Metafora terapeutica Scopul major al metaforei terapeutice este de a însoți experiența

individuala și apoi de a conduce aceasta prin spunerea unei povești care ajuta persoana să
acceseze resursele necesare pentru schimbare. In context terapeutic metaforele sunt utilizate
ca unelte pentru transformare modurilor de gândire, simțire și comportament. Metaforele si
povestile, in context terapeutic pot:

Sa furnizeze un mecanism cheie pentru schimbarea modului propriu de reprezentare a lumii.

Sa determine amintirea a ceva Sa ilustreze, demonstreze sau explice un punct de vedere

Sa creeze realitati alternative Sa deschida noi posibilitati si strategii. Sa normalizeze sau sa

recontextualizeze o pozitie particulara sau un anume continut. Sa transporte multiple nivele de
informatii.
Sa faciliteze noi tipare de gandire, simtire si comportamente. Sa stimuleze gandirea laterala si
creativitatea.

Sa recadreze sau reformuleze o problema sau situatie. Sa introduca un dubiu intr-o pozitie
care sustine ca exista doar o singura caleSa ofere sau ghideze asociatii si gandirea in anumite
directii.
Sa permita clientului sa-si formuleze o opinie sau sa isi gaseasca directia proprieSa ocoleasca
defensele egouluiSa permita clientului sa proceseze direct la nivel inconstient (sugestii
indirecte).
Sa schimbe subiectul sau sa redirectioneze discutia. Sa sugereze solutii sau noi opinii

Sa creeze un pasaj intre constient si inconstient. Sa trimita sugestii mintii inconstiente

Sa creasca raportul si comunicarea Sa faciliteze accesarea experientelor resursa.

Sa imbunatateasca dispozitia.

Terapia gestaltista in depresie

Pleacă de la premisa ca rezolvarea problemelor este de fapt o restructurare – situatia

problematica apare ca avand o lacuna acoperita si deci invizibila, prin inlaturarea acesteia se
completeaza structura. Situatia problematica (nerezolvata) e o situatie deschisa ce creeaza
tensiuni. Restructurarea sau redirectionarea gandirii (pentru rezolvarea problemei) are in
vederea experienta cu functiile ei pozitive – ce sunt un sprijin in rezolvare – si functiile
negative ce se manifesta ca rezistente ce trebuie depasite.
Omul in sine, aparent un intreg, are, dupa Ginger,cinci dimensiuni grupabile in pentagrama:
1. Afectiva: inima, emotiile si sentimentele, relatiile de iubire, celalalt;
2. Rationala: “capul” (mintea) ideile, imaginatia;
3. Sociala: ceilalti, mediul socio-cultural
4. . Fizica: corpul, senzorialitatea, motricitatea, sexualitatea fizica
Terapia gestaltista se bazeaza pe metoda fenomenologica (E. Husserl) de explorare a
constientei. Se pot distinge trei etape:
1. Regula epoche – se pun intre paranteze propriile expectante, inferente, prejudecati,
interpretari, etc.
2. Regula descrierii – ne ocupam numai cu descrierea celor percepute si nu cu explicarea
sau judecata lor
3. Regula orizontalizarii – fiecare item descris se trateaza in mod egal cu toti ceilalti.
Un alt principiu terapeutic este crearea unui “spatiu dialogic” in care clientul sa se
exprime – incluziunea ; terapeutul se supune experientei reciproce fara sa incerce sa o
controleze, el se implica cu intreaga personalitate. Despre terapia Gestalt se poate spune ca:
“....se apropie deci de notiunea de dezvoltare personala de realizare deplina a potentialului
uman care difera in mod explicit de abordarile normalizatoare, centrate pe sanatate si adaptare
sociala” (S. Ginger, Gestalt Terapia, Arta contactului, 2002, p. 17). Poate fi subliniat faptul ca
unele principii Gestalt (“aici/acum”, importanta contextului, a observatiei, etc) au fost
preluate si folosite de terapia familiala sistematica transformativa.
Gestalt-terapia, de la constientizare de sine la adaptare creativa in integrare holista :
De aceea modelele de dialog sunt foarte diverse si dinamice, putand implica mijloace
expresiv-artistice: dansul, miscarea simbolica expresiva, ritmurile si sunetele, muzica si
cuvantul. Metafora, in expresie verbala , ritmic- melodic sau corporal, devine unul din
instrumentele cheie In dialogul gestalt terapeutic, sporindu-i puterea vindecatoare si
transformativa. In terapia gestaltista dialogul este a mai mult decat "a vorbi". El este mai ales
trait, simtit, experimentat pe viu, in minte si in trup, deodata.
In abordarea integrativa concentrarea pe dezvoltarea sinelui reprezinta cheia succesului in
psihoterapie. Aceasta abordare se face din mai multe puncte de vedere:
1.Din punct de vedere biologic: relatia sinelui cu corpul
2.Din punct de vedere intra-psihic: relatia sinelui cu sinele
3.Din punct de vedere inter-personal: relatia sinelui cu altii
4.Din punct de vedere inter-cultural: relatia cu rasa, cultura, nationalitatea, lumea afacerilor,
context largit
5.Din punct de vedere ecologic: relatia sinelui cu natura
6.Din punct de vedere transcendental: relatia sinelui cu transcendenta
Relatia sinelui cu corpul.In acest caz mama are un rol central in a avea grija in mod constant
de copil si de al educa in privinta constientizarii sinelui corporal. Deci dezvoltarea sinelui
corpului este foarte dependent de un proces delicat de acordare intre mama si copil. Natura
inter-subiectiva a acestui proces de acordare se afla in centrul experientei de sine a copilului
ca un corp ce se reflecta in rezonanta raspunsului primit. Evidenta este nu doar atingerea
fizica a corpului nostrum ci si simturile noastre.
Relationarea sinelui cu sinele.Relatia dintre sine ca subiect si sine ca obiect se refera la eul
care observa, organizeaza si interpreteaza experienta mea si contruieste eul ca proriul meu
concept, adica reprezentarea mea mentala despre mine asa cum functionez eu in lume. Erick
Berne (1961) sustine ca termenii psihologici pot lua si o forma care face referinta la instanta
psihica “copilul interior” vorbind despre „o parte a mea cu care am o relatie din punctul de
vederee al eului, el se raporteaza la sine ca subiect.
Relatia sinelui cu altii.Aici, sinele are doua dimensiuni: sinele ca subiect si obiect al sinelui –
eu si mine, ce sunt intr-o interactiune dinamica constanta. Kohut (1978) ne-a dat o
perspectiva asupra folosirii unei persoane ca un „sine-obiect”, a capacitatii noastre de a ne
exprima pe noi insine in persoana altcuiva ca un mod de a ne construi propriul sens de
integritate. Discutiile sale despre „ transferurile sine-obiect” care se dezvolta in terapie ii ofera
persoanei o „ a doua sansa” de a repara deficitele de dezvoltare.
Relatia sinelui cu rasa, cultura, contextul social si politic.
Cultura exista inutrul persoanelor si inafara acestora, nu este un sistem inchis, dar se schimba
cu fiecare generatie. Terapeutul integrativ „trebuie sa aspire spre egalitate si atunci cand
exploreaza sentimentul clinetilor fata de culturi si rase diferite, dar si sa includa abilitatea de a
accepta de la clinti de diverse minoritati etnice neincrederea si furia fata de cultura
majoritara” (Eleftheriadou 1994). Fiintele umane creeaza de comun acord, constructii ale
realitatii, dar au nevoie de existenta altor fiinte pentru a face o creeatie co-dependenta.
Relatia sinelui cu natura, cu mediul inconjurator.
Din perspectiva psihoterapiei integrative credem ca este nevoie sa provocam perspectiva
predominanta a lumii plina de natiuni industrializate. In psihoterapie suntem incurajati si
provocati de numarul in crestere al vocilor celor din breasla care cheama la incurajarea
constientizarii ecologice ceea ce reprezinta schimbarea in modul nostru de intelegere a
psihologiei umane care sa includa relatia umana cu lumea naturala (Rozak, 1992).
Dimensiunea ecologiei are nevoie de trezirea constiintei prin psihoterapie si printre
psihoterapeuti, pentru a dezvolta capacitatea si abilitatea de a recunoaste, de a identifica si de
a raspunde prin empatie la aceste dimensiuni are umanului, care au fost neglijate foarte mult.
Relationarea sinelui cu transcendentul.
Aceasta relationare a fost numita „ a patra forta” in psihologie. Fiintele umane au trait in in
doua tinuturi – cel natural si cel spiritual. (Rollo)
Contactul , intelesul eu-tu este caracterizat de profunzime si calitate si este descris de Lynne
Jacobs ca „cea mai inalta forma de intalnire”, in care fiecare participant vine cu o atitudine
deschisa si vulnerabila, fara a cauta sa controleze directia intalnirii, ci permitand „ mijlocului
sa influnteze nivelul de angajare si continutul dialogului”