VALORI STILISTICE/ EXPRESIVE ALE

MODURILOR VERBALE
Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate,
modurilor verbale angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de
expresivitate artistică ale acestei categorii gramaticale specifice verbului sunt actualizate
prin marcarea modului în care emiţătorul (naratorul, eul liric, personajul epic sau
dramatic) se raportează la obiectul enunţării, felul în care le percepe şi ipostaza lui -
implicată, subiectivă sau nonparticipativă, obiectivă - faţă de evenimentele, situaţiile,
ori stările comunicate prin discurs.

VALORI EXPRESIVE EXEMPLE

MODUL INDICATIV imprimă un caracter

obiectiv acţiunilor, proceselor, stărilor pe
care le exprimă.

 Ca mod al enunţării unor fapte Exploziile se succed organizat. Unele le

considerate reale şi a unor stări apreciate
ca sigure, indicativul apare în limbajul
comun ca un mod neutru din punct de
vedere stilistic.
 În textul literar, capacitatea de a exprima
certitudinea locutorului (narator,
personaje/ eul liric), în raport cu
obiectul enunţării, conferă referentului
aparenţa unei realităţi validate în
universul ficţional.
 Datorită timpurilor - mai multe decât la
celelalte moduri - permite instituirea
unor raporturi diverse între
evenimentele istorisite (cronologie - an-
terioritate, simultaneitate, ulterioritate -
sau acronie), între timpul narat şi
timpul narării, între momente evocate şi
prezentul liric.
 Valorile expresive ale indicativului
sunt diferenţiate în funcţie de forma
temporală a verbului, fiecare dintre cele
şapte timpuri ale indicativului având
propriile valenţe stilistice (prezentul,
imperfectul, perfectul simplu,
perfectul compus şi mai-mult-ca-
perfectul, viitorul simplu şi viitorul
aud la câţiva paşi, altele în mine. [...] A
fost destul să apară nemţii... focul a două
baterii. Şi totuşi acum soarele era sus,
prietenii mă aşteptau...
(C. Petrescu)
M-ai lovit destul pân-acum. [...] Seară de
seară, secundă de secundă, de ani şi ani de
zile. M-ai fărâmiţat, m-ai jupuit, m-ai
distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o
fantoşă, m-ai umilit. Ăsta-i_per-sonaj?
(M. Vişniec)
Ţi-e lumea toată acoperământ. O mierlă
scoate soarele din apă; facerea lumii poate
să înceapă, a înflorit un vişin pe pământ.
Nu spune-am fost, nici că voi fi, ci sunt!
(H. Bădescu)

1
 anterior).
MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de — Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai
comunicare directă exprimând dorinţa sau boci ca o muiere! fii român verde.[...]
voinţa emiţătorului de a determina o Haide! luati-l de-l daţi norodului şi-i
acţiune ori de a o împiedica. spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-
 Valoarea stilistică a imperativului rezidă vodă celor ce pradă ţara.
în capacitatea de exprimare a unor (C. Negruzzi)
atitudini şi trăiri subiective, printr-un
dublu sistem de semnale: verbale şi Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
paraverbale (accentele afective, pauzele Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
expresive, intonaţia specifică ordinului, (T. Arghezi)
ameninţării, îndemnului, rugăminţii, ... daţi-mi voie: ori să se revizu-i iască,
concesiei, ironiei etc.) primesc! Dar să nu se ! schimbe
 Ca marcă textuală a stilului direct, nimica; ori să nu se revizuiască, primesc!
imperativul are rol de „teatralizare" şi, dar atunci să se j schimbe pe ici pe colo...
în acelaşi timp, rol de dinamizare a |
discursului personajelor („imperativul (I.L. Caragiale)
dramatic şi narativ"); alături de
substantivele/ adjectivele în vocativ
reprezintă un indice al oralităţii
stilului; în limbajul popular, poate
apărea fără referire la o persoană
anume=valoare generică;
 Prezenţa imperativului în textul
liric semnalizează discursul dialogic
sau monologul adresat (care poate lua
forma invocaţiei retorice).
MODUL CONJUNCTIV exprimă poten- […]şi de lopeţi de bărci, izbit, să mor,
ţialitatea unei acţiune realizabile, posibile, (N. Stănescu)
probabile sau atitudinea emiţătorului faţă
de acţiunea, starea, trăirea enunţate: Unde să merg de-acum?
incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, Pe cine să mai aştept?
deliberaţia, dorinţa, protestul, indignarea (I. Pillat)
etc.
 exprimă stări afective (atitudini şi trăiri
subiective).
 În discursul naratorului, al personajelor
(discurs direct, indirect/ indirect liber),
ori al eului liric, conjunctivul poate avea
rolul de a institui un nivel al acţiunilor,
al trăirilor interioare, al stărilor
ipotetice, alternative ori
anticipative(=indicativ viitor);
 presupune dependenţa acţiunii enunţate
de o altă acţiune sau de o stare, de o
dorinţă.

2
 substituire a imperativului cu rol de ac-
centuare a subiectivităţii;
 în cazul special al verbelor la persoana a
III-a a conjunctivului (când poate apărea
fără morfemul „să"), rolul stilistic este
de completare a paradigmei
imperativului - care nu are decât
persoana a II-a.
 în textul liric eprezintă, deseori, o marcă
textuală a unui plan al imaginarului=
trecerea de la dimensiunea reală la cea
ideală.
MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV
dezvoltă, prin aceeaşi paradigmă verbală,
două valori modale: exprimarea unei acţi- De pildă, as fi putut spune nu…
uni dependente de o condiţie (explicită sau (M. Vişniec)
implicită) şi exprimarea unei acţiuni reali-
zabile/irealizabile, prezentate ca opţiune
asumată; la timpul perfect acţiunea este
ireală.
 exprimarea eventualităţii, a posibilităţii,
a unor ipoteze/ scenarii posibile sau N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
imposibile, a unor acţiuni presupuse, Surâd numai acei care suspină,
realizabile sau nerealizate
 de ambiguitatea conotaţiilor subiective Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
- de la incertitudine la aserţiune fermă, De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
de la dorinţă concretă la aspiraţie vagă (Radu Gyr)
etc.
 optativul care preia funcţia Din contra, doamnă, aş dori, te-aş ruga să
indicativului= ca „optativ al modestiei, fii bună a-mi acorda o prelungire de
al politeţii" (D. Irimia), când „nu termen.
exprimă nici condiţia, nici dorinţa, ci (I.L. Caragiale)
arată că acţiunea verbului este posibilă,
realizabilă" (E. Câmpeanu).
 substituire a modului conjunctiv în
enunţuri interogative sau exclamative; = Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
accentuare a unei tonalităţi subiective - Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
uimirea, indignarea sau ameninţarea (T. Arghezi)
vehementă specifică blestemului/
imprecaţiei; în asemenea enunţuri,
apare frecvent forma inversată=am-
plifică;
 în textul liric=mai rar, având mai ales
rolul de a exprima o situaţie ipotetică, o
experienţă lirică imaginată.
MODUL INFINITIV este o "formă

3
verbală" „cu trăsături duble, de tip verbal
şi nominal", verbele la infinitiv numesc în
chip general, abstract acţiunea, procesul
sau starea. Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani,
 cu valoare sentenţioasă = indice al prilejul de a se afirma încă de tânăr.
registrului gnomic, (G. Călinescu)
 valoarea livrescă (obţinută prin Căci ei se nasc spre a muri ! Şi mor spre a
substituirea conjunctivului, după o se naşte
construcţie impersonală sau după verbul (M. Eminescu)
„a putea") =specifică registrului stilistic
cult; Şi-am cântat din coasta mea
 conservarea valorii verbale a din vertebra ca o stea,
infinitivului lung=registrul stilistic de-a-ncălecare pe-o şa,
arhaic sau registrul popular (în care se pe o şa de cal măiastru,
utilizează şi în formele inversate ale foaie verde de albastru.
viitorului/ale condiţionalului) (N. Stănescu)
 asocierea valorii imperative - care
conferă un ton impersonal=marchează
stilul oficial;
 forma de perfect a infinitivului(Foarte
rar folosită în limba actuală,)
îndeplineşte funcţia stilistică de marcă a
narativităţii prin instituirea unei Ştefan-Vodă a început a-i batere până ce i-
succesiuni temporale. au trecut de Dunăre.
 Infinitivul lung, chiar dacă este substan- (I. Neculce)
tivizat în limba română, păstrează urme Îmi era a scăpare de dânsul.
semantice ale acţiunii, numind (I. Creangă)
rezultatul acesteia; apare frecvent în
titlurile poeziilor.
MODUL GERUNZIU este singurul mod
nepersonal care conservă conţinutul dina-
mic specific verbului, surprinzând o
acţiune în desfăşurare, un proces, o stare
durativă; înscrierea acestora într-o
temporalitate fără referire la momentul
enunţării permite exprimarea oricărei
durate - prezente, trecute ori viitoare -, în Dar Moromete parcă nici nu auzea [...],
funcţie de context. conducând mai de-parte torentele de apă,
 capacitatea de a crea imagini facându-le loc cu sapa şi continuând
dinamice; liniştit şi neturburat să vorbească...
 determină circumstanţele acţiunii (M. Preda)
exprimate prin verbul regent sau îi Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
adaugă acestuia o altă acţiune într-un ca şi cum ai ceti în deserturi un gând,
ritm alert; ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
 antepus regentului, el poate avea o ca şi cum ieri ar fi în curând,
funcţionalitate polivalentă, exprimând, astfel stau palid şi trist fumegând.

