Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. A fost redactor la ziarele Voința și Patria. autorul primului tratat românesc de teoria dramei. dramaturg. a murit de asemenea în Sibiu. îi apare în ziarul Voința (1920). în București). traducător. în vârstă de 74 de ani. I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). . în 1919. Adevărul literar și artistic și Cuvântul. precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. poet. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). jurnalist. Cluj) a fost un filozof. academician și diplomat român. Lancrăm. după cum mărturisește el însuși. Zamolxe. Ana Blaga. a murit în anul 1933 la Sibiu.d. 9 mai 1895. lângă Sebeș.[ necesită citare] viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice. iar în volum în 1921. fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. 6 mai 1961. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. fratele poetului. comitatul Sibiu . membru in comitetul de direcție al revistei Cultura. Prima sa dramă. la Cluj. de origine aromână. locuiește în Lugoj. Iosif Blaga. „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”. Copilăria i-a stat. Moga). lângă Sebeș. placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească. la școala primară germană (1902-1906). În luna august 1949.LUCIAN BLAGA Lucian Blaga (n. unde era profesor ruda sa. profesor universitar. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preo ți.[necesită citare] Mama poetului. la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Longin Blaga. S-a născut la Lancrăm. Activitatea publică și academică Publică la Sibiu. colaborator permanent la publicațiile Gândirea. după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914). În 19241925. Primele clase le-a urmat la Sebeș.

/ lumina mea". rotundul. adânci. Mai exact.// N-avea să-mi spună/nimic pământul? Tot pământu-acesta/ neîndurător de larg şi-ucigător de mut. figurile care se constituie sunt cele ale cercului şi sferei.este relevantă."lumina mea"./ ţi-s ochii-asa de negri încât seara/ când stau culcat cu capu-n poala ta/ îmi pare.îndoelnic şi supus ./ Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare/ curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. în Poemele luminii./ acoperind pământul/ c-o mare de-ntuneric. este calea fundamentală de pătrundere în misterele lumii. . care avea să aducă debutul în volum." Alte poeme din volum sugerează liniştea: Lumina.) Putem spune aşadar că. în studiul Lucian Blaga . frica de moarte: Fiorul. Dorul. Ion Pop. în poezia Pământul este sugerată o clipă de trăire intensă a sentimentului de dragoste. Gorunul. în viziunea lui Lucian Blaga./ Aşa-s de negri ochii tăi.alt tip de cunoaştere . a cărei frumuseţe poetul o apără. George Gană. In poezia Izvorul nopţii.. Volumul se deschide cu "arta poetică" Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. fiecare clipă trăită poartă o posibilă revelaţie. afirma: "Impulsul iniţial al poeziei lui Lucian Blaga a fost iubirea". explică metafora "corola de minuni a lumii" ca indicând "un sens al perfecţiunii. (. sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste văi/ şi peste munţi şi peste şesuri. dragostea: Frumoase mâini./ Tăcere apăs-ătoare stăpânea pământul/ şî-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. atunci când poetul trasează liniile cele mai generale ale unei geometrii cosmice specifice. geometria «corolei» apare ca o e misferă.// Pământul răspundea". în prefaţa la Opere ale lui Lucian Blaga.. receptacul gata să primească lumina de sus. Astfel.Universul liric al lui Lucian Blaga Se conturează din momentul semnificativ al anului 1919. poetul aduce un omagiu iubitei../ nimic?// Ca săl aud mai bine mi-am lipit/ de glii urechea .universul liric. Opoziţia dintre cunoaşterea poetică . Este de remarcat valoarea gnomică a poeziei Trei feţe: "Copilul râde:/ «înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»/ Tânărul cântă:/ «Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!»/ Bătrânul tace:/ «Iubirea şi' jocul meu e-nţelepciunea!»". poezia se deschide şi se închide cu o invocaţie. într-un extaz de trăire "fără goluri ale timpului şi ale sufletului" (Marin Mincu): "Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. de comunicare cu pământul. prin Poemele luminii. Lumea este văzută ca "o corolă de minuni". corola unei flori. circulară sau sferică. metafora revelatoare este cea a ochilor ei negri care sunt "izvorul". aşa cum declară în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. cupă deschisă către înaltul celest../ că ochii tăi. Izvorul nopţii.) Dinamica oglindirii înaltului în adânc o completează şi fortifică pe aceea a cuprinderii în spaţiul curb. şi "lumina altora" . văzută ca rotunjime. Dragostea./ şi pe sub glii ţi-am auzit/ a inimei bătaie zgomotoasă. Linişte: tristeţea: Melancolie. trăirea este potenţată de "îmi pare": "Frumoaso. Linişte. (.

