01.

PSIHOTERAPIA

Definitie
Psihoterapia este intervenţia psihologică în sănătate şi boală. Prima
componentă, sănătatea, se referă la abordarea mecanismelor psihologice
de sanogeneză implicate în (a) promovarea şi optimizarea sănătăţii şi (b)
prevenirea patologiei. A doua componentă, boala, se referă Ia abordarea
mecanismelor psihologice de patogeneză implicate în patologie (clinică
şi/sau subclinică). Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenţiei
este individul), în grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un
grup terapeutic) şi de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu,
cuplul, familia etc). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup" se
utilizează adesea şi cu referire la psihoterapia „în grup".
Psihoterapia mai este numită şi „tratament psihologic" şi/sau
„intervenţie psihologică", sintagma psihopatologie subclinică înlocuindu-
se uneori cu cea de probleme psihologice (psihoemoţionale şi de
comportament), iar cea de psihopatologie sau de tulburări psihice/mentale,
cu tulburări psihologice ; aceste sintagme sunt mai noi şi urmăresc
reliefarea componentelor psihologice validate ştiinţific în psihoterapie şi
patologie.

Clasificare
Modelul bio-medical accentuează importanţa cauzelor de natură
fizică, infecţioasă în instalarea şi menţinerea tulburărilor psihice. O direcţie
de contestare s-a născut chiar în rândul psihiatrilor, generând curentul
antipsihiatrie, care are la bază ideea că boala mentală este un mit, existând
doar boli neurologice cu substrat organic şi boli cu etiologie psihogenă,
care nu ţin de resortul medicinii.
Abordarea dinamic – psihanalitică se centrează în special pe
impactul inconştientului asupra tulburărilor emoţionale şi psihice. În cadrul
demersului psihanalitic, acesta are două nivele: (1) conţinutul inconştient
generează prin conştientizare trăiri emoţionale negative, (2) conflictul
inconştient bazal susţine conflictul inconştient actual care determină
simptomatologia; altfel spus, există o congruenţă între trăirile emoţionale
trecute inconştiente (bazale) şi trăirile emoţionale prezente (actuale).
Intervenţia psihoterapeutică se desfăşoară în cadrul relaţiei transferenţiale,
ai căror factori sunt transferul şi contratransferul.
Abordarea umanist-experienţială porneşte de la premisa că patologia
psihică şi psihosomatică apare ca urmare a faptului că experienţele
negative de viaţă blochează forţele pozitive, care stau la baza personalităţii
noastre. Pentru a debloca aceste forţe pozitive şi implicit pentru a ameliora
patologia este nevoie de asigurarea unui context psihoterapeutic
caracterizat prin empatie, acceptare necondiţionată şi congruenţă.
Modelul cognitiv-comportamental consideră problemele psihologice
ca fiind răspunsuri dezadaptative învăţate, susţinute de cogniţii
disfuncţionale. Pentru a trata eficient problemele psihologice, este necesar

1
să modificăm comportamentele dezadaptative şi cogniţiile prin tehnici
specifice de modificare cognitiv-comportamentală.
02. CALITATEA DE PSIHOTERAPEUT

Printre aspectele şi metodele de care trebuie să ţină cont un terapeut

fac parte următoarele: a fi prezent (adică a te situa în prezent), a acţiona
responsabil şi a-l învăţa pe pacient să îşi asume responsabilitatea pentru
faptele sale, lucru care diferă clar de învinuire. Mai este necesară oferirea
unui mediu stimulativ şi în acelaşi timp sigur pentru a-i oferi clientului/
pacientului posibilitatea de a se deschide, de a căpăta încredere.
Relaţia terapeutica-este caracterizată ca o alianţă de lucru şi este
descrisă ca o atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a pacientului faţă
de terapeut, determinată de speranţa pacientului că simptomatologia va fi
eliminată şi de acceptarea necondiţionată a pacientului de către terapeut.
Ea poate reduce anxietatea pacientului, ceea ce reduce la rândul său
simptomatologia, furnizând clientului o nouă experienţă emoţională şi
oportunitatea de a discrimina între trecut şi prezent (Bergin & Garfield,
1994). Mai mult, în cazul terapiei dinamic- psihanalitice, relaţia terapeutică
generează şi nevroza de transfer; aceasta este stimulată prin
comportamentul terapeutului şi este foarte importantă pentru următoarea
etapă a tratamentului dinamic- psihanalitic. În alte forme de terapie, (ex.
terapia cognitiv- comportamentală, terapia umanist-experienţială), alianţa
de lucru nu generează nevroza de transfer pentru că terapeutul menţine
această "alianţă" printr-un comportament empatic, congruent şi colaborativ
faţă de pacient.

03. PSIHOTERAPIE SPIRITUALA

Psihoterapia spirituala ofera o constientizare superioara a vietii, prin

reconectarea la esenta fiintei: intelegerea propriului destin, recunoasterea
propriilor lectii de viata, acceptarea iertarii si in situatii de boala terminala,
intelegerea iubirii neconditionate, eliberarea de tipare mentale privind frica
de moarte, ascultarea sufletului in situatii de rascruce, etc.

,,Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti,, spunea Isus.

,, Cunoaste-te pe tine insuti,, spunea Socrate.
Dar oare ne cunostem cu adevarat la toate cele trei nivele: trup, minte,
suflet?
Facem greseli,avem experiente dure in viata, repetam aceleasi lectii,oare
de ce ?
Suntem robii sabloanelor mentale preluate sau comportamentelor
invatate? Odata constientizata lectia de viata, suferinta poate fi inlocuita,
prin dezvoltarea calitatii opuse si nu luptand impotriva ei, pentru ca stim,

2
imbolnavirea unei anumite parti a corpului nu este intamplatoare,
problemele fiind doar oportunitati deghizate.
Deseori ne simtim coplesiti de complexitatea vietii si nu mai putem de
multe ori vedea propria cale, dar intuitia si liberul arbitru ne pot ajuta sa
mergem mai departe gasind noi solutii de rezolvare.
Sa ne oprim un pic pentru a ne intreba: Cine sunt eu cu adevarat?
Uitam de multe ori ca in interiorul nostru dispunem de resurse magice de
care ne putem folosi, in situatii limita, pentru a ne ridica la un nivel nou de
intelegere a propriei vieti.
Maturitatea emotionala vine tocmai din creearea unui mecanism
propriu, de solutionare a situatiilor de conflict sau blocaj interior.
A recunoaste fata de noi insine ca personalitatea este subordonata Sinelui
Superior, ca toate darurile si toate realizarile nu sunt ale noastre, ci sunt
facute prin noi, este o intelegere care ne indeamna la reflectare ca fiinte
spirituale.

