ESEU SIMBOLISM-PLUMB

Simbolismul este un curent literar de circulatie universal, aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului si parnasianismului, promovand emotia si muzicalitatea interioara a ideii. Si-a creat o individualitate proprie prin lansarea a doua deziderente principale : folosirea simbolului si perceptia sinestezica asupra universului. Promoveaza o noua viziune asupra poeziei, considerata arta de a simti, fundamentata pe imagini artistice, ca mijloc de exprimare a corespondentelor intre elementele universului, prin sugestie. Alte particularitati ale liricii simboliste sunt crearea starii de spleen, muzicalitatea interioara a versurilor, deschiderea fata de inovatiile formale, utilizarea sinesteziei. Mari poeti care s-au afirmat in acest curent au fost George Bacovia, Ion Minulescu, Stefac Petica si multi altii. Poezia Plumb apare in volumul omonim de debut, in 1916. Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului lyric. Dramatismul est sugerat prin corspondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului. Laitmotivul poeziei, titlul textului poetic, Plumb, simbol recurent, repetat de sase ori simetric in cadrul textului care duce cu gandul la cifra fatidica si de 7 ori daca il numerotam si titlul propriu-zis ceea ce inseamna cifra crearii lumii, aceasta repetitie confera muzicalitate textului, exprima corespondenta dintre un element al naturii si starile sufletesti exprimate liric, accentuand starea deprimata a eului. In sesn denotativ, plumbul este un element chimic, un metal moale, maleabil, greu, de culoare cenusiualbastruie. Sensul conotativ, deriva din cel propriu si sugereaza cromatic, in plan poetic, apasarea, monotonia, dezorientarea, claustrarea, angoasa. Tema poeziei este simbolista si exprima conditia de damnat a poetului intr-o societate inchistata, sufocanta, superficiala, dezinteresata de valoarea artei adevarate, imagine construita prin simboluri exterioare care insinueaza stari interioare depresive. Se profileaza starea de tristete, oboseala psihica si solitudinea poetului care se simte incatusat, sugrumat spiritual in aceasta lume care-l apasa si in care sufletul este inchis definitiv, fara a avea vreo solutie de evadare. Din punctul de vedere al constructiei, se remarca doua secvente poetice, catrene, structurate pe doua planuri : macrocosmic, al spatiului inconjurator si microcosmic, sufletesc. Subiectivitatea lirismului este evidentiata prin integrarea marcilor gramaticale ale prezentei eului liric, anume : verbele stam, am inceput si adjectivul posesiv meu la persoana I. Prima secventa poetica isi bazeaza semnificatia pe metafora-simbol cavou, legata indestructibil de cadrul funebru imaginat de poet in confesiunea lirica. Aceasta poate avea doua acceptiuni : universul inchis al targului de provincie, incapabil de a discerne valoarea de nonvaloare, sau propriul trup perisabil, uman, o temnita pentru sufletul dornic de inaltare spirituala.

Poezia debuteaza cu un verb la modul indicativ, timpul imperfect, ceea ce sugereaza o actiune inceputa in trecut si neterminata, de aici derivand o permanentizare a starii generale apasatoare, evidenta prin simbolurile sicrie de plumb, vestmant funerar, flori de plumb, coroanele de plumb. Epitetul metaforic de plumb are menirea de a reliefa greutatea, apasarea, atractia pamantului, starea liminala dintre viata si moarte. Florile, care sunt asociate, de obicei, frumusetii, gingasiei, sunt alaturate oximoronic plumbului, pierzandu-si farmecul si devenind artificiale. Solitudinea este exprimata sugestiv prin sintagma stam singur, care, alaturi de celelalte simboluri, proiecteaza in simtirea poetica pustietate sufleteasca printr-un fenomen al naturii era vant, precum si nevroza, spleen, prin verbul auditiv scartaiau. Imaginarul poetic bacovian se axaseaza pe prezentareaconfesiva a unui intreg univers, simbolizat de sicriu, cuprins de moarte, prin imbracarea lui intr-un funerar vestmant. Existenta umana este marcata de constrangerea sociala, dar mai ales de cea a iminentii mortii. Interiorizarea discursului liric este evidenta prin folosirea marcii specifice a prezentei eului liric in text, verbul la persoana I stam, dar si prin aparitia motivului singuratatii. Mediul claustrant al cavoului simbolizeaza neputinta depasirii propriei conditii, ceea ce se contureaza ca o sursa de suferinta care strabate intreaga linie bacoviana. In peisajul macabru al cavoului si al singuratatii, isi face aparitia vantul, sugerand o perceptie tactila, resimtita organic, completata de o imagie auditiva prin prezenta verbului onomatopeic scartaiau, sunet funebru produs de miscarea coroanelor de plumb, care amplifica presimtirea unui inevitabil sfarsit. Strofa a doua a poeziei compune spatiul poetic interior, prin manifestarea nefericita a sentimentului de iubire. Primul vers al strofei dezlantuie o stare emotionala intensa, verbul dormea, la imperfect, sugereaza un sentiment de dragoste incremenit, tern si nefinalizat, iar epitetul intors semnifica moartea. O alta interpretare simbolista se refera la neputinta rasfrangerii amorului asupra cuiva drag, el fiind intors si de plumb, profiland crispare psihica, deprimare. Eul liric face eforturi sa se salveze din ipostaza de prizonier al lumii de plumb, cu disperarea, strig, provocata de vietuirea intr-o solitudine morbida, stam singur langa mort, iar iubirea nu este inaltatoate, ci dimpotriva, rece, era frig, fara perspective de implinire, simbolizand degenerarea psihica. Ultimul vers al poeziei suprima orice speranta, aripile, ca simbol al zborului, al inaltarii, atarna si sunt de plumb, ceea ce presupune zborul in jos, totala dezolare si prabusire sufleteasca a eului liric. Finalul exprima sugestiv imposibilitatea evadarii, deprimarea toatala si definitiva a eului liric, care simte in profunzime disperarea neputintei de a se revigora spiritual: Si-i atarnau aripile de plumb. In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constructie riguroasa, care sugereaza prezenta mortii, prin inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe, iambul alternand cu amfibrahul. Expresivitatea poeziei este sustinuta de verbele aflate la imperfect, care profileaza actiuni si stari privizorii, nefinalizate, ci permanentizeaza nesiguranta, deruta existentiala,

senzatia de incremenire si confuzie psihica, nevroza: dormeau, stam, era, scartaiau, atarnau. In opinia mea, in poezia Plumb tehnica simbolista este reflectata foarte bine datorita simbolurilor si a muzicalitatii care incununeaza creatia si ii dau o puternica forta de sugestie si de atractie asupra lectorului. Datorita sinesteziei ne simtitm din ce in ce mai cuprinsi de cadrul descris si parca intelegem ceea ce eul liric dorea sa ne transmita. Poezia lui Bacovia este, neindoielnic, inscrisa in simbolismul european prin atmosfera, procedee, cromatica, muzicalitate, M. Petroveanu definindu-l pe poet ca fiind pictor in cuvinte si compozitor in vorbe.