ANALIZA TEXTULUI LIRIC
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Lucian Blaga
Elemente de analiză
I. INTRODUCERE
Date succcinte despre autor : perioada
literară, domeniu literar reprezentativ,
curent literar etc.
Date succinte despre text : data
scrierii/publicării,
volumul din care face parte etc.
Specia literară în care se încadrează
textul
Surse de inspiraţie; idei filozofice; teorii
care stau la baza textului; variante
II. CUPRINS
Tema textului
Motive (specifice unor curente literare
sau stilului individual); laitmotive
Comentarea titlului : formă
și semnificații, relevanță prin raportare la
mesajul textului
Tip de l Tip de lirism/Prezenţa eului liric:
 eul liric obiectiv
Răspunsuri
Lucian Blaga (1895-1961) este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi și Ion Barbu și
aparține perioadei interbelice a literaturii române. Afirmând că „destinul omului este
creația”, el este o personalitate de tip enciclopedic a culturii române, cu o contribuție
marcantă atât în domeniul literar, cât și pe plan filosofic.
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” aşezată în deschiderea volumului de
debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii (1919),se defineşte ca „ars poetica” modernă
şi anticipează concepţia metafizică pe care o va detalia în lucrări filozofice 15 ani mai
târziu.
Poezia are la bază nu doar principalele coordonate ale modernismului interbelic, ci și
convingerile blagiene despre rolul poetului și al artei, fiind o artă poetică filosofică
modernă
Ideea lirică exprimă în mod direct concepţia despre potenţarea misterelor lumii şi
cunoaşterea Universului prin iubire, atitudine revelatorie care defineşte specificul
metafizicii blagiene.
Tema exprimă atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă la el
din iubire, prin iubire şi prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefează nu atât
diferenţa filozofică între raţional şi iraţional, cât relaţiile de opoziţie dintre gândirea
logică şi gândirea poetică.
Motivele literare sunt cele care completează ideea poetică, potențându-i semnificațiile:
motivul luminii, motivul misterului, motivul călătoriei spre cunoaștere ("ce le-ntalnesc
in calea mea"), motivul metamorfozei ("şi tot ce-i neînţeles/se schimbă-n neînţelesuri
şi mai mari/sub ochii mei-"), motivul lunii, motivul nopții.
Titlul poeziei, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o metaforă revelatorie
care semnifică ideea cunoaşterii luciferice,exprimând crezul că datoria poetului este să
potenţeze misterele Universului („corola de minuni a lumii”), ci nu să le lămurească, să
le reducă („nu strivesc”), accentul punându-se pe confesiunea lirică („eu”).
Propriu oricărei arte poetice, lirismul subiectiv se manifestă şi în această poezie,
confirmând prezenţa eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele
1
  eul liric subiectiv şi pronumele la persoana I–„nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc”, „iubesc”,
 eul liric ludic, parodic „eu”, „mea”, „mei”.
Structură: •Textul poetic are la bază trei secvențe lirice inegale ca dimensiune,fiecare secvență fiind
o Părți, secvențe poetice o ilustrare a temei poeziei într-o manieră diferită. Incipitul reia asocierea inedită din
o Incipit, final titlu și o reconfirmă cu ajutorul verbelor la formă negativă: „nu strivesc”, „nu ucid”,
„nu sugrum”.
•Acestea din urmă surprind refuzul de a descifra tainele universului, menționate prin
intermediul unei enumerații de simboluri: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”.
Tainele înșirate simbolizează natura, cunoașterea, iubirea și moartea, iar poetul, fidel
crezului său, alege potențarea lor cu ajutorul imaginației, nu „uciderea” lor prin
utilizarea rațiunii: „și nu ucid/ cu mintea tainele”.
•În cea de-a doua secvență, seria de antiteze pune în lumină menirea poetului și modul
în care acesta se raportează la creație. Astfel, lumina „altora” este cea care „sugrumă”,
„strivește”, contribuind la reducerea misterelor prin încercarea de a descifra „vraja
nepătrunsului ascuns”.
•Conjuncția coordonatoare adversativă „dar” din versul „dar eu” evidențiază rolul
creatorului și subliniază importanța cunoașterii luciferice prin care misterul este
adâncit, mărit: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Comparația cu luna care
„nu micșorează”, ci „mărește și mai tare taina nopții” este menită să clarifice rolul
poetului în lume, dovedind încă o dată faptul că poezia este o artă poetică modernă
care are la bază ideile filosofice blagiene.
•A treia secvență a poeziei este concepută sub forma unei concluzii introduse prin
conjuncția „căci”. Astfel, poetul reafirmă potențarea misterului prin creație, metafora
„și tot ce-i ne-nțeles/se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari” fiind relevantă în acest sens.
•Finalul marchează existența unei relații de simetrie cu incipitul textului prin reluarea
unor metafore care sugerează iubirea creatorului față de creația sa: „căci eu iubesc/ și
flori și ochi și buze și morminte”.
- Tehnici de compoziţie a textului Discursul este construit pe baza unor relații de opoziție existente între aceste două
poetic: tipuri de cunoaștere. Aceste relații se manifestă prin antiteză („eu/alții”, „lumina mea/
o Recurenţa lumina altora”, alternarea întunericului cu lumina). Textul beneficiază și de simetrie,
o Simetria realizată prin reluarea în deschiderea poeziei a sintagmei din titlu („Eu nu strivesc
o Opoziţia corola de minuni a lumii”), precum și prin repetarea metaforelor din prima și ultima
secvență poetică.

2
 - Modalităţi de realizare a Modul de construcție a discursului liric în text reprezintă un alt argument în favoarea
discursului poetic
- Limbajul operei lirice:
o Planul fonetic: sonoritate, armonie,
eufonie, muzicalitate; tropi specifici:
aliterație asonanță, repetiție, onomatopee
o Planul lexical:
 Inventar lexical ; câmpul
lexical dominant ; termeni ce denumesc
sentimente, trăiri / simțuri, cuvinte-cheie.
 Semnificaţia cuvintelor:
•Semnificaţie concretă
•Semnificaţie simbolică, abstractă
o Planul morfo-sintactic:
 Organizarea limbajului în
propoziţii şi fraze:
•Propoziţii lungi / scurte
•Propoziţii cu structură simplă / complexă
•Topică standard / atipică
 Construcţii morfo-sintactice
predominante:
•Verbale. Justificarea utilizării unor moduri și
timpuri verbale
•Substantivale/adjectivale
 Contribuţia de sens a unor
construcţii gramaticale;
 Paralelismul gramatical –
mijloc de construire a semnificaţiei;
o Rolul punctuației
o Planul imaginilor artistice :vizuale,
auditive, alfactive, tactile gustative, statice,
dinamice
o Planul stilistic - figuri de stil/tropi:
epitet, comparație, metaforă, personificare,
hiperbolă
apartenenței operei de față la modernism. Astfel, discursul este construit pe baza unor
relații de opoziție existente între aceste două tipuri de cunoaștere.
În centrul discursului liric se află eul poetic, desemnat prin pronumele personal „eu”
(monolog liric). Frecvența acestui pronume susține caracterul de artă poetică al textului
care deschide volumul de debut.
La nivel lexical, se poate observa că majoritatea termenilor sunt însoțiți de un fel de
„aureolă de sens” (M. Mincu), ca și cum semnificatul lor obscur (sensul) ar tinde să
depășească semnificantul (forma). Se poate spune că Blaga folosește un cuvânt - mister,
având un orizont larg, o „întunecată zare” de sensuri multiple,fără a putea să fie epuizat.
El însuși, cuvântul, ascunde o „corolă de minuni”, un halou de semnificații ce palpită
provocând spiritul, ca și „florile, ochii, buzele, mormintele”.
La nivel morfo-sintactic observăm repetiția pronumelui „eu”, care sugerează conștiința
de sine a eului liric, aflat în plin proces de stabilire a sinelui în raport cu lumea
înconjurătoare. La nivel lexico-semantic se observă atât prezența unor termeni abstracți,
cât și a unora ce aparțin câmpului semantic al misterului, construit cu ajutorul
metaforelor („corola de minuni”, „nepătrunsului ascuns”, „întunecata zare”).
În primul rând, în text avem mai multe imagini artistice precum imaginea tactila
,,sugrumă vraja’’. Aici, poetul scoate în evidența cunoașterea stiințifică,care ucide intr-
un mod crunt creația. Imaginea vizuală, ,,adâncimi de întuneric’’este de asemenea
folosită pentru a se accentua ideea de distrugere a creației.
• Enumerații: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”, „și flori și ochi și buze și
morminte”;
• Personificări: „lumina... sugrumă”, „luna nu micșorează”; „luna... mărește”
• Inversiuni: „nepătrunsului ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „largi fiori”,
„sfânt mister”
• Metafore: „adâncimi de întuneric”;
• Epitete: „razele ei albe”, „luna... tremurătoare”-epitet personificator
3
 o Caracteristicile limbajului poetic:
ambiguitate, expresivitate, sugestie

- Prozodie: Ineditul modern este realizat prin aspectul versificaţiei, Blaga cultivând versul liber, cu
o Organizarea în pagină metrica variabilă şi ritmul interior determinat de. gândirea sa profund metafizică.
o Rimă Exprimarea ideii într-o frază cu aspect sintactic, dar structurată în versuri albe se
o Ritm numeşte ingambament. Blaga organizează versurile având în vedere accentele ideatice
o Măsură pe cuvinte, esenţa conţinutului fiind exprimată în întreaga frază.
III. ÎNCHEIERE
Susținerea unei opinii despre modul în Concluzionând, putem spune că atât tematica poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni
care tema şi viziunea despre lume a a lumii”, cât și modul de percepere a lumii înconjurătoare de către eul liric au la bază
scriitorului se reflectă în textul poetic ideea că, spre deosebire de omul cu gândire rațională, poetul poate pătrunde mai ușor
studiat în mijlocul tainelor, cu ajutorul podoabelor stilistice, sporind misterul.