Sunteți pe pagina 1din 1

Interpretarea textului Dorinta

Poezia Dorinta, scrisa de Mihai Eminescu, a aparut in revista Convorbiri literare in anul 1876. Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman. El s-a nascut la Botosani in anul 1850 si a decedat in anul 1889 la varsta de 39 de ani. Tema textului este iubirea, desfasurata intr-un cadru natural. Titlul exprima aspiratia pe care o are instanta textuala, dragostea dintre aceasta si perechea sa. Verbele la timpul viitor (sedea-vei, vom fi, vom visa ) sugereaza ca iubirea nu este o realitate, ci o dorinta care se vrea implinita. In prima strofa se descrie cadrul natural si se pot identifica mai multe figuri de stil : izvorul care tremura (personificare) si prispa cea de brazde (metafora), iar verbul la imperativ vin-o exprima intensitatea chemarii, a dorintei. In urmatoarele trei strofe eul liric transmite cititorului asteptarea iubitei, intalnirea si jocul erotic (Lasand prada gurii mele ale tale buze dulci). Aici intalnim repetitia (singur-singurei), enumeratia (sa alergi *+ sa-mi cazi *+ sa-ti desprind), epitetul (infiorate *+ flori de tei) si imaginile cromatice (fruntea alba-n parul galben) care maresc expresivitatea textului. Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de verbe la viitor si la conjunctiv prin care dragostea este proiectata in planul posibilului, al aspiratiei. Tot prin aceste verbe se reconstituie un ritual al intimitatii. A cincea strofa prezinta cufundarea intr-o stare de reverie, de vis (vom visa un vis ferice). Se remarca in aceasta strofa legatura stransa dintre sentimentul iubirii si natura. Aceste versuri sunt expresive, observand epitetele singuratece izvoare si blanda batere de vant care desemneaza motive terestre. Ultima strofa cuprinde desprinderea de realitate, atunci cand eul liric traieste sentimentul implinirii prin dragoste. Interferenta planului uman cu cel natural se realizeaza printr-o personificare cu valoare de metafora (adormind de armonia codrului batut de ganduri). Expresia codrul batut de ganduri introduce o nota meditativa, reflexiva, codrul parand o fiinta care mediteaza asupra povestii de iubire, sentimentele eului liric fiind de dragoste, fericire intr-o stare de asteptare. Elementele de prozodie sunt rima incrucisata, strofa catren, ritmul trohaic si masura de 7-8 silabe, iar campurile semantice din text sunt cel al naturii (izvorul, crengi plecate, batere de vant) si al partilor corpului (bratele-mi, genunchii mei, in par, gurii mele, buze dulci). Mesajul exprimat de text este vesnicia naturii si dorinta omului de a gasi o cale de acces in eternitate, prin contemplatie, prin trairea sentimentului de iubire, in stransa legatura cu natura.