Dorinta de Mihai Eminescu Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene.

Natura este mai in totdeauna cadrul fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet. Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de basm este si poezia „Dorinta”, pubilcata in comvorbiri literare in 1876. Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentela prin intermediul unui limbaj figurat. Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii. Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute. Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale de persoanele I si a II-a. Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,). Personificarea izvorului „care tremura” este in acelas timp si o sugestie a participarii naturii la emotia poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora „prispa cea de brazde\crengi plecate o ascund”, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii. Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al iubirii. Berbele la conjunctiv: „sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic”, sugereaza dorinta puternica, posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa a III-a. Repetitia adjectivului „singur, singurei” cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor. Motivul florilor de tei care „or sa cada infiorate” in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a comuniunii dintre om si natura. In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunte structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete, candoare. Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti existenta lui. „Singuraticele izvoare” vor fi alaturi ca si „blanda batere de vant”. Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu natura personificata. Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in circuitul cosmic. Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cun s-a aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile „blanda batere de vant”, asonantele „adormind de armoniea” ca si masura de 7-8 silaba, ritmul trohaic si realizarea singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare muzicalitate. Pentru ca in poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.

imagini pe care le-a asamblat în compuneri noi. fiinţă perisabilă: „Numai omu-i schimbător / Pe pămînt rătăcitor”. Luceafărul). cîntece epice şi. Cartea feciorului din Scirsoarea III etc. Pornind de la metafora codrului etern. armonii. accentuarea ideii de perenitate a codrulului. bucuros de revedere. dialogul cu natura. amplificarea cosmică a opoziţiei om . un cîntec melancolic despre fragilitatea condiţiei umane în faţa timpului. Acesta este familiar. cuprinzînd. publicată în „Convorbiri literare” din 1 octombrie 1879. cules de poet nou copiat după alţii. care nu mai e de origine folclorică. Călinescu făcea următoarea observaţie: „Cea mai mare însuşire a lui Eminescu este de a face poezie populară fără să imite. dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de spectacolul universului veşnic. al permanenţei în antiteză cu omul trecător. e predominant afirmativ. viziune filozofică şi tehnică de versificaţie. şi cu idei culte. De origine populară sînt: motivul codrului ca fiinţă mitică. El a preluat teme. mai ales. Ceea ce aprecia Eminescu îndeosebi la poezia populară era capacitatea ei de a găsi expresia cea mai potrivită. caracteristică de bază a întregii sale creaţii.natură . viziunea romantică asupra condiţiei. motive. codrul .condiţia trecătoare. „drăguţule”. opoziţia marcată de cele două întrebări şi de cele două răspunsuri care-i transformă pe interlocutori în simboluri ale unor realităţi diferite: omul . Poezia capătă astfel un substrat filozofic. Influenţa populară este evidentă în multe din poeziile lui Eminescu. basme. mai extins. Realizînd o fuziune perfectă între sursele populare ale lirismului şi cîteva din temele fundamentale ale poeziei şi filozofiei europene. mai simplă şi mai naturală a numi gîndul sau a numi sentiment. fiind alcătuit dintr-o succesiune de constatări despre ceea ce rămîne ca permanentă în mişcarea naturii: rotaţia anotimpurilor: „Iar.file din poveste. proverbe. sursele folclorice ale literaturii culte contribuie în mod hotărîtor la definirea trăsăturilor proprii. . De origine cultă sînt: rafinamentul expresiv. Formele de adresare („codrule”. Eminescu prezintă în poezie codrul ca simbol al veşniciei regenerării a materiei.Folclorul. În concepţia lui Eminescu. Intenţia lui n-a fost să publice o culegere populară. obiceiurile şi limba poporului. ritmuri. eu fac ce fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-îmi rupîndu-le / Apele astupîndu-le / Troienind cărările / Şi gonind cîntările / Şi mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult” şi statornicia stelelor: „Iar noi locului ne ţinem / Cum am fost aşa rămînem / Marea cu rîurile / Lumea cu pustiurile / Luna şi cu soarele / Codrul cu izvoarele”. Eminescu a scris una dintre cele mai frumoase poezii în metru popular. Planurile sînt aşezate într-o dublă opoziţie. dar scirsă cu cîţiva ani mai înainte. izvor de inspiraţie: REVEDERE În caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a găsit un material folcloric.trohaic a lui Eminescu. sursa populară cunoscînd transformări esenţiale (Călin . Revedere este prima creaţie în metru popular . dar surprins de contrastul dintre propria lui înfăţişare şi fizonomia parcă neschimbată a naturii. sentimentul elegiac. originalitatea şi familiaritatea stilului trohaic. mai concis. a temporal. În această privinţă G. versuri. cum făcuse Alecsandri. Unele sînt prelucrări folclorice adaosuri de rafinament în planul expresiei sau al ideii (Revedere. astfel sînt profund originale.). ce-l face să se simte mărunt şi trecător. „Ce mai faci ?”) precum şi prezenţa exclamaţiilor revelatoare („multă vreme au trecut”. Poezia are o alcătuire dialogată în construcţia ei delimitîndu-se două planuri distincte: al omului şi al codrului. Revedere este aşadar o elegie pe tema efemerităţii omului. e predominant interogativ. precum şi întregul sistem al mijloacelor de realizare artistică elaborat prin veacuri şi păstrat prin tradiţii orală. dar Eminescu adînceşte intenţiile înaintaşului său căruia îi este superior prin forţa poetică.eternitate. În toată însă întîlnim acea îmbinare inconfundabilă între glasul poetului şi glasul poeziei populare. de a coborî la acel sublim impersonalism poporan”. numeroase specii ale poeziei lirice. Planul poetului (al omului). prin care Eminescu şi-a dobîndit timbrul specific. a specificului ei naţional. Modelul depărtat este al lui lui Alecsandri din Doine. Planul personificat al codrului. La mijloc de codru. „tu din tînăr precum eşti / tot mereu întinereşti”) conturează dominantele sufleteşti ale interlucutorului uman. ci să cunoască prin intermediul creaţiei folclorice credinţele. precum şi armonia generală a poeziei.8 silabe şi rimele perechi. măsura 7 . Ce te legeni. Prin ea se poate urmări ceea ce a dat folclorul lui Eminescu şi ceea ce a dat el folclorului. purtînd pecetea inimitabilă stilului său. Punctul de plecare este doina populară.

Anii au zburat ca nişte clipe .Mihai. Strofa a patra descrie starea de încântare a băiatului in mijlocul pădurii ./ Ce se uit-adânc in ape / Cu ochi negri si cuminţi".. ramai. dar ii oferă si ocrotire in acest univers miraculos al copilăriei . înţelege altfel lumea. in timp ce simte răcoarea apei ce străluceşte in soare : "Eu te vad răpit de farmec/ Cum îngâni cu glas domol.Prin vuietul apei si prin "mişcarea naltei ierbi" el poate auzi in taina " mersul cârdului de cerbi". sa întoarcă timpul înapoi pentru ca nu mai poate privi lumea cu ochii visători si cuminţi ai copilului de odinioară. Partea a doua exprima răspunsul poetului la chemarea pădurii. fata de dulcea chemare de odinioară a pădurii: "Şuieram la ei chemare/S-am ieşit in câmp râzând ". Vrăjit de acest univers tainic. iar ultima răspunsul poetului.. aşa cum se întâmpla in copilărie. eliberat de orice griji . Uimirea si fericirea din ochii copilului au dispărut. poetul este conştient ca este imposibil sa se întoarcă in aceasta lume fabuloasa. fiindcă poetul nu mai poate înţelege şoapta vrăjita a pădurii . matur acum. Prima strofa emoţionează prin chemarea adresata de pădure poetului de a ramane in lumea de basm a copilăriei . Amintindu-si de minunata lume a copilăriei. Poetul se indeparteaza de pădure. Pădurea îl cheamă . iar clipele acestea fericite ale copilăriei par foarte îndepărtate: "Anii tai se par ca clipe. in care câmpul sugerează viata. / Clipe dulci se par ca veacuri". insista pe ideea refuzului despărţirii. tipica tinerilor. de. Strofa a treia dezvăluie misterele acestei lumi fermecate care îl atrage atât de mult pe copil./ In a apei strălucire/ Întinzând piciorul gol. odată cu trecerea copilăriei. Partea I cuprinde primele cinci strofe exprimând chemarea tainica a pădurii. Chemarea ramane fara răspuns . Invitaţia este plina de afecţiune si bazata pe înţelegerea adânca a sufletului si aspiraţiile copilului: "O. Poetul. făcând loc amărăciunii si neputinţei omului matur care nu mai poate întoarce timpul înapoi. nu mai poate trai fericirea copilului: " Astăzi chiar de mas întoarce /A-nţelege n-o mai pot/Unde eşti. Ultima strofa aduce in prim plan sentimentele de regret si tristeţe pe care le încearcă poetul aflat in plina maturitate. ştie sa îl inteleaga." de Mihai Eminescu pune in lumina comuniunea poetului cu natura pe care aceasta a simţit-o profund inca din vremea copilăriei . Pădurea personificata i se adresează direct poetului ca un prieten drag . Opera lirica este specia genului epic in care autorul isi exprima in mod direct gândurile si sentimentele. subliniat prin interjecţie ..ramai.O. ramai la mine.Fermecat de acest univers tainic. tinereţea.băiatul murmura "cu glas domol".Eminescu Poezia "O. Repetiţia imperativul întărita de interjecţia si de superlativul expresiv " atât de mult" subliniază intensitatea sentimentelor ce il leagă.." Strofa cinci aduce tema trecerii timpului . Poezia structurata sub forma unui dialog imaginar este alcătuit din doua parţi. Ea ii devine confidenta. îl ocroteşte si-l incanta cu universul ei tainic si plin de vraja. poetul traiste intens fericirea. de nopţile cu luna plina.ramai. de strălucirea de pe lacuri "la văpaia de pe lacuri" . Titlul concentrează in doua cuvinte cu adânci ecouri emoţionale chemarea arzătoare a pădurii. Punctele de suspensie dau senzaţia amplificării acestor sentimente. La început ghicim o atitudine de uşoara nepăsare. intra intr-un alt spaţiu. copilărie/ cu pădurea ta cu tot? “ . El nu si-a dat seama de trecerea timpului. El începe sa inteleaga glasul naturii ./ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu ştiu sa le ascult" . dornic sa inteleaga tainele naturii si înzestrat cu o fire sensibila si visătoare:"Te asama-n unui prinţ . frumos si nobil. Ea îl aseamănă unui prinţ al pădurii . Strofa a doua exprima înţelegerea si admiraţia pădurii izvorâte din cunoaşterea sufletului curat si visător al băiatului . Imperativul "ramai".

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful