Modernismul ermetic Ion Barbu

Mrturisire: Pentru mine poezia e o prelungire a geometriei, aa c, rmnnd

poet, n-am prsit niciodat domeniul divin al geometriei.
Tudor Vianu, Introducere n opera lui Ion Barbu: Intuiia matematic nu
cuprinde obiecte concrete, ci o lume de esene ideale pe care spiritul le gsete
printre posibilitile sale, fr sprijinul nici unei experiene. [...] Lumea care i se
reveleaz este resimit de el ca pur". Poet reprezentativ pentru modernismul
poetic romanesc, Ion Barbu este autorul unei opere literare deosebit de
complexe.
Tudor Vianu distinge in creatia poetica a lui Ion Barbu 3 etape importante carora le
corespund 3 cicluri poetice: ciclul parnasian, ciclul baladic si oriental si ciclul ermetic.
Primul ciclul contine poezii care poarta in mod vizibil amprenta parnasianismului,
curent literar care pune accent pe forma artistica urmarind perfectiunea formala a poemului
incurajand creatiile in care descrierile nu sunt insotite de vibratie sufleteasca. Poeziile care
apartin acestui ciclu au o serie de trasaturi definitorii: preferinta poetului fata de anumite
imagini ce devin metafore-simbol sau obiectivizarea mesajului liric, eul liric este astfel retinut
si distant. Reprezentative pentru aceasta perioada sunt creatiile Copacul, Lava,
Banchizele. Pentru parnasieni, poezia nu mai este strigtul intim al fericirii sau durerii, ci
pictura unui model obiectiv, evocarea unui aspect sau al unui eveniment ndeprtat. Este o
convingere comun tuturor poeilor parnasieni c pot evoca mai bine lucrurile pentru care au
ncercat mai puine sentimente practice i reale" (Tudor Vianu). Respectnd acest principiu,
poeziile lui Ion Barbu din perioada parnasian descriu peisaje mineralizate, evoc zeiti
mitologice sau surprind anumite procese de contiin, ca n cazul poeziei Panteism.
Nevoia de obiectivitate i-a determinat pe poeii parnasieni s cultive poeziile cu form fix.
Tocmai de aceea, n majoritatea poeziilor aparinnd acestei etape, Ion Barbu a ntrebuinat
forma fix a sonetului.
A doua etapa, cea baladica si orientala contine poezii in care autorul apeleaza la epic,
poezii inspirate din lumea balcanica, acestea sunt de fapt balade in structurile carora poetul
insereaza simboluri deosebit de complexe. Ciclul baladic-oriental cuprinde poeziile publicate
ntre anii 1920-1924, precum: Dup melci, Riga Crypto i lapona Enigel, Domnioara
Hus, Isarlk, Nastratin Hogea la Isarlk. Majoritatea poeziilor aparinnd acestei etape au
caracter narativ, asemenea baladelor i sunt adesea descriptive. Ele evoc o lume pitoreasc,
a descntecelor, o lume de inspiratie.
Ultima etap, ermetic, este reprezentat de poezii precum: Oul dogmatic, Ritmuri pentru
nunile necesare, Uvedenrode i, mai trziu, [Din ceas, dedus...] sau Timbru, acestea din
urm putnd fi considerate adevrate arte poetice.
Poezia ermetic st sub semnul lui Hermes, zeu al cuvntului, al mijlocirii i al iscusinei.
Grecii l-au asimilat cu divinitatea egiptean Thot (Dhouti), demiurgul stpn al cuvntului

creator i ordonator al lumii i nscocitor al scrisului, al artelor i al tiinelor. Sub numele de

