Dorinta de Mihai Eminescu Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene.

Natura este mai in totdeauna cadrul fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet. Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de basm este si poezia „Dorinta”, pubilcata in comvorbiri literare in 1876. Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentela prin intermediul unui limbaj figurat. Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii. Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute. Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale de persoanele I si a II-a. Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,). Personificarea izvorului „care tremura” este in acelas timp si o sugestie a participarii naturii la emotia poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora „prispa cea de brazde\crengi plecate o ascund”, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii. Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al iubirii. Berbele la conjunctiv: „sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic”, sugereaza dorinta puternica, posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa a III-a. Repetitia adjectivului „singur, singurei” cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor. Motivul florilor de tei care „or sa cada infiorate” in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a comuniunii dintre om si natura. In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunte structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete, candoare. Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti existenta lui. „Singuraticele izvoare” vor fi alaturi ca si „blanda batere de vant”. Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu natura personificata. Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in circuitul cosmic. Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cun s-a aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile „blanda batere de vant”, asonantele „adormind de armoniea” ca si masura de 7-8 silaba, ritmul trohaic si realizarea singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare muzicalitate. Pentru ca in poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.

Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii în metru popular. codrul . precum şi armonia generală a poeziei. El a preluat teme. dialogul cu natura.8 silabe şi rimele perechi. Revedere este prima creaţie în metru popular . purtînd pecetea inimitabilă stilului său. e predominant interogativ. versuri. „Ce mai faci ?”) precum şi prezenţa exclamaţiilor revelatoare („multă vreme au trecut”. Planurile sînt aşezate într-o dublă opoziţie. dar scirsă cu cîţiva ani mai înainte. dar surprins de contrastul dintre propria lui înfăţişare şi fizonomia parcă neschimbată a naturii. cules de poet nou copiat după alţii. mai concis. ritmuri. . Acesta este familiar. prin care Eminescu şi-a dobîndit timbrul specific. caracteristică de bază a întregii sale creaţii. Eminescu prezintă în poezie codrul ca simbol al veşniciei regenerării a materiei. „tu din tînăr precum eşti / tot mereu întinereşti”) conturează dominantele sufleteşti ale interlucutorului uman. sursele folclorice ale literaturii culte contribuie în mod hotărîtor la definirea trăsăturilor proprii. Pornind de la metafora codrului etern. precum şi întregul sistem al mijloacelor de realizare artistică elaborat prin veacuri şi păstrat prin tradiţii orală. mai simplă şi mai naturală a numi gîndul sau a numi sentiment. măsura 7 . proverbe. cuprinzînd. În concepţia lui Eminescu.file din poveste. În această privinţă G. Intenţia lui n-a fost să publice o culegere populară. izvor de inspiraţie: REVEDERE În caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a găsit un material folcloric. Călinescu făcea următoarea observaţie: „Cea mai mare însuşire a lui Eminescu este de a face poezie populară fără să imite. ci să cunoască prin intermediul creaţiei folclorice credinţele. şi cu idei culte. Formele de adresare („codrule”.trohaic a lui Eminescu. Planul personificat al codrului. Poezia capătă astfel un substrat filozofic. În toată însă întîlnim acea îmbinare inconfundabilă între glasul poetului şi glasul poeziei populare. Influenţa populară este evidentă în multe din poeziile lui Eminescu. un cîntec melancolic despre fragilitatea condiţiei umane în faţa timpului. originalitatea şi familiaritatea stilului trohaic.eternitate. imagini pe care le-a asamblat în compuneri noi. amplificarea cosmică a opoziţiei om . dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului veşnic. basme.). obiceiurile şi limba poporului. De origine populară sînt: motivul codrului ca fiinţă mitică. „drăguţule”. astfel sînt profund originale. viziunea romantică asupra condiţiei. Poezia are o alcătuire dialogată în construcţia ei delimitîndu-se două planuri distincte: al omului şi al codrului. publicată în „Convorbiri literare” din 1 octombrie 1879. eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-îmi rupîndu-le / Apele astupîndu-le / Troienind cărările / Şi gonind cîntările / Şi mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult” şi statornicia stelelor: „Iar noi locului ne ţinem / Cum am fost aşa rămînem / Marea cu rîurile / Lumea cu pustiurile / Luna şi cu soarele / Codrul cu izvoarele”. armonii. opoziţia marcată de cele două întrebări şi de cele două răspunsuri care-i transformă pe interlocutori în simboluri ale unor realităţi diferite: omul . cîntece epice şi. numeroase specii ale poeziei lirice. Unele sînt prelucrări folclorice adaosuri de rafinament în planul expresiei sau al ideii (Revedere. De origine cultă sînt: rafinamentul expresiv. cum făcuse Alecsandri. accentuarea ideii de perenitate a codrulului. fiind alcătuit dintr-o succesiune de constatări despre ceea ce rămîne ca permanentă în mişcarea naturii: rotaţia anotimpurilor: „Iar. ce-l face să se simte mărunt şi trecător.Folclorul.natură . Ce te legeni. bucuros de revedere. viziune filozofică şi tehnică de versificaţie. de a coborî la acel sublim impersonalism poporan”. mai extins.condiţia trecătoare. dar Eminescu adînceşte intenţiile înaintaşului său căruia îi este superior prin forţa poetică. Revedere este aşadar o elegie pe tema efemerităţii omului. fiinţă perisabilă: „Numai omu-i schimbător / Pe pămînt rătăcitor”. Punctul de plecare este doina populară. al permanenţei în antiteză cu omul trecător. Ceea ce aprecia Eminescu îndeosebi la poezia populară era capacitatea ei de a găsi expresia cea mai potrivită. Cartea feciorului din Scirsoarea III etc. Realizînd o fuziune perfectă între sursele populare ale lirismului şi cîteva din temele fundamentale ale poeziei şi filozofiei europene. sentimentul elegiac. a temporal. e predominant afirmativ. sursa populară cunoscînd transformări esenţiale (Călin . Prin ea se poate urmări ceea ce a dat folclorul lui Eminescu şi ceea ce a dat el folclorului. La mijloc de codru. Luceafărul). motive. mai ales. Modelul depărtat este al lui lui Alecsandri din Doine. Planul poetului (al omului). a specificului ei naţional. care nu mai e de origine folclorică.

