I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). 6 mai 1961. precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. de origine aromână. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). la Cluj. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice. lângă Sebeș. membru in comitetul de direcție al revistei Cultura. A fost redactor la ziarele Voința și Patria. Adevărul literar și artistic și Cuvântul. a murit în anul 1933 la Sibiu. Cluj) a fost un filozof. „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preo ți. .LUCIAN BLAGA Lucian Blaga (n. fratele poetului. În 19241925. în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949. traducător. colaborator permanent la publicațiile Gândirea.[necesită citare] Mama poetului. iar în volum în 1921. comitatul Sibiu .d. S-a născut la Lancrăm. a murit de asemenea în Sibiu. Lancrăm. academician și diplomat român. fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Primele clase le-a urmat la Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. poet. Copilăria i-a stat. Longin Blaga. jurnalist. la școala primară germană (1902-1906). Prima sa dramă.[ necesită citare] viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. profesor universitar. îi apare în ziarul Voința (1920). unde era profesor ruda sa. după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914). Zamolxe. Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. în București). 9 mai 1895. Iosif Blaga. la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. în 1919. Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). locuiește în Lugoj. dramaturg. Activitatea publică și academică Publică la Sibiu. autorul primului tratat românesc de teoria dramei. Moga). Ana Blaga. lângă Sebeș. după cum mărturisește el însuși. placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească.

circulară sau sferică. Gorunul. este calea fundamentală de pătrundere în misterele lumii. fiecare clipă trăită poartă o posibilă revelaţie. de comunicare cu pământul. în studiul Lucian Blaga .// N-avea să-mi spună/nimic pământul? Tot pământu-acesta/ neîndurător de larg şi-ucigător de mut. Astfel. Linişte: tristeţea: Melancolie. figurile care se constituie sunt cele ale cercului şi sferei. poetul aduce un omagiu iubitei.) Putem spune aşadar că./ că ochii tăi. (. dragostea: Frumoase mâini./ Aşa-s de negri ochii tăi. Volumul se deschide cu "arta poetică" Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. atunci când poetul trasează liniile cele mai generale ale unei geometrii cosmice specifice./ şi pe sub glii ţi-am auzit/ a inimei bătaie zgomotoasă. poezia se deschide şi se închide cu o invocaţie. care avea să aducă debutul în volum. în viziunea lui Lucian Blaga. trăirea este potenţată de "îmi pare": "Frumoaso. în prefaţa la Opere ale lui Lucian Blaga.Universul liric al lui Lucian Blaga Se conturează din momentul semnificativ al anului 1919. rotundul.. văzută ca rotunjime. afirma: "Impulsul iniţial al poeziei lui Lucian Blaga a fost iubirea".universul liric.) Dinamica oglindirii înaltului în adânc o completează şi fortifică pe aceea a cuprinderii în spaţiul curb. George Gană. adânci. corola unei flori. Dragostea. metafora revelatoare este cea a ochilor ei negri care sunt "izvorul". In poezia Izvorul nopţii. sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste văi/ şi peste munţi şi peste şesuri./ nimic?// Ca săl aud mai bine mi-am lipit/ de glii urechea . geometria «corolei» apare ca o e misferă. aşa cum declară în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.alt tip de cunoaştere .. explică metafora "corola de minuni a lumii" ca indicând "un sens al perfecţiunii. în poezia Pământul este sugerată o clipă de trăire intensă a sentimentului de dragoste. Este de remarcat valoarea gnomică a poeziei Trei feţe: "Copilul râde:/ «înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»/ Tânărul cântă:/ «Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!»/ Bătrânul tace:/ «Iubirea şi' jocul meu e-nţelepciunea!»"./ Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare/ curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. Lumea este văzută ca "o corolă de minuni".// Pământul răspundea". Ion Pop./ acoperind pământul/ c-o mare de-ntuneric./ Tăcere apăs-ătoare stăpânea pământul/ şî-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. receptacul gata să primească lumina de sus./ ţi-s ochii-asa de negri încât seara/ când stau culcat cu capu-n poala ta/ îmi pare.este relevantă. (." Alte poeme din volum sugerează liniştea: Lumina. Izvorul nopţii.îndoelnic şi supus . Opoziţia dintre cunoaşterea poetică .. a cărei frumuseţe poetul o apără. Dorul. frica de moarte: Fiorul. Mai exact.. într-un extaz de trăire "fără goluri ale timpului şi ale sufletului" (Marin Mincu): "Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. în Poemele luminii. cupă deschisă către înaltul celest. . prin Poemele luminii./ lumina mea". Linişte."lumina mea". şi "lumina altora" .

în care este prezentat un eşantion liric./ Un singur gând mi-e rază şi putere:/ o. cu ochii închişi."un pastel spiritualizat. trăind lent./ Natura îşi adapă zeul. "un fel de prolog . Aşadar. fluierul de soc care rămâne neterminat (fluierul de soc apare şi în Mioriţa)./ Pan.peste iarnă. Pan simbolizează pentru poet ipostaza cunoaşterii prin participarea ta ritmurile interioare ale cosmosului./ trei./ Neisprăvit rămase fluierul de soc" (Păianjenul)./ Era acoperit cu promoroacă/ şi-amurgul cobora din sunetul de toacă. iar toamnele treceau-în goană cu căderi de stele./ dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginire!". în propriul regn. dispare./ Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:/ unu. Astfel./ doi.ca melcii .îl numeşte Marin Mincu . de integrare în macrocos-mos: "C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi/ în mine/ ma-nchin luminii voastre. Dacă la început: "Gonit de crucile sădite pe cărări./ şi flăcări de adorare/ îmi ard în ochi. se deschide cu Pan . ca-n nişte candele de jertfă. devenind conştient de ea. volumul cel mai sărac din punct de vedere cantitativ. Semnele naturii primâvăratîce le receptează prin buze.o idilă modernă. o primă deschidere de cortină pentru scenariul liric ce urmează". razele de lumină pătrund până la peştera lui Pan şi-l fac să vadă: "Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau/ şi sempingeau cu coatele s-ajungă până la el". ca în picturile lui Van Gogh" şi căruia Lucian Blaga i-a dedicat pagini de exegeză pe tema expresionismului. ca în Moartea Iui Pan.unde moartea se realizează ca o retragere în altă lume./ căci ochii-i s-au închis . Din acest volum mai reţinem poeziile: Vara ./ mă simt azi cel mai singuratic suflet/ şi străbătut deavânt alerg." Pan reprezintă eul anonim care nu vorbeşte pentru a nu tulbura materia primară. "e orb şi e bătrân". zeul vede transformarea lumii şi. dar nu ştiu -unde. ce dimensionează ipostazele eului liric. s-ascunse într-o peşteră"./ zadarnic cearc-a mai clipi. care sugerează setea de absolut. la fel ca în Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu.cu o prefaţă lirică proprie. cu accent pe receptarea puterii germinaţiei: "De prea mult . ciclic prefacerile naturii. reg'ăsindu-se prin "muguri"."prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor". Pan zeul naturii . presimţind însă spaima în faţa inevitabilului. "miei" .este contemplat de la distanţă. spiritualizată./ Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută/ cu buze reci de gheaţă trupul/ şi-nmărmurit vă-ntreb:/ spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?/ Pribeag cum sunt. la sfârşit: "A treia zi şi-a-nchis coşciugul ochilor de foc./ E orb şi e bătrân. şi se încheie cu Moartea lui Pan . Paşii profetului./ Pleoapele-i sunt de cremene. 1921. In lan . "Acoperit de frunze veştede pe-o stâncă zace Pan. "zace" într-o mare 'tăcere". stelelor. nici voi n-aveţi/ in drumul vostru nici o ţintă.Volumul Poemele luminii se încheie cu poezia Stelelor. marcat de semne: piticul cu cruce pe spate. stelelor.

Un timp pe măsura munţilor şi a mărilor care să-i permită să zdrobească: "Când aş urî. este exprimarea vitalităţii./ despre arhanghelii care ară cu plugul/ grădinile omului. voi munţilor. temă identificată în literatura universală./ Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul". ca şi celelalte din acest volum. credeţi-mă. sălbatice braţe fierbinţi. exprimat prin: "aripi". este o încercare-confesiune de salvare de la "marea trecere". care explică o stare de spirit a poetului: "Opreşte trecerea. semnifică excepţia de la ordinea lumii. poetul preferând izolarea: "Aici e casa mea./ prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc. vă uitaţi printre gratii de poartă/ şi aşteptaţi să vorbesc. la "straşnicul suflet". la "lutul slab".// Când aş iubi. fii trunchiul meu. iar în literatura română îndeosebi la Minai Eminescu./ mărilor. revine la "timp"./ de trandafiri./ daţi-mi un alt trup să-mi descarc nebunia/ în plin!/ Pământule larg./ de tinereţe/ şi de râs. "valuri de lumină". Poezia Daţi-mi un trup. rămâi). Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire -. Trecut-au anii. ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea". Cu mâne zilele-ţi adăogi./ voi munţilor./ aş zdrobi cu picioarele mele de stâncă/ bieţi sori/ călători/ şi poate-aş zâmbi"./ ./ spre cer/să-l cuprind. comparabilă cu poezia Vreau să joc din primul volum. Volumul are un moto semnificativ. dar pe care poetul o iubea.aur crapă boabele de grâu".De unde să-ncep?/ Credeţi-mă. Blaga declară în poezia Leagănul: "Eu cred că sufeream de prea mult suflet" şi trăieşte tragedia neantului ca şi Ar-ghezi şi Eminescu: "Eram aşa de obosit/ de primăveri. de aceea toate sunt amare. din nou la persoana I. şi totuşi te rog: opreşte. Sperietoarea de care râdeau toţi copiii./ Voi treceţi pe drum./ despre cerul spre care creştem. albastru. roşu (maci): "Ea cântă/ şi eu ascult./ pământule sfânt.// mijlocul să-i frâng/ să-I sărut sclipitoarele stele". Chemarea lirică sfâşietoare pentru un nou trup semnifică./ fii amfora eului meu îndărătnic!// Prin cosmos/ auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi/ şi-aş apare năvalnic şi liber/ cum sunt. Doamne. a trăirii. "fortuna labilis" (soarta schimbătoare) şi "vanitas vanitatum" (deşertăciunea deşertăciunilor). nu însă biologice: "Daţi-mi un trup. despre soartă şi despre şarpele binelui./ mi-aş întinde spre cer toate mările/ ca nişte vânjoase. al "vârstei de aur". în mod expresionist./ despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei. Scrisoarea I. ./ Aiurind mă căutam în leagănul bătrân/ cu mâinile pe mine însumi/ . De la elanul spiritual din Vreau să joc. Cuvintele sunt lacrimile celor ce-au voit să plângă şi n-au putut.ca un prunc" (a se vedea poezia lui Minai Eminescu O.Gigi semnifică întoarcerea la mitul copilăriei. Volumul In marea trecere a marcat preocuparea poetului pentru tema timpului în cele trei ipostaze ale sale: "fugit irreparabile tempus" (timpul fuge fără să se mai întoarcă). Poezia Către cititori. Dincolo soarele şi grădina cu stupi. sau poate chiar o prefigurare a maturităţii de mai târziu./ fii pieptul acestei năpraznice inimi. dedicată nepoatei sale . "cer". Cromatica este aprinsă: galben. o căutare de noi forme. Din copilăria mea. în Glossâ.

