Nichita Stnescu universul poetic

Nichita Stnescu este mai interesat, mai emoionat de idee dect de sentiment. Calea care s-i
satisfac nevoia de siguran ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre geometrie i
fizic. Critica literar consider c de la Ion Barbu, poezia romneasc nu a mai cunoscut o
asemenea capacitate de abstractizare ca n cazul lui Nichita Stnescu.
Poetul s-a situat ntr-o ascenden nobil: prin tendina de a ajunge pn la esena liricului,
el se apropie de Eminescu i Blaga; prin fora inovaiei la nivelului limbajului artistic, se apropie de
Arghezi; prin capacitatea de ncifrare a mesajului n formule de maxim abstractizare, se apropie de
Ion Barbu.referate Nichita Stanescu
Criticul Eugen Simion definete poezia lui Nichita Stnescu poezia poeziei. Stnescu nsui
afirma: poezia nu este numai art, este nsi viaa, nsui sufletul vieii. De-a lungul ntregii sale
creaii se disting ncercri de a defini concepia sa despre cunoatere prin art, despre echilibrul
dintre coninutul i forma poeziei, despre relaia poetului cu cuvntul. Poezii pe aceast tem: Ars
poetica, Arta poeziei, Arta poetic, Arta scrisului, Autoportret, Poezia, Poetul ca i
soldatul, Cutarea tonului, Poetul, Tonul, Timbrul.
Nichita Stnescu demonteaz elementele artei, pe care le reaeaz dup o ordine proprie. n
poemul Nod 33, poetul ncearc s lmureasc, s descifreze aceast ordine proprie: Am gndit
un mod atta de dulce / De a izbi dou cuvinte / De parc iarba verde ar nflori / Iar florile s-ar
ierbi..
referate Nichita Stanescu
Prima etap - Lirica sentimentelor, adolescentin, n care predomin idealurile romantice,
subiectul cunoaterii este eul liric n jurul cruia se circumscrie lumea real.
n primele dou volume (Sensul iubirii, O viziune a sentimentelor), majoritatea poeziilor
sunt de dragoste, erosul este un prilej de a comunica frmntatele ntmplri alre fiinei interioare,
care sunt mai puternice dect ale condiiei fizice date. Iubirea produce o senzaie de plutire, zborul
se nate din dragoste ca o coloan a infinitului ntre pmnt i cer.
n poezia Cntec: Du-m, fericire, n sus i izbete-mi / Tmpla de stele, pn cnd /
Lumea mea prelung i n nesfrire / Se face coloan sau altceva / Mult mai nalt i mult mai
curnd., starea de iubire e starea din afara incertitudinii, este cntecul de izbnd a sunetului i a
luminii. Iubirea este o stare liric complex, este o ieire din somn, motivul fundamental fiind cel al
rsritului: Soarele salt din lucruri strignd / Clatin muchiile surde i grave. (O cltorie n
zori) Poezii Nichita Stanescu.
A doua etap - Lirica necuvintelor, maturitii creatoare ncepe cu volumul Dreptul la timp.
Vizionalismul lui Nichita Stnescu se abstractizeaz, viziunea asupra spaiului i timpului se
schimb referate Nichita Stanescu.
Poemul Enghidu este un poem despre moarte. Pierzndu-i prietenul Enghidu, uriaul
Ghilgame descoper sentimentul morii, necunoscut pn atunci. Poetul, din perspectiva abstract
a durerii d o definiie afectiv a timpului: trecerea durerii n trecerile timpului. Timpul este o
absen care creaz i o creaie care nu se poate numi: Ceea ce nu e, fr de margini este /
Pretutindenea cltorete, pete mari ntlnind / Crora Timp le spun / [...] / Ceea ce nu e, fr Timp
este, ca amintirea / E asemenea vzului minilor / Asemenea / Auzului ochilor.
Miturile nu apar doar cu sensurile lor iniiale, cu sunt un pretext pentru a transmite o stare
liric complex. n poemul Enghidu este un pretext pentru a comunica durerea generat de
scurgerea ireversibil a timpului, scurgere care nseamn moarte.
n poemul Ctre Galateea, poetul renvie mitul Galateei, care este att opera ct i femeia
nendurtoare. Creatorul modern cere ndurarea de a fi de la cea creat de el referate Nichita
Stanescu.
Volumul 11 Elegii este considerat cea mai bun carte a lui Nichita Stnescu. Poetul
dezvolt un numr de raporturi care delimiteaz poezia i existena poetului. Punctul de plecare
este criza de natur existenial pe care poetul ncearc s o depeasc prin meditaie. Stilul
acestor poezii este solemn i ermetic, ex. Elegia ntia: Totul este inversul totului / Spune Nu
doar acela / Care l tie pe Da / ns el care tie totul / La Nu i la Da are foile rupte (Nu poi nega

ceva ce nu cunoti; pe msur ce cunoti mai mult eti mai contient de relativitatea lucrurilor
sale).
De fapt, elegiile sunt definiii filosofico-lirice ale unor concepte fundamentale ale existenei
poetului. n elegii tema este suferina de diviziune, tnjirea dup unitate: Durere a ruperii n dou a
lumii / Ca s-mi ptrund prin ochii, doi / Durere a ruperii n dou a sunetelor / Lumii, / Ca s-mi
loveasc timpanele, dou (Elegia 4). Refacerea unitii primordiale nu este posibil pn cnd
poetul nu va ti limba ierbii, a smburilor, a stelelor.
n Elegia a 10-a, poetul i exprim dorina de a atinge prin intermediul gndirii poetice
neauzul, nevzul, negustul, nepipitul, deci de a exprima inexprimabilul. Spiritul sufer de ceea ce
nu poate cuprinde, de imposibilitatea de a materializa imaterialul: Dar eu nu sunt bolnav. Sunt
bolnav / De ceva ntre auz i vedere / De un fel de ochi, un fel de ureche / Neinventat de ere..
Aceast aventur spiritual se ncheie prin acceptarea realului, prin ntoarcerea la lumea
fenomenal.
n ultima elegie, poetul exprim ntoarcerea propriul pmnt: A fi n luntrul fenomenelor, mereu /
n luntrul fenomenelor / A fi smn i a te sprijini / De propriul tu pmnt. Poetul reia aceast
tem n volumele urmtoare, Alfa i Oul i sfera.
n volumul Laus Ptolemei, cele dou ci de cunoatere poezia i matematica, care apar i n
lirica lui Barbu tind s fie reduse la limbajul unic iniial i iniiatic. Principala tem a acestui volum
este refacerea simbolurilor.
n volumul Necuvintele, poetul abordeaz o alt perspectiv a lucrurilor i anume privirea
din afar ntr-o intenie nou de stpnire a universului. Poezia este ochiul care plnge, lacrima
celui care trebuie s fie fericit.
n ultima etap, numit lirica frigului, tema fundamental este moartea. Volumele de poezii
din aceast etap sunt Mreia frigului, Noduri i semne, Epica Magna, Operele imperfecte
Poezii Nichita Stanescu Moartea este o experien limit, nsemnnd ntoarcerea n mit, n
necuvnt. Moartea este o ncheiere metaforic a aventurii spirituale a eului poetic n spaiul
cunoaterii.
Criticul literar Aurel Martin consemna c universul liricii lui Nichita Stnescu este o pdure
de simboluri. Ca toi marii poei, Nichita Stnescu a fost fascinat de esene, de ceea ce exprim
sau ascunde fenomenalul. Poetul a ncercat s ptrund dincolo de lumita cunoaterii, descoperind
c tainele nu se las nvinse, nu-i divulg nucleul intim.
Poetul a avut ns vocaia de a ptrunde impenetrabilul, de a-i nchipui realiti indefinibile.
