Sunteți pe pagina 1din 5

Vasile Alecsandri

Incadrarea in epoca si curent. Aprecieri


Vasile Alecsandri apartine perioadei patruzecioptiste pe care o reprezinta cu
stralucire. Opera se incadreaza deopotriva in romantism si realism, prezentand insa
si elemente ale clasicismului.
Titu Maiorescu scria ca “In Alecsandri vibreaza toata inima, toata miscarea
compatriotilor sai. Farmecul limbii romanesti in poezia populara el ni l-a deschis;
iubirea omeneasca si dorul de patrie el l-a intrupat; frumusetea proprie a
pamantului nostru natal si a aerului nostru, el a descris-o”.
C. G. Nicolescu, in prefata la volumul “Poezii”, scria: “Alecsandri este
reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gandirii si simtirii roamnesti. El
a cantat toate dorintele, el a plans toate necazurile Romaniei, a incurajat si
imbarbatat neamul, a fost vesel, trist, viteaz, rabdator, plin de curaj si credinta”.
C. Ciopraga observa “concordanta dintre structura spirituala a clasicului si
opera sa: jovialitatea, optimismul, patosul sunt trasaturi caracteristice lui
Alecsandri-omul, imprimate in acelasi timp in creatie”.
Contemporanul lui Alecsandri, Costache Negruzzi, scria: “Se cuvine respect
plin de recunostinta curajosului pioier care a strabatut padurile salbatice pregatind
pamantul pentru holdele viitorului”.

Prezentarea operei
Vasile Alecsandri a fost prezent in toate marile evenimente ale epocii:
infaptuirea Unirii, dezrobirea tiganilor, infiintarea Armatei Nationale; a desfasurat
o activitate politica notabila, fiind reprezentantul diplomatic al domnitorului Cuza
in strainatate. A cunoscut in felul acesta viata capitalelor europene; a calatorit in
Franta, Anglia, Spania, Africa, impresiile de calatorie fiind trecute in proza
memorialistica si de calatorie. Este cel mai de seama reprezentant al literaturii 48-
iste, scriind: proza (nuvele romantice: “Margarita”; nuvele de observatie sociala:
“Istoria unui galban”, “Iasi la 1844”; incercare de roman: “Dridri”; jurnale de
calatorie; memorii: “Vasile Porojan”, “Painea amara a exilului”; proza de
inspiratie folclorica: “O primblare la munti”), dramaturgie(comedie: Ciclul
Chiritelor; drame: “Ovidiu”, “Fantana Blanduziei”, “Despot-Voda”; scenete:
“Cinel-Cinel”, “Doi morti vii”), poezie(poezie ocazionala: “Desteptarea Romaniei”,
“Hora Unirei”; poezie de dragoste; poezii culese din folclor: volumele “Balade
adunate si indreptate”, “Doine si lacramioare”, “Poezii populare ale roamnilor”;
legende: “Prier si fata iernii”, “Legenda ciocarliei”, “Dumbrava rosie”; poezia
naturii).
Pasteluri
Pastelurile reprezinta "implinirea pe teren romanesc a unor aspiratii catre
care nazuia de mult intreaga literatura europeana... Natura este vazuta aici sub
aspectul anotimpurilor, al muncii, al idilei si al rodniciei, intr-un cuvant, al unei
incantari mereu reinnoite si sub o forma stapanita in felul poetului nostru."
(Dimitrie Caracostea - Semnificatia lui Vasile Alecsandri, pasteluri).
In Pasteluri ne intampina fuziunea intre universul interior dominat de
aspiratia spre linistea desavarsita si spatiile nemarginite. Au fost publicate in
"Convorbiri literare" intre anii 1868-1869, constituindu-se in primul moment
exceptional de poezie romaneasca. Spiritul echilibrat de perfecta armonie si
seninatate clasica se manifesta in pasteluri liber, fara tentatia efemerului si a
improvizatiei.
