EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

DE LUCIAN BLAGA

Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică
modernistă ce deschide volumul ,,Poemele luminii”, apărut în 1919. Acest text are rol de
manifest literar în care se accentuează raportul dintre poet – lume și poet – creație.
Manifestarea culturală și literară a apărut în întreaga lume în secolul XX, ca reacție
împotriva tradiției. El include mișcări de avangardă care neagă epoca de dinaintea lor.
Două trăsături ale modernismului ce se valorifică în textul literar sunt: ingambamentul
(eul liric continându-și ideea în versul următor, însă cu literă mică, idee fiind în continuare
valorificată) și lirismul subiectiv ( se manifestă prin redarea în manieră lirică a ideilor
filozofice integrate în ,,Teoria cunoașterii”, prin asumarea rolului celui care creează scopul
de a potenția misterele universului).
Opera este structurată pe trei secvențe lirice, care compun un discurs subiectiv
interiorizat, exprimând sensibilitatea exarcerbată a eului. Întreaga creație se axează pe
noțiunea de mister, asupra căreia se exercită cele două tipuri de cunoaștere antitetice, cea
paradiziacă și cea luciferică.
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie, care sintetizează artistic noțiunea filozofică de
cunoaștere luciferică. Se remarcă prezența mărcilor gramaticale specifice eului liric,
anume pronumele personal ,,eu” cu care se deschide universul ficțional blagian și prin
care lirica capătă conotații expresioniste și verbul ,,nu strivesc” care sporește, prin negație,
taina perfecțiunii universului, redată prin metafora ,,corola de minuni a lumii”.
Incipitul poeziei este reluarea titlului, fapt care accentuează ideea deja enunțată. Sensul
verbului ,,nu strivesc” se amplifică prin forma negativă a verbului ,,a ucide”, conturând
atitudinea protectoare a creatorului în raport cu taina, deslușită cu mintea, simbol al
imaginației. ,,Calea” eului liric, metaforă pentru drumul vieții, este presărată cu miracole,
precum ,,flori”, ,,ochi”, ,,buze”, ,,morminte”. Aceste elemente sacre generatoare de mister
sunt enumerate , șirul lor simbolizând frumusețea naturii sau viața, cunoașterea, iubirea
sau nașterea cuvintelor, moartea, și sunt echivalente ,,corolei de minuni a lumii”.
A doua secvență este mai amplă și exprimă sursa dublei antiteze între noțiunile de ,,eu”
și ,,alții”, ,,lumina mea” și ,,lumina altora”. Relația de opoziție dintre noțiuni sugerează
cele două tipuri de cunoaștere teoretizate. Comparația amplă, așezată între linii de pauză,
oferă o explicație asupra modalității poetice de a contempla universul. Demersul poetic
este asemănat cu efectul de semiobsuritate produs de lună, o sursă a misterului. Astrul
nocturn amplifică taina nopții, în același fel în care creatorul sporește misterele
universului. Verbele din care e definită acțiunea sa, ,,sporesc” și ,,îmbogățesc”, au rolul de
a reda amplificarea superlativă a tainei, pe care o transformă în mod creator în ,,ne-
înțelesuri și mai mari” , sub ocrotirea ,,luminii” luciferice.
Ultima secvență are rolul unei concluzii explicative introduse prin conjucția ,,căci” și
reia parțial versuri-cheie ale poeziei: ,,căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte”.
A potenția misterul este ecvhivalent cu a îl iubii la modul ideal, profund, întreaga ,,corolă
de minuni a lumii”, singura capabilă dea deschide căi nebănuite cunoașterii.
Criticul literar Eugen Lovinescu afirmă că Lucian Blaga este ,,unul din cei mai mari
originali creatori de imagini a literaturii noastre”. În concluzie ,,Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică deoarece oferă definiții ale poeziei și
discută rolul poetului în lume, acela de ocroti.