Lancrăm. Adevărul literar și artistic și Cuvântul. la Cluj. „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”. Primele clase le-a urmat la Sebeș. 9 mai 1895. Longin Blaga. autorul primului tratat românesc de teoria dramei.d. Iosif Blaga. În luna august 1949. I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). a murit în anul 1933 la Sibiu. poet. Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). dramaturg. de origine aromână. lângă Sebeș. îi apare în ziarul Voința (1920). a murit de asemenea în Sibiu.[necesită citare] Mama poetului. în București). traducător. comitatul Sibiu . . membru in comitetul de direcție al revistei Cultura. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preo ți. S-a născut la Lancrăm. Activitatea publică și academică Publică la Sibiu. placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească. lângă Sebeș. colaborator permanent la publicațiile Gândirea. profesor universitar. fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. iar în volum în 1921. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Moga). În 19241925. unde era profesor ruda sa. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice. Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. după cum mărturisește el însuși. academician și diplomat român. în vârstă de 74 de ani. Cluj) a fost un filozof. 6 mai 1961. Copilăria i-a stat. A fost redactor la ziarele Voința și Patria. fratele poetului. la școala primară germană (1902-1906). jurnalist.[ necesită citare] viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. în 1919.LUCIAN BLAGA Lucian Blaga (n. la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. locuiește în Lugoj. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Ana Blaga. Zamolxe. după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914). Prima sa dramă.

"lumina mea". frica de moarte: Fiorul. fiecare clipă trăită poartă o posibilă revelaţie. George Gană. de comunicare cu pământul./ lumina mea". circulară sau sferică. cupă deschisă către înaltul celest. Izvorul nopţii.. Linişte: tristeţea: Melancolie. este calea fundamentală de pătrundere în misterele lumii. explică metafora "corola de minuni a lumii" ca indicând "un sens al perfecţiunii. în prefaţa la Opere ale lui Lucian Blaga. Volumul se deschide cu "arta poetică" Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. In poezia Izvorul nopţii. văzută ca rotunjime. Ion Pop.// Pământul răspundea".alt tip de cunoaştere . Astfel./ că ochii tăi./ Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare/ curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. aşa cum declară în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. trăirea este potenţată de "îmi pare": "Frumoaso./ nimic?// Ca săl aud mai bine mi-am lipit/ de glii urechea . în poezia Pământul este sugerată o clipă de trăire intensă a sentimentului de dragoste.universul liric. a cărei frumuseţe poetul o apără. Gorunul.) Dinamica oglindirii înaltului în adânc o completează şi fortifică pe aceea a cuprinderii în spaţiul curb. Opoziţia dintre cunoaşterea poetică . (.. într-un extaz de trăire "fără goluri ale timpului şi ale sufletului" (Marin Mincu): "Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. rotundul. dragostea: Frumoase mâini. Mai exact. Lumea este văzută ca "o corolă de minuni"./ şi pe sub glii ţi-am auzit/ a inimei bătaie zgomotoasă. în viziunea lui Lucian Blaga. prin Poemele luminii. Dragostea.este relevantă./ acoperind pământul/ c-o mare de-ntuneric.// N-avea să-mi spună/nimic pământul? Tot pământu-acesta/ neîndurător de larg şi-ucigător de mut. poezia se deschide şi se închide cu o invocaţie./ ţi-s ochii-asa de negri încât seara/ când stau culcat cu capu-n poala ta/ îmi pare./ Tăcere apăs-ătoare stăpânea pământul/ şî-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. receptacul gata să primească lumina de sus. sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste văi/ şi peste munţi şi peste şesuri.Universul liric al lui Lucian Blaga Se conturează din momentul semnificativ al anului 1919." Alte poeme din volum sugerează liniştea: Lumina. Linişte. afirma: "Impulsul iniţial al poeziei lui Lucian Blaga a fost iubirea"./ Aşa-s de negri ochii tăi.) Putem spune aşadar că. în Poemele luminii.. Este de remarcat valoarea gnomică a poeziei Trei feţe: "Copilul râde:/ «înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»/ Tânărul cântă:/ «Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!»/ Bătrânul tace:/ «Iubirea şi' jocul meu e-nţelepciunea!»". geometria «corolei» apare ca o e misferă. adânci. care avea să aducă debutul în volum. şi "lumina altora" ..îndoelnic şi supus . în studiul Lucian Blaga . corola unei flori. (. metafora revelatoare este cea a ochilor ei negri care sunt "izvorul". poetul aduce un omagiu iubitei. . atunci când poetul trasează liniile cele mai generale ale unei geometrii cosmice specifice. figurile care se constituie sunt cele ale cercului şi sferei. Dorul.

dar nu ştiu -unde./ Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:/ unu. ciclic prefacerile naturii./ Neisprăvit rămase fluierul de soc" (Păianjenul)./ Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută/ cu buze reci de gheaţă trupul/ şi-nmărmurit vă-ntreb:/ spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?/ Pribeag cum sunt. "un fel de prolog . dispare./ Era acoperit cu promoroacă/ şi-amurgul cobora din sunetul de toacă. care sugerează setea de absolut. la fel ca în Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu. cu ochii închişi./ Pleoapele-i sunt de cremene. In lan . s-ascunse într-o peşteră"./ Natura îşi adapă zeul./ zadarnic cearc-a mai clipi.unde moartea se realizează ca o retragere în altă lume. marcat de semne: piticul cu cruce pe spate. în propriul regn. "e orb şi e bătrân". "zace" într-o mare 'tăcere". se deschide cu Pan . Astfel. Pan simbolizează pentru poet ipostaza cunoaşterii prin participarea ta ritmurile interioare ale cosmosului. zeul vede transformarea lumii şi. Semnele naturii primâvăratîce le receptează prin buze. trăind lent.ca melcii .o idilă modernă. Din acest volum mai reţinem poeziile: Vara ./ trei. presimţind însă spaima în faţa inevitabilului. o primă deschidere de cortină pentru scenariul liric ce urmează".cu o prefaţă lirică proprie. ca-n nişte candele de jertfă. iar toamnele treceau-în goană cu căderi de stele." Pan reprezintă eul anonim care nu vorbeşte pentru a nu tulbura materia primară. fluierul de soc care rămâne neterminat (fluierul de soc apare şi în Mioriţa). "Acoperit de frunze veştede pe-o stâncă zace Pan.Volumul Poemele luminii se încheie cu poezia Stelelor./ Pan. devenind conştient de ea. Paşii profetului. 1921. la sfârşit: "A treia zi şi-a-nchis coşciugul ochilor de foc."prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor"."un pastel spiritualizat./ dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginire!". Dacă la început: "Gonit de crucile sădite pe cărări./ Un singur gând mi-e rază şi putere:/ o. şi se încheie cu Moartea lui Pan ./ şi flăcări de adorare/ îmi ard în ochi./ doi. ce dimensionează ipostazele eului liric. razele de lumină pătrund până la peştera lui Pan şi-l fac să vadă: "Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau/ şi sempingeau cu coatele s-ajungă până la el".în care este prezentat un eşantion liric. "miei" . Aşadar./ căci ochii-i s-au închis .peste iarnă.este contemplat de la distanţă. cu accent pe receptarea puterii germinaţiei: "De prea mult . spiritualizată. volumul cel mai sărac din punct de vedere cantitativ. Pan zeul naturii . ca în picturile lui Van Gogh" şi căruia Lucian Blaga i-a dedicat pagini de exegeză pe tema expresionismului. stelelor. nici voi n-aveţi/ in drumul vostru nici o ţintă./ E orb şi e bătrân. stelelor./ mă simt azi cel mai singuratic suflet/ şi străbătut deavânt alerg. de integrare în macrocos-mos: "C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi/ în mine/ ma-nchin luminii voastre. ca în Moartea Iui Pan.îl numeşte Marin Mincu . reg'ăsindu-se prin "muguri".

în Glossâ. este exprimarea vitalităţii. iar în literatura română îndeosebi la Minai Eminescu. ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea". fii trunchiul meu. sau poate chiar o prefigurare a maturităţii de mai târziu./ Voi treceţi pe drum. Un timp pe măsura munţilor şi a mărilor care să-i permită să zdrobească: "Când aş urî. rămâi). din nou la persoana I.Gigi semnifică întoarcerea la mitul copilăriei. dar pe care poetul o iubea. Din copilăria mea. care explică o stare de spirit a poetului: "Opreşte trecerea. Cromatica este aprinsă: galben. o căutare de noi forme. temă identificată în literatura universală. în mod expresionist. "fortuna labilis" (soarta schimbătoare) şi "vanitas vanitatum" (deşertăciunea deşertăciunilor). De la elanul spiritual din Vreau să joc./ despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei. "valuri de lumină". Cuvintele sunt lacrimile celor ce-au voit să plângă şi n-au putut. Poezia Către cititori./ pământule sfânt./ de trandafiri. ./ daţi-mi un alt trup să-mi descarc nebunia/ în plin!/ Pământule larg./ voi munţilor. este o încercare-confesiune de salvare de la "marea trecere". "cer". dedicată nepoatei sale .De unde să-ncep?/ Credeţi-mă. Trecut-au anii./ aş zdrobi cu picioarele mele de stâncă/ bieţi sori/ călători/ şi poate-aş zâmbi". şi totuşi te rog: opreşte. Poezia Daţi-mi un trup./ fii amfora eului meu îndărătnic!// Prin cosmos/ auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi/ şi-aş apare năvalnic şi liber/ cum sunt. credeţi-mă./ fii pieptul acestei năpraznice inimi. revine la "timp". Volumul are un moto semnificativ. exprimat prin: "aripi". roşu (maci): "Ea cântă/ şi eu ascult. Chemarea lirică sfâşietoare pentru un nou trup semnifică. Dincolo soarele şi grădina cu stupi. ca şi celelalte din acest volum. semnifică excepţia de la ordinea lumii. Doamne. Blaga declară în poezia Leagănul: "Eu cred că sufeream de prea mult suflet" şi trăieşte tragedia neantului ca şi Ar-ghezi şi Eminescu: "Eram aşa de obosit/ de primăveri./ despre arhanghelii care ară cu plugul/ grădinile omului. voi munţilor. sălbatice braţe fierbinţi./ Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul". Volumul In marea trecere a marcat preocuparea poetului pentru tema timpului în cele trei ipostaze ale sale: "fugit irreparabile tempus" (timpul fuge fără să se mai întoarcă). de aceea toate sunt amare.// Când aş iubi./ de tinereţe/ şi de râs./ mi-aş întinde spre cer toate mările/ ca nişte vânjoase.aur crapă boabele de grâu". vă uitaţi printre gratii de poartă/ şi aşteptaţi să vorbesc. Cu mâne zilele-ţi adăogi./ spre cer/să-l cuprind./ despre cerul spre care creştem./ mărilor. poetul preferând izolarea: "Aici e casa mea./ . la "straşnicul suflet". despre soartă şi despre şarpele binelui. nu însă biologice: "Daţi-mi un trup. Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire -. Sperietoarea de care râdeau toţi copiii. albastru.ca un prunc" (a se vedea poezia lui Minai Eminescu O. a trăirii. al "vârstei de aur". comparabilă cu poezia Vreau să joc din primul volum. la "lutul slab".// mijlocul să-i frâng/ să-I sărut sclipitoarele stele". Scrisoarea I./ prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc./ Aiurind mă căutam în leagănul bătrân/ cu mâinile pe mine însumi/ .

