FIGURĂ...

STIL...
Este un procedeu poetic prin care se
modifică sensul sau construcția
gramaticală a unui cuvânt/enunț pentru
a crea imagini artistice sau pentru a
sugera idei, sentimente într-un mod
deosebit.

Figura de stil este utilizată pentru a

creşte expresivitatea şi plasticitatea unui
text artistic.
 Comparația - procedeu artistic prin care
sunt alăturați, se compară doi termeni cu
scopul de a se releva trăsăturile
unuia dintre ei.
T1 T2
„Trecut-au anii ca nori lungi
ca pe șesuri”
(M. Eminescu)
(ca, cât, precum, asemenea,
astfel ca etc.)
Metafora (gr. metaphora = „transport”,
„transfer”) este o figură de stil prin care
semnificația obișnuită a unui cuvânt sau a
unei expresii este înlocuită cu o altă
semnificație, pe baza unei comparații
subînțelese, ascunse.
„Părea ca printre nouri s-a fost
deschis o poartă
Prin care trece albă regina nopții
moartă.” (M. Eminescu)

Comparația este sesizabilă/ ascunsă prin:

  lipsa adverbului de comparatie ca.
 lipsa termenului care se compară - luna.
1. in praesentia
(termenul metaforizat e prezent: „lacrimă”)

Ex.: „Acest clopot, acest zeu

Lacrima.” (Gr. Vieru)

2. in absentia
(termenul metaforizat lipseşte: „lună”)

Ex.: „Doamna mărilor şi-a nopţii varsă

linişte şi somn." (M. Eminescu)
 Comparația Metafora
T1 – ca – T2 T1.... (sugerează care e T2)
T1 – T2 (lipsește „ca”)

Anii tăi se par ca clipe “Un zbor de lăstun

Iscălește peisajul” (Blaga)
 Clipe dulci se par
(ca un pictor)
ca veacuri". (Eminescu)

Sufletu-mi arde. (ca focul)

"Pe un deal răsare luna, Mi-e sufletul o mare ce clocotă-n
ca o vatră de jăratec".   apus. (Ion Vinea)
(Eminescu)
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față. (N. Stănescu)
METONIMIA - numele unui obiect este
înlocuit cu un altul prin corespondenţă
directă.
a cauzei / a efectului:
efectului „Voiam să-mi sparg veninul, să
uit cele trecute” (I.H.Rădulescu)
„La noi sunt... lacrimi multe, multe.” (O. Goga)

a
întregului prin parte: „Braţul lui prin taberi mii de
morţi împarte” (Bolintineanu), FRUNTEA de
gânduri ți-e plină... (M. Eminescu)

a conţinătorului prin conţinut:

conţinut „Fiarbă vinu-n cupe,
spumege pocalul!” (Eminescu)
este figura de stil prin care se
atribuie necuvântătoarelor,
lucrurilor, elementelor naturii sau
unor concepte abstracte, însușiri sau
manifestări proprii omului.
 „…buciumul sună cu jale
Apele plâng” (M. Eminescu)

„Din văzduh cumplita iarnă cerne

norii de zăpadă…”(V.Alecsandri)   
(gr. epitheton = cuvânt adăugat) procedeu ce
exprima un calificativ, o însușire sau o
caracteristică a unui substantiv sau verb pentru
a înfățișa imaginea lui așa cum se reflectă în
simțirea și fantezia autorului.

– epitetul simplu (ornant): “Cu trupu-nalt, cu

părul creț” (G. Coșbuc)
– epitetul dublu, triplu: “Luna pe cer trece –
asa sfântă și clară” (M. Eminescu)
– epitetul metaforic: “Și te-ai
dus, dulce minune” (M. Eminescu).
 Alegoria
este un procedeu ce permite sensului
literar al unui text să se releve într-altul
ascuns; altfel spus, este ca o amplă
metaforă ce permite un transfer din
planul abstract, într-un plan de
suprafaţă.

„Într-o grădină, lâng’-o tulpină, / zării o

floare ca o lumină. / S-o tai, se strică; / s-o
las, mi-e frică / de vine altul şi mi-o
ridică.” (I. Văcărescu)
SIMBOLUL - semn concret ce reprezintă un alt
obiect, o persoană, o situaţie etc.

* ontologic / de natură: crucea pentru

Creştinism.

** analogic / de formă: porumbeii pentru iubire

/ Pace.

