George Bacovia curiozitati

Ca poet, a publicat sub pseudonimul V. George, precum și G. Andoni. Ca publicist, a semnat cu

pseudonimele A. Muste și Gr. Mustea – Muste(a) fiind numele strămoșilor paterni ai poetului, nume a
cărei primă atestare datează din vremea lui Ștefan cel Mare. Ca recenzent și prozator, a publicat sub
psudonimele Bob, Vag și Geo Vas. „Numele [Bacovia] eu l-am luat din dicționarul lui Hașdeu, cum cred
că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului”, a mărturisit într-un interviu.

La 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul Plumb, sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de
exemplare.

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să
bea vin, niciodată bere. Era un băutor de nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă. ,,Bacovia mai
înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugând apoi cuvântul latin via – calea,
adică ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu
într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având
renumele lor.”

Era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească
mustața. Era un om timid, tăcut și retras, „răspundea doar dacă era întrebat”, după cum și-l amintea un
cunoscut.

„Societatea cere mereu oameni robuști, care să construiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe
rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt
inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din
fața casei mele… Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor
spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.”

Scria în mijlocul naturii („deoarece operele mele sunt impresii de peisagii”), schițând cu creionul, pe
caiete cu foi dictando, câteva versuri pe care ulterior le relua și le reformula, uneori vreme de mai mulți
ani, până ce poemul i se părea desăvârșit. Scria greu și, cel mai adesea, era nemulțumit. În momentele
sale de depresie, voia să-și ardă manuscrisele. Transcrierea poemelor pe foi ministeriale, înainte de a fi
trimise revistelor, o făcea cel mai adesea soția lui.