Ambivalența relației Eu-Tu.

Corpul și imaginea sa – perspectiva

psihodramatică

Ce este „Psihodrama”?

Își are originea în personificarea dramatică antică, în teoria şi principiile

jocului şi în psihoterapia de grup.
Psihodrama este o ştiinţă a sufletului, care, prin jocul pe scenă a situaţiilor
problematice, eliberează fiinţa umană de temeri, o pune în contact cu
îndoielile, dorinţele, blocajele şi visurile sale pe care le explorează într-un
cadru securizant, cu resursele ei cele mai profunde, spontaneitatea şi
capacitatea infinită de a crea.
Este prima formă de psihoterapie de grup recunoscută și acreditată de către
Asociația Europeană de Psihoterapie.
Această metodă s-a dezvoltat în paralel cu psihanaliza lui Freud.
Este o metodă umanist-experențială care porneşte de la premisa că
patologia(boala) psihică şi psihosomatică apare ca urmare a faptului că
experienţele negative de viaţă predomină și blochează „forţele pozitive" care
stau la baza personalităţii noastre.
Pentru a debloca aceste forţe pozitive care promovează direct starea de sănătate
și ameliorează patologia, este nevoie de asigurarea unui context psihoterapeutic
în care predomină: empatia, acceptarea necondiţionată a pacientului şi
congruenţa.
Metoda are rădăcini în teatru deoarece ”psyche” (suflet, minte, spirit) și
”drama” (acțiune, faptă).
Deși este caracterizată ca o psihoterapie de gup, aceasta rprezintă o metodă
terapeutică inividuală în format de grup, în care focusul cade pe cel care este
protagonist în respectivul moment, astfel se concentrează pe particularitățile
persoanei și pe rolurile acesteia.
Retrăirea unor experienţe uitate, prelucrarea lor prin psihodramă, conduce
clientul la procesul de însănătoşire.
Scena este aleasă de protagonist și reprezintă evenimente din viața sa, relații
actuale sau trecute, situații nerezolvate, dileme sau conflicte interioare.
 Protagonistul desemnează rolurile persoanelor implicate în scena aleasă,
celorlalți membri de grup(rolul prietenei, mamei sau șefului).
Nimeni nu este forțat să participe și fiecare decide nivelul său de implicare.
Simpla experiența de a fi un simplu spectator sau de a participa la povestea
personală a unui coleg de grup, poate genera anumite trăiri, care la rândul lor
generează o înțelegere mai profundă, care poate spori încrederea dintre
membrii grupului.
O sesiune de psihodramă cuprinde trei etape: Încălzirea: exerciții de stimulare
a spontaneității și creativității;Acțiunea: acțiunea propriu-zisă de punere în
scenă a situației problematice;Integrarea: discuții, reflecții, feedback,
traducerea insight-urilor în acțiuni viitoare.

Tehnici din teatru – Acestea au rolul de a explora structurile mentale greu de accesat de
către participanți.

Schimbul de rol – Se reia și se joacă scena din viața reală a protagonistului, protagonistul
jucănd de data aceasta rolul unui alt personaj din acel episod(mama, șeful, etc.). În acest
mod câștigă o nouă perspectivă asupra situației respective.
Interviul din rol – în mijlocul scenei reprezentate, conducătorul de grup(psihoterapeutul)
discută cu protagonistul și explorează împerună cu el lucrurile nespuse în scenă, trăirile,
gândurile ori nevoile acestuia.
Dublarea – Cu ajutorul empatiei, un altmembru al grupului stă în spatele protagonistului
și exprimă gândurile sau emoțiile nerostite ale acestuia. Prin intermediul acestui lucru
protagonistul este ajutat să verbalizeze trăirea, având sarcina să preia cele spuse, cele
simțite dacă acestea sunt congruente cu propriile lui credințe(perspective, valori, etc.).

Corpul și imaginea sa

Procesul corporal este o abordare a personalității ca întreg. (James Kepner)

Separarea corpului de „eu” (sinele) și agravarea separării corpului și psihicului
reprezintă o adaptare în contextul evenimentelor stresante pe care le simțim fizic.
Personalitatea este un întreg, dar ne simțim compuși din părți. Inconvenientele pe care
le experimentăm sunt rezultatul împărțirii sinelui în părți și pierderea capacității de a
identifica părțile cu întregul. Doar terapia care privește persoana ca un întreg poate
schimba acest lucru. Metoda terapeutică trebuie să reconecteze sentimentele clientului
 în ceva unificat, dezvăluind și ajutându-l să își însușească aspectele respinse ale sinelui
său, în special aspectele corporale. (Boethius, 1963 p72)
Modelele terapeutice tradiționale care văd corpul și psihicul ca entități separate,
psihicul este tratat prin intermediul terapiei verble, iar corpul este tratat cu terapie
fizică. În ambele cazuri, personalitatea este împărțită în părți.
Oamenii apelează la terapeut resimțind „distanțe diferite între simțul sinelui și
procesul corporal, precum și grade diferite de aproximare ale experienței corporale,
astfel terapeuții trebuie să apeleze la empatie, acceptare necondiţionată a pacientului şi
congruenţă.
Psihodrama susține dezvoltarea de noi experiențe de activitate corporală prin expresia
de sine creativă în acțiune în scenă, astfel reușind să îmbine cele două aspecte, psihicul
și corpul.

 Concluzia acestor aspecte ar presupune că omul, indiferent înce context al vieții se

regăsește, ar trebui să apeleze la acele trei elemente, empatie cu sinele, acceptare
de sine și congruență cu sinele, pentru a-și putea gestiona mai eficient acest raport
corp-psihic.

Ambivalența relației Eu-Tu

Ambivalenta reprezintă un simptom al fricii și constituie un blocaj. Trăirea simultană a

unor sentimente pozitive și negative pentru: aceeași persoană, același obiect, aceeași situație
și te străduiești să faci o alegere, doar că balanța nu pare să se poată înclina definitiv într-o
parte sau în alta. Noi spunem despre un lucru ca este greu pentru ca o parte din noi nu vrea sa
renunțe la el. Opusul ambivalenței este asumarea totala și implicarea totala. Dacă reușim să
observăm obiectiv o situație, atunci putem discerne mai uşor care ne sunt cu adevărat nevoile.
In acest fel, ambivalenta poate dispărea. De altfel, un anumit nivel de ambivalență este
normal, pentru că ceea ce dăunează este doar excesul. Dacă ne situăm într-o zonă moderată a
ambivalenței îi putem regăsi pe cei care au dobândit maturitatea emoțională și intelectuală de
a aprecia lumea cu toată complexitatea și imperfecțiunea ei. Un nivel intens al ambivalenței,
ne aruncă în mod repetat dintr-o extremă în alta, ca într-un joc fără sfârșit, cauzând daune
psihice, sufletești și uneori chiar și fizice.
 Bibliografie

Daniel David, PSIHOLOGIE CLINICĂ SI PSIHOTERAPIE, Fundamente, Polirom 2006

Nicolae BUCUN, Alin Ioan CREŢU, UTILIZAREA TEHNICILOR PSIHODRAMATICE ÎN

INTERVENŢIA ÎN BURNOUT, UNIVERS PEDAGOGIC Nr. 3 (67) 2020

https://pacificlight.ru/ro/telesno-orientirovannyi-podhod-v-psihologii-psihodramaticheskii-i-
telesno/

https://www.paginadepsihologie.ro/despre-ambivalenta-emotionala-in-relatii-inconsecvente-
ale-sinelui/

http://psihoterapieintegrativa.ro/cat-de-importanta-este-ambivalenta-comportamentala/

https://psihodrama.ro/ce-este-psihodrama/