De aici frecvena n vocabularul su a cuvintelor construite cu prefixul ne, acestea valorificnd
simultan o afirmaie i o negaie.
ntreaga sa liric penduleaz ntre polii centralizatori, ntre da i nu, ntre lumin i ntuneric,
ntre iluzie i real, ntre stare de veghe i stare de vis. Modernitatea i valoarea liricii sale rezid n
viziunea poetic original i n limbajul poetic. Poetul confer cuvntului independen,
considerndu-l creator de lumi: Numai cuventele zburau ntre noi / nainte i napoi, / Vrtejul lor
putea fi aproape zrit / [...] / Ca s privesc iarba nclinat de / cderea unui cuvnt. Limbajul su
poetic este abstract, bazat pe metafor i parabol.
n volumul Cartea de recitire, poetul distinge trei moduri de a crea poezia:
fonetic - bazat pe sonoritatea sunetelor, pe aliteraie
morfologic - bazat pe mobilitatea cuvntului, la fel ca la Arghezi
sintactic - bazat pe construciile sintetice ca n cazul lui Barbu.
Nichita Stnescu experimenteaz un lirism semantic prin cultivarea simbolurilor existeniale. El
realizeaz mutaii de sens prin consstrucii sintactice aparent absurde, prin schimbarea valorii
gramaticale a cuvintelor (vzul minilor).
La nivelul expresiei poetice, poezia lui Nichita Stnescu este o estur de noduri i semne. Semnul
este sensul convenional al cuvntului, iar nodul este nucleul semantic al cuvntului poetic.
Va rezulta astfel o 'poezie a poeziei' dupa cum afirma Eugen Simion, concentrata in volume
precum 'Sensul iubirii'-1960, 'Dreptul la timp'-1965, 'O viziune a sentimentelor'-1964. Cel din urma
cuprinde si poezia " Leoaica tanara, iubirea", opera care prezinta viziunea expresiei unei trairi care
neexteriorizata ar ramane muta, specifica primei perioade de creatie stanesciene caracterizata prin
elanuri adolescentine, manifestarea starii jubilatorii a unei lumi patronata de suflet, o lume care

respira timpul fiintei ca prezenta si sacralizeaza iubirea, etapa unei spectaculoase mitologizari a
lumii.

Leoaica tnr, iubirea

Leoaica tnr, iubirea
mi-ai srit n fa.
M pndise-n ncordare
mai demult.
Colii albi mi i-a nfipt n fa,
m-a mucat leoaica, azi, de fa.
i deodata-n jurul meu, natura
se fcu un cerc, de-a-dura,
cnd mai larg, cnd mai aproape,
ca o strngere de ape.
i privirea-n sus ini,
curcubeu tiat n dou,
i auzul o-ntlni
tocmai lng ciocrlii.
Mi-am dus mna la sprncean,
la tmpl i la brbie,
dar mna nu le mai tie.
i alunec-n netire
pe-un deert n strlucire,
peste care trece-alene
o leoaic armie
cu micrile viclene,
nc-o vreme,
i-nc-o vreme...
Conceptul de neomodernism desemneaza spiritul generatiilor de autori care s-a manifestat in
literatura romana in anii '60- '70 ai secolului al XX-lea. Dupa mai bine de un deceniu de cultura pusa
in slujba proletariatului, a intervenit o noua orientare ideologica, o revigorare a poeziei, o revenire a
discursului liric la formulele de expresie metaforice, la reflectii filozofice si la imagini artistice. Fata
de modernismul lovinescian din perioada interbelica, care isi dorea sincronizarea cu spiritul
veacului, neomodernismul incearca sa recupereze modelele exemplare intorcandu-se spre marii
creatori de dinainte de razboi precum Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu. Tinerii poeti ai anilor '60 :
Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ioan Alexandru si Nichita Stanescu au innoit poezia, vazand
in ea o stare liri 838c22i ca, o expresie metaforica a trairilor, integrand in ea miturile si visurile .
Poezia devine un spatiu ludic al limbajului si conventiilor lui, care, la randul lui, este vazut ca o lume
careia poetii ii exploateaza frumusetile si capacitatile de expresie. Se observa astfel o schimbare in
atitudinea fata de limbaj, neomodernismul cultivand jocul sau limbajul prozaic, dand acestor
procedee noi valente lirice de expresie. Sintetizand, poezia neomodernista este poezia care se
intoarce la izvoarele modernitatii interbelice, in care poetii nu fac compromisurile morale, tematice
si stilistice cerute de poezia realist-socialista, este o stare lirica, o expresie metaforica a trairilor
profunde ale fiintei, integrand visul si mitul, limbajul poeziei nu mai e un simplu mod de expresie, ci
si un scop in sine, limbajul devine o lume careia poetul ii exploreaza frumusetile si capacitatile de
expresie, este cultivat uneori limbajul prozaic sau jocul cu vorbele.
Poetul postbelic neomodernist, N. Stanescu se plaseaza intr-o nobila ascendenta poetica : se
inrudeste cu M. Eminescu prin ilimitarea combinatorie, cu Blaga prin depersonalizarea si dispersia in

etern, cu Arghezi prin forta cu care inoveaza la nivelul limbajului poetic, cu I. Barbu prin capacitatea
de incifrare a mesajului in formule unice, ermetism, geometrizare lirica si nu in ultimul rind cu
Bacovia prin aplicarile obsedante ale tonului si anumitor stari.
Va rezulta astfel o 'poezie a poeziei' dupa cum afirma Eugen Simion, concentrata in volume
precum 'Sensul iubirii'-1960, 'Dreptul la timp'-1965, 'O viziune a sentimentelor'-1964. Cel din urma
cuprinde si poezia " Leoaica tanara, iubirea", opera care prezinta viziunea expresiei unei trairi care
neexteriorizata ar ramane muta, specifica primei perioade de creatie stanesciene caracterizata prin
elanuri adolescentine, manifestarea starii jubilatorii a unei lumi patronata de suflet, o lume care
respira timpul fiintei ca prezenta si sacralizeaza iubirea, etapa unei spectaculoase mitologizari a
lumii.
Astfel, intreaga opera este centrata pe tema iubirii fulgeratoare si a modificarii fundamentale
sufletesti survenite, semn ca pe langa iubire omul nu poate trece nepedpsit. Sunt asimilate idei
poetice eminesciene si argheziene vizand caracterul negativ al iubirii, aceasta fiind urmata deseori
de dezamagire. Poezia "Leoaic tnr, iubirea" face parte din volumul "O viziune a
sentimentelor" din 1964, n care Nichita Stnescu (1933 -1983), prin cuvntul poetic esenial,
vizualizeaz iubirea ca sentiment, ca stare extatic a eului poetic, reflectnd lirismul subiectiv. Este
considerat o capodoper a liricii erotice romneti, individualizndu-se prin transparena
imaginilor i proiecia cosmic, prin originalitatea metaforelor i simetria compoziiei.
Conceptul de art poetic exprim un ansamblu de trsturi care compun viziunea despre
lume i via a unui autor, despre menirea lui n univers i despre misiunea artei sale, ntr-un limbaj
literar care-l particularizeaz. Tema o constituie consecinele pe care iubirea, nvlind ca un animal
de prad n spaiul sensibilitii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioar si
cu sinele totodat.
Poezia "Leoaic tnr, iubirea" este o confesiune liric a lui Nichita Stnescu, o art
poetic erotic, n care eul liric este puternic marcat de intensitatea i fora celui mai uman
sentiment, iubirea.
Poezia propune un mod de receptare profund subiectiv a sentimentului iubirii, inteles ca modalitate
de a fi in lume. Apartinand lirismului subiectiv, poezia situeaza omul in centrul unui univers pe care
il reconstruieste din temelii. Astfel surprinzatoarele asocieri metaforice, concretizarea, prin limbaj, a
unor abstractiuni, uneori ambiguitatea sensurilor, semnificatiile obtinute prin plasarea unor clisee
verbale din poezia inaintasilor in noi contexte, confera viziunii poetice conturate in opera lirica
"Leoaica tanara , iubirea' de Nichita Stanescu o nota de originaliate mai mult decat evidenta.
Titlul este exprimat printr-o metafor n care transparena imaginii sugereaz extazul poetic
la apariia neateptat a iubirii, vzute sub forma unui animal de prad agresiv, "leoaic tnr",
explicitat chiar de poet prin apoziia "iubirea".
Prima strof exprim vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice
agresive, care i sare "n fa" eului liric, avnd efecte devoratoare asupra identitii sinelui,
nfigndu-i "colii albi [...] n fa" i mucndu-l "de fa". Pronumele la persoana I, "mi", "m",
"m-", poteneaz confesiunea eului poetic n sensul c el era contient de eventualitatea ivirii
sentimentului de dragoste, care-l "pndise-n ncordare/ mai demult", dar nu se atepta ca acesta s
fie att de puternic, s aib atta for devastatoare :"mi-a srit n fa", "mi i-a nfipt n fa", "m-a
mucat [...]de fa".
Strofa a doua accentueaz efectul psihologic al acestei neateptate ntlniri cu un sentiment
nou, necunoscut - iubirea, care degaj asupra sensibilitii eului poetic o energie omnipotent,
extins asupra ntregului univers: "i deodat-n jurul meu, natura". Fora agresiv i fascinant a
iubirii reordoneaz lumea dup legile ei proprii, ntr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al
perfeciunii: "se fcu un cerc de-a dura,/ cnd mai larg cnd mai aproape,/ ca o strngere de ape".
Eul liric se simte n acest nou univers un adevrat "centrum mundi", un nucleu existenial, care
poate reorganiza totul n jurul su, dup alte percepii, cu o for impresionant.
Privirea, ca i auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se nal "tocmai lng ciocrlii",
sugernd faptul c apariia iubirii este o manifestare superioar a bucuriei supreme, a fericirii, care
este perceput cu toate simurile, mai ales c se spune c ciocrlia este pasrea care zboar cel
mai sus i are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment neateptat, care-l
copleete: "i privirea-n sus ni,/ curcubeu tiat n dou". Curcubeul, ca simbol al unei fericiri
nesperate, poate semnifica un fenomen rar i fascinant, ca i iubirea, sau poate fi un adevrat arc
de triumf, de izbnd cereasc, reflectat n sufletul prea plin al eului poetic.

Strofa a treia revine la momentul iniial, "leoaica armie/ cu micrile viclene" fiind metafora
iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic i pierde concreteea i
contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simurile se estompeaz: "Mi-am dus mna la
sprncean,/ la tmpl i la brbie,/ dar mna nu le mai tie". Poetul nu se mai recunoate,
simindu-se confuz i bulversat de "atacul" surprinztor al unui sentiment extrem de puternic. Eul
liric identific sentimentul, nu mai este o "leoaic tnr" oarecare, ci "armie", tie c iubirea este
perfid, are "micrile viclene", dar fericirea trit acum vine dup o perioad tern a vieii, "un
deert", care capt brusc "strlucire". Iubirea, ca form a spiritului, nvinge timpul, dnd energie i
profunzime vieii "nc-o vreme,/i-nc-o vreme...". Sau poate, temtor, eul liric este nesigur, nu
poate ti ct timp iubirea l va ferici.
Muzicalitatea discursului liric organizat in trei secvente: o senarie cu vers liber, o octava cu
vers liber si o decima cu vers liber, este data de masura versului variind intre doua si zece silabe,
fixat invariabil intr-o schema neobisnuita de ritmuri. Rimele perechi sunt feminine si produc o
edulcorare, o catifelare a tonului final. Astfel creat, versul stanescian sustine prin muzicalitatea lui
interioara de avant, de precipitare spre stingere, insasi miscarea sentimentului care izbucneste cu
tarie, evolueaza cu febrilitate spre implinire si se realizeaza prin proiectia iubirii in voluptatea
meditatiei ce survine pierderii acesteia.