/ doi.cu o prefaţă lirică proprie./ Natura îşi adapă zeul. reg'ăsindu-se prin "muguri". şi se încheie cu Moartea lui Pan . "Acoperit de frunze veştede pe-o stâncă zace Pan. Din acest volum mai reţinem poeziile: Vara . Aşadar."un pastel spiritualizat. "e orb şi e bătrân". dispare. cu ochii închişi. Pan simbolizează pentru poet ipostaza cunoaşterii prin participarea ta ritmurile interioare ale cosmosului. care sugerează setea de absolut.ca melcii . la sfârşit: "A treia zi şi-a-nchis coşciugul ochilor de foc. fluierul de soc care rămâne neterminat (fluierul de soc apare şi în Mioriţa)./ dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginire!". devenind conştient de ea. s-ascunse într-o peşteră".unde moartea se realizează ca o retragere în altă lume. In lan .Volumul Poemele luminii se încheie cu poezia Stelelor. ce dimensionează ipostazele eului liric.îl numeşte Marin Mincu . volumul cel mai sărac din punct de vedere cantitativ.în care este prezentat un eşantion liric. "zace" într-o mare 'tăcere"./ Pleoapele-i sunt de cremene. Astfel. iar toamnele treceau-în goană cu căderi de stele. în propriul regn. cu accent pe receptarea puterii germinaţiei: "De prea mult . ciclic prefacerile naturii./ Pan./ zadarnic cearc-a mai clipi./ Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută/ cu buze reci de gheaţă trupul/ şi-nmărmurit vă-ntreb:/ spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?/ Pribeag cum sunt. dar nu ştiu -unde. stelelor./ E orb şi e bătrân. "miei" ./ Neisprăvit rămase fluierul de soc" (Păianjenul).peste iarnă."prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor"./ trei. Semnele naturii primâvăratîce le receptează prin buze. ca în picturile lui Van Gogh" şi căruia Lucian Blaga i-a dedicat pagini de exegeză pe tema expresionismului. nici voi n-aveţi/ in drumul vostru nici o ţintă. de integrare în macrocos-mos: "C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi/ în mine/ ma-nchin luminii voastre. la fel ca în Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu. trăind lent. se deschide cu Pan ./ şi flăcări de adorare/ îmi ard în ochi./ Un singur gând mi-e rază şi putere:/ o." Pan reprezintă eul anonim care nu vorbeşte pentru a nu tulbura materia primară. 1921. razele de lumină pătrund până la peştera lui Pan şi-l fac să vadă: "Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau/ şi sempingeau cu coatele s-ajungă până la el".o idilă modernă./ Era acoperit cu promoroacă/ şi-amurgul cobora din sunetul de toacă./ mă simt azi cel mai singuratic suflet/ şi străbătut deavânt alerg. presimţind însă spaima în faţa inevitabilului. Paşii profetului.este contemplat de la distanţă. o primă deschidere de cortină pentru scenariul liric ce urmează". Dacă la început: "Gonit de crucile sădite pe cărări. "un fel de prolog . zeul vede transformarea lumii şi. spiritualizată. ca-n nişte candele de jertfă. marcat de semne: piticul cu cruce pe spate. stelelor. Pan zeul naturii ./ căci ochii-i s-au închis . ca în Moartea Iui Pan./ Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:/ unu.

/ despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei. albastru. al "vârstei de aur"./ de trandafiri./ Aiurind mă căutam în leagănul bătrân/ cu mâinile pe mine însumi/ . ca şi celelalte din acest volum. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.De unde să-ncep?/ Credeţi-mă. revine la "timp"./ fii amfora eului meu îndărătnic!// Prin cosmos/ auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi/ şi-aş apare năvalnic şi liber/ cum sunt.// Când aş iubi./ . "valuri de lumină". Trecut-au anii./ daţi-mi un alt trup să-mi descarc nebunia/ în plin!/ Pământule larg./ pământule sfânt. Cromatica este aprinsă: galben. De la elanul spiritual din Vreau să joc. sau poate chiar o prefigurare a maturităţii de mai târziu. nu însă biologice: "Daţi-mi un trup. voi munţilor. la "lutul slab"./ despre cerul spre care creştem./ Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul"./ voi munţilor./ fii pieptul acestei năpraznice inimi. . Doamne. Poezia Către cititori.ca un prunc" (a se vedea poezia lui Minai Eminescu O. ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea". care explică o stare de spirit a poetului: "Opreşte trecerea. Chemarea lirică sfâşietoare pentru un nou trup semnifică. Cuvintele sunt lacrimile celor ce-au voit să plângă şi n-au putut. Un timp pe măsura munţilor şi a mărilor care să-i permită să zdrobească: "Când aş urî. vă uitaţi printre gratii de poartă/ şi aşteptaţi să vorbesc. poetul preferând izolarea: "Aici e casa mea. o căutare de noi forme./ prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc./ despre arhanghelii care ară cu plugul/ grădinile omului. de aceea toate sunt amare. a trăirii. "fortuna labilis" (soarta schimbătoare) şi "vanitas vanitatum" (deşertăciunea deşertăciunilor)./ spre cer/să-l cuprind./ Voi treceţi pe drum./ aş zdrobi cu picioarele mele de stâncă/ bieţi sori/ călători/ şi poate-aş zâmbi". în Glossâ. Cu mâne zilele-ţi adăogi. exprimat prin: "aripi". Volumul are un moto semnificativ. roşu (maci): "Ea cântă/ şi eu ascult. este o încercare-confesiune de salvare de la "marea trecere". la "straşnicul suflet".aur crapă boabele de grâu". Poezia Daţi-mi un trup. în mod expresionist. şi totuşi te rog: opreşte. Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire -. temă identificată în literatura universală. rămâi). iar în literatura română îndeosebi la Minai Eminescu. comparabilă cu poezia Vreau să joc din primul volum. Blaga declară în poezia Leagănul: "Eu cred că sufeream de prea mult suflet" şi trăieşte tragedia neantului ca şi Ar-ghezi şi Eminescu: "Eram aşa de obosit/ de primăveri. despre soartă şi despre şarpele binelui. Volumul In marea trecere a marcat preocuparea poetului pentru tema timpului în cele trei ipostaze ale sale: "fugit irreparabile tempus" (timpul fuge fără să se mai întoarcă). credeţi-mă./ de tinereţe/ şi de râs./ mărilor. sălbatice braţe fierbinţi. din nou la persoana I.Gigi semnifică întoarcerea la mitul copilăriei./ mi-aş întinde spre cer toate mările/ ca nişte vânjoase. "cer". dar pe care poetul o iubea. Scrisoarea I. Sperietoarea de care râdeau toţi copiii. dedicată nepoatei sale . Din copilăria mea. semnifică excepţia de la ordinea lumii. este exprimarea vitalităţii.// mijlocul să-i frâng/ să-I sărut sclipitoarele stele". fii trunchiul meu.