Hermes Trismegist, neoplatonicienii au fcut din el stpnul revelaiilor. (...) Mitologia l
figureaz pe Hermes cu aripi la picioare, sustras aciunii ponderii. Denumirea
de ermetic aplicat sensurilor dificile i rosturilor sublime vine din alchimie, unde formulele
privitoare la ars magna i transmutaia metalelor se numeau ermetice n accepia de mijlocire,
tlmcire i revelaie. De aici termenul s-a extins n folosirea vulgar la tot ce apare conturat,
inaccesibi
Ion Barbu creeaz un tip original de hermetism, numit barbism.
Riga Crypto i lapona Enigel
Utilizand tehnica povestirii in rama, Ion Barbu construieste o naratiune lirica in care
problematica din luceafarul eminescian se poate depista cu usurinta. Este vorba despre
apartenenta personajelor principale la doua planuri distincte.
Poezia debuteaza prin invocatia adresata menestrelului care este solicitat sa cante un
anumit cantec. Menestrelului i se acorda anumite atribute deosebit de semnificative: acesta
este trist deoarece cantecul care i se cere este el insusi trist. Menestrelul se afla intr-o stare
de surescitare care ii ofera dispozitia necesara nararii aceasta idee este sugerata de
comparatia mai aburit /Ca vinul vechi ciocnit la nunta,. Un alt atribut il constituie
incapatanarea menestrelului motivata de constiinta faptului ca povestea pe care o spune
contine sensuri accesibile doar pentru initiati si exprimata de adjectivul indaratnic.
Cantecul care i se cere menestrelului este larg acest epitet constituie un motiv
frecvent in poezia lui Ion Barbu, si sugereaza faptul ca acel cantec este foarte cuprinzator si
sintetic, capabil sa surprinda complexitatea si profunzimile realitatii.
Menestrelul intra in dialog cu un nuntas de seama nu intamplator numit fruntas caruia-i
spune Ospatul ta limba mi-a fript-o. Aceasta afirmatie sugereaza faptul ca ospatul in sine
produce o istovire a simturilor, o obosire a acestora ceea ce nu exclude posibilitatea rostirii
cantecului. Utilizarea modului conditional optativ cantecul, tot zice-l-as transforma
posibilitatea rostirii cantecului in realitate datorita dorintei si placerii menestrelului de a spune
un cantec dorit. Cantec ale carei personaje principale sunt deja mentionate :Riga Crypto si
Lapona Enigel. Se insista ca menestrelul sa spuna cantecul si astfel apar doua ipostaze
temporale. Prima este cea de acum o vara cand cantecul a fost cantat cu foc, aceasta
metafora sugereaza implicarea sentimentala povestirea oferind astfel doar un strat de
suprafata lipsit de subantalesuri. Cea de a doua ipostaza temporala, prezentul, sugerat de
adverbul azi, ofera momentul oportun intelegerii semnificatiilor cantecului, intelegere inlesnita
de lipsa patosului.
Spatiul inchis unde se oficiaza cantecul, camara , este deosebit de sugestiv deoarece
reprezinta un spatiu intim, al ragazului, favorabil intelegerii semnificatiilor ascunse ale
povestii. Dimensiunea temporala este si ea deosebit de importanta deoarece ea desemneaza
un moment anume spartul nuntii, moment propice cantecului din cauza ca vorbeste despre
o nunta imposibila nu se poate canta decat la sfarsitul unei nunti pentru a nu influenta in mod
negativ desfasurarea evenimentelor.

In continuare sunt prezentate cele doua personaje ale povestii este vorba despre Riga
Crypto si Lapona Enigel acestia reprezinta doua lumi, doua mentalitati si doua regnuri: o lume
a masculinului si una a femininul, o mentalitate a vegetarii si una a aspiratiei spre solaritate si
spiritualitate si un regn vegetal si unul uman.
Masculinul este reprezentat de Riga Crypto care este asezat de catre poet sub semnul
demonicului si al stagnarii. Riga Crypto este o fiinta ce se complace in inchistare si care
poarta in sine toxinele umezelii si ale intunericului. Numele acestuia sugereaza ideea de
ascuns de inchis in sine, care nu se lasa usor descifrat iar spatiul in care acesta traiste este
unul al umezelii, al bucuriei simturilor, al carnii si al umbrei. Ideea de umezeala este intarita de
metafora tron de roua parca
Riga apartine regnului vegetal insa este izolat de acesta prin lipa sa de fertilitate, si sterilitatea
sa.
Dupa prezentarea lui Riga Crypto autorul o infatiseaza cititorului pe Lapona Enigel,
personajul feminin apartinand sferei umane. Numele de Enigel sugereaza prin sunetele sale
puritatea avand o anumita incarcatura misterioasa. Inca de la inceput se retine faptul ca
personajul feminin este condamnat sa traiasca intr-un spatiu rece, al frigului iar acele piei
sugereaza cu multa finete nevoia de a se proteja in fata unei raceli ce este straina conditiei
sale. O alta trasatura a Laponei este evidentiata de catre autor prin intermediul adjectivelor
mica si linsitita, este vorba despre faptul ca Lapona nu este o abatere de la conditia sa si nu
doreste sa o depaseasca pe aceasta prin insusiri exceptionale.
Dintre doua universuri Elementul feminin este, spre deosebire de Luceafarul eminescian, pus
sub emblema solaritatii si a aspiratiei spre spiritualitate. Pornita de la poli din tinuturile
gheturilor vesnice, Lapona Enigel parcurge treptele unei deveniri initiatice, ale unu drum
sacrificial spre cunoastere.
In acest traseu al implinirii de sine, lapona trece si prin taramul de umbra si racoare al
regelui Crypto, care o ademeneste in universul sau de stagnare si refuz al implinirii, al rodului
oferindu-i bucuriile trupesti, senzuale ale carnii.
In
aceasta opera literara apare simbolul romantic al somnului carte reprezinta in tocmai ca in
poemul eminescian pragul dintre cele doua regnuri, calea de comunicare dintre doua
universuri contrastante, spatiul de interferinta dintre umbra si lumina.
Incercarile lui Crypto de a o ademeni pe lapona sunt sortite esecului deoarece Enigel este
atrasa de spatiul sudului, de soare, vrand ea insais sa cunoasca experienta , sa-si
cunoasca propria experienta. Aceasta idee este metaforic exprimata de refuzul lui Enigel a
acelei dulceti de fragi oferite de catre riga.
Riga insa insista si din dorinta comunicarii depline cu Enigel acesta accepta sa se sacrifice
cerandu-i sa-l culeaga. Lapona Enigel refuza culegerea ca sugestie a comunicarii deoarece
Riga nu este copt adica nu este compatibil cu conditia ei.

Riga Crypto isi marturiseste refuzul in fata lumii solare incercand inca o data sa o
ademeneasca pe lapona in lumea sa, o lume de somn fraged si racoare.
Invitatia regelui ciupearca ii provoaca spaima laponei; ea percepe umbra si racoarea ca pe o
lume demonica, o lume a instinctualitatii pure si a corporalului agresiv. Pentru a scapa de
tentatiile craiului ea isi dezvaluie originea diferita si aspiratiile pure. Conditia Laponei Enigel
este una marcata decisiv de aspiratia spre cunsoatere. Gandirea, cunoasterea in opozitie cu
umbra si somnul sunt prezentate prin simbolul soarelui care pentru lapona Enigel este semnul
unei adevarate religii. De fapt Enigel isi aminteste ca in realitate visul nordului este unul solar,
intregul nord aspira spre caldura sudului spre Soare.
Conditia umana sugerata de Enigel se caracterizeaza prin sufletul definit metaforic fantana si
inzestrat cu trasaturi cum sunt sensibilitatea, simtirea si sentimentul generic numite roata
alba.
Incercarea lui Crypto de a comunica cu lapona Enigel are un final tragic, soarele il ucide pe
cel care a cutezat sa viseze la o alta conditie astfel Riga Crypto este sortit sa ramana in
universul umbrei si al mortii deoarece soarele adica gandul, cunoasterea ii sunt ingaduite
doar omului.
Insusi Ion Barbu a numit acest poem un Luceafar intors aceasta deoarece atat in Riga
Crypto si Lapona Enigel cat si in Luceafarul este vorba despre confruntarea a doua
principii, a doua planuri diferenta fundamentala dintre cele doua poeme care face din prima
un Luceafar intors este faptul ca in poemul lui Barbu fiinta umana este acea spre care se
indreapta aspiratiile aceleia care nu apartine universului uman.
Cel de al treilea ciclu al poeziei lui Barbu este cel ermetic. Acest Ciclu este caracterizat de
perfectiunea formala a poeziei, de cultivarea abstractului, lirismul fiind filtrat prin intelect, nu
se mai poate vorbii deci despre o poezie de suflet ci despre o poezie ce are raceala
matematicii. In cadrul poeziilor apatinand acestui ciclu pot fii intanlite o serie de simboluri
:simbolul oului, al oglinzii si al nuntii.
Semnificativa pentru ciclul ermetic al poeziei lui Barbu este opera literara Joc Secund care
este cea mai cunoscuta arta poetica a lui ion Barbu in care acesta explica resorturile propriei
creatii.
George Calinescu ofera o interpretare a acestei poezii: Poezia, metaforic exprimata de
adancul acestei calme creste, este o iesire (de dus) din contingent adica din ceas, in pura
gratuitate(mantuit azur), joc secund ca imaginea cirezilor in apa, o sublimare a vietii prin
retorsiune.
Din titlu se poate deduce ideea de joc prim acesta este jocul divinitatii care creeaza lumea, iar
jocul secund este oglindirea realitatii in spirit.
Semnificativa pentru sensurile poeziei este prima strofa: aceasta se contureaza in jurul
motivului oglinzii care impune reflectarea realitatii. Prin oglindire aceasta realitate este scoasa

din contingent, din timp ceea ce exprima autorul prin din ceas. Prin oglindire aceasta
realitate se purifica de tot ceea ce are la circumstantial: oglindirea inseamna mantuirea unei
realitati deosebit de concrete. Prin oglindire se realizeaza dublul realitatii, jocul secund care
este pur, ideal insa acesta este doar o imagine.
Pentru Ion Barbu, poezia este un joc, asadar ea implica o gratuitate a gestului reflectarii
lumii, o revelare a sensurilor lumii in sfera esteticului pur, necontrafacut ori nepervertit. Prin
intermediul expresiei lirice poetul tinde spre sfera absolutului, aflata intr-o lume a esentelor
atemporale, spre nelimitate spatiala si temporala asadar intr-o lume foarte apropiata de cea a
geometriei. Poetul se afla in cautarea frumosului pur adancul aceste calme creste un frumos
care este rasfrant in universul sau launtric, astfel incat reflectarea se preschimbai refractie, in
transfigurare. Frumosul trecut prin retorele constiintei poetice devine un joc secundar mai
pur, depasind limitele temporale ale ceasului si trecand prin mantuit azur
Utilizand un termen din astronomie poetul sugereaza ca imaginea rezultata este un nadir
(opus al zenitului). Poetului i se atribuie un rol orfic : pentru el realitatea contine esente
muzicale pe care poetul trebuie sa le scoata la iveala. Conoasterea poetica poate coincide cu
o metafizica istovitoarea cantecului, gest raportat la miscarea tainica a naturii insusi, aceasta
idee este sugerata de comparatia Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea/Meduzele
cand plimba sub clopotele verzi.
Poezia ,arta in general are rolul de a insuma, de a aduna laolalta aspectele disparate ale
realitatii, de a sintetiza de a concentra in forma desavarsita a versului involburarea haotica a
existentei. Creatia poetica inseamna pentru Ion Barbu, relevare a adevarului si pierdere a
fiintei in tensiunea sacrificiala spre esentialitate, inseamna zbor, dar un zbor invers, asadar o
adancire a spiritului poetic in zonele abisale, originare ale existentei, in strafundurile si
temeiurile universului.
Din ceas dedus
Lirica lui Ion Barbu (1895-1961) ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica
si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea
formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc
luminos, unde se intalneste cu poezia".
Etapa ermetica (1925 - 1926), din care face parte volumul "Joc secund", este marcata de
un limbaj criptic, incifrat, o exprimare abreviata, uneori in cuvinte inventate. Conceptul
"ermetic" inseamna abscons, incifrat, la care accesul se face prin revelatie si initiere, amintind
de Hermes, zeul grec care detinea secretele magiei astrologice
Volumul de poezii "Joc secund" exprima conceptia lui Ion Barbu despre lume si viata
asemanatoare cu aceea a lui Platon si anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor. Arta
poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Din ceas, dedus..." si "Timbru", crez artistic
marturisit de poet: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o dificila libertate: lumea
purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur,
ca tot absolutul: o pura directie, un semn al mintii".
Poezia "Din ceas dedus..." este numita de unii critici literari si "Joc secund", dupa numele
volumului in deschiderea caruia este inclus, mai ales ca poetui nu i-a pus un titlu, intentia lui

fiind ca acest text liric sa initieze cititorul intr-un univers unic, inconfundabil. Poezia este,
asadar, o arta poetica a liricii lui Barbu, in sensul unei conceptii exprimate intr-un limbaj si o
viziune aparte, specifice poetului-matematician.
Tema poeziei exprima, in principal, ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda, ideea
autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica.
Structura, semnificatii, limbaj poetic
Poezia "Din ceas dedus..." este structural in doua catrene, in care Barbu defineste o lume de
esente ideale, prin detasarea totaia de real. Poezia este, in conceptia lui Barbu, un joc al
esteticului pur, idee exprimata concis, "nu exista un alt poet roman care sa spuna mai mult in
mai putine cuvinte" (Tudor Vianu).
Strofa intai plaseaza expresia artistica in atemporal, poetui cautind in real - "Din ceas" frumosul - "adancul acestei calme creste" -, care se rasfrange in sine insusi ca intr-o oglinda.
Eul liric restrange spatiul poetic la "o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura
spiritului nostru". Actul creatiei capata astfel valori narcisiste, poezia fiind un produs al mintii.
Asadar, in viziunea lui Ion Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, "un joc secund
mai pur", ca manifestare stricta a mintii, in care se reflecta realitatea, "Taind pe inecarea
cirezilor agreste, / In grupurile apei, un joc secund, mai pur". Rasfrangerea realitatii in luciul
apei este ilustrata printr-o subtila antiteza intre "calme creste" si "cirezile agreste"
(campenesc, rustic).
Strofa a doua exprima o alta viziune despre poezie, care este "Nadir latent", (nadir = punct
imaginar pe bolta cereasca, diametral opus
zenitului si aflat la intersectia dintre verticala locului, de unde priveste observatorul, cu bolta
cereasca din emisfera opusa), sugerand conceptia matematica a lui Barbu despre creatia
lirica. "Poetul ridica insumarea", calculeaza un punct imaginar al ideilor in inaltul infinit al
spatiului exterior si intalneste poezia, simbolizata prin metafora "harfe resfirate", aflata in "zbor
invers" spre esentele nevazute si nestiute ale universului. Ca si la Arghezi, actul creator
inseamna truda, eul liric "istoveste" pentru "cantec", iar creatia isi are riscurile si jertfele ei,
caci intelesurile se pot pierde uneori, ele neputand ajunge in mod desavarsit la cititor. Aceasta
tristete poetica este exprimata prin verbul aflat la prezentul etern, ca o autoadresare, "le
pierzi" ori printr-un participiu, "ascuns", sugestiv pentru sensurile absconse ale poeziei.
Transparenta imaginilor artistice este simbolizata prin metafora meduzelor ce schimba
culoarea apei de la suprafata marii, formand "clopotele verzi", atragand astfel privirile pana in
strafundurile misterioase, asa cum orice creatie transpune artistic realitatea.
Limbajul poetic. Poezia lui Ion Barbu a fost acuzata de neclaritate In expunerea ideilor si
de incifrare a simbolurilor, dificultatea receptarii ei fiind mai intai cauzata de concizia
exprimarii, dar si de sintaxa poetica In care predomina terminologiile stiintifice, luate mai ales
din matematica -"Insumare"-, neologismele cu rol de epitet -"nadir latent"- si recurgerea la
elipse, dislocari, inversiuni topice, anacoluturi, ingreunand astfel descifrarea sensurilor clasice
ale discursului liric. Asadar, intelegerea poeziei lui Barbu este dificila din cauza structurii
interioare de natura stiintifica si a conciziei textului liric, adica "extrema condensare" a stilului
sau (Tudor Vianu).
Prozodia. Poezia "Din ceas dedus...", alcatuita din doua catrene, are versuri lungi, cu
masura de 13-14 silabe, iar rima este incrucisata.
Mitul oglinzii, la care apeleaza arta lui Ion Barbu, este mai mult o modalitate stilistica, prin
care realitatea se rasfrange In constiinta umana ca intr-o oglinda sau in luciul apei, iar
imaginile reproduse de poet nu sunt copiate, redate exact din lumea exterioara, ci