*** convenţional / de înţelegere: drapelele

statelor.
OXIMORONUL - asociere paradoxală a doi termeni
contradictorii.

„ Suferinţă, tu, dureros de dulce...”

(M. Eminescu)

„Culorile le iau din apă,

Din dulci otrăvuri şi din vânt...”
(L. Blaga)
HIPERBOLA - exagerarea
intenționată a trăsăturilor
unui personaj sau a LITOTA
dimensiunilor unui obiect cu Figură de stil care
scopul de a reliefa constă în a spune cât
importanţa sa, măreţia.
mai puțin și a face să
„Sălbaticul Vodă e-n zale şi
fier se înțeleagă cât mai
Şi zalele-i zuruie crunte mult.
Gigantică poart-o cupolă pe
frunte
Şi vorba-i e tunet, răsufletul
„...Măriuca
- ger Săvucului, care, drept
Şi barda din stânga-i ajunge să vă spun, nu-mi era
la cer urâtă". (I. Creangă)
Şi Vodă-i un munte! ” – G.
Coşbuc
 Figură de stil constând în trcerea treptată,
crescândă sau descrescândă, de la o idee la alta.
Ex.:
„De-I suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată.
De-i suna de doua ori,
Îţi vin codrii-n ajutor.
De-i suna a treia oară,
Toţi duşmanii au să piară
Din hotară în hotară.”

(M. Eminescu)
Gradaţia - presupune trecerea treptată de la o idee
la alta pentru a a marca o creştere
/ descreştere în intensitate a unui sentiment
- poate fi:

• ascendentă - când ritmul enumerării este

crescător (climax)
“ O sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de
patimi
O sete de lumea, de soare”
• descendentă – ritmul enumerării este în
descreştere (anticlimax)
“ şi-a mea cântare / S-a înăsprit, s-a
adâncit, s-a stins.”
ANTITEZA este o figură de stil care
constă în opoziţia dintre două
cuvinte, fapte, personaje, idei,
situaţii. În creaţia lui M. Eminescu
antiteza apare şi în formularea unor
titluri: “Venere şi Madonă”, “Înger şi
demon”,” Împărat şi proletar”.
„Ea un înger ce se roagă – El un
demon ce visează”
Ea o inima de aur – El un suflet
apostat.”
(M. Eminescu)
 Repetiția Enumerația
figura de stil care constă figura de stil care accentuează
în reluarea de două sau de și amplifică ideea literară
mai multe ori a aceluiaşi printr-o înșiruire de termeni.
cuvânt, grup de cuvinte.
,,Stăpâne, stăpâne,  Îţi “Eram așa de obosit/ De
cheamă ş-un câine… “ primăveri,/ de
(Mioriţa) 
trandafiri,/ de
tinerețe/ și de râs/…/
Eram așa de obosit/ și
sufeream./ Eu cred că
sufeream de prea mult
suflet” (L. Blaga
– Leagănul)
 ANAFORA = repetarea unui cuvânt/
sintagme la începutul unei fraze/ al unui
vers.
„Când viforul se scoală, când cerul se mânie
Când negura se-ntinde, când norii se-mpletesc,
Când focul sărpuieşte d-a lungul în tărie
Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc.”
Gr. Alexandrescu

EPIFORA = repetarea unui cuvânt/ sintagme la

sfârşitul unei fraze/ al unui vers.
„Venii târziu acasă
Să văd ce-ai zice tu,
Luai puţin din masă
Să văd ce-ai zice tu.”
(Gr. Vieru)
 Şi-uneori sunt ca o cracă
Singură, care se apleacă,
Singură plânge şi cântă,
Singură se înconvoaie
De un gând ascuns de ploaie.
(T. Arghezi)

Amurg de toamnă violet...

Doi plopi, în fund, apar în siluete
Apostoli în odăjdii violete
Oraşul tot e violet. ( G. Bacovia )
Chiasmul – presupune încrucişarea înţelesurilor
unor cuvinte sau gruparea simetrică a
mesajelor acestora cu rol expresiv la nivelul
textului poetic, realizându-se sub forma unui
de joc de cuvinte.

„Femeie între stele și stea între femei.”