tristeţe şi răstigniri/ şi înainte de toate despre marea trecere. poetul exprimă adevăruri cu valoare gnomică./ Ca să nu le sperii ./ sunt pluguri./ ci adânc în pământ undeva./ vino. Aspectul este tragic. aşa cum a făcut-o şi Tudor Arghezi: "Prietene crescut la oraş/ fără milă. sete de absolut: "Copilo./ Voi treceţi pe drum. Totul devine mut. comparabil cu cel din poezia ./ ca un miros sfios de iarbă tăiată../ Dumnezeule./ de-aceea . la o colectivitate." Strigarea "de sânge" reprezintă o apartenenţă la un grad de rudenie. spaţiul satului românesc devine mai mult decât un mit al miturilor. ca florile în fereastră. nenumărate pluguri: mari paseri negre/ ce-au coborât din cer pe pământ.eu şi ceilalţi prin "voi"./ trebuie să te apropii de ele cântând. e seară. la o copilărie pierdută: "Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Apar din nou cele două ipostaze .. din 1937.. Simbolul şarpelui apare aici alăturat binelui.în antiteză cu: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid.". poetul devine ucigaş "ce-astupă cu năframa/ o gură învinsă. ură. ca în poezia Pământ din Poemele iubirii./ pentru totdeauna să tacă../ prietene care încă niciodată n-ai văzut/ câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi. să-ţi arăt brazdele veacului./ Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Mă dezbrac de trup/ ca de-o haină pe care-o laşi în drum". cădere./ ca un cerb bătrân/ după ciuta lui pierdută în moarte"./ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar. In Pluguri.. unde te-ntorci. Elogiu satului românesc. Ele semnifică drame. Cuvintele sunt inutile. "Aici e casa mea./ cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos. pluguri.despre ură şi cădere./ ca o cădere de fum din streşini de paie..lăsaţi-mă/ să umblu mut printre voi. prin simbolul plugului./ să tacă" .// Uite. devine "suflet". Psalm sugerează.// Vino-încet"./ să vă ies în cale cu ochii închişi".// Pe dealuri. cucernic. despre orice poţi să vorbeşti cât vrei. Poezia Sufletul satului anticipează ideile din discursul de recepţie la Academia Română./ Aici orice gând e mai încet./ Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plângă şi n-au putut. eterne./ Amare foarte sunt toate cuvintele./ ca un ioc de iezi pe morminte înalte". e noapte fără feres'tre-n afară./ închid cu pumnul toate izvoarele. cu un sentiment de tristeţe tragică. Poezia care a dat şi titlul volumului In marea trecere relevă faptul că fiinţa umană este altfel şi că nu se poate integra în pacea cosmică. de-acum ce ma fac?/ în mijlocul tău mă dezbrac./ Numai sângele mereu strigă prin păduri/ după îndepărtata-i copilărie./ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept. emoţie. apare neîncrederea în cuvânt: "Iată. pune-ţi mâinile pe genunchii mei. Volumul se încheie simbolic./ Aici se vindecă setea de mântuire/ şi dacă ţi-ai sângerat picioarele/ te aşezi pe un podmol de lut./ Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi. dorinţa poetului de a comunica cu divinitatea. Printr-un gest solemn./ vreau să te iau de mână. Strigătul nu mai primeşte răspuns de la pământ. poetul adresează o patetică chemare de reîntoarcere în eternitatea spirituală a satului românesc. răstigniri.

la o mie de metrinălţime. Semnificativă pentru acest moment ai istoriei poeziei lui Blaga. după poetul Ion Barbu (Legenda şi somnul în poezia lui Blaga)./ gornicul nu mai vorbeşte./ Dăinuie un suflet din adieri./ somnul lumii. în nevăzut peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice./ Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile. In poezia Veac. imaginea oraşului secolului al XX-lea este halucinantă: "Umblă maşinile subpământeşti. sânge.satul. câmpia. "pare o prelungire a Epilogului". Poezia Biografie. Biografia este pretextul de a rememora câteva "eveni-mente" care. e întoarcerea la starea paradisiacă. muntele: toate sunt acum "deformate" în sensul viziunii asupra oraşului. este o excepţie./ De peun umăr pe altul/ tăcând îmi trec steaua ca o povară". Arhanghelii sosiţi să pedepsească oraşul s-au rătăcit prin baruri. ţară/ şi aventuri în cari veşnic recazi. înţeles ca univers închis" (Marin Mincu). Poezia începe cu misterioasa întrebare: "Unde şi când mam ivit în lumină nu ştiu. Somnul are şi funcţie purificatoare. şi al marii treceri . în antiteză cu prima strofă. Iată poezia Somn: "Noapte întreagă. Paris. concentrat în Epilog: "Ingenunchez în vânt./ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea e o cântare". faţă de: "Cu cuvinte stinse în gură/ am cântat şi mai cânt marea trecere. spre răsărit/ stelele îşi spun poveşti prin cetini de brazi/ şi-n miez de noapte râtul mistreţilor/ deschide izvoarele"./ în somn sângele meu ca un val/ se trage din mine/ înapoi la părinţi". imaginea oraşului este starea de spirit a poetului în interiorul acelor spaţii care pot anula sentimentul izolării de cosmic. iată şi ultima: "Dar sus.. o poartă de integrare în spaţiul increat. "Somnul în poetica blagiană se dovedeşte a fi şi mijlocul fecund de a surprinde esenţele lumii. "cu penele arse". Volumul Lauda somnului. Portretul este comun ca al oamenilor./ Cu zvonuri surde prin arbori/ se ridică veacuri fierbinţi../ De pe case antenele pipăie spaţii/ cu alte graiuri şi alte veşti"//./ Buhe sure s-aşeazâ ca urne pe brazi. Mâne oasele/ au să-mi cadă de pe cruce./ înapoi nici un drum nu mai duce.punctele luminoase sunt rare" Temele sunt citadine şi stau sub influenţa activităţii de diplomat la Varşovia. comunică cu strămoşii. este. după aprecierile criticii literare (George Gană). Volumul La cumpăna apelor se deschide cu poezia Sat natal şi se sfârşeşte cu Ţară./ fără azi/ fără ieri. Motivul bolii . Somnul reprezintă pragul limită al izolării. definesc condiţia existenţei de poet. Praga. îngerii de ceară. "o formă de existenţă mult mai completă ca existenţa diurnă"./ îngenunchez în vânt:/ lângă steaua cea mai tristă". ". Dănţuiesc stele în iarbă. prin repetare. care deschide ciclul./ în întunericul fără de martori/ se liniştesc păsări.Duhovnicească a lui Tudor Arghezi. Berna.

laptele mării. "Boarea atlantică pipăie morile./ Mamă./ peste toate clopotele şi toate tăcerile. Iată câteva versuri semnificative din acest volum: "Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide/ lungi zile pierduţi şi străini. pribegie şi somn). cel val. bătrân. "bunavestire". duminica./ priveşte în larg. "Piere în jocul luminilor/saltul de-amurg al delfinilor. am putea spune./ cenuşa şi pravila. "Văd anii crescând şi paşii lungind/ peste toate văile.// S-ar da înapoi când unda l-ajunge. "ţinuturi amare şi reci" Timpul devine un miracol în care. o clipă cât anul. spre care se va îndrepta: "Stă în codru fără slavă/ mare// pasăre bolnavă. care' înlocuieşte "gorunul". Ciclul La curţile dorului aduce mai multe elemente autobiografice. a zodiei. "străzi" etc./ Singură vatra nu mi-e-ngaduită./ /numai rouă dac-ar bea/ cu cenuşă. Apare simbolul "bradului". verile. Poeziile La curţile dorului şi Satul minunilor pun mai mult în circulaţie cuvinte cum sunt: "dor". prin tonul grav care se degajă din ambele poezii. lacrima Domnului./ De ce îmi e aşa de teamă . Sinteza. scrumul şi florile./ dar taina cu pinteni de-argint îl străpunge// Pe ţărm unicornul. Cu cerul vecini" (La curţile dorului). pe "chei". Unele poezii com pun un adevărat "ciclu portughez": Coasta soarelui.dominate de pictural şi muzicalitate. surpat de bureţi. muchiile./ Oaspeţi suntem în tinda noii lumini/ la curţile dorului. Deosebită este poezia Stă în codru fără slavă . "minune" cu sens de mister revelat. în care apare motivul unicornului. în a şaptea zi a Genezei. a sorţii. fumul . O. La cumpăna apelor . în imperiul meu/ bradul bărbos străjuieşte mereu" (Cântecul bradului). singură şi de la sine.// Valul-acoperă numele/ scrise-n nisipuri. tot altul. animal fabulos. • nimicul .pentru rafinamentul folcloric al poetului. scrum de stea. comparabilă cu Revedere. "Sfios unicornul s-abate la mal./ părul femeilor./ neatins de om.meditaţie asupra destinului./ veacul de mijloc. Elogiul satului nu mai este cel de la început şi din discursul de recepţie.înaltul" (Ani./ purcede solară prin anotimp" (Boare atlantică). a momentului sufletesc./ bătrân. prezent în creaţia lui Blaga.creaţia./ Podişul m-alunga. poetul mergând pe "potecă". Boare atlantică .// Naltă stă sub cerul mic/ şi n-o vindecă nimic. neajuns de ereţi.// Se tot uită-n sus bolnavă/ la cea stea peste dumbravă". dar şi "viforniţă". şesul mă cere. "Sub Ursa Mare. Tulburătoare este poezia Din adânc: "Mamă. şi urmele// Soarele.ca peceţi ale misterului făpturii. tu ai fost odat' mormântul meu.care apare in volum semnifică nu o suferinţă propriu-zisă. ci mai mult un refugiu. spre cea zare. "veste cerească". "venin". Se remarcă în acest volum şi poeziile: Septembrie. şi Creatorul se odihneşte. rămâi ale lui Eminescu şi chiar Iîntoarcerea la brazdă de Tudor Arghezi./ şi cum aş slăvi scânteia-npământenită./ Drumeaguri ades ocolit-am prin linişti/ după mersul albastru al lunii" (Satul minunilor)./ cade în mările somnului" (Asfinţit marin).marele! Spaima de marele/ îmi cutremură noapte de noapte grădina. iernile. este fixată în poezia Intoarcere. Rune . ci una productivă .// In dimineaţa de roz mărgărit/ o inimă. "Ajuns-am prin pulberi şi mirişti/ unde răzbat fără sfat numai unii. "rodii de aur"./ se-nfruntă-n poveste cu oceanul" (Unicornul şi .mamă -/ să părăsesc iar lumina?" Poezia trimite la Duhovnicească a lui Tudor Arghezi.

Cetini negre. Se deschide cu Monolog./ El caută apa din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa". Sfântu Gheorghe bătrân.. Din celelalte creaţii poetice publicate şi grupate ulterior. reţinem Părinţii: "Coboară-n lut părinţii./ contimporan cu fluturii. o chemare patetică: "Salută tu-anul! Răstornapoi brazda/ şi-ntinde-o visând până-n soare răsare/. Poezia Autoportret simbolizează puritatea existenţei./ Fluier zice./ căci basmul ar începe-aşa:// Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu../ In patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt. căutarea absolutului . ca şi în Mioriţa. lângă Sibiu.. şi./ Mumele sfintele . văzute şi din perspectiva îndepărtării de "vârsta de aur".// Mai aminti-mă-va un trecător// vreunui străin.// Se-ntind domol părinţii pe subt pietre./ în mută. Cade fumul// Greierii părinţilor/ mulcom cântă. care încheie volumul. mulcom mor./ Sufletul lui e în căutare./ mume sub glii/ îţi iau în primire cuvintele. Volumul Nebănuitele trepte are o structură mai complexă.omul. sugerându-se marea trecere şi moartea./ El caută apa din care bea curcubeul.iluzorie ca apa din care bea curcubeul frumuseţea şi nefiinţa (întrebările unui destin tragic continuându-se în Scrisoare): "Lucian Blaga e mut ca o lebădă../ îţi dezvăluie/ nebănuitele trepte. Intoarcere: "Lângă sat iată-ma iarăşi. prin folclor./Aur scutură alunul./ Şi ţărna/ ţi-o tragi peste ochi/ ca o gravă pleoapă. cu Dumnezeu"./ Sporeşte-ţi cântarea precum se cuvine/ dă ceasului înţelepciunea ce-o ai". poezia care încheie ciclul.// Câte-s altfel ./ Incă o dată te-adapă"./ Ei vor să fie rădăcinile. dragostea./ dup-atâţi Prieri şi toamne/ neschimbat ca Tine. seculară căutare.oceanul). în Cântec pentru anul 2000: "Vulturul ce roteşte sus// Va fi atunci de mult apus.// Cu aromai ca veninul/ amînteşte-mi-se-arinul. poetul reface legătura cu timpul şi spaţiul originar. şi gruparea strofică regulată.// Apoi ca frunza cobori./ In timp ce'-n noi mai cresc grădinile. Cântec pentru anul 2000 şi Epitaf. prin lunci/ numai stejarii vor mai fi şi-atunci././ de totdeauna./ uitată pe urmă şi ea. de un deosebit rafinament artistic. Pe lângă discursuri poetice în versul liber. sub ceasul lor?// Nu cred să vă vestească cineva. ./ prins cu umbrele tovarăşi. străbunul./ Numai târziu. în final. In 9 mai 1895.// Mult mă mustră frunza -ngustă. melancolia. Pe poet îl preocupă eternitatea. "Calea aici ce greu se găseşte. numai o' clipă./ prin cari ne prelungim pe subt pământ. Doamne./ luminile mii. Sensibilitatea deosebită se relevă şi în Fetiţa mea îşi vede ţara. Mai am un singur dor./ Nu-i nimenea să te îndrepte. unele chiar postum./ în timp ce fericiri ne-mprumutăm/ şi suferind şi apă vie pe la vetre". Apar şi în acest volum tristeţea. Blaga va realiza./ Vântul lacrima mi-o gustă". în care nu lipsesc teme şi motive autobiografice./ şi până la cele din urmă hotare./ Salută tu-anul! Lărgeşte-ţi fiinţa şi peste/ cea margine crudă care te curmă. In Epitaf apare acceptarea senină a morţii.// Lângă Sibiu./ Regasescu-mâ pe drumul/ începutului. leatul!/ Neschimbat e numai satul./ în timp ce în lumini mai adăstăm. rând pe rând.

Poezia începe cu un vers familiar: "Mă rogi c-un surâs şi cu dulce cuvânt". celor de faţă şi-n veci tuturor!/ Un gând de puternică vară. . topos = loc) devenind patria unde seminţele cresc ./ popoare de frunze/ şi-un murmur de neam cântăreţ". Eutopia (din greacă: eu = bine./ Palpită în visul seminţelor/ un foşnet de câmp şi amiezi de grădină.Mirabila sămânţă este o odă modernă dedicată prefacerii rodniciei materiale şi spirituale.patria de cuvinte. când dorm. Am putea spune că cele două simboluri ale liricii lui Blaga: "corola de minuni a lumii" şi "mirabila sămânţă" sunt relevante. Sunt căutate seminţele rare care germinează: "Laudă seminţelor./ s-ascunde în fieştecare din ele. "Sămânţă" este încărcat de sensuri metaforice. un cer de înaltă lumină./ un veac pădureţ.

dupa cum marturiseste articolul sau “Un poet: Lucian Blaga”. cauta o explicatie a viselor caracterizate printro stare de anxietate. ceea ce Blaga insusi numeste “sensibilitate metafizica”. iar in mai volumul de eseuri. fiind inspirate de Cosbuc si Goga. Blaga isi cucereste de la inceput un loc de prim plan in viata literara. Toamna sunt trimise lui Sextil Puscariu. Mama poetului era o fiinta fara instructie deosebita si cu mentalitate arhaica. Tatal. publicate in “Tribuna” din Arad: “Pe tarm” si “Noapte”. Copilaria. Aceasta capacitate si aceasta perspectiva nu sunt “posibilitati” ce se pot realiza sau nu. amandoua la Sibiu. Vocatia intelectuala a tatalui si sentimentul de a trai intr-un univers misterios vor fi deopotriva mostenite de Blaga. Simion Blaga.Universul poetic al lui Blaga Lucian Blaga s-a nascut la 9 mai 1985. altfel spus capacitatea de a intui lumea global. iar poezia lui naturista. daca nu dateaza de atunci. panica. 26359sle87tvn9v Urmatorul moment important este al intalnirii cu expresionismul. Poeziile care aveau sa alcatuiasca volumul de debut sunt scrise. ca si bunicul. “cadrul” permanent in care sunt percepute fenomenele si la care ele . compune o vreme fabule. In 1908. este un reflex al acestei descoperiri. Contactul cu literatura si arta expresionista l-au ajutat asadar sa se gaseasca pe sine. Din faza imediat urmatoare s-au pastrat doua poezii. care atinge intensitatea maxima tocmai in preajma momentelor de catastrofa. fara a publica insa. transfigurata uneori mitologic. miscare artistica in care Blaga si-a recunoscut de fapt tendinte dintre cele mai adanci ale propriului sau spirit. este de fapt expresia. mai toate. in satul Lancram. Prima incercare filozofica a lui Blaga. renegate cu dispret un an mai tarziu si nepastrate. perspectiva de maxima amploare asupra ei. ca si imaginea satului. la 13 ani deci. insemnari si aforisme “Pietre pentru templul meu”. a ramas pentru totdeauna inscrisa in sufletul poetului. si care incepe publicarea lor in “Glasul Bucovinei”. de prin 1910. petrecuta in Lancram. Isidor Blaga. a amintirii ei. o dorinta coplesitoare de a fi. Apoi. Ele sunt insa neconcludente. ci componente ale individualitatii. Temeiul intregii viziuni a lui Blaga asupra satului se afla in trairile acestei prime varste. situat intre Alba-Iulia si Sebes. Prin 1914-1915. in intervalul dintre vara 1917 si vara 1918. factori accidentali. Blaga descopera poezia orientala si scrie in maniera caracteristica acestei poezii. care este entuziasmat. Este probabil ca ciclul “Versuri scrise pe frunze uscate de vie” din “Pasii profetului”. In aprilie 1919 apare volumul de versuri “poemele luminii”. era preot ortodox in sat. In opera lui se distinge mai intai un sentiment acut al precaritatii fiintei si o nazuinta puternica la “viata”. cosmic.

lv359s6287tvvn Aplecat peste “marginea” lumii.” (“Cetire din palma”). poetul rataceste infasurat in tristete: “La patruzeci de ani – in asteptare / vei umbla ca si-acum printre stele triste si ierburi. opare lui Lucian Blaga se infatiseaza ca o desfasurare organica.sunt implicit raportate. pe profetul Ioan sa se lamenteze in luaocul lui: “Unde esti Elohim? / Lumea din mainile tale-a zburat / ca porumbul lui Noe. O stare afectiva de timpuriu familiara lui Blaga produce unele dintre versurile cele mai pure din “Poemele luminii” si multe dintre poemele antologice din postume. In imediata lui apropiere se asaza poezia in care rasuna. / la patruzeci de ani sugrumandu-ti cuvantul / te-i pierde in tine – in cautare. Nu-I ramane decat cautarea. ca o constructie armonioasa. este deseori exprimat in material mitologic. Cantand in limbajul profetului. / printre stihiile noptii te iscodim. mai stins sau mai ascutit. Pamantul e parca o insula singuratica in spatii. Nazuinta iesirii din ea si esecul perpetuu intretin o tensiune interioara ce se precipita intr-un cantec cu ecou prelung. sursa a unei intinse parti din opera lui Blaga. […] Umblam turburati si fara de voie. poetul este el insusi prin substanta lirica a poemelor. de cosmic. monumentala prin proportii si prin adancimea semnificatiilor. Pentru omul cu sensibilitate metafizica a fi inseamna a participa la absolut. o “muta. cristalizeaza in expresii artistice la fel de variate cate sunt textele in care-l regasim. tulburator si fara leac. Contemplarea . seculara cautare. Dincolo de vorbe percepem vibratia adanc rezonanta a unui poet chinuit de setea existentei depline – si aceasta vibratie este singurul lucru cu adevarat important. adica la fondul ultim al lumii. Insingurarea devine izolare a “pamantului” de “cer”: “Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac/ […] / Pentru noi cerul e zavorat”. imprumutat mai frecvent din mitologia biblica. el aspira la alte moduri ale expresiei. / Suflet prabusit in huma ca in perne – / nici o veste – de odihna nu-mi asterne” (“Langa vatra”). deasupra oricarei limitari si relativitati. / pana la cele din urma hotare” (“Autoportret”) Sentimentul instrainarii de absolut. Blaga il pune. / vei manca miere neagra si aplecat vei tacea. / stau de veghe langa vatra mea de patimi. “aici unde astazi singuratatea ne omoara” (“Noi cantaretii leprosi”). Intr-o zadarnica asteptare a iesirii din solitudine. reluat mereu. / Prin ani un vant o sa te tot alunge subt cer. pamantean in lacrimi. caci Absolutul este pe deplin sustras timpului. Dupa publicarea “Poemelor luminii”. Sentimentul singuratatii. / de totdeauna. / sarutam in pulbere steaua de sub calcaie / si-ntrebam de tine – Elohim!” (“Ioan se sfasie in pustie”). de pilda. ochiul descopera o dinamica inferioara functionand la doua nivele diferite: al poeziei si al ansamblului creatiei. Recurgerea la mit are o prima explicatie intr-o nevoie de discretie a poetului. inconjurata de intuneric: “suntem fara scapare singuri in amiaza noptii”. tipatul fiintei pandita de moarte. de o extraordinara coerenta. din perspectiva nucleului ei. La toate varstele il aflam astfel: “In strainatate-mi. Privita dininterior. Contempland-o integral. Blaga nu aude decat sunetul apei batand in tarmul “marii” cosmice.

// De pe stamine de alun. Zeii insasi mor. / Orice-nceput se vrea fecund.” (“Risipei se deda florarul”). dincolo de cronologie. lunecare spre abis. timpul celor vii e masurat de tarana ce curge. lirica lui Blaga infatiseaza deci o complexitate cu totul particulara. Ele pot fi izolate numai analitic. nu teme in inteles obisnuit. dupa scurtul ragaz in lumina: “Cum se poate / ca lumina lunii o data s-o vezi / si apoi s-a tradezi / intrand in intuneric?”. Privita global. nervurile principale ale organismului operei. intr-o postuma citim: “iubind – ne-ncredintam ca suntem”. Teama de moarte e a omului pentru care nu exista un “dincolo” linistitor (ca pentru omul religios). in realitate apar amestecate si contaminate reciproc. S-ar zice ca intre poet si lucruri cade mereu un giulgiu sau ca totul e vazut printr-un zabranic: “In frunza de cucuta-amara / imi fluier bucuriile”.lunii il face sa simta la capatai fantoma mortii. Structura tematica nu epuizeaza. Caderea in resemnare fata de imposibilitatea accederii la absolut prin iubire atenueaza aspectul uneori teoretic al eroticii lui Blaga si lasa sa se auda cantecul patetic si melancolic al unui mare poet al dragostei: “Ne-om aminti candva tarziu / de-aceasta intamplare simpla. realiatea operei poetice a lui Blaga. / din plopii albi. mainile iubitei cuprinzandu-i capul cheama imaginea urnei cu “cenusa mea”. / de-aceasta banca unde stam / tampla fierbinte langa tampla. Daca nu e decat “umbratic joc. “Temele” de care am facut mentiune sunt de fapt obsesiile definitorii ale autorului. starea de iubire e resimtita cu invadare a sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic. o dinamica interioara corespunzand miscarilor fundamentale ale sufletului poetului. motiv suficient de invocare insistenta si de exaltare. In “Lumina”. Ea arata mai mult resorturile poeziei decat poezia insasi. Pentru ca aceasta sa se constituie a fost nevoie ca substanta lirica sa-si afle un “limbaj” care s-o exprime: limbaj ca suma de elemente de comunicare artistica. iubirea e totusi o intretinere a “arderii” care e viata. sederea langa un copac este prilej de meditatie funebra. Accentelor eminesciene li se adauga vibratia la “marea trecere”. lasand in urma lor temple. Dragostea e pentru el – ca si integrarea in natura – o “posibilitate” de a nega izolarea de viata universala. Nici unul dintre poetii romani de dupa Eminescu n-a dat iubirii un sens asa de inalt ca Blaga. a fiintei amenintate de intuneric si care striga “din adanc”: “Mama. . iar existenta devine o “mare trecere”. prin orbitele mortilor din cimitirul cetatii. linistea noptii trezeste gandul nefiintei. asadar de imagini. relief pe-un sarcofag in timp”. / risipei se deda florarul. . ca in clepsidre. obsesia de neobisnuita intensitate a timpului. in care generatiile coboara treptat. Timpul e resimtit ca devorator al vietii.nimicul – marele! / Sapima de marele / imi cutremura noapte de noapte gradina”. articulate intr-un ansamblu semnificativ care e universul poetului. se intelege. se cerne jarul. “ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potir” (“Frumoase maini”). Meditatia asupra marii treceri e o componenta esentiala a poeziei lui Blaga.

Poetica e semnificatia lor metaforica – cerul. dar superlativ sublimat totodata”. De observat ca Blaga. nu plastica: ele reprezinta sau sugereaza “viata” si nu sunt contemplate ori invocate pentru “fizica” lor. Cerul lui Blaga este “cadrul” infinit al materiei cosmice fluide. Dintre vegetale. Fauna universului poetic al lui Blaga e compusa. fara parte lemnoasa care sa sugereze masivitatea opaca sau la care aceasta parte e coplesita de frunzis. numiti generic sau numiti anume: brazi. cerealele. la existenta planetara. nu lumina solara. arborii. Blaga asimileaza universului poeziei sale cerul si pamantul. pamantul e intr-un mare numar de texte. absoluta. asimilate succesiv (prin “Poemele luminii” si “Pasii profetului”) universului poeziei: cerul si pamantul. iarba. etc. padurea. stejari. curgand in valuri de lumina si concentrandu-se in soare si in stele. adica din elemente a caror contemplare intretine aspiratia spre cer. tinut mereu sub ochiul interior. cadrul gesticulatiei lirice. frunza. fragmente ale spatiului terestru. Padurea lui Blaga e o padure de coroane. plopi. Componentele fundamentale sunt cele doua planuri ale cosmosului real. transparente. foarte frecvente. dar nu lasa sa intre in acest univers (nu e vorba de o procedare deliberata. covarsitor. caracterizat de catre poet astfel: “animal de o salbaticie de nedomesticit. aceea a cosmosului. Numit in generalitatea lui sau prin metafore ca gradina. intre care cel mai frecvent si mai semnificativ e unicornul (inorogul). Frunzele si iarba sunt mai degraba produse ale luminii decat ale pamantului. cele mai frecvente in universul poetic al lui Blaga sunt iarba. prezenta unui astfel de element in poem e insotita de .Universul poeziei lui Blaga e determinat de substratul ei si de tipul sau nivelul sensibilitatii poetului. floarea. pamantul. incoruptibile si deci eterne. la care se adauga animale ale padurii si unele mitologice. ele nu sunt obiect de descriptie si imaginea lor e sumara: sunt pur si simplu. Cealalta componenta mare a universului artistic al lui Blaga e. simbolica. florile de mac. crinul. ci pur si simplu de fidelitatea poetului fata de substanta propriei vieti interioare si de consecventa in aceasta fidelitate) decat lucrurile care il pot exprima. lumina. din pasari si insecte zburatoare. maxima apropiere de lumina o ating florile. campul (care nu sunt propriu-zis peisaje. steaua. de aceea. etc. sunt la Blaga metafore – . “cerute” de tema fundamentala a poetului: aspiratia la “viata”. care canta mereu florile – “florile” pur si simplu – sau trandafirul. ci pentru sensul lor. salcii si alti cativa aproape exclusiv arbori de padure. intotdeauna aceeasi. Universul nu e foarte bogat. Aceste elemente au o valoare metaforica. el sugereaza sucurile pamantului. goruni. ci redus la elementele necesare. ci substitute ale lui). arini. brandusile. Sublimarea materiei vegetale. numite. In general plante reductibile la suprafete colorate. – nu canta niciodata fructele: fructul e negarea florii. spuneam. de aceea in opera poetului. nu de trunchiuri. apa.

“Cantecul focului”.sugestia sensului lui maetaforic – de aici efectul artistic tulburator al unor poezii de o mare simplitate: “sta in cadru fara slava / mare pasare bolnava. // numai roua dac-ar bea / cu cenusa. . / Nalta. “Corabii cu cenusa”. “Ce aude unicornul”. Blaga a scris aproape cinci sute de poeme. care compun o opera cat se poate de unitara. sta sub cerul mic / Si n-o vindeca numic. Poezia postuma a fost grupata de Blaga in patru cicluri: “Varsta de fier 1940-1944”. In peste patru decenii de activitate literara. scrum de stea // se tot uita-n sus bolnava/ la cea stea peste dumbrava”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful