupra ispitei, optm implicit pentru lumina credinei, a ndejdii i a dragostei - nu pentru ntunericul rului.

Astfel, se poate nstpni n lume o nou ordine a cauzalitii, o nou posibilitate de biruin a binelui asupra rului, prefigurat de aceast cerere a Rugciunii Domneti: i nu ne duce pe noi n ispit, ci ne izbvete de cel ru.

http://www.voscreasna.com/369/alexander-schmemann-si-nu-ne-duce-pe-noi-inispita-ci-ne-izbaveste-de-cel-rau/ Nu ntotdeauna e rau ceea ce pare a fi rau. Despre carte:

Didim cel orb - Impotriva maniheilor

Una din tintele ereziologiei lui Didim a constituit-o maniheismul. Din Comentariul la Eccleziast (88.9-10) reiese ca el considera maniheismul drept una dintre principalele doua amenintari ale ortodoxiei niceene, alaturi de arianismul profesat de Eunomie. De altfel, referintele polemice la adresa maniheismului sunt raspandite in toate comentariile sale biblice. In acelasi pasaj, ingrijorarea lui Didim este de ordin "teoretic", exprimandu-si dezacordulfata de practica acestora de a exclude unele parti din Scriptura si de a se opri asupra altora, unele capabile, in lipsa contextului, sa le sprijine conceptiile eretice. In privinta maniheenilor, este foarte probabil ca Didim nu cunostea mai mult decat punctele principale ale doctrinei acestora, fara sa fie familiar cu figurile mitologiei maniheene sau cu practica ascetica a comunitatilor din Egipt. Direct sau indirect, toate cunostintele despre maniheism retinute de Didim sunt relevante pentru trei probleme ce nu puteau fi ignorate in mediul ascetismului crestin din Egiptul secolului IV: problema raportului dintre bunatatea lui Dumnezeu si raul diavolului; problema justificarii practicii ascetice marcate de refuzul vietii trupesti si disputa referitoare la natura intruparii lui Hristos. Nu puteau fi ignorate deoarece, cu privire la prima problema, viata parintilor anahoreti din Egipt, daca ne luam cel putin dupa viata Sfantului Antonie cel Mare, oaspetele si gazda lui Didim, nu se desfasura in spatiul lumii unde binele si raul se afla in amestec, ci intr-unul in care puterile binelui, ingerii, si puterile raului, diavolii, erau prezente constante si se distingeau cu claritate intr-un razboi pentru inaltarea sau rapunerea sufletelor

monahilor. Argumentele lui Didim din Contra maniheilor (incepand cu paragraful 18) care demonstreaza teza inexistentei diavolului ca fiinta rea prin natura sa si propun intelegerea raului ca fiind dependent de "alegerea" fiintelor rationale au, dincolo de tinta polemica, functia de a lamuri natura experientei crestine a raului. Referitor la problema semnificatiei trupului supus practicilor ascetice, paragrafele 1-11, indicand posibilitateasfintirii trupului, devin si ele utile pentru practica crestina. De asemenea, argumentele in favoarea credintei in intruparea reala a lui Hristos din Fecioara (incepand cu paragraful 13) erau utile unei crestinatati egiptene marcate de dispute cristologice, chiar si dupa stabilirea dogmelor niceeoconstantinopolitane.

Sf. Ioan Damaschinul - Impotriva maniheilor

Dialogul impotriva maniheilor marturiseste vasta eruditie a Sf. Ioan Damaschin in filozofia greaca si in traditia patristica. Cunoasterea logicii si filozofiei antice par sa fie prioritare in aceasta scriere, ce se anunta implicit in debutul ei ca o "cercetare argumentata" si face apel, integrandu-le unui discurs personal, la numeroase argumente si distinctii inspirate mai ales din filozofia aristotelica si din raspunsurile polemice neoplatonice fata de dualismul gnostic. Influenta traditiei patristice se face simtita in planuri diferite. Unul dintre ele este insasi forma scrierii, fiind foarte probabil ca initiativa Sfantului Ioan Damaschin de a pune in scena un maniheu si un "ortodox" sa fi fost cauzata de imitarea Discutiei lui Ioan Ortodoxul cu un maniheu, scriere atribuita lui Ioan din Cezareea (secolul VI), in care apar aceleasi "personaje" si sunt dezvoltate unele argumente similare. In planul doctrinelor crestine folosite in replicile "ortodoxului" din dialog, se poate observa, preluarea viziunii Sf. Maxim Marturisitorul despre natura pedepsei vesnice, ca si asimilarea conceptiei Sf. Dionisie Areopagitul despre functia ingerilor si omniprezenta binelui in creatie. Conceputa sub forma unui dialog, intrebarile maniheanului, chiar scurte, sunt relevante si ilustreaza necesitatea unei replici crestine. De asemenea, ele ilustreaza nu numai doctrina maniheana, ci si reflectiile umane asupra raului si suferintei ce stau in spatele acesteia. De aceea, raspunsurile extinse ale "ortodoxului" vor acoperi si ele acelasi camp al reflectiilor umane, puse insa, asa cum nu facuse Mani,

in subordinea afirmarii unicitatii, transcendentei si bunatatii lui Dumnezeu. Unul din semnele notabile ale acestei diferente apare si in analiza pe care Ioan Damaschin o face termenilor de bine si rau. Raul suferintei pe care psalmul manihean (citat in introducere) tindea sa il vada ca fiind acelasi pentru divinitate ca si pentru om, apare divizat intre un rau uman si unul divin, Sf. Ioan Damaschin indicand posibilitatea omului de a privi lumea si pe el insusi in lumina binelui dumnezeiesc prezent ca Pronie in intreaga creatie. In apararea posibilitatii trupului si a materiei de a se sfinti, Sfantul Ioan Damaschin beneficiaza de traditia crestina a vietii monahale, ca si de formele liturgice ale slujirii lui Dumnezeu. Acestea contribuie, de pilda, la certitudinea Sf. Ioan Damaschin ca exista "multe trupuri ce fac fapte bune, precum cele facute de sfinti" (Contra man. 61). Implicarea temeiului traditiei vietii ascetice si liturgice in combaterea maniheismului apare si mai clar in Dogmatica, unde Sf. Ioan introduce inaintea capitolelor consacrate provocarilor maniheene (capitolele 92-95) alte doua in care sustine indreptatirea cinstirii moastelor sfintilor - dovada vie chiar si in moarte a posibilitatii trupurilor ascetilor de a se indumnezei, iar apoi sustine, impotriva iconoclasmului, posibilitatea materiei icoanei de a indrumaorice participant la viata liturgica catre realitatea divina de dincolo de chip.

* Desi proveniti din epoci diferite si beneficiind de experiente diferite ale vietii Bisericii, Didim cel Orb si Sf. Ioan Damaschin adopta un acelasi tip de atitudine fata de provocarea maniheana. Amandoi pun in joc argumentatia logica si filozofica ca pe un mijloc uman de a apara adevarul divin in fata adevarurilor umane ale maniheenilor despre prezenta raului in lume si despre necesitatea urmarii binelui divin.

5. ORIGINEA RAULUI SI CADEREA IN PACAT

Pacatul este un intrus in creatiunea lui Dumnezeu. Aparitia lui este inexplicabila, caci a-l explica inseamna a intelege ceea ce Biblia numeste taina faradelegii ( 2Tes.2,7) A cauta un motiv al aparitiei lui inseamna a-l scuza; a scuza pacatul inseamna , in ultima instanta, a-L face pe Dumnezeu responsabil de aparitia lui. Din acest motiv, aparitia pacatului in Univers va ramane o taina pentru vesnicie. O CREATIUNE DESAVARSITA -La sfarsitul fiecarei zile a creatiunii Dumnezeu a verificat ceea ce a creat in acea zi. Rezultatul-Toate erau bune: Geneza 1, 4.10.12.18.21.25 -La sfarsitul zilei a sasea, El a verificat din nou tot ce crease.Rezultatul-Toate erau foarte bune:Geneza 1,31 -Dumnezeul creatiunii este un Dumnezeu sfant si drept, care uraste pacatul: Deuteronom 32,4; Iov 34,10; Iacov 1,13; Psalm 5,4 Concluzie: Un Dumnezeu care uraste raul si care a adus la existenta o creatiune desavarsita, nu poate fi acuzat de aparitia raului. Aceasta ramane o taina. Putea fi prevenita aparitia pacatului? Da, insa numai daca Dumnezeu ar fi suprimat libertatea de alegere a fiintelor create, facand din ei niste roboti. Iubirea lui Dumnezeu nu putea face acest lucru. Acordarea libertatii de alegere fiintelor create a implicat un risc din partea Creatorului. ORIGINEA RAULUI IN UNIVERS