Toate-s vechi şi nouă toate (Eminescu)

Şi toamnă şi iarnă /Coboară-amândouă;

Şi plouă, şi ninge, / Şi ninge, şi plouă.
(Bacovia)
Paralelismul sintactic –se realizează prin
identificarea totală sau parţială a structurii
sintactice din două sau mai multe enunţuri
(versuri) apropiate din text, astfel încât
asemănarea lor să fie perceptibilă.

„Dormeau adânc sicriele de plumb….

Dormea întors amorul meu de plumb”(Bacovia)

Fluieraș de fag/ Mult zicea cu drag

Fluieraș de os / Mult zicea duios
Fluieraș de soc /Mult zicea cu foc” (Mioriţa)
Iarba știe cum te cheamă
Subiect+Predicat+Complement

Steaua știe ce gândești

Subiect+Predicat+Complement
Topica -se referă la aşezarea
componetelor unei propoziţii /
fraze, unele în raport cu altele: a
subiectului în raport cu predicatul;a
determinanţilor în raport capul de
grup, dar şi a determinanţilor între
ei. Se caracterizează prin restricţii şi
libertăţi de aşezare proprii fiecărei
limbi.
Inversiunea constă în schimbarea ordinii
cuvintelor în propoziţie, pentru a pune în
evidenţă un anumit termen.

“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii

de zapadă,
“Lungi troiene călătoare adunate-n cer
grămadă” (Vasile Alecsandri , “Iarna”)
Inversiunea - constă în răsturnarea topicii
obişnuite a subiectului şi a predicatului, a
determinanţilor atributivi şi
completivi faţă de determinantul lor, din
motive prozodice, pentru
asigurarea ritmului şi a rimei.

„ale turnurilor umbre peste unde stau

culcate” ( Alexandrescu)

„într-o sălbatecă splendoare….”(Coşbuc)

INTEROGAŢIA RETORICĂ = formularea une întrebări
la care poetul nu aşteaptă un răspuns, întrebarea
având valoare emfatică
„ Şi te slujesc, dar, Doamne, până când?” - Arghezi

INVOCAŢIA = chemare adresată unei muze, divinităţii

etc. cu scopul de a formula o rugăminte, o cerere, un
îndemn
„Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!” – Arghezi
„ Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne...!?” - Eminescu
IMPRECAŢIA = se formulează dorinţa de a-l vadea pe adversar
pedepsit pentru defectele sale sau pentru comportamentul
blamabil.
„ Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a duşmănit trăind mereu
Şi-a pizmuit norocul meu!
E un păgân şi Dumnezeu,
E un păgân” – G. Coşbuc
Exclamaţia retorică -se realizează ca un enunţ
exclamativ, prin care se exprimă brusc
diferite stări afective sau reacţii puternice:
uimire, protest, revoltă, bucurie, surpriză etc.

„Oh! Sufletul! –curatul argint de-odinioară!” (A.

Macedonski)

„N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta
faimă, Baiazid!”
(M. Eminescu)
Exclamaţia retorică -se realizează ca un enunţ
exclamativ, prin care se exprimă brusc diferite stări
afective sau reacţii puternice: uimire,
protest, revoltă, bucurie, surpriză etc., adesea,
curpinde cuvinte exclamative (ce, cât, aşa, atât etc)
şi interjecţii ( ah!, vai!, oh!, o! etc).
- se realizează într-o topică subiectivă ( prin inversiuni)
şi este marcată prin punctuaţie (semnul exclamării).
- are, de obicei, un aer convenţional solemn; apare în
cadrul unui discurs care nu se adresează direct unui
interlocutor.
- este o marcă a afectivităţii

Oh! Sufletul! –curatul argint de-

odinioară! ( Macedonski)
 Licenţă poetică
Abaterea scriitorului de la regulile
limbii literare fie în intenţii stilistice, fie
din nevoi prozodice.
Ex.:
„Făclie de veghe pe umezi
morminte.”
(M. Eminescu)
ASONANŢA - repetarea unei vocale accentuate
într-o secvenţă verbală.
„Când torsul s-aude l-al vrăjilor caer
Argint e pe ape şi aur în aer”
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate
(Gr. Alexandrescu )
ALITERAŢIA - repetarea unor consoane.
„Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...”
M. Eminescu
Prin vişini vântul în grădină
Cântând culcuş mai bate-abia (G. Cosbuc)

ONOMATOPEEA - imitarea de sunete şi zgomote din

natură cu scopul creării de imagini auditive dinamice
„A popoarelor de muşte sărbători murmuitoare” .
M. Eminescu