Dorinta de Mihai Eminescu

Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene. Natura este mai in totdeauna cadrul
fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in
pozitia eminesciana intr-o permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet.
Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut in cadrul unui peisaj feeric, de
basm este si poezia Dorinta, pubilcata in comvorbiri literare in 1876.
Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima direct sentimentela prin
intermediul unui limbaj figurat.
Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna asemenea vesniciei naturii.
Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate de vocea autorului, care
exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii unei iubiri absolute.
Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele si adjectivele pronominale
de persoanele I si a II-a.
Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata cu nerabdare si emotie
puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente specifice naturii eminesciene (codrul si
izvorul). Verbele la imperativ, adresarea directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura
umanizata (Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,).
Personificarea izvorului care tremura este in acelas timp si o sugestie a participarii naturii la emotia
poetului. Imaginea vizuala a izvorului este intarita de metafora prispa cea de brazde\crengi plecate o
ascund, care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii.
Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate gesturile tandre ca un joc al
iubirii. Berbele la conjunctiv: sa alergi, sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic, sugereaza dorinta puternica,
posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa
a III-a.
Repetitia adjectivului singur, singurei cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic,
misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor.
Motivul florilor de tei care or sa cada infiorate in parul iubitei (personificare) amplifica intensitatea
sentimentului de dragoste profunda sugerand in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a
comuniunii dintre om si natura.
In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba si parul galben sunte structurile
poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie,
puritate, delicatete, candoare.
Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea dorintei puternice pentru
implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti
existenta lui.
Singuraticele izvoare vor fi alaturi ca si blanda batere de vant. Cele 2 imagini vizuale si auditive
realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu
natura personificata.
Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp doar prin depasirea realitatii
prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in
circuitul cosmic.
Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare expresivitate asa cun s-a
aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile blanda
batere de vant, asonantele adormind de armoniea ca si masura de 7-8 silaba, ritmul trohaic si realizarea
singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare muzicalitate.
Pentru ca in poezia Dorinta de Mihai Eminescu eul liric isi exprima in mod direct sentimentele prin
intermediul unui limbaj figurat putem afirma apartenenta operei la genul liric.

Folclorul, izvor de inspiraie: REVEDERE

n caietele manuscrise ale lui Eminescu s-a gsit un material folcloric, cules de poet nou copiat dup
alii, cuprinznd, basme, proverbe, cntece epice i, mai ales, numeroase specii ale poeziei lirice. Intenia
lui n-a fost s publice o culegere popular, cum fcuse Alecsandri, ci s cunoasc prin intermediul creaiei
folclorice credinele, obiceiurile i limba poporului, precum i ntregul sistem al mijloacelor de realizare
artistic elaborat prin veacuri i pstrat prin tradiii oral. n concepia lui Eminescu, sursele folclorice ale
literaturii culte contribuie n mod hotrtor la definirea trsturilor proprii, a specificului ei naional.
Ceea ce aprecia Eminescu ndeosebi la poezia popular era capacitatea ei de a gsi expresia cea mai
potrivit, mai simpl i mai natural a numi gndul sau a numi sentiment. Influena popular este evident
n multe din poeziile lui Eminescu. El a preluat teme, motive, versuri, ritmuri, armonii, imagini pe care
le-a asamblat n compuneri noi, purtnd pecetea inimitabil stilului su. Unele snt prelucrri folclorice
adaosuri de rafinament n planul expresiei sau al ideii (Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru, Cartea
feciorului din Scirsoarea III etc.), astfel snt profund originale, sursa popular cunoscnd transformri
eseniale (Clin - file din poveste, Luceafrul). n toat ns ntlnim acea mbinare inconfundabil ntre
glasul poetului i glasul poeziei populare, prin care Eminescu i-a dobndit timbrul specific. n aceast
privin G. Clinescu fcea urmtoarea observaie: Cea mai mare nsuire a lui Eminescu este de a face
poezie popular fr s imite, i cu idei culte, de a cobor la acel sublim impersonalism poporan.
Revedere este prima creaie n metru popular - trohaic a lui Eminescu, publicat n Convorbiri
literare din 1 octombrie 1879, dar scirs cu civa ani mai nainte. Prin ea se poate urmri ceea ce a dat
folclorul lui Eminescu i ceea ce a dat el folclorului. Modelul deprtat este al lui lui Alecsandri din Doine,
dar Eminescu adncete inteniile naintaului su cruia i este superior prin fora poetic, viziune
filozofic i tehnic de versificaie.
Poezia are o alctuire dialogat n construcia ei delimitndu-se dou planuri distincte: al omului i al
codrului. Planurile snt aezate ntr-o dubl opoziie, opoziia marcat de cele dou ntrebri i de cele
dou rspunsuri care-i transform pe interlocutori n simboluri ale unor realiti diferite: omul - condiia
trectoare, codrul - eternitate.
Planul poetului (al omului), mai concis, e predominant interogativ. Formele de adresare
(codrule, drguule, Ce mai faci ?) precum i prezena exclamaiilor revelatoare (mult vreme au
trecut; tu din tnr precum eti / tot mereu ntinereti) contureaz dominantele sufleteti ale
interlucutorului uman. Acesta este familiar, bucuros de revedere, dar surprins de contrastul dintre propria
lui nfiare i fizonomia parc neschimbat a naturii.
Planul personificat al codrului, mai extins, e predominant afirmativ, fiind alctuit dintr-o succesiune de
constatri despre ceea ce rmne ca permanent n micarea naturii: rotaia anotimpurilor: Iar, eu fac ce
fac de mult / Iarna viscolul ascult / Crengile-mi rupndu-le / Apele astupndu-le / Troienind crrile / i
gonind cntrile / i mai fac ce fac de mult / Vara doina mi-o ascult i statornicia stelelor: Iar noi
locului ne inem / Cum am fost aa rmnem / Marea cu rurile / Lumea cu pustiurile / Luna i cu soarele /
Codrul cu izvoarele. Pornind de la metafora codrului etern, a temporal, Eminescu prezint n poezie
codrul ca simbol al veniciei regenerrii a materiei, al permanenei n antitez cu omul trector, fiin
perisabil: Numai omu-i schimbtor / Pe pmnt rtcitor. Revedere este aadar o elegie pe tema
efemeritii omului, un cntec melancolic despre fragilitatea condiiei umane n faa timpului. Punctul de
plecare este doina popular, dar Eminescu rescrie totul din perspectiva poetului romantic cutremurat de
spectacolul universului venic, ce-l face s se simte mrunt i trector. Poezia capt astfel un substrat
filozofic, care nu mai e de origine folcloric.
De origine popular snt: motivul codrului ca fiin mitic; dialogul cu natura, originalitatea i
familiaritatea stilului trohaic, msura 7 - 8 silabe i rimele perechi, precum i armonia general a poeziei.
De origine cult snt: rafinamentul expresiv, accentuarea ideii de perenitate a codrulului, amplificarea
cosmic a opoziiei om - natur ; viziunea romantic asupra condiiei, sentimentul elegiac.
Realiznd o fuziune perfect ntre sursele populare ale lirismului i cteva din temele fundamentale ale
poeziei i filozofiei europene, caracteristic de baz a ntregii sale creaii, Eminescu a scris una dintre cele
mai frumoase poezii n metru popular.