VALORI STILISTICE/ EXPRESIVE ALE MODURILOR

VERBALE
Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate, modurilor verbale
angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de expresivitate artistică ale acestei
categorii gramaticale specifice verbului sunt actualizate prin marcarea modului în care
emiţătorul (naratorul, eul liric, personajul epic sau dramatic) se raportează la obiectul enunţării, felul în
care le percepe şi ipostaza lui- implicată, subiectivă sau nonparticipativă, obiectivă - faţă de evenimentele,
situaţiile, ori stările comunicate prin discurs.

VALORI EXPRESIVE EXEMPLE

MODUL INDICATIV imprimă un caracter obiectiv acţiunilor,

proceselor, stărilor pe care le exprimă.

Ca mod al enunţării unor fapte considerate reale şi a unor stări

apreciate ca sigure, indicativul apare în limbajul comun ca un
mod neutru din punct de vedere stilistic.
În textul literar, capacitatea de a exprima certitudinea
locutorului(narator, personaje/ eul liric), în raport cu obiectul
enunţării, conferă referentului aparenţa unei realităţi validate în
universul ficţional.
Datorită timpurilor - mai multe decât la celelalte moduri - permite
instituirea unor raporturi diverse între evenimentele
istorisite(cronologie - anterioritate, simultaneitate, ulterioritate -
sau acronie), între timpul narat şi timpul narării, între momente
evocate şi prezentul liric.
Valorile expresive ale indicativului sunt diferenţiate în
funcţie de forma temporală a verbului, fiecare dintre cele şapte
timpuri ale indicativului având propriile valenţe stilistice
(prezentul, imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus şi
mai-mult-ca-perfectul, viitorul simplu şi viitorul anterior).
Exploziile se succed organizat. Unele le
aud la câţiva paşi, altele în mine. [...] A
fost destul să apară nemţii... focul a
două baterii. Şi totuşi acum soarele era
sus, prietenii mă aşteptau...
(C. Petrescu)
M-ai lovit destul pân-acum. [...] Seară de
seară, secundă de secundă, de ani şi ani
de zile. M-ai fărâmiţat, m-ai jupuit, m-ai
distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o
fantoşă, m-ai umilit. Ăsta-i_per-sonaj?
(M. Vişniec)
Ţi-e lumea toată acoperământ. O mierlă
scoate soarele din apă; facerea lumii
poate să înceapă, a înflorit un vişin pe
pământ. Nu spune-am fost, nici că voi fi,
ci sunt!
(H. Bădescu)

MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de comunicare directă
exprimând dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o
acţiune ori de a o împiedica.
Valoarea stilistică a imperativului rezidă în capacitatea
de exprimare a unor atitudini şi trăiri subiective, printr-un
dublu sistem de semnale:verbale şi paraverbale (accentele
— Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai
boci ca o muiere! fii român verde.[...]
Haide! luati-l de-l daţi norodului şi-i
spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-
vodă celor ce pradă ţara.
(C. Negruzzi)
afective, pauzele expresive, intonaţia specifică ordinului,
ameninţării, îndemnului, rugăminţii, concesiei, ironiei etc.) Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
Ca marcă textuală a stilului direct, imperativul are rol de Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
„teatralizare" şi, în acelaşi timp, rol de dinamizare a discursului (T. Arghezi)
personajelor („imperativul dramatic ... daţi-mi voie: ori să se revizu-i
şi narativ"); alături de substantivele/ adjectivele în iască, primesc! Dar să nu se !
vocativ reprezintă un in- schimbe nimica; ori să nu se revizuiască,
dice al oralităţii stilului; în limbajul popular, poate apărea primesc! dar atunci să se j schimbe pe ici
fără referire la o persoană anume=valoare generică; pe colo... |
Prezenţa imperativului în textul liric semnalizează discursu (I.L. Caragiale)
l dialogic sau monologul adresat(care poate lua forma in-
vocaţiei retorice).
MODUL CONJUNCTIV exprimă potenţialitatea unei acţiune […]şi de lopeţi de bărci, izbit, să mor,
realizabile, posibile, probabile sauatitudinea emiţătorului faţă (N. Stănescu)
de acţiunea, starea, trăirea enunţate: incertitudinea, ezitarea,
aproximaţia, deliberaţia, dorinţa, protestul, indignarea etc. Unde să merg de-acum?
exprimă stări afective (atitudini şi trăiri subiective). Pe cine să mai aştept?
În discursul naratorului, al personajelor (discurs direct, indirect/ (I. Pillat)
indirect liber), ori al eului liric, conjunctivul poate avea rolul de a
institui un nivel al acţiunilor, al trăirilor interioare, al stărilor
ipotetice, alternative ori anticipative(=indicativ viitor);
presupune dependenţa acţiunii enunţate de o altă acţiune sau de
o stare, de o dorinţă.
substituire a imperativului cu rol de accentuare a
subiectivităţii;
în cazul special al verbelor la persoana a III-a a conjunctivului
(când poate apărea fără morfemul „să"), rolul stilistic este de
completare a paradigmei imperativului - care nu are decât
persoana a II-a.
în textul liric eprezintă, deseori, o marcă textuală a unui plan al
imaginarului= trecerea de ladimensiunea reală la cea ideală.
MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIVdezvoltă, prin aceeaşi
paradigmă verbală, două valori modale: exprimarea unei acţi-
uni dependente de o condiţie (explicită sau implicită) şi De pildă, as fi putut spune nu…
exprimarea unei acţiuni realizabile/irealizabile, prezentate ca (M. Vişniec)
opţiune asumată; la timpul perfect acţiunea este ireală.
exprimarea eventualităţii, a posibilităţii, a unor ipoteze/
scenarii posibile sau imposibile, a unor acţiuni presupuse,
realizabile sau nerealizate
de ambiguitatea conotaţiilor subiective - de la incertitudine la
aserţiune fermă, de la dorinţă concretă la aspiraţie vagă etc. N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
optativul care preia funcţia indicativului= ca „optativ al Surâd numai acei care suspină,
modestiei, al politeţii" (D. Irimia), când „nu exprimă nici condiţia,
nici dorinţa, ci arată că acţiunea verbului este posibilă, Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
realizabilă" (E. Câmpeanu). De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
substituire a modului conjunctiv în enunţuri interogative sau (Radu Gyr)
exclamative; = accentuare a unei tonalităţi subiective -
uimirea, indignarea sau ameninţarea Din contra, doamnă, aş dori, te-aş ruga
vehementă specifică să fii bună a-mi acorda o prelungire de
blestemului/ imprecaţiei; în asemenea enunţuri, apare termen.
frecvent forma inversată=amplifică; (I.L. Caragiale)
în textul liric=mai rar, având mai ales rolul de a exprima
o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginată.

Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,

Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
(T. Arghezi)

MODUL INFINITIV este o "formă verbală" „cu trăsături duble,

de tip verbal şi nominal", verbele la infinitiv numesc în chip
general, abstract acţiunea, procesul sau starea.
cu valoare sentenţioasă = indice al registrului gnomic,
valoarea livrescă (obţinută prin substituirea conjunctivului, după Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani,
o construcţie impersonală sau după verbul „a putea") =specifică prilejul de a se afirma încă de tânăr.
registrului stilistic cult; (G. Călinescu)
conservarea valorii verbale a infinitivului lung=registrul stilistic Căci ei se nasc spre a muri ! Şi mor spre
arhaic sau registrul popular (în care se utilizează şi a se naşte
în formele inversate ale viitorului/ale condiţionalului) (M. Eminescu)
asocierea valorii imperative - care conferă un ton imperso-
nal=marchează stilul oficial; Şi-am cântat din coasta mea
forma de perfect a infinitivului(Foarte rar folosită în limba din vertebra ca o stea,
actuală,) îndeplineşte funcţia stilistică de marcă a de-a-ncălecare pe-o şa,
narativităţiiprin instituirea unei succesiuni temporale. pe o şa de cal măiastru,
Infinitivul lung, chiar dacă este substantivizat în limba română, foaie verde de albastru.
păstrează urme semantice aleacţiunii, (N. Stănescu)
numind rezultatulacesteia; apare frecvent în titlurile poeziilor.

Ştefan-Vodă a început a-i batere până

ce i-au trecut de Dunăre.
(I. Neculce)
Îmi era a scăpare de dânsul.
(I. Creangă)
MODUL GERUNZIU este singurul mod nepersonal care
conservă conţinutul dinamic specific verbului, surprinzând o
acţiune în desfăşurare, un proces, o stare
durativă; înscriereaacestora într-o temporalitate fără referire la
momentul enunţării permiteexprimarea oricărei durate -
prezente, trecute ori viitoare -, în funcţie de context. Dar Moromete parcă nici nu auzea [...],
capacitatea de a crea imagini dinamice; conducând mai de-parte torentele de
determină circumstanţele acţiunii exprimate prin verbul apă, facându-le loc cu sapa şi
regent sau îiadaugă acestuia o altă acţiune într-un ritm alert; continuând liniştit şi neturburat să
antepus regentului, el poate avea ofuncţionalitate polivalentă, vorbească...
exprimând, în acelaşi timptemporalitatea şi (M. Preda)
cauzalitatea=ambiguitate stilistică. Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
rolul de a atribui substantivului o însuşire dinamică, având ca şi cum ai ceti în deserturi un gând,
(de cele mai multe ori) funcţia stilistică deepitet; această funcţie ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
este accentuată frecvent prin valoarea adjectivală a ca şi cum ieri ar fi în curând,
gerunziului = rol de semnalizare a registrului stilistic cult; astfel stau palid şi trist fumegând.
la nivel fonetic - prin sonoritatea specifică a terminaţiei care (N. Stănescu)
susţine deseori valoarea onomatopeică a verbului;
la nivelul sintaxei poetice, dacă osuită de gerunzii sunt situate Ruxandra ieşi tremurândă şi galbănă şi,
la sfârşitul versurilor, generând monorima (frecventă în răzemându-se de pare-te: „Voi să daţi
poeziile populare); seamă înaintea lui Dumnezeu”, zise
structura unui grup verbal (cum este prezumtivul prezent) prin suspinând.
care se accentuează caracterul durativ al acţiunii sau al stării+ (C. Negruzzi)
se reliefeazăpercepţia subiectivă(= acţiune ipotetică, probabilă,
incertă, presupusă, bănuită, dorită). Măicuţă bătrână
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând
(Mioriţa)

Şi poate şi acum a mai fi trăind, dacă n-a

fi murit.
(I. Creangă)
MODUL PARTICIPIU prezintă o acţiunea încheiată sau Iertat să fie cel ce la mânie ;
rezultatul acesteia implicând o valoare temporală trecută, cu Mi-a împlântat cuţitul pân-la os,
efecte care persistă sau au încetat în momentului | enunţării; Dar neuitat şi neiertat să fie
având un „comportament dublu: verbal şi adjectival" Cel care-a râs de gându-mi bătăios.
(Dicţionar de ştiinţe ale limbii), participiul cumulează funcţii (N. Labiş)
stilistice specifice celor două clase morfologice.
conservă particularităţile verbului (ca element formativ pentru Casa lui moş Costache era leproasă,
diateza pasivă, pentru perfectul conjunctivului, al înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi
condiţionalului sau al infinitivului, pentru indicativ - curtea toată năpădită de i scaieţi.
perfectul compus sau viitorul anterior) este actualizată prin
tipare sintactice care se abat de la normele limbii (G. Călinescu)
standard: inversiuni topice, recurenţă, dislocare sintactică.
participiul cu valoare adjectivală =figuri semantice (epitet, Umanitatea înfometată, iradiată,
metaforă, metonimie etc); atomizată,
adjectivul participial poate primideterminanţi circumstanţiali e prea ocupată.
specifici verbului sau poate aveagrade de comparaţie (M. Ursachi)
specifice adjectivelor, ceea ce îi conferă valenţe stilistice
multiple. Confuz, înnebunit, dezagregat, i Stamate
Participiul substantivizat (prin articulare), cu formă afirmativă abia putu să apară cu i căruciorul prin
sau negativă, are rol în diversificarea/îmbogăţirea lexicului şi canal...
în structurarea unor figuri stilistice specifice substantivului.
(Urmuz)

Rotit de două ori la mărul-soare, în

minutare-aprins - şi încrestat.
(I. Barbu)

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea

Nevăzutul şi neştiutul...
(T. Arghezi)

MODUL SUPIN exprimă în chip general, abstract, acţiunea, Iar Manea ofta
procesul sau starea văzute ca potenţialitate; având o formă Şi se apuca
verbală invariabilă precedată de un morfem-prepoziţie care poate Zidul de zidit
crea legături sintactice atât într-un grup verbal, cât şi într-o Visul de-mplinit.
structură nominală -supinul are valenţe combinatorii multiple (Mănăstirea Argeşului)
şi implicit, funcţii stilistice diverse.
supinul care îşi menţine statutul verbal este, mai ales, cea Aerul miroase a umed, a sfârşit de
de epitet(al verbului ori al substantivului regent); iarnă
supinul adverbializat îndeplineşte, frecvent, funcţia stilistică
de epitet; (G. Adameşteanu)
are şi valoare metaforică;
supinul substantivizat activează, preponderent, Era o gospodărie boemă, cu prieteni
funcţia metonimică; tineri, cu sărbători mici improvizate, pline
echivalenţă cu imperativul; ca şi infinitivul, supinul prin care se de veselie şi de neprevăzut.
exprimă o solicitare imperativă, un ordin, un îndemn, conferă (C. Petrescu)
enunţului un ton impersonal, devenind un indice textual al
stilului oficial,
în textul literar, poate supramarca inserţiile nonartistice,
„decupajele" cu valoare documentară menite să
amplifice „efectul de real”.
 C. REGISTRUL ORAL diferenţiază, pe coordonata lexicală, limbajul popular originar(rural) de oralitatea
citadină, dar se recunoaşte prin aceleaşi particularităţi ale vorbirii:
 efecte sonore în realizarea enunţului;
 diminutive sau augmentative;
 derivare spontană („L-a citit şi răscitit.”);
 forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal.”, „Că-l foloseşte”);
 vocativ diversificat (Ileano!. Ileană!);
 folosirea articolului posesiv „a” invariabil („A găsit nişte cărţi a copiilor.”);
 articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama, lui Irina);
 dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba.”);
 formule de adresare;
 superlativ perifrastic („Straşnic de bun!”);
 verbe la prezent, trecut şi viitor nediferenţiate (nu acţionează concordanţa timpurilor gramaticale);
 forme verbale echivalente modului imperativ („Să vii repede!”);
 „şi” adverbial (cumulativ, iterativ);
 interjecţii;
 locuţiuni;
 expresii echivalente negaţiei („mare lucrul”, „ba bine că nu!”, „pe naiba!”);
 acorduri forţate (haină kakie);
 coordonarea sintactică;
 propoziţii incidente;
 propoziţii eliptice de predicat;
 tautologia;
 repetiţia;
 anacolutul;
 dezacorduri (subiect - predicat);
 paralelism sintactic;
 propoziţii exclamative şi interogative;
 elemente paraverbale;
 oralitatea cultă se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare, exclamaţii, interogaţii, repetiţii emfatice,
enumeraţii retorice, elipse, suspensii (în discursul oratoric).
Comentarea unei figuri de stil:

a) Algoritm
1. Ce figură de stil este?
2. Din ce este alcătuită?
3. Ce imagine sugerează?
4. Semnificația ei în text(idei, sentimente, însușiri ale unui personaj);

b) Formule de utilizat:
· Expresivitatea limbajului este susținută în continuarea poeziei de figuri de stil...
· În conturarea atmosferei, scriitorul folosește o famă variată de figuri de stil...
· Implicare afectivă este sugerată prin prezența (figurilor de stil), sugerînd...
· Expresia... sugerează...
· Expresia... valorifică...
· Expresia...intensifică...
· Expresia marchează...
· Expresia poate fi interpretată ca un semn al...
· Cuvîntul (expresia) ... generează ideea ...
· Prin (figura de stil) ... se crează...
· Se crează senzația că ...
· Tabloul prinde contur prin surprinderea unui detaliu...
· Se crează o atmosferă de ... prin...
· Epitatele se disting prin noutate ...
· Epitatul în inversiune accentuiază ...
· Epitatele dau relief imaginilor poetice ...
· Comparație menționată ar putea trimite la ideea ...

c) Model

Prin (cu ajutorul, prin intermediul etc) epitetul (comparația, personificare, hiperbola, repetiția, enumerația etc.) ”Z” (se
citează secvența din text care conține figura de stil identificată/selectată pentru interpretare), poetul (scriitorul,
autorul acestei opere, creatorul, artistul etc) exprimă (sugerează, subliniază, creează impresia, accentuează, amplifică,
creează o imagine, comunică, transmite, scoate în relief, aduce în prim-plan, pune în luminp, etc) ... urmează ideea,
sentimentul starea sufletească, imaginea, senzația, aspectul etc.

Metafora personificatoare ”izvor de cînturi dulci” compune o imagine auditivă și sugerează ideea că șoapta izvorului
este asemenea unor vorbe dulci, înbietoare și tainice de iubire. Această metaforă, este alcătuită din termeni specific
eminescieni, motivul romantic ”izvor” și epitetul ”(cînturi) dulci”.