LUCIAN BLAGA

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrm, lng Sebe, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traductor, jurnalist, profesor universitar, academician i diplomat romn. Personalitate impuntoare i polivalent a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiv prin elemente de originalitate compatibile cu nscrierea sa n universalitate. S-a nscut la Lancrm, lng Sebe. Localitatea natal se afla atunci n comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al noulea copil al unei familii de preo i, fiul lui Isidor Blaga i al Anei (n. Moga), de origine aromn. Copilria i-a stat, dup cum mrturisete el nsui, sub semnul unei fabuloase absene a cuvntului,[ necesit citare] viitorul poet care se va autodefini mai trziu ntr-un vers celebru Lucian Blaga e mut ca o lebd neputnd s vorbeasc pn la vrsta de patru ani.[necesit citare] Mama poetului, Ana Blaga, a murit n anul 1933 la Sibiu, n vrst de 74 de ani. n luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea n Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebe, la coala primar german (1902-1906), dup care a urmat Liceul Andrei aguna din Braov (19061914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat romnesc de teoria dramei.

Activitatea public i academic

Public la Sibiu, n 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditat n acelai an la Cartea Romneasc, n Bucureti), precum i culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dram, Zamolxe, i apare n ziarul Voina (1920), iar n volum n 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice Ardealul. Academia Romn i decerneaz Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj i premiaz piesa Zalmoxe (1922). I se tipresc primele traduceri de poezie n limba german n revista cernauean Die Brucke (1922) (Podul). n 19241925, locuiete n Lugoj. A fost redactor la ziarele Voina i Patria, membru in comitetul de direcie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaiile Gndirea, Adevrul literar i artistic i Cuvntul.

Universul liric al lui Lucian Blaga

Se contureaz din momentul semnificativ al anului 1919, care avea s aduc debutul n volum, prin Poemele luminii, George Gan, n prefaa la Opere ale lui Lucian Blaga. afirma: "Impulsul iniial al poeziei lui Lucian Blaga a fost iubirea". Volumul se deschide cu "arta poetic" Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Lumea este vzut ca "o corol de minuni", rotundul, corola unei flori, a crei frumusee poetul o apr. Opoziia dintre cunoaterea poetic - "lumina mea", i "lumina altora" - alt tip de cunoatere - este relevant. Ion Pop, n studiul Lucian Blaga - universul liric, explic metafora "corola de minuni a lumii" ca indicnd "un sens al perfeciunii, vzut ca rotunjime, circular sau sferic. Mai exact, geometria corolei apare ca o e misfer, cup deschis ctre naltul celest, receptacul gata s primeasc lumina de sus. (...) Putem spune aadar c, atunci cnd poetul traseaz liniile cele mai generale ale unei geometrii cosmice specifice, figurile care se constituie sunt cele ale cercului i sferei. (...) Dinamica oglindirii naltului n adnc o completeaz i fortific pe aceea a cuprinderii n spaiul curb." Alte poeme din volum sugereaz linitea: Lumina, Linite: tristeea: Melancolie; frica de moarte: Fiorul, Linite, Gorunul; dragostea: Frumoase mini. Izvorul nopii, Dorul. n Poemele luminii, fiecare clip trit poart o posibil revelaie. Astfel, n poezia Pmntul este sugerat o clip de trire intens a sentimentului de dragoste, de comunicare cu pmntul, ntr-un extaz de trire "fr goluri ale timpului i ale sufletului" (Marin Mincu): "Pe spate ne-am ntins n iarb: tu i eu,/ Vzduh topit ca ceara-n aria de soare/ curgea de-a lungul peste miriti ca un ru./ Tcere aps-toare stpnea pmntul/ -o ntrebare mi-a czut n suflet pn-n fund.// N-avea s-mi spun/nimic pmntul? Tot pmntu-acesta/ nendurtor de larg i-ucigtor de mut,/ nimic?// Ca sl aud mai bine mi-am lipit/ de glii urechea - ndoelnic i supus - / i pe sub glii i-am auzit/ a inimei btaie zgomotoas.// Pmntul rspundea". Este de remarcat valoarea gnomic a poeziei Trei fee: "Copilul rde:/ nelepciunea i iubirea mea e jocul!/ Tnrul cnt:/ Jocul i-nelepciunea mea-i iubirea!/ Btrnul tace:/ Iubirea i' jocul meu e-nelepciunea!". Dragostea, n viziunea lui Lucian Blaga. este calea fundamental de ptrundere n misterele lumii, aa cum declar n Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. In poezia Izvorul nopii, poetul aduce un omagiu iubitei; metafora revelatoare este cea a ochilor ei negri care sunt "izvorul"; poezia se deschide i se nchide cu o invocaie; trirea este potenat de "mi pare": "Frumoaso,/ i-s ochii-asa de negri nct seara/ cnd stau culcat cu capu-n poala ta/ mi pare,/ c ochii ti, adnci, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste vi/ i peste muni i peste esuri,/ acoperind pmntul/ c-o mare de-ntuneric./ Aa-s de negri ochii ti,/ lumina mea".

