Alecu Donici - VULPEA ÎN LIVADĂ - Comentariu

Fabula este specia genului epic, în care, prin intermediul unei întâmplări la care
iau parte animale sau plante personificate, se pune în evidență o învățătură.

,,Vulpea în livadă”de Alecu Donici este o fabulă- specie a genului epic în

versuri(uneori în proză) în care sunt satirizate defecte omenești cu scopul de a le
îndrepta. Personajele fabulei sunt animale,plante sau obiecte înzestrate cu însușiri
omenești.

În primul rând, este un text epic. Are acţiune, personaje, narator. Structura textului
este specifică fabulei- sunt două secvențe:sceneta propriu-zisă-întâmplarea- și morala-
învățătura.
Acţiunea este simplă : o vulpe- animalului agil, înșelător și șarmant-înfometată,în
stare să mânânce de toate,a intrat în livadă,fiind încântată de roadele coapte.Nu s-a
putut bucura,pentru că,,poamele”-prunele erau pe crengi prea sus.Chiar dacă a pierdut
mult timp privindu-le și,încercând din priviri,să reușească a le avea,dezamăgită
renunță.Se adresează fructelor ca unor ființe,regretând că nu le poate avea și-atunci
nu-şi recunoaşte neputinţa,preferând să fie dispreţuitoare faţă de poamele pe care şi le
dorea atât.Ironică,se consolează închipindu-și-le verzi,când și-r fi iritat dinții.

În al doilea rând există un personaj, prin intermediul vulpii, sunt criticate, de fapt,
defecte umane:
Ipocrizia- Vulpea reprezintă tipul omului ipocrit şi viclean, care deşi nu ajunge la
poamele,prunele dorite,nu-şi recunoaşte neputinţa,preferând să fie lipsită de
interes,deși este flămândă. Toate încercările vulpii au fost sortite eșecului. Indiferent
de eforturile depuse,prunele coapte continuau să atârne sfidător deasupra pofticioasei
viclene.Interesant este limbajul arhaic și popular al fabulei,un limbaj pitoresc, pluralul
folosit deliberat,intenționat în locul singularului.

În sfârşit, textul este fabulă, pentru că are un mesaj cu caracter educativ,o morală
prin care autorul își exprimă atitudinea față de realitatea prezentă: Atunci când îţi
doreşti ceva cu ardoare, cu toată fiinţa ta şi nu reuşeşti să obţii acel ceva, e normal că
te încearcă un sentiment de frustrare. Nu ajungi odată, mai încerci odată şi încă odată,
până la urmă te resemnezi şi spui, asemeni vulpii, că nu vrei neapărat, că nu e chiar
atât de bine, că nu ţi-ai dorit cu adevărat acest lucru,acesta simbolizează
ipocrizia.Omul trebuie să muncească foarte mult pentru ceea ce dorește să obțină, și,
dacă lucrurile nu-ți ies cum ar fi vrut,să nu caute să se amăgească.

Deși este o operă epică, dialogul este modul de expunere predominant cu rol în
caracterizarea personajului, narațiunea este modul de expunere predominant,lăsând în
final monologul vulpii.Naratorul povestește la persoana a3a și își exprimă atitudinea
critică față de cele prezentate prin intermediul moralei. Prin personificare, vulpii le se
atribuie însușiri omenești. Este o operă în versuri cu măsură inegală și cu rimă variată.
 Cainele si catelul De Grigore Alexandrescu comentariu

Tema

Fabula "Cainele si catelul" de Grigore Alexandrescu satirizeaza dorinta celor

care vor sa panvina prin orice mijioace, sa ajunga puternici prin ipocrizie,
aroganta si amenintari. Autorul pune în discutie prin intemnediul personajelor
sale, întruchipate de animale personificate, principiul egalitatii între semeni.

Titlu

Titlul subliniaza confruntarea în planul ideilor dintre cele doua personaje,

câinele si catelul. Ele se afla în antiteza si reprezinta niste tipuri umane
generale, pe care le putem întalni si astazi si totdeauna. Câinele este un
simbol pentru omul nesincer, al carui tel ascuns în spatele unor vorbe
frumoase, dar ipocrite, este sa parvina, sa ajunga în randurile celor puternici.
Catelul întruchipeaza pe omul naiv, care da crezare cu usurinta cuvintelor
frumoase si promisiunilor nesincere.

Universul operei

Fabula începe cu vorbele arogante ale dulaului Samson care îsi exprima
indignarea fat 646i84g a de pretentia celor mai puternici, precum lupii, ca
"pretuiesc ceva" prin originea lor nobila. El considera ca acest aspect este o
întamplare si apreciaza cu falsa modestie: "si eu poate sunt nobil, dar s-o arat
nu-mi place". În felul acesta, el critica lipsa de modestie a celor mai puternici
decat el.

În sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor civilizate în care exista

egalitate. Cum societatea este în schimbare ("lumea se ciopleste"), asteapta
ca progresul sa se manifeste si in societatea noastra unde, din pacate, exista
multa aroganta din partea celor puternici: "Numai pe noi mandria nu ne mai
paraseste". Pentru a fi cat mai convingator în ceea ce sustine, el aduce în
discutie propriul sau exemplu. El afirma cu

tarie si cu falsa modestie ca îi face placere cand este considerat un om

obisnuit si

fiecare i se adreseaza cat mai simplu: "fiestecine stie / C-o am de bucurie /

Cand toata

lighioana, macar si cea mai proasta, / Caine sadea îmi zice, iar nu Domnia
voastra".
În acest moment intervine povestitorul care priveste scena din exterior,
aducand cateva precizari legate de timp si personaje: "Asa vorbea deunazi cu
un bou oarecare

Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare". Prin cateva cuvinte, sunt
portretizate

sumar cele doua personaje prezente: "un bou oarecare", fara identitate
precizata, un

animal puternic, dar tacut, care nu intervine în discursul celuilalt. Samson este
definit

drept "dulau de curte", mai putin puternic decat boul, dar mai zgomotos. El
vrea sa atraga atentia asupra sa si asupra ideilor pe care le sustine.

Scena este animata de interventia lui Samurache care, incurajat de cuvintele

promitatoare ale lui Samson, paraseste pozitia lui de "simplu privitor", într-un
elan de

fraternitate. El "S-apropie îndata / Sa-si arate iubirea ce are pentru ei: /

«Gandirea

voastra, zise, îmi pare minunata, / si simtimentui vostru îl cinstesc, fratii

mei.»"

Încantat de ideile expuse de Samson, el îsi arata admiratia fafa de mai

puternicii ograzii, tratandu-i de la egal la egal, ca pe niste frati. Afirmatia lui
Samurache starneste mânia lui Samson, uimit de îndrazneala bietului catel. Pe
un ton jignitor, îi raspunde amenintandu-l cu bataia: "Noi, fratii tai, potaie! / 0
sa-fi dam o bataie / Care s-o pomenesti." El restabileste diferenta de rang si
putere dintre ei, coplesindu-l pe

Samurache cu jigniri pentru lipsa de respect pe care le-o aratase: "Cunosti tu

cine

suntem, si ti se cade tie, / Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?"

incercarea sarmanului catel de a se justifica este taiata cu autoritate si
dispref, dulaul explicandu-i cu aroganta adevaratul sens al cuvintelor sale:
"Adevarat vorbeam / Ca nu iubesc mandria si ca uresc pe lei, / Ca voi
egalitate, dar nu pentru catei". Morala este simpla: dulaul dorea egalitate cu
cei mai puternici decat el, iar în fata celor slabi dorea sa mentina diferenta de
pozitie sociala, ca o certificare a puterii sale.
Moduli de expunere

Naratiunea este realizata prin succesiunea de secvente care tin de

întamplarea petrecuta, transpusa în lumea animalelor.

Dialogul ramane modul de expresie dominant si prindpalul mijioc de

caracterizare

a personajelor. Modul în care acestea vorbesc, tonul si atitudinea lor reflecta

în chip

expresiv felul în care gandesc si sentimentele lor. Replicile vii dinamizeaza

naratiunea,

transpunand întamplarea într-o mica sceneta, plina de viata si umor.

Descrierea este utilizata putin, în cateva notatii legate de caracterizarea

personajelor, surprinzand plastic gesturi si atitudini: Samson, "dulau de
curte", "latra

foarte tare"; Samurache "sedea la o parte / Ca simplu privitor".

Personajele

Samson simbolizeaza dorinta de parvenire vadita în discursul nesincer prin

care cauta sa-i impresioneze pe ascultatorii sai. Minciuna îl ajuta sa-si sustina
ideile si pozitia pe care o doreste egala cu a celor mari, cei de rang boieresc.
Afisand o falsa modestie, el cauta sa atraga multimea de partea sa, iar prin
tonul sforaitor, bazat pe argumente de ordin social-politic ("lumea se
ciopleste", "În tari civilizate / Este egalitate"), el vrea sa-i convinga pe cei
simpli, care nu cunosc bine situatia si pot fi usor manevrati si pacaliti de falsii
politicieni. El sustine egalitatea între semeni, ceea ce se dovedeste a fi, în
final, o minciuna.