Prin vuietul apei si prin "mişcarea naltei ierbi" el poate auzi in taina " mersul cârdului de cerbi". Repetiţia imperativul întărita de interjecţia si de superlativul expresiv " atât de mult" subliniază intensitatea sentimentelor ce il leagă. Titlul concentrează in doua cuvinte cu adânci ecouri emoţionale chemarea arzătoare a pădurii. Poetul se indeparteaza de pădure. Poetul./ In a apei strălucire/ Întinzând piciorul gol. Amintindu-si de minunata lume a copilăriei. in timp ce simte răcoarea apei ce străluceşte in soare : "Eu te vad răpit de farmec/ Cum îngâni cu glas domol. eliberat de orice griji .Mihai.. Vrăjit de acest univers tainic. sa întoarcă timpul înapoi pentru ca nu mai poate privi lumea cu ochii visători si cuminţi ai copilului de odinioară.. Strofa a doua exprima înţelegerea si admiraţia pădurii izvorâte din cunoaşterea sufletului curat si visător al băiatului . Ea îl aseamănă unui prinţ al pădurii . / Clipe dulci se par ca veacuri". tipica tinerilor./ Ce se uit-adânc in ape / Cu ochi negri si cuminţi". fata de dulcea chemare de odinioară a pădurii: "Şuieram la ei chemare/S-am ieşit in câmp râzând ". La început ghicim o atitudine de uşoara nepăsare.ramai. odată cu trecerea copilăriei.băiatul murmura "cu glas domol"..O. dar ii oferă si ocrotire in acest univers miraculos al copilăriei .Fermecat de acest univers tainic. Strofa a treia dezvăluie misterele acestei lumi fermecate care îl atrage atât de mult pe copil. Partea a doua exprima răspunsul poetului la chemarea pădurii. insista pe ideea refuzului despărţirii. poetul este conştient ca este imposibil sa se întoarcă in aceasta lume fabuloasa. fiindcă poetul nu mai poate înţelege şoapta vrăjita a pădurii . Poezia structurata sub forma unui dialog imaginar este alcătuit din doua parţi." Strofa cinci aduce tema trecerii timpului . aşa cum se întâmpla in copilărie. Prima strofa emoţionează prin chemarea adresata de pădure poetului de a ramane in lumea de basm a copilăriei . in care câmpul sugerează viata. de strălucirea de pe lacuri "la văpaia de pe lacuri" . Chemarea ramane fara răspuns . îl ocroteşte si-l incanta cu universul ei tainic si plin de vraja.ramai./ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu ştiu sa le ascult" . ramai. Ultima strofa aduce in prim plan sentimentele de regret si tristeţe pe care le încearcă poetul aflat in plina maturitate. Ea ii devine confidenta. Anii au zburat ca nişte clipe . Uimirea si fericirea din ochii copilului au dispărut. iar ultima răspunsul poetului. înţelege altfel lumea. frumos si nobil. Pădurea îl cheamă . de nopţile cu luna plina. iar clipele acestea fericite ale copilăriei par foarte îndepărtate: "Anii tai se par ca clipe. El începe sa inteleaga glasul naturii . Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct gândurile si sentimentele. Pădurea personificata i se adresează direct poetului ca un prieten drag . poetul traiste intens fericirea. subliniat prin interjecţie . intra intr-un alt spaţiu. Invitaţia este plina de afecţiune si bazata pe înţelegerea adânca a sufletului si aspiraţiile copilului: "O. Strofa a patra descrie starea de încântare a băiatului in mijlocul pădurii . Imperativul "ramai". Punctele de suspensie dau senzaţia amplificării acestor sentimente. copilărie/ cu pădurea ta cu tot? “ . dornic sa inteleaga tainele naturii si înzestrat cu o fire sensibila si visătoare:"Te asama-n unui prinţ . nu mai poate trai fericirea copilului: " Astăzi chiar de mas întoarce /A-nţelege n-o mai pot/Unde eşti. de." de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea poetului cu natura pe care aceasta a simţit-o profund inca din vremea copilăriei .Eminescu Poezia "O. făcând loc amărăciunii si neputinţei omului matur care nu mai poate întoarce timpul înapoi. El nu si-a dat seama de trecerea timpului. ramai la mine. Partea I cuprinde primele cinci strofe exprimând chemarea tainica a pădurii.. tinereţea. matur acum. ştie sa îl inteleaga.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful