Sunteți pe pagina 1din 41

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRĂINE

Specializarea: FILOLOGIE

MAGHIARĂ-ROMÂNĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

SIMBOLISMUL – CURENT LITERAR


ELEMENTE SIMBOLISTE ÎN POEZIA LUI ADY ENDRE ŞI
GEORGE BACOVIA

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC ABSOLVENT

Prof. Dr. BÁNYAI ÉVA CRISTEA IULIA

BUCUREŞTI – 2018
FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRĂINE

Specializarea: FILOLOGIE

MAGHIARĂ-ROMÂNĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

SIMBOLISMUL – CURENT LITERAR


ELEMENTE SIMBOLISTE ÎN POEZIA LUI ADY ENDRE ŞI
GEORGE BACOVIA

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC ABSOLVENT

Prof. Dr. BÁNYAI ÉVA CRISTEA IULIA

BUCUREŞTI - 2018

2
CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................................4

CAPITOLUL I

SIMBOLISMUL ÎN CONTEXT EUROPEAN...................................................................5

CAPITOLUL II

ELEMENTE SIMBOLISTE ÎN POEZIA LUI ADY ENDRE ŞI ÎN POEZIA LUI GEORGE


BACOVIA............................................................................................................................11

1. ADY ENDRE ....................................................................................................................11

2. OPERA LUI ADY ENDRE. ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE LIRICA LUI ADY ENDRE
ŞI LIRICA BACOVIANĂ......................................................................................................13

3. LIRICA BACOVIANĂ. GEORGE BACOVIA ( 1881-1957 ).........................................23

CAPITOLUL III

SIMBOLISMUL ROMÂNESC.........................................................................................25

CONCLUZIE....................................................................................................................30

REFERINŢE BIOGRAFICE

GEORGE BACOVIA.......................................................................................................31

ADY ENDRE...................................................................................................................35

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................37

3
INTRODUCERE

Lucrarea de faţă face referire strict la Simbolism – Curent Literar, la elementele


simboliste pe care le voi indentifica atât în poezia Bacoviană cât şi în poezia lui Ady
Endre.

Am decis să aleg această temă legată de curentul literar Simbolism deoarece, din
punctul meu de vedere, este cel mai complex curent literar. Dintre poeţii care aparţin acestui
curent literar, am decis să acord importanţă poetului maghiar Ady Endre şi poetului român
George Bacovia.

De ce Ady Endre si George Bacovia? Ady Endre este un simbolist incontestabil al


poeziei maghiare iar George Bacovia, este un poet nevrotic.1 Poezia lui G. Bacovia transmite
anumite senzaţii şi îţi lasă anumite impresii. „Din cercul strâmt al simţirii bacoviene nu există
scăpare. E un groaznic labirint de senzaţii şi impresii"2

Lucrarea de Licenţă este alcătuită din 3 capitole. În primul capitol voi face referire
la curentul literar Simbolism în context european, în cel de-al doilea capitol voi încerca o
analiză atât pe poezia lui Ady Endre cât şi pe poezia lui G. Bacovia iar în ultimul capitol
voi adăuga câteva referinţe biografice despre fiecare autor în parte, iar în încheiere, concluzii.

Din punct de vedere personal, am ales tema Simbolismului deoarece, în mare parte
mă indentific cu stările sufleteşti expuse în poeziile celor doi reprezentanţi ai Simbolismului.

1
Adevarul.ro/cultura/istorie/vietile-scriitorilor-romani-bacovia-poet-nevrotic
2
Nicolae Manolescu, Istoria Critică a Literaturii Române. 5 Secole de Literatură, pag.526

4
CAPITOLUL I

SIMBOLISMUL ÎN CONTEXT EUROPEAN

Simbolismul - curent literar

Simbolismul este o mişcare literară apărută în Franţa, în a doua jumătate a Secolului


al XIX- lea, care se opune vehement Romantismului iar fiecare fenomen din jurul nostru
poate fi descifrat cu ajutorul simbolurilor. Acest curent literar, este prin natura sa un curent
complex care s-a dezvoltat în Franţa, mai exact la Paris, însă mulţi dintre reprezentanţii
Simbolismului sunt străini. De exemplu, americanul Stuart Merrill. Un al doilea centru de
dezvoltare al Simbolismului este reprezentat de Belgia, prin scriitorii săi: Albert Mockel şi
Georges Rodonbach.

Între 1885 şi 1895, Simbolismul s-a dezvoltat ca Şcoală Literară avându-i


reprezentanţi pe: Stephane Mallarme şi Paul Verlaine. Încep să iasă în evidenţă elemente
simboliste în operele lui Paul Verlaine, Arthur Rimbaud şi Stephane Mallarme.

În 1886, Jean Moreas publică un manifest literar pe care îl numeşte „Le Symbolisme”
şi automat termenul „simbolist” poate fi folosit.

În 1891, Jean Moreas întemeiază Şcoala Romană ( Neoclasică ) iar prin acest gest
ajunge să nege curentul literar Simbolism. Cel mai important reprezentant al Simbolismului,
francez la origine, este Charles Baudelaire. În poezia sa „Corespondenţe”, predomină
principalele trăsături ale curentului literar. Într-o poezie simbolistă predominante sunt emoţia
şi sensibilitatea dar nu în mod direct ci printr-un limbaj poetic extraordinar care sugerează
stări sufleteşti vagi sau senzaţii neobişnuite.

5
Curentul literar Simbolism cuprinde şi Estul Europei, unde se dezvoltă un Simbolism
maghiar, polonez, rus şi român. Toţi autorii reprezentanţi se simt puternic legaţi de simbolism
direct sau indirect. Simbolismul va favoriza în primul rând Mişcarea Suprarealistă.

Simbolismul nu îşi face simţită prezenţa doar în literatură ci şi în muzică. În muzică


îl avem ca reprezentant pe Richard Wagner, în literatură îi mai avem reprezentanţi pe
E.T.A. Hoffman ( Germania ), de asemenea Simbolismul îşi face simţită prezenţa şi în filosofie.
Cel mai de seamă reprezentant filosof este Arthur Schopenhauer.

Filosoful francez Henry Bergson a dezvoltat Intuitionismul în ultimul deceniu al


secolului în care se găsesc multe convergenţe cu poezia simbolistă. Poezia simbolistă este
de fapt o continuare a Romanitsmului. Simbolismul este opus Parnasianismului dacă vorbim
despre lirism şi muzicalitate, pictural. În acelaşi timp Parnasianismul şi Simbolismul au în
comun simbolurile, artificialitatea şi recuzita.

Proza Simbolistă se apropie de poezie în primul rând prin lirism. Avem ca model
volumul lui J.K. Huysmans, A Rebours ( 1884 ) şi Georges Rodenbach, Bruges – La Morte.

Simbolismul se opune gândirii europene de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În


literatură, opusul Simbolismului este Naturalismul. Cum am precizat mai sus, Simbolismul
reprezintă o prelungire / este o continuare a Romantismului. Romanticii descoperă spiritualul
printre multe altele, Simbolismul se dezvoltă în Franţa, unde Romantismul rămâne raţional.

În anul 1880 au existat reacţii din partea poeţilor contra Retorismului romantic cât şi
a impasibilităţii parnasienilor în poezia franceză. Aceşti poeţi erau numiţi „poeţi noi” sau
„poeţi necunoscuţi”. Printre ei se numărau Rimbaud , Verlaine, Mallarme.

TRĂSĂTURI ALE SIMBOLISMULUI:

Preferinţa pentru mediul citadin care cuprinde ospicii, periferii. Oamenii sunt deseori
vagabonzi, nebuni, morţi; Cultivarea versului liber prin cadenţă, repetiţii, refrene, armonii,
cuvinte rare şi sonore; Preferinţa pentru anumite teme şi motive: iubire sau natură.
Muzicalitatea interioară a versurilor; Stări sufleteşti nedefinite, imagini imprecise; Obsesia

6
culorilor şi a instrumentelor muzicale; Folosirea sugestiei pentru a exprima poetic
corespondentele dintre eul poetic şi Univers; Cultivarea simbolului; Poezia este definită ca
arta de a simţi, iar poezia simbolistă este realizată cu ajutorul simbolurilor. Simbolismul îi
proclamă reprezentanţi ai noii poezii pe Mallarme, Baudelarie şi Verlaine. În creaţiile sale,
Mallarme crează un limbaj poetic autonom, diferit de limbajul comunicativ. Din punctul
său de vedere, poezia trebuie să renunţe la natură, societate, pentru ca în schimb poetul să
devină un meseriaş al limbajului propriu, inedit. Jean Moreas respinge în poezie
didacticismul şi descrierea obiectivă.

Un alt teoretician, Rene Gil, încearcă în „Tratatul despre Verb” să formeze o teorie
instrumentalistă. Gustave Kahn dă o definiţie versului liber şi anume:„Formă ideală de
versificaţie pentru exprimarea sentimentelor intime – în care „ritmul interior” nu este dat de
accente tonice, ci de „accentul de impulsie”, de palpitările emoţiei pe care versul o
exprimă.”3

De asemenea, poeţii simbolişti mai utilizează şi simbolul. Însă simbolul de care


pomenesc aici, şi anume simbolul la poeţii noului curent este diferit faţă de simbolul din
poezia romancierilor. O altă caracteristică a poeziei simboliste ar putea fi transpunerea unei
senzaţii pe planul unei alte senzaţii sau două-trei senzaţii determinate fiind de o singură
impresie. Iar aici îl dau exemplu pe Rimbaud care scoate în evidenţă această impresie
exterioară, într-un sonet în care fiecare vocală evocă poetului o anumită ordine de imagini
sau sentimente. Un exemplu din literatura română este Al. Macedonski.

În poezie, simboliştii cultivă elementul muzical, spre deosebire de parnasieni care


cultivau valorile plastice în poezie.

„Muzică înainte de toate.”4 spune Paul Verlaine. „Cuvintele vor fi alese pentru
valoarea lor sonoră, astfel că reunirea lor voită şi calculată să dea echivalentul imaterial şi

3
Gustave Kahn, Symbolistes et Décadents, Librairie Leon Vanier, 1902
4
Paul Verlaine, Arta Poetică, Editura Pandora, 2002, Traducere de Şt. O. Iosif,
www.poezie.ro/index.php/poetry/Arta_Poetica

7
matematic al unui instrument muzical pe care un orchestrator l-ar întrebuinţa într-un moment
anumit pentru o stare sufletească anumită.”5

Poezia simbolistă are o libertate extremă, în ritm, în vocabular, în metrică.


Simbolismul reprezintă o mişcare antiraţionalistă şi antipozitivistă. Poeţii simbolişti preluau
tot ce era nou în materie de muzică, filosofie, pictură. Poezia simbolistă face parte din aria
sensibilităţii deoarece se comunică. Simbolismul respinge ideea de imitaţie, de mimesis,
poezia simbolistă reprezintă stările sufleteşti muzicale, vagi care sunt transmise printr-un
limbaj poetic nemaiîntâlnit. Redă stări sufleteşti precum plictiseala, neliniştea, amărăciunea.
Atitudinea poeţilor simbolişti este una clară: respingerea mediocrităţii, platitudinii unei
societăţi stăpânite de calorile materiale. Simbolul este un înlocuitor al cuvântului grecesc
„symbolon”. Are o semnificaţie proprie şi este folosit în toate domeniile culturii, în literatură
în special este un mod de constituire a imaginii artistice. Simbolul se concentrează mai
mult sau mai puţin pe imagini ale realului, Simbolismul se diferenţiază de alte curente
literare prin faptul că deţine numeroase semnificaţii în contextul poetic:

„ Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc / Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o
ceaţă; Prin codrii de simboluri petrece omu-n viaţă / Şi toate-l cercetează c-un ochi
prietenesc.”6

La baza acestor versuri stă stilul simbolist. Versurile redau ambiguitatea, vagul.

„Vreau muzicii întâietate! / Astfel, imparele prefer,/ Mai vagi, mai libere-n eter, / Fiind în
tot, plutind pe toate. / Alege vorbele ce-ţi vin / Să pară scoase din confuzii, / Ah, cântecele,
gri iluzii / De tulbure în cristalin./ Sunt ochi spelndizi de după voaluri/ Zi ezitând în amiezi,
/ Ori aştrii-n azurii grămezi/ Pe dulci, tomnatice fundaluri./ Nuanţa eu râvnesc s-o caut/
Nuanţa, niciodecum culoare,/ Nuanţa doar îngemânare,/ De vis cu vis, de corn cu flaut!” 7

5
Rene Ghil, Traité du Verbe, Paris, 1886, pag. 26

6
Charles Baudelaire, Corespunderi, Florile Răului, alte boeme, aşezate în limba română de Radu Cârneci, Chişinău,
pag.73

7
Paul Verlaine, Arta Poetică, Editura Pandora, 2002, Traducere de Şt. O. Iosif,
www.poezie.ro/index.php/poetry/Arta_Poetica

8
Corespondenţe de Charles Baudelaire este considerată arta poetică a Simbolismului.

În poezia simbolistă, muzica este ridicată la rang de categorie poetică fundamentală:


„ E-o muzică de toamnă / Cu glas de piculină / Cu note dulci de flaut / Cu tot de violină...
Şi-acorduri de clavire / Pierdute, în surdină/ Şi-n tot e un marş funebru / Prin noapte, ce
suspină...” 8

Simboliştii au introdus în poezie versul liber, însă nu toţi poeţii simbloşti au renunţat
la versificaţia clasică. În poezia simbolistă poeţii acordă o imensă atenţie ritmului, refrenului,
asonanţei. Simbolismul dă înapoi poeziei sensibilitatea şi emoţia, însă nu la modul direct, ci
recurgând la sugestie, aluzie, utilizând un limbaj poetic dezvoltat.

CHARLES BAUDELAIRE – CEL MAI IMPORTANT REPREZENTANT AL


SIMBOLISMULUI FRANCEZ

Charles Baudelaire a fost un poet, critic literar francez care a trăit în perioada 1821-
1867. S-a impus prin versurile sale dar şi prin experienţa sa poetică. A fost primul poet
francez care s-a impus pe plan european.

Simboliştii şi-l revendică drept precursor, biografia şi opersa sa întruchipând perfect


mitul „poetul blestemat” deşi Baudelaire este situat la limita în care poezia se desparte de
Romantism, alegând definitiv calea Modernismului. El se interpretează prin sine însuşi, prin
volumul său riguros construit, operă totală, plină.

Introduce cuvântul „modernitate” prin care toată lumea îl defineşte: „ Este


semnificativă această ipostază a creatorului care oferă pe lângă materia artistică, cheile de
interpretare ce deschid calea spre intenţiile şi principiile de la bază, dacă nu chiar descuie
uşa către sens.”

8
G. Bacovia, Nocturna, Texte Comentate, pag.61

9
Timp de 10 ani , Baudelaire traduce opera lui E.A. Poe, despre care se spune că i-
a plagiat ideile, dar în acelaşi timp se ocupă şi de importanta sa carte „ Florile Raului”,
care cuprindea 100 de poezii în prima ediţie. Din păcate, apariţia volumului „ Florile
Răului” este o carte complexă, cu un anumit grad de popularitate. Victor Hugo şi Gustave
Flaubert i-au lăudat poemele:

„Florile Răului” sunt în realitate nişte flori bolnave, de o boală incurabilă de care
au suferit toţi oamenii, de sensibilitatea lui Baudelaire din epoca sa şi foarte mulţi dintre
intelectualii lumii moderne a secolului XX. Aceste flori ţâşnesc dintr-o estetică a urâtului.
Baudelaire a găsit numeroase analogii din opera lui Poe: sentimentul singurătăţii, reveria
până la extaz, căutările unui paradis artificial. Baudelaire l-a tradus pe Poe nu ca poet ci
ca prozator; până la contactul cu opera lui, ideile lui Baudelaire sălăjuiau în sufletu-i
răvăşite. „

În poezia lui Charles Baudelaire se găsesc elemente şi atitudini variate, pe care însă geniul
poetului le-a contopit într-o perfectă unitate organică, de profundă originalitate. Fapt pentru care,
Baudelaire este principalul punct de plecare al poeziei moderne. A fost critic literar, muzical şi
plastic înzestrat cu o gândire profundă şi cu o inteligenţă absolută. Urăşte lumea superficială,
egoistă, ipocrită şi vulgară.

