Dorinta de Mihai Eminescu Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene.

Natura este mai in totdeauna cadrul fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet. Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de basm este si poezia „Dorinta”, pubilcata in comvorbiri literare in 1876. Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentela prin intermediul unui limbaj figurat. Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii. Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute. Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale de persoanele I si a II-a. Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,). Personificarea izvorului „care tremura” este in acelas timp si o sugestie a participarii naturii la emotia poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora „prispa cea de brazde\crengi plecate o ascund”, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii. Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al iubirii. Berbele la conjunctiv: „sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic”, sugereaza dorinta puternica, posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa a III-a. Repetitia adjectivului „singur, singurei” cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor. Motivul florilor de tei care „or sa cada infiorate” in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a comuniunii dintre om si natura. In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunte structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete, candoare. Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti existenta lui. „Singuraticele izvoare” vor fi alaturi ca si „blanda batere de vant”. Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu natura personificata. Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in circuitul cosmic. Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cun s-a aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile „blanda batere de vant”, asonantele „adormind de armoniea” ca si masura de 7-8 silaba, ritmul trohaic si realizarea singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare muzicalitate. Pentru ca in poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.

„Ce mai faci ?”) precum şi prezenţa exclamaţiilor revelatoare („multă vreme au trecut”. numeroase specii ale poeziei lirice. Luceafărul). e predominant interogativ. cules de poet nou copiat după alţii. Planurile sînt aşezate într-o dublă opoziţie. fiinţă perisabilă: „Numai omu-i schimbător / Pe pămînt rătăcitor”. măsura 7 . originalitatea şi familiaritatea stilului trohaic. Planul personificat al codrului. Eminescu prezintă în poezie codrul ca simbol al veşniciei regenerării a materiei. motive. Poezia are o alcătuire dialogată în construcţia ei delimitîndu-se două planuri distincte: al omului şi al codrului. dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului veşnic. codrul . caracteristică de bază a întregii sale creaţii. Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii în metru popular. Revedere este aşadar o elegie pe tema efemerităţii omului. de a coborî la acel sublim impersonalism poporan”.natură . basme. El a preluat teme. dialogul cu natura. ce-l face să se simte mărunt şi trecător. mai concis. Modelul depărtat este al lui lui Alecsandri din Doine. Poezia capătă astfel un substrat filozofic. opoziţia marcată de cele două întrebări şi de cele două răspunsuri care-i transformă pe interlocutori în simboluri ale unor realităţi diferite: omul . Pornind de la metafora codrului etern.). mai extins. imagini pe care le-a asamblat în compuneri noi. . e predominant afirmativ. publicată în „Convorbiri literare” din 1 octombrie 1879. dar surprins de contrastul dintre propria lui înfăţişare şi fizonomia parcă neschimbată a naturii.trohaic a lui Eminescu. purtînd pecetea inimitabilă stilului său. Punctul de plecare este doina populară. şi cu idei culte. Călinescu făcea următoarea observaţie: „Cea mai mare însuşire a lui Eminescu este de a face poezie populară fără să imite. În toată însă întîlnim acea îmbinare inconfundabilă între glasul poetului şi glasul poeziei populare. În concepţia lui Eminescu. proverbe. Cartea feciorului din Scirsoarea III etc. La mijloc de codru. „tu din tînăr precum eşti / tot mereu întinereşti”) conturează dominantele sufleteşti ale interlucutorului uman. versuri. mai simplă şi mai naturală a numi gîndul sau a numi sentiment.Folclorul. dar scirsă cu cîţiva ani mai înainte. Acesta este familiar. a temporal. „drăguţule”. Influenţa populară este evidentă în multe din poeziile lui Eminescu. obiceiurile şi limba poporului. accentuarea ideii de perenitate a codrulului. Prin ea se poate urmări ceea ce a dat folclorul lui Eminescu şi ceea ce a dat el folclorului. prin care Eminescu şi-a dobîndit timbrul specific. mai ales. De origine cultă sînt: rafinamentul expresiv. Intenţia lui n-a fost să publice o culegere populară. care nu mai e de origine folclorică.condiţia trecătoare.file din poveste. bucuros de revedere. fiind alcătuit dintr-o succesiune de constatări despre ceea ce rămîne ca permanentă în mişcarea naturii: rotaţia anotimpurilor: „Iar. precum şi întregul sistem al mijloacelor de realizare artistică elaborat prin veacuri şi păstrat prin tradiţii orală. un cîntec melancolic despre fragilitatea condiţiei umane în faţa timpului. armonii. Formele de adresare („codrule”. precum şi armonia generală a poeziei. Ceea ce aprecia Eminescu îndeosebi la poezia populară era capacitatea ei de a găsi expresia cea mai potrivită. cîntece epice şi. izvor de inspiraţie: REVEDERE În caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a găsit un material folcloric. sursele folclorice ale literaturii culte contribuie în mod hotărîtor la definirea trăsăturilor proprii. eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-îmi rupîndu-le / Apele astupîndu-le / Troienind cărările / Şi gonind cîntările / Şi mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult” şi statornicia stelelor: „Iar noi locului ne ţinem / Cum am fost aşa rămînem / Marea cu rîurile / Lumea cu pustiurile / Luna şi cu soarele / Codrul cu izvoarele”.8 silabe şi rimele perechi. sentimentul elegiac. viziunea romantică asupra condiţiei. Realizînd o fuziune perfectă între sursele populare ale lirismului şi cîteva din temele fundamentale ale poeziei şi filozofiei europene. sursa populară cunoscînd transformări esenţiale (Călin . Planul poetului (al omului). Ce te legeni. amplificarea cosmică a opoziţiei om . cuprinzînd. Unele sînt prelucrări folclorice adaosuri de rafinament în planul expresiei sau al ideii (Revedere. De origine populară sînt: motivul codrului ca fiinţă mitică. al permanenţei în antiteză cu omul trecător. dar Eminescu adînceşte intenţiile înaintaşului său căruia îi este superior prin forţa poetică. ritmuri. astfel sînt profund originale. ci să cunoască prin intermediul creaţiei folclorice credinţele. Revedere este prima creaţie în metru popular . În această privinţă G. cum făcuse Alecsandri. viziune filozofică şi tehnică de versificaţie.eternitate. a specificului ei naţional.

Fermecat de acest univers tainic.băiatul murmura "cu glas domol". eliberat de orice griji . tinereţea. Poezia structurata sub forma unui dialog imaginar este alcătuit din doua parţi. El nu si-a dat seama de trecerea timpului. iar clipele acestea fericite ale copilăriei par foarte îndepărtate: "Anii tai se par ca clipe. odată cu trecerea copilăriei. ramai.Prin vuietul apei si prin "mişcarea naltei ierbi" el poate auzi in taina " mersul cârdului de cerbi". Poetul. Repetiţia imperativul întărita de interjecţia si de superlativul expresiv " atât de mult" subliniază intensitatea sentimentelor ce il leagă. făcând loc amărăciunii si neputinţei omului matur care nu mai poate întoarce timpul înapoi. copilărie/ cu pădurea ta cu tot? “ ./ Ce se uit-adânc in ape / Cu ochi negri si cuminţi". nu mai poate trai fericirea copilului: " Astăzi chiar de mas întoarce /A-nţelege n-o mai pot/Unde eşti.O. intra intr-un alt spaţiu. înţelege altfel lumea. Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct gândurile si sentimentele. El începe sa inteleaga glasul naturii . de. ramai la mine. Ultima strofa aduce in prim plan sentimentele de regret si tristeţe pe care le încearcă poetul aflat in plina maturitate. matur acum. dornic sa inteleaga tainele naturii si înzestrat cu o fire sensibila si visătoare:"Te asama-n unui prinţ . frumos si nobil. Chemarea ramane fara răspuns . Strofa a treia dezvăluie misterele acestei lumi fermecate care îl atrage atât de mult pe copil. fiindcă poetul nu mai poate înţelege şoapta vrăjita a pădurii . Partea I cuprinde primele cinci strofe exprimând chemarea tainica a pădurii. Amintindu-si de minunata lume a copilăriei. Strofa a patra descrie starea de încântare a băiatului in mijlocul pădurii . Ea îl aseamănă unui prinţ al pădurii . in timp ce simte răcoarea apei ce străluceşte in soare : "Eu te vad răpit de farmec/ Cum îngâni cu glas domol. iar ultima răspunsul poetului. La început ghicim o atitudine de uşoara nepăsare. insista pe ideea refuzului despărţirii. / Clipe dulci se par ca veacuri"./ In a apei strălucire/ Întinzând piciorul gol. Pădurea îl cheamă . Titlul concentrează in doua cuvinte cu adânci ecouri emoţionale chemarea arzătoare a pădurii.ramai. Invitaţia este plina de afecţiune si bazata pe înţelegerea adânca a sufletului si aspiraţiile copilului: "O. sa întoarcă timpul înapoi pentru ca nu mai poate privi lumea cu ochii visători si cuminţi ai copilului de odinioară. Punctele de suspensie dau senzaţia amplificării acestor sentimente. Poetul se indeparteaza de pădure. in care câmpul sugerează viata. Imperativul "ramai".Eminescu Poezia "O. Anii au zburat ca nişte clipe . ştie sa îl inteleaga." de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea poetului cu natura pe care aceasta a simţit-o profund inca din vremea copilăriei .. de nopţile cu luna plina./ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu ştiu sa le ascult" . Uimirea si fericirea din ochii copilului au dispărut. Partea a doua exprima răspunsul poetului la chemarea pădurii. îl ocroteşte si-l incanta cu universul ei tainic si plin de vraja." Strofa cinci aduce tema trecerii timpului .. Pădurea personificata i se adresează direct poetului ca un prieten drag . Strofa a doua exprima înţelegerea si admiraţia pădurii izvorâte din cunoaşterea sufletului curat si visător al băiatului . tipica tinerilor. aşa cum se întâmpla in copilărie. Prima strofa emoţionează prin chemarea adresata de pădure poetului de a ramane in lumea de basm a copilăriei . de strălucirea de pe lacuri "la văpaia de pe lacuri" . subliniat prin interjecţie .Mihai. Vrăjit de acest univers tainic. fata de dulcea chemare de odinioară a pădurii: "Şuieram la ei chemare/S-am ieşit in câmp râzând ". dar ii oferă si ocrotire in acest univers miraculos al copilăriei .. poetul traiste intens fericirea.ramai.. poetul este conştient ca este imposibil sa se întoarcă in aceasta lume fabuloasa. Ea ii devine confidenta.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful