P. 1
rolul amintirilor, conditia contemporanului

rolul amintirilor, conditia contemporanului

|Views: 2,093|Likes:
Published by Duny Daniella
rezolvare subiecte simulare 2013
rezolvare subiecte simulare 2013

More info:

Published by: Duny Daniella on Mar 06, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/09/2014

pdf

text

original

Gustul unei prăjiturele înmuiate în ceai poate aduce cu sine amintirile copilăriei, ne spune Marcel Proust în romanul său

, „În căutarea timpului pierdut”. Consider că amintirile ne definesc, fiind o formă de cunoaştere a sinelui şi a lumii din jur. Mai întâi, ar fi de observat că este important cum ne amintim ceva. De obicei, amintirile negative sunt mai puternice, pentru că emoţiile negative ne marchează mai profund decât cele pozitive. De aceea, în psihologie, S.Freud e de părere că analiza amintirilor (şi a viselor) din copilăria timpurie poate să vindece o suferinţă a sufletului. Se poate constata destul de uşor că oamenii care au un trecut comun îşi amintesc diferit anumite episoade – imaginaţia noastră intervine, putând distorsiona întâmplarea propriu-zisă. Prin urmare, există o funcţie terapeutică a reamintirii. În aceeaşi ordine de idei, consider că se pot distinge 2 tipuri de memorie. Există o memorie imediată, funcţională, care ne ajută să facem faţă rutinei zilnice – la şcoală, la serviciu, în relaţiile noastre cu ceilalţi. Este important, de pildă, să-ţi aminteşti la timp că ai o întâlnire importantă sau să-ţi aminti, la un examen, informaţiile de care ai nevoie. Dar există şi o memorie engramatică, o memorie profundă, un fel de ADN al memoriei. De pildă, se ştie că celula umană stochează un anume tip de informaţie. Propriul nostru trup ne ine minte! În concluzie, mecanismul memoriei este legat indisolubil de identitatea noastră. Jurnalele sau cărţile memorialistice sunt, ca şi alte însemnări, o formă de luptă cu uitarea care ne poate arunca în neant. Spune-mi ceţi aminteşti, ca să-ţi spun cine eşti!

Consider că în societatea contemporană, condiţia intelectualului pare precară, de vreme ce valorile spirituale sunt considerate vetuste, anacronice. Societatea de consum preferă „barbarii”, adică nişte „mutanţi” superficiali, cum îi numeşte Alessandro Baricco în eseul său despre modernitate. Valorilor autentice le iau locul pseudovalorile – kitsch-ul, aparenţa fără esenţă, vulgaritatea etc. Mai întâi, ar fi de observat că intelectualul nu este doar un absolvent de şcoală superioară. În ziua de azi, diplomele se obţin cu mare uşurinţă, uneori fără niciun merit. Asemenea indivizi sunt pseudointelectuali, intelectuali doar cu numele. Intelectualul rămâne, şi după ce a terminat în mod oficial şcoala, un om al ideilor şi al cărţilor. Biblioteca este, prin definiţie, un spaţiu al intelectualităţii. Dar, în ziua de azi, bibliotecile sunt în ruină. Puţini mai citesc. Puţini, arată statisticile, mai cumpără cărţi. Puţini mai sunt, prin urmare, în lumea noastră de astăzi, intelectuali autentici. În aceeaşi ordine de idei, intelectualul preferă să rămână în umbră. Nu este interesat de notorietate sau de recompense materiale. În general, intelectualul rămâne un anonim pentru „marele public”, căci intelectualul autentic nu dă interviuri, nu apare la televizor în prime time, nu face lucruri „senzaţionale”. Totuşi, o parte din aceşti oameni de valoare ajung să fie cunoscuţi într-un cerc destul de restrâns. De-a lungul acestor ani, am citit cu păcere şi cu interes o parte din articolele sau din cărţile semnate de Neagu Djuvara, Lucian Boia, Solomon Marcus, Gabriela Melinescu. În concluzie, intelectualul nu este un om cu diplomă, ci un om cu idei, valori şi principii, un om care-şi apără libertatea interioară – „cogito ergo sum!”

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->