Sunteți pe pagina 1din 3

Dorinta de Mihai Eminescu Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene.

Natura este mai in totdeauna cadrul fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet. Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de basm este si poezia Dorinta, pubilcata in comvorbiri literare in 1876. Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentela prin intermediul unui limbaj figurat. Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii. Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute. Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale de persoanele I si a II-a. Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,). Personificarea izvorului care tremura este in acelas timp si o sugestie a participarii naturii la emotia poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora prispa cea de brazde\crengi plecate o ascund, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii. Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al iubirii. Berbele la conjunctiv: sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic, sugereaza dorinta puternica, posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa a III-a. Repetitia adjectivului singur, singurei cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor. Motivul florilor de tei care or sa cada infiorate in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a comuniunii dintre om si natura. In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunte structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete, candoare. Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti existenta lui. Singuraticele izvoare vor fi alaturi ca si blanda batere de vant. Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu natura personificata. Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in circuitul cosmic. Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cun s-a aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile blanda batere de vant, asonantele adormind de armoniea ca si masura de 7-8 silaba, ritmul trohaic si realizarea singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare muzicalitate. Pentru ca in poezia Dorinta de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.

Folclorul, izvor de inspiraie: REVEDERE n caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a gsit un material folcloric, cules de poet nou copiat dup alii, cuprinznd, basme, proverbe, cntece epice i, mai ales, numeroase specii ale poeziei lirice. Intenia lui n-a fost s publice o culegere popular, cum fcuse Alecsandri, ci s cunoasc prin intermediul creaiei folclorice credinele, obiceiurile i limba poporului, precum i ntregul sistem al mijloacelor de realizare artistic elaborat prin veacuri i pstrat prin tradiii oral. n concepia lui Eminescu, sursele folclorice ale literaturii culte contribuie n mod hotrtor la definirea trsturilor proprii, a specificului ei naional. Ceea ce aprecia Eminescu ndeosebi la poezia popular era capacitatea ei de a gsi expresia cea mai potrivit, mai simpl i mai natural a numi gndul sau a numi sentiment. Influena popular este evident n multe din poeziile lui Eminescu. El a preluat teme, motive, versuri, ritmuri, armonii, imagini pe care le-a asamblat n compuneri noi, purtnd pecetea inimitabil stilului su. Unele snt prelucrri folclorice adaosuri de rafinament n planul expresiei sau al ideii (Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru, Cartea feciorului din Scirsoarea III etc.), astfel snt profund originale, sursa popular cunoscnd transformri eseniale (Clin - file din poveste, Luceafrul). n toat ns ntlnim acea mbinare inconfundabil ntre glasul poetului i glasul poeziei populare, prin care Eminescu i-a dobndit timbrul specific. n aceast privin G. Clinescu fcea urmtoarea observaie: Cea mai mare nsuire a lui Eminescu este de a face poezie popular fr s imite, i cu idei culte, de a cobor la acel sublim impersonalism poporan. Revedere este prima creaie n metru popular - trohaic a lui Eminescu, publicat n Convorbiri literare din 1 octombrie 1879, dar scirs cu civa ani mai nainte. Prin ea se poate urmri ceea ce a dat folclorul lui Eminescu i ceea ce a dat el folclorului. Modelul deprtat este al lui lui Alecsandri din Doine, dar Eminescu adncete inteniile naintaului su cruia i este superior prin fora poetic, viziune filozofic i tehnic de versificaie. Poezia are o alctuire dialogat n construcia ei delimitndu-se dou planuri distincte: al omului i al codrului. Planurile snt aezate ntr-o dubl opoziie, opoziia marcat de cele dou ntrebri i de cele dou rspunsuri care-i transform pe interlocutori n simboluri ale unor realiti diferite: omul - condiia trectoare, codrul - eternitate. Planul poetului (al omului), mai concis, e predominant interogativ. Formele de adresare (codrule, drguule, Ce mai faci ?) precum i prezena exclamaiilor revelatoare (mult vreme au trecut; tu din tnr precum eti / tot mereu ntinereti) contureaz dominantele sufleteti ale interlucutorului uman. Acesta este familiar, bucuros de revedere, dar surprins de contrastul dintre propria lui nfiare i fizonomia parc neschimbat a naturii. Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alctuit dintr-o succesiune de constatri despre ceea ce rmne ca permanent n micarea naturii: rotaia anotimpurilor: Iar, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-mi rupndu-le / Apele astupndu-le / Troienind crrile / i gonind cntrile / i mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult i statornicia stelelor: Iar noi locului ne inem / Cum am fost aa rmnem / Marea cu rurile / Lumea cu pustiurile / Luna i cu soarele / Codrul cu izvoarele. Pornind de la metafora codrului etern, a temporal, Eminescu prezint n poezie codrul ca simbol al veniciei regenerrii a materiei, al permanenei n antitez cu omul trector, fiin perisabil: Numai omu-i schimbtor / Pe pmnt rtcitor. Revedere este aadar o elegie pe tema efemeritii omului, un cntec melancolic despre fragilitatea condiiei umane n faa timpului. Punctul de plecare este doina popular, dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului venic, ce-l face s se simte mrunt i trector. Poezia capt astfel un substrat filozofic, care nu mai e de origine folcloric. De origine popular snt: motivul codrului ca fiin mitic; dialogul cu natura, originalitatea i familiaritatea stilului trohaic, msura 7 - 8 silabe i rimele perechi, precum i armonia general a poeziei. De origine cult snt: rafinamentul expresiv, accentuarea ideii de perenitate a codrulului, amplificarea cosmic a opoziiei om - natur ; viziunea romantic asupra condiiei, sentimentul elegiac. Realiznd o fuziune perfect ntre sursele populare ale lirismului i cteva din temele fundamentale ale poeziei i filozofiei europene, caracteristic de baz a ntregii sale creaii, Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii n metru popular.

O,ramai... de,Mihai,Eminescu Poezia "O,ramai..." de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea poetului cu natura pe care aceasta a simit-o profund inca din vremea copilriei . Pdurea l cheam , tie sa l inteleaga, l ocrotete si-l incanta cu universul ei tainic si plin de vraja. Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct gndurile si sentimentele. Titlul concentreaz in doua cuvinte cu adnci ecouri emoionale chemarea arztoare a pdurii. Imperativul "ramai", subliniat prin interjecie , insista pe ideea refuzului despririi. Chemarea ramane fara rspuns , fiindc poetul nu mai poate nelege oapta vrjita a pdurii , aa cum se ntmpla in copilrie. Uimirea si fericirea din ochii copilului au disprut, fcnd loc amrciunii si neputinei omului matur care nu mai poate ntoarce timpul napoi. Punctele de suspensie dau senzaia amplificrii acestor sentimente. Poezia structurata sub forma unui dialog imaginar este alctuit din doua pari. Partea I cuprinde primele cinci strofe exprimnd chemarea tainica a pdurii, iar ultima rspunsul poetului. Prima strofa emoioneaz prin chemarea adresata de pdure poetului de a ramane in lumea de basm a copilriei . Pdurea personificata i se adreseaz direct poetului ca un prieten drag . Invitaia este plina de afeciune si bazata pe nelegerea adnca a sufletului si aspiraiile copilului: "O, ramai, ramai la mine,/ Te iubesc att de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu tiu sa le ascult" . Repetiia imperativul ntrita de interjecia si de superlativul expresiv " att de mult" subliniaz intensitatea sentimentelor ce il leag. Strofa a doua exprima nelegerea si admiraia pdurii izvorte din cunoaterea sufletului curat si vistor al biatului . Ea ii devine confidenta, dar ii ofer si ocrotire in acest univers miraculos al copilriei . Ea l aseamn unui prin al pdurii , frumos si nobil, dornic sa inteleaga tainele naturii si nzestrat cu o fire sensibila si vistoare:"Te asama-n unui prin ,/ Ce se uit-adnc in ape / Cu ochi negri si cumini". Strofa a treia dezvluie misterele acestei lumi fermecate care l atrage att de mult pe copil. El ncepe sa inteleaga glasul naturii .Prin vuietul apei si prin "micarea naltei ierbi" el poate auzi in taina " mersul crdului de cerbi". Strofa a patra descrie starea de ncntare a biatului in mijlocul pdurii .Fermecat de acest univers tainic, eliberat de orice griji ,biatul murmura "cu glas domol", in timp ce simte rcoarea apei ce strlucete in soare : "Eu te vad rpit de farmec/ Cum ngni cu glas domol,/ In a apei strlucire/ ntinznd piciorul gol." Strofa cinci aduce tema trecerii timpului . Vrjit de acest univers tainic, de nopile cu luna plina, de strlucirea de pe lacuri "la vpaia de pe lacuri" , poetul traiste intens fericirea. El nu si-a dat seama de trecerea timpului. Anii au zburat ca nite clipe , iar clipele acestea fericite ale copilriei par foarte ndeprtate: "Anii tai se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca veacuri". Partea a doua exprima rspunsul poetului la chemarea pdurii, odat cu trecerea copilriei. Poetul se indeparteaza de pdure, intra intr-un alt spaiu, in care cmpul sugereaz viata, tinereea. La nceput ghicim o atitudine de uoara nepsare, tipica tinerilor, fata de dulcea chemare de odinioar a pdurii: "uieram la ei chemare/S-am ieit in cmp rznd ". Ultima strofa aduce in prim plan sentimentele de regret si tristee pe care le ncearc poetul aflat in plina maturitate. Amintindu-si de minunata lume a copilriei, poetul este contient ca este imposibil sa se ntoarc in aceasta lume fabuloasa, sa ntoarc timpul napoi pentru ca nu mai poate privi lumea cu ochii vistori si cumini ai copilului de odinioar. Poetul, matur acum, nelege altfel lumea, nu mai poate trai fericirea copilului: " Astzi chiar de mas ntoarce /A-nelege n-o mai pot/Unde eti, copilrie/ cu pdurea ta cu tot?