MARINESCU TEODORA-IULIA

FIȘĂ DE LUCRU   

FLOARE ALBASTRĂ

1. În text apar două voci. Delimitați secvențele corespunzătoare ficăreia dintre ele,
raportându-vă la elementele grafice care indică separarea lor.

- Iar te-ai cufundat în stele

Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare

Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

- Linia de dialog marchează începutul vorbirii directe, fata adresându-se iubitului ei. –
- se încheie cu semnul exclamării.
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeaţă,

Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti

Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură

Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,

Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,

Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

- Din nou, iubita continuă conversația, apare din nou linia de dialog si se termină cu
semnul întrebării, marcând sfârșitul interogației.

Înc-o gură - şi dispare...

Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

..............

Şi te-ai dus, dulce minune,

Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!
 2. Prima parte a monologului feminin (3 strofe) se deshide cu o întrebare și se încheie cu un
îndemn. Care este îndemnul? Reformulați-l în cuvintele voastre.
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!
- Prin aceste versuri, iubita își avertizează iubitul să nu se izoleze în Universul făurit de el
deoarece dragostea și fericirea sunt mult mai aproape de el, chiar în fața lui, în sufletul lui
pereche.
- De asemenea, îi sugerează iubirea se împletește cu cunoașterea, dar și că fericirea nu este
o căutare continuă.

3. Identificați motivele literare  specifice:

lumea (cercul) iubitului: „lună”, „noapte”, „codru”, „trestia”, „izvoare”, „floare albastră”,
„ceruri nalte”, „ nori”, „stele”.
lumea (cercul) iubitei: „câmpiile asire” „întunecata mare", „piramidele-nvechite”, „cer”,
„depărtare”, „fericirea”.

4. Caracterizați relația dintre cele două lumi, cu ajutorul opozițiilor potrivite din
următoarele: aproape/ departe, deschis/ închis, durabil/ trecător, inuman/ uman, întins/
limitat, rece/ cald.
Se remarcă doua planuri lirice: cel feminin și cel al bărbatului, ilustrând două
modalități de a înțelege lumea. Ea e un fel de ”semizeitate” a naturii, vie, spontană, în
contrast cu răceala intelectuală, cu rezerva lui apatică și inertă ca a infinității (”eu stam
in lună…”). Universul creat de el, pornit în căutarea infinitului, fiind visător, iar ea, cu
picioarele pe pâmănt, trăind printre muritori. Primele trei strofe, în ton de reproș,
conturează imaginea unui el îndepărtat de lume, el având o asipirație către cer, către
 absolut, și prin acest fapt rămâne depărtat de iubita lui, ea simțind și chemându-l
aproape.

5. Explicați sensul versurilor: Eu pe-un fir de romaniță/ Voi cerca de mă iubești.

- Versurile creionează jocul dragostei, descris cu ajutorul expresiilor populare. Gesturile

iubitei lui sunt șăgalnice, în timp ce iubitul îi va spune „ povești și minciuni”, ea, iubita, folosind
verbul „cerca” , la viitor, îi va încerca dragostea lui pe un fir de romaniță.

6. Selectați câteva imagini care ar putea sugera ideea de spațiu-refugiu (casa este un simbol
pentru acest spațiu ocrotitor, intim).

- „Cufundat în stele”
- „Piramidele-nvechite”
- „Ceruri nalte”

7. Principalul motiv cu valoare simbolică, floarea albastră, apare în literature romantic

europeană (la Novalis, de exemplu) în legătură cu teme ca dragostea, timpul, visul sau
infinitul. Care dinte ele apar în textul eminescian? Explicați!

  Simbolul „florii albastre”, în poezia eminesciană, este o sinteză a principiilor masculin,

respectiv feminin, în cele din urmă, o sinteză a iubirii imposibile.

8. Interpretează versul final al poeziei.

„Totuşi este trist în lume!”

Ultimul vers conturează concluzia poeziei, conturează tristețea poetului, având libertatea, noi,
cititorii de a căuta motivul acestei tristeți. Lăsându-ne sa continuăm poezia, căci fericirea pentru
un om este ceea ce motiveaza existența
 9. Comentați titlul în relație cu textul, în minimum 50 de cuvinte.

Paratextul este în strânsă relație cu conținutul poeziei. Sursa de inspirație a poeziei este
mitul romatic al florii albastre. „ Floare albastră” se referă la dorința de cunoaștere, de atingerea
unui ideal. În poezie, idealul este iubirea, iar floarea albastră reprezintă o metaforă pentru
sufletul lui pereche, o femeie ideală, perfectă.

10. Comentați din punct de vedre stilistic primele trei strofe ale textului.

Primele trei strofe reprezintă monologul iubitei, care trage un semnal de alarmă și îl
avertizează să fie prezent, trup și suflet alături de ea, să evadeze din Universul creat de el, să nu
se mai cufunde în propriile gânduri pentru a-și găsi fericirea și idealul. Astfel, se conturează
domeniul cunoașterii filozofice. De la elementele genezei „ întunecata mare”, până la un întreg
univers de cultură reprezentat de: „cîmpiile asire”, „piramidele învechite”.