,, Stai și asculți sub ramuri’’ de Ștefan Octavian Iosif

Ștefan Octavian Iosif (n. 11/23 octombrie 1875, Brașov, Austro-Ungaria– d.

22 iunie 1913, București, România) a fost un poet și traducător român, membru
fondator al Societății Scriitorilor Români.
A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de
Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode
al Muzeului Theodor Aman, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții
particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor
volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a
lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri
literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie
Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia,
Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața,
Viața Românească ș. a.
A debutat cu poezie în Revista școalei din Craiova, în anul 1892, cu poezia
Izvorul. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul
1902 și Credințe, în anul 1906.
Poezia ,,Stai și-asculți sub ramuri”este un text liric- un text literar în care
autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei
voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
Mesajul poeziei este nemișcarea sufletului ce așteaptă o schimbare a durerii în
biruința iubirii născută din veșnicie.
Este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod
direct.Privindu-și iubita,o vede într-un moment de liniște,ascultând zbuciumul
naturii, furia divină, iar ceaţa care face imposibilă vederea clară a cerului,este
aburul, vălul ce acoperă deschiderea spre aer şi lumină. Întreaga panoramă a
pământului apare dezolantă,jalnică. Repetiția cuvântului,,iarnă” -anotimp
dominat de liniște în locuri întunecate și tăcute ale sufletului, este o perioadă de
neliniștea crengilor ca niște părți ale vieții,care aduc nesiguranța,frământarea
sufletului. Interjecția,,ah” este surpriza revenirii la realitate,visul îi imprimase
teama că este învăluită în durere,a fost o cale pentru cunoaşterea de sine, totul
se transformă în imaginea unui paradis plin de armonie și calm. Imaginea
transformării fulgilor în flori,jocul razelor este expresia emoției de a trece de la
durere la plăcerea de a regăsi iubirea,liniștea,,sub ramuri albe”-loc al visului.
Timpul verii dizolvă umbrele,lumina alungă întunericul gândurilor.Prin vis,
omul poate ieși din timpul său,poate transforma frigul trecutului în prezentul
iubirii,este aceasta o lege a timpului ce aleargă continuu.
Imaginile auditive sunt: geamătul vântului, ceața, valuri de zăpadă, ce
creionează un colț de paradis în care iubirea este regăsită.
Versul,,farmec fioros de dulce” este un oximoron ce exprimă ideea asocierii a
fricii cu bucuria de trăi.
Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în
versuri cu măsură egală de 8 silabe, rima împerecheată şi ritm trohaic.
În concluzie, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de
suspinele din lăuntrul sufletului, ce au răceala fulgilor ce se preschimbă în
florile iubirii, folosind un limbaj expresiv prin care impresionează.