Aşadar Charles Baudelaire este poetul mizeriei morale, exprimând conştiinţa degradării
morale, în care împinşi de o lume nedreaptă, dar şi de propriile lor slăbiciuni şi vicii, ajung o
întreagă categorie de oameni şi în primul rând poetul însuşi.

10
CAPITOLUL II

ELEMENTE SIMBOLISTE ÎN POEZIA LUI ADY ENDRE ŞI POEZIA LUI GEORGE


BACOVIA

1. ADY ENDRE

Ady Endre este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai literaturii secolului
XX, şi a literaturii maghiare în mod special. Se naşte la Érmindszent în 1877, provenind
dintr-o familie de preoţi reformaţi. Studiază la Debrecen şi Zalău. Mai târziu colaborează la
diferite publicaţii de limbă maghiară din Ardeal şi Budapesta. Va lucra în Budapesta - unde
va şi locui, la redacţia cunoscutei publicaţii „Nyugat”. Prima poezie este publicată în 1896,
în Jurnalul „Szilágy”. Ady Endre se îndrăgosteşte de Brüll Adéll – Léda, o femeie căsătorită
cu un om foarte bogat. Aşa că decide să o urmeze la Paris, unde locuia. Multe din poeziile lui Ady
Endre sunt dedicate Ledei, aceasta devenind muza sa, sursa sa de inspiraţie.

Contactul cu Budapesta, acest important centru cultural şi politic al imperiului dualist îl va


face pe poet să îşi depăşească condiţia. Lumea trepidantă, nu lipsită de contradicţii şi diverse
tentaţii, îl vor atrage ca un magnet, în pofida eforturilor lui de a rezista acestor distructive atracţii.
După cum se ştie, Ady Endre avea un fizic armonios, bine clădit şi un aspect frumos, ceea ce îi va
crea încă de la început numeroase probleme în cercurile boemei şi protipendadei vremii. Ady
Endre, după cum o arată şi creaţia sa, n-a rămas indiferent şi insensibil nici faţă de femeile pe care
le-a iubit. După cum se ştie, vreme de nouă ani, amanta poetului a fost Diosy- Brüll Adél, cărei i-
a dedicat mai multe poezii, nemurind-o în numele anagramat de Léda.

În afara clipelor trăite în compania amantei sale, poetul a beneficiat şi de sprijinul material
al acesteia. Este cunoscut faptul că poetul a trăit o vreme la Paris inclusiv cu sprijinul material al
lui Adél, având în vedere starea materială mai mult decât prosperă a familiei acesteia. Viaţa de
autentic boem pe care o trăieşte, respectiv frecventarea aproape permanentă a bordelurilor,
restaurantelor şi barurilor pariziene, precum şi consumul însemnat de alcol dar şi al unor droguri
vor afecta substanţial sănătatea poetului.

11
Întâlnirea lui cu mediile literare franceze şi cunoaşterea din sursă directă a noilor curente
în poezia franceză şi europeană vor influenţa decisiv viitoarea sa evoluţie estetico-literară şi prin
el vor asigura accesul poeziei maghiare spre marile curente literare şi estetice ale începutului de
secol XX.

Ar mai fi de specificat şi faptul că la fel ca Octavian Goga, va fi atras curând de politică,


prin dorinţa adânc implantată de părinţi pentru ascensiune socială Ady manifestând curând un
„furios sentiment de frustare socială” care îl va transforma într-un mare rebel al epocii. De aici
rezultă şi faptul că era un mare patriot. Încet, simbolismul său se amplifică prin identificarea
elementelor peisajului natural cu marile simboluri ale istoriei colective și personale, cu destinul
maghiar și istoria naţională. Opera sa începe să se asemene într-un fel cu opera lui Octavian Goga,
un alt mare patriot. Poezia sa cultivă astfel ideile unei modernităţi europene, opusă vechiului,
evoluând sub semnul progresului trepidant, spre urbanizare, în opoziţie cu domeniul denumit de
poet „aria grofească”, condamnată ca fiind principalul factor al sărăciei și decadenţei sociale.

Precizez faptul că Ady Endre şi Octavian Goga au fost buni prieteni. Aveau idealuri
commune, fiecare dintre ei respecta opera celuilalt, amintesc şi de importantele scrisori pe care cei
doi şi le-au scris. Aceste scrisori sunt păstrate chiar în Casa Memorială a lui Ady Endre din Satu
Mare.

12
2. OPERA LUI ADY ENDRE - ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE LIRICA LUI ADY
ENDRE ŞI LIRICA BACOVIANĂ

Cel mai important lucru de spus este faptul că opera sa poetică este influenţată de cel mai
important reprezentant al Simbolismului, Charles Baudelaire. Este un poet simbolist. Poezia sa
abordează teme importante cum ar fi: moartea, iubirea, viaţa.

Lédával a bálban – Ady Endre Cu Leda la bal – Ady Endre

Sikolt a zene, tornyosul, omlik Abur tânăr, fierbinte şi parfum

Parfümös, boldog, forró, ifjú párra Pluteşte, se-nalţă, muzica urlă

S a rózsakoszorús ifjak, leányok Flăcăi şi fete cu coroane de roze

Rettenve néznek egy fekete párra Cu groază privesc perechea ce intră

„Kik ezek?” S mi bús csöndben belépünk „Cine-s?” Intrăm în liniştea tristă

Halál – arcunk sötét fátyollal óvjuk Ascundem sub văluri a morţii paloare

S hervadt, régi rózsa – koszorúinkat Şi-n vesela sală risipim în tăcere

A vig teremben, némán szerte- szórjuk Rozele veştedelor noastre coroane

Elhal a zene s a vig teremben Muzica se curmă şi-n sala de bal

Téli szél zúg s elalusznak a lányok Şuieră vântul, lumina se stinge

Mi táncba kezdünk és sirva, dideregve Când începem dansul, fiece pereche

Rebbenek szét a boldog. Se-ndepărtează, tremură şi plânge.

( Trad. Kocsis Francisko )

13
Observăm că în poezia lui Ady Endre îşi fac simţită prezenţa acele roze pe care le întâlnim
dealtfel şi în majoritatea poeziilor lui George Bacovia.

Poezia „ Cu Leda la bal” îmi aduce aminte de poezia lui G. Bacovia „Alb”. În ambele
poezii se regăsesc elemente simboliste cum ar fi: dansul, rozele, salonul.

Alb – G. Bacovia

Orchestra începu cu o indignare graţioasă

Salonul alb visa cu roze albe

Un vals de voaluri albe...

În aurora plină de vioare

Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări

Cântau clare sărutări...

Larg, miniatură de vremuri viitoare.

În poezia lui G. Bacovia precizată mai sus, albul devine un simbol al graţiei, al deschiderii
spre spaţiul infinit şi al muzicii sentimentale, visătoare, care creează o stare toropită de tristeţe
armonioasă.

Poezia se înscrie în registrul suav al liricii bacoviene, simbolul „alb” fiind asociat unor
cuvinte-cheie: roze, a visa, bal, auroră.

14
Din poezia „Cu Leda la bal” a lui Ady Endre reiese din punctul meu de vedere, în urma
exprimării poetului, dorinţa acestuia de a fi alături de marea sa iubire, cu toate că şi muzica îi
îndepărtează, dorul de marea sa iubire.

Léda a kertben – Ady Endre Leda în grădină – Ady Endre

Bús kertben látlak: piros hinta- ágy În tristă grădină te văd: roşu, te

Himbálva ringat Leagănă hamacul

Lankadt virágok könnyes kelyhekkel Veştede flori cu potire de lacrimi

Siratják a csókjainkat Ne deplâng sărutul.

Álmodva nézlek: két piros felhő Te privesc în vis; doi nori stacojii

Kószál az égem. Umblă-n cer hai-hui

Csókokat gyárlon, himbálva váltnak Umblă-n cer hai-hui

S meghalnak vágyak tüzében Şi-s mistuiţi de doruri

Két piros felhő: szállunk. Plutim: doi nori roşii

A lángunk Flăcările

Éhesen labban Pâlpâie flămânde,

S itt lent a kertben még a pipacs is Jos, în grădină, până şi macul

Szán bemünket jóllakottan. De milă ne plânge.

( Trad. Kocsis Francisko )

15
Elemente simboliste în această poezie: culoarea roşie, visul, florile. Din nou din poezia lui
Ady Endre reiese dorul de iubită. Aşa cum în această poezie una din elementele simboliste este
culoarea, acelaşi lucru se întâmplă şi în poezia lui G. Bacovia.

Amurg – G. Bacovia

Crai-nou, verde-pal, şi eu singur

Prin crengile cu sunet de schelet

Învineţit ca un cadavru...

Vino-n zăvoiul violet.

Or, nu! S-aprind luminile-n oraş...

Sînt alţii, şi un alt poet

E mult de când dormim în umbă,

În cimitirul violet.

În afară de culoare, simbolul-generator al poeziei „Amurg” este „crai-nou”. Acesta poate


avea diferite sensuri: Luna nouă este „primul mort care învie”, constituie tabloul „fericit” în drama
agro-lunară, asociat încolţirii în plan vegetal; Semn de mare bucurie pentru sănătate; Barcă
purtătoare a sufletelor defuncţilor, deci mediatoare între două lumi; Reglează ritmul, dragostea;
Influenţează fluidele în corpul omenesc şi guvernează perioadele de nebunie ale „lunaticilor”,
„forţele sunt în creştere”.

„Eu, singur / Prin crengile cu sunet de schelet.” – exprimă dorinţa de solidaritate cu el în


înmugurire.

16
„Învineţit ca un cadavru.”- sinonim cu ordinea morţii.

Cimitirul în poezia lui G. Bacovia este echivalent cu infernul, în schimb acest „crai-nou”
este însăşi speranţa. Prin empatie cu „crai-nou verde”, „rătăcitorul” aspiră la împlinire în ciuda
subliniatei apartenenţe la „lumea violetă” a morţii: învineţit, zăvoiul violet, cimitirul violet.

Între culorile ce definesc cele două spaţii se stabileşte clar un raport de opoziţie. Poezia
„Amurg” dă dovadă de o ironie seacă în notaţia unei atmosfere funebre: culoarea verde-pal a
nopţii, crengile cu sunet de schelet, zăvoiul violet. Înscenare macabră, trecerea timpului aducând
alţi poeţi decadenţi ce vor sfârşi în acelaşi „cimitir” violet.

Revenind la Ady Endre, poezia sa experimentează o formulă care topeşte în sine tot ce a
avut mai fast poezia.

Atât Romantismul cât şi Simbolismul au ca trăsături comune melancolia şi tristeţea. Ady


Endre foloseşte simbolurile pentru a reda cât mai clar în poeziile sale conceptul despre viaţă şi
moarte.

În studiul său, „Ady Endre şi noua lirică maghiară”, Boross F. László afirmă că Ady Endre
a creat prin opera sa un nivel artistic şi o viaţă artistică în Ungaria, fiind iniţiatorul unui experiment
care a reuşit şi a permis culturii apusene să pătrundă în literatura maghiară. Simbolismul său se
amplifică prin indentificarea elementelor naturale cu marile simboluri ale istoriei.

Ady Endre este unul dintre marii creatori maghiari de poezie. A reuşit să transforme poezia
maghiară a secolului XX într-o poezie cu aspecte vii, cu o largă deschidere faţă de noile teme şi
curente estetice.

„Laitmotivele liricii sale sunt anunţate încă din primul volum al creaţiei sale poetice. Sunt
incluse sâmburele fiecărui motiv ce va apărea în cadrul celorlalte volume. Atitudinea de bază
manifestată în volumul de debut, precum şi sentimentele caracteristice volumului se vor îmbogăţi,
motivele se aprofundează, se extind, sentimentele introvertindu-se, depărtându-se de lume astfel,
încât în ultimele sale poezii toate motivele şi variaţiunile lor se regăsesc la un loc reprezentând tot
ceea ce era specific poetului pe parcursul vieţii sale. Ady lucrează cu simboluri având valenţe
duble. În poeziile sale nu imaginile sunt asociate gândurilor, nu prin imagini vrea să reprezinte
abstractul, ci le gândeşte în realitate prin imagini. El a fost un poet neliniştit, alarmat, un

17
revoluţionat al poeziei. Ady era predecesorul noului curent literar care se afla în avânt în Europa.”9
„Noi nu numai că-i recunoaştem lui Ady meritele, ci chiar accentuăm valoarea creatoare în toate
domeniile care i se cuvin, dar şi calitatea sa de promotor de epocă, în locul reverenţei umileînsă
trebuie să aşezăm, ca o obligaţie, corecta sa evaluare. Noi, cei foarte tineri (ca etate ), am luat în
mâini un Ady gata clasicizat şi în bună parte de la el am învăţat. Noi avem cunoştiinţă doar din
auzite de bătăliile purtate de Ady în urmă cu 10 ani, iar lozincile şi ţelurile pe care şi le-a propus
nu le mai putem resimţi ca fiind sangvinic actuale pentru noi. Nonconformismul curajos ale
poeticii lui Ady Endre îşi află izvorul în puternicele tradiţii reformate din colegiile urmate la Zalău,
Carei, Oradea, Ady dovedindu-se unul dintre exponenţii vitali ai micii burghezii ambiţioase,
cultivate, pătrunsă de un puternic patriotism local. Astăzi, la un veac distanţă, opera sa încă
reuşeşte să producă asupra cititorului o impresie covârşitoare. Ady a deschis un drum pe care a
reuşit să umble numai el, toţi ceilalţi care s-au încumetat să-i calce pe urme s-au rătăcit într-o lume
pentru cucerirea căreia puterile lor s-au dovedit a fi fost mult prea modeste. Pentru a-l înţelege pe
Ady Endre, nu este suficient să citeşti despre el sau să crezi ce spun criticii, trebuie să-i citeşti
creaţia, pentru a-ţi crea propria impresie despre acest mare poet transilvănean.” Criticul literar
Francisko Kocsis are dreptate, nu este de ajuns ca cineva citeşte despre viaţa unui poet atât de
important în literatura secolului XX pentru a-l înţelege, pentru a-i înţelege creaţia.10

Cei ce ajung mereu prea târziu – Ady Endre

Mereu ajungem prea târziu

Venim, desigur, de departe,

Ni-i pasul trist şi e pustiu,

9
Scöpfin, Aladár, Ady Endre, Micromonografie, editura Polis, Cluj-Napoca, 2005, pag. 6.

10
Kocsis, Francisko, Kocsis, Francisko; Efectul admiraţiei. Poeţi maghiari din Transilvania, editura Ardealul, Târgu-
Mureș, 2006, pag. 16.

18
Mereu ajungem prea târziu

Nu ştim nici să murim în pace

Când vine Moartea-ntr-un sfârşit

În suflet flacără se face,

Nu ştim nici să murim în pace.

Mereu ajungem prea târziu,

Târziu ni-i visul şi succesul,

Limanul, pacea, port pustiu,

Mereu ajungem prea târziu.

( Traducător necunoscut – deşi m-am gândit la Octavian Goga )

În general, asemenea poeziilor lui G. Bacovia, şi în poeziile lui Ady Endre întâlnim de cele
mai multe ori motivul singurătăţii sau al morţii, sau ambele. În opinia mea, ambii poeţi au un stil
macabru, trist de a scrie. Spre exemplu, poezia lui Ady Endre expusă mai sus, redă clar tristeţea,
poate regretul şi bineînţeles una din temele acestei poezii este moartea. Ady Endre, cel mai de
seamă reprezentant al Simbolismului maghiar, se exprimă într-un mod cu totul aparte în poeziile
sale. În general, în cazul simboliştilor, „moartea nu constituie partea negativă a vieţii” – deşi din
ceea ce am citit, din poeziile lui Ady Endre şi din punctul meu de vedere, cred că este exact opusul,
faptul că moartea într-adevăr constituie partea negativă a vieţii.

19
Negru - G.Bacovia

Carbonizate flori, noian de negru...

Sicrie negre, arse, de metal,

Vestminte funerare, de madrigal,

Negru profund, noian de negru...

Vibrau scântei de vis...noian de negru,

Carbonizat, amorul fumega-

Parfum de pene arse, şi ploua...

Negru, numai noian de negru.

În poezia expusă mai sus, tema principală este culoarea – acest negru. Culoarea este una
din temele poeţilor simbolişti. Culoarea negru se reliefează prin reluarea rimei „noian de negru”,
prin repetare şi prin alte cuvinte care aparţin aceluiaşi câmp semantic: funerare, arse, carbonizate.
Deşi am spus că în poezia lui Ady Endre, din punctul meu de vedere, moartea îşi face prezenţa în
adevăratul sens al cuvântului, unii specialişti sunt de părere că, în lirismul lui Ady Endre, deseori
motivul morţii îşi face simţită prezenţa, şi în spirit ludic. Ceea ce este specific poeziilor lui Ady
Endre despre moarte, este prezent şi în poeziile contemporanilor săi.

Ruda Morţii – Ady Endre

Sunt ruda Morţii, mi-i pe plac

Numai în treacăt dragostea

20
Şi-mi place să-l sărut pe-acel

Care va pleca.

Şi rozele bolnave-mi plac

Numai femei trecute vrem

Şi-n triste raze-abia răzbătind.

Toamna vremii.

Chemarea mustrătoare-o vreau

A orei triste prinsă-n trans

Al marei Morţi, al Sfintei Morţi

Fidelul dans.

Acei ce pleacă dragi mi-s

Cei smulşi din somn, or cei plânşi, or

Brumate câmpurile-mi plac

În recii zori.

Plâns fără lacrimi, renunţări,

Vreau liniştea care-a mai fost

21
Pentru-nţelepţi, poeţi, infirmi

Vechi adăpost.

Îmi place cel ce-i amăgit,

Infirmul, şleampătu-l iubesc,

Pe cel ce-i trist, neîncrezător,

Tot ce-i lumesc.

Sunt ruda Morţii, mi-i pe plac

Numai în treacăt dragostea

Şi-mi place să-l sărut pe-acel

Care va pleca.

( Trad. Tudor George )

În poezia expusă mai sus, titlul reprezintă relaţia eului liric cu moartea. Eul liric trăieşte
întodeauna în preajma morţii. De asemenea, poezia redă clar relaţia de rudenie, alte elemente
simboliste care exprimă ideea de moarte sunt: câmpul, sfânt, florile, tristeţea, morţii.

22
3. LIRICA BACOVIANĂ. GEORGE BACOVIA

Prin cultivarea unor teme şi motive literare în mod insistent, cum ar fi: toamna, amurgul;
şi prin utilizarea unor procedeee specifice, cum ar fi: smbolul şi refrenul, în primele volume de
poezie, G. Bacovia are certe afinităţi cu Simbolismul, confirmate şi prin citarea în cuprinsul
poemelor sale, a unor autori simbolişti, români şi francezi.

Cele două dimensiuni ale atmosferei bacoviene: cea exterioară fizică, şi cea interioară –
metafizică, reuşesc să configureze prin repetiţie şi exasperare, un univers întunecat în ciuda
dorinţei şi iluziei de evadare.

Din spaţiul exterior fac parte parcul, catedrala, hanul. Acestea devin locuri comune în
poezia bacoviană, fiind percepute prin sonorităţi vagi.

Din spaţiul interior fac parte salonul, propria cameră. Eul liric îşi găseşte refugiu în locuri
subpământene cum ar fi pivniţa, sau funebre: sicriul.

Natura este reprezentată mai ales prin fenomene având ca efect dezintegrarea materiei:
vânt, ploaie, miezul-nopţii, amurgul.

Mişcările în poezia bacoviană sunt puţine, stranii şi se repetă: plecarea şi rătăcirea.

Traiectoriile spirituale sunt obligatoriu negative: declinul. Decadenţa sunt induse de răul
existenţial ce depăşeşte spleen-ul simbolist sau melancolia romantică.

Peste drama existenţială se suprapun drama creaţiei şi drama erotică: iubirea nu mai poate
împiedica sfâşierea sufletului, în cazul de faţă, iubita, iar prostituata este doar un martor
neputincios pentru durerea care se resimte în cuplu, iar poetul transformat într-un bufon tragic,
resimte această sfâşiere ca un blestem. G. Bacovia depăşeşte cu mult estetica Simbolismului prin
viziunea novatoare, specifică poeţilor secolului XX. Relaţiile poetului cu exteriorul şi cu propriul
univers psihic, sunt în dizarmonie.

Versurile lui Bacovia sunt dominate de o corporalitate rănită şi de o materie intrată în


descompunere.

23
Muzicalitatea simbolistă este înlocuită de principiul disonanţei, mai exact zgomotele
supărătoare produse de instrumente muzicale sau de elemente ale naturii. În poezia bacoviană, sunt
predominante non-culorile, albul şi negrul asociate cu doliul. Poezia ilustrează perfect trăsăturile
liricii moderne, formulate de Hugo Fridrich, prin categorii negative: înstrăinarea, grotescul,
anormalitatea.

Bacovia, considerat la început un poet minor, a fost ferm situat în cadrul Simbolismului, în
cele două mari Istorii Literare semnate de G. Călinescu şi Eugen Lovinescu. Deşi poezia lui G.
Bacovia este clar situată în perioada simbolistă, criticii literari consideră că poezia sa a depăşit cu
mult modelul simbolist, originalitatea şi modernitatea poeziei bacoviene. Treptat, în jurul poeziei
se conturează un mit al modernităţii. Fiecare generaţie de poeţi, de la şaizecişti până în zilele
noastre, îl redescoperă pe Bacovia şi îl revendică drept precursor.

În poezia sa, muzicalitatea se realizează prin diverse mijloace: fie instrumente muzicale
care au funcţie simbolică, fie elemente ale naturii personificate sau nu. Apar forme muzicale, ca
titlul şi motivul poeziei, tonalităţi sau ritm.

„Sunetul şi culoarea au, la poetul nostru, şi alte funcţii decât cele cunoscute simboliştilor
cu care a împărţit la începuturile sale, afinităţile de epocă. Pentru modernul pătimaş al sonurilor,
mai mult chiar decât Baudelaire, apologetul lui Wagner, sau decât Verlaine, promotorul fascinaţiei
sonore, „muzica sonoriza orice atom”. E de înţeles de aceea pentru ce intrp în repertoriul său poetic
atâtea instrumente: nai, ţambal, violina, vioara, clavir, flaşnetă, fluier, talangă, liră, harfă – o
adevărată orchestră; cum de întâlnim în titlurile sale romanţe, serenade, valsuri, marşuri ( funebre
), de ritmuri şi nunaţe diverse ( largo, piano ) dezvoltate în game stranii ( Şi gem, şi plâng şi râd în
hâ, în ha); de ce putem delimita cu atâta precizie categoria sonorurilor: foşnet, ţârâit, geamăt,
şoaptă, murmur, suspin, oftat, chiot, vaiet, răget, bolboroseală, tuşit, strănut, ciocnitură, trepidaţie,
urmărind jocul savant al vocalelor şi al consoanelor sale. Ilustrativă este, în acest sens, poezia
Plumb, în care tânguirea deznădăjduită a sufletului tras în jos de propria povară este sugerată, în
parte, prin contrastul dintre vocalele deschise a,o şi e ( fiori, amorul, aripe ) cu vocala închisă „u”,
„î” sau „i”, un „i” sau „î” urmat de grupul „nc” ( adânc), „cr” ( sicriele ), „mb” ( plumb ), „nt” (
vânt, întors ), „rn” ( atârnau ), etc. „ 11

11
Mihail Petroveanu, Prefaţă, ediţia Bacovia, Opere, 1978
24
CAPITOLUL III

SIMBOLISMUL ROMÂNESC

Totul începe cu Revista „Literatorul”, o revistă legată de marile tradiţii ale literaturii
române, de Paşoptismul romantic şi de problemele sociale şi politice. Simbolismul are meritul de
a reface sensibilitatea poeziei, apelând evident la simbol – elementul de bază şi aluzie.

Simbolismul românesc îşi face simţită prezenţa la sfârşitul secolului XIX şi este un produs
al oraşului. Spre deosebire de simboliştii francezi, românii îşi asimilează Parnasianismul. Scriitorii
care aparţin acestui curent literar lucrează foarte mult cu simboluri, ele având menirea să
înlocuiască expresiie directe iar raportul dintre simbol şi realitatea sufletească este sugerat.

Trăsăturile Simbolismului românesc nu diferă de cele ale Simbolismului european. Ne


putem da seama de acest lucru prin faptul că sunt interesaţi de: Investigarea unor zone tematice:
imagini vagi fără contur; Preferinţa pentru clarobscur, obsesia culorilor şi al instrumentelor
muzicale;

Poeţii simbolişti destăinuie starea de solitudine susţinută de întreaga recuzită a


Simbolismului. Atitudinea faţă de societate se reflectă în versuri indirect.

„ Sunt obosit, Doamne, şi putred ca un veac

Ce, îngrăşat cu aur, cu fard şi cu minciună,

Tânjeşte melancolic şi-aşteaptă să apună,

Simţind că-l stăpâneşte o boală fără leac”. – D. Iacobescu

25
Strofa de mai sus redă clar starea de melancolie, aş mai adăuga şi un pic de pesimism,
referindu-mă la modul în care este scrisă. Mai există şi ideea de geniu închis la G. Bacovia.
Simboliştii nu încadrează tematica iubirii în contextul naturii. Atât tematica iubirii cât şi contextul
naturii nu formează un întreg ca la romantici. Poeţii îşi vor exprima uneori sentimentele în mod
direct, dar asta nu se va întâmpla întodeauna. Simbolismul aduce în poezia românească în primul
rând instrumentele muzicale. Fiecare instrument muzical exprimă anumite emoţii. Poetul simbolist
care evocă toate instrumentele este Ştefan Petica, iar în cazul lui Bacovia percepe muzica grav:
„Iubita cânta-un marş funebru.../ Ea plânge, şi-a căzut pe clape/ Şi geme greu ca în delir.../ În
dezacord clavirul moare.”12 – G. Bacovia

Din câte observăm, muzica lui G. Bacovia este iritantă, stridentă.

Simbolismul românesc este alcătuit din următoarele etape: Răspândirea şi apariţia ( 1880-
1900 ); Etapa de înflorire ( 1900-1915/1916 ) şi Etapa de regres până la dispariţia sa din peisajul
literar ( 1940 )

Cei doi mari reprezentanţi ai Simbolismului românesc au fost Alexandru Macedonski şi


George Bacovia. Alţi reprezentanţi ai Simbolismului românesc au fost: Ion Minulescu, Ştefan
Petica, Elena Farago.

Alexandru Macedonski ( 1854 – 1920 ) a fost poet, prozator, dramaturg şi publicist român.
Revista „Literatorul” îi aparţine. Primele idei ale Simbolismului apar chiar în această revistă, în
1880. Prin articolul din 1889 intitulat „În pragul secolului” devine şi cel mai important poet al
Simbolismului european. Manifestul presimbolist apărut în 1892, este articolul lui Al. Macedonski
şi anume „Poezia viitorului”.

Au fost publicate în „Literatorul” şi alte idei presimboliste, cum ar fi: „Despre poezie” sau
„ Despre poema 1881” unde poetul pledează pentru sinteză lirică, pentru poezia în care se regăsesc
mişcări sufleteşti, contrastante. Practic, Alexandru Macedonski promovează Simbolismul în
literatura română. Directorul „Literatorului, a încurajat tot ce se deosebea de poezia românească
până atunci: naturalism, decadentism, parnasianism. A scris compuneri după moda parnasiană,

12
G. Bacovia, Nevroză, Texte Comentate, Adriana Mitescu, Editura Albatros, 1976, pag 28

26
menite să revoluţioneze lirica. Macedonski a afişat preferinţe morbide pentru macabru, după
modelul lui Rollinat.

Un exemplu de poem în care macabrul şi morbidul sunt prezente este „Vaporul morţii”.
Însă Macedonski a avut o imensă pasiune pentru Instrumentalism, propunându-şi să creeze efecte
lirice prin combinaţii de imagini şi muzică.

Revenind la Ady Endre, am mai descoperit o poezie pe care nu o mai citisem până acum
şi anume, „Mă duc acasă în satul meu”, magh. „Hazamegyek a falumba”.

Hazamegyek a falumba – Ady Endre Mă duc acasă în satul meu

Szigorú szeme meg se rebben Severii ochi nici nu-i clipesc

Falu még nem várt kegyesebben Dar sat, cu-atâta dor firesc,

Városi bújdosóra. Pe-un lainic n-a mai aşteptat.

Titkos hálóit értem szőtte Năvod de taină mi-a ţesut

S hogyha leborulok előtte Iar dacă lutul i-l sărut

Bűneim elfelejti. Îmi iartă tot ce am greşit.

Vagyok tékozló és eretnek Risipitor, eretic, eu

De ott engem szánnak, szeretnek Dar colo-s aşteptat mereu

Engem az én falum vár M-aşteaptă satul şi-i sunt drag.

Mintha pendelyben látna újra Parcă m-ar revedea-n suman

S nem lenyűve és megsárgulva Nu-n strai tocit de orăşan

27
Látom hogy mosolyog rám Surâde, îmi surâde lin.

Majd szól: „Én gyermekem, pihenj el Apoi îmi zice: „Fătul meu,

Békülj meg az én ős szivemmel Alintă-te la pieptul meu

S borulj erős vállamra”. La vatra cea din moşi-strămoşi.”

Csicsitgat, csittit, csókol, altat M-alină, mă sărută blând

S szent, békés, falusi hatalmak Şi m-or cuprinde iar, pe rând

Ülnek majd a szivemre. Eresuri, datini, vrăji săteşti.

S mint kit az édesanya vert meg, Ca un copil bătut de mamă

Kisirt, szegény, elfáradt gyermek Plâns şi trudit peste măsură

Úgy alszom el örökre.13 Aşa voi adormi pe veci.

( Trad. Costa Carei )

Caracteristic pentru această poezie este tonul de tristeţe, de jeluire, poetul se lamentează.
Ady Endre foloseşte condiţionalul – prezent: „ m-ar revedea”, plânsul este un element important
în poezia sa: „plâns şi trudit peste măsură”.

În poezia sa, Ady Endre se adresează în totalitate satului, generalizează dorinţa de


reintegrare. Dialogul „Fătul meu...” este folosit, însă aici avem de aface cu o imagine filosofică a

13
Ady Endre versei ( minikönyv ), Ságvári Endre Nyomdaipari Szakközépiskola, Budapest, pag. 29

28
satului natal. Mai remarcăm verbele, pronumele personale, care dovedesc prezenţa eului poetic în
poezie. Exemplu: „ îmi iartă”, „M-aşteaptă”. Întâlnim şi epitete: „plâns, trudit”, „săteşti”.

Ca motiv al acestei poezii este triseţea, regretul. Ady Endre regretă faptul că şi-a părăsit
satul natal.

29
CONCLUZIE:

În Lucrarea de Licenţă prezentată, am încercat să scot în evidenţă importanţa Curentului


Literar Simbolism atât la nivel european cât şi la nivel maghiar şi românesc.

