ANALIZA TEXTULUI LIRIC

Dorinţa, de Mihai Eminescu

Elemente de analiză Răspunsuri
I. INTRODUCERE
Date succcinte despre autor : perioada •Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889 ) a fost
literară,domeniu literar reprezentativ, un poet, prozator și jurnalist român,socotit de cititorii români și de critica literară
curent literar etc. postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
•Mihai Eminescu s-a înscris în romantismul european prin
tema iubirii şi a naturii, care este predominantă în lirica sa.
Date succinte despre text : data •Poezia Dorinţa, de Mihai Eminescu, a fost publicată la 1 septembrie 1876 în
scrierii/publicării, revista „Convorbiri literare”, face parte din tema iubirii şi a naturii, fiind o
volumul din care face parte etc. adevărată „ars poetica”pentru lirica erotică eminesciană.
Specia literară în care se încadrează • Poezia „Dorinţa aparţine genului liric şi este o idilă clasică, o poezie de dragoste şi
textul de natură.
Surse de inspiraţie; idei filozofice; teorii •Prima variantă a acestei poezii a fost concepută sub formaunei scrisori de dragoste,
care stau pe care poetul o adresa iubitei,stilul epistolar fiind un procedeu artistic foarte des
la baza textului; variante întâlnit în creaţiile lirice ale epocii.
II. CUPRINS
Tema textului •Dorinţa este o idilă romantică, ce exprimă intensitatea visului de dragoste ideală, pe
care poetul aspiră să o atingă, posibila sa fericire, dacă această perfecţiune a cuplului
s-ar împlini.
Motive (specifice unor curente literare •Fiecare strofă fixează o secvență dintr-o idilă cu ceremonial stereotip, alcătuit din
sau stilului individual); laitmotive același lanț de fapte erotice: chemarea în codru ( motivul codrului ), o imagine a
așteptării ( motivul aștepătii ), jocul gesturilor de tandrețe, somul și visul ( motivul
somnului și motivul visului ) ce sunt în acord cu mișcarea naturii prin caderea florilor
de tei (motivul florilor de tei). Elementul cheie al poeziei este reprezentat de cuvântul
„ singuri ” ce poate fi un motiv al singurătății, reluat prin forma diminutivală
„ singurei ”, apoi prin forma de feminin „ singuratece ” care surprind o trăsătură
esențială a poeziilor eminesciene: dorința de singurătate.

Comentarea titlului : formă •Titlul este exprimat prin substantivul comun „dorinţa” format cu sufixul „-inţa”de la
(analitic/sintetic, substantivul „dor”, cuvânt cu o mare încărcătură afectivă. Titlul Dorinţa argumentează
structură morfologică/sintactică) și romantismul şi sugerează imaginea iubirii posibile, dar neîmplinite. Dragostea este

1
 semnificații, proiectată într-un plan imaginar, exprimând aspiraţia poetului pentru un sentiment
relevanță prin raportare la mesajul ideal, dorinţa profundă a acestuia de a atinge perfecţiunea trăirii acestui sentiment
textului profund.
Tip de l Tip de lirism/Prezenţa eului liric: •În poezia Dorinţa, eul liric imaginează o idilă ce se manifestă în cadru rustic, o
 eul liric obiectiv poveste de dragoste ideală ce are loc în mijlocul naturii, o fericire ce ar fi posibilă prin
 eul liric subiectiv eul liric ludic, intermediul visului, proiectată într-un viitor neprecizat, sub forma lirismului
parodic subiectiv, propriu artei poetice.
Structură: •Poezia Dorinţa este alcătuită din şase catrene, dispuse în trei secvenţe lirice, care
o Părți, secvențe poetice sunt delimitate prin alternanţa planurilor temporale prezent-viitor, precum şi prin
o Incipit, final succesiunea tablourilor de natură ce alternează cu scenele erotice.
•Prima secvenţă corespunde primei strofe, a doua secvenţă este alcătuită din strofele
II, III, IV, iar cele două strofe dinfinalul poeziei compun ultima secvenţă.
• Prima secvenţă poetică. Strofa întâi exprimă o chemare a iubitei, în mijlocul naturii.
Verbul la imperativ „Vino”,careconstituie şi incipitul poeziei, sugerează nerăbdarea
şi dorinţa puternică a poetului pentru împlinirea sentimentului de dragoste. Iubita
este chemată într-un cadru natural rustic, compus din motive romantice specific
eminesciene, codrul şi izvorul: „Vino-n codru la izvorul”.
•În această secvenţă poetică natura este umanizată şi participă emoţional la trăirea
sentimentului de iubire. Posibilul cuplu de îndrăgostiţi este izolat de restul lumii de
către elemente ale naturii ocrotitoare, sugerând un loc tainic al iubirii, al visării, în care
să se manifeste dragostea, redat prin metafora: „prispa cea de brazde / Crengi plecate
o ascund”. Dorinţa de intimitate a îndrăgostiţilor este accentuată şi în continuarea
poeziei, în versul din a treia strofă, stare sugerată de repetiţia „Vom fi singuri-singurei”.
•A doua secvenţă poetică. Următoarea secvenţă poetică (strofele II, III, IV)
ilustrează posibila întâlnire şi gesturile tandre, ca un joc al iubirii. Verbele la
conjunctiv - „să alergi”,să-mi-cazi”, „să-ţi desprind”, „să-l ridic” - sau la indicativ
viitor - „şede-vei”, „vom fi”, „or să-ţi cadă” sunt în antiteză cutimpul prezent din
prima strofă. Ele devin aici un timp al dorinţei, al posibilei împliniri a iubirii. Gesturile
îndrăgostitului compun un adevărat ritual erotic şi sunt încărcate de tandreţe
mângâietoare, de gingăşie: „Şi în braţele-mi întinse / Să alergi, pe piept să-mi cazi, /
Să-ţi desprind din creştet vălul, / Să-l ridic de pe obraz. // Pe genunchii mei şede-vei”.
•În lirica eminesciană, teiul este simbolul iubirii, iar motivul literar al florilor de tei,
prin imaginea olfactivă,amplifică intensitatea sentimentului de dragoste profundă,
unică. Eminescu alcătuieşte un scurt portret al iubitei, prin epitetecromatice „fruntea
albă” şi „părul galben”, iar jocul dragostei sugerează posibila fericire printr-un epitet
specific eminescian, „dulce”, alăturat sărutului: „Lăsând pradă gurii mele / Ale tale
2

- Tehnici de compoziţie a textului
poetic:
o Recurenţa
o Simetria
o Opoziţia
- Modalităţi de realizare a
discursului poetic
- Limbajul operei lirice:
o Planul fonetic: sonoritate, armonie,
eufonie, muzicalitate; tropi specifici:
aliterație asonanță, repetiție, onomatopee
o Planul lexical:
• Inventar lexical; câmpul lexical
dominant ; termeni ce denumesc
sentimente, trăiri / simțuri, cuvinte-cheie.
• Semnificaţia cuvintelor:
•Semnificaţie concretă
•Semnificaţie simbolică, abstractă
o Planul morfo-sintactic:
buze dulci...”. Iubita este tandră, şăgalnică, ispititoare, iar cei doi îndrăgostiţi se
contopesc şi se integreazătotal ritmurilor naturii.
•A treia secvenţă poetică. Ultima secvenţă lirică este alcătuitădin ultimele două strofe
şi continuă descrierea dorinţei puternice a poetului pentru împlinirea iubirii ideale,
care ar putea fi un vis de fericire deplină: „Vom visa un vis ferice”. Natura este
personificată, umanizată, deoarece participă la trăirea sentimentului de dragoste,
creând un fundal muzicalce amplifică şi înalţă iubirea: „îngâna-ne-vor c-un cânt /
Singuratice izvoare, / Blânda batere de vânt”.
•Cuplul de îndrăgostiţi este, aşadar, într-o totală armonie cu natura personificată,
sugerând prelungirea beatitudinii (fericire deplină) iubirii dincolo de realitate, de viaţă,
spre eternitate, prin motivul visului: „Adormind de armonia / Codrului bătut de
gânduri / Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri-rânduri”.Personificat,
codrul participă afectiv, ca un prieten apropiatal poetului, la trăirea sentimentului
de dragoste: „Codrului bătut de gânduri”. În ultimele două versuri, florile de tei
specifice eroticii eminesciene dau eternizare sentimentuluide dragoste, pe care îl
proiectează într-un viitor optimist, sugerat de timpul verbului, în formă populară:
„Flori de tei deasupra noastră / Or să cadă rânduri-rânduri”.
Elementul de recurenta al poeziei este motivul ”florilor de tei”
Simetria celor trei secvenţe lirice, care sunt delimitate prin alternanţa planurilor
temporale prezent-viitor, precum şi prin succesiunea tablourilor de natură ce
alternează cu scenele erotice
Ca structura, discursul liric este un monolog liric adresat cu organizare liniara pe
strofe, fiind osuccesiune de 5 tablouri.
Registrul stilistic este popular, prin formele la viitor ale verbelor „or să-ţi cadă”,
„şede-vei”, care amplasează povestea de dragoste într-un cadru rustic.
Verbele aflate la conjunctiv ilustrează, în principal, concepţia lui Mihai Eminescu
despre iubirea ideală, pe care n-o împlineşte, dar o doreşte cu patimă: „să alergi”,
„să-mi cazi”, „să ridic”, „să desprind”, „s-o culci”.
Verbele la prezent sugerează permanentizarea atitudinii prin care natura
umanizată protejează perechea de îndrăgostiţi.Verbele la viitor sugerează
optimismul eului liric privind posibila împlinire a iubirii absolute, într-un cândva
nedefinit,ca un vis de fericire ce urmează să se împlinească într-unviitor neprecizat:
„vom visa”, „îngâna-ne-vor”, „or să cadă”.
Sintagmele alcătuite din repetiţii au rolul de a intensifica sentimentul de dragoste ce
s-ar putea împlini numai în mijlocul naturii ocrotitoare: „singuri-singurei”, „rânduri-
3
•Organizarea limbajului în propoziţii şi rânduri”, lăsând loc speranţei meditative.
fraze: Metafora „Iar în păr înfiorate / Or să-ţi cadă flori de tei” sugerează emoţia puternică
•Propoziţii lungi / scurte a celor doi îndrăgostiţi, la care participă afectiv florile „înfiorate”.
•Propoziţii cu structură simplă / complexă Personificările prezente în poezie au rolul de a preciza participarea naturii la trăirea
•Topică standard / atipică sentimentului de iubire, fiind în deplină armonie cu cei doi îndrăgostiţi: „îngâna-ne-vor
•Construcţii morfo-sintactice c-uncânt / Singuratice izvoare / Blânda batere de vânt”, „...armonia/ Codrului bătut
predominante: de gânduri”.
•Verbale. Justificarea utilizării unor Epitetele din poezie compun imaginea iubitei, care are „frunteaalbă”, „părul galbăn”
moduri și timpuri verbale şi „buze dulci”, ilustrând concis dar sugestiv un portret fascinant, plin de gingăşie şi
•Substantivale/adjectivale delicateţe al fetei.
 Contribuţia de sens a unor
construcţii gramaticale;
 Paralelismul gramatical –
mijloc de construire a
semnificaţiei;
o Rolul punctuației
o Planul imaginilor artistice: vizuale,
auditive, alfactive, tactile gustative,
statice.
o Planul stilistic - figuri de stil/tropi:
epitet, comparație, metaforă,
personificare, hiperbolă
o Caracteristicile limbajului poetic:
ambiguitate, expresivitate, sugestie

- Prozodie: • Rima este construită printr-o singură pereche în fiecare strofă, diminuează
o Organizarea în pagină tonalitatea poeziei populare.
o Rimă • Ritmul trohaic
o Ritm •Versurile au măsura doinei populare, de 7-8 silabe.
o Măsură
III. ÎNCHEIERE
Susținerea unei opinii despre modul în Mihai Eminescu sintetizează în poezia Dorinţa concepţia sa despre iubire, care poate
care tema şi viziunea despre lume a fi o poveste de dragoste ideală posibilă, manifestată numai în mijlocul naturii
scriitorului se reflectă în textul poetic participative şi ocrotitoare. Poezia Dorinţa este un mic poem pastoral, o poveste de
studiat iubire posibilă doar prin intermediul visului de fericire deplină, de aceea poezia este o
idilă.
4
5