Tudor Vianu sublinia capacitatea poetului de a fixa natura ca aspect
individualizat in cadrul unui tablou general. Alecsandri are puterea de a generaliza
si de a conferi imaginii prin sugestie un sens interior si simbolic. Arta lui este de
impresie dar impresioneaza si prin cosmicitatea universului sau poetic, prin tehnica
versificatiei si muzicalitatea diafana a cuvintelor. De aceea, pastelurile sunt "tot ce
s-a scris mai frumos pana la Eminescu".
Sentimentul naturii inseamna pentru Vasile Alecsandri admiratie si iubire
pentru natura, fratie in spiritul liricii populare si un univers familiar. Nu inseamna
recreare ci traire a acesteia in zonele sufletului ca la Eminescu.
Tonul descrierilor este de obiectivitate, vizualitatea si tehnica picturala fiind
elemente predominante ale imaginatiei sale.
Putem vorbi de pasteluri grupate in functie de anotimpuri. Astfel, acestea
sunt privite in rotatia lor eterna cu moarte si inviere succesiva. Iarna este surprinsa
in pastelurile "Gerul", "Viscolul", "Iarna", "Sania", "Miezul iernii".
Iarna este anotimpul puritatii, al albului imaculat, al stralucirii diamantine a
zapezii. Poetul o priveste insa dinauntru, "asezat la gura sobei" in care arde un foc
puternic succesor al soarelui de vara. Poetul traieste cu toata frumusetea, maretia si
grandoarea iernii, un sentiment de neliniste amenintatoare. Teama de iarna, de
ninsorile abundente, de gerul amar si cumplit, de viforul distrugator, transpare in
pastelurile sale despre iarna prin imagini puternic sugestive.
Gerul, personificat, este cel care cuprinde in bratele sale natura amortita, ca
pe o mireasa moarta. Epitetele "aspru", "salbatic" si "naprasnic" apartin aceleiasi
sfere semantice sugernad nelinistea poetului.
Poezia Iarna este o feerie in alb, textul putand fi punct de plecare pentru un
balet ce s-ar putea numi Dansul fluturilor albi. Se repeta obsesiv cuvantul "alb",
sugerand puritate dar si liniste suspecta: "Roi de fluturi albi", "umeri dalbi", "tot
e alb", "fantasme albe", "clabuci albii". Nemiscarea aceasta a naturii, ascunsa sub
zapada, este resimtita ca o amenintare, caci intinderea este pustie, fara urme, iar
satele sunt pierdute. Deosebita forta de sugestie are metafora "oceanul de
ninsoare", subliniind idea unei cantitati imense de zapada cazuta din cer zi si
noapte.
Pastelul Viscolul se refera la un alt fenomen al naturii surprinsa in iarna, si
anume crivatul, personificat intr-o fiinta distrugatoare ce "framanta" lumea.
Panica si groaza provocate de acesta sunt infatisate prin intermediul unor
enumeratii, urmarind detalierea unor atitudini, a unor actiuni. Zapada e
spulberata in ceruri de pe deal, de pe campie, glasurile spaimantate se ridica de
prin codri, de pe dealuri, de prin sate, viscolul provocand "zbierat, raget, tipat,
vaiet". Plastica este comparatia valurilor de zapada spulberate de crivat cu
miscarea nisipurilor dese din pustiul african. Aliteratia intregeste tabloul prin
sugestiile sonore: "Crivatul din meazanoapte vajaie prin vijelie".
Mezul iernii este un pastel al iernii, infatisand un tablou in alb, de la albul
vinetiu, otelit, pana la albul stralucitor al diamantului. Titlul comunica ideea
poetica de baza: iarna e surprinsa in toiul ei, in toata puterea; gerul atinge apogeul.
Gerul, caracteristic noptii de iarna, este perceput auditiv si vizual: "stejarii
trosnesc", stelele au stralucire inghetata iar cerul pare de otel. Simtindu-se
amenintat de taria iernii, poetul resimte gerul cumplit si amar, sugerand astfel
suferinta. Implicarea subiectiva a aceluia care traieste teroarea iernii este pusa in
evidenta prin verbul "a parea" din sintagmele "pare inghetate", "pare otelit",
"pare-un lan de diamanturi". Stralucirea diamantina comunica o usoara schimbare
a starii poetului, culoarea sumbra a cerului otelit fiind atenuata de luciul zapezii.
Metafora "lan de diamanturi" comunica o viziune originala a poetului asupra
anotimpului iernii.
Puternic imaginativ, Vasile Alecsandri concepe natura ca pe un templu.
Coloanele acestuia sprijina bolta cerului. Imaginile realizate prin metafore, epitete,
inversiuni si comparatii merg spre transferul natura umana - natura cosmica.
Stelele ce ard ca vesnice faclii amintesc de balada "Miorita", unde legatura omului
cu natura era osmotica. Templul-natura are proportii gigantice: altarele templului
sunt muntii, orga este constituita din codri, acoperisul este bolta cerului, luminata
tainic de luna. Sugestiva este metafora "far de lumina" pentru luna, plasticizand
imaginea. Sentimentul trait este acela de mister intretinut tocmai de stralucirea
palida a astrului. In natura totul e vesnic, de aceea stelele, comparate cu facliile,
apar ca "vecinice". Templul insusi este fara moarte. Nu are limita in timp si spatiu
asa cum natura nu are limita. Intelegem astfel semnificatia metaforei "nemarginitul
templu". Sentimentul naturii este trait intr-un anume fel de Alecsandri. Avem in
vedere interventiile poetului exprimate prin cuvintele exclamative. Teama in fata
gerului naprasnic, amenintarea universala pe care o resimte poetul se intalnesc cu
admiratia in fata peisajului feeric, maret si solemn: "O! tablou maret, fantastic!...".
Extazul este repede inabusit caci poetul se intoarce la starea initiala. Omul
este nimic in fata naturii ce copleseste prin fenomenele ei. Starea de "moarte"
universala este sugerata prin repetarea negatiilor "nici", prin substantivul
"neclintire" si prin prepozitia "fara". Lipsa graiului, a actiunii inseamna, de fapt,
lipsa vietii: "Totul e in neclintire, fara viata, fara glas,/ Nici un zbor in atmosfera,
pe zapada - nici un pas".
Poetul incearca, totusi, sa se elibereze de groaza iernii, inseninandu-si
spiritul. Aceasta este posibila cand apare un semn al vietii: lupul. Subconstientul
poetului inregistreaza totusi teama care persista.
Expresiile poetice sunt rare si cizelate, unele dintre ele sunt unice. Ritmul
trohaic, rima pereche, de cele mai multe ori feminina, confera o armonie limpede
poeziei.
In "Mezul iernii", Alecsandri dovedeste un simt colosal al imensitatii
cosmice, un dar vizual tradus intr-o pictura cu tenta impresionista.
Primavara
Sensibilitatea poetului este eliberata de rigorile iernii, se desfasoara in spatii
largi, viziunea poetica are gratie descriptiva si limpezime de cristal. Poetul are
marea putere de "a inventa" prin cuvant tablouri unice, bogate in detalii si aspecte
tipice.
Oaspetii primaverii anunta explozia de bucurie, dorul de viata, vagul
departarii cheama alte structuri ale sensibilitatii decat acelea supravegheate de
armura clasica. Omul si natura traiesc dorul nemarginit. Versul "In lume-i veselie,
amor, sperare, viata" anunta bucuria renasterii, setea de viata, prea-plinul
sufletesc. Cocoarele exprima din plin sentimentul extazului in fata naturii reinviate
si bucuria resimtita la intoarcerea pasarilor calatoare. Acestea abia asteapta sa vina
la vechile cuiburi, lasand in urma o lume deosebita, fantastica.
Un aspect deosebit al pastelurilor primaverii si verii este acela ca sunt
infatisate si munci ale ogorului. Dupa sfarsitul iernii, dupa intoarcerea pasarilor
calatoare, campurile isi asteapta stapanii, fie pentru arat si semanat in primavara,
fie pentru cosit si secerat in vara.
Sub euforia toropitoare a soarelui de vara se desfasoara o activitate intensa.
Rosul macilor din spicele de grau se armonizeaza cu basmalele fetelor aflate la
secerat. O bucurie a vietii si implinirea muncii datatoare de roade sunt sentimente
traite in satul idilic. Amintim pastelurile Secerisul, Cositul.
Satenii sunt urmariti muncind dar si in sarbatoare pentru ca Pastele,
Invierea, Foriile, aduc bucurie si purifica: "Lumea-i toata in sarbatoare/ Ceru-i
plin de ciocarlii/ Vin Floriile cu soare/ Si soarele cu Florii".
Satul patriarhal este ca o oaza: "De Pasti in satul vesel, casutele inalbite
lucesc sub a lor maluri de trestii aurite pe care cocostarcii infipti intr-un picior/
Dau gatul peste aripi tocand din ciocul lor... Batrani cu fete stinse/ Romani cu fete
dalbe/ Romane cu ochi negri si cu stergare albe... Flacai si fete mandre ce rad cu
voie buna".
Belsugul verii este anuntat de munca primaverii. Samanatorii ingroapa
samanta pentru holda pe care o vor secera la timpul potrivit.
Alte pasteluri se refera la peisajul Mircestiului, surprins in elementele lui
caracteristice: balta, lunca, Siretul, in diferite momente ale zilei, fie dimineata, fie
dupa-amiaza sau in timpul noptii. Semnificative sunt pastelurile: Dimineata,
Noaptea, Lunca din Mircesti, Malul Siretului, Concertul din lunca, Balta.
Elementele de pastel se imbina cu cele de meditatie asupra existentei efemere
a omului si asupra existentei vesnice a naturii: "raul care in veci curge fara a se
opri din cale". Tabloul este pictural, solicitand mai ales vederea. Descriptia este
sustinuta prin comparatii indite si prin personificari: "Aburii noptii se ridica
precum fantasme", "Raul se incovoaie ca un balaur ce-si misca solzii de aur".
Concertul din lunca este unul din cele mai frumoase pasteluri prin bogatia de
detalii si aspecte critice, prin forma stapanita, prin feeria simetrica prezenta in
infatisarea celor ce vin sa asculte concertul din lunca. O putem asemana in plan
tematic cu o fantezie muzicala si chiar cu vestitul "Imperial" al lui Beethoven. De
data aceasta impresia vie se datoreaza farmecului auditiv alaturat celui vizual.
Poiana devine sala de concert iar participantii sunt prezentati cu un farmec
deosebit, cu o fina ironie si cu o deosebita gingasie. Cei sositi pentru audierea
concertului se potolesc atunci cand se aude preludiul cantaretei. Linistea ne aduce
mainte de tacerea initiala, tacerea inceputului fara miscare, fara cuvant, fara
actiune. Luna se opreste, lunca-i adormita, frunza sta neclintita, vantul tace. In
contrast cu linistea naturii apare cantecul soliste, divina melodie care domina
natura, mai sonora, mai placuta, mai frumoasa. Sentimentul este de extaz, de
beatitudine coplesitoare.
Aflat la Mircesti, dupa obositoarele calatorii in strainatate, poetul se
regaseste, fie ca strabate lunca si aude concertul, fie ca se odihneste pe malul
Siretului, fie ca participa la viata colectivitatii rurale, serile la Mircesti sunt de un
farmec inegalabil.
Doua pasteluri, Mandarinul si Pasttel chinez, au caracter erotic, deosebindu-
se de restul creatiei sale.