Samurache este cel care cade prada primul ipocriziei si falsitatii lui Samson.
Naiv si încrezator, el este atras de cuvintele promitatoare ale dulaului "care
latra foarte

tare". Credulitatea sa va fi sanctionata cu asprime chiar de Samson, care îi

precizeaza

pe un ton jignitor ("potaie", "lichea nerusinata") si plin de amenintari ("O sa-ti

dam o

bataie / Care s-o pomenesti") care este adevaralul sens al cuvintelor sale: "Ca
voi
egalitate, dar nu pentru catei". El îi arata astfel ca îi dispretuieste pe cei mai
slabi

decat el, pe care vrea sa-i mentina în starea lor de supunere fafa de cei
puternici. Cand Samurache îsi arata sentimentele de admiratie si fraternitate
fata de puternicul Samson, este repede pus la punct pentru îndrazneala lui de
acela care doreste egalitatea cu cei "de neam mare". Samurache, al carui
nume sugereaza un om slab si naiv, greseste numai în masura în care crede
promisiunile mincinoase ale lui Samson si nu asteapta sa vada faptele
acestuia, care sa-i probeze cuvintele.

Al treilea persona] este "un bou oarecare", un personaj neutru, care nu

intervine în discutie. El este un simplu martor al întamplarii. Prin puterea fizica
pe care o are, el

este considerat de Samson ca facand parte din randul celor puternici, fiind un
parvenit

recent. El asculta cu nepasare cuvintele lui Samson si faptul ca nu participa la

discutie

poate demonstra ca reprezinta clasa nobililor, dar nu prin nastere, asa cum
sunt vechii

boieri: "lupii, ursii si leii", pe care Samson îi dispretuieste. Faptul ca el nu sare

nici în

apararea lui Samurache poate confirma ca este, în mod tacit, de partea lui
Samson.

Un critic observa cu justete:"«Samson, dulau de curte ce latra foarte tare», e

un demagog, asemenea atatora care voiau egalitatea celor mijiocii cu cei
mari, dar în nici un caz cu cei mici. Felul cum tipul se desprinde îndaratul
animalului care-l simbolizeaza, felul cum boul se identifica cu parvenitul, ori
vulpea cu demagogul liberal creeaza un comic scenic."

Prozodia

Versurile cu o masura inegala poarta amprenta dialogului, transpun

sentimentele pe care le traiesc personajele: falsa modestie transmisa prin
versuri ample, sforaitoare si accesul de manie si uimirea redate prin versuri
scurte.

Dialogul nu este segmentat prin strofe, pentru a fi cat mai natural. Rima este
în general împerecheata, poetui nerespectand-o totusi în jocul firesc al
replicilor. Versurile care exprima cuvintele lui Samurache au rima încrucisata.
parca pentru a fi în discordanta cu spusele lui Samson. Intreaga prozodie
devine un mijioc care se adauga în nuantarea dialogului, în realizarea unei
libertati de expresie. Ritmul fabulei este neregulat, exprimand tonalitatea
diferita a dialogului, a sentimentelor protagonistilor.

Fabula

Aceasta poezie reprezinta o fabula, respectiv o creatie epica povestind o

întamplare prin intermediul unor personaje animaliere. Creatia satirizeaza
ipocrizia si parvenitismul, cu scopul de a le îndrepta. Structura atesta
existenta fabulei, poezia avand doua parti: întamplarea si morala sau
învatatura, existenta la sfârsit si separata de prima parte printr-un spatiu.
Aceasta creatie, bazata pe dialog, are caracterul unei mici scenete. Alegoria
reprezinta procedeui prin care ghicim ca oamenii se ascund în spatele mastilor
de animale pentru a critica idei si sentimente: falsitatea, minciuna, vorbele
goale fara acoperire In fapte, naivitatea etc. Personificarea ramane figura de
stil centrala prin care se realizeaza acest transfer dinspre lumea animalelor
spre lumea oamenilor, cu toate defectele care exista aid si pe care fabula ni le
dezvaluie pentru a ne atrage atentia si a le îndrepta.

Realizarea artistica

Limba vorbita, cu accente populare ("dobitoace", "neam", "se ciopleste",

"fiestecine") sau neologice ("civilizate", "egalitate", "capritii", "nobil")
subliniaza alternanta de registre corespunzatoare oamenilor simpli sau celor
puternici, boierilor.

Replicile personajelor, pline de naturalete, realizeaza un dialog viu, plin de

umor,

la care concura constructiile exclamative ("Cat îmi sunt de urate unele

dobitoace, /[...]

Care cred despre sine ca pretuiesc ceva'"; "Noi, fratii tai, potaie!") sau
interogative

("Noi, fratii tai?", "Te-ntreb eu, ce ziceam?"). Formulele de adresare,

depreciative,

accentueaza umorul: "potaie", "lichea nerusinata".

Figurile de stil utilizate in mod echilibrat confera si ele nota unui stil viu si
natural
prin care animalele dobandesc însusiri umane, printre care si defecte pe care
autorul le critica. Samson este echivalentui omului ipocrit, Samurache
reprezinta omul naiv, iar boul arfi martorul nepasator.

Personificarea este figura de stil dominanta.

Epitetele evidentiaza sugestiv trasaturi ale personajelor sau ale actiunilor:

"Gandirea [...] îmi pare minunata"; "capritii desarte"; "raspunse Samson plin
de mânie"; "lichea nerusinata", "caine sadea" etc.

Comparatia accentueaza postura unor personaje: "sedea la o parte / Ca

simplu

privitor".

Repetitiile scot în evidenta idei si sentimente cum ar fi egalitatea,

fraternitatea:

"gandirea voastra... / si simtimentul vostru îl cinstesc, fratii mei"; "Noi, fratii

tai?",

"Noi, fratii tai, potaie!".

Enumeratiile accentueaza ipocrizia discursului: "unele dobitoace / Cum lupii,

ursii, leii si alte cateva"; "Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste".

Figurile de stil subliniaza si ele oralitatea stitului, naturaletea dialogului, care

sonfera fabulei caracteristicile unei scenete.

Ceea ce constituie esentialul acestei fabule a lui Grigore Alexandrescu este, în

opinia criticilor: "dubla atitudine si alternare de limbaje a lui Samson, "dulau
de curte ce latra foarte tare". Din atitudinile deosebite - amical deferenta fata
de bou si aspra fata de catel - din confruntarea frazelor sonore si însirate cu
usurinta cu cele câteva vorbe repezite cu care e pus la locul lui catelul, se
deseneaza tipul. [...]

Dupa exemplul lui La Fontaine, Alexandrescu transforma fabulele în mici

scenete, nu numai intensificand dialogul, ci urmarind pas cu pas actiunea
personajelor si

reprezentandu-le gesturile si mimica."

 Tudor Arghezi - Pastelul Lumina Lina - comentariu
referat
Pastelul-“Lumina Lina”

Universul poetic creat de Tudor Arghezi are o mare expresivitate artistica, deoarece
aduce in el lumea micilor vietuitoare.

Poezia “Lumina Lina” de Tudor Arghezi este un pastel. Pastelul este o specie a
genului liric in care poetul realizeaza o imagime descriptiva a unui tablou din natura
in care prezenta omului este asociata cu sentimentele de admiratie pe care le exprima
eul liric.

Poezia este alcatuita din patru strofe cu rima incrucisata si imbratisata. Ea exprima
aspiratia spre lumina a micii vietati, usoara zburatoare care isi da viata in slujba unei
idei. Autorul evoca o scurta intamplare dramatica din care aflam ca o albina,
neascultand de semnele vremii, isi gaseste moartea la o margine de drum. Poetul se
adreseaza direct albinei si isi exprima uimirea fata de situatia neobisnuita in care se
afla albina : “Cum te gasesti, usoara zburatoare,

Zacand aci pe-o margine de drum,

Si nu dormind intr-un polen de floare,

Invaluita-n aur si parfum?”

Neascultand de vantul de la stup, albina s-a lasat ademenita de chemarea vazduhului,

s-a aruncat in plasa verde a zilei si a devenit victima nesabuintei sale : “Neascultand
de vantul de la stup,

Te-ai aruncat in plasa verde-a zilei,

Si darurile-acum, ale zambilei,

Puterile-amortite ti le rup.”

Imprudenta, dorind sa duca la stup tezaurul de ceara, albina s-a prabusit din inaltimea
vazduhului si nimeni n-o mai poate readuce la viata :

“Voind sa duci tezaurul de ceara,

Te prabusisi din drumul cel inalt.

Cine-o sa vie, trupul tau de-afara

Sa-l caute si-n jur sa sufle cald?”

In final, impresionat de nesabuinta albinei, poetul ii aduce un omagiu micii vietati,
care a murit strangand la piept comoara ce-a ucis-o. Sfarsitul ei e tragic dar smulge
admiratia poetului pentru mica vietate care a murit in numele unui ideal : “Cu aripa-n
tarana si in vis,

Strange la piept comoara ta deplina.

Cat te iubes, frumoasa mea albina,

Ca sarcina chemarii te-a ucis!”