Pacatul a aparut pentru prima data in Univers in inima lui Lucifer, heruvimul ocrotitor de la tronul lui Dumnezeu: Isaia 14,12-14; Ezechiel 28, 12-17. Pacatul originar a fost mandria. S-au depus eforturi de a-l convinge pe Lucifer de primejdia in care se afla si de care nu era nici el constient. Cand toate eforturile au esuat, a izbucnit un razboi in cer, in urma caruia Lucifer, impreuna cu o treime din ingerii cerului, au fost izgoniti din cer.Dumnezeu a fost nevoit sa ia o astfel de masura radicala pentru a impiedica un dezastru in Univers. Vezi cap. Originea raului din Tragedia Veacurilor de E.G. Whithe CADEREA OMULUI Pamantul a fost adus la existenta in conditiile in care pacatul aparuse in Univers. Argumente: 1.Geneza 2,15: Gradina Edenului trebuia pazita de prima pereche de oameni. Ceva se intamplase in Univers si asta cerea o atentie sporita din partea omului. 2. Geneza 2,17: Existenta pomului cunostintei binelui si raului in gadina Edenului. Concluzie: omul avea cunostinta de aparitia raului in Univers si trebuia sa fie in garda. Istoria caderii omului in pacat: Geneza 3 Gravitatea gestului de a lua din fructul oprit: -Primii oameni fusesera avertizati de aparitia raului in Univers. -Proba la care au fost supusi a fost cea mai usoara posibila. Nu erau infometati, caci aveau tot Edenul la dispozitie. -Porunca lui Dumnezeu prin care li se interzicea sa manance din pomul cunostintei binelui si raului a fost cat se poate de clara:Geneza 2, 16-17 -Gestul de a lua din fructul oprit era un act de razvratire clara fata de porunca lui Dumnezeu, in conditiile in care pacatul aparuse deja in Univers. Consecintele pacatului Consecinte imediate: a) Schimbarea naturii umane: omul a capatat o natura decazuta, pacatoasa; Romani 3,23 b) Cunoasterea raului: Geneza 3,22 c) Frica: Geneza 3,10 d) Rusinea: Geneza 3,10 e) Prezenta lui Dumnezeu a devenit insuportabila: Geneza 3,8 f) Spiritul de indreptatire de sine si de acuzare a celuilalat:3,12 g)Blestemarea pamantului:Geneza 3,17 h) Truda in castigarea existentei: Geneza 3,17 i) Suferinta la nastere: Geneza 3,16 1.

j) Pierderea Paradisului: Geneza 3,22.24 2. Consecinte indepartate: Toate formele raului care s-au dezvoltat in cursul istoriei omenirii: Crima, razboaiele, violenta, minciuna, imoralitatea, poligamia, etc. CE ESTE PACATUL? Definitie: orice deviere de la vointa cunoscuta a lui Dumnezeu, fie nefacand ceea ce El a poruncit, fie facand ceea ce El a interzis: 1 Ioan 3,4; Iacov 4,17; Romani 14,23 Pacatul implica atat gandurile cat si actiunile omului. Domnul Hristos ne-a invatat ca pacatul apare la nivelul simtamintelor si gandurilor: Matei 5,21-32 Pacatul produce vinovatie. Aceasta, netratata corect, duce la distrugerea facultatilor mintale, fizice si spirituale ale omului, in final ducand la moarte. Plata pacatului este moartea: Romani 6,23 Antidotul vinovatiei este iertarea, care aduce pace sufleteasca si o constiinta libera. SOLUTIA LUI DUMNEZEU LA CADEREA UMULUI IN PACAT=JERTFA LUI HRISTOS Lori Balogh