// Uite.// Vino-încet". Elogiu satului românesc. apare neîncrederea în cuvânt: "Iată./ Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plângă şi n-au putut./ Ca să nu le sperii ./ închid cu pumnul toate izvoarele.. eterne. Mă dezbrac de trup/ ca de-o haină pe care-o laşi în drum". sete de absolut: "Copilo. poetul adresează o patetică chemare de reîntoarcere în eternitatea spirituală a satului românesc./ Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi./ de-aceea . Poezia care a dat şi titlul volumului In marea trecere relevă faptul că fiinţa umană este altfel şi că nu se poate integra în pacea cosmică.lăsaţi-mă/ să umblu mut printre voi./ ca un ioc de iezi pe morminte înalte". spaţiul satului românesc devine mai mult decât un mit al miturilor. comparabil cu cel din poezia . Apar din nou cele două ipostaze .despre ură şi cădere. din 1937. Printr-un gest solemn./ Amare foarte sunt toate cuvintele./ pentru totdeauna să tacă.eu şi ceilalţi prin "voi". emoţie. Volumul se încheie simbolic./ Aici orice gând e mai încet./ ci adânc în pământ undeva.în antiteză cu: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid. e noapte fără feres'tre-n afară. Ele semnifică drame. la o colectivitate. Totul devine mut. In Pluguri./ ca o cădere de fum din streşini de paie... tristeţe şi răstigniri/ şi înainte de toate despre marea trecere. prin simbolul plugului. aşa cum a făcut-o şi Tudor Arghezi: "Prietene crescut la oraş/ fără milă./ Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.../ Numai sângele mereu strigă prin păduri/ după îndepărtata-i copilărie./ să vă ies în cale cu ochii închişi". Psalm sugerează. e seară.// Pe dealuri. poetul devine ucigaş "ce-astupă cu năframa/ o gură învinsă. pune-ţi mâinile pe genunchii mei./ Voi treceţi pe drum. dorinţa poetului de a comunica cu divinitatea./ ca un miros sfios de iarbă tăiată./ vreau să te iau de mână. nenumărate pluguri: mari paseri negre/ ce-au coborât din cer pe pământ. Aspectul este tragic./ vino. răstigniri./ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept. să-ţi arăt brazdele veacului./ ca un cerb bătrân/ după ciuta lui pierdută în moarte". "Aici e casa mea./ Dumnezeule. Poezia Sufletul satului anticipează ideile din discursul de recepţie la Academia Română./ sunt pluguri." Strigarea "de sânge" reprezintă o apartenenţă la un grad de rudenie. devine "suflet"./ să tacă" . la o copilărie pierdută: "Nimic nu vrea să fie altfel decât este. de-acum ce ma fac?/ în mijlocul tău mă dezbrac. Cuvintele sunt inutile. ură../ trebuie să te apropii de ele cântând. Simbolul şarpelui apare aici alăturat binelui. pluguri. despre orice poţi să vorbeşti cât vrei. cădere./ Aici se vindecă setea de mântuire/ şi dacă ţi-ai sângerat picioarele/ te aşezi pe un podmol de lut./ cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos.". ca în poezia Pământ din Poemele iubirii. unde te-ntorci. poetul exprimă adevăruri cu valoare gnomică./ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar. Strigătul nu mai primeşte răspuns de la pământ. cucernic./ prietene care încă niciodată n-ai văzut/ câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi. cu un sentiment de tristeţe tragică. ca florile în fereastră.

ţară/ şi aventuri în cari veşnic recazi. imaginea oraşului este starea de spirit a poetului în interiorul acelor spaţii care pot anula sentimentul izolării de cosmic./ Dăinuie un suflet din adieri. Volumul Lauda somnului. In poezia Veac./ Cu zvonuri surde prin arbori/ se ridică veacuri fierbinţi. "o formă de existenţă mult mai completă ca existenţa diurnă". definesc condiţia existenţei de poet. Poezia Biografie./ gornicul nu mai vorbeşte. Somnul reprezintă pragul limită al izolării. muntele: toate sunt acum "deformate" în sensul viziunii asupra oraşului. în nevăzut peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice. Praga. Semnificativă pentru acest moment ai istoriei poeziei lui Blaga./ îngenunchez în vânt:/ lângă steaua cea mai tristă"./ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea e o cântare"./ Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile. prin repetare. "Somnul în poetica blagiană se dovedeşte a fi şi mijlocul fecund de a surprinde esenţele lumii. faţă de: "Cu cuvinte stinse în gură/ am cântat şi mai cânt marea trecere. iată şi ultima: "Dar sus. câmpia. Mâne oasele/ au să-mi cadă de pe cruce. Volumul La cumpăna apelor se deschide cu poezia Sat natal şi se sfârşeşte cu Ţară. Biografia este pretextul de a rememora câteva "eveni-mente" care. Portretul este comun ca al oamenilor. îngerii de ceară.Duhovnicească a lui Tudor Arghezi./ înapoi nici un drum nu mai duce. este./ în somn sângele meu ca un val/ se trage din mine/ înapoi la părinţi"./ somnul lumii. Iată poezia Somn: "Noapte întreagă../ Buhe sure s-aşeazâ ca urne pe brazi. după poetul Ion Barbu (Legenda şi somnul în poezia lui Blaga). concentrat în Epilog: "Ingenunchez în vânt. şi al marii treceri . imaginea oraşului secolului al XX-lea este halucinantă: "Umblă maşinile subpământeşti. după aprecierile criticii literare (George Gană)./ fără azi/ fără ieri. comunică cu strămoşii. Poezia începe cu misterioasa întrebare: "Unde şi când mam ivit în lumină nu ştiu. în antiteză cu prima strofă. Berna. ". Arhanghelii sosiţi să pedepsească oraşul s-au rătăcit prin baruri. la o mie de metrinălţime. Somnul are şi funcţie purificatoare. este o excepţie. "pare o prelungire a Epilogului". spre răsărit/ stelele îşi spun poveşti prin cetini de brazi/ şi-n miez de noapte râtul mistreţilor/ deschide izvoarele".punctele luminoase sunt rare" Temele sunt citadine şi stau sub influenţa activităţii de diplomat la Varşovia. Motivul bolii .satul.. sânge. înţeles ca univers închis" (Marin Mincu). Paris./ De pe case antenele pipăie spaţii/ cu alte graiuri şi alte veşti"//. e întoarcerea la starea paradisiacă. o poartă de integrare în spaţiul increat. "cu penele arse". care deschide ciclul./ în întunericul fără de martori/ se liniştesc păsări. Dănţuiesc stele în iarbă./ De peun umăr pe altul/ tăcând îmi trec steaua ca o povară".

prezent în creaţia lui Blaga. în care apare motivul unicornului. a momentului sufletesc. Sinteza.// Valul-acoperă numele/ scrise-n nisipuri. animal fabulos. scrum de stea.// Naltă stă sub cerul mic/ şi n-o vindecă nimic. "veste cerească"./ Podişul m-alunga./ şi cum aş slăvi scânteia-npământenită.// Se tot uită-n sus bolnavă/ la cea stea peste dumbravă". Poeziile La curţile dorului şi Satul minunilor pun mai mult în circulaţie cuvinte cum sunt: "dor". "bunavestire". singură şi de la sine. "Sfios unicornul s-abate la mal. "străzi" etc. tot altul.dominate de pictural şi muzicalitate. O. spre cea zare./ cade în mările somnului" (Asfinţit marin). Elogiul satului nu mai este cel de la început şi din discursul de recepţie. bătrân. rămâi ale lui Eminescu şi chiar Iîntoarcerea la brazdă de Tudor Arghezi. Boare atlantică . o clipă cât anul./ /numai rouă dac-ar bea/ cu cenuşă./ bătrân. Apare simbolul "bradului". "Ajuns-am prin pulberi şi mirişti/ unde răzbat fără sfat numai unii. a sorţii. prin tonul grav care se degajă din ambele poezii./ neatins de om. Unele poezii com pun un adevărat "ciclu portughez": Coasta soarelui. şi urmele// Soarele. pribegie şi somn). surpat de bureţi. Tulburătoare este poezia Din adânc: "Mamă. cel val. a zodiei./ purcede solară prin anotimp" (Boare atlantică). neajuns de ereţi. ci una productivă . verile. "minune" cu sens de mister revelat./ Oaspeţi suntem în tinda noii lumini/ la curţile dorului. ci mai mult un refugiu. muchiile. • nimicul .creaţia. pe "chei". La cumpăna apelor . şesul mă cere.înaltul" (Ani. laptele mării. fumul . în imperiul meu/ bradul bărbos străjuieşte mereu" (Cântecul bradului). este fixată în poezia Intoarcere. "venin". tu ai fost odat' mormântul meu. "rodii de aur". în a şaptea zi a Genezei. "Văd anii crescând şi paşii lungind/ peste toate văile./ cenuşa şi pravila. Se remarcă în acest volum şi poeziile: Septembrie. am putea spune. poetul mergând pe "potecă".marele! Spaima de marele/ îmi cutremură noapte de noapte grădina./ se-nfruntă-n poveste cu oceanul" (Unicornul şi . Ciclul La curţile dorului aduce mai multe elemente autobiografice.care apare in volum semnifică nu o suferinţă propriu-zisă. "ţinuturi amare şi reci" Timpul devine un miracol în care.mamă -/ să părăsesc iar lumina?" Poezia trimite la Duhovnicească a lui Tudor Arghezi. care' înlocuieşte "gorunul"./ De ce îmi e aşa de teamă .ca peceţi ale misterului făpturii./ Singură vatra nu mi-e-ngaduită./ părul femeilor./ Drumeaguri ades ocolit-am prin linişti/ după mersul albastru al lunii" (Satul minunilor).pentru rafinamentul folcloric al poetului. şi Creatorul se odihneşte. "Boarea atlantică pipăie morile. spre care se va îndrepta: "Stă în codru fără slavă/ mare// pasăre bolnavă./ dar taina cu pinteni de-argint îl străpunge// Pe ţărm unicornul./ Mamă.// In dimineaţa de roz mărgărit/ o inimă. duminica. "Piere în jocul luminilor/saltul de-amurg al delfinilor. Cu cerul vecini" (La curţile dorului)./ peste toate clopotele şi toate tăcerile. Iată câteva versuri semnificative din acest volum: "Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide/ lungi zile pierduţi şi străini. dar şi "viforniţă". Deosebită este poezia Stă în codru fără slavă . scrumul şi florile./ priveşte în larg. comparabilă cu Revedere. lacrima Domnului.meditaţie asupra destinului.// S-ar da înapoi când unda l-ajunge. Rune . "Sub Ursa Mare. iernile./ veacul de mijloc.

// Apoi ca frunza cobori.// Mult mă mustră frunza -ngustă. ./ contimporan cu fluturii. sub ceasul lor?// Nu cred să vă vestească cineva.// Mai aminti-mă-va un trecător// vreunui străin. seculară căutare. o chemare patetică: "Salută tu-anul! Răstornapoi brazda/ şi-ntinde-o visând până-n soare răsare/./ căci basmul ar începe-aşa:// Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu. Cântec pentru anul 2000 şi Epitaf./ dup-atâţi Prieri şi toamne/ neschimbat ca Tine. căutarea absolutului . Poezia Autoportret simbolizează puritatea existenţei. Mai am un singur dor. şi gruparea strofică regulată./ luminile mii. Volumul Nebănuitele trepte are o structură mai complexă. de un deosebit rafinament artistic. în care nu lipsesc teme şi motive autobiografice. In 9 mai 1895. Din celelalte creaţii poetice publicate şi grupate ulterior./Aur scutură alunul. rând pe rând./ în timp ce în lumini mai adăstăm./ In timp ce'-n noi mai cresc grădinile. In Epitaf apare acceptarea senină a morţii./ în mută. Pe lângă discursuri poetice în versul liber.omul./ Regasescu-mâ pe drumul/ începutului. leatul!/ Neschimbat e numai satul. prin folclor. Sensibilitatea deosebită se relevă şi în Fetiţa mea îşi vede ţara./ uitată pe urmă şi ea./ Numai târziu.// Cu aromai ca veninul/ amînteşte-mi-se-arinul.oceanul)./ Salută tu-anul! Lărgeşte-ţi fiinţa şi peste/ cea margine crudă care te curmă./ Sporeşte-ţi cântarea precum se cuvine/ dă ceasului înţelepciunea ce-o ai"./ Şi ţărna/ ţi-o tragi peste ochi/ ca o gravă pleoapă. văzute şi din perspectiva îndepărtării de "vârsta de aur". Doamne. "Calea aici ce greu se găseşte./ de totdeauna. reţinem Părinţii: "Coboară-n lut părinţii./ în timp ce fericiri ne-mprumutăm/ şi suferind şi apă vie pe la vetre". şi. Sfântu Gheorghe bătrân.iluzorie ca apa din care bea curcubeul frumuseţea şi nefiinţa (întrebările unui destin tragic continuându-se în Scrisoare): "Lucian Blaga e mut ca o lebădă./ Sufletul lui e în căutare./ prins cu umbrele tovarăşi. străbunul. Se deschide cu Monolog. lângă Sibiu. dragostea. numai o' clipă.// Se-ntind domol părinţii pe subt pietre.// Câte-s altfel ./ îţi dezvăluie/ nebănuitele trepte. sugerându-se marea trecere şi moartea. poetul reface legătura cu timpul şi spaţiul originar. cu Dumnezeu". mulcom mor. Pe poet îl preocupă eternitatea./ Incă o dată te-adapă"./ mume sub glii/ îţi iau în primire cuvintele. Blaga va realiza.// Lângă Sibiu./ Mumele sfintele ./ Fluier zice../ şi până la cele din urmă hotare./ In patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt./ prin cari ne prelungim pe subt pământ.... în final./. Cetini negre. Intoarcere: "Lângă sat iată-ma iarăşi./ El caută apa din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa". ca şi în Mioriţa. poezia care încheie ciclul. prin lunci/ numai stejarii vor mai fi şi-atunci./ Vântul lacrima mi-o gustă"./ El caută apa din care bea curcubeul. în Cântec pentru anul 2000: "Vulturul ce roteşte sus// Va fi atunci de mult apus./ Ei vor să fie rădăcinile. Cade fumul// Greierii părinţilor/ mulcom cântă. care încheie volumul. Apar şi în acest volum tristeţea./ Nu-i nimenea să te îndrepte. melancolia. unele chiar postum.

/ Palpită în visul seminţelor/ un foşnet de câmp şi amiezi de grădină. . un cer de înaltă lumină. Poezia începe cu un vers familiar: "Mă rogi c-un surâs şi cu dulce cuvânt". Am putea spune că cele două simboluri ale liricii lui Blaga: "corola de minuni a lumii" şi "mirabila sămânţă" sunt relevante. topos = loc) devenind patria unde seminţele cresc . Eutopia (din greacă: eu = bine./ popoare de frunze/ şi-un murmur de neam cântăreţ". când dorm. "Sămânţă" este încărcat de sensuri metaforice.Mirabila sămânţă este o odă modernă dedicată prefacerii rodniciei materiale şi spirituale./ un veac pădureţ./ s-ascunde în fieştecare din ele. celor de faţă şi-n veci tuturor!/ Un gând de puternică vară. Sunt căutate seminţele rare care germinează: "Laudă seminţelor.patria de cuvinte.

panica. iar poezia lui naturista. altfel spus capacitatea de a intui lumea global. Aceasta capacitate si aceasta perspectiva nu sunt “posibilitati” ce se pot realiza sau nu. petrecuta in Lancram. fara a publica insa. ca si bunicul. Simion Blaga. este un reflex al acestei descoperiri. In aprilie 1919 apare volumul de versuri “poemele luminii”. Vocatia intelectuala a tatalui si sentimentul de a trai intr-un univers misterios vor fi deopotriva mostenite de Blaga. este de fapt expresia. In 1908. era preot ortodox in sat. la 13 ani deci. ceea ce Blaga insusi numeste “sensibilitate metafizica”. Contactul cu literatura si arta expresionista l-au ajutat asadar sa se gaseasca pe sine. Copilaria. o dorinta coplesitoare de a fi. compune o vreme fabule. daca nu dateaza de atunci. Ele sunt insa neconcludente. Blaga descopera poezia orientala si scrie in maniera caracteristica acestei poezii. In opera lui se distinge mai intai un sentiment acut al precaritatii fiintei si o nazuinta puternica la “viata”. Toamna sunt trimise lui Sextil Puscariu. insemnari si aforisme “Pietre pentru templul meu”. Apoi. ci componente ale individualitatii. iar in mai volumul de eseuri. care atinge intensitatea maxima tocmai in preajma momentelor de catastrofa. Isidor Blaga. Poeziile care aveau sa alcatuiasca volumul de debut sunt scrise. 26359sle87tvn9v Urmatorul moment important este al intalnirii cu expresionismul. Mama poetului era o fiinta fara instructie deosebita si cu mentalitate arhaica. miscare artistica in care Blaga si-a recunoscut de fapt tendinte dintre cele mai adanci ale propriului sau spirit. cosmic. Este probabil ca ciclul “Versuri scrise pe frunze uscate de vie” din “Pasii profetului”. perspectiva de maxima amploare asupra ei. a ramas pentru totdeauna inscrisa in sufletul poetului. transfigurata uneori mitologic. in intervalul dintre vara 1917 si vara 1918. Prin 1914-1915. publicate in “Tribuna” din Arad: “Pe tarm” si “Noapte”. si care incepe publicarea lor in “Glasul Bucovinei”. Prima incercare filozofica a lui Blaga.Universul poetic al lui Blaga Lucian Blaga s-a nascut la 9 mai 1985. de prin 1910. mai toate. Tatal. cauta o explicatie a viselor caracterizate printro stare de anxietate. ca si imaginea satului. situat intre Alba-Iulia si Sebes. care este entuziasmat. Temeiul intregii viziuni a lui Blaga asupra satului se afla in trairile acestei prime varste. factori accidentali. “cadrul” permanent in care sunt percepute fenomenele si la care ele . dupa cum marturiseste articolul sau “Un poet: Lucian Blaga”. fiind inspirate de Cosbuc si Goga. amandoua la Sibiu. Din faza imediat urmatoare s-au pastrat doua poezii. renegate cu dispret un an mai tarziu si nepastrate. Blaga isi cucereste de la inceput un loc de prim plan in viata literara. in satul Lancram. a amintirii ei.

O stare afectiva de timpuriu familiara lui Blaga produce unele dintre versurile cele mai pure din “Poemele luminii” si multe dintre poemele antologice din postume. Sentimentul singuratatii. Privita dininterior. Blaga nu aude decat sunetul apei batand in tarmul “marii” cosmice. / de totdeauna. / pana la cele din urma hotare” (“Autoportret”) Sentimentul instrainarii de absolut. poetul este el insusi prin substanta lirica a poemelor. Nu-I ramane decat cautarea. caci Absolutul este pe deplin sustras timpului. sursa a unei intinse parti din opera lui Blaga. Dincolo de vorbe percepem vibratia adanc rezonanta a unui poet chinuit de setea existentei depline – si aceasta vibratie este singurul lucru cu adevarat important. este deseori exprimat in material mitologic. / Suflet prabusit in huma ca in perne – / nici o veste – de odihna nu-mi asterne” (“Langa vatra”). mai stins sau mai ascutit.sunt implicit raportate. adica la fondul ultim al lumii. / la patruzeci de ani sugrumandu-ti cuvantul / te-i pierde in tine – in cautare. din perspectiva nucleului ei. / printre stihiile noptii te iscodim. de o extraordinara coerenta. “aici unde astazi singuratatea ne omoara” (“Noi cantaretii leprosi”). Cantand in limbajul profetului. inconjurata de intuneric: “suntem fara scapare singuri in amiaza noptii”. monumentala prin proportii si prin adancimea semnificatiilor. […] Umblam turburati si fara de voie. imprumutat mai frecvent din mitologia biblica. Intr-o zadarnica asteptare a iesirii din solitudine. ca o constructie armonioasa. seculara cautare. o “muta. Contemplarea . lv359s6287tvvn Aplecat peste “marginea” lumii. tulburator si fara leac. / sarutam in pulbere steaua de sub calcaie / si-ntrebam de tine – Elohim!” (“Ioan se sfasie in pustie”). Nazuinta iesirii din ea si esecul perpetuu intretin o tensiune interioara ce se precipita intr-un cantec cu ecou prelung. / stau de veghe langa vatra mea de patimi. / Prin ani un vant o sa te tot alunge subt cer. La toate varstele il aflam astfel: “In strainatate-mi. opare lui Lucian Blaga se infatiseaza ca o desfasurare organica. Blaga il pune. In imediata lui apropiere se asaza poezia in care rasuna. Insingurarea devine izolare a “pamantului” de “cer”: “Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac/ […] / Pentru noi cerul e zavorat”. poetul rataceste infasurat in tristete: “La patruzeci de ani – in asteptare / vei umbla ca si-acum printre stele triste si ierburi. reluat mereu. cristalizeaza in expresii artistice la fel de variate cate sunt textele in care-l regasim. tipatul fiintei pandita de moarte.” (“Cetire din palma”). pamantean in lacrimi. Contempland-o integral. de cosmic. pe profetul Ioan sa se lamenteze in luaocul lui: “Unde esti Elohim? / Lumea din mainile tale-a zburat / ca porumbul lui Noe. ochiul descopera o dinamica inferioara functionand la doua nivele diferite: al poeziei si al ansamblului creatiei. Recurgerea la mit are o prima explicatie intr-o nevoie de discretie a poetului. Pamantul e parca o insula singuratica in spatii. deasupra oricarei limitari si relativitati. el aspira la alte moduri ale expresiei. de pilda. Dupa publicarea “Poemelor luminii”. / vei manca miere neagra si aplecat vei tacea. Pentru omul cu sensibilitate metafizica a fi inseamna a participa la absolut.

“Temele” de care am facut mentiune sunt de fapt obsesiile definitorii ale autorului. lirica lui Blaga infatiseaza deci o complexitate cu totul particulara. Ea arata mai mult resorturile poeziei decat poezia insasi. In “Lumina”. / din plopii albi. dincolo de cronologie. in realitate apar amestecate si contaminate reciproc. intr-o postuma citim: “iubind – ne-ncredintam ca suntem”. nu teme in inteles obisnuit. Ele pot fi izolate numai analitic. realiatea operei poetice a lui Blaga. Structura tematica nu epuizeaza. timpul celor vii e masurat de tarana ce curge. Nici unul dintre poetii romani de dupa Eminescu n-a dat iubirii un sens asa de inalt ca Blaga.// De pe stamine de alun. iar existenta devine o “mare trecere”. Timpul e resimtit ca devorator al vietii. Pentru ca aceasta sa se constituie a fost nevoie ca substanta lirica sa-si afle un “limbaj” care s-o exprime: limbaj ca suma de elemente de comunicare artistica. relief pe-un sarcofag in timp”.lunii il face sa simta la capatai fantoma mortii. lunecare spre abis. obsesia de neobisnuita intensitate a timpului. in care generatiile coboara treptat. . Accentelor eminesciene li se adauga vibratia la “marea trecere”. Teama de moarte e a omului pentru care nu exista un “dincolo” linistitor (ca pentru omul religios). a fiintei amenintate de intuneric si care striga “din adanc”: “Mama. articulate intr-un ansamblu semnificativ care e universul poetului. sederea langa un copac este prilej de meditatie funebra. / de-aceasta banca unde stam / tampla fierbinte langa tampla. lasand in urma lor temple. se intelege. se cerne jarul. / risipei se deda florarul. / Orice-nceput se vrea fecund. nervurile principale ale organismului operei. o dinamica interioara corespunzand miscarilor fundamentale ale sufletului poetului. “ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potir” (“Frumoase maini”). Caderea in resemnare fata de imposibilitatea accederii la absolut prin iubire atenueaza aspectul uneori teoretic al eroticii lui Blaga si lasa sa se auda cantecul patetic si melancolic al unui mare poet al dragostei: “Ne-om aminti candva tarziu / de-aceasta intamplare simpla. . starea de iubire e resimtita cu invadare a sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic.nimicul – marele! / Sapima de marele / imi cutremura noapte de noapte gradina”.” (“Risipei se deda florarul”). ca in clepsidre. prin orbitele mortilor din cimitirul cetatii. mainile iubitei cuprinzandu-i capul cheama imaginea urnei cu “cenusa mea”. Zeii insasi mor. Meditatia asupra marii treceri e o componenta esentiala a poeziei lui Blaga. Dragostea e pentru el – ca si integrarea in natura – o “posibilitate” de a nega izolarea de viata universala. asadar de imagini. motiv suficient de invocare insistenta si de exaltare. iubirea e totusi o intretinere a “arderii” care e viata. S-ar zice ca intre poet si lucruri cade mereu un giulgiu sau ca totul e vazut printr-un zabranic: “In frunza de cucuta-amara / imi fluier bucuriile”. Privita global. linistea noptii trezeste gandul nefiintei. dupa scurtul ragaz in lumina: “Cum se poate / ca lumina lunii o data s-o vezi / si apoi s-a tradezi / intrand in intuneric?”. Daca nu e decat “umbratic joc.

florile de mac. Cealalta componenta mare a universului artistic al lui Blaga e. adica din elemente a caror contemplare intretine aspiratia spre cer. maxima apropiere de lumina o ating florile. foarte frecvente. caracterizat de catre poet astfel: “animal de o salbaticie de nedomesticit. Dintre vegetale. incoruptibile si deci eterne. pamantul e intr-un mare numar de texte. stejari. intre care cel mai frecvent si mai semnificativ e unicornul (inorogul). Blaga asimileaza universului poeziei sale cerul si pamantul. “cerute” de tema fundamentala a poetului: aspiratia la “viata”. steaua.Universul poeziei lui Blaga e determinat de substratul ei si de tipul sau nivelul sensibilitatii poetului. Poetica e semnificatia lor metaforica – cerul. apa. lumina. cadrul gesticulatiei lirice. Componentele fundamentale sunt cele doua planuri ale cosmosului real. brandusile. aceea a cosmosului. In general plante reductibile la suprafete colorate. intotdeauna aceeasi. dar superlativ sublimat totodata”. ci substitute ale lui). nu de trunchiuri. frunza. De observat ca Blaga. prezenta unui astfel de element in poem e insotita de . dar nu lasa sa intre in acest univers (nu e vorba de o procedare deliberata. simbolica. nu lumina solara. nu plastica: ele reprezinta sau sugereaza “viata” si nu sunt contemplate ori invocate pentru “fizica” lor. sunt la Blaga metafore – . crinul. arini. numiti generic sau numiti anume: brazi. ci pur si simplu de fidelitatea poetului fata de substanta propriei vieti interioare si de consecventa in aceasta fidelitate) decat lucrurile care il pot exprima. ci redus la elementele necesare. plopi. campul (care nu sunt propriu-zis peisaje. tinut mereu sub ochiul interior. arborii. covarsitor. la existenta planetara. curgand in valuri de lumina si concentrandu-se in soare si in stele. pamantul. fara parte lemnoasa care sa sugereze masivitatea opaca sau la care aceasta parte e coplesita de frunzis. Sublimarea materiei vegetale. Universul nu e foarte bogat. transparente. ele nu sunt obiect de descriptie si imaginea lor e sumara: sunt pur si simplu. cele mai frecvente in universul poetic al lui Blaga sunt iarba. din pasari si insecte zburatoare. floarea. Aceste elemente au o valoare metaforica. spuneam. absoluta. Cerul lui Blaga este “cadrul” infinit al materiei cosmice fluide. goruni. salcii si alti cativa aproape exclusiv arbori de padure. cerealele. ci pentru sensul lor. etc. fragmente ale spatiului terestru. padurea. – nu canta niciodata fructele: fructul e negarea florii. asimilate succesiv (prin “Poemele luminii” si “Pasii profetului”) universului poeziei: cerul si pamantul. de aceea. Padurea lui Blaga e o padure de coroane. Fauna universului poetic al lui Blaga e compusa. el sugereaza sucurile pamantului. Frunzele si iarba sunt mai degraba produse ale luminii decat ale pamantului. etc. care canta mereu florile – “florile” pur si simplu – sau trandafirul. la care se adauga animale ale padurii si unele mitologice. de aceea in opera poetului. numite. Numit in generalitatea lui sau prin metafore ca gradina. iarba.

Blaga a scris aproape cinci sute de poeme. “Cantecul focului”. In peste patru decenii de activitate literara.sugestia sensului lui maetaforic – de aici efectul artistic tulburator al unor poezii de o mare simplitate: “sta in cadru fara slava / mare pasare bolnava. care compun o opera cat se poate de unitara. “Ce aude unicornul”. . sta sub cerul mic / Si n-o vindeca numic. / Nalta. “Corabii cu cenusa”. Poezia postuma a fost grupata de Blaga in patru cicluri: “Varsta de fier 1940-1944”. scrum de stea // se tot uita-n sus bolnava/ la cea stea peste dumbrava”. // numai roua dac-ar bea / cu cenusa.