LIMBAJUL POETIC.

FIGURILE DE STIL

Limbajul poetic reprezintă modalitatea de expunere în operele beletristice, pe baza

sensului figurat al cuvintelor. Procedeele prin care se modifică înţelesul propriu al unui
cuvânt sau al unei expresii pentru a da mai multă forţă unei imagini sau expuneri poartă
numele de figuri de stil.

Textul poetic prezintă următoarele niveluri:

I. Nivelul fonetic – figurile de sunet (se construiesc pe baza sunetelor limbii:

consoanele, vocalele, semivocale);
II. Nivelul morfosintactic – figurile de construcție (o anumită organizare sintactică a
termenilor);
III. Nivelul stilistic – figurile de stil / tropi
IV. Nivelul imaginilor artistice
V. Nivelul prozodic

I. Nivelul fonetic
Figurile de sunet:
1. Aliteraţia – repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, de obicei din rădăcina
cuvintelor, cu efect eufonic imitativ şi expresiv;
Exemplu: „Prin vișini vântul în grădină / Cântând culcuș mai bate-abia.” (G. Coșbuc)

2. Asonanța – repetiția unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte;
Exemplu: „Al turnurilor umbre peste unde stau culcate”.

II. Nivelul morfosintactic

1. Inversiunea – schimbarea topicii obişnuite a cuvintelor în propoziţie sau frază, cu
scopul de a scoate în evidenţă un obiect, o însuşire, o idee etc.;
Exemplu: „Şi din a chaosului văi/ Un mândru chip se-ncheagă.” (M. Eminescu)

2. Ingambamentul -continuarea unei idei dintr-o propoziție în versul următor.

Exemplu: „Dar eu / eu cu lumina mea” (L. Blaga)

3. Simetria / paralelismul sintactic – aşezarea în paralel a unor cuvinte, expresii,

propoziţii;
Exemplu: „Suflă vântul de pe munţi,/ Vine-mi dor de la părinţi;/ Suflă vântul de pe
brazi,/ Vine-mi dorul de la fraţi;/ Suflă vântul de pe flori,/ Vine-mi dor de la surori;/
Suflă vântul, iarba creşte,/ Dorul mândrei mă topeşte.”

4. Repetiţia/recurența – folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor
cuvinte, spre a întări o idee sau o impresie;
Exemplu: „Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri.”

5. Enumeraţia – înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri
apropiate în context, înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate;
„Eram aşa de obosit/ de primăveri,/ de trandafiri,/ de tinereţe/ şi de râs.”
OBSERVAȚIE: La acest nivel analizăm și următoarele elemente:
 semnificația frecvenței anumitor categorii morfologice la nivelul discursului
poetic (substantive, adjective, verbe);
 semnificația modurilor și timpurilor verbale;
 semnificația persoanei verbelor și a pronumelor.

III. Nivelul stilistic

A. Figuri de stil / tropi (tropi; gr. tropos = răsucire, abatere de la sensul comun)

1. Epitetul – cuvântul determinant al unui substantiv sau verb, folosit pentru evocare şi
sugerare unor trăsături ale unei fiinţe ori ale unui obiect, aşa cum se reflectă ele în simţirea şi
fantezia scriitorului;
Epitetul exprimă o însușire deosebită a unor obiecte sau acțiuni.
- epitet adjectival: aripi ascuțite;
- epitet substantival: De flăcări, de aur, pembe, argintate,/Nebună orgie de roze
oriunde (Al. Macedonski, Rondelul rozelor din Cișmigiu).
- epitetul metaforic: este un epitet neașteptat, arătând o însușire unică, specifică: Am
aruncat năvodul să prind peștii culorilor/ Glasul e străveziu în zare ca un ou de
găinușe/Cutia gândului se ascunde în tufișurile creierului (Ilarie Voronca, Brățara
nopților).
Tipologie:
 simplu -„bolta senină” (M. Eminescu)
 dublu – „laptele amar și agurid” (T. Arghezi)

2. Comparaţia – alăturarea a doi termeni pe baza unor însuşiri comune, pentru a scoate
în evidenţă un termen mai puţin cunoscut;
Exemplu: „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic.”
„Trecut-au anii, ca nouri lungi pe şesuri…”
„Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gol şi lat…”
„M-atârn de tine, poezie,/ Ca un copil de poala mumii/ Să trec cu tine puntea lumii/
Spre insula de veşnicie/ La capătul de dincolo al lumii.”

3. Metafora (gr. transfer) este considerată cea mai prestigioasă figură pentru că
stabilește o asemănare parțială între doi termeni, din motive nebănuite; a fost adesea
identificată cu o comparație în care se face o recunoaștere, nu doar o asemănare:
Exemplu: Cântecul tău a umplut clădirea toată .../ Și mânăstirea mi-a rămas
descuiată. (Tudor Arghezi, Morgenstimmung).

4. Personificarea înseamnă atribuirea de trăsături umane unor obiecte sau unor ființe
nonumane prin transfer de trăsături:
Exemplu: Această tristețe sacră a norilor/zugrăvită pe fereastră (Nichita Danilov,
Anotimp).

B. Figurile de gândire

1. Antiteza – opoziţia dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situaţii menite să se
reliefeze reciproc;
Exemplu: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate…”
 „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri,
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri…”

2. Hiperbola – se exagerează, mărind, trăsăturile unei fiinţe, ale unui lucru, fenomen
sau eveniment;
Exemplu: „Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier,/ Şi zalele-i zuruie crunte,/ Gigantică
poart-o cupolă pe frunte/ Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda-i din stânga ajunge
la cer/ Şi vodă-i un munte.”

3. Simbolul – imagine prin care sunt sugerate însușiri caracteristice unor fenomene,
noțiuni abstracte;
Exemplu: simbolul „plumbului” – ideea morții
„Dormeau adânc sicriele de plumb / Pe flori de plumb și funerar veșmânt”. (G.
Bacovia)

4. Onomatopeea – imitarea, prin elementele sonore ale unui cuvânt, anumite sunete din
natură;
Exemplu: „Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…”
„Un tropot de copite, potop ropotitor.”

5. Alegoria – o înşiruire de metafore, comparaţii, personificări, formând o imagine

unitară cu ajutorul căreia poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul
concretului;
Exemplu: Mioriţa – alegoria moarte-nuntă

C. Figurile retorice

1. Interogaţia retorică – „Unde eşti, copilărie, / Cu pădurea ta, cu tot?”

2. Invocaţia retorică – „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…”
3. Exclamaţia retorică – „Cât de frumoasă te-ai gătit/ Naturo, tu, ca o virgină…”
4. Imprecaţia (blestemul) – „Frunză verde de trifoi/ Cine doreşte război/ Rămâie-i
pielea de foi…”

IV. Nivelul imaginilor artistice: vizuale, auditive, audio-vizuale, tactile, olfactive,

gustative, sinestezice, cromatice, statice, dinamice / cinetice / motrice / de
mișcare.

V. Nivelul prozodic: rima, ritmul, măsura, versul, strofa.