Procedeul artistic predomiant este personificarea care transforma albina intr-un

simbol al creatorului care incearca sa-si depaseasca limitele cu orice pret. De aceea
asociem albina cu omul care incearca sa atinga perfectiunea. Alaturi de personificare
poetul foloseste propozitiile exclamative si cele interogative. Structurile in vocativ
sunt o adresare directa, o incercare de dialog cu albina. Epitetele folosite sublineaza
dorinta arzatoare a albinei de a-si depasi conditia. Substantivele care enumesc
elemente specifice mediului in care traieste albina al catuiesc un spatiu ocrotitor, un
univers in care se misca albina.

Poezia poate fi considerata o adevarata marturisire literara din care ne dam seama cat
de dramatica este existenta fiintelor pe acest pamant.
 Doina– de Vasile Alecsandri
Doină, doină, cântic dulce!
Când te-aud nu m-aș mai duce!
Doină, doină, viers cu foc!
Când răsuni eu stau în loc.
Bate vânt de primăvară,
Eu cânt doina pe afară,
De mă-ngân cu florile
Și privighetorile.
Vine iarna viscoloasă,
Eu cânt doina-nchis în casă.
De-mi mai mângâi zilele,
Zilele si nopțile.
Frunza-n codru cât învie,
Doina cânt de voinicie,
Cade frunza gios în vale,
Eu cânt doina cea de jale.
Doina zic, doina suspin,
Tot cu doina mă mai țin.
Doina cânt, doina șoptesc,
Tot cu doina viețuiesc.
B. Redacteaza o compunere de 150-250 de cuvinte in care sa motivezi apartenenta la
specie a doinei populare Doina- de Vasile Alecsandri. 12 puncte
In compunerea ta, trebuie:
– sa precizezi două trasaturi ale doinei populare;
– sa ilustrezi doua trasaturi ale doinei populare, valorificand textul dat;
– sa ai un continut adecvat cerintei;
– sa respecti precizarea privind numarul de cuvinte.
Argumentare:
Poezia ”Doina” de Vasile Alecsandri aparţine speciei literare doina deoarece prezintă
trăsăturile acesteia.
Doina este o specie a genului liric, în versuri, de dimensiuni restrânse, în care eul
liric îşi exprimă în mod direct sentimente profunde de dor, jale, dragoste, tristeţe
( înstrăinare, dor de haiducie). Specifică folclorului românesc, doina este de obicei
asociată unei melodii lente, având caracter oral, anonim, colectiv și sincretic.
Muzicalitatea textului este dată de elemente specifice liricii populare precum ritmul
trohaic sau rima împerecheată.
O primă trăsătură prin care putem afirma apartenenţa poeziei la specia literară doina
este transmiterea prin intermediul discursului liric a unor sentimente
puternice legate de principalele aspecte ale vieţii. Eul liric își comunică iubirea
pentru cântecul popular care îl însoțește în toate anotimpurile  prin figuri de stil
simple,  dar de o puternică încărcătură afectivă: ” Frunza-n codru cât învie,/ Doina
cânt de voinicie,/Cade frunza gios în vale,/ Eu cânt doina cea de jale”. Eul liric îşi
exprimă astfel veşnica însoţire cu cântecul în momentele importante ale existenţei.
Doina se transformă și se adaptează stării creatorului popular conform anotimpului
traversat: primăvara- doina de voinicie, toamna- doina de jale. Personificarea 
”Frunza-n codru cât învie” subliniază legătura omului cu elementele naturii ce îi devin
prietene.
A doua trăsătură  care demonstrează apartenența textului la specia doină
este caracterul acesteia oral, anonim, colectiv şi sincretic. Oralitatea este dată de
folosirea arhaismelor și regionalismelor – cântic, viers, precum şi de prezenţa
exclamaţiilor sau a invocației : “Doină, doină, cântic dulce!/ Când te-aud nu m-aș
mai duce!/ Doină, doină, viers cu foc!”. Autorul anonim îşi exprimă  dragostea pentru
cântecul popular, parte a identităţii sale, adresându-i-se în mod direct.  Poezia poate fi
însoțită de un cântec popular lent, iar muzicaliatea textului și simplitatea structurii
sunt factori care sprijină această trăsătură :  măsură de 7-8 silabe, rimă împerecheată
şi ritm trohaic.
Având în vedere accentul pus pe sentimentul de iubire, precum și caracterul oral,
anonim, colectiv și sincretic al textului , putem afirma că poezia dată este o creaţie
reprezentativă speciei literare doina, subliniind dragostea românului pentru cântecul
popular.
Lasă un răspuns