În primul capitol am dezbătut subiectul Simbolism – în context european, scoţând în


evidenţă felul în care poeţii simbolişti scriau operele – folosirea în special a simbolurilor, poezia
având teme specifice. Am insistat asupra poeţilor francezi deoarece Curentul literar Simbolism
apare pentru prima dată în Franţa, apoi l-am dat exemplu pe cel mai important reprezentant al
Simbolismului francez, Charles Baudelarie.

În Capitolul II am încercat să scot în evidenţă elementele simboliste din poezia lui Ady
Endre şi a lui George Bacovia. Se ştie faptul că Ady Endre a fost unul dintre cei mai importanţi
poeţi simbolişti maghiari ai secolului XX. Despre poetul român George Bacovia se spune că
depăşeşte cu mult estetica Simbolismului prin viziunea novatoare specifică poeţilor secolului XX.
Criticii literari consideră că poezia lui G. Bacovia a depăşit cu mult originalitatea şi modernitatea
poeziei simboliste. Afirm în continuare – părere personală – faptul că G. Bacovia este un poet
macabru. În capitolul III am redat câteva cuvinte despre Simbolismul românesc, unde anume
apare, reprezentanţi de seamă ai Simbolismului românesc. Unul dintre cei mai importanţi
reprezentanţi ai Simbolismului românesc a fost Alexandru Macedonski. Am scris câteva cuvinte
despre activitatea sa şi despre poemele sale. Consider că perioada Simbolismului este o perioadă
complexă.

30
REFERINŢE BIOGRAFICE

GEORGE BACOVIA

1881: 4 septembrie. Se naşte, la Bacău, Gheorghe Vasiliu, fiul lui Dimitrie Vasiliu şi al Zoiei,
născută Langa.

1891: Se înscrie la Şcoala primară Domnească din Bacău.

1894: După absolvirea şcolii primare urmează gimnaziul „Principele Ferdinand” din oraşul natal.
Dovedeşte aptitudini pentru desen şi muzică. Citeşte revistele de popularizare „Je sais tout” şi
„Illustration” la care erau abonate surorile sale, ca şi revista Literatorul.

1898: Perioadă de fecunde lecturi din poeţii simbolişti: Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarme,
Rollinat, Laforgue, etc., în colecţia „Les hommes d aujourd hui”, editaţi de Leon Vannier la
„Mercure de France”. De acum datează şi primele sale poezii: Plouă, Rar, Sonet, Tablou de iarnă,
Palid, Nevroză, Şi toate.

1899: Obţine Premiul I pe ţară la concursul societăţii „Tinerimea română” pentru „ desen artistic
de pe natură”; unui prieten al familiei, studentul I. Jinga, poetul îi încredinţează poezia Şi toate
care va apare în Literatorul din 30 martie, semnată V. George. Acesta este debutul lui G. Bacovia.
Termină cursurile gimnaziale.

1900: Reuşeşte la examenul de admitere la Liceul Militar din Iaşi, pe care îl abandonează în al
doilea trimestru, nesuportînd disciplina cazonă. Scrie poezia Plumb şi îşi adună celelalte poezii
într-un caiet pe care notează titlul Plumb.

1901: Gimnaziul din Bacău se transformă în liceu şi Bacovia se înscrie în clasa a V-a a cursului
superior.

1903: Îşi încheie studiile liceale. Scrie poezia Liceu ca răspuns la un chestionar al ministerului
adresat absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret. Se

31
înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Frecventează cenaclul lui Macedonski, unde citeşte
poezia Plumb, foarte apreciată de Macedonski care-i dedică un catren: „Poet scump, pe frunte/
Porţi mândrie foi de laur/ Căci singur până astăzi,/ Din plumb făcut-ai aur”. Publică mai multe
poezii în revista Arta din Iaşi ( ex. Toamnă, Melancolie ), semnate pentru prima oară Bacovia.
Cunoaşte pe N.D. Cocea şi Bogdan Piteşti. Apare Lacustră ( prima variantă) în Viaţa Nouă (
director Cantilli )

1904: Citeşte în cenaclul lui Macedonski poezia Nervi de toamnă; colaborează asiduu la revista
Arta, iar într-un număr comemorativ „Traian Demetrescu”, mort cu opt ani în urmă, publică poezia
Corbii. Cunoaşte pe D. Th. Neculuţă, participând cu acesta la şedinţele Clubului socialist din str.
Cîmpineanu; în sala Dacia ia parte la o întrunire de 1 mai, reprimată de poliţie. La sfârşitul anului
părăseşte Facultatea de Drept întorcându-se la Bacău.

1905: Colaboreză la revista bucureşteană Analele literare, politice şi ştiinţifice, cu poeziile Balet
şi Ecou de serenadă ( cu titlul Serenadă ).

1906: Publică sporadic în Românul Literar al lui C.A. Ionescu-Caion, unde apar cu regularitate
Mircea Demetriad şi alţi poeţi macedonskieni. Scrie poezia Serenada muncitorului.

1907: Se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, reluând anul I. Cunoaşte pe poetul I.M. Raşcu şi
publică la revista acestuia Versuri ( devenită apo Versuri şi Proză ).

1910: Merge la Iaşi numai în perioada examenelor, restul anului locuind la Bacău. În ziarul Opinia
din Iaşi, la 29 octombrie, apare primul articol despre Bacovia – Un cântăreţ al toamnei, de I.M.
Raşcu ( semnat Evandru ).

1911: Obţine Diploma de licenţă în Drept şi se înscrie la Baroul din Bacău, fără să profeseze
niciodată. Publică poezia Plumb.

1912: Este suplinitor la Şcoala primară din Bacău şi la Călugăra, suburbie a Bacăului. Colaboreză
la mai multe reviste: Flacăra ( condusă de C. Banu ), unde cunoaşte pe Adrian Maniu, Ion Pillar,
N. Davidescu; Insula ( director Ion Minulescu ), Românul literar. Se angajează copist la Prefectura
din Bacău.

32
1913: Este avansat ajutor contabil la aceeaşi prefectură. Se îmbolnăveşte şi demisionează. I. Ludo
îi consacră în revista simbolistă Absolutio articolul Un poet al toamnei.

1914: Se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Este solicitat de Bogdan Piteşti
să colaboreze la revista Seara, unde publică Nervi de toamnă, Nocturnă, Romanţă, poezii cu
pronunţată notă ironică, în tonul modernist al revistei. Colaborează de asemenea la Noua revistă
română, Ilustraţiunea naţională, unde apare Serenada muncitorului.

1915: Reînsănătoşit, se întoarce la Bacău, unde editează din fonduri personale, împreună cu Ion
Amaru ( Ion Iordăchescu ) şi Smil kraus, revista Orizonturi noi ( trei numere ). În articolul –
program Bacovia spunea: „Orizonturi noi va fi refugiul acelor tineri care recunoscând că niciodată
nu vor vedea orizonturi noi, naturale, se vor resemna căutând orizonturi noi imaginative, dar cu
putere de reaşizare în domeniul culturii, urmărind drumul acelor luptători de mai nou, de mai bine,
de mai omenesc.” Colaborează şi Macedonski cu un fragment din Thalassa.

1916: Se angajează funcţionar la ministerul Instrucţiunii. La începutul anului apare volumul


Plumb, editat de Ion Pillat. Macedonski scrie un articol elogios în Făclia, nr.7.

1917: Din pricina războiului, revistele îşi încetează apariţia. Poetul rămâne până în 1921 funcţionar
la Bucureşti.

1922: Grav bolnav, demisionează şi se reîntoarce la Bacău.

1923: Obţine premiul Ministerului Artelor pentru volumul Plumb.

1924: Este tipărită la Rîmnicu-Sărat ediţia a II-a din Plumb. Funcţionează ca profesor suplinitor
de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

1925: Director al revistei Ateneul cultural ( 1925-1928 ) din Bacău, pe care o scoate împreună cu
prietenul şi fostul său coleg Gr. Tăbăcaru. În acest an publică intens. Primeşte premiul I pentru
poezie al Societăţii Scriitorilor Români. Gh. Bogdan-Duică, profesor de istoria literaturii române
la Universitatea din Cluj, vorbeşte despre poezia lui G. Bacovia în cadrul unui seminar special de
poezie contemporană, când solicită poetului un caiet manuscris de versuri, păstrat şi astăzi în
fondul Duică al catedrei de literatură a Facultăţii de Filologie din Cluj, cota nr. 348.

33
1926: Cu suma de bani a premiului acordat tipăreşte volumul Scîntei galbene, la tipografia
Margulis din Bacău; prin grija Agathei Grigorescu, viitoarea sa soţie, apare la Bucureşti culegerea
de proze Bucăţi de noapte.

1927: Începe să scrie un roman intitulat Cîntec tîrziu, din care va publica fragmente în Ateneul
cultural. Eroul, numit Sensitiv, un simbolic alter-ego al poetului, aminteşte de eroul liric cu acelaşi
nume din opera lui traian Demetrescu.

1928: Se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era


profesoară. Publică în Căminul nostru, nr.3-4, medalionul Alexandru Macedonski.

1930: Este numit referent la Direcţia educaţiei poporului ( director Liviu Rebreanu ). Apare
volumul de versuri Cu voi. Tot acum apar: Joc secund de Ion Barbu, Paradisul Suspinelor de Ion
Vinea, Leagăn de cântece de N. Davidescu, Privelişti de B. Fundoianu, Icoane pe lemn de T.
Arghezi, Strofe pentru toată lumea de Ion Minulescu. Spre sfârşitul anului îşi pierde serviciul şi se
întoarce la Bacău.

1932: Invitat de D. Caracostea, vorbeşte în faţa studenţilor de la Facultatea de Litere din Bucureşti,
la seminarul de Istoria Literaturii Române, despre viaţa şi opera sa. Societatea Scriitorilor Români
îi acordă o pensie de 1000 lei.

1933: Se stabileşte cu soţia şi fiul său în capitală. Unde rămâne până la sfârşitul vieţii.

1934: Apare volumul antologic Poezii, cu o prefaţă de A. Maniu şi un desen de I. Anestin, la


Editura Fundaţiilor. Împreună cu Tudor Arghezi, obţine premiul naţional de poezie. Este solicitat
să trimită date biografice pentru The Central European Times Publication Co, L.T.D., Londra.

1935: Este invitat să dea autografe la librăria Alcalay, îmrepună cu N.D. Cocea, Ion Minulescu,
Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu. În iulie merge la mare pentru prima oară.

1936: Apare volumul Comedii în fond. Colaborează la Muzică şi poezie şi, sporadic, la Revista
Fundaţiilor.

1944: Apare la Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă volumul de Opere, colecţia „Ediţii
definitive”.

34
1945: Se angajează bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Se ocupă mai mult de desen,
lăsând mai multe portrete ale lui Eminescu, Macedonski, Tradem, Săulescu, Petică, Luchian, etc.

1946: Publică volumul de versuri Stanţe burgheze. Este sărbătorit de Ministerul Artelor, care îi
acordă întâiul premiu după Eliberare; este transferat consilier la Ministerul Artelor. În
Contemporanul din 11 octombrie apare articolul Artistul nu poate rămâne departe de om.

1947: Este sărbătorit la Bacău pentru 65 de ani şi 50 de ani de activitate literară.

1953: Ilustrează volumul Istoria culturii oltene, rămas în manuscris, 130 de desene în peniţă, tuş
şi creion.

1956: Este reconsiderată opera sa poetică prin publicarea volumului Poezii, prefaţat de Eugen
Jebeleanu; cu ocazia împlinirii a 75 de ani i se acordă „ Ordinul muncii” cl. I; revista Muzica îi
închină numărul din octombrie şi un supliment de cântece pe versuri de Bacovia. Îl sărbătoresc de
asemenea revistele Flacăra, Contemporanul, România literară, etc.

1957: Apare ediţia a II-a din Poezii, text revăzut şi adăugit de autor. Poetul moare la 22 mai.

35
ADY ENDRE

Se naşte la 1877, în Érmindszent într-o familie de preoţi reformaţi dar săracă. Îşi începe studiile la
Micenţiu unde îl are ca profesor pe Katona Károly, apoi continuă la Liceul Catolic sub îndrumarea
lui Hark Ístván.

1886: Continuă studiile liceale la Carei.

1892: Învată la Zalău.

1896: Susţine Examenul de Bacalaureat

1899: Apare primul volum de poezii. Versek ( Debrecen, júmius, 1889 )

1903: O cunoaşte pe Brüll Adél de care se şi îndrăgosteşte

1903: Apare al doilea volum de poezii Még egyszer

1904-1911: Petrece mult timp la Paris datorită iubitei sale Adél.

1906: Apare al treilea volum de poezii Új versek

1907: Apare volumul Vér és Arany ( Sânge şi Aur )

1908: Apare volumul Az Illés szekerén ( Pe căruţa lui Illés )

1909: Ajunge într-un centru de dezintoxicare.

1909: Apare volumul Szeretném, ha szeretnének ( Aş vrea să fiu iubit )

1910: Apare volumul A Minden-Titkok versei ( Poezia Secretelor )

1911: O cunoaşte pe Boncza Berta, care îi devine până la urmă soţie

1912: Apare volumul A menekülő Élet ( Viaţa fugitivă )

În acelaşi an apare şi volumul Margita élni akar ( Marghita vrea să trăiască )

1913: Apare volumul A Magunk szerelme ( Iubirea noastră )

36
1914: Se căsătoreşte cu Boncza Berta

În acelaşi an apare volumul Ki látott engem? (Cine m-a văzut? )

1918: Apare volumul A halottak élén ( În fruntea morţilor )

1919: Moare la Budapesta.

37
BIBLIOGRAFIE

1. BOTE, Lidia – Simbolismul Românesc, Editura pentru Literatură, 1966

2. CĂLINESCU, G. – Istoria Literaturii Române dela origini până în prezent, reproducere în


fascimil a lucrării „Istoria Literaturii Române dela origini până în prezent” de G. Călinescu, Editura
Semne

3. COTEANU, Ion – Analize de texte poetice – Antologie, Editura Academiei Republicii


Socialiste România, Bucureşti, 1986.

4. DRIMBA, Ovidiu – Istoria Literaturii Universale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

5. MITESCU, Adriana – Bacovia, Plumb. Scîntei Galbene, Editura Albatros, 1976.

6. RADU, Delia – Comunicare la „Cercul de Poetică”, Noiembrie 1984

7. TABARCEA, Cezar – O primă formă în SCL, XXIX, 1978, nr.2, p.277-229

8. ZANE, Rodica, RĂDULESCU, Ligia-Carmen, ROŞCA LĂSCONI, Elisabeta, MARTIN,


Mircea, Limba şi Literatura Română, Manual pentru clasa a XII-a, Grupul Editorial ART, 2007,
Bucureşti

BIBLIOGRAFIE ONLINE:

1. www.diacronia.ro – Viaţa şi moartea în poetica lui Ady Endre

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Endre_Ady

3. www.versuri-şi-creaţii.ro

38
4. http://adevarul.ro/locale/satu-mare/scrisorile-octavian-goga-ady-endre-pastrate-casa-
memoriala-unuia-cei-mai-mari-poeti-nationali-ungariei-aflata-satu-mare-
1_55016adb448e03c0fd7befc2/index.html

5. http://www.muzeuloctaviangoga.ro/patrimoniu/locatarii-de-la-ciucea/ady-endre

6. http://adevarul.ro/locale/satu-mare/poetul-ady-endre-iubirea-l-a-dus-pragul-nebuniei-
1_5268c2bbc7b855ff567377cb/index.html

7. http://www.caietesilvane.ro/articole/3039/Zalaul-in-viata-poetului-Ady-Endre.html

8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Endre_Ady

39
Casa natală a lui Ady Endre.

40
Casa Memorială „ George şi Agatha Bacovia”

41