Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau

construcţia gramaticală uzuală pentru a da mai multă forţă unei imagini sau
expuneri. În prezentarea celor mai importante figuri de stil se ţine seamă de gradul
lor de complexitate şi de relaţiile care se stabilesc între ele.

Figurile de stil pot fi definite drept cuvinte sau grupuri de cuvinte (expresii) ce
modifică raporturile fireşti dintre semnificant şi semnificat. Modificarea este
înregistrată ca o deviere de la modul curent, „normal” în care se realizează
corespondenţa dintre obiectul desemnat şi cuvântul ce-l denumeşte.

Alegoria (lat. allegoria = vorbire figurata)

Este procedeul artistic alcatuit dintr-o insiruire de metafore, personificari, comparatii,

formand o imagine unitara prin care se sugereaza notiuni abstracte, prin intermediul
faptelor, intamplarilor, lucrurilor.

Ex: In balada Miorita sfarsitul baciului moldovean este prezentat prin alegoria moarte
– nunta.

Domeniul alegoriei il constituie mitologia. Fabula si parabola sunt alegorii (acestea

sunt istorioare in care se prezinta indirect anumite realitati

Comparatia (lat. comparatio = asemanare, stabilire)

Este figura de stil cu ajutorul careia se exprima un raport de asemanare intre doua
obiecte, dintre care unul serveste sa evoce pe celalalt. Orce comparatie are doi
termeni: termenul care se compara, numit subiectul comparatiei si termenul cu care
se compara. Gramatical, comparatia se exprima frecvent printr-un complement
circumstantial de mod.

Ex: Comparatia se poate stabili intre doi termeni.

Enumeratia (lat. enumeratio)

Este figura de stil care consta in insiruirea unor

argumente, fapte, insusiri privitoate la aceeasi imprejurare.

Ex: “Ce le pasa; lemne la trunchi sunt, slanina si faina in pod deavolna, branza in putina
asemenea, curechi in poloboc slava domnului”.

Epitetul (gr. epitheton = cuvant adaugat)

Este figura de stil care consta in determinarea unui

substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb, scotand in evidenta trasaturile lucrurilor, fiintelor
sau actiunilor care
l-au impresionat pe scriitor.

Dupa numarul de termeni pot fi:

-simple: “pasare cernita” (Greuceanu – basm popular);

-duble: “fiinta furtunoasa” (Greuceanu – basm popular);

“somnoros si lin se bate” (Calin (file din poveste) de

Mihai Eminescu);

-triple: “intinderea pustie, fara urme, fara drum” (Iarna de

Vasile Alecsandri).

Dupa ceea ce exprima, epitetele pot fi:

-cromatice: “codri de arama”;”(glasuirea) padurii de argint”

(Calin (file din poveste) de Mihai Eminescu);

-cu rol personificator: “Precum asteapta zimbrul de lupi

incongiurat/ Sa-i zvarle cu-a lui coarne pe

campul spaimantat” (Dan, capitan de plai de

Vasile Alecsandri).

Hiperbola (gr. hyper si ballein = a arunca)

Este o figura de stil prin care se exagereaza proportiile,

numarul ori importanta unor obiecte, fenomene, intamplari etc. pentru a mari expresivitatea.

Ex: In balada culta Pasa Hassan de George Cosbuc, prin hiperbola se surprinde groaza
halucinanta a pasei. Aceasta il vede pe neinfricatul domn ca pe un urias – imaginea hiperbolica
realindu-se prin acumularea unor epitete (“salbatecul”, “crunte”, “gigantica”).

Inversiunea (fr. inversion = rasturnarea ordinii, succesiunii)

Este figura de stil care consta in abaterea de la topica

propozitiei cu scopul de a scoate in evidenta profunzimea ideilor si a sentimentelor sau de a

sublinia anumite insusiri ale personajelor.

Ex: “Priveam fara de tinta-n sus

Intr-o salbatica splendoare”.

*
 Invocatia (lat. invocatio = chemare, ruga)

Este figura de stil prin care se realizeaza adresarea catre

un interlocutor imaginar.

Ex: In versurile din finalul poeziei Scrisoarea III de Mihai Eminescu este invocat Vlad Tepes –
simbol al spiritului justitiar.

Interogatia retorica (lat. interrogatio)

Este figura de stil alcatuita din una sau mai multe

intrebari, de la care nu se asteapta raspuns.

Ex: In poezia Scrisoarea III de Mihai Eminescu interogatia retorica exprima mirarea lui Baiazid
cand vede ca domnitorul unei tarisoare indrazneste sa-l infrunte.

Personificarea (fr. personnification )

Este procedeul stilistic prin care se atribuie animalelor,

lucrurilor, elementelor naturii insusiri si manifestari omenesti.

Ex: In poemul Calin (file din poveste) de Mihai Eminescu, natura este partasa la fericirea fetei de
imparat si a lui Calin.

Repetitia (fr. repetition = a repeta)

Este figura de stil care consta in folosirea de mai multe

ori a aceluiasi cuvant sau a mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii,
insusiri.

Ex: In poezia Scrisoarea III de Mihai Eminescu, repetitia “vas de vas” releva multimea turcilor
care au trecut Dunarea in anul 1394 pentru ai ataca pe romani la Rovine.

Procedee de expresivitate
Moduri predicative: Prezentul indicativului exprima actiuni simultane cu
Indicadivul momentul vorbirii , dar poate avea si alte valori.
Prezentul istoric sau narativ exprima sendul de perfect ( Mihai
Viteazul intra in Alba-Iulia ) . Prezentul iterative indica actiuni care
au loc periodic (Merge zilnic la munca ) . Prezentul gnomic sau etern
 arata adevaruri permanente (Buturuga mica rastoarna carul mare.)
sau fenomene vesnice (Luna se roteste in jurul pamantului , iar
aceasta in jurul soarelui.) . Prezentul poate avea valoare de viitor
( Maine merg la munte.) sau de imperative (Spui ce mai ai de spus si
pleci!).
Imperfectul arata o actiune desfasurata de-a lungul unei perioade de timp trecute ,
simultana cu alta actiune trecuta ; de aceea , imperfectul este timpul naratiunii . Poate
avea valoare de imperfect narativ sau descriptive(Pe atunci priveam norii ore in sir.) ,
valoare interativa (Se intalneau zilnic.), valoare de conditional perfect (Daca taceai ,
filozof ramaneai.)sau de optativ (Voiam sa stiu ce mai faceti.)
Ca timp al povestirii , imperfectul este si indicele trecerii de la realitate la imaginar
(In vis se facea ca erai imparat.).
In limba literara , in scris , perfectul simplu exprima rapiditate cu care s-a petrecut o
aptiune si faptul ca ea s-a incheiat inaintea prezentului. De aceea perfectul simplu este
utilizat in naratiuni in care miscarile/ actiunile personajelor se produc rapid sau de la sine
sau cand este introdusa o replica a unui personaj , in dialog (-As pofti o salata din
Gradina Ursului – zise imparatul. Ion Creanga) .Poate exprima ironia(Ca bina mai zisesi!)
sau reprosul (Venisi sit u , in sfarsit!).
Perfectul simplu se mai intrebuinteaza in vorbirea curenta
regionala.
Perfectul compus exprima o actiune realizata in trecut si
inchjeiata in momentul relatarii ei , avand de obicei valoare absoluta
(Am citit cartea) .Poate fi utilizat si cu valoare relative : mai mult ca
perfect (Inainte de a pleca a salutata pe toata lumea.) , viitor anterior
(Pana se decide , l-am lamurit.) , viitor (Acu chiar ca am plecat. . ) .
Poarte fi utilizat uneori cu forma inverse (-Mai auzit-ai dumneata , cumnata, una ca
asta [ …] !?Ion Creanga) sau cu intercalarea unor forme nearticulate ale pronumelui
(Alege-ti una din doua , caci altfel dau cinstea pe rusine …!auzitu-m-ai? Ion Creanga), ca
marca a oralitatii.
Mai mult ca perfectul arata ca actiunea s-a desfasurat in trecut si s-a incheiat
inaintea altei actiuni din trecut . Cealalta actiune trecuta poate fi neexprimata sau sugerata
de un gerunziu sau de un supin ( De exemplu : Vorbind de una de alta , timpul trecuse
repede . Se facuse foc la auzul vestilor.).
Viitorul indica o actiune care se petrece dupa momentul
vorbirii . Uneori viitorul poate fi folosit ca perfect (Dupa infaptuirea
uunirii, domnitorul va incerca sa obtina recunoasterea ei pe cale
diplomatica.) sau poate avea valoare de viitor anterior (Dupa ce aveti
citi textul , vom discuta mesajul sau .). Viitorul mai poate avea
valoarea modului imperativ (Decizia va fi dusa la indeplinire .),
prezumtiv (Asa o fi , n-o fi asa …) , optativ (Am sa va rog sa fiti mai
atent.).
Utilizarea viitorului popular in textul literar este o marca a
oralitatii.
Viitorul anterior exprima o actiune care urmeaza sa aiba loc
dupa momentul vorbirii si inaintea altei actiuni viitoare , este un
timp folosit rar si livresc , dar formele populare (oi fi spus , ati fi
 spus), omonime cu prezumtivul , sunt marci ale oralitatii.
Conjunctivul Prezentul conjunctiv exprima nesiguranta , dorinta (Sa
Sarim in luntrea mica … Mihai Eminescu ), o actiune viitoare (Sa
raspund sau san u raspund.) sau situate in timp (Eu sa muncesc , iar
tu sa stai? ) , dar poate avea si valoare de imperative (Sa asculti
sfatul meu!). Perfectul conjunctiv esprima concesia , indoiala (N-ar
fi scos o vorba , sa-l fi picat cu ceara ! ) sau conditia in trecut (O ora
sa fi fost amici … Mihai Eminescu).
Conditional Optativ Conditional-optativul exprima o actiune realizabila , o
dorinta (Jelui-m-as si n-am cui. Folclor; in blesteme, Manca-i-ai
coada!) si conditia indeplinirii dorintei (De-ar sti omul ce-ar pati ,
dinainte s-ar pazi.) Formele inversate apar in vorbirea populara sau
in constructii affective (mira-m-as!)
Imperativul Imperativul exprima o actiune realizabila , un ordin , o dorinta
o rugaminte (Vino-n codru la izvorul / Care tremura pe prund. Mihai Eminescu.)
Moduri nepredicative
Infinitivul
Infinitivul denumeste o actiune continua , ca process;
infinitivul mai poate avea valoare de conjunctiv , de imperativ sau de
gerunziu.
Gerunziul
Gerunziul exprima o actiune in desfasurare , simultan cu o
alta actiune; in enunturi exprima insusiri ale verbelor (De-atatea
nopti aud plouand / Aud materia plangand . George Bacovia).

Participiul
Participiul denumeste actiunea suportata sau savarsita de un
obiect ; prin conversiune , devine adjective (fericit , multumit ,
linistit etc.) , iar unele devin substantive prin articulare (Tot patitu-I
priceput.).

Supinul
Supinul denumeste actiunea , fiind uneori echivalent in prezentul
(Usor de spus , greu de facut ) ; actiunea exprimata de supin
reprezinta scopul ( Ce mai este de facut ? ) , mai rar cauza (De urat
ma duc de-acasa/ Si uratul nu ma lasa . Ion Creanga ) unei actiuni
expuse anterior.