4
 în acelaşi timp temporalitatea şi (N. Stănescu)
cauzalitatea=ambiguitate stilistică.
 rolul de a atribui substantivului o Ruxandra ieşi tremurândă şi galbănă şi,
însuşire dinamică, având (de cele mai răzemându-se de pare-te: „Voi să daţi
multe ori) funcţia stilistică de epitet; seamă înaintea lui Dumnezeu”, zise
această funcţie este accentuată frecvent suspinând.
prin valoarea adjectivală a gerunziului (C. Negruzzi)
= rol de semnalizare a registrului stilistic
cult; Măicuţă bătrână
 la nivel fonetic - prin sonoritatea Cu brâul de lână,
specifică a terminaţiei care susţine Din ochi lăcrimând,
deseori valoarea onomatopeică a Pe câmpi alergând,
verbului; Pe toţi întrebând
 la nivelul sintaxei poetice, dacă o suită Şi la toţi zicând
de gerunzii sunt situate la sfârşitul (Mioriţa)
versurilor, generând monorima
(frecventă în poeziile populare);
 structura unui grup verbal (cum este Şi poate şi acum a mai fi trăind, dacă n-a fi
prezumtivul prezent) prin care se murit.
accentuează caracterul durativ al (I. Creangă)
acţiunii sau al stării+ se reliefează
percepţia subiectivă(= acţiune ipotetică,
probabilă, incertă, presupusă, bănuită,
dorită).
MODUL PARTICIPIU prezintă o acţiunea Iertat să fie cel ce la mânie ;
încheiată sau rezultatul acesteia implicând Mi-a împlântat cuţitul pân-la os,
o valoare temporală trecută, cu efecte care Dar neuitat şi neiertat să fie
persistă sau au încetat în momentului | Cel care-a râs de gându-mi bătăios.
enunţării; având un „comportament (N. Labiş)
dublu: verbal şi adjectival" (Dicţionar de
ştiinţe ale limbii), participiul cumulează Casa lui moş Costache era leproasă,
funcţii stilistice specifice celor două clase înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi
morfologice. curtea toată năpădită de i scaieţi.
 conservă particularităţile verbului
(ca element formativ pentru diateza (G. Călinescu)
pasivă, pentru perfectul
conjunctivului, al condiţionalului sau al Umanitatea înfometată, iradiată,
infinitivului, pentru indicativ - perfectul atomizată,
compus sau viitorul anterior) este e prea ocupată.
actualizată prin tipare sintactice care se (M. Ursachi)
abat de la normele limbii standard:
inversiuni topice, recurenţă, Confuz, înnebunit, dezagregat, i Stamate
dislocare sintactică. abia putu să apară cu i căruciorul prin
 participiul cu valoare adjectivală = canal...
figuri semantice (epitet, metaforă,
metonimie etc); (Urmuz)

5
 adjectivul participial poate primi
determinanţi circumstanţiali specifici Rotit de două ori la mărul-soare, în
verbului sau poate avea grade de minutare-aprins - şi încrestat.
comparaţie specifice adjectivelor, ceea (I. Barbu)
ce îi conferă valenţe stilistice multiple.
 Participiul substantivizat (prin articula- Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
re), cu formă afirmativă sau negativă, Nevăzutul şi neştiutul...
are rol în diversificarea/îmbogăţirea (T. Arghezi)
lexicului şi în structurarea unor figuri
stilistice specifice substantivului.
MODUL SUPIN exprimă în chip general, Iar Manea ofta
abstract, acţiunea, procesul sau starea Şi se apuca
văzute ca potenţialitate; având o formă Zidul de zidit
verbală invariabilă precedată de un morfem- Visul de-mplinit.
prepoziţie care poate crea legături sintactice (Mănăstirea Argeşului)
atât într-un grup verbal, cât şi într-o
structură nominală - supinul are valenţe Aerul miroase a umed, a sfârşit de iarnă
combinatorii multiple şi implicit, funcţii (G. Adameşteanu)
stilistice diverse.
 supinul care îşi menţine statutul verbal Era o gospodărie boemă, cu prieteni tineri,
este, mai ales, cea de epitet (al verbului cu sărbători mici improvizate, pline de
ori al substantivului regent); veselie şi de neprevăzut.
 supinul adverbializat îndeplineşte, (C. Petrescu)
frecvent, funcţia stilistică de epitet;
 are şi valoare metaforică;
 supinul substantivizat activează,
preponderent, funcţia metonimică;
 echivalenţă cu imperativul; ca şi infi-
nitivul, supinul prin care se exprimă o
solicitare imperativă, un ordin, un
îndemn, conferă enunţului un ton
impersonal, devenind un indice textual
al stilului oficial,
 în textul literar, poate supramarca
inserţiile nonartistice, „decupajele" cu
valoare documentară menite să
amplifice „efectul de real”.

Bibliografie:
Got, Mioriţa, Lungu, Rodica, Literatura română, Ed. Nomina, 2007

6
7