TEXTUL LIRIC

PAȘI DE URMAT

1. Citește textul de 2-3 ori, pentru a-l înțelege. Când îl citești, gândește-te că autorul A VRUT să-ți
spună ceva ție, cititor, chiar a vrut să-l înțeleagă cineva pentru a nu se mai simți singur, de pildă.
2. Stabilește, în timp ce citești, tema textului, sentimentul transmis și mesajul – ce crezi tu că
vrea să-ți transmită.
3. TEMA – reprezintă un concept abstract la care poate fi restrâns conținutul textului; - se enunță
printr-un substantiv:
 dragostea (aici sunt variante: maternă/filială/ca vis/împlinită/pierdută/imposibilă etc.)
 natura (variante: ca ocrotitor al îndrăgostiților/ca stare de spirit/prietenă a
omului/tablou cosmic/tablou terestru etc.)
 rolul artei și al artistului
 trecerea timpului (timpul este ireversibil/copilăria pierdută/bătrânețea/apropierea
morții etc.);
 istoria
 războiul
 moartea (privită cu seninătate/cu teamă/ca vis etc);
 religia (legătura cu divinitatea). Mai sunt, bineînțeles, și altele – prietenia, școala etc.
întâlnite mai ales în textul epic.
Caută termeni dintr-un anume câmp lexical, care să-ți confirme că ai înțeles bine
tema. Uită-te și la titlul textului, care te poate îndruma.
4. SENTIMENTUL transmis –
admirație/regret/iubire/tristețe/dor/bucurie/revoltă/nostalgie/melancolie/jale etc. Îți poți da
seama de sentiment urmărind, de pildă, cuvintele care se repetă în text sau termenii dintr-un
câmp lexical.
- este provocat/generat de ............
5. EUL LIRIC – e un alter ego al autorului – instanța abstractă care transmite sentimentele în textul
liric (e un corespondent al naratorului din textul epic, așadar nu e poetul în carne și oase, ci o
voce a lui).
 Mărcile gramaticale ce demonstrează prezența eului liric într-un text sunt verbele și
pronumele personale, reflexive sau posesive la persoana I singular sau plural (la plural
când autorul se include într-un grup, de exemplu: „Dar noi, pătrunși la suflet de sânta
libertate,/Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!”).
 Ca să ilustrezi prezența acestuia, transcrii între ghilimele unu-două verbe, unu-două
pronume, nu mai mult. Sentimentele mai pot fi dezvăluite direct și prin interjecții sau
figuri retorice („Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeață!”), pentru că acestea le
amplifică.
 Eul liric poate apărea în diverse ipostaze (ca și cum eu, în carne și oase, îmi iau în
diferitele jocuri video avataruri variate – uneori sunt un băiat musculos, alteori sunt o
fată zveltă, zic și eu): melancolicul, îndrăgostitul, reflexivul, contemplatorul, haiducul în
doină etc. (Nu e un lucru neapărat de identificat și de scris, cel cu ipostazele.)
  Textul poate avea forma unei confesiuni lirice, dacă apar numai mărcile persoanei I.
 Dacă apar și mărcile adresării directe, anume verbele și pronumele la persoana a II-a,
înseamnă că este un monolog adresat (și poate apărea invocația retorică, substantivele
în vocativ „Priviți, mărețe umbre, Ștefan, Mihai, Corvine”, „Măi, bădiță, floare
dulce/Unde te-aș găsi te-aș smulge”). Într-un text, pot apărea mai multe voci, fiecare
fiind o ipostază a eului liric (așa cum apar, de exemplu, în ”Revedere”, omul și pădurea:
“- Codrule, codruţule,/Ce mai faci, drăguţule (…) - Ia eu fac ce fac de mult…”).
 Pentru a „scăpa” de aspectele de formă, poți aminti, după ce ai scris despre mărcile
eului liric, și de modurile de expunere. Pentru exprimarea sentimentelor și a stărilor
sufletești, s-a folosit ca mod de expunere monologul liric/monologul
adresat/descrierea împletită cu monologul. La pastel, folosirea descrierii ca mod de
expunere poate reprezenta un argument, dacă scrii și justificarea, anume că se folosesc
numeroase adjective cu rol de epitet pe lângă substantive (grupuri nominale) și să dai
exemple.

6. LIMBAJUL POETIC – se definește prin expresivitate, rezultată prin combinarea inedită a

cuvintelor în figuri de stil și imagini artistice. Acest limbaj este afectiv (opus așadar limbajului
științific), sugestiv și deschis lecturilor multiple, pentru că de fiecare dată când citim putem găsi
noi sensuri ale cuvintelor și ale combinațiilor de cuvinte dintr-un text).
o Poți formula cum dorești începutul argumentului în care comentezi figurile de stil și
imaginile artistice, mai simplu sau mai complicat, de exemplu:
Sentimentele de ... sunt transmise cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor artistice.
SAU
Un rol important în sesizarea semnificației mesajului în acest text îl au figurile de stil și
imaginile artistice, cu ajutorul cărora autorul transfigurează artistic realitatea, iar prin
puterea lor de sugestie nuanțează mesajul.
o Există mai multe niveluri ale textului poetic la care ar trebui să te referi când scrii despre
un text.
o Nivelul fonetic. Există figuri de sunet.
a) Aliterația – repetiție/repetarea unor consoane pentru a crea un efect muzical
Exemplu: „Un cocor .../Din stuf, sfâșietor de trist scâncind”
„sărbători murmuritoare”
„Prin vulturi vântul viu vuia„
b) Asonanța – repetarea unor vocale accentuate pentru a crea un efect eufonic
Exemplu: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate!
„Argint e pe ape și aur în aer”
o Nivelul lexical
Pot fi relevante într-un text arhaismele, regionalismele, cuvintele populare sau
anumite relații care se pot stabili între cuvintele dintr-un text (de sinonimie, antonimie,
omonimie, câmp lexical).

Exemplu: „Unde soarele pătrunde/ Printre ramuri a ei unde/ Ea în valuri sperioase/ Se

azvârle.” (Mihai Eminescu)

Ce ziceți de următorul exemplu??

 „Arome lungi, pestrițe se țes moi ca o lână.
Velințe de parfumuri pe limpedea țărână
Și-un curcubeu de izuri zbucnește împrejur,
Cu lanuri de miresme sădite-n șesul pur,
Jos, de la gravul miros de lut dospit și până
La recea și înalta mireasmă de azur.”
(Vasile Voiculescu, După ploaie)
o Nivelul morfosintactic. Figuri de construcție
a) Inversiunea (schimbarea topicii obișnuite): „ale turnurilor umbre peste unde stau
culcate”; „melancolic cornul sună”; „leneșe candori”
b) Paralelismul sintactic (repetarea aceluiași tipar sintactic; apare mai mult în textele
populare)
c) Repetiția: „care vine, vine, vine, calcă totul în picioare”; „Și plutești, plutești,
plutești/Printre alge, printre pești.”
d) Frecvența verbelor sau a adjectivelor e importantă: multe verbe înseamnă că
tabloul e dinamic, multe adjective că e descriere. Timpul și modul verbelor poate fi
semnificativ: prezentul apare în pasteluri de multe ori, gerunziul poate sugera o
acțiune continuă, viitorul – o proiecție a unui vis etc.
o Nivelul stilistic.
a) Comparația (A ca B): păunii cu „cozile învoalte ca un ghiveci de flori”; „Și ca
plesnetul de ploaie și ca ropotul de grindeni vin săgeți”
b) Epitetul (însușire neobișnuită a substantivului/verbului; poate fi exprimat prin
adjectiv, adverb sau substantiv cu prepoziție):
„melancolic …sună”, „melodii de cleștar”
cromatic: „pădurea de argint”, ”păru-i galben”, „ploaia fumurie”
metaforic „ privirea de umbră”; „codri de aramă”
personificator: „ blânda batere de vânt”; „codrului bătut de gânduri”
Epitetul – simplu: „sanie ușoară”
– dublu: „ fantasme neclintite și bizare”, „soarele rotund și palid”
– triplu: „pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare”
 c) Metafora (înlocuirea unui termen cu alt termen, considerat mai expresiv, pe baza
unei asemănări)
– explicită – (A=B)”Măi bădiță, floare dulce”; „lună, tu, stăpâna mării”
– implicită – (A?=B) „Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare”; „florile iernii”
– verbală – „Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine/ Curg în râuri
sclipitoare”
– substantivală – „turnătoria verii”; „oceanul de ninsoare”
d) Personificarea (atribuirea unor însușiri omenești unor obiecte, fenomene etc.):
„vântul geme prohodind departe”; „apele plâng”
e) Antiteza (opoziția a două stări/lucruri/personaje/idei etc.) – de exemplu, opoziția
dintre bine și rău din basme/baladă/fabulă
f) Hiperbola (exagerarea unor însușiri/acțiuni) „Gigantică poart-o cupolă pe frunte …
Vodă-i un munte”
g) Enumerația – (înșiruirea unor trăsături/obiecte etc): „curge noaptea peste văi/ și
peste munți și peste șesuri”
h) Alegoria (concretizarea abstractului) – în fabule, viclenia poartă masca vulpii, lenea
– masca greierelui; alegoria morții privite ca nuntă
i) Figuri retorice – interogația retorică: „De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?” ;
– invocația retorică: „Frumoaso,/ ți-s ochii așa de negri”; – exclamația retorică:
„Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeață!”
o Nivelul imaginilor artistice (combinații de cuvinte care se adresează simțurilor
cititorilor; forma concretă de redare a unei idei artistice)
Tipuri:
 Imagini vizuale (se adresează văzului)
Exemple: „Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi”
„Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă”
 Imagini auditive (se adresează auzului)
Exemple: „Prin vulturi vântul viu vuia”
„În păduri trăsnesc stejarii”
 Imagini olfactive (de miros)
Exemple: „Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet”
 Imagini tactile (de pipăit)

Exemple: „Toate lucrurile care erau în casă

 Se făcuseră de-argint și mătasă.”
 Imagini dinamice (de mișcare)
Exemple: „Norii fug”
„Iată-o sanie ușoară care trece peste văi”
 Imagini gustative

Exemple: „Cerul la gust i-ajunge ca un blid/Cu laptele amar și agurid”

Când scrii despre text, trebuie să explici semnificația a cel puțin 3 figuri de stil. Mai întâi,
numești figura de stil, apoi dai exemplul între ghilimele, iar după aceea formulezi o explicație a figurii
de stil, așa cum o înțelegi tu. Ai încredere și scrie chiar ce înțelegi. Poți folosi verbe de tipul: sugerează,
exprimă, transmite, accentuează, conturează, surprinde, pune în evidență, schițează, pune în lumină,
trimite la etc., care pot fi puse la toate diatezele.

De exemplu: Metafora „marame subțiri de promoroacă” sugerează stratul fin și transparent de

gheață care s-a așternut pe crengile copacilor.

SAU Transparența stratului fin de gheață care a învăluit crengile copacilor este sugerată de metafora
„marame subțiri de promoroacă”.

SAU Prin metafora „marame subțiri de promoroacă” se sugerează stratul fin și transparent de gheață
care a acoperit crengile copacilor.

Trebuie să scrii despre figurile de stil și imaginile artistice din fiecare strofă, în special despre
acelea care comunică mesajul textului. Trebuie alese, nu luate la întâmplare, pentru a arăta că ai înțeles
ideea poetică.

o Nivelul prozodic - măsura, ritmul şi rima creează muzicalitatea poeziei

Versul sau stihul – un rând dintr-o poezie - este unitatea de bază a poeziei

– vers alb – fără rimă

– vers liber – ritm variabil

Strofa este alcătuită din două sau mai multe versuri care conţin o idee poetică şi au
acelaşi ritm.

– monovers: strofa alcătuită dintr-un vers

– distih: strofa alcătuită din două versuri

– terţină: strofa de trei versuri

– catren: strofa de patru versuri

– există poezii ale căror versuri nu sunt grupate în strofe (astrofice)

Măsura este lungimea unui vers exprimată în numărul de silabe.

– versuri scurte (7-8 silabe)

 – versuri lungi (peste 10 silabe)

Ritmul - rezultă din succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate, într-o anumită

ordine.

1. Ritm trohaic. Troheul este piciorul metric format din două silabe, cu
accentul pe prima.

Exemplu: „Frunză verde magheran/ Voinicel mehedințean”

2. Ritm iambic. Iambul este piciorul metric de două silabe în care accentul
cade pe cea de-a doua.

Exemplu: „A fost odată ca-n poveşti/ A fost ca niciodată/ Din rude mari
împărăteşti / O prea frumoasă fată” (M: Eminescu – “Luceafărul”)

Rima este identitatea sau asemănarea dintre sunetele de la sfârşitul versurilor, începând
cu ultima vocală accentuată.

Ea poate fi: – monorimă – aceeaşi rimă la trei sau mai multe versuri.

– împerecheată - într-o strofă rimează versurile 1 cu 2 şi 3 cu 4 (aa-bb).

– îmbrăţişată – rimează versurile 1 cu 4 şi 2 cu 3 din strofă (ab-ba).

– încrucişată - rimează în strofă versurile 1 cu 3 şi 2 cu 4 (ab-ab)