Repere de rezolvare a subiectului de tip I

I. Cerinţe de tip 1-3

a. Identificarea/ precizarea/ transcrierea cuvintelor care aparţin aceluiaşi câmp semantic
1. Câmpul semantic cuprinde totalitatea cuvintelor care se referă la acelaşi domeniu: ex. iarna,
ger, promoroacă, zăpadă;
2. Se identifcă/ precizează/ transcrie numărul de cuvinte indicat în cerinţă;
b. Menţionarea/ precizarea/ identificarea unor sinonime, omonime, antonime contextuale
1. Se ţine cont de specificul fiecărui termen;
2. Se reciteşte textul pentru a menţiona/ preciza/ identifica cuvintele pentru care se cer
sinonime, omonime, antonime contextuale;
3. Pentru a răspunde corect cerinţei se ţine seama de contextul în care apare termenul (ex. Şi-n
umbră călătorul ţintind ochii spre mal/Aspiră al Syracusei parfum oriental; sinonime posibile
conform Dicţionarului de sinonime: aromă, balsam, mireasmă);
c. Menţionarea/ precizarea valorilor polisemantice ale unui cuvânt Polisemia: cuvântul are
sensuri diverse în funcţie de context (ex. vatră- sinonime: cuptor/ cămin; polisemantism: a fi
lăsat la vatră; sensurile cuvintelor nu au legătură între ele; sensul se deduce din context);
d. Familia lexicală: cuvinte formate prin derivare cu sufixe şi/ sau prefixe; cuvinte înrudite ca
sens (ex. frunză, înfrunzit, frunziş);
e. Scrierea unor cuvinte/ expresii care conţin un anumit cuvânt: se construiesc expresii
care au un sens precis fără a transcrie din textul dat (ex. ureche: a trage cu urechea- a asculta,
a fi într-o ureche –a fi nebun);
f. Menţionarea/ precizarea rolului semnelor de ortografie şi punctuaţie presupune:
a. identificarea corectă a semnului;
b. identificarea funcţiei sale ortografice sau de punctuaţie;
c. numirea rolului în conformitate cu a doua şi/ sau a treia coloană.
Notă: semnele de ortografie se folosesc în scrierea cuvintelor, semnele de punctuaţie se
folosesc în interiorul enunţului pentru a marca pauză, enumeraţie, interogaţie etc.

Tabel 1
Semn de Semn de punctuaţie Semn ortografic
punctuaţie/
ortografie
Punctul - marchează sfârşitul - este folosit după
unui enunţ asertiv; majoritatea
abrevierilor (ex.
C.F.R.)
Virgula - marchează - se foloseşte în
inversiunea, interiorul unor
enumeraţia, elipsa locuţiuni adverbiale
(absenţa) unui verb (ex. cu chiu, cu vai)
predicativ sau - se foloseşte între
copulativ; cuvinte care se
- marchează izolarea repetă (ex. mai, mai)
vocativului şi a
interjecţiei;
Semnul întrebării - marchează
enunţurile
interogative directe şi
întrebările retorice;

1
Semnul - marchează
exclamării enunţurile imperative
(care exprimă
reacţia, atitudinea,
stări afective:
admiraţie, mirare,
nemulţumire, reproş);
- marchează
vocativele;
- marchează
exclamaţiile retorice;
Punct şi virgulă - segmentează
frazele lungi;
- separă enunţuri
distincte între care s-
ar putea pune punct;
Două puncte - marchează trecerea
de la vorbirea
indirectă la vorbirea
directă;
- marchează
introducerea unui
citat;
- introduce o
enumerare, o
apoziţie, o concluzie,
o consecinţă, o
explicaţie;
- marchează absenţa
verbului predicativ;
Linia de dialog - marchează
schimbarea rolului de
vorbitor;
Linia de pauză - izolează o apoziţie - se utilizează în
explicativă sau o scrierea unor cuvinte
secvenţă incidentă; compuse;
- marchează o
alternanţă (ex. ba
plouă- ba ninge);
Parantezele - izolează informaţii
rotunde suplimentare;
Punctele de - marchează
suspensie întreruperea vorbirii;
Cratima - se foloseşte între - leagă cuvinte
cuvinte repetate care pronunţate fără
alcătuiesc o unitate pauză (în poezie
(ex. se mişcară râuri- reduce numărul de
râuri); se foloseşte silabe şi ajută la
între numerale care păstrare măsurii);
exprimă o - leagă unele
aproximaţie (ex. doi- interjecţii identice
trei ani); se foloseşte (ex. ha- ha- ha);

2
 între cuvinte care - leagă unele cuvinte
indică limite în spaţiu care se repetă (ex.
sau în timp (ex. ruta încet- încet, singur-
Bucureşti- Roma); singurel);
Ghilimelele - marchează grafic
citatul;
- introduce vorbirea
directă;
- introduce un titlu;
- marchează o
semnificaţie specială
(ex. e democraţie”);
Bara oblică - se utilizează în
construcţii care
exprimă o opoziţie
(singular/ plural), o
alternanţă, o
alternativă;

II. Cerinţe de tip 4-9

A. Caracteristica structurală a discurului liric (poezie) este subordonarea lui faţă de un
sistem codificat (rimă, ritm ,măsură, vers, strofă).
Rima este identitatea acustică a silabei sau a silabelor finale a două cuvinte. După poziţia în
strofă, rimele pot fi: împerecheată (aabb), încrucişată (abab), îmbrăţişată (abba), variată, vers
alb, fără rimă, monorimă.
Ritmul este obţinut prin repetarea regulată a unor silabe accentuate/ neaccentuate şi a
pauzelor.
Versul este un fragment de enunţare marcat printr-o pauză finală de ordin ritmic.
Strofa este ansamblul unitar dintr-o poezie formată din mai multe versuri.
Tema este unitatea de sens a diverselor elemente dintr-o operă.
Motivul este unitatea structurală minimală constând dintr-o situaţie tipică şi având o
semnificaţie proprie. Motivul cuprinde factori morfologici, sintactici, lexicali, cuvinte cheie.

B. Caracteristicile limbajului poetic

a. Menţionarea / precizarea/ explicarea rolului modurilor şi timpurilor verbale
Tabel 2
Mod verbal / Semnificaţie Exemple

Indicativ - exprimă o acţiune, un

proces, o stare reale,
sigure;
Timpurile - exprimă un proces
indicativului continuu, desfăşurat într- Pe coastă-n vreji de
Indicativ prezent un interval nedelimitat; nouri
- exprimă un proces Creşte luna
existent, în curs de (L. Blaga)
realizare;
- exprimă un proces
concomitent cu actul
vorbirii;
Indicativ perfect - exprimă un proces, o Oltule, care-ai fost
compus stare trecute, martor vitejiilor

3
 îndepărtate, trecute
retrospective, anterioare; (G. Alexandrescu)

Indicativ perfect - exprimă un proces, o Niciodată toamna

simplu stare, o acţiune nu fu mai frumoasă
desfăşurate într-un (T. Arghezi)
trecut apropiat;
Indicativ - exprimă stări, acţiuni, Şi era una la părinţi
imperfect procese desfăşurate (M. Eminescu)
simultan, durative;
Indicativ - exprimă un proces Fereastra sufletului
mai mult ca anterior altui proces zăvorâtă bine
perfect desfăşurat în zona Se deschisese-n
trecutului; vânt
(T. Arghezi)
Indicativ viitor - exprimă un proces, o Voi sfărâma sub
stare, o acţiune viitoare, pleoapă tot spaţiul
plănuită să se realizeze; din jur
- exprimă incertitudinea, (Nichifor Crainic)
probabilitatea, o
promisiune, o predicţie,
o ipoteză, o
probabilitate;
Condiţional - exprimă procese, stări, Dacă nu ştii ţi-aş
acţiuni considerate arăta din bob în
nonreale, false, incerte, bob amorul
probabile, posibile, (M. Eminescu)
presupuse, virtuale,
realizabile, dorite,
intenţionate, ipotetice,
condiţionate;
- ca optativ, exprimă o
dorinţă în propoziţii
exclamative, o urare;
Conjunctiv - exprimă procese, stări, O, lume, lume!
acţiuni considerate Aş vrea să te
imaginare, nonreale, cuprind întreagă
posibile, incerte, În piept,
realizabile, un îndemn, o Dogorâtor
rugăminte, un sfat, o Să te topesc în
poruncă, o ezitare, o sângele meu cald
obligaţie, o condiţie, o (L. Blaga)
interdicţie, o surprindere,
indignarea, protestul
Imperativ - exprimă o adresare Stihuri, zburaţi
directă (asociat cu un acum din mâna
substantiv în cazul mea (T. Arghezi)
vocativ) o permisiune, o
interdicţie, un sfat, un
îndemn, o obligaţie;
Infinitiv - numeşte uneori Căci toţi se nasc
rezultatul acţiunii, un spre a muri

4
 proces general sau Şi mor spre a se
abstract; naşte
(M. Eminescu)
Gerunziu - exprimă o acţiune, o Tot ascultând, tot
stare în desfăşurare, tremurând (G.
durative; Bacovia)
b. Imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive); fiecare tip de imagine poate fi recunoscut
printr-un cuvânt /expresie al cărei sens este legat de auditiv, vizual, olfactiv (ex. În unda
luminoasă ce noapte fosforează; punte argintie; -imagine vizuală; Aspiră al Syracusei parfum
oriental – imagine olfactivă).
c. Calităţile limbajului poetic
1. Expresivitatea este calitatea unei comunicări de a transmite mesajul nu numai exact, ci şi
plastic. În literatură, expresivitatea se referă la capacitatea textului de a evoca imagini vii,
pregnante. În poezie expresivitatea se realizează:
a. prin mijloace lexicale (moduri şi timpuri verbale), prin adjective, adverbe. Modul verbal
circumscrie trăirea ca reală, posibilă, dorită, condiţionată de împlinirea unui proces, eveniment
etc. (vezi caracterizarea fiecărui mod verbal din coloana a doua a tabelului). Timpul verbal
plasează trăirea sentimentului în prezent, trecut sau viitor, fapt care generează o anumită stare
de spirit ca melancolia, regretul, tristeţea etc.
b. prin figuri de stil (vezi definirea lor).
Notă Pentru ilustrarea expresivităţii limbajului poetic se parcurg aceleaşi etape ca şi la
exemplificarea unei figuri de stil.
2. Sugestia este o tehnică poetică bazată pe indicarea voit fragmentară, parţială, a unor idei şi
sentimente care rămân neexprimate explicit. Mişcarea simbolistă a făcut din sugestie unul din
punctele sale programatice.
3. Ambiguitatea este capacitatea unui cuvânt sau a unei sintagme de a avea mai multe sensuri
posibile, fără ca vreunul să domine. Ambiguitatea este o condiţie fundamentală a limbajului
poetic. Cuvântul poetic dobândeşte în context sensuri multiple.
d. Identificarea şi explicarea unei figuri de stil
Figurile de stil sunt sintagme folosite cu rol în expresivitatea limbajului; orice figură de stil are o
semnificaţie proprie.
 Etapele care trebuie parcurse în explicarea semnificaţiei unei figuri de stil:
1. Citirea atentă a textului (ex. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu ucid/ cu mintea
tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte.);
2. Sublinierea sintagmelor/ expresiilor care nu sunt întâlnite în limbajul cotidian sau care prin
asociere trimit spre un sens nou, diferit de sensul iniţial al cuvintelor care compun sintagma/
expresia (ex. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-
ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte.);
3. Numirea figurii (ex. nu strivesc corola; - metaforă, corola de minuni a lumii – metaforă, nu
ucid cu mintea – metaforă, în flori, în ochi, pe buze ori morminte. - enumeraţie);
4. Explicarea semnificaţiei ţinând cont de sensul iniţial al cuvintelor şi sensul nou pe care îl
primesc în context (ex. nu strivesc corola; - metaforă);
4.1. sensul iniţial al cuvintelor: corola de minuni a lumii – metaforă; corolă, sens denotativ-
totalitatea petalelor unei flori; sens conotativ- coroană; corola de minuni – atribut (calitate) al
corolei de minuni; minune – splendoare, feerie, perfecţiune; corola de minuni a lumii – corola de
minuni aparţine lumii;
4.2. sensul nou (corespunde rezolvării cerinţei): metafora corola de minuni a lumii sugereaza
imaginea universului care este o structură armonioasă (conform sensului conotativ al cuvântului
corolă) a cărei imagine este de splendoare, perfecţiune (conform sinonimelor).
Alte figuri de stil: nu ucid cu mintea – metaforă (tainele ce le-ntâlnesc) în flori, în ochi, pe buze
ori morminte. – enumeraţie, înşiruirea locurilor în care poate fi întâlnită taina.

5
Figuri de stil/procedee artistice /mijloace artistice: definire
1. Figuri ale repetiţiei
Aliteraţia: repetarea unor consoane, vocale sau silabe de obicei din rădăcina cuvintelor cu
efect eufonic imitativ sau expresiv (ex. vâjâind ca vijelia);
Repetiţia: utilizarea aceluiaşi termen de mai multe ori cu scopul de a accentua ideea (ex. care
vine vine vine);
2. Figuri ale insistenţei
Enumeraţia: descompunerea unui tot în diverse părţi componente enunţându-le succesiv sau
expunerea tuturor circumstanţelor unei acţiuni. Enumeraţia înşiră argumente, fapte privitoare la
aceeaşi temă. Este folosită cu precădere în proză şi în poezia lirică;
Exclamaţia: enunţ în proză sau vers prin care se exprimă un sentiment puternic, marcat grafic
prin semnul exclamării;
Interogaţia: adresarea unei întrebări pentru a transmite sau a accentua o idee. Întrebarea
aparţine unui text poetic sau unui discurs în proză. (ex. Unde-i mâna albă care să mă scape?)
Invocaţia: iniţial însemna rugăminte adresată unei muze; în literatura modernă este o adresare
care imploră divinitatea (ex. Oltule, care-ai fost martor vitejiilor străbune!);
3. Figuri ale ambiguităţii/ semantice
Epitetul: determinarea unui substantiv sau verb prin adjectiv sau adverb menit să exprime
acele însuşiri ale obiectului, stării, situaţiei etc. (ex. Sunt solitarul pustiilor pieţe);
Comparaţia: exprimă un raport de asemănare între două entităţi din care una serveşte să o
evoce pe cealaltă. Ea dă claritate şi expresivitate limbajului. In poezie de obicei primul termen
este abstract iar al doilea concret, ceea ce sensibilizează imaginea poetică (ex. o fată şubredă
şi pală/ preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.);
Metafora: etimologic înseamnă transfer. Practic, metafora face trecerea de la sensul denotativ
al cuvântului la un sens nou, inventat prin transferul de semnificaţie. Metafora extrage sensul
misterios al cuvântului. Ea este figura de stil cea mai folosită şi, prin procedeul devierii de sens
şi reducerii de deviere, este figură de bază (ex. carbonizat amorul fumega);
Hiperbola: exagerare voită prin mărirea sau micşorarea obiectului pentru potenţarea
expresivităţii operei literare. Este frecventă în limbajul colocvial, se construieşte prin superlative
lexicale (ex. a îngheţat de spaimă);
Inversiunea: abaterea de la topica normală (ex. carbonizate flori);
Oximoronul: asocierea în aceeaşi sintagmă a două cuvinte care exprimă noţiuni contradictorii;
Personificarea: atribuirea unor obiecte neînsufleţite însuşiri ale creaturilor vii (ex. ce basme
tălăngile spun).
e. Comentarea unei strofe/ secvenţe poetice
 Etapele care trebuie parcurse în comentarea strofei unei poezii prin evidenţierea
relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice:
1. Citirea atentă a textului (ex. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea
tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte.);
2. Identificarea ideii poetice din strofă/ fragment (ex. atitudinea fiinţei umane faţa de univers);
3. Selectarea mijloacelor artistice (ex. nu strivesc corola; - metaforă, corola de minuni a lumii
– metaforă, nu ucid cu mintea – metaforă, în flori, în ochi, pe buze ori morminte - enumeraţie);
4.Comentarea: Primul enunţ numeşte ideea poetică, al doilea precizează mijloacele artistice şi
al treilea explică semnificaţia lor: ideea poetică din text (se reia enunţul de la etapa a doua);
mijloacele artistice prin care se realizează sunt metaforele şi enumeraţia (ex. metafora corola
de minuni a lumii sugereaza imaginea universului care este o structură armonioasă a cărei
imagine este de splendoare, perfecţiune; iar enumeraţia exprimă, înşiruirea locurilor în care
poate fi întâlnită taina).
f. Semnificaţia titlului
 Etapele care trebuie parcurse în prezentarea semnificaţiei titlului în relaţie cu textul
poeziei date:

6
Titlul poate fi un vers din pozie, poate sugera tema poeziei, poate cuprinde un motiv al poeziei.
Punerea în relaţie cu textul poetic se face prin:
1. Numirea temei poeziei (despre ce este vorba în poezie? Răspunsul este alcătuit dintr-o
sintagmă, fără a folosi expresia (ex. În poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii tema
textului este modalitate de cunoaştere a universului);
2. Relaţionarea titlului cu tema poeziei (ex. Titlul consituie şi primul vers al poeziei şi
sugerează atitudinea fiinţei umane faţă de un univers perfect.);
3. Comentarea/explicarea unor figuri de stil care evidenţiază semnificaţia titlului;

g. Identificarea mărcilor lexico- gramaticale ale prezenţei eului liric

 Etapele care trebuie parcurse în identificarea mărcilor lexico-gramaicale ale
prezenţei eului liric în textul dat:
1. Citirea atentă a textului;
2. Sublinierea cuvintelor în conformitate cu tabelul de mai jos;
3. Numirea mijloacelor lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în
text (ex. Eu -pronume personal, persoana I singular; nu strivesc- verb, persoana I, singular;
corola de minuni a lumii/şi nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea - adjectiv
pronominal posesiv, persoana I, singular);
Tabel 3
Mărci lexico- gramaticale Exemple
ale prezenţei eului liric
Verb la persoana I Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după
moarte (T. Arghezi)
Verb la persoana a II-a Căci eşti iubirea mea dintâi/ Şi
visul meu din urmă (M.
Eminescu)
Pronume personal persoana Eu nu strivesc corola de
I, singular şi plural minuni a lumii (L. Blaga)
Pronune/ adjectiv posesiv, O vin' odorul meu nespus (M.
persoana I Eminescu)
Pronume personal, persoana Daţi-mi un trup, voi, munţilor
a II-a, singular şi plural (L. Blaga)
Adjectivul pronominal Singur acum în marea ta
posesiv, pesoana I şi a II-a poveste
(T. Arghezi)
Vocative O, lume, lume (L. Blaga)

III. Exemple de rezolvare a subiectelor de tip I

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la
textul de mai jos:

Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,

M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie ...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.
Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu Încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era ...

7
 O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume
Ce timid se cutează în veacul cel de fier,
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.
(Mihai Eminescu, Pierdut în suferinţă...)
1. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină verbul a trece. 2 puncte
2. Precizează rolul punctelor de suspensie din a doua strofă. 2 puncte
3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele fulger şi stele
să aibă sens conotativ. 2 puncte
4. Evidenţiază valoarea expresivă a verbelor la modul
conjunctiv, din textul dat. 4 puncte
5. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
6. Precizează două mărci lexico-gramaticale ale prezenţei
eului liric, în textul dat. 4 puncte
7. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din poezie. 4 puncte

8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, primele patru versuri,

prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei citate. 4 puncte

Exemplu de rezolvare
1. Două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a trece: ,,a trece în revistă”, ,,a trecut baba cu
colacii”.
2. Punctele de suspensie marchează o întrerupere a enunţului; în text ele marchează o stare de
melancolie.
3. Are fulgere în priviri. Este steaua cinematografiei mondiale.
4. Modul conjunctiv indică o acţiune dorită. În prima strofă, conjunctivul indică o rugăminte a
celui care constată că existenţa sa este inutilă: ,,să-ngăduie” şi scopul rugăminţii: ,,să nu s-
audă” (de umbra vieţii mele). În strofa a doua, conjunctivul apare cu valoare imperativă, ,,s-
asculte”, şi vizează receptarea glasului poetului de către ceilalţi oameni.
5. Tema inutilităţii fiinţei, tema poetului.
6. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: adjectivul pronominal „mele”, pronumele
personal pers. I, „m”.
7. Sentimentul dominant este tristeţea, generată de constatarea că fiinţa umană este sortită
destrămării, iar poetul rămâne singur, neînţeles şi neascultat de cei din jur.
8. Ideea poetică a primelor patru versuri este asumarea zădărniciei vieţii, dublată de o dorinţă
de dispariţie. Stilistic, ideea este sugerată prin două comparaţii. Comparaţia „(pierdut în
suferinţa nimicniciei mele) ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos” sugerează două modalităţi
de asumare a deziluziei de a fi: prin abandonarea de sine lentă într-un spaţiu plan, deschis,
nelimitat şi printr-o abandonare de sine instantanee, în spaţiul originar, deschis, nelimitat,
indeterminat.
9. Lirismul subiectiv este prezent în prima strofă a poeziei fiindcă ea comunică direct trăiri
încărcate de o mare afectivitate. Lirismul obiectiv apare în a doua strofă fiindcă aici este definit,
într-o manieră romantică, poetul. Dacă în prima strofă accentul cade pe sentimente care sunt
transmise prin vocea eului liric, în a doua strofă accentul cade pe portret, a cărui imagine apare
direct în textul liric.

Repere de rezolvare a subiectului de tip II

 Cum se argumentează un punct de vedere
Definiţie: argumentarea este un demers prin care justificăm o afirmaţie pe care o facem,
încercând să convingem că avem dreptate, un mijloc prin care susţinem sau demonstrăm un
punct de vedere. Este procesul de justificare logică a unei opinii pe care vrem să o susţinem.
8
a argumenta - a susţine - a dovedi - a întări
Argumentul este suma aserţiunilor pro/ contra, aserţiuni care produc temeiuri pentru
susţinerea unei concluzii.
1. Aserţiune (teza- ideea pe care o demonstrăm): Exprimarea unei opinii nesusţinute de
temei, adevărul unei aserţiuni se probează prin examinarea dovezilor şi a temeiurilor care pot
fi aduse pro/ contra ei;
2. Premise: temeiuri aduse pentru a susţine concluzia;
3. Concluzia: este o propoziţie declarativă cu valoare de adevăr. Fiecare element al
concluziei trebuie susţinut de premise. În formularea argumentelor şi a concluziilor se
utilizează diverse cuvinte persuasive: în mod sigur, evident, clar, prin urmare, deci, greşit etc.

I. Etapele argumentării
1. Formularea tezei: formularea unei opinii despre un text, o idee, o situaţie etc.;
1. Argumentul (argumentele): argumentarea propriu-zisă (care poate cuprinde
argumente pro sau contra ipotezei enunţate). Argumentul se formulează în termeni de: cred
că, mă interesează să citesc (să văd filmul, să consult dicţionarul, să achiziţionez produsul
etc.) pentru că..., îmi place deoarece..., se înscrie în sfera preocupărilor mele dat fiind că...,
îmi stârneşte curiozitatea etc.;
Argumentele trebuie formulate clar şi concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele
mai „tari". Este bine să punctaţi argumentele prin formulări pregnante, care au rolul de a
anunţa că urmează ceva important, solicitând în acest fel atenţia auditoriului: pentru că,
faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, spre deosebire de, în primul rând, nu în ultimul
rând, în concluzie etc.;

3. Dovezi:
- fapte, întâmplări care aparţin experienţei personale;
- opinii de autoritate (ex.: înţelepciunea populară consideră că..., Constituţia susţine că... în
cartea X am citi că...etc.);
- comparaţii care să scoată în evidenţă ideea susţinută;
- exemple din textul suport, în cazul în care există.
4. Concluzia presupune o frază în care:
- se reia teza şi se motivează prin dovezile date la punctul anterior;
- se reia, într-un mod nuanţat, formularea ipotezei, dacă argumentarea a demonstrat
ipoteza, sau se contrazice ipoteza, în cazul în care argumentarea a demontat ipoteza
respectivă.

II. Exprimarea legăturilor logice între idei

Tip de raţionament
Enumerare - tip de
raţionament folosit în
Adunare - tip de raţionament
folosit în numirea
argumentelor, dar şi în
Explicare - tip de
raţionament folosit în
susţinerea argumentelor cu
dovezi şi exemplificarea
dovezilor; - tip de
Alternativă
raţionament folosit în
producerea de
Tabel 4
Operator specific
în primul rând, în al doilea rând,
în continuare, în sfârşit
în plus, încă, în afară de, pe lângă
explicarea cauzelor: fiindcă,
datorită, pentru că; explicarea
consecinţelor: deoarece, din
cauză că, în consecinţă, prin
urmare
sau... sau..., fie... fie..., pe
de-o parte... pe de altă
parte...

9
Comparaţie - tip de
raţionament folosit în
susţinerea dovezilor şi
Opoziţie sau restricţie - tip
de raţionament folosit în
producerea
Sinteză şi final - tip de
raţionament folosit în
finalizarea discursului;
cum, ca şi cum, de parcă, la fel
ca, diferit de
din contră, totuşi, deşi, este
contrar cu...
în concluzie, rezumând, în final,
pentru a concluziona, în
consecinţă, rezultă că, în
consecinţă

III. Exemplu de rezolvare a subiectelor de tip II

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 - 20 de rânduri, despre familie, pornind de la

următoarea afirmaţie: „O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la
uşă.” (Thomas Mann)
Formularea ipotezei:
Familia este, după opinia mea, cea mai solidă formă de organizare socială. După cum
afirmă şi Thomas Mann, norocul unei familii este asigurat de solidaritatea membrilor ei, căci
împreună pot depăşi orice obstacole.
Formularea argumentelor
Fericirea unei familii este dată de gradul de implicare a membrilor acesteia în asigurarea
bunăstării ei. Şi nu este vorba numai de bunăstarea materială, ci şi de cea spirituală, căci
liniştea sufletească şi împlinirea afectivă pot fi realizate şi în absenţa unui trai îmbelşugat.
(Primul argument) Aş spune chiar mai tranşant că goana după bogăţii materiale poate risipi o
familie, poate aduce nenorocul în sânul acesteia. (exemplu) Destule exemple în acest sens
oferă literatura, şi mă gândesc acum mai ales la nuvela Moara cu noroc, de Ioan Slavici,
pregătită de noi pentru examenul de bacalaureat. Drama personajelor poate fi ilustrativă pentru
ceea ce înseamnă risipirea unei familii: pierderea liniştii acesteia este dată nu neapărat de
dorinţa de înavuţire, ci de izolarea membrilor familiei, de absenţa încrederii, de formalismul
comunicării dintre aceştia.
Unitatea asigură stabilitatea, iar stabilitatea asigură prosperitatea în orice activitate
socială.(Al doilea argument) Este bine ştiut faptul că stabilitatea unei echipe este garanţia
succesului acesteia. (exemplu) La fel se întâmplă şi în familie: unitatea acesteia o ajută să
treacă mai uşor peste momentele dificile, dar o ajută şi să aibă împliniri şi să se bucure de
acestea, căci adevărata bucurie nu o poţi trăi în izolare.
Formularea concluziei
În concluzie, cred că implicarea tuturor membrilor în problemele familiei asigură
stabilitatea şi unitatea acesteia, iar unitatea asigură succesul în atingerea unor idealuri.

Repere de rezolvare a subiectelor de tip III

I. Noţiuni teoretice utile în rezolvarea subiectelor de tip III

A. Elementele constitutive ale textelor epice
TEMĂ- se identifică prin întrebarea „despre ce este vorba în text”; răspunsul nu conţine niciun
cuvânt din întrebare; este paragraful de început al analizei textului;
I. Construcţia discursului narativ (Al doilea enunţ al eseului)
1. Incipit- final- se menţionează în 1-2 rânduri; Incipit- secvenţă introductivă a textului
narativ; se identifică indici spaţiali şi temporali;
2. Secvenţă narativă- un episod al subiectului; conţine relatarea unei singure întâmplări;
3. Procedee de legare a secvenţelor- se enumeră şi se specifică secvenţele;

10
3.a. înlănţuirea- dispunerea cronologică a întâmplărilor;
3.b. alternanţa- prezentarea alternativ a două întâmplări prin trecerea de la un plan al naraţiunii
la altul;
4. Relaţii spaţio- temporale- se numesc locurile în care se petrece acţiunea şi timpul;
4.a. spaţiul- este imaginar, chiar dacă pare realist; modalitatea de expunere pentru prezentarea
spaţiului este descrierea;
4.b. timpul- derularea acţiunii – cronologică; retroactivă;
5. Perspectiva narativă
- obiectivă: la persoana a III-a; specifică naratorului omniscient; apare în textele realiste,
romantice;
- subiectivă: la persoana I; specifică naratorului personaj sau martor; apare în textele moderne;
II. Construcţia subiectului
1.Acţiune (se rezumă în 5-7 rânduri)- succesiunea evenimentelor, faptelor, întâmplărilor
determinate de relaţiile dintre personaje;
2.Conflict- este elementul esenţial care declanşează acţiunea; constă în confruntarea între:
personaje, idei, atitudini, sentimente;
2.a. conflict interior- stări, sentimente, idei, gânduri, tendinţe contradictorii trăite de aceleaşi
personaje (este specific prozei psihologice); exterior- individ şi societate;
3. Momentele subiectului („se rezumă” pe larg);
3.a. expoziţiune- fixează spaţiul, timpul şi personajele;
3.b. intriga- duce la declanşarea conflictului; poate fi formată din mai multe episoade;
3.c. desfăşurarea acţiunii- succesiunea evenimentelor care marchează evoluţia conflictului;
3.d. punctul culminant- momentul de maximă intensitate a acţiunii;
3.e. deznodământul- soluţionarea conflictului.
4.Personaj- eroul prin intermediul căruia se desfăşoară acţiunea;
4.a. după locul ocupat în acţiune: - principale; secundare; episodice;
4.b. după semnificaţia etică: - pozitive; negative;
4.c. conform curentului literar:

Tabel 5
Tipul de Personaje Caracteristici
personaj în reprezentative
funcţie de
curentul
literar
Personajul Alexandru - personaj excepţional, pus
romantic Lăpuşneanu din în situaţii excepţionale;
nuvela omonimă, - construit antitetic;
de Costache - structură interioară
Negruzzi; complexă, duală,
conflictuală;
- în ipostază de geniu,
strateg;
Personajul Personajele din - personaj tipic unei clase
realist romanul Baltagul sociale;
de Mihail -construit prin tehnica
Sadoveanu; detaliului, caracterizare
Personajele din directă, făcută de narator şi
romanul Ion de alte personaje; tehnica
Liviu Rebreanu; basoreliefului;
Personajele din - este construit dintr-o sumă
romanul Enigma de trăsături redate în mod

11
 Otiliei de George direct (portret, biografie,
Călinescu; stare civilă, statut social) şi
Personajele din în mod indirect (fapte,
nuvela Moara cu gesturi, atitudini, limbaj,
noroc de Ioan relaţia cu mediul şi cu alte
Slavici; personaje);
Personajul Personajele din - personaj cu destin simbolic;
modern romanele Ultima - personaj complex,
noapte de individualizat;
dragoste, întâia - în plan personal, în
noapte de război confruntare tragică cu lumea
şi Patul lui sau istoria;
Procust de Camil - personaj- reflector (care
Petrescu; completează observaţiile
Personajele din naratorului omniscient- Ilie
romanul Pădurea Moromete); narator-
spânzuraţilor de personaj (Ştefan
Liviu Rebreanu; Gheorghidiu, Fred Vasilescu,
Ilie Moromete din Doamna T, Ladima), narator
romanul obiectiv (în Pădurea
Moromeţii de spânzuraţilor);
Marin Preda (la - ca tehnici de caracterizare
intersecţia dintre dominante:
tradiţional şi pluriperspectivismul
modern); (relativizarea perspectivei),
caracterizarea directă şi
autocaracterizarea (prin
introspecţie, monolog
interior, analiză psihologică);

4.2. Modalităţi de caracterizare

a. caracterizare directă, făcută de – autor/ narator; alte personaje; personajul însuşi;
b. caracterizare indirectă realizată - atitudine; limbaj; nume; vestimentaţie; mediu social; relaţii
cu celelalte personaje.

B. Elementele constitutive ale textelor dramatice

I. Construcţia discursului dramatic
A. Particularităţi:
1. caracterul ficţional, chiar atunci când porneşte de la fapte sau persoane reale;
2. înfăţişarea, cu ajutorul unuia sau mai multor personaje, a unei înlănţuiri de evenimente
provocate de o cauză anume, declanşând şi conducând în cele din urmă la o rezolvare;
3. construcţia sub forma schimbului de replici;
4. absenţa unui povestitor sau narator;
5. prezenţa unor notaţii scenice servind drept indicaţii pentru transpunerea textului în spectacol;
6. împărţirea textului în secvenţe specifice: acte, scene;
7. Dialogul în genul dramatic Specificul dialogului dramatic e de a fi construit de autor pentru
spectator; replicile sunt adresate direct participanţilor la dialog, dar textul, în ansamblu, e
adresat cititorilor sau spectatorilor;
8. Monologul – în sens strict, rostirea unui personaj singur pe scenă. Monologul poate fi adresat
unui destinatar din afara scenei, de exemplu un personaj absent sau publicului. Înrudit cu
monologul este aparte-ul, situaţia în care un personaj îşi rosteşte replica astfel încât să pară că

12
nu e auzit de către celelalte personaje. Adresarea către public sau aparte-ul au fost, de regulă,
evitate în teatrul modern, din cauza caracterului lor convenţional, artificial.
9. Limbaje scenice – modalităţile de expresie folosite în arta spectacolului.
Tipuri de comunicare: vizuală şi auditivă, verbală, paraverbală şi nonverbală: text, imagine
(aranjarea scenei, decoruri, lumini etc), aspectul şi mişcările corpului omenesc (costume,
machiaj, deplasarea în scenă, distanţa dintre personaje, jocul privirilor, gestică, mimică etc.),
rostire (timbrul şi intensitatea vocii, ritmul şi viteza vorbirii, intonaţia etc.), muzică sau efecte
sonore.
10. Conflict dramatic – înfruntarea dintre două sau mai multe personaje dintr-o piesă de teatru,
datorată unor interese, atitudini sau sentimente contrare. Conflictul şi intriga sunt elementele
fundamentale ale construcţiei subiectului dramatic.
11. Intriga – elementul care declanşează acţiunea într-un text narativ sau dramatic. În special în
terminologia teatrală, intriga desemnează complicaţiile apărute pe tot parcursul desfăşurării
subiectului. Această lărgire a sensului se justifică prin faptul că în creaţiile dramatice unitatea de
acţiune este mai strictă decât în mai multe scrieri epice, ca, de exemplu, în romane.
Comedie – specie a genului dramatic, definită prin trei caracteristici principale: comediile sunt
menite să-i înveselească pe cititori şi pe spectatori, înfăţişează personaje inferioare (în privinţa
însuşirilor morale, a capacităţilor intelectuale, a poziţiei sociale etc.), iar acţiunea se încheie cu
un final fericit.
Comic – în sens larg, ceea ce stârneşte râsul. Un element esenţial în declanşarea efectului este
contrastul sau nepotrivirea (între aparenţă şi esenţă, între pretenţii şi realitate, între aşteptări şi
rezultate, între viu şi mecanic etc.). Contrastul însă poate genera nu numai veselie, ci şi
nedumerire, spaimă, milă, indignare ş.a.m.d.
II. Construcţia subiectului din textul dramatic este asemănătoare cu cea din textul epic.

II. Repere de rezolvare a eseului structurat

a. Discurs narativ/ epic/ dramatic şi Construcţia subiectului epic/ dramatic
Reperele care trebuie urmărite într-un eseu structurat sunt menţionate în cerinţă (în elaborarea
eseului, vei avea în vedere următoarele repere):
Primul paragraf: tema textului;
Al doilea paragraf: construcţia discursului narativ; (incipit/ final: 1-2 rânduri; procedee de legare
a secvenţelor narative- 1-2 rânduri, prin numirea procedeului (3.a sau 3.b); relaţii spaţio-
temporale- se precizează exact, conform textului suport (ex. Acţiunea primului volum al
romanului Moromeţii se desfăşoară în Siliştea- Gumeşti, cu trei ani înaintea celui de-al doilea
război mondial.);
Al treilea paragraf- construcţia subiectului- conflict -se rezumă acţiunea romanului în 5-7 rânduri
(Conflictul constă în.../ se materializează prin.../ este resimţit de personajul X ca.../ este de
natură exterioară/ interioară...)
Al patrulea paragraf- expoziţiunea
Al cincilea paragraf- intriga (Situaţia X constituie intriga romanului...).
Al şaselea paragraf- desfăşurarea acţiunii- 10- 12 rânduri, respectând ordinea narativă (
Desfăşurarea acţiunii debutează în momentul când...
Al şaptelea paragraf- punctul culminant- 3-5 rânduri (Punctul culminant se concretizează în
momentul în care...).
Al optulea paragraf- deznodământul- 3-5 rânduri; Conflictul se rezolvă prin...Momentul X
constituie deznodământul).
Al nouălea paragraf- clasificarea personajelor, după criteriile 1,2 şi 3;
Al zecelea paragraf- modalităţi de caracterizare;
b. Epoca literară/Curent cultural literar
Reperul care se referă la viziunea despre lume a unui autor/ încadrarea într-o categorie literară/
încadrarea într-un curent estetic presupune numirea unor trăsături ale curentului literar/ epocii
în care se încadrează textul tratat/ autorul numit.

13
Notă Pentru trăsăturile curentului literar consultă tabelul 6

14
 Curente literare/culturale

Curent cultural şi curent literar – fenomene istorice manifestate pe parcursul mai multor generaţii,
caracterizate prin convergenţa de idei şi de moduri de acţiune într-un anumit domeniu al vieţii
spirituale. În vreme ce un curent literar se limitează la sfera literaturii, curentele culturale au o arie
mai largă de acoperire, punând în evidenţă orientări similare în diverse domenii ale creaţiei, ale
cunoaşterii şi ale practicii sociale (de exemplu romantismul dă la iveală strânse contacte între
evoluţia literaturii, a artelor, a gândirii filozofice, a idei lor politice, a concepţiilor despre ştiinţă, a
mentalităţilor, a comportamentului social etc.).
Tabel 6

Curent Context istoric Teoreticieni Tr Trăsături Autori

literar/ /reviste reprezentativi/
cultural texte suport
Romantism Căderea Mihail Caracteristicile
orientare imperiilor, Kogălniceanu romantismului literar PROZA
estetică, revoluţiile Textul - afirmarea Alexandru
ideologică şi burgheze; programatic individualităţii, a Lăpuşneanu,
culturală din - Contextul Introducţie la originalităţii şi a Costache Negruzzi
prima social Dacia literară spontaneităţii; (vezi trăsăturile în
jumătate a (interesele pune bazele - recursul la imaginaţie italic)
secolului economice ale teoretice ale ca principiu fundamental
XIX- lea în Angliei, literaturii al creaţiei;
15
spaţiul respectiv ieşirea originale. Ideile - interesul pentru mituri,
european. la mare, care promovate în legende, basme;
promovează acest articol pot - atracţia faţă de natură,
Sensuri ale ideea unirii celor fi structurate pe faţă de trecutul istoric,
termenului două provincii trei aspecte:1. faţă de specificul
atitudine Moldova şi Ţara sursa de naţional şi faţă de spaţiul
romantică- Românească) al inspiraţie; 2. exotic (de pildă orientul);
sensibilitate vremii modalitatea de - dezvoltarea emoţiei şi
de factură motivează realizare a a sentimentului, a
lirică, care accentul pus pe criticii; 3. grupul intensităţii trăirilor;
pune factorul etnic.; ţintă: scriitorii - preferinţa pentru situaţii POEZIA
accentul pe -Îînceputul de din toate şi personaje Luceafărul, Floare
trăirile şi secol al XIX-lea provinciile excepţionale; albastră, Odă,
situarea în înseamnă româneşti; - fascinaţia misterului; Glossă, Mihai
lume a fondarea unei Sursele de - cultivarea antitezei; Eminescu (vezi
individului; culturi naţionale inspiraţie ale - lirism subiectiv2; trăsăturile subliniate)
stil romantic percepută ca literaturii: ,,Dorul Teme şi motive
– opus factor identitar. imitaţiei s-a romantice – dintre
stilului Începuturile făcut la noi o temele şi motivele
clasic; romantismului manie predilecte ale poeţilor
românesc se primejdioasă, romantici fac parte:
regăsesc în pentru că geniul, singurătatea,
perioada omoară duhul meditaţia nocturnă, visul
16
 paşoptistă.1 naţional. şi reveria, pasiunile, Alexandru
Literatura Această manie rostul poetului şi al Lăpuşneanu,
română de la este, mai ales, poeziei într-o lume Costache Negruzzi
acea dată se covârşitoare în meschină, melancolia, (vezi trăsăturile în
dezvoltă prin literatură. Mai în farmecul naturii, boala, italic)
imitări şi toate zilele ies trecutul (ruinele), viaţa
traduceri din de sub teasc ca un vis etc.
alte limbi. cărţi în limba Personajul romantic
Revista Dacia românească. - excepţional, pus în
literară, Dar ce folos ! că situaţii excepţionale;
înfiinţată în1840 sunt numai - utopia unui om
îşi propune traducţii din alte complet;
promovarea limbi şi încă şi - este geniu, titan, ateu,
literaturii acele de ar fi mistic, profund, are
originale–adică bune. preocupări de justiţie

2
Perioada paşoptistă – perioada literară situată aproximativ între 1830 şi 1860. Ea începe odată cu modernizarea rapidă şi masivă a
vieţii sociale şi culturale în principatele române, datorită influenţelor apusene şi se încheie în perioada în care societatea ieşeană
Junimea . Primă etapă se caracterizează prin iniţiative de constituire a instituţiilor culturale (presa, teatrul, şcoli de diverse profiluri).
Începând din 1840, după apariţia Daciei literare, prioritară devine chestiunea afirmării identităţii creaţiei literare româneşti, a
emancipării acesteia de modele apusene.
?
Lirism subiectiv- creaţia literară în versuri centrată asupra eului, asupra vieţii lăuntrice, cu toată gama trăirilor sufleteşti (sentimente,
emoţii, stări, dispoziţii afective, atitudini etc.).

17
 promovarea Traducţiile însă socială, în comuniune cu
elementului nu fac o natura, izolat, trăieşte în
naţional (folclor, literatură. [...] universul propriu,
istorie, natură). Istoria noastră fantastic, dornic de
Idealul afirmării are destule evadare în lumi
naţionale este fapte eroice, compensatorii,
benefic, pentru frumoasele imaginare, suferă de
că promovează noastre ţări sunt nelinişte, structurat
accesul la destul de mari, antitetic, independent,
cultură, obiceiurile revoluţionar, descrie
înfiinţarea noastre sunt insolitul şi pitorescul,
şcolilor rurale, a destul de orgolios, subiectiv,
societăţilor pitoreşti şi de spiritual, rebel,
culturale, poetice, pentru singuratic, conducător
biblioteci, teatre, ca să putem absurd şi sublim, visător,
reviste literare, găsi şi la noi arogant, bizar,
dar, mai ales, sujeturi de incomprehensibil,
pentru scris...” atroce, viclean, cinic,
stimularea viteaz, nebun sau laş,
unităţii limbii, grotesc;
pentru formarea - starea definitorie este
unui repertoriu cea de vis, de reverie;
al literaturii
18
 româneşti şi
promovarea
ideii de
originalitate
naţională care
este preţioasă
pentru fiinţa
intimă a unei
literaturi.
Simbolism Ca şcoală Teoreticienii Retorica simbolistă POEZIA
Curent literară se simbolismului cuprinde: Plumb, Lacustră,
literar dezvoltă în Alexandru Simbolul - imagine Amurg de toamnă,
modernist, 1885-1895 în Macedonski- concretă care are o George Bacovia
apărut ca Franţa – revista semnificaţie proprie, dar Acuarelă, Ion
reacţie Spaţiile de Literatorul prin care se identifică, în Minulescu
împotriva dezvoltare şi Ovid virtutea unei
poeziei comunicare în Densuşianu, corespondenţe, şi un alt
retorice a România sunt revista Viaţa sens abstract.
romanticilor cenaclurile nouă (ex. plumbul)
(Macedonski), Sinestezia - noţiune
saloanele psihologică conform
(făcute de căreia senzaţiile de
Macedonski, natură diferită se
19
 Arghezi, sugerează reciproc (ex.
Minulescu), sunet- culoare- parfum).
mediul (ex. parfum de pene
universitar arse)
( Bucureşti, Sugestia şi vagul-
Ovid suprarealitatea nu poate
Densuşianu), fi numită, ea este
reviste evocată prin simboluri şi
(Literatorul, întrezărită prin aluzii şi
Revista subtilităţi;
Literară – Figurile temporalităţii:
Macedonski). efemerul prin
surprinderea
momentului, a
prezentului efemer,
suprapunerea
momentelor,
dinamizarea imaginii,
monotonia, figurile
obsesiei, prin repetiţii
clişee, artificialitatea,
căutarea neologismului,
decoruri artificiale,
20
 intelectualiste, natura
apare prelucrată artistic.
Formal sunt prezente
aliteraţiile, poezia cu
formă fixă, versul alb,
poemul în proză.
Teme şi motive
simboliste
Simboliştii cultivă iniţial
teme romantice de tipul
poetului damnat,
demonismul, macabru.
Majoritatea poeţilor
simbolişti sunt influenţaţi
de poezia eminesciană
în limbaj, structură,
imagini, viziuni.
- ploaia, oraşul, parcul,
străzile, monotonia,
banalitatea,
repetabilitatea, spleen-
ul, vagul, plictisul,
melancolia, nevroza,
21
 depresia, imposibilitatea
comunicării, agonia,
sfârşitul continuu,
muzicalitatea interioară,
singurătatea, disperarea,
destinul tragic;
Univers poetic
- oraşul, târgul de
provincie, instrumentele
muzicale, culorile, urâtul,
pieţele pustii, abatorul
Tradiţionali Tradiţionalismul Doctrina -din semănătorism se POEZIA
sm Curent este formulată de N. preia ideea că istoria şi Aci sosi pe vremuri,
literar contemporan cu Crainic în folclorul sunt domenii Ion Pillat
apărut la reformularea Sensul tradiţiei, relevante ale specificului În grădina
începutul sentimentului articol publicat naţional, la acesta se Ghetsimani, Vasile
secolului al naţional într-o în revista adaugă componenta Voiculescu
XX-lea, ca perioadă în care Gândirea, religioasă sub
reacţie cultura apărută la Cluj dominanta ortodoxă;
împotriva românească în 1921. -cultivă tradiţiile istorice
modernismu suportă o infuzie Caracterul ale poporului român, în
lui de europenism. autohtonist şi care „a dominat
ortodoxist al întotdeauna o conştiinţă
22
 Gândirii se religioasă ortodoxă”;
afirmă mai ales -sunt surprinse
după 1930. particularităţile sufletului
În primii 10 ani, naţional, sunt valorificate
reuneşte scriitori miturile autohtone,
precum Blaga, riturile şi credinţele
Arghezi, Adrian străvechi;
Maniu, - prozodie clasică;
Minulescu, - folosirea cuvintelor cu
Camil Petrescu. tentă arhaică şi
regională;
- lirism obiectiv3;
Teme şi motive
- trecerea ireversibilă a
timpului, repetabilitatea
destinului uman,
nostalgia, efemeritatea
condiţiei umane, natura
solidară cu fiinţa umană,
idealizarea trecutului,
sentimentul religios,
3
Lirism obiectiv- se transmite prin intermediul unor „voci”, „măşti”, „personaje” care monologhează sau chiar al unor mici scenete.
Lirismul obiectiv se defineşte în opoziţie cu lirismul subiectiv, caracteristic întregii poezii moderne
23
 simboluri religioase
Universul poetic
- elogiul satului ca
spaţiu paradisiac,
al perfecţiunii;
- spaţiu religios
Începuturile Eugen Proză. Trăsăturile Romanul interbelic
Modernism secolului al XX- Lovinescu, moderniste Pădurea
Modernismu lea, sub cenaclul 1. Lărgirea şi spânzuraţilor, Liviu
l defineşte auspiciile lui Sburătorul diversificarea tematicii – Rebreanu (roman
toate Eugen pledează pentru continuă inspiraţia rurală obiectiv, psihologic,
manifestăril Lovinescu. integrarea prin L. Rebreanu şi M. modern)
e dizidente Presupune culturii Sadoveanu, pătrunde Ultima noapte de
care se sincronizarea cu româneşti în tematica urbană prin G. dradoste, întâia
opun modelele culturii cultura Călinescu, tema noapte de război,
tradiţiei, europene. europeană. războiului şi Patul lui Procust,
simbolism, Apare odată cu Promovează consecinţele lui asupra Camil Petrescu
dadaism, modernizarea ideea unei conştiinţei umane prin L. Romanul subiectiv
futurism, politică, socială literaturi Rebreanu – Pădurea Romanul modern
suprarealis şi economică a moderne, care spânzuraţilor, C. Romanul psihologic
m. României. să se desprindă Petrescu – Ultima Roman al
Modernismu de etnic. noapte de dragoste experienţei
l se opune Teoria întâia noapte de
24
tradiţionalis sincronismului război, tema
mului. cu dimensiunea intelectualului prin Camil
culturii Petrescu – Ultima
occidentale, noapte de dragoste
promovează întâia noapte de război
ideea că, prin şi Patul lui Procust
împrumutarea respectiv prin L.
formelor, se Rebreanu – Pădurea
creează cu spânzuraţilor,
timpul şi fondul. explorarea zonelor
Teoria profunde ale psihicului,
sincretismului viaţa interioară a
apare în individului prin Liviu
contextul unei Rebreanu – Pădurea
crize culturale spânzuraţilor, Camil
datorate pe de o Petrescu – Ultima
parte condiţiilor noapte de dragoste
istorice, iar pe întâia noapte de război
de altă parte şi Patul lui Procust.
stagnării 2. Interferenţa formelor
culturale. tradiţionale cu cele
Modernii moderne cu dominantă
accentuează realistă: Romanul se
25
 importanţa obiectivează – Ion de
evoluţiei unei Liviu Rebreanu, Enigma
culturi naţionale, Otiliei de G. Călinescu
evoluţie care să (realist balzacian).
permită Romanul modern de
recunoaşterea analiză psihologică:
universală a L.Rebreanu Pădurea
literaturii spânzuraţilor primeşte
române. dimensiunea
introspecţiei, C.
Petrescu – Ultima
noapte de dragoste
întâia noapte de
război, Patul lui
Procust descoperă
formula proustiană,
interesul pentru stările
difuze, de exaltare a
trăirilor, sondarea
psihologică în adâncime,
până în zonele
inconştientului.
3. Tehnici
26
 compoziţionale diverse:
construcţia
monumentală şi
circulară la Liviu
Rebreanu, romanul
dosarului de existenţe,
tehnica autenticităţii,
unghiuri multiple,
formula jurnal, schimb
de scrisori cu note Tudor Arghezi
infrapaginele la C. Testament, Flori de
Petrescu în Patul lui mucigai
Procust. - estetica urâtului,
- personaj care aparţine creaţie ca
mediului citadin transformare a lumii
(intelectualul, filosoful, obiectuale în poezie;
ziaristul, afaceristul, - intersecţie între har
avocatul, ostaşul, femeia şi meşteşug;
de afaceri); Lucian Blaga
- nararea unor Eu nu strivesc
experienţe personale; corola de minuni a
- autenticitatea dată de lumii, Gorunul,
informaţii din realitate şi Lumina -
27
 discursuri alternative expansiunea fiinţei în
(jurnal, scrisori); cosmos;
- discontinuitatea - imaginea lumii ca
cronologică; mister care nu
- caracterizarea prin trebuie descifrat
tehnica punctelor de („cunoaşterea
vedere; luciferică”);
- personajul văzut din Ion Barbu
diverse unghiuri Riga Crypto şi
(pluriperspectivism); lapona Enigel, Din
- anticalofilie (preferinţa ceas dedu
pentru limbaj obişnuit, poezia ca experienţă
colocvial). a limbajului pur;
Poezie. Trăsăturile - lirism obiectiv;s
moderniste
- ruptura de tradiţie,
ruptura de modelele
clasice;
- accentul pus nu pe
trăiri, ci pe forţa
limbajului;
- absenţa caracterului
confesiv;
28
 - zonele de mister ale
limbajului devin sursă de
creaţie;
- renunţarea la rigorile
prozodiei clasice;

Realism Este simultan cu Trăsături Baltagul, Mihail

Curent revoluţia -reflectarea veridică a Sadoveanu
literar- industrială, realităţii, a societăţii Ion, Liviu Rebreanu
artisic, consolidarea contemporane; Enigma Otiliei,
apărut la burgheziei şi - impersonalitatea; George Călinescu
mijlocul dezvoltarea - observaţia directă;
secolului al presei, - influenţa mediului
XIX-lea, în dezvoltarea social, politic, economic
Franţa. În ştiinţelor. asupra personajelor;
România se - lipsa de idealizare;
manifestă la - narator obiectiv,
începutul omniscient;
secolului - balzacianismul4 (în
XX. Enigma Otiliei, George
Călinescu)
4
Balzacianismul- tehnică literară care apare în romanul Enigma Otiliei de George Călinescu, şi care constă în predominanţa
descrierilor minuţioase de interior, notarea amănuntului semnificativ, tehnica detaliului, personaje tip.
29
 Personajul realist
- tip, in situaţii tipice;
- complexitate umană;
- personaje- caractere şi
personaje tipologice
(caracterizate
preponderent pe o
dimensiune; ex. avarul,
arivistul);

Neomoder- Deceniul al Eugen Simion - poetica existenţei şi Nichita Stănescu

nism şaselea al cunoaşterii;
secolului al XX- - intelectualism;
lea (Generaţia - reinterpretarea mitului;
şaizeci) - reflecţia filosofică;
- abordarea marilor teme
ale liricii (iubirea,
cunoaşterea etc.);
- ironia;
- spiritul ludic;

Post- Deceniul al Cenaclul de - parodierea modelelor Mircea Cărtărescu

modernism optulea al luni, Nicolae anterioare;
30
 secolului al XX- Manolescu, - autobiografism;
lea (Optzecişti) - poezia cotidianului;
- caracterul hibrid al
operelor;

31
 III. Exemple de rezolvare a subiectelor de tip III

Exempul 1
Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, cu tema
,,Junimea” şi rolul lui Titu Maiorescu în impunerea unei noi
direcţii în literatura română din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea ilustrând cu argumente şi următoarea afirmaţie
critică: ,,Junimea" n-a fost atât o societate, cât o comunitate.
Apariţia ei se datoreşte afinităţii viu resimţite dintre personalităţile
întemeietorilor. Asociaţia doreşte să-şi dea o oarecare bază
materială şi o anumită ordine sistematică a lucrărilor,
câştigă aderenţi, îngrijeşte formarea noilor generaţii şi poartă
polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viaţa „Junimii"
produsul deliberat al voinţei de a se organiza pluteşte duhul
unei înţelegeri comune a societăţii, a culturii, a literaturii […].
(Tudor Vianu, Scriitorii români)

Ipoteza Societatea Junimea este deosebit de

importantă pentru modernizarea culturii româneşti.
Titu Maiorescu este un creator de şcoală în cultura
română şi un adevărat mentor atât pentru scriitorii
din epocă cât şi pentru cultură în general.

Argumentaţi Societatea Junimea ia naştere la Iaşi, în a

e doua jumătate a secolului al XIX-lea la iniţiativa lui
1. P.P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Th.
Prezentarea Rosetti şi Titu Maiorescu. În Scriitorii români,
contextului Tudor Vianu afirmă că apariţia Societăţii Junimea
cultural care ,,se datoreşte afinităţii viu resimţite dintre
a generat personalităţile întemeietorilor. Asociaţia [...] câştigă
apariţia aderenţi, îngrijeşte formarea noilor generaţii şi
ideologiei poartă polemici colective”. Autorul citat consideră
Context că trăsătura fundamentală a celor care au pus
social istoric bazele Societăţii Junimea este dorinţa de a
Efectele organiza societatea, cultura şi literatura.

32
programului Mentorul Junimii va fi Titu Maiorescu care
revistei Dacia aparţine unei perioade culturale în care romantismul
literară asura şi clasicismul persistă şi în care literatura originală
culturii şi este bine reprezentată. Este un critic de îndrumare
literaturii a unei noi direcţii în cultură, care impune criteriul
estetic ca singur criteriu de apreciere a operei
literare. Dacă prin Kogălniceanu literatura naţională
primea contur, prin Maiorescu ea primeşte un
criteriu autentic de valorizare.
2.Prezentare Societatea Junimea cunoaşte trei etape de
a dezvoltare. Prima este etapa ieşeană (1863-1874)
argumentată are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă
în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. În
a patru această perioadă se elaborează principiile sociale
trăsături ale şi estetice ale junimismului. Tot acum se impune
societăţii necesitatea educării publicului prin aşa-numitele
prelecţiuni populare. Organizate pe teme variate, în
Prezentarea diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă
academică, ele au avut drept scop educarea
Societăţii publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor
Junimea de progres şi moralitate. Această etapă
(etape) marchează căutările febrile de modele apte să
Etapa asigure progresul la care aspira Titu Maiorescu.
ieşeană – Interesul pentru literatură se manifestă din 1865,
elaborarea când se avansează ideea alcătuirii unei antologii
de poezie românească pentru şcolari. Aceasta i-a
estetici determinat pe junimişti să citească în şedinţele
junimiste, societăţii autorii mai vechi, pe ale căror texte şi-au
prelecţiunile exersat spiritul critic şi gustul literar.
populare Cea de-a doua etapă, ce durează din
1874 până în 1885 (cu desfăşurarea şedinţelor
Junimii la Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi),
este o etapă de consolidare, în sensul că în
această perioadă se afirmă reprezentanţii direcţiei
noi în poezia şi proza română: Eminescu, Creangă,
Etapa a două Slavici, Caragiale. În acest context descrierea
– noua Ioanei Pârvulescu, în ceea ce priveşte activitatea
direcţie în lui Titu Maiorescu:,, A îndreptat sute de versuri
prost scrise, sute de manuscrise în proză” este cu
literatură (:,, siguranţă justificată. Este o perioadă în care se
33
A îndreptat diminuează teoretizarea criticismului în favoarea
sute de judecăţilor de valoare. Acum sunt elaborate
versuri prost studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune
ca autentic întemeietor al criticii noastre literare
scrise, sute moderne, fără însă a neglija preocupările din
de domeniul civilizaţiei, dar mai ales din domeniul
manuscrise în limbii literare, necesare şi pentru că în 1860 se
proză”) făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
Maiorescu susţine utilitatea îmbogăţirii
vocabularului limbii române prin neologisme de
origine romanică, într-un studiu din 1881, intitulat
chiar Neologismele.
Etapa a treia (bucureşteană) începe din
1885, când este mutată la Bucureşti revista
Convorbiri literare şi întreaga societate Junimea.
Această etapă are un caracter preponderent
universitar, prin cercetările istorice şi filosofice.
Apariţia revistei se prelungeşte până în 1944, dar
cu toate acestea ea nu va mai atinge gradul de
popularitate din primii 20 de ani.
Etapa Titu Maiorescu se revoltă împotriva “viciului”
bucureşteană existent în epocă, de a împrumuta forme ale culturii
- cercetări apusene, fără a le adapta condiţiilor existente. În
istorice, acest sens este elocvent studiul În contra direcţiei
filosofice de azi în cultura română, apărut în revista
Convorbiri literare.
Teoria formelor fără fond defineşte sintetic
starea culturii din epocă. Dacă în perioada
paşoptistă se punea problema existenţei unei
literaturi naţionale, acum aceasta există, dar nu
există criterii estetice de apreciere, ceea ce, în
perioada respectivă, avea semnificaţia absenţei
culturii. În fond, Maiorescu nu se împotriveşte
preluării formelor culturale din exterior. Dar acestea
Critica ,,forme trebuie preluate în esenţa lor, nu doar superficial.
lor fără fond” Mai mult, fiecare cultură are un specific. Aşa că
formele preluate trebuie adaptate specificului

34
 naţional. Maiorescu pune accentul pe estetic în
artă, dar aminteşte de fiecare dată şi elementul
naţional, care conferă originalitate operei de artă.
Afirmaţia Ioanei Pârvulescu în ceea ce
priveşte exigenţa introdusă în literatură de către Titu
Maiorescu este vizibilă, în primul rând în impunerea
noii direcţii. Aceasta este evidenţiată de Titu
Maiorescu în studiul Direcţia nouă în poezia şi
proza română (1872). Studiul este structurat în
două mari părţi – Poezia şi Proza. Prin el, autorul
promovează o nouă generaţie de scriitori a căror
operă corespunde criteriilor estetice.
Exemplul culturii apusene este adus în
discuţie şi aici, ca în multe alte studii maioresciene
3. Valorile (,,Va putea să păşească în lucrare paşnică pe
culturale şi aceea cale pe care civilizaţia apuseană a adus
literare atâta bine omenirii?”), ceea ce sugerează dorinţa
promovate promovării unei culturi naţionale aptă pentru
de integrarea în cultura universală. Cultura vremii,
Societatea însă, nu oferă nici un nume de rezonanţă. De aceea
Junimea este necesară promovarea unei noi direcţii. Scriitorii
Titu ,,noii direcţii” se diferenţiază de cei vechi prin
Maiorescu sentimentul natural, prin adevăr, prin dovedirea
introduce ,,exi înţelegerii ,,ideilor ce omenirea întreagă le
genţa în datorează civilizaţiei apusene”, dar şi prin păstrarea
literatură” elementului naţional.
Cultura în
epocă în
raport cu
civilizaţia
apuseană

35
 Cu alte cuvinte, noua direcţie promovează
Promovarea talentul literar, criteriul estetic şi, după cum era de
criteriului aşteptat, promovarea elementului naţional. În
estetic în literatură, talentul este important, dar nu este
receptarea suficient; el trebuie completat prin studiu, prin
operei de artă formare culturală, pentru a putea aprecia estetic o
operă. Elementul naţional poate oferi originalitate,
dar acesta trebuie valorizat în sensul integrării lui
într-o arie culturală universală. Se promovează,
pentru prima dată în istoria literaturii noastre,
originalitatea estetică, nu cea etnică sau etică.
Articolul Comediile d-lui I. L. Caragiale a
4. Comediile apărut în 1885 şi se încadrează studiilor de estetică
d-lui I. L. ale criticului. Articolul a fost scris în intenţia de a lua
Caragiale apărarea dramaturgului, acuzat de imoralitate, dar,
pe de altă parte, opera dramatică a lui Caragiale
reprezintă un pretext argumentativ al conceptului de
moralitate în artă. Prin studiile de estetică, Titu
Maiorescu îşi asumă rolul de a schimba mentalul
existent. Acest lucru înseamnă educarea publicului,
dezvoltarea spiritului critic prin stabilirea unor
repere critice, estetice. Un studiu semnificativ în
ceea ce priveşte impunerea criteriului estetic în
receptarea operei de artă este O cercetare critică
asupra poeziei române de la 1867. De reţinut anul
apariţiei acestei lucrări şi ceea ce indică titlul-
preocuparea pentru lirică. Perioada de timp
existentă între scrierea celor două lucrări este
destul de mare, lucru care dovedeşte inexistenţa
unei dramaturgii naţionale demne de a fi luată în
seamă. Caragiale este, din această perspectivă,
primul mare dramaturg al literaturii noastre.
Trebuie apreciată, şi în acest caz, intuiţia valorii de
care dispune Titu Maiorescu. Majoritatea scriitorilor
Moralitatea în promovaţi de el au rămas integraţi canonului literar.
artă
36
 Orice operă artistică are o misiune morală în
măsura în care “face pe omul stăpânit de ea, pe
câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca
persoană şi să se înalţe în lumea ficţiunii ideale”.
Moralitatea în artă nu înseamnă neapărat
promovarea preceptelor morale sociale. Dimpotrivă,
acestea, alături de alte forme artistice ca “poeziile
cu intenţii politice actuale”, “odele de zile solemne”,
“compoziţiile teatrale pentru glorificări dinastice”,
sunt un duşman al artei, ele împiedicând “înălţarea
impersonală”. Rolul moral al artei este îndeplinit în
măsura în care “omul cotidian” este anulat de “omul
impresionabil”. Maiorescu preia ideea de misiune
morală a artei şi definiţia acesteia din filosofia
greacă, unde apare cu termenul de katharsis,
Calitatea unei însemnând purificare. Caracterul cathartic al artei
opere literare apare atât la Platon (katharsisul având rolul de a
rezultă din izgoni răul din suflet), cât şi la Aristotel, care
originalitate defineşte tragedia cu referire la producerea
katharsisului, adică a emoţiilor de milă şi de frică.
Ca şi în alte cazuri, Maiorescu se dovedeşte
un strateg al discursului, construit pe principiile unei
retorici persuasive. Argumentul care susţine
valoarea operei lui Caragiale este originalitatea,
căci autorul prezintă tipuri din viaţa socială, pe care
I.L. Caragiale le dezvoltă cu semnele lor, caracteristicile lor, cu
– creator al expresiile lor. Originalitatea este oferită de talentul
unor scriitorului care îi permite să se distanţeze de
personaje influenţele străine, care îi permite să poată valoriza
care aparţin estetic ceea ce îi oferă realitatea. Este recunoscut
unei societăţi meritul în scoaterea şi înfăţişarea plină de spirit a
marginale tipurilor şi situaţiilor din chiar miezul unei părţi a
vieţei noastre sociale, fără imitare sau împrumutare
din literaturi străine. Nu trebuie să deranjeze faptul
că personajele sunt inspirate din societatea
marginală, a mahalalei, căci, în fond, ele transmit
37
 sentimente umane, valabile oricărei categorii
sociale. Mai mult, aceste tipuri surprind spoiala de
civilizaţie occidentală, trăsătură dominantă a
civilizaţiei noastre. Personajele lui Caragiale sunt o
critică la adresa falsului intelectual, la adresa acelor
forme fără fond, combătute de nenumărate ori şi de
Maiorescu. Comediile lui Caragiale au mai fost
acuzate şi de trivialitate, pentru că nicăieri nu se
vede pedepsirea celor răi şi răsplătirea celor buni.
Strategia maioresciană se remarcă din nou în
această situaţie, când cea mai bună metodă de
I.L. Caragiale negare a unei astfel de acuze par a fi exemplele din
face parte literatura universală, la care nu se întâlneşte o
dintre scriitorii asemenea morală. Maiorescu nu neagă diferenţa
reprezentativi valorică existentă între comediile lui Caragiale.
ai ,,noii Aceasta există. Dar valoarea artistică este dată de
direcţii” forţa cu care a fost construit conflictul, au fost
create personajele, situaţiile. Deci opera de artă nu
trebuie judecată după tema pe care o abordează,
după coeficientul de asemănare un anume tip de
realitate, ci după modul în care a fost creată, după
originalitate.
Caragiale este prezentat în acest studiu ca făcând
parte din “suita” scriitorilor de valoare a noii direcţii.
Dacă poezia şi proza au parte de câteva nume,
dramaturgia înregistrează doar numele său. Acest
lucru nu este afirmat explicit, ci este doar sugerat în
interiorul studiului. Articolul debutează cu
prezentarea principalelor acuze aduse comediilor lui
Caragiale. Pornind de la exemple concrete,
Maiorescu distruge aceste argumente din
perspectivă estetică. Nu de puţine ori, el face
trimiteri la opera unor canonici ai literaturii
universale, ceea ce oferă o mai mare credibilitate
ideilor afirmate. Definirea moralităţii în artă îşi
găseşte locul undeva pe la mijlocul studiului, după
38
 ce au fost deconstruite acuzele în discuţie. De la
particular (opera lui Caragiale), se ajunge la
general, sugerând încă o dată valoarea artistică a
comediilor lui Caragiale, care permite integrarea
acesteia în literatura universală. O altă modalitate
de impunere a unei viziuni este retorica, specifică
lucrărilor lui Titu Maiorescu şi care ascunde un ton
ironic acid la adresa celor care nu înţeleg
fenomenul cultural.
Concluzie/ Momentele importante pentru dezvoltarea
sinteză culturii şi literaturii române stau sub semnul infuziei
de europenism. Perioada clasică este reperezenată
de Societatea Junimea şi Titu Maiorescu. Rolul lui
Maiorescu în impunerea criteriului estetic în
receptarea operei de artă este deosebit de
important Modernitatea gândirii lui Titu Maiorescu,
depre care vorbeşte Ioana Pârvulescu, în
fragmentul citat, se manifestă tocmai prin
contemporaneizarea culturii române cu cea
europeană. Studiile şi articolele sale referitoare la
problemele literaturii române au fost modul prin
care Maiorescu le-a sugerat autorilor din epocă
faptul că ,,libertatea de alegere le aparţine numai
lor”. Acesta este ajutorul ,,cu gândul” depre care
vorbeşte autoarea citatului. Epoca marilor clasici se
naşte datorită lui Maiorescu, fapt care face din el o
personalitate importantă a culturii române.

Exemplul 2
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi particularităţi ale
nuvelei psihologice, prin referire la o operă literară studiată,
aparţinând unui autor canonic.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- precizarea a patru caracteristici ale speciei nuvelă psihologică,
existente în opera literară studiată;

39
 - relevarea a patru particularităţi ale discursului narativ
(alternanţă/ înlănţuire, elipsă, incipit, final, pauză descriptivă,
perspectivă narativă etc), în nuvela aleasă;
- prezentarea construcţiei subiectului în nuvela aleasă, cu
integrarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice:
acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale;
- evidenţierea relaţiilor dintre două personaje din nuvelă, prin
comentarea a două scene semnificative pentru evoluţia
conflictului.
Caracteristi Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă,
ci ale adică o specie epică în proză, cu o construcţie
speciei riguroasă, un fir narativ central; personajele relativ
narative puţine pun în evidenţă evoluţia personajului
principal, complex, puternic individualizat. Nuvela
se caracterizează prin tendinţa de obiectivare a
perspectivei narative, impersonalitatea naratorului,
naraţiunea la persoana a III-a, atitudinea detaşată în
descriere, veridicitatea. Este o nuvelă psihologică
prin: tematică, modalităţi de caracterizare a
personajului şi de investigare psihologică, natura
conflictului (interior).

Particularită Nuvela are un ritm epic neomogen, prin

ţi ale modificări ale timpului povestirii; acţiunea se
discursului desfăşoară prin continue acumulări şi izbucniri de
narativ tensiune epică. Naraţiunea realistă este obiectivă,
Perspectivă realizată la persoana a III-a de către un narator
narativă omniscient, omniprezent, neimplicat.
Relatarea evenimentelor nu se realizează
Alternanţă/ totuşi în mod linear, iar înlănţuirea dintre capitole se
înlănţuire face prin tehnici epice diverse: dialogul (la
începutul nuvelei), descriere la timpul prezent
(capitolele al II-lea şi al III-lea), semnalarea unei
relaţii temporale de anterioritate faţă de cele
povestite înainte (capitolul al XVl- lea), înlănţuite
temporal şi cauzal, faptele sunt credibile,
verosimile.
Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului,
intervine tehnica punctului de vedere în intervenţiile
simetrice ale bătrânei. Prin intenţia moralizatoare,
Incipit /final nuvela este realist-clasică.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin
40
 descrierea drumului. Simbolistica iniţială a drumului
se completează, în final, cu sugestia drumului vieţii
care continuă şi după tragedia de la Moara cu
noroc: ,,Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe".

Construcţia Tema textului se poate stabili din mai multe

subiectului perspective. Din perspectivă socială, nuvela prezintă
încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social
(din cizmar vrea sa devină hangiu); din perspectivă
moralizatoare prezintă consecinţele dramatice ale
dorinţei de a avea bani. Din perspectivă psihologică,
nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă, care,
dornic de prosperitate economică, îşi pierde pe rând
siguranţa în sine, în statutul social, în familie. Nuvela
are un ritm epic ondulat; acţiunea se desfăşoară prin
continue acumulări şi izbucniri de tensiune epică.
Relaţii Epilogul prezintă împlinirea destinului, sub semnul
spaţio- căruia este pusă întreaga acţiune.
temporale Acţiunea se petrece în mare parte la Moara cu
noroc care se află mai sus de Ineu, la capătul unui
drum dificil şi obositor: ,,Timp de un ceas şi jumătate
drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care-l urci, şi
după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci un
popas”. Evenimentele se desfăşoară pe parcursul
Conflictul unui an calendaristic, de la Sfântul Gheorghe până la
Paşte.
Ghiţă, personajul principal din nuvela Moara cu
noroc, trăieşte o dramă concretizată prin trei
înfrângeri: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în
el şi încrederea Anei, soţia lui, în el. Ghiţă este
Acţiune înfrânt în încercarea de a-şi depăşi statutul social
fiindcă, deşi are tărie sufletească, neşansa lui este
să se întâlnească cu un ins mai puternic decât el:
Lică Sămădăul.
Ghiţă arendează o moară devenită han şi la
început familia trăieşte bine, soacra îşi recapătă rolul
de şef al familiei. Prin muncă şi perseverenţă Ghiţă

41
 şi familia sunt bogaţi şi fericiţi. Norocul dispare
pentru Ghiţă o dată cu apariţia lui Lică. Viaţa lui
Ghiţă şi a familiei sale intră în sfera dramei- Ghiţă
devine tăinuitor, delator îşi lasă nevasta cu Lică
pentru a-i întindă acestuia o cursă, este gelos şi o
omoară pe Ana, moare şi el ucis de Lică; acesta din
urmă are acelaşi destin. Hanul arde şi ultimele
aparţin soacrei – aşa a vrut Dumnezeu – este o
constatare cinică ce reia ideea iniţială dar în sens
invers- neascultarea duce la moarte.
Relaţiile Ghiţă este un personaj complex, în jurul lui se
între polarizează întreaga acţiune. El intră în relaţie cu
personaje toate celelalte personaje. La început Ghiţă are iluzia
(Ghiţă şi deplinei sale libertăţi. Cap de familie, este
Lică) recunoscut ca o autoritate absolută. Moara cu noroc,
hanul luat de Ghiţă în arendă, pare a fi un loc
umanizat de când acesta este acolo cu familia.
Oamenii nu mai spun că vor opri la han, ci că se vor
opri la Ghiţă, semn al sociabilităţii lui.
Încercarea Curând după acomodarea la Moara cu noroc,
lui Ghiţă de Ghiţă trebuie să-i opună rezistenţă lui Lică
a fi egalul lui Sămădăul, stăpânul locurilor. El nu suportă să fie
Lică aservit: ,,nu crede că poţi să mă ţii de frică; să-ţi fie
frică de mine”. Se dovedeşte o fire puternică, un ins
energic, cu gustul aventurii. Apariţia lui Lică la han
naşte gânduri rele în mintea lui Ghiţă, care încă de la
început simte că are o poziţie inferioară faţă de
acesta, căci este însurat şi ţine la imaginea sa în faţa
lumii. Vanitatea bărbatului este negată prin
constrângerea autoritară. Lică îi impune colaborarea
la afacerile lui. Astfel apare principalul conflict, al
Concesiile pierderii încrederii în sine.
făcute de De la un moment dat, Ghiţă este pregătit să
Ghiţă în colaboreze, dar nu prin forţă, ci prin apropiere: ,,dar
relaţia cu nu vreau să crezi că mă ţii numai de frică, ci umblu

42
Lică să intru la învoială cu tine”. Îşi dă seama că nu poate
sta la Moara cu noroc fără voia lui Lică, de aceea
face concesii; pe lângă înţelegerea cu arendaşul şi
cu oamenii puterii, mai trebuie să ajungă la
înţelegere şi cu Sămădăul. Cu toate acestea,
încearcă să se şi apere; îşi angajează slugă, îşi
cumpără pistoale şi câini. Ghiţă începe să-şi piardă
încrederea în sine. Poate tocmai de aceea devine
mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el
,,Sunt gata să-ţi fac pe plac: dar atunci să fii şi tu om
cu mine şi să înţelegi că, dacă e să fiu de folos,
lumea trebuie să mă creează om cinstit şi stricat cu
voi”. Înţelegerea dintre cei doi marchează pentru
Ghiţă începutul obişnuirii cu răul. Banul nu îi oferă
libertatea, ci dependenţa faţă de Lică. Ghiţă doreşte
Consecinţe să-şi recupereze banii cu orice preţ, de aceea este
obligat să colaboreze cu Lică la fapte mai puţin
ortodoxe; trebuie să accepte regulile stabilite de
Lică.
Ghiţă, omul cinstit, respectat, ajunge să fie
bănuit de implicarea în furtul de la arendaş şi în
uciderea tinerei doamne. Reţinut de poliţie, Ghiţă se
poate elibera numai pe cauţiune. Axa vieţii lui morale
se frânge; se simte înstrăinat de toţi şi de toate.
Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă
pentru modul în care s-a purtat. De ruşinea lumii, de
dragul copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să
plece de la Moara cu noroc. De acum în colo,
reacţiile lui vor fi contradictorii. Pe de o parte doreşte
să se răzbune, pe de altă parte, doreşte să-şi
recupereze şi banii. Ghiţă începe un joc dublu; pare
că acceptă regulile impuse de Lică şi că ştie de frica
acestuia, dar dorinţa de a-şi apăra familia, şi de a-şi
reabilita imaginea publică, îl determină să
colaboreze cu Pintea, comisarul. Fără să-şi dea
seama, Ghiţă se vede prins între dorinţa de a
43
 asigura liniştea familiei sale şi dorinţa de a-şi
recupera banii şi a se răzbuna.
Ana ajunge să-şi piardă încrederea în soţul ei în
momentul când îl bănuieşte că l-ar fi ajutat pe Lică la
uciderea tinerei doamne. Ruşinea de a-l vedea
arestat şi judecat alături de Lică este mult prea mare
pentru ea. Ana trăieşte ea însăşi un conflict interior
din mai multe motive: dragostea pentru soţul ei, care
dispare pe măsură ce acesta se închide în sine,
dorinţa de a-şi salva căsnicia, dar şi ruşinea de a
avea un soţ tâlhar. Comportamentul ei faţă de Lică
se schimbă radical în urma procesului. Ana trăieşte
cu impresia că Lică este cel care i-a salvat soţul.
Încetul cu încetul, când vede că Ghiţă continuă să
aibă un comportament ciudat, fără să-i explice
cauza, Ana începe să-şi piardă de tot încrederea în
soţ. Mai mult, comparându-i pe cei doi, ea descoperă
adevărata virilitate în Lică, în timp ce Ghiţă i se pare
un fricos.
Deznodământul dramatic atinge toate
personajele implicate în conflict; Ghiţă şi Ana nu mai
ajung să-şi explice unul altuia nimic despre
suferinţele tăinuite, despre speranţe şi visuri.
Nuvela se încheie în stilul moralizator în care a
început. După moarte celor doi soţi, oamenii lui Lică
dau foc Morii cu noroc. Singurii care rămân în viaţă
sunt copiii şi bătrâna, căreia îi este oferită ultima
replică: împlinirea destinului.
Ca nuvelă psihologică, Moara cu noroc are o
naraţiune centrată pe conflictul interior al
personajului.

44
 Cuprins

Argument
Repere de rezolvare a subiectului de tip I
I. Cerinţe de tip 1-3
II. Cerinţe de tip 4-9
A. Caracteristica structurală a discurului liric
B. Caracteristicile limbajului poetic
a. Menţionarea / precizarea/ explicarea rolului modurilor şi
timpurilor verbale
b. Imagini artistice
c. Calităţile limbajului poetic
d. Identificarea şi explicarea unei figuri de stil
e. Comentarea unei strofe/ secvenţe poetice
f. Semnificaţia titlului
g. Identificarea mărcilor lexico- gramaticale ale prezenţei eului
liric
III. Exemple de rezolvare a subiectelor de tip I

Repere de rezolvare a subiectului de tip II

I. Etapele argumentării
II. Exprimarea legăturilor logice între idei
III. Exemple de rezolvare a subiectelor de tip II

Repere de rezolvare a subiectelor de tip III

I. Noţiuni teoretice utile în rezolvarea subiectelor de tip III
A. Elementele constitutive ale textelor epice
B. Elementele constitutive ale textelor dramatice
II. Repere de rezolvare a eseului structurat
III. Exemple de rezolvare a subiectelor de tip III

45