Sf. Toma d’Aquino a cautat sa uneasca gandirea aristotelica cu religia

crestina, considerand ca filosofia lui Aristotel cuprinde tot ceea ce este
accesibil ratiunii naturale. Revelatia crestina adauga acestor adevaruri
naturale alte adevaruri, mai inalte, dar care nu le infirma pe primele: ,,Gratia
divina desavarseste natura, nu o distruge”.
Sufletul omenesc este o ,,forma spirituala” de grad inferior (fata de ingeri).
Sufletul se naste odata cu trupul, dar nu moare odata cu el. Sufletul nu mai
este prizonier al trupului, ci este ,,energia care da viata”.
Sufletul omenesc apare sub mai multe dimensiuni:
1. Sufletul vegetativ legat de hrana;
2. Sufletul senzitiv legat de simturi;
3. Sufletul rational dependent de imaginile legate de simturi.
In esenta, tomismul incearca unificarea a doua pozitii pe care le vede in
spiritul uman: credinta si ratiunea. Nu exista adevar dublu, al credintei si
ratiunii. Adevarul este unul. Credinta primeaza, ea ii reveleaza ratiunii
adeavarul.
Atributele ,,consistente” ale divinitatii sunt: infinit, unic, sprit, nemiscat.
Dar acestea sunt si atributele constiintei. Asadar, exista cosubstantialitate
intre Dumnezeu si constiinta. Dumnezeu nu exista in cerurile exterioare, ci
in launtrul nostru (divinul launtric), in constiinta noastra.

Aceasta abordare nu presupune clarvedere, clarviziune, bioenergie ci

se intemeiaza pe un model holistic si integrativ in scopul dezvoltarii
armonioase pe toate planurile fiintei umane.
Calea spre cine suntem noi cu adevarat, reprezinta o experienta care ne
poate ghida spre activarea resurselor interioare si regasirea sensului de a
trai viata sub toate aspectele ei inaltatoare.

3
04. PSIHOTERAPIE RELIGIOASA

Viktor Frankl (1905-1997)- Logoterapia= terapia prin logos,

salvare prin religie
Teoria şi terapia lui Frankl au izvorât din experienţele sale
trăite în lagărele naziste de exterminare. Studiind condiţiile de
supravieţuire el a dezvoltat logoterapia, terapia prin Logos (gr.
sens, spirit, dar şi raţiune divină; Ioan Alexandru obişnuia să-l
numească Logos pe Iisus Hristos!). “Logosul este mai adânc
decăt logicul”, spunea Frankl. Logo-terapia este metoda prin
care omul este ajutat să-şi găsească un sens al vieţii (un rost).
Omul poate descoperi acest sens al vieţii în trei moduri:
a) prin acţiune;
b) prin experienţa unei valori;
c) prin suferinţă (apropiat de conceptia crestina a lui F.M
Dostoievski).
Omul trebuie să fie conştient şi să fie sigur că suferinţa are
un sens sau, altfel spus, omul trebuie să aibă capacitatea de a
descoperi un sens al existenţei în suferinta.
Logoterapia frankliană este transformată de discipolii săi în
Christoterapie – metodă de vindecare prin iluminare
(învăţătura lui Hristos): descoperirea sensului suferinţei şi
sacrificiului (sacrum facere), ca o cale de purificare spirituală,
prin care se înlătură mediocritatea şi păcatul. Bernard Tyrell (în
1975) face trecerea la Christoterapie, cu acordul lui V.Frankl.
Logoterapia, comparată cu psihanaliza, este o metodă mai
puţin retrospectivă şi mai puţin introspectivă, fiind mai ales
prospectivă, pentru că se concentrează asupra viitorului
pacientului, care, prin transferuri şi descoperiri ale sensului
existenţial, are şansa salvării şi împlinirii sale în viitor.
Logoterapia (Christoterapia) defocalizează toate cercurile
vicioase şi angoasele, înlătură vacuum-ul existenţei, care
favorizează dezvoltarea nevrozelor; sunt sparte toate
autocentrările tipice în nevroze. Prin cultivarea setei de sens
(“the will of meaning”) vacuum-ul existenţial se umple cu sens,
cu semnificatie inalta, cu rost. Sensul cel mai inalt al existentei
umane al unitatii dintre Sine si Univers. Omul are capacitatea
de transcendere si cosmizare, de a crea directii noi, mai
profund spirituale, ale evolutiei umane este Selftranscendence-
concept inventat de Frankl (1963) si desemnand ascensiunea
spirituala prin depasirea Sinelui individual. Omul este o fiinta
selftranscendenta: daca nu isi gaseste un sens in lume si nici in
Sine trebuie sa caute si sa-l descopere in afara sa, dincolo de

4
Sine. Acesta este Suprasensul! Este o referire la Dumnezeu si la
sensul spiritual al credintei religioase.

05. MEDITATIA

Meditația este un fenomen mental biofizic care descrie o stare de

atenție asupra unui gând, asupra conștientului, subconștientului sau
incoștientului. De obicei implică atenția spre gândirea însăși, dar fără a te
lăsa dus de gânduri.
Accepțiunea orientală
Meditația este adesea formal considerată ca fiind o componentă a religiilor
estice, despre care există dovezi că ar fi fost practicată timp de peste 5.000
de ani. În accepțiunea orientală a termenului, în special în filosofia Zen, ca
ramură a Taoismului, termenul de meditație desemnează o stare a
mentalului în care acesta este golit de absolut orice conținut, așa numita
minte liniștită sau tăcută. Această stare a minții presupune echilibrarea
conștientă a planului conștient al minții, creând, astfel condiția necesară
accesării subconștientului și înțelegerii adânci, profunde a rădăcinilor
gândurilor cu care operează mintea conștientă. Acest demers este
fundamental atunci câd cineva își pune problema cunoașterii de sine.
Accepțiunea occidentala
Meditația a devenit, de asemenea, un simbol principal în cultura
Occidentului. Ea cuprinde oricare din marea varietate a practicilor
spirituale care subliniază activitatea mentală. Meditația poate fi folosită
doar pentru cunoașterea sinelui sau pentru echilibrarea minții asupra
oricărui subiect, dar este adesea folosită pentru cunoașterea divinității
(sau a unui aspect privitor la divinitate). Multe persoane practică meditația
în scopul găsirii liniștei sufletești, pe când alții practică anumite exerciții
yoga [asane, Hatha-yoga (Ha - forță pozitivă, tha - forță negativă)] care au
în comun exercițiile de sport pentru încheieturi, mușchi-tendoane și astfel
toate ajută la sporirea și menținerea sănătații fizice și mentale. Legătura
dintre minte și corp, corp și minte este evidentă. Mintea sprijină corpul și
corpul ajută mintea astfel ajungându-se la "O minte sănătoasă într-un corp
sănătos".
Meditația naturala
Meditația naturală nu are de-a face cu nici un obiect, gând sau stare, ci se
rezumă la simpla observare a tot ceea ce există interior si exterior, se
referă la cunoaștere, cu alte cuvinte este forma de a simți natural viața.
Această meditație este prezentă la toate tipologiile de oameni, ea incepe
prin observarea simplă a respirației.
Pentru cei care vor să meargă în profunzimile conștientului,

5
subconștientului și inconștientului, trebuie să ajungă să stăpânească bine
observarea respirației. Meditația naturală este forma cea mai bună pentru
toate tipologiile de oameni, pentru toți cei care vor să se cunoască pe sine
înșiși, și vor să se îmbunătățească în virtuți

06. TRAININGUL AUTOGEN

Trainingul Autogen este o metoda de relaxare stiintifica, elaborata in

Germania anilor 1920 de catre medicul psihiatru J.H. Schultz.
Condiţiile şi regulile pe care trebuie să le avem în vedere pentru aplicarea
metodei de psihoterapie relaxantă autogenă ar fi următoarele:
a. Poziţia pentru exerciţiu. Există două posibilităţi practice:
Poziţia orizontală,la pat,complet relaxat şi fără pernă;
Poziţia şezândă în fotoliu sau pe un scaunmaşa zisa poziţie a birjarului, cu
picioarele uşor desfăcute în afară, corpul aplecat în jos cu spatele rotunjit,
capul căzut înainte şi braţele atârnând lateral inerte, ori relaxate pe
genunchi.
b. Fiecare exerciţiu de antrenament autogen implică 3 faze:
-Prima fază este constituită din luarea poziţiei de bază (expusă la puctul
a),urmată imediat de închiderea ochilor,comandă care favorizează
concentrarea şi reprezentarea mentală întro manieră mai intensă, fără a
face nici o mişcare şi fără a vorbi,formulele exerciţiilor;
-Faza a doua conţine exerciţiul propriuzis;
-Ultima fază marchează sfârşitul exerciţiului;se vor mişca braţele în sus şi
în jos de trei ori, se strâng pumnii, apoi se vor executa 3 respiraţii adânci,
după care se vor deschide ochii.

Efectele trainingului autogen:

- odihna si recuperare dupa efort
- autorelaxare
- reducerea durerii
- reducerea anxietatii
- imbunatatirea tulburarilor de somn
- intarirea sistemului imunitar
- intarirea eului prin formele sugestive speciale
- schimbarea perceperii problemelor
- perfectionarea in tehnica introspectiei, cu efecte favorabile asupra
dezvoltarii spiritului autocritic si cresterea autocontrolului voluntar

Exemlu:
Vă rog luaţi poziţia de bază . . .
Închideţi ochii....
a. Sunt în întregime liniştit
b. Sunt cu desăvârşire calm
c. Toţi muşchii îmi sunt destinşi şi odihniţi

6
d. O linişte plăcută mă înconjoară
e. Calmul mă inundă
f. Nimic numi tulbură liniştea
g. Simt o linişte şi o pace interioară
h. Sunt complet calm
i. Braţul meu drept zace fără vlagă,inert
j. Braţul meu drept este în întregime greu
k. O greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul,braţul,mâna şi se furişează
până în vârful
degetelor
l. Braţul meu drept este foarte greu . . .
m. Linişte şi greutate . . .
n. Sunt în întregime liniştit....

Mişcaţi braţul în sus şi în jos de 3 ori !

Strângeţi pumnii !
Respiraţi profund . . .încă odată . . .încă odată . . .
Deschideţi ochii !

07. SUGESTIA-HIPNOZA

Susceptibilitatea hipnotica masoara usurinta cu care o persoana poate

fi hipnotizata. Cele mai utilizate scale de masurare a hipnotizabilitatii sunt
Scala de Grup Harvard si Scala de Susceptibilitate Hipnotica Stanford.
Scala Stanford de exemplu evalueaza itemi cum sunt: modificarea
posturala, inchiderea ochilor, levitatia bratului, inhibitia verbala,
halucinatiile, amnezia, modificarile post-hipnotice.
Exista multi factori care influenteaza hipnotizabilitatea unei persoane:
Varsta: Copiii din categoria de varsta 7-15 ani au cea mai mare capacitate
hipnotica si sunt foarte sugestibili. Dar categoria de varsta 15-50 de ani
sunt persoanele la care tarnsa hipnotica si sugestiile post-hipnotice
functioneaza cel mai bine.
Sexul: Studiile arata ca nu exista diferente semnificative intre femei si
barbati privitor la hipnotizabilitate.
Inteligenta: Pentru a aplica hipnoza este necesar ca subiectul sa aiba un
minim de abilitati intelectuale. Persoanele cu retard mental sunt aproape
imposibil de hipnotizat. Cel mai important factor care influenteaza
hipnotizabilitatea este capacitatea persoanei de a se concentra.
Motivatia: Persoana trebuie sa fie suficient de motivata pentru a apela la
psihoterapia care include tehnici de hipnoza clinica. Persoanele care nu
doresc sa fie hipnotizate, nu vor putea face acest lucru.
Conditionarea. Conditionarea adecvata si pregatirea inductiei hipnotice,
credintele subiectului si expectantele legat de procedura si beneficiile
hipnozei decid gradul de hipnotizabilitate.

7
Imaginatia. Cu cat capacitatea imaginativa a persoanei este mai mare, cu
atat este mai usor de hipnotizat.
Cooperarea. Este foarte dificil de hipnotizat o persoana care nu
coopereaza. Mediul. Un mediu calm este un factor esential
pentru o inductie hipnotica normala.
In hipnoza se discuta adesea de accesarea mintii inconstiente ca metoda
de rezolvare mai rapida a problemelor. De unde afirmatia ca hipnoza este o
cale directa de accesare a inconstientului.
Milton Erickson definea hipnoza ca o "comunicare cu sau o concentrare
exclusivă asupra propriei fiinţe, asupra propriilor gânduri, amintiri, valori şi
credinţe despre viaţă" şi caracteriza transa ca fiind "un proces inconştient
de învăţare", acea stare care ar permite depăşirea mecanismelor de apărare
conştiente şi accesul la resurse inconştiente.

În stare conştientă, percepem foarte mulţi stimuli şi diferite senzaţii pe

care psihicul le procesează şi le prelucrează simultan. În transă atenţia
noastră este concentrată în special asupra unui singur aspect, în timp ce
toate celelalte elemente ale mediului înconjurător devin mai puţin
importante şi sunt ignorate.

Transa este un fenomen natural ce apare adesea în mod spontan. Cu

toţii experimentăm involuntar starea de transă atunci când suntem
absorbiţi de conţinutul unei cărţi, când urmărim un film care ne fascinează
sau când suntem captivaţi de discuţia cu o altă persoană. De aceea foarte
mulţi oameni ar putea considera transa ca fiind o experienţă banală.

Hipnoza clinică este o tehnică eficientă, certificată ştiinţific, prin care

hipnoterapeutul induce altei persoane în mod conştient starea de transă,
stare ce facilitează schimbarea accelerată a psihicului şi a organismului.
Hipnoterapia este indicata in:
- Terapia durerii (atat cea acuta, cat si cea din bolile cronice);
- Tulburari anxioase;
- Tracul de examen;
- Tulburari de somn;
- Tulburari de alimentatie;
- Stres posttraumatic;
- Tulburari fobice;
- Balbism;
- Boli psihosomatice (astm bronsic, boli dermatologice).
Hipnoza si inconstientul
Imaginatia este canalul de comunicare dintre constient si inconstient.
Mintea constienta trimite sugestii inconstientului prin imagerie, sugestiile
putand consta in cuvinte, imagini sau sentimente. Atunci cand ne
imaginam ceva se produc schimbari fiziologice in diverse parti ale corpului
nostru. -In
hipnoza clinica ajutam practic la formarea imaginilor prin utilizarea

8
inteligentei inconstiente. Putem accesa informatii valoroase si promova
relaxarea si vindecarea.

-În timpul transei hipnotice timpul poate fi trăit ca dilatat, scurgându-se mai
încet decât în mod normal, sau dimpotrivă ca fiind condensat, scurgându-
se foarte repede, aceasta fiind una din caracteristicile hipnozei.
Trăirea condensată şi accelarată a timpului este utilă în hipnoterapie/
hipnoza clinica pentru reducerea intervalului de timp în care pacientul
conştientizează suferinţa fizică şi psihică. Este o metodă foarte utilă în
hipnoterapia durerii, în care pacientul poate trăi timpul ca scurgându-se
foarte repede în perioadele în care are dureri şi respectiv scurgându-se
mult mai încet în perioadele în care se simte bine.
-Legat de trăirea timpului sunt şi tehnicile hipnotice de regresie şi
progresie de vârstă. În timpul regresiei de vârstă pacientul trăieşte efectiv
evenimentele corespunzătoare perioadei sugerate fără nici un cadru
referenţial: prezentul nu există pentru pacient. Regresia de vârstă este
frecvent utilizată în intervenţiile de întarire a eului pentru a accesa
resursele personale, precum şi în hipnoanaliză pentru ca pacientul să
poată accesa expereinţele conflictuale reprimate. Ca tehnici de regresie
temporală sunt frecvent folosite: imginarea unui tren al timpului şi
dezorientarea temporală (folosirea de sugestii confuzive privitoarea la
„acum” şi „atunci”).
-Progresia de vârstă conduce la o realitate psihologică trăită ca
desfăşurându-se în viitor. Este o tehnică folosită pentru întărirea eului şi
integrarea stărilor afective.
Ştiinţa a demonstrat de mult timp că există o puternică legatură între
funcţionarea organismului şi a psihicului nostru. Credinţele, emoţiile şi
gândurile noastre ne influenţează în mod direct funcţionarea organismului,
multe din problemele de sănătate cu care ne confruntăm fiind consecinţa
unor factori mentali şi emoţionali. Aşadar, pentru a ne schimba viaţa e
necesar să învăţam să schimbăm în modul nostru de gândire tot ceea ce
ne-ar putea afecta sănătatea.

08. ANALIZA EXISTENTIALA

Asistãm la o dezvoltare si nuantare a cadrului teoretic stabilit de

existentialistul- Viktor Frankl, atât cu privire la problematica sensului, cât si
a teoriei motivationale elaboratã de acesta.
Dar dacã „fiinta ajunge la sens“, sensul fiind ceva de atins, ceva ce trebuie
descoperit, ceva situat la sfârsit, înseamnã cã si vointa de sens, vãzutã de
neurologul si psihiatrul vienez Viktor Frankl, ca principalã fortã
motivationalã a omului.
Analiza existentialã actualã distinge patru motivatii existentiale
fundamentale (Längle, 1994), care trebuiesc împlinite, ca o scarã a

9
devenirii, pentru ca persoana sã poatã ajunge la o existentã autenticã si
ferm întemeiatã:
1. Putinta de a fi pur si simplu, putintã vizatã în interogarea fundamentalã a
existentei în directia propriului temei de a fi, prin intermediul perceptiei si
cognitiei ajungându-se la „încrederea fundamentalã“;
2. Putinta de a resimti ceea-ce-este-valoros ca atrãgãtor. Aceastã
posibilitate este confruntatã în întrebarea fundamentalã a vietii: „Eu trãiesc,
dar îmi place sã trãiesc?“, prin intermediul emotiei ajungându-se la
„valoarea fundamentalã“ reprezentatã de viata însãsi;
3. Putinta si, coextensiv, permisiunea de a fi Eu însumi, ce presupune
elaborarea rãspunsului la întrebarea fundamentalã a persoanei: „Eu sunt,
dar am voie sã fiu asa cum sunt?“, prin intermediul atitudinii si identificãrii
ajungându-se la „valoarea proprie“, pentru ca atunci, si doar atunci când
aceste trei motivatii fundamentale personal-existentiale sunt împlinite,
persoana sã fie pusã în fata acelei motivatii, specific umane, pe care Frankl
a descris-o ca:
4. Vointa (dorinta) de sens, ce presupune rãspunsul la întrebarea asupra
sensului existentei: „Eu sunt aici – de ce este bine acest lucru?“, prin
actiune, dãruire si consacrare ajungându-se la „sensul vietii“.
Aceastã nouã si complexã teorie motivationalã furnizeazã analizei
existentiale actuale un instrument teoretic propriu, în baza cãruia poate fi
abordatã si psihodinamica, ea devenind astfel o metodã si o doctrinã
psihoterapeuticã completã. În plan teoretic se contureazã tot mai clar o
rescriere a psihopatologiei (în sensul analizei existentiale), bazatã pe
filosofia existentialistã si fenomenologicã în centrul cãreia se situeazã
conceptul de existentã, concept înteles ca trãirea si crearea de cãtre om a
valorilor în lume.

Conform analizei existentiale se descriu patru premise pentru existentã

(Längle,1997):
1. capacitatea de a accepta conditiile vietii (raportarea la realitate si
capacitatea de a avea încredere);
2. de a trãi cu propria simtire (relatii si valori);
3. valorizarea a ceea ce este individual si unic (respect fatã de felul,
libertatea si demnitatea persoanei, chiar si a celei proprii);
4. a actiona si a se angaja pentru ceea ce dã sens.
Astfel, analiza existentialã poate fi definitã ca „o psihoterapie
fenomenologic-personalã al cãrei scop este de a ajuta persoana sã ajungã
la o trãire liberã (spiritualã si emotionalã), la atitudini autentice si la un
comportament responsabil fatã de viata si lumea sa“ (Längle, 1998).
Din aceastã definitie rezultã si etapele presupuse de procesul terapeutic
din analiza existentialã:
* prelucrarea emotiei si cognitiei din impresie si trãire;
* prelucrarea integrativ-biograficã a atitudinilor personale;
* descoperirea formelor de expresie autentice si corespunzãtoare
situatiei;

10
 * exersarea si realizarea unui comportament încãrcat de sens.

Principalele afirmatii ale analizei existentiale sunt:

* ceea ce este cel mai profund în om – persoana – nu se poate îmbolnãvi,
este liberã si intangibilã;
* cu toate acestea, omul poate ajunge la deznãdejde dacã nu-si
descoperã sensul sau dacã „nu poate fi“;
* omul este responsabil pentru libertatea sa;
* nu este necesar ca omul sã afle plãcere în tot ceea ce întâlneste, nici
mãcar în tot ceea ce aflã despre sine însusi (capacitatea de auto-
distantare);
* omul nu este întregit doar din si prin el însusi – el are nevoie de o
„completare“, împlinire, prin intermediul celorlalti (auto-transcendere);
* fiecare om are un loc si o misiune în lume – ceea ce i se cere este doar
sã le descopere.

09. DASEIN-ANALIZA

Temele dominante ale lui Martin Heidegger (1889-1976) sunt: fiinta,

temporalitatea si moartea.
In 1927 Heidegger publica ,,Fiinta si timp” in care foloseste termenul
de Dasein care inseamna ,,fiinta in deschis”. Fiintare printre fiintari, omul
este in lume; lumea este potential ostila. De asemenea, omul este singurul
capabil sa se smulga lumii si sa se gandeasca la ceea ce nu este. Omul
este temporalitate, adica ekstaz, iesire in afara sa catre ceea ce nu mai este
sau nu este inca. Moartea este orizontul omului care face din neliniste o
realitate de care el nu poate fugi., singura noastra certitudine pe care o
avem din momentul nasterii fiind moartea.
In conceptia existentialistilor, problema Fiintei are intaietate fata de
problema cunoasterii. Fiinta nu poate fi facuta materie de cercetare
obiectiva; ea se reveleaza individului pe calea reflectiei si analizei, Dasein-
analiza (analiza omului) – asupra propriei sale existente concrete in timp si
spatiu. Existenta este fundamentala: fiecare individ inzestrat cu constiinta
de sine isi intelege propria existenta prin prisma experientei proprii si a
trairii situatiei concrete in care se afla. Eul de care este constient este o
,,fiinta ganditoare” care are: sperante, credinte, opinii, temeri, dorinte,
nevoia de a afla un scop si un sens.
In esenta existentialismul provoaca psihologia omului spre cercetarea
trairilor si dramelor psihice:grija, anxietatea, scarba, plictiseala, esecul
proiectului interior, libertatea existentiala etc.
Psihologii trebuie sa cunoasca omul concret in totalitatea sa.
Fundamentele unei asemenea ,,psihologii a speciei umane” trebuie sa fie
temele si crizele perpetue ale vietii umane. Simplele secvente de tip S-R

11
(stimul-raspuns), impulsurile, deprinderile si abilitatile, mecanismele
cognitive tind sa mascheze tonalitatea dramatica a vietii.
Psihologia trebuie sa fie mai umanista decat este si sa se preocupe mai
serios de existenta spirituala.