"Aici e casa mea. e noapte fără feres'tre-n afară. Apar din nou cele două ipostaze . despre orice poţi să vorbeşti cât vrei..lăsaţi-mă/ să umblu mut printre voi. Strigătul nu mai primeşte răspuns de la pământ. eterne. cucernic. ca în poezia Pământ din Poemele iubirii./ Voi treceţi pe drum./ trebuie să te apropii de ele cântând." Strigarea "de sânge" reprezintă o apartenenţă la un grad de rudenie. Ele semnifică drame./ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept. nenumărate pluguri: mari paseri negre/ ce-au coborât din cer pe pământ./ de-aceea . pune-ţi mâinile pe genunchii mei./ vreau să te iau de mână. Elogiu satului românesc. In Pluguri.// Uite. aşa cum a făcut-o şi Tudor Arghezi: "Prietene crescut la oraş/ fără milă./ Ca să nu le sperii . din 1937../ vino./ ca un miros sfios de iarbă tăiată. Poezia care a dat şi titlul volumului In marea trecere relevă faptul că fiinţa umană este altfel şi că nu se poate integra în pacea cosmică./ ca un cerb bătrân/ după ciuta lui pierdută în moarte". Cuvintele sunt inutile.. ură. tristeţe şi răstigniri/ şi înainte de toate despre marea trecere./ Aici orice gând e mai încet./ Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plângă şi n-au putut.despre ură şi cădere./ Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Printr-un gest solemn. sete de absolut: "Copilo.. ca florile în fereastră./ cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos./ sunt pluguri./ prietene care încă niciodată n-ai văzut/ câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi. poetul devine ucigaş "ce-astupă cu năframa/ o gură învinsă. cădere.în antiteză cu: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid./ închid cu pumnul toate izvoarele. Simbolul şarpelui apare aici alăturat binelui./ ca o cădere de fum din streşini de paie. poetul exprimă adevăruri cu valoare gnomică.. la o colectivitate./ să tacă" . Psalm sugerează."./ pentru totdeauna să tacă. devine "suflet". la o copilărie pierdută: "Nimic nu vrea să fie altfel decât este. de-acum ce ma fac?/ în mijlocul tău mă dezbrac. Aspectul este tragic./ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar.// Pe dealuri.. comparabil cu cel din poezia . Volumul se încheie simbolic. cu un sentiment de tristeţe tragică./ ca un ioc de iezi pe morminte înalte"./ Numai sângele mereu strigă prin păduri/ după îndepărtata-i copilărie./ Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi. e seară. unde te-ntorci. dorinţa poetului de a comunica cu divinitatea. apare neîncrederea în cuvânt: "Iată. poetul adresează o patetică chemare de reîntoarcere în eternitatea spirituală a satului românesc. pluguri. Poezia Sufletul satului anticipează ideile din discursul de recepţie la Academia Română./ Aici se vindecă setea de mântuire/ şi dacă ţi-ai sângerat picioarele/ te aşezi pe un podmol de lut. să-ţi arăt brazdele veacului./ Dumnezeule./ Amare foarte sunt toate cuvintele.// Vino-încet"./ să vă ies în cale cu ochii închişi"./ ci adânc în pământ undeva. spaţiul satului românesc devine mai mult decât un mit al miturilor. Totul devine mut. prin simbolul plugului.eu şi ceilalţi prin "voi". Mă dezbrac de trup/ ca de-o haină pe care-o laşi în drum". emoţie. răstigniri.

/ De peun umăr pe altul/ tăcând îmi trec steaua ca o povară". sânge.punctele luminoase sunt rare" Temele sunt citadine şi stau sub influenţa activităţii de diplomat la Varşovia. câmpia. înţeles ca univers închis" (Marin Mincu)./ Dăinuie un suflet din adieri. Volumul Lauda somnului. este o excepţie. concentrat în Epilog: "Ingenunchez în vânt. "Somnul în poetica blagiană se dovedeşte a fi şi mijlocul fecund de a surprinde esenţele lumii./ De pe case antenele pipăie spaţii/ cu alte graiuri şi alte veşti"//. şi al marii treceri ./ în întunericul fără de martori/ se liniştesc păsări. Biografia este pretextul de a rememora câteva "eveni-mente" care./ Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile. Somnul reprezintă pragul limită al izolării. este. Dănţuiesc stele în iarbă. Motivul bolii . Semnificativă pentru acest moment ai istoriei poeziei lui Blaga./ Buhe sure s-aşeazâ ca urne pe brazi. ". Somnul are şi funcţie purificatoare. Paris.satul./ în somn sângele meu ca un val/ se trage din mine/ înapoi la părinţi". Mâne oasele/ au să-mi cadă de pe cruce. Portretul este comun ca al oamenilor. "o formă de existenţă mult mai completă ca existenţa diurnă"./ Cu zvonuri surde prin arbori/ se ridică veacuri fierbinţi. Volumul La cumpăna apelor se deschide cu poezia Sat natal şi se sfârşeşte cu Ţară. iată şi ultima: "Dar sus. prin repetare. după aprecierile criticii literare (George Gană). o poartă de integrare în spaţiul increat./ fără azi/ fără ieri. spre răsărit/ stelele îşi spun poveşti prin cetini de brazi/ şi-n miez de noapte râtul mistreţilor/ deschide izvoarele". Arhanghelii sosiţi să pedepsească oraşul s-au rătăcit prin baruri. care deschide ciclul. Praga. Berna. la o mie de metrinălţime. îngerii de ceară./ somnul lumii. în antiteză cu prima strofă./ gornicul nu mai vorbeşte.. definesc condiţia existenţei de poet. e întoarcerea la starea paradisiacă./ înapoi nici un drum nu mai duce./ îngenunchez în vânt:/ lângă steaua cea mai tristă". imaginea oraşului secolului al XX-lea este halucinantă: "Umblă maşinile subpământeşti./ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea e o cântare". Iată poezia Somn: "Noapte întreagă. comunică cu strămoşii.Duhovnicească a lui Tudor Arghezi. In poezia Veac. imaginea oraşului este starea de spirit a poetului în interiorul acelor spaţii care pot anula sentimentul izolării de cosmic. Poezia începe cu misterioasa întrebare: "Unde şi când mam ivit în lumină nu ştiu. faţă de: "Cu cuvinte stinse în gură/ am cântat şi mai cânt marea trecere. în nevăzut peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice. "cu penele arse".. după poetul Ion Barbu (Legenda şi somnul în poezia lui Blaga). "pare o prelungire a Epilogului". muntele: toate sunt acum "deformate" în sensul viziunii asupra oraşului. ţară/ şi aventuri în cari veşnic recazi. Poezia Biografie.

iernile.care apare in volum semnifică nu o suferinţă propriu-zisă./ se-nfruntă-n poveste cu oceanul" (Unicornul şi ./ /numai rouă dac-ar bea/ cu cenuşă. Unele poezii com pun un adevărat "ciclu portughez": Coasta soarelui. "rodii de aur". Sinteza. rămâi ale lui Eminescu şi chiar Iîntoarcerea la brazdă de Tudor Arghezi. fumul . a momentului sufletesc. în care apare motivul unicornului. tu ai fost odat' mormântul meu. surpat de bureţi. lacrima Domnului. Ciclul La curţile dorului aduce mai multe elemente autobiografice. "ţinuturi amare şi reci" Timpul devine un miracol în care.meditaţie asupra destinului. dar şi "viforniţă". "Ajuns-am prin pulberi şi mirişti/ unde răzbat fără sfat numai unii. poetul mergând pe "potecă". Tulburătoare este poezia Din adânc: "Mamă./ veacul de mijloc.// Valul-acoperă numele/ scrise-n nisipuri.înaltul" (Ani. prin tonul grav care se degajă din ambele poezii. O./ purcede solară prin anotimp" (Boare atlantică)./ cade în mările somnului" (Asfinţit marin)./ Mamă. spre care se va îndrepta: "Stă în codru fără slavă/ mare// pasăre bolnavă. şi urmele// Soarele. scrumul şi florile. Apare simbolul "bradului"./ bătrân. Elogiul satului nu mai este cel de la început şi din discursul de recepţie. în imperiul meu/ bradul bărbos străjuieşte mereu" (Cântecul bradului). Deosebită este poezia Stă în codru fără slavă . Rune . şesul mă cere.dominate de pictural şi muzicalitate. pribegie şi somn). "Văd anii crescând şi paşii lungind/ peste toate văile./ şi cum aş slăvi scânteia-npământenită. o clipă cât anul. duminica./ De ce îmi e aşa de teamă . "Piere în jocul luminilor/saltul de-amurg al delfinilor. Poeziile La curţile dorului şi Satul minunilor pun mai mult în circulaţie cuvinte cum sunt: "dor". "Sfios unicornul s-abate la mal.marele! Spaima de marele/ îmi cutremură noapte de noapte grădina. La cumpăna apelor . Cu cerul vecini" (La curţile dorului). Se remarcă în acest volum şi poeziile: Septembrie. comparabilă cu Revedere. • nimicul . Boare atlantică . "străzi" etc./ neatins de om. cel val./ Singură vatra nu mi-e-ngaduită. singură şi de la sine.// Se tot uită-n sus bolnavă/ la cea stea peste dumbravă". a sorţii. "bunavestire". muchiile. "veste cerească"./ Drumeaguri ades ocolit-am prin linişti/ după mersul albastru al lunii" (Satul minunilor). care' înlocuieşte "gorunul"./ cenuşa şi pravila.// Naltă stă sub cerul mic/ şi n-o vindecă nimic./ peste toate clopotele şi toate tăcerile. ci mai mult un refugiu. prezent în creaţia lui Blaga.mamă -/ să părăsesc iar lumina?" Poezia trimite la Duhovnicească a lui Tudor Arghezi. "Sub Ursa Mare. tot altul. am putea spune. pe "chei"./ priveşte în larg.// S-ar da înapoi când unda l-ajunge.// In dimineaţa de roz mărgărit/ o inimă. "Boarea atlantică pipăie morile. neajuns de ereţi./ părul femeilor. "venin". este fixată în poezia Intoarcere. verile. ci una productivă .creaţia./ Oaspeţi suntem în tinda noii lumini/ la curţile dorului. animal fabulos. în a şaptea zi a Genezei.pentru rafinamentul folcloric al poetului. spre cea zare. bătrân. scrum de stea. laptele mării. Iată câteva versuri semnificative din acest volum: "Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide/ lungi zile pierduţi şi străini.ca peceţi ale misterului făpturii. "minune" cu sens de mister revelat./ Podişul m-alunga. şi Creatorul se odihneşte./ dar taina cu pinteni de-argint îl străpunge// Pe ţărm unicornul. a zodiei.

/ îţi dezvăluie/ nebănuitele trepte. Din celelalte creaţii poetice publicate şi grupate ulterior.omul./ prin cari ne prelungim pe subt pământ. de un deosebit rafinament artistic. prin lunci/ numai stejarii vor mai fi şi-atunci./ In patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt./ şi până la cele din urmă hotare./ dup-atâţi Prieri şi toamne/ neschimbat ca Tine./ Regasescu-mâ pe drumul/ începutului./ El caută apa din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa". şi gruparea strofică regulată./ Şi ţărna/ ţi-o tragi peste ochi/ ca o gravă pleoapă. căutarea absolutului ./ contimporan cu fluturii. melancolia. mulcom mor. rând pe rând. lângă Sibiu./ căci basmul ar începe-aşa:// Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu.// Mult mă mustră frunza -ngustă. Se deschide cu Monolog./ In timp ce'-n noi mai cresc grădinile. dragostea. seculară căutare.// Mai aminti-mă-va un trecător// vreunui străin./ Incă o dată te-adapă"./ de totdeauna. Sensibilitatea deosebită se relevă şi în Fetiţa mea îşi vede ţara. In Epitaf apare acceptarea senină a morţii. şi. străbunul. Volumul Nebănuitele trepte are o structură mai complexă../ în timp ce în lumini mai adăstăm.././ Fluier zice./ prins cu umbrele tovarăşi. Sfântu Gheorghe bătrân.. unele chiar postum. poezia care încheie ciclul.iluzorie ca apa din care bea curcubeul frumuseţea şi nefiinţa (întrebările unui destin tragic continuându-se în Scrisoare): "Lucian Blaga e mut ca o lebădă. văzute şi din perspectiva îndepărtării de "vârsta de aur". sub ceasul lor?// Nu cred să vă vestească cineva./ luminile mii. în care nu lipsesc teme şi motive autobiografice. leatul!/ Neschimbat e numai satul. . prin folclor./ Nu-i nimenea să te îndrepte./Aur scutură alunul. In 9 mai 1895. Apar şi în acest volum tristeţea. Cade fumul// Greierii părinţilor/ mulcom cântă. Cetini negre. poetul reface legătura cu timpul şi spaţiul originar./ mume sub glii/ îţi iau în primire cuvintele./ El caută apa din care bea curcubeul. ca şi în Mioriţa. Poezia Autoportret simbolizează puritatea existenţei.. în Cântec pentru anul 2000: "Vulturul ce roteşte sus// Va fi atunci de mult apus./ Sporeşte-ţi cântarea precum se cuvine/ dă ceasului înţelepciunea ce-o ai"./ Ei vor să fie rădăcinile.oceanul). "Calea aici ce greu se găseşte.// Lângă Sibiu. care încheie volumul.// Câte-s altfel ./ uitată pe urmă şi ea. Intoarcere: "Lângă sat iată-ma iarăşi. Pe lângă discursuri poetice în versul liber. Doamne. o chemare patetică: "Salută tu-anul! Răstornapoi brazda/ şi-ntinde-o visând până-n soare răsare/./ în timp ce fericiri ne-mprumutăm/ şi suferind şi apă vie pe la vetre". reţinem Părinţii: "Coboară-n lut părinţii. numai o' clipă./ Sufletul lui e în căutare./ Numai târziu.// Apoi ca frunza cobori.// Cu aromai ca veninul/ amînteşte-mi-se-arinul. Blaga va realiza.// Se-ntind domol părinţii pe subt pietre. sugerându-se marea trecere şi moartea. cu Dumnezeu". Mai am un singur dor./ Mumele sfintele . în final./ Vântul lacrima mi-o gustă"./ în mută./ Salută tu-anul! Lărgeşte-ţi fiinţa şi peste/ cea margine crudă care te curmă. Pe poet îl preocupă eternitatea. Cântec pentru anul 2000 şi Epitaf.

"Sămânţă" este încărcat de sensuri metaforice.Mirabila sămânţă este o odă modernă dedicată prefacerii rodniciei materiale şi spirituale. Poezia începe cu un vers familiar: "Mă rogi c-un surâs şi cu dulce cuvânt".patria de cuvinte. când dorm. ./ un veac pădureţ./ Palpită în visul seminţelor/ un foşnet de câmp şi amiezi de grădină. Sunt căutate seminţele rare care germinează: "Laudă seminţelor. celor de faţă şi-n veci tuturor!/ Un gând de puternică vară. Am putea spune că cele două simboluri ale liricii lui Blaga: "corola de minuni a lumii" şi "mirabila sămânţă" sunt relevante. un cer de înaltă lumină. Eutopia (din greacă: eu = bine./ s-ascunde în fieştecare din ele. topos = loc) devenind patria unde seminţele cresc ./ popoare de frunze/ şi-un murmur de neam cântăreţ".

factori accidentali. compune o vreme fabule. Isidor Blaga. Temeiul intregii viziuni a lui Blaga asupra satului se afla in trairile acestei prime varste. Din faza imediat urmatoare s-au pastrat doua poezii. petrecuta in Lancram. In 1908. ci componente ale individualitatii. daca nu dateaza de atunci. iar poezia lui naturista. este de fapt expresia. Aceasta capacitate si aceasta perspectiva nu sunt “posibilitati” ce se pot realiza sau nu. fara a publica insa. care atinge intensitatea maxima tocmai in preajma momentelor de catastrofa. miscare artistica in care Blaga si-a recunoscut de fapt tendinte dintre cele mai adanci ale propriului sau spirit. Tatal. Este probabil ca ciclul “Versuri scrise pe frunze uscate de vie” din “Pasii profetului”. Contactul cu literatura si arta expresionista l-au ajutat asadar sa se gaseasca pe sine. altfel spus capacitatea de a intui lumea global. publicate in “Tribuna” din Arad: “Pe tarm” si “Noapte”. Prima incercare filozofica a lui Blaga. Toamna sunt trimise lui Sextil Puscariu. Prin 1914-1915. panica. in satul Lancram. “cadrul” permanent in care sunt percepute fenomenele si la care ele . Vocatia intelectuala a tatalui si sentimentul de a trai intr-un univers misterios vor fi deopotriva mostenite de Blaga. ca si bunicul. 26359sle87tvn9v Urmatorul moment important este al intalnirii cu expresionismul. Blaga descopera poezia orientala si scrie in maniera caracteristica acestei poezii. In opera lui se distinge mai intai un sentiment acut al precaritatii fiintei si o nazuinta puternica la “viata”. insemnari si aforisme “Pietre pentru templul meu”. Copilaria. ca si imaginea satului. Ele sunt insa neconcludente. iar in mai volumul de eseuri. si care incepe publicarea lor in “Glasul Bucovinei”. Poeziile care aveau sa alcatuiasca volumul de debut sunt scrise.Universul poetic al lui Blaga Lucian Blaga s-a nascut la 9 mai 1985. situat intre Alba-Iulia si Sebes. Simion Blaga. Blaga isi cucereste de la inceput un loc de prim plan in viata literara. ceea ce Blaga insusi numeste “sensibilitate metafizica”. mai toate. de prin 1910. Apoi. a amintirii ei. cosmic. a ramas pentru totdeauna inscrisa in sufletul poetului. amandoua la Sibiu. o dorinta coplesitoare de a fi. perspectiva de maxima amploare asupra ei. dupa cum marturiseste articolul sau “Un poet: Lucian Blaga”. este un reflex al acestei descoperiri. era preot ortodox in sat. transfigurata uneori mitologic. cauta o explicatie a viselor caracterizate printro stare de anxietate. Mama poetului era o fiinta fara instructie deosebita si cu mentalitate arhaica. renegate cu dispret un an mai tarziu si nepastrate. fiind inspirate de Cosbuc si Goga. care este entuziasmat. in intervalul dintre vara 1917 si vara 1918. la 13 ani deci. In aprilie 1919 apare volumul de versuri “poemele luminii”.

este deseori exprimat in material mitologic. / Suflet prabusit in huma ca in perne – / nici o veste – de odihna nu-mi asterne” (“Langa vatra”). “aici unde astazi singuratatea ne omoara” (“Noi cantaretii leprosi”). Sentimentul singuratatii. / vei manca miere neagra si aplecat vei tacea. / pana la cele din urma hotare” (“Autoportret”) Sentimentul instrainarii de absolut. reluat mereu. In imediata lui apropiere se asaza poezia in care rasuna. cristalizeaza in expresii artistice la fel de variate cate sunt textele in care-l regasim. de o extraordinara coerenta. tipatul fiintei pandita de moarte. sursa a unei intinse parti din opera lui Blaga. o “muta. Cantand in limbajul profetului. Pentru omul cu sensibilitate metafizica a fi inseamna a participa la absolut. […] Umblam turburati si fara de voie. Privita dininterior. ca o constructie armonioasa. / la patruzeci de ani sugrumandu-ti cuvantul / te-i pierde in tine – in cautare. Contempland-o integral. pamantean in lacrimi. din perspectiva nucleului ei.sunt implicit raportate. Pamantul e parca o insula singuratica in spatii.” (“Cetire din palma”). Insingurarea devine izolare a “pamantului” de “cer”: “Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac/ […] / Pentru noi cerul e zavorat”. Blaga nu aude decat sunetul apei batand in tarmul “marii” cosmice. Dupa publicarea “Poemelor luminii”. / sarutam in pulbere steaua de sub calcaie / si-ntrebam de tine – Elohim!” (“Ioan se sfasie in pustie”). caci Absolutul este pe deplin sustras timpului. O stare afectiva de timpuriu familiara lui Blaga produce unele dintre versurile cele mai pure din “Poemele luminii” si multe dintre poemele antologice din postume. Recurgerea la mit are o prima explicatie intr-o nevoie de discretie a poetului. Intr-o zadarnica asteptare a iesirii din solitudine. / stau de veghe langa vatra mea de patimi. Nu-I ramane decat cautarea. / printre stihiile noptii te iscodim. seculara cautare. lv359s6287tvvn Aplecat peste “marginea” lumii. imprumutat mai frecvent din mitologia biblica. Dincolo de vorbe percepem vibratia adanc rezonanta a unui poet chinuit de setea existentei depline – si aceasta vibratie este singurul lucru cu adevarat important. Nazuinta iesirii din ea si esecul perpetuu intretin o tensiune interioara ce se precipita intr-un cantec cu ecou prelung. inconjurata de intuneric: “suntem fara scapare singuri in amiaza noptii”. pe profetul Ioan sa se lamenteze in luaocul lui: “Unde esti Elohim? / Lumea din mainile tale-a zburat / ca porumbul lui Noe. mai stins sau mai ascutit. adica la fondul ultim al lumii. deasupra oricarei limitari si relativitati. de pilda. monumentala prin proportii si prin adancimea semnificatiilor. opare lui Lucian Blaga se infatiseaza ca o desfasurare organica. La toate varstele il aflam astfel: “In strainatate-mi. poetul este el insusi prin substanta lirica a poemelor. el aspira la alte moduri ale expresiei. Blaga il pune. tulburator si fara leac. / de totdeauna. / Prin ani un vant o sa te tot alunge subt cer. de cosmic. Contemplarea . ochiul descopera o dinamica inferioara functionand la doua nivele diferite: al poeziei si al ansamblului creatiei. poetul rataceste infasurat in tristete: “La patruzeci de ani – in asteptare / vei umbla ca si-acum printre stele triste si ierburi.

Caderea in resemnare fata de imposibilitatea accederii la absolut prin iubire atenueaza aspectul uneori teoretic al eroticii lui Blaga si lasa sa se auda cantecul patetic si melancolic al unui mare poet al dragostei: “Ne-om aminti candva tarziu / de-aceasta intamplare simpla.// De pe stamine de alun. sederea langa un copac este prilej de meditatie funebra. in realitate apar amestecate si contaminate reciproc. Privita global. Daca nu e decat “umbratic joc.” (“Risipei se deda florarul”). / Orice-nceput se vrea fecund. realiatea operei poetice a lui Blaga. “Temele” de care am facut mentiune sunt de fapt obsesiile definitorii ale autorului. Meditatia asupra marii treceri e o componenta esentiala a poeziei lui Blaga. a fiintei amenintate de intuneric si care striga “din adanc”: “Mama.lunii il face sa simta la capatai fantoma mortii. . Nici unul dintre poetii romani de dupa Eminescu n-a dat iubirii un sens asa de inalt ca Blaga. . Ele pot fi izolate numai analitic. Zeii insasi mor. intr-o postuma citim: “iubind – ne-ncredintam ca suntem”. In “Lumina”. iar existenta devine o “mare trecere”. lunecare spre abis. se cerne jarul. articulate intr-un ansamblu semnificativ care e universul poetului. nervurile principale ale organismului operei.nimicul – marele! / Sapima de marele / imi cutremura noapte de noapte gradina”. Dragostea e pentru el – ca si integrarea in natura – o “posibilitate” de a nega izolarea de viata universala. prin orbitele mortilor din cimitirul cetatii. Pentru ca aceasta sa se constituie a fost nevoie ca substanta lirica sa-si afle un “limbaj” care s-o exprime: limbaj ca suma de elemente de comunicare artistica. / din plopii albi. Teama de moarte e a omului pentru care nu exista un “dincolo” linistitor (ca pentru omul religios). in care generatiile coboara treptat. Timpul e resimtit ca devorator al vietii. lirica lui Blaga infatiseaza deci o complexitate cu totul particulara. asadar de imagini. dincolo de cronologie. se intelege. motiv suficient de invocare insistenta si de exaltare. nu teme in inteles obisnuit. mainile iubitei cuprinzandu-i capul cheama imaginea urnei cu “cenusa mea”. iubirea e totusi o intretinere a “arderii” care e viata. timpul celor vii e masurat de tarana ce curge. lasand in urma lor temple. obsesia de neobisnuita intensitate a timpului. / de-aceasta banca unde stam / tampla fierbinte langa tampla. dupa scurtul ragaz in lumina: “Cum se poate / ca lumina lunii o data s-o vezi / si apoi s-a tradezi / intrand in intuneric?”. relief pe-un sarcofag in timp”. linistea noptii trezeste gandul nefiintei. Accentelor eminesciene li se adauga vibratia la “marea trecere”. “ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potir” (“Frumoase maini”). ca in clepsidre. / risipei se deda florarul. S-ar zice ca intre poet si lucruri cade mereu un giulgiu sau ca totul e vazut printr-un zabranic: “In frunza de cucuta-amara / imi fluier bucuriile”. Structura tematica nu epuizeaza. Ea arata mai mult resorturile poeziei decat poezia insasi. o dinamica interioara corespunzand miscarilor fundamentale ale sufletului poetului. starea de iubire e resimtita cu invadare a sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic.

arborii. Cealalta componenta mare a universului artistic al lui Blaga e. aceea a cosmosului. fara parte lemnoasa care sa sugereze masivitatea opaca sau la care aceasta parte e coplesita de frunzis. Poetica e semnificatia lor metaforica – cerul. adica din elemente a caror contemplare intretine aspiratia spre cer. Cerul lui Blaga este “cadrul” infinit al materiei cosmice fluide. covarsitor. Aceste elemente au o valoare metaforica. ele nu sunt obiect de descriptie si imaginea lor e sumara: sunt pur si simplu. intre care cel mai frecvent si mai semnificativ e unicornul (inorogul). transparente. nu plastica: ele reprezinta sau sugereaza “viata” si nu sunt contemplate ori invocate pentru “fizica” lor. crinul. la existenta planetara. brandusile. de aceea in opera poetului. de aceea. steaua. Universul nu e foarte bogat. incoruptibile si deci eterne. iarba. simbolica. maxima apropiere de lumina o ating florile. Componentele fundamentale sunt cele doua planuri ale cosmosului real. tinut mereu sub ochiul interior. dar nu lasa sa intre in acest univers (nu e vorba de o procedare deliberata. Padurea lui Blaga e o padure de coroane. care canta mereu florile – “florile” pur si simplu – sau trandafirul. la care se adauga animale ale padurii si unele mitologice. curgand in valuri de lumina si concentrandu-se in soare si in stele. numiti generic sau numiti anume: brazi. asimilate succesiv (prin “Poemele luminii” si “Pasii profetului”) universului poeziei: cerul si pamantul. floarea. nu lumina solara. De observat ca Blaga. – nu canta niciodata fructele: fructul e negarea florii.Universul poeziei lui Blaga e determinat de substratul ei si de tipul sau nivelul sensibilitatii poetului. Dintre vegetale. sunt la Blaga metafore – . Blaga asimileaza universului poeziei sale cerul si pamantul. plopi. intotdeauna aceeasi. salcii si alti cativa aproape exclusiv arbori de padure. foarte frecvente. campul (care nu sunt propriu-zis peisaje. In general plante reductibile la suprafete colorate. din pasari si insecte zburatoare. apa. pamantul. florile de mac. el sugereaza sucurile pamantului. Sublimarea materiei vegetale. cadrul gesticulatiei lirice. numite. ci pentru sensul lor. arini. ci substitute ale lui). absoluta. prezenta unui astfel de element in poem e insotita de . lumina. frunza. stejari. dar superlativ sublimat totodata”. pamantul e intr-un mare numar de texte. padurea. ci redus la elementele necesare. Fauna universului poetic al lui Blaga e compusa. spuneam. goruni. Frunzele si iarba sunt mai degraba produse ale luminii decat ale pamantului. Numit in generalitatea lui sau prin metafore ca gradina. “cerute” de tema fundamentala a poetului: aspiratia la “viata”. cele mai frecvente in universul poetic al lui Blaga sunt iarba. nu de trunchiuri. caracterizat de catre poet astfel: “animal de o salbaticie de nedomesticit. etc. etc. fragmente ale spatiului terestru. cerealele. ci pur si simplu de fidelitatea poetului fata de substanta propriei vieti interioare si de consecventa in aceasta fidelitate) decat lucrurile care il pot exprima.

sta sub cerul mic / Si n-o vindeca numic.sugestia sensului lui maetaforic – de aici efectul artistic tulburator al unor poezii de o mare simplitate: “sta in cadru fara slava / mare pasare bolnava. scrum de stea // se tot uita-n sus bolnava/ la cea stea peste dumbrava”. “Ce aude unicornul”. . Poezia postuma a fost grupata de Blaga in patru cicluri: “Varsta de fier 1940-1944”. “Cantecul focului”. / Nalta. Blaga a scris aproape cinci sute de poeme. “Corabii cu cenusa”. // numai roua dac-ar bea / cu cenusa. In peste patru decenii de activitate literara. care compun o opera cat se poate de unitara.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful