Sunteți pe pagina 1din 2

MODEL DE PREGĂTIRE PENTRU TEZĂ LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

CLASA A VII-A, SEMESTRUL AL II-LEA

Subiectul I (60 de puncte)

Citeşte cu atenţie fragmentul de mai jos şi răspunde la întrebările formulate pe baza lui:

,,Ce e cu biblioteca școlii de arată așa jalnic?! E limpede că pentru a ne potrivi noi,
generația asta de fixați pe ecrane, în statistici. Că doar auzim peste tot că suntem condamnați,
e vai de viitorul umanității, că nu mai citim nimic. Mai mult, prin țară cică ar fi enorm de mulți
analfabeți funcționali. Nu e cazul aici, prin faimosul liceu de pe Strada Plantelor, pe care se bat
o mulțime de absolvenți de gimnaziu. În ce ne privește pe cei din Reparabile Tempus, citim în
cel puțin trei, patru limbi și, ca să se-aleagă ceva de noi în viață, învățăm și-o groază de
matematică. De pildă, azi, după ce termin însemnarea asta, dau fuga la meditații. Iar n-am
repetat destul formulele, mă omoară proful.
Dar mai bine să mă întorc la bibliotecă. De când am venit prima oară în școală, mai
precis acum opt ani, sala asta este mereu în recondiționare, deși niciodată nu intră nimeni să
repare ceva înăuntru. Poate din cauza ușii mari, de metal, locul cu pricina mă înfricoșa. Mereu
când treceam pe coridorul din față parcă... auzeam lucruri. Colegii îmi spuneau că exagerez,
dar, cum aveam o imaginație bogată și serile citeam tot felul de cărticele, eram convins
că... nu-i treabă curată cu locul ăla.
Într-o după-amiază, la finele programului școlar, am observat că erau mai mulți elevi
ca de obicei, probabil și pentru că peste două zile începea vacanța de iarnă și se absenta la greu.
Am trecut pe lângă ușă, ca de obicei, numai că de data asta am început să aud ceva. Și nu doar
să aud, ci și să văd și să miros. De după ușă se împrăștia un parfum de leagăn vechi de șapte
ani, dar care arăta ca nou, fiind întreținut foarte bine. M-am apropiat de clanță, ca să-mi confirm
că miroase a diluant, și-am înghețat pe dată: pe lângă tocul ușii răzbăteau raze în toate culorile.
Ba chiar am auzit și sunete limpezi, cum ar fi râsete, urlete sau pur și simplu zeci de conversații
suprapuse. Când a izbucnit un șuierat de locomotivă, am fost sigur că prin tăblie o să iasă un
tren. De frică, am sărit într-o parte.
Acum, când recitesc aceste rânduri, chiar sună de parcă aș fi fost excedat de propria
imaginație. Dar eu știu exact ce-am văzut, ce-am auzit și ce-am mirosit. De aceea, am fost
extrem de surprins când, acum vreo săptămână, am reușit să arunc înăuntru o privire scurtă,
când o femeie de serviciu ieșea cu două scaune de-acolo. Pe jos, aruncate grămezi, nu erau
decât...ghiciți ce! Cărți, firește. La asta pot spune că nu m-am așteptat. Cărți? Hai să fim serioși!
Ce naiba ar căuta cărțile într-o bibliotecă de-asta? M-am plimbat puțin pe-acolo, femeia de
serviciu se depărtase ușor, cotise chiar spre secretariat, așa că, nespus de curios, am vrut să văd
ce-i cu toate mirosurile, sunetele și luminile alea. Ciudat, dispăruseră. M-am furișat pe ușă și
m-am lipit de perete. Era un întuneric de ți se zbârlea părul pe brațe, noroc că se mai vedea câte
ceva prin dreptunghiul ușii. Vă dați seama că mi-a sărit inima din piept, când am auzit vocile.
Nu una, ci două. Nu veneau de sus, ci, dimpotrivă, de undeva de jos. Dar cum aveau ecou se
înțelegeau foarte ușor. ”
(Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a)
excedat=copleșit, întrecut, peste limitele normale.

1. (8p.) Transcrie fiecare enunţ de mai jos, completându-l cu informaţia aleasă pe baza textului:
• Personajul-narator începe să audă sunete misterioase dinspre uşa bibliotecii liceului
său: a) chiar în ziua în care scrie însemnarea despre acea întâmplare; b) în urmă cu opt
ani; c) în vacanţa de iarnă; d) într-o după-amiază, după programul şcolar.
• Când reuşeşte să intre în încăpere, furişâdu-se pe uşă, băiatul observă: a) cărţi frumos
aranjate pe rafturi; b) raze în toate culorile; c) un întuneric înfricoşător; d) un leagăn
vechi.
• În urmă cu vreo săptămână, băiatul a văzut că din bibliotecă ieşea: a) o femeie de
serviciu; b) o locomotivă; c) profesorul de matematică; d) un tren.
• Elevul obişnuieşte să citească diverse cărticele mai ales: a) când biblioteca liceului nu
este în recondiţionare; b) după-amiaza; c) înainte de meditaţiile la matematică; d) seara.
2. (8p.) Selectează din text patru substantive care fac parte din câmpul lexical al lecturii.
3. (8p.) Stabileşte pe baza textului, pentru fiecare enunţ de mai jos, dacă este corect (C) sau
incorect (I):
a) Băiatul care povesteşte întâmplarea învaţă la liceul de pe Strada Reparabile Tempus.
b) El se consideră ca făcând parte dintr-o generaţie de copii fixaţi pe ecrane.
c) În ciuda statisticilor care semnalează analfabetismul funcţional, băiatul şi ceilalţi
adolescenţi din grupul lui citesc în mai multe limbi.
d) Când personajul-narator a auzit un şuierat de locomotivă de după uşa bibliotecii, el
nu s-a speriat.
4. (6p.) Menţionează două secvenţe/tipare textuale prezente în fragment şi exemplifică-le prin
câte un citat.
5. (6p.) Precizează cazul şi funcţia sintactică pentru fiecare substantiv subliniat în enunţul:
„Când a izbucnit un șuierat de locomotivă, am fost sigur că prin tăblie o să iasă un tren.”
6. (6p.) Extrage trei adjective de tipuri diferite din fragmentul scris îngroşat şi precizează felul
şi funcţia sintactică a fiecărui adjectiv ales.
7. (6p.) Identifică, în fragmentul următor, trei pronume de tipuri diferite şi menţionează felul
pronumelui şi forma lui: „...sala asta este mereu în recondiționare, deși niciodată nu intră
nimeni să repare ceva înăuntru. Poate din cauza ușii mari, de metal, locul cu pricina mă
înfricoșa.”
8. (12p.) Scrie valoarea morfologică (partea de vorbire), cazul şi funcţia sintactică pentru
fiecare cuvânt subliniat în textul-suport: -mi, toate, ce, alea.

Subiectul al II-lea (30 de puncte)

Redactează o continuare de cel puţin 150 de cuvinte a textului-suport, în care să


povesteşti o întâmplare stranie prin care trece băiatul după ce reuşeşte să pătrundă în biblioteca
liceului. În compunerea ta, vei avea în vedere:
- să imaginezi o acţiune cu evenimente înlănţuite logic şi coerent, care să conducă spre un
punct culminant şi apoi spre un deznodământ;
- să incluzi şi o secvenţă dialogată de cel puţin 30 de cuvinte;
- să acorzi atenţie normelor de exprimare, ortografie şi punctuaţie, precum şi aspectului general
al textului scris de tine.

S-ar putea să vă placă și