Plumb

1916

Plasat in istoria literaturii romane la granita simbolismului cu marile curente

ale modernitatii de secol al XX-lea , George Bacovia este apreciat pentru originalitatea
sa, care deriva dintr-un pesimism exacerbat cu care traieste, claustrarea intr-un mediu
ostil si spaima de moarte creand o lirica a tristetii ireparabile.
Simbolismul e un curent literar si artistic, aparand in Franta la jumatatea
secolului al XIX-lea ca reactie impotriva retoricismului romantic, obiectivitatii si a
impersonalitatii, optandu-se pentru o viziune interiorizata prin sugestie si simbol.
Textul poetic se inscrie in estetica simbolista prin tema si motive, decorul, cromatica si
tehnica repetitiilor conferind o muzicalitate specifica.
Poezia simbolista Plumb de George Bacovia, deschide volumul cu acelasi titlu
aparut in anul 1916, plasarea lui in fruntea volumului sau de debut ii confera
calitatea de text programatic.
Lirismul subiectiv este dat de marcile lexico-gramaticale: verbele la persoana I :
„stam”, „am inceput”, „sa strig” si forme pronominale la persoana I „meu”.
Tema poeziei este conditia de damnat a poetului, izolat intr-o societate
artificiala si lipsita de aspiratii, marcata de singuratate, imposibilitatea
comunicarii si evadarii, iubirea ratata si dublat de tema mortii, inteleasa ca un
neant, un sfarsit a tot si toate. Motivele poetice au valoare de simbol, printre acestea
numarandu se: cimitirul, sicriul, cavoul, somnul, vantul.
Titlul este sintetic, introducand simbolul si laitmotivul operei, plumbul. In sens
conotativ, are o gama larga de semnificatii conferite de caracteristicile fizice si chimice
ale metalului: greutatea sugereaza apasarea sufleteasca, maleabilitatea sugereaza
nevroza, confuzia, iar culoarea gri a metalului ne duce cu gandul la monotonie,
angoasa.
Viziunea despre lume este sumbra si de un tragism asumat cu luciditate. Poezia
bacoviana este a unui solitar si a unui prizonier, a unei constiinte inspaimantate de sine
si de lumea in care traieste. Principiul simetriei este esential, simbolul plumb fiind
repetat de 6 ori. Starile de criza nu sunt experimentate in mod direct, ci prin redarea
decorului sumbru. La nivel prozodic, muzicalitatea e data de ritmul iambic, rima
imbratisata si masura fixa de 10 silabe.
Din punct de vedere structural, poezia e alcatuita din 2 catrene, confesiunile lirice
fiind impartite pe cele doua planuri ale realitatii: existenta exterioara, prezentand
sentimentul de izolare si existenta interioara „amorul meu de plumb” iubirea provocand
disperare, nevroza, dezolare.
Strofa I descrie planul exterior unde eul liric se simte claustrat. Poezia
debuteaza cu imaginea statica a unui cimitir „Dormeau adânc sicriele de plumb”,
reprezentand existenta umana a poetului. Florile de plumb arata natura impietrita
si iminenta mortii , iar poetul poarta doliu, plangandu-si propria conditie.
Cavoul simbolizeaza spatiul inchis, apasator si sufocator: „stam singur in cavou”.
Vantul este singurul element care mai anima cadrul, acompaniat de zgomotul asurzitor
al coroanelor „si scartaiau coroanele de plumb”. Folosit in prezentarea decorului
funerar, repetarea epitetului „de plumb” multiplica sugestiile, configurand existenta
mohorata, anosta, departata de transcendent: „sicriele de plumb”, „flori de plumb”,
„coroanele de plumb”.
 Strofa II pune accent pe planul interior, ce sta sub semnul mortii afectivitatii
„dormea intors amorul meu de plumb”. Iubirea nu este inteleasa ca fiind inaltatoare, ci
rece si lipsita de implinire. Incercarea de salvarea este iluzorie, strigatul eului liric fiind
in zadar „si am inceput sa-l strig”. Metafora finala „si-i atarnau aripele de plumb”
sugereaza motivul zborului cazut, caderea continua in gol, moartea afectivitatii,
realizand transferul metaforic al imaginii ingerilor cu aripi frante de pe morminte inspre
spatiul uman.
In opinia mea, opera bacoviana se situeaza intre simbolism si moderintate.
Poetul apeleaza la tehnicile simboliste pentru a exprima tema solitudinii si o
viziune tragica despre lume- descompunerea universala.
In concluzie, prin atmosfera, muzicalitate, sugestie, simbol si corespondente, prin
prezentarea starilor sufletesti de angoasa, singuratate si vid sufletesc, poezia Plumb se
incadreaza in estetica simbolista. Insa, in opera lirica a lui George Bacovia depaseste
cadrul simbolismului prin ambiguitate, ermetism si disonante stilistice, ca semne
ale progresului poetic.

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.