Volumul Poemele luminii se ncheie cu poezia Stelelor, care sugereaz setea de absolut, de integrare n macrocos-mos: "C-o mare de ndemnuri i de oarbe nzuini/ n mine/ ma-nchin luminii voastre, stelelor,/ i flcri de adorare/ mi ard n ochi, ca-n nite candele de jertf./ Fiori ce vin din ara voastr mi srut/ cu buze reci de ghea trupul/ i-nmrmurit v-ntreb:/ spre care lumi v ducei i spre ce abisuri?/ Pribeag cum sunt,/ m simt azi cel mai singuratic suflet/ i strbtut deavnt alerg, dar nu tiu -unde./ Un singur gnd mi-e raz i putere:/ o, stelelor, nici voi n-avei/ in drumul vostru nici o int,/ dar poate tocmai de aceea cucerii nemrginire!", Paii profetului, 1921, volumul cel mai srac din punct de vedere cantitativ, se deschide cu Pan - cu o prefa liric proprie, ce dimensioneaz ipostazele eului liric, "un fel de prolog - l numete Marin Mincu - n care este prezentat un eantion liric, o prim deschidere de cortin pentru scenariul liric ce urmeaz", i se ncheie cu Moartea lui Pan - unde moartea se realizeaz ca o retragere n alt lume, n propriul regn. Pan simbolizeaz pentru poet ipostaza cunoaterii prin participarea ta ritmurile interioare ale cosmosului. Pan zeul naturii - este contemplat de la distan, "e orb i e btrn", "zace" ntr-o mare 'tcere", reg'sindu-se prin "muguri", "miei" - "prinde-n palme-ncetior cporul mieilor". Semnele naturii primvratce le recepteaz prin buze, cu ochii nchii, trind lent, ciclic prefacerile naturii. "Acoperit de frunze vetede pe-o stnc zace Pan./ E orb i e btrn./ Pleoapele-i sunt de cremene,/ zadarnic cearc-a mai clipi,/ cci ochii-i s-au nchis - ca melcii - peste iarn./ Stropi calzi de rou-i cad pe buze:/ unu,/ doi,/ trei./ Natura i adap zeul." Pan reprezint eul anonim care nu vorbete pentru a nu tulbura materia primar, presimind ns spaima n faa inevitabilului, ca n Moartea Iui Pan. Astfel, marcat de semne: piticul cu cruce pe spate, fluierul de soc care rmne neterminat (fluierul de soc apare i n Mioria); razele de lumin ptrund pn la petera lui Pan i-l fac s vad: "Razele fr de-astmpr se-mbulzeau/ i sempingeau cu coatele s-ajung pn la el". Aadar, zeul vede transformarea lumii i, devenind contient de ea, dispare, la fel ca n Riga Crypto i lapona Enigel de Ion Barbu. Dac la nceput: "Gonit de crucile sdite pe crri,/ Pan, s-ascunse ntr-o peter", iar toamnele treceau-n goan cu cderi de stele, la sfrit: "A treia zi i-a-nchis cociugul ochilor de foc./ Era acoperit cu promoroac/ i-amurgul cobora din sunetul de toac./ Neisprvit rmase fluierul de soc" (Pianjenul). Din acest volum mai reinem poeziile: Vara - "un pastel spiritualizat, ca n picturile lui Van Gogh" i cruia Lucian Blaga i-a dedicat pagini de exegez pe tema expresionismului.

In lan - o idil modern, spiritualizat, cu accent pe receptarea puterii germinaiei: "De prea mult

aur crap boabele de gru". Cromatica este aprins: galben, albastru, rou (maci): "Ea cnt/ i eu ascult./ Pe buzele ei calde mi se nate sufletul"; Din copilria mea, dedicat nepoatei sale - Gigi semnific ntoarcerea la mitul copilriei, al "vrstei de aur". Sperietoarea de care rdeau toi copiii, dar pe care poetul o iubea, semnific excepia de la ordinea lumii, sau poate chiar o prefigurare a maturitii de mai trziu. Poezia Dai-mi un trup, voi munilor, comparabil cu poezia Vreau s joc din primul volum, este exprimarea vitalitii, a tririi, din nou la persoana I.

De la elanul spiritual din Vreau s joc, exprimat prin: "aripi", "cer", "valuri de lumin", revine la "timp", la "stranicul suflet", la "lutul slab". Un timp pe msura munilor i a mrilor care s-i permit s zdrobeasc: "Cnd a ur,/ a zdrobi cu picioarele mele de stnc/ biei sori/ cltori/ i poate-a zmbi". Chemarea liric sfietoare pentru un nou trup semnific, n mod expresionist, o cutare de noi forme, nu ns biologice: "Dai-mi un trup,/ voi munilor,/ mrilor,/ dai-mi un alt trup s-mi descarc nebunia/ n plin!/ Pmntule larg, fii trunchiul meu,/ fii pieptul acestei npraznice inimi,/ pref-te-n lcaul furtunilor cari m strivesc,/ fii amfora eului meu ndrtnic!// Prin cosmos/ auzi-s-ar atuncea mreii mei pai/ i-a apare nvalnic i liber/ cum sunt,/ pmntule sfnt.// Cnd a iubi,/ mi-a ntinde spre cer toate mrile/ ca nite vnjoase, slbatice brae fierbini,/ spre cer/s-l cuprind,// mijlocul s-i frng/ s-I srut sclipitoarele stele". Blaga declar n poezia Leagnul: "Eu cred c sufeream de prea mult suflet" i triete tragedia neantului ca i Ar-ghezi i Eminescu: "Eram aa de obosit/ de primveri,/ de trandafiri,/ de tineree/ i de rs./ Aiurind m cutam n leagnul btrn/ cu minile pe mine nsumi/ - ca un prunc" (a se vedea poezia lui Minai Eminescu O, rmi). Volumul In marea trecere a marcat preocuparea poetului pentru tema timpului n cele trei ipostaze ale sale: "fugit irreparabile tempus" (timpul fuge fr s se mai ntoarc), "fortuna labilis" (soarta schimbtoare) i "vanitas vanitatum" (deertciunea deertciunilor), tem identificat n literatura universal, iar n literatura romn ndeosebi la Minai Eminescu, n Gloss, Trecut-au anii. Cu mne zilele-i adogi, Scrisoarea I. Volumul are un moto semnificativ, care explic o stare de spirit a poetului: "Oprete trecerea. tiu c unde nu e moarte nu e nici iubire -, i totui te rog: oprete, Doamne, ceasornicul cu care ne msuri destrmarea". Poezia Ctre cititori, ca i celelalte din acest volum, este o ncercare-confesiune de salvare de la "marea trecere". Cuvintele sunt lacrimile celor ce-au voit s plng i n-au putut, de aceea toate sunt amare, poetul prefernd izolarea: "Aici e casa mea. Dincolo soarele i grdina cu stupi./ Voi trecei pe drum, v uitai printre gratii de poart/ i ateptai s vorbesc. - De unde s-ncep?/ Credei-m, credei-m,/ despre oriice poi s vorbeti ct vrei; despre soart i despre arpele binelui,/ despre arhanghelii care ar cu plugul/ grdinile omului,/ despre cerul spre care cretem,/

despre ur i cdere, tristee i rstigniri/ i nainte de toate despre marea trecere./ Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit/ aa de mult s plng i n-au putut./ Amare foarte sunt toate cuvintele,/ de-aceea - lsai-m/ s umblu mut printre voi,/ s v ies n cale cu ochii nchii". Cuvintele sunt inutile, despre orice poi s vorbeti ct vrei. Simbolul arpelui apare aici alturat binelui. Ele semnific drame, ur, cdere, rstigniri. Apar din nou cele dou ipostaze - eu i ceilali prin "voi". "Aici e casa mea.../ Voi trecei pe drum...". Psalm sugereaz, dorina poetului de a comunica cu divinitatea. Aspectul este tragic, apare nencrederea n cuvnt: "Iat, e noapte fr feres'tre-n afar./ Dumnezeule, de-acum ce ma fac?/ n mijlocul tu m dezbrac. M dezbrac de trup/ ca de-o hain pe care-o lai n drum". Poezia care a dat i titlul volumului In marea trecere relev faptul c fiina uman este altfel i c nu se poate integra n pacea cosmic. Strigtul nu mai primete rspuns de la pmnt, ca n poezia Pmnt din Poemele iubirii. Totul devine mut; poetul devine uciga "ce-astup cu nframa/ o gur nvins,/ nchid cu pumnul toate izvoarele,/ pentru totdeauna s tac,/ s tac" - n antitez cu: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ i nu ucid..." Strigarea "de snge" reprezint o apartenen la un grad de rudenie, la o colectivitate, la o copilrie pierdut: "Nimic nu vrea s fie altfel dect este./ Numai sngele mereu strig prin pduri/ dup ndeprtata-i copilrie,/ ca un cerb btrn/ dup ciuta lui pierdut n moarte". Poezia Sufletul satului anticipeaz ideile din discursul de recepie la Academia Romn, din 1937, Elogiu satului romnesc. Printr-un gest solemn, cucernic, poetul exprim adevruri cu valoare gnomic, eterne, spaiul satului romnesc devine mai mult dect un mit al miturilor, devine "suflet", emoie, sete de absolut: "Copilo, pune-i minile pe genunchii mei./ Eu cred c venicia s-a nscut la sat./ Aici orice gnd e mai ncet,/ i inima-i zvcnete mai rar,/ ca i cum nu i-ar bate n piept,/ ci adnc n pmnt undeva./ Aici se vindec setea de mntuire/ i dac i-ai sngerat picioarele/ te aezi pe un podmol de lut.// Uite, e sear./ Sufletul satului flfie pe lng noi,/ ca un miros sfios de iarb tiat,/ ca o cdere de fum din streini de paie,/ ca un ioc de iezi pe morminte nalte". In Pluguri, poetul adreseaz o patetic chemare de rentoarcere n eternitatea spiritual a satului romnesc, prin simbolul plugului, aa cum a fcut-o i Tudor Arghezi: "Prietene crescut la ora/ fr mil, ca florile n fereastr,/ prietene care nc niciodat n-ai vzut/ cmp i soare jucnd subt peri nflorii,/ vreau s te iau de mn,/ vino, s-i art brazdele veacului.// Pe dealuri, unde te-ntorci,/ cu ciocuri nfipte-n ogor sntos,/ sunt pluguri, pluguri, nenumrate pluguri: mari paseri negre/ ce-au cobort din cer pe pmnt./ Ca s nu le sperii - / trebuie s te apropii de ele cntnd.// Vino-ncet". Volumul se ncheie simbolic, cu un sentiment de tristee tragic, comparabil cu cel din poezia

Duhovniceasc a lui Tudor Arghezi, concentrat n Epilog: "Ingenunchez n vnt. Mne oasele/ au s-mi cad de pe cruce./ napoi nici un drum nu mai duce./ ngenunchez n vnt:/ lng steaua cea mai trist". Volumul Lauda somnului, dup aprecierile criticii literare (George Gan), "pare o prelungire a Epilogului"; "...punctele luminoase sunt rare" Temele sunt citadine i stau sub influena activitii de diplomat la Varovia, Praga, Berna, Paris. In poezia Veac, imaginea oraului secolului al XX-lea este halucinant: "Umbl mainile subpmnteti. n nevzut peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice./ De pe case antenele pipie spaii/ cu alte graiuri i alte veti"//. Arhanghelii sosii s pedepseasc oraul s-au rtcit prin baruri, "cu penele arse", n antitez cu prima strof, iat i ultima: "Dar sus, la o mie de metrinlime, spre rsrit/ stelele i spun poveti prin cetini de brazi/ i-n miez de noapte rtul mistreilor/ deschide izvoarele". Semnificativ pentru acest moment ai istoriei poeziei lui Blaga, imaginea oraului este starea de spirit a poetului n interiorul acelor spaii care pot anula sentimentul izolrii de cosmic, i al marii treceri - satul, cmpia, muntele: toate sunt acum "deformate" n sensul viziunii asupra oraului. Poezia Biografie, care deschide ciclul, este o excepie. Biografia este pretextul de a rememora cteva "eveni-mente" care, prin repetare, definesc condiia existenei de poet. Portretul este comun ca al oamenilor, comunic cu strmoii. Poezia ncepe cu misterioasa ntrebare: "Unde i cnd mam ivit n lumin nu tiu,/ din umbr m ispitesc singur s cred/ c lumea e o cntare", fa de: "Cu cuvinte stinse n gur/ am cntat i mai cnt marea trecere,/ somnul lumii, ngerii de cear./ De peun umr pe altul/ tcnd mi trec steaua ca o povar", "Somnul n poetica blagian se dovedete a fi i mijlocul fecund de a surprinde esenele lumii, o poart de integrare n spaiul increat, neles ca univers nchis" (Marin Mincu). Somnul reprezint pragul limit al izolrii, e ntoarcerea la starea paradisiac, este, dup poetul Ion Barbu (Legenda i somnul n poezia lui Blaga), "o form de existen mult mai complet ca existena diurn". Iat poezia Somn: "Noapte ntreag. Dnuiesc stele n iarb./ Se retrag n pdure i-n peteri potecile,/ gornicul nu mai vorbete./ Buhe sure s-aeaz ca urne pe brazi./ n ntunericul fr de martori/ se linitesc psri, snge, ar/ i aventuri n cari venic recazi./ Dinuie un suflet din adieri,/ fr azi/ fr ieri./ Cu zvonuri surde prin arbori/ se ridic veacuri fierbini./ n somn sngele meu ca un val/ se trage din mine/ napoi la prini". Somnul are i funcie purificatoare. Volumul La cumpna apelor se deschide cu poezia Sat natal i se sfrete cu ar. Motivul bolii

care apare in volum semnific nu o suferin propriu-zis, ci una productiv - creaia. Deosebit este poezia St n codru fr slav - pentru rafinamentul folcloric al poetului, spre care se va ndrepta: "St n codru fr slav/ mare// pasre bolnav.// Nalt st sub cerul mic/ i n-o vindec nimic,/ /numai rou dac-ar bea/ cu cenu, scrum de stea.// Se tot uit-n sus bolnav/ la cea stea peste dumbrav". Se remarc n acest volum i poeziile: Septembrie, n care apare motivul unicornului, animal fabulos, prezent n creaia lui Blaga; Rune - ca pecei ale misterului fpturii; La cumpna apelor - meditaie asupra destinului, a zodiei, a sorii. Tulburtoare este poezia Din adnc: "Mam, nimicul - marele! Spaima de marele/ mi cutremur noapte de noapte grdina./ Mam, tu ai fost odat' mormntul meu./ De ce mi e aa de team - mam -/ s prsesc iar lumina?" Poezia trimite la Duhovniceasc a lui Tudor Arghezi, prin tonul grav care se degaj din ambele poezii. Ciclul La curile dorului aduce mai multe elemente autobiografice. Elogiul satului nu mai este cel de la nceput i din discursul de recepie, ci mai mult un refugiu, poetul mergnd pe "potec", pe "chei", "strzi" etc. Poeziile La curile dorului i Satul minunilor pun mai mult n circulaie cuvinte cum sunt: "dor", "minune" cu sens de mister revelat, "veste cereasc", "bunavestire", "rodii de aur", dar i "viforni", "venin", "inuturi amare i reci" Timpul devine un miracol n care, n a aptea zi a Genezei, duminica, i Creatorul se odihnete. Apare simbolul "bradului", care' nlocuiete "gorunul". Unele poezii com pun un adevrat "ciclu portughez": Coasta soarelui, Boare atlantic - dominate de pictural i muzicalitate. Sinteza, am putea spune, a momentului sufletesc, este fixat n poezia Intoarcere, comparabil cu Revedere, O, rmi ale lui Eminescu i chiar Intoarcerea la brazd de Tudor Arghezi. Iat cteva versuri semnificative din acest volum: "Cu linguri de lemn zbovim lng blide/ lungi zile pierdui i strini./ Oaspei suntem n tinda noii lumini/ la curile dorului. Cu cerul vecini" (La curile dorului); "Vd anii crescnd i paii lungind/ peste toate vile, muchiile, iernile, verile,/ peste toate clopotele i toate tcerile./ Podiul m-alunga, esul m cere, tot altul./ Singur vatra nu mi-e-ngaduit,/ i cum a slvi scnteia-npmntenit,/ cenua i pravila, fumul - naltul" (Ani, pribegie i somn); "Ajuns-am prin pulberi i miriti/ unde rzbat fr sfat numai unii./ Drumeaguri ades ocolit-am prin liniti/ dup mersul albastru al lunii" (Satul minunilor); "Sub Ursa Mare, surpat de burei,/ neatins de om, neajuns de erei,/ btrn, btrn, n imperiul meu/ bradul brbos strjuiete mereu" (Cntecul bradului); "Piere n jocul luminilor/saltul de-amurg al delfinilor.// Valul-acoper numele/ scrise-n nisipuri, i urmele// Soarele, lacrima Domnului,/ cade n mrile somnului" (Asfinit marin); "Boarea atlantic pipie morile,/ veacul de mijloc, laptele mrii,/ prul femeilor, scrumul i florile.// In dimineaa de roz mrgrit/ o inim, singur i de la sine,/ purcede solar prin anotimp" (Boare atlantic); "Sfios unicornul s-abate la mal,/ privete n larg, spre cea zare, cel val.// S-ar da napoi cnd unda l-ajunge,/ dar taina cu pinteni de-argint l strpunge// Pe rm unicornul, o clip ct anul,/ se-nfrunt-n poveste cu oceanul" (Unicornul i

oceanul); i, n final, poezia care ncheie ciclul, Intoarcere: "Lng sat iat-ma iari,/ prins cu umbrele tovari./ Regasescu-m pe drumul/ nceputului, strbunul.// Cte-s altfel - omul, leatul!/ Neschimbat e numai satul,/ dup-ati Prieri i toamne/ neschimbat ca Tine, Doamne./Aur scutur alunul,/ Fluier zice. Cade fumul// Greierii prinilor/ mulcom cnt, mulcom mor.// Cu aromai ca veninul/ amntete-mi-se-arinul,// Mult m mustr frunza -ngust./ Vntul lacrima mi-o gust". Volumul Nebnuitele trepte are o structur mai complex, n care nu lipsesc teme i motive autobiografice, dragostea. Se deschide cu Monolog, o chemare patetic: "Salut tu-anul! Rstornapoi brazda/ i-ntinde-o visnd pn-n soare rsare/.../ Salut tu-anul! Lrgete-i fiina i peste/ cea margine crud care te curm./.../ Sporete-i cntarea precum se cuvine/ d ceasului nelepciunea ce-o ai". In 9 mai 1895, poetul reface legtura cu timpul i spaiul originar. Sensibilitatea deosebit se relev i n Fetia mea i vede ara. Poezia Autoportret simbolizeaz puritatea existenei, cutarea absolutului - iluzorie ca apa din care bea curcubeul frumuseea i nefiina (ntrebrile unui destin tragic continundu-se n Scrisoare): "Lucian Blaga e mut ca o lebd./ In patria sa/ zpada fpturii ine loc de cuvnt./ Sufletul lui e n cutare,/ n mut, secular cutare,/ de totdeauna,/ i pn la cele din urm hotare./ El caut apa din care bea curcubeul./ El caut apa din care curcubeul/ i bea frumuseea i nefiina". Apar i n acest volum tristeea, melancolia, vzute i din perspectiva ndeprtrii de "vrsta de aur", sugerndu-se marea trecere i moartea. Sfntu Gheorghe btrn, Cetini negre, Cntec pentru anul 2000 i Epitaf, care ncheie volumul. Pe lng discursuri poetice n versul liber, Blaga va realiza, prin folclor, i gruparea strofic regulat, de un deosebit rafinament artistic. Pe poet l preocup eternitatea, n Cntec pentru anul 2000: "Vulturul ce rotete sus// Va fi atunci de mult apus.// Lng Sibiu, lng Sibiu, prin lunci/ numai stejarii vor mai fi i-atunci.// Mai aminti-m-va un trector// vreunui strin, sub ceasul lor?// Nu cred s v vesteasc cineva,/ cci basmul ar ncepe-aa:// Pe-aici umbla i el i se-ntorcea mereu,/ contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu". In Epitaf apare acceptarea senin a morii, ca i n Mioria, Mai am un singur dor. "Calea aici ce greu se gsete./ Nu-i nimenea s te ndrepte./ Numai trziu, numai o' clip,/ uitat pe urm i ea,/ i dezvluie/ nebnuitele trepte.// Apoi ca frunza cobori./ i rna/ i-o tragi peste ochi/ ca o grav pleoap./ Mumele sfintele - / luminile mii,/ mume sub glii/ i iau n primire cuvintele./ Inc o dat te-adap". Din celelalte creaii poetice publicate i grupate ulterior, unele chiar postum, reinem Prinii: "Coboar-n lut prinii, rnd pe rnd,/ In timp ce'-n noi mai cresc grdinile./ Ei vor s fie rdcinile,/ prin cari ne prelungim pe subt pmnt.// Se-ntind domol prinii pe subt pietre,/ n timp ce n lumini mai adstm,/ n timp ce fericiri ne-mprumutm/ i suferind i ap vie pe la vetre".

Mirabila smn este o od modern dedicat prefacerii rodniciei materiale i spirituale. Poezia ncepe cu un vers familiar: "M rogi c-un surs i cu dulce cuvnt". "Smn" este ncrcat de sensuri metaforice, Eutopia (din greac: eu = bine; topos = loc) devenind patria unde seminele cresc - patria de cuvinte. Sunt cutate seminele rare care germineaz: "Laud seminelor, celor de fa i-n veci tuturor!/ Un gnd de puternic var, un cer de nalt lumin,/ s-ascunde n fietecare din ele, cnd dorm./ Palpit n visul seminelor/ un fonet de cmp i amiezi de grdin,/ un veac pdure,/ popoare de frunze/ i-un murmur de neam cntre". Am putea spune c cele dou simboluri ale liricii lui Blaga: "corola de minuni a lumii" i "mirabila smn" sunt relevante.

Universul poetic al lui Blaga

Lucian Blaga s-a nascut la 9 mai 1985, in satul Lancram, situat intre Alba-Iulia si Sebes. Tatal, Isidor Blaga, era preot ortodox in sat, ca si bunicul, Simion Blaga. Mama poetului era o fiinta fara instructie deosebita si cu mentalitate arhaica. Vocatia intelectuala a tatalui si sentimentul de a trai intr-un univers misterios vor fi deopotriva mostenite de Blaga. Copilaria, petrecuta in Lancram, a ramas pentru totdeauna inscrisa in sufletul poetului, ca si imaginea satului. Temeiul intregii viziuni a lui Blaga asupra satului se afla in trairile acestei prime varste, iar poezia lui naturista, panica, este de fapt expresia, transfigurata uneori mitologic, a amintirii ei. In 1908, la 13 ani deci, compune o vreme fabule, renegate cu dispret un an mai tarziu si nepastrate. Din faza imediat urmatoare s-au pastrat doua poezii, publicate in Tribuna din Arad: Pe tarm si Noapte. Ele sunt insa neconcludente, fiind inspirate de Cosbuc si Goga. Prima incercare filozofica a lui Blaga, de prin 1910, cauta o explicatie a viselor caracterizate printro stare de anxietate. Prin 1914-1915, Blaga descopera poezia orientala si scrie in maniera caracteristica acestei poezii, fara a publica insa. Este probabil ca ciclul Versuri scrise pe frunze uscate de vie din Pasii profetului, daca nu dateaza de atunci, este un reflex al acestei descoperiri. 26359sle87tvn9v Urmatorul moment important este al intalnirii cu expresionismul, miscare artistica in care Blaga si-a recunoscut de fapt tendinte dintre cele mai adanci ale propriului sau spirit. Contactul cu literatura si arta expresionista l-au ajutat asadar sa se gaseasca pe sine. Poeziile care aveau sa alcatuiasca volumul de debut sunt scrise, mai toate, in intervalul dintre vara 1917 si vara 1918. Toamna sunt trimise lui Sextil Puscariu, care este entuziasmat, dupa cum marturiseste articolul sau Un poet: Lucian Blaga, si care incepe publicarea lor in Glasul Bucovinei. In aprilie 1919 apare volumul de versuri poemele luminii, iar in mai volumul de eseuri, insemnari si aforisme Pietre pentru templul meu, amandoua la Sibiu. Blaga isi cucereste de la inceput un loc de prim plan in viata literara. In opera lui se distinge mai intai un sentiment acut al precaritatii fiintei si o nazuinta puternica la viata, o dorinta coplesitoare de a fi, care atinge intensitatea maxima tocmai in preajma momentelor de catastrofa. Apoi, ceea ce Blaga insusi numeste sensibilitate metafizica, altfel spus capacitatea de a intui lumea global, cosmic, perspectiva de maxima amploare asupra ei. Aceasta capacitate si aceasta perspectiva nu sunt posibilitati ce se pot realiza sau nu, factori accidentali, ci componente ale individualitatii, cadrul permanent in care sunt percepute fenomenele si la care ele

sunt implicit raportate. Pentru omul cu sensibilitate metafizica a fi inseamna a participa la absolut, adica la fondul ultim al lumii, caci Absolutul este pe deplin sustras timpului, deasupra oricarei limitari si relativitati. Privita dininterior, din perspectiva nucleului ei, opare lui Lucian Blaga se infatiseaza ca o desfasurare organica, de o extraordinara coerenta, ca o constructie armonioasa, monumentala prin proportii si prin adancimea semnificatiilor. Contempland-o integral, ochiul descopera o dinamica inferioara functionand la doua nivele diferite: al poeziei si al ansamblului creatiei. lv359s6287tvvn Aplecat peste marginea lumii, Blaga nu aude decat sunetul apei batand in tarmul marii cosmice. Pamantul e parca o insula singuratica in spatii, inconjurata de intuneric: suntem fara scapare singuri in amiaza noptii, aici unde astazi singuratatea ne omoara (Noi cantaretii leprosi). Insingurarea devine izolare a pamantului de cer: Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac/ [] / Pentru noi cerul e zavorat. Intr-o zadarnica asteptare a iesirii din solitudine, poetul rataceste infasurat in tristete: La patruzeci de ani in asteptare / vei umbla ca si-acum printre stele triste si ierburi, / la patruzeci de ani sugrumandu-ti cuvantul / te-i pierde in tine in cautare. / Prin ani un vant o sa te tot alunge subt cer, / vei manca miere neagra si aplecat vei tacea. (Cetire din palma). La toate varstele il aflam astfel: In strainatate-mi, pamantean in lacrimi, / stau de veghe langa vatra mea de patimi. / Suflet prabusit in huma ca in perne / nici o veste de odihna nu-mi asterne (Langa vatra). Nu-I ramane decat cautarea, o muta, seculara cautare, / de totdeauna, / pana la cele din urma hotare (Autoportret) Sentimentul instrainarii de absolut, de cosmic, este deseori exprimat in material mitologic, imprumutat mai frecvent din mitologia biblica. Recurgerea la mit are o prima explicatie intr-o nevoie de discretie a poetului. Dupa publicarea Poemelor luminii, el aspira la alte moduri ale expresiei. Blaga il pune, de pilda, pe profetul Ioan sa se lamenteze in luaocul lui: Unde esti Elohim? / Lumea din mainile tale-a zburat / ca porumbul lui Noe. [] Umblam turburati si fara de voie, / printre stihiile noptii te iscodim, / sarutam in pulbere steaua de sub calcaie / si-ntrebam de tine Elohim! (Ioan se sfasie in pustie). Cantand in limbajul profetului, poetul este el insusi prin substanta lirica a poemelor. Dincolo de vorbe percepem vibratia adanc rezonanta a unui poet chinuit de setea existentei depline si aceasta vibratie este singurul lucru cu adevarat important. Sentimentul singuratatii, sursa a unei intinse parti din opera lui Blaga, cristalizeaza in expresii artistice la fel de variate cate sunt textele in care-l regasim. Nazuinta iesirii din ea si esecul perpetuu intretin o tensiune interioara ce se precipita intr-un cantec cu ecou prelung, reluat mereu, tulburator si fara leac. In imediata lui apropiere se asaza poezia in care rasuna, mai stins sau mai ascutit, tipatul fiintei pandita de moarte. O stare afectiva de timpuriu familiara lui Blaga produce unele dintre versurile cele mai pure din Poemele luminii si multe dintre poemele antologice din postume. Contemplarea

lunii il face sa simta la capatai fantoma mortii, mainile iubitei cuprinzandu-i capul cheama imaginea urnei cu cenusa mea, ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potir (Frumoase maini); linistea noptii trezeste gandul nefiintei, sederea langa un copac este prilej de meditatie funebra. S-ar zice ca intre poet si lucruri cade mereu un giulgiu sau ca totul e vazut printr-un zabranic: In frunza de cucuta-amara / imi fluier bucuriile. Teama de moarte e a omului pentru care nu exista un dincolo linistitor (ca pentru omul religios), a fiintei amenintate de intuneric si care striga din adanc: Mama, - nimicul marele! / Sapima de marele / imi cutremura noapte de noapte gradina. Timpul e resimtit ca devorator al vietii, iar existenta devine o mare trecere, lunecare spre abis. Meditatia asupra marii treceri e o componenta esentiala a poeziei lui Blaga. Zeii insasi mor, lasand in urma lor temple, timpul celor vii e masurat de tarana ce curge, ca in clepsidre, prin orbitele mortilor din cimitirul cetatii, in care generatiile coboara treptat, dupa scurtul ragaz in lumina: Cum se poate / ca lumina lunii o data s-o vezi / si apoi s-a tradezi / intrand in intuneric?. Nici unul dintre poetii romani de dupa Eminescu n-a dat iubirii un sens asa de inalt ca Blaga. Dragostea e pentru el ca si integrarea in natura o posibilitate de a nega izolarea de viata universala. In Lumina, starea de iubire e resimtita cu invadare a sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic; intr-o postuma citim: iubind ne-ncredintam ca suntem. Caderea in resemnare fata de imposibilitatea accederii la absolut prin iubire atenueaza aspectul uneori teoretic al eroticii lui Blaga si lasa sa se auda cantecul patetic si melancolic al unui mare poet al dragostei: Ne-om aminti candva tarziu / de-aceasta intamplare simpla, / de-aceasta banca unde stam / tampla fierbinte langa tampla.// De pe stamine de alun, / din plopii albi, se cerne jarul. / Orice-nceput se vrea fecund, / risipei se deda florarul. (Risipei se deda florarul). Accentelor eminesciene li se adauga vibratia la marea trecere, obsesia de neobisnuita intensitate a timpului. Daca nu e decat umbratic joc, relief pe-un sarcofag in timp, iubirea e totusi o intretinere a arderii care e viata, motiv suficient de invocare insistenta si de exaltare. Privita global, dincolo de cronologie, lirica lui Blaga infatiseaza deci o complexitate cu totul particulara, o dinamica interioara corespunzand miscarilor fundamentale ale sufletului poetului. Temele de care am facut mentiune sunt de fapt obsesiile definitorii ale autorului, nervurile principale ale organismului operei, nu teme in inteles obisnuit. Ele pot fi izolate numai analitic, in realitate apar amestecate si contaminate reciproc. Structura tematica nu epuizeaza, se intelege, realiatea operei poetice a lui Blaga. Ea arata mai mult resorturile poeziei decat poezia insasi. Pentru ca aceasta sa se constituie a fost nevoie ca substanta lirica sa-si afle un limbaj care s-o exprime: limbaj ca suma de elemente de comunicare artistica, asadar de imagini, articulate intr-un ansamblu semnificativ care e universul poetului.

Universul poeziei lui Blaga e determinat de substratul ei si de tipul sau nivelul sensibilitatii poetului. Componentele fundamentale sunt cele doua planuri ale cosmosului real, asimilate succesiv (prin Poemele luminii si Pasii profetului) universului poeziei: cerul si pamantul. Cerul lui Blaga este cadrul infinit al materiei cosmice fluide, transparente, incoruptibile si deci eterne, curgand in valuri de lumina si concentrandu-se in soare si in stele. Cealalta componenta mare a universului artistic al lui Blaga e, spuneam, pamantul. Numit in generalitatea lui sau prin metafore ca gradina, padurea, campul (care nu sunt propriu-zis peisaje, fragmente ale spatiului terestru, ci substitute ale lui), pamantul e intr-un mare numar de texte, cadrul gesticulatiei lirice, tinut mereu sub ochiul interior. Dintre vegetale, cele mai frecvente in universul poetic al lui Blaga sunt iarba, cerealele, arborii, numiti generic sau numiti anume: brazi, stejari, goruni, arini, plopi, salcii si alti cativa aproape exclusiv arbori de padure. In general plante reductibile la suprafete colorate, fara parte lemnoasa care sa sugereze masivitatea opaca sau la care aceasta parte e coplesita de frunzis. Padurea lui Blaga e o padure de coroane, nu de trunchiuri. Frunzele si iarba sunt mai degraba produse ale luminii decat ale pamantului. Sublimarea materiei vegetale, maxima apropiere de lumina o ating florile, foarte frecvente, de aceea in opera poetului. De observat ca Blaga, care canta mereu florile florile pur si simplu sau trandafirul, crinul, brandusile, florile de mac, etc. nu canta niciodata fructele: fructul e negarea florii, el sugereaza sucurile pamantului, nu lumina solara. Fauna universului poetic al lui Blaga e compusa, covarsitor, din pasari si insecte zburatoare, adica din elemente a caror contemplare intretine aspiratia spre cer, la care se adauga animale ale padurii si unele mitologice, intre care cel mai frecvent si mai semnificativ e unicornul (inorogul), caracterizat de catre poet astfel: animal de o salbaticie de nedomesticit, dar superlativ sublimat totodata. Universul nu e foarte bogat, ci redus la elementele necesare, cerute de tema fundamentala a poetului: aspiratia la viata, la existenta planetara, absoluta, aceea a cosmosului. Blaga asimileaza universului poeziei sale cerul si pamantul, dar nu lasa sa intre in acest univers (nu e vorba de o procedare deliberata, ci pur si simplu de fidelitatea poetului fata de substanta propriei vieti interioare si de consecventa in aceasta fidelitate) decat lucrurile care il pot exprima. Aceste elemente au o valoare metaforica, simbolica, nu plastica: ele reprezinta sau sugereaza viata si nu sunt contemplate ori invocate pentru fizica lor, ci pentru sensul lor; de aceea, ele nu sunt obiect de descriptie si imaginea lor e sumara: sunt pur si simplu, numite. Poetica e semnificatia lor metaforica cerul, steaua, lumina, floarea, iarba, frunza, apa, etc. sunt la Blaga metafore , intotdeauna aceeasi; prezenta unui astfel de element in poem e insotita de

sugestia sensului lui maetaforic de aici efectul artistic tulburator al unor poezii de o mare simplitate: sta in cadru fara slava / mare pasare bolnava. / Nalta, sta sub cerul mic / Si n-o vindeca numic, // numai roua dac-ar bea / cu cenusa, scrum de stea // se tot uita-n sus bolnava/ la cea stea peste dumbrava. In peste patru decenii de activitate literara, Blaga a scris aproape cinci sute de poeme, care compun o opera cat se poate de unitara. Poezia postuma a fost grupata de Blaga in patru cicluri: Varsta de fier 1940-1944, Ce aude unicornul, Cantecul focului, Corabii cu cenusa.