REFERAT

“Motivul codrului în poezia eminesciană”

 Opera lui Mihai Eminescu cuprinde o mulțime de motive și simboluri care au o legătură
strânsă între ele și cărora autorul le atribuie diverse funcții făcându-le universale pentru
ilustrarea mai multor teme. În contextul celei mai cuprinzătoare suprateme “Timpul” din
intregul univers poetic eminescian identificăm paralele cu timpul istoric și cu motive potrivite
acestui subiect. Eminescu interpretează Dacia ca o imagine ideală a statului arahic și sacru, iar
simbolurile ei atât terestre cât și cosmice constituie imaginea paradisului terestru.

NOTA BENE!!!

Motivele/ Simbolurile esențiale ale cosmicului sunt:

 Stelele: ( “Stelele nasc umezi pe bolta senină” - Sara pe deal )

 Luna : ( “Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic,” – Călin (File din poveste) )
 Cerul : ( “Iar ceru ncepe a roti / În locul unde piere.” - Luceafărul )
 Norii : ( “Când norii cei negri par sombre palate” - Mortua est! )

Pentru a descoperi poezia eminesciană din perspectiva istorică propun să analizăm

motivul codrului - o cetate naturală, un adevărat soldat ce mereu se arăta ca fiind unul viteaz și
fidel patriei sale. În poezia “Mușatin și codru” acesta devine patria ideala a lui Decebal, dar
slăbită în fața cuceririi romane așteptând un nou erou care la un sunet de corn să înfrângă vraja
și să ridice oastea: ( “Căci să știi, iubite frate,/ Că nu-s codru, ci cetate,/ Dar vrăjit eu sunt
demult,/ Până când o să ascult/ Răsunând din deal în deal/ Cornul mândru triumphal/ Al
craiului Decebal./ Atunci trunchii-mi s-or desface/ Și-n palate s-or preface,/ Vei vedea ieșind din
ele/ Mii copile tinerele,/ Și din brazii cât de mici/ Vei vedea ieșind voinici,/ Căci la sunetul de
corn/ Toate-n viață se întorn.”). Deci codrul care este o parte coponentă a patriei, în
“Scrisoarea III” din contra devine devine semnalul luptei impotriva dușmanilor ( “Numa-n zarea
depărtată sună codrul de stejari”). Tot aici autorul propune să comparăm pădurea cu omaginea
corturilor ce e un simbol al vieții nomade și trezește în noi sentimentul forței și vieții veșnice a
poporului roman.

Dar în baza celor spuse în primul alianiat unde am menționat că Mihai Eminescu a creat
un in streg sistem plurisemantic deducem că motivul codrului apare în multiple ipostaze, astfel
în tema iubirii el devine un cadru protector și un refugiu în spațiul paradiziac. Prin urmare în
poezia “Dorința”, M. Eminescu echivalează codrul cu izolarea într-un spațiu fermecat, lipsit de
ideea timpului creindu-se astfel isula de nemurire ( “Vino’n codru la isvorul/ Și pe brațele-mi
întinse/ Să alergi, pe piept să-mi cazi,” )- loc privilegiat pentru împlinirea erotică râvnită în
“Floarea albastră” ( “Hai în codru cu verdeață,/ Acolo’n ochiu de pădure,/ Vom ședea în foi de
mure.”). Un alt treilea exemplu de extimdere a sensului primordial al codrului este poezia “O
rămâi” ( “Unde ești copilărie,/Cu pădurea ta cu tot?”). Poetul se întoarce des spre acest
microcosmos al copilăriei unde pădurea este o amintire dulce din copilărie asemeni unui mit și
legende, ale cărui repere sunt lacul, luna, iarba și cerbii.