,,Amurg’’ de George Bacovia

George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n. 17 septembrie 1881,

Bacău, România – d. 22 mai 1957, București, România) a fost un scriitor român
format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de
versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite
influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, dar și, cum spune
versul bacovian, „din Eminescu, Heine și Lenau.” La început văzut ca poet
minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând
până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul
dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
Poezia Amurg, structural, este formată dintr-o singură strofă, rimând doar versurile
pare printr-o rima imbrațișată, stil caracteristic lui George Bacovia.
Tema poeziei este moartea, sugerată prin numeroase imagini motorii si simboluri,
astfel că este introdusă prin recurenta verbului "a curge", simbolul "sânge" ce
semnifică forța vitala, ce se disipa, și prezența bolii.
Primele doua versuri reprezinta o comparație, "Ca lacrimi mari de sânge/Curg
frunze de pe ramuri", ce realizează o imagine motorie ce sugerează atat sfarșitul,
cat si viziunea artistului despre viață.
Poetul asociaza viața cu frunzele, iar căderea lor semnifică sfarșitul vietii.
Epitetul "Lacrimi mari de sânge" reprezintă puritatea dar si importanța vieții, un
dar de preț al ființei, iar ramurile reprezintă insăși lumea in care trăim.
Continuarea poeziei prin introducerea amurgului in prim plan, accentuează ideea
morții. Amurgul reprezintă sfarșitul zilei, al luminii, iar faptul că este însângerat
simbolizează iminenta morții, faptul că ființa umană este binecuvântată la darul
vieții dar și condamnată la pierderea acestui dar. Amurgul ce pătrunde " încet" prin
geamuri și pe "dealurile albastre" sugerează venirea necontrolată, nebănuită,
neanticipată a morții, dar și acceptarea ei ca pe un adevăr universal.
O nouă imagine motorie intervine, in antiteza cu "curgerea frunzelor", și anume
"urcarea lunii". In multe culturi, luna este un simbol al morții, iar antiteza acestor
imagini motorii sugerează pendulul existențial al oamenilor: când viața se stinge,
moartea învinge. Poetul îmbracă aceste imagini și prin reluarea epitetului "de
sânge", care conferă o notă tenebroasă poeziei; prezența repetată a cuvantului
"sânge" în poezie sugerand că moartea este pretutindeni.
Comparatia "de sânge pare lacul/Mai ros ca-ntotdeauna" este o reflectare filsofică a
poetului, realizarea bruscă si terifiantă a venirii mortii în rândul oamenilor, moarte
ce pare din ce în ce mai aproape de fiecare.
Ultimele patru versuri ale poeziei introduc o nouă atmosferă: prezența bolii.
Boala este sugerată atât de fata ce tuseste, cât și efectiv de inversiunea "bolnavul
amurg". Fata ce priveste la geam este o imagine binecunoscută in simbolism, ce
face trimitere la Charles Baudelaire, când omul priveste pe geam, după care își
întoarce spatele către lume. De data aceasta, la Bacovia, omul priveste insistent pe
geam, sugerând amintirile, viata pe care a trăit-o, constient fiind de venirea
iminenta a morții. ,,Batista’’ este o metaforă ce simbolizează tot zbuciumul
existențial al omului, chinul existenței, care într-un final își pierde sensul și
importanța, la fel ca o simplă batistă murdară. Reluarea imaginii motorii "S-a făcut
batista/Ca frunzele ce curg" sugerează intr-un final ca ființa a murit, decizia
poetului fiind de a nu descrie ființa, ci căderea batistei, asemenea frunzelor,
asemenea vieții, omul luand cu el în moarte tot ce a trăit în viață.
Prin plentitudinea de metafore, imagini motorii si sugestie, poezia Amurg este o
operă literară simbolistă ce prezintă iminenta morții, poetul George Bacovia
remarcându-se prin nivelul ridicat de abstractizare, dar si prin faptul că a surprins
atât de multe aspecte existențiale într-o poezie atât de scurtă.