Lacul de Mihai Eminescu

Argumentarea apartenenței la genul liric

Prof. Sandu Robert

Genul liric cuprinde operele literare scrise în versuri, în care, prin intermediul eului liric sunt
exprimate în mod direct stări sufletești, atitudini, emoții, printr-un limbaj artistic sugestiv care ia forma
monologului liric și a descrierii.

În opinia mea, opera literară “Lacul” de Mihai Eminescu aparține genului liric, întrunind trăsăturile
specifice acestuia: exprimarea sentimentelor în mod direct, perspectiva textuală subiectivă, limbajul artistic
bogat în figuri de stil și imagini artistice, prezența elementelor de prozodia care susțin muzicalitatea versurilor.
Poezia “Lacul” se înscrie în seria poeziilor eminesciene, în care sentimentul iubirii se îmbină armonios cu
sentimentul naturii. Titlul operei se află în concordanță cu tematica acesteia, enunțând un element natural central
în poezie la care se raportează toate celelalte – lacul fiind martorul destrămării visului de iubire.

În primul rând, textul poetic este un monolog liric, organizat în cinci catrene și trei părți: descrierea
cadrului natural feeric reprezentat de lac, imaginarea unui scenariu al ipoteticei întâlniri dintre cei doi
îndrăgostiți din perspectiva eului liric, revenirea simetrică la imaginea naturii și destrămarea visului de iubire.
Amprenta subiectivă a eului liric este evidentă prin utilizarea mărcilor lexico-gramaticale specifice cum ar fi:
pronumele personal “eu”, verbele “ascult”, “aștept”, “să sărim”, etc. Semnul exclamării de la sfârșitul strofei
a patra marchează momentul de maximă intensitate a emoțiilor trăite de eul liric, iar punctele de suspensie din
ultima strofă accentuează dramatismul trăirilor sale și invită la meditație asupra frumuseții clipelor pe care le-ar
fi petrecut îndrăgostiții. Ipostaza feminității este redată prin forme pronominale și verbale de persoana a III-a.
Pronumele personal “ea” nu individualizează ființa iubită, ci întărește valoarea de simbol a frumuseții feminine.
Tot prin forme pronominale și verbale de persoana a III-a este desemnat și lacul – martor al unirii imaginare a
cuplului și a deziluziei îndrăgostitului. Personificat, lacul preia zbuciumul sufletesc al îndrăgostitului, emoția lui
determinată de așteptarea ființei iubite și vibrează la unison cu acesta.

În al doilea rând, expresivitatea textului liric este conferită de prezența numeroaselor figuri de stil și
imagini artistice. Atmosfera feerică este deschisă în prima strofă cu imaginea lacului “albastru” încărcat cu
nuferi “galbeni” Epitetele cromatice “albastru”și “galbeni” și metafora “cercuri albe” realizează imagini
vizuale luminoase care sugerează armonia, limpezimea, claritatea și seninătatea, lacul fiind locul ideal pentru
împlinirea visului de iubire al celor doi îndrăgostiți. De la această imagine vizuală statică din primele două
versuri se trece la una dinamică, fiindcă lacul apare însuflețit prin personificare “tresărind în cercuri albe/ El
cutremură o barcă”. Repetiția adverbului “parcă” din strofa a doua intensifică posibilitatea apariției persoanei
iubite. Din versurile strofei a treia răzbate fericirea deplină, atmosfera de vrajă pe fiind sugerată de metafora
“glas de ape”. Imaginile vizuale “și să scap din mână cârma / și lopețile să-mi scape” augmentează
sentimentul profund trăit de cuplul de îndrăgostiți. Simetria compozițională este realizată prin imaginea lacului
din prima și ultima strofă. Incipitul este încărcat de speranță, de seninătate iar finalul surprinde revenirea la
realitatea tristă, dureroasă.

Deasemenea, poezia are o armonie deosebită, muzicalitatea fiind susținută prin aliterații (repetarea
consoanei s - “să sărim”, “să-mi scape” și asonanțe “unduioasa apă sune”, rima de tip aBcB, ritm trohaic și
măsura scurtă de opt silabe.

În concluzie, putem afirma că poezia “Lacul” este o operă lirică, întrucât poetul sugerează o anumită
atmosferă poetică subiectivă, printr-o ușoară seninătate și calmă resemnare, surprinzând un moment de iubire
neîmplinită. Prezența eului liric, exprimarea unor sentimente profunde și sincere în mod direct, sunt deasemenea
argumente pentru susținerea afirmației că acest text aparține genului liric.