TEXTUL LIRIC

Definiție : TEXTUL liric cuprinde totalitate operelor literare, în care

autorul își exprimă gândurile, ideile și sentimentele în mod direct, prin
intermediul eului liric și al mijloacelor de expresivitate artistică .

1* EUL LIRIC este vocea autorului în creațiile aparținând genului liric .

Acesta apare în diferite ipostaze ( îndrăgostitul, creatorul, contemplatorul,
nostalgicul, observatorul, revoltatul, gânditorul, filozoful, etc ) și își semnalează
prezența prin mărci consacrate( mărci lexico-gramaticale ale eului liric/mărci
ale subiectivității lirice), precum :
 formele pronominale de persoana I singular și plural (de ex.
Eu, mine, mă, -m, mie, îmi, -mi, noi, ne, nouă, -ne, -ni, meu,
mea, mei, mele, nostru, noastră, noștri, noastre)
 formele pronominale de persoana a II-a singular ( de ex. Tu,
tine, te, -t, ție, îți, ți, tău, ta, tăi, tale)
 formele verbale de persoana a I-a singular și plural și
persoana a II-a singular
 interjecțiile
 enunțurile exclamative și interogative
 construcții în cazul vocativ
 verbe la modul imperativ
 mărci ale afectivității ( diminutive)
 punctele de suspensie și liniile de pauză

MIJLOACELE DE EXPRESIVITATE ARTISTICĂ sunt reprezentate de

figurile de stil și imaginile artistice.
2* Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al
unui cuvânt sau construcția gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță
unei imagini sau expuneri.
FIGURI DE STIL :
 Aliterația: constă în repetarea unor consoane pentru obținerea unui
efect auditiv eufonic (efect auditiv plăcut);
 “Prin vulturi vântul viu vuia.” (George Coșbuc-Nunta
Zamfirei)
“Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie”(Mihai
Eminescu-Scrisoarea III)
 Asonanța: constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe
cuvinte plasate în succesiune, folosită pentru obținerea aceluiași efect
auditiv eufonic;
“Argint e pe ape și aur în aer.” (Mihai Eminescu-
Mortua est)
“Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate.(Gr.
Alexandrescu-Umbra lui Mircea. La Cozia)
 Repetiția : figura de stil care constă în repetarea unui cuvânt, a unui
grup de cuvinte sau a aceleiași relații gramaticale de două sau mai
multe ori pentru a întări, a evidenția o idee sau o impresie
”Tremur, tremur, tremur.../ Orice ironie/ Va rămâne
vouă-/ Noaptea e târzie,/ Tremur, tremur,
tremur.”(George Bacovia-Rar)
“Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare”(Mihai
Eminescu-Scrisoarea III)
“Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!(V.
Alecsandri-Iarna)
 Enumerația : constă în prezentarea succesivă a unor argumente, fapte,
însușiri privitoare la o tema sau la un subiect, utilizată atât în proză, cât
și în poezia lirică. Este considerată și una dintre figurile de stil ale
insistentei (amplifică ideea exprimată).

“Prin foc, prin spăgi, prin glonț, prin fum,/ Prin mii de baionete.”(V
Alecsandri-Peneș Curcanul)
“De-atunci negura eternă se desface în fâșii/ De atunci răsare lumea,
luna, soare și stihii..” (M. Eminescu-Scrisoarea I)
“Iar in patru părți a lumii vede șiruri munții mari,/Atlasul,
Caucazul, Taurul și Balcanii seculari/Vede Eufratul, Tigris, Nilul,
Dunărea bătrână-/ Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.” (M.
Eminescu-Scrisoarea III)
 Inversiunea : Figură de stil de nivel sintactic care constă în modificarea
expresivă a topicii obișnuite în propoziție sau în frază, pentru a pune în
evidență un anumit termen;
“Și în mândrul întuneric al pădurii de argint”(Mihai
Eminescu-Călin-file din poveste)
 Comparația : este o figură de stil care constă în alăturarea a doi termeni-
concreți sau abstracți- cu scopul de a se scoate în evidență trăsăturile
asemănătoare. Acestea trebuie să fie inedite si surprinzătoare pentru a
exista o comparație cu valoare stilistică. De aceea, expresivitatea și
puterea de sugestie a unei comparații depind foarte mult de caracterul
cât mai diferit al domeniilor din care provin termenii ei.
Comparația care cuprinde de obicei doi termeni este introdusă prin :ca,
ca și (cum), precum, după cum, asemenea, cât etc
“Soarele rotund și palid se prevede printre nori/ Ca un vis
de tinerețe printre anii trecători”(V. Alecsandri-Iarna)
“Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,/ Orizontu-
ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni”(M. Eminescu-
Scrisoarea I)
 Metafora : este figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit,
propriu al unui cuvânt la alt sens ,figurat, prin intermediul unei
comparații subînțelese.
“Rușinea -i o rugină pe-o armă de viteaz” (V. Alecsandri –
Dan- căpitan de plai)
”Leoaică tânără, iubirea /mi-a sărit in fata”(Nichita
Stănescu-Leoaica tânără, iubirea)
 Epitetul : este o figură de stil constând în determinarea unui substantiv
sau a unui verb printr-un adjectiv sau adverb, menit să evidențieze
anumite însușiri considerate esențiale ale unui obiect sau acțiuni și să
sporească expresivitatea artistică.
Epitetul joacă un rol important în plasticizarea imaginii artistice, fiind
cel mai răspândit procedeu stilistic.
Există mai multe tipuri de epitete:
Epitet ornant (când exprimă o însușire caracteristică a obiectului):
„prăpastia măreață”
Epitet cromatic:” Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară „
Epitet metaforic:” pădure de argint”/ „pădure de aramă”