10. PSIHOTERAPIA COGNITIV- COMPORTAMENTALA

Psihoterapia cognitiv-comportamentală consideră problemele

psihologice ca fiind răspunsuri dezadaptative învăţate, susţinute de
cogniţii disfuncţionale. Pentru a trata eficient problemele psihologice, este
necesar să modificăm comportamentele dezadaptative şi cogniţiile prin
tehnici specifice de modificare cognitiv-comportamentală.
Watson a reuşit să creeze şi să rezolve experimental o nevroză
anxioasă în cazul unui băieţel de un an –cazul clasic al micuţului Albert. În
momentul în care copilul se juca cu un iepuraş, Watson producea un
zgomot extrem de puternic (stimul necondiţionat) care declanşa la copil o
reacţie de teamă (reacţie necondiţionată). După câteva astfel de asocieri s-a
ajuns în situaţia în care iepuraşul (stimul condiţionat) îi producea copilului
o reacţie de teamă (reacţie condiţionată) creându-se astfel o reacţie
nevrotică. În faza a doua a experimentului, prin tehnica de desensibilizare
progresivă s-a trecut la eliminarea acestei reacţii nevrotice. Acest
experiment a fost reluat în diverse variante, rezultatele obţinute reuşind să
fundamenteze nucleul tare al modelului cognitiv-comportamental:
1). Categoriile nosologice sunt simple etichete verbale care trebuie
operaţionalizate comportamental;
2). Operaţionalizarea comportamentală se reduce la comportamente
respondente (înnăscute) sau operante (învăţate);
3). Eliminarea comportamentelor respondente şi operante care constituie
simptomatologia se realizează pe baza legilor învăţării stabilite
experimental.

Asadar – psihoterapia cognitiv comportamentala are scopul de a

modifica gandurile irationale, emotiile distructive, si comportamentele
nepotrivite si s-a dovedit a fi eficienta in tratarea tulburarilor: fobice,
anxioase si depresive.
Modelul cognitiv comportamental a fost dezvoltat de Aaron Beck si Albert
Ellis.
Exemple de ganduri disfunctionale:
” Am numai ghinioane.”
” El trebuie neaparat sa fie de acord cu mine pentru a putea fi prieteni. ‘’
” E numai vina mea ca fiica mea a esuat in viata.”
” Va fi ingrozitor daca voi cadea la licenta.”
”Daca mi-e frica sa zbor cu avionul, inseamna ca este foarte periculos sa
zbori cu avionul. ”

12
Terapeutul il ajuta pe client sa-si recunoasca acest mod de gandire si sa-l
modifice, dezvoltandu-i un stil de gandire nu pozitiv, ci realist. La baza
acestui demers se afla modelul tulburarilor psihopatologice elaborat de
Beck care evidentiaza rolul cognitiilor in aparitia si mentinerea starilor
afective negative.

Modelul ABC este o strategie folosita in tehnicile cognitiv comportamentale

pentru a-l invata pe client care este relatia intre ganduri, emotii si
comportament.
A B C
Eveniment Ganduri, Stari afective Comportamente
activator al unei convingeri
emotii sau
comportament
Inima mea bate Voi face un atac Anxietate, Clientul cheama
mult mai rapid. de cord. panica. salvarea.

Am baut prea Clentul reduce

multa cafea. Sentimente de doza de cafea.
parare de rau ca
a exagerat.
La micul dejun Lui nu-i pasa de Iritata, plina de Se cearta cu el ii
sotul citeste mine. resentimente. spune ca este
ziarul. egoist.
El ma evita Trista cu
pentru ca este sentimente de Evita sa
suparat pe mine culpabilitate. comunice cu
partenerul.

Abordarea comportamentala - se bazeaza pe teoriile invatarii elaborate

de rusul I.P. Pavlov (1849-1946) si americanii J.B. Watson (1878-1958) si
B.F. Skinner.
Terapia comportamentala a devenit populara in anii '70, dupa ce Wolpe a
prelucrat teoriile comportamentalistilor timpurii. Elemente ale teoriilor
invatarii pot fi gasite in multe din abordarile moderne ale consilierii
psihologice si psihoterapiei, intrucat majoritatea psihologilor recunosc
astazi rolul unor procese de invatare in dezvoltarea umana.

Abordarea cognitiva - fondata de Aaron Beck si Albert Ellis, aceasta

abordare subliniaza importanta gandurilor in procesele mentale. Primul
dintre ei a intemeiat terapia cognitiva, iar cel de-al doilea, terapia rational-
emotiva. Beck si Ellis au elaborat in mod separat abordari specifice, bazate
pe analiza gandirii, pentru a-i ajuta pe cei aflati insuferinta psihica sa se
schimbe. Abordarea cognitiva este astazi, impreuna cu abordarea
comportamentala si formand impreuna terapia cognitiv-comportamentala,
una din cele mai populare, mai raspandite si mai apreciate terapii, datorita

13
duratei scurte si eficientei in inlaturarea simptomelor. Cuvinte cheie:
ganduri irationale, ganduri automate, scheme, tema pentru acasa, gandire
pozitiva, gandire logica.