spiritualizate in mod individual. Oglinda semnifica, asadar, "reflectarea ideala si spiritualizata a

cosmosului in constiinta" (Serban Cioculescu).
Poezia "Din ceas dedus...", model de concizie lirica, capodopera a creatiei artistice a lui Ion
Barbu, constituie o profunda arta poetica, atat prin conceptia poetului asupra rostului si rolului
artei, cat si prin aceea ca este un adevarat cod ce deschide intelesurile poetice ale universului
liric barbian, cu totul unic in literatura romana.

Oul dogmatic

Poezia Oul dogmatic de Ion Barbu, aparinnd liricii ermetice, a fost scris n Ajunul Patilor
1925 i publicat n revista Cetatea literar (1926), fiind apoi inclus n ciclul Uvedenrode
din volumul Joc secund (1930).

Oul dogmatic metaforizeaz ideea nunii ca miracol al creaiei universale, al misterului de

dinaintea Genezei. Oul este simbolul esenei universului, al imaginii eterne a increatului, ca
argument al unor lumi mrunte ce pstreaz dogma (norm obligatorie), al repetabilitii
macrocosmosului la nivel de microcosmos.

Poezia este structurat n patru secvene lirice inegale, delimitate chiar de poet, iar incipitul
este reprezentat de o afirmaie profetic a eului liric, cunosctor al tainelor universului care
sunt, ns, inaccesibile poporului: E dat acestui trist norod. Prima secven liric are ca
punct de plecare antiteza dintre oul sterp ca de mncare, simbol al existenei materiale,
meschine, aride i viul ou, la vrf cu plod, spiritualizat, simbol al genezei, aadar, capabil de
recreere. Plodul este embrionul oului, ce se observ n lumin, constituind stadiul iniial din
care se dezvolt i iese puiul. ntr-un limbaj ermetic, eul liric i exprim concepia despre
Geneza universului, a crui alctuire este asemntoare cu aceea a germenului creator, oul:
Cum lumea veche, n cletar, / noat, n subire var.

n esena sa, oul include cele dou taine ale universului, naterea i moartea, semnificate prin
metaforele: palat de nunt i cavou. Nevinovatul, noul ou, ca element al increatului
(element imaginar al preexistentei, de dinaintea creaiei), este alctuit din albuul

comparabil cu haosul, cu materia din care ia natere universul, elemente definite prin epitetul
dublu, gale, nchis i prin comparaia personificatoare doarme nins albuul [...] / Ca trupul
drag, surpat n vis. Nuntirea, ca ceremonie de oficiere a nceputului Creaiei, se petrece ntrun spaiu pur, neprihnit, unde glodul / Pmnturilor n-a ajuns, unind cast simbolul feminin,
trupul drag, cu masculinul plodul, care-i acord Albuului n hialin: / Srutul plin, (hialin =
care are aspectul i transparena sticlei).

Urmtoarele trei strofe alctuiesc secvena a doua, care ncepe printr-o adresare direct, la
persoana a II-a singular, sub forma unei Interogaii transmise omului profan n cunoaterea
tainelor universului: Om uittor, ireversibil, / Vezi, Duhul Sfnt fcut sensibil?. Omenirea nu
poate nelege misterele eseniale i, poate tocmai de aceea, se limiteaz la a accepta
necondiionat i a respecta normele imuabile, rigide venite din timpuri ancestrale: Mrunte
lumi pstreaz dogma. Eul liric calific omul comun, ignorant printr-un epitet dublu, ters,
uituc, i-i amintete, prin adresare direct - S vezi - c oul este un simbol ce st la baza
creaiei divine, idee ilustrat prin imaginea Sfntului Duh.

Din cauza incapacitii Omului de a se iniia n tainele eseniale, acesta a deczut din punct
de vedere spiritual, fiind preocupat numai de viaa material, de oul rou ce se mnnc de
Pate, devenind Om fr sa i om nerod. Eul liric l ndeamn pe om spre cunoaterea
absolut, sftuindu-l n mod direct s priveasc oul cu plod n lumina soarelui i astfel spiritul
va putea s se ptrund de ideile superioare ce guverneaz universul: Un ou cu plod / i
vreau, plocon, acum de Pate: / l urc-n soare i cunoate!.

Urmtoarea secven liric, a treia, scoate n relief una dintre ideile fundamentale din lirica
barbiana i anume cunoaterea prin contemplaie poetic, a crei nuntire cu esena lumii este
dominat astral de Soare. Metafora banului - galben icusar - definete glbenuul ca simbol
al strlucitorului astru, care constituie fora suprem n univers, cea care decide destinul, viaa
i moartea: Ceasornic fr minutar / Ce singur scrie cnd s moar / i ou i lume. Eul liric
accentueaz faptul c jocul misterios i tragic al trecerii de la via la moarte constituie una
dintre legile ce guverneaz lumea, ntocma-dogma.

Ultima secven liric aduce o not de profund i impresionant originalitate. Eul liric
accentueaz nc odat ideea c oul dogmatic nu este destinat hranei - Dar nu-l sorbi - i

nici procrerii - i nici la cloc s nu-l pui!. Esenial este meninerea oului n starea de
increat, fiind menit nuntirii, Curmi nunt-n el, pentru c numai astfel se poate pstra pacea
primordial, ncremenirea de dinaintea Genezei: l las-n pacea ntie-a lui. Finalul poeziei
este alctuit dintr-un distih, prin care se exprim un tragic sens al vieii, acela c interesul
material, C vinovat e tot fcutul, este minor, lipsit de importan i spiritualizare pentru
omenire, n antitez cu sacralitatea genezei prin nuntire universal: i sfnt, doar nunta,
nceputul.

Se remarc relaia de simetrie manifestat la nceputul i finalul poeziei, prin antiteza dintre
aspectul material al oului, ca preocupare meschin a Omului i simbolul nunii, ca nceput al
genezei universului. Ion Barbu este un poet singular n literatura romn, creator al unui
univers liric i stilistic inedit, profund i tulburtor, un poet al esenelor exprimate ntr-un limbaj
criptic, care exprim att de mult n cuvinte puine i la careconcizia este virtutea capital a
stilului su (Tudor Vianu).