Moara cu noroc de Ioan Slavici

-argumentare-

Contextul operei
Nuvela ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este publicată în 1881, în volumul de debut Novele din popor,
reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.Ioan Slavici-primul mare scriitor modern al
Transilvaniei, consolidează dimensiunea realist-obiectiva a viziunii artistice asupra universului existential al
satului de provincie, operand o deschidere a prozei românești spre psihologic. Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al
XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adepții realismului clasic. Având, pe de o parte, o evidentă concepție clasică, didactivă
și moralizatoare asupra rolului literaturii, dar încercând, pe de altă parte, o cunoaștere profundă și rafinată a sufletului
omenesc, Slavici dezvoltă în „Moara cu noroc” o nouă viziune asupra lumii și a vieții satului transilvănean.

Încadrarea în curentul literar și în specie

Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, adică o specie epica în proza, cu o construcție riguroasă, un fir
narativ central; personajele relativ puține pun în evidență evoluția personajului principal, complex, puternic
individualizat.
Nuvela aparține realismului clasic. Trăsăturile realiste sunt: lipsa idealiză rii cadrului,tema FAMILIEI și a DORINȚ EI
DE ÎNAVUȚ IRE, importanța acordată banului, atitudinea critică față de aspecte ale societății(dorința de
înavuțire),accentul cade pe relația OM – MEDIUL din care provine, veridicitatea întâmplărilor, verosimilitatea intrigii
și a personajelor, obiectivitatea perspectivei narative, personajele tipice (cârciumarul) în situații tipice,
personajele fiind condiționate de mediu și epocă, repere spațio-temporale precise, dialog viu,
autentic,sobrietatea stilului cenușiu, concis, fără podoabe. Tot de realism ține și interesul pentru analiza
psihologică,realizată prin utilizarea metodelor de caracterizare a personajului și de investigare psihologică
(monologul interior-fră mâ ntă rile de conștiință ale protagonistului Ghiță , stilul indirect liber, scenele dialogate,
autocaracterizarea, notarea gesturilor, a mimicii, surprinde PROCESUL DE DEZUMANIZARE a câ rciumarului ),
natura conflictului psihologic (interior). Totodată se încadrează și în specia literară-nuvela, fiind: o construcție
riguroasă pe un singur fir narativ, are: conflict puternic, concentrat, concizia intrigii, tendința de obiectivizare a
perspectivei narative, verosimilitate, personaje relativ puține, caracterizate succint ce gravitează în jurul personajului
principal, prezentat evolutiv.

Tema
Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a consecințelor nefaste şi
dezumanizante ale dorinței de îmbogățire. Aceasta este tratată într-un mod complex şi poate fi analizată din mai
multe perspective. Din perspectiva socială, este prezentată dorința lui Ghiță de a încerca să-și schimbe statutul
social pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l
propune,  nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schițând un destin implacabil al avarului
(fatum). Dezumanizarea lui Ghiță este exponentul perspectivei psihologice. Viziunea lui Slavici despre
lume susține faptul că valorile adevărate sunt cinstea, dragostea pentru familie şi modestia. Încă din primele
rânduri ale operei, bătrâna ilustrează această viziune asupra realității “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci,
daca e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Tot soacra lui Ghiță este cea care, în finalul operei,
relevă optimismul autorului, marcând ideea conform căreia orice s-ar întâmpla, viața merge “mai departe”.
Totuși, lumea lui Slavici este una în care faptele rele sunt sancționate (Ana pentru înclinația spre adulter, Ghiță
pentru obsesia pentru bani, Lică pentru crimele comise), el fiind un adevărat moralist.

　
Titlul
Titlul din punct de vedere denotativ prezintă un topos, hanul numit Moara cu noroc care este situată la
răscruce de drumuri între Ineu și Fundureni. Moara este un loc izolat în pustietate și va deveni mai degrabă o
moară cu ghinion, deoarece aici vor avea loc tot felul de nelegiuiri. Titlul din punct de vedere conotativ are
valoare simbolică. Acesta anunță măcinarea sufletească a lui Ghiță(anticipează componenta psihologică a nuvelei
). Tot aici se vor măcina destinele Anei, al lui Ghiță, al familiei lor. Expresia ,,cu noroc” sugerează norocul pe care
îl așteaptă pe Ghiță odată cu luarea hanului în arendă, dar aceeași expresie sugerează ghinionul pe care Ghiță îl
are după alegerile greșite pe care le face după întâlnirea cu Lică Sămădăul.

Perspectiva narativa
Se observa tendința de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, narațiunea la
persoana a III-a, atitudinea detașată în descriere, veridicitatea. Pe lângă perspectiva obiectiva a naratorului
omniscient, intervine tehnica punctului de vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei, personaj episodic, dar
care exprima cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Înainte si după discursul narativ propriu-zis,
bătrâna rostește cele doua replici (teze) ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii si la forța destinului: ,,Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, caci, daca e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit" si [...] asa le-a fost
data". Prin intenția moralizatoare, nuvela este realist clasică.

Tehnicile narative
　Tehnicile narative sunt realiste. Simetria incipit-final, conferă circularitatea nuvelei prin cuvintele bătrânei
despre adevărata fericire și destin. Tehnica detaliului semnificativ este de natură realistă, fiind folosită în
descrierea hanului, personajelor.Tehnica bulgărelui de zăpadă amplifică conflictul exterior, generând un puternic
conflict interior. Tehnica punctului de vedere evidențiază caracterul anticipativ, premonitoriu al vorbelor
bătrânei) și tehnica anticipării „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit.”

Structura
Alcătuită din 17 capitole, “Moara cu noroc” prezintă un singur fir narativ în cadrul căruia evenimentele se
succed în ordine logică şi cronologică, fiind încadrate de simetria spuselor bătrânei, ce au rol de teze morale, din
începutul şi din finalul operei, aceasta consemnând sfârşitul tragic pus sub semnul sorții -“aşa le-a fost data”. De
asemenea, se poate observa prezența celor “cinci cruci” în prolog şi în epilog, înfățișând încă o dată un principiu
religios, mai exact conceptul predestinării.

Incipitul
 Incipitul are valoarea unui prolog. Acesta anticipează evoluția conflictului și a personajelor. Nuvela debutează
cu un precept moral izvorât din înțelepciunea bătrânească rostit d e mama-soacra, ce are în nuvela rolul corului
din tragedia antica greaca: - Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit". Prologul este urmat de un dialog între Bătrână și Ghiță pe tema plecării din sat, fiind evident
conflictul dintre 2 concepții diferite despre lume și viață:bătrâna este mai conservatoare, pe când Ghiță este
dornic să schimbe destinul. Bătrâna consideră ca Ana nu este pregătită pentru a fi crâșmăriță ,, este prea tânără,
prea așezată”. Incipitul are rol moralizator, subliniază concepția tradițională conform căreia liniștea, armonia îl
face fericit pe om, nu bogăția. În incipit este anticipat conflictul interior al lui Ghiță, generat de dorința de
înavuțire și dragostea de familie.

Prezentarea acțiunii pe momentele subiectului

Cizmar sărac, dar o nest, harnic si muncitor, Ghiță ia în arenda cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câștiga
rapid bani. Initial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, își asumă responsabilitatea destinului celorlalți.

　 Cârciuma de la Moara cu noroc este așezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de
pustietăți întunecoase. În expozițiune, descrierea drumului care duce la Moara cu noroc,realizată în manieră
realistică, prin tehnica detaliului semnificativ și a locului în care se afla cârciuma, fixează un peisaj cadru obiectiv
al acțiunii: ,, De la Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini, lăsând la dreapta și la stânga satele
așezate prin colțurile văilor. Timp de un ceas si jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, si dupa
ce ai coborât iar în vale, trebuie sa faci popas, să adapi calul ori vita din jug si să le mai lași timp de răsuflare,
fiindcă drumul a fost cam greu iară mai departe locurile sunt rele". Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al
familiei: ,,vechea moară cu lopețile rupte si cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul!",
,,cele cinci cruci care vestesc pe drumeț ca aici locul e binecuvântat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a
aflat un om o bucu rie ori a scăpat altul de o primejdie". Simetria incipitului cu finalul se realizează, prin
descrierea drumului. Simbolistica inițială a drumului se completează, în final, cu sugestia drumului vieții care
continuă și după tragedia de la Moara cu noroc: Apoi ea lua copiii si plecă mai departe". Subiectul nuvelei îl
constituie etapele si efectele înfruntării dintre protagonist, Ghiță, si antagonist, Lică.
　 Ghiță se dovedește la început harnic si priceput, iar primele semne ale bunăstării și ale armoniei în care
trăiește familia nu întârzie să apară: ,,Sâmbătă de cu seară locul se deșerta, și Ghiță, ajungând să mai răsufle, se
punea cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi
copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic,
o fată norocoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine”.
　 Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi, care
tulbură echilibrul familiei, constituie intriga. Personajul este portretizat de narator:,,Lică, un om ca de treizeci și
șase de ani, înalt, uscățiv și supt la fata, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese împreunate
la mijloc. Lică era porcar, însa dintre cei care poarta cămașă subțire si albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de
argint si bici de carmajin". Orgoliul lui Lica e unul de stăpân care nu doar își subordonează oamenii, dar se
substituie destinului lor. Lica își impune încă de la început regulile: ,,Eu sunt Lică Sămădăul... Multe se zic despre
mine, multe vor fi adevărate si multe scornite ... Eu voiesc să știu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe
aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni în afara de mine sa nu știe. Cred că ne-am înțeles!". Ana,
nevasta lui Ghiță, intuiește ca Lică este un om rău și primejdios".
　 Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el si familia lui , Ghiță nu se poate sustrage
influenței malefice pe care acesta o exercită asupra lui, si nici tentației îmbogățirii.
Mai întâi, Ghiță își ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să își cumpere doua pistoale,
își ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porc își angajează încă o sluga, pe Marti, ,,un ungur înalt ca
un brad".
Desfășurarea acțiunii se concentrează în jurul procesului înstrăinării cârciumarului față de familie, analizat
cu măiestrie de Slavici. Devine ,,de tot ursuz", ,, se aprindea pentru orișice lucru de nimic", nu mai zâmbea ca mai
înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el, iar când se mai juca, rar, cu Ana, își pierdea repede
cumpătul și-i lasă urme vinete pe braț. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi
de brutalitate neînțeleasă față de Ana pe care o ocrotise până atunci, se poartă brutal cu cei mici. La un moment
dat, Ghiță ajunge sa regrete că are familie si copii, pentru ca nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de
Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările personajului: ,,Ei! Ce sa-mi fac?... Așa m-a
lăsat Dumnezeul.. Ce sa-mi fac daca e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat
ca are cocoașe în spinare". Datorita generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai
înfloritoare, numai că omul începe să-și piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la
imaginea pe care lumea o are despre el.
Cu toate acestea, înțelegerea dintre el si Lică, marchează pentru Ghiță începutul obișnuirii cu răul. Își
îndeamnă soția să joace cu Lică, aruncând-o definitiv în brațele acestuia , distruge imaginea pe care ceilalți o
aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaș si în uciderea unei femei și a unui copil. Reținut
de poliție, lui Ghiță i se da drumul acasă numai pe chezășie". Axa vieții lui morale se frânge si, într-o scena de un
patetism sfâșietor, îi cere iertare Anei:,, - Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert
cât voi trăi pe fața pământului...". În alt rând, sărutând pe unul dintre copii, le spune: Sărmanilor mei copii, voi nu
mai aveți, cum avuseseră părinții voștri, un tata om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos". Prin faptul că jura strâmb la
proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiță devine complice la crimă. Hotărăște totuși să-l dea în vileag pe
Lică, cu ajutor ul lui Pintea. Nu este sincer însa nici cu Pintea si acest lucru îi va aduce pieirea. Îi va oferi dovezi
jandarmului despre vinovăția lui Lică, numai după ce își va putea opri jumătate din sumele aduse de acesta. De
fapt, greșeala lui Ghiță est e ca nu reușește să fie onest până la capăt nici față de Lică, nici față de Pintea.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treapta a degradării
morale în momentul în care, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, își arunca soția, la
sărbătorile Peștelui, drept momeală, în brațele Sămădăului. Spera până în ultimul moment că se va produce o
minune și că soția va rezista influenței malefice a acestuia. Dezgustata însă de lașitatea lui Ghiță, care se
înstrăinase de ea și de întreaga familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică deoarece, în ciuda
nelegiuirilor comise, Lica e om, pe când Ghiță ,,nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești". Dându-și seama
că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. La rândul lui, Ghiță este ucis de Răuț, din ordinul lui Lica. Iar Lică, pentru
a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Sancționarea drastica a
protagoniștilor e pe măsura faptelor săvârșite"( Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, Editura pentru Literatura,
București, 1968)
Deznodământul este tragic. Un incendiu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paști și
singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna si copiii, ființele cu adevărat morale și inocente din carte.
Nuvela se încheie în mod simetric cu începutul, prin vorbele bătrânei care pune întâmplările pe seama destinului
necruțător: ,,Simțeam eu ca nu are să iasă bine; dar asa le-a fost data".

Finalul
Finalul nuvelei este simetric cu incipitul şi este reprezentat printr-un epilog constituit tot din vorbele bătrânei:
„Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar aşa le-a fost dată”. Dacă replica din prolog ilustra, la nivel tematic,
dezechilibrul lăuntric al individului sub presiunea unei pasiuni devastatoare, replica din final permite şi stabilirea
unei noi teme a nuvelei, cea a destinului; de altfel, dacă ținem cont şi de faptul că, în final, asistăm la moartea a
trei personaje (Ghiţă, Lică, Ana) putem spune că Moara cu noroc are un final tragic. Singura care rămâne în afara
acestor întâmplări tragice este bătrâna soacră, deoarece este cea care s-a împotrivit mutării la han, presimțind că
banii nu vor aduce numai bunăstarea materială. Simbolic, în timpul uciderii copiilor, ea petrece noaptea de
Înviere la Ineu, scene prezentate prin procedeul alternanței, cu rolul de a realiza un contrast. Pe de altă parte,
soacra este convinsă ca moara a ars, focul purificând spațiul de forțele malefice. Replica ei („Se vede c-au lăsat
ferestrile deschise!”) poate fi interpretată nu numai la propriu, ci şi în sens simbolic: Ghiţă şi Ana au permis
intruziunea unui străin în viaţa de familie, ceea ce a declanșat consecințe iremediabile.

Coordonate spațio-temporale
 Contextul spaţio-temporal este precizat, ca în orice altă nuvelă realistă. Cârciuma de la Moara cu noroc este
aşezată la o răscruce de drumuri, izolată. Descrierea reperelor spaţiale este evidenţiată prin tehnica detaliului
semnificativ, conferind veridicitate celor enunţate “De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini la
dreapta şi la stânga satelor aşezate prin colţurile văilor.”. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, perioadă
cuprinsă între două coordonate religioase: de la Sf. Gheorghe până la Paştele din anul următor.

Conflictul
Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială (prezintă confruntarea dintre doua lumi, dintre două
mentalități diferite: Ghiță, care, în încercarea de a-şi depăși statutul social se confruntă cu Lică Sămădăul,
personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de natură psihologică şi morală (conflictul
interior trăit de Ghiță care este pus să aleagă între dorință sa de înavuțire, şi liniștea familiei sale).

Conflictul inițial este unul exterior, de natură socială şi economică, reprezentat prin Lică  Sămădăul, șeful
porcarilor din zona, om avut care stăpânește întreaga zonă, şi  Ghiţă, un cizmar cinstit care vine la moară pentru
binele familiei. Generat de  primul, conflictul interior este între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne un om  cinstit, care
îşi respectă familia, şi dorinţa de nestăvilit de a acumula bani.
Neliniștea se  instalează la prima apariție a lui Lică la han. Confruntarea dintre cei doi  ilustrează lupta dintre
omul cinstit care binecuvântează locurile şi spiritul  malefic al lui Lică. Acceptând condițiile impuse de Lică de a-i
spune „cine  trece, cine zice şi cine ce face”, primind însemnele porcilor săi şi acceptând  să primească în
schimbul banilor nişte „grăsuni” Furați, Ghiţă nu mai are cale  de întoarcere şi așteaptă următorul pas al lui Lică.
Pentru a i se opune îşi ia  anumite măsuri care se dovedesc inutile ( 2 pistoale, o slugă nouă, nişte  câini). Cu
ultimele semne ale moralității, Ghiţă face efortul de a renunță la  câștigul necinstit şi de a-l trăda pe Lică. Comite
însă două greșeli: nu îi  mărturisește lui Pintea că o parte din banii pe care îi schimba îi rămânea lui  şi o folosește
pe Ana drept momeală pentru a-l surprinde pe Lică la han cu  dovezile asupra lui (banii din șerpar). Recunoscând
că a greșit, dar că nu o  poate lăsa pe Ana în urma lui, Ghiţă îşi înjunghie soţia cu gândul de a se  sinucide apoi.

Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în special schimbării lui Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea.
Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu cizmar, cei doi aveau un cămin liniștit şi o familie fericită. După luarea “Morii cu
noroc” în arendă, odată cu statutul lor social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana. Ghiţă începe să se
ferească de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici. Cei doi se înstrăinează într-atât, încât
Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana în braţele lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece “acesta e om”, pe
când “Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Sfârşitul celor doi este unul tragic. Realizând că a fost
înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică. Bătrâna şi copiii
supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe inocente şi morale.

Personaje
În nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personaje lor. Ghiță este cel mai complex
personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale setei de înavuțire.
Complexitatea si capacitatea de a ne surprinde în mod convingător fac din Ghiță un personaj ,,rotund".
Personajul evoluează de la tipicitate, sub determinare sociala (cârciumarul dornic de avere), la individualizare,
sub determinare psihologică si morală. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și
ezitări. Ezita între cele doua căi simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, liniștea colibei) si de Lică (bogăția,
atracția malefică a banilor). Se arata slab în fata tentațiilor și sfârșește tragic.
 Lica, personaj secundar al nuvelei evoluează liniar pe parcursul operei. Statutul initial de “sămădău”, șef al
porcarilor, îi conferă puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din câmpia Aradului. Personajul
se conturează caracterial, bun cunoscător al psihologiei umane, cel care poate manipula, cunoscând slăbiciunile
celorlalți. Este bărbat de vreo 36 ani, ochi verzi cu privire ageră, cămașă albă cu floricele care-și îndeamnă calul
cu un bici si carmajin. Finalul nuvelei îl aduce în aceeași ipostază, de hoț, tâlhar si criminal demn însă în fața sorții
pe care și-o poate singur călăuzi spre actul final al morții pentru a nu da satisfacție legii. Format în nelegiuire, va
muri cu ea in suflet.
Ana, personaj secundar, este regăsită la începutul operei în ipostaza de mamă și soție iubitoare, femeie care își
ascultă orbește soțul fără a-l contrazice. Schimbarea existenței vine odată cu mutarea la han, unde, la început,
conduce afacerea alături de soțul ei. Frumoasă, mlădioasă, dornică de iubire se bucură alături de Ghiță de noua
condiție. Odată cu apariția Sămădăului, este atrasă de bărbatul impunător pe care îl vede diferit de soțul ei.
Perspectiva se conturează tot mai mult când Ghiță începe să se înstrăineze și spaimele lui ies la iveala. Soțul se
transforma atunci în muierea în haine de bărbat datorită faptului că Ana îl desconsidera. La rândul său, cade în
capcana Sămădăului si atracția față de el îi este fatală. Statutul final o indică fiind o soție adulterină decăzută din
punct de vedere moral si parcurgând același traseu alături de soțul ei. Pentru a nu fi umilită mai mult, este ucisă
de Ghiță, incapabil să înfrunte adversarul. Ultimele momente ale femeii o arată agățată cu unghiile de fața
Sămădăului ca într-un gest de revolta, dar și de admirație pentru bărbatul care a distrus-o. În schimb, Ana suferă
transformări interioare, care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine. Naratorul
obiectiv își lasă personajele să-și dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le gesturile,
limbajul, prezentând relațiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizează portrete sugestive
(caracterizare directa); detaliile fizice releva trăsături morale sau statutul social (de exemplu, portretul
Sămădăului). Mijloacele de investigație psihologica sunt: scenele dialogate, monologul interior de factura
tradițională si acela realizat în stil indirect liber, notația gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Bătrână, mama Anei, este personaj secundar al operei, considerat un alter-ego al naratorului. Femeia
reprezinta înțelepciunea populară, vocea experienței care nu crede în rău și care în mod simetric în prolog și
epilog reia motivul destinului. Ca o umbră, îi însoțește pe cei doi tineri fiind conștientă ca Dumnezeu le va călăuzi
pașii. Din păcate, nu percepe schimbarea negativă a fetei si ginerelui ei, finalul surprinzându-i aceeași inocență
prin care considera ca hoții sunt vinovăți de soarta lor.

Perspectiva narativa
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ. Descrierea inițială are, pe lângă
rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, funcție simbolica si de anticipare. Narațiunea
obiectivă își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor subiectivității, prin impresia de
stil cenușiu. Alături de funcția esențială de reprezentare , în roman apare si funcția epica de interpretare/
semnificare. Dialogul contribuie la caracterizarea indirecta a personajelor, susține veridicitatea relațiilor dintre
personaje si concentrarea epica. Monologul interior, de factura tradițională, monologul interior adresat, stilul
indirect liber sunt principalele mijloace de investigare psihologica a personajului principal.

Stilul
Stilul nuvelei este sobru, concis, figurile de stil lipsind cu desăvârșire. Limbajul naratorului şi al personajelor
valorifică limbajul popular şi oralitatea. Tudor Vianu remarcă modalitatea lui Slavici de a scrie, notând că acesta
“introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă”, însă îi lipsește “jovialitatea şi verva”. Aceste
caracteristici se realizează prin dialogul ce conferă dinamism textului, utilizarea expresiilor şi cuvintelor
populare “dacă e vorba”, ”muiere” şi a regionalismelor “sămădău”, “arendaș”.
 Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleași registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc,
limbajul popular, oralitatea. Înțelesul clasic -moralizator al nuvelei este susținut prin zicale si proverbe populare
sau prin replicile-sentințe rostite de bătrână la începutul si la sfârşitul nuvelei.

Concluzie
Moara cu noroc este o nuvelă realistă de mare forță psihologică, urmărind efectele nefaste ale dorinței de
îmbogățire și procesul de dezumanizare a protagonistului prin tehnici de investigație psihologică. Slavici rămâne
creatorul nuvelei realist-psihologice iar întâlnirea cu nuvela „Moara cu noroc” este, pentru orice cititor, o
experiență de viață, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. prezintă toate
caracteristicile definitorii ale acestei specii, urmărind prin tematica sa dezumanizarea personajului principal din
pricina banului, accentul fiind îndreptat către planul tumultului interior, incipitul şi finalul înglobând premisa şi
concluzia conflictului.