 Personificarea : este o figură de stil prin care se atribuie însușiri și

manifestări specifice omului ființelor necuvântătoare, lucrurilor,
elementelor naturii, precum și unor idei abstracte.
Întârziată fără vreme/ Se plimba Toamna prin
grădini/ Cu faldurii hlamidei plini/ De crizanteme”(G.
Topârceanu- Octombrie)
“A fost atâta chiu si cânt/ Cum nu s-a pomenit
cuvânt!/ Și soarele mirat sta-n loc./Că l-a ajuns și-
 acest noroc,/ Să vadă el atâta joc/ P-acest
pământ!”(G. Coșbuc- Nunta Zamfirei)
“ - Ce te legeni, codrule,/ Fără ploaie, fără vânt,/Cu
crengile la pământ?
 De ce nu m-aș legăna,/ Dacă trece vremea mea!/
Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l
rărește.(M. Eminescu- Ce te legeni…)
 Hiperbola : este figura de stil constând în exagerarea trăsăturilor firești
ale unei ființe, ale unui lucru, fenomen sau eveniment, prin mărirea sau
micșorarea intenționată a acestora, cu scopul de a spori expresivitatea
exprimării.
“Sălbaticul vodă e-n zale si-n fier/ Și zalele-i zuruie crunte/
Gigantică poartă-o cupolă pe frunte,/Și vorba-i e tunet, răsufletul
ger,/ Iar barda din stânga-i ajunge la cer./Si vodă-i un munte.”(
G. Coșbuc- Pasa Hassan)
 Antiteza : este o figură de stil care constă în asocierea, în același enunț
sau într-un context mai larg, a unor idei, noțiuni, imagini cu înțeles
contrar, în scopul de a se reliefa (a se scoate în evidență) reciproc .
„Ea un înger ce se roagă- El un demon ce visează ”(M.
Eminescu-Înger și demon)
“Vreme trece, vreme vine./Toate-s vechi si nouă toate
/Ce e rău și ce e bine/Tu te-ntreabă si socoate” (M. Eminescu-Glossa)
 Oximoronul : este o figură de stil ce constă în asocierea, în aceeași
sintagmă, a două cuvinte care exprimă noțiuni contradictorii,
incompatibile din punct de vedere logic, care creează prin contrastul lor
o imagine poetică expresivă
“Neguri albe, strălucite/ Naște luna argintie”(M. Eminescu-
Crăiasa din povesti)
“În peșteri somn de ger fierbinte”(V. Poenaru-Leopard in
flăcări)
“Smulge munților durerea, brazilor destinul spune / Și
bogat în sărăcia-i ca un astru el apune”(M. Eminescu-
Epigonii)
3* Imaginile artistice sunt metode prin care i se induc cititorului senzații
gustative, olfactive , vizuale , auditive , dinamice , tactile
IMAGINI ARTISTICE
 auditive : ( se refera la simțul auzului)” Clopotul vechi împle
cu glasul lui sara ” ; ” Umplând cu larmă de talange drumul ”
 gustative (se referă la simțul gustului): ,,Galbenă gutuie,
/Dulce-amăruie...''.
 vizuale : (se referă la simțul văzului):” Lângă lacul cel albastru
/ Încărcat cu flori de nufăr ” ; ” Sub lumina blândei lune ” .
 olfactive : (se referă la simțul mirosului):” Miresme dulci de
flori mă-mbată ” ; ” Un miros blând, cum nu-e altul, pătrunde-
atât de cald și dulce ” .
 dinamice : ” Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt
”;
 tactile (care se referă la simțul pipăitului): ,,Simt mâinile tale,
mamă, căutându-mă,/ca-n copilărie, să mă alinte...''.
4* Într-o creație lirică, apar ca moduri de expunere următoarele :
 descrierea, cu rol în conturarea unui tablou de natura sau a
unui chip omenesc ; aceasta se realizează cu ajutorul
substantivelor și al adjectivelor și se remarcă grupul nominal
Cum demonstrăm? Dăm exemple de substantive și adjective.
 monologul liric de tip confesiv ( la persoana I ) / adresativ ( la
persoana a II-a )
Cum demonstrăm? Dăm exemple de mărci ale adresării
directe :exclamații și interogații retorice, construcții în cazul
vocativ, interjectii, etc.
5* Textul liric are o structură specifică, fiind scris în versuri, organizate de
obicei, în strofe, ce pot fi formate din :
 un singur vers, iar atunci strofa se numește MONOVERS
 două versuri, iar atunci strofa se numește DISTIH
 trei versuri, iar atunci strofa se numește TERȚINĂ
 patru versuri, iar atunci strofa se numește CATREN
 cinci versuri, strofa numindu-se CVINTET
 șase versuri – SEXTINĂ
6* Muzicalitatea versurilor este rezultatul elementelor de prozodie / versificație :
rimă, ritm, măsură
Rima reprezintă potrivirea armonioasă ,din punct de vedere acustic, a silabelor
de la sfârșitul versurilor. Aceasta poate fi :
 rimă împerecheată ( versurile rimează două câte două : aabb )
 rimă îmbrățișată ( primul vers rimează cu al patrulea, iar al
doilea cu al treilea : abba )
 rimă încrucișată ( primul vers rimează cu al treilea, iar al doilea
rimează cu al patrulea : abab )
 monorimă ( toate versurile rimează : aaaa )
Ritmul reprezintă succesiunea regulată a unor silabe accentuate și neaccentuate
. Acesta poate fi :
 ritm trohaic – alcătuit din două silabe (picior metric), din care
prima este accentuată, iar a doua este neaccentuată
 ritm iambic – alcătuit din două silabe ( picior metric), din care
prima este neaccentuată, iar a doua este accentuată
Măsura reprezintă numărul silabelor dintr-un vers.
În funcție de sentimentele transmise și de discursul liric, există mai multe specii
literare lirice
 pastelul
 idila
 elegia
 imnul
 psalmul
 meditația