11. PSIHANALIZA – FREUD

Transcronic s-a oferit posteritatii pentru a evada din prezentul

complexat si absolvit de propria creatie.
Sigmund Freud a elaborat principiile Psihologiei Dinamice a
Personalitatii
inconstient - preconstient - constient (1900)
Sinele - Eul - Supraeul (1923).
Introduce determinismul intrapsihic si dialectica subiectiva a unui Eu Ideal.
Psihanalistul austriac de origine evreu a contribuit la acreditarea unei
conceptii structuraliste si genetice. Inainte de psihanaliza psihologia -
constata Freud - s-a situat mereu fie dincoace fie mult dincolo de omul
concret. Doctrina psihanalitica e rezumata prin transformarea oricarui
inconstient patogen in constient.
Opera lui Freud a fost pentru H. Wells una din cele mai adanci rataciri ale
umanitatii.
Notiunea mana in protoclinica indiana denota organul spiritual cu
functii diverse in care se acumuleaza date ale inconstientului si care
constituie nucleul individualitatii psihice.
Perlaborarea, simbolizarea prin limbaj erau deja prefigurate de valoarea
cathartica pe care Breuer si Freud o atribuiau exprimarii verbale - omul
gaseste in limbaj un substitut care permite abreactia aproape identica a
afectului.
Spiritul de emulatie se explica prin sublimarea agresivitatii iar altruismul
prin sublimarea instinctului sexual. Maladia mentala erupe din dorinte
antisociale sau perisociale oricum ineluctabile si ca atare refulate in si din
copilarie. Realitatea psihica nu se traduce prin experiment.
Freud descopera la 1884 proprietatile analgezice ale cocainei pe care
Köller ulterior le va specula si e indicata a fi administrata in cazul sedarilor
pentru a se renunta la efectele malefice ale morfinei.
Psihanaliza este exegeza, tratament si cale de fundamentare a intuitiilor
malaxor.
Initial energetica freudiana a fost arogant influentata de praxisul
hipnagogic pana cand aparatul psihic va fi transat in Topica Firstala -
constient / inconstient / preconstient.
Mostra de autentic inconstient se aserteaza in lapsus. Amneziile
selective si efemere sunt tributare unui obstacol asociativ - memoria refuza
evocari penibile. Ideosincraziile proliferate via parapraxii rezulta din
compromisuri intre intentia constienta si o tendinta inconstienta de
refulare. Gluma conserva un potential de inhibitie si comicul latenteaza o

14
doza de efort mintal in timp ce umorul - travaliu narcisic care permite
satisfacerea unor pulsiuni erotice sau belice inconstiente - rezerva answer-
ul emotiv cuantificat pe un sens xenogon si ca atare plasat in contratimp.
Stimulii apar integrati in visul trans-verosimil nu logic ci analogic prin
capacitatea energiei de investitie de-a se desprinde de anumite reprezentari
pentru a se antrena liber in poligonul oniric al cailor asociative. Decorul
dremic accepta in regia nevoii de regresie impresiile la nivel primar.
Activitatea nictemerala nu pretinde o extinctie a manifestarilor psihice
dovada ca cenzura hipnopotenta suprima cosmarul prin trezirea
subiectului.
Se edifica Teoria Relatiei Simbolice prin raportul hipnagogic latent -
manifest tradus prin imanenta respectiv expresia visului. Asociatiile libere
intre cuvinte si idei se dezvolta onirotopic. Toate procesele psihice dispun
de componente operationale cantonate inconstient ce interfereaza
topogonic cu retentii afective contingente spre somatic iar answer-ul lor ne
declara constienti. Sublimarea eidetica reproduce un proces iteromnezic si
nu un efect asa cum permite idealizarea pulsionala. Diagrama simbolica via
inconstient decripteaza cuvantul si mesajul iconic.
Conflagratia intre principiul placerii Id-ului si principiul realitatii Eu-lui
incodeaza frustrarea si refularea originara din care provine inconstientul
biologic ce explica fixarea sau asocierea inraptuala eidhos - ethos bazal
prin contra-investitie rambursata in economia psihicului dinamic via
reprimare. Fiziologicul a generat in consecinta avanscient un continut
protopsihic.
Preconstientul admite conduita reticenta ca obiect xenoscient si difera
de
inconstient prin energia legata a proceselor secundare asociative remise la
nevoie constientului - actualizarea amintirilor. Pulsiunile aconstiente se
califica in baza proceselor primare via condensare si deplasare dar atunci
cand se vor exprimate in preconstient sau constient sunt obligate sa
raspunda catenar la cenzura prin constituirea lor in Formatiuni de
Compromis.
Exista un determinism psihic inconstient ancorat in toate tipurile de
manifestari ale conduitei umane de vreme ce absurditatea e prezenta
holotopic. Simptomul provine dintr-o motiune pulsionala compromisa sau
anulata prin refulare ce faulteaza nu doar satisfactia ci si inamorsarea
energetica exogona. Formatiunea de Compromis rezulta in baza
principiului dinamic al inconstientului ce exercita si solicita permanent o
forta antagonica - de interzicere a accesului la constiinta al unor
continuturi psihice antrenate.
Narcisismul acuza ansamblul pulsiunilor orientate spre Sine ca auto-
atasament initial si tardiv ce blindeaza Eul - interfata a psihicului cu
realitatea.
Travaliul Doliului caracterizeaza categorial exclusiv umanul si se consuma
sau epuizeaza doar in si cu timpul. Lamentarea ranforseaza placerea
autista fictiogena - satisfactia de moment nu poate avea loc in absenta

15
obiectului intens dorit decat printr-o substituire a partenerului dualist
pierdut in echivalentul sau narcisic.
Constientul desi situat la periferia aparatului psihic nu se resimte
marginalizat ca Proba a Realitatii prin indicii de calitate - perceptie -
realitate antrenati. Perlaborare apare ca integrare a continuturilor refulate la
nivel preconstient.
Freud a aratat ca afectivitatea mai mult decat inteligenta este factorul
esential al vietii psihice - idee preluata de la Fr. Nietzsche care a descoperit
Sinele apersonal dar peremptoriu prin natura in fiinta noastra - Ceea ce nu
ma omoara ma face mai puternic. Pulsiunea mortii si conceperea trigonica
a personalitatii perceputa ca Sine / Eu / supra-Eu se enunta in Topica post-
Firstala. De retinut ca Rank si Ferenczi nu accepta instinctul tanatic.
Id e instanta contra careia se exercita defensa si e definit prin Sine ca pol
pulsional al personalitatii. Eul apare Id-ului ca ceva modificat sub influenta
directa a lumii exterioare prin medierea sistemului perceptiv constient.
Supra-Eul survine in declinul Complexului Oedip la baieti respectiv Electra
la fete.

Energia Libera vizeaza procesele primare din inconstient si pretinde

descarcarea ireconciliabila. Energia Legata - de reprezentari sau tendinte
ori fantasme – tergiverseaza prin Cathexis - procese secundare nidate pe
obiecte si idei - dezamorsarea in preconstient. Energia Mobila de supra-
investire navigheaza in constient.
Forta cviscienta si cea potentiala se enunta holonergic. Afectul poate
avea o semnificatie si un destin independente fata de reprezentare.
Amintirile se dispun in foldere izocentrice apte sa reclame un nucleu - de
regula - patogen.
Eul tinde spre placere - Lust - si cauta sa evite disconfortul - Unlust din
ratiunea opozitiei primordiale Eros - Thanatos.
Preconstientul e cladit pe rebuturi mnezice. Supra-Eul coboara adanc in
Sine cu care e fortat sa intretina pentru a dezvolta relatii interne in calitatea
lui de mostenitor al Complexului Oedip.
Eul - poligonul structurilor speciale prin care influenta paterna si
materna
trec la aceeasi persoana - trebuie sa expulzeze Sinele (protomnezicul)
speculand relatia cu Supra-Eul (noomnezicul).
Refularea vorbeste de la Sine prin mecanisme articulate exoscient :
• formatia reactionala presupune o contra-investitie permanenta -
conduite paragonice;
• identificarea agresorului prin initiere inconstienta;
• introiectia via fantasme endotopice inconstiente;
• proiectia - imputa altuia procesele inconstiente proscrise;
• anularea - negarea si renegarea;
• izolarea - clivajul reprezentarilor;
• regresia - recul in economia psihicului;
• sublimarea - deplaseaza tendinta indezirabila spre un scop dezirabil

16
 sau pro-social;
• rationalizarea - coerenta si acceptanta.
Prezenta unei ambivalente fata de obiect ramane esentiala pentru
constituirea tuturor identificarilor - subiectul asimileaza prin altul un atribut
si se transforma total sau partial in baza acestui model.
Omul cu Lupii reprezinta episodul care tradeaza cauza imbolnavirii de
nevroza a unui tanar de 22 de ani prin scenarizarea unui macabru oniric
trait de subiect pe cand avea doar 3 ani. Traumatismul sexual a invadat si
de fapt s-a refugiat in domeniul hipnagogic al unui copil asaltat la 18 luni
de xenovalenta Scenei Primitive la care asistase involuntar dar cu toata
fiinta - cativa lupi albi cu cozi mari ca de vulpe catarati intr-un copac si
stand pironiti intre crengi priveau cu atentie la ceva pe fereastra camerei
unde baiatul dormea. Privirea din vis a fiarelor padurii apartine in realitate
copilului al carui intelect nu putea inferenta ci doar resimti efectele
colportate in regia actului sexual parental.
Civilizatia si cultura sunt rezultatul sublimarii instinctului sexual -
libidoul este investit nu-n baza principiului placerii ci dupa cel al realitatii.
Nevroza ia nastere din conflictul Eu - Sine iar psihoza apare in contextul
belic Eu - Lume. Nevroticul anxios pierde simtul veridicitatii doar partial
fiind interesat exclusiv de cantonul refularii personale in timp ce psihoticul
ignora realitatea pentru a edifica o alta lume axata pe ruminatie si delir.
Limbajul nevrotic ramane intact dar cel psihotic se denunta adesea prin
psitacism.
B. D. Lewin a elaborat teoria Dream White-Screan din convingerea ca
orice vis e proiectat pe un - de regula - insesizabil suport blanc ce ar
simboliza sanul matern.
DWS solitar realizeaza o regresie la narcisismul primar.
H. Silberer arata ca parabola ori mitul sau visul cauta trecerea de la
functional ca stare pulsional erotica la anagogic - proces alogon prin care
complexul de adaptare e tradus sau deportat intr-un simbol potent
personificabil din ratiunea tipului psihic al evenimentului trait.

12. PSIHOLOGIE ANALITICA JUNG

K. G Jung (1875-1961) are o origine dublã: tatãl lui a fost preot si a vrut
sã-l facã si pe el preot, iar bunicul a fost medic în Basel, Jung dorind sã
ajungã ca bunicul. A fãcut teologia dar nu a practicat-o, dupã care a fãcut
medicina. Aceastã întâmplare a lui este si una dintre concluziile operei
sale, anume ideea fundamentalã a operei lui este cã orice om trebuie sã-si
cunoascã nu numai partea principalã a persoanei lui ci si visurile si
optiunile secundare conform unei bine cunoscute zicale ,,Omul potrivit la
locul potrivit”.
Jung porneste de la Freud si admite cã într-adevãr inconstientul
explicã normalitatea si boala mintalã. Dar diferenta si disidenta începe când

17
Jung considerã cã omul nu se poate explica prin libido, prin instinct
sexual, cã nu este suficientã aceasta explicatie. El descoperã un strat mai
profund, cel mai profund, al inconstientului, pe care îl numeste inconstient
colectiv. Freud e proprietarul doar al inconstientului personal. Inconstientul
personal e deci de la nastere la moarte; chiar de la nastere avem engramat
un inconstient colectiv. Prin urmare, Jung pune problema ereditãtii,
transmisibilitãþii, mostenirii psihologice. Prin inconstientul colectiv, omul
nu mai rãmâne o individualitate colectivã ci e o parte programatã
a unei colectivitãti mai mari si nu numai a familiei ci a neamului, patriei,
poate a întregului univers. Jung este deci un universalist.
Acest inconstient mostenit, social, se mai numeste si obiectiv, în
contrast cu cel personal, subiectiv. Dovada sunt studiile etnografice
comparate care aratã cã comunitãti fãrã legãturi geografice, politice,
istorice, etc. au la bazã aceeasi mitologie, aceleasi reprezentãri, deci au o
misticã comunã (tematica lui Eliade). Aceastã lume primitivã foloseste deci
ca model al comunitãtii universale, ca dovadã a acesteia, iar toate celelalte
pedigriuri, linii deosebite, rase, etc. sunt lucruri secundare fatã de cel
primar constatat de Jung. La baza lumii ar fi deci un mecanism mistic; de
unde si o multime de critici de-a lungul anilor.
Acest inconstient colectiv se exprimã prin arhetipuri, adicã tipuri vechi,
originare. Acestea sunt: simbolurile arhetipale; umbra; anima si animus;
sinele (self-ul); persona
Aproape toate fixãrile afective ale fiecãrui om tin de arhetipuri, adicã
de
prototipuri universale. Exemple sunt mama, tatãl; toate mitologiile au un
principiu matern si unul patern de origine, precum si explicatii pentru toate
genezele.
Arhetipurile se leagã foarte mult între ele.
De exemplu, de arhetipul matern si patern se leagã principiul masculin
si feminin, hermafroditismul, incompletitudinea unei persoane (descrisã de
M.Eliade), toate lucruri atât de vechi si universale. Prin aceste explicatii
culte, generoase, Jung ne câstigã mult mai mult decât Freud.
Umbra postuleazã cã în fiecare persoanã inconstientul colectiv are o
parte inacceptabilã de cãtre persoana respectivã, care se amestecã cu
inconstientul personal, parte care poate fi pozitivã sau negativã si a cãrei
cunoastere subiectul o poate avea prin vise sau în reverii .
Partea negativã a umbrei sunt, în viziunea crestinã, pãcatele. Treburile
încurcate ale vietii trebuie cunoscute, trebuie cunoscutã propria umbrã.
Pãrtile pozitive sunt planuri, proiecte, dorinte neglijate. Însã cursul
armonios al vietii vine prin a nu socoti cã toate acestea sunt prostii,
copilãrii, ci a le da o importantã, importantã care are o valoare pentru
activitatea creatoare a omului, de exemplu pentru artã.
Tot ce vine din straturile profunde este foarte valoros si original pentru
fiecare. Jung încurajand latura creatoare a omului.
În contrast cu umbra, este persona (persoana), care este invers, adicã
fatada, ceea ce se vede si în care ne fortãm sã pãrem cu un rol social.

18
Persona, deci masca socialã, se întâlneste cu alte mãsti sociale si dã
aceastã configuratie arhetipalã, pe care o pot reproduce actorii.
Anima si animus sunt douã configuratii arhetipale, una completeazã
masculul (anima), cealalaltã completeazã femeia (animus). Din punct de
vedere psihologic suntem hermafroditi, dar nu în proportii egale si în
diversitate foarte mare. Important este cã noi nu suntem cum am crede,
adicã exclusiv masculini sau feminini. Lucrul acesta e benefic pentru
umanitate, mai ales când anima si animus se dezvoltã în laturile lor
pozitive, nu negative. Bãrbatul are o anima, pozitivã sau negativã. Anima
pozitivã îl deschide cãtre rational, cãtre iubire, romantism acesti barbati
apar generosi, încrezãtori, competenti, degajati. Dacã au o anima negativã
sunt invers; rãi, predispusi la dezechilibre psihice, la nevroza obsesivo-
fobicã, la suicid.
Femeia are un animus, trãsãturi din partea tatãlui,atitudin pompoase,
încãpãþânatã, exageratã. Dacã animus este pozitiv, trãsãturile masculine îi
stau foarte bine, are initiativã, obiectivitate, curaj.
Self-ul rezulta dintr-o sintezã a Eu-lui cu umbra si cu anima (animus).
Combinã partea constientã cu tot ce vine din adâncuri. Esti tu însuti.
Asadar omul, dupã Jung, are posibilitatea unui moment de sintezã, nu
numai de analizã, în care crede cã o poate lua de la început, cã a renãscut,
cã se simte atât de integrat nu numai socio-cultural.
Alte noþiuni ale lui Jung, actuale, sunt împãrþirea tipurilor umane în
introvert si extravert. El a pornit de la douã observaþii concrete: lui i s-a
pãrut cã Freud e un extravert, adicã iubitor de prieteni, de sociabilitate, de
comunicare, de dialog, pe scurt iubitor. Adler i s-a pãrut introvert. Freud
era orientat cãtre obiect, cãtre realitatea externã, el ne leagã foarte tare de
concretetea celuilalt, în timp ce la Adler suntem legati de un factor
subiectiv, interior.

13. PSIHOLOGIE INDIVIDUALA ADLER

Alfred Adler isi intemeiaza un propriu sistem pe care-l numeste

Psihologia Individuala prin care initiaza o revansa a socialului in raport cu
biologismul freudian. Tendintele masculine si feminine rezidente in psihicul
scalen apar conflagrate prin vis. Adler dezvolta teoria sentimentului de
inferioritate care presupune o compensare ce are ca efect dezvoltarea.
Boala ar putea fi un refugiu in fata afirmarii sau felul de-a eschiva rana
narcisica - A fi om inseamna sa te simti inferior.
Prezumtiile adleriene se enunta fundamentale pentru Teoria
Personalitatii :
persoana e privita holistic se pledeaza pentru responsabilitatea individuala
persoana se gaseste mereu in procesul devenirii deoarece oamenii pot
alege ei se declara nu reactivi ci pro-activi omul se adapteaza nu doar
habitatului ci si schimbarilor administrate lui persoana se traduce in lume

19
comportamentul uman se inteligibilizeaza doar in context social.
Spre deosebire de Freud care considera neutra psihanaliza din
perspectiva axiologica Adler - precursor al existentialismului - introduce
Psihologia Valorilor prezumata in sensul existentei prin alegere si
responsabilitate individuala. O persoana convinsa ca pentru a detine un loc
trebuie sa fie Numarul 1 (idealul de sine), dar sub Numarul 2 (constiinta de
sine) se va simti inferioara. Sentimentele primare de inferioritate rezultate
din inajutorarea copilului si sentimentele secundare de inferioritate
derivate din incongruenta convingerilor constituie stilul de viata al
persoanei care nu adera constient la marea parte din aceste credinte dar in
general adoptand un comportament consonant cu ele. Asa cum despre
Freud s-a spus c-a descoperit Complexul lui Oedip pentru ca el insusi a
avut o mama cu doua decenii mai tanara ca tatal sau, tot asa Sentimentul
de Inferioritate al lui Adler a fost pus pe seama deficientelor organice ale
autorului - copil rahitic.

14. PSIHOTERAPIA DE GRUP

Termenul de dinamică a grupului a fost pus în circulaţie de către Kurt

Lewin în 1948 printr-o lucrare care a consacrat o nouă abordare a
fenomenelor sociale şi anume din perspectiva „situaţiilor de grup.
Abordarea lui Lewin îşi are originea în psihologia gestaltistă, domeniu în
care a dezvoltat aşa-numita „teorie a câmpului. Aceasta încerca să explice
comportamentul uman pornind de la două categorii de factori: personali şi
de mediu, ansamblul acestora formând „spaţiul de viaţă al unui individ.
Atunci când individul se află într-o situaţie de grup, cele mai importante
elemente ale „spaţiului de viaţă sunt trăsăturile grupului, membrii acestuia
şi situaţia în care aceştia acţionează. Potrivit metodologiei
gestaltiste, analiza trebuia să pornească întotdeauna de la întreg şi nu de la
părţile sale constitutive, deci de la grup şi nu de la indivizi, obiectul
principal fiind tocmai analiza proceselor de grup. Perspectiva din care se
realizează o astfel de analiză este una „dinamică deoarece aceste procese
sunt interpretate ca interacţiuni ale unor forţe (totalitatea factorilor care
definesc spaţiul de viaţă), ce produc o rezultantă care este tocmai
comportamentul individual. Din acest motiv, dinamica grupurilor lui Kurt
Lewin reprezintă o analiză a modului în care procesele de grup influenţează
comportamentele membrilor grupului şi nu o analiză a grupului ca atare.

Problematica dinamicii de grup cuprinde:

• structurarea şi dezvoltarea grupului;

• dezvoltarea şi schimbarea socială în grup;
• decizia de grup;
• comunicarea interpersonală în grup;

20
 • normativitatea şi coeziunea de grup;
• conflictul intra şi intergrupal;
• rolul relaţiilor de autoritate şi de atractivitate în asigurarea eficienţei
grupului;
• analiza performanţelor activităţilor desfăşurate în grup;
• leadership-ul şi strategiile de formare a liderilor;
• devianţa şi conformitatea în grup;
• tehnici de optimizare a performanţei activităţilor desfăşurate în grup
şi a creativităţii grupului (brainstorming, tehnica Delphi, tehnica
grupului nominal, sinectica etc.);
• funcţia terapeutică a grupului mic etc.

15. CLIENT-CENTRED PSICHOTERAPY ROGERS

Teoria lui Carl R. Rogers este fundamentata experimental si clinic. El

initiaza terapia centrata pe client ca o noua metoda de psihoterapie care se
aplica fiecarui subiect in parte si nu unui grup etichetat cu o anomalie;
orice disfunctie este strict individuala si de aceea tot asa trebuie sa fie si
terapia – centrata pe client.
Rogers crede intr-o tendinta de realizare generala innascuta care il
ajuta pe om ,,sa devina ceea ce Sinele sau este realmente”. Procesul de
realizare a Sinelui (,,Selfactualization”) este asociat de Rogers cu
,,functioanarea completa a persoanei” ca o crestere ascendenta in trei
campuri:
a. Realizarea Sinelui implica o deschidere catre experienta care este
inteleasa ca un factor important al dezvoltarii personalitatii;
b. Realizarea Sinelui inseamna cresterea spontana in fiecare etapa a
vietii, printr-o participare totala, lipsita de orice prejudecati;
c. Personalitatea realizata are mare incredere in organismul si
psihismul sau si capata un simt dezvoltat al selectiei libere si al
creativitatii.
Rogers construieste o teorie a relatiei dintre Sinele actual (real) si
Sinele ideal (imaginar). Sinele actual se dezvolta prin raportare la un Sine
ideal, adica Sinele care include cele mai inalte valori si cele mai puternice
dorinte de realizare completa a personalitatii. Intre ele poate exista
congruenta sau incongruenta.
Carl Rogers stabileste trei conditii fundamentale ale dezvoltarii
persoanei:
1). Consideratie (stima) neconditionata/nevoia de a fi tratat cu respect,
simpatie, incredere;
2). Empatie acurata: capacitatea de a intelege exact lumea interioara a
celuilalt;
3). Congruenta in relatiile interpersonale.

21